Ce ne spune candidatura lui Videanu la președinție? Ne spune că PDL nu mai e partid politic.
Videanu e omul cu banii. E singurul care-și permite să susțină financiar o candidatură fără șanse, un capriciu personal și, de ce nu, o modalitate de a-și face publicitate și chiar a încerca un rebranding personal. Nimeni din PDL nu e dispus să cheltuie bani pe o candidatură, în condițiile în care niciun candidat PDL nu are șanse la prezidențiale și deci nu poate atrage finanțare. PDL nu are candidați.
A candida la prezidențiale din partea PDL e ca și cum ai publica cărți pe spezele proprii. Nu ai nicio valoare literară, poate că abia știi să legi trei cuvinte în scris, și alea prost, însă sînt edituri care acceptă să-ți publice cartea pe banii tăi. Editura tipărește cîteva sute de exemplare, pe care le cumperi tot tu, le dai cadou rudelor, prietenilor, vecinilor și dușmanilor, ca să moară de ciudă. Editurii îi convine. Tu susții costurile de publicare a cărții și și mai dai și bani editurii ca să accepte să-i apară numele pe cartea ta. Și ție îți convine. Ți s-a publicat o carte. Ești scriitor.
Șansele lui Videanu la prezidențiale sînt zero. Nu zero virgulă ceva. Zero curat. Șansele la prezidențiale ale oricărui pedelist sînt zero curat. Astfel, nimeni nu e dispus să investească într-un produs pentru care nu există piață și despre care se știa că nu se va vinde. Însă Videanu își permite să-și finanțeze singur campania și să-și adauge la cv o candidatură prezidențială, sperînd poate chiar la o negociere între cele două tururi, o negociere care poate aduce un locșor cald pe orbita guvernării, niște oportunități de afaceri sau, în cel mai rău caz, o promisiune de impunitate penală.
Candidatura lui Videanu e un moft, o afacere personală. Nimic mai mult. PDL a devenit o editură obscură, falimentară, care este dispusă să publice contra cost, pe oricine. Singura condiție e ca respectivul să-și plătească moftul, să-și facă damblaua și să rămînă și un profit editurii. Așa cum Spiru Haret este o fabrica de diplome, PDL a devenit o fabrică de candidaturi pentru cv.
Pentru Videanu nu e o investiție proastă, în condițiile în care e poate singurul pedelist care își permite să facă astfel de investiții. Cîștigă notorietate, are o oarecare șansă de rebranding, are o șansă de negociere politică, economică și pe partea de impunitate penală și are un pretext să mai plătească niște jurnaliști și formatori de opinie sub acoperirea ”consultanței”. Atîrnătorii din PDL și din jurul PDL-ului cîștigă și ei. De obicei campaniile se fac inhouse, cu clientela de partid, cu prietenii, cu rudele. Astfel, banii lui Videanu nu pleacă prea departe ci rămîn în buzunarele rețelelor pedeliste. Un frate face poze, un nepot printează foi A4, o mătușă taie manifeste, se mai închiriază spațiu de publicitate la niște organe de presă cărora li se poate cîștiga bunăvoința. Este o investiție în presă, în jurnaliști, în ”formatori”, în rețelele partidului. Se leagă prietenii, se cimentează relații de afaceri.
La final Videanu rămîne la CV cu o candidatură la președinție, cu jurnaliști prieteni, cu o imagine pomădată, cu noi relații de prietenie transpartinică, cu accente politice, economice și penale.
PDL încetează să fie un partid politic și se transformă într-un vehicul de rebranding personal, de plătit jurnaliști, de încheiat afaceri și cumpărat impunități.