Posts Tagged → UE

Uniunea Interesului Unic

După ce a chemat aici milioane de migranți care nu se aflau în condiția de refugiat de război – condiție care oricum implica deplasarea pînă în țara cea mai apropiată în care nu au loc lupte, deci nu era și nu este cazul – și după ce a întîmpinat rezistența cîtorva țări care nu doresc să-și transforme teritoriul în ring de bătaie, care refuză în continuare sinuciderea asistată de Bruxelles, după ce aproape încheiase cu rușii acordul Nord Stream 2, care i-ar fi permis să obțină gaz rusesc ocolind țările estice, dar țările estice, în cîrdășie cu diavolul portocaliu de peste ocean, se opun, UE s-a gîndit să pedepsească țările rebele și neascultătoare de lidera lumii libere de orice judecată rațională.

Așa că ce i-a mai rămas UE de făcut?! Să treacă la represalii contra neascultătorilor. Plus Polonia, clar, pentru că tot se încăpățînează guvernul conservator să facă reformă în justiție, reformă care să scoată comuniștii și urmașii lor din justiție. Mă scuzați, doamna Merkel, pentru cuvîntul ”comuniști”. ”Experții” din justiție.

Luna trecută UE a declanșat procedurile de infrigement pentru Cehia, Polonia și Slovacia, săptămîna trecută pentru Polonia din nou, pe tema justiției, de data asta.

UE declanșează astfel, cu această nouă sesiune de infrigements, procedura de autodisoluție, fără ca măcar să realizeze ce face. Cu întîlnirile consacrate Intermarium, cu gazul american promis Europei Centrale și de Est, și cu cele 40 procente creștere cheltuieli militare pentru acest flanc, de est, al NATO, SUA vor realiza aici exact capul de pod necesar, într-o bună zi, reconstrucției europene. Păstrătoare și continuatoare a valorilor europene fondatoare, Europa Central-Est Europeană și SUA vor asigura atît centura de siguranță a Europei în fața Rusiei, cît și germenii reconstrucției societății occidentale.

Sinucigașul nu poate fi ajutat decît atît cît permite. Iar elanul Europei vestice în a da curs ”binefacerilor” impuse de Germania este pe măsură agravant.

Germania. Și revenim astfel la ceea ce consideram odată lumea liberă, lumea capitalistă cu bune și cu rele, rămasă astăzi numai cu ultimele. După ce poporul german a fost colectiv învinuit și obligat dacă nu să înțeleagă, măcar să respecte hotărîrile oficiale privind condamnarea nazismului, după ce a aflat că despre acesta nu poate vorbi măcar, a venit valul progresist, pe terenul bine pregătit, să primească celălalt regim odios și criminal, comunismul.

Cum începe? Prin aducerea la viața activă a tot ce e mai rău în oameni, în planul caracterului, prin supralicitarea falsă, bombastică și nesusținută a sentimentelor, în detrimentul gîndirii logice, aparatului critic, prin susținerea fără rușine a celor mai demente inginerii sociale, în ideea modernității care trebuie promovată. Și gata, miile, zecile de mii, milioanele de sensibili sau imbecili ai  lumii se vor simți datori să răspundă prezent și să ”ia atitudine” împotriva noului nazism. Ținînd partea, fără ezitare, noului comunism.

În loc să spună cancelarului și guvernului de la Berlin că suferă de boli psihice care necesită internare, sute de mii de imbecili au ieșit cu pianul Imagine să ureze bun venit celor care, ulterior și la adăpostul cenzurii instituite, aveau să fure, să violeze și să ucidă. Să-i ucidă. Pe ei, ai lor și persoane care nu au absolut nici o vină în afacerea asta. Nu s-au trezit nici așa. Nici nu se vor trezi vreodată.

Nu ei. Este necesar, pentru restabilirea ordinii și societății capitaliste, să se trezească țări și guvernele lor. Au făcut-o cehii, slovacii și polonezii. Pentru asta trebuie pedepsiți exemplar. Trebuie să plătească nerușinarea de a nu se alinia ordinelor sosite de la Berlin, via Bruxelles. Pentru că dintr-o uniune de interese, UE a devenit UIU. Uniunea Interesului Unic. Al patrulea Reich.

Al patrulea Reich, cu regularitatea cu care s-au succedat primele, dacă se va instala, se va instala deghizat în comunism. Un regim niciodată condamnat, considerat zeci de ani și în ciuda milioanelor de victime făcute, eliberator. Un regim care pretinde că include pe toată lumea, mai puțin pe cei care i se opun, cu motive bine întemeiate. Un regim discreționar și opresiv.

Aceasta este ”eliberarea” pe care v-o oferă astăzi așa zisa lume bună europeană.

Care este rostul nostru în UE

Revoluția Franceză a avut loc în Europa, două războaie mondiale au pornit din Europa, cu cauze europene, în Europa secolului trecut aici a avut loc un genocid imposibil de imaginat încă pentru mulți, un război interetnic între fostele republici iugoslave, pe Europa și din Europa a bîntuit-o și o mai bîntuie încă, cu din ce în ce mai mult succes, fantoma comunismului, cu cei 60 de ani de asuprire crîncenă, inumană, a popoarelor est-europene. 

Din timp în timp, Europa defectează de la valorile fondatoare, nerecunoscute majoritar, și se aruncă în extreme. 

Și atunci, ce căutăm în Europa? Ce căutăm în Uniunea Europeană? 

Rostul nostru, asta căutăm. Dacă ei ne-au admis cu un rost, și noi am avut unul ca să fim parte a acestei uniuni. 

Care mai poate fi rostul nostru acum, cînd UE a derapat serios pînă și de la propriile-i angajamente, nu mai zic despre derapajul socialist evident în absolut fiecare mișcare? Ce să mai caute România, cu o gașcă infracțională, cum se spune, la putere, în clubul select al țărilor uniunii? 

Pe rînd. Clubul select al țărilor uniunii este un cuib de comuniști deghizați în socialiști. Și ca orice socialiști, nu au maniere. Ba chiar sînt obraznici ca măgarii cînd, de exemplu, spun că ar trebui ca și UE să militeze pentru ca statele americane Ohio și Texas să ceară independența, numai pentru că Trump a salutat Brexitul. Dar în prostia și bădărănia lor, au rostit un adevăr: Marea Britanie este la fel de puternică cum sînt cele două state americane. 

În rest, nu știu ca noi să fi votat președintele UE pe model american, nu știu să se fi schimbat constituția UE, la fel cum nu știu de ce nici un, dar nici unul! – lider european nu l-a trimis pe Juncker la culcare, spunîndu-i că-i beat, după ce a apucat să rostească enormitatea. Care va rămîne în cartea rușinii europene, alături de alții, mai puțin talentați. 

Și atunci, rostul nostru și nu numai al nostru este să-i facem pe europeni să înțeleagă, dacă vor, că SUA sînt prietenele UE, că de fiecare dată au salvat Europa de totalitarismele care îi invadaseră vintrele și capetele, chiar și după Revoluția Franceză a venit cea Americană, care a restabilit echilibrul de forțe și a repus valorile în prim planul politicii, și că cea mai mare imbecilitate a tuturor timpurilor e pe cale să se producă.

Rostul nostru este să le explicăm că migrația de acum nu are nimic, dar absolut nimic de a face cu imigrația celor care fugeau de pericolul comunist, unii, ai noștri, căutau libertatea, alții, migranții de acum, vor suprimarea ei. Rostul nostru este să le explicăm care sînt consecințele nefaste ale centralismului specific guvernărilor comuniste, cu implicațiile econnomico-sociale dezastruoase. 

Rostul nostru este să luăm apărarea evreilor, acum, aici, cînd pleacă cu miile dintr-o Europă care crede că un conflict cu palestinienii este redus la spațiul Mării Moarte, care a uitat sau se preface că uită care este principala țintă a musulmanilor, creștinii și evreii. 

Și rostul nostru, deloc în ultimul rînd, este să le spunem că nu vrem alianțe cu rușii, nici pe față, cum ne îndeamnă, nici pe dos, prin afaceri dubioase, cum se află. Că știm mai bine decît oricine ce înseamnă rusul și că de el trebuie să te aperi, nu de cel care te-a salvat de fiecare dată în istoria modernă. Că nu vrem armată europeană, care să se lupte cu cine? Cu SUA și cu Marea Britanie? Aberant! Că răul este unul singur, același, ușor identificabil în tot ce face, și că extremismele pe continentul european sînt rezultatul exclusiv al politicilor lor, ale politicienilor europeni, nicicum vina altcuiva? 

Poți să greșești atît de grav, în fața a zeci de milioane de oameni, și să dai vina cu nonșalanță pe altcineva? 

Pot. Uitați-i că pot, uitați-i cum pot. Cu nesimțire!  

Și atunci, de ce să nu rămînem noi, aici, un pol de stabilitate pro-american?

Și nici măcar nu sîntem singuri. Grupul de la Vișegrad ar fi cu noi. Ascultați-i. 

Sigur, europenii pot să nu vrea. Dar măcar am fi ajutat cît am putut ca un sinucigaș colectiv să nu aibă sorți de izbîndă. 

 

R. Moldova în căutarea consolidării sau națiunea moldoveană ca passe-temps favori

Refrenul „societății divizate” și cel al (in)oportunității declarațiilor sau acțiunilor unor politicieni care ar insista în păcatul „divizării” s-a transformat într-o adevărată fixație pentru mulți comentatori ai spațiului basarabean.

De două zile în R. Moldova se vorbește despre declarațiile unui politician pro-rus (asemănările cu personaje reale e pur întîmplătoare – parol!) că ar avea efectul de a „diviza” societatea. Problema unui astfel de raționament este echidistanța: cînd, prin întîmplare, vine la guvernare o putere pro-europeană, nu putem înainta același argument, aceeași văicăreală: guvernarea pro-europeană divizează societatea, pentru că o bună jumătate din cetățenii R. Moldova se vede în lumea rusă?

În Moldova se poate argumenta formal că segmentul pro-european de populație îi antagonizează pe pro-ruși, în aceeași măsură în care pro-rușii crează divizare și scindare față de poziția pro-europeană. Și așa pînă murim de plictis sau plesnim de inspirație. Societatea moldovenească este zugrăvită ca fiind divizată între două orientări politice, ale căror dinamici și relații sunt descrise echivalent, complementar, astfel creîndu-se impresia că cei care o divizează într-o direcție sunt la fel de nocivi ca cei care o divizează în cealaltă. Cei care trag de R. Moldova spre Vest sunt, într-o măsură, la fel de radicali ca cei care țin să ne readucă în spațiul rus. Așadar, cel mai bine pentru Moldova e să-și găsească o a „treia cale” între aceste două extreme: și cu dînsa-ntrînsa, și cu sufletu-n rai. Asta se înțelege din descrierea, în lipsa efortului unor explicații, a tezei cu privire la „divizarea” societății.

Nu. Nu așa.

În R. Moldova trebuie spus clar că nu se negociază calea europeană de dezvoltare a acestei palme de pămînt.

De aceea, argumentul „scindării”, a „divizării” echidistante politic și moral, e unul uzat, dacă a fost valid vreodată. Societatea moldovenească nu e divizată între două fronturi, decît în măsura în care este compusă din cetățeni lucizi care înțeleg că democrația, statul de drept, economia nu se vor construi, întrema decît ancorîndu-ne în spațiul european, și cei care habar n-au ce înseamnă toate acestea. Societatea în Moldova nu e divizată Est-Vest, decît în condițiile în care explicăm clar ce presupune Estul și ce presupune Vestul: Estul înseamnă sărăcie, război, lipsa soluțiilor de dezvoltare, Vestul înseamnă respectarea legii, piață liberă, drepturi și libertăți. Societatea moldovenească e divizată în măsura apelului la acest conținut. Care nu poate fi redus la o etichetă – Est/Vest, și ignorat în campanii electorale, așa cum au făcut (și au pierdut) unii. Aici, în chestiunile de fond se găsește „divizarea” ca problemă, dar și ca soluție.

Așadar, argumentul „divizării societății”, în lipsa asumării unui efort de explicare a ceea ce înseamnă fiecare spațiu geopolitic în parte, e un argument echivoc, lipsit de substanță, și, de aceea, în ultimă instanță imoral, în ciuda impresiei aparent ofertante de descriere rapidă, expeditivă a realității moldovenești.

Or, societatea civilă din R. Moldova s-a complăcut în echivocuri, la fel ca și clasa politică. Dacă la un sfert de veac după independență, nu au reușit să-și alfabetizeze cel puțin jumătate de popor în privința a ce înseamnă Occidentul, avînd de partea lor toate argumentele vizibile și imediat accesibile ale prosperității și succesului modelului occidental, înseamnă că atîta pot.

Pe de altă parte, ce înseamnă în R. Moldova, să descrii avantajele civilizației occidentale? Înseamnă a crede în ele, a te crede, prin porii identității tale, occidental. Cum? Asumîndu-te ca român și afirmînd, ca intelectual, caracterul, istoria și limba românească a poporului tău de moldoveni.

Intelectualii moldoveni, însă, cînd n-au eșuat în naționalisme inadaptabile lumii în care trăim, s-au refugiat în rafinate, dar la fel de șubrede, castele de nisip ale unui discurs identitar contradictoriu, tipic modelor globaliste ale zilei: trecutul e irelevant, constituim o națiune multiculturală, recentă, aeriană, dar e musai să fim „mîndri că suntem moldoveni”, mîndri de „țara noastră”, deși nu mai contează „ce-a fost”.

Sunteți un cetățean care consideră că a fost ocupat în 28 iunie 1940? Sunteți un alt cetățean care consideră că regimurile totalitare eliberează, urmînd „logica” unei întregi propagande post-belice?

Nicio problemă!
Încercați să vă puneți la masa rotundă și să găsiți „lucruri care vă unesc” ca să „depășiți” aceste „disensiuni irelevante care vă țin pe loc”. E posibil să descoperiți că ambilor vă place mămăliga! Sau că aveți aceleași gusturi la femei. Sau că sunteți ambii pasionați de grădinărit!

Această opinteală de proporții istorice – croirea nației moldovenești – se lovește de propria indecență, mediocritate, trivialitate, aberație, lipsă de conținut. Dacă va reuși, națiunea moldovenească va fi probabil prima națiune din lume creată în jurul unor hobby-uri comune: călcatul pe greblă, bătutul cîmpilor și jocul batistei pe țambal.

batista tambal(Foto: dristor2507.deviantart.com)

NATO va deveni ONU. Intrebarea e cind.

Cu timpul, nu brusc. Nu, nu se va desființa.

Va ajunge însă la fel de nesemnificativ și de socialist, de birocratizat și de multiculti, multigender, multicolor, multiorice și, de fapt, nimic, încît va fi de nerecunoscut. Va fi o amintire a ceea ce a fost odată.

Izolaționismul nu va veni din partea americană nici dacă Trump va cîștiga președinția SUA. Trump nu a spus decît că statele membre NATO trebuie să se achite de obligațiile ce le revin, ceea ce e cît se poate de rezonabil, nu stăm la cerșit, să ni se dea, să ne apere cineva, ceilalți, contribuim. Dacă fiecare stat membru NATO ar gîndi că ceilalți vor veni în ajutorul lui și că obligațiile sînt după buget, după posibilități, cine ne-ar mai apăra în caz de nevoie?

Izolaționsimul este european, al liderilor europeni, este în sîngele și-n fibra europeană la fel ca și cuceririle, pe vremuri, și totalitarismele secolelor XIX și XX. Numai că vremurile s-au schimbat. Lideri europeni care, odată scăpați de Marea Britanie – salvată la limită prin Brexit – își vor urma parcursul pe care și l-au trasat de multă vreme. Locomotiva UE, Germania, secondată îndeaproape de Franța, va ajunge la o pax europaea prin dictat și impunere și va face alianță cu rușii, pentru că sînt și ei europeni, cît de cît, și pentru că sînt aici, aproape. Nu se va pomeni absolut nimic despre condițiile economice care au adus continentul în această situație, nici despre propensiunea Germaniei, de-a lungul vremii, pentru regimurile totalitare. Începînd cu comunismul lui Marx și Engels, trecînd prin nazismul lui Hitler și ajungînd astăzi  la fundamentalismul islamic.

Pentru că ceea ce pare a fi fost, anul trecut, o  greșeală absolut inexplicabilă a țărilor europene, aceea de a anula unilateral tratatele Dublin și Schengen, în primul rînd, și de a permite astfel pătrunderea pe teritoriul european a peste un milion de migranți este, în fapt, modalitatea cea mai sigură de a ține propria populație sub control. În nici un an, Europa a devenit cîmpul de bătălie al tuturor ”bolnavilor psihic”, un uriaș sanatoriu unde au venit să se trateze suferinzii. Europenii au început să se obișnuiască cu ideea că pericolul îi paște la fiecare colț de stradă, și nu e neapărat bombă, ci poate fi orice, începînd cu banalele cuțite și, de ce nu?! -oalele kukta, cum deja au folosit teroriștii din Boston. Ce facem acum, interzicem cuțitele și oalele kukta pentru că pot încăpea pe mîinile teroriștilor? Exclus.

Așa că ne vom conforma încet, încet, mai de bună voie, mai prin impuneri și interdicții, noii situații. Doar e spre binele nostru! Ce nu facem noi pentru binele nostru, pentru siguranța noastră?! O populație parțial anchilozată mental, parțial inoculată din timp cu idei socialiste va aproba fără crîcnire măsurile de control și reglementare, anihilînd, cum s-a mai întîmplat, elementele recalcitrante. Începutul a fost făcut, prin cenzura instituită asupra principalelor mijloace de comunicare în masă, de anul nou, odată cu agresiunile sexuale de la Koln și din alte orașe ale Germaniei și nu numai. A ieșit populația în stradă să protesteze masiv împotriva lor? A căzut măcar un cap de atunci și pînă acum?

Populație islamică ca mijloc de control al propriei populații, așa s-ar numi, pe scurt, ce s-a întîmplat de anul trecut încoace. Și este prima ipoteză de lucru pe care o luăm în calcul.

Cea de a doua, totul s-a întîmplat dintr-o uriașă eroare de calcul politico-economico-demografic. Sigur, dar o asemenea situație se poate remedia pe parcurs. Cu o condiție: să fie recunoscută de cei care au provocat-o. Ori cum acest lucru nu s-a întîmplat, e de bănuit ori revenirea la prima ipoteză, ori acceptarea ideii că cei care au ajuns în funcții europene de decizie majoră nu sînt capabili să-și recunoască greșelile. Recunoașterea greșelii însemna stoparea oricărei infitrații islamice, prin reinstituirea controlului strict la frontierele UE. Acest lucru s-a făcut deja, dar mult prea tîrziu. În paralel, puteau fi activate structuri NATO care să prevină, împiedice, contracareze fluxul migratoriu la timpul oportun. Acest lucru nu s-a întîmplat.

De ce? Este prima întrebare pe care ne-o punem. De ce nu s-a făcut apel la NATO pentru stăvilirea valului migrator atunci cînd încă nu era prea tîrziu? Și a doua, de ce nici acum nu este solicitată alianța, ci este, în schimb, avansată aparent brusc, după Brexit, ideea formării unei armate europene? Cine i-a mandatat pe acești oameni aflați în funcții de decizie, să propună și să negocieze așa ceva? Alegătorii lor, au cîștigat alegerile cu așa ceva în program? Știm cît costă măcar, avem un deviz estimativ? Știm cît ar dura înființarea și devenirea operațională a structurii? Și, deloc ultima întrebare, cui și mai ales împotriva cui să fie folosită?

Nu în ultimă instanță, această armată va funcționa în paralel cu NATO? Ori va fi sub comanda, peste comanda,  pe lîngă comanda NATO? Ori nu va mai fi vorba de nici un NATO? Această armată va fi folosită pentru protecția cetățenilor europeni sau împotriva lor, în caz considerat de necesitate? Și de ce, dacă situația o impune, nu sînt apelate chiar structurile europene ale NATO? De ce mai trebuie încă o forță armată, monolitică, transnațională și transstatală în Europa?

Sînt întrebările la care e imperios necesar ca liderii europeni să răspundă, și asta cît mai repede. Cu cît structura se va forma mai repede, cu atît mai repede prezența NATO în Europa va scădea.

La summitul de la Bratislava acestea sînt întrebările care trebuie puse. Pentru că șanse de salvare încă mai avem, și ele se numesc urne. Asta numai în cazul în care nu cumva toate partidele europene au fost deja infestate cu germenii unui totalitarism în plină formare și dezvoltare, situație în care ajungem la varianta de început, cea care este posibil să le pară acum, multora, fantezistă. Pînă la prima rechiziționare și pînă la prima amintire despre NATO.

PS: Este absolut umilitor modul în care România, prin cel mai important reprezentant, care nu cu acest punct în program a cîștigat alegerile, înțelege să muște momeala Schengen vs susținere pentru armata europeană. Cînd au nevoie de aliați, vin la București. Cînd Bucureștiul îndeplinea condițiile de aderare la spațiul Schengen, emisarii erau trimiși înapoi. Tot la București.

 nato

(Foto: joshualandis.com)

The Winner brexits it all

Acesta este Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, organul executiv al Uniunii Europene. Prim-ministrul UE, dacă vreți. Dacă în a doua înregistrare e vorba, mai degrabă, de slip of the tongue, în prima nu mai e nici un dubiu. Omul e beat și se distrează copios. La o întîlnire oficială.

Ce este pentru mine greu de crezut este cum o întreagă lume (lume bună, foarte bună, să ne înțelegem) nu vede că, în momentul de față, sîntem între (și parte din unul) doua blocuri socialiste. Unul este (deocamdată) soft, celălalt dur. Dar fără discuție socialiste ambele.

De unde și mirarea cînd văd maniheismul nedisimulat al unora, nu ești cu UE – cum  o fi, dar să fie – ești pro-rus, exact acolo unde lucrurile comportă atîtea nuanțe. Și mai ales acolo unde, de bine, de rău, s-ar mai putea face ceva. Pentru că ce a ajuns colosul acesta birocratic invocat precum Dumnezeu, Uniunea Europeană, e o structură suprastatală, inflexibilă și cu tendința de a cîștiga tot mai multe puteri, pe măsură ce, disperați, oamenii fug din calea Rusiei. Numai că fugind de urs, poți nimeri foarte ușor în gura lupului.

Și acum să ne privim prim-ministrul european. Eventual, să și rîdem. Deși e de plîns.

 

juncker

(Foto: youtube.com)

Cum se iese din Brexit

Timp de douăzeci de ani Anglia a impus în ceea ce o privește și aproape în privința oricărei decizii a UE, condiții speciale, dereglementări. În schimb, în mod paradoxal, cînd era vorba de aplicarea deciziilor comunitare asupra altora, era rigoristă și știa să zdrăngăne din arme. A fost consecventă astfel poziției cu care a intrat în Eu.

Brexitul nu e o dramă pentru UE, este, poate, una pentru Marea Britanie – better so; dna Merkel care avea duminică ezitări, emoții și umanisme, a (re)devenit categorică – anunțînd o poziția tranșantă fără negocieri (adică cedări) înainte de scrisoarea cerută de articolul 50, și ulterior negocieri fără concesii (acelea s-au făcut timp de douăzeci de ani…), în avantajul Europei. A propos : al nostru încă nu știa că se schimbase poziția, fusese absent la întîlnirea PPE-ului unde se vorbise fix despre asta, și a venit cu mesajul temporizării, răbdări, pas cu pasului, negocierii reciproc avantajoase, calmului, oportunității, hilar cum îl știm, crezînd că e astfel simpatic dnei Merkel. Era pe alături, inadecvat ca de obicei, komisch (adică ciudat), cum l-a definit dînsa pe vremea discuțiilor legate de cotele de refugiați.

Piețele financiare vor emigra probabil spre Paris, idem marile firme (gen Virgin, chiar clasicul britanic Lloyd’s, compania de reasigurare, se interesează care ar fi noua patrie optimă, și e un gigantic plătitor de impozite etc.) Țările central europene se grupează împotriva hegemoniei Germaniei (manifestă, pentru ele, în momentul critic al crizei refugiaților), pentru ele ieșirea Angliei din club este semnificată ca un dezechilibru de forțe în avantajul Germaniei. Polonia nu poate, desigur, uita ce îi datorează Marii Britanii în momentul aderării sale pline de caracter și éclat – cînd aliatul ei esențial (împotriva Germaniei) a fost nonconvenționalul Albion, interesat perfid, like usual, să creeze falii și precedente pentru negocierea propriilor excepții. Deci constată sonor un dezechilibru de forțe; Polonia are o excelentă memorie a istoriei – însă e greu de spus care e partea imaginară, fantasma, și care cea reală a acestui dezechilibru.
Brexitul e, eventual, o înfrîngere dar nu e o probă; și nu e neapărat o înfrîngere a europenilor. Criza finală, mult anunțată, nu a venit, not yet.

În ceea ce ne privește, nu avem a priori nimic de pierdut, dar, ca de obicei, vom găsi ceva esențial de pierdut, din vina noastră. Vă amintesc negocierea anti-brexit de la Bruxelles pe care Cameron, amenințător, le-a impus pentru a obține încă un pachet de excepții de la legea comunitară (în privința dreptului de circulație și statutelor sociale), unde Polonia – avînd în Albion numărul cel mai mare de Gastarbeiter (chit că Franța are acolo mult mai mulți rezidenți, peste un milion jumătate) – a negociat cu aplomb și fără modestie (în pofida atitudinii temperate a altor țări, respectiv Germaniei și Franței, circulez y’a rien à voir!) contra-părți reale, și le-a primit. O prezență militară britanică operațională în Polonia, condiții pentru studenții polonezi și altele.

Noi nu am cerut nimic, deci nu am primit nimic.
Chestia cu negocieri secrete e praf în ochi, nu există așa ceva. Shengen-ul nu a fost subiect de negociere (cine să ni-l acorde? Marea Britanie care nu îl vrea în general?) – iar cei care au lansat zvonul acesta au dezinformat cu intenție. Apoi, dacă cumva subiectul Shengen ar fost ridicat prostește de noi – ar fi un gest inacceptabil : nu negociezi un drept justificat ca pe o compensație.

Președintele României a fost rizibil și inadecvat la întîlnirea șefilor de state, nu a știut să răspundă pe detalii, iar cînd nu tăcea aiurea, imobil, se uita pe portabil căutînd asiduu ceva, probabil era în dialog cu un consilier, poate cerea opinia consoartei ; părea uimit de el însuși, căci fără să știe de ce, absent fiind, era totuși acolo. Fotografiile cu cei din jur amuzîndu-se pe seama sa, cu Cameron privindu-l ironic-interlocat cum stă statuar pe scaun și fie dormea, fie era într-o formă de catalepsie, spun totul.

“Poiectul nou de țară“ cu care ne-a venit acum e “une foutaise“, un tembelism pur, un a se afla în treabă și a arunca cu praf în ochi. Ce-i ăla – proiect de tară? O listă de gînduri pioase? “Nou“, în plus; îl cunoașteți pe cel vechi?
Pe vremea cînd era inspector, dl Iohannis era proverbial pentru mania de a cere de planuri de acțiune defalcate, cu obiective, responsabilități, termene, metodă, și mai ales frumos legate în coperți. Restul era morgă și absență. Ăsta-i omul.

Este exclus ca în negocierile în care e vorba de conaționalii noștri din Anglia, să ajungem rezultate onorabile cu un om de o incapacitate intelectuală patentă, leneș, iresponsabil și, în consecință, disprețuit și evitat manifest de ceilalți șefi de stat.
Cu atît mai mult cu cît, fiind o țară mică, lipsită de interes, e greu să impunem marilor puteri europene un punct de vedere nouă favorabil, acolo unde ele nu vor să facă concesii Angliei.

P.S. Bursa engleză a recuperat și depășit nivelul dinaintea crizei brexitului.

brexit(Foto: toptabu.ro)

Dupa Brexit. Citeva note

Referendumul pentru ieșirea sau rămînerea Marii Britanii din sau în UE a fost despre noi și despre nimic altceva.

Sigur că nimeni nu va recunoaște asta. Sigur că toată lumea e îngrijorată profund de piețe, de bursă, de cursul de schimb, de ce vor face englezii de acum încolo, de cum se vor descurca, dacă se vor descurca. Sigur că în mărinimia noastră sîntem în stare să adoptăm și un englez, campanie a unui ziar central, citată de însuși gurul corectitudinii  jurnalistice, CNN.

Sigur că ne preocupă subiectul, autenticitatea și imparțialitatea știrilor, atîta timp cît este ca noi, cît se potrivește narativului nostru. Iar noi sîntem cei mai europeni, cei mai învățați, cei mai drepți și mai viteji dintre ei.

Noi știm tot, nimeni să nu aibă vreun dubiu. Și despre noi e tot ce se întîmplă. Aici, în Europa, în lume.

Noi știm cum au căzut bursele, cum s-a depreciat lira britanică, ce nemernici de politicieni au sugerat și planificat acest referendum, cum au manipulat opinia publică, cum poate fi invalidat referendumul și, mai ales, refăcut, 2 in 3, 3 din 5, nu contează, să dea așa cum știm noi că trebuie să dea.

Boris Johnson, acel politician care acum e ”nenorocitu’” ăla care a scos Marea Britanie din minunata noastră UE, era pînă acum puțină vreme cel fotografiat pe bicicletă și așteptînd liniștit la metrou, dat exemplu de politician așa cum am dori și noi. Este același, da. Pentru cine are vreun dubiu. Și mărturia clară a consecvenței ideilor și părerilor noastre.

Noi, aici, nu vrem să cîștige alegerile PSD-ul – de fapt vreți să cîștige, în absența lui sînt unii, majoritatea, ”morți”, cei care nu mai au ce să toace zilnic – dar nu realizați simplul fapt că Anglia, chiar după Brexit, va exista așa cum a existat bine mersi și înainte, în timp ce monumentul de birocrație și imbecilitate numit UE, nu se știe. Dar pentru că, repet, nu vrem să cîștige aici PSD-ul, nu vrem nici la ei. Asta cu riscul demolării întregii fundații a sistemului democratic, dar ce contează, dacă e pentru un scop nobil?

Aici sînt fricile, angoasele, problemele voastre, nimic altceva. Nemulțumirea vieții voastre nu vă lasă să vedeți, pe cei care au dotarea de a o face, realitatea.

Astăzi găsesc un interviu din care unul din protagoniști iese urît de tot. Și acela nu este Farage, oricît nu mi-ar plăcea mie. Dar nu asta contează. Ci faptul că e absolut incredibil cît de tîmpiți credem că sînt alții și cît de deștepți noi. Asta ne-a și adus unde sîntem, impresia – repet: IMPRESIA – că sîntem mai buni decît alții, mai buni decît majoritatea dintre noi.
Unde la noi e fiere, la ei e calcul rece. Iar politica nu se face cu fiere. Ei știu asta, și o știu de secole.

Iar dacă Brexitul a adus ceva bun, atunci acel ceva este scoaterea la suprafață a  totalitarismului care există, consensual – bucură-te, Ilici – la nivel european.

”Nu contează cine votează, contează cine numără voturile.”, spunea Stalin. La asta am ajuns, mai mascat, mai fățiș. Așa că, probabil, în marea lor mărinimie, oamenii frumoși ne vor mai lăsa să votăm și noi. Degeaba. Democratic e cum vor ei. Exclusiv.

Petre M. Iancu notează, selectez:

Ce să deducem? Simplu, că ne-ar fi mai bine să le confiscam dreptul de vot. Să evităm „exerciţiile” electorale „riscante”. Nu doar referendumurile, ci chiar şi alegerile se pot încheia, din cauza lipsei de orizont a pesedistului englez, cu un rezultat „catastrofal”. Soluţia? La fel de simplă, aparent. Nu ne rămâne, în această logică şi vână, dacă nu propunem, să zicem, votul cenzitar (rezervat membrilor de partid-stat, sau proprietarilor de case şi firme) decât să ne întoarcem la alegerea „celui mai bun fiu al poporului”. Cu 99,99 la sută, cum se cuvine. Sau, poate, să ne alegem alt popor? Unul cu „orizont” mai larg, de vreme ce democraţia, vădit, a devenit une exerciţiu excesiv de riscant. QED. Back to Ceauşescu, nu-i aşa? Sau îl preferăm pe Stalin? Pe Hitler? Nu ne-au scăpat ei oare, eficient, de populism? Si de alegeri riscante, cu rezultat incert? N-a apărut pesedismul pe ruinele comunismului?

Înţeleg că, de la înălţimea orizontului nostru „mai larg”, ne enervează blestemăţia zisă Brexit, care-i bucură inima lui Putin. Dar, frate, chiar aşa „superiori” să fim? Să resimţim nevoia să scuipăm în cap, (ca pesederizată) majoritatea poporului britanic? Nu ne-ar şedea bine un pic de modestie?

Ce modestie, de unde modestie? La București, Ghiță îl amenință pe Ghinea, la Bruxelles Parlamentul European amenință Marea Britanie. Doar o problemă de perpectivă.
Cum tot așa se poate considera și bucuria tîmpă că Scoția ”vrea să rămînă pe continent”. Cum ar fi să ni se spună nouă alte țări că Transilvania vrea în altă parte decît în România?!
Cîte porcării, cîte manipulări! Ca să ce? Ca să ne arate că UE, astăzi, nu e decît varianta big, continentală, a politicii dîmbovițene. Nici o diferență, în afara celei de ambalaj, de îmbrăcăminte.
Schulz, repet pentru cine mai crede că numai la noi se întîmplă neîntîmplatul, nu are nici măcar bac-ul luat. Nici măcar. La noi, scandalul se duce pe doctoratele plagiate. Tot o problemă de perspectivă. În fond, la meme Jannette autrement coiffee. Doar englezu’i frate cu romanu’. Ăștia fac petiții și vor refacerea referendumului, la noi se fac demonstrații. După alegeri. Întotdeauna după, înainte nimeni nu știe că poate fi manipulat, ori nu se obosește să voteze. Cine zicea că sîntem proștii proștilor?! Așa că hotăriți-vă, cine e mai prost, pînă la urmă, românul sau britanicul?
Nu de alta, dar atîtea acuzații am auzit la adresa alor noștri, de credeam ca sîntem cei mai proști din univers. Acum văd ca britanicul e la fel. M-am mai liniștit. Deși nu înțeleg, sîntem așa tot timpul sau numai cînd nu alegem după indicații?Noi am avut Republica de la Ploiești, ei vor Republica de pe Tamisa. Sadiq Khan – președinte! Ce altceva mai trebuie? Nici dacă se scufunda insula nu era așa mare jalea.
Liderii europeni pe de altă parte, au părut că se bucură că au scăpat de Anglia. ”Să plece, să plece cît mai repede, să plece acum”, ăsta a fost mesajul. Nu se aliniază, ne strică jocurile, să plece mai repede, sa scăpăm de ei. USES nu se clădește cu recalcitranți, și poate e mai bine așa. Poate din exterior, Anglia va face mai mult pentru continent decît are voie să facă acum. (Insist, are voie.)

Rămîn în final cu două nedumeriri. De ce e lumea așa supărată că oamenii aceia de peste Canal s-au gîndit mai mult la ei decît la noi. Și dacă toți extremiștii lor zic că-i bine că au ieșit, bine că am scăpat de ei, nu?!

brexit

PS: Eu sînt sătulă de impuneri privind limba. În clasa I, am făcut germană intensiv – nu știam să scriem și să citim, vorbeam șși desenam – la trecerea în clasa a V-a au întrebat părinții ce doresc, franceza sau engleza.

Și pentru că se formau 3 clase de engleză și numai una de franceză, iar ‘doamna’ își pierdea postul, am fost obligați toți să învățăm franceza. Suplimentar, acasă, evident, engleza.

Am crescut, acum să nu îndrăznească să-mi spună în ce limbă să vorbesc. Să învețe Schulz franceza, poate își dă și bac-ul cu ocazia asta.

Ce avem de facut. Aderarea rapida la Grupul de la Visegrad.

Am văzut ce poate face politica continentală, politica big. Manipulări, minciuni, narative induse de la centru. Practic, în afara diferenței de ambalaj, nu mai există altă diferență față de politica dîmbovițeană. Uniunea Socialistă Europeană e pe cale de a înfăptui mărețele idealuri pentru care au luptat toți predecesorii ei. Și de a pune botniță, în buna tradiție totalitară, tuturor celor care se opun.

Și totuși, ne mai putem opune. Încă.

Există deja, din 1991, Grupul de la Visegrad, format din Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria. Toate, state fost comuniste. Înființat în 1991, cu scopul de a ajuta țările constituente la integrarea în UE, avînd în vedere evoluțiile acesteia în perioada de timp scursă de atunci, grupul, a cărei  președinție va fi preluată de la 1 iulie de Polonia, se poate constitui în ”disidența” la însăși construcția la care își propusese să adere la înființare.

Cum România a dorit să facă parte din grup încă de la început, dar evenimentele anului 1990 nu i-au permis, o poate face acum. O uniune în uniune, cu deschidere de la Marea Baltică la Marea Neagră, și cu ajutor NATO, poate fi exact zona tampon între UE și Rusia.

Rezistența în fața socialismului mascat al UE și cel fățiș și din ce în ce mai bine pus la punct al Rusiei aici poate fi. Sînt exact țările care au avut de suferit enorm din cauza comunismului, sînt țările cu disidență puternică în anii comunimului, sînt compacte ca așezare pe hartă, traversează continentul de la nord la sud-vest, au ieșire la două mări importante, sînt membre NATO. Angajamentul NATO de a le susține își poate găsi aici punctul de sprijin, dorința NATO de a fortifica estul Europei aici se poate realiza.

Fără multă poveste, că nu fac literatură din politică, asta e de făcut acum. De aderat rapid la Grupul de la Visegrad. Priviți harta. Lucrurile par a se așeza firesc.

grup visegrad

(Foto: wikipedia.com)

In loc sa…

În loc să chestionați Bruxelles-ul pentru atitudinea de forță adoptată, voi învinovățiți britanicii pentru că nu s-au gîndit la București înainte de a vota.

În loc să faceți glume tîmpite pe seama oamenilor în vîrstă, mai bine ați învăța de la ei, nu le-ați lua eventual dreptul de vot.

În loc să dați share cu voioșia prostului meme-urilor care pretind ce știe Google, mai bine ați învăța unde e Marea Britanie pe hartă.

În loc să dați vina pe tabloidele care ar fi fost cauza rezultatului votului, mai bine v-ați uita la ce citiți, ce ascultați și ce vizionați voi.

În loc să recitați petiția pentru reluarea referendumului, mai bine v-ați gîndi că e nulă, avînd în vedere că o poate semna oricine.

În loc să rîdeți de ai lor, mai bine vă uitați ce becali, vadimi, severini și crețu am trimis noi în Parlamentul European.

În loc să vă ”răfuiți” cu cine a adus UE în situația asta, învinovățiți un întreg proces democratic, desfășurat fără incidente, pentru ce s-a întimplat.

În loc să dați vina pe johnsoni și faragi, mai bine ați vedea cu cîtă nemernicie și cît tupeu îi vrea continentul afară din UE.

În loc să vă gîndiți la ce e de făcut, voi dați vina pe cei care au făcut deja. Primul pas spre libertate, în afara dictaturii bruxelleze.

Logică! Bine că sînteți voi deștepți, la cît ieșiți să socializați la Universitate?

brexit

(Foto: theguardian.com)

 

De ce au votat britanicii ‘leave’?

merkel thatcher

Margaret Thatcher, 1990, The House of Commons:

”We want the Community to move forward as twelve… Europe is strongest when it grows through willing co-operation and practical measures, not compulsion or bureaucratic dreams.”

Angela Merkel, 2010, Bundestag:

Nobody in Europe will be abandoned. Nobody in Europe will be excluded. Europe only succeeds if we work together.

Între timp, în 2016, Europa a trecut și trece printr-o criză economică majoră, invadarea de către ruși a Ucrainei și anexarea Crimeei, iar de anul trecut are de făcut față crizei migranților, criză fără precedent în istoria sa. Merkel a arătat nu numai că nu ”abandonează” și nu exclude pe nimeni, dar că își abandonează propriii cetățeni și pe cei ai Uniunii nu în favoarea imigranților pe care susține că vrea să-i includă, ci în favoarea propriei ei lipse de soluții concrete de control și integrare, de discernămînt, precum și din cauza autoritarismului politic, în final.

Nici un om și nici o națiune nu pot fi blamate pentru că doresc să iasă de sub dictatura birocrației, a incompetenței și a debusolării totale, pentru a-și lua soarta în propriile mîini. Restul e poveste.

De ce au votat britanicii ”leave”? Răspunsul ar putea fi găsit mai jos.

Fragment din discursul Doamnei Margaret Thatcher, ținut în fața Camerei Parlamentului britanic, la 30 octombrie 1990. Cîteva zile mai apoi, avea să demisioneze. Sau să fie demisionată.

It is our purpose to retain the power and influence of this House and not to denude it of many of the powers.

I wonder what The Right Honourable Gentelmen’s policy is in view of some of the things he said.

Would he have agreed to a commitment to extend the Community’s powers to other supplementary sectors of economic integration, without having any definition of what they are?! Would he?! Because you would of thought he would from what he said.

One of them was that the Commission wants to extend its powers and competence into the area of health.

We said no, we weren’t going to agree to those things, and from what he says he sounded as if he would for the sake of agreeing, for the sake of being little sir echo and saying me too. Would he have agreed to extending qualified majority voting within the Council, to delegating implementing powers to the Commission, to a common security policy all without any attempt to define or limit them?!

The answer is yes! He hasn’t got a clue about the definition of some of the things he is saying let alone securing a definition of others.

Yes, the Commission does want to increase its powers, yes it is a non-elected body and I do not want the Commission to increase its powers against this House. So of course we are differing, of course the Chairman of the President of the Commission, Mr. Delors, said at the press conference the other day, that he wanted the European Parliament to be the democratic body of of the Community, he wanted the Commission to be the Executive, and he wanted the Council of Ministers to be the Senate.

No! No! No!

Or! Or! Or! Ah! Perhaps the Labour Party would give all those things up, easily, perhaps they would agree to a single currency, to total abolition of the pound sterling. Perhaps being totally incompetent with monetary matters they’d be only too delighted to hand over the full responsability as they did to the IMF, to a central bank.

The fact is they have no competence on money, no competence on the economy, so yes The Right Honourable Gentleman would be glad to hand  it all over. And what is the point in trying to get elected to Parliament, only to hand over your sterling, and to hand over the powers of this House to Europe.

(Foto: yris.yira.org)