Sint Eu, Fatim, Cel Ce Vorbeste Cu Tine In Somn

Din episodul anterior: E noapte. Adunătura de pedelişti în frunte cu Zmeus, toţi voinici cu puşca lungă (mai puţin MiniMe), stau la pîndă de ciocoi cu papion pe Podul Înalt de la Mărăcineni. În lipsa ciocoiului-şef cu papion, Don Dinu, zis şi Sile Pietrol, voinicii lui Zmeus se mulţumesc şi cu reprezentantul acestuia în teritoriile ocupate, Călin, file de cec. La postul de comandă din Dăbuleni, Fincălştain, Mircică şi Adi urmăresc acţiunea în globul de cristal, pregătiţi să-i trimită în ajutor lui Călin, în lipsă de mineri, găştile de interese de la Rompietrol şi Armata Salvării.

La celălalt post de comandă, al Adunăturii, Zmeus pregateşte planul de bătaie împreună cu Valericus Strategikon.
– Prea Minunatule Pfmeus, îngăduie-mi să mă exprim. Am pfeva pe suflet, zise Strategikon, scoţînd un memory stick din USB-ul lui iStolo.
– Servule Valericus, ştii bine că te-am adus la noi pe post de Strategikon-Şef pentru ce ai pe creier, nu pe suflet. Nu, nu-ţi îngădui să te exprimi. Ce-o să faci? O să mai dai în gît la Agenţia de Monitorizare a Presei? Docil, Strategikon lăsă privirea în jos şi începu să se joace cu butonul de on/off al lui iStolo.

– Copiii mei, soldăţeii mei de plumb, avem nevoie de o diversiune, ceva. Trebuie să-i distragem atenţia lui Călin iar în timpul asta, Severus şi Avraamescu Cel Iute la Mînie să-l atace pe la spate, să-l înjunghie cu Parkerele şi să-i ţină o morală soră cu moartea. Aţi inţeles? tună Mai Mult Ca Perfectul. Işi drese vocea…
– Am tunat prea tare?
– Nu, iertată să-mi fie remarca, Atotcuprinzătorule, dar eu consider că ai tunat exact atît cît trebuie, potrivit în formă şi genial în fond. Ca de obicei. Pardon. Sorry. Scuze. Iartă-mă. Îmi pare rău, îi zise verde-n faţă Cezar, scuze, Preda.
– Da’ tu cine eşti?
– Eu? Eu nu sunt. Eu sunt cel ce nu este. Scuze. Îmi pare rău. Iartă-mă…
– Ok, ok, scuteşte-mă, Cel Ce Nu Eşti Şi, crede-mă, Nici Nu Vei Fi.
Zmeus işi aprinse o ţigară şi se întinse pe spate…
– Hai, veniţi cu idei! Care e diversiunea?
Tocmai de clipa în care vor fi luaţi la intrebări şi puşi să aibă idei le era cel mai teamă. Fiecare începu să-şi facă de lucru cu cîte ceva, sperînd să scape neascultat. Ca întotdeauna cînd era vorba de venit cu idei, în şedinţele strategice ale Adunăturii se lăsă o linişte neputincioasă.
– Mi-a venit o idee! sări Vameşul Rousseau, artistul politic naiv. Rămaseră interzişi cu toţii. Vameşul nu mai avusese decît o idee pînă acum în toată activitatea sa politică, şi p-aia o epuizase în bătălia pentru Bucureşti.
– Sa auzim, Vameşule. Hai, nu-ţi fie teamă…vrem soluţii, nu discuţii…ba, futu-vă muma-n cur, nu mai rîdeţi de el că se intimidează…iartă-i Taciturnule, că nu ştiu ce fac. Bine, fie vorba între noi, nici tu nu ştii ce faci…. dar asta nu e un lucru rău. E bine că nu ştiţi ce faceţi. Astfel nici inamicii nu vor şti. Asta e cea mai bună strategie de contraspionaj: să nu ştii ce faci şi să nu faci nimic.
– Mărite Zmeus, eu m-am gîndit s-o trimitem pe Ea Însăşi să-i distragă atenţia lui Călin. Gîndiţi-vă, o căprioară, blondă, rănită pe pod, chiar cînd trece Calin…. El, un gentleman, elegant şi delicat, sensibil la blonde, se dă jos de pe bicicletă, se apropie de ea s-o ajute, ea rănită, cu ochii mari, geme încetişor, neajutorată, el se apleacă, ii ia mîna într-a lui, o priveşte în ochii mari, îi verifică pulsul, o atinge….
– Auzi bă boule, tu ţii cu ursu’?
– Nu, Prea Mărite. Cu Cosmeanu.
– Tembelule, nu la Gazeta Suporterilor Mei De Elită mă refeream. Sări peste faza cu “îi ia mîna, o priveşte în ochi, îi verifică pulsul, o atinge”….ok, hai să zicem că în ochi poate s-o privească dar dacă o atinge şi îi ia mîna, dau marinăria jos din pod şi vă bat pe toţi! Da’ cine-i Călin ăsta, mă? Sanitarul pădurii? Pe Adi l-a atins, lui Papaşa Ilici i-a verificat pulsul, lui Mircică i-a luat mîna…..de Ea Însăşi nu se atinge, aţi înţeles?
Vameşul Naiv, încolţit şi luat prin surprindere de reacţia lui Zmeus, îl chemă în ajutor pe Cezar, scuze, Preda:
– Cezărică, zi descîntecul!
Umil, Cel Ce Nu Este începu incantaţia:
“Tatăl nostru
Care eşti aci de faţă
Sfinţească-se numele tău în Sondaje
Fie Impărăţia Ta
Şi numai a Ta
Precum iarna nu-i ca vara
Pîinea noastră cea de toate vilele
Dă-ni le nouă astăzi
Şi, accentuez, ne iartă nouă greşelile
Precum şi noi am iertat peremiştilor noştri
Şi nu ne duce pre noi pe programul doi
Ci ne izbăveşte de Avraamescu
Că a Ta este Ea Însăşi
Puterea şi Opoziţia
Rîul şi ramul
În Numele Tău
Al Ăleia Mici
Al lui iStolo
Adio Bip”
Impresionat de talentul în arta pardonului pe care îl arăta Cezar, scuze, Preda, Zmeus se mai domoli.
– OK, Ea Însăşi, du-te pe pod şi fă pe căprioara rănită, dar să nu te prind că-l laşi pe Călin să te atingă sau să-ţi verifice pulsul că îl bat pe Cezar, scuze, Preda de răsună valea.
– Cum ţi-e voia, Mărite Pisi, zise ea şi se ridică deja schiopătînd ca o căprioară rănită.
– Severuse şi Avraamescule, cînd el se apleacă s-o ajute, voi săriţi cu Parkerele şi-l înjunghiaţi.
– E principial şi moral să-l înjunghiem pe la spate, Stăpîne?
– Nu, tîmpiţilor. Şi nici nu trebuie să fie.

O privi cum se îndepărtează şchiopătînd şi îşi şterse o lacrimă din colţul ochiului stîng sau drept.
– Mi se rupe sufletul cînd o văd suferind, aşa rănită.
– Şi nouă ni se rupe, zise în cor Adunătura.

În groapa din şosea, unde-şi avea avanpostul de observaţie, MiniMe urmărea atent apropiindu-se silueta lui Călin pe bicicletă. Deodată, spre groaza sa (îi era frică de întuneric, de ţînţari, de poduri, de biciclişti şi de orice, în general), simţi o mînă pe umăr şi o răsuflare necunoscută în obrazul stîng.
– Nu te speria, micuţule. Sunt eu, Fatim, Cel Ce Vorbeşte Cu Tine În Somn. Mergeam pe pod, sperînd să mă întîlnesc cu Dumnezeu, Moise, Fecioara Maria, Allah, Napoleon, Ceauşescu, Aristotel, Hitler, Seneca, Arafat sau Bumbescu şi am văzut o mogîldeaţă la Orizont. Mi-am zis: cum dracu, n-am trecut de Orizont? Parcă a doua staţie de la Ho Şi Min era Favorit, din cîte mai ţin eu minte. Sau Ho Şi Min sunt două staţii? Hm, ce s-a schimbat Bucureştiul în doar 3 luni, de cînd a venit Che Gargara la Primărie! Mă rog. Mă bucur că eşti tu, Micule Napoleon, ultimul meu prieten. Căci, nu-i aşa, zise el smulgîndu-şi calm părul din cap, prietenul la nevoie se cunoaşte. Deci, cum spuneam, mă bucur să te cunosc. Eu sunt Horea, Cloşca şi un pic Crişan, tu cine eşti şi ce cauţi aici? Ce vrei de la mine? De ce nu mă laşi în pace? De ce mă urmăreşti? Aha, te ştiu. Eşti ăla de la scara doi, care parchează pe locul meu. Te-am văzut odată cînd băteai covoarele şi dădeai tot praful spre mine, dinadins. Tu mi-ai furat preşul de la intrare! Deci, eu mă numesc Fatim. Mă duc să fac pipi, nu vă supăraţi, domnule, puteţi să-mi ţineţi rînd pînă mă întorc?

(6 sept 2008 – ep. 9 din serialul Politicuri)

Urmările şi consecinţele relaţiei Bush – Gorbaciov

De pe: athenian legacy » Politica Externa

RUSSIA-US-GORBACHEV-BUSHCel mai interesant şi cel mai controversat eveniment de pe scena europeană, din ultimii ani, prăbuşirea regimului comunist, a preoupat istoricii, care au abordat fenomenul în moduri diferite. Cei mai mulţi însă au realizat o abordare factologică, în timp ce alţii au încercat să gasească şi să explice cititorilor mecanismele ascunse, pe unele nereuşind sa le dovedească, accesul la informaţii fiind deocamdată destul de dificil.
În anul 1988 au loc noi alegeri în Statele Unite ale Americii castigate de vice-presedintele George Bush care atrasese de partea sa un număr mare de simpatizanţi. Cel mai important lucru realizat de acesta a fost pastrarea legaturilor cu omologul său rus cu care avusese multe intâlniri de pe timpul guvernarii lui Reagan si a întâlnirilor dintre aceştia. La preluarea puterii G Gush credea că Ronald Ragen i-a acordat prea multă atenţie lui Mihail Gorbaciov. Liderul de la Casa Alba era aproape sigur că va câstiga alegerile si tocmai de aceea din timp şi-a pregătit terenul pentru ceea ce va urma, lucru care s-a şi întâmplat. Cooperarea dintre cei doi va da rezultate şi acest lucru se va vedea în anul 1990 când se va încheia Razboiul Rece, precedat de unirea Germaniei şi destrămarea URSS evenimente care au dus la anumite shimbări in viata unor popoare si chiar a spaţiului european. Factorul principal care a determinat aceste schimbări a fost Mihail Gorbaciov care prin măsurile luate a deshis noi orizonturi spre o lume care se bucura de libertate şi linişte. Noul preşedinte a avut o dificultate în a întelege radicala shimbare care avusese loc în politica externă a Rusiei. De factură conservatoare, administraţia Bush nu vroia să ia în consideraţie multe dintre opiniile sale ferme despre Uniunea Sovietică, opinii care se dezintegrau în faţa propriilor lui ochi. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe îl includea pe Gorbaciov ca fiind un „cowboy de dugheana“ , însă, ulterior, părerea lor s-a shimbat, mai ales în urma călătoriei lui Bush în Europa de Est şi de Vest, întreprinsă în iulie 1989. Se prevedea că întalnirea dintre ei era destul de importantă şi că urma a se întâmpla evenimente epocale. Gorbaciov remarca faptul că nu era în interesul Rusiei să contribuie la diminuarea rolului jucat de Statele Unite în lume. Acest lucru se explică prin faptul că politica externă a Uniunii Sovietice se putea îndeplinii numai cu ajutor primit din partea americană.
În urma multor întrevederi relaţia lor se va îmbunătaţi considerabil, ajungându-se la parteneriate economice ceea ce a demarat o rapidă economie de piaţă. O altă problemă cu care se mai confrunta acum Gorbaciov era aceea a legăturilor cu Germania, Ţările Baltice şi Europa de Est, care nu i-au creat probleme deosebite, deoarece a ştiut cum să le soluţioneze.
În nenumărate rânduri, Gorbaciov şi Şevardnadze au afirmat că URSS nu va folosi puterea armată pentru a împiedica popoarele din acea zonă pentru a-şi decide singuri soarta. Totodată, Gorbaciov spera să se menţină Tratatul de la Varşovia, iar ca o reacţie la acest lucru, Bush declara că atâta timp cât nu se recurge la folosirea forţei, Statele Unite nu au nicio intenţie de a împiedica acţiunea URSS în zona lor de interes.
La summit-ul de la Malta, din decembrie 1989, a declarat ireversibilitatea evoluţiei democratice a acestor ţări: „Fiecare popor are dreptul să-şi aleagă propriul destin, iar eu pot să-mi explic numai atitudinea mea personală: atât în URSS, cât şi în Europa de Est, aceste schimbări au fost pregatite de mersul înainte al istoriei însăşi. Ele sunt strâns legate de dorinţa populaţiei de a face aceste societaţi mai democratice, mai umane, şi de a ţine pasul cu lumea. Mă simt încurajat de acest lucru“ .
În ceea ce priveste arsenalele de arme nucleare, s-a convenit a se lucra la semnarea unui tratat, în 1990, care putea a fi pregtit pentru a fi semnat la următoarea întâlnire, ce urma să aibă loc la Washinghton, pe la jumătatea anului. Au existat nemultumiri, în sensul că Bush nu agrea livrările de arme făcute de sovietici în America de Sud şi nici atitudinea aliatului lor din zonă, Cuba.
La rândul său, Gorbaciov se va ţine de promisiune şi nu va mai aproviziona cu arme Nicaragua, dar, în schimb, în ceea ce priveşte Cuba propus o întâlnire directă între preşedintele Bush şi Fidel Castro, oferindu-se s-o intermedieze. Bush va avea o atitudine iritantă, privind cu dispreţ acestă idee, lucru care îl va deranja pe Gorbaciov.
Liderul american a dat de înteles că valorile occidentale îşi manifesta superioritatea şi că ar urma o prăbuşire a Rusiei.
Acordul de la Malta a însemnat un pas mic pentru relatiile ruso-americane.

Ce se intampla in PCRM?!

De pe: Elena Robu

Primul grup de deputati comunisti se desprinde de PCRM, sar din corabia care sta sa se inece.

Cel putin doi dintre ei au dat dovada de curaj si au produs o surpriza pentru publicul larg. Este vorba despre prezentatoarea de la NIT, Ludmila Belcencova si fostul ministru al Administratiei Publice Locale, Valentin Guznac. Ce i-o fi determinat pe acestia sa paraseasca PCRM si sa nu se mai supuna liderului de temut Vladimir Voronin.

Analistii politici vorbesc mai mult despre curajul celor patru si mai putin despre tradare ca au plecat dintr-un partid care le-a asigurat confortul ani la rand. Imi amintesc cat de fericita era Belcencova la inceputul anului cand si-a ridicat carnetul de membru de partid. Si cat i-a mai lustruit imaginea liderului PCRM, Vladimir Voronin, in emisiunile pe care le modera, il sorbea din priviri! Oare se gandea pe atunci ca atat de curand va pleca din aceasta echipa?

In cateva saptamani vom asista si la alte scindari in interiorul PCRM, iar la grupul celor 4 ar putea sa mai adere si alti deputati comunisti, deranjati de atitudinea liderului lor, dar si a echipei care il influenteaza atat de mult.

Totusi, eu raman destul de sceptica fata de proiectul politic pe care urmeaza sa-l creeze Vladimir Turcan. Am impresia ca nu are carisma unui lider politic care sa se impuna pe esichierul politic din R. Moldova. Dar, vorba veche a lui Vasile Tarlev, vom trai si vom vedea!

2009: intre un cârnat si doi crenvuşti

De pe: Politeía

Anul 2008 l-am terminat cu marele cârnat al lui Sorin Oprescu. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a primit la sfarsitul anului trecut din partea reprezentantului Guinness World Record certificatul noului record mondial la categoria “cel mai lung carnat afumat”. Intre timp, dl Oprescu a inteles ca nu a fost suficient pentru a deveni un candidat serios la presedintia Romaniei; om rational s-a resemnat si acum isi trateaza cu calmante pe fostii colegi de la PSD.

Anul 2009 il vom incheia cu doi crenvuşti scofâlciţi, cei doi fosti prezidentiabili, Crin Antonescu si Mircea Geoana. Orbit de orgoliu si dependent de Dinu Patriciu, Crin Antonescu pare a nu intelege nimic din luptele intestine  care au inceput sa zguduie PSD. Crin Antonescu care si-a inceput campania prin “revolutia bunului-simţ” o sfarseste prin antirevolutia nesimţirii.

Mircea Geoana este un caz mult mai jalnic. Dupa ce a pierdut in toate instantele in care putea pierde, il numeste acum pe Crin Antonescu prim ministru:

“Am reconfirmat sustinerea noastra unui prim-ministru in persoana domnului Crin Antonescu, suntem dispusi sa-i asiguram o majoritate masiva. In jurul lui Crin Antonescu se poate degaja o majoritate PSD-PNL-UDMR si, la limita, chiar un guvern de larga concentrare nationala”

Geoana a devenit subiectul unor bancuri asemanatoare cu cele ale legendarului Bula. Din nefericire pentru el si pentru colegii sai de partid el este Bula. Deodata o legenda devine realitate. Geoana este Bula! Nimeni inca nu i-a spus lui Bula ca probabil foarte repede el nu va mai fi presedinte nici la PSD, ca “Marea Alianţa” nu mai exista si ca PDL poate sa-si treca guvernul in Parlament  si fara ei. Bula nu stie ca la Cotroceni nu s-a schimbat locatarul si ca numai el numeste prim-ministri.

Asadar 2009 a inceput cu cârnat gigantic  si se sfarseste cu doi crenvuşti scofâlciţi. Trist an, triste personaje!

Trei ingrediente pentru un dezastru ratat

Ar trebui să ni se moaie picioarele ca după un accident de mașină evitat în ultima secundă. Am fi nebuni să gonim în continuare ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Aproape orice șofer a trecut în viața lui printr-o situație limită, povestită apoi, cu gesturi largi și vocea ridicată, ca o faptă de vitejie. Vina e invariabil a dementului din camion, a bețivului din caruță, a căscatei de pe bicicletă, deși dacă ar fi fost să se întîmple nenorocirea, vinovățiile n-ar mai fi fost atît de clare.

Pe zi ce trece grozăvia numită „Geoană – președinte” se devoalează ca o prăpastie fără fund în fața căreia ne-am oprit la cîțiva milimetri. Ceața se ridică și privim, perplecși, neantul. Cum am ajuns ca 5 milioane de oameni să votăm un personaj cu intelect de școala primară și maturitatea emoțională a unui liceean? E adevărat, am scăpat, însă nu chiar totul ar trebui să devină anecdotă de șpriț. E adevărat, i-am ciuruit, însă dacă ne uităm în oglindă și noi sîntem cam plini de găuri și abia ne ținem pe picioare. Ar fi de preferat ca la următoarea victorie să celebrăm mai puțin însîngerați.

Cum a greșit Băsescu și staful lui? Trei ingrediente pentru un dezastru ratat:

  1. Oboseala electoratului: Ritmul infernal impus de Băsescu și lipsa supapelor de ventilare a frustrarilor inevitabile au dus o parte a propriului electorat în pragul revoltei.
  2. Un politruc perspicace: Era nevoie de un batrîn edec să speculeze oboseala și să o transforme în nevoia de liniște, lansînd tema scandalului
  3. O presă în genunchi: Asta se cunoaște. Mai puțin se înțelege că în genunchi au pus-o niște bișnițari. Unii cărora Băsescu le amenința sursa de speculă: banii și informațiile de stat.

1. Revolta de pe Bounty: Oboseala electoratului

De la început trebuie spus că nu de scandal a fost vorba. Vom privi cu atenție cum a reușit Iliescu să impună tema “scandalagiul” în partea a doua. Lumea n-a fost obosită de scandal ci de ritmul marșului. Băsescu are renume de om politic cu energia unui nebun: Doarme cîteva ore după un șpriț de o noapte și a doua zi dimineață e proaspăt de la prima oră; Aleargă prin toată țara săptămîni la rînd și are permanent aerul că e în concediu în timp ce cearcănele devorează fețele celor din staf; Nu puțini sînt cei din apropiere care au sucombat în fața ritmului prea ridicat. Cu asta nu ar trebui să avem vreo problemă, omul cere mult de la el și e obișnuit să ceară mult și de la cei care lucrează cu el. Poporul e însă altă chestiune.

Poate că niciodată nu au fost mai nimerite metaforele marinărești ca în acest caz: Băsescu conduce un vas într-o traversare a Atlanticului. Drumul e greu, furtuni multe, mîncare proastă, șobolani mulți. La capăt e America, țara libertății și a șansei egale, iar cînd s-a îmbarcat echipajul avea moralul ridicat și speranțe mari. Majoritatea vroiau să scape de mizeria de acasă și și-au asumat, fără multe iluzii, un drum dificil și riscant. Căpitanul e determinat și popular numai că are un defect: cere prea mult de la marinari, la fel de mult ca de la ofițeri. După o furtună teribilă nu lasă oamenii să chefuiască, îi pune să spele puntea. După o lună de pesmeți cu apă nu-i lasă să-și facă de cap la prima escală, îi aleargă să care apă, se grăbește să ajungă la destinație. Îi ceartă pe cei lenți, îi pedepsește public pe leneși și șmecheri. E corect însă excesiv. E ceva inuman în standardele pe care le impune. În scurt timp echipajul e obosit: „Ăsta ne bagă-n mormînt!”. Pe la colțuri încep șușotelile. Oamenii au nevoie de-o supapă pe care n-o găsesc. La urma urmei nu e vorba de marinari cu experiență, e o trupă pestriță care a trăit prin bodegi sau biblioteci. Cei care l-au votat pe Băsescu în 2004 nu aveau disciplina Legiunii Străine și moralul de pirați. Erau deja după ani de dezamăgiri, compromisuri și relativă mizerie. O masă de oameni obișnuiți, doar ceva mai sinceri cu ei înșiși și mai informați decît restul (votanții lui Adrian Năstase). Pentru ei ritmul în care merge Băsescu e prea mult. Morții lăsați pe drum în această lungă traversare spre reformă mobilizează (cine nu ține pasul – afară! Vezi cazul Pleșu) dar și seamănă sămînța revoltei: dacă urmez eu?

Din primul an de mandat, „ajutat” și de conjunctură, Băsescu impune agenda publică într-un ritm îndrăcit: anticipate, inundatii, biletul lui Tăriceanu, reforma justiției. Și a ținut-o așa cîțiva ani. Nimic de pe agenda lui nu era de ignorat, totul era urgent. Întrebarea e, nu cumva era mai eficace ca unele unele dintre ele să fie amînate? (E greu de explicat graba rupturii de Tăriceanu, de pildă) Poate poporul să-și păstreze moralul după 5 ani de războaie fără Saturnalii? Greu de crezut. Asta a înțeles destul de repede bătrînul edec, Iliescu. Care s-a hotarît încă de prin 2006 să adune toți nemuțumiții sub stindardul unei iluzorii odihne liniștite printr-un discurs care ar putea fi tradus așa: “De ce să lăsăm acest nebun să ne piardă în cursa lui nebună prin furtună? De ce să nu acostăm în insula de colo? E drept, nu e America, dar e liniște, găsim femei și mîncare. Nu e un viitor extraordinar, dar e unul comod și, mai ales, sigur! Să nu ne lăsăm pierduți de orgoliul acestui căpitan barbar!”

(va urma)

Pizde de bloggeri şi cretine

De pe: Jurnalul Soacrei Mici

hopa tupaExistă lucruri în viaţa asta (inclusiv virtuală) pe care nu pot să le trec sub tăcere. Adică pot, dar m-aş simţi că un kkt dacă n-aş interveni. Aşa cum ai trece pe alături de o femeie pe care cineva cu mască (nu de Zoro, dar de ratat) ar strânge-o de gât suprimându-i restul de oxigen sau ai accepta ca o prăpădită cu crucea la gât şi înjurături pe plisc, să scuipe public o femeie doar pentru că i s-a năzărit ceva antibiblic la un semafor roşu (poate flăcările iadului? freacăţi ochii, fă!).

Să nu credeţi că nu-mi pot controla pornirile. Pot s-o fac mai bine decât 8 din 10 persoane care citesc acum aceste rânduri (să-mi fie iertată lauda de sine). Dar nu pun preţ de nici 2 bani pe o imagine de femeie stăpânită, deci, prin magie devenită înţeleaptă, dacă trebuie să mă prefac că nu mă jigneşte ca om un comportament pentru alt om.

Ca să fii filozof e destul să-ţi închizi leoarba la timp, nu-i aşa? Şi dacă te uiţi primprejur, fiecare al doilea e un filozof. Dacă măcar unul din zece filozofi ar fi zis la timp ceea ce trebuia să spună ca om şi n-ar încuraja prin tăcere prostia în starea ei embrionară, apoi nu eram să fim noi acuma unde suntem. În balegă bovină. Până la cravată şi cercei. Şi să ne prefacem că nu pute.

De la început îmi repetam ca pe o mantră violenţa stârneşte violenţă şi lalala şi lululu. Fii cuminte. Dar pe urmă mi-am zis: “Ia stai oleacă, de ce să negociez eu lucruri sfinte cu minţi înspăimântător de închise de ţărani iobagi? De ce să-mi pierd timpul preţios pe dădăcirea unor cretini pe care mă-sa nu i-o înţărcat la timp?” Experimentat şi concluzionat: niciun efect. Cu proştii, ca cu teroriştii, nu se negociază.

Săptămâna trecută m-am apucat să-mi curăţ lista de bloguri care generează în permanenţă balegă politică de factură moldovenească, cu intenţia să las doar pe cele în care cum zic eu de obicei se simte omul după cuvinte. Nici nu vă daţi seama cât de puţine mi-au rămas. Mare mi-a fost greaţa când am văzut comentarii de “analişti politici” pe blogurile şi aşa puţine ca ghioceii. Nu comentarii, dar boţuri de căcat lăsate pe drumul omului pe care îşi descărcă sufletul.

O venit – s-o căcat pe alb, drept în sufletul omului – o plecat, cu aere de Caesar cu lauri pe frunte.

Pe rasa asta de bloggerii, cu precădere bărbaţi, eu îi numesc simplu: Pizde de bloggeri.

Pizdele ăstea de bloggeri, nu numai că îşi umple propriile bloguri cu căcat patriotic sau alte chestii preluate şi răsuflate, care se dizolvă la prima ploaie, dar se mai pornesc în pelerinaj lung […]

…citește în continuare

Gump Niculescu Duvăz

bogdan_niculescu_duvaz

Tocmai îl văd pe Bogdan Niculescu Duvăz, purtător de cuvînt al PSD, în conferință de presă. El spune, printre alte aiureli, că nu re-numărarea au contestat ci aplicarea ștampilei pentru anularea unor buletine valide pentru Mircea Geoană, după încheierea votării.

Eu nu credeam că BND al PSD poate fi atît de tîmpit. Creează o perdea groasă de fum amestecînd votul dublu cu mita electorală, cu votul după ora închiderii, în timp ce acuza CCR că riscă să creeze o perdea de fum. Tipic PSD. (si bolșevic, aș sublinia)

Pe mine unul PSD-ul începe sa mă irite la culme. N-am sa demontez toate tîmpeniile debitate de Duvăz, e bine să se afunde singur în rahat și sa umble puțind un an de zile după asta. Mă întreb doar două lucruri:

1. Anularea buletinelor cu vot valabil Geoană putea fi făcută doar în timpul numărării, cînd buletinele sînt luate unul cîte unul. (Dacă nu, înseamnă că e vorba de o condpirație națională cu jandarmi, polițiști și judecători care au pus ștampile în dubele de transport sau spațiile temporare de depozitare, pentru care PSD nu găsește nici un martor și nici diferențele necesare între procesele verbale și re-numărare. Pentru că asta pur și simplu nu s-a întîmplat) Așadar Duvăz ne spune că e o trădare în masă al membriilor PSD, PNL și PRM din toate secțiile de votare. Altfel e realmente imposibil să găsești buletinele valide pentru Geoană, să le invalidezi și apoi să le contabilizezi la invalide.

2. De ce, în condițiile unei conspirații atît de teribile în timpul numărării, cei care numără voturile nu fac gestul mai simplu de a considera voturile pro-Base cu ștampila prea ștearsă, prea aproape de linie sau, uneori, chiar valide, ca fiind invalide. Dovadă că acum, la re-analizare, mai multe voturi valide pro-Băsescu au fost greșit considerate nule! Cu alte cuvinte, oamenii riscă pușcăria invalidînd voturi pro-Geoană valabile punînd ștampila și pe Băse, și nu îl avantajează pe Geoană considerînd nule cîteva voturi pro-Băse perfect valabile!  Ne leși, Gump Niculescu Duvăz?

PS: Încep să mă întreb dacă PSD nu cumva chiar marșează pe ideea unor violențe de stradă luna asta. Caz în care chiar se va pune serios problema trădării. Începem să ieșim suspect de mult din politica internă…

Sunt un capsunar!

De pe: Blog de Darwinism Politic

Tot mai multi membri PSD, inclusiv lideri precum Nastase, sunt revoltati de votul diasporei. Plevusca de partid ii tine isonul. In viziunea PSD diaspora, care habar nu are ce e in Romania, l-a facut presedinte pe Basescu, luand decizia gresita. Asadar, spun ei, pe viitor trebuie invatata minte aceasta diaspora nesimtita, iar votul ei trebuie sa aiba o greutate mai mica. Pentru Nastase ei sunt o clasa inferioara, ei sunt constructorii din Spania, femeile de serviciu din Italia, care pentru o spaga de 5 Euro se deplaseaza 100 de km pana la sectia de votare sa puna stampila pe Basescu. Ei, capsunarii, au tradat Romania lui Iliescu si s-au dus sa-si caute norocul aiurea. Nu merita dreptul la vot! Iata, astazi ma declar si eu un capsunar. [citește mai mult…]

Aroganţa Sa, Adrian Năstase

De pe: Politeía

Pe timpul guvernarii Iliescu – Năstase, au parasit Romania (sa speram ca nu definitiv) aproximativ  un milion si jumatate de romani. Bunastarea oferita de guvernarea Năstase i-a trimis pe Romani unde au vazut cu ochii. Acesti oameni au plecat din Romania pentru ca nu si-au putut gasi un rost in viata sau din cauza sistemului profund corupt in care nu puteai ajunge nicaieri fara spaga sau ajutorul baronilor PSD.  Ei au continuat sa ramana cetateni ai Romaniei, contribuind anual cu 5 pana 8 miliarde de euro trimisi in tara, bani care intrand in circulatie in Romania au generat taxe de sute de milioane de euro la bugetul de stat.

Marele democrat Adrian Năstase, acuzatorul lui Basescu de tendinte dictatoriale si nedemocratice, propune scaderea importantei votului dat de cei ce traiesc in strainatate, pentru a evita repetarea situatiei de acum, cand diferenta dintre candidati coincide cu numarul voturilor pro-Basescu din afara. Aceasta propunere aberanta se inscrie in “coloana infinitului” a prostiei, ignorantei si aroganţei diversilor lideri PSD care doresc ca Romania sa devina domeniul lor feudal. Colega socialista europeana dns Susanne Kastner, raspunde intr-un interviu dat la Deutsche Welle:

Din punctul meu de vedere este o prostie. Nu poti face asa ceva. Trebuie sa accepti legea electorala asa cum este. Personal, mi-as dori ca in Romania sa fie introdus sistemul de vot prin corespondenta, valabil si in cazul romanilor din strainatate. Aici

Auzindu-i propunerile, nu poti decat sa ajungi la concluzia ca  Traian Băsescu l-a supraevaluat pe Adrian Năstase zicând că “spre deosebire de Geoană, Năstase are şi oarecare inteligenţă”.

Posted in Civic, Diaspora, Opinie Tagged: Electorat, Nastase, PSD

Scenariul “fraudarea”

De pe: Politeía

Scenariul “fraudarea” a fost intotdeauna prezent in alegerile romanesti de la inceputurile democratiei postdecembriste si pana la ultimele alegeri. Tehnicile comuniste, propagate la inceputurile anilor ’90, s-au perpetuat si s-au perfectionat de catre aparatul de partid pesedist, care a fost acuzat intotdeauna de fraudarea alegerilor. Niciodata nu au fost contestate cu adevarat alegeri in Romania la CC, pentru ca niciodata nu au putut fi produse probe materiale pentru a sustine contestarea.

Un interesant document dintr-o sursa probabil credibila, poate fi citit aici.

Inainte de inceperea campaniei parlamentare, fostul ministru de interne, dl Nica, din senin a inceput sa acuze PDL ca  pregateste o fraudare pe 22  noiembrie. Au inceput discutiile de pre-prefraudare, prefraudare si in sfarsit s-a concertat o ampla activitate media inaintea rezultatelor din primul tur de scrutin. Rezultatele fiind multumitoare in primul scrutin pentru PSD, scenariul a fost amanat pentru “zile mai grele”, daca vor veni. Pe 6 decembrie, la ora 21, cand exitpolurile il aratau invingator pe Mircea Geoana, nimeni din coalitia anti nu a vorbit de fraudare. Dimineata si rezultatele BEC au declansat “scenariul fraudarea”, un scenariu aberant cu o singura justificare: sa-i salveze lui Geoana si Hrebenciuc statutul in partid si sa-i fereasca de furia  sponsorilor si a baronilor rosii.  Prestigiul Romaniei a fost pus la mezat pentru joburile politrucilor pentru ca Mircea Geoana s-a dorit presedinte.

Posted in Analize, Campanie, Civic, Opinie, Vorba Boierului Tagged: Electorale, Geoana, Hrebenciuc, PSD, Traian Basescu