Un fleac, ne ciuruim

Dacă scutul e făcut împotriva ruşilor nu e bine, că se supără pe noi, dacă nu e făcut împotriva ruşilor, iar nu e bine, că n-am cîştigat nimic. Nu vă bucuraţi aiurea, americanii s-au înţeles cu ruşii peste capul nostru şi pe ruşi îi doare-n cur de scutul nostru şi întristaţi-vă, că  scutul e făcut împotriva ruşilor şi n-o să mai vedem în vecii vecilor tezaurul şi o să primim gaz scump şi fraţii noştri de peste Prut vor fi atacaţi şi ocupaţi de Armata a XIV-a.

Poziţionarea scutului antirachetă pe teritoriul României este o bagatelă şi o catastrofă naţională în acelaşi timp. Este în acelaşi timp o miză minoră pentru ruşi şi americani şi degeaba se umflă Băsescu în pene şi o catastrofă naţională căci de aici va porni al treilea război mondial în care România va fi la mijloc. Cam asta ne spun criticii scutului: americanii construiesc un rahat de tutungerie pe teritoriul României şi asta va duce la izbucnirea celui de-al treilea război mondial.

Isteria anti-Băsescu s-a decis: minimalizăm evenimentul şi anunţăm sfîrşitul lumii.

Sistemul antirachetă si politica de apărare a României

De la inceputul conflictului Iugoslav, Romania a adoptat o politica de colaborare cu marile puteri occidentale, care a culminat cu alaturarea la alianta Nord-Atlantica (NATO). Romania a preferat si probabil continua un parteneriat special cu Statele Unite, vazand in acest parteneriat o strategie importanta in promovarea unor obiective politico-militare. Prima intrebare ar fi: se bucura Romania de avantajele cautate prin acest parteneriat sau nu? O a doua intrebare ar fi legata de necesitatea si de  costurile acestui parteneriat privilegiat, cat si ce ne costa aceasta “extra-alianta”?

Inainte de a incerca sa raspund la cele doua intrebari, singurele relevante in cazul “scutului antirachetă”, trebuie sa punem in dezbatere doua  subiecte care ar sta la baza oricarui raspuns la cele doua intrebari anterioare: convergenta (sau divergenta) intereselor nationale ale Romaniei si Statelor Unite, analizate obiectiv si la “rece”.

Romania are nevoie de aliati puternici pentru a face fata pericolelor venite din afara Uniunii Europene. Acesta nevoie strategica a fost statisfacuta de alaturarea Romaniei la NATO; Statele Unite sunt membre NATO, implicit acest lucru ar satisface nevoile Romaniei. Experienta Turciei in al doilea razboi din Golf impotriva lui Sadam Hussein a aratat ca alianta Nord-Atlantica nu este intotdeuna solidara cu membrii ei in conflictele in care alianta nu participa solidar; rezultatul a fost ca Turcia nu a permis americanilor tranzitarea si atacul Irakului din nord, lipsindu-i pe americani de un front nordic extrem de necesar in acest razboi. Romania trebuie sa invete (si poate a invatat) ca are nevoie si de o extra-asigurare americana pentru avea o siguranta sporita.

Romania a “platit” cu participarea trupelor romanesti la campania din Irak de la inceputurile ei, cand americanii nu au fost sustinuti de state importante din NATO (Franta si Germania).  Aceasta extra-asigurare americana a fost “premiata” de americani cu bazele militare de la malul Marii Negre; suficient? As spune ca nu! Era de asteptat de la americani cel putin o contributie financiara majora pentru acest aport romanesc, intr-un cuvant, trupele romanesti sa fie platite de la bugetul american si nu din cel romanesc.

Nu cunoastem inca detaliile “scutului antirachetă”, totusi la intrebarea de principiu daca acest scut este necesar intereselor Romaniei, raspunsul poate fi complet afirmativ chiar daca nu cunoastem costurile materiale si eventual politice. Acest raspuns TREBUIE sa fie completat cu unele elemente strict necesare pentru relatiile dintre Romania-SUA: mai multa deschidere din partea americanilor la cererile romanilor legate de regimul vizelor in SUA si o participare accentuata din punct de vedere financiar la nevoile infrastructurii romanesti (vezi costurile aberante in afacerea Bechtel). As incheia acest mic articol cu un citat din prestigiosul “ HYPERLINK „http://www.stratfor.com/weekly/20100201_defensive_buildup_gulf” STRATFOR” legat de strategia de aparare a Statelor Unite:

Washington can simply defend its allies, letting them absorb the risk and then the first strike before the United States counterstrikes rather than rely on its intelligence and offensive forces in a pre-emptive strike. This defensive posture on Iran fits American grand strategy, which is always to shift such risk to partners in exchange for technology and long-term guarantees.

Cuvintele cheie in acest citat sunt sensul pericolelor, “lovitura premergatoare” (pre-emptive strike), si “plata”:  “technology and long-term guarantees” (transferul tehnologiilor si garantii pe termen lung).

Despre scuturi si rachete – un mic indreptar

Deoarece toti expertii de la televiziuni, in frunte cu Bogdan “pielea p-lii” Chireac, au inceput sa-si dea cu parerea, cred ca cititorii nostri trebuie sa aiba cel putin cateva date minimale corecte despre “scuturi si rachete.” In primul rand, trebuie mentionat ca pana in zilele noastre un astfel de scut nu a fost testat in conditii de lupta de nici o mare putere intr-un conflict conventional sau Doamne fereste de alt gen.

Singurele incercari practice pe timp de lupta de a initializa un “scut anti-racheta” s-au petrecut in Orientul Mijlociu, in timpul primului război din Golf (Operaţiunea „Furtună în deşert” din ianuarie 1991), incercari care din nefericire nu au avut mare succes. Pentru a intelege mai bine aceasta terminologie trebuie sa vorbim mai intai de atacurile cu rachete.

Rachetele, in mare, pot fi clasificate in doua grupe: rachete balistice, adica rachete care parasesc atmosfera pe drum spre tinta si reintra in ea cand ajung la tinta si rachete sub-balistice care nu parasesc atmosfera. Daca rachetele balistice pot parcurge sute sau mii de kilometrii, rachetele sub-balistice pot parcurge cateva zeci pana la o suta de kilometrii. Rachetele pot avea si cateva feluri de incarcaturi explozive (focoase) de la incarcaturile conventionale de cateva zeci de kilograme de TNT, pana la incarcaturi atomice, chimice sau biologice.

Rachetele folosite in Operaţiunea „Furtună în deşert” au fost de tip  Scud sau Grad, de fabricatie originala sovietica (comercializate si de Coreea de Nord sau China), care au fost transformate de irakieni in rachete care pot parcurge pana la 500 de Km prin ajustarea lor. 39 de astfel de rachete au lovit Israelul, producand pagube minore – cateva zeci de raniti si 3 morti, doi dintre ei din cauza unui infact cardiac. Alte cateva rachete au fost insa trimise spre Arabia Saudita si au lovit una din cele mai mari baze militare americane din regiune, baza de la Dhahran, provocand 28 de decese, toti militari americani.

Impotriva acestor atacuri, Statele Unite au initializat un “scut anti-racheta”, bazat pe statii de interceptare mobile cunoscute atunci pe numele Patriot I, astazi transformate in MIM-104, sau Patriot II. Eficienta acestui scut a fost extrem de discutabila, in special din cauza ca – probabil – cateva interceptari nefericite au cauzat victime de la srapnelele degajate in procesul de interceptare.

Probabil ca scutul “anti-racheta” propus de Americani este unul care combina statii de ineterceptare fixe cu statii de interceptare mobile de genul  MIM-104 Patriot II. Este clar ca ascest scut trebuie sa anihileze rachete balistice, pentru ca este clar ca nici un stat vecin nu se va folosi de rachete sub-balistice pentru a ne ataca. Important de mentionat este ca rachetele sub-balistice sunt mult mai greu de interceptat decat cele care coboara in atmosfera si exista suficient timp de interceptare. Astazi, singurii care au un scut anti racheta care poate intercepta si anihila rachete balistice si sub-balistice (teoretic) sunt israelienii, cat de eficient esta acest nou scut anti-racheta ( Kipat Barzel – Cupola de Fier) poate vom vedea intr-o viitoare batalie intre verii evreii si arabi.

Mai multe despre acest subiect si despre unele implicatii politice intr-o postare urmatoare.

Mazare in sange si regele Momo

Poţi să ştii dacă nu mă îmbrac militar şi candidez?, i-a întrebat retoric Radu Mazăre, pe bătrâneii din Constanța pe care-i hrănește pavlovian din coșnița primăriei, să-l voteze. Moșnege, PSD are nevoie de un lider cu sânge. Ca mine, a zis Mazăre, dându-și ochii peste cap. Cu Mazăre, niciodată nu știi dacă vorbește serios sau în dodii, dacă e extenuat sau doar în transă și vorbește cu regele Momo al Carnavalului din Rio, consilierul lui de taină pe probleme de entertainment sau dacă e doar șprițuit sau doar afumat cu cânepă indiană. Când vrea să-și arate mușchii, recurge la recuzita militară. Își scoate din garderob costumația, în funcție de rol și năvălește în stradă. În vara trecută s-a asortat cu ținuta de paradă a lui Adolf Hitler. Amândoi au purtat la ocazii uniforma de general al Wehrmacht-ului. Când costumul său a reușit să oripileze omenirea, Mazare a bâiguit că orice armată din lume mănâncă civili pe pâine, suge plasmă umană, că vampirii din fruntea armatelor sunt lideri cu sânge.

Când mai multe organisme internaționale au cerut sancționarea sa, s-a lăudat cu prietenia pe care i-o poartă unui om de afaceri cu presupusa apartenență la cultul mozaic, stratagemă iarăși tipică unor lideri cu sânge. Amenințat cu justiția pentru arborarea de însemne naziste, edilul Constanței s-a scuzat că svastica de pe cintironul uniformei sale, care este totuna cu o salopetă sau costum de protecție a unor măcelari supercalificați, era prea mică pentru a bate la ochi, un alt tertip din recuzita liderilor cu sânge. E la vedere însă, mizeria din Constanța, un oraș stingher, împresurat de răstriște, priveliștea sa tristă și abandonată, ca de coteț de păsări devastat de o familie de dihori, în timp ce primarul ei dansează samba și șușotește cu regele-consilier Momo.

L-or realege constănțenii doar pentru că și-a plasat partea incertă a agoniselii sale, într-o țară suficient de îndepărtată, precum Brazilia? Și-a expatriat cheagul pentru a descuraja posibilitățile de investigație ale oricărei redacții, curiozitățile ANI sau șicanele DNA? O fi pentru că a adus din Brazilia o trupă de samba, pe care a dat izmană pe călător aproape tot bugetul strâns din taxa pe Mamaia? Dacă ai crede tot ce scrie presa pe seama sa, Mazăre a amanetat Constanța, a pierdut-o la babaroase, dar dosarele s-au evaporat, cauzele lor s-au banalizat și cabotinul a surclasat justiția, oferind spectacolul penibil al generalului nazist, care încheie o paradă de modă, precum bufonii regali, călare pe trena mantiei regilor.

Ultimele știri despre primar nu vor avea darul să fie și ultimele despre Mazăre, un ins căruia îi place să se jure pe sângele lui Momo, că n-a fost câștigat la belciuge. Pentru a nu știu câta oară, manechinul lui Hitler riscă să rămână fără slujbă, de data asta pentru că s-a aflat în stare de incompatibilitate vreme de șapte luni, fiind concomitent primar și administrator al unei firme. Aflată în plină ofensivă de iarnă, ANI a anunțat că va lua la puricat 20 de procente din volumul de licitații de achiziții, pe anul trecut al primăriei Constanței. Ce-o să facă Mazăre în atari circumstanțe? Va scoate din garderob vreo costumație anti-ANI? Va face vreo pasă voodoo de depresurare a primejdiei? Va stropi zările cu sânge de cocoș, pentru a alunga piaza rea? Nu, frate. Mazăre va face ce fac liderii cu sânge: o vă tăia la Momo, la tac’su spiritual, se va refugia între brațele lui împodobite cu pene de papagal macaw, roșii, verzi, albastre și galbene. Deja le-a recomandat bătrâneilor pe care-i hrănește pavlovian din sufertaș, să-l caute cât mai puțin de acum înainte. Moșule, am treabă. Sunt ocupat cu anchetele, acum plecăm, ne întoarcem, plecăm. Momo m-a trimis la Sao Paolo la școala de samba Vai-Vai. La carnaval o să conduc un car alegoric. Constanța să mai aștepte. Secția braziliană a PSD are nevoie de un lider cu sânje. Așa ca mine. Momo, venha agora, espere por mim, venha, venha.

Cornel Ivanciuc

Mihai şi Eminescu

Mihai m-a rugat într-o seară să-l ascult din Eminescu. Doamna de română le-a cerut să înveţe pe dinafară cinci poezii la alegere din marele poet, urmând să-i asculte prin sondaj. Lui Mihai i-a plăcut ‘Ce te legeni’ şi ni l-a zis fără să răsufle, plin de zâmbet şi de bucuria reuşitei sale. Apoi, s-a retras în cameră să înveţe alte patru. După fiecare poem, revenea şi mă ruga să-l ascult. Rostea cuvintele cu strădania de a nu greşi logica înlănţuirii lor şi de fiecare dată când confunda rândunelele cu păsărelele, zâmbea, ca să nu mă supăr. Dar nu asta mi-a fost surpriza, ci faptul că, în afara stilului eminescian şi a tematicii, nu recunoşteam nimic. Niciun vers. Ca să scape de temă, copilul alesese cele mai mici poezii eminesciene. Pe cât de mici, pe atât de nepopulare. Această alegere, în mod fals liberă, îmi traducea că Mihai nu înţelesese de ce e musai să ştie ceva Eminescu pe de rost.
Mai mult decât atât, mi-a arătat că nici profesoara nu reuşise să le explice elevilor de ce merită să cunoască ei Eminescu. Altfel spus, nu le dezvăluise frumuseţea versului, îi obligase în schimb să ştie pe de rost fix cinci poezii. Dar… la alegere. Adică, fix ca la piaţă. Iar Mihai, având la cei 12 ani ai săi vădite sensibilităţi artistice, se chinuia să reţină poezile, aflându-le, nu frumuseţea, ci… logica matematică.

Episodul acesta mi-a revenit citind editorialul lui Horia Roman Patapievici din Evenimentul Zilei de astăzi. La coadă la supermarket, Horia a fost vituperat cu încrâncenare de un cetăţean, revoltat de faptul că într-o scriere mai veche, acesta l-ar fi renegat pe Eminescu spunând despre el că e ‘cadavrul din dulap’. Cu multă răbdare, Horia explică încă o dată că această metaforă a îmbrăcat felul în care se raportau la acea vreme criticile la adresa poeziei eminesciene, nu părerea sa. Un curent, nu o opinie. Dar pentru cetăţeanul sever chiar şi la coadă la supermarket, argumentul autorului incriminat nu făcea doi bani. Continua, deci, să-i ceară socoteală. Horia explică în editorial şi cine a promovat acest fals şi care a fost mecanismul prin care el a ajuns scandal mediatic. Şi pentru că motivul real nu are legătură cu aprecierea lirismului eminescian, ci cu poziţionarea politică a lui Horia Roman Patapievici,
contestarea la adresa lui a devenit de o mie de de ori mai virulentă decât ar fi putut fi critica eminesciană a preşedintelui ICR. Un om cu adevărat sensibil la poezia lui Eminescu, nelimitat de vocaţia recordurilor recitative şi de obesiile naţionaliste, ar fi avut sensibilitate şi faţă de argument, şi faţă de omul de cultură Patapievici.

Trist este că în capcana acestei mentalităţi sunt prinşi încă dascălii care predau copiilor pe care vrem să-i apropiem de cultura autentică, formându-le nişte valori. Lor nu li se cultivă un gust pentru poezie, pentru lectură în general. Elevul e obligat să ştie lucruri. Iar tablele legii încep cu ‘Eminescu e cel mai mare’, iar ca să facă demonstraţia acestei teze trebuie să fie apt să reproducă versuri la comandă. Dacă nu ştii nimic pe de rost, eşti sigur pe dinafară! Pe dinafara culturii, mai tărziu a societăţii, a naţiunii chiar!

De aceea, lui Mihai îi place mai puţin Eminescu. Lui îi place rock-ul pentru că, atunci când ascultă, nu-l obligă nimeni, şi dacă reţine versuri, o face de drag. De la generaţia care îl critică pe Horia nu mai am mari speranţe, dar îmi doresc din tot sufletul ca Mihai să fie într-o lume mai bună. Ca a lui… care, atunci când dă peste reperele noastre strâmbe, are curajul de-a zâmbi.

Mic dicționar al reformei PDL: spălatul în familie

Povestea asta cu spălatul rufelor în familie e o aiureală: Ce familie, domnule?
Un partid nu e o familie iar președintele nu e capul ei, oricît ar încerca Blaga să ne explice asta. Familiile presupun legături de sînge, moștenitori nemerituoși, uri mistuitoare și iubiri interzise de verișoare. Un partid e o organizație care promovează pe agenda publică și în programul de guvernare un anumit set de principii și valori.Că PDL-ului nu-i e prea clar care ar fi principiile astea, e exact ce spune Preda.
Apoi, capul de familie conduce autocrat pe principiile masculului alfa. Pe cînd șeful unui partid e ales democratic pe baza calităților lui și în urma prezentării publice a programului personal. Că după Boc pîndesc de prin ciupercăriile întunecate ale partidului viitoare cadre ale căror calități sînt un mister perpetuu și al căror program politic nu-l cunoaste nimeni, asta spune și Macovei.

Nu în ultimul rînd, e greu de înțeles ce anume ar fi „murdar” în demersul lui Preda. Care-s rufele murdare la care fac trimitere cu atîta insistență seniorii? Și, mai nou, Sever Voinescu? Preda și cu Macovei au pus public problema principiilor de promovare internă, n-au fluturat la balconul din Modrogan ciorapii lui Berceanu.

În fond „politica ușilor deschise” riscă să detroneze „flacăra violet” la secțiunea bancuri politice: cum anume poți aduce oameni noi în partid dacă orice dezbatere publică serioasă despre partid e sugrumată pe motiv de „familie”? Vorba lui Bleen, au deschis ușile ca să aibă pe unde să iasă reformatorii. Sau, cum zicea Ivanciuc, s-a cam făcut curent.

E dubios cum au reacționat ceilalți doi „lupi tineri”, TRU și cu Voinescu. Pentru cel dintîi deviza blogului personal „Totul în scris!” s-a întors pe dos și a devenit „Nimic în scris!”. Tăcerea lui Traian Ungureanu în legătură cu subiectele lansate de Preda e asurzitoare. Sper să aibă un plan. Sever Voinescu, în schimb, se exprimă din ce în ce mai împăciuitorist și vag și are toate șansele să ajungă în rolul de rabin al PDL-ului împărțind cești cu ceai la toată lumea. În ultima lui postare, Sever Cel Blînd, concluzionează așa: „E greu de găsit echilibrul între discreție și publicitate în politică…” Așa-i! Iubirea-i lucru mare!

Cît despre Valeriu Stoica, e de înțeles, cum spuneam aici, că vrea și trebuie să calmeze jocul. Meseriaș Bătrîn a mai făcut o observație interesantă, după el Stoica dă mesaje de avertizare celor ce vor să scoată liberalismul, cu tot cu liberali, din programul partidului. Așa o fi. Pe mine mă irită însă că în interviul din Hotnews ne pune și el placa discuțiilor în intern și-l trage de urechi pe Preda pe motivul ieșirilor în public.

Așadar concluzia mea e simplă: Dacă PDL chiar vrea să atragă oameni de calitate, va trebui să discute public principiile, doctrina, criterile de promovare, programul de guvernare. Tăcerile cu iz mafiot pe temele de mai sus nu fac decît să mascheze incompetența și vidul de idei, generînd o atmosferă prielnică pentru impostorii care au doar obiective economice personale. Secretomania în materie de principii de organizare și promovare internă e un principiu care va atrage alți impostori, nu oameni serioși, impostori care vor crește în partid predicînd, evident,  regula „spălatului rufelor în familie”. Un cerc vicios perfect pentru politica de cadre, același cu cel care a pus PSD-ul la pămînt în numai cîțiva ani: În loc de pepinieră, ciupercărie de cadre.

Asfalt tanco

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, s-a oţărît astăzi la companiile care ar trebui să astupe gropile apărute în această iarnă, în urma îngheţului, ameninţînd că, dacă nu asfaltează în următoarele cinci zile, va chema armata să asfalteze în locul lor. Bucureştenii pot fi fericiţi: în sfîrşit, au un primar care dă în gropi.

Criza e în altă parte

Mișcări sociale fără precedent pe ramura mass-media. Sindicatele ameninţă cu greva generală. Reporterii Agerpresh sunt în mijlocul protestanţilor şi au informaţii de subsol. După 20 de ani, guzganii sparg tăcerea. Amănunte despre starea presei libere ne spune, de la fața locului, liderul sindical al șobolanilor pe ramura mass-media, domnul Guzgan Grăsuliu.
Rep: Domnule Guzgan Grăsuliu, ce ne puteți spune despre evenimentele care se desfășoară la Casa Presei Libere ?
GG: Restructurările fără precedent din mass-media au afectat semnificativ întreaga industrie șobolănească. Ne-au micșorat rația de retururi pe print, iar proviziile sunt pe terminate. În plus, autoritățile în domeniu anunță că, de la 1 iunie 2010, vom găsi la Alimentarea Națională doar trei feluri de ziare generaliste și probabil alte trei tabloide. Circulă zvonul că vom reveni la alimentația rațională cu informații: Florin Salam cu soia și CeVezi din Vietnam. Sindicaliștii noștri sunt nemulțumiți de decizia patronatelor de a tăia sporurile stres cotidian, de antenă, de realitate, de adevăr, de gândire și de risc de intoxicare virală a opiniei publice guzgănești și amenință cu greva.
Rep: Așadar iată, mișcarea sindicală a șobolanilor amenință cu greva generală. La ce ne-am putea aștepta în următoarele zile, domnule Guzgan Grăsuliu?
GG: Mișcarea sindicală a șobolanilor din presa liberă, domnișoară ziaristă! În zilele următoare sindicaliștii vor trece la grevă parțială. Adică se vor prezenta la serviciu și își vor face treaba doar pe jumătate.
Rep: Jumătatea dreaptă sau jumătatea stângă?
GG: Jumătatea de jos.
Rep: …. ?
GG: Dom’ șoară. Noi ne facem meseria. Datoria. Știți câte cadavre se adună zilnic în subsolurile de la Casa Presei ? Colectivele de guzgani muncesc pe rupte. E inuman.
Rep: Patronatele spun că producția de cadavre de presă s-a redus în urma reducerii efectivelor de jurnaliști. Știți, mai puține ziare, mai puține…
GG: Sunt mai greu de prelucrat. Știți, canalizările fluxului de comunicare publică sunt aproape blocate. Defulează. Nu mai facem față. Lucrăm în condiții insalubre.
Rep: Și cum s-a ajuns în această situație critică?
GG: Vă spun ce am văzut noi, din subteran. La început erau cadavrele din crime pasionale. Alea erau delicioase. Jurnaliștii erau patetici, scriau bombastic, aveau derapaje deontologice severe, dar credeau. Apoi au început să apară mici cadavre cu gust acru –amar. Murături le ziceam. Mici trădări, reglări de conturi. Mai un lustru la pantofii Puterii, mai un dușman executat din dosar. Mergeau la fix cu pasionalele. Apoi au apărut banii. Murăturile s-au instituționalizat. Au apărut aditivii. Cadavrele erau prelucrate din condei ca să aducă la gust cu pasionalele. Piaţa le-a înghițit o vreme. Au urmat cadavrele subnutrite intelectual. Alea erau chiar nasoale la gust. Adică n-aveau niciun gust. Asta s-a întâmplat când industria mass-media s-a lăbărțat peste poate. Personal angajat la grămadă. Scriitură pe bandă rulantă. Informații regurgitate. Copy paste. Piața a început să respingă. Tirajele au scăzut. Traficul online a scăzut. Presa și-a pierdut influența. Adică puterea. Și banii.
Rep: Mai credeţi în print?
GG: Noi asta visăm, asta pictăm… Nu printul e problema, ci deprofesionalizarea presei. Ăştia au impresia că o să vândă salam cu soia la nesfârşit, dacă schimbă ambalajul. Ştiţi, lumea a început să se uite şi la conţinut, nu numai la ambalaj. Nu ambalajul e de vină.
Rep: Totuşi lumea cumpără silicoane, alcoave, braşoave. Asta vor oamenii, asta le dăm.
GG: Teoria cu publicul cretin e depăşită. Mai uitaţi-vă pe geam.
Rep: Domnule Guzgan Grăsuliu, de fapt presa a fost afectate de criza financiară internațională. S-au redus bugetele de publicitate. Au scăzut încasările. Deci s-au impus restructurări. E logic. Aşa scrie în presă. În declaraţia dvs lipseşte cuvântul criză. Nu e normal. Vă rog să pronunţaţi cuvântul criză.
GG: Criza e în altă parte.

Sindicalistii minciunii

Toată lumea scrie despre sindicalişti si cum submineaza ei ţara. Ba aia de la metrou, care fac greve, ba astia din administratie, care vor bani mai multi. Toata lumea ii injura, inclusiv eu, nimeni nu ii intelege sau simpatizează un pic. Hai sa ne punem un pic in pielea lor.

Sindicaliştii sunt masa de manevra. Toti liderii politici le promit cate ceva. ba chiar le votează salarii mai mari si sporuri mai babane. numai sa puna stampila in dreptul cui trebuie. si cand o pun…devin invizibili. Nimeni nu isi mai aduce aminte de ei. Cine? Voi ce ati face in locul celor minţiţi ca indianul nu va da oameni afara, ba chiar va investi in tehnologii noi? Exact. Ati iesi in stradă.

Ce nu stiu ei insa e ca sefii au primit ce li s-a promis. Bani, pozitii in Consiliile de Administratie, gipane mai colorate. Sa nu credeti ca grasanii cu pretentii de lideri sindicali vad doar interesul oamenilor pe care ii reprezintă. Oh, nu. Ei il au drept idol pe milionarul Mitrea (unii chiar au tablou cu el deasupra patului). Cum a ajuns el dintr-un amatât de lider sindical, care abia putea lega doua fraze, ditai ministrul cu case in Austria, ce om, ce exemplu…

E de admirat cum reusesc oamenii sa fie manipulati si tinuti in intuneric.

Nota redacției: O posibilă explicație poate fi  răspîndirea largă  în România a tehnicii de conducere numită și  „Mushroom Management”: Keep ‘em in the dark and throw with shit on them!

Mikey Mouse Şpagă

Deputata PNL Cristina Pocora a avut astăzi o intervenţie în plenul Parlamentului împotriva violenţei din desenele animate de la televizor. Pocora i-a avertizat pe parmanentari că micuţii lor învaţă să lovească, să fie răi cu prietenii, să înjure din desene animate. Derbedeii dracului!