Cum se realizează o manipulare de presă

Se lansează în spațiul public virtual posibilitatea ca PSD să modifice legile amnistierii și grațierii prin ordonanțe de urgență. Se scriu articole, se mobilizează populația pentru proteste, se aduc în discuție antecedentele PSD, marțea neagră, mai ales, și se face apel la președintele Iohannis să salveze situația. Situația neagră fiind aceea că toți corupții pot ieși din închisori.

Ce se întîmplă, de fapt? 

Președintele Iohannis merge să prezideze ședința de guvern (desfășurată în absența din țară a liderului PSD, Liviu Dragnea), unde declară că, de fapt, a FOST INVITAT să participe de premierul Grindeanu! Nici vorbă de salvat vreo situație! Nici nu era pe ordinea de zi vreo amnistie și vreo grațiere, nimeni nu intenționează să le adauge.

Dar populația de pe internet continuă să creadă că președintele a salvat situația. Care situație, cea care nu a existat? E inutil să explici, lumea ”știe”. Și, la un loc cu lideri de opinie, se aprobă și stimulează reciproc în a crede că Iohannis a salvat o situație inexistentă în fapt.

Pe ce se bazează?

1. Pe faptul că Dragnea este plecat din țară și, la fel cum în perioada guvernului Ponta, în lipsa liderului se întîmplă cele mai mari nenorociri.

2. Pe capacitatea de manipulare, pe dorința de ”a face ceva” a lumii, pe vocația salvatoare a poporului de pe internet.

Ce se obține?

1. Se asigură ținerea în stare de alertă permanentă a unei părți din populație.

2. Iohannis își consolidează deja candidatura pentru al doilea mandat.

Ce s-a întîmplat? Dacă mai contează…

Nimic din tot ce era ”prevăzut”. Mai mult decît atît, președintele a declarat că este mulțumit de activitatea guvernului. Nici vorbă de amnistie, nici vorbă de grațiere. Dar lumea ”știe”, și asta e tot ce contează.

Ce nu știe e că în acest timp ne scapă subiectul Coldea-SRI și că lumea din afară, din viața reală, se luptă cu viscolul și cu nămeții pentru a-și rezolva treburile zilnice.

Și nici nu poate răspunde la întrebarea: de ce ar fi bănuit de prostie Dragnea, încît să vrea să-l scoată de la închisoare pe Voiculescu?

Ce s-a obținut?

A fost dată pe surse o informație, lumea a intrat în trepidații, a acționat în consecință, deci se mai poate pune bază pe un segment activ la nevoie.

Președintele, în ciuda declarațiilor date, este în continuare văzut drept salvator. Unei situații care nu a existat, repet. Calea spre al doilea mandat, în ciuda inactivității de pînă acum, este bătătorită. Opoziția pe care pretinde că o face PSD se profilează drept noua temă de campanie la alegerile prezidențiale de peste nici trei ani. Dacă Iohannis nu se va putea prezenta cu realizările guvernului său, atunci cu opoziția la actualul guvern. Se adaptează din mers.

Timp în care adevăratele teme dispar de pe agenda publică. Și ne mai mirăm apoi că populația nu se prezintă la vot!

iohannis grindeanu(Foto: captură Antena 3)

 

 

 

 

Operația a reușit, pacientul e mort

Comunicatul SRI, dat astăzi, ne informează, în cazul generalului Coldea, că:

Menţionăm că s-a desfăşurat o investigaţie complexă, minuţioasă, cu privire la toate afirmaţiile din mass-media din ultima perioadă, fiind analizate aspectele vizate. Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare şi au răspuns complet tuturor întrebărilor. În concluzia raportului, prezentat într-o şedinţă a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare. După prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea în funcţie a domnului general-locotenent Florian Coldea.” – news.ro

Profesionalism și abnegație, dăruire și cutezanță! Să termini un raport în două zile! Asta e prima concluzie.

A doua, care o contrazice: generalul Coldea a cerut trecerea în rezervă. Sau directorul Hellvig a cerut-o, că nu e prea clar. Oricum ar fi, sînt două decizii, venite în aceeași zi, privind aceleași fapte, care se bat pur și simplu cap în cap.

Păi cum, de ce? Din moment ce raportul comisiei nu a găsit elemente de încălcare a legii, cum? De ce acum? De ce nu înainte de aparițiile din presă, de ce nu după, de ce acum?

Modul în care SRI a găsit cu cale să răspundă acuzațiilor și dovezilor apărute în presă lasă un loc de speculații mult prea larg pentru a nu băga în seamă. A crede că un om de 46 de ani, aflat de 12 într-o poziție cheie în SRI, pleacă din ”motive ce ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei”, în condițiile în care aceeași instituție îl găsise nevinovat în raport de faptele prezentate, e cel puțin naiv.

Onoarea militară se apără atunci cînd ai ocazia să o faci, respectiv să fi refuzat compania lui Sebastian Ghiță, în deplasările din care acesta din urmă a prezentat fotografii, nu atunci cînd ele, fotografiile, sînt făcute publice. Mănînci din palma suspecților de infracțiuni, dar numai cînd se află ai probleme – dacă ai – de conștiință?! Afectarea imaginii instituției s-a realizat oricum, plecarea din funcție nu exonerează de responsabilitate. Una morală, dar tot există.

Problema complicităților din SRI nu se termină cu o asemenea așternere a batistei pe țambal. Sîntem într-un moment mai mult decît delicat pe plan extern pentru a nu deschide, cel puțin, o discuție amplă asupra serviciilor secrete din România, discuție care să lase loc, atît cît este posibil, transparenței și lipsei de echivoc privind operațiunile serviciilor. Mai este necesară, de asemenea, o punere în acord a legislației, existentă din 1992, cu timpul prezent.

Niciodată, în perioada postdecembristă, nu s-a discutat măcar serios despre servicii în spațiul public românesc. Ocazii au fost, dar peste toate  s-a așternut tăcerea. Ne simțim bine cu cel mai supradimensionat serviciu de informații român, după FBI? Ne simțim bine plătind sume uriașe din buget pe habar nu avem ce?

Nu spun că trebuie să avem habar la modul propriu, vorbim totuși de servicii secrete. Dar un control civil asupra serviciilor se impune.

Știu, e PSD la putere și acest lucru pare imposibil. Dar nu va fi atîta vreme cît agenda publică îl va impune.

Nu înțeleg îngrijorarea unora la plecarea din sistem a lui Coldea. Mai mult decît durerea pe care trebuie s-o simți la extragerea unei măsele stricate dintr-o gură cu halenă, în care nici măcar nu știi cu ce rămîi bun și cu ce stricat, nu văd de ce. Nu vă era suficient că a apărut, la prezentarea monografiei SRI-25 de ani, la un loc cu Iulian Vlad, tartorul din decembrie 1989?! Nu credeți că 12 ani într-o asemenea funcție, ca cea deținută, înseamnă deja prea mult?!

Nu în ultimul rînd, dacă asta este o bătaie între găști, cu atît mai rău pentru noi și pentru țară. S-a ajuns la încrengături nebănuite și la amestec nepermis în politică, justiție și presă ale serviciilor, nu credeți că trebuie să facem curățenie?! Nu credeți că și ăsta este un motiv al prezenței atît de scăzute la vot?!

PS: Nu tot ce spune Ghiță poate fi luat de bun. Nu putea fi CIA, de exemplu, nu putea fi cu americanii. Pentru că nici un american sănătos la cap nu ar interzice Brașov-Comarnic, și nici o altă autostradă. Transporturile fac parte din securitatea și siguranța țării.

coldea(Foto: bzi.ro)

Tot înainte, spre o nouă epocă de împliniri mărețe? Și un post-scriptum

A trecut o lună de la alegeri. PSD are tot. Primăria Bucureștiului, primăriile de sector, jde șefii de Consilii Județene, Parlamentul. Plus guvernul ăsta care ne aduce aminte de scena aia celebră din Sissi, în care nobilii italieni și-au trimis la întâlnirea cu împărăteasa femeile de serviciu și servitorii, îmbrăcați în haine de domni.

După Ponta, după votul în străinătate din 2014, Colectiv, ‘Oprea/ Nu reziști/ Nici cu mii de securiști’, 2 ani de Iohannis și un an de Cioloș. După ce Ponta se refugia prin Turcia, de ziceai că cere cetățenie. După ce toată lumea s-a dat cu capul de pereți că vai ce petardă de Parlament am avut, iată că avem unul și mai și.

Rezultatul alegerilor a fost pentru mulți o surpriză. În majoritatea analizelor din presa pe care o citim noi, Cioloș, Gorghiu (& Isar, cea mai bună reclamă ever la Isărescu) și Dan, erau pe cai mari. Iar unii analiști mai vizionari, care se aventurau chiar și până după alegeri, ne povesteau că pe lângă PNL – USR, Iohannis va rupe și o bucățică din ALDE, taman la fix cât să ne ajungă de un guvern.

La știrile noastre, Guvernarea Cioloș mergea brici. Era transparență și bun simț ceva de nedescris. Iohannis, culmea, începuse să vorbească și îl dovedise pe Dragnea. PNL era la 30%. Bani europeni zburau prin aer, mai ceva ca la maneliști. Hârtii se tăiau țac-țac-țac, de și copiii ajunseseră să scrie în palmă. USR avea 19%. Economia tot creștea, tot creștea, mai ceva ca un cozonac, de principala noastră grijă părea să fie cum o priponim cu o funie groasă, ca să nu o pierdem, ca pe baloanele cu heliu.

Și a venit Ziua Z. Cu scoruri de anii ’90. Și am înțeles că poți să bagi pe venă ce vrei, că asta nu schimbă realitatea. Ci doar, temporar, poate, percepția asupra ei.

Acum, pe fond, avem două posibilități mari și late:

1. Prima e să o ținem langa în continuare că am pierdut din cauză că lumea e proastă și crede că Cioloș e copilul lui Soros.

2. A doua ar fi să tragem linie. Și să discutăm pe bune. Cum am ajuns în situația asta. Și cum ieșim din ea.

Realitatea e că nu a fost niciodată timp de o discuție serioasă, pe problemele de fond. Și probabil nici nu va fi. După alegerile din 2014, Iohannis abia devenise președinte. Apoi învăța. Apoi iar învăța. Și când învață un om, faci liniște, nu? Apoi drama Colectiv. După aia abia se instalase Guvernul. Apoi, era totuși prea la început pentru analize. Apoi, da, erau blocaje la Sănătate, Educație, Transporturi, Agricultură, Fonduri Europene, Cultură, plus Tobă, dar Cioloș zice că se ocupă. Și dacă zice că se ocupă ce analize critice să faci.. Apoi Cioloș spune sec că i s-a cerut stabilitate, nu reformă; și dacă i s-a cerut așa, noi ce să mai.. Apoi se intră în campanie; și era aiurea ca exact atunci să.. Apoi alegerile, și.. După aia, Crăciunul, Revelionul. Nu? Și ne atacă PSD, urlă Ghiță; și cum naiba taman acum să.. Apoi vine Mărțișorul, Paștele, Iepurașul, vacanța de vară. Probleme.

Și, pe fond, nici nu îți trebuie școli înalte să vezi că la noi nu prea are cine să facă analize de genul ăsta. Unii nu sunt în stare, iar alții nu sunt fraieri să se bage la din astea. În plus, nici nu avem tradiție la tras linii. Nu e stilul nostru. Noi aplaudăm. Și mai degrabă tragem o liniuță – două. Și gata. Pa și pusi. Ne continuăm drumul, cu mic, cu mare, în etapa post-liniuță. End of story.

******

P.S. Totuși, cândva, peste 10-25 de ani, poate se va găsi cineva care, într-o zi ploioasă de vineri 13, va începe cu începutul: cu punerea întrebărilor. Și va scormoni trecutul, va intervieva actorii principali și nu numai pe ei, va obține răspunsurile, mergând pe drumul înțelegerii a ceea ce s-a întâmplat. Pe aceia merită să îi ajutăm cu niște idei, niște subiecte, niște întrebări, sperând că le vor fi de folos:

1. Iohannis nu a făcut alegeri când a picat Ponta, după Colectiv. Iar acum PSD ia tot ce lua în ’90, plus Bucureștiul. Iohannis ce explicație are? L-a întrebat cineva?

Tot apare la TV și ne zice cum o să continue el lupta cu PSDul. El, berbecele cu care acum 7 ani PSDul si Voiculescu băteau să rupă poarta Cotroceniului. Și se bate, și se tot bate. De a adus PSD la 50%. Păi atunci poate hai să încercăm și invers: Să nu mai lupte. Că poate iese mai bine. Serios, putea mai rău? Ne-a îngropat.

Noi l-am votat președinte în 2014. Pe neve. Fără program, fără idei, abia bolovănind niște vorbe. Și ce-a făcut? Palton pe mașină, fundul pe Masa Tăcerii, consilieri de la Năstase și aia cu ‘Noooii, când primim o informare, o citiiim, și ne considerăm informați’. Aha. Păi cu oamenii lui Năstase vrea să bată PSDul? Sau cu de’alde Muraru brothers bocind pe umărul lui Chiuariu? – Unde sunt consilierii de primă mână? Unde sunt experții adevărați pe spațiul ex-sovietic, mai ales în contextul ăsta internațional? Cu idei. Cu înțelegerea realității. E la mișto? Suntem la Camera Ascunsă?

2. În 2007, după caltaboșul lui Remeș, Cioloș a fost numit Ministru al Agriculturii în guvernul PNL, cu susținere PSD. În 2009 a fost numit la conducerea Comisiei pe Agricultură a lui Băsescu. În 2010 a fost numit Comisar European. Iar în 2015 a fost numit Prim-Ministru al României. Foarte frumos. Cum apărea un post tare, era numit el. Ori are noroc cu caru’, ori cineva acolo sus îl iubește. Chiar e doar baftă?

E de întrebat și de clarificat relația cu „Vulpea” Ardelean. Mai ales în contextul deciziei de militarizare a serviciului de informații DGPI din Ministerul de Interne.

Plus: Cum a fost guvernarea? Pe domenii. Pe bune. Nu cu triumfalismul de la prezentarea „Bilanțului”. Că prezentarea Activului fără Pasiv, nu e prezentare de Bilanț. Dacă e să fim onești cu adevărat.

Continuând: De ce prin septembrie, când era clar că guvernarea nu decolează, nu a mers la Parlament să își asume răspunderea pe legile din platforma lui? Dacă PSD vota, se legifera. Dar dacă pica guvernul barem avea program de guvernare pentru campania alianței PNL – USR al cărui premier desemnat era. Unde a fost curajul?

Mai departe: De ce dorește să scoată MCV, așa cum vrea acum și PSDul? E ideea lui sau cere cineva asta? Cine?

Iar la final, după ce s-a pompat în el imagine tot anul, spre alegeri, Iohannis și PNL îl tot presau să se înscrie în campanie. Și el nu și nu. Senzația fiind că aleargă cât îl țin picioarele cu rucsăcelul cu imagine în spate, iar Iohannis și PNL fuga-fuga să i-l ia ei. Cum a fost?

3. AntiPSDismul. Cum face PSD ceva, sărim de fund în sus, țipăm și facem pe dos. Pare deja un reflex care s-a încetățenit.

Paradoxal sau nu, noi de fapt nu am fost niciodată antiPSDiști. Rațiu, Coposu, liberalii adevărați, nici ei nu au fost vreodată antiPSDiști. Nu. Au fost pentru niște valori. Iar noi suntem niște oameni care vor o viață într-o societate liberă, democrație, să facem parte din concertul european de valori, și așa mai departe. Noi suntem Noi. Ei sunt antiNoi.

AntiPSDismul este în sine un concept PSDist. O făcătură care pare că ține loc de morală, de idei, de valori. Dar nu ține.

Dacă am fost și suntem anti ceva, suntem antiComuniști. Și contra altor idei nebunești, național-socialiste și alte totalitarisme.

Poate că în anul 2000 e cea mai vizibilă virarea dinspre antiComunism spre antiPSDism. Când la alegeri, ne-au reprezentat – nu? – ceilalți tehnocrați: Stolojan și Isărescu – care fugea cât îl țineau picioarele de Coaliția care îl susținea, să nu îi strice imaginea (sună cunoscut, nu?) – consiliat și de Hellvig, ulterior parlamentar PUR-Voiculescu, ajuns acum șef SRI.

Acest antiPSDism a făcut posibil aberații ca Stolojan, tehnocratul lui Iliescu – șef PNL, Meleșcanu, ministrul de externe al lui Văcăroiu – prim-vicepreședinte PNL. Și multe altele. Inclusiv Băsescu. Și USR – partid nou, autodeclarat transparent, cinstit și democratic – mergând în alegeri nedeclarându-și valorile, ascunzându-și punctele de vedere, abținându-se de la orice dezbatere pe bune – sub strălucitoarea cupolă a antiPSDismului.

Dar acest antiPSDism nu ne e indus doar de PSD și celelalte componente ale sistemului lor. Ne-o mai facem și cu mâna noastră. De exemplu când îi ștampilăm pe antiPSDiști cu „garantat de intelectuali”, ca domnul Liiceanu pe Cioloș la GDS. Și ca alții, dilematici în general, dar culmea, nu și pe subiectul ăsta. Fără analiză, fără bilanț. Fără întrebări, fără clarificări. Cu patimă însă. Poate din disperare. Dar disperarea deja nu mai poate fi o scuză. Nu după 27 de ani.

comunism(Foto: octavpelin.wordpress.com)

 

 

Lista realizărilor impresionante ale președintelui Obama

Nu știu de unde este, cine a întocmit-o, o prietenă mi-a semnalat-o pe Facebook, fără să-și mai amintească autorul. Spre deosebire de lucrările de doctorat plagiate, eu spun de la bun început. Și nici după un interviu acordat de MRU nu este! 🙂 În schimb, cum este, după mine, exhaustivă, era păcat să se piardă. Autorul o poate revendica oricînd.

Știu că obamiștii feroce nu se împiedică de asemenea ”nimicuri”, jelind în continuare cei opt ani trecuți și, mai ales, pe cei ce vor veni. Pentru că atît de tare au fost mințiți că nu se poate ca Hillary Clinton să piardă, încît au crezut ceea ce devenise o știre bazată pe nimic. Așa că lista nu e pentru ei. Sau nu acum.

1. First President to be photographed smoking a joint.
2. First President to apply for college aid as a foreign student, then deny he was a foreigner.
3. First President to have a social security number from a state he has never lived in.
4. First President to preside over a cut to the credit-rating of the United States.
5. First President to violate the War Powers Act.
6. First President to be held in contempt of court for illegally obstructing oil drilling in the Gulf of Mexico.
7. First President to require all Americans to purchase a product from a third party.
8. First President to spend a trillion dollars on „shovel-ready” jobs when there was no such thing as „shovel-ready” jobs.
9. First President to abrogate bankruptcy law to turn over control of companies to his union supporters.
10. First President to by-pass Congress and implement the Dream Act through executive fiat.
11. First President to order a secret amnesty program that stopped the deportation of illegal immigrants across the U.S., including those with criminal convictions.
12. First President to demand a company hand-over $20 billion to one of his political appointees.
13. First President to tell a CEO of a major corporation (Chrysler) to resign.
14. First President to terminate America’s ability to put a man in space.
15. First President to cancel the National Day of Prayer and to say that America is no longer a Christian nation.
16. First President to have a law signed by an auto-pen without being present.
17. First President to arbitrarily declare an existing law unconstitutional and refuse to enforce it.
18. First President to threaten insurance companies if they publicly spoke out on the reasons for their rate increases.
19. First President to tell a major manufacturing company in which state it is allowed to locate a factory.
20. First President to file lawsuits against the states he swore an oath to protect (AZ, WI, OH, IN).
21. First President to withdraw an existing coal permit that had been properly issued years ago.
22. First President to actively try to bankrupt an American industry (coal).
23. First President to fire an inspector general of AmeriCorps for catching one of his friends in a corruption case.
24. First President to appoint 45 czars to replace elected officials in his office.
25. First President to surround himself with radical left wing anarchists.
26. First President to golf more than 150 separate times in five years in office.
27. First President to hide his birth, medical, educational and travel records.
28. First President to win a Nobel Peace Prize for doing NOTHING to earn it.
29. First President to go on multiple „global apology tours” and concurrent „insult our friends” tours.
30. First President to go on over 17 lavish vacations, in addition to date nights and Wednesday evening White House parties for his friends paid for by the taxpayers.
31. First President to have personal servants (taxpayer funded) for his wife.
32. First President to keep a dog trainer on retainer for $102,000 a year at taxpayer expense.
33. First President to fly in a personal trainer from Chicago at least once a week at taxpayer expense.
34. First President to repeat the Quran and tell us the early morning call of the Azan (Islamic call to worship) is the most beautiful sound on Earth.
35. First President to side with a foreign nation over one of the American 50 states (Mexico vs Arizona).
36. First President to tell the military men and women that they should pay for their own private insurance because they „volunteered to go to war and knew the consequences.”
37. Then he was the First President to tell the members of the military that THEY were UNPATRIOTIC for balking at the last.”

obama(foto: cbc.ca)

Capcana în care a căzut ”cel mai bun guvern ever”

Florin Cîtu, senator PNL, scrie un raport amănunțit asupra rectificărilor bugetare de anul trecut. Îl puteți găsi aici: https://florincitu.wordpress.com/2017/01/15/raport-asupra-rectificarilor-bugetare-din-2016/.

De reținut, pentru nespecialiști:

A doua rectificare bugetara din 2016 a venit neasteptat. Pe de-o parte clasa politica era in campanie electorala iar pe de alta parte mai erau doar 36 de zile pana la finalizarea anului fiscal 2016. Surpriza a fost si mai mare cand s-a vazut ca rectificarea bugetara facuta prin OUG nr.86/23.11.2016 era una pozitiva. Acest lucru insemna ca prin rectificare se cresteau cheltuielile totale la buget iar presupunerea de baza era ca acest lucru se face in baza unor venituri mai mari care urmau sa ajunga la buget.

Desi surprinzatoare pentru toata societatea, rectificarea bugetara nu era o surpriza pentru Presedintele PSD Liviu Dragnea.

In 23 noiembrie 2016, ziua in care a fost prezentat OUG nr.86/23.11.2016, domnul Liviu Dragnea posta pe Facebook urmatorul mesaj:

“Solicit Guvernului să aloce la rectificarea bugetară banii necesari pentru a plăti în avans subvențiile către fermieri. Este o măsură bună pe care PSD a prevăzut-o în programul de guvernare. Guvernul ZERO are 29 de miliarde necheltuiți și acești bani ar trebui să meargă către români. Ar fi și o reparație pentru disprețul cu care tehnocrații i-au tratat pe fermieri în 2015, întârziind cu 8 luni plata subvențiilor”

Tot pe 23 noiembrie 2016 domnul Liviu Dragnea posta pe Facebook inregistrarea emisiunii din 22 noiembrie la B1 TV, realizator Silviu Manastire unde spunea, cu exact o zi inainte de anuntarea rectificarii bugetare:

Liviu Dragnea “Au avut programul de dezvoltare locala pornit de mine. L-au stopat in Septembrie dupa ce se cheltuisera toti banii 3 miliarde, au deja facturi de 1.3 miliarde. Sper sa le dea banii. Si mai pot face ceva. Sa aduca cheltuieli de anul viitor anul asta. Sa pot plati toata subventia pentru fermieri in avans.”

Iar pe 25 noiembrie 2016, ziua in care s-a votat in guvern OUG nr.86/23.11.2016, domnul Liviu Dragnea spunea in emisiunea ZF live urmatorul lucru:

Liviu Dragnea “ I am cerut premierului Dacian Ciolos de asta primavara, de asta vara, sa tina cont la rectificarile bugetare sa suplimenteze sume pentru acest program (PNDL) pentru ca cei 3 miliarde vor fii absorbiti pana in August, Septembrie”

Cristian Hostiuc:” Si n-a vrut”

Liviu Dragnea “N-a vrut. Acuma, sigur banuiesc ca astazi, ca nu stiu ce au facut la sedinta de guvern, au alocat 1.2 miliarde acolo …”

Aceste declaratii sunt importante prin prisma a doua aspecte:

  • la rectificarea bugetara din noiembrie 2016 au primit cei mai multi bani exact ministerele mentionate explicit de domnul Liviu Dragnea, si mai ales sumele prezentate de acesta public – Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice 1.25 miliarde lei si Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale 1.1 miliarde lei. Sumele pentru PNDL si subventii in agricultura reprezinta aproxiamti 2.4 miliarde lei, adica 84% din totalul sumelor suplimentate la aceasta rectificare bugetara.
  • declaratiile au fost facute exact in timpul in care Guvernul Ciolos anunta rectificarea bugetara

Avand in vedere detaliile despre buget si finante din programul de guvernare al PSD prezentat public in toata campania electorala si prezenta in ministerul de finante a doi secretari de stat , unul la directia de buget, este imposibil de crezut ca atunci cand cerea imperativ aceasta rectificare domnul Liviu Dragnea nu stia situatia executiei bugetare la zi.

Asta înseamnă că, de bună credință și dorind, probabil, să se înțeleagă cu toată lumea, Guvernul Cioloș s-a conformat cerinței și a operat rectificarea în consecință.

Acum, Dragnea vine și spune că lipsesc banii.

Pe Cioloș nu l-am auzit abordînd subiectul pînă acum. Singurul om din PNL care face opoziție reală PSD este Florin Cîțu. Pentru asta îți trebuie hotărîre și pricepere. Le stăpînește pe ambele.

Și totuși, unde este PNL? Nimeni nu vorbește nu numai despre acest subiect, dar nimeni nu vorbește din opoziție. Mai avem opoziție?

florin citu(Foto: rnews.ro)

Sistemul limbic

Nu vă gîndiți la prostii, nu e cazul.

Nu avem cel mai prost electorat, dar îl avem pe cel cu cele mai multe afecțiuni psiho-psihi netratate. Cu certitudine. Și aproape tot e pe Facebook. De unde și imaginea distorsionată asupra întregului.

Cum putem explica variațiile, spun unii, prezenței la vot și ale rezultatelor la alegeri? Cum putem explica că, la un moment dat, mase mari de electori se prezintă pentru a vota președintele, în timp ce la parlamentare numărul lor scade drastic? Și cînd este electoratul prost, cînd votează cu vrem noi, ori cînd votează cum vrea el?

Răspunsul e mai simplu decît credem. Sistemul limbic.

Toți îl avem, depinde numai în ce măsură am trecut de etapa în care cerințele lui sînt vitale. Este numit și paleocortex, pentru că îl putem găsi, în diferite configurații anatomice, încă din timpuri străvechi, la reptile. Iar astăzi mai este cunoscut ca creierul emoțional, pentru că de asta se ocupă în primul rînd, de emoții.

Definit inițial de medicul și antropologul Paul Broca, în secolul al XIX-lea, sistemul limbic este un set, o colecție de structuri cerebrale situate în creier și formate din: amygdală (da, avem o amigdală în cap), hipocampul, stria terminală, aria septală și sistemul olfactiv.

Dar să nu intrăm în detalii anatomice complicate care nu ne ajută la nimic. Să vedem care sînt funcțiile sistemului limbic, cu ce se ocupă el.

Cu emoțiile, așadar. Cu cele de scurtă durată, și mai precis, cu mirosul, cu frica și cu nevoile de bază, cum ar fi astîmpărarea foamei, și cu plăcerile.

Așadar, ce legătură găsim între astîmpărarea foamei și alegeri? Una foarte simplă, cel care este considerat asiguratorul hranei este votat. Filtrul gîndirii cerebrale nu intră aici în discuție.

Cel care asigură posibilitatea satisfacerii plăcerii, de asemenea, este votat. Cel care nu induce, prin varii canale, frica, ori care este gata să o înfrunte, este votat. Și așa mai departe, totul ținînd de emoțiile primare, incontrolabile.

Nu este greu să ne închipuim că există foarte multe situații în țara noastră în care satisfacerea strictă a necesităților primare , a celor de care depinde supraviețuirea, este pe primul plan. Și psihocomportamental așa și este, oamenii aceia care nu știu ce mănîncă mîine sau poimîine, nu se pot gîndi la anticorupție sau la relațiile externe ale României. Ei sînt preocupați, determinat psihologic, de supraviețuire și aceasta e tot ce contează. Oamenii programați să supraviețuiască au nevoie, înainte de orice, ca aceste nevoi să fie satisfăcute.

Frica. Frica poate fi acel mecanism care nu te lasă să constați dacă ești mai tare decît trenul, așezîndu-te pe calea ferată. Sau să verifici dacă poți zbura aruncîndu-te de pe bloc. Un nivel optim al substanțelor implicate în elaborarea fricii și menținerea fricii și o funcționare normală a sistemului limbic îți oferă, în schimb, echilibrul necesar desfășurării activităților zilnice primare și nu numai.

Ce faci, însă, cînd frica sporește? Cînd sporește privind necesitățile zilnice destinate supraviețuirii? Nivelul fricii crește, evident. Există o multitudine de cauze ale fricii exacerbate, la fel o multitudine de manifestări. Frica de schimbare este una din ele. Frica că s-ar putea ca acel salariu minim să fie pierdut cumva, frica ca ajutorul primit să nu mai existe, frica de oameni noi, cu obiceiuri și idei noi.

Salariul minim, ajutoarele de la stat, toate facilitățile acordate de-a lungul timpului nu sînt din vina lor, ci din vina celor care i-au învățat așa. Să li se dea, să li se acorde. Cum pot renunța la ceva ce le asigură traiul de pe o zi pe alta? Cum pot conta pentru ei Pleșu, Tismăneanu, Patapievici, cînd e posibil ca, odată cu schimbarea guvernului, să nu mai aibă ce mînca? V-ați pus vreodată problema cum este să nu ai ce mînca, să nu ai bani nici de un covrig? V-ar mai interesa Facebook, internet, cine a mai scris ce, să vă luptați în bătălii sterile din spatele calculatorului?

E greu de crezut, dar oamenii aceștia există, chiar există. Mai sînt și cei ușor de emoționat, pentru care o nedreptate sau un rău îndreptat asupra cuiva asemeni lor contează mai mult decît cine v-a unfrienduit sau blocat pe rețelele de socializare. Mai sînt și cei care, tot emoțional, speră la o viață mai bună pentru ei și ai lor.

Puteți să-i condamnați cît vreți, nu veți reuși nimic. Puteți să credeți că din cauza lor sînteți și sîntem la cheremul PSD-ului, nu veți reuși nimic. Poate să vi-i faceți dușmani și atîta tot. Nu ei au dorit viața asta, nu ei și-au făcut-o așa. Apariția socialismului, surprinzător (poate?) după descoperirea lui Boca, lor le-a fost utilă. Pe ei nu-i interesează cine le dă de mîncare, atîta vreme cît le dă. De ce să mai facă ceva, să se mai zbată, dacă necesitățile primare le sînt satisfăcute?

Cîți sînt ei? 45% din 18,9%, cei care au votat PSD la ultimele alegeri, la atîția să estimăm. Mulți, puțini, nu vom ști niciodată. Ce e important să știm e că nu sînt ei vinovați. Vinovat este numai cancerul numit socialism. Și că, dacă va fi să dispară, tot ei o vor face, și din aceleași motive. Pentru că ei, de-a lungul veacurilor, sînt programați și antrenați să supraviețuiască.

sistemul limbic(Foto: dhea.es)

Coldea este suspendat. Ce urmează?

Mîine este chemat de președintele Iohannis la Cotroceni. Comunicatul SRI de suspendare din funcție sună sec:

În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificari preliminare,  directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor,  constituirea unei comisii speciale de verificare a  eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia Directorului, potrivit prevederilor legale, iar atribuţiile  funcţiei de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii vor fi preluate de către Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig. Sunt analizate toate circumstanţele prezentate public precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea.

Ce avem de aflat:

– cine și pe ce considerente/calități/defecte l-a ales pe Ghiță;

– cine l-a susținut pe Ghiță să obțină atîtea milioane la o vîrstă la care alții abia termină o facultate (dacă o termină). și se angajează ca service customer la diverse firme;

– cine l-a ajutat să fugă pe Ghiță, dacă l-a ajutat cineva.

– cine a plătit vacanțele făcute de familiile Ghiță și Coldea în Seychelles și Toscana? au costat mult, dacă ne uităm la fotografii și pe site-urile de turism.

De adus aminte o declarație, cea a lui Traian Băsescu, din aprilie 2015, ”Păi, la Guantanamo îi ţineau până ce spuneau ce voiau să audă ofiţerii CIA“.

De remarcat tăcerea asurzitoare a presei de la difuzarea ultimei înregistrări și pînă acum. De parcă nimic mai firesc nu ar fi fost decît ca prim-adjunctul șefului SRI să facă vacanțe împreună cu un inculpat penal, cu familiile.

Ce avem de făcut.

De solicitat insistent control civil asupra serviciilor de informații. Este inadmisibil ca într-o țară membră NATO și UE să existe suspiciunea că serviciile își exced atribuțiunile și se află peste tot în spațiul public. Amestecul în justiție trebuie clar dezavuat, cu excepțiile legale existente. Serviciile secrete sînt instituții ale statului cu atribuțiuni, în mod normal, foarte bine precizate legal, astfel încît să slujească cetățeanul, nu să se întoarcă împotriva lui, în cine știe ce situație, individual sau colectiv. ori să inducă suspiciunea că ar face-o. Prezența lor în politică, justiție și medii de comunicare în masă nu poate fi decît extrem de nocivă.

Ne aflăm într-un moment important al istoriei și trebuie să dăm dovada unei țări în care valorile democratice primează. Ne aflăm la începutul unui mandat nou și al unui președinte nou la Casa Albă, ceea ce poate însemna responsabilități mai mari în ce ne privește, avînd în vedere situarea și situația geopolitică. Nu ne permitem să ne jucăm cu focul în asemenea împrejurări. Dacă pierdem și această ocazie de a face lumină în ce înseamnă intelligence-ul românesc, ne asumăm un risc cu urmări imposibil de estimat acum.

Nu în ultimul rînd, poate e și rîndul șefei DNA să dea explicații privind situația.

PS: Mai bine de 10 ani în orice funcție de conducere aduce prejudicii oricărei persoane.

coldea(Foto: ziuaveche.ro)

Trump haters take him literally but not seriously. Trump supporters take him seriously but not literally.

Toată isteria în jurul identității românești a majorității și a relațiilor ei cu minoritățile în R. Moldova post-comunistă s-a axat pe interpretarea literală și exacerbarea semnificației literale a sloganului „cemodan-vokzal-rossiea” („valiza-gara-rusia”) adresată de moldoveni velicorușilor care s-au trezit în 90 că ei au „dreptul” să nu vorbească limba oficială a statului, după ce au ocupat, au decimat și adus la dezastru Basarabia, cînd moldovenii nu-i rugaseră decît să se poarte frumos, să învețe a spune un „bună ziua” în română, ori să se care dracului dacă sunt așa sensibiloși și nu le convine.


Așa și stînga americană: „Trump construiește zid, Trump dă afară musulmanii din America. Trump nu mai primește imigranți musulmani în America,” Păi nu, nu orice musulman, nu tot musulmanul, doar ăla care nu se conformează frumos la valorile societății americane. Ce n-ați înțeles? Ce e cu istericalele astea? Ce e cu cheia asta literală neroadă?


După 94 a venit Fundația Soros să-i învețe pe moldoveni că nu e frumos să zică „cemodan-vokzal”, că trebuie să pupe-n fund minoritățile alea învățate cu șovinismul, pînă ți se suie-n cap ca acum, la 25 de ani de la independență, sunt foarte slab integrate, în măsura în care ți s-au transformat în adevărate coloane a 5-a de difuzare a propagandei ruse și în mașini de vot pentru diverși dodoni.


Mulțumim teoriei globaliste care a picurat, decenii la rînd, la schimb cu granturi generoase, la o grămadă de pufoșenii elitiste locale, cum nu e oke să ne recuperăm identitatea românească, ca să se vaicăre ca oile aceleași elite elitiste cum că „vai, societatea este divizată în R.Moldova, și suntem un stat slab, că ne lipsește o națiune consolidată, haideți să o sugem din deget după toate canoanele internaționalismului proletar: nația civică maldavinească”. Nu dragă, ai nație – cea română. Trebuie doar să mănînci mai puțin rahat.


Bref, au văzut că merge în Moldova, și s-a încercat și în America, cu leftarzii: „vezi că Trump literalmente a zis că dă afară pă toți musulmanii din USA.” Și a mers la fraieri.

haters

Panarama continuă

In ciuda avertismentelor mele publice, Presedintele PSD, Liviu Dragnea, continua circul mediatic punand Romania intr-o situatie dificiala in relatia cu partenterii financiari internationali. Ori domnul Dragnea nu a inteles ori nu am reusit eu sa vorbesc mai rar.

Este asa de pornit incat a ordonat o executie programata cu public al carei final s-ar putea sa-l surprinda. Ca asa e in Romania, cauti ceva si dai peste altceva.

Nu ca as lua eu apararea tehnocratilor, dar din executia bugetara pe 2016 aceasta comisie de ancheta s-ar putea sa dezvaluie un lucru sa nu-i convina domnului Dragnea.

Eu sunt revoltat. Nu de faptul ca vrea sa faca Liviu Dragnea comisie de ancheta. Sunt revoltat de dispretul cu care ne trateaza pe noi, membrii comisiei, dandu-ne intrebarile dinainte sa se intruneasca comisia. Asemeni lui Kim Jong-Un, presedintele Coreei De Nord, presedintele PSD pregateste o executie dar nu pentru Ciolos, ci pentru restul societatii care nu il sustine. Sau este o repetitie cu public pentru ceea ce urmeaza sa-i faca presedintelui Klaus Iohannis?

Omul vrea sa ne arate ca poate ancheta pe cine “vrea muschii lui”. Si noi, restul, ce facem? Stam si ne uitam la el si-l aplaudam? Nu!!!

Eu am intrebarile mele profesioniste si nu puerile ca cele sugerate de Liviu Dragnea. In ziua in care se intruneste comisia o sa le fac publice.

Daca voi, romanii de peste tot care cititi aceasta opinie, aveti si voi idei, va rog sa mi le trimiteti pana saptamana viitoare. Sa nu-l lasam pe Dragnea sa ne opreasca sa gandim si sa avem opinii!!! Curaj, hai ca se poate!

florin citu(Foto: economica.net)

GEOPOLITRUCUL rusofon, o specie agresivă de propagandist

”GEOPOLITRUKUL rusofon, o specie agresivă de propagandist”, scrie fostul președinte Traian Băsescu pe Facebook:

Am văzut în ultima perioadă tot soiul de analişti chipurile îngrijoraţi de evoluţiile lumii ca urmare a alegerii lui Donald Trump. Desigur, cel mai ridicol dintre ei este GEOPOLITRUKUL care nu mai pridideşte a-şi revărsa fluviul de incompetenţă şi neînţelegere a lumii actuale peste ţară şi în a sugera insistent că singura soluţie este Mama Rusia.
În timp ce GEOPOLITRUKUL îşi revarsă impostura în lungi tirade pro Moscova în emisiunile televizate, „prietenul” lui Putin, preşedintele ales Donald Trump, debarcă Brigada 3 din Divizia 4 infanterie a US Army la Bremen în Germania, cu destinaţia Estul Europei. Nu mai puţin de 4400 militari şi 2200 piese de luptă blindate, începând cu tancuri Abrams, transportoare blindate Bradley, artilerie Paladin şi alte echipamente grele de luptă, vor fi dislocate in Polonia ,Ţările Baltice, România şi Bulgaria. Mai mult, Batalionul 1 al acestei brigăzi va fi dislocat la Mihail Kogălniceanu. Brigada 3 nu este orice unitate. Aceasta a fost dislocată de 4 ori în Irak şi o dată în Afganistan. În timpul acesta, GEOPOLITRUKUL încearcă să ne convingă că America lui Donald Trump va abandona ţările din Europa de Est şi le va lăsa sub influenţa lui Putin. Altfel spus, vrea să ne convingă că trebuie să ne reorientăm politica externă spre Moscova, aşa cum a făcut Igor Dodon în Republica Moldova.
Mai mult, GEOPOLITRUKUL vede dezastrul american în Siria şi implicit (după mintea lui) pierderea influenţei în Orientul Mijlociu, în condiţiile în care Rusia are de 50 ani baze militare în Siria, la Tartous şi Latakia, şi uitând că SUA au zeci de mii de militari în Irakul vecin Siriei sau în Iordania.
Alt lucru pe care nu-l observă GEOPOLITRUKUL. Pentru consolidarea poziţiei SUA în Orientul Mijlociu, Donald Trump reface complet şi consolidează, înainte de începerea mandatului, relaţia cu Israelul şi îşi manifestă ostilitatea faţă de Acordul Nuclear cu Iranul prietenos Rusiei şi Siriei. Şi aici GEOPOLITRUKUL lansează dezinformarea pierderii superiorităţii SUA în Orientul Mijlociu şi în lume în favoarea Rusiei şi Chinei.
O concluzie: Limbile Moscovei au declanşat un val de propagandă prin care încearcă să genereze neîncredere în aliaţii României, în mod deosebit în SUA, pentru a-şi vedea împlinit visul de a linge bocancii Moscovei.
Simt nevoia să-i râd în faţă GEOPOLITRUKULUI, spunându-i că eu cred în America lui Donald Trump, chiar dacă acesta nu a fost opţiunea mea electorală.
PS-Nu sunt un adversar iraţional al Rusiei, ci doar mi-aşi dori ca această ţară să respecte interesele României în regiune şi în relaţia bilaterală.

Mai mult decît atît, Traian Băsescu semnează, alături de 16 actuali sau foști lideri din Europa de Est și Centrală, o scrisoare către președintele ales al Statelor Unite ale Americii.

Din scrisoare selectez:

Under Putin, Russia’s record of militarism, wars, threats, broken treaties and false promises have made Europe a more dangerous place. Putin does not seek American greatness. As your allies, we do. When America called on us in the past, we came. We were with you in Iraq. We were with you in Afghanistan. We took risks together; sacrificed sons and daughters together. We defend our shared transatlantic security as a united front. This is what makes our Alliance powerful. When the United States stands strong, we are all stronger—together.

Nu sînt multe de comentat. Se poate întrezări, în scrisoare, o ușoară spaimă, firească, de altfel, a celor 17 de a nu fi lăsați singuri în fața pericolului rusesc. Ceea ce în statusul de Facebook, mai sus, clarifică Băsescu. NATO își extinde prezența în această zonă. Semnăturile sînt ale unor personalități marcante din acest spațiu european, spațiul cel mai încercat, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, de ocupația sovietică. Iar Băsescu este omul căruia orice i se poate pune în cîrcă, mai puțin rusofilia.

Mai mult decît atît, pentru că e necesar, cîți își mai amintesc astăzi că președintele Reagan, în primii ani la Casa Albă, îi solicita lui Gorbaciov ajutorul în caz de atac extraterestru? 🙂

Așa că stăm bine, zic. Numai snowflakeșii americani și acoliții lor de pretutindeni se zbat în propria neputință de a sabota noua administrație Trump, neinstalată încă.

PS: Paul Dragoș Aligică, Facebook:

Sa repetam – a cata oara- poate ca de data asta are mai mare succes. Vorbim iarasi de evolutiile din SUA:

Oameni care nu au inteles nimic si NU inteleg NIMIC din ce se intampla insista CHIAR SI ACUM sa se interpuna ca interpreti ai realitatii intre publicul roman si realitate. Sa repetam deci, sa repetam si sa repetam pana la satietate in numele bun simtului si profesionismului:

1. NU poti explica cititorului ceva ce tu insuti NU ai inteles. Si nici NU trebuie sa incerci sa o faci.

2. Daca esti comentator de politica externa (sau ai ambitii in acest sens) si daca „sursa” ta este exclusiv CNN, BBC, Washington Post, NYT sau orice vine dupa aceea in lantul trofic al ingurgitarii propagandei ambalate ca stire si analiza, inseamna sigur ca NU esti informat. Ceea ce faci nu este analiza, explicatie sau iluminare publica. Este carausie.

3. Daca te intrebi acum, citind lista de mai sus, care sunt alternativele sau lista complementara si rectificatoare la cele de mai sus, daca inca nu stii cum si de unde se aduna informatia, se deceleaza faptul si se construieste interpretarea echilibrata in ziua de azi, inseamna sigur ca NU ai ce cauta in linia asta de business in care pretinzi sa stii si explici lucruri pe care nu le stii si nu le intelegi.

4. Faptul ca ai citit ceva in The Economist, Slate, Huff Post, Rolling Stone, Guardian sau vizionat un clip de pe Comedy Channel NU inseamna ceea ce crezi tu ca inseamna. Si nici nu te califica sa ai o pozitie publica. Inseamna altceva. Insemna ca fie esti foarte comod, fie ca esti incompetent intelectual si nu ai capacitatea sa faci efortul necesar pentru a avea o pozitie. NU are rost sa pretinzi ca ai o pozitie -si mai mult- ca e una de formator de opinie, cand ceea ce faci este sa repeti niste meme autogratificatoare, vesele si comode.

5. Cand lucrurile sunt prea complicate, prea confuze, prea obscure nivelului nostru de informare sau capacitatii noastre de analiza, cel mai onest si util public lucru pe care il putem face este pur si simplu sa recunoastem asta. Si sa ne abtinem. Nu e o rusine. E de fapt o virtute. Nu faci nimanui un serviciu, inclusiv tie insuti, daca ocupi spatiul si timpul oamenilor pretinzand ca le explici lucruri pe care nici tu nu le intelegi.

reagan gorbaciov(Foto: Reuters/dailymail.co.uk)