Lovitura de stat

Tocmai am asistat, asistăm și vom asista în continuare la o lovitură de stat în formă continuată. Tot ce putem face e să stăm calmi, să fim optimiști, să privim cu încredere viitorul și să sperăm că forțele politice responsabile vor lua atitudine.

Dacă forțele politice responsabile nu vor lua atitudine atunci înseamnă că m-am înșelat eu și nu a fost nicio lovitură de stat.

[fundraiser_panel id=”62006″ style=”wdf-fresh” show_title=”yes” show_content=”yes”]

Marea problema a lui SOV

Nu Băsescu duce un război împotriva lui SOV ci sistemul sau, mai bine zis, tînăra generaţie din sistem. Fiindcă ei sînt înlocuitorii oamenilor lui SOV. Iar lupii ăştia tineri nu se vor lăsa pînă nu-i vor executa pe toţi cei care au parazitat sistemul timp de 20 de ani şi care îi ameninţă de cîţiva ani că se vor reîntoarce şi că-i vor da la o parte. De ani de zile, SOV, Felix, Patriciu şi reţelele lor mediatice, economice şi politice atacă justiţia, poliţia şi serviciile şi ameninţă că o dată ce vor lua puterea, vor face curăţenie. Iată că lupii tineri, învăţaţi deja cu gustul sîngelui, îi sfîşie pe cei care vor să-i treacă iar pe ştevie. Nu e vorba de bani sau de funcţii. Au prins gustul meseriei, au simţit aerul înălţimilor şi a început să le placă. Şi nu par deloc încîntaţi de perspectiva revenirii la marile dosare de corupţie ale naşilor de pe cursele de navetişti. După ce ai vînat urşi, nu prea îţi mai arde să te reapuci de cules castraveţi.

La început au dat cîteva rateuri importante, însă era de aşteptat. Ca procuror, judecător, poliţist sau ofiţer de informaţii te descurci mai greu la primele dosare ale peştilor mari atîta timp cît experienţa ta se rezumă la urmărit, arestat, inculpat şi condamnat hoţi de capace de canalizare. Însă au trecut deja şase ani de cînd s-a deschis Cutia Pandorei şi între timp au căpătat ceva experienţă. Dacă în 2014 le va fi indiferent cine cîştigă alegerile prezidenţiale, războiul e cîştigat. Mai au patru ani.

PS. Ştiam eu că pe Discovery, National Geographic şi Animal Planet sînt emisiuni politice mult mai interesante şi mai instructive decît pe televiziunile româneşti de ştiri.