Alertă. Alarmă! Precampania electorală a început. Și șoc, Băsescu nu numai că nu e mort politic, dar nici nu urmărește – nu, nu cu atenție și îngrijorare, ăsta-i altu’, n-are importanță – pas cu pas (ptiu!) ce i-a spus lumea binevoitoare încă de dinainte de terminarea mandatului. Să-și vadă de treabă, să se retragă complet din viața publică, să stea cu nepoții, să plece pe mare, să facă ce-o ști numai să dispară, că e lumea sătulă de el ca de mere acre.
Și o perioadă a și fost. Acea perioadă în care am așteptat toți să vedem că mișcă ceva, cumva, noul președinte. Numai că de mișcat mișcă numai ochii atunci cînd urmărește… cum ziceam mai sus, și se mișcă cu talent și cu nevasta de mînă în călătorii peste graniță. Cum alegerile parlamentare se apropie, numai mîine nu-i poimîine, Băsescu a revenit.
Nu mi-am dorit asta. Nu mi-am dorit-o pentru el, în primul rînd, gîndindu-mă că are nevoie de odihnă, după zece ani de mandat, cu două suspendări, și de liniște. Nu mi-am dorit-o nici pentru mine, știam că orice încercare de a spune că Băsescu are dreptate – în absolut orice problemă care ar sări în ochi – se va lăsa cu înjurături, lepecisto, ți-e dor de, pușcăria îl mănîncă și alte vorbe de alint ale oamenilor frumoși și deosebiți. Paranteză, lepecist înseamnă ”loial pînă la capăt” și așa și-au spus niște admiratori ai lui Băsescu încă din 2014. Nu știu ca loialitatea să fie vreun viciu, știu doar că s-a rîs ba superior, ba mitocănește de oamenii aceștia. Înțeleg de ce. Nu sînt nici frumoși, nici deosebiți. Sînt doar oameni. Mai mult decît atît, s-a dovedit în scurt timp că aveau dreptate. În sensul în care actualul nu face altceva decît să fie diferit de Băsescu. Intern urmărește cu atenție și… (insert here whatever you want), extern încotro mai are să se plimbe treabă.
Revenind, fuziunea PMP – UNPR a fost primul semnal al serioasei reveniri a fostului președinte în politică. Întîmpinată cu huiduieli, chiar dacă a însemnat dispariția UNPR și este o bună rețea de filiale care acoperă teritoriul, înseamnă numai acum 30 de parlamentari. Cît va cîștiga la următoarele alegeri parlamentare, nimeni nu știe să spună în acest moment.
Dar panica a fost declanșată. Pînă și doamna Grecu a spus la Antena 3 că Băsescu va fi parlamentar, ne place sau nu. Agitația există și există cu atît cu cît Băsescu nu tace. Dar cînd nu tace, ori e posibil să spună lucruri la care să luăm aminte toți, că zece ani în fruntea țării nu-s de colo, ori o mai dă prin bălării. E om și om a fost tot timpul, trebuie criticat cînd spune aiureli, ascultat cînd spune lucruri adevărate. Mai mult decît atît, trebuie urmărit contextul în care spune și sînt spuse anumite lucruri, altfel riscul ca din (ce a mai rămas din) presa actuală cele spuse să se înțeleagă sau să fie interpretate în mod complet greșit.
Două exemple foarte recente:
1. – prin exercitarea controlului SRI de către o comisie parlamentară ”extrem de puternică” nu s-a referit la actuala comisie, ale cărei componență și activitate sînt bine cunoscute, ci la viitoarea, rezultată din alegerile din toamnă.
2. – momentul în care o parte a presei (ca să nu uităm expresiile consacrate), comentariatului de pe Facebook și bloguri a exultat la aflarea comunicatului de presă al președintelui Iohannis ~ ”prin care îi punea la punct cu mult curaj, în sfîrșit” pe Tăriceanu și Băsescu, răspunzînd afirmațiilor lor privind SRI și DNA, respectiv cea potrivit căreia România s-a transformat într-un stat mafiot. Să fim serioși, cine le răspunde? Cît nu îmi place mie Tăriceanu, aici ori vorbim despre stat de drept, ori nu. Deci, le răspunde cel care a depus o contestație în anulare privind casa pe care a pierdut-o definitiv în instanță, care probabil, mi s-a spus, va face și o revizuire, pentru că legea permite, și nu e nici pe departe încălcarea statului de drept. Sigur, e legală calea de atac extraordinară, și legile sînt făcute ca să permită așa ceva, numai că eu una nu văd nimic extraordinar în a pierde o casă dobîndită cu acte false. Extraordinar mi se pare în SUA, de exemplu, cînd este judecat și rejudecat un proces în care este decizia a fost pedeapsa cu moartea.
Că place sau nu, că merge la televiziuni pe care unii le consideră, superior, nefrecventabile – frecventabile nu avem, din păcate, dar asta este altă poveste – că va spune adevăruri sau prostii, Băsescu s-a întors în politică și a setat campania electorală a parlamentarelor de anul acesta pe figura sa. Nu vor mai conta programe și oferte electorale, nu vor mai conta oamenii celorlalte partide, va conta Băsescu și va conta PMP. Pe ei vor fi puse tunurile. Campania prezidențială 2009 reloaded, cu diferențele de rigoare.
Cum PSD, Dragnea mai precis, zburda vesel pe tot terenul politic și cum alianța cu ALDE nu poate fi pusă la îndoială, un PNL anemic ar putea avea în PMP aliatul de care ar avea nevoie, echilibrînd pe cît posibil configurația parlamentară rezultată în urma alegerilor. Sau noi am putea avea un partid politic votabil, în primul rînd, asta depinzînd de oamenii propuși.
PS: Eu aștept ziua în care toată scursura asta politică care ne amărăște de peste două decenii viața va fi unde merită și dintre toți e posibil să rămînă numai unul. Să-i vad pe toți făcîndu-se că nu știu, nu s-a întîmplat nimic, nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase. Sau îmbătrînind convinși că știu ei, că au dreptate, ca iliescienii acri din anii ’90 și pînă azi. Exact ca ăștia vor fi. Ca antonescienii, ca nastasii, ca geoanii, ca toți care au pierdut.
Abia o aștept! Nu că nu aș mai fi asistat la asemenea schimbări, dar ele dau valoarea aevărată sau nonvaloarea unui om.(Foto: agerpres.ro)