[Partea a doua a interviului cu Valeriu Stoica. Prima parte aici.]

Plutocrație și capitalism

MB: V-aș sugera să vorbim puțin despre un alt subiect atins în „Reconstrucția Dreptei”: diferența între plutocrație și capitalism. Chiar mă miră că Preda a folosit termenul de „oligarhi” odată ce în cartea dumneavoastră plutocrația era atît de bine definită.

VS: Pînă la urmă există o oarecare corespondență între termeni. În România în ultimii ani a fost preferat termenul de „oligarhi” a fost mai ușor de înțeles. Cînd spui „plutocrat” poate pentru mulți pare mai ciudat, să nu se creadă că e vorba despre locuitorii de pe planeta Pluto.

MB: pentru noi, la MB, separarea între politică și afaceri devine un subiect stringent și devine destul de limpede  că lucrul acesta nu poate fi legiferat pentru că vor exista tot timpul portițe de ocolire. O astfel de separare ar trebui să vină din cultura internă a partidelor și la fel cum dumneavoastră ați făcut o opțiune în 2002, v-aș întreba cum vedeți aici PDL, ce ar trebui să se întîmple în PDL pentru a ajunge la o cultură a separării între politic și economic.

VS: Este o chestiune crucială pentru evoluția democrației și a economiei de piață în România. Dumneavoastră vorbiți de separație, poate că termenul de separație nu este cel mai potrivit.Pentru că el exprimă ceva foarte bun dar în același timp, simplifică. Ce este bun în acest termen? Avem nevoie de o delimitare funcțională între segmentul politic și segmentul economic. Regulile de funcționare ale celor două segmente sînt diferite. Nu trebuie să le confundăm. În al doilea rînd e bună ideea de separare și sub următorul aspect: Nu poți să utilizezi funcția politică pentru a realiza un interes propriu sau pentru a sprijini interesele celor care fac parte din propriul tău grup economic. Sub acest aspect ideea de separație este bine venită.

Pentru a realiza o astfel de separație este necesar să adoptăm nu doar legi, cu privire la ANI, DNA, samd – ele sînt bune și necesare – dar în același timp este nevoie să se schimbe cultura organizațională la nivel politic și la nivel economic. Pentru că, pînă la urmă, trebuie să se înțeleagă și la nivelul instituțiilor politice și la cel al instituțiilor economice că în ambele segmente evoluția depinde de respectarea unor reguli. Iar regulile trebuie să fie arbitrate. Dacă vrem să avem o dezvoltare normală e României, dacă vrem să avem prosperitate, este nevoie ca jocul economic să se desfășoare pe baza liberei concurențe, lasînd celor pricepuți posibilitatea să cîștige. Evident că imediat apare întrebarea ce facem cu cei care pierd. Trebuie să creăm sistemul prin care cei care pierd să poată oricînd în jocul economic dacă abilitatea lor o permite. Dacă însă denaturăm libera concurență și creăm miliardari de carton, oameni care își fac imperii economice căpușînd bugetul de stat, o să observăm că acești oameni, de foarte multe ori, nu știu să gestioneze averea pe care au dobîndit-o. Asta explică de ce în ultimii 20 de ani au apărut peste noapte averi și s-au pierdut peste noapte averi. Pentru că a fi om de afaceri este o meserie foarte grea.

MB: a fi politician e o meserie?

VS: A fi politician este o altă meserie, foarte grea și ea. Ca urmare, dacă vrei să creezi instituții stabile și vrei să ai succes pe termen lung, trebuie să intri într-un joc cu reguli și cu arbitri corecți. Cînd se va înțelege asta și la nivelul oamenilor de afaceri și la nivelul oamenilor politici, atunci se va produce transformarea de mentalitate care va creea demarcația necesară între politică și afaceri.

Dar, mergînd mai departe, termenul de separație uneori simplifică. De ce?Nu este de imaginat o societate în care să fie o ruptură totală între politică și economie. Pentru că, vrînd – nevrînd, în politică se iau decizii care pot să fie favorabile sau nefavorabile unor grupuri economice. Și atunci problema este în ce fel deciziile politice influențează situația economică. Mai întîi eu aș promova un principiu, ca liberal: să se ia cît mai puține decizii politice care influențează zona economică. Pentru că criza, care încă tulbură lumea astăzi, nu este doar rezultatul disfuncționalităților la nivelul economiei capitaliste. Această criză este în primul rînd rezultatul disfuncționalităților introduse în economia capitalistă de decizii politice greșite.

Repet, prima idee este să avem cît mai puține decizii politice cu impact economic. Mai nuanțat: să luăm decizii politice care să permită cît mai mult retragerea statului din economie. Unde poate fi util statul? În crearea acelor instituții care să arbitreze jocul economic. Dar aceste insitituții trebuie să fie independente și nu trebuie să fie supuse presiunilor politice.

O separație totală între economie și politic nu poate să existe pentru că apar în viața economică momente în care diferite grupuri au interesul să promoveze anumite reglementări. Problema este cum se face legătura dintre aceste grupuri și decidenții politici. Pe ușa din spate, în culise, sau în mod transparent. În America există un sistem de lobby, instituționalizat, legiferat, care permite transparența acestor tipuri de influențe. Ar fi naiv să credem că noi putem ieși din zona oricăror influențe dinspre economic spre politic. Atunci, cea mai bună soluție nu este să negi aceste influențe, trebuie să vezi mecanismele prin care ele să fie transparente și să poată fi judecate de public: în ce măsură aceste influențe sînt corecte, legitime, în ce măsură deciziile pe car ele iau politicienii pe baza acestor influențe sînt corecte și legitime.

Deocamdată noi în România nu știm ce se întîmplă. Această zonă de influență între politic și economic este ocultă.

S-ar putea ca unele influențe să fie pozitive dar cîtă vreme ele sînt oculte, noi nu știm.

Obiectivele guvernării și clasa de mijloc

MB: Aș continua cu un foarte scurt citat din discuția dumneavoastră cu Turcescu din 2003, unde ați spus că „politica se face cu o bună reprezentare a intereselor”. E o foarte bună definiție a politicii care probabil lipsește din limbajul actual. Acolo vorbeați de interesul național. Liberalii, însă, reprezintă clasa de mijloc și v-aș întreba ce trebuie să facă guvernarea PDL astfel încît la sfîrșitul lui 2012 să putem spune că într-adevăr am avut la putere un partid care a reprezentat interesele clasei de mijloc.

VS: Poate că ar mai fi trebuit să nuanțez: Politca presupune buna reprezentare a intereselor și ierarhizarea lor. Pentru că o proastă ierarhizare a intereselorar putea să sacrifice interese importante. În 2012 vom avea o scadență.Am spus și în cadrul partidului că noi sîntem condamnați, ca partid de dreapta, să cîștigăm și alegerile din 2012 și pe cele din 2014, mă refer la locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. De ce? Pentru că noi ne-am asumat niște obiective strategice. Am promis electoratului că vom schimba sensul de funcționare al autorităților publice, ele au funcționat în perioada tranziției nu în interesul cetățeanului ci în interesul unor grupuri oculte. Am promis că vom reforma statul român și avem în vedere în primul rînd consecințele referendumului de la sfîrșitul anului trecut – Parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari. Dar mai avem în vedere pe lîngă aceste două obiective strategice faptul că realizarea lor nu e posibilă în doi-trei ani. Avem nevoie de un ciclu mult mai mare, de o perioadă de timp mult mai mare și asta înseamnă că dacă vrem ca aceste obiective strategice să fie realizate trebuie să cîștigăm și alegerile din 2012 și pe cele din 2014. Pentru că acesta este al treilea obiectiv strategic. Dar pentru a putea cîștiga aceste alegeri trebuie să guvernăm bine pînă atunci. Dacă guvernarea din 2010 pînă în 2012 nu aduce beneficii pentru cetățean, va fi foarte greu să cîștigăm alegerile. Și atunci, revenind la esența întrebării dumneavoastră, ar trebui ca în această perioadă, mai întîi, să gestionăm criza economică în așa fel încît perioada ei de manifestare să se scurteze cît mai mult cu putință. Există din acest punct de vedere semne îmbucurătoare și analiștii arată că practic România a ieșit din recesiune. Numai că această ieșire din recesiune nu se simte la nivelul omului de rînd. Între începutul crizei și sfîrșitul crizei, pe de o parte și modul în care este perceput începutul și sfîrșitul crizei de către populație există un decalaj. A trecut un an pînă oamenii de rînd au început să simtă ce înseamnă criza. la fel și acum, cetățenii nu vor simți ieșirea din recesiune decît peste vreun an sau doi. Iată de ce spuneam că e foarte important să scurtăm acest ciclu necesar pentru ca beneficiile ieșirii din criză să fie simțite de cetățeni. Nu e ușor, acesta este un prim imperativ al actualei guvernări.

În al doilea rînd, noi trebuie să demonstrăm că sprijinim mediul de afaceri, că sprijinim capitalismul din România. Avem nevoie în această perioadă de măsuri care să creeze libertate în economie. Poate că nici nu e bine să spun „să sprijinim oamenii de afaceri”. Ei se sprijină singuri. Guvernul trebuie să ia măsuri care să mărească sfera de libertate în economie. Să înlăture acele constrîngeri și reglementări care îndiguiesc libertatea economică. Și nu în ultimul rînd, avem nevoie în perioada următoare să identificăm pe baza principiului subsidiarității, care este un principiu popular, cînd este cu adevărat necesar să sprijinim anumite categorii defavorizate. Pentru că, din păcate, uneori adoptăm măsuri care nu se mai diferențiază de cele care sînt luate de partidele de stînga. Ori, marea diferență între măsurile sociale luate de un partid popular și cele luate de un partid socialist, este următoarea: În timp ce un partid socialist nu ține seama de principiul subsidiarității și luînd măsuri sociale sacrifică tocmai pe cei care produc și aduc bani la buget, un partid popular pleacă de la premiza că trebuie să sprijine mai întîi pe cei care produc și pe cei care dau bani la buget și după aceea să-i încurajeze pe ceilalți la rîndul lor să producă și să intre într-un circuit productiv și numai în măsura în care e vorba într-adevăr de categorii defavorizate, marginalizate, care nu au capacitatea prin propriile resurse să intre în aceste circuite economice, numai în acel cazuri bine precizate să se acorde sprijin.

Acest lucru este valabil și pentru grupuri și pentru indivizi. Mulți nu înțeleg această diferență și spun „s-au luat niște măsuri sociale și înseamnă că partidul care e la guvernare e partid de stînga” Nu. Dacă vedem cine sînt destinatarii măsurilor și modul în care au fost luate aceste măsuri, atunci putem să facem diferența. Dar, repet, riscul este ca dacă noi nu explicăm aceste lucruri și mai ales dacă nu le aplicăm așa cum trebuie, să fim confundați cu un partid de stînga. Într-o perioadă de criză multe măsuri pot fi privite ca populiste sau de stînga. E nevoie de o retorică a guvernului care să explice ce măsuri ia, de ce le ia, și mai ales este nevoie ca în primul rînd guvernul să ia măsuri pentru maximizarea sferei de libertate economică.

Comunicarea internă și externă în PDL

MB: Apropos de retorică, aveți impresia că PDL comunică prost în acest moment?

Nu comunică prost, nu comunică deloc. Ar fi bine dacă ar comunica măcar prost. În discuțiile pe care le avem în partid chestiunea comunicării este o temă vitală și eu mă bucur că mulți colegi din partid au idei foarte bune în această direcție, sper ca ele să își găsească reflexul instituțional cît mai rapid și sper ca acele mecanisme instituționale să și funcționeze pentru ca să asigurăm comunicarea sub un dublu aspect: Noi avem nevoie în primul rînd de o comunicare în interiorul partidului. Pentru ca să-ți mobilizezi militanții ai nevoie ca ei să cunoască ce se întîmplă tot timpul în partid, să-i asociezi la decizie și asta presupune că ei trebuie să fie informați și trebuie să dezbată diferitele variante înainte de luarea unei decizii. E nevoie deci de o legătură între militanții de la baza partidului și cei care conduc partidul, fie că e vorba de nivelul teritorial sau cel guvernamental.

MB: Acum militanții sînt buni numai în alegeri

Pentru că marea greșeală pe care o fac partidele din România și din păcate și noi am făcut-o, am apreciat că militanții sînt buni numai la lipit afișe. Nu este așa. Lipitorii de afișe pot să fie mercenari, poți să lucrezi pentru asta cu oameni care nu sînt oameni politici. Oamenii politici sînt ce care cred în valorile partidului și care prin conduita lor cotidiană demonstrează că aceste valori au o viață. Ei sînt cei care devin vectorii de atracție pentru restul electoratului. Cînd vom avea asemena militanți atunci vom avea și o mai mare putere de seducție electorală.

Al doilea aspect: Trebuie să asigurăm comunicarea dintre partid și simpatizanții noștri. Dintre milioanele de oameni care ne votează, nu sînt decît foarte puțini membri de partid. Cum comunicăm cu cei care ne simpatizează? Luăm noi de la acești simpatizanți pulsul, periodic? Îi ascultăm? S-ar putea ca unii dintre ei să aibă idei extrem de utile pentruacțiunea noastră politică. Iată de ce ar trebui să punem în valoare o idee pe care o avem în programul partidului, introdusă în 2007: ideea de rezoluție politică. Ce înseamnă asta? Fiecărui membru de partid sau cetățean care are o idee utilă într-o comunitate trebuie să poată transforma această idee într-o rezoluție politică la nivelul organizației locale, fie chiar la nivel național. În felul acesta reușim să creem un canal de comunicare real și cu membrii partidului, și cu cetățenii României.

Succesiunea, alegerile din 2012 și 2014

MB: Avem puțin timp să vorbim despre alegerile din 2012, am să vă pun o întrebare sugerată de o colaboratoare de-a noastră. PDL și dreapta au dat impresia că improvizează în materie de lideri. Inclusiv prima candidatură la prezidențiale a lui Traian Băsescu a fost o „lovitură de teatru”. Ne puteți vorbi puțin despre cum se pregătește sau ar trebui să se pregătească PDL-ul în problema succesiunii?

În dezbaterea internă privind dezvoltarea instituțională a PDL-ului sînt discutii ample pe aceasta temă. Aceste discuții se vor reflecta și în modificări statutare și în modul de selectare a posibilor candidați pentru funcții importante de demnitate publică și nu mă refer doar la funcția prezidențială. Principiul pe care îl avem în vedere este acela al multitudinii de oferte pentru un post. Dacă aplicăm acest principiu la funcția prezidențială înseamnă că în perioada următoare nu trebuie să pregătim doar un lider, înseamnă că trebuie să pregătim șapte, opt, zece lideri care să se valideze în confruntările politice, în discursul public, în dialogul cu alegătorii ca avînd credibilitate. Dumneavoastră ați vorbit de faptul că prima candidatură a lui Băsescu la prezidențiale a fost cam improvizată. Poate că aveți dreptate. Dar nu trebuie uitat că în acel moment Traian Băsescu era deja un lider politic veritabil. Cîștigase de 2 ori mandatul de primar pentru București iar asta e o chestiune extrem de importantă. Marea noastră problemă în momentul de față este tocmai asta, că am pierdut primăria Bucureștiului. Și la alegerile parlamentare și la cele prezidențiale în București am avut o situație delicată. Un lider politic care cîștigă primăria cum trebuie este și un virtual candidat prezidențial. Nu uitați că Sorin Oprescu a candidat la prezidențiale. Nu discut succesul dar avînd în spate victoria la București, el a avut o bază suficientă pentru a se lansa în această cursă. Că n-a performat e altă chestiune, dar dacă ar fi avut în spate un partid poate că performanța lui ar fi fost alta.

Revin la întrebarea dumneavoastră: trebuie să pregătim mai mulți lideri pentru fiecare funcție posibilă. Dacă mă întrebați pe mine, de exemplu eu văd pe Emil Boc un posibil candidat la funcția prezidențială în 2014. Dar nu trebuie să ne bazăm doar pe el. Pentru că uzura guvernării e foarte mare. S-ar putea ca Emil Boc să iasă din această guvernare cu o credibilitate uriașă dar s-ar putea să iasă cu credibilitatea erodată, trebuie să fim pregătiți și pentru asta. Dacă dorim însă ca el să aibă șanse reale în această competiție pentru funcția prezidențială trebuie să fim solidari cu el în această perioadă. Și eu cred că lideri politici sînt lideri politici dacă știu să fie solidari și să dea pasă celui care poate să dea gol.

Întrebarea finală

MB: Înainte de a încheia v-aș ruga să inversăm rolurile. Aveți în față un simpatizant al dreptei, anonim. Ce întrebare doriți să-mi puneți?

Cum rezistați, domnule, cu simpatia asta de dreapta?

MB: Avem de ales?

VS: [Rîde] Ăsta este un răspuns bun.

MB: Bună ziua și vă mulțumim pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu. Aveți reputația unui strateg politic, unul dintre puținii oameni politici care acționează pe termen lung. De aceea am dori să evităm scandalurile momentului și să discutăm despre viitor. Sînt trei teme pe care am dori să le abordăm:

1. Dreapta românească sau mai bine zis ce ar trebui să fie dreapta românească,
2. Obiectivele guvernării la sfîrșitul lui 2012, unde credeți că ar trebui să ajungem în materie de guvernare la sfîrșitul lui 2012.
3. Alegerile din 2012 și 2014.

Primul punct, dreapta românească: Se vorbește foarte puțin despre „Reconstrucția Dreptei”, cartea scrisă de dumneavoastră împreună cu Dragoș Paul Aligică. Poate că ar fi util să lămurim cîteva lucruri despre „dreapta” privind spre viitor și mai puțin spre scandalurile prezentului.

Mitul stîngii “progresiste”

Există un set de mituri ale stîngii, printre care următorul: Stînga înseamnă viitor, modernitate, urbanism, ecologie. Dreapta înseamnă „trecut, industrial, capital barbar”. De ce credeți că există o astfel de percepție? De ce credeți că avem o mulțime de comentatori de presă tineri cu un discurs de stînga evident?

VS: Astea sînt clișee. Ele fac parte din arsenalul retoric al stîngii de două sute de ani. Cine are însă capacitatea intelectuală să judece lumea politică dincolo de clișee o să constate că lucrurile sînt total diferite. E adevărat că stînga este asociată cu progresul și de aici se face legătura între stînga și modernitate, dar dacă analizăm ce s-a întîmplat în ultimele două sute de ani în lume o să constatăm că modernitatea este un produs al capitalismului și liberalismului. Și de aici o disociere. Inițial, a fost o confuzie la nivel ideologic în momentul în care vechile regimuri din Europa, întemeiate pe principiul monarhic, fie s-au destrămat fie s-au transformat. În acel moment cei care s-au opus vechilor regimuri au format o masă indistinctă. Erau progresiști, moderniști, priviți în general ca de stînga. Asta a fost situația la sfîrșitul secolului 18, începutul secolului XIX.

După un timp, în această masă indistinctă de progresiști și moderniști s-a produs o ruptură hotărîtoare. Au fost cei care au crezut că progresul poate fi impus cu forța, cei care au elaborat utopii pe care au încercat să le impună cu forța, și din această zonă s-a născut socialismul și după aceea comunismul. Din această zonă s-au născut totalitarismele, deși uneori se spune că nazismul este un regim de dreapta, în realitate el în esența lui este tot unul de stînga. Pe de altă parte cei care au fost cu adevărat liberali, încet încet au înțeles că progresul, ideile moderne, nu pot fi impuse cu forța, ele trebuie să fie asimilate în cadrul unei societăți. Și atunci s-a produs un lucru paradoxal: pe măsură ce au cîștigat tot mai multă forță ideile radicale de stînga, socialismul, comunismul, utopiile, liberalii clasici s-au apropiat de conservatori. Adică s-a produs un alt desen al spectrului politic european. Anglia este din acest punct de vedere reprezentativă dar și Franța a cunoscut această evoluție. Nu trebuie să uităm că mai ales după prima parte sec XIX, după restaurație, încet încet, liberaii adevărați au început să aibă o viziune mai conservatoare asupra progresului. Ei au înțeles atunci că este nevoie nu doar de idei noi și de solutții noi, ei au înțeles că este nevoie de o acceptare a acestor idei și soluții noi în corpul social. Și atunci ei au avut înțelepciunea să pună în legătură principiul asociativ, care este un principiu liberal, cu principiul respectării tradiței.

Acuma, revenind la ceea ce se întîmplă astăzi în România. Aveți dreptate, există mulți comentatori de presă tineri care sînt tentați de ideile de stînga.

MB: Și care par foarte moderni și progresiști în discursul lor!

VS: Da, cred că este un nivel superficial al discursului. Pînă la urmă, așa cum spuneam cu prietenul Dragoș Aligică în cartea pe care am scris-o, există un conservatorism al schimbării. Formula aceasta pare paradoxală. Liberalismul de 200 de ani este cu adevărat inițiatorul marilor schimbări. Capitalismul este expresia economică a acestor schimbări. Ceea ce au negat socailștii și comuniștii a fost tocmai fundamentul programatic al liberalismului clasic și al capitalismului. Ce-au produs în schimb socialiștii și comuniștii? N-au oferit un model viabil. S-a văzut după un experiment de 200 de ani că modelul liberal conservator și modelul capitalist au supraviețuit și mai mult decît atît, s-au revigorat în permanență. Prin ideea de conservatorim al schimbării am vrut să punem în evidență faptul că pe de o parte liberalismul clasic și capitalismul, ca expresie economică a liberalismului clasic, permit schimbarea în permanență dar în niște cadre care în același timp asigură o stabilitate.

MB: Nu sînt „revoluționare”, cu alte cuvinte

VS: Da, pentru că și liberalismul și capitalismul sînt modele politice și economice care avansează printr-o corecție succesivă a erorilor. Marele avantaj al modelului politic liberal este că el a introdus un sistem de proceduri politice care permit controlul reciproc al partenerilor din jocul politic și în același timp aceste proceduri permit corectarea succesivă a erorilor pe care le fac jucătorii cînd sînt la putere. Modelul economic al concurenței oneste este același: concurența liberă este cea care reglează erorile care se produc pe piață. Toți cei car eau încercat să substituie procedura democratică și libera concurență cu un Big Brother care să evite a priori orice eroare posibilă și care este deținătorul perfecțiunii, nu au făcut altceva decît să introducă în societate cruzimea, tirania, dictatura, totalitarismul.

MB: Și, pînă la urmă, regresul.

VS: Da, pentru că, din păcate spuneați că unii asociază capitalismul cu barbaria, nu fac altceva decît să aplice un clișeu retoric și să facă dovada că n-au înțeles nimic din ce s-a întîmplat în ultimii 200 de ani. Eu îi privesc cu simpatie pe acești tineri comentatori cu idei de stînga, dar aștept ca ei să îmbătrînească un pic ca să înțeleagă că modelele utopice sînt foarte seducătoare dar în același timp sînt foarte periculoase.

MB: Cred că nu e o problemă „românească”, bănuiesc că ați auzit de „Avatar”, filmul? Acolo capitalistul e un barbar. E tot un discurs de stînga.

VS: Discursul de stînga n-a fost inventat în România. Din acest punct de vedere trebuie să constatăm că marii reprezentanți ai stîngii nu s-au născut în România. De la Marx încoace, Occidentul e cel care produce discursuri de stînga. Și din păcate acest discurs este reluat ciclic. Eu sînt trist cînd observ că în Occident nu s-a înțeles uneori nimic din experiența comunismului. E drept, că din fericire pentru ei, ei n-au trăit experiența comunismului. Dar noi cei care am trăit-o știm că discursul stîngii cînd ese din formula moderată a social-democrației riscă să producă același drame și același tragedii ca cele pe care le-a produs în trecut.

Vocile radicale ale dreptei românești

MB: Există, mai vizibile pe netul românesc, o serie de grupuri de dreapta cu discurs radical. Credeți că fac acestea un deserviciu ideii de dreapta?

Viața politică romănească s-a concentrat în două partide. Unul de stînga, din păcate nereformat, victima unor inerții post-comuniste și un partid de dreapta, PDL, care în momentul de față este într-un proces de dezvoltare instituțională care sper să fie încheiat în anii următori.

Mai există în societatea românească un segment, pe care nu l-aș numi al talibanilor. Este segmentul reprezentanților societății civile care abordează un discurs moral în primul rînd, iar din această perspectivă ei par să fie radicali, dar eu nu văd lucrurile în acest fel. Atunci cînd te raportezi la valorile morale, atunci cînd nu ești angrenat în jocul politic este firesc ca discursul tău să fie mult mai sever, lipsit de compromisuri și din acest punct de vedere el poate să pară uneori dur. Dar nu este așa. Este discursul normal pe care în orice societate care are cît de cît busolă îl țin cei care se raportează în permanență la valorile morale. Dar, repet, ei nu fac politică. Grav ar fi atunci cînd discursuri de tipul acesta ar intra în sfera politică și ar deveni, cum spuneați dumneavoastră, discursuri de tip fanatic sau de tip radical. Toți cei care în sfera societății civile au un asemenea tip de discurs, din punctul meu de vedere au perfectă legitimitate.

Dreapta din perspectivă culturală și spirituală

MB: Avem un subiect pe care nu îl abordați în „reconstrucția dreptei” decît tangențial. Aș vrea să ne spuneți ce înseamnă dreapta nu numai din punct de vedere economic și al statului minimal, ci din punct de vedere cultural și spiritual.

O spunem și în carte: dreapta, din punct de vedere cultural și spiritual înseamnă asumarea unei atitudini. Este vorba nu atît de tipare doctrinare. Este vorba de o flexibilitate a abordării lumii, evident o abordare bazată pe principii și valori stabile. Dar din punct de vedere al liberalismului clasic, ca model cultural în primul rînd, nu ca model politic sau economic, ceea ce este caracteristic este respectul față de celălalt, respectul față de libertatea celuilalt. În termenii lui Isaia Berlin este vorba nu atît de forma negativă a libertății care trebuie să fie respectată, adică să nu intru în sfera de libertate a celuilalt și să nu-i stînjenesc propria libertate, dar e vorba în primul rînd de libertatea în formă pozitivă. Ce înseamnă asta? Să nu pretinzi celorlalți să facă ceea ce crezi tu că este bine pentru ei. Aceasta e, din punct de vedere cultural, atitudinea unui om de dreapta. Am spus liberal clasic dar cred că este o atitudine comună pentru dreapta, în general, fie că e vorba de conservatori, fie că e vorba de creștin-democrați. Și aici, dacă vreți, cred că dreapta de astăzi, indiferent de nuanța ei, își asumă un principiu creștin care înseamnă respectul demnității celuilalt.

Dreapta și Biserica Ortodoxă Română

MB: Pentru că ați adus vorba, cum vedeți Biserica românească și rolul ei în modernitate și în ideologiile de dreapta. Există un defazaj între instituția Bisericii și modernitate?

Dacă vă referiți la România, lucrurile sînt foarte nuanțate. Chestiunea asta este foarte actuală din perspectiva judecății pe care o facem cînd discutăm despre viabilitatea creștin-democrației în România. În cazul PDL, în dezbaterile naostre interne, am atras atenția asupra faptului că în nici un caz PDL nu poate să fie doar un partid creștin-democrat. PDL și-a asumat doctrina populară în 2007, e bine să rămînă în continuare un partid popular. Ce înseamnă doctrină populară? În realitate nu există o doctrină populară propriuzisă, ceea ce numim noi doctrină populară este o matcă. În care se adună, într-o sinteză care uneori variază de la țară la țară, se adună principiile liberalismului clasic, ale creștin-democrației și ale conservatorismului.

Dacă veți citi programul nostru politic veți vedea că în primul nostru capitol avem un inventar al acestor valori care structurează doctrina populară. Aceste valori nu sînt altceva decît valorile fundamentale ale liberalismului clasic, ale creștin-democrației și ale conservatorismului. Ca urmare, ceea ce este important este ca să vedem cum putem acoperi întreaga zonă electorală de dreapta. E un electorat foarte divers. Veți găsi în acest electorat oameni care împărtășesc opinii liberale, unii care sînt creștin democrați, alții conservatori. Nu ne putem limita discursul politic numai la un singur segment. Ar fi o greșeală strategică fundamentală. Nu s-a făcut un studiu sociologic recent care să arate care este audiența discursului creștin-democrat în România. Noi nu știm în momentul de față, dacă ne raportăm la votanții dreptei, cîți dintre ei sînt CD, cîți sînt liberali, cîți conservatori. E nevoie de studii sociologice foarte serioase.

O dificultate legată de creștin-democrație derivă din faptul că în România avem o biserică Ortodoxă majoritară în proporție de peste 90%, o biserică ortodoxă care își asumă rolul de biserică națională, ca urmare este greu de crezut că in perioada imediat următoare BOR va accepta să fie partizană politic. Tocmai pentru că ea acoperă 90% din România, va prefera, așa cum a declarat-o public, în mod ferm, din 90 și pînă astăzi, va prefera să aibă neutralitate față de partidele politice. Asta creează o problemă creștin-democrației. De altfel problema asta a și existat în anii 90 cînd PNȚCD era perceput în primul rînd ca un partid al uniților și al catolicilor. Noi trebuie să găsim niște formule de comunicare cu toate cultele, nu putem, desigur, ignora comunicarea cu Biserica Ortodoxă. Este nevoie însă de o anumită evoluție și la nivelul mentalității Bisericii Ortodoxe. Și mi se pare că lucrurile acestea vor cunoaște o evoluție serioasă în momentul în care Biserica Ortodoxă își va asuma o doctrină socială. Biserica Rusă, de exemplu, în ultimii ani și-a asumat o asemenea doctrină socială. Cred că Biserica Ortodoxă trebuie să meargă mai departe de frumusețea raporturilor dogmatice, să treacă mai departe de aspectele liturgice ale cultului și să înțeleagă societatea românească așa cum este ea astăzi, la început de mileniu 3. Această înțelegere cred că va determina în final asumarea unei misiuni sociale. În momentul cela cred că vom găsi punți mai serioase de comunicare cu BOR și în acel moment cred că zona creștin-democrată din România va avea șanse să se dezvolte, să se consolideze, să se amplifice. Pentru că atunci va putea exista comunicare între un partid creștin-democrat, cum este în bună parte PDL, și cei care din BOR sînt dedicați misiunii sociale. Un partid politic nu se poate implica în chestiunile legate de cult, de aspectele liturgice, de dogmă, șamd. Astea ramîn atributele suverane ale Bisericii. Dar în misiunea socială a Bisericii pot să existe interferențe uneori foarte ample cu un partid politic sau altul. Iată de ce deocamdată trebuie să spunem foarte clar că PDL păstrează o componentă liberală foarte puternică care se află într-un raport de complementaritate cu creștin-democrația

Joi, în deschiderea interviului, Valeriu Stoica ne-a întrebat despre Madame Blogary și diferența principală între noi și hotnews. ro. Am explicat că noi ne asumăm deschis simpatiile de dreapta iar Blogary e o platformă de dreapta. Domnia sa ne-a mai declarat:

„M-aș bucura daca în România am avea un nou tip de structurare a presei.Cu o presă care să asume valori și care să fie numai în sensul ăsta partizană, nu să fie sustinatoarea unui partid sau al altuia ci să susțină valorile și principiile asumate. Să susțină sau să critice forțele politice în funcție de cum aceste valori și principii sînt reprezentate în plan politic. Asta ar fi o transformare radicală, sper să apuc momentul în care ea se va produce.

Asta mai depinde și de patronii de presă. Pentru că din păcate există o dublă defecțiune la nivelul patronilor de presă: Prima defecțiune, ei nu înțeleg că există două nivele diferite în presă. Patronul de presă are interes economic și trebuie să și-l realizeze iar al doilea nivel este nivelul jurnalistului care trebuie să fie independent, să nu fie controlat de către patron, iar calitatea jurnalistului este măsurată nu în raport cu obediența față de patron ci în raport cu audiența unui anumit public. Nu poți să ai în presă întreaga audiență. Tocmai pentru că și societatea e divizată în funcție de valori și de principii nu poți să ai un ziar care e citit în același fel și de șomeri, și de capitaliști, și de profesori, și de țărani. Asta este prima defecțiune.

A doua defecțiune care există la nivelul patronilor de presă: mulți dintre ei, ca să nu spun toți, în perioada asta post-decembristă, au văzut în presă un instrument de negociere a unor interese economice și pe principiul vechi al lui Pamfil Șeicaru „Șantajul și etajul”, au încercat să folosească propriile instituții media nu pentru a obține profit din media ci pentru a determina de obicei statul iar uneori diferite companii private să cotizeze la un ziar sau altul. Sau să accepte anumite beneficii economice pentru alte companii ale patronilor de presă.

Acest tip de viziune asupra presei a fost profund păgubitor pentru libertatea presei în România.

Sper că inițiative cum este aceasta a dumneavoastră să schimbe încet, în timp, viziunea asupra presei românești.”

Joi am avut plăcerea de a sta de vorbă despre viitor cu Valeriu Stoica. Iată tematica interviului însoțită de cîteva extrase:

Miturile stîngii:

Eu îi privesc cu simpatie pe acești tineri comentatori cu idei de stînga, dar aștept ca ei să îmbătrînească un pic ca să înțeleagă că modelele utopice sînt foarte seducătoare dar în același timp sînt foarte periculoase.

Vocile radicale ale dreptei românești:

Este discursul normal pe care în orice societate care are cît de cît busolă îl țin cei care se raportează în permanență la valorile morale.

Dreapta și Biserica Ortodoxă Română

Cred că Biserica Ortodoxă trebuie să meargă mai departe de frumusețea raporturilor dogmatice, să treacă mai departe de aspectele liturgice ale cultului și să înțeleagă societatea românească așa cum este ea astăzi, la început de mileniu 3

Plutocrație și capitalism

Ar fi naiv să credem că noi putem ieși din zona oricăror influențe dinspre economic spre politic. Atunci, cea mai bună soluție nu este să negi aceste influențe, trebuie să vezi mecanismele prin care ele să fie transparente și să poată fi judecate de public: în ce măsură aceste influențe sînt corecte, legitime, în ce măsură deciziile pe car ele iau politicienii pe baza acestor influențe sînt corecte și legitime.

Obiectivele guvernării și clasa de mijloc

Avem nevoie în această perioadă de măsuri care să creeze libertate în economie. Poate că nici nu e bine să spun „să sprijinim oamenii de afaceri”. Ei se sprijină singuri. Guvernul trebuie să ia măsuri care să mărească sfera de libertate în economie.

Comunicarea internă și externă în PDL

PDL nu comunică prost, nu comunică deloc. Ar fi bine dacă ar comunica măcar prost.

Succesiunea, alegerile din 2012 și 2014

Trebuie să pregătim mai mulți lideri pentru fiecare funcție posibilă. Dacă mă întrebați pe mine, de exemplu eu văd pe Emil Boc un posibil candidat la funcția prezidențială în 2014. Dar nu trebuie să ne bazăm doar pe el.

Vom publica interviul in doua parti, miine si marți.