Posts Tagged → Romania

Traficantii de informatie

Dacă realizatorul filmului despre ”traficanții de arme români”, Stuart Ramsay, ar fi știut despre producțiile românești ”A leșinat o femeie aicea!” și ”Mirela bugetara”, probabil s-ar mai fi gîndit înainte să bage atîția bani în producția ieftină despre români și să scrie pe Twitter:

Honestly trolls I am genuinely belly laughing. The fools who just don’t understand journalism just don’t. Hehe

Era clar dintru început că e o făcătură, atîta vreme cît articolul era sponsorizat iar filmul, cum scriam pe Facebook pe 8 august:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1131171060286898″ mbottom=”50″]

Astăzi, 10 august, după reacția Ambasadei României la Londra și după ce instituțiile statului, mai precis DIICOT și SRI s-au sesizat, ”actorii” au fost arestați și s-au demarat cercetări.

Ce este clar din vizionarea filmului, dincolo de toată montarea jalnică, este că armele sînt de vînătoare și nu de asalt. Ce se aude și se scrie este că realizatorii ar fi căutat luni de zile să facă acest așa numit reportaj – premiul ”Zmeura de aur”, ceva pentru fake-uri din astea s-o fi acordînd? – și că i-au plătit cu 2000 de euro pe ”mascații” din film.

Ce mă interesează pe mine, după ce se stabilește dacă sînt sau nu vinovați cei aflați acum în cercetări, este cine a sponsorizat  o asemenea porcărie? Cine are interesul să dea vina pe români, din nou, cînd nu-și vede de refugiații de pe tot continentul și de problemele grave din SUA? Cui folosește să apărem ca traficanți de arme, aici, la granița estică a NATO și a Uniunii Europene, cu atît mai mult în asemenea momente de inflamare continentală și nu numai? Situația este și mai gravă dacă ținem cont de faptul că în textul articolului de pe Sky News se află inserată o secvență filmată în timpul atacului terorist de la Paris, din noiembrie anul trecut, în urma căruia au murit 130 de oameni, alți 368 fiind răniți.

Știu că sursele jurnalistice nu se deconspiră, dar dacă aceste făcături – sponsorizate, repet – aduc atingere țării, poate-poate mergem un pas mai sus, dînd în judecată Sky News și realizatorii filmului. A fi prezentată ca țară furnizoare de armament terorismului mondial, a fi complice la așa ceva, nu e un fleac, dimpotrivă, e foarte serios și foarte grav. Și nu ar trebui lăsat așa.

PS: Pentru că sîntem la categoria film, azi avem un aproape sequel: prim-ministrul lovește cu pumnul un condamnat penal, la Ploiești. Liviu Dragnea îl acuză pe Dacian Cioloș că a devenit foarte violent și obraznic. Dacă mai rămîne în politică, peste cinci ani va deveni și bețiv, și curvar.

PPS: Producția celor de la Sky News:

sky news

(Foto: captură film)

Cum se iese din Brexit

Timp de douăzeci de ani Anglia a impus în ceea ce o privește și aproape în privința oricărei decizii a UE, condiții speciale, dereglementări. În schimb, în mod paradoxal, cînd era vorba de aplicarea deciziilor comunitare asupra altora, era rigoristă și știa să zdrăngăne din arme. A fost consecventă astfel poziției cu care a intrat în Eu.

Brexitul nu e o dramă pentru UE, este, poate, una pentru Marea Britanie – better so; dna Merkel care avea duminică ezitări, emoții și umanisme, a (re)devenit categorică – anunțînd o poziția tranșantă fără negocieri (adică cedări) înainte de scrisoarea cerută de articolul 50, și ulterior negocieri fără concesii (acelea s-au făcut timp de douăzeci de ani…), în avantajul Europei. A propos : al nostru încă nu știa că se schimbase poziția, fusese absent la întîlnirea PPE-ului unde se vorbise fix despre asta, și a venit cu mesajul temporizării, răbdări, pas cu pasului, negocierii reciproc avantajoase, calmului, oportunității, hilar cum îl știm, crezînd că e astfel simpatic dnei Merkel. Era pe alături, inadecvat ca de obicei, komisch (adică ciudat), cum l-a definit dînsa pe vremea discuțiilor legate de cotele de refugiați.

Piețele financiare vor emigra probabil spre Paris, idem marile firme (gen Virgin, chiar clasicul britanic Lloyd’s, compania de reasigurare, se interesează care ar fi noua patrie optimă, și e un gigantic plătitor de impozite etc.) Țările central europene se grupează împotriva hegemoniei Germaniei (manifestă, pentru ele, în momentul critic al crizei refugiaților), pentru ele ieșirea Angliei din club este semnificată ca un dezechilibru de forțe în avantajul Germaniei. Polonia nu poate, desigur, uita ce îi datorează Marii Britanii în momentul aderării sale pline de caracter și éclat – cînd aliatul ei esențial (împotriva Germaniei) a fost nonconvenționalul Albion, interesat perfid, like usual, să creeze falii și precedente pentru negocierea propriilor excepții. Deci constată sonor un dezechilibru de forțe; Polonia are o excelentă memorie a istoriei – însă e greu de spus care e partea imaginară, fantasma, și care cea reală a acestui dezechilibru.
Brexitul e, eventual, o înfrîngere dar nu e o probă; și nu e neapărat o înfrîngere a europenilor. Criza finală, mult anunțată, nu a venit, not yet.

În ceea ce ne privește, nu avem a priori nimic de pierdut, dar, ca de obicei, vom găsi ceva esențial de pierdut, din vina noastră. Vă amintesc negocierea anti-brexit de la Bruxelles pe care Cameron, amenințător, le-a impus pentru a obține încă un pachet de excepții de la legea comunitară (în privința dreptului de circulație și statutelor sociale), unde Polonia – avînd în Albion numărul cel mai mare de Gastarbeiter (chit că Franța are acolo mult mai mulți rezidenți, peste un milion jumătate) – a negociat cu aplomb și fără modestie (în pofida atitudinii temperate a altor țări, respectiv Germaniei și Franței, circulez y’a rien à voir!) contra-părți reale, și le-a primit. O prezență militară britanică operațională în Polonia, condiții pentru studenții polonezi și altele.

Noi nu am cerut nimic, deci nu am primit nimic.
Chestia cu negocieri secrete e praf în ochi, nu există așa ceva. Shengen-ul nu a fost subiect de negociere (cine să ni-l acorde? Marea Britanie care nu îl vrea în general?) – iar cei care au lansat zvonul acesta au dezinformat cu intenție. Apoi, dacă cumva subiectul Shengen ar fost ridicat prostește de noi – ar fi un gest inacceptabil : nu negociezi un drept justificat ca pe o compensație.

Președintele României a fost rizibil și inadecvat la întîlnirea șefilor de state, nu a știut să răspundă pe detalii, iar cînd nu tăcea aiurea, imobil, se uita pe portabil căutînd asiduu ceva, probabil era în dialog cu un consilier, poate cerea opinia consoartei ; părea uimit de el însuși, căci fără să știe de ce, absent fiind, era totuși acolo. Fotografiile cu cei din jur amuzîndu-se pe seama sa, cu Cameron privindu-l ironic-interlocat cum stă statuar pe scaun și fie dormea, fie era într-o formă de catalepsie, spun totul.

“Poiectul nou de țară“ cu care ne-a venit acum e “une foutaise“, un tembelism pur, un a se afla în treabă și a arunca cu praf în ochi. Ce-i ăla – proiect de tară? O listă de gînduri pioase? “Nou“, în plus; îl cunoașteți pe cel vechi?
Pe vremea cînd era inspector, dl Iohannis era proverbial pentru mania de a cere de planuri de acțiune defalcate, cu obiective, responsabilități, termene, metodă, și mai ales frumos legate în coperți. Restul era morgă și absență. Ăsta-i omul.

Este exclus ca în negocierile în care e vorba de conaționalii noștri din Anglia, să ajungem rezultate onorabile cu un om de o incapacitate intelectuală patentă, leneș, iresponsabil și, în consecință, disprețuit și evitat manifest de ceilalți șefi de stat.
Cu atît mai mult cu cît, fiind o țară mică, lipsită de interes, e greu să impunem marilor puteri europene un punct de vedere nouă favorabil, acolo unde ele nu vor să facă concesii Angliei.

P.S. Bursa engleză a recuperat și depășit nivelul dinaintea crizei brexitului.

brexit(Foto: toptabu.ro)

Ce avem de facut. Aderarea rapida la Grupul de la Visegrad.

Am văzut ce poate face politica continentală, politica big. Manipulări, minciuni, narative induse de la centru. Practic, în afara diferenței de ambalaj, nu mai există altă diferență față de politica dîmbovițeană. Uniunea Socialistă Europeană e pe cale de a înfăptui mărețele idealuri pentru care au luptat toți predecesorii ei. Și de a pune botniță, în buna tradiție totalitară, tuturor celor care se opun.

Și totuși, ne mai putem opune. Încă.

Există deja, din 1991, Grupul de la Visegrad, format din Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria. Toate, state fost comuniste. Înființat în 1991, cu scopul de a ajuta țările constituente la integrarea în UE, avînd în vedere evoluțiile acesteia în perioada de timp scursă de atunci, grupul, a cărei  președinție va fi preluată de la 1 iulie de Polonia, se poate constitui în ”disidența” la însăși construcția la care își propusese să adere la înființare.

Cum România a dorit să facă parte din grup încă de la început, dar evenimentele anului 1990 nu i-au permis, o poate face acum. O uniune în uniune, cu deschidere de la Marea Baltică la Marea Neagră, și cu ajutor NATO, poate fi exact zona tampon între UE și Rusia.

Rezistența în fața socialismului mascat al UE și cel fățiș și din ce în ce mai bine pus la punct al Rusiei aici poate fi. Sînt exact țările care au avut de suferit enorm din cauza comunismului, sînt țările cu disidență puternică în anii comunimului, sînt compacte ca așezare pe hartă, traversează continentul de la nord la sud-vest, au ieșire la două mări importante, sînt membre NATO. Angajamentul NATO de a le susține își poate găsi aici punctul de sprijin, dorința NATO de a fortifica estul Europei aici se poate realiza.

Fără multă poveste, că nu fac literatură din politică, asta e de făcut acum. De aderat rapid la Grupul de la Visegrad. Priviți harta. Lucrurile par a se așeza firesc.

grup visegrad

(Foto: wikipedia.com)

Politica si fotbal

La ce se pricepe românul cel mai bine? La politică și la fotbal! Și dacă politic sîntem (aproape) prăbușiți, de ce să nu fim și la fotbal?!

Sîntem prima selecționată care pleacă de la Campionatul European de Fotbal, din faza grupelor, cu coada între picioare. Cu două goluri marcate din două lovituri libere de la 11 m – puteau fi ratate, deci să le trecem la plusuri – cu ocazia acordată Albaniei de a ne bate după 68 de ani, de pe locul 4 din 4, dar cu mulțumiri în suflet și în declarații.

Cel puțin în declarația halucinantă a lui domn’ general tata Puiu, că așteaptă să plece în concediu. Asta era grija lui, concediul! Ei, a avut o grijă pe cap, a scăpat mai repede de ea! Omul nu are nimic să-și și să reproșeze, au făcut totul, au avut oportunități, au avut ocazii, au avut și ghinion, ăsta e fotbalul, pa și pusi! Dacă mai rămîne antrenor la națională? ”Întrebaţi-l pe preşedintele Burleanu!”. Chiar așa, de unde atîta dramă?!

Ionel Stoica, jurnalist Adevărul, scrie, ca jurnalistul, mai nuanțat:

Scriu textul asta dupa ce Sadiku a marcat in poarta Romaniei, primul gol dat de Albania la un Campionat European. Ma uit la televizor si nu-mi vine sa cred ce vad. Nu m-ar mira sa fie o infrangere rusinoasa pentru noi. Si va spun si de ce. Totul incepe in urma cu 20 de ani, cu Mitica Dragomir, Mircea Sandu, Jean Padureanu, Gigi Becali si verii lui, George Copos etc.
II stiti pe toti, „greii din fotbal”, cum ii alinta presa sportiva – da, este si vina jurnalistilor platiti aici – care voiau doar sa faca bani pentru ei, ohoo, si au facut. Le-ati vazut afacerile infloritoare, palatele in care stau, autoturismele de lux sau banii aruncati in casinouri si cluburi.
Oamenii care nu au construit nimic in fotbal, totul era pentru imagine. Apropos, vi-l mai aduceti aminte pe Borcea cum dansa in tribune pentru televiziuni pe melodia Shakirei? Asta era nivelul, PR ieftin! Modul in care Gigi Becali a luat Steaua de la Armata, si nicio autoritate din stat nu a spus nimic, este cel mai elocvent exemplu ca infractorii au facut ce au vrut in fotbalul din Romania. Abia dupa ce a ajuns la inchisoare, Armata si-a adus aminte ca a avut o echipa de fotbal campioana europeana. Apoi, acelasi Becali a venit la Cluj cu valiza plina de bani, in incercarea de a obtine titlul national pe spaga. Singura lui miza erau banii veniti pentru participarea in competitiile europene. Au urmat falimente, insolvente ale unor echipe, din nou, nimeni nu a zis nimic.
Sa vorbim despre evaziunea fiscala facuta de sefi de cluburi sau impresari, care plimbau milioane de euro prin conturi? Despre modul in care toti selectionerii – apropos, Piturca are o condamnare pentru favorizarea infractorului, promovau la nationala jucatorii impresarilor penali din fotbal.
Despre mituirea arbitrilor din fotbalul intern nici nu mai comentez, Cornel Penescu s-a dus la puscarie, o data cu el si Gheorghe Constantin- seful arbitrilor din Romania- asta era o rusine mondiala. Am vazut multe stenograme in care Becali negocia direct cu sefi de cluburi meciurile de fotbal. Iar, nimeni, nimic.
Sa nu uitam politicul, sefii de guverne care s-au implicat in alegerile de la LPF si FRF. Toti baronii locali si primarii care investeau in echipe de fotbal locale bani publici, dar nu si in scoli pentru juniori. Aici este si vina tuturor ministrilor de sport din ultimii 26 de ani.
Meciul s-a terminat, scorul a ramas 1-0 pentru Albania. Bravo lor, a fost meritat! A fost o victorie muncita. Echipa asta a Albaniei a facut istorie. Mi-am adus aminte fara sa vreau de infrangerea din 1994, din Campionatul Mondial din SUA, atunci cand am fost eliminati in sferturi de Suedia, atunci am plans minute bune. Acum sunt doar furios!

Totul a început acum mai bine de 26 de ani, dar era el furios. Și așa a rămas, cu ciupeli, cu învîrteli, cu interese personale, cu o corupție pînă la nivel de celulă a sportului  ăstuia. Cu celule de închisoare, pentru unii, unde scriu ei, precum Copos, de exemplu, lucrări științifice pe care și le cumpără singuri, ca să nu le vadă nimeni, dar să le asigure reduceri de pedeapsă.

Jucătorii? Ăștia nu cresc în copaci, să întinzi mîna să-i culegi. Ce a fost s-a dus, ce e, e jale, ce va fi nimeni nu știe. Probabil va mai trece o generație pînă cînd să creștem și noi jucători adevărați de fotbal, nu cópii palide a ce au văzut și ei pe afară. Nu cu cocalarisme, figuri în cap, clubbing și pipițe. Posibil și liniuțe. Nu cu văicăreli, dezorientări, simularea muncii și a pregătirii. Las’ că merge și așa. Uite că nu merge! Cu așa ceva nu obții performanță, te faci de rîs.

Și asta e, s-au făcut de rîs, oricît ar încerca unii și altii să-i scuze, oricît s-ar schimba antrenorii, oricît ‘ne-am fi găsit locul în Europa’ (PRO TV, comentatori) la galerii. Bravo, Albania, cine vrea, acela poate, demonstrația a fost făcută.

O prezență mai jalnică a selecționatei României la un campionat, mondial sau european, eu n-am văzut. Un comentariu mai stupid al meciurilor n-am auzit. O acțiune bifată, atît și nimic mai mult, asta a fost. O atmosferă de priveghi, în studioul PRO, înainte de meci, de parcă singura problemă era dacă mortul se dusese repede și fără chinuri la Domnul. Anticipație. Și grămezi de comentarii așa zis sportive din care, dacă ar merita, aș putea face un articol consistent. Am rîs, dar nu era rîsul meu.

În final, rămînem cu ce a scris Paul Dragoș Aligică:

Pana la urma tot cercetarea stiintifica materializata in lucrari doctorale ramane punctul nostru forte.

Și cu politica. Unde ”harta emoțiiilor e mai colorată ca oricînd” (comentator PRO). În roșu, din ce se vede pînă acum.

UPDATE – Paul Dragoș Aligică:

Stim: multi se intreaba in aceste momente dramatice de zbucium, auto-evaluare si luciditate acuta a constiintei nationale: merita sa te lupti, sa te identifici cu un popor a carei chintesenta Istorica si Metafizica („Tricolorii”) nu poate sa se califice nici macar in optimi?! Nu sferturi: optimi.
Raspuns: Merita.

iordanescu ponta

(Foto: romanialibera.ro)

Cu haosul la orizont

Dorel Șandor:

O temă oarecum marginală, plasată la nivel „virtual” în analiza de risc, tema haosului rămâne nu doar periferică dar și, inevitabil, ușor misterioasă. La limita science-fiction, ca o simplă utopie negativă, alungată din exercițiul colectiv curent, cel mult ținută la sertar în birouri din umbra, ca un ceas deșteptător pus pe „silent”.
Nu mai puțin adevărat, „tema apocalipsei” este utilizată, chiar se impune efemer, ca introducere, impuls, motivație în demersuri menite să răvășească și să restarteze lungi intervale de inerție, superficialitate, decadență. Apocalipsa însemnând în primul rând trezire. O trezire tardiva dar prin impact și efecte depline și definitive, scoate la iveală, fără milă și compromis, tot ceea ce în sens larg, atotcuprinzător, pe piața acțiunii directe și mai ales la nivel de implicare lasă de dorit, lasă baltă, o mlaștina cu extensie nelimitată, care produce mizerie colectivă, fraudă generalizată și un declin deplin al identităților. Absența oricărei reacții individuale sau de masa, menite să genereze un efort calificat de a „îndrepta lucrurile”.
A îndrepta lucrurile rămâne o etichetă pe cât de subțire, pe atât de vulnerabilă ca influență de a salva, în detaliu sau pe arii limitate, măcar o parte din normalitatea banală. O normalitate asociată specie umane, mediului accesibil și orizontului usual pentru cultura comună, cea de toate zilele. „Dă-ne nouă astăzi…”
Da, „homeland” poate fi o etichetă pentru nu puține dintre lumile pe care le livrăm și accesăm curent în intervale problematice, de fapt, inundate de probleme. Cum ar fi cel pe care îl parcurgem acum, la nivel local, national, regional și chiar global.
Ar fi, deci, un sindrom. Sindromul pozitionarii curente, confuze, marcată de inerție, cu ieșire în haos. Inițial, oricum abordarea pare ușor paranoică. Incumba chiar riscul unei tentații către senzațional cu intenția ascunsă pentru rating. Da, poate…
Și dacă nu?!
Dacă nu ați uitat, fie și parțial, de formă, din curiozitate, subiectul (haos), exilat în abstract în dicționare, în bibliotecă, să încercăm totuși o explorare preliminară în termeni ceva mai concreți. Chiar și pentru cele mai comode, sceptice percepții și judecăți, hrănite de un optimism natural, sănătos, robust și harnic, poate rămâne un simplu antrenament. La sală, vinerea…
Paradoxal, deși haosul se manifestă și semnifică tocmai o prăbușire amplă și definitivă a sistemului, a ordinii și funcționalității curente, haosul deci, nu este lipsit de o anumită „arhitectură”preliminara… Există o gramatică a intrarii. Un ansamblu de premise persistente, de corelații și funcționalități negative, ascunse sau doar ignorate, care provoacă, alimentează și susțin pe spații ample, până sau chiar și dincolo de limitele sistemului afectat, un ansamblu de stări critice majore, inițial disparate, de la un punct critic, de start, asociate într-o „armonie negativă” atotcuprinzătoare, cu o vitalitate de impact, reproducere și extensie nelimitate. Nelimitat, de neoprit, rămân atribute-cheie. Între noi fie vorba, haosul seamănă cu o capodoperă!… Este de neimitat, necontrolat, imposibil de plasat într-un depozit. Nu există colecționari de haos… Dispar odată cu piesa de colecție.
Revenind la „gramatică” și intrând în bucătăria virtuală a haosului, am putea contura câteva întrebări , stări preliminare și dezvoltări decisive, dincolo de care, ambiția analizei, a procurării de date, diagnostic și terapii rămâne lipsită de sens. Dacă le-am avea, nu am avea haos… Da, haosul, o colecție sinistră și definitivă de dezvoltări, nu poate face obiectul unei arhive, baze de date, muzeu. Doar o iluzie academică. Nu vom avea nicicând un „Muzeu al Haosului”. Nu scapă nimeni, nu rămâne nimic relevant. Iată de ce nu avem „academii” ale haosului. Doar revelații, amenințări, premoniții.
Nu e puțin. Culmea, acestea nu sunt de loc, nici ascunse, inaccesibile, nici dificil de înțeles. Doar ignorate…
Am o îndoială, o nedumerire. De ce sunt ignorate? O simplă întrebare. De ce sunt ignorate? Este haosul o simplă nenorocire venită de departe sau, de fapt, șocul nimicitor al unei lumi, realități, complet străine de cea în care viețuim, păcătuim, ne dăm mari?… Ori, poate este o complicitate… Avem aici, evident, un joc straniu între nivele de existență, percepție și dinamică profund disparate, haotic distribuite în lumea în care viețuim.
Gata cu speculațiile!
O analiză primară, sumară, din ceea ce realitatea curentă, critică, aberantă, sugerează bunului simț. În lumea în care trăim. Deci:

1.Acumularea sistemică de masă toxică atinge praguri maxime. Devine deplină. Nu mai este loc pentru erori, dificultăți, distrugeri. Inițiative la vârf și la bază, în discordanță deplină cu logica declarată și asumată formal, generează un spațiu saturat de nonsens și devine prizonier al unui blocaj generalizat. Ceea ce înainte părea excepția de la regulă, infractiune și scandal devine stare curentă, dominantă. De la un punct, atotcuprinzătoare. Acaparează chiar și viitorul posibil, aproape sigur la nivele și câmpuri de operare de prim plan, dar și în adâncime. La surse și pe piața dezvoltărilor curente. Oricare dintre reacțiile anterior , sofisticate și influente în spațiul instituțional și de operare curentă, se dovedesc a fi depășite, descalificate și nu de puține ori abandonate din start de jucători de top, altfel legitimați și instalați, recunoscuti a se opune, influența cu susținere curentă. Nimic. Nu lipsesc criticile, protestul și chiar reacții care exprimă „normalitatea”. Cu impact sumar, incidental, episodic. Ușor eroic… Confruntarea rămâne disproporționată. Riposta efectivă, palpabilă apare brusc a fi iluzorie, formală, fără ecou colectiv și deci, fără susținere. Masa toxică devine copleșitoare.

2.Inerția masivă instalată la nivel colectiv, reprezentativ și operațional. Nu este doar o reacție de panică publică, în spații administrative, de comunicare sau acțiune directă, este o stare profund infiltrata în realitatea curentă. Prăbușirea oarecum subită, în România, a comunismului ceaușist sugerează câteva elemente semnificative… Iluzia înnoirii generale și speranța naivă a accesului subit și gratuit la „lumea liberă” au împachetat elegant un eșec istoric de proportii. Rămâne să privim cateva sute de kilometri la est pentru a înțelege cum s-a întâmplat și se întâmplă si la alții. Ucraina și chiar Rusia, chiar China resimt în profunzime, pe toate planurile, costurile prăbușirii de sistem. Acolo unde iluzia a funcționat, adică trecerea subită la lumea liberă, economie de piață, libertate de expresie și altele, acceptarea răului banal, decăderea pe parametrii de primă mărime și relevanță a vieții individuale, private și colective, într-un spațiu haotic, poleit cu lozinci ale capitalismului invingator au generat un spațiu primitiv, neautentic și păgubos, fără motor interior, dependent în primii 1000 indicatorii de Occident. Un Occident expus la rândul său la transformări sincopate, inerente și mai nou cu expunere directă la o invazie sui generis. Refugiați, imigranți, teroriști…
Împăcarea cu „fie ce-o fi”, „merge și așa”, „să vedem”, „asta e”, „la noi nu se poate” ș.a.m.d. devine articolul nr. 1 din constituția reală a spațiului postcomunist. Ș.A.M.D. asumă tocmai complicitatea cu acceptarea unor false ieșiri către normalitate. Ieșire spre ce? Ieșirea în patologic este o iluzie.
Expansiunea masivă a patologiei sociale, evoluției sistemice în parametri profund aleatori sunt calea spre haos. Calea scurtă, parcursă pas cu pas, într-o contaminare colectivă și, de la un punct, de neoprit. O lume îmbrancita sau sedusă, asumând din senin un hedonism demonic, hrănit cu marfă de mâna a doua, de un consumerism primitiv, cinic distribuit într-o țară săracă. Numai bună de jefuit. Ce paradox ieftin.

3.Absența unui leadership autentic, inspirat și responsabil. O dominantă cu prea puține excepții, adesea instabile și contradictorii cu perspective sumbre în viitorul accesibil. Are România lideri?! Dincolo de complexe, de dosar, limite de aptitudini și mai ales de implicare, suntem în afara pieței leadership-ului global. Care, din păcate, nu stă prea bine. În capitole de top, asistăm la comedii jalnice, expresie ale unei reproduceri tot mai falimentare a mecanismelor decizionale, strategice și de comunicare, o lume bântuită de torente obscure care generează o expunere la dezvoltări haotice, regresive și acut lipsite de orizont. Care ar putea fi sursele acestui deficit? În plan cultural, desigur, organizațional și până la urmă demografic? Nu se mai nasc lideri în această țară?! De ce avem tot mai puțini, sau de loc, oameni, bărbați și femei, tineri și maturi, deja formați, cu experiență și expunere publică seminificativă, motivati și determinați să iasă pe piața reprezentării, în domenii-cheie, în spatii critice pentru proba viziune, capacitate, curaj?! Viziune pentru a agăsi calea, competență pentru a elabora soluții viabile și desigur, curaj pentru a înfrunta sfidările, nu puține, trezind încredere și susținere la nivel public. Sunt prea complicat?! Atunci tragem apa…

4.Un prezent aglomerat cu scandaluri, știri-bombă și dezvoltări halucinante definește un fals prezent. O capcană ieftină, adică pe bani, derivată dintr-o raportare superficală la globalizare, pentru a asigura, asuma și practica desprinderea tot mai amplă de identitatea națională, de traditie, de o lume pe căt de autentică, pe atât de vulnerabilă în tavalirea consumeristă care răvășește viața curentă. Mult peste agresivitatea bolșevismului tradițional care a nimicit o bună parte din Europa și Asia si Cuba la inceputul secolului trecut. Da, un nou început de secol. De fapt, un „The End” al civilizației autentice în diversitate și complementaritate. Oarecum paradoxal, globalizarea conține implicit vechea tentație totalitară a uniformizării, desigur pe alte valori și indicatori, cu criterii, principii și mijloace, pe cât de sumare , pe atât de agresive în raport cu existența curentă. Mai rămâne piața vastă a trăirilor individuale și colective. A trăirilor finale… Sau, de ce nu, a trezirii?…

5. În derularea toxică a evoluției pe diverse niveluri, sisteme și mecanisme, izolarea la nivel individual și colectiv a devenit sursa principală a inerției, ca reacție de adaptarea prin multiplicare până la saturare, o sursă de fals echilibru, ușor patologic, in lumea curenta. Izolarea, ca alegere instictivă, se impune ca adaptare primară și primitivă, ușor animalică la tendința generală de fragmentare a lumii în care trăim. Telefonul mobil, comunicarea IT, o mass-media tot mai sumară și aparent spectaculoasă, nu sunt decât surogatele atotcuprinzătoare prin care orice capcană este de neevitat. Dincolo de izolare, mult mai gravă, alături de fragmentare este derivata complementară a desincronizării. Surprinzător, deși par în permanent conflict, oamenii lumii de azi zac în izolare.. Deci, fragmentare, izolare, desincronizare, la pachet, domină trăirea curentă, inhibă reacții de bun simț, alimenteaza stări jalnice, riposte. Anuleaza resursele și mecanismele unei treziri colective de substanță, robustă, creativă. Doar rutina, consum, somn colectiv, un somn adesea agitat prin halucinatii contrafacute. Somn aproape mortal pentru o trezire autentica. Izolarea este un ecou al morții, abandonului și cea mai bună veste pentru haos. Bună ziua, haos!!

6. Logica „turning point-ului” este simplă. Presupune o cădere subită, masivă și definitivă a surselor mecanismului și practicilor normalității și, concomitent, o extindere exponențială, subită și acaparatoare a stărilor, reacțiilor și practicilor falimentare, în sistem uzate, atacate sau doar contaminate cu evoluții patologice atotcuprinzătoare.
Totusi, să nu cădem în ”The End” Vorbim despre haos, e prima dovadă că nu a avut loc. Rămâne întrebarea. Sâcâitoare, incomodă, nu lipsită de detalii. Cum ar arata „Momentul de răspântie” la doi pași de calea „proastă”? Sau poate, de câte ori am trecut „pe lângă”? Sau de ce, totuși, oare, am putea să-l evitam ? Again, again…
Întrebarea la zi ar fi, în ce stare ne aflăm azi, în România-2016, la nivel individual, colectiv, comunitar și sistemic și, desigur, prin poziționare adesea aleatorie la mediul extern ?! Un mediu comun, marcat tot mai profund și agresiv de expuneri la stări și evoluții haotice? Nu de puține ori surprinzătoare, chiar pentru factori de top ai lumii. Surprinzătoare prin noutate, complexitate și, mai ales, prin dificultatea de a fi gestionate.
Lumea delanșărilor de stări haotice acut păguboase și, element esențial, cu o disponibilitate de conexiune, contaminare și amplificare aparent spontană, domină deja de decenii piața riscului. Ne confruntăm cu un nou interval. Cunoastem și înțelegem sumar logica. Dispunem de mijloace și resurse oarecum adecvate unor contexte anterioare. La nivel de jucători? Pe cine contăm? Oare am intra măcar în joc? Puțin probabil. Cu cine?!

7. Să ne ocupăm atunci de un haos „de mâna a doua”… De implicații pentru țara în care trăim. Care încă se mai cheamă România, stat național, independent, integrat (parțial) în UE, membru NATO, ș.a.m.d. Care vor fi costurile și consecințele unei absențe elementare într-un campionat sever și agresiv, un lipsit de aranjamente de culise?! Se preocupă cineva?! În România care este…
Dincolo de Apocalipsă, ce facem cu țara în care trăim, sau la care ne raportăm, fiind ceva mai departe… Departe, dar în același spațiu fluid, marcat de hazard, expus la un viitor ciudat. Cel puțin ciudat.
Care este lista primară a amenințărilor asumate? Nivelul de incertitudine asociat. Care sunt sursele, mecanismele și impulsurile negative, deja active și care ar putea fi dezvoltarea lor în viitorul apropiat? Ce capacitate operațională efectivă avem acum, în 2016 și după un an electoral confuz și sumar, în 2017, la nivel instituțional pentru a identifica, asuma și răspunde în mod efectiv la presiuni și dezvoltări negative? Îi pasă cuiva? Cui?!
Dacă nu, avem o colectie de dezvoltări negative complexe, ruinătoare și dificil de gestionat, care în absența unei riposte flexibile și calificate ne poate livra o dinamica haotica, masiva imposibil de gestionat.

8. The end… Deci, cum ar arăta haosul? Falsă întrebare. Un haos autentic, deplin și definitiv nu ar avea martori, deci nu va putea fi descris, nu vor fi doctorate, aniversari si cuvantari, nici macar cimitire. Pentru moment doar se lafaie la orizont.

Scuze pentru deranj. Noapte bună.

(Foto: openclipart.org)

La multi ani, Romania!

Oriunde te-ai afla, aici, între hotare, sau prin aceia dintre noi, vremelnic sau nu răspîndiți prin lume. Să ai parte de noi, toți românii, mai buni, mai educați, mai responsabili. La fel de mîndri precum Armata Română, datorită jertfei căreia exiști și care astăzi, cu onoare, face parte din cea mai importantă și puternică alianță militară mondială, NATO, singura garanție, unicul scut de securitate în vremurile tumultoase pe care le trăim.

Și acum Neagu Djuvara, despre Romania Mare – 1918.

La mulți ani!

UPDATE:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/574698899267453″ mbottom=”50″]

(Foto: nato.mae.ro)

NATO Juncture: exercitiu militar si mini-summit

Astăzi, 4 noiembrie 2015, are loc un dublu eveniment NATO, cu o semnificație și de o importanță deosebite în contextul geo-politico-militar al ultimilor doi ani. În timp ce exercițiul militar TRIDENT JUNCTURE 2015, cel mai amplu din ultimii treisprezece ani, atinge punctul culminant al desfășurării – la Zaragoza/San Gregorio, în Spania, se vor desfășura, în cursul zilei de azi, demonstrații masive pe uscat, aici aflîndu-se și militarii români din Batalionul 528 Cercetare Vlad Țepeș –  la București are loc reuniunea șefilor de stat din țările central și est-europene care fac parte din Alianța Nord-Atlantică.

Concret, la acest mini-summit organizat la București și prezidat de Președintele României, Klaus Iohannis și de Președintele Poloniei, Andrzej Duda, participă nouă lideri ai țărilor din zonă, președinții Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Ungariei, Estoniei, Letoniei si Lituaniei, și va fi prezidat de Președintele României, Klaus Iohannis, evenimentul desfășurîndu-se în prezența secretarul general adjunct NATO, Alexander Vershbow.

Subiectul principal al dezbaterii este întărirea flancului estic european, printr-o prezență mai mare a NATO în regiune, în condițiile îngrijorării crescînde și întemeiate privind intențiile de extindere ale Rusiei în zonă. NATO a decis deja, în luna februarie a acestui an, deschiderea a șase unități de comandă și control în Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia si România, în scopul detasării rapide de unităși în regiune, în caz de necesitate. În plus, România și Polonia vor avea și cîte un Comandament Multinațional de Divizie.

Scopul întîlnirii este adoptarea unui mesaj comun al țărilor participante, care să evidențieze importanța adaptării strategice a NATO în condițiile volatilității situației geo-politico-militare. Propunerile comune de astăzi vor fi formulate în vederea pregătirii summitului NATO care va avea loc la Varșovia, în 2016.

Consider, avînd în vedere întregul context, că în România și Polonia ar trebui să se stabilească cîte o bază permanentă NATO pe teritoriul lor, fiind două din cele mai expuse țări în fața Rusiei, din centrul și estul Europei. În momentul de față, la noi existînd numai două comandamente ale Alianței. Țările baltice, la rîndul lor, solicită și susțin amplasarea de baze NATO în regiune.

Cea mai mare problemă o constituie opoziția Germaniei (și a Franței, bănuiesc), care a transmis deja, conform Wall Street Journal, că nu dorește tensionarea relațiilor cu Rusia. Numai că flancul estic al Alianței trebuie întărit, în ciuda acestei opoziții germane, iar o propunere atît de amplasare de baze permanente aliate, cît și de o creștere a numărului de trupe staționate de-a lungul frontierei cu Rusia, sub comanda NATO, va trebui serios luată în considerare la următorul summit, cel de la Varșovia. Riscul ca Rusia să considere aceste mișcări drept provocări este evident, dar negocierile, cu Germania (și Franța) ar trebui să țină cont, în primul rînd, de necesitatea securizării zonei implicate. În privința Rusiei, trebuie evidențiat și accentuat permanent faptul că Alianța are un scop strict defensiv, iar cooperarea s-a realizat chiar și în timpul exercițiului TRIDENT JUNCTURE 2015, la care a fost invitată să participe.

(Foto: instagram.com/jfcbrunssum/)

TRIDENT JUNCTURE 2015 – Hey, NATO Can Adapt

tj15

Planificat încă de acum doi ani, TRIDENT JUNCTURE 2015 este cel mai amplu exercițiu militar desfășurat de Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, în ultimii treisprezece ani. O forță impresionantă – 36.000 de militari, din țări membre NATO și partenere, printre care și România, peste 140 de avioane și mai mult de 60 de nave maritime – va fi desfășurată în 16 locuri din cele trei țări gazdă, Italia, Portugalia și Spania, pe uscat, pe mare și în aer.

Desfășurat în două etape, 3 – 16 octombrie și 21 octombrie – 6 noiembrie, scopul exercițiului este, pe lîngă antrenarea trupelor, testarea capacității de reacție rapidă a forțelor aliate în cazul unui atac inamic venit din partea unui adversar imaginar și introducerea unor elemente noi, ca scutul antirachetă și cele specifice războiului hibrid.  Deși inamicul este în continuare, oficial, imaginar, și deși Rusia a fost invitată ca observator, este clar că anexarea Crimeei a dus la adaptarea exercițiului, astfel încît, tradus, mesajul ar suna: dacă îndrăznești, cu asta te confrunți, noi sîntem pregătiți.

Conform declarației oferite de către Generalul Denis Mercier, French Air Force, Supreme Allied Commander for Transformation, în cadrul unei mese rotunde din data de 15 octombrie, în fața a treispreze jurnaliști, declarație consemnată de site-ul breakingdefense.com, chiar mesajul exercițiului a fost schimbat, din ”NATO can still go big”, inițial, în ”Hey, NATO can adapt”, în fața provocărilor intervenite de la conceperea exercițiului și pînă la efectuarea lui propriu zisă.

Cu aceeași ocazie, Generalul Mercier a mai precizat:

Adversarul simulat, a evoluat, de asemenea,  în ceea ce se numește o amenințare hibrid, un stat-națiune care nu se rezumă numai la implementarea forțelor regulate – inclusiv tancuri si rachete anti-aeriene – pentru a amenința vecinii săi, dar folosește, de asemenea, luptători de gherilă ca proxy-uri. Asta sună foarte mult ca Ucraina, dar Rusia nu este singura care adoptă o astfel de abordare: Iranul este un alt prim exemplu.

Adversarul prezintă chiar o amenințare cibernetică, de război electronic, hacking și de bruiaj sisteme NATO – într-o măsură limitată. Vom avea evenimente și vom vedea modul în care jucătorii pot reacționa la… intreruperi ale unora dintre rețelele. Nu cred că vom merge în punctul în care rețeaua va fi complet perturbată.

[…]

Lecțiile învățate în Afganistan ne-au arătat că, de la bun început, în cazul în care dorim să avem interoperabilitate deplină, trebuie construită ceea ce noi numim o rețea misiune federalizată… care va permite ca toate comunicările naționale să lucreze împreună, O mare parte din Trident moment arată, pur și simplu, că NATO poate îndeplini această funcție.

De altfel, prima parte a exercițiului numai pe acest ultim aspect s-a axat, comunicarea între cartierele generale, fără implicarea trupelor la sol. Abia în cea de a doua parte, cea cuprinsă între 21 octombrie și 6 noiembrie, acestea au intrat în acțiune.

Eu vă voi ține la curent cu desfășurarea exercițiului și vă invit să participați nu numai prin urmărirea a ceea ce se întîmplă, cît și prin întrebări, în cazul în care aveți nelămuriri. Dacă nu voi fi în măsură să vă răspund, vă asigur că le voi transmite mai departe, astfel încît să obțineți informațiile solicitate.

(Foto: flickr.com)

Karl-Peter Schwarz, FAZ: Osteuropa hat recht

Cu permisiunea lui Karl-Peter Schwarz și cu scuze pentru că nu le-am tradus, cîteva fragmente din articolul ”Osteuropa hat recht”, publicat în Frankfurter Allgemeine Zeitung. Karl-Peter Schwarz, sînt sigură că vă amintiți, a fost alături de noi în lupta pentru reinstaurarea statului de drept, în timpul loviturii de stat din vara anului 2012.

Înainte, însă, cîteva cuvinte ale lui Paul Dragoș Aligică:

In confuzia, manipularea si eroarea din mass media si de pe fluxurile de pe internet, vocea si scrisul prietenului meu Karl-Peter Schwarz de la Frankfurter Allgemeine Zeitung au ramas un constant reper de luciditate, curaj si profesionalism, indiferent de context sau presiunile corecte politic din jur. Iata-l din nou dand masura in Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Karl-Peter Schwarz: Europa de est are dreptate să se opună cotelor obligatorii de migranți. „Principalul argument al acestor ţări a fost că sistemul cotelor fixe obligatorii în materie de imigraţie nu rezolvă nicio problemă atât timp cât frontierele externe ale Spaţiului Schengen sunt deschise. Practic, ţările care acceptă cote obligatorii semnează un cec în alb, dat fiind că imigranţii pot trece în mod liber frontierele”, explică Karl-Peter Schwarz în Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Cred ca am mai sugerat asta odata, prieteni: daca nu ati dat inca o cerere de prietenie sau un follow pe facebook, faceti-o. Exista mii si zeci de mii de persoane care se intituleaza sau se vor publicisti, jurnalisti sau comentatori publici. Doar cativa merita numele. Iar Karl-Peter e unul dintre ei.

”Was verbindet den ungarischen Ministerpräsidenten Viktor Orbán, diesen Gottseibeiuns aller Migrationsbeschleuniger, mit dem rumänischen Präsidenten Klaus Johannis, der deutschstämmigen Lichtgestalt aus dem multikulturellen Siebenbürgen? Worin sind sich die ungarischen Nationalisten, die an ihrem Trianon-Trauma laborieren, mit nationalistischen Slowaken und Rumänen einig, die vor hundert Jahren zwei Drittel des ungarischen Staatsgebietes annektierten? Was haben tschechische und slowakische Sozialdemokraten und Nationalisten, polnische christliche Demokraten und Nationalkonservative gemeinsam? Welches Thema ist stark genug, um die politisch tief gespaltenen Gesellschaften Ostmittel- und Südosteuropas zusammenzuführen? Das schafft, wie es aussieht, nur eines: die Ablehnung der Massenimmigration und insbesondere der Einführung verbindlicher Flüchtlingsquoten in der EU.

Statt darüber völkerpsychologische Mutmaßungen anzustellen oder sie, wie in deutschen Talkshows üblich, allesamt als „Rassisten“, „Populisten“, „Anti-Europäer“, „Egoisten“ und notorische Solidaritätsverweigerer abzustempeln, sollte man lieber hören, was sie zu sagen haben.

[…]

Quotenregelung löst kein Problem

Auf dem letzten Gipfel der Visegrád-Staaten, der stattfand, um den Widerstand gegen die obligatorische Quotenregelung zu bekräftigen, führten die Ministerpräsidenten Polens, der Slowakei, der Tschechischen Republik und Ungarns mehrere Argumente an, die einiges für sich haben, sofern man bereit ist, sich nicht nur vom Gefühl, sondern auch vom Verstand leiten zu lassen. Ihr wichtigstes Argument besagt, dass eine fixe und verbindliche Quotenregelung kein Problem löst, solange die Außengrenzen des Schengen-Raums nicht wirksam gegen illegale Migration abgeschottet werden und solange die Aufnahme von Asylbewerbern im Sinne des Dublin-Abkommens zu bewältigen ist.

Zur Zeit geht es um die Verteilung von 160.000 Asylbewerbern, um Griechenland, Italien und Ungarn zu entlasten. Aber wenn der Zustrom anhält, was als sicher gilt, wird man die Quoten sukzessive und in immer kürzeren Abständen erhöhen müssen. Wer nun verbindlichen Quoten zustimmt, solange weitere Migranten ungehindert die Grenzen überschreiten, unterschreibt faktisch einen Blankoscheck. Dies zu tun wäre unverantwortlich, weil die zur Verfügung stehenden Ressourcen begrenzt sind. Die Ansicht, humanitäre Katastrophen setzten das ökonomische Grundgesetz von der Knappheit der Güter außer Kraft, hat in Deutschland viele Anhänger, in den Visegrád-Staaten aber wird sie nicht geteilt.

[…]

Die Quotendiskussion, auch darin haben die Ministerpräsidenten der Visegrád-Staaten recht, lenkt von den Ursachen der Krise ab. Die EU hat es verabsäumt, für ein humanes, rationales und belastungsfähiges Asylsystem zu sorgen, das politisch Verfolgten und Kriegsflüchtlingen rasch und effektiv helfen, illegale Migration stoppen, den Schleppern das Geschäft verderben und damit Tausenden das Leben retten könnte. Der österreichische Außenminister Sebastian Kurz hat vorgeschlagen, Flüchtlingen in den Herkunftsländern oder in der Region die Möglichkeit zu geben, Asylanträge zu stellen. Was jetzt betrieben werde, sagte Kurz, sei ein Förderungsprogramm für Schlepper. Hinzuzufügen wäre, dass das falsche Signal, das von der Quotenregelung ausgeht, den Schleppern nur noch mehr Kunden zuführen wird.”

(Foto: AP, faz.net)

O reactie la situatia prezenta

Intamplarea face ca lucrez saptamanile astea in arhive occidentale pe subiecte care ating de multe ori istoria noastra nationala din secolul 20: mari decizii, situatii cruciale, persoane si personaje nodale apar mereu, ici si colo, din paginile arhivelor. Documente confidentiale si corespondenta inedita devoaleaza o imagine cu totul remarcabila – cel putin unuia ca mine – despre Romania in jocul marilor puteri intre 1916 si 1960 si despre elitele romanesti in acea perioada. Sau mai bine zis despre o parte a acestor elite: acea minoritate care a ramas pro-democrata, pro-occidentala si anticomunista si antifascista chiar si in cele mai grele momente.

Ceea ce reiese din varii arhive puse cap la cap despre acesti oameni (unii dintre ei cvasi-necunoscuti, cum sint cei doi protagonisti ai materialului ce-l impartasesc cu dumneavoastra mai jos – David Mitrany, cel mai important politolog roman din secolul 20 si diplomatul si scriitorul D. N. Ciotori) este: clarviziune, caracter, patriotism, sacrificiu si tragedie. Cand revin seara si intru pe fluxurile din tara, imaginea publica din Romania de azi nu pare un dezastru. Ideea de dezastru are o nota de demnitate si de drama in ea. Ce se vede e altceva: E o farsa. Este absurd. Este stupid. Este penibil. Este grotesc. Pigmei si caricaturi umane cocotate pe varfurile politicii si mass media, topaind, balacarindu-se si incaierandu-se intr-un mahalagism generalizat de neamuri proaste ajunse „ceva” sau care vor sa ajunga „ceva”.

In fine. Asta e. Aici am ajuns. Sa revenim la cei din vechime. D. N. Ciotori catre D. Mitrany, in 1951, razboiul rece incepuse. Despre Romania, elitele sale, despre exil, despre Europa si geopolitica europeana, despre Rusia si Estul Europei. Despre clarviziune si tragedie:

12 Nov. 1951

Mitrany, dragă Mitrany,

Nu de luni, ci de ani tot gândeam să-ţi scriu. Şi am tot amânat: ba că tot auzeam că nu eşti în Anglia, ba că nu-mi dădea nimeni adresa. Mai era şi faptul că eu am un condei nărăvaş: când nu-i e a scrie se poticneşte ca măgarul înţepenit în picioarele de dinainte şi n’ascultă nici de îndemn, nici de ciomag. Vezi bine, eu sunt cu turma foştilor inamici…

Mă gîndesc la vremile când era Anglia, anglie şi România o ţară cu oameni buni la inimă şi dornici să meargă cît mai repede pe acelaşi drum pe care au mers occidentalii. S’au dus acele vremi. S’au dus şi oamenii  care credeau în atâtea lucruri chimerice. Bietul Titulescu s’a stins pe pământ străin, Lupu s’a potolit pe veci, Madgearu a fost străpuns de glonţul propriului său elev, Iorga a fost măcelărit cu toporul şi aruncat în şanţ (Iorga şi Madgearu din ordinul direct al nemţilor) şi cei ce-au mai rămas putrezesc de vii în celulele lui Stalin. Se prăpădi şi bietul Scotus, (îţi trimit un articol despre el) iar, voi, aci în Anglia victorioasă v’aţi dat după zidurile imaginare ale Pactului Atlantic şi vă rugaţi de Stalin să nu vă strângă de gât pentru că „sunteţi civilizaţi” şi, dacă pieriţi voi, ce mai rămâne din civilizaţie? Stalin, bine înţeles, leşină de durere când se gândeşte că va veni ziua când veţi pieri înecaţi de propriile voastre greşeli şi nu va mai fi civilizaţie, nici wisky, ci doar blestemata de vodka.

Tu care, desigur, citeşti toate blestemăţiile politice, ai pus, cumva mâna pe o revistă care apare la Londra „The Eastern Quarterly”? Am scris câteva articole – nu tocmai ortodoxe – iar ultimul a apărut la 15 oct. sub titlul Trenga Stalini. Dacă nu cunoşti revista (e tipărită de Polonezi care sunt complect nebuni, mai nebuni ca irlandezii. Acum cer, cu toţii, să aibă ca hotar Oderul!) aruncă-ţi ochii pe colecţie la Royal Instit şi sunt sigur că te vei amuza sau chiar supăra.

Nu mă pot opri să-ţi spun că socotesc politica britanică întoarsă la vremile lui Palmerston fără Palmerston şi fără Europa de după războaele lui Napoleon. Obsesia de a restabili un echilibru de forţe cu Rusia, împărţind cu ea Europa şi crezând că veţi avea o frontieră europeană pe Oder este, după capul meu, cea mai primejdioasă  halucinaţie. Dar, bun e Dumnezeu şi meşter e şi Dracul: va veni mintea cea de pe urmă în capul oamenilor. Numai să nu ne ia Dracul până atunci.

Ştiu că tu ai publicaţiile celor de la Royal Inst. for F.A. A apărut acum, decurând un volum: „Documents on International Affairs, 1939-1946 Vol I cu o introducere de Toynbee. Eu, după cum ziceau toţi prietenii: ţiganul e certat cu banul” sunt acum, pribeag, ca Ion Fără de Ţară, mai lipit pământului de sărac ce sunt decât ori când şi nu-l pot avea. Dacă poţi….. Nu cum-va vii pe la Paris? Văd că noul guvern întăreşte sârma ghimpată în jurul câmpului de concentrare în care vă închide, dar poate tot faci cum-va să dai pe aici. Dă-mi de ştire şi sper că eşti voinic şi sănătos.

Cu vechea şi afectuoasa prietenie

D. N. Ciotori

12 Place Dauphine

Paris Ier

PS: Multe multumiri Florinei pentru ca a transcris textul de mai sus. Fara efortul ei, nu-l puteam impartasi cu dumneavoastra.

mitrany1

(Foto: mitrany.eu)