Posts Tagged → PSD

Reorganizarea. Baza de plecare: Setul de valori comune.

Ce e de făcut?

În niciun caz atacurile haotice ale unei oști de strînsură nu sînt soluția. Fac mai mult rău decît bine. Consumă resurse și nu aduc cîștiguri. Obosesc și demoralizează. Demobilizează. Și dacă se unesc cinci pîlcuri dezorganizate, conduse democratic de toată lumea, adică de nimeni, și pornesc haotic fără să știe unde pornesc, fără să aibă arme, lideri și plan? Ce vom cîștiga? Nimic. Repet, consumăm resurse și energii, și alea extrem de puține, și avem și ocazia să ne demoralizăm după.

Am putea visa că sîntem pe cai mari, ne-am putea trata depresiile cu wishful thinking și am putea refuza isteric să acceptăm realitatea. De fapt, asta și facem. Însă nu ne ajută la nimic, ba dimpotrivă.

În primul rînd avem nevoie de o analiză serioasă, fără menajamente și fără să ne mințim, a situației. Iar situația e următoarea:

  1. Nu avem lideri
  2. Nu avem structuri organizate
  3. Nu avem rețea de comunicare
  4. Nu avem resurse
  5. Nu avem teritoriu

Trebui să le găsim. În ordine cronologică:

  1. Trebuie să găsim liderii – de obicei se arată singuri și se decid prin ceea ce fac. Nu se recunosc extrem de greu. Sînt hotărîți, au capul limpede, găsesc primii ținta și ceilalți vin după ei. În momentele grele, sînt primii care găsesc locul de refugiu.
  2. Trebuie să găsim teritoriul – locul în care ne refugiem, terenul pe care construim, baza de unde pornim, higher ground, cum spune o vorbă din popor, dar nu din poporul nostru – trebuie să fie solid, înalt, trebuie să fie inaccesibil inamicilor, trebuie să ne fie accesibil nouă – teritoriul reprezintă valorile comune, de la care pornim și unde ne refugiem, acolo unde ne întîlnim toți – în momente grele, după înfrîngere, mulți se pierd în smîrcuri sau se rătăcesc, alții fug sau trădează – puțini, cei mai puternici și mai inteligenți, găsesc locul cel mai potrivit pentru refugiu, acolo unde se întîlnesc cu cei de-o seamă. Cei care îl descoperă sînt de obicei liderii. Fiindcă orice retragere, ca și orice atac, trebuie să aibă lideri. Și țintă.
  3. Trebuie să găsim resurse – dar pentru a ști ce fel de resurse și de ce cantitate de resurse avem nevoie, trebuie să știm ce facem cu ele. E nevoie de resurse umane, logistice, financiare, simbolice. Dar aceste resurse presupun un plan de organizare.
  4. Trebuie să construim structuri organizate – partide politice și organizații civice. Se construiesc în jurul liderilor și pe terenul solid al valorilor. Și cu ajutorul resurselor.
  5. Trebuie să construim rețele de comunicare – instituții mass media, rețele de influență și mouth-to-mouth (în teritoriu, în instituții, structuri sociale etc) – de la posturi TV și radio centrale, la cele locale, apoi bloguri și rețele social-media, grupuri de indivizi și indivizi care să vorbească, să convingă, să transmită mesajul etc

Ai liderii, ai baza unde construiești, ai resurse umane, logistice, financiare și simbolice, ai structuri formate din oameni și relații între oameni, ai canale de comunicare în interiorul structurilor și dinspre acestea spre exterior. Abia după ce ai toate acestea, poți începe să faci un plan, o strategie. Dar fără regrupare și reorganizare nu se poate vorbi de niciun fel de plan.

Știu, mulți vor striga disperați: nu avem timp, pînă atunci ne mănîncă dictatura, USL-ul va pune mîna pe tot și pentru noi va fi prea tîrziu, totul va fi terminat etc etc.  Din păcate, isteria nu a rezolvat nimic niciodată. Dacă ar fi rezolvat, nu murea nimeni pe Titanic.

Structura politică a Parlamentului nu se va schimba pînă în decembrie 2016. Nici culoarea politică a guvernului. Poate că PNL va pleca sau va fi dat afară de la guvernare, poate că va rămîne pînă în 2016. Nu știm. Cert e că PSD va guverna România pînă în decembrie 2016. Să notăm această dată. Hai, toată lumea după mine, scrieți clar și vizibil în memorie: decembrie 2016. Nu trișați. Nu scrieți 2013, 14 sau 15. Nu scrieți martie sau august. Nu. E decembrie. Și e 2016. Insist pe acest subiect fiindcă văd că mulți dintre noi, cei mai nervoși, par convinși că USL va pleca de la guvernare peste cîteva săptămîni sau luni. Sau peste un an sau doi. Dacă îi întrebi cum, se enervează. Fiindcă nu știu răspunsul. Dar nu-i interesează. Foarte puțini dintre noi par interesați de rezultat. Mai toată lumea vrea să se salveze psihic și caută refugiul în tot felul de iluzii, minciuni și visări. Celor care nu vor să accepte realitatea le dau următoarea idee: criogenați-vă și reveniți în ianuarie 2017. Și mai discutăm atunci dacă e cazul să rămîneți printre noi sau să săriți în următorul frigider al timpului. Deci, decembrie 2016. Sper că a notat toată lumea.

În momentul ăsta sîntem în plină paralizie, depresie și retragere dezorganizată. Mă refer la aripa politic-militant-mediatică. Aripa instituțional-occidentală, cu Băsescu în frunte, e într-un fel de retragere organizată și negociată cu urmăritorii. Va reuși să salveze cîte ceva. Nu mult. Dar oricît de puțin ar reuși să salveze e mai bine decît nimic. Întrebarea e dacă merită acest puțin salvat. Dacă resursele consumate în negociere (simbolice, de timp, organizaționale, de orice fel) sînt prea mari în raport cu cîștigurile, atunci această retragere negociată nu merită. Eu zic însă că merită. Dacă astă vară Băsescu nu se retrăgea și nu rămînea Președinte cu ajutorul boicotului, astăzi Președintele țării s-ar fi numit Crin Antonescu, mandatul lui ar fi durat pînă în septembrie-octombrie 2017 și ar fi avut atribuția desemnării premierului în 2012 și 2016. Poate că va fi Președinte începînd cu 2014. Poate că va fi Președinte puternic, cu atribuțiile de azi ale Președintelui, poate nu. Nu știm. Știm însă că am amînat președinția lui Antonescu cu cel puțin 2 ani. Poate că va fi președinte decorativ, fără cine știe ce atribuții. Sau poate că nu va fi deloc. Însă dacă Băsescu era demis în vară, Antonescu era azi Președinte puternic, cu toate atribuțiile pe care le-a avut și Băsescu în ultimii 8 ani. SIGUR.

Lumea vrea ca Băsescu să se enerveze acuma, să pocnească din degete și Dreapta Unită să cîștige parlamentarele de săptămîna viitoare cu 55% iar Băsescu al treilea mandat prezidențial în 2014. Nu se va întîmpla. Parlamentarele se țin abia în noiembrie-decembrie 2016 iar Băsescu nu are dreptul la al treilea mandat. Și ”dreapta unită a forțelor democratice și progresiste”, în cele mai bune momente al ei, abia a ajuns la 37% (în 1996), 31% (în 2004) și 32% (în 2008).

O amînare a execuției e mai bună decît execuția. A, poate că execuția va avea totuși loc, sau poate că se întîmplă ceva între timp și va fi anulată. Însă o amînare înseamnă o șansă. Cît de mică. Execuția înseamnă nicio șansă. Bine, în cazul nostru, lumea nu vrea nici execuție, nici amînare, vrea un miracol, vrea să dea timpul înapoi sau să se frece la ochi și să se trezească din coșmar, la realitate, pe o plajă din Bahamas. Miracolele nu se întîmplă, timpul nu poate fi dat înapoi iar din coșmar nu ne vom trezi dintr-un motiv extrem de simplu: e realitate, nu coșmar.

Pentru Blogary ar fi extrem de comod, ba chiar benefic, să întrețină această predispoziție la auto-iluzionare. ”Oamenii vor să fie mințiți, caută confort și refugiu la voi și pe net în general, nu-i mai demoralizați”, mi se spune. Însă eu nu reușesc să înțeleg la ce ar folosi minciuna și auto-iluzionarea. Dacă te îmbeți sau intri într-o stare de euforie sau îți pierzi cunoștința în timp ce cazi în prăpastie s-ar putea să nu simți nimic în cădere, să mori fericit. Însă șansele de a te agăța de ceva și astfel să eviți căderea sînt zero (mi s-a întîmplat practic asta, la munte, la 13 ani, pe la Bolboci, dacă țin minte bine, cînd am căzut în prăpastie și m-am prins în cădere de un cablu, nici nu știu cum – oricum, mai aveam încă vreo 20-30 de metri de căzut pînă jos – dacă luam un pumn de ecstasy înainte, mă mai apucam eu de cablul ăla?).

Gesturile cretine (zis ”eroice”) din telenovelele de mîna a paișpea sau starea de euforie auto-indusă cu minciună și motivaționale nu ne ajută cu nimic. Luciditatea, da.

Repet, am pierdut bătălia decisivă și sîntem în plină retragere haotică. Băsescu poate cîștiga timp doar. Și nu mult.

Acestea fiind spuse, pentru a reveni în luptă avem nevoie de cele descrise mai sus: lideri-valori comune-resurse-organizații-rețele de comunicare. Nu avem de niciunele deocamdată. Nu știm încotro ne refugiem, nu avem pe cine urma iar de celelalte nu poate fi vorba.

Dar încotro ar trebui să ne refugiem? Care e setul de valori comune? Care este acel teren pe care ne retragem pentru a ne trage sufletul și a reconstrui? Trebuie să fie solid, inaccesibil inamicilor și accesibil nouă. Și, extrem de important, nu trebuie să fie nici prea restrîns, dar nici prea extins. Nu are rost să ne retragem fiecare pe metrul său pătrat și personal, dar nici pe o tarla imensă, fără granițe, fără început și fără sfîrșit. Setul de valori trebuie să fie suficient de bine definit și restrîns pentru a fi solid și a da sentimentul de apartenență, trebuie să fie delimitat clar, să nu fie accesibil celorlalți și să poată da acele criterii după care se decide apartenența la acest spațiu, dar să fie și suficient de întins pentru a fi relevant și încăpător pentru mai mulți. Există riscul să definim aceste valori mult prea restrîns și rigid și să ne trezim cu sute de minigrupulețe puriste cu hotare adînci, de netrecut, și există riscul să definim aceste valori mult prea vag, fără granițe. În primul caz ne împărțim în ultraconservatori, ultralibertarieni, conservatori, creștin democrați, libertarieni, centriști etc etc, fiecare grupuleț despărțit de fiecare alt grupuleț de vederi diferite pe o anumită temă (piață liberă, națiune, stat, drepturi și libertăți, avort, religie, sex, fiscalitate, educație, sănătate, caritate, resurse naturale, ecologie etc etc etc). În al doilea caz, ne adunăm cei ce cred în statul de drept și justiție sau să fie bine ca să nu fie rău sau Comisia Europeană are întotdeauna dreptate (de obicei, definim asta, absolut aiuristic, ca fiind ”dreapta”).

Definirea setului de valori e o chestiune de acord fin al forțelor gravitaționale ale fiecărei valori. Fiecare valoare are forța ei gravitațională. Dacă definim setul de valori prea strict și fiecărei valori îi dăm o forță gravitațională puternică, vom avea zeci de corpuri dure, cu nuclee puternice și forțe gravitaționale egale, ceea ce va împiedica apropierea și contopirea într-un nucleu, într-un corp mai mare. Dacă definim setul de valori prea lax, nu vom avea nuclee deloc sau vom avea un nucleu extrem de slab, incapabil să creeze un corp definit. Trebuie să găsim jumătatea drumului dintre zecile de nuclee dure și pure ideologic și ceața lăptoasă a statului de drept.

Trebuie să găsim valorile centrale, cele mai relevante, să le dăm forță lor și să o slăbim la celelalte. E acord fin și compromis care cere multă inteligență, răbdare și atenție. Criteriul de coagulare trebuie să fie însă valorile comune și nu numărul. Pe ”unioniști” și ”51%-iști” trebuie să-i dezamăgesc: chiar dacă totul merge perfect, dacă vom găsi lideri și acel set comun de valori, vom fi mult mai puțini decît vă așteptați sau sperați. Dacă ne apucăm ieri de treabă și avem multă inspirație și mult noroc, și lucrurile merg de la foarte bine spre extraordinar în sus,  în 4 ani vom avea o forță politică de circa 15-20%, capabilă să participe la jocul politic.

Nu cred în identitatea cu orice preț, dar nici în unitatea cu orice preț.

Însă despre lideri, organizații politice, resurse și canale de comunicare vom vorbi mai încolo. Deocamdată trebuie să punem prima întrebare: Care este setul comun de valori?

PS. Pe cei mai nervoși și nerăbdători o să-i rog să se abțină de la comentarii. Sînt sătul de ”N-avem timp de discuții și filozofii și sexul îngerilor, vrem acțiune, vrem să facem și să dregem, ACUM!” Sînt sătul de majuscule și semne ale exclamării. Dacă vor să facă, să facă și să ne scutească pe noi, ceilalți, de comentarii. Dacă vreți să vă bateți acum…ACUM…cu Dragnea, Ponta, Antonescu și Fenechiu, nu ne mai obosiți pe noi cu comentariile. Duceți-vă și bateți-vă cu ei. Cum veți declanșa alegeri anticipate joi și veți face un partid pînă marți, asta nu mai contează, astea-s filozofii despre sexul îngerilor. Sînt convins că veți triumfa și fără să se țină alegeri sau să aveți partide, resurse și alte asemenea. Vă veți duce cu mîinile pe sus, cu majusculele, semnele de exclamare și gura mare și veți face chestii și veți învinge, sînt absolut convins. Dar faceți-o și nu mai comentați. Vrem fapte, nu vorbe. Așa că lăsați tastatura, netul și comentatul.

Situatiunea strategica

PSD și PNL fac eforturi pentru a-și împărți scena politică între ele după 2016, în timp ce restul lumii se zbate politic undeva în primăvara lui 2011 sau chiar 2005. Cam așa poate fi rezumată situațiunea politică.

Propunerile PSD vizează eliminarea Președintelui din ecuația puterii, rămînînd ca aceasta să fie disputată doar de partidele cu structuri teritoriale puternice, așa cum este PSD și așa cum speră să devină PNL. Restrîngerea atribuțiilor prezidențiale și introducerea sistemului electoral majoritar (vot uninominal pur și dur) vor avea drept consecință creșterea importanței structurilor locale și a puterii partidelor mari. Partidele medii și mici vor dispărea.

În același timp, PNL se repoziționează spre o dreaptă conservatoare, sperînd să reziste în fața PSD-ului și chiar să repete performanțele dreptei poloneze și maghiare.

Celelalte partide nu mai există politic. PDL e în vrie și arată tot atîta curaj și limpezime cît are și șeful său, Vasile Blaga, FC nu e partid propriu zis, e mai degrabă o platformă de intrare pe listele altui partid mai mare, PNȚcd e o ștampilă pe care se bat niște țăcăniți, PPDD e doar pepinieră pentru alte partide iar MP încă e la stadiul de fundație și nu are o voce politică.

Societatea civilă și presa s-au transformat în procuratură populară și se zbat între agonii și extaze cu arestări, cătușe și stenograme.

Tot ce poate oferi dreapta politic-civilă, așa-zisele forțe democratice, este, ca de obicei, intervenționismul. Iar acesta este drumul cel mai scurt spre preluarea totală a dreptei politice de către PNL.

Personal, nu cred că PSD și PNL, care sînt, la capitolul gîndire strategică, cu ani buni înaintea ”dreptei anti-useliste”, undeva prin 2016, îi vor aștepta pe bravii noștri ”luptători anti-uslamiști” să ajungă măcar în prezent. Ca să nu mai spun că lupta împotriva PNL presupune ieșirea din discursul intervenționist, eurocumințel și politic corect. Adică mult curaj. Și nu văd care ar fi acea grupare politică care să-l aibă.

Vor avea PSD si PNL candidat comun la prezidentiale?

Obiectivul USL-ului a fost să cîștige războiul cu Băsescu și PDL. L-a cîștigat. Băsescu e la final de mandat și nu mai are dreptul să candideze la președinție iar PDL e un partid minor, pe cale de dispariție. Mai mult, Băsescu și PDL s-au despărțit iar șansele PDL-ului de a redeveni un partid care să conteze pe scena politică sînt nule. Dacă obiectivul a fost atins, atunci ce îi mai ține împreună pe peneliști și pesediști? Comoditatea, oboseala și prada. După o vînătoare lungă și în care au consumat multe energii, PSD și PNL stau acum deasupra prăzii. Se pîndesc, se mîrîie, dar nu-și permit încă să se bată. Nu au suficientă energie pentru asta. Abia după ce își refac forțele vor fi gata să se îndrepte unul împotriva celuilalt. Și pesediștii, și peneliștii știu că așa se va întîmpla și se pregătesc pentru acest moment.

În asemenea condiții, va mai avea USL un candidat comun la prezidențiale? Greu de crezut. PSD și PNL nu mai au un dușman comun, de ce și-ar uni forțele la prezidențiale în condițiile în care nu au un contracandidat puternic? De ce ar susține PSD-ul un candidat străin de partid? Și împotriva cui? E vreun contracandidat atît de puternic încît să merite ca PSD și PNL să-și unească forțele? Nu.

Pesediștii nu vor face greșeala pe care a făcut-o PNL-ul în 2004, cînd a dat puterea unui președinte pe care nu l-a mai putut controla. Să nu uităm că Președintele este foarte puternic în primul mandat și că poate decide guvernarea prin desemnarea (repetată, dacă e nevoie) a premierului. Nici suspendarea nu mai e ce a fost. Occidentul și populația s-a săturat de suspendări, iar suspendatorilor le va fi greu să justifice o suspendare a unui nou președinte, Mai mult, așa cum s-a văzut, suspendarea președintelui în primul mandat poate avea efecte politice devastatoare asupra suspendatorilor. În primul mandat și chiar în prima parte din cel de-al doilea președintele are o cotă ridicată de popularitate și nu se pune problema demiterii.

Dacă PSD îl va susține pe Crin la prezidențiale, așa cum a făcut PNL în 2004 cu Băsescu, s-ar putea să nu aibă norocul PNL-ului. În 2004, Băsescu a desemnat premierul, pe Tăriceanu, cînd abia își începuse mandatul prezidențial și era în relații bune cu PNL-ul. Apoi 4 ani a fost nevoit să rămînă cu Tăriceanu.  Crin Antonescu va deveni președinte în 2014 iar premierul îl va desemna în 2016, după alegerile parlamentare. Din 2014 pînă în 2016 e timp suficient ca PSD și PNL să ajungă la cuțite. Iar în 2016 Antonescu va desemna, cel mai probabil, un premier din partea PNL (Chițoiu?) și va forța o majoritate în condițiile sale, așa cum a făcut-o Băsescu în 2004, 2008 și 2009. Sînt dispuși pesediștii să-i dea puterea lui Antonescu? Categoric nu. Cu Antonescu președinte, PSD riscă opoziția între 2016 și 2020 sau chiar mai departe, dacă nu cîștigă prezidențialele din 2019. PNL, văzîndu-se cu sacii în căruță, adică cu Antonescu președinte, poate trece în opoziție în 2015 sau la începutul lui 2016, pregătindu-se pentru parlamentarele din 2016, cînd Antonescu va desemna un premier din partea PNL, forțînd o majoritate în jurul PNL-ului.

Astfel, orice susținere a lui Antonescu la prezidențiale din partea PSD este exclusă în condițiile actualei Constituții.

S-ar putea negocia o susținere doar după ce Constituția va fi modificată astfel încît președintele să nu mai desemneze premierul. Dar chiar și așa, partidul care desemnează premierul nu ar avea puterile pe care le are acum președintele. În condițiile actualei Constituții, dacă Parlamentul respinge două desemnări, președintele poate dizolva Parlamentul. Dacă se modifică Constituția astfel încît premierul să nu mai fie desemnat de președinte ci de partidul sau alianța cu cele mai multe mandate, dacă celelalte partide se coalizează și resping guvernul propus de partidul cel mai puternic, acesta nu are soluția forțării unei majorității prin amenințarea cu dizolvarea, așa cum s-a întîmplat în 2004, 2008 și 2009, cînd, de teama anticipatelor, s-a format o majoritate. Să zicem că PSD și PNL se înțeleg asupra Constituției și președintele pierde atribuția desemnării premierului, acesta fiind desemnat de partidul cu cele mai multe mandate. În 2016 să zicem că PSD cîștigă alegerile și obține cele mai multe mandate, primind dreptul de a desemna premierul. Dacă celelalte partide se coalizează și trîntesc guvernul propus de premierul desemnat, PSD-ul nu are instrumente pentru a forța o majoritate. Al doilea partid ca număr de mandate, probabil PNL-ul, va primi dreptul de a desemna premierul și, cu ajutorul celorlalte partide, va trece guvernul și va trimite PSD-ul în opoziție.

Dacă PSD dă președintele în 2014 și 2019, cu puterea prezidențială și forța partidului poate rămîne la guvernare pînă în 2024. Astfel, în 2016, președintele va desemna premier pesedist și va forța o majoritate pînă în 2019, cel devreme, cînd noul președinte își va începe mandatul. Dacă va cîștiga și al doilea mandat, va desemna premierul și va forța o majoritate și în 2020.

Spre deosebire de Băsescu, care și-a pierdut majoritatea în 2007, în timpul primului mandat, președintele pesedist va putea avea majoritate timp de zece, de-a lungul ambelor mandate.  În 2014, cînd vine la putere, președintele PSD va găsi în funcție un premier desemnat de președintele Băsescu. Dacă USL se rupe și guvernul Ponta cade, cine va desemna noul premier? Aud? Președintele care va cîștiga în 2014 va avea posibilitatea să desemneze premierul abia în decembrie 2016, după parlamentare. Pînă atunci, timp de doi ani, va sta cu premierul pe care l-a găsit în funcție. Dacă Ponta vrea să candideze la președinție va trebui să-și dea demisia din funcția de prim ministru. Oricum, dacă Ponta anunță că va candida la prezidențiale, va fi deranj în USL și mai mult ca sigur PNL va ieși de la guvernare, încercînd chiar să trîntească guvernul Ponta. Nici lui Antonescu nu-i convine să stea la Cotroceni cu un premier ostil. Lui Antonescu însă îi convine ca desemnarea unui nou premier să se facă după alegerile prezidențiale și Ponta să rămînă interimar, ca Boc în toamna lui 2009. Asta presupune o majoritate anti-PSD care să treacă o moțiune de cenzură și să blocheze trecerea unui nou guvern, urmînd ca după ce Antonescu cîștigă prezidențialele să desemneze el un premier. Adică exact ce au făcut PSD și PNL în toamna lui 2009, numai că atunci Geoană a pierdut alegerile iar cel care a desemnat un nou premier și a forțat majoritatea a fost Băsescu.

Dar dacă PNL nu găsește o majoritate care să trîntească guvernul Ponta și să blocheze trecerea unui nou guvern pînă după prezidențiale? Băsescu îl desemnează, hai să luăm un nume la întîmplare, pe Dragnea. Acesta va trece de votul Parlamentului. Dacă Ponta va cîștiga prezidențialele nu e nicio problemă, are premierul dorit. Dacă le va cîștiga Antonescu, acesta va trebui să strîngă o majoritate care să dea guvernul jos prin moțiune de cenzură. Antonescu va desemna noul premier, care va trece mai mult ca sigur, sub amenințarea anticipatelor. Dar ar fi prea multă putere în mîna lui Antonescu și partidele parlamentare de obicei se feresc să lase prea multă putere în mîna președintelui. Astfel, putem anticipa, fără teama de a greși, că Antonescu nu va reuși să scape de guvernul Dragnea pînă după alegerile parlamentare din 2016. Dacă Ponta va cîștiga prezidențialele există posibilitatea să aibă un premier neconvenabil în primii doi ani de mandat? Nu. Antonescu și PNL pot doar bloca desemnarea unui nou premier pînă după prezidențiale, însă nu pot forța trecerea unui premier convenabil pentru ei.  Obstacolul principal e Băsescu, cel care desemnează premierul. Mai mult, pot bloca desemnarea doar în apropierea alegerilor prezidențiale. Dacă guvernul Ponta cade sau demisionează în primăvara lui 2014, PNL și Antonescu nu pot amîna trecerea unui nou guvern pînă după prezidențiale. Mai mult, Băsescu poate forța, sub amenințarea anticipatelor și fără teama supendării, trecerea premierului dorit. Băsescu poate negocia cu PSD-ul un premier independent sau pesedist, care să treacă de Parlament.

Și nu e vorba doar de desemnarea premierului. Președintele numește și procurorii șefi și directorii serviciilor. PSD-ul ar urma să fie la mîna lui Antonescu și a PNL-ului pe trei paliere: guvernare, justiție și servicii. În condițiile în care PNL-ul are și cîțiva sateliți care așteaptă umili la ușă, pentru pesediști nu se întrevede un viitor prea luminos cu Antonescu președinte.

S-ar putea negocia scăderea puterilor prezidențiale prin modificarea Constituției însă trecerea unei noi Constituții nu e sigură, pe de o parte, iar pe de altă parte nu ar rezolva prea mult problemele PSD-ului, care s-ar vedea izolat într-un sistem parlamentar de facto. Chiar și cu 35-40% în 2016 PSD riscă opoziția, așa cum am mai arătat. De obicei, partidele mai mici negociază mai bine între ele și cîștigă fiecare mai mult decît dacă ar negocia cu partidul cel mai mare, ceea ce face ca partidul cel mai mare să rămînă izolat. Faptul că premierul este desemnat de partidul cu cele mai multe mandate nu asigură însă și trecerea guvernului, dacă nu există, ca în cazul președintelui, posibilitatea de a forța o majoritate sub amenințarea dizolvării Parlamentului. Astfel, PSD, chiar și cu un Antonescu președinte decorativ, ar putea avea surpriza ca din 2016 să treacă în opoziție.

Deatlfel, văd că Ponta deja s-a ales președinte onorific al PSD, lăsîndu-l pe Dragnea președinte executiv. Astfel, a rezolvat problema puterii în PSD în cazul în care el ajunge la Cotroceni. Sînt convins că atît PNL cît și PSD și-au făcut toate simulările posibile pentru următorii 8 ani (numai pedeliștii nu reușeau să-și imagineze nici ce fac peste 10 minute) și sînt convins că ambele partide au deja schițate strategiile de exit și reacțiile în funcție de situațiile care s-ar putea ivi.

Scriam acum doi ani, cînd PDL încă mai părea că va supraviețui politic și nu se întrevedea divorțul de Băsescu: ”Cheia evoluţiilor politice din următorii patru ani stă în rivalitatea dintre Ponta şi Antonescu şi în percepţia PDL ca partid slab, comod şi, în consecinţă, uşor manevrabil.”

”Bine, veți spune, am înțeles cum stă treaba cu Băsescu, Ponta și Antonescu. Dar ceilalți?” Care ceilalți?

Ok, vom vorbi și despre ceilalți, ca să nu ziceți că sînt rău. Pornim de la premisa că PSD și PNL nu vor avea candidat comun. Avem deci Ponta și Antonescu. Ponta are asigurat turul 2. Cum vor reuși ceilalți să-l bată pe Antonescu și să ajungă în turul 2, alături de Ponta? În primul rînd, ceilalți trebuie să fie unul singur. În al doilea rînd, acest unul singur va trebui să aibă în spate o forță politică puternică, cu structuri, și un scor în sondaje de cel puțin 30%, și să fie un excelent campaigner (energie, charismă, talent politic, discurs, poante, sî facă știri de prima pagină din orice, să creeze evenimente din nimic, să ciupească babe de cur și să dea țuica de electrozi peste cap cu moșii în fața bufetului, să dea poporului furnicături și să-l facă să viseze cu ochii deschiși). Există o asemenea forță politică și un asemenea personaj? Acum, nu. Vor exista în 2014? Nu știu. Însă șansele sînt minime. Niciunul dintre posibilii candidați din zona respectivă nu corespunde profilului.

S-ar putea transforma Mișcarea Populară într-un partid care să canalizeze energiile anti-USL, care să-și creeze structuri solide și să ajungă la un scor în sondaje de peste 30% în toamna lui 2014, adică peste un an și șase luni? Cu Băsescu președinte și ”antipolitica, tehnocrația și meritocrația salvează România” nu are absolut nicio șansă. Niciuna. În afară de Băsescu, MP nu are alte atuuri politice. Iar Băsescu e uzat după două mandate prezidențiale și nici nu poate candida pentru al treilea.

Liderul și forța politică se vor impune de la sine. Nu prin ucaz de sus, nu prin experimente sociologice. E nevoie de mai mult decît de ordin de sus și o părere bună despre sine în oglindă. Nicio forță politică și niciun personaj politic de la dreapta (așa zisa dreaptă) nu au autenticitate și forță. Sînt construcții artificiale, făcute la ordin sau din ambiții personale, jumătăți și sferturi de măsură la care se aderă din disperare și derută.

Am vorbit doar de Mișcarea Populară fiindcă e singura care are potențial (i se zice Băsescu) iar celelalte grupări sînt mai degrabă sateliți ai PNL. Sau nici măcar atît. Sînt sateliți wannabe. Candidați de sateliți. Mai au mult de mers în patru labe pînă să fie acceptați în marea famiglie liberală.

La dreapta a trecut vremea improvizațiilor pe genunchi și imposturilor. Din păcate, nici nu cred că s-a copt vremea pentru altceva. Pînă în ziua în care vom putea vorbi de o forță politică care să aibă în spate credința în valori, o doctrină autentică de dreapta, fără impostură și jumătăți de măsură, ne vom bălăci în micile alianțe și permutări dintre partidele stîngii. Care sînt interesante ca joc intelectual și de anticipație, dar a căror relevanță e relativ scăzută. Dar asta e, n-avem ce face, ne ducem secera și ciocanul în spate.

Antonescu presedinte, Ponta cel mai puternic om in stat, Basescu renascut

Un lucru e clar: pe actuala Constituție, Victor Ponta va candida la prezidențiale. Există însă, în același timp, și posibilitatea unui armistițiu Ponta-Antonescu, prin care USL rămîne unit și Antonescu candidează la prezidențiale. Un asemenea armistițiu presupune modificarea Constituției și negocierea puterii între Președinte și Prim Ministru. Probabil PSD-ul va cere ca în noua Constituție președintele să nu mai poată desemna premierul și acesta să fie automat președintele partidului care a cîștigat majoritatea relativă. În același fel se pot negocia și serviciile, și justiția. PSD-ul nu va accepta un Președinte puternic și în același timp pe Antonescu candidat din partea USL. Antonescu are de ales între varianta curajos-riscantă, să fie un președinte puternic sau să nu fie deloc și varianta sigură, să fie un președinte golit de puteri și atribuțiuni. Eu cred că Antonescu va alege cea de-a doua variantă și anume să fie un președinte decorativ. Însă nu-i puțin lucru să ajungi dintr-un țîști bîști Președintele României. Protocol, prestanță, vizitat țări străine, dat mîna cu oameni pe care n-ai fi visat să-i întîlnești, un loc în istorie, măcar pe lista șefilor de stat ai României, toate astea nu-s puțin lucru și nu-s la îndemîna oricui.

Sînt convins că un asemenea armistițiu se va discuta, însă mai întîi fiecare grupare vrea să se poziționeze cît mai bine pentru negocieri. Se va negocia (dacă nu se negociază deja) cu resursele și sferele de influență destinate baronilor din ambele grupări, cu justiția, cu soarta lui Voiculescu și cele două grupări media (Ghiță și Intact) pe masă. Deocamdată Antonescu și PNL-ul sînt în defensivă iar pesediștii mai rup cîte o halcă din teritoriul PNL testînd capacitatea de reacție și limitele de suportabilitate ale peneliștilor. E și o încercare de a destabiliza poziția lui Antonescu. Cu cît peneliștii pierd mai multe resurse și influență în schimbul unei poziții prezidențiale pentru Antonescu, cu atît nemulțumirea acestora va crește iar la un moment dat s-ar putea să răbufnească și să dea de pămînt cu pretențiile prezidențiale ale șefului lor. Afacerea ”procurorii-șefi” l-a pus pe Antonescu în defensivă și pe Voiculescu pe gînduri. Căci și relația Antonescu-Voiculescu este o miză a atacului PSD.  Dacă Voiculescu simte că ar putea fi monedă de schimb în negocierea candidaturii lui Antonescu, va reacționa. Iar un Antonescu rămas fără structurile PSD și fără imperiul media al lui Voiculescu va avea șanse minime la prezidențiale.

Cert este că nici pesediștii și nici peneliștii nu au încredere în Antonescu și nu vor să riște un nou episod Băsescu. Astfel, modificarea Constituției este vitală. De aici și încercarea de a scădea cvorumul la 30%.

În același timp, mutarea simbolurilor și atribuțiilor puterii dinspre Președinte spre Prim Ministru l-ar putea readuce pe Traian Băsescu în jocul de putere de după 2014. În 2016 Băsescu va avea 65 de ani iar în 2020, 69 de ani. Nu e chiar așa bătrîn.

Ha ha! Cum ar suna o înțelegere în trei, între Băsescu, Ponta și Antonescu? Antonescu își face decorativ damblaua prezidențială, Ponta are puterea pînă cel devreme în 2016 iar Băsescu revine în politică. Iar Voiculescu la brutărie, evident. Băsescu nu mai are forță acum, fiindcă nu mai poate candida la prezidențiale, însă poate aduna energii, speranțe și resurse într-o luptă electorală pentru funcția de premier în 2016 și 2020. Cu condiția ca premierul să fie decis de electorat, și nu de președinte. Mai bine zis, premierul desemnat, căci premierul nu poate fi decis decît de Parlament. Însă premierul să fie desemnat automat președintele partidului care a cîștigat alegerile. Astfel, în condițiile unei modificări a legii electorale care să schimbe sistemul electoral astfel încît partidul cu cele mai multe voturi să primească o asigurare în plus că va da premierul (o primă electorală, de exemplu) se poate negocia un sistem care să transforme președinții de partid în candidați pentru cea mai puternică funcție din stat. Pe termen lung, funcția prezidențială își va pierde din semnificație, partidele și politicienii își vor pierde interesul și nu vor mai investi resurse și energii în campania electorală iar, într-un final, se va ajunge chiar la renunțarea alegerii președintelui prin vot direct și universal.

Antonescu și-ar vedea visul cu ochii, Ponta ar fi cel mai puternic om în stat cel devreme pînă în 2016 iar Băsescu își va recăpăta semnificația, perspectiva și forța politică, reușind să adune în jurul său resursele necesare unui partid mare. Dar se va mulțumi PNL cu un papițoi la Cotroceni și va accepta ca puterea efectivă să fie în mîinile PSD? Să nu uităm că voturile peneliștilor sînt necesare trecerii unei noi Constituții. Poate că va accepta, avînd în vedere că liderul PNL, înlocuitorul lui Antonescu, va putea avea, începînd cu 2016, dacă cîștigă alegerile, mai multă putere decît Antonescu. Va încerca Tăriceanu o preluare a PNL? Se va replia dreapta alături de Băsescu, în condițiile în care niciunul dintre lideruții și liderașii actuali nu va supraviețui lui 2014? Orgoliile și ambițiile nu sînt deloc de neglijat și pot fi folosite cu succes într-o astfel de întreprindere.

Asta e doar o idee, mi-a venit așa, pe loc, în timp ce voiam să scriu despre alegerile prezidențiale din 2014, însă n-ar strica puțină aprofundare. În principiu, scenariul e plauzibil și la prima vedere nu sînt obstacole de netrecut, dar, cine știe, poate am uitat ceva.

PS. Iar scriu articole de arhivă, din 2015.

Prezidentialele din 2014: Antonescu, Ponta si Basescu, singurii care conteaza

Băsescu e ca Iliescu, l-ar mai vota lumea încă zece ani, deși nu mai are dreptul să candideze. Miturile stau cam prost, bag seama. Nici MRU, nici Tăriceanu, Johannis sau Oprescu nu rup inima tîrgului. Singurii oameni politici care contează cu adevărat în ochii publicului sînt Antonescu, Ponta și Băsescu. De remarcat că Antonescu și Ponta au 51% și că o posibilă candidatură a lui Antonescu din partea unui USL unit va duce la o victorie sigură a acestuia. Nu din primul tur, așa cum cred unii, însă turul II e o simplă formalitate (se organizează două tururi chiar dacă un candidat ia în primul tur peste 50% din voturile valabil exprimate – pentru a cîștiga din primul tur trebuie să ia peste 50% din voturile alegătorilor de pe liste, astfel la o prezență la vot de 49%, se organizează al doilea tur chiar dacă un candidat a luat 100% din voturile valabil exprimate). Astfel, dacă USL nu se rupe, prezidențialele sînt închise.

Dacă USL se rupe,  prezidențialele rămîn deschise, cu Ponta principal contracandidat al lui Antonescu. Are Băsescu rol decisiv? Poate decide el președintele? Băsescu poate decide dacă Ponta cîștigă sau nu. Băsescu nu poate funcționa ca balama dar îl poate ajuta pe Ponta. Astfel, în turul II putem avea un absenteism masiv din partea susținătorilor lui Băsescu sau o susținere a lui Ponta. Însă, după cum știm, Băsescu nu mai poate candida. Întrebarea e: cine va fi al treilea candidat, care va fi susținut de Băsescu și va reprezenta Mișcarea Populară (partidul) și care poate înclina balanța în partea lui Ponta sau chiar ajunge în turul II (șansele sînt mici, dar nu inexistente)? Atenție, acest candidat nu va arbitra disputa dintre Antonescu și Ponta. Nu e imparțial, nu va putea negocia cu amîndoi, nu are prea mult spațiu de manevră atît timp cît orice susținere a lui Crin Antonescu e exclusă. Acest al treilea candidat poate alege între a sta pe margine în turul II, spre disperarea lui Ponta, și a-l susține pe Ponta, spre disperarea lui Crin Antonescu. E suficient să știm asta ca să ne imaginăm cum va arăta comunicarea în campanie, ce mesaje vor avea cei trei candidați importanți. Crin Antonescu, PNL și susținătorii săi la prezidențiale (PDL, posibil Dreapta Unită, PRM etc) vor încerca să țină susținătorii lui Băsescu acasă pe motive de ”pesedism, Piața Universității, mineriade, socialiștii, stînga, feseneul, domnul Căcărău…ăăă…domnul Crin Antonescu, în ciuda anumitor divergențe minore pe care le-am avut cu domnia sa, este totuși un om de dreapta, un fost participant la Piața Universității 1990, un anticomunist, un antisocialist de-al nostru, mai țineți minte Alianța DA?” – încercați să vă imaginați vocea Ralucăi Turcan acum. PSD și Ponta, pentru a scoate susținătorii lui Băsescu la vot vor vorbi de destinul european al României, despre izolarea internațională, despre extremismul PNL-ului, despre labilitatea psihică a lui Crin Antonescu, despre Dan Voiculescu etc Mă rog, strategia în turul II, în condițiile în care bătălia se va da între Ponta și Antonescu nu e foarte complicată și greu de găsit. Mult mai complicat va fi în turul I. Ce strategie vor alege cei trei importanți, Ponta, Antonescu și Băsescu II? La Crin e simplu, el luptă împotriva Regimului Băsist, reprezentat din ceilalți doi. Ce vor face însă Ponta și Băsescu II? Ponta poate merge pe structurile PSD și un mesaj clasic pesedist, care să-i asigure intrarea în turul II, în condițiile în care are de partea sa cel mai puternic partid sau poate chiar acuza o conspirație între Antonescu și Băsescu/MP/PDL etc. Băsescu II poate merge pe mesajul responsabil-european, dar aici e și Ponta sau poate merge pe un cu totul alt tip de mesaj, despre care vom vorbi la momentul potrivit (mesaj care sînt sigur că va fi evitat, din cauză de elite stîngiste în cuget și simțiri și deja tradiționala frică)

PS1. După ce Antonescu va deveni președinte, poate revoca procurorii șefi.

PS2. Candidatul susținut de Băsescu și care ve reprezenta Mișcarea Populară nu va fi MRU (Neamțu și MRU sînt în afara oricărui joc care îl include pe Băsescu, din motive de caracter și delimitări grăbite, însă ar putea sări în barca PDL, să se scufunde împreună).

prezidires

Lovitura de stat continua?

Referendumul a fost invalidat. Ce va urma? Probabil alte amînări din partea Parlamentului și Monitorului Oficial. Probabil faza violentă a loviturii de stat, că tot s-au plîns mulți că ce lovitură de stat e aia fără sînge pe caldarîm?

Vor încerca să scape de Kovesi și Morar pînă la revenirea lui Băsescu la Cotroceni. PNL se va transforma probabil în falanga paramilitar psihiatrică a USL în timp ce PSD va juca rolul psihopatului căruia i-a rămas o urmă vagă de rațiune. USL este însă unit și ambele partide au aceleași obiective, diferă doar stilistica. După chipul și asemănarea șefilor de partid, PSD e un grup de șmecherași veseli, hoți și mitomani iar PNL un cortegiu de psihopați triști dar violenți.

Dacă puciștii nu vor renunța și nu vor accepta revenirea lui Băsescu la Cotroceni, putem considera Constituția suspendată iar Curtea Constituțională desființată. Din acel moment puciștii vor renunța și la ultimele aparențe și ne vom afla în plină dictatură a forței și arbitrariului. Din momentul în care Constituția, instituțiile statului și legile nu mai sînt respectate, baza oricărei decizii devine forța brută. Sîntem în legea celui mai puternic.

Sper să nu se ajungă pînă acolo. Sper ca USL-ul să-și folosească ultimele resurse de sănătate mintală și să accepte decizia Curții Constituționale. Dacă nu acceptă, repet, intrăm, mai mult decît pînă acum, în domnia forței. Din momentul în care USL-iștii nu acceptă o decizie a Curții Constituționale nimeni nu mai e în siguranță în țara asta. Din acel moment, în care puterea politică nu mai recunoaște Constituția, statul de drept, legea și instituțiile statului, vom asista la demonstrații de forță brută descătușată iar legea celui mai puternic este singura aplicabilă în relațiile dintre puterea politică și cetățeni.

Pînă azi, puciștii au blocat instituțiile statului și au folosit procedurile împotriva statului de drept și Constituției. De azi vom vedea dacă aceștia, ajunși la limită, se vor retrage sau vor desființa orice procedură, stat de drept, Constituție și instituții ale statului.

Singura sansa a PDL: rezistenta la schimbare

PDL şi-a pierdut electoratul asistat şi nici nu-l va mai recupera, nici cu socialismul de cazarmă şi găletuşă al grupării Blaga, nici cu social-democraţia de boy scouts în spielhosen a grupării Boc.  Despre ridicolul fad şi glumiţele fără umor  ale lui Toader Paleologu (e foarte important prenumele) sau heirupismul hipiot al celor trei magi greenpeace nici nu mai are rost să discutăm.

Şi PDL nici nu trebuie să-şi recupereze electoratul asistat. Trebuie doar să meargă cu reformele pînă la capăt, să se radicalizeze aşa cum liderii săi nu sînt capabili nici măcar să-şi imagineze şi să devină cu adevărat un partid de dreapta, nu ceea ce este acum, o a treia aripă a Marii Mişcări Socialiste Post-Decembriste (celelalte două aripi fiind, aşa cum aţi ghicit, PSD şi PNL).

PDL-ul trebuie să ofere sistemului privat (antreprenori, salariaţi, liber profesionişti) atît de mult încît acesta să aibă ce pierde în cazul venirii la guvernare a USL-ului. Şi, în acelaşi timp, trebuie să lase USL fără arme în eventualitatea că acesta va veni la guvernare după 2012. Adică să distrugă statul aşa cum îl ştim noi acum. Nu să-l reformeze. Să-l distrugă. Şi trebuie s-o facă repede, pentru că în 2012 va fi deja prea tîrziu.

Şi nu mă refer la aşa-zisul stat social. Mă refer la statul keynesian, marea vacă de muls a tuturor guvernărilor post-decembriste. Fiindcă opusul statului minimal nu este statul social, este statul keynesian. Este o distincţie foarte importantă, chiar dacă liderii PDL evită subiectul şi inventează fraude de tip „statul eficient versus statul asistenţial”. Stat minimal înseamnă retragerea statului nu numai din afacerea cu pomeni pentru asistaţi, ci şi din afacerea cu investiţii imobiliare sau de alte feluri, din afacerea cu subvenţii, facilităţi, ajutoare de stat, din afacerea cu consumul, din afacerea cu energia, din afacerea cu telegondole peste drum de primărie etc. Nu există stat eficient. Punct.

Electoral, în 2012 şi chiar după, PDL trebuie să se bazeze pe rezistenţa la schimbare a plătitorilor de taxe. Dar pentru a face asta, adversarii politici ai PDL, socialiştii conduşi de cuplul puber de revoluţionari la fără frecvenţă, trebuie să aibă ce schimba. Promisiunile USL din campania electorală trebuie să-i alarmeze pe contribuabili, schimbările propuse de copiii de suflet ai lui Felix să fie un motiv suficient să scoată la vot, de partea PDL-ului, două milioane de votanţi. Poate că rezistenţa la schimbare nu va fi o miză pentru două milioane de votanţi. Însă nici nu trebuie. E suficient să fie o miză doar pentru două sute de mii, care să militeze pentru PDL, să-şi convingă rudele, prietenii şi cunoscuţii să iasă la vot şi să voteze PDL, iar cei cu posibilităţi financiare chiar să sprijine logistic şi financiar campania PDL.

Justiţia şi Codul Muncii sînt exemple de mize ale rezistenţei la schimbare. Sînt două argumente împotriva venirii USL la guvernare. Prea puţin, totuşi. E nevoie de o scădere drastică a fiscalităţii, de eliminarea birocraţiei, de sute de mii de concedieri în sistemul bugetar, de desfiinţarea a zeci de agenţii, a cîtorva ministere, de începerea unor reforme radicale în sănătate şi în administraţie, de retragerea statului din economie, de desfiinţarea a zeci de programe şi proiecte ale statului.

Există vreo şansă ca toate astea să se întîmple? Nu, evident că nu. USL va cîştiga categoric alegerile din 2012 iar PDL nu va trece de 20%, în cel mai fericit caz.

Să fie clar, nu merge cu şmecherii tactice, cu găselniţe de imagine sau mai ştiu eu ce. Nu merge cu vrăjeală. PDL ori începe terapia de şoc şi reformele radicale (tăierea salariilor bugetarilor nu e reformă, e o găselniţă de etapă), ori schimbă statul din temelii, ori rămîne în opoziţie pînă la dispariţie. Căci după înfrîngerile electorale din 2012 şi 2014 PDL dispare de pe scena politică. Şi odată cu el şi pedeliştii (mulţi dintre ei speră să supravieţuiească partidului – nu vor supravieţui, aşa cum nici ţărăniştii n-au supravieţuit PNŢcd-ului).

Creşterea economică, tîmpenia cu care o tot dau liderii PDL în frunte cu Boc, nu este o miză. Să fim serioşi, intră la marja de eroare. În locul lui Boc aş renunţa la discursurile motivaţionale pentru copii tembeli. Creşterea economică cu 0.7% sau 2.3% nu se simte însă micşorarea statului cu 30% sau 50% se simte şi se vede. Dar mă tem că noi n-o vom vedea niciodată.

PS. PDL ar putea începe reforma prin a da afară toată organizaţia de tineret a partidului. Sau măcar să-i închidă undeva, să nu-i vadă şi să nu-i audă nimeni. Nu de altceva, dar pentru un partid de dreapta o masă de spălaţi pe creier scoasă în faţă, în văzul lumii nu e cea mai bună reclamă.

Din ce am văzut în ultimele săptămîni, PDL tinde să fie un partid al semnului de exclamare. Uitaţi-vă la ei cum scriu şi cum vorbesc. Blaga îl foloseşte pe post de pulan şi testosteron, Boc îl foloseşte ca să arate ca tocilarul clasei pe  LSD iar tinerii pedelişti ca să arate ca nişte pionieri nord-coreeni în tabără de muncă la Sovata.

Rapirea din Serai, acum cu 15% mai multa

PNL şi PSD continuă să susţină, chiar vehement, majorarea punctului de pensie de la 39% la 45% din salariul mediu pe economie. Adică o creştere a cheltuielilor cu pensiile de 15%.

De reţinut că în Legea Bugetului pentru 2010 s-a prevăzut un transfer de la bugetul de stat la cel al asigurărilor sociale de peste 7 miliarde de lei (1,5 miliarde de euro) pentru a acoperi deficitul celui din urmă. O creştere a punctului de pensie cu 15% ar aduce după sine o creştere transferului de la bugetul de stat cu circa 225 de milioane de euro, adică 5% din impozitul pe venit sau 3% din TVA sau 6% din accize. Aceste procente reprezintă doar creşterea transferului către bugetul asigurărilor, nu valoarea sa totală din impozitul pe venit, TVA sau accize (care ar fi de 46%, 23% sau 45%). Da, aţi înţeles bine. 46% din impozitul pe venit s-ar duce spre bugetul asigurărilor sociale (faţă de 40% acum).

Sînteţi dispuşi să acceptaţi o creştere a cotei unice de la 16% la 21% sau a TVA de la 24% la 27%? Fiindcă, dacă ar fi cît de cît responsabili, liberalii şi pesediştii ar propune în acelaşi timp şi o creştere a taxelor, care să acopere cheltuielile.

Bineînţeles, calculul veniturilor bugetare e făcut la o valoare a TVA de 19% şi liberalii şi pesediştii ar putea susţine că majorarea TVA de la 19% la 24% acoperă lejer creşterea pensiilor cu 15%. Uită însă un lucru (sau se fac că-l uită): majorarea TVA s-a făcut pentru e evita intrarea în incapacitate de plată a statului român, în condiţiile în care acesta are probleme în a reuşi să se împrumute pentru a-şi susţine cheltuielile bugetare.

O creştere a cheltuielilor bugetare doar pentru consum nu poate fi încadrată nici măcar la politici social-democrate, darămite la politici liberale. În mod normal, simplificînd la maximum, social-democraţii ar trebui să susţină o creştere a cheltuielilor bugetare pentru dezvoltare şi investiţii iar liberalii o scădere a taxelor şi implicit a cheltuielilor bugetare, urmînd ca banii rămaşi în buzunarul sectorului privat să fie folosiţi de acesta pentru dezvoltare şi investiţii. Însă propunerea de creştere a punctului de pensie de la 39% la 45% nu are de-a face nici cu politici social-democrate, nici cu politici liberale, ci pur şi simplu cu un război politic iresponsabil.

Sîntem o familie care cîştigă 3000 de lei pe lună şi cheltuie 4000, din care 3500 pe mîncare, plasmă şi ghiuluri iar PSD şi PNL ne propun să cîştigăm tot 3000 de lei dar să cheltuim 4500, din care 4000 pe mîncare, plasmă şi ghiuluri. O familie ai căror membri nu investesc bani în educaţie, profesiune, socializare, într-un cuvînt, în dezvoltare, ce şanse are să-şi plătească vreodată datoriile? Şi cine mai are încredere s-o împrumute?

Mîncarea îngraşă dar nu te învaţă o meserie. Carpeta cu Răpirea din Serai îţi umple sufletul de estetică veselă şi neamurile de invidie iar plasma îţi umple casa de Bote şi Iri însă niciuna nu-ţi învaţă copiii să scrie şi să citească şi nici pe tine să baţi un cui sau să lucrezi pe calculator.

PS. Am updatat regulile comentariilor.

Gen. Catalin Voicu a plecat la cele vesnice

„O viaţă dăruită statului român”.

Născut în 1965, în timpul dezgheţului, mort de glaucom, în 2010, în vremea dictaturii.

Vine dintr-o familie şi a fost crescut în spiritul respectului, educaţie care îi va folosi mai tîrziu, aşa cum veţi vedea. De mic copil a fost un luptător. Ni-l imaginăm pe micul Cătălin în cartierul natal, Pantelimon, Dudeşti sau Giuleşti (nu avem date despre cartierul copilăriei însă putem presupune cu exactitate), căţărat în cireşul copilăriei (actualul Cireş Memorial) şi parcă îi auzim glasul cristalin, „Şase, şase, vine gaborii! Mareane, mă auzi, bă? Sau trebuie să ţip în idiş?”

Tezele din Aprilie îl găsesc în faţa curţii, jucîndu-se de-a hoţii şi vardiştii. Micul Cătălin, liberal prin structură, general prin destin, va suporta greu şocul cultural. Mai tîrziu, încarcerat în universul concentraţionar de la Jilava, generalul va scrie în memoriile sale: „Era o frumoasă după amiază de aprilie. Eram cu Marean, ne întorceam de la Tîrgul de Carte. Ca de obicei, pe drum ne jucam de-a hoţii şi vardiştii cu oamenii locului. Şi acum îmi aduc aminte privirile blînde şi resemnate ale bătrînilor, în care se citeau două mii de ani de înţelepciune şi fatalism istoric, cînd ne vedeau fugind cu bicicletele lor ruseşti şi ce mai găseam prin curţi. Pentru noi era un joc nevinovat, de copii, dar care, aveam să ne dăm seama mult mai tîrziu, avea să ne ajute în încercările dure ale vieţii. Ajunşi în faţa curţii mele, furăm (scuzată să-mi fie expresia) luaţi pe sus de cîţiva gealaţi, verii lui Marean. Drumul pînă la frizeria din colţ mi se păru o veşnicie. Tîrît prin praful uliţei, paralizat de frică, avui totuşi puterea să mai zic: „ca un cîine” în timp ce eram urcat pe scaunul frizerului. N-am să uit niciodată ochii mici şi speriaţi ai copilului oacheş din oglindă. Epoca hippie se terminase. Un ev de reală deschidere liberală luase sfîrşit iar august 1968 era doar o amintire care pălea în contextul noilor realităţi socio-culturale…. And as the flames climbed high into the night/To light the sacrificial rite,/I saw satan laughing with delight/The day the music died.” („Memorialul fericirii, un jurnal al durerii” – cap I „Copilăria”, pag.8)

Anul 1986 (anul crevetelui, după zodiacul vietnamez) îl găseşte absolvind Şcoala militară de transmisiuni de la Sibiu. Se va reîntoarce peste ani în oraşul tinereţii, împreună cu delegaţia partidelor isterice, ocazie cu care va rosti, în biroul primarului, celebra sa replică: „Ich bin eine hamburger. Lui Mircea aduceţi-i doar nişte apă plată, Herr Klaus. Danke.”

Tot aceeaşi perioadă, ultimii ani de privaţiuni alimentare ceauşiste, marchează şi începutul prieteniei dintre Cătălin şi Dumitru „Mitică” Venicius Iliescu, cel care îl ajută să devină aghiotant al procurorului general, Gheorghe Robu.

Alegerile din 1996 îl găsesc ca ofiţer activ, aşa cum îl găsiseră şi cele din 1992 şi 1990, şi revoluţia, şi mineriadele. Înghite pilula amară a rezultatelor din turul II şi se decide să se retragă la bibiliotecă şi în sala de cursuri. Sînt anii de început ai rezistenţei prin cultură. Astfel, în 1997 absolvă din pasiune Facultatea de Ingineria Mediului iar doi ani mai tîrziu, din necesitate, Facultatea de Drept la Academia de Poliţie. Cu toate astea, nu-şi poate învinge plictiseala şi sentimentul inutilităţii. Mai tîrziu, va scrie în memorii: „Viorică se întoarse spre mine, trăgînd plictisit din ţigară, luă în mînă bustul de ipsos al lui Buddha şi glăsui cu o voce în care se citea toată deşertăciunea vieţii: „Cătăline, rezistenţa prin cultură e bună dar îşi are limitele ei. Sîntem puţini şi e vreme nasoală, uită-te şi tu pe geam şi la componenţa guvernului. E timpul să ne înmulţim. E vreme de făcut copii.” Ascultă sfatul lui Viorică şi făcu doi.

Anul 2000 aduce cu sine şi eliberarea. Nu ratează momentul şi profită din plin de anii de liberalizare. Este reactivat ca ofiţer şi avansat de Ion Iliescu la gradul de general. Dealtfel, Iliescu e singurul preşedinte care l-a avansat de-a lungul timpului. Tot acesta îl şi decorează de două ori, cu Virtutea Militară în grad cavaler şi Virtutea Militară în grad de comandor, pentru fapte deosebite. Iliescu nu-şi dezminte aura de părinte spiritual şi îl ia pe lîngă el, ca consilier pe probleme. Experienţa de trei ani în această postură îi va folosi după 2004, cînd va deveni consilierul pe probleme al PSD-ului. În 2003, în plin avînt ştiinţific al societăţii româneşti, se înscrie la doctorat. Sînt anii frumoşi şi nebuni ai democraţiei româneşti. La sfîrşitul lui 2004, în plină campanie electorală, într-un gest de nelimitare spirituală şi încurajat de patronul artelor, Adrian Năstase, se decide să se apuce de pictură, ceramică şi tapiserie. Găseşte deja şi titlul primului tablou: „Seminţe de floarea soarelui” şi înfiinţează, împreună cu Mitică Venicius Dumitru, SC Agenţia Naţională de Pază, Protecţie, Investigaţii şi Protocol SRL. Zborul brîncuşian îi va fi frînt însă.

În decembrie 2004 nori negri se adună deasupra democraţiei româneşti. Deşi proaspăt ales deputat de Bacău pe listele PSD, generalul nu are motive de bucurie. În noaptea fatidică va  nota în memorialul-jurnal: „13 decembrie. E ora trei. Sparg seminţe şi plîng. Plîng şi sparg seminţe. Vocea lui Viorică, pe OTV, îmi sună dureros în creier: „Aţi cîştigat”. Totuşi este trist pe lume.” Se retrage în munţi împreună cu restul partidului, la schi. Acolo, la un grătar, se decide strategia de rezistenţă. Generalului Voicu îi revine sarcina cea mai riscantă: aceea de a fi cureaua de transmisie între fruntaşii partidului şi elitele dizidente din toate domeniile vieţii social-politice: justiţie, mediu de afaceri, servicii de informaţii, societate civilă sau vremelnic în civil şi chiar o parte din structurile represive ale noului regim.

Hăituit şi urmărit de forţele de represiune, reuşeşte totuşi să reia legătura cu Mitică Venicius Iliescu, binefăcătorul său. Împreună pun bazele Mişcării de Rezistenţă prin Cultură şi Justiţie. Astfel, ca prim pas al rezistenţei prin cultură, Iliescu, Năstase şi Geoană îşi fac bloguri iar Vântu şi Patriciu trusturi. A doua direcţie de luptă, pe care vor acţiona Cătălin şi prietenul său, Mitică Venicius, este justiţia. E perioada în care îi salvează viaţa bătrînului judecător Cristian Jipa şi încearcă s-o salveze de gulag pe Maria Schutz, o fruntaşă a partidului, descendentă din marea familie a schutzilor. Tot cu ajutorul Mişcării reuşeşte să-l pună în legătură pe judecătorul Florin Costiniu, un suporter al Rezistenţei, cu Locic şi Căşuneanu senior, un Malaxa şi-un Max Auschnitt al vremilor noastre. Dar laţul se strînge şi forţele fidele dictatorului se apropie din ce în ce mai mult de capii rezistenţei. Într-o zi mohorîtă de decembrie a anului 2009, generalul este încolţit de trupele de procurori pe strada din faţa casei şi încătuşat ca ultimul infractor de drept comun. Va urma lungul drum al Golgotei.

În timpul recluziunii în universul concentraţionar de la Jilava îşi va regăsi gustul pentru rezistenţa prin cultură, din această perioadă datînd şi volumul de memorii „Memorialul fericirii, jurnal al durerii”. În iunie, după o criză, generalul este internat la spitalul penitenciarului. Diagnosticul medicilor cade ca un trăznet: „nu suportă regimul de detenţie”. Mai exact, conform certificatului medical, generalul suferă de „nu suportă regimul de detenţie în fază terminală cu complicaţii şi glaucom”. Deja cu sănătatea şubrezită, va primi lovitura de graţie la căderea moţiunii de cenzură. „A picat”, îi zise cu voce tremurîndă Mona Pivniceru şi eroul nostru îşi dădu duhul.

Fotografia este luată din Adevărul

Marean Vanghelie – necrolog

Cu profundă durere, Madame Blogary anunţă trecerea în nefiinţă a celui care a fost, adică a lui Daniel Marean Vanghelie. Tragica dispariţie a intervenit în urma unui accident de tren soldat cu un mort şi cîteva cabluri de cupru împrăştiate pe linia ferată.

Născut în 28 februarie 1968, în Bucureşti, Marean Vanghelie face cursuri primare şi gimnaziale în Bucureşti, iar începînd cu 1982 şi terminînd cu 1983 urmează cursurile Grupului Şcolar Industrial Alexandru Sahia, din cartierul Pantelimon. După un an de pauză de meditaţie sau chiar meditaţii reia cursurile, pe care le abandonează un an mai tîrziu, pentru a le relua în 1997. Termină liceul în 2000, după care dă bacalaureatul de două ori, cam în acelaşi timp cu economatul. Un an mai tîrziu, în 2001, se înscrie la două facultăţi deodată, de drept şi de ştiinţe economice. În perioada studenţiei îşi regăseşte pasiunea, niciodată pierdută, pentru penal.

Ca experienţă profesională, e de notat că în anii cumplitei dictaturi a activat ca gestionar la Cooperativa Dragomireşti Vale. Revoluţia îl prinde ca şef secţie marochinărie la aceeaşi cooperativă. În 1991 iese din marochinărie şi intră în politică, împreună cu Miron Mitrea.

Din 2000 şi pînă în 2010 a fost primar al sectorului 5. În 2005 candidează la Primăria Capitalei dar, în ciuda unui outdoor cu un lighean care mie personal mi-a plăcut foarte mult, pierde alegerile. Trei ani mai tîrziu bucureştenii îl răzbună, alegîndu-l primar pe Oprescu, adică cam aceeaşi cocălărie cu altă pălărie.

În 2004 este cercetat penal în afacerea Economatul şi pentru modul în care a utilizat fondurile primăriei, an în care este implicat şi în privatizarea magazinului Bucureşti. În 2008, la alegerile parlamentare, garantează pentru colega sa de partid, fost şi viitor ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu. Tot la alegerile din 2008, un alt erou în slujba statului român (cel puţin aşa scrie pe monumentul de la Bellu), Cătălin Voicu cîştigă mandatul de senator într-un colegiu din sectorul 5, cu ajutorul lui Vanghelie şi largul concurs al electoratului local.

În 2009 încearcă să pună mîna pe Ministerul de Interne şi, după ce eşuează în încercarea de a-l impune ministru pe Voicu, reuşeşte să dea jos doi miniştri, pe Gabriel Oprea şi pe Liviu Dragnea. Pentru eroul nostru, acelaşi an, 2009, coincide cu aşa zisele „happy times” la Ministerul de Interne, mai ales după numirea în fruntea ministerului a colegului său de partid, Dan Nica. E şi perioada în care reuşeşte, fără să vrea, în urma unei declaraţii cu dosare şi Moş Crăciun, să pună SRI-ul pe urmele Departamentului PSD de Apărare Internă împotriva Justiţiei, condus de Mitică Iliescu sau Cătălin Voicu (mă rog, SRI-ul ştie mai bine).

Ceremoniile funerare vor avea loc sîmbătă, la Cimitirul Bellu, Vanghelie urmînd a fi înhumat în capela familiei Lahovary. La ceremonii vor asista fruntaşii conservatori Dan „Felix” Voiculescu, Codruţ „Stamen” Şereş, Maria „25% de la tine cu 25% de la mine fac 50% de la noi” Grapini şi fruntaşii social-democraţi Victor „Titulescu” Ponta, Ion „Iliescu” Iliescu, Adrian „Bombo” Năstase şi Mircea „Winner Takes All Night Long” Geoană.

Se va ţine un minut de reculegere, urmat de cele 15 minute de posteritate la care are dreptul.

Citate celebre:

“Sumele alocate transportului în comun sunt infirme”.

“Am cîştigat procesele pe toate liniile”.

“Echipa PSD care am avut o serie de probleme cu ei”.

“Transportul în comun care mergem”.

“De la PNA am primit neurmărirea începerii penale”.

“S-au verificat toate actele pe foştii trei ani pe care am fost primar”.

“E adevărat că nu am studiile primarului Parisului şi nici ale domnului primar Căldărescu care aţi spus dumneavoastră (în context era vorba despre scriitorul Mircea Cărtărescu). Pot să conduc chiar mai bun ca amaîndoi la un loc”.

“Sînt un om pămîntean şi mă interesează decît Bucureştiul şi atît”.

“Da’ de ce în discutia cu mine acuma, de ce nu aţi găsit exact unde am greşit pînă acum? De ce nu aţi greşit nimic? De unde?”

“Avînd o relaţie foarte bună cu cadrele didactice, m-au sunat o profesoară de română…”

„Acel tînăr care s-a transformat în 300 este vorba de unul singur”.

„Deci mănînci, exişti”.

„Sînt atît de nervos şi de supărat, încît nu vorbesc decît administrativ.”

„Gigi Becali este un om uman”.

„Şi-ntr-un pom dacă mă puneţi, eu am puncte de vedere.”

„Vocea mea se va face auzită oriunde. Şi pe sub apă.”

„Avem nevoie de lideri adevaraţi, nu de maimuţoi implementaţi.”

Surse: ziare.com şi adevărul.ro