Posts Tagged → Crin Antonescu

Europarlamentarele, repetitie cu public pentru prezidentiale

Anul 2009 a fost primul în care am avut europarlamentare și prezidențiale (la o distanță de 6 luni, ca și în 2014), Sînt rezultatele de la europarlamentare un indicator serios al scorului de la prezidențiale? Da.

Europarlamentare 2009

  • PSD – 1 504 218 – 31.08%
  • PDL/EBA – 1 642 280 – 33.93%
  • PNL – 702 974 – 14.52%

Prezidențiale 2009 turul I

  • Geoană – 3 027 838 – 31.15%
  • Băsescu – 3 153. 640 – 32.45%
  • Antonescu – 1 945 831 – 20.02%

Prezidențiale față de europarlamentare:

  • Geoană/PSD + 1 523 620 + 0.07%
  • Băsescu/PDL + 1 511 360 – 1.48%
  • Antonescu/PNL + 1 242 857 + 5.50%

Geoană/PSD

Pentru fiecare vot la europarlamentare au primit 2 voturi la prezidențiale. Procentual au rămas la același scor.

Băsescu/PDL

Pentru fiecare vot la europarlamentare au primit 1,92 voturi la prezidențiale. Procentual au scăzut, dar nu semnificativ.

Antonescu/PNL

Pentru fiecare vot la europarlamentare au primit 2,77 voturi la prezidențiale. Procentual au avut cea mai spectaculoasă creștere.

În 2009, în primul tur Antonescu a fost candidatul ”altfel”, ”altceva”, în condițiile în care, în plină criză economică, PDL și PSD s-au aflat la putere împreună pînă cu o lună înainte de alegerile prezidențiale, iar PNL reprezenta opoziția.

”Marea revoltă populară” s-a întîmplat în turul I și nu a mai supraviețuit pînă în turul II, după două săptămîni extrem de proaste și dezamăgitoare pentru ”revoltați” între cele două tururi, cu o prestație absolut penibilă a lui Antonescu.

Între europarlamentare și prezidențiale nu au existat schimbări electorale semnificative, cu excepția valului de revoltă transformată în simpatie pentru Crin Antonescu și PNL înainte de primul tur, val insuficient însă pentru a schimba finaliștii.

Ca și la europarlamentare, în turul I la prezidențiale contează foarte mult structurile de partid. În același timp însă, în primul tur se poate naște o mișcare de revoltă, pentru un candidat ”altceva”. Chiar dacă candidatul respectiv nu intră în turul II, poate influența decisiv finala, cu condiția ca în atitudinile sale să-și păstreze autenticitatea și să rămînă plauzibil pentru susținătorii săi. Ceea ce n-a reușit Crin Antonescu în 2009. Cui i-ar putea folosi o astfel de mișcare în turul II, lui Ponta sau contracandidatului său? Vom vedea într-un articol viitor.

Sa dam ora dupa Crin, sa facem susul jos, estul vest si noaptea zi

PNL spune că ora trebuie stabilită de guvern și dă ca exemplu Rusia, China și pe Ceaușescu. Cel mai important mesaj politic al partidului presupus liberal condus de Crin Antonescu e schimbarea orei prin ucaz de sus. Poate că guvernul ar trebui să schimbe și legile fizicii, sexul cetățenilor, punctele cardinale și să facă noaptea zi și toamna vară. De ce să nu inversăm punctele cardinale și să fim și noi în vest, iar Germania și Marea Britanie în est? Dacă lui Crin Antonescu și liderilor PNL nu le place vestul așa cum e el acum, așa cum au declarat în nenumărate rînduri, cînd erau deranjați în mijlocul vreunei lovituri de stat, de ce nu transformă, prin hotărîre de guvern, estul în vest? Nu de altceva, dar noul vest, Rusia, nu e deranjat de loviturile de stat și nici de grupuri infracționale organizate. Ba dimpotrivă.

Sau, uite, PNL ar putea da o hotărîre de guvern (după noile reguli cardinale, hotărîrile de guvern le dă opoziția) prin care sensul gravitației se inversează. De acum încolo se sare în jos și se cade în sus. Așa, ca să dea Crin Antonescu senzația că se ridică politic și în sondaje.

Să schimbe geografia, clima și oamenii să meargă în față cu spatele, o decizie în regim de urgență pentru Norica Nicolai. Să aibă toată lumea 28 de grade în fiecare zi din an, cu ploi în timpul serviciului, de la 14 la 17, cu soare în weekend și palmieri din care să crească mititei cu bere.

Dacă nu se poate da Crin după timp, să se dea timpul după Crin.

Crin Antonescu, precizia ratarii

Mai 2009. Antonescu e ales președinte PNL și devine candidat prezidențial al partidului.

La putere e o supermajoritate, PDL-PSD, de peste 70%. Adică FSN. Adică stînga. Președintele aparține tot supermajorității. PNL e principalul partid de opoziție.

Criză economică de amploare. Scade consumul, scad investițiile, scade drastic nivelul de trai. Sistemul privat e în genunchi. Falimente, concedieri, afaceri create în ani sau zeci de ani dispar în cîteva luni. Credite neplătite, case pierdute, proiecte rămase în paragină, familii în pragul disperării. Anul 2009 e anul cel mai greu al crizei, mai greu decît 2010. Firmele care nu-și închid porțile, reduc salariile angajaților sau fac concedieri.

Guvernul Boc nu e un prieten al sistemului privat, ba dimpotrivă. E incapabil să reacționeze. În disperare, introduce taxe și caută tot felul de improvizații contabile pentru a mai suge ceva de la sistemul privat pentru buget.

Antonescu are oportunități cît n-au alții în șapte vieți. Poate transforma în PNL în principalul partid al dreptei, el poate deveni liderul dreptei, indiferent cine cîștigă prezidențialele din 2009. Ia decizia ca la campania pentru prezidențiale și, mai ales, între cele două tururi, să joace cu Geoană. Apoi în 2010 continuă apropierea de PSD. Se blochează în obsesia bolnăvicioasă pentru Băsescu. Se lasă îmbrățișat pînă la sufocare. În ianuarie 2011 capitulează total și își vinde partidul PSD-ului. Participă la o tentativă de lovitură de stat, devine antieuropean și antiamerican, se joacă de-a Vadimul, apoi face cadou puterea PSD-ului. După care este scuipat afară de la putere, împreună cu PNL, de către Ponta și pesediști. În loc să joace cu gîndul și grija la electoratul uselist, acceptă să devină un nimeni în no man’s land și să cedeze întreg electoratul uselist PSD-ului. A ratat șansa de a se poziționa ca lider al dreptei și ca alternativă la Băsescu și PSD, a ratat șansa de a poziționa PNL și a-i întări identitatea politică, apoi a ratat șansa de a folosi uselismul în favoarea sa, Bum, bum, bum, bum. Antonescu ratează cu o precizie de lunetist absolut totul. Ratarea lui atinge perfecțiunea.

Geoană s-a făcut de rîs cu țopăitul în seara de 6 decembrie, însă cel care a ratat totul, adevăratul învins ridicol, cel mai prost politician postdecembrist, nu e Geoană. E Crin Antonescu.

Televiziunile, autismul politic si lupta impotriva lui Ponta

”Trebuie să-l atacăm pe Ponta pe partea de corupție! Ba nu, trebuie să zicem ceva de iresponsabilitatea lui. Mai bine, cred că ar trebui să ne luăm de fața lui de puțoi neterminat și incert sexual! Greșiți, domnilor, ar trebui să zicem că e omul rușilor și că l-a împins pe Panait de la balcon! Ar trebui să-l atacăm pe creșterea fiscalității! Oricum, ar trebui să zicem și ceva de pensii mici și medicamente scumpe!”

Cred că nu e cetățean implicat politic de partea opoziției care să nu aibă o strategie de atac la Ponta, o temă, un plan de comunicare. Dar care sînt canalele de comunicare prin care aceste mesaje ajung la alegători? Și cine sînt purtătorii de mesaj?

Canale de comunicare:

  1. Media clasice – B1 și Realitatea TV sînt canale ocupate de gruparea Băsescu-Udrea și lipsite de credibilitate la publicul larg, se adresează doar nucleului dur al alegătorilor opoziției, alegători care oricum nu votau Ponta și PSD. Nu avem presă independentă, cu sex appeal și acces la mediile neimplicate politic care să dea mesaje politice credibile și accesibile (accesbil, în ciuda a ceea ce cred politicieni și intelectualii lor din dotare, nu e sinonim cu ”pentru proști”. Accesibil e un mesaj suficient de relevant și inteligent încît să stîrnească interesul, să fie înțeles și să convingă. B1 și EVZ sînt organe de propagandă  de partid, eficiente în lupta din interiorul opoziției pentru voturile nucleului dur, dar cu eficiență zero în rest. Opoziția și-a făcut televiziune și ziare pe stil autist, ca să-și facă campanie în interiorul nucleului său dur, pentru bătăliile interne sau fratricide, sau pur și simplu pentru orgoliul personal și uzul propriului cult al personalității. În acest moment ambele sînt în slujba unui cuplu politic, nici măcar partid (PMP nu exista la aceste două organe de presă înainte să ajungă acolo Udrea) și utilitatea lor se reduce la promovarea cuplului politic în detrimentul altor reprezentanți ai opoziției. În afara nucleului dur, efectul lor e mai degrabă negativ, arată publicului larg că opoziția nu e mai brează decît puterea și folosește aceleași metode de propagandă și televiziuni în oglindă. B1 anulează critica la A3. După o emisiune cu Turcescu și Udrea, după o emisiune cu Gâdea și Ponta, nu-i mai trebuie nimănui politică. Doar o pungă în care să vomite (cele două televiziuni ar trebui să pună la dispoziție telespectatorilor neavizați astfel de pungi).
  2. Internet – aici se duce adevăratul război, însă acoperirea pe care o are internetul e destul de scăzută (pînă în 10%). Și aici s-au format insule ale autismului politic și, dincolo de publicurile deja convinse, de nucleele dure ale taberelor politice, la publicul larg, neinteresat de politică, nu ajung decît mesaje cu grad extrem de ridicat de părtinire, potrivite doar pentru nucleele dure. În 2004 ”guerrilla digitală” a avut impact tocmai la acei neimplicați politic (din 1998 pînă în 2004 nu m-a interesat politica – abia dacă știam cine e președinte și cine premier, nu urmăream politică la televizor, nu citeam ziare, nu urmăream politică pe net – însă guerrilla digitală cred că o știu și azi pe dinafară). Mesajele care circulă acum, de la editoriale savante la fotoșopuri, sînt extrem de agresive și nu fac decît să îndepărteze pe cei din afara nucleelor dure, pe așa-ziși indeciși. Lumea cleios-cenușie, populată cu zombie politici cu spume la gură îndepărtează privitorii de pe margine.
  3. Mouth to mouth – doar mesajele puternice, relevante și convingătoare circulă mouth-to-mouth. Pentru asta, susținătorii unei anumiți idei sau grupări și care fac prozelitism trebuie să fie convinși și să aibă argumente. Doar mesajul ”binele cel mai mare” se pretează pentru prozelitism. Mesajul ”răul cel mai mic” are efect zero, fiindcă nu circulă. Prozelitism facem față de cei apropiați, față de rude, prieteni, colegi de muncă, cunoscuți. Ne punem credibilitatea în joc. Oamenii simpli care transmit mesajele mouth-to-mouth nu sînt nici polticieni, nici actori, nu au talentul prefăcătoriei, nu au forța de a transmite convingător mesaje în care nu cred. Trebuie să fie ei înșiși convinși înainte de a transmite aceste mesaje.
  4. Afișaj public – aici multe nu sînt de spus. Afișajul public costă, are credibilitate scăzută și e valabil doar pe timpul campaniei electorale.

Purtători de mesaj:

Aceiași lideri politici care au condus România și actualele partide de opoziție timp de aproape zece ani. La conducerea partidelor ”dreptei„ schimbările sînt nesemnificative. Băsescu, Udrea, Blaga, Macovei, Antonescu și ceilalți lideri de eșalon unu sau chiar eșalon doi au credibilitate zero sau chiar negativă la publicul larg, la așa-ziși indeciși sau neimplicați. Se pot lupta între ei pentru voturile nucleului lor dur (și asta și fac), însă nu pot spera să convingă pe cineva din afara acestui nucleu dur. Nici măcar nucleul dur nu mai reușesc să-l convingă.

Opoziția e cuțitul fără lamă căruia îi lipsește doar mînerul. Nu are purtători de mesaj credibili, nu are mesaje credibile și relevante, nu are canale de comunicare. Iar pentru a învinge PSD-ul și pe Ponta trebuie să ai purtători de mesaj credibili, mesaje credibile și relevante, canale de comunicare. Dacă mîine apar vreo zece-cincisprezece lideri de opoziție credibili, de care lumea să nu se fi plictisit, necompromiși în ochii publicului, nearondați unei mici secte uzate și detestate de public, dacă mîine apar zece mesaje puternice și relevante pentru marele public, care să miște oamenii și să le schimbe viața, dacă mîine apar cîteva sute de jurnaliști, două-trei televiziuni nearondate unei mici secte, cîteva zeci de ziare și site-uri, cîteva sute de mii de militanți și cîteva zeci de milioane de euro, Ponta poate fi învins. Dacă nu, nu.

Iohannis sau MRU?

Candidații opoziției, în ordinea șanselor de a rezista cît mai decent în fața lui Ponta, în turul II, conform unui sondaj INSCOP comandat de Adevărul:

  1. Klaus Iohannis (PNL) – 48,3%
  2. Mihai Răzvan Ungureanu (PFC) – 43,4%
  3. Crin Antonescu (PNL) – 41,1%
  4. Teodor Meleșcanu (SIE/PNL) – 36,3%
  5. Emil Boc (PDL/PMP) – 34,2%
  6. Elena Udrea (PMP) – 30,4%

De Predoiu nu au întrebat cei de la INSCOP.

În turul I situația ar fi asta:

  1. Victor Ponta – 39,9%
  2. Crin Antonescu – 20,1%
  3. Mihai Răzvan Ungureanu – 12,4%
  4. Elena Udrea – 9,6%
  5. Cătălin Predoiu – 7,2%
  6. Corneliu Vadim Tudor – 4,1%
  7. Kelemen Hunor – 3,4%
  8. Dan Diaconescu – 3,3%

În comparație cu lunile trecute, Ponta crește și Antonescu scade. Deasemenea, și MRU crește.

Conform acestui sondaj, există doar două variante decente și viabile pentru prezidențiale: Iohannis și MRU. Restul candidaților ies din discuție. Aceștia pot, vorba comentatorilor sportivi, face o figură frumoasă și pierde onorabil. Sau chiar ar putea cîștiga, deși șansele sînt minime.

Dar ca să aibă șanse, unul dintre cei doi trebuie să ajungă în turul II. Aici e mai greu. Iohannis nici măcar nu e candidat, iar MRU nu are partid.

În schimb, apropiații lui Băsescu ies complet din orice discuție serioasă despre prezidențiale. Nici Predoiu nu se simte prea bine, însă în cazul lui nu avem date privind situația din turul II, împotriva lui Ponta (o fi supărat vreun mare baștan politic sau din servicii, de e pus acum la index). Cel mai rău lucru care li s-ar putea întîmpla lui Iohannis și MRU e să fie susținuți vocal de Băsescu sau PDL. Asta sigur le-ar îngropa orice șansă prezidențială.

Și un fapt interesant, remarcat de Barbu Mateescu la întrebarea ”Care credeți că ar fi cel mai potrivit candidat din partea (partid)?”

PSD

  1. Ponta  – 44,8%
  2. Niciunul – 32%
  3. Geoană – 17,8%
  4. NS/NR – 5,4%

PNL

  1. Iohannis – 37,9%
  2. Niciunul – 32,9%
  3. Antonescu – 22,8%
  4. NS/NR – 6,4%

PDL/PMP/PFC

  1. Niciunul – 40,9%
  2. MRU – 26,7%
  3. Udrea – 8,7%
  4. Boc – 8,4%
  5. Predoiu – 8%
  6. NS/NR – 7,3%

Astfel, cel mai potrivit candidat din partea partidelor de dreapta ar fi Niciunul.

De remarcat și totalul faliment politic al grupărilor Băsescu/Blaga. Candidații impuși sau doriți de cele două grupări rivale, cea condusă de Băsescu și cea condusă de Blaga, nu au nicio șansă, sînt toți mîini moarte. Udrea, Boc și Predoiu sînt respinși cu veselie și entuziasm de electorat. Sau popor, cum îi place lui Băsescu să spună. Deci întoarcerea la popor nu a reușit pe partea dreaptă.

Poate că cei doi mari lideri mici și triști ai dreptei, Băsescu și Blaga, chiar decid să se întoarcă la popor. Să se întoarcă pe bune și să lase locurile libere. Poate vor să se ducă la pescuit și să-și crească nepoții. Ambii sînt din ce în ce mai rupți de electorat, decență și realitate. Dar insistă în continuare, pe principiul ”dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”.

SURSA: ADEVĂRUL

sondajul integral

Teribila gafa strategica a lui Crin

Antonescu a făcut o greșeală catastrofală prin încercarea de repoziționare. Trebuia să tragă cît mai mult de USL, să aștepte să fie dat afară, să pozeze în continuare în păstrătorul spiritului USL. Avea o imagine foarte bună la electoratul uselist și PSD-ului i-ar fi fost extrem de greu să-l schimbe pe Antonescu în percepția publicului uselist din candidat prezidențial al USL și erou al muncii useliste.

Antonescu a făcut următorul calcul: “PSD mă dă afară din USL și îl pune pe Ponta prezidențiabil, iar eu rămîn la mijloc, nici uselist, nici antipesedist. Mai bine accept dedpărțirea acum, ca erou-martir al antipesedismului, fac scandal împotriva hidrei pesediste și devin candidatul “dreptei” unite și antipesediste.”

Nu prea i-a ieșit calculul. Pesediștii și votanții useliști l-au scos de la suflet. Acum nostalgicii vîrstei de aur a uselismului revoluționar se îndreaptă spre Ponta, în timp ce electoratul dreptei îl privește cu neîncredere și chiar dispreț pe Antonescu.

Antonescu nu rămîne nici măcar la scorul partidului, o bună parte dintre votanții PNL, aceia care erau useliști și antibăsiști convinși, îndreptîndu-și votul spre Ponta, adevăratul moștenitor al adevăratului dpirit uselist.

Antonescu e victima propriei gonflări. S-a umflat pînă a plesnit. A crezut că poate convinge pe oricine și că alegătorii îl apreciază pentru inteligența sa, cultură, spirit reboluționar și oratorie. Nu. Electoratul îl aprecia pentru uselism și antibădism radical.

De prostia și vanitatea gonflată a lui Antonescu au profitat golănașii Ponta și Băsescu. Aceștia au reușit, printr-o înțelegere tacită sau chiar explicită, să-l scoată din joc.

Pentru votanții useliști Antonescu e trădătorul uselismului, pentru votanții antipesediști Antonescu e trădătorul antipesedismului. A trădat în 2009 și 2011, a trădat apoi în 2014.

Ar fi avut șanse dacă ar fi rămas adevăratul apărător al uselismului, chiar dacă l-ar fi dat Ponta afară din USL? Dacă ar fi jucat bine cartea victimizării și a înțelegerii Ponta-Băsescu, da, ar fi avut ceva șanse. Măcar nu-și ostiliza electoratul uselist. Chiar dacă în turul 1 Ponta ar fi beneficiat de mobilizarea și disciplina PSD-ului, în turul 2 Antonescu, jucînd bine cartea “Ponta blat cu Băsescu”, ar fi luat o bună parte din voturile simpatizanților USL-ului și antipatizanților lui Băsescu. Iar votanții dreptei ar fi stat acasă, nu ar fi votat cu Ponta, ba mai mult, o parte ar fi votat cu Antonescu, chit că acesta era antibăsistul radical. După prezidențiale, chiar dacă ar fi pierdut, ar fi putut juca rolul opozantului la pesedismul atotputernic, rol pe care a încercat să-l joace, dar prea devreme. Fără alegătorii iubitori de uselism și antibăsism radical Antonescu nu are șanse nici măcar să intre în turul II, darămite să cîștige.

Gafa lui Antonescu e depășită doar de gada lui Tăriceanu care a fugit în anticamera PSD în loc să aștepte în PNL să-i ia gîtul lui Antonescu după alegeri.

Prezidentiabilii dreptei. Udrea sau un candidat unic al PDL, PNTcd, PFC, PNR, eventual chiar PNL fara Antonescu?

”Udrea e promovată în campania PMP fiindcă e cel mai cunoscut lider al PMP.” Wrong. Repet ce am scris și în articolul de ieri. Cel mai cunoscut lider al PMP e Băsescu. Și el aduce voturi.și notorietate, nu Udrea. El îi aduce voturi și notorietate și lui Udrea. Atunci de ce e promovată Udrea atît de agresiv în campania PMP? Fiindcă are nevoie de notorietate și imagine pe persoană fizică. De ce?

Să nu uităm că după europarlamentare în opoziție va începe o luptă pentru a stabili cel mai puternic și legitim prezidențiabil al dreptei, poate chiar unicul prezidențiabil, dacă partidele se înțeleg. Un prezidențiabil, pentru a fi considerat puternic și legitim, pentru a fi considerat o soluție împotriva lui Ponta, trebuie să aibă notorietate și să fie un lider cu vizibilitate al dreptei, cu istoric de luptă împotriva lui Ponta. De aici toate stunt-urile publicitare ale lui Udrea și Băsescu, de aici duelul Ponta – Băsescu/Udrea (se legitimează reciproc). Dacă PMP avea nevoie de voturi, era suficient să-i facă Băsescu campanie, chiar nu era nevoie de promovarea agresivă a Elenei Udrea.

Haideți să ne imaginăm întîlnirea liderilor opoziției nepeneliste (Băsescu, Blaga, MRU) după europarlamentare pentru stabilirea unui candidat prezidențial. Îl vor accepta Băsescu și Udrea pe MRU, în condițiile în care PFC va avea un scor mai slab decît PMP și aproape sigur nu va trece pragul? Udrea a și declarat deja: ”Nu poți avea pretenții la prezidențiale cînd tu nu reușești să treci pragul din poziția de lider de listă europarlamentară”

Îl vor accepta Băsescu și Udrea pe Predoiu, în condițiile în care această grupare l-a atacat în nenumărate rînduri, l-a acuzat că vrea liniște pentru mafie și că nu e în stare să vorbească? Îl vor accepta, în condițiile în care stă prost în sondaje și are notorietate scăzută, nu reușește să se iasă în față mediatic (e și șters și mocofan, n-are nici bani de televiziune)?

În ambele cazuri, răspunsul e nu. Va avea opoziția, inclusiv cea penelistă, un singur candidat? Greu de crezut. Elena Udrea a declarat deja că mai bine se merge pe doi candidați, unul al PNL și unul al celorlalți din opoziție. Și asta fiindcă ei îi va fi imposibil să se impună ca prezidențiabil și al PNL-ului. Oricum PNL nu va accepta să nu aibă candidat la prezidențiale după ce s-a rupt de PSD tocmai fiindcă ambele partide voiau candidat propriu.

Poate că PDL și ceilalți nu vor fi de acord să o aibă candidat unic pe Elena Udrea. Sigur așa se va întîmpla. Dar Băsescu/Udrea vor avea legitimitatea de a-i acuza pe ceilalți că nu vor unire, că sabotează dreapta și că nu acceptă drept candidat pe cel cu cea mai mare notorietate, expunere publică, cel mai mare luptător antiPonta, curajos, care știe să apeleze și la votanții neinteresați de politică și care are un mare potențial de creștere.

Ce vor putea face celelalte partide? O idee ar fi să-și decidă imediat după europarlamentare un candidat comun. PDL trebuie să renunțe la Predoiu, că e o fundătură. MRU, după eșecul de la europarlamentare nu mai poate fi prezidențiabil însă ar putea susține un candidat comun împreună cu PDL, PNȚcd sau PNR. Dacă Antonescu e basculat de la conducerea PNL, poate chiar și împreună cu PNL.

Doar băgat la colț, ținut în corzi, Băsescu poate renunța la candidatura Elenei Udrea. Toate celelalte partide din opoziție unite în jurul unui candidat cu dotări intelectuale, etice și cu șanse electorale mai mari decît ale Elenei Udrea îi vor delegitima mișcarea lui Băsescu.

Alegerea prezidentiabilului unic al opozitiei

Toată lumea vrea opoziție unită și candidat unic la prezidențiale, însă nimeni nu vorbește despre criteriile de alegere a acestui candidat. Nu-i nimic, spargem noi gheața.

Să începem prin a spune că principalul argument al unificării e creșterea șanselor de a învinge candidatul PSD la prezidențiale. Nu vorbim de unire de dragul unirii.

Vorbim de unire pentru victorie. Altfel, unirea nu-și are rostul. Acesta este, vom vedea mai jos, un criteriu necesar, dar nu și suficient.

Astfel, un candidat unic fără șanse e inutil. Unificarea trebuie să se facă doar dacă crește șansele de victorie la prezidențiale. Candidatul unic nu trebuie să fie un candidat de compromis, care împacă și capra și varza, dar care nu rezolvă problema victoriei, un candidat cel mai mic numitor comun, gen ”alegerea prostului ăstuia fără șanse rezolvă problema unificării de ochii lumii și salvează orgoliile liderilor opoziției”. Nu, trebuie ales candidatul cel mai puternic, cu cele mai mari șanse, chiar dacă el aparține uneia dintre tabere și chiar dacă celelalte tabere din opoziție se simt învinse în negocieri și cu orgoliul șifonat.

Astfel, principalul criteriu al stabilirii unui candidat unic al opoziției e victoria la prezidențiale și nu compromisul călduț între taberele opoziției. Dar cum știm care e candidatul cu cele mai mari șanse? Prin ce modalități aflăm, cum ne punem de acord privind criteriile de stabilire a șanselor și care sînt modalitățile concrete prin acest candidat e decis și acceptat de toată taberele opoziției?

Alegerea unui prezidențiabil unic al opoziției presupune întîlnirea între liderii partidelor de opoziție și stabilirea de comun acord a unui asemenea candidat. Este evident că liderii de partid nici nu pot veni în negociere cu argumentul ”Pentru că așa vreau eu” și nici nu pot da cu banul. La negocieri trebuie să stabilească niște criterii și modalități clare de stabilire a candidatului.

Va fi scorul în sondaje criteriul final? Ce scor, pentru turul I sau pentru turul II? Dacă candidatul unic X are șanse mari să intre în turul II, dar n-are nicio șansă să cîștige finala? Dar dacă are șanse mari să cîștige finala, dar are șanse ceva mai mici să treacă de turul I? Care institute de sondare vor face sondajele? În ce perioadă?

Dacă pentru postura de prezidențiabil unic vor concura trei candidați, X, Y și Z, și scorurile arată așa, cine va fi ales?

  • Turul I – Candidatul X – 17%, Candidatul Y – 13%, Candidatul Z – 9%
  • Turul II – Candidatul X – 44%, Candidatul Y – 45%, Candidatul Z – 47%

Va participa și PNL la această stabilire a candidatului unic? Vor renunța liberalii la candidatul lor? Să nu uităm că PNL a ieșit de la guvernare tocmai pentru a-și păstra candidatul la prezidențiale. Va prefera PNL să stea în opoziție și să nu aibă nici candidat prezidențial? Nu mai bine îl susținea pe Ponta de la guvernare, decît să-l susțină pe Predoiu sau pe Boc sau pe Udrea, din opoziție?

Vor accepta Băsescu și Udrea un candidat venit din zona PDL sau Blaga și pedeliștii un candidat venit din zona Băsescu/Udrea în condițiile în care mărul discordiei și cauza rupturii celor două tabere a fost tocmai alegerea unui lider al opoziției de atunci? (PNL era încă la putere)

Cum se va realiza, concret, această stabilire a candidatului unic al opoziției?

Să nu uităm însă și profilul politic, intelectual și moral al candidatului. Dacă candidatul respectiv are șanse să-l învingă pe Ponta, dar e tot un fel de Ponta, la ce ne folosește victoria lui? Ce criterii politice, de moralitate și intelectuale ar trebui să respecte candidatul unic al dreptei? Candidatul unic al dreptei trebuie să fie de dreapta sau poate fi și socialist care se declară de dreapta la televizor? Trebuie să fie pro-occidental și pro-american sau ne mulțumim și cu unul căruia vest-europenii și americanii îi put? Trebuie să fie un susținător dovedit al statului de drept sau ne mulțumim și cu un pucist? E ok dacă e puțin mai labil psihic? Dacă e mai încet la minte? Dacă moral e o lepră?

Dacă singurul criteriu pentru stabilirea candidatului îl reprezintă șansele acestuia de a cîștiga prezidențialele, atunci putem să-l punem pe Ponta candidat al dreptei. E de stînga, e pucist, e fan Rusia-China și Che Guevara, e corupt, e mincinos, e iresponsabil și e și mai prostuț, dacă nu chiar tîmpițel sau chiar tembeluț. Și, categoric, are cele mai mari șanse de victorie la prezidențiale.

Astfel, putem creiona, și aici rog și cititorii să vină cu idei, criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească un candidat unic al opoziției de dreapta:

  1. să aibă șanse de victorie
  2. să-și fi dovedit pînă acum susținerea pentru piața liberă, libertate, capitalism, responsabilitate individuală și stat minimal, refuzul pentru orice formă de colectivism, egalitarism și etatism, orice utopie resentimentară
  3. să-și fi dovedit pînă acum respectul pentru valorile statului de drept și democrației
  4. să-și fi dovedit pînă acum atașamentul față de lumea civilizată, față de alianțele occidentale ale României, adică patriotismul și atașamentul pentru interesul național
  5. să aibă anvergură intelectuală și statură morală necesare pentru o asemenea funcție
  6. să fie cu toate țiglele pe casă, cu neuronii neplimbați pe la medici de specialitate

Vrea opozitia sa cistige prezidentialele sau il prefera pe Ponta presedinte?

Liderii grupărilor din opoziție au de ales între:

  • a lupta să ajungă la putere, cu riscul de a pierde și controlul opoziției și a ieși din politică
  • a păstra status quo-ul și lupta deschisă pentru controlul opoziției, adică Ponta președinte.

Să mă explic.

Dacă opoziția cîștigă președinția, noul președinte va deveni liderul opoziției („dreapta”) și va elimina din jocul politic foștii rivali de pe dreapta. Dacă va fi Predoiu sau MRU, Antonescu, Băsescu și Udrea sînt out, dacă cîștigă Boc sau Udrea, Antonescu, Blaga și liderii PDL sînt out. Dacă cîștigă Antonescu, Udrea și Blaga sînt out.

Un caz special e Udrea, care nu are carieră politică proprie, nu există ca om politic de sine stătător, e total dependentă de Băsescu. Dacă Băsescu pierde controlul dreptei, Udrea e out din politică și nu numai. O sfîșie haita PNL/PDL, politic, economic etc

Noul președinte, dacă va fi de dreapta, va prelua controlul și conducerea întregii drepte și își va impune gruparea proprie și oamenii săi in dauna liderilor celorlalte grupări, care vor fi scoși din joc și grupările lor înghițite.

Dacă cîștigă Ponta sau orice președinte care nu are pretenții la conducerea dreptei, lupta pentru preluarea dreptei rămîne deschisă și actualii lideri rămîn în joc.

Ce e de preferat pentru ei? Să cîștige dreapta și ei să iasă din politică sau să poardă dreapta și ei să rămînă în joc?

– Dacă mă iubești și vrei să-mi fie bine, lasă-mă să plec cu altul!
– Mai bine te omor! Ori cu mine, ori moartă!

Aceasta e situațiunea.

Liderii și grupările dreptei vor lupta pe viață și pe moarte pentru controlul dreptei, și dacă nu vor tranșa lupta în următoarele luni, vor prefera un status quo, adică Ponta președinte. E preferabil să negociezi cu Ponta din postura de lider al opoziției decît să ieși complet din politică, cu toate riscurile reputaționale, economice și juridice care decurg de aici.

Trebuie să înțelegem că liderii dreptei, cînd vorbesc de victoria dreptei, vorbesc de victoria lor, nu de victoria dreptei fără ei în moț, fără ca ei s-o controleze. Niciun politician al dreptei nu speră la o victorie fără el, fiindcă niciunul nu dă doi bani pe entitatea goală și fără sens numită, înclin să cred că la mișto, „dreapta”. Vi-l imaginați pe Blaga așteptînd să rămînă la mîna lui Udrea? Sau pe Udrea sâ rămînă la mîna lui Blaga? Acestea sînt taberele lui 2014. PSD și Ponta sînt doar arbitri în meciul ăsta. Ce se va alege de Blaga sau Udrea după cinci ani de mandat prezidențial al unui rival de moarte?

Trebuie să mai spunem și că toată lumea se înțelege bine spre foarte bine cu Ponta, pe care îl consideră un arbitru ideal și care e vechi prieten cu toată lumea. Ponta are o mare calitate: nu luptă pentru liderșipul dreptei și e politician din genul „las’ că ne înțelegem noi”.

Bine, actualii lideri ai opoziției s-ar putea uni sub stindardul dreptei, de dragul principiilor și doctrinei care îi leagă. Ok. Aștept. V-ați tăvălit pe jos de rîs suficient? Gata? Putem continua?

Singura unire a dreptei se poate face pe o platformă doctrinară. Nu se va întîmpla. Cel puțin nu cu actualii lideri ai dreptei.

Nu ne spun zilnic fanii și militanții de serviciu ai ”dreptei” că important e să fim pragmatici, că așa se face politică, să terminăm cu doctrina și principiile, care sînt teorii și viața nu se face cu teorii, viața, mai ales cea politică, înseamnă practică? Doar talibanii teoretici care stau pe canapea în fața tastaturii și înapoiații de secole trecute, veacuri medievale chiar, mai cred în principii și doctrine, în tot felul de teorii irelevante sau ideologii încuiate la minte. Politica se face pragmatic, cu baroni, cu găletușa, cu mașinațiuni perverse și geniale, cu brichete și brelocuri, cu organizatori maeștri ai cateringului politic și intelectuali-breloc, maeștri ai mersului în patru labe, nu cu talibani doctrinari sau pur și simplu tocilari politici.

Sîntem în secolul XXI, man! Sîntem dincolo de dreapta și de stînga, sîntem dincolo de bine și de rău. Sîntem în epoca relaxaților pragmatici, cool și funny, nu mai sîntem în epoca doctrinarilor prăfuiți și rămași de pe vremea exploatării capitalist-obscurantiste. Relax, chill! Politica se face pragmatic.

Iar pragmatismul ne spune că victoria lui Ponta este dezirabilă din punctul de vedere al liderilor dreptei. Așa e că e nașpa cînd te afli de partea nasoală a pragmatismului, la primire, în poziția pasivului?

Cine e mai bine sa iasa din politica? Citiva lideri sau citeva milioane de alegatori?

DNA e marea speranță electorală a opoziției, a dreptei. Văzînd ce cloacă putredă a corupției e PSD-ul, alegătorii, scîrbiți sau revoltați, vor alege PNL-ul lui Crin Antonescu, PDL-ul lui Vasile Blaga și PMP-ul Elenei Udrea. Cu toate clicile din dotare.

Sau nu. Mai degrabă nu.

Românii au obosit să scape de un sifilis contactînd altul. Mecanismul politic a stat. Sistemul a făcut toate rotațiile posibile. Și-a adus pe rînd, în față, toți oamenii săi. Toți mafioții, toți dubioșii, toți incompetenții, marionetele și obosiții. Acum a stat. A ajuns într-un punct mort. E ca la păcănele. Oricîți bani ai băga, tot aceleași combinații vor apărea. Un zero, o gaură și un cerc. Mai băgăm o fisăm, tragem de manetă. Iar un zero, o gaură și un cerc. Cum era definiția nebuniei? Parcă Einstein a zis-o. ”Insanity: doing the same thing over and over again and expecting different results.” 

”Actualele garnituri politice ale opoziției nu pot fi schimbate. Nu asta e soluția. Avem nevoie de altă soluție. Trebuie să schimbăm electoratul.

Nu-i putem cere PDL-ului să-l schimbe pe Blaga și nici lui Băsescu s-o scoată din politică pe Udrea, așa ceva e imposibil de realizat. Vă dați seama cum s-ar strica prietenii, cum ar suferi unii și alții, cum s-ar răni sensibilități și încheia cariere? Să fim cruzi și să le cerem asta? Dar nu mai bine le cerem noi să se schimbe milioanelor de alegători? E mai ușor. Dragi milioane de alegători, e o aberație și o cruzime fără de egal să ceri PDL-ului să scape de Blaga și PMP-ului de Udrea. ”Sînteți niște alegători cruzi, agresivi și aroganți. Sînteți niște alegători răi! Schimbați-vă! Reformați-vă! Nu vedeți că așa nu se mai poate? Cît o să defilăm cu voi, așa nereformați? Cît o să vă suportăm mofturile, mutrele, agresivitatea și pretențiile absurde? Vreți să dăm peste cap o lume întreagă formată din cîteva zeci de-ai noștri pentru cîteva milioane de-ai voștri? Sînteți inconștienți și aberanți. Sînteți vinovați.”

Da, am înțeles că ăștia sînt, cu ăștia defilăm, că este imposibil ca personajele politice care conduc opoziția și care au condus puterea pînă mai ieri (Antonescu)) sau alaltăieri (Blaga, Udrea) să dea doi-trei pași în spate. Nu le poți cere unor zei și titani să nu mai fie zei și titani. Nu le poți cere să-și frîngă cariera acum, la apogeu, cînd sînt lideri peste trei partide mari care, luate împreună, trec puțin de jumătatea scorului PSD. Au partide personale pentru ambîțul propriu, își trăiesc visul cu ochii.

După cum spuneam, orice schimbare la nivelurile 1 și 2 ale partidelor de opoziție este imposibilă. Ar aduce cu sine suferințe umane și materiale de neimaginat. Nici măcar ieșirea din scenă a liderilor maximi nu e posibilă. Ar aduce cu sine tragedii shakespeariene. Othello și Desdemona? Romeo și Julieta? Hamlet și Stolo? Mici tragedii de cămin cultural în comparație cu ce s-ar întîmpla dacă Blaga, Udrea și Antonescu, împreună cu anturajele de cabinet, ar trece pe linie moartă. Lacrimi fierbinți, batistuțe pierdute în Fratelli și regăsite în Bamboo, otrăvuri rafinate cumpărate pe sub mînă la colț de Dorobanți, pumnale și seppuku, aripi frînte, ditai halimaiul cu iz de tragedie antică. România va fi zguduită din țîțîni. Cînd abisurile sufletești ale protagoniștilor politici se vor crăpa, lumina dureroasă din interior va ieși prin crăpătură și ne va orbi pe toți, iar poporul român va pieri de vinovăție. Nu. Așa ceva nu se poate. Nu putem risca un asemenea blestem pentru țărișoară.

Nu înțelegeți că nu putem schimba trei, cinci sau șase oameni de dragul a cîtorva milioane de moftangii absurzi? Voi, ăia trei, cinci sau șase milioane, va trebui să vă schimbați. Să vă băgați mințile în cap. Înfrîngerea catastrofală a opoziției la alegerile europarlamentare și prezidențiale din 2014 poate fi evitată doar dacă milioanele de moftangii absurzi și periculoși își vor băga mințile în cap și se vor schimba. Români, trebuie să vă căiți! Trebuie să vă cereți scuze pentru 9 decembrie 2012, trebuie să faceți penitență și să scoateți diavolul din voi. Pînă cînd nu vă veți exorciza, nu veți reuși să primiți în suflet și ștampilă Sfînta Treime, pe domnul Antonescu, pe domnul Blaga și pe doamna Udrea. Conducerea actualei opoziției e un dat și a încerca să schimbi ceea ce Sistemul ne-a dat, a încerca să schimbi ceea ce nu poate fi schimbat, e dovadă de erezie.

PNL, PDL-Blaga și PDL-Udrea au o mare încercare în față. Au de ales între a schimba cîțiva oameni de la vîrful partidelor sau cîteva milioane de alegători. Să ședem în mall la o bere, vorba Elenei Udrea, și să vedem, reușesc?

Rotația a ajuns la final. Ceasul a stat. Încoțopenirea și încăpățînarea de a rămîne în funcții a cîtorva personaje inapte politic, moral și intelectual se va traduce într-o catastrofă electorală în 2014, atît la europarlamentare cît și la prezidențiale. Da, vom înjura cîteva milioane de alegători că nu-și bagă mințile în cap și nu se schimbă de dragul cîtorva parveniți agresivi și înceți la minte, însă alegerile vor fi pierdute en fanfare, cu sau bosumflările noastre la adresa poporului prost.

Avem de ales între ieșirea din politică a cîtorva indivizi și individe și ieșirea din politică sau rămînerea în afara politicii a cîtorva milioane de alegători. PNL, PDL și PMP au ales să dea afară din politică nu cîțiva lideri, ci cîteva milioane de alegători.

Chiar nu reușesc să înțeleg de ce e preferabil să dai afară din politică cîteva milioane de alegători și nu cîțiva lideri. Și nu reușesc să înțeleg cum e mai ușor, politic, comunicațional, logistic, financiar, să schimbi cîteva milioane de oameni decît să schimbi cîțiva lideri. Militanții zic: nu putem să-i schimbăm pe Antonescu, Blaga, Udrea și ceilalți din jurul lor. Nu-i putem convinge să se retragă. Nu putem convinge partidele să-i schimbe. Nu putem convinge cîțiva oameni sau chiar un om, în cazul PMP-ului, sau cîteva sute de oameni să facă schimbări. Putem convinge însă cîeva milioane de alegători. Cît de lovit de streche și lipsit de simțul realității să fii ca să crezi așa ceva?

Pretenția politicienilor ca milioane de oameni să se supună mofturilor lor este inacceptabilă și jignitoare. Și, mai mult decît atît, nu funcționează. Chiar nu funcționează.

Drept pentru care, dragilor, pregătiți-vă de un lung șir de catastrofe electorale. Dar asta e doar o miză.

Miza cea mare e liberalizarea pieței politice și demantelarea sistemului. Sistemul și-a consumat tot oxigenul. Și, fiind un sistem închis, altul nu mai are. Dincolo de soluțiile pe termen scurt și pasul înapoi pe care trebuie să-l facă liderii PNL, PDL și PMP, dovediți incapabili politic, intelectual și moral, soluția reală, pe termen mediu și lung, e liberalizarea pieței politice. Este vitală schimbarea legii partidelor și legii electorale. Este vitală readucerea în politică a milioane de oameni. Să vină ei, să plece liderii actuali. Iar aducerea în politică am milioane de oameni se face doar prin liberalizarea pieței politice.

Trebuie schimbată legea partidelor, redus numărul de semnături necesare pentru înființarea unui partid, eliminată condiționarea geografică la strîngerea de semnături pentru înființarea unui partid, condiție absurdă, discriminatorie și antidemocratică, trebuie eliminate condițiile absurde de înscriere a partidelor și independenților în alegeri. Avem nevoie de concurență pe piața politică, la nivel central și local. Avem nevoie de însănătoțirea actualelor partide politice. Dar aceasta nu se poate face decît prin competiție. Avem nevoie de o scenă politică vie, cu partide care să concureze cu adevărat între ele. Actualul cvintet politic USD-PNL-PDL-UDMR-PMP s-a transformat într-un cartel politic. Autist, ca orice cartel politic. E nevoie de piață liberă. Trebuie să deschidem ferestrele, altfel împuțiciunea și lipsa de aer ne va ucide și ne reîntoarcem în anii 80. În lispa pieței politice libere, în lipsa concurenței, chiar și cel mai bine intenționat politician își pierde simțul realității și îl amețește puterea și transformă într-un monstru.