După ce antenele au mai obosit să țipe, în weekend iese la atac o altă specie a contestatarilor măsurilor de austeritate: inteligenții. Se fac calcule, se dau citate, se scrie cu mult bold. Concluzia? Tăierea de pensii și salarii e fie ineficientă, fie de-a dreptul inutilă. Fie nu facem economii și vom fi nevoiți să mărim TVA și cota unică, fie am tăiat de unde nu trebuie, prostește și lucrurile puteau fi făcute muuuult mai inteligent. Totul e degeaba! Doi comentatori, preluați constant și promovați de hotnews, strălucesc prin argumente, aparent, solide.
Argumentul calculului exact
Primul e Dan Șelaru care publica un calcul plin de înmulțiri, procente și virgule care ar fi excelent dacă nu ar fi greșit. Nu am să intru într-o argumentație punct cu punct, spun doar atît:
1. calculul lui Șelaru nu ține bine cont de piața neagră/ gri cînd calculează scăderile la încasările de TVA. Citim: „Pasul trei. Am băgat TVA la toate sumele ceea ce e fals, se întorc din TVA cu undeva între 10 şi 20 de procente mai puţin. Din evaziune, produse nefiscalizate (pătrunjel la piaţă) şi economii.” De unde are cifra asta „între 10 și 20%” ? Întrebarea mea e asta: de ce presupune că înainte de reducere, statul încasa TVA-ul pe cei 15 sau 25% iar acum nu-l va mai încasa? Dacă reducerea de 15% din coșul zilnic al pensionarului va fi operată numai asupra mîncării cumpărate în piețe, de la ne-plătitori de TVA? A prezenta bănuieli ca certitudini într-un calcul cu sutimi de procente e cel puțin o greșeală impardonabilă.
2. mantra „scăderii consumului”. Citez: „Un alt efect pe care-l are reducerea consumului este efectul pe care-l are asupra economiei private reale. Efectele o să fie încasate de micii comercianţi, o să existe un nou val de şomeri care la rândul lor o să crească deficitul. Nu mă aventurez să spun o cifră dar ordinul o să fie al zecilor de mii. Aşa că din cele 2,6 procente cred că o să rămână în jur de 2 procente anual „economie”.” Așadar după ce am calculat cu sutimi, scoatem direct din burtă. În primul rînd, care scădere a consumului? Cu cît? Nu se spune nicăieri, calculele anterioare erau operate cu aparentă precizie asupra taxelor ipotetice pe consumul redus. Însă, frankly, vorba lui Bush, nimeni nu știe. Apoi chestiunea șomerilor. Dacă nu știm cît se reduce consumul, de unde știm că „valul de șomeri” va număra cîteva zeci de mii?
Așadar Dan Șelaru transformă un calcul ipotetic, binevenit de altfel, în argument științific. Concluzia? „Aşa că nu am scăpat de creşterea TVA sau a cotei unice sau de un nou împrumut.” Totul e degeaba, nu-i așa?
Argumentul analizei serioase
Avem apoi unghiul de atac caustic, practicat de Dan Popa într-o tiradă cu mult bold care îi face direct „neghiobi” pe Băsescu și pe Boc. N-am să intru în detalii baroce, precum Popa. Argumentul lui principal e cam așa: „Poate ca trebuie taiat si din salarii. Aici trebuiau facute niste studii de impact si evaluari care sa arate riscul social al masurii, impactul pe buget si mai ales, directia pe care o vor lua banii.” Oooo, da! Un post foarte lung în care ni se dă alternativa: studii de impact, analize, decizii în comun cu cît mai multă lume cu putință, consultări largi cu sindicatele în așa fel încît să eficientizăm sistemul bugetar prin concedieri, nu prin reduceri. Eu cred că Dan Popa, ca să renunț și eu la menajamente, și-a pierdut mințile. Iată de ce:
1. Cu un sistem bugetar în care de la nivelul 2 în jos toată lumea se va opune feroce oricărei restructurări și cu sindicate controlate în majoritate de PSD, a anunța concedieri masive dar diferențiate era cu certitudine un mod de a amorsa „mica bombă nucleară” a lui Geoană. Da, repartizarea uniformă a costurilor reformei nu e echitabilă, părinții mei sînt pensionari și știu ce spun. Însă ideea concedierilor „țintite”, pe lîngă faptul că ar fi fost mai costisitoare (salarii compensatorii) și ar fi avut un efect imprevizibil în consum, ar fi aruncat România în blocaj și în haos. Realitatea demonstrează că lucrurile se blochează întotdeauna cînd e vorba de „diferențiere”. Nu discut aici logica și sensul ideii de diferențiere ci faptul ca ideea de „echitate” e o utopie. Nu se poate minimiza nemulțumirea decît prin împărțirea egală a sacrificiului. Solidaritatea trebuie impusă la români, nu așteptată să se manifeste. Altfel „De ce eu și nu Gică?” va bloca pe veci orice reformă.
2. Iliescu a demonstrat de 20 de ani că cea mai bună metodă de a nu face nimic și de a lua decizii care nu schimbă nimic e metoda „largii consultări”. Dacă Băsescu nu și-ar fi asumat frontal o decizie clară și ușor de înțeles deși brutală, ne prindea toamna fără nici o reducere de salariu sau concediere din sistemul bugetar.
3. Semnalul internațional dat de măsurile anunțate e mai important, poate, decît economiile la buget. Sîntem după ani de zile în care am dus pe alții cu vorba și cu preșul. Criza, Grecia și situația economică internă au făcut lucrurile volatile și potențial periculoase. România trăiește cu un sistem bugetar umflat mult peste limitele normale de administrația Tăriceanu, pe care șirul de alegeri din ultimii ani l-a pus la adăpost de orice măsură de restructurare reală. Trebuia anunțat ceva fără echivoc, rapid și clar în direcția reformării statului român. Nu zece ani de consfătuiri și o pagină de bune intenții. Europa trebuie să își poată recîștiga încrederea în România iar investitorii cu nervii la pămînt au nevoie de vești bune. Nu de prostii analitice servite pe post de pamflete neroade.
Demersul celor doi Dani e, în intenție corect. Păcătuim însă cu toții, și ei în primul rînd, de boala analistului: vrem așa de tare să părem mai deștepți decît restul încît sfîrșim prin a uita cu totul de sensul adevărului, de lucrurile în care credem. Guvernul are nevoie de critică dar nu de chibiți care în loc de argumente produc mai degrabă retorică spumoasă.