Posts Tagged → regionalizare

Antreprenoriatul politic local si concurenta cu corporatia politica

Poate concura o companie românească care are 117 angajați și o cifră de afaceri de 8 milioane de euro cu o multinațională care are 12 000 de angajați și o cifră de afaceri de 1 miliard de euro? La nivel global, nu. Nici la nivel european. Și poate nici măcar la nivel est european. Însă poate concura, cu succes, pe piața din România. Sînt destule companii românești, în domenii diverse, care se bat de la egal la egal cu filialele multinaționalelor pe piața românească. Nu au experiența și forța financiară a multinaționalelor, însă au interesul, cunoașterea și înțelegerea pieței locale și flexibilitatea de a se adapta rapid schimbărilor pieței locale. Multinaționalele, marii lideri mondiali, au brand, au experiență, au putere financiară, însă deciziile se iau greu, trebuie, de obicei, aprobate de conducerea centrală, și reacționează greu, cu întîrziere, la schimbările pieței locale. De cele mai multe ori, piața românească nu e suficient de importantă pentru ca multinaționala să încerce să-și adapteze cultura organizațională și modelul de afaceri. Ar fi un efort prea mare pentru o piață locală. O mare companie multinațională nu e o sumă de culturi organizaționale locale, are o singură cultură organizațională, cu mici retușuri și adaptări pentru piețele locale mari și importante. O astfel de multinațională nu se va obosi să-și adapteze cultura organizațională și oferta de produse și servicii și modul de a interacționa cu clienții de dragul unei piețe locale. Pur și simplu efortul ar fi prea mare și, în general, marile multinaționale se mișcă extrem de greu, sînt mastodonți cu inerție mare și reacție întîrziată.

Tocmai de aceea, la nivel de piață locală, limitată geografic, pentru companiile mici, autohtone, cu capacitate de adaptare, interes și cultură organizațională suplă și adaptată realităților locale, e o pîine de mîncat. Iar consumatorii au numai și numai de cîștigat. Chiar dacă filiala locală a multinaționalei știe ce vor consumatorii de pe respectiva piață locală, și e condusă de un manager genial, bine intenționat și care înțelege extrem de bine specificul local, pentru a se adapta nevoilor acestora trebuie să pună în mișcare o întreagă organizație mondială, asupra cărora nu are control și nici măcar influență.

Cu alte cuvinte, ca să concurezi pe piața din România, pe un anumit domeniu (IT, construcții, industrie textilă, alimentară, agricultură bio etc) nu e nevoie să construiești o multinațională la nivel global. Nici nu poți, fie vorba între noi. E suficient să ai companie sau mai multe companii locale, care concurează pe piața locală filiala multinaționalei.

De ce n-ar fi valabil același lucru și în cazul antreprenoriatului politic? De ce, ca să vii în întîmpinarea nevoilor locale, trebuie să faci un partid național? De ce, ca să concurezi în județul sau orașul tău un partid național trebuie să faci un alt partid național? De ce, ca să concurezi un baron, trebuie să vii cu alți baroni?

Potrivit legii actuale a partidelor, ești obligat să-ți faci un partid național, să strîngi minimum 25 000 de semnături din 18 județe, dar nu mai puțin de 700 de semnături de județ. Dacă vrei să-ți faci un partid cu scopuri limitate local, la Constanța, Arad, Focșani sau Tîrgu Mureș, cu care să concurezi filialele locale are marilor partide, trebuie să convingi să semneze pentru partidul tău zeci de mii de oameni care nu au niciun interes să semneze. De ce ar semna un cetățean din Giurgiu pentru un partid local din Alba Iulia? Ce interes ar avea? Și avînd în vedere că un cetățean nu poate semna pentru mai multe partide. Poate că pe respectivul îl interesează un partid în Giurgiu și își păstrează semnătura pentru partidul ăla. Nu mai vorbim despre coșmarul logistic. Dacă, așa cum scriam într-un articol trecut, doi arhitecți, un inginer și un șofer de taxi din Sighișoara vor să facă un partid care să lupte pentru conservarea Cetății Sighișoara, au nevoie de de 25 000 de semnături din toată țara, au nevoie de mediatizare la nivel național, au nevoie de voluntari în toată țara, au nevoie de bani de cazare și transport pentru zeci sau sute de oameni care strîng semnături. Și cum ar obține toate acestea cînd scopul lor e limitat, să conserve și promoveze Cetatea Sighișoara și nu să fure 5 miliarde de euro de la buget? Cînd ești baron, vii din mafia politică și ai ca obiectiv să furi 5 miliarde de euro de la buget, vei găsi și resursele să-ți faci partid.

Un partid local ar putea obține cîteva mii de voturi într-un oraș sau o zonă formată dintr-un oraș și cîteva comune. La un asemenea nivel, cîteva mii de voturi înseamnă cîteva zeci de procente în consiliile locale, ceea ce nu e puțin. Un partid care are 12% sau 17% în Consiliul Local din Sighișoara (fiind singurul loc unde a depus liste de candidați) are o putere considerabilă la nivel local și niciun alt partid nu-l poate ignora. Poate că nu-și va atinge într-un mandat toate obiectivele, poate nu-și va atinge nici 50%, dar ceva va schimba pentru, revenim la exemplul nostru, Cetatea Sighișoara. Iar ceva e mai mult decît nimic. Obiectivele pot fi limitate, la un obiectiv de patrimoniu, la o stradă sau un parc, la un domeniu anume, cultural sau sportiv, sau pot fi generale, privitoare la tot ce înseamnă comunitate locală.

Un partid local, pornit ca inițiativă locală, de oameni din comunitate, care nu sînt dependenți de un centru politic, care nu sînt îndatorați mafiei politice de la București, se poate adapta mult mai repede nevoilor locale și electoratului, poate reacționa mult mai rapid și flexibil. Baronul local al PSD, PNL, PDL, PMP sau UDMR, dacă chiar îl interesează ce se întîmplă pe plan local (de cele mai multe ori nu-l interesează – el a intrat în politică doar să se rezolve financiar), are de convins și pus în mișcare o întreagă mașinărie de partid, pornind de la București. Iar cultura organizațională a marilor partide nu permite vreo comunicare cu electoratul. După cum bine știm, sînt partide de pradă, al căror scop e să dreneze bugetul.

Piața politică românească arată, așa cum am scriam acum patru-cinci ani, în felul următor: partidele sînt hoții urcați într-un mărfar în mișcare, administrația statului, și care aruncă sacii jos, bugetul, la clientela care stă să-i prindă. Acestea sînt obiectivele, aceasta e cultura organizațională. Se va schimba? Fără concurență, nu. Știm prea bine asta. Iar concurența trebuie să înceapă de jos, din aproape în aproape. Trebuie să înceapă de la nivel local, dar nu e obligatoriu să rămînă la nivel local.

Mai mult, companiile mici, locale, ajută domeniul respectiv în general și chiar companiile mari. De ce? Fiindcă ele ajung și la consumatori la care marile multinaționale nu ajung. Astfel, piața se extinde de la, să zicem, clasa de mijloc cu venituri și educație peste medie și vîrsta peste 40 de ani, la tineri și la consumatori cu venituri mici și cu studii sub medie. Aceștia sînt cîștigați pentru piața respectivă. Și cîștigă toată lumea. Consumatorii au acces la produse la care altfel nu ar fi avut acces, piața se mărește și de aici cîștigă toți jucătorii de pe piață, și cei mici, locali, și multinaționalele, piața se flexibilizează și schimbă rapid, și o dată cu ea și nevoile, și ideile. Toată lumea e obligată să reacționeze, să gîndească mai bine și să se miște repede, să vină cu idei de produse și servicii și mai bune și mai accesibile și mai ieftine.

Ne plîngem că peste 50% dintre români nu vin la vot și nu sînt interesați de politică. Îi înțeleg. E greu să alegi între Frunda, Ponta, Udrea, Dragnea și Blaga. Sau imposibil. Sau irelevant. Oricum, e grețos. Dar dacă oamenii se îndreaptă spre politică pornind de jos, de la problemele locale, căci cămașa e mai aproape de piele decît haina. Iar oamenii ăștia, aduși în politică de micile partide locale și de interesul pentru problemele locale, asfaltatul unei străzi, renovarea unui monument istoric, reamenajarea sau salvarea unui parc, realizarea unei noi linii de transport în comun, iluminatul stradal sau canalizarea, sînt cîștigați pentru politică. Și vor trece la următorul nivel, la interesul pentru politica națională. Din momentul în care au înțeles legăturile cauzale dintre politică și viața lor de zi cu zi, din momenntul în care au văzut că pot participa la schimbare și că implicarea aduce rezultate palpabile, din momentul în care vor înțelege și va începe să le placă jocul politic, acești oameni vor merge la vot și se vor implica și în politica națională.

Marea problemă a scenei politice actuale e că se bazează pe aceiași 40% dintre votanți, cei mai mulți membri de partid, militanți sau alegători dependenți de găletușă. Intrarea pe scenă a încă cîteva milioane de votanți va schimba lucrurile în bine. Însă această schimbare nu se poate face peste noapte, cu partide făcute de mafia politică sau rupte unele din altele. Schimbarea va veni de la cei doi arhitecți, un inginer și un șofer de taxi care fac Partidul Care Luptă Pentru Conservarea Cetății Sighișoara.

PS. România este statul cel mai restrictiv cu libertatea de asociere politică. Stăm mai prost chiar și decît Rusia (la ei e nevoie de 40 000 de semnături, nu de 25 000, dar ei sînt 150 de milioane, nu 19 milioane).

Mai multe detalii pe tema legii partidelor:

STUDIU PRIVIND LIBERTATEA DE ASOCIERE POLIICA SI LEGEA PARTIDELOR

ANALIZĂ COMPARATIVĂ

ANALIZĂ JURIDICĂ

ANEXE

Coordonator studiu : Bogdan Dima
cercetători : Roberta Ogăraru , Cosmin Văduva
finantator studiu : Dan MAȘCA – REEA

Constitutia lui Iliescu, judetele lui Ceausescu, sistemul electoral al lui Hrebenciuc si statul social al lui Dej

Aceştia sînt cei patru inamici ai noştri, cei patru ticăloşi cu care trebuie să ne batem:

  1. Constituţia lui Iliescu, amendată de Năstase şi binecuvîntată de Securitate şi Mafie;
  2. Organizarea administrativă a lui Ceauşescu, făcută special pentru a face dictatura cît mai uşoară, pentru dictator, evident;
  3. Sistemul electoral gîndit şi negociat de Hrebenciuc, Bogdan Olteanu şi Cristian Pîrvulescu, uninominal în formă, proporţional în conţinut, una dintre cele mai mari minciuni post-decembriste;
  4. Statul social adus cu tancurile sovietice şi cizelat de mafia post-decembristă, sub atenta îndrumare şi oblăduire a lui Iliescu.

Orice mişcare sau partid de dreapta trebuie să înţeleagă că nu mai vrem să trăim după regulile date de Iliescu, Ceauşescu, Hrebenciuc şi Dej, că nu mai vrem să fim conţinutul care umple formele desenate de cei patru, că nu mai vrem să trăim în hotarele trasate de ei. Rolul PDL, al unei drepte unite, era de a lupta împotriva acestor patru inamici. Din păcate, PDL n-ar cam vrea şi, mai ales, nu prea poate.

Orice partid sau mişcare de dreapta care vrea să fie cu adevărat puternică şi relevantă şi nu doar o frecţie de gen URR, un partiduleţ-balama de folosinţă electorală pentru 2012 sau un amestec de Martorii lui Iehova on acid şi Oriflame în uniformă trebuie să vină cu un proiect de Constituţie, un proiect de organizare administrativă, un proiect de sistem electoral şi un proiect de stat minimal. După ce are proiectele pe masă, atunci poate strînge şi cele 25 000 de semnături. Eu ştiu, poate dă şi Noua Şcoală de Gîndire a Dreptei un ajutor, între două pişcoturi şi o măslină (pe care Lăzăroiu le-a ratat, ceea ce mă bucură – însă sper să nu rateze şi lupta cu cei patru inamici, nu de altceva dar lui i-a ieşit porumbelul cu Albă ca Zăpada, aşa că are o datorie neplătită).

UPDATE (iniţial era un comentariu-răspuns care i se adresa lui @nemo):

Blogary va face ce poate şi cît îşi permite uman, financiar şi logistic pe reforma electorală, pe arhivarea populiştilor şi pe partea publicistică. Poate va face chiar mai mult, însă n-are rost să ne facem iluzii şi să ne întindem mai mult de cît ne permite deocamdată plapuma.

Noua Republică trezeşte lumea, canalizează energii şi entuziasme, are un frontman de primă mînă (Mihail Neamţu) şi cîţiva lideri cu experienţă, inspiraţie şi inteligenţă (Cătălin Lazurcă, Dacian Ţolea, Cosmin Aldea). Deşi nu le-ar strica un pic de umor, măsură şi simţ al ridicolului. Şi poate că ar trebui să treacă de la lozincăreală şi de la ritualurile de tip Amway şi “MISA pe dietă” la următorul nivel şi să bage şi ceva conţinut printre saluturile tîmpite de gen “mişcarea prinde rădăcini”, şepcuţe şi logo-uri de reciclat pungi. Am zis că aşa e la început, că poate-s eu prea critic şi flegmatic, că nu înţeleg veselia şi entuziasmul însă văd că NR rămîne la stadiul de bairam cu şepcuţe şi cîntecele gospel şi chiar nu mă mai pot abţine. Stilistica asta de pastor american (vorba lui Zubeldian) aspirant la manifestările de stadion din Phenian e şi motivul pentru care Blogary s-a ţinut departe de Noua Republică.

Mai rămîne partea cu taxele şi fiscalitatea, terenul celor de la ARSIT, care ar trebui să se apuce de dat capete în gură.

Şi mai rămîne ca Sebastian Lăzăroiu, Ionuţ Popescu, Ioan Stanomir, Traian Ungureanu, Monica Macovei şi alţii de aceeaşi teapă să treacă de la bătutul mingii de perete şi dormitul pe cuie la jocuri de echipă ceva mai eficiente şi spectaculoase. Fiindcă e o naivitate să crezi că se poate face ceva serios doar pe cîteva bloguri care întîmplător îşi împart cam aceeaşi cititori, în mare parte pedelişti dezamăgiţi.

Am vrut să-i întreb azi pe cei trei lideri PDL de la prezidiu, Baconschi, Macovei şi Voinescu, ce rol vor avea Oltean şi Frunzăverde în tîmpenia aia iluzorie de care tot vorbesc pedeliştii, marea Mişcare Populară, şi al cărui brand îl va ceda Băsescu cînd o ajunge Frunzăverde solistul Operei din Viena. Dar m-a apucat sila şi mila şi am renunţat.

Arpopo de PDL, foarte bună remarca lui Sever Voinescu: USL e la stînga extremă iar PDL e puţin la dreapta USL-ului.