Posts Tagged → resurse naturale

Luam dreptul de decizie si beneficiile de la politicieni si le dam cetatenilor

Modificarea articolului 136 din Constituție și trecerea resurselor naturale ale subsolului în proprietate privată

Pe de o parte, se tot discută despre modificarea Constituției. Și Constituția se va modifica în următorii ani, fiți siguri de asta.

Pe de altă parte, văd că toată lumea, de la stînga la dreapta, vorbește despre dreptul de proprietate asupra resurselor naturale, despre ce rău e statul, despre cît de corupți sînt politicienii și cum populația din zonele în care se extrag resurse naturale ar trebui consultată, cum se încalcă dreptul de proprietate prin exproprieri la Roșia Montană și cum decizia exploatării la Pungești și Siliștea ar trebui să aparțină localnicilor. Există și o soluție. Iat-o:

Modificăm articolul 136, alin (3) din Constituție, care zice așa:

Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

și extindem dreptul de proprietate privată și asupra resurselor naturale ale subsolului. Astfel, aurul și gazele de șist vor aparține localnicilor din Roșia Montană și Pungești, care vor negocia cu RMGC și Chevron și vor decide dacă permit exploatarea sau nu.

Uite, mă aștept acum ca un partid responsabil de dreapta (PNL? PDL? PMP? PFC? PNȚcd?) sau un ONG care a protestat în piață sau un grup de intelectuali care luptă pentru drepturile oamenilor împotriva statului cel corupt să propună modificarea articolului 136 din Constituție. Avem deja o Comisie de revizuire a Constituției, avem deja pe masă tema revizuirii Constituției, ce ne oprește să propunem modificarea articolului 136 prin trecerea resurselor naturale ale subsolului în proprietatea cetățenilor care dețin suprafața de teren? Oricum Constituția va fi modificată în anii ce vin (2014-2016). De ce nu am rezolva și această spinoasă problemă a exploatării resurselor naturale și nu am face dreptate dînd proprietatea cetățenilor și de ce n-am elimina statul din această ecuație?

Căci, o știm bine, o spun de cîteva luni și stînga, și dreapta, și oengeurile din piață, și hipsterii protestatari, și partidele de opoziție, și intelectualii, statul este incompetent, corupt și incapabil să gestioneze exploatarea resurselor naturale, fiindcă politicienii se înhăitează cu tot felul de corporații care îi șpăguiesc și nu țin seama de drepturile oamenilor din zonele respective. Decizia de exploatare să se ia în urma negocierilor dintre exploatatori (ah, ce bine sună!) și localnici (proprietarii resurselor) și localnicii să aibă de cîștigat. Dacă oamenii nu vor, foarte bine, nu se exploatează, dacă oamenii vor, se exploatează. E simplu.

Personal, votez cu cinci mîini și șapte ștampile (nu sînt teleormănean, dar sînt giurgiuvean la origine, deci de pe acolo) partidul și politicianul care vine cu această inițiativă și luptă pentru ea în 2014 și 2016.

Acum este momentul ideal pentru un partid politic să vină, în cel mult o săptămînă, cu draftul de modificare a articolului 136 din Constituție.

Cum cineva, vreun politician sau oengist, mai deschide discuția Roșia Montană-Pungești l-aș întreba: susțineți modificarea articolului 136 din Constituție și trecerea resurselor naturale ale subsolului în proprietatea privată de deținătorilor de terenuri?

Despre etatism, externalizare si liberalizare. Si despre gazele de sist, din perspectiva Rosia Montana

”Ne-am săturat de corporații care fac afaceri cu statul. Dacă RMGC sînt capitaliști serioși și curați la suflet, de ce fac afaceri cu statul?” Simplu. Fiindcă lucrează în domeniul extracției resurselor naturale, iar la noi proprietarul resurselor naturale este statul, așa cum spune Constituția României la articolul 136 (3) ”Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”

Corporațiile ar face foarte bine și frumos afaceri cu privații, așa cum fac în n alte domenii, dacă resursele naturale ale subsolului ar aparține privaților. Deocamdată fac contracte cu statul fiindcă statul este proprietarul resurselor naturale ale subsolului, așa cum scrie în Constituție. S-a tot discutat de modificarea Constituție însă n-am auzit pe niciunul dintre revoluționarii de astăzi propunînd trecerea resurselor naturale ale subsolului în proprietatea comunităților locale sau a persoanelor private. Bine, aceiași fac un scandal monstru cînd aud de proprietatea privată, fie că vorbim de proprietatea privată asupra clădirilor, pădurilor, apelor sau parcurilor. E suficient să apară o plăcuță cu ”proprietate privată” într-un parc și imediat se naște o mișcare de protest. Fie vorba între noi, dacă aurul de sub Roșia Montană era proprietate privată a locuitorilor Roșiei Montane, era demult extras de acolo. Și dacă resursele naturale sînt proprietate privată, cum mai rămîne cu generațiile viitoare, de a căror soartă sînt atît de preocupați cei ce se opun RMGC? Cui ar trebui să aparțină pînă la urmă resursele naturale? Statului? Persoanelor private? Generațiilor actuale? Generațiilor viitoare? Căror generații viitoare ar trebui să aparțină?

De fapt, sînt două situații:

1) resursele naturale aparțin statului și statul decide dacă și cînd și cine le exploatează

2) resursele naturale aparțin persoanelor private și acestea decid dacă și cînd și cine le exploatează

La 1) avem trei variante: a) statul decide să exploateze resursele naturale; b) statul decide să exploateze resursele naturale și să externalizeze exploatarea (cazul Roșia Montană); c) statul decide să nu exploateze resursele naturale

În ceea ce privește varianta a), am mai scris, dacă pornim de la premisa că statul fură și face afaceri proaste, atunci trebuie să excludem din start varianta în care statul ar extrage resursele naturale. Ar presupune investiții din buget, care s-ar duce la clientela politicienilor și funcționarilor publici, umflîndu-se astfel costurile extracției, care ar ajunge să depășească valoarea resurselor exploatate.

În ceea ce privește varianta b), și aici rog toate geniile dreptei să fie atente, dacă ne opunem externalizării către corporații (că nu poți să externalizezi către gogoșerii și negustori de Pegasuri vechi și viniluri) a exploatării resurselor naturale, atunci exploatarea gazelor de șist este exclusă. Orice argument privind incompetența și corupția statului duce la interzicerea exploatării gazelor de șist (statul e corupt, nu poate exploata el și nici nu poate decide către cine să externalizeze). Și astfel ajungem la varianta c): resursele naturale aparțin statului și statul decide să nu le exploateze.

Dacă ne opunem exploatării resurselor naturale din motive ”de dreapta”, trebuie să ne opunem și exploatării gazelor de șist, cel puțin pînă cînd Constituția va fi modificată și resursele naturale vor trece în proprietatea persoanelor private.

Vorbim despre etatism, externalizare și liberalizare. Externalizarea e un pas spre liberalizare, însă lumea bună și oportunistă care se lipește de mitinguri și mișcări politice la modă nu vrea externalizare, vrea direct liberalizare, ca să aibă motiv să iasă în piață să țipe și să facă cu ochiul mitingiștilor. Rezultatul e că rămînem la etatism.

Discuția aceasta a mai avut loc și în ianuarie 2012, cînd s-a preferat, chiar și de către lumea bună de dreapta, și tot în urma unor demonstrații conduse de aceleași personaje care conduc și protestele de acum, ca asigurările de sănătate să rămînă monopolul statului decît să fie cedate către ”corporații”. S-a motivat atunci că statul ar face o afacere proastă și că ar ceda asigurările netransparent, către corporații colonialiste. Acesta nu a fost argumentul stîngii (care a zis clar că ”privatizarea ucide” și că tot ce înseamnă sănătate trebuie să rămînă monopol al statului), ci argumentul dreptei, care a spus că nu trebuie să lăsăm statul să aleagă și să licențieze ”corporațiile” care să intre pe piața de asigurări de sănătate, ci să fie liberalizat complet sistemul de sănătate (adică să fie eliminate complet contribuțiile de sănătate și asigurarea de sănătate să fie facultativă). Uitați-vă în ce situație sîntem astăzi, mulțumită protestatarilor de atunci și susținătorilor lor, printre care și lideri de opinie ai dreptei: avem un sistem de sănătate comunist, în care statul are monopol asupra asigurărilor de sănătate, avem asigurări obligatorii al căror nivel este decis de stat. Dacă nu aveam isteria de atunci, acum 93% din piața asigurărilor de sănătate era ocupată de asigurători privați, așa cum spunea legea. Idioții utili de serviciu au strîmbat din nas, fiindcă, nu-i așa, statul mafiot nu trebuie să dea asigurările poporului unor corporații colonialiste.

Azi sîntem la aceeași discuție, iar dreapta se opune azi externalizării exploatării resurselor naturale, așa cum ieri se opunea externalizării asigurărilor de sănătate. ”Liberalizare sau nimic” a zis dreapta atunci, zice dreapta și acum (dar doar pentru căței, că dacă îndrăznește să zică cineva liberalizare în educație sau cultură, acolo unde se mișcă dreapta de salon, să te ții atunci de proteste și urlete!). Veți spune că sistemul de sănătate este o miză centrală, majoră, iar exploatarea aurului de la Roșia Montană este o miză minoră. Aveți dreptate, în sine, exploatarea aurului de la Roșia Montană este o miză nu minoră, o miză aproape nulă. Însă exploatarea resurselor naturale, inclusiv a gazelor de șist, nu este deloc o miză minoră. Este o miză vitală, strategică, a României.

Să vedem acum argumentele utilizabile împotriva exploatării resurselor naturale, în general,  și deci și împotriva exploatării gazelor de șist:

1) Argumentul ecologic – ”noi nu avem încredere că statul cel corupt și incompetent va fi capabil să aibă grijă de respectarea mediului. Dacă începe exploatarea și se respectă pe hîrtie standardele, de unde știm noi că standardele se respectă și în realitate, și de unde știm noi că statul corupt și incompetent va avea grijă ca aceste standarde să fie respectate și pe viitor? Statul și corporațiile ascund și înșală, nu putem avea încredere. Mai bine să nu se facă, e cel mai sigur așa.”

2) Argumentul anti-externalizare – ”Statul e corupt și cedează resursele noastre către corporații colonialiste în condiții proaste. Noi sîntem de dreapta și nu vrem ca statul să decidă cine ne exploatează resursele!” Evident că și în cazul gazelor de șist doar statul, conform Constituției, poate decide către cine să externalizeze exploatarea. Iar beneficiarul nu poate fi decît o corporație (ca Chevron, par egzamplu). căci extragerea resurselor naturale, am mai spus-o, nu se poate face cu oengeuri, tarabe de ziare sau tonete de înghețată.

Culmea e că cei care nu au încredere în statul român cînd vine vorba de exploatarea resurselor naturale, au încredere doar în stat cînd e vorba de alte domenii la fel de importante sau mult mai importante (sănătate, educație, pensii, asigurări sociale, infrastructură, transporturi etc). Nici nu vor să audă de privatizare sau liberalizare în sănătate sau educația sau pensii sau cultură sau  infrastructură, fiind convinși că statul este unicul capabil să se ocupe de aceste domenii, însă cînd e vorba de exploatarea resurselor naturale brusc statul devine incapabil.

Culmea e că cei care nu au încredere în statul român că va gestiona eficient și corect  redevența de 6% și dividendele de 25% au încredere că statul român va gestiona eficient întreaga investiție.

Culmea e că cei care nu au încredere în statul român cînd e vorba de exploatarea de la Roșia Montană au încredere în statul român cînd e vorba de exploatarea gazelor de șist.

Aproape toate argumentele împotriva exploatării aurului la Roșia Montană, aruncate cu toptanul, multe dintre ele contrazicîndu-se, sînt argumente utilizabile împotriva exploatării gazelor de șist (și a oricăror resurse naturale). Testul ”Roșia Montană” a fost un test reușit. Culmea e că aud cetățeni care spun ”Eu mă opun exploatării la Roșia Montană din motivele x,y, z, dar sînt pentru exploatarea gazelor de șist.” deși argumentele pe care le folosesc împotriva exploatării aurului la Roșia Montană sînt valabile și împotriva exploatării gazelor de șist. Și spun asta senin și luminos, fără să le explodeze creierul.

Am remarcat în cazul Roșia Montană incoerența multora dintre cei care se opun exploatării. Sînt disperați să lupte și folosesc orice argument le vine la îndemînă, fie că argumentele respective nu au nicio legătură între ele, fie că se contrazic. Ideea e să fie neapărat împotrivă. Aceiași care nu vor ca statul să decidă cine exploatează și nu vor ca statul să ia redevența de 6%, că e corupt, propun ca statul să exploateze sau să ia redevență mai mare iar aceiași care nu vor ca exploatarea să o facă privații vor ca resursele naturale să fie proprietatea privaților. Trebuie neapărat să fim împotriva exploatării, acesta e singurul principiu. Nu contează consistența și coerența argumentelor. Important e să ne opunem, chiar dacă o facem cu argumente care se contrazic. ”Ai bască, de ce ai bască, n-ai bască, de ce n-ai bască.”

N-ar fi grav și relevant dacă n-ar fi un precedent utilizabil în tot ce înseamnă tema exploatării resurselor naturale. Repet, Roșia Montană a fost un amical în care Torpedo Moscova și-a testat tacticile. Meciul oficial, gazele de șist, abia urmează.

Nu ne vindem tara, faza pe Rosia Montana

Aurul nu se culege. Se extrage. Nu există sub pămînt sub formă de lingouri, Extracția aurului se face prin excavare și separare. Aceste două procese sînt inevitabile. Se excavează milioane de tone de rocă apoi se separă aurul de rocă. În general, concentrația de aur (e și cazul zăcămîntului de la Roșia Montană) e mică, trebuie să excavezi tone de rocă pentru grame de aur. Cu alte cuvinte:

Exploatarea implică costuri, experiență în domeniu, competență de business și tehnologie

Dacă ai un zăcămînt de aur care valorează zece miliarde de euro nu înseamnă că ești mai bogat cu zece miliarde de euro. Ești mai bogat cu zece miliarde de euro minus costurile exploatării. Dacă costurile sînt de șapte miliarde de euro ești mai bogat cu trei miliarde, dacă costurile sînt de 12 miliarde de euro ești mai sărac cu două miliarde.

Costurile pot fi de 87% din valoarea resursei exploatate, pot fi de 93% sau, un caz frecvent cînd e vorba de exploatările realizate de statul român, pot depăși valoarea resursei exploatate (la huilă se ajunsese la 200%, dacă mai țin minte – la huilă în valoare de 1000 de dolari costurile extragerii erau de 2000 de dolari). Mai nou, mineritul de stat a devenit un far luminos, lumea a uitat mineriadele din 1990, 1991 și 1999. Cine crede că statul român ar cîștiga 100% din exploatare dacă ar exploata el, și nu 6%, cît cîștigă din redevență, nu știe diferența dintre cifră de afaceri și profit. Să ia statul tot aurul! zic progresiștii dacomani și ecologiștii protocroniști. Dar ce afacere ai făcut dacă te costă 1,2 miliarde de euro să extragi aur de 1 miliard de euro?

Și de unde vor veni banii de investiții în extragerea aurului de la Roșia Montană? Cu ce bani va realiza statul aceste investiții și de unde îi va lua? Presupun că cei care vor ca statul român să fie cel care extrage aurul de la Roșia Montană au și soluții privind sursele pentru banii de investiții.

Ce experiență are statul român în exploatarea aurului și cît de bine se pricepe la business statul român?

Pe de o parte ne opunem exploatării fiindcă statul român cel corupt va face ca cei 6% din redevență (una dintre cele mai mari din lume) și cei 25% din dividende (partea statului în business) să ajungă în buzunarele politicienilor corupți, pe de altă parte vrem ca exploatarea să fie o afacere exclusiv a statului. Exact asta ne mai trebuia acum: o companie națională a aurului. Astfel, pe mîna statului și politicienilor corupți nu vor ajunge doar cei 6% din redevență și cei 25% din dividende ci și toate investițiile și achizițiile. Costurile vor exploda și vor ajunge la 200% din valoarea aurului exploatat. Vor crește costurile salariale (statul e foarte generos cu angajații săi, mai ales cei din companiile naționale –  astfel, vom vorbi iar de salariile nesimțite ale directorilor de companii naționale și de salariul femeii de serviciu de la Compania Națională Dacii Carpatini Roșia Montană, de trei ori mai mare decît salariul unui profesor). Compania va fi plină de căpușe ale politicienilor și ale funcționarilor statului. Aceste căpușe vor ridica costurile de achiziții și vor transforma exploatarea de la Roșia Montană într-o mare gaură neagră a bugetului național, așa cum s-a întîmplat de-a lungul timpului cu toate companiile de stat, mai ales cele din minerit. De ce ar plăti contribuabilii 10 miliarde pentru a extrage aur care valorează 7 miliarde numai hipsterii protocroniști ne pot explica.

În situația actuală statul cîștigă 6% redevență din valoarea aurului extras indiferent de costurile RMGC. Poate că celor de la RMGC le merg prost afacerile și le cresc cheltuielile peste venituri însă statul român tot ia redevența de 6%. Cu investiții zero. Dacă exploatarea aurului ar fi fost făcută de stat, printr-o companie națională, orice pierderi ar fi fost acoperite din bugetul național. Dacă cheltuielile ajungeau la 120% din venituri (și nu era greu – prin incompetență și căpușare statul poate ajunge lejer și la pierderi de 100% pe an) toate aceste cheltuieli erau plătite din banii contribuabililor. Așa, ele pot ajunge și la 150%, sînt plătite de exploatatorii străini, pînă cînd RMGC intră în faliment. În tot acest timp, statul își ia redevența de 6%.

Articolul l-am scris vineri, între timp proiectul Roșia Montană a picat. Sînt convins că toți aceia care s-au opus exploatării aurului la Roșia Montană au soluții pentru oamenii de acolo și pentru bugetul național.

Aștept să văd proiectul de turism pentru Roșia Montană, făcut de oengeuri și oamenii din piață, cu obiective turistice, infrastructură, locuri de cazare, locuri de distracție, venituri preconizate și realizate din turism. Aștept să văd cîte locuri de muncă pentru oamenii din Roșia Montană vor crea oengeurile și protestatarii din piață și care va fi impactul asupra nivelului de trai. Aștept să văd care sînt sursele de finanțare pentru buget care să înlocuiască banii care ar fi venit la buget din exploatarea de la Roșia Montană. Aștept să văd care sînt sursele de finanțare pentru despăgubirile ce vor fi plătite RMGC-ului. Societatea civilă a arătat că poate fi activă. Oamenii frumoși și deștepți și cool au ieșit în stradă. Sînt convins că toți acești oameni frumoși, deștepți și cool au soluțiile alternative pentru Roșia Montană și pentru buget.

Doctrina nationala

Dincolo de scandalurile politice de moment și schimbările de putere de la București, care este doctrina națională a României?

 Pericolul numărul 1 pentru securitatea națională rămîne Rusia.

  1. Este o mare putere: o suprafață de 71 de ori mai mare decît a României, o populație de 7 ori mai mare, un PIB de 10 ori mai mare (al zecelea în lume), o armată de profesioniști de 16 ori mai numeroasă, producție de petrol de 111 ori mai mare în condițiile unui consum de 33 de ori mai mare, un buget al apărării de 32 de ori mai mare (Rusia este a doua mare putere militară a lumii, după Statele Unite).
  2. Este o putere expansionistă și agresivă: istoria Rusiei moderne, de la Petru cel Mare pînă în zilele noastre, este o istorie a expansionismului. Teritoriul românesc și statele românești au fost întotdeauna o țintă a expansionismului rusesc, în condițiile în care se află la granița dintre Rusia și Europa. Pentru ca Rusia să-și păstreze forța de șantaj politic, militar și economic trebuie să fie neîntrerupt o amenințare la porțile Europei. Această amenințare este principalul atu al Rusiei în negocierile cu Occidentul și aduce, periodic, cedări importante din partea acestuia, politic și economic. O Rusie defensivă, care nu presează la granița Europei, nu primește nimic politic și economic.
  3. Este o putere malignă: Influența sau ocupația rusească nu au adus decît totalitarisme, crime, deznaționalizare, sărăcie, înapoiere, distrugere culturală sau fizică a populațiilor ocupate sau aflate în zona de influență rusă.

 

Vulnerabilități și soluții:

  1. Militare – România nu este o putere militară și nu are forța de a se opune militar unei potențiale agresiuni din est. Uniunea Europeană nu există din punct de vedere militar iar marile puteri europene, Marea Britanie, Germania sau Franța, nu ce compară militar cu Rusia și nici nu sînt dispuse să intervină militar. Singura forță militară capabilă să se opună Rusiei și care are o doctrina intervenționistă sînt Statele Unite. Singura șansă a României este o alianță strategică cu Statele Unite, alianță care, dincolo de tratate, să presupună prezența economică și militară a Statelor Unite în România. Prezența unor instalații militare americane cu importanță strategică pe teritoriul României, cointeresarea strategică a Statelor Unite în zonă și ajutorul dat de România pe alte fronturi (ajutor cu valoare diplomatică și simbolică, mai ales – este extrem de important pentru americani ca atunci cînd intervin militar undeva să o facă sub umbrela unei largi coaliții) sînt trei modalități de a întări alianța strategică SUA-România. 
  2. Geostrategice – Statele Unite, deși cel mai important aliat militar al României, nu au graniță comună cu noi. România nu poate rămîne izolată în fața Rusiei și a sateliților acesteia. România are nevoie de legături politice, economice, comerciale, comunicaționale, de infrastructură și sociale cu Occidentul european. Aceste legături presupun schimburi libere de capital, informații și cetățeni. Apartenența României ca entitate decizională distinctă la Uniunea Europeană trebuie să fie parte necesară a doctrinei naționale. De ce entitate decizională distinctă? Pentru ca în eventualitatea unor negocieri dintre UE și Rusia care presupun cedări din partea europenilor, românii să aibă posibilitatea de a influența sau chiar bloca anumite cedări ale teritoriului românesc. În momentul în care Uniunea Europeană (sau ce va fi peste 10, 20 sau 50 de ani) se află într-o situație delicată care presupune cedări în fața Rusiei, România să reprezinte un asset important al Europei, economic, strategic, cultural, simbolic, politic, la care europenilor să le vină greu să renunțe. Din acest punct de vedere chiar și patrimoniul cultural și natural pot reprezenta atuuri strategice. România trebuie să devină un spațiu familiar europenilor, cu valoare simbolică și culturală, nu numai politică și economică. Momentan, dacă îi întrebi pe nemți la cine ar renunța între Bulgaria și România tare mă tem că vor răspunde în proporție de 99% România. E important iar în momentele decisive și delicate, cînd se fac alegeri pe muchie, contează absolut orice. România trebuie să devină nu numai o bază strategică pentru armata americană, nu numai un codecident politic în Europa, nu numai parte a sistemului monetar comun european ci și un spațiu primitor pentru capitalul și cetățenii europeni, un spațiu familiar, cu valoare simbolică. Indiferent unde se îndreaptă Europa, România trebuie să fie parte a ei și să încerce să influențeze acest drum din interior.
  3. Energetice  – România, ca dealtfel o mare parte a Europei, are un grad important de dependentă energetică față de Rusia. Resursele energetice sînt, actualmente, principala armă a Rusiei și principalul atu în negocierile cu Occidentul. Este important ca România să găsească soluții pentru a limita cît mai mult posibil dependența energetică de Rusia. Aceasta presupune găsirea a noi surse de import, cu toate complicațiile și neajunsurile (relații politice și economice, incompatibilități geostrategice, infrastructură de transport) sau găsirea a noi resurse naturale pe teritoriul României. Este evident că Rusia va face tot posibilul pentru a bloca astfel de alternative (vezi Nabbuco, vezi gazele de șist).
  4. Politice – Una dintre cele mai importante modalități de intervenție a Rusiei în statele-țintă ale expansionismului rusesc e susținerea extremismelor politice (comuniste, fasciste, populiste, anarhiste) și a instabilității politice, care aduce după sine lipsă de credibilitate internă și externă, instabilitate socială și economică. Indiferent de ceea ce susțin sau declară public, forțele politice extremiste sau care produc instabilitate politică fac jocul Rusiei și acționează împotriva interesului național al României. Menținerea stabilității politice și refuzul oricărui compromis sau susținere a forțelor extremiste ar trebui să fie parte a doctrinei naționale.
  5. Sociale – Mișcările sociale, de multe ori violente, și conflictele etnice sînt, deasemenea, o modalitate prin care Rusia încearcă să destabilizeze statele-țintă ale expansionismului rusesc. Fie că aceste mișcări sociale sau conflicte etnice/religioase sînt declanșate la inițiativa Rusiei, sînt doar sprijinite de Rusia sau au loc fără implicarea Rusiei, ele reprezintă o amenințare la adresa stabilității politice și economice, credibilității interne și externe. Orice fel de instabilitate se răsfrînge negativ și asupra relațiilor României cu aliații săi occidentali, nu numai asupra mediului politic, social sau economic. Evitarea sau controlul oricăror mișcări sociale trebuie să fie parte a doctrinei naționale. Deasemenea, parteneriatul strategic cu Ungaria trebuie să fie unul dintre cele mai importante puncte ale doctrinei naționale.
  6. Cultural-religioase – aceasta este una dintre vulnerabilitățile cele mai importate. Apartenența românilor și rușilor, în covîrșitoare majoritate, la ramura ortodoxă a creștinismului e poarta cea mai larg deschisă a influenței rusești în România. Ortodoxia, mai mult chiar decît comunismul, este forma cea mai importantă sub care Rusia a exportat panslavismul. De multe ori antipatia cu care ortodocșii români privesc catolicismul și protestantismul se transformă în antioccidentalism și rusofilie, chiar dacă nedeclarată. Pentru aceștia Rusia devine reduta ortodoxă în fața decadenței moderne occidentale. Dealtfel, toate formele de antioccidentalism, antimodernitate, anticapitalism, mai devreme sau mai tîrziu sînt utilizate de Rusia pentru a-și extinde influența culturală și politică. Capitalismul, statul de drept, ecumenismul și cunoașterea istoriei agresiunilor rusești asupra românilor sînt soluțiile de contracarare a vulnerabilităților cultural-religioase. Știu că sună poate urît, însă alături de valorile occidentale, rusofobia trebuie să fie parte a doctrinei naționale.

Astfel, mai pe scurt, doctrina națională ar cuprinde:

  1. Alianță militară cu Statele Unite
  2. Apartenența politică, economică, culturală la Europa Occidentală, din poziția de entitate politică distinctă
  3. Independența energetică sau dependența de alte surse decît cele rusești sau sub influență rusească
  4. Stabilitatea politică și refuzul extremismelor politice
  5. Stabilitatea socială și parteneriatul strategic cu Ungaria
  6. Valorile occidentale (libertatea economică, statul de drept), ecumenismul și rusofobia

Acestea nu sînt neapărat determinate de Rusia. Sînt valori în sine și ar trebui să fie parte a doctrinei naționale chiar dacă pericolul rusesc nu ar exista. Fiindcă al doilea cel mai important pericol pentru români, după pericolul rusesc, e pericolul românesc.

Poate peste 300  au 500 de ani nu vom mai exista sau ne vom lupta cu borgii, romulanii sau plictiseala. Însă pînă atunci, principalul pericol la adresa României îl reprezintă Rusia, cu tot ce înseamnă Rusia (totalitarism, extremism politic, antioccidentalism, agresivitate).

Acestea, dincolo de lozinci și ochi dați peste cap, sînt punctele patriotismului. Acestea sînt paragrafele interesului național.