Posts Tagged → PNL

Crin Antonescu, un cacabun

Previzibil, s-a rupt USL. Am spus-o încă din 2011 că PSD nu va susține un om din afara partidului la prezidențiale. Știau asta și pesediștii, știau și peneliștii. Dealtfel, ambele partide aveau pregătite încă din 2011 strategii de rupere a alianței. Nimeni de la vîrful celor două partide nu a crezut vreo clipă că USL va supraviețui pînă la prezidențiale și că PSD îl va susține pe Crin Antonescu. Singurul moment în care Crin Antonescu s-a văzut candidat prezidențial susținut de PSD a fost la lovitura de stat din vara lui 2012, cînd după demiterea lui Băsescu ar fi avut loc prezidențiale anticipate. Însă atunci PSD a întins coarda cît să-l lase pe Băsescu fără putere, dar nu suficient cît să-l aducă pe Crin Antonescu la Cotroceni pentru următorii cinci ani.

Ce le-a împiedicat pînă acum să rupă alianța? În primul rînd, borcanul cu dulceață al bugetului și, în al doilea rînd, găsirea unei strategii de divorț care să minimizeze pierderile electorale și de imagine ale celor două partide. USL e cea mai de succes alianță politică a ultimilor 24 de ani, în termeni electorali. A reușit să cîștige alegerile parlamentare zdrobitor, en fanfare, ce-i drept, și cu ajutorul înțelegerilor pe sub masă cu PDL-ul păstorit de Vasile Blaga. Au creat speranțe și așteptări uriașe, iar ruperea USL va crea frustrări pe măsură. De aceea, ambele partide și-au pregătit divorțul cu grijă, cu pretexte credibile, să nu supere prea mult electoratul. Cine știe cam care e treaba prin politică știe și că PSD și PNL aveau pregătite strategii de rupere încă din 2011. Nu înainte însă de a cîștiga parlamentarele. Ambele partide știau că la prezidențiale unui va da candidatul stîngii, iar celălalt va da candidatul dreptei. Important era ca fiecare să ia cît mai mult din zestrea comună de votanți USL.

E un non-combat aranjat între PSD și PNL, între Crin Antonescu și Victor Ponta? Evident că nu. Dacă era așa, rămîneau împreună și îl susțineau pe Antonescu la prezidențiale. Ambele partide știu că acel partid care va pierde prezidențialele va fi vioara a doua la guvernare și că președintele partidului care va pierde prezidențialele va fi executat, cu atît mai mult cu cît va fi și candidat prezidențial. Nu e teatru. E război pe bune, care se va lăsa cu morți și decapitări politice. Fiecare dintre cele două partide vrea să obțină maximum din alegerile europarlamentare și prezidențiale de anul acesta, să se poziționeze cît mai bine în raport cu celălalt, dar asta nu exclude refacerea USL după prezidențiale. Numai că tonul îl va da acel partid dintre cele două care va avea președintele.

Se vor bate PSD și PNL pe alegătorii USL? Nu. E foarte greu. Îi pot ține doar rămînînd împreună. Din momentul în care cele două partide se rup, fiecare își va lua electoratul său, pesedist și penelist, iar votanții useliști, nu puțini, vor fi luați de acel partid care va fi perceput ca moștenitorul USL-ului. Acesta este motivul pentru care PSD a creat USD, adică Uniunea Social Etc. Pentru mulți dintre alegătorii USL, coroborată cu propaganda PSD de demonizare a lui Antonescu, cu chiar propaganda PNL de asumare a poziționării ”de dreapta”, titulatura de USD e suficient pentru a identifica noua alianță cu USL sau chiar de a o confunda, în cazul alegătorilor mai puțin educați și informați, cu un IQ mai șchiop și trist. PNL și Antonescu, la rîndul lor, nu puteau risca să se înghesuie cu PSD pe votanții USL. Sînt mulți, dar nu suficienți. Antonescu nu are nicio șansă în fața lui Ponta dacă se bat la prezidențiale pe votanții USL. Două treimi dintre aceștia sînt pesediști sau mai apropiați de PSD. Astfel, Antonescu trebuia neapărat să ia din votanții opoziției, din votanții ”dreptei”, pedeliști, băsiști, gură-cască, distrați care vin doar la prezidențiale ș.a. De aici rebrandingul lui Antonescu în eroul dreptei justițiare, capitaliste, europene, americanofile, degrabă iubitoare de stat de drept.

Nu reușesc să înțeleg de ce o despărțire pregătită de ani de zile și asumată atît de PSD cît și de PNL, absolut previzibilă, e văzută azi ca o mare surpriză și o mare victorie. Sîntem salvați, USL se rupe! Era evident că se rupe la începutul lui 2014 și au spus-o toți oamenii cu o minimă atenție la scena politică și o minimă inteligență. De unde entziasmul și transformarea PNL și a lui Antonescu în eroi și victime în același timp? Era evident că USL nu se va rupe înainte de alegerile parlamentare din 2012 și că nu va rezista pînă la alegerile prezidențiale din 2014. Era evident că ambele partide vor amîna despărțirea cît mai mult, PSD ca să aibă majoritate confortabilă pentru Guvernul Ponta și pentru ca Antonescu să nu aibă timp suficient să-și facă o imagine de erou anti-USL (cred că nici ei nu se așteptau să fie primit cu entuziasm în doar cîteva ore de militanții ”dreptei”), PNL, ca să rămînă cît mai mult la guvernare, la borcanul cu dulceață al bugetului. Numai pe Blogary s-a scris de zeci de ori că PSD nu-l va susține pe Antonescu la prezidențiale și că USL se va rupe, dar nu înainte de toamna lui 2013 sau primăvara lui 2014, și de aceea entuziasmul unui divorț aranjat cu ani înainte de protagoniști mă surprinde.

Scriam despre viitoarea reacție a dreptei încă din 14 decembrie 2012:

Dacă PNL, cu ajutorul planului ”dizidenței” față de PSD, plan care va fi pus în aplicare începînd cu 2013, va reuși să depășească criza de credibilitate, se va instala definitiv și unic, pe partea dreaptă a scenei politice. Și va fi acceptat și adoptat fără cea mai mică problemă.

Am văzut, cu ocazia acestor alegeri, cît curaj au susținătorii Dreptei. A doua zi după ce, în urma farsei numite ”cearta PNL-PSD”, PNL se va instala pe partea dreaptă a scenei politice, toți comentatorii și editorialiștii dreptei vor psihologiza trist, în genunchi, făcînd apologia ”răului celui mai mic” și ne vor îndemna să sprijinim, cu lămîie, soluția unică și imperfectă numită PNL, în frunte cu Crin Antonescu, Tăriceanu, Orban, Becali sau oricine o mai fi. Nu subestimați susținătorii Dreptei, habar n-aveți cît de jos sînt dispuși să coboare, pînă în centrul Pămîntului, de unde, tîrîndu-se în patru labe, triști, scîrbiți, dar pătrunși adînc, pînă-n mațu’ gros, de responsabilitatea civică, își vor folosi decibelii, argumentele și figurile de stil ca să ne convingă că nu avem de ales.

PNL si Crin Antonescu, speranta Dreptei (Blogary, 14 decembrie 2012)

Iată că s-a adeverit ce am scris atunci.

Dacă între PSD și PNL sînt poziționări doctrinare și față de justiție și statul de drept ireconciliabile, de ce nu s-a rupt USL în vara lui 2012, la lovitura de stat? De ce atunci, în semn de protest față de atacurile la statul de drept și la justiție, Crin Antonescu nu a făcut ședință și nu a cerut ieșirea de la guvernare și demisia lui Ponta? De ce, cu excepția unui mic grup din PNL (cei din gruparea Chiliman-Moisescu), niciun penelist nu a protestat? De ce Crin Antonescu și PNL nu s-au rupt de PSD la atacurile asupra justiției și statutului de drept? Au avut zeci de ocazii. Mai mult, la lovitura de stat din 2012 Antonescu și PNL erau vîrful de lance al puciului, extremiștii, în timp ce PSD și Ponta treceau drept moderați și defetiști în ochii activiștilor isterici ai puciului?

USL s-a rupt fiindcă PSD nu a acceptat să susțină un candidat din afara partidului. Era previzibil. USL s-a rupt fiindcă PSD voia să rămînă singur la borcanul cu dulceață al bugetului. Era previzibil. USL s-a rupt fiindcă PNL erau conștient că PSD nu-i va susține niciodată candidatul prezidențial și fiindcă trebuie să-l poziționeze pe acesta ca lider și prezidențiabil al opoziției și al dreptei.

Și uite așa, PSD are liberă partea stîngă, cu votanții useliști, pentru candidatul său, iar PNL preia partea dreaptă, cu votanții antiuseliști, pentru candidatul său. Dacă Antonescu va fi acceptat de dreapta, ce șanse avem ca președintele viitor să fie uselist? 100%.

PSD, în schimbul puterii și funcției de prim ministru, i-a promis lui Antonescu că-l va susține la prezidențiale, fără să-l susțină. Dreapta a fost trimisă în opoziție de alianța PNL-ului cu PSD, și drept mulțumire, îl va susține pe Antonescu la prezidențiale. PSD promite și primește, ”dreapta” pierde și respectă promisiunea făcută de PSD.

Între PSD și PNL, între Ponta și Antonescu nu au existat niciodată disensiuni pe temele cu adevărat importante, pe stat de drept sau justiție. Nici nu avea cum, atîta timp cît pe pesediști și peneliști i-a adus împreună tocmai lupta împotriva justiției și statului de drept. USL s-a constituit și acționat ca grup infracțional organizat. Acum se bat pe teritoriu și pe titlul de Don. Dar, ca să se bată, au nevoie de spațiu. Așa că își împart scena politică în două, iar PNL și Antonescu ocupă spațiul dreptei. După ce prezidențialele se vor fi sfîrșit și unul dintre cei doi pretendenți va ajunge Naș. se va face pace. Învinsul va fi retrogradat sau executat, iar gruparea sa, cu un nou șef, va avea o poziție inferioară în Grupul Infracțional Organizat. Dar Grupul va supraviețui.

Printre politicieni, membri de partid și militanți politici, dincolo de spiritul de peluză, circulă mitul inteligenței numit ”Mica combinatorică machiavelică” sau ”cinismul pentru cocalari”. Cu cît o decizie, o acțiune, este mai imorală, cu atît pare mai inteligentă. E un mit de care trebuie să fim conștienți. Pentru cei mai mulți dintre noi, etica e invers proporțională cu inteligența, eficiența e invers proporțională cu adevărul. Nici nu mai contează scopul, nici nu mai contează rezultatul. De cele mai mult ori rezultatul e prost, însă toată lumea e fericită că a arătat inteligentă. Am avut mijloace inteligente. Principiile, sinceritatea, onestitatea, etica, toate acestea sînt expresii ale prostiei, naivității, retardului mental. În schimb, lipsa de scrupule, minciuna, imoralitatea, mica combinatorică sînt dovezi ale inteligenței, ca-n filmele cu conspirații și spioni. Dacă mergi pe banda ta și ajungi în 10 minute, ești prost, n-ai ce căuta la volan în București. Dacă mergi pe linia de tramvai, te blochezi în intersecție și ajungi în 50 de minute, ești un adevărat care i-a făcut pe fraieri.

Reacția ”dreptei” față de Antonescu e o dovadă de prostie. Pare inteligentă fiindcă e imorală iar imoral egal inteligent, după cum spuneam. Este însă o dovadă de prostie. De ce?

Antonescu e primit cu brațele deschise fără se se negocieze cu el, fără măcar să încerce să joace teatru, să se prefacă. Primește o gură de oxigen în PNL, partid care nu va încerca să-l executa tocmai pe liderul și prezidențiabilul dreptei. E o prostie fiindcă blochează șansele candidaților, actuali sau potențiali, ai dreptei dînd de înțeles electoratului că nu are de ales, trebuie să-l susțină pe Antonescu (sau pe Iohannis, e același lucru). E o prostie fiindcă transformă prezidențiabilul USL, un extremist dezaxat, virulent inamic al justiției și statului de drept, co-autor al unei lovituri de stat, în prezidențiabilul dreptei și blochează un potențial candidat cu șanse al acesteia. E o prostie fiindcă astfel ”dreapta” predă complet armele și lasă întregul spațiu politic USL-ului. E o prostie fiindcă legitimează, intern și internațional, un impostor care apoi o va călca în picioare, din poziția de lider al dreptei sau președinte. Din momentul în care Antonescu este legitimat de dreapta, inclusiv în cancelariile occidentale, acesta nu va mai avea opoziție și va fi total incontrolabil. Ce va face opoziția? Se va duce la europeni și americani și le va spune ”Știți acel domn despre care v-am spus că e responsabil și frecventabil și v-am cerut să-i dați o șansă? E, a luat-o iar razna. E un dezaxat extremist și iresponsabil, cu apucături dictatoriale, nu dă doi bani pe justiție, legi, Occident și statul de drept. Deci nu e chiar așa cum v-am spus acum două săptămîni că e. Cum? Doamna Nuland… ăăă…. cretini instabili? Să ne hotărîm dracului odată cum e domnia sa, domnul Crin Antonescu? Cum? Fuck us?”

Alianta dreptei cu PNL, nociva si antinationala

Este utilă o alianță a „dreptei” Băsescu/PMP/PDL cu PNL? Depinde de care sînt obiectivele „dreptei” Băsescu/PMP/PDL.

  1. Dacă obiectivul sînt funcțiile și accesul la resursele guvernării o asemenea alianță este utilă celor care o fac și clientelei de partid. Și cam atît.
  2. Dacă obiectivul e promovarea unei doctrine autentice de dreapta, această alianță e inutilă. PNL nu a arătat nicio clipă că ar fi un partid de dreapta. Nu a avut inițiative de dreapta, nu a avut proiecte sau atitudini care să aducă cît de cît cu ceea ce putem numi o doctrină de dreapta. Nici PDL sau PMP nu au arătat vreo clipă că ar avea cineștiece vagi intenții de a promova oareșce politici de dreapta. Din punctul acesta de vedere o alianță între PNL și PDL/PMP nu diferă cu nimic de o alianță între PNL și PSD.
  3. Dacă obiectivul e apărarea statului de drept, atunci o asemenea alianță e inutilă. PNL a fost în toți acești ani vîrful de lance al luptei împotriva justiției și statului de drept. Încă din 2005 cițiva parlamentari PNL votau pentru desființarea DNA, urmînd apoi scandalu bilețelului, chemarea luii Macovei în biroul lui Tăriceanu, la o „discuție” cu inculpatul Patriciu, suspendarea lui Băsescu, eliminarea PDL-ului din guvern după refuzul lui Boc de a scăpa de Macovei și apoi toate voturile din Parlament împotriva justiției, toate acțiunile miniștrilor PNL împotriva justiției, de la Chiuariu la Pivniceru, toate declarațiile și atitudinile împotriva justiției și statului de drept ale liderilor PNL, culminînd cu lovitura de stat din vara lui 2012, cînd PNL a fost vîrful de lance al puciștilor. Dealtfel, în ultimii șapte ani PNL a reprezentat aripa dură a grupării antijustiție, care s-a remarcat prin virulență și radicalism.  Este utilă justiției și statulu de drept o alianță cu PNL? Categoric nu. PNL e totuși partidul care a dat doi miniștri ai justiției din partea unei mafii locale și care are trei miniștri condamnați penal.

O alianță cu PNL este cu atît mai nocivă cu cît ar propulsa la președinție un penelist cu tradiție în lovituri de stat, în lupta împotriva statului de drept și justiției. Dacă o astfel de alianță ar presupune susținerea la prezidențiale a unui candidat din afara PNL, pro-occidental, care să sibă tradiție în apărarea statului de drept și justiției, care să fi fost la lovitura de stat de partea bună a baricadei, atunci ea ar fi oarecum utilă. Repet, cu condiția să propulseze la președinție un om din afara PNL.

O alianță cu PNL ar avea trei efecte:

  1. „Dreapta” PDL/PMP ar obține funcții și acces la resursele statului.
  2. Negrul ar căpăta nuanțe stridente de alb, răul ar fi banalizat și cauționat.
  3. La nivel de militanți și electorat, pe partea dreaptă ar urma o prăbușire greu de imaginat. Capitalismul, occidentul și statul de drept au și așa puțini susținători. După ce Băsescu/PDL/PMP vor parafa o alianță cu PNL care ar cauționa lovitura de stat din 2012, tabăra antioccidentală și antijustiție, electoral dreapta va arăta ca Hiroshima în 7 august 1945, cu moralul undeva la 150 de kilometri adîncime.

Tema care a legat PNL și PSD, care a fâcut un apendic al PSD din PNL, partidul istoric, simbol sl dreptei, membru al Alianței DA, e tocmai justiția. Singurele certuri pe justiție între cele două partide au avut loc atunci cînd PSD dădea semne de moderație sau retragere tactică. PNL a fost cel care nu a dat niciodată semne de moderație și a reacționat virulent chiar și împotriva PSD-ului, cum s-a întîmplat la lovitura de stat și la rămînerea lui Kovesi în fruntea DNA. PNL nu a protestat niciodată împotriva măsurilor stîngiste și populiste promovate de PSD, a protestat dosr cînd PSD nu a fost destul de radical împotriva  statului de drept, occidentului și justiției.

Nu în ultimul rînd, la fel ca și în Sodoma și Gomora, în PNL nu mai există absolut nimeni care să merite efortul. În PNL nu găsești personaje politice frecventabile.

PNL este un grup infracțional bine organizat și cu tradiție. De ce ar fi utilă o alianță cu o asemenea grupare?

PNL-ului, în schimb, i-ar fi extrem de utilă o asemenea alianță. L-ar ajuta în războiul pentru resurse cu celălalt grup infracțional organizat, PSD, și i-ar pune pe tavă jumătatea dreaptă a spectrului politic, după ce sute de mii de votanți care încă mai cred în capitalism, stat de drept și occident vor trece, pentru cîtrva cicluti electorale, la categoria scîrbiți și absenți.

Singurul cîștig al alianței cu PNL s-ar traduce în funcții și contracte pentru cei din PMP și PDL. Atît.

Cei care susțin o alianță cu PNL sînt ori nesfîrșit de proști, ori au de cîștigat dintr-o asemenea alianță pe partea de funcții, bani și, în general, acces la putere și resursele statului.

PDL si PNL se pot alia daca renunta fiecare la propriii alegatori

Celor care cred că PDL şi PNL se vor alia în al doisprezecelea ceas şi vor izola PSD la prezidențiale le pun următoarele două întrebări:

  1. Cîți fotbaliști s-au transferat între Steaua și Dinamo și invers în ultimii 50 de ani? Cîteva zeci din cîteva mii.
  2. Cîți suporteri s-au transferat între Steaua și Dinamo și invers în ultimii 50 de ani? Nu se știe dacă există așa ceva. Probabil or fi cîțiva. Din cîteva milioane.

PDL și PNL se află de ani de zile pe poziții antagonice în conștiința publicului. Alegătorii lor se află pe poziții antagonice, pe cele mai importante și mai arzătoare teme politice ale ultimilor șapte-opt ani. Politicienii pedeliști și peneliști poate că se înțeleg bine, poate că vor negocia o împăcare. Alegătorii însă nu au ce negocia între ei. Politicienii pot negocia alianțe, proiecte politice, legi, decizii, funcții, afaceri, șpăgi. Alegătorii nu au nimic concret de negocia între ei pentru a sări brusc împreună în aceeași căruță. Au investit prea mult emoțional în acești ani pentru a se schimba peste noapte. Alegătorii trăiesc din viziuni, speranțe, nădufuri, simpatii, antipatii, orgolii, dezamăgiri, iubiri, uri. Astea nu se negociază. Președinții de cluburi, fotbaliștii, antrenorii sau maseurii se pot transfera, pe bani, de la un club la altul, ba chiar pot negocia blaturi. Cîți suporteri transferați pe bani de la un club la altul ați văzut? Cîți suporteri ați văzut făcînd blaturi între ei? Bine, spre deosebire de suporterii de fotbal, alegătorii se mai schimbă, mai trec dintr-o barcă în alta, dar nu o fac peste noapte și nu fiindcă așa li se ordonă. O fac din dezamăgire, orgoliu, ură, o nouă speranță, o nouă iubire și alte asemenea.

Poate că pedeliștii și peneliștii se vor iubi și pupa pe la colțuri, dar asta nu înseamnă că alegătorii îi vor urma. Cu atît mai mult cu cît sînt despărțiți de teme importante pentru ei. Au potențialii alegători pedeliști și peneliști o temă comună? Antipesedismul nu e o temă comună. ”Dreapta” nu e o temă comună. Dreapta nici măcar nu e o temă. E un cuvînt care acoperă lipsa de idei și de credințe.

Care e tema care îi va face pe peneliști și pedeliști să uite că sînt despărțiți pe temele justiție, stat de drept, Occident, Băsescu, moguli? Și e dezirabil să aruncăm la gunoi teme decisive ca justiția, statul de drept sau Occidentul numai pentru a-i vedea pe pedeliști și peneliști împreună? Și dacă PNL și PDL renunță la temele care i-au definit în acești ultimi șapte-opt ani, nu-și pierd ambele alegătorii?

Să ne intre bine în cap: PNL și PDL nu sînt despărțite conjunctural, PNL și PSD nu sînt împreună conjunctural. PNL și PDL sînt despărțite, atît ele cît și alegătorii lor, pe teme definitorii, centrale. PNL și PSD sînt unite, atît ele cît și alegătorii lor, pe teme definitorii, centrale.

Alianța în al doisprezecelea ceas între PDL și PNL, alianță care ar izola PSD la prezidențiale, e o iluzie păguboasă.

 

Atlantism si puciulism

Potomac peste capac

Nu, cînd americanii trimit la Bucureşti un înalt funcţionar din ministerul de Externe, nu e ceva de rutină. Nu, cînd conducerea Consiliului Suprem al Magistraturii şi ministrul Justiţiei sînt convocaţi de ambasada americană , nu e ceva de rutină. Nu e ceva normal. Nu e ceva banal, ci altceva. E groasă.

Grosimea respectivă e situată în zona facială a conducerii actualei puteri de la Bucureşti. În speţă, la nivelul obrazului. Totodată, ea, grosimea, e acompaniată de o accentuată scurtime la etajul cortical al respectivei conduceri. A USL, un interesant mecanism de stînga-dreapta, care revarsă asupra patriei noastre rezultatul obişnuit al mişcărilor de stînga-dreapta.

Partea bună e că americanilor continuă să le pese. Partea proastă e că doar lor pare să le mai pese destul. Dar, ce vreţi, istoria, departe de-a se fi sfîrşit, continuă. Probleme în Siria, cu un regim racordat la gîndirea ayatollahilor din Iran. Probleme în Turcia, cu un regim racordat la gîndirea Frăţiei Musulmane din Egipt. Probleme şi în Ucraina, cu un regim racordat la gîndirea fratelui Putin. Privind dinspre Washington, pe direcţia unor baze militare utile, decuplarea unei ţări europene din NATO de la cutumele ţărilor europene din NATO şi racordarea ei la cutume opuse şi de semn contrar n-ar fi deloc oportună. De unde şi gesturile, deloc cutumiare, ale oficialilor americani.

I’ll be back!

Le-au mai făcut ei, de-a lungul ultimilor doi ani, pe care îi putem numi, cu îndreptăţită mîndrie, anii-lumină ai uselismului. După alţi autori, e vorba de anii pucismului. Un sinonim pentru uselism, printre puţine altele. A venit, mai întîi, un domn, Gordon, de la Departamentul de Stat al SUA (ministerul lor de Externe), în vara lui 2012, trecînd pe la un garaj, cînd cu declanşarea puciului parlamentar uselist. Au venit, apoi, pesedeii din Comisia Juridică a Camerei, fără penelei, convocaţi la ambasada americană, în decembrie 2013, ca să-i explice ambasadorului treaba cu super-imunitatea, super-aministierea şi super-graţierea bandiţilor din politică.

A venit, acum, în ianuarie 2014, o doamnă, Nuland, tot de la Departamentul de Stat, exact, hăăăăăt, de la Washington, cu prilejul respingerii, la Curtea Constituţională, a legii împroprietăririi baronilor prin descentralizare. Şi anume, a respingerii respingerii prin critici useliste, publice. Cu ameninţări deloc voalate, doar ţăţeşti, la adresa “justiţiei băsiste”. Semn că pucismul s-a demascat drept puciulism.

Pucistul are, totuşi, o anumită maturitate. Bunăoară, dă puciul, chiar şi parlamentar, într-o ţară sud-americană, nu în România, membră a NATO. Iar cînd vede că riscă anumite consecinţe dinspre Washington, pucistul încetează. Puciulistul, nu. Semn al unei pronunţate imaturităţi, care îl face să nu vadă consecinţele. Din cauza imaturităţii, nu înţelege riscurile trecerii de la uselism la uslamism. Căci puciulismul din uslamism vine. Uslamistul e perceput altfel: refractar, radical. În sensul că lipsit radical de contact cu realitatea. La care e complet refractar.

Do you feel lucky, punk?

O fi Obama din aceeaşi familie, politic vorbind, cu Victor Ponta. Dar dacă premierul a înţeles că a fost chemat la Washington, în toamna trecută, fiindcă a practicat acelaşi sport ca şi Ghiţă Mureşan, fost jucător de baschet la Washington Bullets, atunci n-a înţeles. La discuţiile cu vicepreşedintele SUA, că Obama nu primea, Joe Biden i-a explicat clar, de la obraz, ce vrea America de la el şi tovarăşii lui de joacă: să lase Justiţia în pace. După cutuma euroatlantică. La care Veve ce-o fi zis? Vezi-ţi bă, Baidene, de treabă! Ce, nu ţi-e bine? Sau: Da, să trăiţi, eu dintotdeauna, cum să nu, Justiţia, fireşte, nici o problemă, contaţi pe mine! Săru’ mîna! Or, în pofida eforturilor antenisto-ghiţisto-realităţiste de-a eluda realul, sînt lucruri la care americanii ţin.

Obrazul gros şi mintea scurtă nu reprezintă atuuri în relaţiile cu americanii. Dimpotrivă. Puciuliştii sigur că nu înţeleg. În puciulismul lor, n-au cum. Structural. “Ei, şi ce-o să ne facă americanii? O să bage portavioane pe Dîmboviţa? N-au loc! Ha, ha! Fiindcă e băsistă, adică dă sentinţe care nouă nu ne plac, normal că Justiţia trebuie schimbată, cu tot cu legi. Cine le-a dat americanilor voie să facă baze NATO la noi? Adrian Năstase, cel mai bun premier din istorie! Băsiştii îl bagă la pîrnaiei şi vor să bage şi alţi colegi, iar americanii sînt de acord? Să-şi ia bazele şi să ne lase, naibii.” Ceea ce americanii, după o atentă evaluare, chiar ar putea face. Depinde numai de ţară. Cînd puciuliştii vor ţara, iar ţării i se rupe, ce mai e de făcut? Uniţi, salvăm? Sigur. Ulterior, sigur că tot americanii ar fi de vină. Că n-au băgat portavioane pe Dîmboviţa. Să fi făcut unele mici, să încapă, şi nepoluante, să protejeze mediul. Să se fi preocupat, nu să ne lase de izbelişte, cu puciuliştii, să ne dea la ruşi şi la chinezi. Nişte loaze.

Presedintele si noua Constitutie. Argumente si scenarii.

Iată o listă cu articole pe care le-am scris de-a lungul timpului pe Blogary despre prezidențiale și o nouă Constituție. Știu, nu sînt grohăieli motivaționale și urături sub LSD, nu sînt nici predicții, însă găsiți aici toate scenariile, simulările și argumentele posibile și imposibile. Lucrurile nu sînt chiar atît de simple și de clare nici pentru USL. De obicei, politicienii nu văd în viitor și nu sînt capabili să imagineze consecințele deciziilor de azi.

19 aprilie 2013 –  Antonescu președinte, Ponta cel mai puternic om în stat, Băsescu renăscut 

Un lucru e clar: pe actuala Constituție, Victor Ponta va candida la prezidențiale. Există însă, în același timp, și posibilitatea unui armistițiu Ponta-Antonescu, prin care USL rămîne unit și Antonescu candidează la prezidențiale. Un asemenea armistițiu presupune modificarea Constituției și negocierea puterii între Președinte și Prim Ministru. Probabil PSD-ul va cere ca în noua Constituție președintele să nu mai poată desemna premierul și acesta să fie automat președintele partidului care a cîștigat majoritatea relativă. În același fel se pot negocia și serviciile, și justiția. PSD-ul nu va accepta un Președinte puternic și în același timp pe Antonescu candidat din partea USL.

Prima mențiune publică a scenariului negocierii între PSD și PNL a unei noi Constituții cu președinte slab, din cîte știu eu, deși s-ar putea să mă înșel. Dacă n-aveau ideea (greu de crezut, la consultanți useliștii stau infinit mai bine decît dreapta), atunci să-mi spună să-mi deschid contul ăla din Insulele Seychelles în care o să bage 1 milion de euro.

22 aprilie 2013 – Vor avea PSD și PNL candidat comun la prezidențiale?

S-ar putea negocia o susținere doar după ce Constituția va fi modificată astfel încît președintele să nu mai desemneze premierul. Dar chiar și așa, partidul care desemnează premierul nu ar avea puterile pe care le are acum președintele.

…

S-ar putea negocia scăderea puterilor prezidențiale prin modificarea Constituției însă trecerea unei noi Constituții nu e sigură, pe de o parte, iar pe de altă parte nu ar rezolva prea mult problemele PSD-ului, care s-ar vedea izolat într-un sistem parlamentar de facto. Chiar și cu 35-40% în 2016 PSD riscă opoziția, așa cum am mai arătat. De obicei, partidele mai mici negociază mai bine între ele și cîștigă fiecare mai mult decît dacă ar negocia cu partidul cel mai mare, ceea ce face ca partidul cel mai mare să rămînă izolat. Faptul că premierul este desemnat de partidul cu cele mai multe mandate nu asigură însă și trecerea guvernului, dacă nu există, ca în cazul președintelui, posibilitatea de a forța o majoritate sub amenințarea dizolvării Parlamentului. Astfel, PSD, chiar și cu un Antonescu președinte decorativ, ar putea avea surpriza ca din 2016 să treacă în opoziție.

28 mai 2013 – Puterea politică se mută de la Președinte la partidele mici, au decis partidele mari

Al doilea partid ca număr de mandate are șanse mai mari decît primul partid să dea guvernul, iar partidele mici devin extrem de puternice. Astfel, partidul cel mai mare primește dreptul de a nominaliza premierul. Negociază cu celelalte partide și nu ajunge la o soluție. Guvernul nu trece. Al doilea partid ca număr de mandate primește dreptul de a nominaliza premierul. De frica anticipatelor, partidele se vor înțelege între ele și de data asta guvernul va trece. Partidele mici vor negocia mult mai dur cu primul partid decît cu al doilea.

5 iunie 2013 – Constituția și Partidul Superputere

Dacă se păstrează actualul sistem sau se trece la sistem unicameral ”pur”, se adoptă sistemul de vot majoritar (așa-zisul ”uninominal pur și dur”) iar Președintelui i se ia atribuția desemnării premierului, există riscul ca Parlamentul să reprezinte puterea unui singur partid, iar un Parlament puternic, neechilibrat de alte puteri, transformă partidul majoritar într-o superputere politică.

6 iunie 2013 – Situațiunea strategică

Propunerile PSD vizează eliminarea Președintelui din ecuația puterii, rămînînd ca aceasta să fie disputată doar de partidele cu structuri teritoriale puternice, așa cum este PSD și așa cum speră să devină PNL.

11 iunie 2013 – ”Constituția Antonescu” menține atribuțiile prezidențiale în desemnarea premierului

Văd că n-a remarcat nimeni, dar Președintele păstrează în continuare aceleași puteri ca și pînă acum în desemnarea premierului. Toată presa o dă în continuare cu ”Președintele decorativ”, în condițiile în care amendamentul Chiuariu conservă forța politică a Președintelui. Mă mir însă că acest amendament le-a scăpat pesediștilor și că au fost păcăliți atît de ușor. Asta dacă ei chiar iau în serios Comisia Antonescu și nu joacă teatru ca să-l îngroape pe Antonescu, noul tată al Constituției.

12 iunie 2013 – Desemnarea premierului în variantele Băsescu, Chiuariu și Dragnea

Ceea ce este extrem, extrem de important, decisiv chiar, și schimbă complet datele problemei, este nesincronizarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare. Dacă alegerile ar fi fost simultane, atunci Președintele nu ar fi avut marjă de manevră nici în ”varianta Chiuariu”. Ar fi venit la putere ca reprezentant al unei alianțe și probabil că susținerea la prezidențiale ar fi fost condiționată de formarea unei alianțe politice care apoi să dea premierul. În condițiile în care între alegerile prezidențiale și cele parlamentare e o distanță de doi ani, un politician poate ajunge președinte ajutat de o alianță apoi în doi ani poate schimba alianța. Să zicem că-l cheamă Antonescu (am luat un nume la întîmplare) și ajunge președinte în 2014 cu ajutorul alianței PSD-PNL apoi inițiază formarea unei alte alianțe, PNL-PDL, să zicem, din rîndurile căreia desemnează apoi un premier în 2016 (o alianță are șanse foarte mari să bată PSD).

19 iunie 2013 – Trei chestii fierbinți

  1. Așa cum am mai scris, dacă trece actuala variantă de Constituție, PSD îl poate sprijini pe Antonescu să cîștige alegerile prezidențiale în 2014 iar în 2016 Antonescu poate da guvernarea unei alianțe din care face parte PNL, dar nu și PSD.  Alegerile prezidențiale și parlamentare sînt la doi ani distanță, iar un lider politic poate fi ales Președinte din partea unei alianțe, iar între timp să schimbe împreună cu partidul său alianța și să dea guvernarea peste doi ani unei alte alianțe. Eu sînt convins că PSD nu va vota o asemenea modificare. Va prefera ori actualul sistem în care Președintele poate, la limită, forța o majoritate, iar Ponta va candida la prezidențiale, ori va prefera un sistem în care Președintele desemnează premier de la partidul, nu de la alianța, cu cele mai multe mandate (varianta Dragnea).

27 iunie 2013 – Personalizarea alianțelor

Pe termen scurt PSD e avantajat de sistemul semiprezidențial, pe termen mediu și lung e avantajat de sistemul parlamentar. Cu alte cuvinte, poate încerca modificarea Constituției și eliminarea atribuțiilor prezidențiale, dar care să opereze după ce expiră mandatul prezidențial al lui Ponta. Dacă vom rămîne la actualul sistem, partidul mare, PSD în cazul nostru, va avea întotdeauna această problemă: personalizarea alianțelor împotriva sa.

3 iulie 2013 – Antonescu președinte, șansa unității dreptei.

  1. Varianta ”Președinte cu atribuții reduse – Constituția nouă”: Antonescu, ajuns președinte, forțează o alianță anti-PSD înregistrată la tribunal între PNL și celelalte ”partide de dreapta” (PDL, FC, PNȚcd, NR) și în 2016, dacă această alianță are mai multe mandate decît PSD, va da premierul (conform ”Constituției Antonescu”, amendamentul Chiuariu, ”Președintele desemnează premier de la partidul sau alianța cu cel mai mare număr de mandate). Din decembrie 2014, cînd își începe mandatul prezidențial, și pînă în septembrie 2016 Antonescu are timp suficient să forțeze ”unitatea forțelor de dreapta”.

 

9 iulie 2013 – Revizuirea Constituției și Antonescu candidat USL: șanse minime

Dacă PSD ajunge pînă în toamnă cu Antonescu candidat din partea USL, PNL poate trage de timp la proiectul de revizuire a Constituției, poate chiar introduce în proiect prevederi neconstituționale, care să blocheze proiectul la Curtea Constituțională. Și se poate trezi astfel partid prezidențial iar Antonescu președinte cu atribuțiile lui Băsescu. Iar asta va schimba complet echilibrul politic și va face din Antonescu cel mai puternic politician iar din PNL cel mai puternic partid. Astfel, după 2016 PNL poate spera și la premier, într-o alianță cu PDL (dacă va supraviețui) sau chiar cu PSD, care va trebui să tacă și să înghită.

11 iulie 2013 – Scenarii și riscuri prezidențiale

Nici Antonescu nu e într-o situație prea bună. Dacă USL rămîne unit și Antonescu este candidatul alianței, în varianta în care trece revizuirea Constituției și președintele își pierde puterea, PSD se va demobiliza în turul II al prezidențialelor. Există chiar riscul să se demobilizeze întregul USL: Nici pesediștii, nici peneliștii nu mai au ce cîștiga de pe urma unui președinte fără atribuții, iar costurile financiare, de timp și energie în campania electorală și mobilizarea la vot în turul II nu-și mai au rostul. Dacă Antonescu va cîștiga prezidențialele, va trebui să-și dea demisia din PNL, însă ar rămîne cu influență destul de puternică în partid, dar nu comparabilă cu a unui președinte cu atribuțiile constituționale de acum.

Alegerile prezidentiale si mitul izolarii PSD-ului

”PSD are șanse mici să cîștiga prezidențialele fiindcă celelalte partide se vor coaliza împotriva sa și va fi izolat.” Cam așa sună un argument după un kil de heroină pură.

Haideți să discutăm despre mitul înfrîngerilor prezidențiale ale PSD din cauza izolării. PSD a pierdut de trei ori prezidențialele pînă acum, în 1996, în 2004 și în 2009. Să le luăm pe rînd:

1996 – PSD era relativ izolat pe scena politică, avînd împotriva sa CDR, PD și UDMR. Însă izolarea aceasta nu a apărut în anul electoral. CDR, PD și UDMR erau de cealaltă parte a baricdei încă din 1992 și alegerile veneau după patru ani în care susținătorii CDR, PD și UDMR se obișnuiseră cu ideea de a fi împreună împotriva PSD. Izolarea PSD era reală, nu doar în culisele politice și la nivel declarativ. PSD era izolat la nivelul alegătorilor, acolo unde votanții CDR, PD și UDMR făcuseră corp comun împotriva lui Iliescu.

2004 – PD și PNL erau inamicii PSD, cu tot cu alegători, de cel puțin 12 ani. Din 1992 pînă în 2004 niciunul dintre cele două patide nu s-a aflat de aceeași parte a baricadei cu PSD, nu a guvernat cu PSD, nu a făcut opoziție împreună cu PSD, nu a participat la alegeri în alianță cu PSD. Alegătorii erau bine dresați să izoleze PSD-ul. Explicația înfrîngerii nu e izolarea PSD, care avea un aliat important, PRM, și care cîștigase alegerile parlamentare confortabil, la șase procente în fața Alianței DA. Înfrîngerea prezidențială a PSD în 2004 are două explicații: Băsescu și Năstase.

2009 – Aici chiar nu putem vorbi de izolarea PSD-ului. PSD era aliat cu PNL și cu UDMR, iar PDL și Băsescu erau cei izolați. Cu toate acestea, Băsescu a cîștigat, chiar și împotriva izolării. Dealtfel, în 2009 s-a atins recordul la izolare pe scena politică românească. Niciun politician și nicio forță politică nu au fost mai izolați decît au fost în 2009 Băsescu și PDL. Iar această izolare era veche de cinci ani, nu apăruse peste noapte.

Este izolat PSD astăzi? Haideți să vorbim tîmpenii cu capul în butelca de LSD! E o temă falsă. Nu se pune problema izolării PSD-ului astăzi. PSD e într-o alianță cu PNL, o alianță veche de cel puțin șapte ani, care și-a arătat primele semne în 2005, anul în care PSD a scăpat de izolare și a acceptat mîna întinsă de PNL.

Alegătorii PSD și PNL sînt obișnuiți împreună, sînt familiarizați cu alianța și cu partidele din alianță. Au votat cu aceste partide la localele din 2012, la referendumul din vara lui 2012 și la alegerile parlamentare din 2012, și nu e prima oară cînd votează împotriva lui Băsescu și PDL-ului. O mare parte dintre ei au mai făcut-o și în 2009, 2008 sau 2007.

Credeți că milioane de alegători vor putea fi dizlocați în cîteva luni, adică peste noapte, să voteze împotriva celor pe care i-au susținut și pentru cei pe care îi detestă și împotriva cărora au votat? Politicienii și militanții se schimbă peste noapte, după cum le dictează interesele, însă votanții își au fidelitățile, antipatiile, consecvențele, nostalgiile, locurile familiare și inerția lor, și durează ani de zile pînă întorc armele. Sîntem în ianuarie 2014 și USL încă există și Antonescu încă e candidatul alianței la prezidențiale. Credeți că votanții lui Antonescu, care sînt și votanții USL-ului, adică ai PNL și PSD, sînt dispuși să voteze peste noapte împotriva PSD doar pentru că așa li se ordonă?

Votanții USL nu mai pot fi întorși împotriva PSD-ului. Nu mai e timp și nu mai sînt mijloacele și resursele necesare pentru o asemenea întreprindere. E nevoie de ani și de un teribil bombardament mediatic pentru a crea falia între PSD și PNL, pentru a realiza asocierea dintre PNL și PDL și pentru a izola PSD pe scena politică.

Pentru votanții PNL antipesedismul nu e o valoare. Oamenii ăștia au votat PSD și au suferit pe baricade împreună cu PSD în lupta cu hidra băsist-pedelistă. Poate nu sînt entuziasmați de Ponta și PSD, însă e o dovadă de disperare tristă cu miros de cocaină să crezi că acești oameni vor ieși la vot în turul II pentru Băsescu, Boc, Blaga, Udrea și alți pedeliști.

Dealtfel, sondajele o arată cît se poate de clar: în turul II Ponta cîștigă la foarte mare diferență în fața candidaților opoziției fiindcă alegătorii lui Antonescu, useliști cu sufletul și mintea, se duc în turul II spre un alt uselist, Ponta. Prostia aia cu dreapta nu funcționează fiindcă pentru oamenii ăștia ”dreapta unită” nu înseamnă nimic. Li se rupe în paișpe de dreapta. Ei știu alte povești. Ei știu povestea cu USL, cu Băselul și pedeliștii, cu dictatura, cu Boc și Udrea. Nu rezonează la mitul cu ”dreapta unită”. La mitul ăsta rezonează o infimă minoritate de milianți din nucleul ultradur al grupărilor PDL și Băsescu.

Votanții liberali ai lui Antonescu, dacă candidatul lor va ieși din cursă, în turul II vor avea de ales între un uselist de-al lor și un pedelist de-al lui Băsescu, Blaga, Boc și Udrea. Poate că unii, dezamăgiți de ruptura dintre PSD și PNL și de trădarea lui Antonescu de către PSD, vor sta acasă, însă cei mai mulți vor vota pentru uselistul lor, împotriva pedelisto-băsistului. Are ”dreapta unită” timp și resursele necesare pentru a schimba percepția milioanelor de votanți ai lui Antonescu? Ca să nu mai spunem că nu sînt îndeplinite condițiile minimale pentru lansarea unei asemenea campanii mediatice: USL nu s-a rupt și Antonescu este în continuare candidatul useliștilor la prezidențiale.

Pînă în decembrie anul acesta votanții useliști ai lui Antonescu trebuie să fie convinși că PSD și Ponta sînt răul absolut și că binele e în tabăra lui Băsescu, Blaga, Boc sau Udrea. Cine va reuși și cum va reuși să convingă milioane de votanți useliști ai lui Antonescu să voteze cu ”dreapta unită” a lui Băsescu și a PDL-ului?

Narativul ”Dreapta unită” e blocat definitiv și irevocabil la 20-25%. Hai 30%, în caz de miracol (la locale a avut 22%, la parlamentare, 16%). Dar acolo moare. A încerca să înghesui și pe PNL și Antonescu, cu susținătorii și votanții lor useliști, în cutiuța strîmtă și șuie a ”dreptei unite” este categoric o tîmpenie.

Să presupunem însă că Antonescu va ajunge în turul II împotriva lui Ponta. În visele cu ecstasy votanții ”dreptei unite” se mobilizează și votează cu Antonescu, candidatul dreptei, și împotriva lui Ponta, candidatul stîngii. În realitate, fără ecstasy, dacă Ponta și Antonescu vor ajunge în turul II, prezidențialele devin o chestiune pur uselistă iar ceilalți alegători vor fi demobilizați și vor sta acasă. Cei care se vor duce se vor împărți între Ponta și Antonescu, în funcție de antipatiii și de cel pe care îl percep mai periculos.

Un candidat în firea lui, acceptabil și dezirabil ca președinte, nu poate cîștiga în fața lui Ponta și/sau Antonescu decît dacă iese din narativul USL și ”dreapta unită” și nu vine nici din USL, nici din ”dreapta unită”. E nevoie de cu totul altă poveste.

Din păcate, sînt convins că se va merge pe povestea cu ”dreapta unită” versus hidra pesedistă și toată marea luptă a Binelui se va împotmoli în turul I, ca în 2000. Nu e nevoie de un erou care să unească cele 25% ale dreptei unite, că nu are ce face cu ele. Însă aceasta rămîne tema centrală a opoziției, unitatea lui 20% ca să nu se știe ce*.E nevoie de un candidat care să aducă la vot în favoarea sa peneliști, pedeliști, țărăniști, pepedediști, peremiști, udemeriști, mepiști, feciști, gură cască și alți asemenea.

Ne place sau nu:

  • ”unitatea dreptei” e un joc marginal al unor forțe politice minore
  • telenoveluța cu dreapta unită e blocată definitiv și irevocabil la 25%
  • PSD-ul nu e izolat, e într-o alianță cu PNL, o alianță care încă există și care are deja o tradiție de șapte ani
  • pentru majoritatea alegătorilor ”dreapta unită” și ”antipesedismul” sînt povești fără semnificație și valoare
  • uselismul ca poveste politică nu a murit, încă mai înfierbîntă imaginații și nostalgii ale unității
  • oamenii nu pot fi întorși cu cheia, peste noapte, așa cum vor politicienii și militanții
  • alianța PNL-dreapta unită nu va funcționa la prezidențiale
  • PSD deține cvasi-monopolul mediatic.

* ca să se salveze x și y pe persoană fizică. Nu vorbim de analize politice sau strategii, ci de alibiuri pentru Costeluș și Vasilica. Inutile și ineficiente. Apropo, Renate Weber candidează din partea PC, Emil Constantinescu și Victor Ciorbea sînt unde sînt, Alina Mungiu, Stelian Tănase și Cristian Pîrvulescu sînt și ei unde sînt. Aici vor ajunge toate personajele a căror unică preocupare e să caute alibiuri pentru uz personal și de gașcă.

Semnificatia condamnarii lui Nastase

Cei care l-au acuzat pe Năstase de corupție au avut dreptate. Năstase a fost condamnat definitiv de instanțele judecătorești pentru corupție. Acuzațiile la adresa lui Năstase s-au adeverit, au fost dovedite și confirmate de justiție.

Cei care au acuzat DNA și procurorii în general de justiție televizată, de incompetență și absența rezultatelor și condamnărilor nu au avut dreptate. Marile dosare de corupție, în care procurorii au fost acuzați că le-au deschis fără să aibă probe, au fost confirmate de instanțele judecătorești și acuzații, politicieni care au ocupat funcții înalte în stat, au fost condamnați.

Cei care au fost de cealaltă parte a baricadei față de Năstase și ai săi în toți acești ani s-a dovedit că au fost de partea adevărului și dreptății.

Cele două condamnări ale lui Năstase și condamnările celorlalți politicieni și clienții politici ne confirmă că în 2004 și 2009 am votat așa cum trebuie și am luat deciziile corecte.

Nu există îndoieli aici: cei care au susținut partida Băsescu în 2004 și 2009 au fost de partea binelui, cei care au susținut partida Năstase/Geoană au fost de partea răului. Alegerea lui Năstase în 2004 sau a lui Geoană în 2009 ar fi fost catastrofale pentru România. Cei care s-au opus acestor alegeri și care i-au oprit pe aceștia să ia puterea pot fi astăzi mîndri. Au fost de partea dreptății și adevărului și au dat un vot bun și folositor României. Partida Băsescu, cu toate păcatele ei, a salvat România în acești zece ani din mîna unor personaje de teapa lui Năstase, SOV, Voiculescu, Fenechiu, Vanghelie, Cătălin Voicu sau Remeș.

Evident, ”partida Băsescu” ar fi putut face mult mai mult pentru România și cu foarte mare indulgență se poate spune despre guvernările Tăriceanu și Boc că au fost guvernări decente pentru România și că ar fi ieșit în vreun fel sau altul din tradiția guvernărilor etatist-socialiste. Nu au ieșit, și aici e vina și a lui Băsescu, și a lui Tăriceanu, și a lui Boc, și a PNL-ului, și a PDL-ului.

Însă România în acești zece ani s-a transformat dintr-o țară guvernată și controlată exclusiv de Mafie într-o țară în care omnipotența Mafiei este pusă la încercare de Justiție și în care, din fericire, asistăm la un război destul de echilibrat între Justiție și Mafie.

Politicienii opoziției ar trebui să iasă public și să spună: ”Da, am avut dreptate. Cu toate rătăcirile, lașitățile, defectele și păcatele noastre, am fost de partea bună a baricadei. Se confirmă ce am spus în 2003, 2004, 2005, 2007 sau 2009. Istoria ne-a dat dreptate.” Din păcate, opoziția a ales să tacă atît cu privire la atacurile inacceptabile ale lui Ponta la adresa puterii judecătorești și statului de drept cît și cu privire la semnificația celei de-a doua condamnări a lui Năstase.

Marele învins al zilei nu este PSD, care își este consecvent propriei istorii de după preluarea puterii politice în 1945. Este PNL, partidul care a făcut o alegere fundamental greșită în 2007 și care s-a situat consecvent în acești șapte ani de partea răului. Iar ultimele știri din justiție invalidează opțiunea PNL din toți acești ani. La urma urmei, apropierea PNL de PSD s-a făcut în primul rînd pe subiectul justiției, ambele fiind de aceeași parte a baricadei, partea de care se mai aflau Năstase, Cătălin Voicu, Remeș, Fenechiu, Voiculescu sau SOV. PNL s-a aflat șapte ani în deșert, șapte ani irosiți pentru PNL și grei pentru România, și din cauza PNL-ului.

Ce vom vedea sau ar trebui sa vedem in 2014

Articolul e lung, lung e și anul care vine.

Miza o reprezintă Cotroceni-ul. Servicii, justiție, guvernarea de după 2016 sau chiar și cea de după 2020, influență, prestigiu, grațieri, totul se joacă în decembrie. Cine se gândește cu seriozitate doar la europarlamentare va pierde deceniul.

PSD – pentru o victorie au nevoie de activ mobilizat/hiper-mobilizat. Și nu doar atât. În 2004 au crezut că PSD + UDMR e de ajuns. N-a fost. În 2009 au ratat joncțiunea cu locul 3, cea care de obicei te face președinte. Pe baza unor astfel de traume istorice strategia cea mai bună ar fi fost izolarea totală a oponentului cel mai probabil, adică Antonescu. Au ratat însă susținerea lui Traian Băsescu, precum și mulți alți pași utili. Timpul nu e pierdut.

Opțiunile sunt trei:

Calea cea mai simplă e o contraofensivă de șarm având ca țintă PDL. Lucrurile sunt mai complicate decât par: există răni istorice, PSD dorește să guverneze singur și nu e clar câte voturi ar avea de dat democrat-liberalii în turul doi. Dar voturile PDL sunt garantate, nu precum cele obținute de Antonescu în 2009.

Calea proastă este enervarea tuturor. Poate Ponta să învingă în turul doi o coaliție imensă PNL + PDL + Băsescu + unitisalvam + PPDD + MRU + Vadim construită în jurul votului negativ? Poate să riște?

Calea cea mai inteligentă e o candidatură care merge dincolo de granițele tradiționale ale regatului PSD: Maior, Isărescu și alte nume care se vehiculează acum și care aparțin aceluiași nivel. Genul de candidatură despre care toată lumea spune la bere: „Îl respectam pe omul ăsta dar acum, când văd că este candidatul PSD, mi s-a făcut silă de el, nu l-aș vota nici în ruptul capului”, după care în cabina de vot… Problema cu această rută este susținerea redusă a membrilor de partid pentru un asemenea personaj. Avantajul este că Ponta rămâne la guvern. Problema este la PSD, avantajul este al lui Ponta.

Capcana anului la PSD: „Iupiiii, am luat 43% la europarlamentare, câștigăm prezidențialele fără ajutorul nimănui!”. De fapt la europarlamentare social-democrații mobilizează aproape tot ce puteau mobiliza, votanții care vin doar la prezidențiale se orientează spre alți candidați, în primul tur Ponta obține 34%, în turul doi crah.

Antonescu – orice pas greșit poate fi mortal. Va avea un an foarte plăcut pentru el – este o persoană căreia îi place riscul și performează bine din postura de nefavorit. Va da un test major pe fond, dacă reușește să argumenteze o idee, o platformă, o perspectivă în mod consecvent nu este exclus să ajungă în turul doi. Negocierile cu PDL pot fi, la nevoie, și formalizate. Antonescu, Predoiu, MRU și cine-o mai candida pot semna oficial, public, în văzul camerelor de vederi un pact împotriva candidatului PSD: „oricare dintre noi ajunge în turul doi va fi susținut de ceilalți”. Eventual și cu Băsescu dând din cap aprobator. Pac – dreapta se unifică, deși nu cum era de așteptat.
Să nu uităm că Antonescu este între bal și spital fără cale de mijloc – ori ajunge la Cotroceni, ori pierde partidul la un congres urgent prin februarie 2015.

Capcana anului: ruperea USL, pe care Antonescu va dori s-o realizeze cu grație, forță și într-un mod care să-l impună drept Marele Vector Anti-PSD.

Predoiu: în următoarele patru luni vom vedea dacă este serios sau nu apropo de candidatura sa. Dacă da, are enorm de muncă la a-și crea o personalitate politică. El practic nu există. Abia apoi vorbim de depășirea lui MRU și eventuale jocuri de culise. Dacă nu, atunci el e monedă de schimb, fie înainte de turul doi fie chiar înainte de turul unu. Genul ăsta de candidaturi „se simt”, nu prea atrag votanți, nu creează emoție și subperformează.

Capcana anului: asemănătoare cu cea a PSD. Locul doi la europarlamentare pentru PDL nu garantează că Predoiu va ajunge în turul doi al prezidențialelor.

MRU: În acest an va veni un moment când va trebui să aleagă între a risca enorm pentru a încerca să devină președinte în 2014 sau a aștepta circumstanțe mai prielnice, care e posibil să nu mai vină niciodată. Nu există decizie greșită. Totul e să nu se răzgândească după ce a luat decizia, asta ar fi eroarea catastrofală.

Traian Băsescu/PMP: Calea cea mai indicată: susținerea lui MRU. Dacă obține un rezultat prost: „candidatul era de vină, noi ne-am făcut treaba dar asta e…” Dacă obține un rezultat bun: „Organizațiile PMP l-au făcut președinte/l-au dus în turul doi!”

Calea medie: candidat propriu. „- Încă un candidat al opoziției???” „- …. da.” Pe de altă parte PMP își poate crea imaginea de forță proprie, independentă, lucru relevant pentru momentul 2016.

Calea oarecum nefericită: sacrificii imense, joc de capă și spadă, magie. Urmează înfrângerea onestă, asumată, tăcută, înfiorător de previzibilă, acceptată cu capul plecat. După care uraganul rade tot.

Capcana: a nu planifica ce faci după înfrângere.

Puric/Diaconescu/alții: Cu un pic de bani se pot instala pe o rută solidă la prezidențiale, definită de mult tam-tam, multă dezamăgire și deci un imens spațiu de manevră. Dacă este un singur candidat din acest spațiu va mânca prăjitura de 13-19 procente singur, dacă nu – va trebui să o împartă. Notă: din punct de vedere al potențialului în acest spațiu Puric este un Mercedes, Dan Diaconescu e Dacia, Claudiu Crăciun e o bicicletă iar Vadim este o hârtiuță Turbo cu o mașină desenată pe ea.

PNȚCD: Prea târziu pentru 2014, dar au un potențial mai serios decât oricând. Mă întreb dacă-și dau seama.

Noua Republică: gesturi senzaționale, cam atât a rămas.

La începutul lui 2012 îi spuneam lui Mirel Axinte „anul ăsta nu va fi nevoie de sociologi, anul ăsta va fi nevoie de experți în drept constituțional.” Am avut gura aurită. Cred că în 2014 nu va fi nevoie de sociologi, anul ăsta va fi nevoie de jucători de șah. Toate piesele sunt dogite, tabla de șah e decolorată, masa e înclinată, în fundal țipă o alarmă de mașină, mutările se fac în genere alandala. Cel mai puțin slab jucător va câștiga.

Crin Antonescu, inger si demon, karamazovul romanilor

Dacă Crin Antonescu e frecventabil și votabil ca ”prezidențiabil al dreptei”, de ce n-ar fi frecventabil și votabil ca prezidențiabil al USL?  La urma urmei, în cazul președintelui contează persoana, nu din partea cui candidează. Crin Antonescu e același, indiferent din partea cui candidează, persoana e aceeași, fie din partea USL, fie din partea ”dreptei unite”.

Dacă Ponta e răul mai mare și Antonescu e răul mai mic, atunci toți cei care luptă pentru răul mai mic ar trebui să militeze pentru unitatea USL și candidatura lui Antonescu la prezidențiale.

Sau Antonescu e răul mai mic cînd reprezintă ”dreapta” și răul mai mare cînd reprezintă USL? Care e granița, în străfundul personal al lui Crin Antonescu, dintre Crin răul mai mare și Crin răul mai mic? Sau la anul îl votăm la prezidențiale pe Ivan Karamazov?

Dacă după campania de albire a lui Antonescu aflăm că totuși USL nu se va rupe și că Antonescu va rămîne candidatul USL la prezidențiale? Cum mai întorc foaia cei care încearcă acum să-l spele pe Antonescu?

Vă dați seama că, prin voci autorizate și cu autoritate, ca Udrea sau Băsescu, aflăm că Antonescu, candidatul USL la prezidențiale, nu e chiar așa de rău, ba chiar e frecventabil și votabil? Veți spune că e bun doar fiindcă blochează accesul lui Ponta la președinție, dar asta face și cînd candidează din partea USL. Dacă rolul lui Antonescu e să blocheze ascensiunea prezidențială a lui Ponta, o poate face chiar mai bine și mai eficient în interiorul USL. Dacă Antonescu e candidatul USL la prezidențiale, șansele ca Ponta (răul cel mai mare, înțeleg) să ajungă președinte sînt zero. Nu poți ajunge președinte fără să candidezi.

După ce termină dreapta de spălat Antonescu, să vezi că rămîne ăsta candidat prezidențial din partea USL și să vedeți atunci cum cîștigă alegerile cu 80%, în calitate de singurul rău. Votați-l! E totuși de dreapta și blochează accesul lui Ponta la președinție! Cum o fi ca după ce l-ai spălat și l-ai frecat frumos pînă l-ai făcut shiny să-ți dai seama că de fapt ai spălat candidatul prezidențial al USL?

Argumentul ”contează din partea cui candidează” nu ține, repet. E același om. Președinția se cîștigă pe persoană fizică. Președintele nu e alianță, nu grup, e persoană fizică, cu creier, oase, carne, chelie, cearcăne, zîmbet sau cioc, după caz. USL oricum nu e veșnică. Dacă ni se spune acum că Antonescu va face totuși chestii nu foarte rele ca președinte, păi atunci înseamnă că nu la va face și ca președinte din partea USL, mai ales dacă între timp USL se rupe.

Uite o soluție. Dacă tot sîntem fani Antonescu, păi atunci să ne luptăm să candideze din partea USL, să-i blocheze astfel candidatura lui Ponta la prezidențiale, apoi să conducă țara ca președinte al dreptei, după ce se rupe USL. Dacă USL e atît de puternic și de tare să ne folosim de USL ca să ne punem un candidat de dreapta la prezidențiale. Nu mai cheltuim bani și energii cu prezidențialele. Cîștigăm prezidențialele pe banii și logistica și munca pesediștilor. Și uite așa, candidatul nostru cîștigă en fanfare prezidențialele din partea USL-ului, îl blochează pe Ponta și apoi reprezintă dreapta la  Cotroceni.

Dacă tot e să ținem cu răul cel mai mic, măcar să ținem cu el în USL. În loc să ne luptăm să-l bată Antonescu pe Ponta în turul II al prezidențialelor, cînd va fi mai greu, să ne luptăm să-l bată acum, în lupta pentru candidatura la prezidențiale, cînd e mai ușor. După care îl punem președinte cu mîna și efortul USL-ului. Și uite așa, pac pac, vom avea președinte de dreapta fără cel mai mic efort. Vă dați seama? Vom avea președinte de dreapta fără să avem candidat.

Deci asta era strategia genială a lui Băsescu! Ce proști am fost că nu ne-am dat seama!

Serios vorbind, chiar nu mi se pare o idee bună să spălăm prezidențiabilul USL și să-l facem frecventabil și votabil. Fiindcă e totuși candidatul USL-ului, nu?

PS. Excelentă poza. Dan Brown e etalonul de inteligență și imaginație pentru strategii dreptei.