Prin iresponsabilitate şi populism într-o perioadă de criză economică şi politică (mondială, nu numai naţională) PNL nu se deosebeşte cu nimic de partidele fasciste din anii 30 ai secolului trecut. Mă refer în primul rînd la atitudinea PNL vis-a-vis de soluţiile politice şi economice pentru evitarea intrării în incapacitate de plată şi gestionarea crizei, însă ar mai fi de adăugat şi reacţia PNL la legea educaţiei, mai exact la prevederea conform căreia copiii minoritari pot studia istoria şi geografia şi în limba maternă, atunci cînd parlamentarii liberali au ieşit din sală făcîndu-i pe pedelişti trădători de neam şi ţară.
Dar, mă rog, nu mă mai miră nimic la PNL, nici chiar faptul că i-a luat locul PRM-ului în exploatarea fricilor şi frustrărilor populaţiei.
Să revenim însă la soluţiile care trebuie luate, în viziunea PNL, pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.
Două dintre declaraţiile lui Crin Antonescu
În opinia preşedintelui PNL măsurile de reducere a pensiilor şi salariilor, precum şi creşterea taxelor şi impozitelor nu sunt soluţii. “Este clar că sistemul lucrează pentru clientelă, şi în defavoarea populaţiei. Iar a creşte taxele şi impozitele în acest moment este fatal pentru economia românească” (realitatea.net)
“Dacă acest Guvern cade şi Traian Băsescu vine şi spune: «erau nişte incompetenţi, nişte hoţi, nişte maimuţoi, eu mi-am bătut joc de ei, ei şi-au bătut joc de ţară, înţeleg că social-democraţii sunt ocupaţi cu reorganizarea, liberalilor, spuneaţi că ştiţi ce-i de făcut veniţi şi faceţi», mergem şi facem, dar cu câteva condiţii” (mediafax.ro)
Ce ne propune PNL, ca alternativă la soluţiile actualului guvern? (pnl.ro)

• anularea reducerii pensiilor şi salariilor bugetarilor
• anularea impozitului minim
• reducerea TVA pentru construcţiile şi tranzacţiile de locuinţe noi la 5%
• reducerea integrală a impozitului pe venit şi a cotelor de contribuţii sociale, pînă la sfîrşitul anului pentru angajatorii care creează locuri de muncă şi angajează persoane aflate de peste 3 luni în şomaj
• introducerea unor bonificaţii de 5% din valoarea obligaţiilor fiscale pentru contribuabilii care îşi plătesc taxele la termen
• reducerea majorărilor de întîrziere la plata obligaţiilor fiscale către Bugetul General Consolidat la 0,02%
• introducerea taxării inverse pentru produsele agro-alimentare şi pentru lucrările de construcţii-montaj
• reducerea cheltuielilor bugetare şi stoparea risipei
• reducerea cu 50% a cheltuielilor cu achiziţiile de imobile, dotări independente, elaborarea studiilor de prefezabilitate şi de fezabilitate, deplasări, detaşări, transferuri
• reducerea cu 25% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii
• reducerea numărului de ministere în funcţie de tipul politicilor publice pe care le realizează
• reducerea numărului de agenţii
• reorganizarea structurilor teritoriale din subordinea ministerelor şi agenţiilor guvernamentale la nivel regional
• reducerea aparatului prefecturilor
• desfiinţarea structurilor deconcentrate în majoritatea domeniilor

Deci, spre deosebire de PDL, care a ales varianta reducerii cheltuielilor şi PSD, care a ales varianta creşterii taxelor, PNL a venit cu soluţia minune: să scadă taxele şi să reducă cheltuielile.
Să le luăm băbeşte.
Cheltuieli de personal, asistenţă socială şi subvenţii (aici taie PDL cu 15% şi 25%):

• asistenţă socială – 58 mld lei
• cheltuieli de personal – 17 mld lei
• subvenţii – 4 mld lei
• total – 79 mld lei

PNL ar tăia cu 25 % şi 50% cheltuielile cu:

• bunuri şi servicii – 3, 727 mld lei
• deplasări, detaşări, transferuri – 0,182 mld
• construcţii – 1, 292 mld
• echipamente şi mijloace de transport – 0, 315 mld
• mobilier, birotică – 0, 074 mld
• carburanţi – 0, 149 mld
• etc (se pot găsi tot felul de capitole cu mare potenţial populist şi impact mediatic, dar care, aşa cum veţi vedea, sînt firimituri în comparaţie cu cheltuielile salariale şi sociale)

PNL vorbeşte de creşteri economice, restructurări, optimizări, lărgiri ale bazei de impozitare ca şi cum incapacitatea de plată ne-ar paşte prin 2025, nu în decembrie. Bineînţeles, că după ce vor afla de măsurile PNL-ului, zeci de mii de firme vor da fuga să-şi plătească impozitele în iulie sau chiar în august, că peste noapte va creşte baza de impozitare, că se vor naşte mii de firme care vor ajunge în 2 luni la cifre de afaceri de milioane de euro, va creşte productivitatea muncii, românii vor începe să producă şi să exporte microcipuri, plasme şi laptoape, că pieţele se vor dilata peste măsură în numai cîteva luni (mai ales în iulie, dacă are Varujan noroc de caniculă), că antreprenorii şi angajaţii români îşi vor schimba comportamentele şi mentalităţile, că departamentele de cercetări se vor naşte şi vor dudui chiar înainte să înceapă să orăcăie, că ne vom retehnologiza peste noapte, că întreaga economie românească îşi va schimba structura din iunie în august şi că, una peste alta, statul va fi îngropat în venituri bugetare cît ar bate Crin din palme. Bineînţeles, mai rămîne ca Antonescu să-l însămînţeze artificial pe Varujan, care va da naştere, prin cezarian, lui Ford, Steve Jobs, Warren Buffet, Edison, Branson şi Bill Gates.
Ca să nu mai zic că aceeaşi mamă-minune, Varujan, anunţa şi anularea acordului cu FMI, dacă PNL vine la guvernare. Toate astea în condiţiile în care, aşa cum ziceGândul, România se împrumută cu 600 de euro pe secundă pentru a putea funcţiona şi chiar şi după tăierea pensiilor cu 15 % şi a salariilor cu 25% tot va trebui să mai împrumute 5,2 miliarde euro pentru a putea rezista pînă în decembrie. Iar pe piaţa internă băncile nu mai pot împrumuta statul şi nici pe plan extern nu prea mai are cine să ne împrumute (şi dacă PNL vine la putere iar Crin şi Varujan le rup femeioţilor contractul în faţă şi îi dau afară pe uşă, şansele să ne mai împrumute cineva chiar că vor fi zero).
Înţeleg că atunci cînd eşti în opoziţie e în legea firii politice să ataci puterea însă nu înţeleg şi nu pot accepta manipularea populistă dusă dincolo de orice limită a iresponsabilităţii. În condiţiile în care România este obligată să facă echilibristică între faliment economic şi tulburări sociale, sindicatele, PNL, PSD şi o bună parte dintre jurnalişti (îi găsiţi în legea bugetului, la capitolele microîntreprinderi şi drepturi de autor – fiindcă aşa-i românul, nu produce microcipuri ci microîntreprinderi pe bandă rulantă) visează revolte şi propun salvarea naţiei prin reducerea cheltuielilor cu benzina (adică vreo 40 milioane de euro – de banii ăştia nu poţi să cumperi nici măcar un picior de-al lui Messi, darămite să eviţi incapacitatea de plată a unui stat de mărimea României). Dacă oamenilor li se repetă zilnic de către lideri de opinie, politicieni şi jurnalişti presupus responsabil că soluţia ieşirii din criză nu sînt nici reducerile de salarii şi pensii şi nici creşterile de taxe ci scăderea cheltuielilor cu mobilierul şi benzina, să nu ne mirăm cînd în decembrie, din cauza rezistenţei sociale la măsurile de austeritate, vom intra în faliment.
Explicaţia ieşirilor din ce în ce mai isterice şi mai decise ale lui Crin e simplă. Consilierii politici i-au spus să facă pe cocoşul, să anunţe că e singurul care are soluţia ieşirii din criză şi e decis să-şi asume guvernarea, ştiind că PNL este complet ferit de riscul de a ajunge principalul partid de guvernare. Astfel, Crin latră ştiind că e de după gard şi că nu-l va pune nimeni să şi muşte din poziţia de prim ministru. Nu contează că PNL este abia al treilea partid ca număr de parlamentari, la o distanţă considerabilă de cele două mari şi că şansele lui Crin de a ajunge prim ministru sînt nule. Important e să latre cît mai tare la oră de maximă audienţă. Dar de la a lătra estetic la cameră şi pînă la a nega singurele soluţii realiste de evitare a falimentului naţional, creşterea semnifiactivă a taxelor şi/sau scăderea drastică a cheltuielilor e un drum lung pe care Crin şi PNL deja l-au făcut, sărind între timp şi pîrleazul iresponsabilităţii. Dar responsabilitatea contează mai puţin, atîta timp cît prin opoziţia la cele două tipuri de măsuri speri să împuşti doi iepuri dintr-un foc, pe cei din mediul privat, speriaţi de creşterea taxelor şi pe bugetari şi pensionari, speriaţi de reducerea veniturilor.
La urma urmei, consilierii politici îi pot sfătui orice pe cei din PNL, chiar şi să arunce-n aer centrala la Cernavodă, dacă asta le aduce procente, însă e de datoria PNL-ului ca partid parlamentar să cunoască şi să respecte limitele războiului politic. Fiindcă, în condiţiile în care PNL, ditamai partidul parlamentar, nu are nici cea mai vagă urmă de responsabilitate atunci ce pretenţii să mai ai de la Dragoş Stanca şi BUG Mafia?
Pentru mai multe detalii, iată cum arată bugetul de stat pe 2010:

Venituri – 66,654 mld lei; Cheltuieli – 101, 678 mld lei; Deficit – 35, 024 mld lei

Venituri:

• impozit pe profit – 17, 317 mld lei (aici intră şi impozitul pe venit, acolo unde este cazul – de exemplu, la microîntreprinderi – Răzvan Dumitrescu ştie la ce mă refer, are una în baie şi una pe balcon)
• impozit pe venit – 19, 043 mld lei (se scad 14, 665 mld lei, care merg la autorităţile locale)
• TVA – 35, 548 mld lei (din TVA se scad 17 mld lei, care merg la autorităţile locale)
• accize 16, 886 mld lei
• altele – cca 9 -10 mld lei

Cheltuieli:

• de personal – 16, 899 mld lei (salarii de bază – 5, 711 mld, cheltuieli salariale în natură – 2, 427 mld, contribuţii – 2, 022 mld, alte drepturi salariale în bani – 1,739 mld, alte sporuri – 1, 065 mld, sporuri condiţii de muncă – 1,035 mld, spor de vechime – 0, 618 mld, fond de premii – 0, 520 mld, primă de vacanţă – 0,303 mld ş.a.)
• asistenţă socială – 18, 120 mld lei (asigurări sociale – 11, 449 mld, ajutoare sociale – 6, 671 mld)
• bunuri şi servicii – 3, 727 mld lei (materiale şi prestări servicii cu caracter funcţional – 0, 764 mld, internet, tv, telecomunicaţii – 0, 172 mld, încălzit şi iluminat – 0, 378 mld, carburanţi – 0, 149 mld, chirii – 0, 208 mld, deplasări, detaşări, transferuri – 0,182 mld ş.a.)
• dobînzi – 7,971 mld lei (aferente datoriei publice interne şi externe)
• subvenţii – 4, 244 mld lei (CFR – 1,100 mld, agricultură – 1, 781 mld, Metrorex – 0,349 mld)
• transferuri între unităţi ale administraţiei publice – 18, 809 mld lei (transfer către bugetul asigurărilor de stat – 7, 054 mld, către instituţii publice – 2, 892 mld, finanţarea de bază a învăţămîntului superior – 1, 947 mld, acţiuni de sănătate – 0, 976 mld, persoane cu handicap – 1, 843 mld, întreţinerea infrastructurii rutiere – 0, 435 mld, ajutor ptr încălzire – 0, 532 mld,
• alte transferuri – 14, 485 mld lei (contribuţie la bugetul UE – 5, 970 mld, investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat – 3, 929 mld, ajutoare de stat către întreprinderi – 1 mld, finanţare cercetare-proiectare – 0, 792 mld )
• cheltuieli proiecte cu finanţare nerambursabilă – 5,580 mld lei
• cheltuieli proiecte cu finanţare rambursabilă – 3, 949 mld lei
• cheltuieli de capital – 2, 196 mld lei
• active nefinanciare – 2, 522 mld lei (construcţii – 1, 292 mld, maşini, echipamente şi mijloace de transport – 0, 315 mld, mobilier, birotică – 0, 074 mld)
• operaţiuni financiare – 3, 073 mld lei
• alte cheltuieli (burse – 0, 436 mld, proiecte de comunicare, informare publică şi imaginii României – 0, 005 mld)

Şi bugetul asigurărilor pe 2010:
Venituri – 41, 315 mld lei (din care, subvenţii de la bugetul de stat – 7, 056 mld)
Cheltuieli – 41, 053 mld lei

• pensii – 39, 690 mld lei
• asistenţă persoane în vîrstă – o, 332 mld
• ajutoare de urmaşi – 0, 336 mld

Articolul lui Varujan Pambuccian m-a surprins de la bun început. Nu bănuiam că am putea găsi tocmai la liderul minorităților o asemenea poziție radicală libertariană. El a generat aici reacții destul de violente. A fost acuzat de kitsch politic, de fantezism precum și alte lucruri puțin măgulitoare. Cred că știu unde e sursa acestei reacții ostile.

Eu il banuiesc pe Pambuccian de interes mai mare pentru brandul personal decît pentru ideile de dreapta. Chestiunea e simplă: mult din ce spune el e bine, pentru că merge în direcția unui stat minimal. O parte e prost, pentru că merge in direcția unui stat slab. Comite „eroarea” (voită sau nu) pe care o comit mulți: un stat minimal care te lasă în pace nu e deloc un stat slab. (Problema au lămurit-o Aligică si Stocia foarte bine in „Reconstrucția Dreptei”: plutocrația nu e liberalism sau libertarianism). Dar pe lîngă acest „ceva prost” care sună cam ca teoriile lui Patriciu, mai e ceva: enunțul soluțiilor e doar teoretic si e făcut să rămînă pe veci doar teoretic. Scopul „Sfirsitului utopiei” nu e de a propune un drum ci de a genera discuții si contrarieri. E perfect neclar cum anume am putea trece noi de la un etatism monumental (cu ultimele etaje ridicate de liberali) la un libertarianism de vis care nu se regăsește în nici o țară din lume.  De fapt Pambuccian a construit un articol tabloid în sensul intelectual (de remarcat tonul apocaliptic) și perfect paradoxal în sens logic: propune ieșirea din „utopie” printr-o perfectă utopie. Argumentul meu final e acesta: Cine ar putea crede că soluția pentru România e de a trece de mîine în avangarda mondială a libertarianismului? Nimeni. Pentru că nimeni nu știe CUM s-ar putea face asta. Noi nu reușim să micșorăm niște pensii uriașe obținute fraudulos, nu reușim să micșorăm salariile pentru că judecatorii nesimțiți dau statul în judecată, în schimb Pambuccian a găsit soluția: Statul fuge în munți . Cît privește tonul apocaliptic, n-ar strica să ne amintim că de sute de ani, periodic, se găsesc unii care predică sfîrșitul lumii, economiei, iubirii sau păcii. Sfîrșitul definitiv a ceva important. A profeți „marele sfîrșit”  e de multă vreme un instrument de construcție rapidă a brandului personal iar asta în sine ar trebui să ne dea de gîndit dacă e să ne amintim ce se spune despre falșii profeți în Scriptură. Am să revin la acest ultim subiect, de la Brucan încoace am devenit un popor de profeți. Acum aș reține însă faptul trecut cu vederea că deși ne propune ieșirea dintr-o utopie prin fantezie, Pambuccian intuiește mai bine decît mulți existența unui electorat de dreapta. Pentru care campania electorală a început deja.

„Cu alte cuvinte, PDL a abandonat orice pretenţie de reformare a statului şi pare decis să păstreze exact aceleaşi mod, stil şi structură de guvernare moştenite de la PSD şi PNL, cu practici similare în materie de corupţie, trafic de influenţă, parazitarea banului public şi iresponsabilitate fiscală.
Ceea ce ne aduce la Traian Băsescu, care stă în faţa unei alegeri cruciale. Preşedintele poate, având în vedere pârghiile politice de care dispune, să forţeze demisia Guvernului Boc undeva în toamnă sau cel mai târziu în februarie, înaintea congresului PDL din luna martie, şi cu acest prilej să susţină schimbarea actualei garnituri compromise de la vârful PDL.”

Articolul integral, în România Liberă

Extras din articolul „Sfârșitul utopiei„

1. Renunțarea imediată la ideea de stat social

Pentru mine pare hilar să te agăți de ceea ce a produs dezastrul în care suntem. Se pare că pentru marea majoritate, nu. Acest lucru presupune următoarele:

a) Retragerea completă a statului din activități care au sens economic.

Pachetele la companiile în care statul este acționar minoritar trebuie vândute în cel mult un an. După aceea, s-ar putea să nu mai avem nici cui, nici de ce. Majoritatea lucrurilor care au sens economic dar presupun un monopol, trebuie externalizate prin cesiuni purtătoare de redevență, în cel mult doi ani. Companiile la care statul este acționar majoritar, trebuie privatizate. Ideea că statul le poate pregăti pentru privatizare obținând astfel un preț mai bun, s-a dovedit a fi o ficțiune ca să nu zic șmecherie. Dacă ele dețin un monopol, privatizarea ar trebui făcută prin concesiune cu o redevență pe măsură.

b) Privatizarea unui număr cât mai mare al serviciilor furnizate de stat. Unele dintre ele nu au sens economic, altele da. Felul în care acest lucru se poate face diferă de la caz la caz, la fel și intervalul de timp și mecanismele de tranziție, dar lucrul acesta trebuie făcut. Mă refer la servicii simple, cum ar fi colectarea de impozite, dar și la servicii complexe cum ar fi cele de învățământ sau sănătate. Sigur, aici totul trebuie făct cu mare grijă, iar, ca o regulă, planificarea trebuie dezbătută public și făcută transparent.

c) Legarea monedei de o resursă limitată (aur, argint, etc.)

Lucrul acesta conduce la un control strict al masei monetare. Aparent, frânează dezvoltarea, dar o face, în mod sigur, durabilă. Ea deschide drumul spre moneda privată și ne pune la adăpost față de căderile monetare (în special față de prăbușirea zonei Euro)

d) Dereglementarea și simplificarea sistemului legislativ. Avem nevoie de reguli de funcționare simple și clare, în special în domeniul economic. Piața are regulile ei de funcționare, iar legislația are drept scop principal creșterea încrederii și crearea de oportunități. Ideile europene privind reglementarea competiției, de exemplu, par frumoase dar s-au dovedit extrem de păguboase.

e) Debirocratizarea prin informatizarea masivă a serviciilor care rămân în zona de competență a statului. Aceasta ar putea deveni realitate în trei ani și ar duce la disponibilizarea a circa 45% din personalul administrativ, la reduceri majore de consumabile și echipamente de birotică, la un flux mult mai fluid al banilor, la o ușurință a relaționării cetățenilor și companiilor cu statul. Cu excepția funcționarilor disponibilizați, ar fi benefică pentru toți.

f) Renunțarea la subvențiile de orice fel și utilizarea pârghiei fiscale pentru creșterea accelerată a domeniilor rentabile. Cred că toată discuția făcută zilele trecute în legătură cu investiția în IT versus subvențiile în agricultură este un exemplu suficient de clar. Scopul final al acestor măsuri este scăderea treptată a taxelor și impozitelor pe măsura creșterii încasărilor la bugetul de stat.

2. Măsuri imediate de menținere și relansare a economiei

a) Abrogarea impozitului forfetar. Efectele sale bugetare se pot cuantifica în pierderi. Companiile care nu au fost ajutate să moară, au fost nevoite fie să își mute rezidența fiscală, fie să renunțe la o parte din personal.

b) Adoptarea unei măsuri prin care plata TVA să fie făcută în momentul încasării și nu în cel al facturării pentru tranzacțiile care sunt realizate prin intermediul băncilor. Această măsură ar ușura povara pusă pe companii care, de cele mai multe ori, trebuie să își provizioneze banii cu care să plătească dări în avans statului.

c) Plata tuturor datoriilor restante ale statului către mediul privat

d) Modificarea structurii sistemului de taxe și impozite prin reducerea numărului lor la TVA, cota unică (impozit pe venit, impozit pe profit, impozit pe dividende), cotă pentru asigurările sociale și de sănătate.

e) În fine, cred că măsura care ne va pune în situația de profitori ai crizei este cea de restructurare a raportului TVA-cotă unică, printr-un TVA de 25% și o cotă unică de 4%. Să mă explic:

Citește tot articolul pe blogul lui Pambuccian.

Ce vremuri! Cum duduia atunci economia… Şi aveam şi eu ceva mai multă inspiraţie. Cum partea a doua a Clientelismului politic se amînă un pic, am căutat ceva pentru ediţia de la ora 6 şi am găsit această stenogramă din 28 oct 2008, cu Traian şi Călin.

– Dragă Traiane, dacă ai ocazia să nu promulgi?

– Dacă am ocazia să nu promulg…..da…. continuă…

– Păi atât. Dacă ai ocazia să nu promulgi.

– Mă, futu-ţi gramatica şi ortoepia-n cur să-ţi fut! Ţi-am zis de data trecută… Ai uitat ceva. Mai urma o propoziţie…

– “Facem alianţă la toamnă?”

– Nu boule! Deşi nu e o idee rea. Fii atent la mine: “Dragă Traiane, dacă ai ocazia să nu promulgi, nu…” Hai, curaj!

– Dragă Traiane, dacă ai ocazia să nu promulgi, nu mă mai joc cu Geoană. Să mor io. E bine?

– Auzi bă tâmpitule, profesorul tău de română avea salariu mic, nu? Hai, recunoaşte… Reluăm. Zi după mine… “Dragă Traiane, dacă ai ocazia să nu promulgi, nu pro…”

– Dragă Traiane, dacă ai ocazia să nu promulgi, nu prostănacul de Geoană e aliatul meu, ci tu.

– Ai un fix cu Geoană. Ok, Geoană nu există, să facem abstracţie de Geoană…

– Păi cum să facem abstracţie de Geoană? Arthur mi-a zis: “Vezi tu Căline, o fi Geoană prostănac, da’ nu poţi să faci abstracţie de el.” Traiane, nu putem să facem abstracţie de Stolojan în loc de Geoană, dacă tot trebuie să facem abstracţie de cineva?

– I know, I know…. Aşa-mi zic toţi. Voi nu înţelegeţi… E greu de explicat… E… cum să… Vine aşa, din interior…nu ştiu cum să zic… Ca şi atunci cu lacrimile… Să ştii că n-am vrut…Îl priveam cu coada ochiului acolo, la conferinţă, şi sincer sa fiu, aşa…la nivel superficial, uman, mi se rupea de el…însă la un nivel mai profund, aş putea spune la un nivel aproape electoral…ce să mai tura-vura…animalul politic din mine îl dorea… Iartă-mă că-ţi spun, dar tu ai fost doar de faţadă, tu ai fost un fel de Prinţesa Daiana… el era Camilla… Talentul lui nativ de a fi cel mai competent prim-ministru fără să fie prim-ministru…..procentele lui…ah, procentele lui…să le simţi, să le atingi, să te joci cu ele….Înţelegi Căline? Procentele, Căline, procentele….Vorba lui Marquez….sau era Dinu Săraru? …mă rog… “Dacă procente nu e, nimic nu e” Aş vrea să fac abstracţie de el dar nu pot…Ascultă la mine Căline: procentele, procentele…

– Ştiu. Şi eu mă chinui din cauza asta. N-am somn noaptea… Stau ca prostu’ cu ochii în tavan şi număr ca să adorm: un alegător, doi alegători, trei alegători…. Şi nu-mi ies, futu-le muma-n cur să le fut… Niciodată nu-mi ies câţi aş vrea eu… O singură dată era cît p-aci să-mi iasă, număram, număram..ajunsesem aproape la numărul magic…şi nevastă-mea…cum o cheamă….cum o cheamă…. Vezi, dacă nu prea are vizibilitate în presă, nici nu ştiu cum o cheamă…Tăriceanu…Tăriceanu…zi să-i zic….Dragă Traiane, dacă poţi să dai şi tu un search pe Google după “nevasta lui Tăriceanu”?

– Aşa…. Google…căutare….mă simt norocos…Mă simt? Mne….nu prea. Aşa…Elena Udrea! A, scuze, eram cu gândul la altceva…reluăm….Am găsit: Ioana.

– Banal, banal….. D-aia nu-l ţin minte… Şi cum îţi ziceam, număram alegători, eram deja pe la Dorohoi, colegiul pentru deputaţi, şi mă întrerupe Ioana: “Pui, cheamă Poliţia!” Eu, simţitor cum mă ştii, mă sperii, inima dă să-mi sară din piept: “Ce s-a întâmplat? Hoţii? Hai, dă-o în mă-sa, le-am zis că ne întâlnim la guvern, să nu mă caute acasă. Ce dracu, Dinu e obişnuit să vină pe la guvern….de Relu nu mai zic, că m-a umplut de găinari puşi să ţină de şase-şase…” “Nu, prostuţule. Nu sunt colegii tăi, hoţii. Mi-a expirat buletinul.” Traiane, ce să-ţi povestesc, de când i s-a rupt apa nu am mai avut aşa emoţii…. Dar totul e bine când se termină cu bine. N-a mai rezistat, i l-au făcut pe drum. Eu am stat în sala de aşteptare… Fiindcă, nu ştiu dacă ştii, da’ au ăştia tăticule nişte Loganuuuri, au nişte Loganuuuri…sală de aşteptare, uşi glisante cu senzori de mişcare, scară rulantă, automat de cafea, gresie… L-au scos, era cald. L-am luat, m-am uitat la el, un Tăriceanu, ce mai, aşa şi scria pe el, Tăriceanu şi nu mai ştiu cum…Cum? Da, Ioana…tot uit…păcat că expiră.

– Da, Căline, ai dreptate. Totul e bine când se termină cu tine…ăă…cu bine. Nu mai e mult, mai e o lună. Deci, ce ziceai?

– Dragă Traiane, dacă ai ocazia să nu promulgi?

– N-o scoate omul la capăt cu tine. Ok, hai să lăsăm limba română. Căline, dacă avem ocazia să promulgem bugetul, să-l promulgem, dă-o în pizda mă-sii de viaţă! Tu l-ai promuls până acum, acum e rândul meu să-l promulg. Promulgere, non promulgere, tempus guvernare pasat. Sau, mă rog, Passat. Auzi mă, şi zici că-s mişto X3 -urile alea?

PS. Apropo de promulgere: Băsescu a refuzat promulgarea legii ANI şi le cere parlamentarilor să introducă în lege obligativitatea demnitarilor de a-şi declara contractele finanţate din bani publici.

Sînt întru totul de acord cu cele spuse de Bleen. Cred însă că pentru a găsi soluții aplicabile e nevoie să privim la problema clientelismului din mai multe unghiuri. Iar unul e cel al culturii interne a organizațiilor numite partide politice. Am spus de mai multe ori că soluția clientelismului stă într-o schimbare de cultură internă în partide, nu într-o lege. Problema e una de leadership, nu de management. Mi se pare că am invocat acest termen al culturii fără a-l explica suficient. De aici și unele neînțelegeri. Cei familiari cu subiectul să mă ierte pentru ce urmează.

Să luăm exemplul unei firme care merge prost din cauza crizei. S-ar putea ca fiecare să știți bine cel puțin una. Veți constata cu ușurință că în timpul crizei, în perioade de contracție a pieței, ies o mulțime de probleme la suprafață. Ineficiența devine vizibilă. Sursa ineficienței însă nu e doar în reguli și proceduri. Problemele cronice refuză să dispară prin schimbare regulilor și a formalismului. Asta pentru că orice organizație are 2 coloane vertebrale:
– structura: cuprinde tot ce înseamnă procese, reguli, proceduri. (cine ce face, cum face, cui raportează, cum e plătit, etc)
– cultura: viziunea si valorile adoptate de firmă. (cel mai des informal, de aceea și mai greu de cuantificat ca impact în organizație. E echivalată cu „atmosfera” dintr-o firmă)

Majoritatea ignoră dimensiunea culturii de organizație din cauza dificultății măsurării. Ea e însă cruciala. De exemplu, studiile arată că majoritatea celor care pleaca dintr-un loc de munca o fac din rațiuni de conflict cu cultura de organizație nu din cauză de bani, deși majoritatea declară că e vorba de bani. („mă plătesc mai bine aici dar e drept că atmosfera devenise irespirabilă în partea cealaltă) Dimensiunea culturală e atît de importantă încît, cel mai des, succesul sau eșecul unei schimbări masive într-o organizație e determinat de succesul sau eșecul schimbării culturale. Majoritatea fuziunilor între organizații mari (cum ar fi HP și Compaq acum cîțiva ani) reușesc sau eșuează după cum schimbarea culturii interne reușește sau nu.

Subiectul e vast iar eu doar un amator. (Cei interesați pot găsi pe site-ul Human Synergystics, al cărui birou în România e fondat de Adrian Stanciu, mai multe informații despre subiect. Le recomand tuturor să arunce o privire pe Circumplex, instrumentul principal de diagnonză culturală. Veți înțelege mai bine ce înseamnă cultură internă de organizație în termeni cuantificabili. Aș  recomanda PDL cu multă căldură să facă un audit cultural intern.) Trebuie însă să reținem trei lucruri:

• Cultura internă apare și e determinantă în orice organizație, nu numai în cele comerciale. La nivel mare e ceea ce numim cu un cuvînt pe care Iliescu l-a exilat pe nedrept, mentalități. Ea e un filtru invizibil  în recrutare, în tipologia umană atrasă de organizație. (Google, anyone?). Așadar e importantă și în partide.
• Cuvintele cheie care definesc o cultură sînt „valori” și „viziune”. Ce prețuim și unde vrem să ajungem
• Cultura e schimbată în primul rînd prin leadership, și mult mai puțin prin management. E nevoie de lideri care să insufle entuziasm și mai puțin de coerciție.

Revenind la partidele noastre: Decizia PDL de a interzice membrilor afaceri cu statul e una culturală, nu structurală. Asta pentru că se referă la valori și viziune, nu la eficiența internă. Ea e mai degrabă un „statement” puternic decît o regulă greu de încălcat. De fapt va fi foarte ușor de ocolit formal însă va fi foarte greu de justificat „ocolirea” în termeni morali. O astfel de regulă pune bazele unui  sistem de valori intern diferit și, din perspectiva filtrului la recrutare, duce deja la dezertări. Problemele pe care le ridică decizia nu sînt cele de eficiență: de mîine nu se va întîmpla mare lucru. Problemele sînt legate de ultimele 2 puncte de mai sus:

• Valorile și viziunea ramîn neclare. Interzicerea afacerilor cu statul e doar un pas. Aici e locul unde ideologia devine importantă. Și tot aici găsim unul dintre cele mai tulburi lucruri din PDL
• Boc, dacă e ceva, e un manager, nu un lider. Nu e nevoie însă ca „managerul” să fie și liderul. Eu văd din ce în ce mai mult în dubleta Băsescu-Udrea adevăratul lider al PDL.

Clientelismul e doar vîrful aisbergului care se numește cultură politică românească. Asanarea vieții politice românești e în realitate o chestiune de reformă culturală și mai puțin una legislativă. (aș spune chiar că legislativul e o fundătură, legea e folosită pe dos prin dictatura majorității, după cum a demonstrat ANI). Interzicerea afacerilor cu statul e un prim pas pe care PDL îl face în direcția potrivită. Pentru a continua e nevoie însă de două lucruri:

1. PDL sau ce mai rămîne din el să-și definitiveze urgent o cartă a valorilor, un extras concentrat de ideologie care să spună membrilor și simpatizanților care le sînt valorile și viziunea.
2. Băsescu să-și asume rolul de lider al PDL sau al ce mai rămîne din el prin toamnă. Nu de sef al partidului ci de lider informal. Neutralitatea jucată nu folosește la nimic. Adversarii nu-l atacă acum mai puțin și nici nu-l vor ataca mai mult.  Udrea e o soluție de avarie bună, însă nu pare o soluție pe termen lung. Cel puțin nu acum. (atîta vreme cît Băsescu nu e membru de partid e greu de probat ne-constituționalitatea. Departe de mine însă gîndul de a da pretexte pentru o nouă suspendare, vorbesc în termeni de bun simț, amintindu-mi și de recentul perdaf pe care Băsescu l-a tras PDL-ului. Acum mă întreb dacă nu cumva asta și urmărește opoziția, să-l forțeze pe Băsescu să se implice în jocul politic pentru a justifica o nouă suspendare)

Într-o singură frază, problema reală a PDL și a partidelor în acest moment e că viziunea lor e accesul partidului la resurse iar valorile în care cred sînd doar una: banii. Iar problema clientelismului seamănă cu cea a corupției: nu vrem să dispară pentru că e imposibil. Vrem însă să nu mai fie principiul unic de funcționare al partidelor.

Astăzi, PDL a fost la un pas să piardă cursa pentru Curtea Constituţională. Deocamdată nu a reuşit decît să amîne deznodămîntul şi să spere că în zilele următoare va avea mai mult noroc. În acest moment, candidaţii cu şanse să acceadă la CCR sînt pesedistul Valer Dorneanu şi penelistul Teodor Meleşcanu. PDL i-a propus pentru Curtea Constituţională pe Mircea Ştefan Minea şi Iulia Moţoc dar, deşi formal, alături de aliaţii săi, are majoritate în Parlament, se pare că nu este capabil să-şi impună candidaţii. Ceea ce arată degringolada în care se află PDL în acest moment, nu numai la nivel de guvern ci şi la nivel parlamentar. Nici nu vreau să mă gîndesc ce e în teritoriu.

Boc nu numai că e nul ca prim ministru dar arată că nici ca preşedinte de partid nu e capabil să se impună. Iar cei din jurul său ori nu ştiu pe ce lume sînt ori sînt prea ocupaţi să-şi aranjeze afacerile sau să-şi negocieze viitorul. Fiindcă sînt convins că, în eventualitatea eşecului reformelor şi implicit al guvernării PDL, liderii partidului vor avea cel mai puţin de pierdut. Nici Videanu, nici Berceanu sau Oltean nu sînt politicieni. Nu au ambiţii politice pe termen lung. Pentru ei politica nu e decît o modalitate de a accede la resursele statului, de a face trafic de influenţă (ăsta e şi motivul pentru care pedeliştii insistă în continuare să apară pe la televiziuni) şi de a-şi face relaţii în lumea politicii şi a afacerilor. Iar dacă pierd puterea o pierd în faţa celor care, ca şi ei, respectă regula de aur a capitalismului de buget: corb la corb nu-şi scoate ochii. Nu au mize politice, mizele lor sînt mici: licitaţii, comisioane, contracte cu statul, intimidarea eventualei concurenţe şi a celorlaţi participanţi la traficul de influenţă. Şi sînt convins că sînt la fel de deranjaţi de DNA şi ANI cum sînt şi Năstase, Ponta sau Crin Antonescu. O dată ajunşi în opoziţie vor intra în conservare şi ei, şi afacerile lor. Vor mai ciuguli de ici, de colo dar vor fi fericiţi şi vor fi liberi. Căci clientela care deja se va fi mutat cu căţel, profit şi purcel la noua putere nu-şi va uita binefăcătorii de peste an. Şi atîta timp cît justiţia va fi ţinută sub obroc şi nu va avea tupeul să-i deranjeze, atîta timp cît sistemul cu structurile şi interdependenţele sale va rămîne neatins, niciunul dintre capitaliştii de buget nu va avea de pierdut, fie el pesedist, udemerist, penelist sau pedelist.

După anunţarea măsurilor de austeritate şi astfel, punerea în discuţie a clientelei economice şi electorale (includ în clientelă toţi beneficiarii actualului sistem, fie ei politicieni, „capitalişti” care fac afaceri cu statul, bugetari cu sporuri de zîmbet şi de stat în cur, asistaţi social cu tot felul de jene atunci cînd e vorba de muncă, şi pensionari de invaliditate făcuţi pe şpagă şi pe bandă rulantă etc etc) PDL pare tot mai puţin dispus să guverneze. Liderii partidului, de la centru sau din teritoriu, miniştri sau parlamentari, şi-au pierdut brusc orice motivaţie. Căci unica lor motivaţie, sau măcar cea mai importantă, era prezenţa în sistemul de drenare a bugetului, cu capitalistul de buget de-a dreapta şi asistatul de-a stînga. Elena Udrea are dreptate: „Sînt vremuri pentru politicieni puternici, nu pentru cei slabi” Aş reformula totuşi: sînt vremuri pentru politicieni. Ori, cei mai mulţi dintre miniştrii noştri, dintre parlamentari, primari, consilieri locali nu sînt politicieni. Sînt doar mari sau mici şmenari. De fapt, fie vorba între noi, nu există mari şmenari. Şmenarii, prin definiţie, sînt mici.

În condiţiile în care moţiunea de cenzură depusă de PSD trece iar guvernul Boc pică, Traian Băsescu va fi nevoit să desemneze un nou premier. Cine va fi acela? Cred că de data asta Băsescu ar trebui să cedeze şi să accepte evidenţa: PDL nu este un partid capabil să guverneze. Nu are energia, coerenţa şi suportul necesare. Şi acum nimeni nu mai poate zice că nu a avut ocazia s-o facă. A avut. De jumătate de an deţine puterea în România, fără s-o împartă cu nimeni. Are preşedintele, premierul, guvernul, majoritate parlamentară şi putere la nivel local. Şi-a băgat oamenii peste tot. Sînt suficiente elemente care îi dă posibilitatea să guverneze coerent. Însă e clar că partidul nu vrea să fie decît un nou PSD, dar fără coerenţa acestuia.

Pînă acum guvernul Boc nu a dat vreun semn că ar şti pe ce lume se află. Ni se spune că actualii guvernanţi nu ştiu să comunice, inducîndu-ni-se astfel ideea că ar şti să guverneze dar că nu ştiu să-şi vîndă marfa. Să-mi fie cu iertare, dar incoerenţa în comunicare nu vine decît dintr-o incoerenţă în gîndire. Şi, la urma urmei, asta e meseria politicienilor: să comunice, să convingă. Pentru celelalte au specialişti. Dacă de la unul care lucrează la strung nu am pretenţia să ştie să comunice, de la un politician aştept să fie capabil să explice şi să convingă. Că de asta e politician şi nu tehnocrat. Ori guvernul Boc, cu prim ministrul în frunte, dovedeşte că nu are nicio filozofie, nicio coerenţă a ideilor, nicio strategie şi nicio viziune pe termen lung.

Sînt curios cum ştiu să le ceară miniştrii subordonaţilor să facă ceva dacă ei nu ştiu să comunice. Şi cum poţi să convingi cetăţenii că ceea ce faci tu e bine atîta timp cît eşti incapabil să explici ceea ce faci? Şi asta, pornind de la premisa optimistă că pedeliştii ştiu ce fac. Mă îndoiesc însă.

Următorul pas logic după ce moţiunea va trece e desemnarea ca premier a preşedintelui partidului care a iniţiat moţiunea cîştigătoare. Adică a lui Victor Ponta. PSD-ului şi PNL-ului li se dă astfel şansa să vină cu alternativa atît de necesară în această perioadă de criză. PDL a dovedit că nu are voinţa şi coerenţa necesare guvernării, acum e rîndul celorlalţi să încerce.

Moţiunea, ale căror şanse să treacă sînt destul de mari, este modalitatea prin care partidele care au iniţiat-o şi care o votează îşi afirmă disponibilitatea de a guverna şi arată că au o soluţie pe care partidul de guvernămînt nu o are. Dacă Parlamentul invalidează guvernul Boc nu mai rămîne decît o alternativă: soluţia Ponta-Antonescu. Ştiu că se vorbeşte de tehnocraţi însă tehnocraţii nu au nici viziune şi nici voinţă politică. Menirea lor este să se supună voinţei politice şi să aplice, din punct de vedere tehnic, deciziile politicienilor. Ca exemplu, alegerea între scăderea cheltuielilor şi creşterea taxelor nu este una tehnocrată ci una politică. Tehnocraţii, pe baza datelor pe care le au, pot propune anumite cifre dar nimic mai mult.

De aceea cred că, în condiţiile în care moţiunea de cenzură depusă de PSD va trece, Victor Ponta este, în mod obligatoriu, unica soluţie ca prim ministru.

Iar dacă moţiunea nu trece, înseamnă că guvernul Boc este validat încă o dată şi, cel puţin pînă la următoarea moţiune de cenzură, este soluţia cu care trebuie să mergem mai departe. Deşi, personal cred că Băsescu şi PDL au făcut o mare eroare de apreciere numindu-l prim ministru pe Boc. Elena Udrea era o soluţie mult mai bună. Sau, oricum, în acest moment este o soluţie mult mai bună, în cazul în care moţiunea de cenzură nu trece. E energică, ştie să comunice (se pare că e singurul ministru PDL care ştie asta), are autoritate asupra subordonaţilor, are curaj şi, spre deosebire de mulţi pedelişti de seamă, gîndeşte cît de cît clar şi coerent. Sau, mă rog, gîndeşte, ceea ce la nivel guvernamental e o excepţie. Cu Elena Udrea prim ministru s-ar rupe şi pisica în două, pisica fiind, în cazul de faţă, PDL.

PDL-ul trebuie să se decidă dacă e un partid cu adevărat sau e o clonă a PSD-ului. Iar cei care văd în PDL un al doilea PSD, ar face bine să aleagă originalul şi nu clona. Aşa că nu ar fi o tragedie, ba dimpotrivă, dacă jumătate sau trei sferturi din conducerea PDL ar trece la PSD.

Am scris acest articol pe 27 mai. Nu l-am publicat mai ales pentru că Mirel mi-a spus ca „îl cam speli pe Blaga”. Îmi place Blaga și nu vreau să-i fac favoruri subconștiente. Astazi însă l-am vazut la Antena 3 răspunzînd unui delugiu de întrebări legate de ginere si reformă. Pe mine m-a convins că nu mă înșel in raționamentul de mai jos, așa că public abia acum articolul. Privind la ce declară Blaga acum mi se pare că Tapalagă si Kamikaze au fost victimele unei intoxicari. Refuz totuși să cred că au vreun interes în războiul intern din PDL.

Prietenii de la Kamikaze împreună cu  Tapalagă au lansat un atac concentrat împotriva a ce numesc ei „protejatul presei” și „un politician oscilant, gata oricand de un compromis politic si capabil sa schimbe, la randul său, tabara„, Vasile Blaga. E un secret public faptul că „durii” Ciutacu, Gâdea, Dumitrescu, Firea, Badea dau zilnic de pamînt cu Honorius, Boureanu, Boc, Udrea și Băsescu însă nu par să-și amintească că în PDL un cuvînt foarte greu de spus au și Blaga, Berceanu și Videanu. Toți trei miniștri în ministere cheie, cu bugete enorme. E surprinzător însă că ancheta menționată la început l-a luat în vizor doar pe Blaga prezentat ca un Dr Jekyl & Mr. Hyde care ziua devalizează statul iar noaptea fraternizează cu Ponta și Crin. Eu îmi amintesc foarte bine că cel care fraterniza cu Bombonel prin Parlament anul trecut înainte de alegeri era Videanu și nu Blaga. Aveau și de ce să fraternizeze, vezi mai jos. Blaga are reputația unui om relativ corect, bun organizator și aproape lipsit de organ politic. E un curajos comandant de regiment dar nu un general de stat major. Despre afacerile ginerelui mă abțin. Dacă a greșit, să plătească.  (UPDATE: Blaga a spus clar că e vorba de un grup de firme, că nu știa nimic despre participarea la licitatie, că i-a cerut ginerelui să se retragă deși nu e nimic ilegal) E ridicol însă să compari contractele de pază despre care scriu hotnews și Kamikaze cu învîrtelile uriașe din jurul lui Videanu ale cărui afaceri au crescut constant sub toate regimurile de după 1993, beneficiind de sprijinul direct al demnitarilor de toate culorile politice. (Celălat caz  de simpatii trans-partinice uluitoare nu e altul decît Dinu Patriciu)

Așa că aș vrea să-i propun lui Dan Tapalagă să recitească această anchetă hotnews din februarie 2006: „Micile secrete ale lui … Adriean Videanu” . Aici am să citez doar următorul fragment:

In campania electorala de anul trecut, pentru Primăria Capitalei, Marian Vanghelie, contracandidatul lui Videanu, l-a acuzat la scena deschisa pe liderul PD ca a primit importante favoruri de la guvernul Adrian Năstase.

Este vorba despre trei noi licențe („de concesiune a activității miniere”) de exploatare a unor cariere de marmura si travertin în județul Hunedoara, licențe pe care guvernul Năstase le-a aprobat cu dedicație pentru compania lui Videanu. Hotararea de guvern a fost data pe 28 decembrie 2004, adică exact în ultima zi de activitate a acestuia.

Hotărârea de guvern a fost semnata de Eugen Bejinariu (prim-ministru interimar), Dan Ioan Popescu, Mihai  Tanasescu si Maria Ioana Stratulat, președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM).

Tapalagă ar putea scutura de praf și istoria din 1993 cu apartamentele de la stat, precum și rețeaua de relații și parteneri ai lui Videanu. E de bănuit că în ultimii 5 ani și rețeaua a crescut, și averea s-a mărit. Să fie oare de aici ezitarea hotnews de a alege ținta corectă?

Miza acestui articol nu e un atac la Videanu. Omul are merite importante în construcția partidului. Vremurile însă se schimbă, acum e nevoie de politicieni cu credințe nu de politicieni cu bani. Miza acestui articol e desființarea unei ținte false. Videanu și Berceanu au ajuns o frînă serioasă în reformarea PDL în schimb Tapalaga ni-l prezintă foarte mîndru pe coruptul Blaga. Dacă Blaga a greșit, să plătească. Însă nu cumva să achite el și nota colegilor de triumvirat.

PS: Aplaud prestația excepțională a Elenei Udrea de la Realitatea TV, înaintea discursului lui Băsescu. Ca și cum nu-i era suficient că s-a făcut de rîs cu ceva vreme în urmă, Chireac a insistat să fie umilit în direct, de o femeie. Despre nesimțirea cosmica a lui Dumitrescu, nimic de zis. Doi tontălăi aroganți.

PPS: Foarte bun și Blaga, astăzi 1 iunie, la Antena 3.