Mi-am dorit brexit

Stiam că nu e bine pentru noi, și totuși mi-am dorit crîncen să cîștige tabăra Brexit.

Mi-am dorit și așa mă bucur numai anticipînd ce tîmpenii se vor scrie la noi și in Europa. Cît sînt de rupți de realitate politicienii și elitele conducătoare ale momentului.

Mi-am dorit pentru că s-a speculat politic uciderea lui Jo Cox. Și asta nu trebuia să se întîmple, dar am uitat să fim oameni.

Mi-am dorit pentru că se va dovedi iar că cei ce ne conduc nu au înțeles nimic din ce se întîmplă, mi-am dorit pentru că aici, în România, și în Europa se vor consuma tone de cuvinte plîngînd ruptura, mi-am dorit pentru că cei care nu înțeleg sau se fac că nu înțeleg au dat piept cu ceea ce vor oamenii, în  primul rînd. Și vor trebui să țină cont de asta de acum încolo.

Mi-am dorit pentru că părem sau chiar sîntem niște profitori ai ideii de Uniune Europeană. Pentru că de la idee la fapt sînt ani-lumină. Pentru că dacă asta înseamnă întoarcerea la popor, cu tot ce-l doare, so be it.

Mi-am dorit pentru că nimeni și nimic nu mai ținea cont de oameni, de indivizi. Pentru că un colos, un monstru birocratic și de-un autoritarism în creștere exponențială, precum UE, e rupt complet de realitatea cotidiană a omului simplu. Pentru că ei nu vor înțelege nici acum, dar riscul surprizelor abia a început.

Mi-am dorit pentru că mai sper să se termine epoca minciunii, a falsului și a imposturii la cele mai înalte niveluri ale politicii.

Mi-am dorit, recunosc, pentru că va fi testul modernității și al maturității noastre. Vom lăsa sau nu Rusia să-și facă jocurile de acum încolo? Și dacă da, măcar vom ști cum stau lucrurile, nu ne vom mai minți.

Mi-am dorit pentru că, în primul rînd, nu mai suport minciuna. Și jalea, și bocetele, și pentru că prefer întotdeauna o naștere în chinuri cumplite celei mai fastuoase înmormîntări. Iar UE cea de pînă mai ieri asta făcea, prelungea agonia unui sistem mort de ceva vreme.

Mi-am dorit egoist, îngrozitor de egoist, ca să asist la neînțelegerea istoriei de către cei care o trăiesc. Nu e prima dată în istorie cînd se întîmplă asta, nu va fi nici ultima. Dar așa măcar se vor separa apele. Iar binele de rău trebuie să se distingă clar și întotdeauna.

Mi-am dorit pentru că, așa cum în psihologie se spune că o cărămidă așezată strîmb poate strica întreaga construcție, așa s-a întîmplat și aici. Și-au bătut joc de o idee atît de generoasă, atît de ofertantă, și zidul oricum e pe cale să se dărîme. Mai bine, dacă și cînd se va putea, îl vom face la loc. Drept, de data asta.

Și nu în ultimul rînd, mi-am dorit pentru că știu că Margaret Thatcher și-ar fi dorit. Și am învățat, de-a lungul anilor, ce înseamnă adevăr, instinct politic și autenticitate, ce înseamnă să îți susții ideile contra tuturor. Și să nu dai greș.

brexit

(Foto: freshbusinessthinking.com)

O conferinta si o invitatie: FUNCTIONALISM, INSTITUTIONALISM, AND BEYOND: REVISITING DAVID MITRANY’S INTELLECTUAL LEGACY.

Proiectul european se clatina: ideologic, cultural, politic, geostrategic slabiciunile sale nu au fost niciodata mai evidente si mai periculoase. Europa este acum butoiul cu pulbere al economiei si stabilitatii globale. Europa de Est a devenit din nou – gratie eternului geniu impolitic german si maniacalei ambitii imperiale rusesti – spatiul tentatiilor si pericolelor descrise tehnic de Mackinder, Ratzel si discipolii lor, geopoliticeni care au reusit intotdeauna sa ilustreze perfect Teorema lui Thomas: ceea ce oamenii isi inchipuie ca este real, este real in implicatiile sale.

Functionalismul institutionalist, asumptia pe care intreaga teorie si practica a integrarii europene se bazeaza, isi releva astfel limitele. Un experiment social unic – integrarea europeana dirijata – pare sa fie pus in sfarsit in pozitie de evaluare intr-o noua lumina.

Ce mod mai constructiv de a te angaja intr-o conversatie evaluativa decat a revizita si reconsidera gandirea si personalitatea celui mai important, inteligent, realist si in acelasi timp uitat si marginalizat teoritician si designer al intregii idei, ganditorul anglo-american de origine romana David Mitrany?

Universitatea Bucuresti prin Institutul de Cercetari Avansate, Sectiunea Stiinte Sociale, organizeaza pe 1 iulie, la ora 12:00 la sediul vechi al Facultatii de Sociologie din str Schitul Magureanu (langa Cismigiu) o discutie anuntata public sub titlul:

FUNCTIONALISM, INSTITUTIONALISM, AND BEYOND: REVISITING DAVID MITRANY’S INTELLECTUAL LEGACY.
A CONVERSATION.

Sussemnatul – in calitate de Visiting Fellow al Institutului de Cercetari Avansate, Sectiunea Stiinte Sociale – va fi prezentator si moderator. Dincolo de aspectele teorietice si aplicate voi incerca sa prezint si cateva observatii bazate pe cercetarile de arhiva pe care le-am facut la Londra si Washington in jurul ideilor si biografiei lui Mitrany. In ciuda anunturilor si sumarului in engleza, totul va fi in limba romana.

PS: Mai jos este nota oficiala, cu multumiri d-lui profesor Laurentiu Leustean directorul ICUB si d-lui profesor Marian Zulean, directorul Sectiunii de Stiinte Sociale a ICUB, care mi-au facut generoasa invitatie:

FUNCTIONALISM, INSTITUTIONALISM, AND BEYOND: REVISITING DAVID MITRANY’S INTELLECTUAL LEGACY.
A CONVERSATION

The Research Institute of the University of Bucharest (ICUB) invites you to a public conversation aiming to introduce, reconstruct and establish the contemporary importance of the work of a significant but forgotten author of Romanian origins, active in the first half of the 20th century, David Mitrany, whose ideas (the functionalist theory of cooperation) – if refurbished and recalibrated to the current landscape of social sciences and public debate – may become a significant element in the construction of the new generation of theories of governance. Reassessing and reconstructing “functionalism” leads however sooner or later to an effort to revisit the fascinating and puzzling life and personality of its originator, David Mitrany. Some excerpts from his bio as presented on the London School of Economics archives page offer a rather intriguing picture of this scholar:
Professor of Political Economy; Assistant European Editor, Economic and Social History of the World War, sponsored by the Carnegie Endowment for International Peace, 1922-1929; Visiting Professor, Harvard University 1931-1933; Dodge Lecturer, Yale University, 1932; Nielsen Research Professor, Smith College, 1951; Member, British Coordinating Committee for International Studies, 1927-1930; Professor in School of Economics and Politics, Institute for Advanced Study, Princeton, New Jersey, 1933-1939 and 1946-1956.
Far from being a neglected author at the time, Mitrany was a preeminent figure. He was considered so important a thinker that when the Princeton Institute for Advanced Studies was created, Mitrany was invited to become one of the fellows representing social sciences alongside a figure like Einstein, representing natural sciences. However, despite the recognition he received during those times and the recognition he receives today as being one of the key theorists inspiring the European integration project, his theoretical and scholarly legacy has been neglected. And although his ideas inspired an entire development in International Relation Theory (called “neoliberalism”, “neoliberal institutionalism” or “functionalist liberalism”) via a lineage of authors including K. Deutsch, R. Keohane and J. Nye, he left posterity no real disciples or school of thought under his name.

Dragos Paul Aligica, visiting fellow at ICUB, will lead the conversation by presenting some introductory considerations regarding the nature, context and applicability of Mitrany’s ideas, with a view to their relevance for the contemporary agenda. In addition to that, Aligica will share some of the preliminary findings of his pioneering work in the David Mitrany Archives at London School of Economics.

david mitrany

(Foto: ejournals.epublishing.ekt.gr)

Doua recomandari si o constatare

În ciuda gloatei ignare care i-ar sfîșia, cum s-a mai întîmplat, de altfel, avem nevoie de intelectuali, avem nevoie de oameni care gîndesc, avem nevoie de minți lucide.  Cu atît mai mult în situații dificile.

1. Andrei Pleșu – ”Oameni fericiți” (textul integral pe adevarul.ro)

Cîţi miniştri şi cîţi parlamentari aţi văzut în România, care să admită, oricît de rar, că au greşit, că au bătut cîmpii, că, în cutare dispută, dreptate au avut, mai degrabă, adversarii? În cîte discursuri publice aţi auzit, fie şi discret, un subton de incertitudine, de interogativitate, de tatonare prudentă? Prostul crede, de obicei, că un discurs adevărat, un discurs eficient, trebuie să fie linear, răstit, glorios. Fără penumbre, fără loc liber pentru ipoteze colaterale, pentru variante secunde, pentru o fărîmă sănătoasă de relativism. E motivul pentru care cu prostul nu se poate dialoga. N-are incertitudini, n-are spaţiu mintal pentru opinii diferite. De fapt, contează mereu, fără ezitare, pe inteligenţa lui suverană.

2. Sever Voinescu – ”Lăsați gardurile să se ridice! Au rostul lor și a venit vremea lor” – (textul integral pe evz.ro)

Ideologii noii Europe, deschisă oricui și oricînd, disponibilă pentru orice, mereu lăsabilă și modificabilă doar să nu fie deranjată din somnul ei confortabil și obez, nu văd diferența dintre ziduri. Ideologia simplifică mintea,  așa că oriunde ei văd un zid, scot din raniță tiradele știute, demolatoare. Ideologia le-a simplificat mintea atît de tare, încît ajung să ceară imperativ cuiva care funcționează perfect natural să-și suprime instinctele cele mai omenești, cele care ne-au asigurat supraviețuirea ca specie sute de mii de ani și să se reconstruiască după manualul omului nou, european. Omul nou, european, cînd se teme, nu trebuie să se apere. Trebuie să se ducă la un cabinet de psihoterapie social-democrată bruxelleză, de unde să afle că nu trebuie să se teamă, ci trebuie să se simtă vinovat. De unde să afle că instinctul său de a se apăra este anti-european și rușinos, dar și că trebuie să simtă în suflet o culpă grea pentru tot răul din lume și că, într-un fel, trebuie să ispășească păcatele multor altora. Acolo află că european este să se dea la o parte, să fie suficient de flexibil astfel încît să se poată lepăda de orice și suficient de versatil să poată asuma orice, fără multe discuții.

Și, în cazul în care v-a scăpat, tot Voinescu – ”Când refugiul devine invazie”, evz.ro, 11 septembrie. Sau, mai degrabă, merită chiar recitit acum.

În final și în contrast, o constatare personală.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/915014028569270″ mbottom=”50″]

(Foto: express.co.uk)

Pentru toti literatii si alte categorii de oameni sensibili

Care ori nu pot pricepe ce înseamnă economie şi finante şi se-ntreabă senini unde se duc banii cînd se duc ori, mai rău, care înţeleg ce se întîmplă, dar nu fac altceva decît să alimenteze ura împotriva capitalismului’*, oricum aflată într-o ofensivă accelerată şi fără precedent ca arie de răspîndire. Sistem capitalist în care ei înşişi trăiesc şi de ale cărui libertăţi se bucură deplin.

Mai clar, care sînt ori cretini, ori ticăloşi şi mizerabili ipocriţi.

Deci,

Problema Greciei nu este aceea că nu-şi poate plăti datoriile, ci că nu vrea să şi le plătească. 

Asta a fost intenţia iniţială a extremei stîngi Syriza, de la venirea la guvernare, în ianuarie 2015. În urma votului popular, grecii l-au adus pe Tsipras la putere, să fie clar, nu le-a fost impus de cineva din exterior. Şi asta continuă să facă, folosindu-se de propriul popor ca scut (prin acel referendum), procedură cu nimic diferită de cea folosită de teroristii islamici care fac scuturi umane din copiii şi femeile lor, din spatele cărora lansează apoi atacuri şi urlă după ripostă că le este masacrată populaţia.

Plata datoriilor ar însemna, în primul rînd, reforme. Ar însemna restructurarea aparatului de stat, colectare taxe, în fine, nişte chestii lumeşti cu care filosofii nu se complică şi nici n-au de gînd. Deşi nu ar fi făcute de dragul occidentului nenorocit care le cere, ci pentru ca ţara aceea să poată funcţiona în continuare. Ca să se poată plăti salarii şi pensii, ca să existe medicamente în spitale, ca să rămînă şcolile deschise, de bănci nu mai pomenesc. Şi care să le permită să nu mai umble cu şantajul pe la porţi, cînd la Bruxelles, cînd la Moscova. Să-şi recapete cel mai important element în orice negociere (am mai spus-o, ştiu, dar e nevoie să fie repetată), încrederea.

Atîta vreme cît Grecia consideră că merită să i se dea, fără să facă nimic în sensul schimbării situaţiei care a adus-o aici,  chiar dacă pe termen scurt problema va fi atenuată, tot rămîne o bombă cu ceas în UE.

Şi cu cît saltă cămeşa umanismului pe unii, care căinează bieţii greci prigoniţi de oculta financiară mondială, cu atît şansele Greciei şi ale lor înşile se reduc. Şansele să păstreze măcar sistemul în care trăiesc acum. După, nu mai există umanism, că pe burta goală nu se poate. Sau există, dar pe cartelă, cum a mai fost la noi şi încă mai e prin alte părţi.

Pentru sentimentalii care nu se pot abţine, însă, se găseşte material de literatură. Etern. Femeia. Femeia lui Tsipras, de data asta. Betty,  spaima Europei. Hai, cîntaţi zeiţa, după mania ce v-aprinse.

*Acest comentariu, al unei persoane tinere, a apărut aseară, într-o discuţie publică pe Facebook. Şi nimeni nu a întrebat-o de ce afirmă aşa ceva, nu a contrazis-o, nimic. Aşa nu băgăm de seamă cum se infiltrează ideile anti-capitaliste. Pînă cînd e prea tîrziu.

esenta ticalosie umana

PS: Adevărata problemă pe care o reprezintă Grecia este apartenenţa la NATO.
Într-un articol următor.

(Foto: collections.lacma.org)

Grecia, acum. Azi.

Oferta de ultimă oră, de ultim minut, de ultimă secundă a UE (Jun. 29, 2015, 10:22 PM):

ATHENS (Reuters) – European Commission President Jean-Claude Juncker made a last-minute offer to Athens in a bid to reach a bailout agreement before the deadline expires on Tuesday, European Union and Greek government sources said.

Under the offer, Prime Minister Alexis Tsipras would have to send written acceptance by Tuesday, in time for an emergency meeting of the Eurogroup of euro zone finance ministers to be held and agree to campaign in favor of the bailout in the planned July 5 referendum. – businessinsider.com

Pe scurt

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/870124659724874″ mbottom=”50″]

Dar cum nimeni nu se aşteaptă ca Tsipras să accepte oferta UE, un cîntecel vesel să cîntăm.

(Foto: twitter.com/SonyKapoor)