Şi Ponta va fi cel mai fericit şi va da şampania la întîlnirea conspirativă a pesediştilor, de diseară. Alte pronosticuri? Pariuri?

Vom reveni cu update-uri şi la ce se întîmplă în Parlament.

UPDATE 13.26: Gabriel Oprea: „Mi-am dat demisia din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor pentru că Victor Ponta mi-a cerut să aduc crima organizată în Guvern. Cum îndrăzneşte Victor Ponta să vorbească despre securitatea României?” (Hotnews)

UPDATE 13: 35: Federer îl conduce pe Nadal acasă şi-l sărută la despărţire cu 4-3, în game-ul 2.

UPDATE 13:37: Federer îl conduce pe Nadal cu 4 la 3 pe ultimul drum, în game-ul 2.

UPDATE 13:39: Crin Antonescu: „Să se taie, primesc, dar să nu se reducă.”

UPDATE 13:39 şi ceva: Victor Ponta: „Să se taie, primesc şi eu, dar să crească”-

UPDATE 13:40: Adrian Năstase: „Eu doar primesc.”

UPDATE 16:34: „EU’s second-poorest country, Romania is struggling to cap its budget deficit at 6.8 percent of GDP this year and meet the requirements of a €20 billion euro ($24.4 billion) IMF-led bailout. The economy is still expected to shrink by 1% this year, before returning to growth in 2011. The global economic crisis, on top of irresponsible government spending in 2008, saw Romania plunge from growth of 7.1% then to 7.1% contraction in 2009. That has worried investors. Romania’s credit-default swaps price in the highest risk of default in the EU after Greece. Earlier this month, the government failed for the fourth time in a few weeks to sell one-year and three-year bonds. At an auction on June 14th it sold only a third of the planned amount of government debt.” (The Economist)

UPDATE 18:05: Teo Trandafir, Daniel Oajdea, Mircia Giurgiu, Clement Negruţ, toţi PDL , au votat pentru moţiune. Silviu Prigoană a votat şi el pentru moţiune. (Hotnews) Pînă acum 9 parlamentari din majoritatea parlamentară au votat pentru moţiune. Mai e nevoie de vreo 15 ca moţiunea să treacă.

UPDATE 18:11: Şi Georgică a votat pentru moţiune. Georgică Severin, de la PDL. Nu ştiu încă rezultatele, dar, oricare ar fi alea, în PDL  e rost de curăţenie generală.

„Battle of Santiago” (Italia-Chile, 1962)

It was against this highly volatile background that the two sides met in the Estadio Nacional in Santiago in their second group match, with Chile having beaten Switzerland and Italy having earned a creditable goalless draw against West Germany in their respective opening matches. In a futile attempt to try and pacify matters, the Italian players threw bouquets of flowers into the crowd and the match got under way. One of the most enduring myths about the game is that it only took twelve seconds for the first foul to be committed. It wasn’t (it was actually about thirty seconds), but it didn’t take long for the atmosphere between the two teams to deteriorate.

Italy began the match reasonably impressively but the pushing and shoving didn’t take long to start, with the two teams initially seeming to be in some sort of competition to see which could out-simulate the other. The first sending off came after twelve minutes, when the Italian Giorgio Ferrini took a petulant kick at Chile’s Honorino Landa. It was a little swipe (certainly in comparison with fouls from both teams later on during the match), but it was enough for the referee, Englishman Ken Aston, to send Ferrini off. It wasn’t, however, quite that simple. Ferrini refused to leave the pitch and the match was held up for eight minutes while the police escorted him from it, kicking and screaming, and from there on everything started, albeit slowly, to descend into farce.

Every tackle seems over-exaggerated and every reaction to every tackle is likewise. It feels as if every kick that doesn’t smack against someone’s ankles is withdrawn at the very last possible second and the players seem in an ordinate hurry to pass it on as quickly as possible. Possibly the definitive of the moment came when the Chilean Lionel Sanchez and the Italian Mario David got entangled in a corner of the pitch. David took a couple of kicks at Sanchez, who got up and – perhaps appropriately, since he was the son of a professional boxer – flattened David with a left hook to the jaw. Extraordinarily, Sanchez was not sent off, but David’s revenge was as sickening as it turned out to be expensive – a flying kick to Sanchez’s head saw him join Ferrini in the Italian changing room before half-time.

In the second half, the violence continued. Sánchez, who was evidently living a charmed life, punched one of the Argentine-born Italian players, Humberto Maschio in the face, breaking his nose. The kicking, niggly tackles, over-reaction and the general air of menace all continued apace, though. In the background, a football match was trying to get out. The Italians, down to nine men, were grimly hanging on for the draw that would have given them a fighting chance of staying in the competition, but late goals from Jaime Sanchez, with a header after the Italians failed to properly clear deep cross from the left, and a long-range shot from Jorge Toro that found the bottom corner of the net and made the two points safe for Chile, knocking Italy out with a game to spare. Adică, mai pe româneşte, Iulia Moţoc (71 voturi) şi Mircea Ştefan Minea (168 voturi) au fost numiţi judecători la Curtea Constituţională, de Senat şi respectiv, Camera Deputaţilor.

Am citit, cu greutate, explicația dată de Iliescu nenorocirii din 13-15 iunie 1990. Am fost și eu în piață, și înainte de 20 mai, și după, și în ziua de 14 iunie. Am văzut scene de o barbarie sinistră – nu pot uita o femeie elegantă, cred că avea peste 60 de ani, într-o fustă și taior crem deschis, în față la sala Dalles, bătută cu bîtele și lanțurile în timp ce sîngele îi împroșca hainele. N-am să adaug mărturiile mele în detaliu, doar faptul că știu sigur că minerii erau conduși de civili, securiști sau altceva, în salopete noi și îngrijorați vizibil de turnura evenimentelor. Știu pentru că pe mine m-a salvat de bîtele unui grup de ortaci care păreau și beți și drogați exact un astfel de personaj. În fața Facultății de Arhitectură îi ținea pe cei trei la distanță în timp ce mă implora aproape să plec naibii de acolo. N-am sa rememorez oroarea, o face foarte bine Evenimentul Zilei.

Motivul pentru care scriu este repulsia pe care mi-o provoacă jigodia asta bătrînă de Ion Iliescu. Aș vrea să dau un răspuns argumentației lui construite cu mult efort și repetată pînă la tîmpeală în ultimii 20 de ani. Mi se pare ciudat că aproape nimeni din clasa politică nu-l contrazice și prin tăcere participă la credibilizarea unor minciuni nerușinate. Mi se pare trist că dumneavoastră, domnule Preda, vă găsiți să respectați acest blestem cu zîmbet cronic, chiar în ajunul aniversării mineriadelor. Aș vrea ca cei mai tineri să înțeleagă că aici nu e vorba de obsesiile trecutului. E vorba de personajul nefast care a furat ani de zile din viața a milioane de oameni iar unora le-a luat-o cu totul. E vorba de creatorul lui Vadim și Păunescu, de moașa Curții Constituționale care conduce azi România, de tătucul Constituției absurde care ne guvernează, de mama și tatăl lui Voiculescu, Vântu și Patriciu. De omul pentru care Cristian Preda și-a descoperit un surprinzător respect. Din capul căruia s-a născut acefalul rău de gură care își spune liberal și conduce acum PNL. Ion Iliescu e sursa unei tumori aproape mortale care a invadat viața noastră economică, politică și socială și rămîne principalul sponsor al rezistenței furioase a sistemului pe care l-a nășit împotriva oricărei reforme. Dacă România e de nesuportat astăzi e în mare parte din cauza metodei cu care Ion Iliescu a luptat împotriva oricărei forme de reformă. A înțelege asta e necesar pentru vindecare, pentru viitor.

Acest drac trist, comunist, repetă lecția pe care ne-o spune de multă vreme: E foarte neplăcut că au fost violențe în 14-15 iunie 90 dar nu trebuie să uităm că ele au fost rezultatul violențelor din 13 iunie. Aceeași teză pe care eminența ipocrită numită CTP o susținea în 90 în ziarul Adevărul pe cînd scria niște nenorociri pentru care nu-mi amintesc să-și fi cerut scuze vreodată. Am să mă refer strict la felul în care Iliescu prezintă 13-15 iunie. El își construiește scuza mincinoasă pe 3 piloni de argumentație:

1. Organizatorii violențelor din 13 iunie

Din pacate, dupa evacuarea Pietei, in cursul diminetii de 13 iunie (indiferent de stangaciile manifestate de Politie) si inceperea operatiunilor de curatire a carosabilului pentru reluarea circulatiei, spre pranz si in cursul dupa-amiezii, grupuri de rebeli, evident pregatiti, au agresat cordoanele de politisti (care nu erau pregatite pentru o asemenea confruntare) si au incendiat autobuzele acestora.

Ion  Iliescu nu ne-a spus niciodată cine i-a pregătit pe „rebeli”. La vremea respectivă a spus de cîteva ori că ar fi vorba de „legionari”, acuzație de un ridicol de care acum se ferește: ce grupări legionare ar fi supraviețuit celor 50 de ani de comunism? Atunci ne dădea de înțeles că Partidele Istorice se aflau în spatele violențelor. Acum ne tot dă de înțeles că exista o misterioasă forță care organizase atacurile împotriva bieților milițieni. Niciodată n-o numește în clar. Tot timpul ne dă de înțeles că el știe dar nu spune. În realitate, după 50 de ani de comunism și represiune violentă în România exista o singură forță capabilă de a organiza teatrul violent de pe 13 iunie: Securitatea. Ceea ce s-a și întîmplat de fapt. Sînt curios dacă domnul Hurezeanu, și el respectuos la nebunie cu Iliescu acum, își mai amintește că la Europa Liberă, parcă, a fost difuzată celebra conversație prin radio între Ministrul de Interne Chițac și șeful Poliției, Diamandescu,  în care primul îi spunea celui de-al doilea „Am dat foc autobuzelor conform intelegerii cu presedintele…”

Violențele de pe 13 au fost diversiuni organizate sub bagheta lui Ion Iliescu, cu directa lui îndrumare, cu scopul de a justifica valul de violență „populară” care avea să urmeze. Nu a existat nici o „forță obscură”, nici „grupuri de rebeli, evident pregătiți”. Cum de fapt n-a reușit nimeni să găsească nici pe teroriștii din decembrie 89. Același modus operandi. (Curios însă cum „forța obscură” îl apăra pe Ceașescu în 89 și pe țărăniști în iunie 90…)

2. Violența de pe 14 – reacție la violențele de pe 13.

Venirea minerilor in 14 iunie 1990 (alaturi de multi alti cetateni din judete vecine Capitalei) a fost efectul si nu cauza violentelor declansate in ziua de 13 iunie.

Am mai scris despre idioțenia absolută a acestei afirmații. Nimeni nu pretinde că venirea minerilor pe 14 ar fi fost cauza evenimentelor de pe 13! E ca și cum te-ai revolta afirmînd că focul e alimentat de benzină, nu benzina de foc! Extraordinar de profund! Fraza de mai sus e un perfect truism, dă însă impresia că spune altceva: pe 14 iunie am fi asistat la răspunsul societății (de aici adăugirea cu cetățenii din județe) împotriva pericolului de destabilizare produs pe data de 13.  Problema însă e simplă: pe 14 iunie dimineața nu mai era nici urmă de violențe. Ion Iliescu nici măcar nu-și dă seama că aceasta argumentație îl coboară la logica clanurilor țigănești din mahala pentru că violențele se opriseră de ceva vreme cînd minerii au început să bată lumea la întîmplare pe stradă. Așadar bătăile și barbaria care au urmat în zilele de 14 și 15 erau în cel mai bun caz RĂZBUNARE. Minerii nu apărau nimic pentru că nimic nu era în pericol. Violența lor era total GRATUITĂ.

3.  Lipsa mobilului

Toata propaganda antiguvernamentala din anii 1990, continuată de unii si astazi, evita relatarea acestor fapte grave din ziua de 13 iunie, sau le rastalmacesc, inventand tot felul de povesti ridicole pentru a pretinde ca puterea de atunci ar fi pus la cale aceste acte de violenta! (fara a-si pune macar intrebarea: ce interes ar fi avut, dupa o victorie atat de clara la alegerile din 20 mai?)

Aici perfidia politrucului capătă nuanțele discursului unui criminal de geniu: Nu-i așa că nu avea nici un motiv? Doar era învingătorul! În realitate dacă ne amintim ce s-a întîmplat în primăvara lui 90 Iliescu avea chiar multe motive să organizeze o astfel de înscenare. Să recapitulăm:

– Pe 28 ianuarie are loc o demonstrație anti-comunistă care contesta dreptul foștilor activiști de a conduce țara. Iliescu reacționează și începe un program de anihilare a opoziției anti-comuniste. Iliescu se temea încă din ianuarie 90 că ar putea pierde prea multă putere în favoarea partidelor istorice.

– Primul pas: venirea minerilor în 29 ianuarie, a doua zi. Primul val de violență îndreptat împotriva partidelor istorice cu rol de intimidare.

– Pasul 2. Pe 1 februarie se agreează formarea CPUN, organism provizoriu de conducere, în care foștii membri CFSN aveau 50% iar partidele noi înființate 50%. Partidele noi sînt în majoritate partide de buzunar menite să reducă prezența partidelor istorice in CPUN la o cantitate neglijabilă.

– Pasul 3. În 6 februarie 90 se constituie Frontul Salvării Naționale, din CFSN, organism provizoriu de conducere înființat la sfîrșitul lui 89, despre care Iliescu a spus clar că nu va participa la alegeri. Așadar în CPUN, FSN avea 50% restul de 50% fiind în majoritate marionete sau aventurieri. FSN decide să participe la alegerile din 20 mai cu candidatul la prezidențiale Ion Iliescu. Decizia va face pe mulți intelectuali din CPUN să se retragă.

-Pasul 4: Pe 9 februarie 90 Răzvan Theodorescu e numit în funcția de Președinte al Radioteleviziunii române. Pentru cei care nu au prins vremurile, RTV era singura sursă de informare în masă iar controlul ei reprezenta de fapt controlul electoratului. Rolul ei va fi crucial în felul în care Iliescu a cîștigat alegerile din 20 mai. Theodorescu a ordonat întreruperea emisiei pe 13 iunie fără a avea vreun motiv real s-o facă, altul decît a simula că „libertatea” e atacată.

Pe 22 aprilie ia naștere Piața Universității, o mișcare strict anti-comunistă, civică și pașnică. Urmează aproape două luni de proteste zilnice, episodul cu „golanii”, alegerile din 20 mai. Piața Universității a fost pentru Ion Iliescu precum scuipatul pe care Adrian Păunescu l-a primit pe obraz la sfîrșitul lui 89, numai că zilnic, săptămîni la rînd. Greu de suportat și mai ales greu de explicat determinarea celor din Piață.

Privind în spate e evident că Iliescu a avut o uriașă problemă de LEGITIMITATE. Am putea noi să-l întrebăm, dacă era atît de sigur pe el, de ce s-a luptat cu atîta îndîrjire împotriva partidelor istorice încă din ianuarie? E simplu: Dacă societatea civilă ar fi avut controlul RTV, dacă partidele istorice n-ar fi fost intimidate și excluse din exercițiul puterii, Iliescu s-ar fi confruntat cu posibilitatea unui Parlament ostil. Ar fi cîștigat probabil alegerile din 20 mai dar nu cu 80% și ar fi avut mari probleme în a controla puterea. Miza lui Iliescu în iunie 90 era viitorul, nu trecutul! Politrucul avea nevoie să dea un semnal clar că el deține puterea absolută, să-și marcheze teritoriul. Și avea nevoie de asta știind că uriașa susținere populară de care s-a bucurat la începutul lui 90 era prea volatilă, fiind întemeiată pe minciună și dezinformare. Așadar FRICA de a pierde puterea era mobilul lui Ion Iliescu. Iar ținta sa a fost deligitimarea partidelor istorice. Lucrurile i-au reușit. Pînă în 1995, la moartea lui Coposu, țărăniștii și liberalii au fost doar o glumă.

M-am gîndit, domnule Cristian Preda, că v-au scăpat nuanțele astea cînd ați afirmat că îl respectați pe Ion Iliescu. Sau cînd numiți nenorocirea de atunci „cea mai mare eroare politică a lui Ion Iliescu„. Sînt curios, dacă ați fi luat o bîtă în cap în iunie 90 și ați fi plecat din țară după cîteva săptămîni de spitalizare jurîndu-vă să nu vă întoarceți niciodată, ați mai fi numit întîmplările respective „eroare politică”? Ați mai  fi avut acum același respect pentru „adversarul politic” Ion Iliescu?

PS: E de citit și interviul lui Tismăneanu din hotnews, el e, evident, mai documentat decît mine.

UPDATE: foarte bine documentat  siteul  IICCR despre mineriade. Felicitări echipei de acolo. Printre altele găsiți o cronologie mai extinsă și mai precisă decît a mea, una care lămurește mai bine motivele lui Ion Iliescu.

Cel puţin asta ne propun PSD şi PNL. Trecem peste faptul că la Johannis, această mantra sau chiar tantra a opoziţiei, singura chestie tehno e numele nemţesc, el la origini fiind nu numai sas ci şi profesor de fizică. Trecem şi peste un detaliu mai puţin important: de cîteva mandate încoace Klaus e primar şi deci politician. Să presupunem totuşi că Johannis e tehnocrat şi să zicem că, în condiţiile în care PSD şi PNL îşi vor impune voinţa şi neamţul, vom avea guvern de tehnocraţi, conduşi de un prim ministru tehnocrat (deşi, dacă mă gîndesc bine, şi Boc călcîndu-şi pantalonii cu fierul de călcat – un obiect care se bagă în priză, deci tehnic – ar putea fi considerat un minitechnicus). Acum, c-am rezolvat guvernul, să trecem la propunerile PSD şi PNL pentru Curtea Constituţională:

Valer Dorneanu (PSD)

• Absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti;
• 1987 – Absolvent al cursurilor post-universitare ale Universităţii Bucureşti, specialitatea – drept civil şi dreptul muncii; doctor în drept – Universitatea Bucureşti;
• profesor universitar, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti;
• specialist în Drept parlamentar, tehnică legislativă şi Dreptul muncii
• 1967-1974 – succesiv, procuror la procuraturile locale ale sectoarelor 5 şi 6 din municipiul Bucureşti
• 1974-1980 – expert pe probleme de legislaţia muncii la Uniunea Generală a Sindicatelor din România;
• 1980-1985 – procuror la Direcţia Recursuri Extraordinare Civile din Procuratura Generală;
• 1985-1989 – consilier la Consiliul Legislativ;
• 1989-1990 – membru în Comisia Juridică şi Constituţională din cadrul Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională;
• 1990-1992 – consilier al Preşedintelui României pe probleme de legislaţie;
• 1992-1995 – membru al Guvernului – ministru pentru relaţia cu Parlamentul;
• 1995-2000 – Preşedinte al Consiliului Legislativ;
• 2000 – deputat în Circumscripţia electorală Iaşi;
• dec.2000-dec.2004 – Preşedinte al Camerei Deputaţilor;
• 27 iunie 2002 – Preşedinte al Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei;
• 2000 – membru în Delegaţia Permanentă, Biroul Executiv Central şi în Consiliul Naţional al P.S.D.; vicepreşedinte al organizaţiei P.S.D. Iaşi
• din oct.2002 – Vicepreşedinte al Consiliului Naţional al P.S.D.

Teodor Meleşcanu (PNL)

• studii universitare la Facultatea de Drept din București (1959-1964)
• cursuri postuniversitare de relații internaționale la Universitatea din București (1964-1966)
• cursuri postuniversitare la Facultatea de Științe Economice și Sociale a Universității din Geneva (1967-1968)
• Institutul Internațional de Înalte Studii Internaționale din Geneva (1967-1970)
• atașat diplomatic la Direcția Juridică a Tratatelor (1966-1970) MAE
• secretar III la Departamentul Organizații Internaționale, Secțiunea Tratate de dezarmare (1970-1978) MAE
• 1978-1985, secretar II la Misiunea Permanentă a României de pe lângă Organizația Națiunilor Unite și alte organizații internaționale de la Geneva
• secretar I la Departamentul Securitate Internațională și Dezarmare (1985-1990) MAE
• subsecretar de stat, șef al Departamentului America Latină, Asia și Africa (23 august 1990 – mai 1991) MAE
• secretar de stat (mai 1991 – 19 noiembrie 1992) MAE
• 1992-1996, Ministru de stat, Ministru al Afacerilor Externe în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu (unde a fost coleg cu Valer Dorneanu)
• 1996, ales senator de Prahova, pe listele PDSR
• 1996-2000, preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe din Senatul României
• 1997, fondează APR, împreună cu Iosif Boda, Mircea Coşea
• 2002, devine prim-vicepreşedinte PNL, în urma fuziunii APR cu PNL
• din 2005, vicepreşedinte PNL
• 2004, senator de Prahova, pe listele ADA
• 2007-2008, ministrul Apărării

(Surse: wikipedia şi cdep)

Cu alte cuvinte, avem doi lideri politici, foşti membri FSN, foşti membri PDSR, foşti sau actuali membri PSD, foşti miniştri în guvernul Văcăroiu, actualmente parlamentari şi vicepreşedinţi ai PNL şi PSD. Adică doi tehnocraţi, la fel de specialişti în drept constituţional ca şi Iliescu în snooker şi Băsescu în suc de portocale.

Luaţi CV-urile celor doi şi comparaţi-le cu cele ale candidaţilor propuşi de PDL, Iulia Moţoc şi Mircea Ştefan Minea (niciunul dintre ei nu e politician).

Uite, ca exemplu, CV-ul Iuliei Moţoc:

Studii

Doctorat în etică, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie,
Habilitation în Drept, Universitatea Paris XI, „Jean Monnet”,
Doctorat în Drept Internaţional public, Universitatea „Paul Cezanne” Aix-Marseille, Facultatea de Drept (tres bien avec les felicitations du jury), S.J.D
Studii de Literatură franceză modernă, Universite Aix-Marseille I,
Master (DEA) in Drept International Public, Facultatea de Drept, Universitatea „Paul Cezanne”, Aix-Marseille,
Licenta, Universitatea din Bucureşti, Facultatatea de Drept (9,93 / 10),
Liceul de matematica-fizica „Gheorghe Lazar”, Bucureşti, sectia matematica-fizica

Experienţa profesională

Profesor universitar, Universitatea din Bucureşti, (2002-prezent)
Avocat, Baroul Bucureşti (1995- prezent)
Conferenţiar, Universitatea din Bucureşti
Lector, Universitatea din Bucureşti
Asistent, Universitatea Bucureşti
Judecător, Judecătoria sectorului 2, Bucureşti

Experienţa în organizaţii internaţionale

Arbitru şi conciliator ICSID ( 2008-prezent)
Membru in Comitetul Director al Comitetului Dreptului Omului, ONU( 2008-prezent)
Membru, Comitetul pentru Drepturile Omului, ONU (2006-prezent)
Consultant, Agenţia Europeană a Drepturilor Omului (2007-prezent)
Membru al Sub-Comisiei privind promovarea şi protectia drepturilor omului, ONU (2000-2007)
Grupul de lucru pe Exterme sărăciei şi Drepturile Omului, ONU (2003-2006)
Membru, Forumul Social, O.N.U (2005)
Raportor Special ONU privind Drepturile Omului şi genetica (2004-prezent)
Raportor Special al ONU pentru drepturile omului Comisia pentru Republica Democrată Congo (2001-2004)
Membru, Grupul de lucru pentru populaţiilor autohtone, Organizaţiei Naţiunilor Unite (2000-2004)
Membru, Grupul de lucru pe Contemporana formelor de sclavie, Organizaţiei Naţiunilor Unite (1999-2000) (2003)
Preşedinte, Grupul de lucru privind administrarea justiţiei, a Organizatiei Naţiunilor Unite, (2002-2006)
Preşedinte al Sub-Comisiei privind promovarea şi protectia drepturilor omului, Organizatia Naţiunile Unite (2000-2001)
Membru supleant, Sub-Comisiei privind promovarea şi protectia drepturilor omului (1996-2000)
Membru al Comitetului consultativ privind Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, Consiliul Europei (1998-2004) ( 2008- prezent)

Profesor/cercetator invitat

Masterat european în domeniul drepturilor omului, Veneţia (2007), Curs „Drepturile omului si securitatea”
Yale University, Facultatea de drept (2004 – 2007), Senior Schell Fellow
Institutul European, Florenţa (2006), Academia europeana de drepturile omului, Profesor invitat special „Discriminarea în genetică”
New York University, Facultatea de drept, Institutul de drept international şi justiţie (2003-2004) 2003 – Fulbright – curs „International Law and Democracy” (co-titular), 2004 curs „Istoria şi teoria dreptului internaţional” (co-intervenient)
Universitatea de St.-Thomas, Miami (2001, 2002, 2003), Master Titular curs „Drepturile Omului si Natiunile Unite”
Universitatea Paris XI, (1996, 1997, 1998) – Tempus Fellow
Universitatea din Michigan (1998) – Program USAID
Universitatea Catolică din Milano (1997)- Tempus Fellow
Institutul de Ştiinţe ale Omului, Viena (1999) – Andrew Mellon Fellow
Université Libre de Bruxelles (1998) – Program AUPELF
Academia diplomatică, Bucureşti, director ştiinţific titular, curs „Teoria relaţiilor internaţionale” ( 2002-2003)
Profesor invitat, Academia Diplomatică (2007-2008), Curs „Drept internaţional public”

Asociaţii şi organizaţii cu caracter profesional

Director (Romania) Master European a Drepturilor Omului şi Democratizării, Centrul Interuniversitar European pentru Drepturile Omului şi Democratizare, Veneţia
Membru, Consiliul de Conducere al Societăţii Europene de Drept internaţional (2004-2008)
Membru, Consiliul ştiinţific, Revue Quebecoise de droit international
Membru, Consiliul ştiinţific, Colegiul Europei, TMC Asser Institute de drept internaţional, Olanda
Membru, Consiliul Internaţional de profesori şi practicieni, Facultatea de Drept, Universitatea din Melbourne
Membru, Consiliul Ştiinţific , Journal of International Relations and Development
Membru, International Law Association-Grupul de Lucru pentru Biotehnologii şi de drept internaţional
Co-Editor (Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale), Polis, (1996-1999)
Membru, Editorial Board, Anuarul de Iulia Drept Internaţional şi comparat, Europa de Est

Experienţa didactică

Pluralismul juridic şi dreptul internaţional, Uniunea Europeană şi guvernarea economică mondială
Drept international public
Drepturile omului
Teoria dreptului
Drept Constituţional European

Experienţa ONG (selecţie)

Membru in Board, Comisia Internationala a Juristilor (International Commission of Jurists)
Conferinţe pentru Amnesty International, FIDH, ATD-Quart Monde, Asociaţia Naţiunilor Unite, Comitetul Helsinki

Publicaţii (selectie)

Cărţi si studii in volume collective:
Pladoyer pour les droits de l’homme, Centre des droits de l’homme et droit humanitaire Universite Pantheon II – Assas, Universite de Bucarest. 2008
Manual de analiza a politicii externe -co-editor, Polirom, 2010
The International law of genetic discrimination: the power of „never again”, in New Techonologies and Human Rights, Oxford University Press, Oxford, 2009
The right to truth in postcomunist cinema in William Shabas, K. de Foyeter, Iulia Motoc Emma Sandon, Human Rights and Cinema( volum ce va fi publicat la Cambridge University Press)
Conceptions of pluralism and international law in E. Jouannet, H.R. Fabri V. Tomcievitz, Proceedings of the ESIL, Selected proceeding of the European Society of Internatona law, A quoi ca sert le droit international, Hart, Oxford, 2008
Violence against women in conflict, Tokyo, 2007
Les rapporteurs speciaux etatiques de l’ONU en E. Decaux Les Nations Unies et les droits de l’homme, Pedone, Paris , 2006 pp. 223-243
The Responsability of State and the Individual: Controversial aspects of the right to democracy,in The Responsability of the State, Courses of the Academy of International law, Thesaurus Acroasium, Sakkoulas, Thessaloniki, 2006
Taking Democracy Seriously: The Normative Challenges to the International Legal System in S.Griller(eds), International Economic Governance and Non-Economic Concerns, Springer Vienna-New York, 2003 (co-author)
Uniunea Europeană: Dreptul si politica lărgirii la Est Paideia, Bucuresti, 2001
Teoria relaţiilor internaţionale: sursele filosofiei legale şi morale Paideia, Bucuresti, 2001
Governacao sem Governo: O Desafio Normativo do Direito Internacional (coauthor) in A.Stone Sweet et al( ed), Cidadania e Novos Poderes numa Sociedade Global, Calouste Gulbekian, Lisbon, 2000, pp.19-39
L’Europe Unie et l’Europe d’après le communisme: rationalité et éthique de l’élargissement, in E.Barnavi, Les frontières de l ‘Europe, Ed. de Bloeck, Wesmael, Bruxelles, 2001
L’Europe Unie et l’Europe d’après le communisme: rationalité et éthique de l’élargissement, in E.Barnavi, Les frontières de l ‘Europe, Ed. de Bloeck, Wesmael, Bruxelles, 2001
Women and Legal Justice: the European Context in Women and the Administration of Justice, Tokyo, 2001
Europe and its teleology. Is there a Central-Eastern Vison? in C. Jorges, Y. Meny, J.H.H.Weiler(eds), What Kind of Constitution for What Kind of Polity, Responses to J. Fischer, European Institute Florence, Harvard School of Law, 2000
Les critères politiques dans le Parteneriat avec les Pays d’Europe Centrale et Orientale in M.F. Labouz (eds), Le Parteneriat de l’Union Européenne avec les Etats Tiers, Bruylant, Bruxelles, 2000
La prévention et la répression du génocide et la conception sur la justice: le droit international entre lege ferenda et utopie in K.Bustany, D. Dormoy (eds), Génocide(s), Ed.Bruylant, Bruxelles, 1999
Ne diritto ne potere, overe quando il semipresidenzialisme passa all`Est (co-author) in A. Giovannelli(ed), Il semipresidentialismo: dall`arcipelago europeo al dibattito italiano, Gianpichelli, Turin, 1999
De ce intelectualul est- european îl preferă pe Hayek lui Aron? in R.Aron, Un spectator angajat (Le Spectateur engagé) (commented ed), Nemira, Bucuresti, 1999
Rule of Law and Moral Law in International Relations: Common Sense, Political Realism, Scepticism in R. Gerin, P. Jedlikova (eds) A Decade of Transformation, IWM, Wien, 1999
Manifestul Partidului Comunist, Totalitarismul , Statul de drept posttotalitar, trei feţe ale refuzului modernităţii politice in Karl Marx, F. Engels, Manifestul Partidului Comunist (editie comentata), Nemira, Bucuresti, 1998
Karl Popper şi răspunderea intelectualilor în postcomunism in K. Popper, Lecţia acestui secol (La lezzione di questo siecolo), (editie comentata) Bucharest, Nemira, Bucuresti, 1998
De l`histoire des mentalités aux études politiques: l`histoire de la rencontre, in Pouvoir et mentalités, Mélanges en honneur d`Alexandru Duţu, Babel, Bucuresti, 1999
Interpréter la guerre, les exceptions de l`article 2&4 de la Charte O.N.U devant le Conseil de securité, Babel, Bucuresti, 1997
Droit international public, précis (co-author), Editura Universitatii Bucuresti, 1996

Articole

Drepturile omului şi genetica, Noua revistă de drepturile omului, 4/2007
Human Genetics and Human Rights: a View of a Special Rapporteur, East-European and Russian Yearbook of International Law, 2007
European Tradition and European Society of International: some remarks about the totalitarian legacy, Baltic Yearbook of International Law, 2006
Ştiinţa politică şi politica:Wertfreiheit şi Genealogie, Polis, 4/1997
Disputa liberalilor: cîteva consideraţii asupra analizei filosofice a relaţiilor internaţionale, Polis, 3/1997
Politica externă a României faţă de NATO, Polis, 1/1997
Sofism şi drept internaţional, Polis, 2/1996
Le pouvoir interpretatif du Conseil de sécurité, Revue Roumaine de Sciences Juridiques, 1/1996
Ce pot liberalii?, Sfera Politicii, 45/1996
Raidurile în Irak şi hegemonismul american , Sfera Politicii, 42/1996
Recomandarea 1201 şi interpretările ei ( The 1201 Council of Europe Parliamentary Assembly recommendation on minorities issues and its interpretations), Sfera Politicii, 41/1996
NATO: alianţă sau concert de naţiuni? Sfera Politicii, 40/1996
Independenţa şi imparţialitatea justiţiei în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Revista Romană de Drepturile Omului, 10/1995
Crearea unui Tribunal International pentru fosta Iugoslavie, Revista romană de drept umanitar, (Romanian Review of Humanitarian Law), 1/1995

Articole in Dilema, 22, Observatorul cultural

Rapoarte şi studii pentru ONU

Working paper on non-state actors and human rights (co-author), 2005
Working paper on free prior and informed consent of indigenous people- with Tentebba Foundation, 2004, 2005
Working papers and reports on extreme poverty (with the Working Group on Extreme Poverty), 2003, 2004, 2005
Working papers and reports on Human Rights and Human Genome, 2002, 2003, 2004, 2005
Reports on the situations of human rights in the Democratic Republic of Congo, 2002, 2003, 2004
Working paper on standards settings and indigenous people, 2003

Principalele cercetări ştiinţifice prezentate la congrese si conferinţe

Noile tehnologii si drepturile omului, Conferinta diplomatica, EIUC, Venetia, iulie 2009
Europa de Est şi Uniunea Europeană: istoria unei neînţelegeri? NEC, „Statul de drept în tranformare”, mai 2008
Dreptul european, dreptul internţtional, Societatea europeană, Societatea Americană de drept internaţional, Ledearship meeting, Washington DC, ianuarie 2008
Copii cu handicap: o abordare a drepturile omului, ONU, 2008
Drepturile femeilor de la universal la regional, în onoarea judecatorului Bagwati, 2007
Cinema si drepturile omului: concluzii finale, Universitatea Columbia, New York, 2007
Instituţiile naţionale de drept în Europa, OHCHR, noiembrie 2007, Geneva
Dreptul internaţional şi biotehnologia: problema discriminării, Berna, 2007, International law Association, Institutul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Berna
Buisness şi drepturile omului în Europa, New York, 2007
Genetica şi drepturile omului, New York, 2007
Minorităţi şi drepturile omului: cazul european, New York, ONU, 2007
Principiile legate de extrema sărăcie, New York ONU, 2007
Genetica si dreptul international, Bar Association, International law Section, Conneticut, 2007
Vespasian Pella si crearea dreptul penal international, Univeristatea Humboldt Berlin si Universitatea din Tartu, Tartu, 2006
Pluralismul în dreptul internaţional, ESIL, Paris I Sorbona, 2006
Discriminarea în genetică, Academia de drept europen, Institutul European, Florenţa, 2006
Sărăcia şi drepturile omului, cazul european, Rio de Janeiro, 2005
Violenţa împotriva femeilor, de la universal şi regional, Tokyo, UN University, 2005
Administrarea justiţiei şi drepturile omului, India, 2004
Abordarea europeană a dreptului international, key-note speaker, Institutul European Florenţa, 2004
Fragmentarea dreptului internaţional, key-note speaker, Michigan School of Law, 2004
Dreptul internaţional şi democraţia, New York University, 2003
Dreptul internaţional şi teoria politică; ieşirea din panopticum, New York University, 2003
Femeile şi administrarea justiţiei, Penang, Malayesia, 2003
Rasismul în Europa, Ghent University, 2001
Drepturile femeilor în Europa de Est, Parlamentul European, 2000
Europa Unită şi Europa de după comunism, Musee de l’Europe, ULB, Belgia, 2000
Democraţia şi legitimitatea în UE, Yalta 2000
Criteriile politice în aderarea Statelor din Europa de Est la UE, Paris, Versailles, 1999
Moralitatea în relaţiile internaţionale, IWM, Viena, 1999
Genocidul în dreptul internaţional, Paris XI, 1998
Dreptul European şi regimul constituţional românesc, Bucureşti, 1997
Minorităţile în Europa, Bucureşti, 1994

Proiecte de cercetare

La democratie dans l’Europe reunifiee( va fi publicat de Pedone, Paris, 2010)
International law during the socialism (cu Emmanuelle Jouannet) volum de finalizat Paris I – Sorbonne 2009
Pluralism and Legitimacy of International Law

În urma somaţiei RAAPPS, Realitatea TV se vede nevoită să se mute din Casa Scînteii în Garsoniera lui Diaconescu, rămasă liberă după ce acesta s-a mutat la 2 camere. Drept urmare, postul de televiziune Realitatea TV se vede nevoit să adapteze emisiunile TV la noul spaţiu de emisie, după cum urmează:

Senzaţional cu Emil Hurezeanu – emisiune live permanentă

România te priveşte. Cu Andreea Creţulescu, de la balcon

Cosmin Prelipceanu va prezenta, din lift, Ştiri la fiecare etaj

Cap de carton sau pajură din mase plastice? – Emil Hurezeanu aruncat în tomberon de C.T. Popescu

Live din elicopter – de ce pică rufele de pe balcon. Cu Oana Stancu şi Adrian Ursu

Auto Show: Cum schimbăm uleiul la elicopter în faţa blocului. Cu tipa aia grasă şi bătrînă de la Meteo

Arhitektonic. Invitat special: Dinu Patriciu lovind cu cheia de 14 sau cu pumnul în calorifer

Feţele Cotidianului. Mircea Dinescu cerîndu-i un păhărel de griş vecinei de la 2

3×3 m.p. cu Stelian Tănase şi invitaţii săi: baia, bucătăria şi balconul

Realitatea all inclusive. O baie ieftină în cadă pentru întreaga familie

Ora de foc cu aragazul oprit. Cu Adi Ursu şi Oana Stancu

Breaking News: Administratorul de bloc a pus sechestru pe rufele puse la uscat în uscătoria comună de angajaţii Trustului

10 pentru România. Live din casa scărilor de la şedinţa Asociaţiei de Locatari. O şedinţă prezentată şi mediată de Mihai Tatulici

Deschide lumea, dar uită-te pe vizor, să nu vină ANAF-ul cu întreţinerea.

Zona de impact: Corina Drăgotescu bătînd covorul.

100% – noul ABC de la parter. Cu Robert Turcescu.

Între emisiuni, din oră în oră, conform deciziei CNA, va fi prezentat avizierul de bloc, cu penalităţile la întreţinere.

„Dumitru era consilier local în sectorul 5, unde păstorea şi încă mai păstoreşte Marian Vanghelie. În 2003, Radu Dumitru , în calitate de şef al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), a anulat actul de concesiune din 1950 al descendenţilor familiei Lahovary, prevalându-se de un articol ambiguu din fostul Regulament de funcţionare a cimitirelor. A declarat brusc cripta Lahovary ca fiind „lăsată în părăsire” şi în aceeaşi zi a concesionat-o, cu tot cu morţii îngropaţi, pe numele angajatului lui Vanghelie, Nicolae Dan Cristea, actual director al Administraţiei Domeniului Public (ADP) âSector 5.

….

Beneficiarul final al capelei avea să se afle de fapt peste 5 ani. La 17 iulie 2008, Cristea a donat subit capela Lahovary către Mircea Sorin Niculae, verişorul lui Vanghelie. Ziua donaţiei coincide cu cea a înhumării bunicului celor doi veri, Constantin Niculae, răposat la 86 de ani şi îngropat în cripta familiei Lahovary.”

Adevărul, 9 iunie 2010

„Cred că este o mică greleală. Nu am concesionat şi am cumpărat de pe piaţă. Actualul director nu era director, l-am cunoscut ulterior şi el a devenit director la administraţia pieţelor. Familia mea a luat legătura cu domnul Cristea şi am cumpărat de la el. La vremea respectivă nici nu am ştiut, nu am ştiut ce familie a fost acolo. Este adevărat că bunicul meu este înhumat la Cimitriul Bellu. Eu am cumpărat de pe piaţă. Dacă vă uitaţi în anunţuri, o să găsiţi locuri de veci în Cimitirul Bellu la o sumă de bani”, a spus Marian Vanghelie la Realitatea Tv.

….

Zilele trecute, presa a făcut public faptul că Vanghelie şi-a îngropat bunicul şi o altă rudă în cavoul familiei Lahovary.” (link către ştirea dată de realitatea.net şi nu către adevarul.ro, aşa cum era normal)

Realitatea, 11 iunie 2010

„Înclin să-l cred pe Marian Vanghelie că n-a ştiut ce-i cu familia Lahovary cînd i-a cumpărat cavoul. Era de vînzare, pe piaţă, cum s-a exprimat Marian, şi a fost cumpărat de cineva din familie, după un anunţ apărut la mica publicitate. (Asta dacă n-a fost totuşi la mijloc o concesionare, fiindcă atunci ar fi cu totul altceva!)

E de vină Vanghelie că a cumpărat cavoul sau de vină e proprietarul care s-a apucat să-şi comercializeze morţii?

Cu toată părerea proastă pe care o am despre M.V., nu mi se pare corect să fie el arătat cu degetul pentru această achiziţie, ci proprietarul care şi-a vîndut trecutul prin mica publicitate.”

Cristian Teodorescu, 11 iunie 2010

Cristian Teodorescu face o confuzie: Cristea nu şi-a vîndut trecutul ci şi-a cumpărat viitorul. Nu avea cum să-şi vîndă un trecut care nu-i aparţinea. Din articolul lui Teodorescu se înţelege că Vanghelie ar fi cumpărat cavoul de la urmaşii lui Lahovary, care astfel şi-ar vinde trecutul, fiind principalii vinovaţi în afacerea asta („E de vină Vanghelie că a cumpărat cavoul sau de vină e proprietarul care s-a apucat să-şi comercializeze morţii?”). Ori, chiar şi Vanghelie recunoaşte că a cumpărat de la Cristea, viitorul său angajat, nicidecum de la urmaşii lui Iacob Lahovary. Cît despre buna credinţă a lui Marian (cum îl numeşte Cristian Teodorescu), care a cumpărat cavoul de pe piaţa liberă („Era de vînzare pe piaţă, cum s-a exprimat Marian, şi a fost cumpărat de la cineva din familie, după un anunţa apărut la mica publicitate”) să fim serioşi. Vanghelie vede un anunţ de vînzare a cavoului familiei Lahovary pe piaţa liberă, la mica publicitate, şi se decide să-l cumpere, presat fiind de timp. Culmea e că vînzătorul cavoului este viitorul său subordonat, Cristea (şi nu membrii familiei Lahovary, aşa cum spune Cristian Teodorescu). O afacere de vînzare-cumpăre care s-a dovedit a fi „the beginning of a beautiful friendship” avînd în vedere că vînzătorul va deveni şef al ADP-ului sector 5, acolo unde este primar cumpărătorul, adică Marian (cum ar spune Cristian Teodorescu).

Cît despre „Înclin să-l cred pe Vanghelie…” e de remarcat că înclinatul a devenit sport naţional printre jurnaliştii români. Mă rog, oricum  nu înţeleg de ce Cristian Teodorescu nu înclină să-şi creadă colegii de la Adevărul.

PS. Poza cu Vanghelie erou al Războiului de independenţă e luată dintr-un link al comentatorului @Acces Direct, de pe Voxpublica.

Iliescu Reloaded
http://www.youtube.com/watch?v=pJgzSXOJ6nQ

După ce reducerea cu 25% de la soţie + 25% de la soţ = 50% de la întreaga familie, doamna Maria Grapini inventează o nouă formă de protest, acum cu 25% mai mult fruct.

Cultura politică a poporului român păstrează, la loc de mare cinste, mitul Eroului Salvator. Este suficient să aruncăm o privire asupra modului în care românii fac apel la istorie: Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, A.I. Cuza, I.C. Brătianu, Ion Antonescu sau chiar Nicolae Ceauşescu sunt primii la care se face apel în vremuri grele. Nu cred că mai e nevoie să spun de câte ori am văzut, în ultima perioadă, reactivată nostalgia pentru Ţepeş şi metodele lui de a combate hoţia. Cea mai mare realizare colectivă a poporului român, Marea Unire de la 1918, poate singura realizare incontestabilă din Istorie, este rareori subiectul evocării în spaţiul public ca exemplu şi cale de urmat.

O perioadă de criză, am spune, este momentul cel mai potrivit pentru reactivarea în mentalul colectiv al Mitului Eroului Salvator. Am crede, însă, că actuala clasă politică, cu nivelul scăzut de credibilitate la care a ajuns, blochează ascensiunea acestui mit. Unde să găseşti Eroi Salvatori în actuala clasă politică? Cu excepţia câtorva aventurieri care încă văd în Băsescu, Antonescu sau Ponta omul providenţial, nimeni nu găseşte Eroul printre elitele noastre politice. A intrat mitul în „conservare”, aşteptând oameni demni de a fi ridicaţi pe acest soclu? Nicidecum. Un mit atât de prezent în cultura politică găseşte întotdeuna o cale. O scurtă privire aruncată asupra spaţiului public şi lesne observăm ascensiunea noului Erou: Guvernul de Tehnocraţi. Expresia în sine poartă o aură a omnipotenţei, o victoriei Raţiunii şi Competenţei asupra imposturii, incompetenţei şi hoţiei reprezentate de actuala clasă politică. Nu e de mirare că până şi jurnalişti sobri, precum C.T. Popescu, ajung să-şi aducă omagiul noului Erou (Editorialul Prioritatea Zero, Gândul): „Soluţia raţională este numirea ca premier a d-lui Mugur Isărescu”. Pentru cine mai avea încă îndoieli, şi Raţiunea stă în Pantheonul Zeilor.

Prima regulă din manualul Cum să te lupţi cu un mit în 10 paşi spune să nu contrapui unui mit argumente. Din neîncredere faţă de mitul manualelor „în 10 paşi” tocmai asta voi face. În speranţa că cititorii apreciază argumentele, fără să se închine lor, iată motivele pentru care Guvernul de Tehnocraţi nu doar că nu este un Salvator, ci nici nu constituie o soluţie de preferat unui guvern politic:

1. lipsa autorităţii sub nivelul Guvernului (presupunând că punem un Guvern de tehnocraţi, cu tot cu secretari de stat şi tot ce ţine de ministere, de ce am crede că oamenii de sub ei – primari, directori, prefecţi, etc.- ar asculta de acest Guvern). Chiar Guvernul politic Boc se confruntă cu această problemă, dar ea s-ar acutiza sub un guvern de tehnocraţi.

2. acomodarea şi strategia. De ce am crede că un Guvern de tehnocraţi ar veni imediat cu o strategie coerentă, în condiţiile în care doar familiarizarea cu situaţia din subordinea fiecărui minister ar necesita ceva timp? Imaginaţi-vă ce se va îmtâmpla cu viitorul ministru de finanţe în momentul în care i se vor pune în faţă toate datele care nu sunt publice. Oricât de informat este un astfel de om în acest moment, tot are nevoie să studieze acele date în detaliu până formulează o strategie. Să ne imaginăm că asta se întâmplă la fiecare minister în parte. Cam cât ar dura până când noul Guvern, chiar şi de tehnocraţi, formulează o strategie care să corespundă realităţii actuale? Bugetul nu mai are răbdare…

3. cât de tehnocraţi? Tehnocraţi de partid sau tehnocraţi neutri? Există tehnocraţi neutri? Şi până la urmă, care tehnocraţi? Avem vreo listă de nume solide, care să justifice speranţele?

4. datorită măsurilor nepopulare pe care chiar şi un Guvern de tehnocraţi trebuie să le ia, riscăm să ajungem în situaţia în care toate partidele parlamentare se vor plasa în Opoziţie. Guvernul va fi ţinut, probabil, în funcţie, dar va fi permanent bombardat de partide care nu vor fi dispuse să deconteze politic măsurile nepopulare.

5. stabilitate? Fără sprijinul real al vreunui partid important (nu doar sprijin parlamentar) nu cred că situaţia se va stabiliza. Pârghiile pe care partidele politice mari le deţin în teritoriu acţionează (invizibil, uneori imoral, poate chiar pe marginea legii) ca un factor de stabilitate (vezi cazul Funeriu şi Examenul de Bacalaureat).

Ca ultim punct, este contestabilă însăşi ideea antitezei politic-tehnocrat. Atât timp cât orice Guvern are nevoie de sprijin parlamentar pentru a fi instalat şi menţinut în funcţie, acest Guvern este, indiferent de componenţa şi programul său, un Guvern politic. Că nu este format din politicieni contează cel mai puţin. Atât timp cât este controlat politic – prin mecanismele parlamentare – Guvernul de Tehnocraţi alimentează o dublă iluzie:

1) tehnocraţii guvernează mai bine pentru simplul fapt că nu sunt politicieni;

2) tehnocraţii nu guvernează politic.

În încheiere, un mesaj pentru cultura politică a românilor: Eroul Salvator a murit! Trăiască Eroul Salvator!

Marius-Mugurel Ciobanu

Politica după principii

Soluţii pentru PDL

PDL la 75% în 2012

Cristian Preda, copilul-problemă al PDL

Sursă: Canalul Youtube al ISP