Posts Tagged → investitii publice

Cheltuieli sociale = dreapta. Investitii publice = stinga.

Uite o veste proastă pentru dreapta românească, cea care contrapune investițiile publice ca măsură de dreapta cheltuielilor asistențiale. Cel mai tare stat la capitolul investiții e statul comunist. El e cel care se implică total în economie și investește. Statul capitalist, în schimb, e un stat asistențial, care acordă asistență, ajutor, celor care nu se pot ajuta singuri (în principiu, în realitate politicienii cumpără voturi pe banii contribuabililor celor care au găsit cea mai bună modalitate să facă bani, să trăiască pe spezele contribuabililor: și anume să vîndă voturi).

Un stat minimal, conform cu valorile dreptei, nu e un stat care investește și se implică în economie ca investitor sau client salvator, e cel care acordă asistență membrilor societății care au nevoie de această asistență (copii, bătrîni, dizabili, victime ale războaielor, catastrofelor naturale sau crizelor economice) fără să dețină însă monopolul asistenței sociale. Statul trebuie să se ocupe de aceștia și de cîteva domenii strategice (apărarea, ordinea publică etc, deși nici acestea nu trebuie să rămînă monopolul statului), nu să se substituie inițiativei libere, private, nu să se substituie cetățenilor sănătoși, aflați în puterea vîrstei, activi.

Astfel, simp0lificînd putem spune așa: cheltuieli sociale = dreapta, investiții publice = stînga. Adică vițăvercea decît cred politicienii noștri de dreapta.

[fundraiser_panel id=”62033″ style=”wdf-fresh” show_title=”yes” show_content=”yes”]

Cind Keynes e un bumerang care te loveste in plina fata

Investițiile statului, dreapta maximală la români

Pentru toți politicienii români auto-intitulați de dreapta, fără excepție, măsura cea mai radicală de dreapta a fost ”creșterea investițiilor statului”. ”Trebuie să folosim bugetul pentru investiții, nu pentru consum și asistați”, spuneau ei. Pentru ”dreapta românească” Keynes a fost ani de zile un far și un profet. Toți pedeliștii, de la Băsescu în jos, au susținut investițiile statului ca fiind o măsură de dreapta, capitalistă, spre deosebire de cheltuielile cu asistații, care sînt de stînga.

Iată că astăzi Keynes se întoarce ca bumerangul și îi lovește pe respectivii politicieni auto-intitulați de dreapta în plină figură.

Guvernul Ponta, cel mai de dreapta guvern, după definiția lui Băsescu și a PDL-ului

Asta uită să spună politicienii auto-intitulați de dreapta. Ăi mai deștepți, ca Băsescu, par egzamplu, s-au prins de șmecherie și au dat-o acum la întors, susțin cheltuielile de stînga extremă, venitul minim garantat și salariul minim, ăi mai înceți la minte, ca Blaga și tot PDL-ul din spatele său, susțin în continuare creșterea investițiilor deși nu vor creșterea bugetului pentru dezvoltare regională.

Faza cu bumerangul trebuia să i se întîmple și lui Băsescu la un moment dat, și văd că i se întîmplă din două în două zile

Fiindcă trebuie s-o spunem p-aia dreaptă, venită ca bumerangul: banii care merg la Ministerul Dezvoltării Regionale sînt bani de investiții. Sînt bani de dezvoltare. Nu investițiile și dezvoltarea sînt fetișurile politicienilor auto-intitulați de dreapta și pentru care Keynes e un far, chiar dacă n-au auzit în viața lor de el? Asta se întîmplă cînd nu susții principii. La un moment dat vei ajunge de partea nasoală a instrumentului. Dacă ai fi desființat procedura în sine atunci cînd aveai puterea, dacă te-ai fi opus din răsputeri procedurii respective și n-ai fi folosit-o cu entuziasm cînd erai de partea relaxantă a instrumentului, astăzi nu ai fi ajuns în situația de a … you know.

O veste bună

Ba chiar politicienii respectivi ar trebui să se bucure. Creșterea investițiilor la Dezvoltare Regională ar putea însemna și finalizarea patinoarelor, pîrtiilor, telegondolelor, sălilor de sport și altor importante proiecte demarate în timpul guvernării PDL. Bine, știu că politicienii nu dau doi bani pe principii și obișnuiesc să umble cu dubla măsură, însă, la nivel de principiu, și chiar și la nivel de realități și calitate umană a protagoniștilor, nu se schimbă nimic față de guvernarea anterioară. În continuare se merge pe o politică de ”dreapta” sau pe care auto-intitulații politicieni de dreapta o consideră așa, și anume creșterea implicării statului în societate prin ”investiții și dezvoltare”. Dacă nu statul investește și dezvoltă, păi atunci cine, dragi tovarăși keynesieni?

Cei buni și cei răi, vechiul bla bla

Argumentul politicienilor auto-intitulați de dreapta va fi, ca întotdeauna, ”noi sîntem mai buni, deci noi ne putem permite să facem anumite chestii, iar dușmanii noștri, fiind răi, nu au dreptul să facă chestiile respective.” După argumentul ăsta, socialismul e o idee bună, prost pusă în practică de cine nu trebuie. Și nici măcar chestia cu ”noi sîntem mai buni decît ei” nu stă în picioare.

Este trist că politicienii noștri auto-intitulați de dreapta în loc să atace creșterea bugetului ”dezvoltării regionale” dinspre tabăra adevărului și bunului simț, adică aceea a statului minimal, și să ceară desființarea atribuțiilor statului în respectivul domeniu, s-au poziționat la stînga extremă, favorizînd cheltuielile bugetare cu aventuri socialiste extreme, cum sînt venitul minim garantat și salariul minim pe economie. Băsescu și opoziția ar trebui să se decidă: susțin investițiile statului sau susțin cheltuielile sociale? Sînt socialiști sau socialiști radicali? De ce ieri erau bune investițiile și erau rele cheltuielile sociale și azi e invers? Există vreun argument convingător, valid și care să nu ne jignească inteligența? De ce dezvoltarea regională era ieri mumă și azi e ciumă?

La rîndul lor, useliștii trebuie să explice de ce ieri investițiile erau rele și azi sînt bune și de ce dezvoltarea regională era ieri ciumă pe tocuri și azi e mumă cu mustață de chelner?

Salariul minim pe economie, socialismul ca la mama lui

În ceea ce privește salariul minim pe economie, prin creșterea sa nu cresc doar cheltuielile bugetare, atunci cînd vorbim de salariul minim al bugetarilor, ci sînt obligate și firmele private să crească cheltuielile, și în același timp sînt desființate locuri de muncă și este blocată crearea de locuri noi de muncă pentru cei mai săraci și puțin pregătiți. Iar aceștia vor lucra, în cel mai bun caz, la negru, iar în cel mai rău caz vor sta pe bară. Noroc cu creșterea venitului minim garantat, însă. E bine că guvernul Ponta și USL-ul au grijă ca după ce-i lasă fără locuri de muncă pe cei din sistemul privat le dau apoi venitul minim garantat. Ca să nu mai spunem că la bugetari nu crește doar salariul minim, cresc toate salariile, căci salariul minim e reper pentru toate salariile din sistemul bugetar.

Cum să evităm adevărul

Revenind la investițiile statului, opoziția, cu Băsescu în frunte, pierde o excelentă ocazie pentru a susține public, vocal, principii de dreapta, de a fi de partea adevărului și a bunului simț. Preferă propaganda electorală, deși nu sîntem în an electoral. Preferă să evite adevărul. Ce pretenții să ai de la oamenii simpli, de la societate, cînd politicienii care se declară de dreapta și de partea adevărului și a bunului simț evită să spună adevărul și să susțină principiile dreptei? ”Vai, dar poporul e prost, nu știe…” Păi normal că nu știe, fiindcă nimeni nu îi spune, nici măcar acei politicieni vedete, care se declară de dreapta, și care au vizibilitatea și posibilitatea de a duce adevărul în casele oamenilor. Însă acești politicieni preferă mesaje populiste și electorale, deși nu sîntem în an electoral.

Adevărul e că investițiile statului, indiferent că sînt făcute de baroni sau altcineva, indiferent de baronii cui sînt făcute, sînt păguboase. Adevărul e că proiectele statului sînt nefolositoare și prost făcute. Adevărul e că prezența statului în economie și ”dezvoltare” este păguboasă și generatoare de furt, corupție, incompetență, risipă, stagnare sau chiar înapoiere. Însă politicienilor opoziției le e frică să spună asta. Mai ales că nu o cred. Ei preferă mesajul simplist ”sînt bani pentru baroni”, fără să intre în detalii.

Sînt bani de investiții. Sînt bani cu care autoritățile locale fac proiecte pentru comunitățile locale. Proiecte proaste, păguboase și în urma cărora se sifonează bani. Vă imaginați vreun politician român așa-zis de dreapta opunîndu-se unor proiecte pe care statul, prin autoritățile locale, le face pentru oameni? Da, sînt bani pentru baroni, însă politicienii de dreapta ar trebui să explice și cum ajung banii ăștia la baroni. Că nu ajung direct în buzunarele lor. Nu Dragnea primește nuștiucîte miliarde direct în buzunar. Nu. O parte din banii ăștia ajunge la baroni prin intermediul proiectelor pentru oameni. Ajung la firmele baronilor sau clientelei lor economice și ajung și direct la ei, la funcționari și la rudele lor prin șpagă.

E o minciună să legăm răul investițiilor statului doar de numele unei persoane sau  de o grupare politică. Investițiile erau la fel de nocive și acum doi ani sau cinci ani. Sînt nocive în sine.

Nici cu Ponta și USL-ul nu ne e rușine

Cînd erau în opoziție tunau și fulgerau împotriva a ceea ce numeau ei investițiile Ministerului Dezvoltării Regionale în clientela de partid iar astăzi cresc investițiile la niveluri record.

Bătălia electorală

Cu tupeu și nerușinare, ambele tabere ne spun că investițiile din bugetul statului au fost și sînt utilizate electoral, pentru susținerea structurilor teritoriale ale partidelor și pentru susținerea clientelei economice și tabăra care e în opoziție se plînge că nu folosește ea banii contribuabililor pentru a-și susține clientela, așa cum cealaltă tabără se plîngea cînd era în opoziție, pînă în mai 2012.

De fapt, cele două tabere se bat electoral pe banii contribuabililor. Războiul bugetului este un război electoral între două tabere care vor să folosească banii contribuabililor pentru campania electorală. Dealtfel, nici nu se mai obosesc să se prefacă. Miza e finanțarea luptei electorale și protagoniștii o spun. Li se rupe de principii și adevăr. Însă pentru contribuabili suferințele electorale ale protagoniștilor sînt irelevante. Pentru contribuabili, pentru cetățenii români în general, este important ca statul să-i taxeze cît mai puțin și să reducă cît mai mult cu putință  cheltuielile bugetare, indiferent dacă sînt investiții, consum sau cheltuieli sociale, fiindcă toate sînt la fel de păguboase și imorale. Meciul electoral este irelevant pentru cetățeni.

Ambele tabere susțin aceleași lucruri cînd sînt la putere, și resping aceleași lucruri cînd sînt în opoziție. Și fiecare dintre tabere contrazice azi cu seninătate ceea ce a susținut ieri. Doar rolurile putere-opoziție se schimbă, actorii joacă identic.

Despre etatism, externalizare si liberalizare. Si despre gazele de sist, din perspectiva Rosia Montana

”Ne-am săturat de corporații care fac afaceri cu statul. Dacă RMGC sînt capitaliști serioși și curați la suflet, de ce fac afaceri cu statul?” Simplu. Fiindcă lucrează în domeniul extracției resurselor naturale, iar la noi proprietarul resurselor naturale este statul, așa cum spune Constituția României la articolul 136 (3) ”Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”

Corporațiile ar face foarte bine și frumos afaceri cu privații, așa cum fac în n alte domenii, dacă resursele naturale ale subsolului ar aparține privaților. Deocamdată fac contracte cu statul fiindcă statul este proprietarul resurselor naturale ale subsolului, așa cum scrie în Constituție. S-a tot discutat de modificarea Constituție însă n-am auzit pe niciunul dintre revoluționarii de astăzi propunînd trecerea resurselor naturale ale subsolului în proprietatea comunităților locale sau a persoanelor private. Bine, aceiași fac un scandal monstru cînd aud de proprietatea privată, fie că vorbim de proprietatea privată asupra clădirilor, pădurilor, apelor sau parcurilor. E suficient să apară o plăcuță cu ”proprietate privată” într-un parc și imediat se naște o mișcare de protest. Fie vorba între noi, dacă aurul de sub Roșia Montană era proprietate privată a locuitorilor Roșiei Montane, era demult extras de acolo. Și dacă resursele naturale sînt proprietate privată, cum mai rămîne cu generațiile viitoare, de a căror soartă sînt atît de preocupați cei ce se opun RMGC? Cui ar trebui să aparțină pînă la urmă resursele naturale? Statului? Persoanelor private? Generațiilor actuale? Generațiilor viitoare? Căror generații viitoare ar trebui să aparțină?

De fapt, sînt două situații:

1) resursele naturale aparțin statului și statul decide dacă și cînd și cine le exploatează

2) resursele naturale aparțin persoanelor private și acestea decid dacă și cînd și cine le exploatează

La 1) avem trei variante: a) statul decide să exploateze resursele naturale; b) statul decide să exploateze resursele naturale și să externalizeze exploatarea (cazul Roșia Montană); c) statul decide să nu exploateze resursele naturale

În ceea ce privește varianta a), am mai scris, dacă pornim de la premisa că statul fură și face afaceri proaste, atunci trebuie să excludem din start varianta în care statul ar extrage resursele naturale. Ar presupune investiții din buget, care s-ar duce la clientela politicienilor și funcționarilor publici, umflîndu-se astfel costurile extracției, care ar ajunge să depășească valoarea resurselor exploatate.

În ceea ce privește varianta b), și aici rog toate geniile dreptei să fie atente, dacă ne opunem externalizării către corporații (că nu poți să externalizezi către gogoșerii și negustori de Pegasuri vechi și viniluri) a exploatării resurselor naturale, atunci exploatarea gazelor de șist este exclusă. Orice argument privind incompetența și corupția statului duce la interzicerea exploatării gazelor de șist (statul e corupt, nu poate exploata el și nici nu poate decide către cine să externalizeze). Și astfel ajungem la varianta c): resursele naturale aparțin statului și statul decide să nu le exploateze.

Dacă ne opunem exploatării resurselor naturale din motive ”de dreapta”, trebuie să ne opunem și exploatării gazelor de șist, cel puțin pînă cînd Constituția va fi modificată și resursele naturale vor trece în proprietatea persoanelor private.

Vorbim despre etatism, externalizare și liberalizare. Externalizarea e un pas spre liberalizare, însă lumea bună și oportunistă care se lipește de mitinguri și mișcări politice la modă nu vrea externalizare, vrea direct liberalizare, ca să aibă motiv să iasă în piață să țipe și să facă cu ochiul mitingiștilor. Rezultatul e că rămînem la etatism.

Discuția aceasta a mai avut loc și în ianuarie 2012, cînd s-a preferat, chiar și de către lumea bună de dreapta, și tot în urma unor demonstrații conduse de aceleași personaje care conduc și protestele de acum, ca asigurările de sănătate să rămînă monopolul statului decît să fie cedate către ”corporații”. S-a motivat atunci că statul ar face o afacere proastă și că ar ceda asigurările netransparent, către corporații colonialiste. Acesta nu a fost argumentul stîngii (care a zis clar că ”privatizarea ucide” și că tot ce înseamnă sănătate trebuie să rămînă monopol al statului), ci argumentul dreptei, care a spus că nu trebuie să lăsăm statul să aleagă și să licențieze ”corporațiile” care să intre pe piața de asigurări de sănătate, ci să fie liberalizat complet sistemul de sănătate (adică să fie eliminate complet contribuțiile de sănătate și asigurarea de sănătate să fie facultativă). Uitați-vă în ce situație sîntem astăzi, mulțumită protestatarilor de atunci și susținătorilor lor, printre care și lideri de opinie ai dreptei: avem un sistem de sănătate comunist, în care statul are monopol asupra asigurărilor de sănătate, avem asigurări obligatorii al căror nivel este decis de stat. Dacă nu aveam isteria de atunci, acum 93% din piața asigurărilor de sănătate era ocupată de asigurători privați, așa cum spunea legea. Idioții utili de serviciu au strîmbat din nas, fiindcă, nu-i așa, statul mafiot nu trebuie să dea asigurările poporului unor corporații colonialiste.

Azi sîntem la aceeași discuție, iar dreapta se opune azi externalizării exploatării resurselor naturale, așa cum ieri se opunea externalizării asigurărilor de sănătate. ”Liberalizare sau nimic” a zis dreapta atunci, zice dreapta și acum (dar doar pentru căței, că dacă îndrăznește să zică cineva liberalizare în educație sau cultură, acolo unde se mișcă dreapta de salon, să te ții atunci de proteste și urlete!). Veți spune că sistemul de sănătate este o miză centrală, majoră, iar exploatarea aurului de la Roșia Montană este o miză minoră. Aveți dreptate, în sine, exploatarea aurului de la Roșia Montană este o miză nu minoră, o miză aproape nulă. Însă exploatarea resurselor naturale, inclusiv a gazelor de șist, nu este deloc o miză minoră. Este o miză vitală, strategică, a României.

Să vedem acum argumentele utilizabile împotriva exploatării resurselor naturale, în general,  și deci și împotriva exploatării gazelor de șist:

1) Argumentul ecologic – ”noi nu avem încredere că statul cel corupt și incompetent va fi capabil să aibă grijă de respectarea mediului. Dacă începe exploatarea și se respectă pe hîrtie standardele, de unde știm noi că standardele se respectă și în realitate, și de unde știm noi că statul corupt și incompetent va avea grijă ca aceste standarde să fie respectate și pe viitor? Statul și corporațiile ascund și înșală, nu putem avea încredere. Mai bine să nu se facă, e cel mai sigur așa.”

2) Argumentul anti-externalizare – ”Statul e corupt și cedează resursele noastre către corporații colonialiste în condiții proaste. Noi sîntem de dreapta și nu vrem ca statul să decidă cine ne exploatează resursele!” Evident că și în cazul gazelor de șist doar statul, conform Constituției, poate decide către cine să externalizeze exploatarea. Iar beneficiarul nu poate fi decît o corporație (ca Chevron, par egzamplu). căci extragerea resurselor naturale, am mai spus-o, nu se poate face cu oengeuri, tarabe de ziare sau tonete de înghețată.

Culmea e că cei care nu au încredere în statul român cînd vine vorba de exploatarea resurselor naturale, au încredere doar în stat cînd e vorba de alte domenii la fel de importante sau mult mai importante (sănătate, educație, pensii, asigurări sociale, infrastructură, transporturi etc). Nici nu vor să audă de privatizare sau liberalizare în sănătate sau educația sau pensii sau cultură sau  infrastructură, fiind convinși că statul este unicul capabil să se ocupe de aceste domenii, însă cînd e vorba de exploatarea resurselor naturale brusc statul devine incapabil.

Culmea e că cei care nu au încredere în statul român că va gestiona eficient și corect  redevența de 6% și dividendele de 25% au încredere că statul român va gestiona eficient întreaga investiție.

Culmea e că cei care nu au încredere în statul român cînd e vorba de exploatarea de la Roșia Montană au încredere în statul român cînd e vorba de exploatarea gazelor de șist.

Aproape toate argumentele împotriva exploatării aurului la Roșia Montană, aruncate cu toptanul, multe dintre ele contrazicîndu-se, sînt argumente utilizabile împotriva exploatării gazelor de șist (și a oricăror resurse naturale). Testul ”Roșia Montană” a fost un test reușit. Culmea e că aud cetățeni care spun ”Eu mă opun exploatării la Roșia Montană din motivele x,y, z, dar sînt pentru exploatarea gazelor de șist.” deși argumentele pe care le folosesc împotriva exploatării aurului la Roșia Montană sînt valabile și împotriva exploatării gazelor de șist. Și spun asta senin și luminos, fără să le explodeze creierul.

Am remarcat în cazul Roșia Montană incoerența multora dintre cei care se opun exploatării. Sînt disperați să lupte și folosesc orice argument le vine la îndemînă, fie că argumentele respective nu au nicio legătură între ele, fie că se contrazic. Ideea e să fie neapărat împotrivă. Aceiași care nu vor ca statul să decidă cine exploatează și nu vor ca statul să ia redevența de 6%, că e corupt, propun ca statul să exploateze sau să ia redevență mai mare iar aceiași care nu vor ca exploatarea să o facă privații vor ca resursele naturale să fie proprietatea privaților. Trebuie neapărat să fim împotriva exploatării, acesta e singurul principiu. Nu contează consistența și coerența argumentelor. Important e să ne opunem, chiar dacă o facem cu argumente care se contrazic. ”Ai bască, de ce ai bască, n-ai bască, de ce n-ai bască.”

N-ar fi grav și relevant dacă n-ar fi un precedent utilizabil în tot ce înseamnă tema exploatării resurselor naturale. Repet, Roșia Montană a fost un amical în care Torpedo Moscova și-a testat tacticile. Meciul oficial, gazele de șist, abia urmează.