De ce Stînga dăunează grav sănătății.

Periodic, aud si eu, ca omul, faimoasa mantra: “Pentru echilibru, armonie, pace sociala, avem nevoie deopotriva de dreapta si de stinga”.

Ba nu, doamna. Ba nu, domnule. N-avem.

Pentru sanatate, n-avem nevoie de ciuma. Ea exista, dar nu ne este de folos.

Mai rar, ce-i drept, o aud si pe-aia, buna de tot, cu: “De fapt, se poate spune ca primul comunist a fost Iisus”.

Ba nu, doamna. Ba nu, domnule. N-a fost.

Iisus n-a recomandat niciodata minciuna, furtul si crima, ci dimpotriva.

Si, evident, hitul evergreen: “Omul e masura tuturor lucrurilor”.

Ba nu, doamna. Ba nu, domnule. Nu e.

Omul e supus greselii, iar masura tuturor lucrurilor nu poate fi greseala.

Acum, mai mult ca oricind. Fiindca, iata, vine Craciunul. Au trecut 20 de ani.

Iar eu unul, tot nu pot fi de acord. Am incercat, am facut eforturi, dar degeaba. Zero. Nada. Zilch.Iata si de ce.

Luati un pahar. Umpleti-l cu cuburi de gheatza. Turnati apa, pina la buza paharului – cu grija, sa nu dea pe dinafara. Asa. Lasati-l pe masa, la vedere. Cititi mai departe.

Cea mai mare frauda stiintifica din istorie este Sfirsitul Lumii prin Incalzire Globala Antropogena (provocata de om, prin industrializare).

Ea este consecinta fireasca, ba chiar obligatorie, a celei mai mari fraude intelectuale din istorie : Lumea Perfecta. Paradisul, aici, pe Pamint.

Adica, Ideologia.

Adica, Stinga.

Ideologiile, fara exceptie, sint retete ale lumii perfecte. Deci, aberatii. Lumea perfecta cere oameni perfecti. Daca observati, natura umana e, prin definitie, imperfecta. Lume perfecta n-are cum sa existe. Drepta e anti-ideologica pentru ca a inteles acest marunt detaliu. Stinga n-are DE CE ce sa o faca : fiind imperfect, adica supus greselii, omul e mereu gata sa creada aberatii. Si sa comita orice aberatie, in numele perfectiunii. Trebuie doar motivat, cu Mesajul Corect.

Aberatiile respective se numesc: minciuna, furtul si crima, in numele Binelui Public.

Minciuna este propaganda. Gen : “Murim cu totii de la Incalzirea Globala”.

Furtul este confiscarea proprietatii – inclusiv prin impozitare. (Proprietate inseamna detinerea legala a oricarei valori, iar banii cistigati cinstit sint, deh, o valoare. Mai insist un pic, in beneficiul partizanilor “impozitarii progresive” – adica impozite mai mari pentru cine cistiga mai mult. Democratia se bazeaza pe ideea egalitatii in fata legii. Nu si la impozite? Nu, raspunde inca din 1848 Manifestul Partidului Comunist. Va mai dau si un scurt citat din George W. Bush, intr-un discurs despre Starea Natiunii: “Celor ce vor sa plateasca impozite mai mari, le reamintesc ca Fiscul primeste oricind donatii sub forma de cecuri, carti de credit si bani gheata”).

In fine, Crima. Ea e Incununarea Operei – si e inevitabila. E vorba, pe de o parte, de eliminarea adversarilor. Se recurge la Gulag, Canal, Aiud, sau direct la executii. Pe de alta parte, e vorba de rasplatirea maselor largi de oameni ai muncii, recompensate cu saracie, foame, frig, boli, fenomene care scurteaza simtitor speranta de viata. Si nu ne referim doar la dictatura. In social-democratiile occidentale, pensionarii care mor de frig si de foame in casele lor, caci nu le ajunge pensia, sau crapa parasiti in aziluri (modelul Britanic e plin de invataminte) nu pot avea, evident, decit motive de satisfactie.

Acum 20 de ani, Stinga s-a speriat rau. Credea ca i-a sunat ceasul. Apoi a revenit la uneltele care au consacrat-o, continuindu-si magnific drumul: din marxista, a devenit Social-Democrata si, mai ales, Ecologista. In continuare, minte, fura si omoara linistita. In urale, aplauze, fanfare si premii, fie Oscar, fie Nobel.

Dupa cum stiti, sintem pe duca din cauza emisiilor industriale de bioxid de carbon. Nu li se zice asa, ci “emisii de carbon”, fiindca suna mai dramatic. Murim sufocati de carbuni! Ca pe vremea lui Dickens!

Va mai uitati la paharul cu gheata? Observati ceva? Parca, parca ? In regula, continuam.

De combaterea Incalzirii Globale Antropogene se ocupa un organism ONU numit IPCC ( Comisia Inter-guvernamentala privind Schimbarea Climei). IPCC publica rapoarte despre Sfirsitul Lumii. Concluzia e ca daca temperatura globala creste cu mai mult de 2 grade Celsius, gata!

Problema IPCC e simpla : minte de ingheata apele. La propriu.

Temperatura atmosferica globala n-a mai crescut din 1998, iar de doi ani este in scadere. Nu si in rapoartele IPCC, unde temperatura e in crestere. Trucul e simplu: se aleg doar masuratori din zone cu temperaturi mai ridicate. Cel mai recent exemplu : din datele culese in Rusia, au fost retinute doar un sfert din masuratori. Ati ghicit, restul de 75% aratau ca temperatura e in scadere.

Asta e insa floare la ureche.

Datele stiintifice folosite chiar de IPCC arata ca NICIODATA in istoria masurabila a Pamintului, cresterea bioxidului de carbon in atmosfera n-a provocat cresterea temperaturii. Si au existat perioade cu concentratii mai mari decit azi. Este exact INVERS : cresterea temperaturii este urmata de cresterea bioxidului de carbon. Transferata in medicina, teza ecologista a incalzirii globale ar suna cam asa : Infarctul de miocard provoaca obezitate! Un fenomen des intilnit, altfel.

Si ajungem si la partea cea mai emotionanta. Cea cu ursii polari care mor inecati, pentru ca se topeste gheata. Ursii respectivi au fost filmati in perioada cind, in mod normal, ca in fiecare an, gheata se topeste. Regretabil, dar citiva s-au inecat. Un exemplu clasic de manipulare emotionala a publicului. In realitate, ursuletii polari nu dispar, ci se inmultesc, bine-mersi. Iar la poli, gheata nu scade, ci creste. Cu exceptia citorva zone, unde se topeste. Probabil, din cauza temperaturilor ridicate din stincile de sub gheatza. Cauza exacta nu se cunoaste, n-au fost bani decit pentru studierea atmosferei, nu si a fenomenelor geologice.

Dar daca, totusi, gheata se topeste? Nu acum, neaparat. In cincinalul viitor, sa zicem. Nu e bine sa fim pregatiti? Sa reducem “emisiile de carbon”, ca sa salvam planeta de Potop?

Ei, a venit momentul sa va uitati bine la pahar. Conform IPCC, daca temperatura creste cu mai mult de 2 grade Celsius, incep inundantiile catastrofale, din cauza topirii calotelor polare. Daca temperatura creste cu 6 grade, adio! O sa fie ca pe vremea lui Noe.

Cu alte cuvinte, pina acum apa din pahar ar fi trebuit sa se reverse pe masa, caci cuburile de gheata s-au topit.

Se remarca in schimb ca masa a ramas uscata, iar nivelul apei in pahar a scazut vizibil. Deh, prin topire, apa inghetata pierde din volum. Se invata la fizica, in scoala generala. Dar cu toata panica asta, cu tot tambalaul de la Copenhaga, ce sa-i faci, lumea uita.

Data viitoare cind va intilniti cu adeptii apocalipsei climatice, umpleti un pahar cu gheata, completati cu apa pina la margine, si asteptati pina se topeste gheata. Veti afla, cu siguranta, ca in natura, lucrurile sint mult mai complicate. Iar in numele Ideologiei, prin topire, gheata poate chiar sa se dilate.

De aceea, ar trebui sa acceptam impozite cit malul, care sa sugrume economia. Ar trebui sa fim de acord sa ne dez-industrializam. Ar trebui sa le refuzam napastuitilor lumii sansa prosperitatii, la care se ajunge prin industrializare. Omenirea ar trebui sa arunce trilioane de dolari pe cai verzi pe pereti, pe tehnologii “verzi” care fie nu sint bune de nimic, fie polueaza si mai mult, in loc sa cheltuie acum, pe loc, trilioane de dolari ca sa lupte cu saracia, cu mizeria, cu foametea, cu bolile care ucid pe capete. Pe scurt, cu dictatura.

Toate ideologiile duc la dictatura. Ecologismul e o Ideologie. Un model de lume perfecta. O aberatie, ca toate ideologiile. Iar daca n-ati retinut, toate ideologiile sint de stinga. Nu exista “ideologie de Dreapta”. Dreapta e anti-ideologica, pentru ca a inteles ca lumea perfecta exista numai in Ceruri. (Daca nazismul si fascismul vi se par de dreapta, mai reflectati).

Poate sa vi se para o gluma, ecologeala asta, dar lucrurile inainteaza metodic. Copenhaga n-a adus rezultatele dorite? Nu-i nimic, urmeaza Mexico City. Si tot asa, pina cind emisia de bioxid de carbon va fi pedepsita prin impuscare, conform legii.

Sau, poate nu. Un om mai de demult, Lincoln pe numele lui, zicea ca nimeni nu poate prosti mereu, pe toata lumea.

Corect. Eu trag speranta ca, mai devreme decit mai tirziu, gogorita Incalzirii Globale Antropogene o sa se spulbere. Stiintific, asa ar fi normal.

Mda. Stiintific, comunismul ar fi trebuit incercat intii pe soareci, nu pe oameni. Din pacate, n-a fost sa fie.

Deocamdata, peste gheata din paharul meu, o sa torn niste whisky, pina la margine, si o sa va doresc Sanatate si La Multi Ani!

Desigur, cu Dreapta, caci Stinga nu face deloc bine la sanatate.

Alexandru Hancu.

„Te uiti și câștigi” le promitea sloganul unei televiziuni celor obișnuiți să-și piardă timpul fără rost în fața tubului catodic. Impecabil! Din punct de vedere marketing. Un enunț fără clauze mulat pe un ideal uman: să-ți câștigi existența făcând ce îți place. Orice bun comunicator știe că în fiecare limbă de pe Pământ există câteva cuvinte magice, pe care, dacă știi cum să le folosești, vorba lui Ted Nicolas, te fac bogat! Vezi cazul A. Sârbu. Unul dintre aceste „power words” este „caștigi”. CÂȘTIG. Sunt agenții care învârt bugete de milioane de euro (ale clienților) și habar nu au de valențele – și potențele! – acestui cuvânt. Așa cum există și o regie – culmea! – de stat care îl folosește abuziv de ani de zile fără ca Oficiul de Protecție a Consumatorilor să se sesizeze. Loteria Română (la mișto și „S.A.”). De pe cartoanele de ambalaj din gemul agențiilor, scrise cu pixul, îngroșat și până în site-ul oficial nu o să vedeți decât „Câștig: eN milioarde lei”, „Valoare Câștig”, „Fond Total de Câștiguri” etc. Mass media, normal, că trebuie să câștige și dânsa ceva de pe urma cifrelor gogonate, le ține isonul manglitorilor: „Nici azi, în urma extragerii 6 din 49, nu a câștigat nimeni cele 9 milioane de euro puse în joc bla, bla, bla…” Vă întrebați unde e mangleala?! Păi exact la… „câștig”.

Pe vremea când unii redactori de la Cațavencu încă mai visam să devenim milionari la 6 din 49 (spre deosebire de alții), venindu-mi mie rândul să duc declarațiile de impozit pe prostie biletele la agenție, am avut curiozitatea să o întreb pe vânzătorea de iluzii cât este impozitul dacă aș țmpușca eu cele 4 milioane de dolari de la categoria I. „Douășcinci la suta!” mi-a răspuns. Am fost de-a dreptul indignat! Adică cum? Să îi dau un milion lui Ciumara? Sau lui Tănăsescu? Sau lu cui o fi fost ministru de finanțe la vremea aia!? Asta era strigător la cer! Mă și vedeam cu o gaură de un milion de dolari! Rupt de la gura copilașilor mei…

Băi fraților! Atâta timp cât statul îmi ia 25% din ce îmi dă… statul, „câștigul” nu este nici pe departe cel enunțat cu surle și trâmbițe. Cele 10 milioane scrise cu pixul, îngroșat, în geamul agențiilor sunt, de fapt, 7,5. Statistic, dacă Loteria ar scrie pe bune cu câți bani pleacă acasă „fericitul care a ghicit toate cele 6 numere extrase” cu siguranță că ar pierde câteva zeci/sute de mii de guțani care joacă numai când în barletă s-au adunat sume babane. Statul ar pierde pe an miliarde! Lei noi! Pai, dacă câștigul este 7,5 milioane, eventual, cele 10 milioane de euro s-ar numi – cel mult! – „premiu”. Ca să nu-i zic „venit”. Venit impozabil. Căci și „premiu” e mult spus atâta timp cât e oferit și impozitat automat, „la sursă”. Adica de stat. Dar dacă este vorba de stat, reclama mincinoasă sau minciuna prin omisiune nu se pune. Că este minciună etatizată! Că doar OPC-ul – tot de stat si el – nu te apără de stat, ci te apără de capitaliștii veroși care îți bagă pe gât toate chinezăriile lor cu „defecte ascunse” și „care pun în pericol sănătatea omului” și de micii cârciumarilor oneroși, prezentând „vizibile modificări organoleptice” . (Ah, unde ești tu Vârgolici, doamnă!)

Nu mai are rost să amintim că doar o fracție din banii jucați ajung în fondul de premiere, pe o formulă de dânșii inventată. Și numai de dânșii știută! Deci grosul l-a luat deja tot… statul.

Deci concret, cât îi dau lu’ Sebi Vlădescu dacă iau duminică PREMIUL de 38.966.170,92 (plus ce se mai joaca)? Cââât?!!! 9.741.542?!!! Mă f*t, nu joc!

P.S. Nu sunt împotriva impozitării veniturilor din jocurile de noroc, sunt pentru schimbarea terminologiei ăi pentru inscripționarea la vedere a unor avertismente de genul celor de pe pachetele de țigări: „Atenție! Ghicirea celor 6 numere atrage dupa sine impozitarea cu 25%” sau „Completarea unui bilet la 6/49 poate crea dependență. Nu te apuca!” sau „Ai 1:13,5 milioane șanse să câștigi potul cel mare. Mai bine sparge o bancă! Ai șanse mai mari să nu fii prins…”

De pe: Jurnalul Soacrei Mici

Toată lumea umblă după poveşti în prag de Crăciun. Francezii beau şampanie şi rânjesc cu resturi de foie gras printre dinţi privind filmul tradiţional Moş Crăciun e un gunoi. Ruşii beau votkă şi zacuzesc cu icre stacogii ascultând cântecele din S leohkim parom… Oare ce film tradiţional ar dori să privească Chişinăul?

Crăciunul e perioada în care până şi eu îmi permit să mă relaxez oleacă de cinismul meu. Se întâmplă ca filmele cu fulgi, cântece de iubire să-mi dezmorţească fantezia, melancolia şi visările dulci. Mă rog, o fost şi Soacra mică fată mare. De vreo doi ani încoace însă am prins o notă falsă în visările mele. Parcă nu mi se pare firesc ca să-mi fie stârnite de filme în limbi străine, cu umor străin, cu chipuri străine, cu iubiri străine. Parcă îmi pare rău că fluviile de visare izvorăsc de pe meleaguri străine. Oare să nu inspire şi Moldova poveşti frumoase de dragoste? Lasă să fie închipuite (dar nu de doi bănuţi), cu ninsoare, cu magie, numai bune de aşternut într-un scenariu, de filmat şi de servit la masa de sărbătoare la o televiziune cu acoperire naţională. Lasă lumea să viseze, să lase chileala, politica şi sfada la o parte. Măcar pentru o noapte. Una pe an. În care să se simtă mai omenoşi, mai sensibili şi mai … tineri. Numai buni de iubit cu patimă.

“Femeie, dar la buget te-ai gândit?” mi-ar reproşa unii. Vă răspund sincer, îmi imaginez cu greu un film mai law cost decât S leohkim parom… Să mă contrazică specialiştii, dacă e cazul. Lămuriţi-mă şi pe mine cât de greu e să găseşti un apartament şi un cuplu cu o chitară, două-trei zile de ninsoare de la o fereastră de la Ciocana sau Râșcani, un restaurant sau o sală în gară. Altă treabă e momentul tehnic. Aici nu mă pricep, dar zău că nu-mi vine a crede că e de milioane. Că nici la Oscar nu ne-om înghesui să-l propunem. Mult mai greu e să găseşti intrigă frumoasă şi actori pe potrivă.

Mai departe, probabil că mă bag într-o utopie curată ca neaua de pe acoperişul Primăriei, dar hai lăsaţi-mă să duc fantasmul până la capăt.     …citeste continuarea

De pe: Push the Button

Of, tocmai când credeam această afacere încheiată, primesc un telefon de la prietenul meu Iulian care îmi atrage atenţia că au apărut noi indicii în cazul misterioasei morţi a domnului P.

Iau frumos maşina 34 până la Monumentul Eroilor Nehotărâţi, bodogănind printre dinţi nefericita inspiraţie de a lăsa câteva numere de telefon ici, colo, în timpul îndelungatei anchete. La început, eram extrem de încântat de dificultatea cazului; cu timpul aveam să ating stări vecine cu depresia din cauza misterelor care veneau unul după celălalt, aşa cum fac autobuzele 34 noapte de noapte, în jurul orei 23.50, când zumzăie obosite pe străduţele din preajma garajului central al Transportului Public Ireveresibil.

Sar din autobuz cu câţiva metri mai repede de a ajunge autobuzul în staţie, profitând de aglomeraţia în care s-a blocat enorma maşinărie – autobuzele mereu mi s-au părut nişte cutii enorme de metal care transportă condamnaţi: unii la serviciu, alţii la diverse treburi, mereu prea aceleaşi, mereu neschimbate. Vânzătoarea de covrigi mă recunoaşte: cu o scuturare a capului îi dau de înţeles că nu mă voi apropia de tejghea azi, aşa cum făceam în fiecare dimineaţă când mergeam la Comisariat. Vremurile acelea sunt duse.

Trec prin uşa batantă a instituţiei, remarcând că [… citește în continuare]

De pe: Politeía

Bunicuţo, ce sunt ăia hipsters şi ce-are toată lumea cu ei?

Varianta unu. Hipsters? Parcă erau nişte chiloţi de damă, verişori primari cu boxerii, dar mai generoşi cu perspectiva asupra părţilor inferioare dorsal – bucălate.
Varianta doi de răspuns. Nişte forme de viaţă umanoide?
Cred că am văzut unul, într-o cafenea mai artistico-bântuită de nişte laptopuri albe sau argintii, agăţate de nişte inşi care se făceau că lucrau. Avea nenea converşi, blugi slim, eşarfă franjurată, ochelari de vedere cu ramă pătrată, de culoare închisă şi o pulărie, pardon, pălărie gri pe căpăţână. Vorbea cam tare la mobil despre nişte layout-uri şi părea complet asexuat. Dar nu avea vestuţă! Trebuie reclamat la Oficiul Uniformelor Hipstereşti. Bicicleta era afară, în grajdul de biţicluri.
Sunt hipstării conformişti în non-conformismul lor? Gândesc cu capul lor sau cu al vecinilor de masă? Habar n-am. Nu este o faună din zona mea de acoperire. Nu am schimbat mai mult de trei cuvinte cu vreun hipstăraş  cu atestat. Dar mă aştept şi la surprize plăcute, n-or fi toţi o apă şi un pământ.
Într-adevăr, eşarfele acelea supradimensionate, puse pe nişte inşi categoria pană, sunt de tot râsul. Nu-ţi prea vine să iei în serios un asemenea specimen. Şi apoi, pe vremea mea, la bărbaţi nu prea le era frig la gât, ce naiba, s-a produs o mutaţie genetică aşa repede?
Totuşi, acel cearşaf gât-legău se poate transforma într-un obiect multifuncţional şi o, atât de practic: pampers, la nevoie; ajutor la aterizare, când confunzi balconul de la etajul doi cu un mise en abîme [aici am vrut să spun trompe l’oeil, dar văd că nu sesiză nimeni incongruenţa]; hamac pentru pisică; pod textil peste vreo băltoacă inoportunantă, ieşită în calea condurilor peep toe ai domniţei din dotare (aici exagerez, cine ar mai face aşa ceva? cineva foarte high? poate Ludacris?).
Echivalentul femeiesc, hipsteriţa, e mai cameleonică şi mai greu de depiz, pardon iarăşi, de depistat. O fustă gogoşar, nişte ştrampi culoraţi, un layering diform? Nu mă pricep. Shopping-ul NU este pasiunea mea. Daţi-mi un tricou negru şi o pereche de blugi şi o să răstorn Universul, în toate cele patru anotimpuri, vivaldiene au ba.

Moment hipsterizant, într-un singur act
Hipsterind cuminte, vinerea se târâia mai uşor pentru hipsterelul nostru. Comme d’habitude, hipsteriţa de serviciu vorbea hipstereasca, asimetricele-i şuviţe tresăltând pe anumite finaluri de frază, acele finaluri cu subînţeles care îl făceau pe Icsulescu Hipstăroi să spere la un weekend pas du tout hipsteresc, mais très vizuinesc. Dar hipstericuţa se răzgândi cât ai zice particule elementare şi începu să turuie citate houellebecquiene, renunţând la acele finaluri de frază atââât de promiţătoare, până ce hipstăraşului nostru (al vostru, al nostru, ce mai contează) i se blegi de tot şi se hotârî să devină gay. Măcar până vinerea viitoare, de la care spera o hipstereală mai cu spor. The End.
Referinţe hipsterografice.

Acestea fiind spuse, vă prezentăm desenul dilematic al zilei din House-o-politan, revista gospodinelor perfecte.
Întrebarea din bulă, oare ce ar fi ales Marlon Brando, poate fi uşor înlocuită.Cucoana putea să se gândească la o mulţime de alte lucruri. De ce nu se vinde vaselină la supermarket? Cuvântul tartinabil este inclus în DEX?  E normal să nu existe unt cu 0% grăsime? Here we go…

P.S. Ei comedie, m-a luat exerciţiul stilistic pe dinainte şi am reuşit să ironizez o categorie despre care nu ştiu nimic, deci am fost superficială. Dacă o să am ocazia să cercetez problema, aş prefera să mă aştepte surprizele plăcute pe care singură mi le-am promis. Până atunci, mea culpa, acesta este un pamflet şi … (ştiţi voi continuarea). Dar eşarfa aia pătrăţos – gigantică tot o monstruozitate estetică rămâne, în această privinţă îmi foarte menţin punctul de vedere.
P.P.S. Şi nici cu Houellebecq nu am nimic, e doar etapă revolută din lecturile mele.