Bataie, copii si lansare de carte

1. Ieri am aflat cea mai bună veste a ultimelor luni, familiei Bodnariu i s-au dat copiii înapoi. Toți cinci sînt acasă acum. Comunicatul sună sec, dar indiscutabil se poate citi  bucuria printre rînduri.

The Naustdal Municipality of Norway has come to terms with Marius & Ruth Bodnariu for the return home of all of their five (5) children.

We thank you all for your love, support, prayers, and active participation in the reunification of this family. May God richly bless you and repay you for all you have done to bring this family back together.

It is very important for all of us to respect the privacy and uninterrupted intimacy of this family in the following period as the children resettle and reintegrate themselves in their natural family home and environment.

We appreciate your understanding and collaboration on these points. – bodnariufamily.org.

Ce urme a lăsat această acțiune a Barnevernet, care sînt implicațiile psihologice ale cazului, pentru copii și părinți deopotrivă, unde și cum au stat, ce au făcut în această perioadă de șase luni cei mici, rămîne de văzut. Ce e clar acum este că nimeni din cei care susțineau că bine le-a făcut cînd le-au luat copiii, că nu așa se cresc copiii, experții baby sittingului corect politic, cei care știu, înainte de orice, ce s-a întîmplat la mii de kilometri distanță, cum au fost bătuți și îndoctrinați religios – oroare! – cei cinci copii, nu scot o vorbă. Sau dacă, în cel mai fericit caz, o fac totuși, este în orice caz o manevră, ceva dubios, frica de ceva ori cineva, nici vorbă de o hotărîre a unei instanțe de judecată, nici vorbă de toate eforturile depuse pentru a contracara acțiunile acelei instituții, Barnevernet, nici vorbă de o mobilizare exemplară a societății civile de aici și nu numai, nici vorbă de eforturile autorităților române. Unii nu vor să creadă, pur și simplu – e sinistru cît de eficientă a devenit această spălare pe creieri – că totul s-a desfășurat legal, că acolo, la autoritățile statului norvegian sînt probleme, nu în mijlocul familiei, atunci cînd îți aștepți copiii de la școală și, în locul lor, vin două mașini și o femeie necunoscută îți spune că trebuie să te prezinți la poliție, pentru declarații. După care – și după cîte eforturi – abia reușești să îi mai vezi, pentru foarte scurt timp, timp de jumătate de an.

2. A doua știre vine tot din perioada copilăriei, cea a gimnastelor românce, mai precis Maria Olaru, fosta campioană din anii 2000, își lansează mîine o carte. ”Prețul aurului. Sinceritate incomodă” se numește, și în ea sînt povestite, printre altele, tratamentele inumane – palme, bătăi, jigniri – pe care le-a suportat de la cuplul de antrenori Bellu – Bitang, pe vremea cînd a fost antrenată de aceștia. Lansarea are loc la Bookfest, de ziua de naștere a autoarei, dar ca să vedeți coincidență, și cu o zi înaintea desfășurării alegerilor locale, la care soțul Mariei Olaru, deputat și președintele Partidului România Unită, candidează pentru funcția de primar general. Sigur că în economia cifrelor această carte nu va schimba nimic pentru soț, dar este o problemă de morală, cel puțin, lansarea tocmai acum. How convenient! Aproape nimeni de pe Facebook, din lista mea, nu știa că ea și candidatul sînt, de anul trecut, soț și soție.

Nu sînt un susținător al cuplului de antrenori, dimpotrivă aș zice, nu-mi trezesc simpatia. Dar în situația aceasta nu pot să nu apreciez ce a declarat Octavian Bellu:

Mă întristează ceea ce aud. Am văzut că Maria şi-a ţinut un jurnal în care şi-a notat anumite lucruri. Ştiam că există în obiceiul gimnastelor să ţină un astfel de jurnal, dar chiar după atâtea vreme, un jurnal scris de un copil la 12 ani reprezintă viziunea pe care o avea despre viaţă de gimnastă la vârstă respectivă. Eu nu o să întru în polemică cu Maria Olaru. Am muncit împreună şi rezultatele s-au văzut. Şi eu şi Maria suntem produsul unui sistem cu lumini şi umbre. Eu nu-mi aduc aminte în 1994 să fi avut o ieşire violenţă. Un om de 95 de kilograme să lovească un copil e total deplasat. Amintirile sunt ale ei. Dacă a rămas doar cu atât din ce s-a întâmplat în perioada respectivă este problema Mariei. Pe mine mă doare. Noi pentru aceşti copii am fost şi mamă şi tată şi maseur de multe ori. Simt o anumită tristeţe pe care nu pot să mi-o reprim. Eu am vrut să pregătesc aceşti copii că pe nişte oameni care să reziste la orice. – click.ro

Cum nu intenționez să citesc cartea, nu voi ști nici dacă Maria ar fi preferat să rămînă acasă, în loc să fie adusă la lotul de gimnastică, nici dacă a fost luată cu forța, nici ce a îndurat pentru performanță. Nici dacă o deranjează cumva pensia viageră – de aproape 8000 de lei pe lună -, nici dacă le e măcar puțin recunoscătoare antrenorilor pentru că a ajuns la un standard de viață pe care, altminteri, nu  l-ar fi avut. Nu voi ști decît că așa ceva nu se face, și mă refer la lansarea cărții cu o zi înaintea alegerilor la care soțul este candidat, nu voi ști decît că pentru performanță, în alte țări se plătesc bani grei la săli de gimnastică particulare, după care urmează selecția, nu voi ști decît că anul acesta nu avem lot reprezentativ la Jocurile Olimpice de la Rio – și poate e mai bine așa, de ce să fie torturați fizic și psihic copiii pentru o medalie și o pensie viageră?! – nu voi ști ce a fost între ea și antrenori, pentru că, la urma urmei, e cuvîntul ei împotriva cuvîntului lor. Și consider că, pentru acum, e suficient ceea ce știu. Pentru altele, am să pot citi ce scrie Cătălin Tolontan, cel care a și scris prefața cărții, pe blogul personal.

Dar vă dați seama ce-ar fi însemnat să avem Barnevernet în România? Cîte medalii și cîte titluri olimpice, mondiale și europene am fi luat?

UPDATE: click.ro scrie: ”Maria Olaru, părăsită de fostele colege”

Dacă la lansările altor cărţi scrise de sportivi am văzut o mulţime de oameni din sport sau de foşti colegi ai autorului, de data aceasta lucrurile au stat altfel. Rememorarea şi recunoaşterea durităţii vieţii de sportiv şi felul în care aceasta a fost evocată în carte le-a făcut pe fostele colege să nu participe la lansarea volumului, chiar dacă majoritatea erau în ţară. Singura care a absentat motivat este Andreea Răducan, cea care în aceste zile conduce delegaţia României la Campionatele Europene de la Berna (Elveţia). A fost prezentă în public, însă, Silvana Peng, sportiva înlăturată de antrenorii Bellu şi Bitang de la lot, a cărei mamă a declanşat o adevărată furtună în lumea sportului. Cele două gimnaste au şi discutat câteva minute la masa de autografe.

bodnariu family

(Foto: lifesitenews.com)

Raed? Psst! Raaaeeeeed!!! Pleaca!

Îţi tot cad, Raed. Aparate de zbor. Crapă oameni, sărmanii. Evident, însă, ce treabă ai tu? Doar nu le pui tu să cadă, aparatele. Tu altă treaba ai: Secretar de Stat. Aşa e. De stat, stai bine. Că altceva, ce mai e de făcut, la Stat? Şi oamenii de la SMURD care tot crapă stau bine. În sicriu, tot ce trebuie, toate condiţiile. Bun, ei nu asta îşi doreau – dar dacă ar fi aşa, na, după ce-şi doreşte fiecare, unde s-ar ajunge?

Dar n-ai tu nici o legătură. Normal. Tu eşti tehnocrat. Pe salvare de vieţi, pe situaţii de urgenţă, pe aspecte din acestea. Sau poate că nu? Poate nu de-aia te-au adus la M.A.I. Poate eşti Secretar de Stat pe şah, ţintar şi moară. Sau ergonomie. Sau spaţii verzi din incinte. Sau fanfare. Sau ceva. Altceva. Căci e ştiut: tehnocratul e altceva! Nu-i el, aşa, ca orice fel de om în funcţie. Nepolitic, nepartinic, nenimic.

Alţii, cu Statul mai altfel, au o cutumă – dacă apar asemenea probleme, grave, cu crăpat în serie pe zona lor, în aria lor de competenţă, e clar: demisia. Demisia de Onoare. Dar nu de Onoare e vorba aici, ci de Competenţă. Este? Or, nu eşti tu Simbol Naţional de Excelenţă în Competenţă? Eşti. Şi-atunci, Excelenţă, cum să-ţi dai demisia? Logic. N-ai cum. Mai ales că, tot de la voi, de la tehnocraţi medicali, dăinuie şi exemplul luminos al lui Sorin. Oprescu, desigur.

Cînd cu copilul acela, sărmanul, mîncat de cîini. Gen: „Ce să fac, doamnă? Să-mi dau demisia? Păi dacă îmi dau demisia, învie copilul?” Şi gata. Ce demisie? Logic. Nu? Păi nu, tocmai. De bun-simţ, adică perfect logic, venea cam aşa: „Da, Sorine, să-ţi dai demisia. Să rezolve problema cine vine în locul tău, din moment ce tu n-ai fost în stare. Să nu mai ajungă să crape copii mîncaţi de cîini, ca să se rezolve.” Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul acestor aparate care tot cad, în serie, şi crapă oameni, în serie. Ce să-i faci? Învie, dacă demisionezi? Nu. Dar poate nu mai mor alţii. Uite-aşa. Chiar şi Secretarii de Stat nu mai stau, pleacă, dacă le crapă oameni în serie, pe zona lor de competenţă. Pleacă, da. Pleacă.

raed arafat

 

(Foto: radiocraiova.ro)

In sprijinul votarii. De ce votati cu Nicusor Dan

Fără politicieni! Noi nu sîntem partide! Hu-hu-hu = he-he-he = aceeaşi mizerie! Ne-am saturat de “raul cel mai mic!” Sîntem tari! Puri! Duri! Maturi! Jos Sistemul! Hai cu Antisistemul! Hai cu Independentul! Independent de ce? Mmm… De realitate?

Realitatea că “Primar” este, gen, o funcţie POLITICĂ? Realitatea că sînt numai două linii politice, de cînd lumea: stînga sau dreapta? (aia “de centru” e stînga în rate, nu cu vagonul). Realitatea că a crede sincer într-o minciună nu o transformă niciodată în adevăr? Realitatea că un candidat care îşi construieşte cariera politică pe ideea că nu e politică, dar totuşi e politică, însă nu-i nici de stînga, nici de dreapta, minte? Sau e rupt de realitate? Adică minte, gen, cu onestitate, sincer convins de adevărul minciunii în care îi place să creadă?

Sînt doar două variante: fie minte, fie trăieşte într-o ficţiune, deci se minte, minţindu-i şi pe alţii. Iubind adevărul, cinstea, competenţa, puteţi vota liniştiţi pentru o minciună, desigur, sinceră. Iubind adevărul, cinstea, competenţa, puteţi vota pentru o ficţiune. Puteţi? Evident. Şi aşa ajunge Antisistemicul Primar? Sau ajunge Firea Primar? Că Primăriţă e sexist, na. De fapt, aşa ajunge Pandele. Primar. Dar să nu divagăm.

(Totuşi, de ce nu îi spune nimeni Gabriela Pandele, doar omul e actualul titular, de ce atîta marginalizare? E revoltător! Să nu mai divagăm, însă. Nu, pe bune: o cheamă PANDELE? O cheamă. Un nume frumos, de om frumos. Navigator. Frumoasa lui echipa lui de fotbal, deşi din Voluntari, are o ancoră pe emblemă. Voluntari, port de tradiţie! Poate chiar maritimă. Dar ce spun eu, oceanică! Voluntari, port la Pacific, dacă nu la Atlantic! Ce, n-ar fi bine? Sau la Indian. De unde au venit indienii. Dar să nu mai divagăm chiar deloc).

Necunoscute dar recunoscute

Surprinzător pentru mulţi, şmecheria Antisistemică e veche de cînd hăul. “Divide et impera,” vorba aceea. Concret, candidatul catastrofal pentru “Polis,” cu un electorat captiv substanţial, dar nu şi majoritar, câştigă doar dacă restul electoratului este scindat. Cel mai bine, scindarea o face Antisistemicul. Care atrage fix voturile cu care Catastrofa poate învinge (“Polis” nu vine de la “fuck da polis,” nu, gugliţi şi găsiţi).

La noi, metoda a fost, temporar, la modă (“Noi nu sîntem Partide!!!”) în postcomunismul incipient. Revine, magnific, în precomunismul avansat. Nu că am avea noi monopolul… De pildă, cu mult rafinament, Hilara, soţia grotescului Bill, l-a obţinut ca adversar în cursa pentru Casa Albă pe Trumpilică (Trumpulică ar fi cam mult zis, dar nu e timpul pierdut). Nici o legătură cu Primăria Capitalei? Hmmm. Rafinamentul hilar (sau hilaric) a fost că Trumpişor a candidat la Republicani ca Independent-şi-totuşi-membru de partid istoric. Nici măcar Oprescu nu s-a gîndit la asta! “Jos sistemul, sînt toţi nişte nenorociţi. Rezolv Eu: dinafară, dar dinăuntru. Ca Independent. Antisistem.” Şi Tehnocrat, din tehnocraţia pe biznis.

Da, pînă acolo a mers manipularea publicului, căci Trumpiloi a primit de la televiziuni apariţii gratis care l-ar fi costat peste două miliarde de dolari! Ceea ce nimeni nu-şi poate permite. Iar televiziunile, spre surprinderea voastră, ţin cu stînga şi la americani (în timp ce, la noi, Antena 3 sau Realitatea ţin cu capitalismul, este?). Jucînd cu brio Independentul Antisistem, Trumpiluţ a cîştigat la Republicani cu un electorat captiv de sub 40%, graţie scindării electoratului între 17 candidaţi! Că aşa s-a gîndit Partidul Republican că e mai bine. La sugestia televiziunilor, ca să facă Republicanii rating. Aceleaşi televiziuni care, tradiţional, ţin cu Hilara.

Ţeparii vechi şi noi

Trumpia-Sa poate fi cel mai tare Cal Troian din istoria politicii. Cu învestitura Republicană în buzunar, a cotit-o la stînga pe toate fronturile! Astfel, americanii vor avea de ales între un penibil de bîlci şi o sinistră de puşcărie, ambii pe stînga. Democrata Hilara e anchetată de FBI pentru trădare, gen, prin încălcarea voită a regulilor secretizării emailurilor de serviciu, pe cînd era la Externe (Departamentul de Stat). Poate contra donaţii electorale, de la toţi greşiţii. Deghizate în “onorarii pentru discursuri motivaţionale,” de la două sute de mii de parai în sus. Mult în sus. Iar Trumpăcel are şi el bubele lui penale. Încă o ţeapă luată de alegători? Exact. Ca stînga să cîştige prin orice ţepar, gen.

Spre deosebire de socialista americană Clinton, socialista voluntară Pandele nu evoluează într-un sistem cu două partide parlamentare. E mai simplu: se poate folosi de un Antisistemic extern partidelor mari. Sincer extern. Şi atunci, ce variante rămîn? Dumitru Pelican, ecologistul de la Sectorul 2, sigur v-a cucerit, ecologia fiind esenţiala pentru Planetă, dar vorbim de Primăria Generală. Alde SIDA-Shakesperare, politologul lui Tăriceanu, cel cu banii pentru bolnavii de SIDA daţi mai bine pe alde piese de alde Shakespeare? Nici. Candidatul Robert? Nici, nici. Deci cine? Nimeni!!! Că doar nu Predoiu?!?! Ptiu!!! Piei, satană!!! Nenorocitul ăla, din partidul ăla de nenorociţi (că toţi politicienii sînt nenorociţi)?

Răspunsul din lumea reală, nu imaginară, ar fi: Predoiu, da. Din PNL. Care PNL nu e PSD. Peneleii încearcă, na, să fie de dreapta, cît pot şi ei, cît înţeleg. Dar sigur NU SÎNT PSD. Oricum, nu toţi. În timp ce în PSD, toţi sînt PSD, cu excepţia lui Ponta, PNŢ-CD. (A votat cu Raţiu, nu?)

Bine, dar sondajele!!! Intenţiile de vot!!! Exact. Intenţiile de vot nu sint voturi. Voturile se dau in ziua votului, nu inainte. Şi ce, Predoiu ar fi groaznic de bun, cinstit, priceput? Ca Primar? Habar n-am. N-am cum să ştiu dinainte. Şi nici voi, şi nici nimeni. Dar ce ştiţi sigur e că Firea (cum îi zic ai ei, ca să uitaţi de Pandele), e PSD. Şi ştiţi sigur ce-i PSD. Mai ştiţi, sigur, ce a făcut Independentul Antitistem Oprescu la Primăria Capitalei. Ştiţi, aşadar, că pastila Antisistemică a mai fost livrată şi înghiţită, cu rezultate cunoscute.

Antilogica e logica victoriei, nu?

Bineînţeles că Nicuşor Dan nu e Oprescu, n-are cum. Dar ce ştiţi, precis, e că N. Dan nu va lua voturi de la G. Pandele, ci de la C. Predoiu. G. Pandele nu poate cîştiga fără ca N. Dan să ia voturile de la C. Predoiu. De altfel, ştiţi sigur că N. Dan a refuzat, clar, vreo alianţă mai “pe dreapta” cu Predoiu (bine, la fel a făcut şi SIDA-Shakesperare, alde politologul lui Tăriceanu, dar alde Tăriceanu vrea iar USL, deci PCR). Predoiu nu e debutant în politică. A fost Ministru de Justiţie, a fost şi Premier interimar. În fine, ştiţi că N. Dan n-a exercitat nici o funcţie politică, la nici un nivel. Ceea ce nu contează. Nefiind politician, Nicuşor Dan n-are cum să fie mai rău decît politicienii, în meseria numită politică. Perfect logic. Nu poate fi decît mai bun. Exact asta vrea să credeţi şi G. Pandele, PSD. Dar dacă N. Dan cîştigă?

Ceea ce nu ştiţi, pentru că nu vrea să spună, e ce fel de politică face Nicuşor Dan: de stînga sau de dreapta? Ideea că politica lui nu e de nici un fel (iar felurile sînt doar două, cum ziceam, “centrul” e stînga în rate) e o minciună. Şi n-ar fi bine să votaţi o minciună. “Nu, dar ei sînt sinceri în ce spun, şi are ditamai echipa!” Atunci, sînt duşi în lumea basmelor. Să votaţi un personaj de basm ar fi perfect. Nu de alta, dar Bucureştiul e imaginar, nu real. “Nu contează, ne e prea silă!!! De Sistem!!! Nu mai vrem să alegem răul cel mai mic!!! Că politica doar asta înseamnă: rău!!!” Excelent. Dacă v-aţi săturat de “răul cel mai mic,” veţi avea, obligatoriu, răul cel mai mare. Sau cel mai mare rău, cum preferaţi. Fara ghilimele. Fiindcă Antisistemicii nu cîştigă, nicăieri în lume – decît intr-un sigur caz: cînd independenţa lor e doar o iluzie.

Alte variante nu există. Fie pierd, subminînd, matematic, candidatul (cît de cît) de dreapta, deci ajutînd stînga, fie cîştigă prin Sistemul pitit, cu grijă, în spatele Antistemului. Iar Antisistemul acesta, considerat a fi “de centru,” e tot de stînga. Gen dreapta plus stînga egal zero, căci plus cu minus egal zero. Iar decît zero, mai bine minus! Minus politicaaaa, evideeeent! Din moment ce “FĂRĂ POLITICIENI”! Şi-atunci? Conducere Ştiinţifică, normaaal!!! Nouă! Da. Decît că a mai fost. Şi aia veche era tot Ştiinţifică. Socialism Ştiinţific. Ştiinţific, da, fix aşa era. Sigur că aţi uitat. N-aţi dat examen la materia asta. Aşadar, stînga sau stînga? Că doar n-o fi şi altă variantă? Vot plăcut.

nicusor dan antena 3

(Foto: revistapresei.hotnews.ro)

Nicusor Dan NU este un om de dreapta. I-a sprijinit pe Geona si pe Crin Antonescu

Nu am să înțeleg niciodată prostiile din politica românească, prostii de nivel de grădiniță, ori făcute din disperare, ori din ranchiună, ori din orice altceva în afara unui calcul politic corect.

Nicușor Dan NU este un om de dreapta. De ținut minte! Mai mult decît atît, din fragmentele următoare vă veți da seama că Ecaterina Andronescu era chiar o persoană ”foarte rezonabilă”, că l-a susținut pe Geoană în 2009 și pe Crin Antonescu, că a făcut lobby pentru demiterea lui Băsescu încă din 2007, că e la stînga clară a spectrului politic.

Sîntem în 2012, și se descoperă o corespondență internă a unui grup de discuții, dispărut între timp din online, dar recunoscute de Nicușor Dan.

Cîteva citate de acolo vă vor lămuri cu cine avem de a face. Oricît de anti-Băsescu ați fi acum, judecați prin prisma momentelor de atunci, și prin prisma a ce au arătat cei susținuți de atunci încoace. Deci:

Da. Am scris pe o retea INCHISA, nu publica, un text in 2007 in favoarea suspendarii presedintelui si in 2009 un text de sustinere a lui Crin Antonescu.

Va invit sa parcurgeti si sa distribuiti pe listele de e-mailuri si argumentele urmatoare PENTRU DEMITEREA lui Traian Basescu.

Alegerile din 6 decembrie sint intre Basescu-PDL si  PSD-PNL-UDMR-minoritati. Nu am nici o ezitare intre a vota a doua varianta,  adica Geoana: a) votez o mafie mai mica; b) votez o coalitie, deci un  oarecare control reciproc al partenerilor; c) votez speranta unei schimbari  in atitudinea institutiilor statului (de care Antonescu isi leaga viitoarea  cariera politica); d) votez si pentru bucuria de a vedea la Parchet niste oameni care au fost 5 ani scutiti: Videanu, Negoita, Udrea, Falca, Basescu.

Articolul lui Patapievici care a fost trimis pe lista este jalnic. In  ciuda formei stiintifice pe care o pretinde, nu demonstreaza nimic. Argumentele pro Basescu pe care le-am citit in discutia de aici de pe lista  sint mult mai pertinente. Imi aduce aminte de articolul lui Cartarescu,  postat acum vreo 3 saptamini, care era o miorlaiala patetica. In schimb,  articolul lui Tolontan si mai ales cel al Alinei Mungiu sint foarte pertinente.

Unde este surpriza si unde este indecenta? Nu a declarat Antonescu in mod constant in campania electorala (si de ani buni incoace) ca Basescu este principalul rau al clasei politice, ca este principalul lui adversar in campanie si ca principala miza a campaniei sale este indepartarea lui? A spus Antonescu deodata ca Geoana este politician minunat, plin de calitati? A spus doar ca, din aceste doua optiuni, o alege pe cea mai putin rea (nu avea din pacate optiunea Remus Cernea).” – Nicușor Dan, 24 noiembrie 2009

Admit ca PNL-ul l-a sustinut pe Nastase. Chiar daca sint nuante aici  (partizanatul politic al DNA si al parchetului, chemarile televizate la DNA  si la parchet, etc. ), faptul e condamnabil.” Nicușor Dan, 20 noiembrie 2009

Cunosc foarte bine situatia cu reforma educatiei. Raportul comisiei prezidentiale si propunerile de reforma, foarte bune. Pactul pentru Educatie, foarte bun. Transpunerea lor in practica, esec lamentabil: Basescu  isi face capital politic atacind-o pe E. Andronescu la sedinta de guvern si  ostilizindu-i pe Miclea si Andronescu. Forteaza asumarea raspunderii guvernului la o data fixa. Legea educatiei este scrisa intr-un week-end,  pina noaptea tirziu, prin compilatie dupa 2 texte. O cunosc personal pe E. Andronescu si va asigur ca este o persoana foarte rezonabila, care ar fi  inclus tot ce s-a stabilit in Pactul pentru Educatie in Lege. Si asta este un caz “fericit”. Cite din temele lansate de Basescu au fost urmate de ceva concret. E un loc totusi in care il recunosc pe Basescu pragmatic si operativ: averea familiei. Casa din Mihaileanu, fata mica angajata la Luxten, fata mare  cazata la Puiu Popoviciu, fratele in afaceri imobiliare cu statul, etc.”  Nicușor Dan, 20 noiembrie 2009

Găsiți textul integral al articolelor de atunci aici și aici. Eu închei cu ce spunea atunci Paul Dragoș Aligică:

Cum adica daca m-am lamurit? Eram lamurit de la inceput. Ce nu stiam era ca in cele doua momente in care s-a testat totul in politica romaneasca si s-au despartit apele, omul a dovedit daca nu ticalosie atunci (si folosesc aci termenul in mod tehnic, nu peiorativ) imbecilitate politica si morala – adica o deficienta morala si cognitiva in a sesiza conturile realitatii.

Acolo unde un C. Rogozanu a trecut testul cu brio, individul in cauza a clacat. Deci pana la proba contrarie cand acest personaj ma va uimi cu o atitudine principiala si inteligenta, acesta e ultimul cuvant.

Am spus aseară că avem nevoie de zilele acestea pentru a ne gîndi cu cine votăm. Că avem nevoie de o pauză. Dar o piedică în calea amintirii nu strică. Cu atît mai mult, repet, cu cît e clar pe ce linie a jucat și, avînd în vedere acțiunile și declarațiile și comportamentul în actuala campanie, încă e posibil să mai joace Nicușor Dan.

Azi noapte, tîrziu, a fost o întîlnire electorală la Realitatea TV. Ce pot să spun e să ne ferească Dumnezeu de oamenii care vin în politica românească, dacă ăștia sînt. Și nu-mi iese din cap cum Nicușor Dan era ”obsedat” de un fluturaș răspîndit de PNL, în care se spunea, printre altele, că va fi viceprimarul Gabrielei Firea, cînd el a declarat că așa ceva nu va face. Ei, din ce aveți mai sus vă dați seama și cine este, și cum procedează.

Mergeți la vot. Am scris deja de ce, aici și aici. Mergeți chiar făcînd excepție de acest articol. L-am scris pentru că nu uit, am memorie bună și o arhivă care mă ajută. Și pe mine nu m-a convins, cîtuși de puțin, de atitudine principială și inteligență, așa cum spunea Dragoș Aligică în 2012. Articolul e doar o piedică în calea uitării.

nicusor_dan

(Foto: hotnews.ro)

Sper ca e clar

1. Că Dragnea va zbura, mai devreme sau mai tîrziu, de la șefia PSD, în cazul în care (ha!) cîștigă Firea Primăria Municipiului București. Un condamnat penal nu va avea nici o șansă în fața unei femei fără pată, cu ambiții mari. Foarte mari. Cele mai mari.

2. Că drept de văicăreală – aoleu, sîntem nație de rahat, nu ne merită poporul, proștii votează și altele asemenea – nu vor avea decît cei care au fost la vot. Am scris în textul anterior de ce.

3. Repet, indiferent cît de fărîmițate vor fi celelalte voturi, ale non-Firea, e bine, e indicat, e necesar, e imperios să fie cît mai multe. Cu cît cîștigă cu un procent mai mic, cu atît mai bine.

4. ”Încurajez românii să nu voteze candidați care au fost acuzați de corupție” – Hans Klemm, Ambasadorul SUA la București.

5. Nu ne mobilizăm și nici demoralizăm pentru/din cauza unui candidat anume, votăm! E tot ce mai contează acum.

PS: Faza asta e urîtă rău de tot. Așa ceva nu se face, pur și simplu. Decît de către o singură persoană, numai la aceea mă așteptam.

Și da, acum sînt la A3. Firea, Predoiu, Dan și Barbu. Atît.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/robertnicolae.turcescu/posts/992740127488462″ mbottom=”50″]

dragnea firea

(Foto: b1.ro)

Nu Fi rea! Voteaza!

Scriu repede și pe apucate, volumul prea mare de date din platformă, combinat cu un atac, actualizări la temă se vor rezolva după alegeri. Blogul e up and down din 5 în 5 minute. Știe hostingul și ce e, și ce e cel mai bine de făcut. 🙂

Așadar, direct în subiect.

Ieri, băiatul vitreg  – cel din prima căsătorie a lui Firea, primul ei soț – al candidatei PSD la Primăria Municipiului București a postat un scurt mesaj pe Facebook. Acesta:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/razvan.firea/posts/10209592288262635″ mbottom=”50″]

Are aproape 5000 de like-uri, nu știu cîte se vor transpune în practică. Dar merită apreciat gestul.

Și de astăzi, circulă acest film pe Facebook:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/almanahe.mic/videos/1043147995753906/” mbottom=”50″]

Liviu Avram, jurnalistul care s-a luptat și pînă acum la CCR pentru alegeri în două tururi, scria ieri:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/liviu.avram.1806/posts/134860996918608″ mbottom=”50″]

Iar astăzi a anunțat înființarea unei platforme, primarindouatururi. Vedeți despre ce este vorba acolo.

Știu, totul sună a disperare. În colțul meu de Facebook, e o amărăciune și-o resemnare cum nu am mai văzut de mult. Sau chiar niciodată pînă acum, și de fiecare dată am zis că e ultima dată. Și totuși, mai merită încercat. Nu pentru ei, despre care nu mai e nevoie să spun cum sînt, ci pentru noi. Nu pentru ei, care nu au făcut absolut nimic ca să tranșeze aceste alegeri mai demult (inclusiv legea alegerilor locale în două tururi), ci pentru noi. Pentru copiii noștri, poate?!

Știu, sună îngrozitor de dulceag, îngrozitor de sentimental, dar asta e, asta mai pot spune acum, în penultima clipă. Și mai e ceva, votați. Nu contează că așa zisa dreaptă e fărîmițată în nu știu cîte bucăți, votați. Dați-le de numărat pînă n-or mai putea. Pe asta mizează, pe prezența scăzută la vot și pe divizarea dreptei. Acolo unde nu aveți ce vota, e simplu, anulați votul. În rest, eu zic că este.

Arătați-le, în acest fel, că vă pasă, că doriți să avem o clasă politică responsabilă, poate pînă în toamnă, la alegerile parlamentare, nu vom mai vedea măcar niște figuri pe buletinele de vot. Arătați-le așa, mergînd în număr masiv la vot, că pe voi vă interesează, și indiferent ce fac ei, nu vom renunța. Că nu lăsăm penali, ”doctori” fără studii și alte categorii de lingăi ai statului, de stat pe banii statului, să ne mai conducă. Poate așa, cine știe?!

Votați-l și pe ultimul de pe listă, dacă pe altcineva nu aveți, dar votați. Nu vă chem la proteste, nu vă instig la cine știe ce grozăvie, vă rog să vă rupeți 10 – 15 minute din timpul vostru de duminică ca să votați. E dreptul nostru democratic, conferit de Constituție, nu renunțați la el! Nu renunțăm la nici un drept, dacă nu vrem să le vedem cum se duc, încet, încet. Și se vor duce, dacă noi, în primul rînd, arătăm că nu ne interesează.

Sper să vă mai scriu astăzi, despre Nicușor Dan, dacă mai pot. Dacă nu, găsiți ce trebuie aici:

De cine este independent Nicușor Dan?

Nicușor Dan, 70 ooo de bucureșteni, demiterea lui Băsescu și alegerea lui Geoană

Șeful de campanie al lu Nicușor Dan este pro-rus. Face vizite ”repetate” la Moscova

Nu, Nicușor Dan nu este de dreapta, nu are nimic de-a face cu dreapta, iar ideea schimbului, a renunțării la candidatura lui Predoiu în favoarea lui, ori invers, a fost o prostie mai mare decît ei, toată așa zisa opoziție. În loc să scindeze electoratul PSD, afirmînd clar că Nicușor Dan este un om de stînga, au făcut o prostie, au acreditat ideea unei coaliții anti-PSD. De parcă ne așteptam la altceva…alegeri locale

Infrastructura raului

Povestea asta cu Hexi Pharma tine de infrastructura raului in societatea noastra. Este raul cel mai rau, ala de la radacina, care strabate partide, gasti, generatii.

Reprezentantii firmelor de felul Hexi Pharma sunt cei care formeaza armatura regimurilor dictatoriale, retelelor mafiote, criminale, pe scurt, a tuturor formelor de rau fara scrupule pe care le-a cunoscut omenirea. In raport cu gravitatea si amploarea acestui rau orice alta problema este secundara, si daca nu suntem constienti de asta, putem fi pe drept suspectati – daca nu de complicitate directa sau indirectă – de un comportament defensiv. Sa explic: exista o categorie de adevăruri tari, paralizante, carora nu le putem face fata direct, cum ar fi o boala mortala, ura mamei, trădarea fatala a cuiva apropiat, ma rog, toate acele adevăruri care spulbera temelia existentei noastre.

Abordarea oblică, imblanzirea acestor adevăruri asigura, la un anumit nivel, supravietuirea. Bascalia, scenariile politiste te ajuta sa iei distanta, te securizeaza. Nimic și nimeni nu ar trebui sa ne abata atentia de la problema asta. S-ar putea incepe chiar aici, pe rețelele de socializare, unde fiecare dintre noi are totusi propria libertate de miscare si o poate folosi cum dorește. Le-o datoram copiilor nostri si parintilor nostri si noua insine.

hexi pharrma(Foto: libertatea.ro)

DE CE NU IL PLAC SI NU IL VOTEZ PE NICUSOR DAN?*

Să trecem rapid peste faptul că justiția e și ea om și, ca atare, pentru Elan Schwarzenberg s-a cerut arestare în lipsă, pentru o mită de 175 000 de euro, iar după mai bine de o lună de la debutul investigației Hexi Pharma, Condrea era liber ca pasărea ceriului, Flori Dinu a fost luată abia vineri, acum e acasă, în arest la domiciliu, iar azi a fost audiata si Uliana. Așa se respectă durerea oamenilor, să trecem așadar la subiectul (?) săptămînii, alegerile locale.

București. Scandalul a pornit săptămîna trecută, cînd Marian Preda, Președintele Senatului Universității București, a postat următoarele:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/461379920725806″ mbottom=”50″]

Ce a urmat. Intrarea în scenă a lui Mircea Kivu, cu:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/mircea.kivu/posts/10209147921764521?hc_location=ufi” mbottom=”50″]

Marian Preda revine:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/461436000720198″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/461492880714510″ mbottom=”50″]

Ieri, Marian Preda mai face două precizări:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/462498550613943″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/marian.preda.7399/posts/462665880597210″ mbottom=”50″]

În sprijinul lui Marian Preda – de a cărui bună credință eu nu am absolut nici un motiv să mă îndoiesc – vin Sebastian Bodu și Ciprian Ciucu.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/gabi.clantau/posts/1744048269199999″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/ciucu2016/posts/590456184454984?__mref=message_bubble” mbottom=”50″]

Va urma. Sigur va urma.

nicusor dan

(Foto: psnews.ro)

*Titlul postării îi aparține domnului Marian Preda.

Durerile, Fantomele

Am fost ieri seară la Teatrul de Artă să văd „Dureri Fantomă”, de Vasili Sigarev, ultimul spectacol din stagiunea asta, în regia lui Bogdan Budeș.

După primul sfert de ceas, în spațiul acela sufocant de mic, spațiul acela care te obligă să respiri povestea, nu doar s-o vezi, s-o crezi și s-o simți, în spațiul acela, zic, au năvălit fantomele.

Practic, îți răsuflau în ceafă. Ce a izbutit Bogdan Budeș să orchestreze – cu o regie onestă, empatică – este nu atât o poveste zguduitoare despre trei oameni necăjiți (redați desăvârșit de Mihaela Popa, Rareș Andrici și George Constantinescu), ci o poveste despre neputința – mea, a ta, a noastră, a tuturor, nu a rușilor, nu a Olenkăi – de a asuma durerea. În sensul propus de piesa lui Sigarev, orice durere neasumată reprezintă o amputare a sufletului. Orice traumă mobilizează o fantomă. Fantomele cheamă la ele alte fantome, sfârșind într-o cumplită orgie, într-o o obscenă stare de interșanjabilitate.

Sărăcie lucie, o fetiță de trei ani călcată de tramvai, un soț tăiat de freză, o soție și mamă care se smintește de durere, doi “oarecare” (unul cu scrupule, altul fără scrupule) care vor să profite de sminteala femeii, și, în fine, drama celui care ezită să intre în jocul fantasmelor și plătește cu viața încercarea de a asuma o durere care nu este a lui – tragedia este pe cât de complexă, pe atât de frustă, de o tranșanță năucitoare care, într-un fel, frizează ridicolul.

Amputare, sfârtecare, mațe înghețate pe zăpadă, pantofiori de copil, ochelarii strâmbi ai celui drag – urme atroce a tot ceea ce a fost viu, plin, bun și întreg, delimitează, de fapt, acea cumplită rezervație de fantome – un spațiu din care – odată intrat – nu mai poți scăpa cu mintea întreagă.

În drum spre casă mă gândeam că, în general, există ceva iritant și stânjenitor în durerea uriașă, atroce, a celui din fața ta. Nu numai Dima (Rareș Andrici), ci și spectatorii se vor fi simțit, la un moment dat, copleșiți de stânjeneala asta. Când e vorba de suferință, nimeni dintre cei născuți cu păcat n-a onorat de bunăvoie o invitație la asumare.

Într-un fel, s-ar putea spune că e aproape inexplicabil cum o poveste atât de neverosimil de cruntă poate avea, totuși, atâta forță de contaminare. Cred că îi datorăm lucrul ăsta regizorului care a reușit să repartizeze corect, discret, cu maximă pertinență, de-a lungul scenelor, un inerent exces de emoție.

Povestea își duce până la capăt povara fără strop de patetism, iar dacă ai plecat vlăguit de la teatru, înseamnă că și pe tine te-a durut ceva ce a încetat să mai existe.

teatru

(Foto: danandrei.com / Dan St Andrei)

In sprijinul decretinizarii. Condamnati la moarte

Cheie de descifrare. Cretinia se recunoaşte după efectele, sinistre, asupra societăţii. E de două feluri: structurală şi funcţională. Cretinia structurală înseamnă că, prin structura creierului, respectivii nu pot fi decît cretini. Sînt extrem de puţini. În cretinia funcţională, deşi structura creierului le-ar permite să fie necretini, ba chiar foarte inteligenţi, respectivii îşi umplu mintea numai cu cretinii şi funcţionează perfect cretin. Sau perfecţi cretini, cum preferaţi. Sînt fie foarte mulţi, fie clar majoritari. Cretinia funcţională e molipsitoare, dar reversibilă. Decretinizarea depinde, însă, EXCLUSIV de dorinţa individuală de decretinizare, prin acceptarea adevărului. Dorinţa aceasta e foarte greu să apară, adesea imposibil. Dependenţa de cretinie e tragic de puternică, iar sevrajul, insuportabil pentru cei mai mulţi. Totuşi, adevărul merită spus, în speranţa, oricît de iluzorie, a limitării numărului de victime omeneşti. Lectură plăcută.

E simplu. Ne-au condamnat la moarte. Aşa, cu de la ei putere, ca orice asasini. Ar trebui condamnaţi la moarte. Pentru asasini, e singura pedeapsă dreaptă. Raţională. Morală. Altfel, vor asasina iar. Şi iar. Şi iar. Data viitoare, poate nu cu dezinfectanţi diluaţi, tip Hexi Pharma. Poate cu medicamente. Cu alimente. Cu orice vor găsi. Şi vor găsi. E tot ce ştiu, fiindcă e tot ce vor: să facă munţi de bani, chiar şi asasinîndu-ne. Că altfel, cum? Ce-a mai rămas? Muncă cinstită? Haide, bre, zău!…

De altfel, cică o merităm. Fiindcă am fi proşti. Proştii merită să moară, nu? Iar noi, aparent, sîntem prea proşti. Dovada: îi credem pe cuvînt. Nu le punem întrebări, nu le cerem socoteală. Şi nu îi pedepsim. Drept. Raţional. Moral. Aşa că vor continuă să ne asasineze. În serie. În masă. Iar Statul, care ar trebui să ne apere, va găsi, iar, căi să nu vadă asasinii. Sau, dacă îi vede, să uite. Că ne asasinează. Ca orice Stat Asasin.

Nu crede. Nici cu Miliţia.

E imposibil să nu fi ştiut. Chiar dacă spun că n-au ştiut. Iar noi, prea proşti fiind, îi credem. Şi ni se face milă. Şi îi iertăm. Nu? Creştineşte, chiar. Că vin, inevitabil, şi cu Biblia. N-au cum să nu vină. Cum intră în rahat, fuga la Dumnezeu. “Vedeţi? Scrie clar: «Să nu ucizi.» Punct. Condamnare la moarte? Nici Dumnezeu nu vă dă voie. Şi, oricum, nu vă dă voie UE. Ideea e depăşită. Primitivă. Barbară. Exclus.” Nu?

E simplu, dar greu. Simplu de înţeles ce au făcut. Greu, însă, de crezut că e adevărat ce au făcut. Pentru mulţi, imposibil de crezut. De-aia şi reuşesc să facă tot ce fac, alde Hexi Pharma şi Statul care îi patronează: fiindcă nu vă vine să credeţi că sînt ce sînt. Asasini plătiţi. N-au făcut-o pe gratis. Ci pe bani. Grămezi de bani. Asasinat înseamnă omor cu premeditare şi cu rea intenţie. Au premeditat. S-au adunat undeva, într-o cameră, la o masă, şi au hotărît să dilueze dezinfectanţii medicali. Cu bună intenţie? Sigur că nu. Ştiau că fac rău. Ştiau că vor omorî oameni. De unde ştim că ştiau? E simplu, extrem de simplu: fiindcă au minţit.

Dacă nu ştiau că fac rău, puneau pe etichete concentraţia reală. “Uitaţi, i-am diluat, dar n-are nimic. Nu trebuie concentraţii mai mari. Merge şi cu concentraţii mici. Extrem de mici. De fapt, aşa merge cel mai bine. Ce ziceţi? Că e o cretinie? Altceva aţi învăţat la facultate? Inclusiv din manuale străine, de prestigiu? Păi vedeţi? Tocmai asta e: străinii ne iau de proşti! Sînt lacomi. Prea lacomi! Bagă concentraţii mari doar ca să jupoaie poporul nostru de bani, cu marfă scumpă. Dar noi sîntem deştepţi. Cei mai deştepţi. Şi patrioţi. Cei mai patrioţi. Genii, ce mai! Nu, ce vă vindem noi nu e poşircă asasină, e sănătate curată. Viaţă, tată!!! VIAŢĂ!!! Hai, luaţi cu încredere.”

Da’ mă-ta?

Numai că n-au pus concentraţiile reale. Au pus concentraţii fictive. Cele recunoscute pe plan internaţional. Exact cît trebuie de mari ca să apere bolnavii de infecţii. Ştiau. Dar au hotărît să mintă. Cu cele mai rele intenţii cu putinţă. Sigur, rele pentru noi. Pentru ei, cele mai bune. Cele mai bune ţoale, cele mai bune maşini, cele mai bune hoteluri, cele mai bune orice. “Bă, da’ o să înceapă să moară viermii ăia. Cum facem atunci?” Chiar. Cum? “Sînteţi idioţi, sau ce? Deja mor pe capete de la infecţii, în mizeriile alea de spitale. Ei, şi-o să moară mai mulţi. Aranjăm şi statisticile, cum am aranjat şi controalele de calitate. Mare rahat! De parcă n-ar mai lua nimeni şpăgi!” Normal. “Băă, da’ dacă se îmbolnăveşte mama?”

Chiar. Dacă se îmbolnăveşte mă-ta, tac-tu, copilu’? “E clar, sînteţi oligofreni. Păi din mormanele de bani pe care le facem, nu-ţi ajunge, bă, să-i duci, în morţii mă-sii, la Viena, la Paris, la Londra, la New York? În morţii mă-sii!” “Drumul cu avionul durează, dacă e o urgenţă, ceva?” “Dacă e o urgenţă, ceva, ia-ţi dreaqu’ casă acolo, ţine-i acolo şi nu mă mai f… la icre. Ce, n-ai bani?” “Ei, normal că am.” Pam, pam! Asasini, patronaţi de un Stat Asasin. Ştiau exact ce fac. Cu premeditare şi intenţie monstruos de rea. Ne-au condamnat la moarte, pe toţi. Nu conta cîţi vor muri din prima şi cîţi vor scăpa, o vreme. Nu-i interesa aspectul. Normaaal. Monştri imparţiali.

Dar nu sînt toţi aşa, ce Dumnezeu! La firmele producătoare, la spitale, la Agenţii, la Guvern, la Servicii, la Procuratură, nu sînt toţi asasini! Corect. Atunci, să nu mai tacă. Să nu mai pretindă că n-au văzut, că n-au ştiut. Să spună. Adevărul. Dacă nu sînt asasini. Dar unii sînt. Iar celorlalţi le e frică. Gen inclusiv de moarte. Tocmai fiindcă asasinilor nu le e frică. De moarte. Care moarte? Aia cu care nu-i poate pedepsi Justiţia? Statul de drept? He, he. Dreptul cui? Statul cui? Justiţia cui? Deci ciocu’ mic şi joc de glezne, că nu se ştie… Dacă vă calcă tramvaiul în lift? Că mare lucru n-ar fi.

Crăpaţi, ba, că oricum crăpaţi!

Dacă nu credeţi că monştrii există, dacă ezitaţi încă, atunci poate n-aţi înţeles exact în ce constă crima lor. Oroarea pe care au comis-o. Iată: dacă în flacoane puneau apă chioară, nu dezinfectanţi diluaţi, era incomparabil mai bine! Sînt bacterii si virusuri care mor la contactul cu apa chioară. Pur şi simplu, se umflă cu apă chioară pînă crapă. Iar apa chioară îi poate îndepărta mecanic. Evident, cei mai mulţi patogeni nu sînt deranjaţi deloc de apa chioară. Numai că există un echilibru între patogeni. În mod natural, cei mai periculoşi, cei mai nenorociţi, sînt puţini. Îi ţin în frîu ceilalţi, mai pămpălăi. Cu toţii concurează pe acelaşi teritoriu, pentru aceeaşi păpică. Apa chioară nu strică proporţia. Dezinfectanţii diluaţi, da. O modifică în mod catastrofal. Mai exact: criminal. Iar crima e în serie, şi în masă.

Dezinfectanţii diluaţi omoară, totuşi, nişte patogeni. Pe cei slabi. Pămpălăii mor şi lasă câmp liber nenorociţilor, care se înmulţesc masiv. Balanţa basculează, dezastruos, în favoarea celor mai ucigătoare exemplare. Totodată, dezinfectanţii diluaţi îi întăresc pe nenorociţi: sînt prea slabi ca să-i omoare, dar sînt suficient de tari ca să le declanşeze mecanismele de adaptare. Rezultă noi generaţii de agenţi infecţioşi extrem de nocivi şi de rezistenţi. Pămpălăii dispar şi rămîn doar nenorociţii cei mai nenorociţi. Unii sînt imposibil de distrus. Iar dacă pacientul se infectează, nu există tratament. ABSOLUT NICI UN TRATAMENT. Şi în fine…

O nouă peliculă românească de succes

Dezinfectanţii diluaţi formează o peliculă pe suprafeţele şterse – de la podele, pereţi şi chiuvete, la aparatură şi instrumentar medical. Pelicula reţine agenţii infecţioşi. Cît să le dea şanse maxime să se se răspîndească – şanse pe care nu le-aveau fără dezinfectanţii diluaţi. Apa chioară nu forma pelicula protectoare pentru patogeni. Apa chioară nu declanşa mecanismele de rezistenţă. Apa chioară nu înclina balanţa în favoarea celor mai periculoase tulpini. Apa chioară nu selecţiona, artificial, agenţi infecţioşi care pot fi de neoprit. Evident, apa chioară n-ar fi rezolvat mai nimic. Dar n-ar fi făcut răul cumplit declanşat prin dezinfectanţi diluaţi. Sau prin dezinfectanţi din străinătate, absolut ineficienţi, cumpăraţi în cadrul aceleiaşi mascarade criminale, cu aceleaşi consecinţe ca şi în cazul produselor Hexi Pharma.

Rezultat: enorm de multe morţi inutile. Mii de asasinate. Căci bolnavii aceia, omorîţi de infecţii intraspitaliceşti, au fost asasinaţi. În serie. Şi în masă. Urmează alte asasinate. Patogenii rezistenţi îşi fac cuib peste tot, în tencuială, în canalele de cabluri, în zidărie. Sînt foarte greu de eliminat. Uneori, imposibil. Ar trebui dărîmată clădirea. Dar, vedeţi, problema nu se rezumă la spitale. Patogenii mortali, nou selecţionaţi, sînt luaţi, involuntar, de personal, de bolnavii externaţi, de vizitatori, pe haine, pe mîini, pe piele, pe orice, şi răspîndiţi pretutindeni. Oriunde ajung purtătorii, şi în ţară, şi în străinătate. Chiar şi cei sănătoşi-tun riscă să se infecteze după o banală viroză care le slăbeşte imunitate, sau după un accident cu sîngerare. Nu mai vorbim de cei şubreziţi de boli cronice. E o sinistră loterie a morţii. Spitalele româneşti au ajuns, efectiv, uzine de arme biologice. Oricine, oricînd, oriunde se poate întîlni cu moartea. Poate scapă. Poate nu. Eu am scăpat. Bolnavul operat în sala de alături a luat un clostridium. După o lună, rămînea internat, în ghearele infecţiei.

Found in translation

Efectiv, ne-au condamnat pe toţi la moarte. Sigur, nu deodată, ci pe rînd. E marfă pentru toată lumea!!! Şi-atunci? Monştri ce pedeapsă merită? Condamnare la viaţă? Toată în puşcărie, dar viaţă? “Da, da! Exact! De altfel, scrie şi în Biblie, nu doar în legislaţia UE.” Tocmai, că nu. Nu scrie deloc aşa. Dar deloc. Greşiţi fundamental. Consultaţi ediţiile mai recente, în limba engleză. Veţi constată că, în Cele Zece Porunci, nu scrie: “You shall not kill”. Ci altfel. “You shall not murder.” Murder. Crimă, asasinat. “Să nu asasinezi.” A fost o serioasă problemă de traducere, pe care anglofonii au îndreptat-o, însă, prin raportare la sursele cele mai vechi, în ebraică. Problema s-ar tranşa uşor şi la noi, dacă “a omorî” şi “a ucide” n-ar fi sinonime.

În ce priveşte pedeapsa pentru asasinat pe care trebuie să o dea Justia, şi DOAR Justiţia, Biblia e fără echivoc: moartea. Păcat capital, pedeapsă capitală. Iar Biblia, oricît se mint unii că n-ar fi aşa, e baza Legii în Occident. Adică în Civilizaţie. Faptul că prea mulţi au întors spatele Moralei Absolute din scriptura creştină, unica raţională, îmbrăţişînd relativismul moral, n-a dus decît la catastrofe. Adevărul acesta e pretutindeni în jur. Îl puteţi rata numai dacă doriţi. “Totuşi… Asasini? Arme biologice? Tabloidism ieftin! Cine ştie care-i adevărul?”

Care anume? Acela că se moare inutil în spitale, de la infecţii foarte grave, care nu apar din senin, ci doar prin acte criminale? “Dar dacă apar din senin?” Desigur. Pe vremea lui Mincu, în cazul Calinciuc, fetiţa îmbolnavită după naştere cu HIV-SIDA, cu mama perfect sănătoasă, mafia în alb a negat, în mod dezgustător, că ar fi fost infectare din culpă medicală. Sugerînd că poate copilul a luat SIDA din aer! “În fond, de ce nu? Nu?” Mda. Conform relativismului moral, “nu există adevăr absolut, adevărul e doar relativ.” Dacă vă concentraţi un pic pe acest enunţ fondator, care a generat, integral, dezastrul în care supravieţuim, veţi realiza, destul de uşor, că e o cretinie totală. Absolută. Dar, cum spuneam la început, e strict o chestiune de dorinţă individuală. O aveţi? Poate n-ar strica. Sigur că adevărul absolut există şi poate fi cunoscut. Concret: asasinii există şi pot fi identificaţi. Toţi. Lucrurile au ajuns oribil de departe. Catastrofa trebuie oprită. Cu pedeapsa cuvenită. În situaţii excepţionale, legile capătă şi excepţii. În cazul acesta, ar fi obligatoriu.

dezinfectanti spital