De ce referendum?

În absolut orice zi, mîine sau poimîine, de ce nu? – ordonanțele de urgență ale guvernului privind grațierea și modificarea codurilor penale pot intra în vigoare. Și președintele lăsat în refendumul gol. Sau pot spune că nu le vor da curs, nu le vor publica în Monitorul Oficial, rezultatul e același.

Deci, care e mișcarea aceasta uriașă, atît de binevenită a președintelui? Pentru cine binevenită? În ce fel binevenită? Cui, mai ales, binevenită?

Citesc că președintele a luat inițiativa și asta e foarte bine. Dar tot președintele se poate împiedica la referendum, și asta nu va mai fi bine.

Întrebările la care sîntem chemați să răspundem au următoarele teme:

Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.

Să sperăm, pentru început, că vor fi mult mai clar formulate. Rezultatul oricum este incert. Îți trebuie milioane de voturi ca poporul să se exprime clar, da sau ba, pe subiect.

Dar de ce nu și pe alte subiecte, dacă ”în sfîrșit, avem președinte!”? De ce nu pentru pensiile speciale, de ce nu pe legea învățămîntului (e de luat în calcul foarte serios homeschoolingul), pe legea sănătății, de ce nu?

Dar de ce numai pentru anticorupție? Iar dacă totul se reduce la lupta anticorupție, cu criminalii, violatorii și pedofilii ieșiți din pușcării pe baza acestei ordonanțe înseamnă că lumea e de acord, da?!

Iată ce scrie Paul Dragoș Aligică pe Facebook:

Este absolut criminal ceea ce fac! Clasa politica romaneasca ar trebui sa inceteze imediat alimentarea aceastei crize nu doar absurde si iresponsabile ci pur si simplu criminale. La Bucuresti NU se intelege inca gravitatea evolutiilor rapide din lume la ora actuala. Schimbarea de la Washington este REALA. Reducerea ei la glumitele, frustrarile si reactiile infantile si superficiale propagandistice si a continua sa te porti ca si cum ar fi vremuri normale sunt o imensa prostie.

Ceea ce e permis poate unui public de gura casca, incapabil sa discearna, care-i da cu mema si cu doctrina de la Comedy Channel pe aici pe facebook, NU e permis oamenilor politici. Leaderii de la Bucuresti ar trebui sa stie mai bine: NU este momentul acum pentru dispute manufacturate. Sa vii de la Washington si dupa ce ai vazut acolo (daca ai vazut si inteles ceva) in loc sa-ti inghete sangele in vine si sa anunti mobilizare generala, sa continui sa te tii de gainarii si manufacturare de crize, este criminal.

Ceea ce se intampla acum cu rapiditate este o schimbare de paradigma de politica externa globala – comprehensiva si radicala – ce a dominat de 100 de ani viziunea Washingtonului. Se trece de la un internationalism cosmopolit la o noua formula. Se revine la o pozitionare realist-tranzactionala dupa cotitura indusa de Wilson cu implicarea Americii in Europa in primul razboi mondial si tot ceea ce a urmat de atunci. Totul e pe masa de reevaluare acum. Totul e in flux.

Consecintele geopolitice sunt masive si placile tectonice ale sistemului mondial sunt in acest moment in miscare. In toate capitalele unde exista urme de inteligenta, alerta este maxima, incordarea maxima si toti ochii si toata atentia fixate pe desfasurarea evenimentelor.

NU va luati dupa zgomotul si agitatia de fond. Nu va luati dupa propaganda puerila, infantilizanta transmisa in mass media. Se intampla lucruri foarte serioase, puse in miscare de forte foarte serioase cu consecine plantere foarte serioase. Schimbarea vine acolo nu de la un om sau o mana de politicieni. Vine din structuri adanci ale statului, ale societetii si este articulata cu determinare in motivatiile si directiile ei.

NU e momentul acum pentru crize de lux, manufacturate in tari Est Europene total dependente de umbrela de securitate americana. E momentul unei mobilizari nationale. E nevoie ca guvernul si toate institutiile de forta, informatii etc. sa fie capacitate la maximum. E nevoie ca societatea sa fie pregatita pentru ce va urma.

Cu haosul asta, cu iresponsabiliatea asta, cu disputele si cu circul asta, in actualele conditii Romania merge spre dezastru garantat.

Spun cele de mai sus – in cunostinta de cauza – cu toata responsabilitatea profesionala.

referendum

Cînd Trump apare ca o lumină a democrației pe lîngă Dragnea

Donald Trump, președintele SUA, referitor la marșurile de protest la adresa sa, organizate a doua zi după inaugurare în toată lumea:

Protestele paşnice sunt o marcă a democraţiei noastre. Chiar dacă nu sunt de acord cu toate ideile, recunosc dreptul cetăţenilor de a-şi exprima punctele de vedere. – zf.ro

Liviu Dragnea, președinte PSD, tocmai întors de la inaugurarea primului, față în față cu protestele stîrnite de prezența pe agenda guvernului a celor două ordonanțe de urgență, cea privind grațierea și cea privind modificările la codurile penale:

M-am întors de la instalarea președintelui Americii și l-am găsit pe președintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestație neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituționale și împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care stă la baza statului de drept. – stiripesurse.ro

Sau cum să faci o tîmpenie și să te scufunzi în ea. Sau cît de departe sîntem de America. Sau cum au fost, cît de diferite au fost cele două proteste! Sau, sau, sau…

Să vorbești de mineriadă complet aiurea, și cînd președintele de onoare al partidului pe care îl conduci este anchetat penal pentru infracțiuni împotriva umanității privind mineriadele – cele adevărate – din anul 1990. Să vorbești despre lovitură de stat, cînd tu știi cel mai bine despre ce este vorba, vezi 2012, ai și o condamnare pentru ce s-a întîmplat în vara respectivă, să vorbești despre legalitate cînd partidul pe care-l conduci pune pe ordinea de zi două ordonanțe de grațiere și de modificare a codurilor penale!

Ăștia sîntem, aici sîntem. Și cu ei defilăm. Nu vrea nimeni, repet, să răstoarne rezultatul alegerilor, ei se scufundă în propria criză pe care au creat-o. Este atît de simplu să renunțe la cele două ordonanțe! Dar dacă se încăpățînează, s-ar putea să nu fie bine. Și nu pentru ei neapărat, ci pentru țară. Țara pe care tot ei spun că vor să o conducă. Asta să facă, pentru asta au fost votați, nu pentru a da drumul din închisori violatorilor, pedofililor și criminalilor, laolaltă cu alte cazuri ultracunoscute de nelegiuri ale amicilor (sau nu) politici.

dragnea trump 1

(Foto: evz.ro)

 

PSD atentează la siguranța națională?

Alocarea unui procent de 1,35% din PIB pentru Apărare, în condițiile în care angajamentul României este semnat pentru 2% din PIB, începînd cu anul 2017, înseamnă atentat la siguranța și securitatea națională.

Este esențial, este obligatoriu să arătăm și demonstrăm partenerilor occidentali că sîntem dispuși să investim în apărare și securitate și să ne respectăm soldații, aflați pe cîmpul de luptă sau nu. Este esențial pentru o țară, înainte de orice, să-și asigure siguranța și securitatea, singurele garanții ale păstrării independenței, fără de care nimic nu mai contează.

Dacă pe PSD nu îl interesează aceste lucruri fundamentale pentru România, pe noi e obligatoriu să ne intereseze. Altfel, ajungem din nou la mîna Rusiei ori, mai rău, la mîna nimănui, în voia soartei.

Asta potrivit proiectului de buget pe anul  2017. Pentru că, în plus, PSD spune că Armatei i se va mai acorda o sumă, pînă la 2,18% din PIB, prin credite de angajament, în valoare de 7,7 miliarde de lei.

Oricare ar fi situația, se stie deja cum pot fi răstălmăcite vorbele lui Donald Trump, președintele SUA, care a precizat clar că țările membre NATO trebuie să-și achite datoriile înainte de a pretinde apărare americană. E sinistru să aștepți să vină alții și să te apere, în condițiile în care nu ești în stare să-ți ții angajamentele semnate. E cerșetorie în toată regula, mai mult, se poate da vina, avînd în vedere pozițiile anti-Trump manifestate deja pe tot gobul, pe președintele american și pe dorința acestuia de a ne ”vinde” oricui pentru cine știe ce interese financiare.

În oricare din situații, este de urmărit banul public care se duce la Apărare. Iar asta este o datorie a fiecăruia dintre noi, indiferent dacă am votat sau nu, ori cu cine am votat. Sînt convinsă că oameni de bună credință au votat PSD, așa că baza de pornire, conform promisiunilor electorale, există.

Nu ne permitem să ne lăsăm tocmai acum, în acest context geopolitic mai mult decît periculos, perfid și schimbător, la mîna nimănui. Dacă sînt momente cînd trebuie să ne luăm soarta în mîini, ca popor, acesta este primul dintre ele.

nato romania(Foto: morgenthaucenter.org)

Cum să-l aducem pe Obama înapoi?

cnn trump

Era o vreme în care, ca să mai ocolesc mizerabilele știri interne, mă refugiam în externe. S-a dus.

Și nu numai că s-a dus, dar a luat-o cu mult înainte peisajului politico-social intern. Ca de obicei, rămînem de căruță.

Cu toți proștii și neterminații noștri, care au posibilitatea să se exprime liber, inclusiv de propriile merite și propria conștiință. Cum poți spune altfel, dacă tu nu ai făcut măcar o casă, și dacă nu ai bani de mîncare mîine, că Trump este prost?!

Dar cum posibilitatea exprimării libere există, poți. Poți și mai rău, și mai grav. Poți face ce a făcut CNN cu o zi înainte de a prelua Trump președinția.

Poți să-ți pui problema cine ar veni în Biroul Oval, la Casa Albă, dacă președintele ȘI vicepreședintele ar muri chiar de ziua inaugurală?

Poți, dacă te cheamă CNN. Nu vreun tîmpit, nu vreun neterminat, nu vreun incapabil din cei care stau pe food stamps și urlă la protestele anti-Trump, ci una din cele mai mari televiziuni americane. Atîta jigodism nu am crezut că pot vedea la americani! Să pui problema morții ambilor, președinte și vicepreședinte, este egal cu închiderea imediată în închisoare. Dar nu pentru ”presă”. Care le ambalează, aceste probleme, în așa fel încît oricînd poate să scape.

I-a împiedicat ceva să facă asta? Nu. CNN a demonstrat, cu această ocazie, nu numai cît de toxică este pentru toată lumea, ci și cît de mult își dorește să dispară republicanii de la Casa Albă. Să dispară în cel mai strict înțeles al noțiunii. Să moară. În atentat terorist islamic! Cît de nepatriotică, cît de jalnică, cît de fanatică, cît de jos poate ajunge presa?!

Atît de jos. Presa care nu prezintă fake news. Presa așa zisă quality. Presa progresistă. Dar se mai poate numi presă un organism care, ar putea spune unii, își dorește sau sugerează asasinarea președintelui și a vicepreședintelui, numai și numai din cauză că democrații au pierdut?

Urmăriți și judecați singuri, am sau nu dreptate? Cînd s-a mai întîmplat așa ceva? Asta e presă?!

 

 

Ce are de făcut Dragnea

Au ieșit în stradă peste 30 000 de oameni, pe traseul Piața Universității – Piața Victoriei.

La ora 21 a zilei de azi, Liviu Dragnea a cerut ministrului de resort retragerea jandarmilor din jurul clădirii PSD, unde se poziționaseră. Din acel moment, protestatarii s-au deplasat din zonă.

Ce mai e de făcut. Să vorbească cu ministrul Iordache pentru a retrage ordonanțele privind amnistia și modificarea codurilor penal și de procedură penală de pe agenda guvernului.

Din acel moment, poate guverna liniștit. Nu este nici lovitură de stat, nici nimic altceva, cu atît mai puțin alte minuni anunțate pe la așa zise televiziuni de știri.

Nici prezența lui Iohannis, nici a lui Nicușor Dan cu copilul în brațe nu spun că ar fi.

Nu există absolut nici o legătură între incendiul din clubul Colectiv și incendiul din clubul Bamboo, de ieri. Nu se urmărește nerespectarea votului, nu se urmărește răsturnarea guvernului.

Tot ce trebuie făcut pentru liniște socială este retragerea ordonanțelor.

dragnea

 

Cu sau fără lucrare de diplomă?

Ce nu înțeleg studenții – și firește că nu e vina lor – e că o carte nu se citeşte pur şi simplu, o carte se înţelege.

Dar cum să le pretinzi să înțeleagă o carte pe care n-au citit-o cap-coadă?

Bibliografia obligatorie a fiecărui curs, în loc să propună familiarizarea cu 2-3 cărți fundamentale, propune lectura unor capitole disparate. Asta au studenții de pregătit pentru examene: niște fragmente din niște capitole provenite din 3-5 cărți – multe dintre ele ne-fundamentale, dar pe placul profului.

Cum – și pe ce bază – să-i stimulezi să citească lucrări întregi când lor li se cere pentru examen să cunoască informațiile expuse la paginile 58, 61, 234 și 249? Și – atenție, deloc de neglijat! – texte preponderent în limba română. Dacă nu ești student la limbi străine, munca cu dicționarul e considerată scandaloasă, aproape neetică (deși, la 19 ani, orice tânăr acceptat de un program universitar  ar trebui să fie capabil să citească fluent în cel puțin o limbă străină de mare circulație.)

Cum, deci, să le pretinzi să înțeleagă contextul informațiilor ? Veți spune: păi nu asta e treaba profului, să contextualizeze informația?

Adevărul este că la curs nu se mai contextualizează nimic. La curs se discută o suită de slide-uri Power Point, cu idei principale în jurul cărora proful – mai plictisitor sau mai elocvent – țese o poveste. Nimeni nu mai ia notițe fiindcă, nu-i așa, ideile principale sunt deja pe slide-uri. Toată lumea este de acord că schema logică e suficientă. Pare de bun simț să-ți dorești ca studentul să rămână cu „ceva esențial”. Contextul, evident, este o piedică în calea reținerii ideilor de bază. Autorii își pierd, în mod bizar, vremea cu explicarea contextelor. Cărțile din biblioteci sunt pline de detalii contextuale. Detaliile, evident, nu înseamnă nimic. Pe scurt, cărțile sunt pline de nimicuri pe care nu le citește nimeni fiindcă, nu-i așa, acelea “nici nu ți se cer”.

Date fiind cele de mai sus, cum să pretinzi studentului să construiască, la finalul a trei ani de citit jumătăți de pagini, o lucrare de diplomă de 70 de pagini când e foarte probabil ca el să nu fi parcurs în viața lui, din scoarță în scoarță, o lucrare teoretică importantă? De unde să ia, bietul de el, gândirea cu bătaie lungă, de unde să știe cum să-și urmărească ideea proprie, de unde să știe cum s-o dezvolte, cum să ramifice un argument când n-a urmărit în viața lui firul unei idei importante, expuse de un autor important? Habar nu are de ce o carte începe cum începe și se termină cum se termină. De curând, mi-am dat seama că o studentă credea că toate cărțile au aceeași structură! Asta, probabil, pentru că se face mare caz de structura pe care ea însăși trebuie s-o urmeze ca să-și scrie teza de licență.

… Iar un student silitor chiar va scrie o lucrare de licență curată ca lacrima, deși n-are deprinderea muncii cu detaliile. Pentru el, cartea teoretică e făcută din capitole, nu dintr-o țesătură de informații. Drept urmare, va respecta cu sfințenie structura capitolelor. Va scrie o lucrare impecabilă din punct de vedere formal, dar plină de contradicții interne, de argumente aiurea, de nepotriviri de toate felurile. Nici nu poți corecta o asemenea lucrare. Nici nu ai idee ce să-i spui, cum să-ți formulezi obiecțiile, cum să-i explici ce-a greșit, cum să-i explici că ideile dintr-un paragraf contrazic ideile din următorul paragraf, că bate apa-n piuă, că unele fraze nu au noimă, iar altele sunt pur și simplu “nefirești”, că, într-un final, nimic nu se leagă?! Știi că exercițiul de compoziție nu-i folosește la nimic tocmai pentru că nu se leagă de nimic, nu are justificare reală – nici profesională, nici existențială, nici măcar didactică. Și știi că în disertația de master va face aceleași greșeli. Plagiatul, în cazul ăsta, e doar o problemă printre altele. Poate nici măcar una esențială.

Lucrarea aceea de diplomă nu are precedent în viața intelectuală a studentului și nici nu va determina vreo căutare ceva mai sistematică a vreunui adevăr științific. Veți spune poate: “e scrisă de el, deci tot e ceva.”

Așa să fie oare? Nu era mai util să citească de 2 ori, cu creionul în mână, “Despre libertate” a lui John Stuart Mill sau „Criza spiritului american” a lui Allan Bloom sau  “Republica” lui Platon?

E nefiresc să ceri studenților proiecte de compoziție înainte de a le cere să citească lucrări integrale; și de a purta cu ei un dialog profund în marginea celor citite. Ei trebuie să înțeleagă ce citesc mai înainte de a înțelege cum, ce și de ce să scrie.

Dacă ne-ar reuși asta, am avea poate mai mulți tineri care ar prinde gustul gândului scris pe-ndelete. Aceștia ar descoperi că înțelegând ce au scris alții se pot, la rându-le, face înțeleși prin scris. Și că această reciprocitate le va salva viața.

licenta(Foto: tipocar.ro)

Dragnea nu scapă. În nici un fel.

Ce variante de rezolvare a situației i-au mai rămas acum lui Dragnea, la întoarcerea din SUA?

Prima. Scoate ordonanța de urgență de pe agenda executivului. Între noi fie vorba, odată pusă în discuția publică, e cam scoasă. O trimite Parlamentului pentru discuții și legiferare. Asta mănîncă timp, iar el are procesul care se apropie cu pași repezi, deci este condiționat de timp. Este posibil ca, pînă la momentul rezolvării prin aprobare în legislativ, să fie prea tîrziu.

A doua. Menține ordonanța și dorința de a intra în vigoare ca ordonanță de urgență. Forțează pînă la limita imposibilului. Imposibilul fiind, de data asta, populația care iese în stradă în număr mare. Dacă vor ieși și cei care nu au fost la vot, îngroziți de ce ar urma, cu atît mai bine. Cum guvernezi o țară cu mii de oameni, zi de zi, în stradă?

Iată ce scrie Klaus Iohannis astăzi, pe Facebook:

Proiectele de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicație, o spun cele mai autorizate voci din Justiție. Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casație şi Justiție, DIICOT, asociațiile magistraților și organizații ale societății civile s-au pronunțat ferm împotriva modificării cadrului legislativ referitor la corupție, abuz în serviciu și integritate, în regim de urgenţă, fără analize obiective şi în condiţii de totală netransparenţă. Sunt suficiente argumente care să determine Guvernul să retragă aceste Ordonanțe de Urgenţă.

Inacceptabile, acela este cuvîntul cheie. Pentru că așa și sînt. În momentul în care lumea își va da seama cine poate ieși din pușcării odată cu cei dedicați, criminali, violatori și pedofili, va fi rău. Un rău pe care Dragnea nu are cum să-l dorească. Și pe care nici PSD nu poate să-l dorească, de dragul unui singur om nu poate fi îngropat partidul.

liviu dragnea(Foto: aktual24.ro)

Precizări la articolul anterior

1. Cine credeți că îi poate împiedica pe pesediști să adopte, pînă la urmă, ordonanța sau legea grațierii și a modificării codurilor penale?

S-a cîștigat timp, e drept, se pune problema unui referendum, în presă, dar cît poate fi amînată aplicarea celor două ordonanțe?

2. Și mai cinic, Dragnea se poate întoarce din SUA și poate spune că ÎN LIPSA LUI, guvernul a făcut prostii. Sigur, nu așa se va exprima, dar va găsi o modalitate de a da peste nas unora din ”guvernul său”. Va fi ceva mai dificil după ce s-a descoperit că ordonanțele au fost lucrate de pe un calculator din cancelaria sa, dar nu imposibil. Va rămîne, oricum, cuvîntul lui Iohannis împotriva cuvîntului lui Grindeanu. Sau Dragnea. Sau al oricărui altuia din PSD.

3. Mult mai aproape de ce s-a întîmplat, PSD va spune că textul ordonanțelor urma să fie pus în discuție publică. Ceea ce, de altfel, s-a și întîmplat. Punîndu-l, astfel, pe președinte în situația penibilă de a veni nu se știe pentru ce la guvern. Varianta oficială, pentru public. Publicul lor, cel care i-a adus, prin alegeri, la putere.

4. Președintele poate că are nevoie de ceva curaj pentru a se mișca ca un președinte, dar să i se ridice odele pe care le-am văzut, e deja nu prea mult, e contraproductiv. În fond, poate că are dreptate și Yeba, cînd notează pe Facebook:

iar i s-a amânat procesul cu casa, n-a adus avocatul actul de succesiune. răul cel mai mic, as always, lăsați-mi casa, măi popor, că nu v-a făcut pe voi o casă pe care eu vreau s-o iau pe lumea cealaltă, și vă scap pe cât pot de amnistie.

”Gulliver în țara piticilor” a spus Rareș Bogdan, la Realitatea TV. Să-l alegem pe viață, zic.

5. Ducem o lipsă cruntă de cultură civică. Dacă la vot se mobiliza lumea cum s-a mobilizat pentru protest, ieri, poate rezultatul alegerilor ar fi fost altul. Dar cînd vezi atîția oameni adunați și scandînd, nu poți să nu te întebi: dar unde erau oamenii ăștia în vara lui 2012, cînd am avut aici o adevărată tentativă de lovitură de stat?!

6. Partidele au fost slab reprezentate și la nivel de replică, și la mișcarea de protest. Despre USR a scris Costin Andrieș:

Nicusor Dan cheama lumea la protest. „Prin proteste au fost oprite derapajele din Martea Neagra (aceleasi cu cele de azi)”, spune el.

Corect.

Dar, nu stiu cum sa spun, eu imi amintesc ca la protestele din Martea Neagra, Nicusor Dan a fost chemat dar a refuzat categoric sa participe. „Avem alte prioritati”, spunea atunci. Cum a refuzat sa protesteze impotriva penalilor si in 2012.

Acum cica merge la protest, la 18, in Piata Universitatii, dar nu da declaratii presei.

„Am reflectat mult daca sa particip sau nu, riscul fiind sa fim acuzati de confiscare politica a protestelor. Am decis sa particip, fara sa dau declaratii presei de la protest, pentru a transmite un mesaj asupra gravitatii a ce se intampla sutelor de mii de oameni care ne-au votat.”

Nicusor nu vrea sa politizeze opozitia.
Pai nu de asta a fost ales USR? Pentru ca nu e PSD si ca sa faca opozitie? Sa protesteze, si nu pe ascuns sau pe jumatate, cum a facut-o, daca a facut-o, cand a venit vorba de PSD. Ca la protestele dogaresti din 2011 era pe val.

7. Politizarea în întregime a cuprins toată suflarea, indiferent dacă pro sau contra ordonanțe. Nimeni nu a pomenit ceva ce taie respirația, grațierea pedofililor. Este uimitor, este de necrezut cum nimeni nu pomenește despre așa ceva, toată lumea se concentrează pe aspectul politic al întregii situații.

8. Societatea rămîne divizată. Senzația este de tatonare, de încercare pînă unde se poate merge într-un sens sau altul, și cu cine, cu ce lider politic. E o luptă, dincolo de temă, a puterilor și a oamenilor care le reprezintă. Strada, în ultima vreme, a prins un curaj uluitor, ceea ce e foarte bine, pe de o parte, pe cealaltă, auzind ce strigă, nu mai e chiar așa. Cea mai tare temă a acestor ordonanțe – violul, pedofilia, crima – au rămas, astfel, nesancționate de societatea civilă. Cele care ne interesează cel mai mult și cele care ne interesează pe fiecare.

A participa la proteste fără a participa la vot este o formă de complicitate cu sistemul sau una de narcisism colectiv. Noi v-am salvat! Învestirea străzii și a unor oameni politici cu atribute care nu îi definesc natural nu poate fi decît păguboasă pe termen lung. Nu se poate guverna o țară permanent la presiunea străzii.

Votul, așadar, rămîne singura armă eficientă, pe termen lung. Votul oferă legitimitate partidelor parlamentare, care își susțin guvernul. Partidul poate fi tras la răspundere tot prin vot altfel, strada, în naivitatea ei sau nu, poate fi ușor deturnată.

Ceea ce, de data asta, s-a și întîmplat. A pune anticorupția pe primul și unicul plan al protestelor, în dauna crimei, violului și pedofiliei, nici măcar pomenite, nu face decît să ne ofere peisajul unei societăți încă naive civic, în chinurile formării sau, în cel mai bun caz, desăvîrșirii formării ca stat democratic.

Strada este ultimul bastion al rezistenței față de abuzuri, a uza de presiunea exercitată de ea e similar cu a o consuma prea repede, ori de o învesti cu puteri pe care, în realitate, nu le are. Iar poporul nu poate fi, la alegere, acum două luni prost, la alegeri, iar acum bun. Poporul este așa cum îl crești și așa cum îl informezi.

proteste

Leagănul Sfînta Ecaterina – istorie și prezent

In 1897, familia Cantacuzino, in principal Ecaterina Cantacuzino, impreuna cu alte cateva mari familii ale Romaniei acelor ani, au pus bazele unui institut pentru cresterea copiilor sarmani nou nascuti. Presedinte de onoare era regina Elisabeta. Activitatea si reusitele acestui institut au fost recunoscute peste tot in lume. Practicau o asistenta sociala foarte consistenta si chiar au anticipat, la nivel de viziune si practica, ceea ce astazi se numeste asistenta maternala (concept care are la baza convingerea ca e mai bine sa platesti un om care sa creasca copilul acasa, intr-o atmosfera de familie, decat sa fie institutionalizat). Institutul si realizarile acestuia a reprezentat un varf al mobilizarii sociale din spatiul european.

In Romania de astazi, aceasta institutie cu rol civilizator vital este nu doar marginalizata, ci chiar ridiculizata. Adesea instrumentalizata. Politicienii o folosesc pentru voturi si imagine, presa o critica pentru audienta, oamenii de rand pentru o induiosare narcisica bianuala (de Pasti si de Craciun), iar ONG-urile pentru a-si pastra un statut financiar si social confortabil (cu exceptia unor asociatii mici, aproape necunoscute, care chiar isi fac treaba: Asociatia Mladita, Fratii Maristi, Casa Sperantei, ARAS etc ). Asistenta sociala ramane, din pacate, o simpla aliniere la cerintele europene, nu expresia institutionala a unei prioritati sociale.

La fel si critica adusa in ultimii ani acestei institutii – inepta, contraproductiva si ipocrita.
Am lucrat destul de multi ani la Protectia Copilului. Pentru mine ca specialist in formare aceasta institutie a fost extraordinar de benefica. Conditiile de lucru erau flexibile si favorabile unei formari profesionale autentice (ni se cumparau carti, ni se plateau teste, formari etc), iar la Serviciul de Abuz, unde am lucrat eu, cazurile erau de toate felurile, intram in contact prelungit cu tipuri umane dintre cele mai interesante, din absolut toate paturile sociale, de la muritori de foame, la miliardari aflati in divort. Recomand oricarui absolvent de psihologie care vrea sa ramana in zona clinica sa treaca prin aceasta institutie; chiar daca salariul este umilitor de mic, paleta cazurilor e extraordinar de diversa.

leagan sf ecaterina(Foto: pandhoraa.blogspot.ro)

R. Moldova în căutarea consolidării sau națiunea moldoveană ca passe-temps favori

Refrenul „societății divizate” și cel al (in)oportunității declarațiilor sau acțiunilor unor politicieni care ar insista în păcatul „divizării” s-a transformat într-o adevărată fixație pentru mulți comentatori ai spațiului basarabean.

De două zile în R. Moldova se vorbește despre declarațiile unui politician pro-rus (asemănările cu personaje reale e pur întîmplătoare – parol!) că ar avea efectul de a „diviza” societatea. Problema unui astfel de raționament este echidistanța: cînd, prin întîmplare, vine la guvernare o putere pro-europeană, nu putem înainta același argument, aceeași văicăreală: guvernarea pro-europeană divizează societatea, pentru că o bună jumătate din cetățenii R. Moldova se vede în lumea rusă?

În Moldova se poate argumenta formal că segmentul pro-european de populație îi antagonizează pe pro-ruși, în aceeași măsură în care pro-rușii crează divizare și scindare față de poziția pro-europeană. Și așa pînă murim de plictis sau plesnim de inspirație. Societatea moldovenească este zugrăvită ca fiind divizată între două orientări politice, ale căror dinamici și relații sunt descrise echivalent, complementar, astfel creîndu-se impresia că cei care o divizează într-o direcție sunt la fel de nocivi ca cei care o divizează în cealaltă. Cei care trag de R. Moldova spre Vest sunt, într-o măsură, la fel de radicali ca cei care țin să ne readucă în spațiul rus. Așadar, cel mai bine pentru Moldova e să-și găsească o a „treia cale” între aceste două extreme: și cu dînsa-ntrînsa, și cu sufletu-n rai. Asta se înțelege din descrierea, în lipsa efortului unor explicații, a tezei cu privire la „divizarea” societății.

Nu. Nu așa.

În R. Moldova trebuie spus clar că nu se negociază calea europeană de dezvoltare a acestei palme de pămînt.

De aceea, argumentul „scindării”, a „divizării” echidistante politic și moral, e unul uzat, dacă a fost valid vreodată. Societatea moldovenească nu e divizată între două fronturi, decît în măsura în care este compusă din cetățeni lucizi care înțeleg că democrația, statul de drept, economia nu se vor construi, întrema decît ancorîndu-ne în spațiul european, și cei care habar n-au ce înseamnă toate acestea. Societatea în Moldova nu e divizată Est-Vest, decît în condițiile în care explicăm clar ce presupune Estul și ce presupune Vestul: Estul înseamnă sărăcie, război, lipsa soluțiilor de dezvoltare, Vestul înseamnă respectarea legii, piață liberă, drepturi și libertăți. Societatea moldovenească e divizată în măsura apelului la acest conținut. Care nu poate fi redus la o etichetă – Est/Vest, și ignorat în campanii electorale, așa cum au făcut (și au pierdut) unii. Aici, în chestiunile de fond se găsește „divizarea” ca problemă, dar și ca soluție.

Așadar, argumentul „divizării societății”, în lipsa asumării unui efort de explicare a ceea ce înseamnă fiecare spațiu geopolitic în parte, e un argument echivoc, lipsit de substanță, și, de aceea, în ultimă instanță imoral, în ciuda impresiei aparent ofertante de descriere rapidă, expeditivă a realității moldovenești.

Or, societatea civilă din R. Moldova s-a complăcut în echivocuri, la fel ca și clasa politică. Dacă la un sfert de veac după independență, nu au reușit să-și alfabetizeze cel puțin jumătate de popor în privința a ce înseamnă Occidentul, avînd de partea lor toate argumentele vizibile și imediat accesibile ale prosperității și succesului modelului occidental, înseamnă că atîta pot.

Pe de altă parte, ce înseamnă în R. Moldova, să descrii avantajele civilizației occidentale? Înseamnă a crede în ele, a te crede, prin porii identității tale, occidental. Cum? Asumîndu-te ca român și afirmînd, ca intelectual, caracterul, istoria și limba românească a poporului tău de moldoveni.

Intelectualii moldoveni, însă, cînd n-au eșuat în naționalisme inadaptabile lumii în care trăim, s-au refugiat în rafinate, dar la fel de șubrede, castele de nisip ale unui discurs identitar contradictoriu, tipic modelor globaliste ale zilei: trecutul e irelevant, constituim o națiune multiculturală, recentă, aeriană, dar e musai să fim „mîndri că suntem moldoveni”, mîndri de „țara noastră”, deși nu mai contează „ce-a fost”.

Sunteți un cetățean care consideră că a fost ocupat în 28 iunie 1940? Sunteți un alt cetățean care consideră că regimurile totalitare eliberează, urmînd „logica” unei întregi propagande post-belice?

Nicio problemă!
Încercați să vă puneți la masa rotundă și să găsiți „lucruri care vă unesc” ca să „depășiți” aceste „disensiuni irelevante care vă țin pe loc”. E posibil să descoperiți că ambilor vă place mămăliga! Sau că aveți aceleași gusturi la femei. Sau că sunteți ambii pasionați de grădinărit!

Această opinteală de proporții istorice – croirea nației moldovenești – se lovește de propria indecență, mediocritate, trivialitate, aberație, lipsă de conținut. Dacă va reuși, națiunea moldovenească va fi probabil prima națiune din lume creată în jurul unor hobby-uri comune: călcatul pe greblă, bătutul cîmpilor și jocul batistei pe țambal.

batista tambal(Foto: dristor2507.deviantart.com)