O suta de minti in cautarea unei singure sigle

Reuniunea PD-L de la Poiana Brașov a hipnotizat atenția presei  americane. De la “Stuff & Dough” a lui Cristi Puiu (într-un exces de zel, cei de la “San Cisco Chronicle” i-au tradus atunci numele în Chris Chicken), media de dincolo de ocean n-a mai alocat atâta spațiu unui eveniment românesc. Vuiește “The Newark Times” pe seama istoricului meeting. “Apple, steering, compass or siren? This is the question” este fulminantul titlu de articol de fond al senior-editorului Yul Itzkoff, care pare perfect familiarizat cu problemele politicii românești. El intră cu o lejeritate dezarmantă în culisele ciondănelilor din PD-L și vorbește despre rebrenduirea partidului, despre necesitatea schimbării denumirii și siglei formațiunii politice de guvernământ din România, ca și cum ar fi participat in corpore la reuniunea colegiului director al PD-L din Poiana Brașov, “o stațiune montană exclusivistă din sud-estul Transilvaniei, comparabilă ca aspirații cu Aspen”: Europarlamentarul Cristian Preda – acest nume are precis legătură cu Predator*, filozofează Yul Itzkoff – s-a gândit la un măr, în loc de trandafir. Mărul coboară direct dintre crăcile imnului partidului, “Omul bun și pomul copt”, pe când trandafirul, o floare violentă, specifică deșerturilor pietroase asiatice, este de sorginte socialistă. Sunt însă, felurite mere. Unul roșu te poate duce cu gândul înapoi la socialismul de care tuturor le este silă, deși încă nu știu cum să scape de el și care, iată că obsedează în cel mai serios mod cu putință elitele dreptei politice. Un măr verde te duce cu gândul la ecologiști, afacere capro-varzistă perversă, căci cu verzii nu se știe niciodată cum stau lucrurile până la capăt.

Până ca Preda să se decidă asupra culorii mărului (putea să opteze de la bun început pentru auriu sau oranj, în loc să se piardă în strigături de fermier cu aspirații de medic nutriționist, de genul: “mărul este un semn de sănătate, de deschidere și de simpatie, este un fruct pentru toată lumea, oricine putând să mănânce un măr”), vicepreședintele Ioan Oltean i-a smuls mărul din mână, înlocuindu-l cu o pară. Argumentul lui Oltean este cel puțin hilar: “Uite așa, ca să nu fie mărul. Și para este un fruct foarte căutat”. “Ciudat”, concluzionează Yul Itzkoff. “Am cercetat atent de ce are atâta căutare para și am descoperit o mulțime de lucruri interesante, care țin de istoria semiclandestină a Transilvaniei actuale: din cauza permanentei crize de prune, transilvănenii obișnuiesc să facă țuică de pere, cu nimic mai prejos decât cea de mere sau de prune (apple or plum brandy). Preparat de cele mai multe ori în casă, produsul este comercializat ilegal pe piața neagră, în toată Uniunea Europeană, ajungând până în Albion, unde britanicii se dau în vânt după el”, scrie Yull Itzkoff.

“What would you say about a siren?”, se întreabă Mark Stiglitz de la “The Newarker”. Domeniul coșului cu fructe din care să se poată  extrage ideea de nouă siglă a PD-L a fost abandonat instantaneu, în momentul în care care Teodor Paleologu, fostul ministru al Culturii, a trecut pe un concept marinăresc: “O timonă sau o ancoră, un nod marinăresc sau o sirenă. Orice are legătură cu navigația”. “Paleologu”, scrie Mark Stiglitz, “are o aplecare naturală  spre slugărnicie, pe care și-o joacă într-o notă naivă, de copil cu părul bucălat și cu buzele umflate, după ce a fost prins cu degetele în borcanul cu miere. Pretins descendent al împăraților bizantini, a surprins opinia publică lăudându-l pe președintele Traian Băsescu, pe care l-a făcut direct “responsabil” de toate victoriile repurtate de PD-L în alegerile parlamentare. El îl cadorisește pe președinte cu cuvinte încărcate cu semnificația lingușelii, de genul “pleașcă” (a kind of windfall), iar retorica marinărească de acum, este iarăși o dedicație făcută președintelui, dat fiind faptul că Traian Băsescu a fost comandant de vas în timpul regimului Ceaușescu.

“Ar fi de remarcat că Paleologu nu se pricepe la navigație. Sau are probleme de cultură generală”, scrie Mark Stiglitz, “deși a studiat filozofia la Sorbona. Unii dintre noi ar putea avea o părere ceva mai bună despre sirene. Știam că îi înnebunesc la cap pe marinari, deci îi ajută să piardă direcția, nu să navigheze. Apoi, o ancoră te poate duce cu gândul involuntar, mai degrabă la un port maritim sau fluviatil, decât la sigla unui partid. Iar nodul marinăresc încurcă și mai mult lucrurile, deoarece un neavizat îl poate confunda ușor cu un laț de prins guguștiuci”. “Tot aproape de domeniul marinăresc a rămas și propunerea făcută de Sorin Frunzăverde”, fost ministru al Apărării, continuă Mark Stiglitz”, care s-a gândit la o busolă. Om pragmatic, misterios și dur, Frunzăverde a pornit de la premisa că noua emblemă a PD-L ar trebui să fie un simbol grafic asemănător cu cel al NATO”. “|n fine, aici în Poiana Brașov lucurile par tot mai complicate, iar PD-L pare să-și mai caute mult și bine busola, de vreme ce unii nu fac încă deosebirea dintre NATO și un partid politic”, își încheie articolul într-o notă ironică, inegalabilul Mark Stiglitz.

Cornel Ivanciuc

* “The Predator aliens are a fictional extraterrestrial species featured in the Predator science-fiction franchise, characterised by their trophy hunting of other dangerous species for sport, including humans and their fictional counterparts, Aliens”. (Charly Daarwin).

Puțintică răbdare

După întîlnirea din poiană, unde lupul BVB a mîrîit la scufița reformatoare, a urmat o avalanșă de tînguiri, mai mult sau mai puțin enervate: Adio reformă! Parlamentari trădători! BVB Mișel! Stau și mă întreb ce om sănătos la capul politic s-ar fi așteptat la altceva. Preda și Macovei purtați pe brațe la mai puțin de o lună după ce au formulat cîteva principii de reformă? Videanu legat cu lanțuri de două borduri enorme? Berceanu plîngînd ca Postelnciu și declarînd la prezidiu că a fost un tîmpit pentru că a iubit doar banul? De unde dezamăgirea asta exagerată și valurile de simpatizanți de-ai Marinarului care prezic moartea partidului și agonia dreptei? Eu cred că am o idee:

Prezidențialele din iarnă, cîștigate la mustață, au lăsat pe mulți dintre noi într-o stare similară cu cea pe care o avem cînd scăpăm dintr-un accident de mașină: Picioarele moi, ochii mari, vocabularul limitat la un șir de oftaturi. Ne-am prefăcut bucuroși, încercînd să empatizăm cu celebrul „I-am ciuruit”, în realitate nu am putut sărbători victoria, catharsisul care să ne elibereze de spaime, vini și ură nu a venit niciodată. Am rămas suspendați cu toții în tensiunea dinaintea turului doi iar acum nu facem decît să căutăm o modalitate de a ne elibera.

Am ridicat astfel așteptările față de reforma PDL la un nivel absurd. Atacul lui Preda la Honorius, cel care a declanșat discuția aprinsă depsre reformă,  nu are decît 3 săptămîni! Lupii tineri au mușcat de coadă vulpile bătrîne. Doar nu se aștepta cineva ca Vulpea Berceanu să fugă schelălăind în huiduielile nobililor parlamentari PDL? Acum abia începe testul de anduranță pentru Preda, Macovei, Voinescu. Abia acum vor putea demonstra dacă sînt gata să se bată pentru putere pe viață și pe moarte, nu dînd palme de pe blog. Ci mai degrabă negociind dur, instigînd la trădare, fiind pregătiți pentru alianțe nefirești, strîngînd cu ușa. Iubesc ideile, sprijinul în PDL e însă o chestiune pragmatică și dacă vor reformă trebuie să-l cîștige. Abia de acum înainte au șansa să arate că sînt pregătiți să preia puterea.

Dacă discuția despre reformă se oprește la episodul Poiana Brașov nu BVB trebuie acuzat ci tocmai grupul reformatorilor, cu Preda în frunte. Cred însă că eșecul unui demers politic nu poate fi constatat după 3 săptămîni de la enunțarea necesității lui pe blogul personal. Puțintică răbdare, stimabililor.

Blaga, Videanu, Berceanu si Boc se duc la curve pe banii nostri

După ce parlamentarii PSD şi PNL au fost cumpăraţi cu bani de la buget ca să-şi retragă amendamentele la legea bugetului iată că şi parlamentarii PD-L sînt cumpăraţi tot cu bani de la buget ca să stea capră în faţa BVBb-ului. Şi uite aşa s-a clarificat doctrinar PD-L, renunţînd la o eventuală politică de dreapta şi un stat minimal care ar lăsa Triada-cu-boc-în-coadă fără bani de curve. Aşa că reforma statului se amînă pînă la o dată ce va fi anunţată ulterior, eventual într-o viitoare campanie electorală. Că vorba aia, un stat minimal înseamnă pîrghii minimale, pomeni şi şantaje minimale şi implicit profituri minimale. Şi doar nu d-aia i-am votat noi.

Nu cred într-o eventuală reformă a PD-L şi cu atît mai puţin într-o reformă a statului. Băieţii sînt la guvernare, au în mînă şi în buzunar bugetul, dispun de alocarea resurselor către clientela politică şi economică cum vrea muşchiul lor creştin-democrat, vînd contra avantaje politice sau economice mii de posturi din administraţie şi chiar din interiorul PD-L, candidaturi, directorate, secretariate, deconcertate, rectificări bugetare, contracte şi tot ce se mai poate vinde sau schimba atunci cînd ai pe mînă statul maximal. Stat maximal la care nu vor fi atît de proşti încît să renunţe.

Less People, Less Meat, Less Heat

Pus la zid din cauza prezicerilor mincinoase privind ghetarii din Himalaya, Rajendra Pachauri (seful grupului ONU pentru schimbari climatice) si-a gasit un aliat – Osama Bin Laden. De-acum si Osama îti va pune întrebarea incomoda: „Tu ce ai facut azi pentru salvarea Planetei?”

Convergenta era inevitabila. Ambele tabere urasc de moarte capitalismul democratic. Co-detinatori ai Premiului igNobel pentru frauda intelectuala, Rajendra si Gore considera ca sistemul capitalist distruge planeta. Osama sustinea mai ales varianta asupririi musulmanilor.

Cu popularitatea scazuta în lumea islamica dupa carnagiile savârsite în Irak, Osama a încearcat o noua strategie. De prin 2007, nu s-a mai adresat doar musulmanilor si a început sa trimita mesaje universale.

Mai întâi le-a cerut occidentalilor sa se elibereze de “inselatoria si catusele sistemului capitalist” si l-a laudat pe Noam Chomsky – icoana stangii anti-americane. Ieri l-a laudat din nou pe Chomsky. Si, în premiera, a cerut “solutii drastice” pentru combaterea încalzirii globale produsa de imperialisti, “nu doar solutii care reduc partial efectul schimbarilor climatice.”

Bun practician al miscarii revolutionare, Osama pricepe ca lupta adeptilor Religiei Global Warming cu binefacerile capitalismului e asimetrica. Dusmanul Om nu renunta la apa calda, carne si masina. Adeptii sectei sunt “sovaielnici” si nu trec la fapte. Admira politicile coercitive chinezesti de reducere a natalitatii, dar cer doar taxarea familiilor cu copii in functie de câte tone metrice de emisii de dioxid de carbon (MtCO2e) urmeaza sa fie eliberate de odrasle. Australienii (17 MtCO2e per capita) ar putea plati 5.000 dolari de nou-nascut, apoi câte 800 de dolari anual daca familia vrea sa-l tina in viata.

Osama e mai eficace. Stie ce inseamna “solutii drastice”. Ne trimite direct pe lumea cealalta pe noi si pe copiii nostri. Masinile ramân nefolosite, altele nu mai sunt produse. Se reduce traficul aerian. Scade productia de carne, mai ales de vita. Vitele, arata cercetatorii, sunt aproape la fel de rele ca Omul. Au un sistem digestiv periculos pentru Planeta prin gazele pe care le emana (cangurii sunt mai eco-friendly, sunt „methane-free”). Numai efecte benefice pentru Planeta. Less People-Less Meat. Less Meat-Less Heat.
GMT

O scurtă istorie a partizanatului (III) “Revoluţie si Evoluţie”

Bineinteles, cand vorbim despre o revolutie, discutia se refera la o revolutie politica, care de fapt este o schimbare semnificativă a structurii sociale, cu participarea mai mult sau mai puţin violenta a unor aliante formate din categorii sociale diferite pentru producerea schimbarii dorite. Majoritatea revolutiilor au fost violente pentru ca intotdeauna refractarii la schimbari au detinut forta armata si au folosit-o impotriva revolutionarilor. De fapt, secolul al XIX-lea este un secol care a “tinut-o” in revolutii pana la sfarsitul primului razboi mondial al secolului XX. Perioadele intre izbucnirile revolutionare au constituit perioade de adaptare si asimilare ale unor idei care promovau aceste schimbari; aceste perioade cuprind intre cativa ani si cateva decenii si sunt perioadele evolutiei ideologice sau doctrinare.

Daca ar fi sa citez pozitia formala a istoriografiei comuniste, istoriografie care poate fi intalnita si astazi in manualele scolare ale tinerilor democrati, care sunt educati de dascalii postdecembristi, vom gasi “adevaruri” de acest fel: “Revoluţia de la 1848 a fost o revoltă naţionalistă a burgheziei europene desfăşurată în anii 1848 – 1849”. A fost in Tarile Romanesti asa ceva? De nici un fel si de nici o culoare. Burghezia romaneasca se afla in stadiul incipient si conducatorii acestei revolutii au fost in majoritateaa lor odrasle de boieri bine educati in multe din capitalele europene. Pana si arhetipul revolutionar adoptat de comunisti, Nicolae Balcescu, a fost fiu de boieri (fiul pitarului Barbu sin Petre şi al „serdăresei” Zinca Petreasca-Bălcescu) dar a avut insa un mare merit pentru comunisti, a murit inainte de a deveni ministru sau prim ministru in primele guverne “burghezo-mosieresti” de dupa Unirea Principatelor. Golestii, Rosettii sau Bratienii numai burghezi nu au fost.

Daca scena revolutionara a fost ocupata la nivel european de intelectuali proveniti din toate mediile sociale, in Romania ea a fost acaparata de fiii aristocratiei urbane sau rurale, boieri mai mici sau mai mari. “Focul” revolutionar a cuprins toata Europa, poate pentru prima data de la Revolutia Protestanta petrecuta cu cateva secole inainte. Ce a unit, propagat si care au fost agentii acestei schimbari? Un singur raspuns: Masoneria. Aceasta institutie, considerata de multi oculta, a fost propagatoarea ideilor si a produs aceasta revolutie exportata, care a inceput in Franta in 1830 si s-a terminat in Polonia si tarile baltice in 1861, bineinteles apogeul a fost 1848.

Din acest punct de vedere, sunt extrem de divergent opiniei marelui Alexis de Tocqueville care scria în “Amintiri” (Recollections) despre aceasta perioada că „societatea a fost fractionata în două categorii: cei care nu au avut nimic, uniti prin invidia comuna şi cei care au avut totul, uniti prin teroare comuna”. Adevarat , revolutiile sunt facute si suportate de mase, conducatorii au fost sau idealisti sau profitori. Ambele tabere, liberalii reformatori şi politicienii radicali au remodelat politica si au participat la formarea guvernele naţionale. Presa populară a reusit sa aduca la cunostinta maselor noile valori şi idei, cum ar fi liberalismul, naţionalismul şi socialismul care au început sa preocupe nu numai intelectualitatea, dar si noile forme sociale, formate din mestesugari si muncitori pauperizati. O scadere a activitatii economice şi seceta grea din anul 1846 au produs foamete ingrozitoare printre ţăranii săraci si i-a impins sa-si caute de lucru in orase. Din fericire pentru Anglia, guvernele secolului al XIX-lea au excelat prin viziunea lor sociala, au adoptat si au promovat o serie de reforme care au protejat Regatul Unit de tulburarile continentale; bineinteles si rivalitatile masoneriei de rit scotian fata de cea franceza au stopat exportul revolutionar francez.

Revolutia din 1848 a avut un merit aparte in formarea nationalismului european. Pana la urma, revolutia care trebuia sa ia o forma sociala a derivat in revolutii nationale, care au trezit spiritul national si pana la urma dupa primul razboi mondial, prin militantismul american, reprezentat de presedintele Woodrow Wilson a impartit Europa intr-o multitudine de state nationale care au luat fiinta prin disolutia fostelor imperii. Asadar, vom vedea in ultima postare din aceasta serie ca drumul spre iad este plin de bune intentii, sau cum se mai spune pe la noi nici o facere de bine nu ramane nepedepsita. Statul national, declansat de politica nationalista de dupa revolutia din 1848, va conduce intr-un fel la dezastre nationale de proportii, incheiate sper cu ultimele evenimente din fosta Iugoslavie.

In perioada descrisa mai sus s-au format trei grupe politice clare: grupa liberala, grupa conservatoare si grupa socialista. Aceste grupe sunt alcatuite din curente derivate, pe care le intalnim si astazi in politica mondiala si despre care vom discuta intr-o ultima postare saptamana viitoare. Prima “ciocnire politica adevarata” in sensul pe care-l concepem astazi a avut loc in Marea Britanie intre conservatorii condusi de Benjamin Disraeli (1804-1881) si liberalii condusi de Ewart Gladstone (1809-1898). Din punctul meu de vedere (neimpartasit de multi, trebuie sa subliniez) , politica noastra moderna incepe acolo, in spiritul civilizatiei anglo-saxone, foarte diferit de spiritul francez care ne-a tutelat pe noi romanii, pana la inceputul primului razboi mondial.

Anul 1848 este un an care pentru mine personal este simbolic prin doua evenimente diametral opuse. Aparitia “Manifestului Comunist” al lui Marx (1 februarie 1848), care a produs multe neajunsuri omenirii si la antipod este anul in care a fost promulgata Constitutia Elvetiana (12 septembrie 1848), care a condus la formarea unei societati exemplare multi-etnice si multi-culturale, care traieste intr-o bunastare exceptionala, ferita de nelinistile si razboaiele Europei secolului al XX-lea.

“Factorul motor” a dat gaura in tricolor

Care va să zică, de la Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie si până vinerea trecută au tăiat frunză la câini. Socialismul adevărat nu a fost instalat nicăieri în lume, le-a dat Iliescu vestea cea bună pesediştilor deprimaţi, adunati la priveghi la Institutul Ovidiu Şincai.

Dacă socialismul nu a existat, nu avea cum să dea greş. Pesediştii mai pot încerca o dată. Viitor există, şi e luminos.

Intelectualii progresişti pot sta şi ei liniştiţi. Ororile trecutului sovietic nu sunt ale stângii. “Stalinismul nu poate fi considerat de stânga.” “Socialismul de tip sovietic” nu a fost de stânga, ci “capitalism de stat cu ambalaj socialist”. În 1989 “nu a fost o revoluţie anti-socialistă”. “Factorul motor” a fost “muncitorimea”. Cum muncitorii erau comunişti, revolta nu putea fi anti-socialistă, Iliescu dixit.

E ca în filmele cu super-eroi ilegalişti care au răsturnat lumea la 23 august 1944.

Dar noul horror revizionist are probleme chiar la “factorul motor”. Pe 22 decembrie, “muncitorii” au făcut ore suplimentare, nu au părăsit Piaţa Palatului la sfârşitul programului. Strigau “fără comunişti”. Fără ei, cei din Piaţă? Sau fără Iliescu, cel din balcon?

Dupa ce au făcut scrum drapele roşii şi carnete de partid, au găurit steaguri tricolore. Nu decupau vreun simbol capitalist, ci o imagine cu spice, sonde, munţi, ape, păduri şi o stea roşie, chiar stema Republicii Socialiste România.

Fără îndoială, am delirat cu toţii. Nimic din ce am trăit, văzut şi auzit în decembrie 1989 nu s-a petrecut în realitate, doar Iliescu a decretat: nici vorbă de anti-socialism.

Comuniştii sunt meşteri şi la rescris istoria, şi în arta decupajului. Când Beria a fost mazilit, abonaţii Marii Enciclopedii Sovietice au primit în plic noi pagini şi instrucţiuni. Fiecare a decupat acasă paginile despre Beria  şi le-a înlocuit, cu migală, conform instrucţiunilor, cu noile pagini despre Marea Bering.

Şi atunci de ce decupau muncitorii steagurile republicii socialiste? Pentru că erau colecţionari de steme. Sau maniaci. Pentru că iubeau frumosul, recunoaşteti, stema era urâtă. Dacă veţi şovăi în continuare, Iliescu mai are un as în mânecă: “Uitaţi-vă la tricolor”, vă poate spune. “Vedeţi vreo gaură la mijloc?”

GMT

Sfirsitul lumii

Nu va veni în urma vreunui război nuclear, a topirii gheţarilor, încălzirii globale sau ciocnirii cu nu ştiu ce meteorit. Nu avem noi norocul ăsta. Va fi o moarte lentă, prin sufocare şi plictiseală.

Demografia vorbeşte. Numărul ne va învinge. Nu genetica de laborator, ci propria noastră genetică, aia naturală. Ne înmulţim mai repede decât se încălzeşte planeta lui Al Gore, mai repede decât se topeşte orice gheţar.

O să ne împuiem până o să-i trebuiască Pământului două săptămâni să se învârtă în jurul propriei axe şi cinci ani în jurul Soarelui, atât de mulţi şi atât de greu vom atârna. 20 de miliarde de humanoizi viermuind egalitarist şi agăţându-se cu ghearele de fiecare bucăţică de pământ. Vom polua prin propria respiraţie (asta până când ecologiştii viitorului vor decide că e politic corect să ne ţinem respiraţia câte un minut, de 245 de ori pe zi, pentru a economisi aer pentru generaţiile viitoare). Când nu ne vom ţine respiraţia vom sta la coadă la suflat în morile eoliene.

Vom muri la 150 de ani sau nu vom muri deloc. Fiecare boşorog modificat genetic şi fiecare babă siliconată îşi va cere dreptul la existenţă. Şi îl va primi.

Vom sta înghesuiţi ca sardelele, mirosindu-ne reciproc şosetele pănă când ne vom aduce aminte cu nostalgie de mirosul de motorină arsă. Întinşi la orizontală, unii peste alţii, unii printre alţii, ne vom petrece fiecare secundă rugându-ne să trăim cât mai mult, aşa, de-ai dracu’.

Va fi societatea perfectă. Mulţi da’ înţelepţi. Clasele sociale, discriminarea, războaiele, moartea şi nedreptăţile vor dispărea din lipsă de spaţiu. Nimeni nu va rămâne în urmă, toţi vor sta pe loc. Turma va face ceea ce ştie să facă mai bine: să se adapteze ultimului.

Religia va propovădui iubirea nu a aproapelui ci a exagerat de aproapelui. Iar cum iubirea şi prietenia ţin de vecinătate, vom avea puţine posibilităţi de alegere.

Agricultura va dispărea prima. Din lipsă de spaţiu. Toate păşunile şi ogoarele vor arăta ca Woodstock. Numai că pe scenă n-o să cânte nimeni. O să mâncăm nu roşii ci pastile modificate genetic (după ce, la insistenţa ecologiştilor, roşiile modificate genetic vor fi înlocuite de pastilele naturale). După Marea Criză a Pastilelor, se va decide reducerea drastică a consumului acestora, până la eliminare completă. Atunci ne vom hrăni doar din amintiri, organismul va găsi o posibilitate să-şi extragă energia din E-urile acumulate în secole. Nu că am avea nevoie de prea multă energie.

Pentru o cât mai bună deplasare în condiţiile date, vom căpăta aspect şi calităţi de viermi inelaţi şi ne vom târî sprinţar şi voios de la un obiectiv la altul. Până când se va considera că mişcarea în sine e inutilă. Într-o lume perfectă, egală cu sine însăşi, eşti fericit oriunde, aşa că nu mai e nevoie să pleci nicăieri. În momentul ăla vom prinde rădăcini. Ne vom împăduri. 40 de miliarde de râme multiseculare, adânc înfipte în Pâmânt, cu toate ghearele.

Iar ultimul filozof al lumii, un Hegel al anului 3000, va descoperi că Spiritul Universal a crăpat de plictiseală, căutându-şi un sens şi o misiune care nu există. Şi că centrul Universului nu e un mamifer biped care îşi plimbă orgoliul umflat cu pompa, se calcă în picioare la Carrefour sau face Zen între două shopping-uri.

Asta e varianta pesimistă a poveştii. Varianta optimistă e aia cu meteoritul pe care nu reuşeşte Bruce Willis să-l oprească. Deci, dacă vine Sfârşitul Lumii, să se dea câte puţin la fiecare, să ajungă la toţi.

Guzganii au ieșit în stradă. Să-și cumpere ceva salam

Foamea îi împinge la imprudenţe. Mai puţini jurnalişti, mai puţină mâncare. Salarii mai mici, mai puţină mâncare. Şefi mai mulţi, mai competenţi și mai bine plătiți, mai puţină mâncare. Guzganii au intrat în panică. S-a spart ţeava cu criză la Casa Scânteii şi-acum a inundat şi subsolurile. Fii şi fiice, unchi, veri, cumnaţi, nepoţi, mătuşi, cuscri fug din calea torentului ucigaş de informaţii toxice, trăncăneală toxică, strategii toxice, politici toxice. Chirăitul lacom se furişază afară din cotloanele sigure. Goana după resurse are un preţ. Acum câteva seri, scrâşnetul ascuţit al chiţcanilor ieșiți la vânat prin parcări a fost urmat de ţipătul buhei. Supremaţia cloţanilor în lanţul trofic din Piaţa Presei Libere e în pericol. Ceva se clatină în ecosistem. Zvonurile circulă pandemic în coloniile de șobolani. Doar spaima mai păzește ierarhiile în clanuri. Puterea e din ce în ce mai labilă. Se strecoară, cu un zâmbet seducător, prin birouri. În urma ei rămâne rânjetul sec al dizgrației. Puterea e o curtezană mofturoasă. Cere compromisuri din ce în ce mai crâncene, clipind hipnotic din cearșafuri. E lacomă. Are nevoie de spațiu. Mediocritatea o pune în valoare. Vrea capetele care revendică spațiul de la mediocritate. Puterea a inventat uniforma. Ea știe exact cum să îmbrace o știre, cum s-o camufleze sau s-o facă să țipe isterică pe străzi. Ea știe cum să dreseze mii de șurubari ai cuvântului să facă asta pentru ea. E simplu. Iei o fabrică dezafectată din vremea lui Ceașcă. O vopsești (opțional). Adaptezi liniile de producție, după noile tehnologii ale informației. Angajezi muncitori cu normă întreagă. Instructaj la locul de muncă. Know-how de la veterani. Produse standard. Diviziunea muncii. Unii fac șuruburi. Alții dau la strung. Ceilalți asamblează. Fabrica merge de la sine. Îi elimină de la sine pe indisciplinați. Puterea a trecut însă prin niște crize existențiale. În lăcomia sa de a acapara spațiul public, de a controla opiniile pro și contra, de a dirija în direcția corectă fluxul de informație, a greșit. În procesul de producție au apărut fisuri. Prea multe linii de producție, prea multe delegări de competențe. Prea multe surse de informație. Prea multe mici centre de putere cu interese divergente. În esență, indispensabile funcțiunii mecanismului extrem de fragil al democrației. Focare de informație care se strecoară prin fisurile sistemului. Noi medii de informare în masă greu de controlat. Fabrica dă rateuri. Fabrica trebuie restructurată. Opriți robinetul la print! Mimați onlineul! Dezbateți implicațiile socio-politice și economice ale flacării violet! Înjumătățiți efectivele de muncitori. Dublați norma de muncă. Fabrica a murit, trăiască fabrica!