Nici Petrișor și nici Reporter Virtual nu au informații bune. Madame știe ce s-a întîmplat.

Ședința a avut loc pe tema scăderii profitului businessului de cărți-pentru-cotoare-frumoase de la Adevărul.  Iată stenograma:

DP: (ridicînd, într-un nor de fum de țigară, privirea din niște rapoarte): Care opt milioane profit că eu văd două pierdere aici?

RC: (care nu reușește să-și explice de ce a schimbat Dinu havanele cu niște țigări ordinare. Se înfioară în sinea lui managerială: chiar așa de rău o sta cu banii?) Piața de cărți pentru expus cotoarele e suprasaturată! Cred ca e cazul să trecem direct la cotoare. Oamenii nu-și dau jos peștii de sticla sau pescarii din porțelan ca să pună cărțile noastre, Dinule. Așadar propun să facem „Colecția de cotoare esențiale”. N-ai nevoie de bibliotecă,  le poți pune direct pe perete, într-o ramă. Costă mai puțin, pari de 3 ori mai cult la RON-ul investit. Îl spargem pe Turturică cu investigațiile lui.

DP: Nu merge, Răzvane! De cînd a cîștigat Băsescu poporul e nervos, cultura nu mai e prețuită.  Poporul fumează fără întrerupere. Facem Adevărul cu țigări. Tiraj de cîteva milioane garantat! Dinu apasă un buton din brichetă. Pe ușă intră furios Peter Imre, cu pachetul de țigări al bodyguardului. Îi oferă una lui Patriciu, el își aprinde 3, pentru a sublinia cine e mai bărbat în cameră. Uite, noul manager al Adevărul Holding! Un om cu experiență!

PI: la un milimetru de fața lui Corlățeanu: Ce bă?!! Ești jmecher? ‘rați ai dracu’ cu cultura voastră cu tot, idealiștilor!

DP: Lasă-l Petrică. Da Răzvane, ești prea idealist pentru mine. Lasă-ne că avem treabă. Lansăm colecția Adevărul cu Kent lung pentru doctori, ca pe vremurile copilăriei tale.

RC: Să-ți fie rușine Dinu Patriciu! RC pleacă zîmbind în barbă: Idealist? Lasă că vezi tu bilanțu pe bune….

Tapalagă a scris un serial de articole despre reteaua Voicu. Cel mai important mi se pare ultimul: „Cum poate fi anihilata reteaua. Solutii ” Tapalagă are dreptate: lipsesc din presă vocile care să ne vorbească despre soluții și e prima oară cînd un plan de acțiune cu puncte precise (opt în total) demontează mitul drobului de sare uriaș numit corupție în sistemul judiciar. Hotnews face ceva remarcabil: nu numai că dă o lovitură de presă cu stenogramele Voicu dar merge dincolo de analizele sterile pe „text” și oferă un diagnostic complet și o soluție. Aproape că am uitat de OXAN și Atilla 🙂
Aș adăuga că Valeriu Stoica a observat cu ceva vreme în urmă într-un interviu al cărui autor îmi scapă, că reforma în justiție nu poate porni decît din interior. Orice demers din exterior va fi asimilabil cu intervenția în actul de justiție și e sortit eșecului. Aici e si motivul sigurantei de sine nesfirsite afisate de dinozaurii care guvernează sistemul. De aceea revolta celor 300 e extrem de importantă și trebuie încurajată și susținută de cei care vor într-adevăr reforma. Revolta e cea care va garanta independența sistemului și nu politicul.

Madame s-a plimbat astazi la șosea pentru a saluta primăvara, arestarea lui Voicu și demiterea lui Sassu. Tot salutînd ea așa, pe o bancă a găsit aceste foi rupte, însoțite de un bilet din partea Sereistului din Pădure: „Madame, îți trimit, prin intermediul acestei bănci de treabă, cîteva pagini de jurnal autentice înspre aducere aminte asupra rolului jucat de Alexandru Sassu în campania din toamna lui 2009”.
Întîmplările sînt autentice.

19 nov 2009
„VH îl apelează telefonic pe AS şi îl cheama în sala negocierilor. Mai înainte mi-l dă la telefon ca să mă convingă de ce dezbaterea trebuie organizată la TVR. Şi că are nu ştiu ce parteneriat cu Realitatea şi Antena3 să organizeze împreună (pretext pentru a aduce gaşca de moderatori pro-Geoană de la A3). Îi explic că dezbaterea poate fi organizată oriunde, chiar şi la Parlament. Îi mai explic cum s-au decredibilizat toate televiziunile de-a lungul campaniei şi de ce nu putem accepta ca ele să găzduiască dezbaterile. (Mi-am amintit între altele de un episod relatat de Felix din campania pentru primărie din 2004. Autentic. Petrecut la ProTV. Când luminile erau aranjate pentru a-l dezavantaja pe Băsescu. Văzuse toată lumea pe micul ecran. A fost o altercaţie acolo între stafful lui Băsescu şi oamenii din ProTV.) H. îl cheamă pe A.S. la noi. Să venim, să discutăm, să ne înţelegem asupra formatului dezbaterii. S. se execută ca un căţeluş. H. voia de fapt să tragă de timp şi să blocheze tot. S. ajunge după vreo 40 de minute. Încearcă să ne convingă de bunele sale intenţii. Îl întreb de ce nu a trimis un car la dezbaterea de la Cluj. Răspunde halucinant: nu avea nici un fly disponibil. Vorbim de TVR. Îi dau eu răspunsul corect: pentru că trăiţi din bani publici şi nu vă pasă de audienţă. Îmi dau seama că omul e sluga umilă a PSD. Joacă teatru, se dă echidistant, dar de fapt el vrea să îl protejeze pe Geoană. S. e membru plin în echipa de campanie a PSD. N-am nici un dubiu. Cădem de acord pe format de cinci contracandidaţi. Primii cinci din sondaje. Acceptăm TVR . H. îşi dă seama că e deja târziu şi nu mai avem cum să organizăm nimic. De asta i-a fost teamă. Să nu organizăm ceva doar cu Băsescu şi Crin. Să re-edităm episodul de la Cluj. Aşa că ne-a ţinut ocupaţi. Se ridică brusc şi pleacă. Zice că nu ne înţelegem şi ei nu mai participă la negocieri. S., căţeluşul său de companie spune că nici el nu mai stă în condiţiile astea. A plecat stăpânul, pleacă şi el. Dar tocmai căzusem de acord pe un format de 5. Hotărâm (staff-urile celorlalţi candidaţi rămaşi în sală) să trimitem o scrisoare la TVR şi să le cerem detalii despre ceea ce tocmai agreasem. Ora, locul, ş.a.m.d.
S. (sau H., nici nu mai contează) se prinde că îi forţăm mâna aşa că în loc să răspundă la scrisoare, trimite el o altă invitaţie scrisă în care, stupoare, invită primii 7 candidaţi (deşi ne-am înţeles pe 5). Interesul lor era să dilueze căt mai mult dezbaterea şi Geoană să treacă cât mai puţin observat. Interesul nostru era să avem mai puţini participanţi şi Geoană să fie expus cât mai mult aşa cum e el. Rămânem toţi mască. Au înţeles acum toţi care a fost jocul şi ce partitură a interpretat S. Dintre ceilalţi niciunul nu are curajul să-i ceară demisia. O cer eu public. Oricum H. şi S. au reuşit să omoare dezbaterea în ziua respectivă. Au mai câştigat timp. Toate staff-urile refuză invitaţia lui Sassu. Urmează un episod jenant. Geoană se prezintă, chipurile, la dezbatere. Vine la poarta televiziunii. Ştia că nu vine dulăul cel mare aşa că o face pe curajosul. Lumea râde. Jurnaliştii au înţeles şi ei toată mascarada şi se amuză de „curajul” lui Geoană.”

30 nov. 2009
„ S. trimisese scrisoare oficială. Invita cei doi finalişti la dezbatere înainte de turul doi la TVR. Propunea chiar nişte zile. Răspundem oficial că acceptăm. Evaluările lor arătau că cel mai bine ar fi să nu fie nici un fel de dezbatere între tururi. Să nu-l expună pe Geoană. Aşa că S. face o manevră inspirată desigur de H., că nu are S. atâta minte. Întreabă BP al Parlamentului dacă să facă sau nu dezbatere pentru turul doi. Ştia că PSD şi PNL au majoritate în BP. Şi BP o respinge. Să recapitulăm: S. trimite invitaţie oficială, propune chiar şi zilele. Invitaţia este acceptată oficial. S. „îşi dă seama” că a procedat incorect. Cere aprobare de la BP al Parlamentului . Care respinge. TVR nu mai poate organiza dezbaterea. Dar, sigur, că a vrut. A scăpat Geoană şi de dezbaterea asta”.

Se tot vorbește de numirea lui Turcescu în poziția de director TVR. Mi s-ar părea o decizie profund neinspirată din partea PDL-ului să sprijine candidatura lui Turcescu. Postul e politic, oricît ne place nouă să vorbim de independență, iar mandatul lui Giurgiu a demonstrat clar că pentru a continua reforma TVR e nevoie de un președinte cu experiență administrativă și sprijin politic masiv. Turcescu va fi un director slab care va lucra înspre consolidarea propriei imagini mai mult decît a instituției imediat ce se va confrunta cu dinozaurii din sistem și va pricepe cît de dificilă e lupta. O bună marionetă care se va putea întoarce împotriva PDL cu ușurința, invocînd independența și profesionalismul. Tăriceanu-like. Să ne înțelegem, nu-l critic pe Turcescu, la urma urmei nu sugerez că va face ceva ilegal. Doar că depolitizarea și reforma TVR trebuie să fie asumate de un personaj care are o miză mai importantă decît propria imagine.

Dacă aș fi în locul PDL aș negocia cu Hurezeanu. Băsescu a făcut de două ori manevra neașteptată de a oferi pozițiile cheie la vîrful Serviciilor unor membri ai opoziției și s-a văzut că, pe termen lung, n-a avut decît de cîștigat din asta. Cazul Săftoiu a demonstrat că apropiații riscă mai degrabă să devină balast decît instrument docil.  A-i propune lui Hurezeanu presedinția TVR are așadar cîteva avantaje:

• Îi dă ocazia să iasă onorabil din teribila aventură de la iRealitatea TV
• Demontează argumentul „dictaturii”
• Pune în fruntea TVR un jurnalist adevărat
• Hurezeanu nu-și mai permite un eșec.

Oricît de neplăcută ne e cariera recentă de consilier al lui Năstase și bibelou de vitrină pentru Vântu, Hurezeanu are cu mult mai multă substanță, idei și viziune decît Turcescu. Al cărui ton permanent grav și afectat maschează doar parțial ambiția. Și cam atît.

La Gurbănești sîntem foarte ecologiști și serbăm Ora Pămîntului săptămînal: curentul se oprește în tot satul, cel puțin o oră. De-abia azi am aflat cum se cheamă, cînd, citind pe HotNews că la Parlament „Luminile au fost stinse de presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, alaturi de directorul World Wide Fund for Nature Romania, Luminita Tanasie” am înțeles că ENEL ne tot taie curentul nu pentru că au rețelele praf ci pentru a lăsa copiilor noștri un Pămînt mai puțin poluat. Sigur, se cam încețoșează gîndul cînd încerci să vezi care e rostul pentru care arunci în bezna deasă, la o oră de plină activitate, Ateneul, Teatrul Național sau Opera. Asta  într-o țară în care avem încă localități fără curent electric unde mii de oameni militează ecologist bîjbîind în fiecare noapte la lumina lămpii de gaz strămoșești . Stîrnește o mare nedumerire și gestul doamnei Anastase de a stinge luminile într-o clădire în care  ele ar trebui să fi fost deja stinse sîmbătă seara la 20.30.  E ca și cum ai deschide geamurile la țarcul de oi, să intre aerul.

La noi, vrăjelile astea de PR cu oameni politici care vibrează ecologist și se înfioară sustenabil au ceva cu mult mai ridicol decît prin alte capitale europene. Bucureștiul e plin de piste pentru biciclete blocate de mașini, mașini pe spații verzi pentru că nu mai au loc fizic în altă parte, parcuri decimate peste noapte pentru a face loc unul P+10 fără garaje sau parcări, care va atrage și mai multe mașini care nu au unde sta decît în drum, gropi în care poți să-ți pierzi mașina și viața, șantiere pline de rabe care fac un fum cît Turceniul și alte grozăvii. Iar în loc ca doamna Anastase să ia la rost pe Dr. Haos, în loc ca PDL să comunice și să acționeze limpede în Cosiliul Local bucureștean unde transparența e ceva mai mare decît a unui bloc de granit, domnia sa, cu multă presă de față, stinge luminile sîmbătă noaptea într-o clădire în care ar trebui să fie deja stinse de o zi.

MB: Vă mulțumim pentru amabilitatea de a sta de vorbă cu Madame Blogary. Am vrea să abordăm cîteva teme care vizează în primul rînd viitorul și mai puțin scandalurile prezentului. Aș începe cu noțiunea de „dreapta”. Cum putem crea un partid de dreapta în România, atîta timp cît electoratul de dreapta nu prea există? Pentru că nu prea se știe ce e dreapta. Sau se știe?

Înghesuiala de la centru

CP: Sînt mai multe partide care s-au recomandat a fi de dreapta, din 90 încoace, și au creat, cel puțin la nivelul reprezentărilor politice, identități care sînt descrise ca fiind de dreapta. S-a vorbit mai degrabă despre identități de centru-dreapta, așa cum în partea cealaltă s-a vorbit despre centru-stînga, pentru că fiecare partid a ținut să introducă vocabula suplimentară “centru”  pentru a evita percepția de partid aflat la extremă. Acesta mi se pare un gest extrem de semnificativ în raport cu publicul. Pe această filieră a discursului public s-a legitimat public ideea că unele partide sînt de stînga sau de dreapta.

În al doilea rînd, aceleași partide au susținut că nu e important să dezvolte foarte mult ideea, în sensul în care a vorbi prea mult pe această temă înseamnă a ieși dintr-o zonă de interes pentru public. A existat un soi de timiditate, ca să nu spun mai mult, faţă de dezvoltarea unei identități clare, ca şi cum agregarea unei identități coerente i-ar plictisi pe cetățeni.
Pe de altă parte nici dinspre societate n-a venit o cerere expresă și insistentă, în sensul în care cetăţenii să spună „nu mai putem dormi şi mânca dacă nu ne daţi o definiție doctrinară foarte puternică”.

MB: Nu vi se pare că e vorba de o neînțelegere, de ambele părți?

CP: Eu vreau să spun că e și responsabilitatea grupurilor civice, nu numai a partidelor. Îmi amintesc cît de încîntat  am fost în momentul în care Valeriu Stoica, în acel moment vicepreședinte al PNL, a zis pentru prima dată: Da, ar fi interesant să discutăm noi (PNL) ca partid cu oameni din societate care spun că sînt liberali. În 1999 existau un număr de oameni care de 4-5 ani spuneau lucrul ăsta. Deşi nu era o presiune foarte puternică, Stoica a fost totuşi sensibil la ea.

E un soi de contract tacit. Un contractant sunt partidele, care dincolo de a spune că sînt de dreapta sau stînga n-au mai spus prea multe. Celălalt contractant e societatea, care a fost oarecum mulțumită cu acest nivel de clarificare. Pe de altă parte există acum un interes pentru poziționarea într-o parte sau alta a spectrului. Spun asta chiar uitîndu-mă cum se exprimă lumea pe bloguri, în comentariile la ziare. Nu sînt întotdeauna formule foarte elegante și articulate, dar e clar că există o așteptare în legătură cu definirea unor poziții doctrinare mai clare decât cele actuale.

Frica de cuvinte și lipsa tribunelor sociale

MB:– Aveți cumva impresia că doctrina e privită ca teorie care are prea puțină legătură cu practica?

Da, e bună precizarea. Aici sînt două straturi ale memoriei care influențează percepția. E un strat foarte profund care ține de formula tradițională “prea multă carte strică” și atunci, cu picioarele înrădăcinate în această geologie românească de dată foarte veche, unii reacționează de maniera “a se slăbi”. Asta e una. Există, apoi, un strat mai recent al memoriei colective, legat de comunism, și care zice: “teoria ca teoria, da’ practica ne omoară”.

MB:– Aici nu se întîlnesc cumva spaima de teorie a cetățeanului cu discursul “de lemn” al politicianului?

Sigur, ele sînt cuplate și duc, de pildă, la un discurs demagogic. El e ilustrat perfect de cariera fabuloasă pe care a făcut-o termenul “concret”. “Vrem măsuri concrete”, “să discutăm concret” etc.

MB: “Concret” a devenit cel mai puțin concret termen dintre toți.

Adevărat:) Ideea e: nu stăm la discuții, trebuie să tranșăm. Pe de altă parte, există cred o problemă foarte serioasă în spațiul public românesc care m-a făcut și pe mine să vorbesc din sînul PDL  în felul în care am vorbit. Problema este că la nivelul societății sînt prea puține tribune sociale care să fie pe de o parte bine așezate și pe de altă parte care să fie legitime, să aibă o minimă legitimitate care să producă la nivel social mobilizare. Numărul acestor tribune e foarte mic și vedem cum tribune care existau, de genul GDS sau SAR sau unele ziare au devenit tot mai fragile și merg spre o formulă de club. GDS a ajuns un club, nu mai e deloc o tribună socială. Mai demult era un loc unde se proiectau cîteva din lucrurile necesare pentru stat, era o tribună. Gazetele au ajuns baricade mai degrabă decît tribune de revendicări sociale.

O abordare pragmatică a dreptei: valoarea autonomiei

MB: Revenind la întrebare, ce înseamnă dreapta, în mod pragmatic, pentru populație și plecînd de aici să încercăm să aflăm dacă avem un electorat de dreapta. Aș reformula așa: dincolo de teorie și doctrină, ce înseamnă de fapt “dreapta”?

Există în momentul ăsta două resurse importante care pot fi folosite pentru a articula o viziune de dreapta. Una dintre ele este reprezentată de tot ceea ce înseamnă autonomie în lumea post comunistă din România. Autonomia întreprinzătorilor, care nu depind decît de propriul efort și de propria imaginație, autonomia intelectuală a tînărului de 18 ani care a reușit să se desprindă de dominația școlii și tutela părinților, autonomia țăranului care muncește şi aşa mai departe.

MB: E un alt termen pentru “libertate”?

E mai mult decît liberalism în sensul economic al termenului. Eu am o problemă cu termenul “liberalism” așa cum e el vehiculat din 89 încoace în România, pentru că el trimite mai degrabă la valorile pieței și la ceea ce înseamnă re-inventarea capitalismului. Pe de o parte această reinventare e destul de șchioapă în România pentru că noi am reinventat spolierea statului înainte de a reinventa capitalismul pur și dur. E un capitalism fără piață liberă. Pe de altă parte, discursul statului de drept, ideea politcă a liberalismului a fost în prea mică măsură asumată de cei care și-au spus liberali. Asta a fost întotdeauna ceea ce m-a ținut departe de viziunea PNL-istă. Au fost momente, mai ales cînd PNL era condus de domnul Stoica, cînd partidul s-a apropiat de o viziune liberală care însemna și liberalism politic. În liberalismul politic eu includ dealtfel ceva ce Stoica nu include, Aşa cum ştiţi, nu sînt o portavoce a lui Stoica, aşa cum nu sutn o poratvoce a vreunui alt politician Pentru mine e esențial ca dintr-un punct de vedere doctrinar, libertatea să fie gîndită în conjuncție cu egalitatea. Asta și face ca uneori să fiu perceput ca un om de stînga. Nu e vorba de stînga, e vorba de faptul că dintr-o perspectivă politică egalitatea e o valoare esențială a liberalismului și, după 1989, la noi egalitatea a fost privită de toți cu mare reținere. Azi, libertatea fără egalitate e absurdă.

Revenind, o resursă esențială a dreptei e captarea tuturor energiilor și pasiunilor legate de autonomie și agregarea unor oameni din lumi diferite: un universitar din București, un țăran din Bacău și un întreprinzător din Caransebeș trăiesc în lumi foarte diferite dar pot avea în comun teritoriu al autonomiei, mai mult decît libertatea în sens economic.

O necesitate: toleranța

A doua resursă importantă pentru dreapta nu vine, aşa cum cred mulţi, din zona creștin-democrată, care mi se pare că este în România de azi o maimuțăreală. Eu cred că la noi resursele pentru creștin-democrație au fost epuizate. Creștin democrația a fost încercată de PNȚCD, de altfel, dintr-o ambiție pur internaționalistă: au vrut să fie primii care să asume o integrare în familia creștin-democrată și și-au adăugat acest “CD”. Din păcate, resursele politice ale creștin-democrației europene nu au fost exploatate de PNȚCD, deşi acesta a rămas în internaționala CD şi a fost recunoscut de PPE. De altfel, în momentul de faţă Miluț e membru în PPE. Da, poate face poze cu Sarkozy şi Merkel.

MB: Valeriu Stoica a făcut o observație interesantă, el spunea că pînă în momentul în  care Biserica nu-și asumă o doctrină socială limpede, nu va exista punte de comunciare între politic și Biserică și creștin-democrația va avea o problemă fundamentală pentru că e obligată să aibă interlocutor în Biserică.

Da. E o perspectivă foarte justă. Eu merg încă și mai departe. Cred că resursele CD nu au fost folosite. Există însă un punct în care PNȚCD a reușit ceva, însă nu are deocamdată un continuator: E singurul partid din România care a știut să pună împreună sensibilități și valori ale religiosului în cele două formule majore: ortodoxă și greco-catolică. Ei au ținut împreună aceste două dimensiuni, una cu rădăcini în Transilvania, cealaltă în restul țării.
De aci trebuie să vină o a doua resursă importantă a dreptei, din capacitatea de a pune împreună sensibilități foarte diferite. De pildă: greco-catolici, ortodocși, protestanți, romano-catolici. Dar nu doar religioase. E vorba de a pune împreună minorități, în primul rînd cele care contează. Nu înțeleg de pildă de ce domnul Klaus Johannis nu este în familia de dreapta a PPE-ului și este în această combinație bizară cu PNL și PSD. Vorbesc așadar despre nevoia de a federa sensibilitățile nemților, maghiarilor (cu atît mai mult cu cît UDMR este deja în PPE), romilor (care sunt foarte prost reprezentaţi).
Această idee are un nume: e toleranță. Toleranţa nu e, cum cred unii, un sinonim al unei putreri slabe, care acecptă orice pentru că nu poate respinge nimic. Nu, toleranţa se exprimă la nivel politic prin capacitatea de a federa sensibilități foarte diferite. Toleranţa e o forţă. Iată de ce ar trebui să fie o resursă importantă a dreptei.

––––––––––-

În partea a doua și a treia, pe care le publicăm vineri și luni, Preda vorbește despre religie, bani și afaceri, Patriciu, dramoleta politicii românești, Geoană, bicameralism,  și proiectul european:

„Cred, de pildă, că dreapta în România ar trebui să se definească într-o formulă laică și să ceară, între multe altele, scoaterea religiei din școli. „

„E de notorietate faptul că Patricu s-a aflat într-o relație foarte avantajoasă pentru el cu statul român. În același timp e ultra-liberal, un soi de David Friedman la cub care ar vrea să șteargă și cuvîntul “stat” din dicționar.”

„Povestea începe la nivel local, în primul rînd, prin construcția unei rețele politico-comerciale în care participarea la campanii e răsplătită cu contracte, care la rîndul lor aduc o contribuție suplimentară la următoarele campanii.”

„Gîndiți-vă că în 2000 am avut mica piesă a tribunului echipat cu mitralieră și pînă și eu m-am dus și l-am votat pe Iliescu. În 2004 am avut drama construită în jurul tiranului Năstase și în 2009 am avut drama flăcării violete și a lui Geoană în vizită la Vântu. E ceva de piesă de teatru de mîna a doua care se joacă în momentele cheie.”

„Nu poţi construi o politică de dezvoltare dacă nu aşezi ceva la nivel intermediar, între comună-oraş şi repsectiv nivelul naţional. Ai două variante: una de tip german, cu federalism, alta de tip francez, aşa cum vreau eu. Dacă nu alegi nici una, nici alta, vei avea un stat slab, mai aproape de cele africane decât de cele europene.
Nu putem face politică europeană cu 40 de județe și cu o singură cameră legislativă.”