Mihai şi Eminescu

Mihai m-a rugat într-o seară să-l ascult din Eminescu. Doamna de română le-a cerut să înveţe pe dinafară cinci poezii la alegere din marele poet, urmând să-i asculte prin sondaj. Lui Mihai i-a plăcut ‘Ce te legeni’ şi ni l-a zis fără să răsufle, plin de zâmbet şi de bucuria reuşitei sale. Apoi, s-a retras în cameră să înveţe alte patru. După fiecare poem, revenea şi mă ruga să-l ascult. Rostea cuvintele cu strădania de a nu greşi logica înlănţuirii lor şi de fiecare dată când confunda rândunelele cu păsărelele, zâmbea, ca să nu mă supăr. Dar nu asta mi-a fost surpriza, ci faptul că, în afara stilului eminescian şi a tematicii, nu recunoşteam nimic. Niciun vers. Ca să scape de temă, copilul alesese cele mai mici poezii eminesciene. Pe cât de mici, pe atât de nepopulare. Această alegere, în mod fals liberă, îmi traducea că Mihai nu înţelesese de ce e musai să ştie ceva Eminescu pe de rost.
Mai mult decât atât, mi-a arătat că nici profesoara nu reuşise să le explice elevilor de ce merită să cunoască ei Eminescu. Altfel spus, nu le dezvăluise frumuseţea versului, îi obligase în schimb să ştie pe de rost fix cinci poezii. Dar… la alegere. Adică, fix ca la piaţă. Iar Mihai, având la cei 12 ani ai săi vădite sensibilităţi artistice, se chinuia să reţină poezile, aflându-le, nu frumuseţea, ci… logica matematică.

Episodul acesta mi-a revenit citind editorialul lui Horia Roman Patapievici din Evenimentul Zilei de astăzi. La coadă la supermarket, Horia a fost vituperat cu încrâncenare de un cetăţean, revoltat de faptul că într-o scriere mai veche, acesta l-ar fi renegat pe Eminescu spunând despre el că e ‘cadavrul din dulap’. Cu multă răbdare, Horia explică încă o dată că această metaforă a îmbrăcat felul în care se raportau la acea vreme criticile la adresa poeziei eminesciene, nu părerea sa. Un curent, nu o opinie. Dar pentru cetăţeanul sever chiar şi la coadă la supermarket, argumentul autorului incriminat nu făcea doi bani. Continua, deci, să-i ceară socoteală. Horia explică în editorial şi cine a promovat acest fals şi care a fost mecanismul prin care el a ajuns scandal mediatic. Şi pentru că motivul real nu are legătură cu aprecierea lirismului eminescian, ci cu poziţionarea politică a lui Horia Roman Patapievici,
contestarea la adresa lui a devenit de o mie de de ori mai virulentă decât ar fi putut fi critica eminesciană a preşedintelui ICR. Un om cu adevărat sensibil la poezia lui Eminescu, nelimitat de vocaţia recordurilor recitative şi de obesiile naţionaliste, ar fi avut sensibilitate şi faţă de argument, şi faţă de omul de cultură Patapievici.

Trist este că în capcana acestei mentalităţi sunt prinşi încă dascălii care predau copiilor pe care vrem să-i apropiem de cultura autentică, formându-le nişte valori. Lor nu li se cultivă un gust pentru poezie, pentru lectură în general. Elevul e obligat să ştie lucruri. Iar tablele legii încep cu ‘Eminescu e cel mai mare’, iar ca să facă demonstraţia acestei teze trebuie să fie apt să reproducă versuri la comandă. Dacă nu ştii nimic pe de rost, eşti sigur pe dinafară! Pe dinafara culturii, mai tărziu a societăţii, a naţiunii chiar!

De aceea, lui Mihai îi place mai puţin Eminescu. Lui îi place rock-ul pentru că, atunci când ascultă, nu-l obligă nimeni, şi dacă reţine versuri, o face de drag. De la generaţia care îl critică pe Horia nu mai am mari speranţe, dar îmi doresc din tot sufletul ca Mihai să fie într-o lume mai bună. Ca a lui… care, atunci când dă peste reperele noastre strâmbe, are curajul de-a zâmbi.

Mic dicționar al reformei PDL: spălatul în familie

Povestea asta cu spălatul rufelor în familie e o aiureală: Ce familie, domnule?
Un partid nu e o familie iar președintele nu e capul ei, oricît ar încerca Blaga să ne explice asta. Familiile presupun legături de sînge, moștenitori nemerituoși, uri mistuitoare și iubiri interzise de verișoare. Un partid e o organizație care promovează pe agenda publică și în programul de guvernare un anumit set de principii și valori.Că PDL-ului nu-i e prea clar care ar fi principiile astea, e exact ce spune Preda.
Apoi, capul de familie conduce autocrat pe principiile masculului alfa. Pe cînd șeful unui partid e ales democratic pe baza calităților lui și în urma prezentării publice a programului personal. Că după Boc pîndesc de prin ciupercăriile întunecate ale partidului viitoare cadre ale căror calități sînt un mister perpetuu și al căror program politic nu-l cunoaste nimeni, asta spune și Macovei.

Nu în ultimul rînd, e greu de înțeles ce anume ar fi „murdar” în demersul lui Preda. Care-s rufele murdare la care fac trimitere cu atîta insistență seniorii? Și, mai nou, Sever Voinescu? Preda și cu Macovei au pus public problema principiilor de promovare internă, n-au fluturat la balconul din Modrogan ciorapii lui Berceanu.

În fond „politica ușilor deschise” riscă să detroneze „flacăra violet” la secțiunea bancuri politice: cum anume poți aduce oameni noi în partid dacă orice dezbatere publică serioasă despre partid e sugrumată pe motiv de „familie”? Vorba lui Bleen, au deschis ușile ca să aibă pe unde să iasă reformatorii. Sau, cum zicea Ivanciuc, s-a cam făcut curent.

E dubios cum au reacționat ceilalți doi „lupi tineri”, TRU și cu Voinescu. Pentru cel dintîi deviza blogului personal „Totul în scris!” s-a întors pe dos și a devenit „Nimic în scris!”. Tăcerea lui Traian Ungureanu în legătură cu subiectele lansate de Preda e asurzitoare. Sper să aibă un plan. Sever Voinescu, în schimb, se exprimă din ce în ce mai împăciuitorist și vag și are toate șansele să ajungă în rolul de rabin al PDL-ului împărțind cești cu ceai la toată lumea. În ultima lui postare, Sever Cel Blînd, concluzionează așa: „E greu de găsit echilibrul între discreție și publicitate în politică…” Așa-i! Iubirea-i lucru mare!

Cît despre Valeriu Stoica, e de înțeles, cum spuneam aici, că vrea și trebuie să calmeze jocul. Meseriaș Bătrîn a mai făcut o observație interesantă, după el Stoica dă mesaje de avertizare celor ce vor să scoată liberalismul, cu tot cu liberali, din programul partidului. Așa o fi. Pe mine mă irită însă că în interviul din Hotnews ne pune și el placa discuțiilor în intern și-l trage de urechi pe Preda pe motivul ieșirilor în public.

Așadar concluzia mea e simplă: Dacă PDL chiar vrea să atragă oameni de calitate, va trebui să discute public principiile, doctrina, criterile de promovare, programul de guvernare. Tăcerile cu iz mafiot pe temele de mai sus nu fac decît să mascheze incompetența și vidul de idei, generînd o atmosferă prielnică pentru impostorii care au doar obiective economice personale. Secretomania în materie de principii de organizare și promovare internă e un principiu care va atrage alți impostori, nu oameni serioși, impostori care vor crește în partid predicînd, evident,  regula „spălatului rufelor în familie”. Un cerc vicios perfect pentru politica de cadre, același cu cel care a pus PSD-ul la pămînt în numai cîțiva ani: În loc de pepinieră, ciupercărie de cadre.

Asfalt tanco

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, s-a oţărît astăzi la companiile care ar trebui să astupe gropile apărute în această iarnă, în urma îngheţului, ameninţînd că, dacă nu asfaltează în următoarele cinci zile, va chema armata să asfalteze în locul lor. Bucureştenii pot fi fericiţi: în sfîrşit, au un primar care dă în gropi.

În atenția comitetului de canonizare a valorilor Neamului

Leon cel Treaz a găsit această nestemată în arhiva Neamului:

“Măi fată nebună şi drăgălaşă,

Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi şi tu – ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav şi descurajat – cum să vin la tine, pe cine să las în loc?
tu mă sfătuieşti să petrec, să mă folosesc de tinereţe şi alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citeşti în romanuri. Viaţa mea eşti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viaţă monotonă de pe-o zi pe alta. Singur, fără prieteni şi fără cunoscuţi, şi tu zici să petrec, ca şi când un asemenea lucru se poate comanda în starea sufletească în care sunt.
Tu zici că presimţi nenorociri. Nu mai presimţi, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitaţie nervoasă, care va înceta când vom fi împreună şi vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să se schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viaţa ca să nu ne mai despărţim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranţă depărtată; e ceva aievea, e o simţire hotărâtă şi de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu ştii fără bine că sunt statornic, chiar încăpăţânat, şi poate dacă n-aş fi aşa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-aş iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.
E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogaţi decât cu patimele adevărate ale omului sărac. Dar aşa e lumea, aşa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură clipă din viaţa a doi nenorociţi ca noi, o clipă de uitare de sine şi de beţie plăteşte mai multe decât viaţa întreagă a acestor oameni.
Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate altfel – căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.
Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog mult să te linişteşti, să crezi în statornicia şi în iubirea mea şi să speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii. Al tău

Emin”

Alo, LIga? Uite dovada: “Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia”. Pe cine vreti voi sa canonizati? Aud? Pe un liber-cugetator? Agnostic? Ateu?

Criza e în altă parte

Mișcări sociale fără precedent pe ramura mass-media. Sindicatele ameninţă cu greva generală. Reporterii Agerpresh sunt în mijlocul protestanţilor şi au informaţii de subsol. După 20 de ani, guzganii sparg tăcerea. Amănunte despre starea presei libere ne spune, de la fața locului, liderul sindical al șobolanilor pe ramura mass-media, domnul Guzgan Grăsuliu.
Rep: Domnule Guzgan Grăsuliu, ce ne puteți spune despre evenimentele care se desfășoară la Casa Presei Libere ?
GG: Restructurările fără precedent din mass-media au afectat semnificativ întreaga industrie șobolănească. Ne-au micșorat rația de retururi pe print, iar proviziile sunt pe terminate. În plus, autoritățile în domeniu anunță că, de la 1 iunie 2010, vom găsi la Alimentarea Națională doar trei feluri de ziare generaliste și probabil alte trei tabloide. Circulă zvonul că vom reveni la alimentația rațională cu informații: Florin Salam cu soia și CeVezi din Vietnam. Sindicaliștii noștri sunt nemulțumiți de decizia patronatelor de a tăia sporurile stres cotidian, de antenă, de realitate, de adevăr, de gândire și de risc de intoxicare virală a opiniei publice guzgănești și amenință cu greva.
Rep: Așadar iată, mișcarea sindicală a șobolanilor amenință cu greva generală. La ce ne-am putea aștepta în următoarele zile, domnule Guzgan Grăsuliu?
GG: Mișcarea sindicală a șobolanilor din presa liberă, domnișoară ziaristă! În zilele următoare sindicaliștii vor trece la grevă parțială. Adică se vor prezenta la serviciu și își vor face treaba doar pe jumătate.
Rep: Jumătatea dreaptă sau jumătatea stângă?
GG: Jumătatea de jos.
Rep: …. ?
GG: Dom’ șoară. Noi ne facem meseria. Datoria. Știți câte cadavre se adună zilnic în subsolurile de la Casa Presei ? Colectivele de guzgani muncesc pe rupte. E inuman.
Rep: Patronatele spun că producția de cadavre de presă s-a redus în urma reducerii efectivelor de jurnaliști. Știți, mai puține ziare, mai puține…
GG: Sunt mai greu de prelucrat. Știți, canalizările fluxului de comunicare publică sunt aproape blocate. Defulează. Nu mai facem față. Lucrăm în condiții insalubre.
Rep: Și cum s-a ajuns în această situație critică?
GG: Vă spun ce am văzut noi, din subteran. La început erau cadavrele din crime pasionale. Alea erau delicioase. Jurnaliștii erau patetici, scriau bombastic, aveau derapaje deontologice severe, dar credeau. Apoi au început să apară mici cadavre cu gust acru –amar. Murături le ziceam. Mici trădări, reglări de conturi. Mai un lustru la pantofii Puterii, mai un dușman executat din dosar. Mergeau la fix cu pasionalele. Apoi au apărut banii. Murăturile s-au instituționalizat. Au apărut aditivii. Cadavrele erau prelucrate din condei ca să aducă la gust cu pasionalele. Piaţa le-a înghițit o vreme. Au urmat cadavrele subnutrite intelectual. Alea erau chiar nasoale la gust. Adică n-aveau niciun gust. Asta s-a întâmplat când industria mass-media s-a lăbărțat peste poate. Personal angajat la grămadă. Scriitură pe bandă rulantă. Informații regurgitate. Copy paste. Piața a început să respingă. Tirajele au scăzut. Traficul online a scăzut. Presa și-a pierdut influența. Adică puterea. Și banii.
Rep: Mai credeţi în print?
GG: Noi asta visăm, asta pictăm… Nu printul e problema, ci deprofesionalizarea presei. Ăştia au impresia că o să vândă salam cu soia la nesfârşit, dacă schimbă ambalajul. Ştiţi, lumea a început să se uite şi la conţinut, nu numai la ambalaj. Nu ambalajul e de vină.
Rep: Totuşi lumea cumpără silicoane, alcoave, braşoave. Asta vor oamenii, asta le dăm.
GG: Teoria cu publicul cretin e depăşită. Mai uitaţi-vă pe geam.
Rep: Domnule Guzgan Grăsuliu, de fapt presa a fost afectate de criza financiară internațională. S-au redus bugetele de publicitate. Au scăzut încasările. Deci s-au impus restructurări. E logic. Aşa scrie în presă. În declaraţia dvs lipseşte cuvântul criză. Nu e normal. Vă rog să pronunţaţi cuvântul criză.
GG: Criza e în altă parte.

Sindicalistii minciunii

Toată lumea scrie despre sindicalişti si cum submineaza ei ţara. Ba aia de la metrou, care fac greve, ba astia din administratie, care vor bani mai multi. Toata lumea ii injura, inclusiv eu, nimeni nu ii intelege sau simpatizează un pic. Hai sa ne punem un pic in pielea lor.

Sindicaliştii sunt masa de manevra. Toti liderii politici le promit cate ceva. ba chiar le votează salarii mai mari si sporuri mai babane. numai sa puna stampila in dreptul cui trebuie. si cand o pun…devin invizibili. Nimeni nu isi mai aduce aminte de ei. Cine? Voi ce ati face in locul celor minţiţi ca indianul nu va da oameni afara, ba chiar va investi in tehnologii noi? Exact. Ati iesi in stradă.

Ce nu stiu ei insa e ca sefii au primit ce li s-a promis. Bani, pozitii in Consiliile de Administratie, gipane mai colorate. Sa nu credeti ca grasanii cu pretentii de lideri sindicali vad doar interesul oamenilor pe care ii reprezintă. Oh, nu. Ei il au drept idol pe milionarul Mitrea (unii chiar au tablou cu el deasupra patului). Cum a ajuns el dintr-un amatât de lider sindical, care abia putea lega doua fraze, ditai ministrul cu case in Austria, ce om, ce exemplu…

E de admirat cum reusesc oamenii sa fie manipulati si tinuti in intuneric.

Nota redacției: O posibilă explicație poate fi  răspîndirea largă  în România a tehnicii de conducere numită și  „Mushroom Management”: Keep ‘em in the dark and throw with shit on them!

Mikey Mouse Şpagă

Deputata PNL Cristina Pocora a avut astăzi o intervenţie în plenul Parlamentului împotriva violenţei din desenele animate de la televizor. Pocora i-a avertizat pe parmanentari că micuţii lor învaţă să lovească, să fie răi cu prietenii, să înjure din desene animate. Derbedeii dracului!

Sirena in viata comunitatilor locale mici

Conspecte din presa de provincie, udate, încolțite și îngrijite de Leon cel Treaz:

“O sirena cu trei picioare l-a atacat ieri pe la pranz pe baietelul Robert Mutu de 9 ani, din comuna Plescoi, judetul Buzau, pe care tatal sau il trimisese la carciuma sa-i cumpere o sticla de rachiu superior. Copilul s-a zbatut ca disperatul circa sase minute sa scape dintre dintii foarte ascutiti ai creaturii, scotand urlete infioratoare, care au atras atentia vecinilor. Un flacau inimos, Lache Vasiloiu, in varsta de 23 de ani, cu stagiul militar satisfacut (a votat cu Geoana; vrea sa plece in Italia la furat) a intepat-o pe faptura cu furca in mai multe locuri moi. “Va halesc pe toti”, a descris Lache Vasiloiu contractul cu bestia, “nenorocitilor, mortaciunilor, limacsilor, de ce mamele mamei voastre ati votat cu Prosto?!”. Lache descrie scene de cosmar: “Oratania avea latze blonde si mamele foarte mari, pe care si le ducea in maini, ca sa n-o deranjeze in timpul mersului. S-a deplasat pe cele trei picioare ale ei pana la sediul PSD din Plescoi, pe care l-a atacat cu pietre smulse din caldaram, reusind sa-i sparga toate geamurile. A fost indepartata si alungata in padure, abea cand tovul agent de politie Marius Argasala a scos pistolul si a tras mai multe focuri de descurajare in pozitia de jos in sus.” (Noua Cronica de Buzau)

Artistul Catalin Mihalache din satul Prooroci, comuna Milcov, judetul Olt, a facut bustul Sirenei din Plescoi din chirpici, pentru ca n-a avut deocamdata bani sa-l ciopleasca din diamant, asa cum merita. Bustul este pictat ca statuile indiene. Sirena are gurita intredeschisa, rujata intens in rosu-carmin, fata roz, parul revarsat in bucle grele, blond-pamantii, carliontate si caltoase pe sanii adunati unu-ntr-altul ca doua oite intr-un sutien care seamana din acest motiv cu un staul, n-are maini, si chestia asta iti induce un sentiment de apasata frustrare, ca n-ai si tu cu cine sa dai mana la o adica, este imbracata intr-un bluzon galben cu guler alb si se termina brusc, cam in dreptul diafragmei. In cel mai fericit caz, bustul Sirenei din Plescoi seamana – zic cunoscatorii in materie – cu un inceput promitator de gonflabila. Cea mai nefericita opinie a retinut imaginea unui corp transat de un criminal in serie, care a reusit sa indeparteze membrele superioare ale cadavrului, sectionand bustul cu precizie chirurgicala, pe linia epigastrului. Pana de curand, bustul lenevea fara griji in gradina casei lui Mihalache din satul Prooroci, comuna Milcov, judetul Olt, intre statuia Adelei Popescu si cele ale lui Iisus Hristos si Vlad Tepes, printre picioarele carora se zbenguie Porcul cu cravata, Regele Revelion, Donald Duck si Piticii din Alba-ca-Zapada. Traian Basescu (Zeus ex machina) este pictat pe peretele casei artistului in manusi de box, alaturi de George Bush. Ci doi se privesc cu subantelesuri, fara sa boxeze. Reprezentarile artistice mobile sunt toate de vanzare. In curtea miracolelor din Prooroci a zabovit pana de curand Gigi Becali Statuie, care a fost vandut cu 4.000 de lei unui membru PNG din Scornicesti. La fel a patit si Basescu Statuie de 4 Metri, vandut la acelasi pret si aceluiasi penegist din Scornicesti. Printul Charles Cangur este expus intr-un muzeu american. Pretul Sirenei din Plescoi nu era fixat cand s-a intamplat nenorocirea. Sirena a fost furata! Nenorocirea a cazut pe capul satului Prooroci, comuna Milcov, judetul Olt, ca un asteroid pregatit sa rada viata de pe suprafata pamantului. Fara Sirena din Plescoi, Proorocii sunt neinteresanti, indigesti si buni de dat uitarii.

Comunicat

Comitetul director al saptamanalului Noua Cronica de Buzau isi cere scuze cititorilor sai, pentru stirea profund distorsionata, strecurata intre paginile sale dintr-o crasa lipsa de atentie din partea secretariatului de redactie, cu privire la sirena din Pescoi, material semnat de colaboratorul Veaceslav Ciobanu.
Este vorba despre o biata sirena bolnava si neajutorata, nu cu trei picioare cum s-a scris profund eronat, ci cu trei cozi, care se chinuia sa ajunga la sediul primariei comunei Berca (nu Plescoi, cum s-a scris in material), pentru a cere ajutorul administratiei locale.
Sirena ramasese pe uscat, deoarece lacul din Berca a secat din cauza secetei. In timp ce sirena se chinuia sa traverseze strada, pe doua cozi mergand, iar cu a treia tinand directia stanga-dreapta, inainte-inapoi, a alunecat epuizata. In cadere, a cazut cu dantura pe bratul unui copil care mergea la scoala. Ghiozdanul acestuia a fost atins din greseala de coada de directie a sirenei si azvarlit in geamul sediului local al PSD. Un geam s-a spart, pagubele fiind minore (20 RON).
Semnatura colaboratorului Veaceslav Ciobanu a fost suspendata pe o perioada de 6 luni. Nu l-am dat afara din mila crestineasca, el fiind orfan de razboi, fiind fiul unui erou al URSS (fosta RSS Moldoveneasca), care a fost adus mort (de beat) din Afganistan. Redactia isi cere inca o data scuze cititorilor.

Publicitate:

Basescu lupta pentru tine!
Vom trece cu bine de furtuna!
Voi sunteti adevarata majoritate!
De ce le e frica nu scapa!