‘Si-acum ma taie, daca vrei, Si-arunca-ma la caini!’. De ce nu exista islam moderat.

După fiecare atentat terorist ni se spune că autorii sînt islamiști radicali, spre deosebire de marea majoritate a musulmanilor, oameni pașnici și civilizați, integrați culturii occidentale. De ce nu îi vedem însă niciodată pe acești moderați luînd atitudine, organizînd marșuri, protestînd împotriva celor care, prin crimele comise, pun la îndoială însăși credința lor? De frică, ni s-a spus de către centrele mediatice ale lumii. Frică de cine, milioane de oameni stau cu frica a cîțiva demenți și suportă consecințele măcelurilor provocate de aceștia? De ce acest corp sănătos al musulmanilor nu elimină putregaiurile, nu le denunță, de ce nu sînt chiar ei primii interesați în a-și face ordine în propria ogradă?

Răspunsul îl aveți în textul următor, care îi aparține lui Dorin Ciobîcă:
„Şi-acum mă taie, dacă vrei, Şi-aruncă-mă la câini!”
Taisir era un tip de 24 de ani, student la medicină în Bucureştiul anilor ’80. Sirian de obârşie, crescut în rigorile islamice, descoperise în România (unde era de ceva ani buni, pentru că „aprofundase” studiul), alcoolul, fetele, şi muzica pop-rock a vremii.
Aveam cam aceleaşi pasiuni, în altă ordine, de aceea am devenit apropiaţi pentru o perioadă.
La vremea respectivă, cântam într-un bar, Taisir era mai mult pe-acolo decât la facultate; vorbeam câte-n lună şi-n stele, despre ce se petrecea în piaţa muzicală, în restul lumii şi-n universul lui Allah.
Educat, spre erudit chiar, am petrecut multe nopţi în preajma unei sticle de whiskey, taclălind despre Pink Floyd, Beatles, Zeppelin, parcurgând drumul caravanelor din vremea califului din Bagdad până la Damascul în care se născuse.
Hafez al-Assad tocmai reprimase revolta Frăţiei Musulmane, se contura sediul mişcării Hamas în Damasc, lumea arabă era atunci, ca de-a lungul întregii istorii, un cazan în clocot, sub o aparenţă de prosperitate.
Într-o seară, puţin agitat, mi-a spus că urmează să-l viziteze fratele mai mare, însoţit de nişte prieteni, şi-ar dori să mă invite la Inter, respectivul – pentru prima dată în România – arătându-se interesat să cunoască pe cineva din anturajul mezinului. Mi-a explicat, stânjenit, că nu trebuie să pomenim de băutură, cârciumi, muzică, fete, şi restul ingredientelor care-i colorau cotidianul dâmboviţean.
Am văzut atunci un om total diferit de cel pe care-l cunoscusem; Taisir, care n-avea nici o problemă să se ia la harţă cu interlopii vremii care frecventau centrul Bucureştiului de atunci, devenise un fel de servitor umil, încercând să anticipeze dorinţele stăpânului.
Peste o săptămână, vizitatorii au plecat, şi-am aflat care sunt regulile de funcţionare ale societăţii musulmane, adică ierarhia imam, tată, unchi, frate mai vârstnic, cărora te supui orbeşte, indiferent despre ce-ar fi vorba. „Adică dacă frate-tău îţi zice să-mi iei gâtul, o faci ?” Fără să ezite, prietenul meu întru desluşirea tainelor lumii mi-a raspuns rece, plictisit, ca unui copil prost, că aşa trebuie.

Anul următor, i-am cunoscut pe cei doi Zeid – i-am botezat „Prim” şi „Secund”, pentru că-i chema la fel. Tot la medicină, scăpaseră de încorporare (era în vremea războiului dintre Iraq şi Iran) datorită studiilor. Mândri de poziţia progresistă a lui Saddam, versus primitivismul lui Khomeini, preferaseră, totuşi, să fie la adăpost de tranşeele ce urmau să configureze o nouă lume arabă.
Vândusem un pian electric, o căruţă de bani la vremea respectivă, şi le-am dat 50.000 de lei să-şi achite taxele de şcoală, pentru că banii de-acasă întârziaseră, şi erau în pericol de-a fi exmatriculaţi. A fost un impuls de moment, i-am văzut disperaţi, abia ulterior am realizat că nici măcar nu le ştiu numele de familie, nici în ce cămin locuiesc. Mai surprinşi decât mine (umblaseră la toate cunoştinţele din campus), mi-au înapoiat banii peste vreo săptămâna şi au devenit fraţii mei pe viaţă şi pe moarte, după spusele lor.
La scurtă vreme, aveam să aflu că dacă imamul, tata, etc.
Europa, şi nu numai, este plină de Taisiri şi Zeizi: educaţi, deja la a doua generaţie, obişnuiţi cu civilizaţia occidentală. Nu toţi arabii sunt terorişti, da-i suficient unul din 10.000, căruia dacă-i zice imamul, tata, fratele mai mare…
Şi-am încălecat pe-o centură de explozibil, şi v-am zis povestea mea.
Umilință și obediență duse la extrem. Acesta este islamul moderat. Atunci cînd nimic nu mai contează în afară de cuvîntul fratelui, tatălui, imamului… Iar dacă fratele, tatăl, imamul spun să omori, omori. Asta-i tot.
islam
(Foto: ro.pinterest.com)

Against Innocence

The older I get, the more I doubt people’s ability to stay (reasonably) sane. After all, the more we fight for our sanity, the less we deserve it.

And thus, from the depths of my insanity, I say this: I don’t believe in innocence!

I would rather believe in ignorance, ineptitude and imbecility, but innocence is a claim that no mature person can back up innocently.

The well-known prestige of innocence needs no further comments. I guess it has always been intact, even today, when nobody believes in moral values (or guilt, for that matter).

The lack of knowledge of evil is one of the most visited topoi in religion and idealistic political systems. It is also one of the most frequent excuses we hear in educational contexts. The excuse usually goes like this: “He did not know what he was doing, he was exploring the world”. Of course, you cannot argue with that. A child is a child.

The “worst” thing about innocence is its being unable to question its own worth, to justify its own merit, and then use it as an alibi.

So once a mature – and „innocent” – person claims her innocence, she becomes an impostor! In this sense, innocence is THE ultimate form of cowardice; if really necessary, a gross form of self-deception; ultimately, a mental illness.

Innocence belongs to children and to “another” world that still believes in meaning in general and in otherworldly models in particular. Otherwise it becomes highly annoying and detrimental to everyone.

We live in an insanely wrong world where even the fools are guilty. So, again, from the depths of my insanity, I would like to defend our right to be guilty, as a honest and practical solution for getting by in a hostile Cosmos.

Less ironically put: a distinct guilt which is reasonably dealt with, is probably nowhere near innocence; however, it makes a lot more sense than sending “innocent inputs” into an „non-ideal mechanism”, like our world seems to be.

So don’t make it worse than it is. Under worldly circumstances, just do not be so indecent to play the innocent. If you let it be, then let it be guilty.

innocence

 (Foto: fadedandblurred.com)

Oroarea umana

Este extrem de dificil să mai găsești ceva de spus despre Ponta, după cîte a făcut și cîte s-au spus. Și totuși, cînd pe străzile Ankarei au murit 265 de oameni, au avut loc decapitări și linșări, sînt peste 1400 de răniți și un număr neștiut de militari bătuți și umiliți, e greu să te stăpînești cînd citești că acești sălbatici, autorii acestor atrocități, ar fi ”cetățeni adevărați”.

ponta turcia

Așa că oricum fiind un nimeni în politica românească, mergi și fii un cetățean ”adevărat” acolo unde îți place, la cei pe care îi admiri, la lipsa oricărei urme de umanitate cu care rezonezi, mergi acolo unde meriți să fii. Mergi și caută-ți libertatea și drepturile fundamentale într-un stat condus discreționar-dictatorial, mergi și vezi cu ochii tăi ce este manipulare și ce nu. Mergi și fii mîndru și demn împreună cu cei pe care-i lauzi, mergi și identifică-te cu acele exemplare, mergi și nu te mai întoarce! Niciodată! Nu te merităm, din fericire pentru noi, nu vom ieși niciodată pe străzi cu mîinile goale să te apărăm, neavînd absolut nici un motiv, nimeni nu va dori să fie vreodată mîndru, asociat cu o lichea ca tine.

Restul urărilor nu suportă a fi scris, oroare umană ce ești!

Atac terorist la Nisa

84 de morți și peste 50 de răniți este, cel puțin pînă acum, tragicul bilanț al atacului terorist de aseară, de la Nisa. Riviera franceză, acel loc exclusivist, simbolul prosperității și al lumii boeme devine, presărat cu cadavre, nimic mai mult decît orice cîmp de luptă al unui război oribil.

Nu s-au dat publicității nici pînă acum, la zece ore de la atac, numele sau alte date de identificare ale teroristului, nu se stie dacă a fost unul sau au fost mai mulți, Franța reacționează haotic la ceea ce a devenit deja un război de uzură și de durată, un război pe care autoritățile nu-l declară și nu-l recunosc a fi război nici acum.

Masacru ca cel de aseară se poate întîmpla oricînd și oriunde, vina atacatorului va fi întotdeauna alta, dar justificată mereu de vreo copilărie nefericită, lipsurile de mai tîrziu și se va ajunge, inevitabil, la neadaptare sau radicalizare. Cîți neadaptați sau radicalizați sînt, aproximativ, nimeni nu vrea să spună sau îi e frică să spună. În războiul contra islamului Europa a pierdut deja, predată fiind de o masă conducătoare iresponsabilă, ale cărei calcule, care or fi fost, se dovedesc a fi fost distructive.

De acum înainte nici un loc nu mai e sigur, atrocitatea va intra în banal, forțele de ordine nu vor ști cum să răspundă, iar o populație abulică, mințită continuu, își va găsi imediat metodele de alinare a durerii: hashtag-urile de pe rețelele de socializare, #jesuis… #PrayFor… și, de ce nu, pianul și ”Imagine”. Masacrul de ziua Franței, de ieri, înseamnă încă o victorie pentru ei, încă un teritoriu marcat cu sînge, încă o capitulare a noastră, a lumii civilizate. Pentru care să dăm cezarului ce-i al cezarului: mulțumim, madame Merkel, mulțumim, monsieur Hollande!

nisa

(Foto: nytimes.com)

Fuziunea PMP – UNPR si vocatia vaicarelii

Nu e bună by default, zice presa și comentariatul politic de Facebook.

De ce? Pentru că nu lasă vocația văicărelii să se manifeste plenar după alegeri, cînd lumea bună se simte fină și superioară pentru că au cîștigat ”ai lor”.

Acum, vă plîngeți toată ziua că țara e de rahat, partidele la fel și că oamenii nu votează. Cînd se formează o alianță, cînd se face o fuziune, nu e bine, totul pute. Cînd se ajunge la vot, oamenii sînt îndemnați să voteze, că numai cine votează contează șamd.

Dar cu cine să voteze? Dacă nu votează, e rău și n-au dreptul să se plîngă. Dacă voteaza, de ce au votat așa. Serios, cum se cheamă practica asta? Că politică nu e, democrație nici atît. Deci? Chibițare politică, asta e. Ca să știm cum stăm.

Și acum, știu cît îl ‘iubesc’ unii pe Băsescu, dar politic, nu amatoristic, mișcarea de fuziune cu UNPR e bună. Practic înseamnă, PMP păstrîndu-și numele, sigla și statutul, desființarea UNPR. Partidul va avea filiale în toată țara, în plus tot lua cineva oamenii aceia. Oameni din care nu fac parte Oprea, Mihăilescu și Nicolicea, cel puțin asta știu pînă acum. Oprea sigur nu, pe ceilalți doi nu-i văd lîngă Băsescu.

Ce se întîmpla dacă nu fuziunea asta? UNPR-iștii, ori cei care au mai rămas din ei, tot se aliau/fuzionau cu alte partide. Cu PNL era rău, că PNL și PSD, știm, n-am uitat, înseamnă tot USL, iar Blaga și Gorghiu, oameni serioși, tocmai au stabilit cuplul de conducere pe București – așa merg ei, pe cupluri, au văzut ce rezultate bune au obținut – Bușoi și Săftoiu. Iar PSD direct era dezastru, ori mai degrabă subiect de bîrfă și de bășcălie.

Din tinerele speranțe ale politicii ”altfel” s-a ales praful, de la Noua Republică la Forța Civică, USB sau USR cîștigă puncte, dar nu se bagă. Cîștigă ca să ce? Ca să stea pe margine, ca la Primăria București? Scopul alegerilor e să cîștigi puterea. Ce faci cu puterea odată cîștigată e deja altă discuție.

Cioloș declară de cîte ori are ocazia că nu vrea să mai continue în politica de aici, Ghinea tocmai ce a descoperit ce spunea Vântu acum ani buni, că statul se întărește. Dar cu Ghinea fără partid ce faci? Trecînd peste faptul că lupta lui de acum se vede treaba că e cu Ghiță și atît, planuri de viitor nu a anunțat.

Mai avem cîteva luni pînă la alegeri, asta e situația, ei ne adaptăm. Dacă vrem, bineînțeles, și mai ales ca să avem după de ce ne plînge cu adevărat, nu lacrimi de crocodil și ifose de fată mare. Pentru așa ceva există literatură, teatru, film și alte activități conexe, politica e pragmatism, nu vise dulci și pufoase.

Conjunctura politică impune măsuri rapide și dibace, iar atîta vreme cît ce vrea o anumită parte a electoratului de dreapta nu se poate, orientarea este esențială. În Băsescu se va lovi cu putere nu numai de către dușmani, dar și de către toți foștii iubiți și auto-considerați abandonați, deși el nu avea nici o obligație la ei, numai că, la urma urmelor, e singurul care poate oferi o alternativă la PSD și PNL.

Și spun poate pentru că, înainte de orice, trebuie să vedem ce oameni propune la alegerile parlamentare din toamnă. Dar a începe cu ochi dați peste cap, miștocăreli și bancuri ieftine înseamnă orice altceva, numai politică nu. Înseamnă să te simți bine, superior, deasupra tuturor, cînd nu ai, de fapt, deasupra cui te simți. Și asta, repet, nu are nimic de-a face cu politica.

PS: Da, știu că nu o să placă deloc multora, dar printre altele sîntem în situația asta și pentru că celor mulți nu le place nimic. Sau le-a plăcut, au strîns în brațe și pe urmă au scuipat. Asta e. Politică, nu fluturi.

pmp unpr

(Foto: digi24.ro)

Legea 51%

Președintele Iohannis n-a plecat în vacanță înainte de a se asigura că pepenii de Dăbuleni, de exemplu, că tot e sezonul, se pot vinde în supermarketuri. Înainte să promulge legea 321, 51% produse românești la raft.

Legea e anticonstituțională – conform articolului 135 (1) din Legea Supremă: ”Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.” – dar depinde dacă a mai rămas cineva prin București ca să o atace la Curtea Constituțională.

Sau pentru simetrie, în piețe, la tarabe, va fi instituită obligativitatea prezenței a 51% produse străine?

În caz că nu și nu, vom avea jumătate minus unu din suprafața magazinelor cu cozi interminabile, iar restul cu rafturi goale. Sau puțind a produse stricate.

Și mai sigur, știe cineva cînd se vor redeschide shop-urile, magazinașele acelea de unde cumpăra cine avea valută, înainte de 1989, spray-uri, parfumuri, cafea, alune și băuturi străine?

PS: Înțeleg că e cu lanțuri, lung, scurt, nu mai contează, să se sugrume!

comunism alimentara

(Foto: Nostalgii sibiene/sibiu.justitiarul.ro)

BLM. Razboi impotriva statului

BLM, Black – atenție, nu Afro-American, ci Black – Lives Matter, mișcare apărută în 2013 și ajunsă, în numai trei ani, să chestioneze candidații la președinția SUA în privința poziției adoptate față de membrii mișcării, este cea mai puternică mișcare segregaționistă și de delegitimare a statului, a legii și ordinii, pe teritoriul Statelor Unite, din timpurile prezente.

În 2013 a fost episodul Fergusson și achitarea lui George Zimmerman în procesul privind moartea lui Trayvon Martin, tînărul despre care președintele american, de culoare, Barack Obama, spunea ”If I had a son, he’d look like Trayvon Martin” și, mai mult decît atît, echivalînd contrafactual moartea unui adolescent cu moartea unui președinte, ”Trayvon Martin could have been me 35 years ago”.

Și așa a început totul. Cu scuze, aparent, cu legitimarea mișcării, de fapt. Să vedem acum, la trei ani de la apariție și în urma uciderii a cinci polițiști și a rănirii altora șapte, săptămîna trecută, la care adăugăm puternicele mișcări de protest tot ale comunității de culoare, ce spune un polițist negru despre toate acestea.

Jay Stalien:

”I have come to realize something that is still hard for me to understand to this day. The following may be a shock to some coming from an African American, but the mere fact that it may be shocking to some is prima facie evidence of the sad state of affairs that we are in as Humans.

I used to be so torn inside growing up. Here I am, a young African-American born and raised in Brooklyn, NY wanting to be a cop. I watched and lived through the crime that took place in the hood. My own black people killing others over nothing. Crack heads and heroin addicts lined the lobby of my building as I shuffled around them to make my way to our 1 bedroom apartment with 6 of us living inside. I used to be woken up in the middle of the night by the sound of gun fire, only to look outside and see that it was 2 African Americans shooting at each other.

It never sat right with me. I wanted to help my community and stop watching the blood of African Americans spilled on the street at the hands of a fellow black man. I became a cop because black lives in my community, along with ALL lives, mattered to me, and wanted to help stop the bloodshed.

As time went by in my law enforcement career, I quickly began to realize something. I remember the countless times I stood 2 inches from a young black man, around my age, laying on his back, gasping for air as blood filled his lungs. I remember them bleeding profusely with the unforgettable smell of deoxygenated dark red blood in the air, as it leaked from the bullet holes in his body on to the hot sidewalk on a summer day. I remember the countless family members who attacked me, spit on me, cursed me out, as I put up crime scene tape to cordon off the crime scene, yelling and screaming out of pain and anger at the sight of their loved ones taking their last breath. I never took it personally, I knew they were hurting. I remember the countless times I had to order new uniforms, because the ones I had on, were bloody from the blood of another black victim…of black on black crime. I remember the countless times I got back in my patrol car, distraught after having watched another black male die in front me, having to start my preliminary report something like this:

Suspect- Black/ Male, Victim-Black /Male.

I remember the countless times I canvassed the area afterwards, and asked everyone “did you see who did it”, and the popular response from the very same family members was always, “Fuck the Police, I aint no snitch, Im gonna take care of this myself. This happened every single time, every single homicide, black on black, and then my realization became clearer.

I woke up every morning, put my freshly pressed uniform on, shined my badge, functioned checked my weapon, kissed my wife and kid, and waited for my wife to say the same thing she always does before I leave, “Make sure you come back home to us”. I always replied, “I will”, but the truth was I was never sure if I would. I almost lost my life on this job, and every call, every stop, every moment that I had this uniform on, was another possibility for me to almost lose my life again. I was a target in the very community I swore to protect, the very community I wanted to help. As a matter of fact, they hated my very presence. They called me “Uncle Tom”, and “wanna be white boy”, and I couldn’t understand why. My own fellow black men and women attacking me, wishing for my death, wishing for the death of my family. I was so confused, so torn, I couldn’t understand why my own black people would turn against me, when every time they called …I was there. Every time someone died….I was there. Every time they were going through one of the worst moments in their lives…I was there. So why was I the enemy? I dove deep into that question…Why was I the enemy? Then my realization became clearer.

I spoke to members of the community and listened to some of the complaints as to why they hated cops. I then did research on the facts. I also presented facts to these members of the community, and listened to their complaints in response. This is what I learned:

Complaint: Police always targeting us, they always messing with the black man.

Fact: A city where the majority of citizens are black (Baltimore for example) …will ALWAYS have a higher rate of black people getting arrested, it will ALWAYS have a higher rate of blacks getting stopped, and will ALWAYS have a higher rate of blacks getting killed, and the reason why is because a city with those characteristics will ALWAYS have a higher rate of blacks committing crime. The statistics will follow the same trend for Asians if you go to China, for Hispanics if you go to Puerto Rico, for whites if you go to Russia, and the list goes on. It’s called Demographics

Complaint: More black people get arrested than white boys.

Fact: Black People commit a grossly disproportionate amount of crime. Data from the FBI shows that Nationwide, Blacks committed 5,173 homicides in 2014, whites committed 4,367. Chicago’s death toll is almost equal to that of both wars in Iraq and Afghanistan, combined. Chicago’s death toll from 2001–November, 26 2015 stands at 7,401. The combined total deaths during Operation Iraqi Freedom (2003-2015: 4,815) and Operation Enduring Freedom/Afghanistan (2001-2015: 3,506), total 8,321.

Complaint: Blacks are the only ones getting killed by police, or they are killed more.

Fact: As of July 2016, the breakdown of the number of US Citizens killed by Police this year is, 238 White people killed, 123 Black people killed, 79 Hispanics, 69 other/or unknown race.

Fact: Black people kill more other blacks than Police do, and there are only protest and outrage when a cop kills a black man. University of Toledo criminologist Dr. Richard R. Johnson examined the latest crime data from the FBI’s Supplementary Homicide Reports and Centers for Disease Control and found that an average of 4,472 black men were killed by other black men annually between Jan. 1, 2009, and Dec. 31, 2012. Professor Johnson’s research further concluded that 112 black men died from both justified and unjustified police-involved killings annually during this same period.

Complaint: Well we already doing a good job of killing ourselves, we don’t need the Police to do it. Besides they should know better.

The more I listened, the more I realized. The more I researched, the more I realized. I would ask questions, and would only get emotional responses & inferences based on no facts at all. The more killing I saw, the more tragedy, the more savagery, the more violence, the more loss of life of a black man at the hands of another black man….the more I realized.

I haven’t slept well in the past few nights. Heartbreak weighs me down, rage flows through my veins, and tears fills my eyes. I watched my fellow officers assassinated on live television, and the images of them laying on the ground are seared into my brain forever. I couldn’t help but wonder if it had been me, a black man, a black cop, on TV, assassinated, laying on the ground dead,..would my friends and family still think black lives mattered? Would my life have mattered? Would they make t-shirts in remembrance of me? Would they go on tv and protest violence? Would they even make a Facebook post, or share a post in reference to my death?

All of my realizations came to this conclusion. Black Lives do not matter to most black people. Only the lives that make the national news matter to them. Only the lives that are taken at the hands of cops or white people, matter. The other thousands of lives lost, the other black souls that I along with every cop, have seen taken at the hands of other blacks, do not matter. Their deaths are unnoticed, accepted as the “norm”, and swept underneath the rug by the very people who claim and post “black lives matter”. I realized that this country is full of ignorance, where an educated individual will watch the ratings-driven news media, and watch a couple YouTube video clips, and then come to the conclusion that they have all the knowledge they need to have in order to know what it feels like to have a bullet proof vest as part of your office equipment, “Stay Alive” as part of your daily to do list, and having insurance for your health insurance because of the high rate of death in your profession. They watch a couple videos and then they magically know in 2 minutes 35 seconds, how you are supposed to handle a violent encounter, which took you 6 months of Academy training, 2 – 3 months of field training, and countless years of blood, sweat, tears and broken bones experiencing violent encounters and fine tuning your execution of the Use of Force Continuum. I realized that there are even cops, COPS, duly sworn law enforcement officers, who are supposed to be decent investigators, who will publicly go on the media and call other white cops racist and KKK, based on a video clip that they watched thousands of miles away, which was filmed after the fact, based on a case where the details aren’t even known yet and the investigation hasn’t even begun. I realized that most in the African American community refuse to look at solving the bigger problem that I see and deal with every day, which is black on black crime taking hundreds of innocent black lives each year, and instead focus on the 9 questionable deaths of black men, where some were in the act of committing crimes. I realized that they value the life of a Sex Offender and Convicted Felon, [who was in the act of committing multiple felonies: felon in possession of a firearm-FELONY, brandishing and threatening a homeless man with a gun-Aggravated Assault in Florida: FELONY, who resisted officers who first tried to taze him, and WAS NOT RESTRAINED, who can be clearly seen in one of the videos raising his right shoulder, then shooting it down towards the right side of his body exactly where the firearm was located and recovered] more than the lives of the innocent cops who were assassinated in Dallas protecting the very people that hated them the most. I realized that they refuse to believe that most cops acknowledge that there are Bad cops who should have never been given a badge & gun, who are chicken shit and will shoot a cockroach if it crawls at them too fast, who never worked in the hood and may be intimidated. That most cops dread the thought of having to shoot someone, and never see the turmoil and mental anguish that a cop goes through after having to kill someone to save his own life. Instead they believe that we are all blood thirsty killers, because the media says so, even though the numbers prove otherwise. I realize that they truly feel as if the death of cops will help people realize the false narrative that Black Lives Matter, when all it will do is take their movement two steps backwards and label them domestic terrorist. I realized that some of these people, who say Black Lives Matter, are full of hate and racism. Hate for cops, because of the false narrative that more black people are targeted and killed. Racism against white people, for a tragedy that began 100’s of years ago, when most of the white people today weren’t even born yet. I realized that some in the African American community’s idea of “Justice” is the prosecution of ANY and EVERY cop or white man that kills or is believed to have killed a black man, no matter what the circumstances are. I realized the African American community refuses to look within to solve its major issues, and instead makes excuses and looks outside for solutions. I realized that a lot of people in the African American community lead with hate, instead of love. Division instead of Unity. Turmoil and rioting, instead of Peace. I realized that they have become the very entity that they claim they are fighting against.

I realized that the very reasons I became a cop, are the very reasons my own people hate me, and now in this toxic hateful racially charged political climate, I am now more likely to die,… and it is still hard for me to understand…. to this day.”

Deci nu All Black Lives Matter – ca să nu mai spunem că All Lives Matter – ci numai anumite Black Lives Matter. Cele care fac rating, cele care ocupă spațiul televiziunilor, cele care manipulează. Cele susținute de la cel mai înalt nivel al politicii americane.

Cele care seamănă și propagă ură, cele care distrug încrederea în poliție și sistemul judiciar american. Cele care, în final, proclamă dreptul unora deasupra drepturilor tuturor. Și ale căror consecințe, acum, sînt greu de anticipat.

Și toate acestea se întîmplă, repet, în al doilea mandat al unui președinte de culoare la Casa Albă, iar virulența manifestărilor în plină desfășurare cu numai șase luni înaintea alegerilor prezidențiale.

Cine va cîștiga? Ei, oricine ar fi ei, dar în nici un caz All Black Lives. Cine va pierde? Tot restul populației americane. Și după ea, posibil și restul lumii civilizate.

hc

PS: Mulțumesc Andreei Guvi pentru semnalarea postării lui Jay Stalien.

(Foto: Twitter/Hillary Clinton)

The Good, The Bad and The Girls

bad fashion

There is something incredibly witty about the „good fashion” and something incredibly stupid about the „bad” one.

Fashion is either unbelievable or unbearable.

Fashion is either an intimidatingly impressive experience or a true emotional ordeal to go through.

There is no such thing like „reasonable” fashion. „Reasonable” fashion is not fashion but a minimal condition for the existence of a civilised society: a dress code that is understandable by most humans.

All in all, we have 1. good fashion, 2. bad fashion, and 3. wearable clothes.

However, it is the „bad fashion” that sums up the contemporary mood, the remarkably faulty grip on reality.

There is no way you can put three fancy things together and pretend you are a fashionista. Or worse, „stylish”. Or the worst, rich enough to afford certain high-end trendy products.

„Bad fashion” comes from mixing the means with the message. Such mistakes are notoriously made by „bad people”, more precisely, by those who constantly want to prove something. These people think they could meet all adversities of the world by reinforcing pride and control. Affording and buying luxury goods is not even about greed or (the illusion of) financial control, but about a collapse of one’s free-aesthetic will, about a mutilation of the Self. You missed everything. You are poorly you.

I have recently heard two teenage girls complaining about social injustice because they could not afford a colourful Yves Saint Laurent messenger bag. They’d have to get two summer jobs, three years in a row to buy one of those fancy purses. Overwhelmed by a sense of mission and purpose, they were discussing possibilities: a fake purse? A better paid job? Blackmailing the parents?

The thing some girls do not seem to understand is that fashion is not a strategy to get you where you want in life. It is an inner commitment towards some kind of personal harmony.

In this sense, being well-dressed is as much an inner process as an outer one; which makes fashion amazingly realistic and true, and just one of the greatest things to talk about.

(Foto: i-am-bored.com)

Saptamina in Facebook

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1102002123203792″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1101941939876477″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1101486989921972″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1101172039953467″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1100789749991696″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1100681276669210″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1100634193340585″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1100480413355963″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1099837970086874″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1099365580134113″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1099152596822078″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1099137196823618″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1098756223528382″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1098696196867718″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1098563926880945″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1098460506891287″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1098281750242496″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1095744143829590″ mbottom=”50″]

obama

Bref, Varsovia, NATO

În privință Marii Negre – unde Iohannis a strălucit deja prin fiasco – :e vorba nu de un angajament NATO – deci de un triumf consacrat al său, așa cum ni-l prezintă – ci de elaborarea unui proiect (“elaborare de opțiuni“, dacă vreți altfel) pentru la toamnă care apoi va fi sau nu admis mai departe. Așa cum arată lucrurile, avantajul Rusiei în Marea Neagră e admis fără emoții. Erdogan e în lună de miere cu Putin (s-a aranjat să nuntească exact săptămîna trecută, înaintea summitului, dîndu-i lui Putin posibilitatea să ironizeze NATO-ul), iar susținerea inițiativei de partea turcă vine dintr-o dorință otomană de prestigiu sau, poate, dintr-o stare paradoxală erdoganiană, poate nu lipsită de umor. Apoi, rien ne va plus între Comunitatea Europeană, respectiv Germania și Turcia, deci vor fi și pe partea atlantistă consecințe, glaciațiuni. Nu există previzibil cu Erdogan.

Nu știm cine e în brigada aliată din România, știm doar de niște bulgari și polonezi – grosul fiind compus din “mai vedem“. Polonezii știu cine participă la a lor, balticii știu. Nici un soldat german sau occidental, de exemplu, pentru noi, nu mai vorbesc de un comandant occidental. E posibil, dacă nu probabil, să nu o facem niciodată o brigadă. Alții au negociat zilele astea asiduu ca să obțină participări categorice. Naiba știe ce am făcut noi.
Șefii de stat estici, miniștrii lor de externe, oficialii, au presat permanent, s-au explicat, conferințe de presă, turul televiziunilor, interviuri, s-au agățăt de jurnaliștii importanți, au făcut continuu lobby pentru interesele lor, au încercat să creeze un curent în opinia publică internațională… La noi calmul plat. Cu chiu cu vai s-a scremut un comunicat de presă.
Iar dacă tace Iohannis nu are voie să se exprime nici un ministru sau alt oficial peste tăcerea sa augustă.

Cît despre “o prezență aliată adaptată terestru, aerian și maritim“ – “spre deosebire de noi partea nordică are doar componenta terestră“ – aștept lămuriri și în ceea ce ne privește (maritimă? aeriană?), și în ce privește partea nordică, defavorizată jalnic, după cum se înțelege. Probabil, obosit, a citit prost sau e fandacsia.
(Poate îmi scapă mie ceva, dar ce?)
În rest ne ucide crunt cu precizia și exigența sa intelectuală, cu raspunsuri lirice gen vor veni un număr important și vor sta o perioadă, așă cum i-a răspuns despre americani dlui Pantazi.

Deci rămîne cum am vorbit. Adică: poate ne dau ceva, noi mergem acolo, s-or simți și ei. Norocul nostru (epocal) e că le pasă oarecum de noi.

Închei pe o imagine: domnul Iohannis, plutind ca o navă prin decorum, trecînd printre ceilalți într-o divină absență, adîncit în sine. Să ni-l imaginăm pe un fundal de amurg.
Un ziarist ultra-acreditat german l-a întrebat ceva după ce vorbise cu Dalia Grybauskaite, care îi răspunsese amplu – iar Iohannis i-a răspuns fără drept de apel, vă mulțumesc, bună ziua.
Gen pardon, scuzați, bonsoir!

iohannis nato varsovia

(Foto: stirileprotv.ro)