Nici nu trecuse încă o lună şi jumătate din anul ăsta, că preşedinta OFSD, Rovana Plumb, deschise gura public pentru a treia oară. Din păcate pentru ei şi din fericire pentru noi, şi de data asta a vorbit. Dacă în primele două dăţi s-a simţit, o dată ca la poarta nouă a mahalalei, cerîndu-i Mariei Băsescu şă-şi ia bărbatu’ acasă din funcţie şi a doua oară, ca la conferinţă de presă, de data asta s-a simţit prost. Starea i-a fost produsă, aparent şi conform unui comunicat PSD, de o intenţie a Claudiei Boghicevici, la data respectivă anunţată ca posibilă ocupantă a fotoliului ministerial la Muncă şi Protecţie Socială. Care ar fi afirmat că: „Un aspect des ignorat, în primul rînd de societate, dar care va avea consecinţe dezastruoase pentru populaţia României, este problema avortului. … Noi ne dorim să ne implicăm în rîndul societăţii şi să ducem o puternică campanie antiavort. Se va dedica toata atenţia şi efortul pentru a obţine rezultate cât mai bune, acestei campanii deja alăturîndu-i-se biserici, medici, psihologi, profesori, societatea civilă, iar împreună vor marşa împotriva acestui fenomen devastator”.

Ei, cum ameninţarea dictaturii tot ameninţă că se lasă peste ţară, de cînd Băsescu se-ncăpăţînează să stea mai puţin cu familia, aşa cum i s-a recomandat şi mai mult acolo unde l-au vrut alegătorii, cum scrie la Constituţie, iar PSD-u’ veghează să nu se-ntîmple asta, Rovana s-a gîndit – mă rog, să convenim că s-a – să-şi trîmbiţeze şi ea vigilenţa. Aşa că i-a transmis nominalizatului atunci, învestitului acum, premier MRU următoarele: “Nu dorim să intrăm în polemici indirecte cu doamna Boghicevici pe marginea unei opţiuni puternic condamnate de specialişti. Vrem doar să atragem atenţia domnului Ungureanu că este dator să le respecte cel puţin pe milioanele de femei din România traumatizate în perioada comunistă, când interdicţia avortului a produs cicatrici psihice adînci şi multă suferinţă – o suferinţă pe care o credeam încheiată odată cu acea epocă. Nominalizarea doamnei Boghicevici ca ministru al Muncii se poate dovedi un ecou al epocii comuniste şi al primitivismului în domeniul tratării femeii”. Dar cum nu i s-a părut că-i suficientă avertizarea fără o informare corespunzătoare, a precizat tranşant că OFSD se opune numirii numitei Boghicevici în funcţia de ministru, ca fiind o persoană „ce doreşte interzicerea avortului şi ar avea astfel posibilitatea să impună sau să promoveze o astfel de politică, prin intermediul deciziei guvernamentale şi fondurilor publice”.

Hait! Grav. Şi agravant, ca circumstanţă, pentru Rovana. Nu că dacă tăcea, filosof rămînea, ci că poate dacă citea, înţelegea. Pentru că actuala doamnă ministru de la MMPT îşi detaliază, pe blogul personal, opţiunea prolife, care nu-i nici pe departe similară cu interzicerea avortului. Asta pentru oricine poate face diferenţa între a scoate ceva de undeva şi a băga la cap ce-nseamnă asta. Sau, mai clar, a alege între a nu face o crimă şi a împiedica apariţia victimei.

Acum, nu ştiu dacă Rovanei îi va părea rău cîndva c-a pomenit de comunism tocmai din ograda liber cugetătorului Iliescu, dar ştiu precis că problema ei nu e că se simte prost, ci că nu se simte proastă.

Articolul Alinei Mungiu Pippidi din România Liberă de ieri, 26 ianuarie 2012, începe aşa: „La ora aceasta, cele două tabere politice au pierdut contactul una cu alta.” Nu acelaşi lucru se poate spune însă şi despre USL şi societatea civilă, conform unei anchete apărute – ironia soartei- în aceeaşi publicaţie.

Concret, este vorba de două documente. Unul aparţinînd coaliţiei de ONG-uri ce susţine protestele din Piaţa Universităţii şi celălalt USL-ului. Printre cele deocamdată 26 de ONG-uri din respectiva coaliţie se află: Societatea Academică Română (Alina Mungiu-Pippidi), ProDemocraţia (Cristian Pîrvulescu), Centrul pentru Jurnalism Independent (Ioana Avădani), Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (Ionuţ Sibian), Salvaţi Dunărea şi Delta (Liviu Mihaiu), Agenţia de Monitorizare a Presei Active Watch (Mircea Toma), Grupul Erupţie Anti-Corupţie (Sandra Pralong), Alianţa Civică (Christian Mititelu),  Asociaţia Mişcarea Civică Miliţia Spirituală (Mihai Bumbeş), Transparency International Romania (Victor Alistar).

Programul reprezentanţilor societăţii civile cuprinde, în 6 capitole, printre altele: decomasarea alegerilor, legislaţie privind interzicerea traseismului politic, interzicerea finanţării partidelor politice de către persoane juridice, instituirea unor mecanisme de revocare individuală entru parlamentari, asumarea de către toate partidele a unor criterii agreate cu societatea civilă pentru desemnarea candidaţilor la alegeri, limitarea practicii ordonanţelor de urgenţă, eliminarea procedurii de legiferare prin asumarea răspunderii guvernului, simplificarea procedurii de aprobare a percheziţiei şi trimiterii în judecată a ministrilor şi foştilor miniştri, depolitizarea aparatului administrativ şi transparentizarea recrutării funcţionarilor publici pe criterii de competenţă,  monitorizarea permanentă a alocării banului public către sectorul privat, schimbarea legii manifestaţiilor publice pentru a elimina restricţiile actuale excesive, stoparea abuzurilor forţelor de ordine împotriva exercitării dreptului la liberă exprimare şi adunare publică, investigarea abuzurilor Jandarmeriei împotriva manifestanţilor paşnici, inclusiv de către o comisie parlamentară, continuarea fără ingerință politică a anchetelor DNA, fără represalii pentru procurorii și judecătorii care au trimis în judecată sau condamnat oameni politici, retragerea şi descurajarea oricăror proiecte legislative care ar dăuna transparenţei declaraţiei de avere sau ar restrînge puterile ANI, instituirea principiului răspunderii materiale pentru proasta gestionare a banilor publici şi încălcarea drepturilor cetăţeneşti, reinstituirea  independenţei reale şi protecţiei magistraţilor împotriva oricăror ingerinţe politice fără ca prin aceasta să se instituie impunitate pentru malpraxis si corupţie, respingerea proiectului legislativ de modificare a Legii Minelor nr. 85/2003, care ar permite companiilor miniere private să exproprieze de bună voie în numele statului, întreruperea procesului de autorizare a operaţiunilor privind exploatarea minieră Roşia Montana şi investigarea ilegalităţilor semnalate de societatea civilă.  Important: programul urma să fie prezentat tuturor partidelor politice.

Documentul USL, semnat de către Victor Ponta şi Crin Antonescu şi propus ca pact societăţii civile reprezentate de către ONG-urile mai sus menţionate prevede, printre altele: „adoptarea unei legislaţii coerente privind asigurarea finanţării publice a sectorului asociativ,  asigurarea unui grad ridicat de independenţă sectorului asociativ prin finanţarea sa publică, prin crearea unor mecanisme solide şi transparente  care să permită alocarea fondurilor de la bugetul de stat sau de la bugetele locale  în baza unor criterii de performanţă asumate de autoritatea  publică,  crearea unui fond special pentru sectorul nonprofit  care să fie gestionat independent,   acces la alocarea cu prioritate a fondurilor publice, după consultări în cadrul dialogului social şi civic (…), definirea clară a activităţilor pentru a putea obţine statutul de utilitate publică.” De menţionat, în document nu există nici o referire la ANI, DNA sau lupta anticorupţie, dar mai multe prevederi, precum cele prezentate aici, se referă la finanaţarea ONG-urilor.

Reacţii la oferta USL:

Ionuş Sibian, preşedinte Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile: „Oferta USL a fost nefericită şi momentul a fost prost ales. Ei nu au înţeles mesajul nostru şi al Pieţei Universităţii, care se referă la reformarea societăţii româneşti şi a întregii clase politice. Ei au extras doar doleanţele nostre referitoare la finanţare dintr-un document mai vechi numit Carta Albă a Organizaţiilor Neguvernamentale şi ni le-au oferit acum. Însă nu au spus nimic despre toate revendicările noastre  referitoare, spre exemplu, la menţinerea Agenţiei Naţionale de Integritate, la asigurarea independenţei reale a magistraţilor, fără represalii pentru  DNA, pentru procurorii şi judecătorii care au trimis în judecată sau au condamnat oameni politici. Noi am declinat oferta USL pentru că vrem să discutăm cu toate partidele, în Parlament. Aceasta este agenda noastră de discuţie, nu oferta lor“

Cristina Guseth, preşedinte Freedom House: „În acest moment în care în România există presiuni ale străzii, o astfel de ofertă lansată de USL poate fi interpretată ca una de fidelizare, ceea ce contravine practicilor unei autentice societăţi civile. Într-o societate normală este necesară finanţarea din fonduri publice a unor organizaţii neguvernamentale, dar numai pe  bază de proiecte şi  de concurenţă transparentă, nu cu bani direct de la buget, după obţinerea statutului de asociaţie de utilitate publică. O organizaţie neguvernamentală e în principal o organizaţie cu o misiune asumată public. Spre exemplu, misiunea FH este de a promova şi apăra drepturile omului şi valorile democratice. În măsura în care îşi respectă misiunea, organizaţia este credibilă, devine o referinţă în spaţiul public, participă la concursul de proiecte şi obţine sau nu fonduri.“

Mircea Toma, preşedinte Agenţia de Monitorizare a Presei Active Watch: „USL a făcut o ofertă vulgară, născută din minţile  unor oameni care nu gândesc decât în cheia banilor. Ei nu acceptă că există oameni care acţionează în virtutea unor valori, care nu pot fi scrise în cifre.  Scrisoarea lor  conţinea momeala cu banii. Ei gândesc cam în acest registru paradigmatic: nu faci ceva dacă nu-ţi iese ceva la buzunar. De aceea ne-au propus banii.“

Cristian Pîrvulescu, preşedinte ProDemocraţia: „Fiind vorba de  o ofertă de pact, ea trebuie luată ca atare. E o iniţiativă binevenită. Noi am cerut finanţări publice încă din 2008 şi din 2009, iar USL ne-a  răspuns acum la solicitări, iar oferta de finanţare este binevenită. Noi vom avea discuţii cu toate partidele, nu numai cu USL. Scopul nostru este să fie asigurate alegeri  corecte. Oferta USL nu mi se pare coruptibilă, iar Pro Democraţia va observa la fel de obiectiv alegerile, aşa cum a făcut-o şi până acum (…) Eu nu am spus că Traian Băsescu  sau Guvernul Boc trebuie să-şi dea demisia, ci am pus problema legitimităţii PDL şi a lui Traian Băsescu, iar asta nu este lipsă de obiectivitate pentru că  şi preşedintele a spus că se gândeşte la asta (…)  Spre exemplu, eu nu cred ca o asociaţie declarată prin lege de utilitate publică să aibă prioritate la finanţare, ci proiectele în sine să obţină finanţările. De altfel, primul care a iniţiat  în anul 2000 un astfel de text de lege prin ordonanţă de urgenţă  a fost Valeriu Stoica (pe atunci lider PNL), iar pe vremea lui Adrian Năstase aceste asociaţii declarate de utilitate publică chiar au fost finanţate”.

Ţinînd cont de modul de finanţare a ONG-urilor în occident, prezentat de către Cristina Guseth, care spune că „fundaţiile se finanţează din fonduri publice dedicate obiectivelor care se înscriu în misiunea lor, din sponsorizări sau derulând diferite servicii care aduc venituri mai mici decât cheltuielile presupuse de aceste servicii. De multe ori, organizaţiile neguvernamentale pot fi finanţate de către stat, în urma unei competiţii şi pe baza unui contract care limitează foarte clar gradul de implicare a statului în programul respectiv. Mai există însă şi  fundaţiile de pe lângă partide. De exemplu, în SUA există National Democratic Institute şi International Republican Institute. Aceste organizaţii pot fi finanţate şi de către guvernul SUA  atunci când desfaşoară programe de asistenţă democratică în alte ţări sau în ţara lor.“, precum şi de precedentele privind finanţarea ONG-urilor în România, mă întreb: ce l-o fi determinat pe Victor Ponta să reacţioneze la întrebările RL în acest fel: „Cine vi le-a dat? Cum au ajuns la dumneavoastră? Este o tâmpenie şi nu răspund“ şi pe Crin Antonescu să nu răspundă la telefon?

Sursa: romanialibera.ro

În 1905, în Cimitirul Bellu, astăzi declarat ansamblu – monument istoric, arhitectul Ion Mincu ridica o capelă pentru odihna veşnică a unui aristocrat, Iacob Lahovary. Doi ani mai tîrziu, suflarea românească şi cancelariile europene aflau cu îndurerare că generalul şi diplomatul Lahovary îşi ocupa, la numai 61 de ani, locul pregătit deja pentru petrecerea eternităţii. Care-a durat fix o sută unu ani.

Dar cine-a fost cel pentru care, în 1907, Parlamentul a decretat zi de doliu naţional şi la înmormîntarea căruia a venit însuşi Prinţul Ferdinand, moştenitorul tronului? Un fost ministru de război şi al afacerilor externe, sună răspunsul sec. Sigur, mai putem afla, dacă dorim amănunte, că a luptat în Războiul de Independenţă armă lîngă armă cu soldaţii, la Vidin, Plevna şi Griviţa. C-a fost şef de operaţiuni al Marelui Cartier General şi că inclusiv în deciziile luate de el a stat soarta războiului. Că-n timpul celor două mandate la şefia Ministerului de Război a reorganizat infanteria în vederea unei mobilizări cît mai rapide, a dotat-o cu puşti Mannlicher 6 mm, cele mai bune ale vremii, a mărit numărul regimentelor de artilerie şi a înfiinţat prima herghelie militară din ţară. Că a încercat, ca ministru de externe, între 1904 şi 1907,  să echilibreze relaţiile diplomatice ale României în momente dificile pe plan european. Că a mai fost ataşat militar la Berlin, deputat şi senator conservator, şef al Marelui Stat Major şi profesor la catedrele de calcul infinitezimal şi mecanică din Universitatea Bucureşti, pe lîngă studiile militare fiind şi licenţiat în matematici la Sorbona. Că de-a lungul prodigioasei activităţi a primit importante medalii şi a fost decorat, printre altele, cu Virtutea Militară, Semnul onorific de aur pentru 25 ani de serviciu, Marea Cruce a ordinului Sf. Anna (Rusia), Coroana de fier (Austria), Crucea de comandor a ordinului Sf. Olaf cu spade (Norvegia), Steaua României cu spade în grad de ofiţer. Şi că la căpătîiul acestui Mare ofiţer al Coroanei României, Ofiţer al Legiunii de onoare a Franţei şi Cavaler al ordinului de Hohenzollern, Take Ionescu, în lacrimi, a spus: „Avea, ca nimeni altul, toate însuşirile luptătorului. Vederea limpede şi pătrunzătoare a întregului câmp de luptă, priceperea întotdeauna impecabilă nu numai a mişcărilor dar şi a gîndului celui mai ascuns al potrivnicului, hotărîrea fulgerătoare, aşa de fulgerătoare încît s-ar putea spune că îndoiala îi era necunoscută, şi odată hotărîrea luată, o bărbăţie fără seamăn, o voinicie veselă, dovada cea mai sigură că vitejia lui nu era de faţadă, ci izvora din înseşi adîncimile firei. Ca toţi luptătorii cei adevăraţi, se bătea fără cruţare. Hotărît să învingă, învingea”.

În 2008, osemintele celui de mai sus deja nu mai existau în bijuteria arhitecturală care-ar fi trebuit să-i fie loc de veci şi nici nu se ştia unde ar fi dispărut. Că asta-i moartea, zic eu, parafrazîndu-l pe cel care-şi îngropase bunicul şi încă o rudă chiar în criptele Lahovary. Şi care-şi însuşise, prin cumpărare sau donaţie de la directorul pieţelor sector 5 – parcă mai contează?! – construcţia de la figura 55 din centrul Cimitirului Bellu. Marian Vanghelie, că despre el e vorba, a susţinut că nici nu ştia cui aparţinuse capela. Ceea ce n-ar fi de mirare, oricum nu-l bănuiam a se-ncurca cu chestii de-astea nesemnificative din istoria noastră. Şi-n fond, a dat şi el dovadă de o vedere limpede şi pătrunzătoare a întregului spaţiu, precum personalitatea istorică de care-am făcut mai sus vorbire şi a dovedit, la fel, pricepere a mişcărilor şi hotărîre. Nu s-a consemnat dacă şi fulgerătoare, dar izvorîtă din adîcimile firii, sigur. Că parcă omul, la necaz, mai ştie unde-şi bagă morţii! Ce-o fi ilegal sau imoral să iei sau să ţi se dea atunci cînd ai nevoie?! Şi ce, mai stai s-alegi?! Te mai uiţi că-i o vechitură de peste o sută de ani, cu uşa scoasă din ţîţîni şi plină de gunoaie? Îţi stau în cale nişte oseminte şi nişte inscripţii funerare?! Aş! Scoţi, smulgi şi-arunci, după cum zicea un angajat al cimitirului că s-ar fi întîmplat. Ba, din grabă, mai uiţi şi-un blazon masonic ruginit pe-acolo, bine că n-au vrut colegii şi şefii de partid să se pronunţe în legătură cu-ntîmplarea, cine ştie ce mai ieşea. În fine, măcar are şase cripte, mai au loc încă patru de-ai familiei acolo. Că s-a-nvăţat omu’ minte, să nu mai fie luat pe neaşteptate, cum spune că s-a-ntîmplat cu bunică-su şi ruda-ailaltă, acu’  măcar e pregătit de-un Doamne fereşte, doar le-a golit pe toate şase de rămăşiţe. E, dar atunci, în 2010, cînd ancheta Adevărul a dat la iveală tărăşenia,  lumea asta rea şi neînţelegătoare a început să cîrcotească. Radio Guerrilla chiar a protestat, au zis „Vanghelie, în Rai nu intri cu parai!” şi „Vanghelie! Eroii care este?”. Da’ ce?! – nu-i eroism să mai organizezi un Vanghelion pe timp de criză financiară şi preelectorală? A, şi Constantin Lahovary, ultimul descendent al familiei, a spus că vrea să facă plîngere penală, măcar să afle unde-s osemintele lu’ strămoşu’său, da’i om bătrîn, başca fost persecutat de comunişti şi plimbat prin lagăre de muncă, aşa că de, nu se ştie… Marean însuşi părea că dă-napoi, la un moment dat, că dă capela înapoi, adică, dar oricum, pînă-n 2015, cînd se fac şapte ani de la înmormînarea vangheliilor nu se poate face nimic. Iar el pare a-şi fi însuşit, totuşi, şi  ceva din istorie şi din viaţa fostului general, că odată hotărît să-nvingă, chiar se vede că învinge. Deci, problema a rămas, în ton cu peisajul,  îngropată.

Dar să revin la cronologie. În decembrie 2011, preşedintele Traian Băsescu a semnat ordinul de decorare a lui Marian Daniel Vanghelie cu Ordinul Naţional de Merit în grad de Cavaler, „în semn de apreciere pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor”. La ce nu cred eu că s-a gîndit actualul comandant al forţelor armate române şi, totodată, preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, decorîndu-l pe primarul de la 5, este că astfel a făcut dreptate şi capelei Lahovary, care de acum încolo adăposteşte nu rămăşiţele unor cetăţeni oarecare, ci ale rudelor altui Cavaler. Iar cînd o fi să fie, chiar pe acesta însuşi. Timp să-i pună termopane are.

Şi-acum abia urarea mea de an nou, 2012, pentru noi toţi. S-avem drum bun! Muzica!

Ieri, 1 noiembrie, a fost ziua de naştere a Tratatului de la Maastricht. Adică s-au împlinit fix zece anişori de cînd  el s-a văzut cu hîrtia oficială  şi de cînd una dintre ursitoare i-a pus pe cap, printre altele, şi viitoare monedă comună europeană, euro. Aşa că n-a fost de mirare iureşul ce-a străbătut Europa mai mult de-a lungul decît de-a latul. La aniversară, cea mai mare surpriză a venit din partea Greciei. Culmea, nimeni nu s-ar fi aşteptat la asta, ştiind-o înglodată pînă peste poate în datorii. Dar, zic eu că s-a scăpat din vedere ceva foarte important, că grecii ştiu să facă daruri cu totul şi cu totul deosebite. Unul, cel puţin, e-atît de celebru încît te şi miri cum nu se gîndeşte lumea la el cînd aude de greci şi de cadouri. Sau poate tocmai de-asta, fiind aşa sub ochii tuturor de mii de ani, nu-i mai trece nimănui prin cap – deşi ar trebui, că-i trece serios prin buzunare – c-ar mai putea fi ambalat şi oferit din nou. Şi totuşi, se-ntîmplă chiar asta. Timpuri moderne fiind,  măcar au schimbat şi ei modalitatea de transport. N-a mai venit de data asta nici cu calul, dar nici cu depeşa oficială cum cere protocolul, ci pe fluxul agenţiilor de ştiri. Şi, e drept, prima reacţie a fost vizavi de culoare. A francezului şi a nemţoaicei, cînd au văzut conţinutul. Ei bine, ce mai tura-vura, oameni demni şi mărinimoşi, totodată, grecii nu prea vor să se mai lase împrumutaţi de fraţii întru uniune cu ceva mai mulţi bani la teşcherea. Degeaba s-au tot dat ăştia peste şi cap în cap să-i scape de necaz, doar, doar or mai ieşi şi ei la lumină, grecii nu şi nu, că se descurcă singuri! Acu’, e posibil ca ei să fie mai avuţi decît arată, dar se dau modeşti ca să nu stîrnească invidii. În fine, parcă poţi să ştii ce-i adevăr ori nu din ce zice gura lumii?!

Eu, de exemplu, nu prea mai ştiu ce să cred. Mă rog, nu prea mai ştie nimeni, dar asta nu-nseamnă că nu vreau să aflu cam cum stau lucrurile. Şi om simplu fiind şi fără mare pricepere la treburile oamenilor mari de stat, mă gîndesc să iau de bun ce zice tot un om simplu de la ei. Un cetăţean grec, Spiratos, ghid turistic. Care glăsuieşte aşa: „Ne-am descurca mult mai bine pe cont propriu, cu moneda noastră, s-ar ieftini multe lucruri, pentru că multe s-au dublat cînd am trecut la euro. […] Turismul ar merge mult mai bine, deoarece serviciile s-ar ieftini, însa calitatea s-ar menţine, ceea ce ar însemna prosperitate în ţară.[…] Poporul e foarte supărat din cauză că o treime dintre greci lucrau la stat, erau obişnuiţi să aibă salarii constante, foarte mari. Acum, au ajuns la situaţii în care nu mai iau salarii deloc, pentru ca au împrumuturi la bănci, iar băncile iau totul, avînd în vedere că salariile s-au redus la jumătate.” Ei bine, văzînd eu asta şi ştiind că binele nu prea poate fi făcut cu forţa, cred că soluţia cea mai bună ar fi asta:

Sursa: Hotnews