Posts Tagged → PSD

Va candida Elena Udrea la prezidentiale?

Băsescu vrea să conducă ”dreapta”, opoziția, spuneți-i cum vreți. Pentru Băsescu nu e important să scoată un om puternic acum, pînă la prezidențiale. E important, e decisiv, ca anul 2014 să fie un an ratat, fără acțiuni sau personaje memorabile. Pentru Băsescu ar fi ideal ca 2014 să treacă cît mai repede și fără să se întîmple ceva notabil în politică. Un an care să arate impotența opoziției și necesitatea reîntoarcerii Salvatorului. Dar nu singur.

Pentru Băsescu e important să blocheze orice acțiune pe partea dreaptă și să vină apoi în 2015 ca lider și salvator al opoziției.

Nu vorbim aici doar de pierderea prezidențialelor. Acolo lucrurile sînt cît se poate de clare. Important e ca în turul II să intre un personaj politic care să nu fie capabil să construiască în jurul său un pol de putere. Nu e suficient să piardă prezidențialele, trebuie să le piardă fără să creeze în campanie o mișcare politică în jurul său, fără să creeze un personaj politic viabil și capabil să conducă dreapta după 2014. E nevoie ori de un personaj fără ambiții în ceea ce privește conducerea dreptei, ori de un personaj slab, care să se facă de rîs în turul II. A doua variantă e mai puțin probabilă. O mobilizare a opoziției împotriva lui Ponta, chiar dacă fără șanse de victorie la prezidențiale, riscă să transforme candidatul din turul II într-un lider pentru viitor.

Mai există și a treia variantă cîștigătoare pentru Băsescu, să intre în turul II un om de-al său, un om loial, dar incapabil de independență, incapabil să creeze o mișcare în jurul său. Boc și Udrea sînt nu numai loiali lui Băsescu, dar și incapabili de independență politică față de el. Cel puțin atîta timp cît nu cîștigă prezidențialele, ceea ce e 100% sigur.

Este convins Băsescu că Udrea se poate descurca la prezidențiale fără să-l facă de rîs și să-i distrugă orice șansă de a redeveni liderul opoziției după 2014? Rațional vorbind, ar trebui să fie convins de contrariu, însă e greu să vorbești despre rațiune în contextul dat. Dacă Băsescu ar fi avut ceva rațiune Udrea nu ar fi ajuns aici. Faptul că Udrea e aici, e lider de partid și liderul aripii Băsescu și chiar potențial prezidențiabil, ne arată că ar fi o eroare să pornim de premisa de raționalitate la Băsescu atunci cînd e vorba de Udrea.

Sau poate că lui Băsescu i-a fost frică să investească într-un politician puternic, care i-ar fi luat locul la un moment dat. Fiindcă asta înțelege Băsescu prin loialitate: impotență. Un om din tabăra sa e loial atîta timp cît nu există nicio șansă ca respectivul să-și înlocuiască maestrul. Băsescu vede impotența politică drept o dovadă de loialitate. Și cine poate fi mai loial decît Elena Udrea? Nu există nici o secundă pericolul ca doamna respectivă să-i ia locul lui Băsescu. Poate că tocmai asta iubește Băsescu la ea. Dar are nevoie Băsescu de cineva care să-i țină locul pînă se întoarce de la Cotroceni?

Și totuși, de ce ar avea nevoie Băsescu de Udrea atîta timp cît nu are nicio greață să se implice personal în politica de partid și în campania electorală? Nu e ca și cum Băsescu n-ar avea timp de politică de partid și campanie electorală din cauză de trebi de stat: Nu pare că marile treburi ale statului, chestiuni de anvergură, specifice unui bărbat de stat, îi ocupă timpul, persoana, funcția și imaginea publică astfel încît să nu aibă timp și resurse de imagine disponibile ca să conducă un partid politic și să-i facă campanie electorală. Ce nu poate face Băsescu e să aibă vreo funcție formală în partid, dar nici nu are nevoie pentru a conduce partidul, la urma urmei nici Udrea nu are vreo funcție formală acolo (pentru cei care nu știu sau au uitat, președinte formal al partidului e Eugen Tomac) și nu poate candida la prezidențiale. Deci Udrea nu e pusă acolo ca să-i țină locul lui Băsescu pînă se întoarce formal în politica de partid. Fiindcă Băsescu s-a întors fără probleme în politica de partid, face campanii electorale, participă la întîlnirile electorale ale partidului. Băsescu poate conduce fără grețuri și probleme PMP-ul în toată această perioadă și poate poza în liderul dreptei. Nu mai este de cîteva luni președintele României. Nu degeaba și-a concediat consilierii. Practic, și-a dat demisia sau, mai bine zis, s-a autosuspendat din funcția prezidențială și a revenit, extrem de neinspirat și pe alocuri ridicol, în ringul politic. A arătat că poate fi lider de partid fără să aibă nevoie de vreun paravan. Așa cum Udrea conduce PMP fără să aibă vreo funcție în partid, la fel îl poate conduce și Băsescu, că oricum și-a dat demisia de la Cotroceni și are suficient timp liber. Dealtfel, îl și conduce.

Să zicem totuși că nu se poate băga în toate măruntaiele administrative ale partidului și are nevoie de un bun organizator care să conducă partidul pentru el, iar acel bun organizator ar fi Elena Udrea. Însă nici varianta asta nu stă în picioare. În primul rînd Elena Udrea s-a dovedit un organizator catastrofal cînd a condus filialele București și Constanța iar Bucureștiul a reușit să-l piardă complet pentru ”dreapta”, cu cel mai slab rezultat al dreptei din ultimii 25 de ani. În al doilea rînd, dacă Elena Udrea era doar administratorul partidului, nu ieșea în față, o ținea în linia a doua, în culise, de unde aceasta administra, în condițiile în care în prim planul partidului oricum e Băsescu, fără să-l deranjeze în vreun fel poziția prezidențială, la care oricum practic a renunțat.

Atunci de ce e Elena Udrea în prim planul grupării Băsescu? Dacă Băsescu voia un partid puternic, îl avea fără Udrea. Dacă Băsescu voia să rămînă lider al dreptei, rămînea fără Udrea. Șansele lui Băsescu de a conduce dreapta erau mult mai mari fără Udrea, în condițiile în care principala piedică în calea împăcării lui Băsescu cu PDL, Macovei, justițiarii și cu alte grupări de pe dreapta (grupări din PNL, PNȚcd, NR, FC etc) e Udrea. Băsescu își conducea partidul, așa cum face și acum, și era în prim planul politicii de partid, cum e și acum.

Băsescu putea ”reveni” în politica de partid fără s-o lase pe Elena Udrea să-i țină locul. Fiindcă oricum a revenit în politica de partid și în campanie electorală, fără să-l deranjeze prea mult că, cel puțin formal, e încă președintele României.

Elena Udrea nu e în fruntea grupării băsiste ca să-i țină locul cald lui Băsescu și nici să conducă PMP în lipsa lui Băsescu. Nu de altceva, dar Băsescu nu lipsește decît de la Cotroceni, dar nu din fruntea PMP.

O vede Băsescu pe Elena Udrea ca posibil urmaș al său, ca un mare lider politic? Sînt convins că da.

Băsescu nu are nevoie de Udrea să-i conducă partidul, fiindcă și-l conduce singur. Băsescu nu are nevoie de Udrea să-i țină locul în negocierile cu celelalte grupări de ”dreapta” fiindcă și-l ține singur și oricum Udrea e principalul obstacol în acceptarea lui Băsescu drept lider al opoziției de către celelalte grupări ale dreptei. E suficient ca Băsescu să renunțe la Udrea și are PDL-ul la picioare. Fără Udrea există șanse ca Băsescu să se împace chiar și cu gruparea ”Macovei și justițiarii”. Și chiar cu PNL, PNȚcd, FC și NR.

Nu mai rămîne decît o variantă: Băsescu chiar crede că Udrea e un lider politic de viitor și urmașul său la conducerea dreptei. Probabil că Băsescu chiar nu vrea să revină cîn postura de lider al PMP sau al dreptei și preferă un leadership de cuplu. Băsescu și-a luat asociat la guvernare. Se practica pe la împărații romani sau monarhii din evul mediu. Cînd simțeai că ești la final de carieră, îți luai asociat pe tron moștenitorul regal sau împărătesc, ca să se obișnuiască cu tronul și poporul să se obișnuiască cu el.

Nu PMP e garantat Băsescu. Nu PMP e miza lui Băsescu. Dacă era așa, nu avea nevoie de Elena Udrea.

Elena Udrea e garantată Băsescu. Elena Udrea e miza lui Băsescu.

Și ajungem acum la partea a doua. Alegerile prezidențiale. Crede Băsescu că Elena Udrea îl poate învinge pe Ponta. Probabil nu. Oricît de puternic ar fi iraționalul în povestea asta nu cred că e suficient de puternic încît să-l convingă pe Băsescu de victoria Elenei Udrea la prezidențiale.

Este Băsescu convins că Elena Udrea poate ajunge în turul II și, din postura de challenger al lui Ponta, se poate transforma în liderul opoziției după 2014? Posibil. Este aceasta miza lui Băsescu? Elena Udrea în turul II, liderul opoziției, alături de Băsescu, după o înfrîngere onorabilă în fața lui Ponta?

Este o miză. Deși cred că Băsescu s-ar mulțumi și cu mai puțin. Adică cu Elena Udrea liderul dreptei non-peneliste.

Uitați-vă la candidații dreptei non-peneliste: MRU și Predoiu. După europarlamentare MRU va fi scos din joc. Elena Udrea a și anunțat: ”Cum să ai pretenții la prezidențiale cînd tu nu treci pragul din postura de cap de listă la europarlamentare?” Predoiu nu a fost acceptat nicio secundă de Băsescu și Udrea. În sondajele institutelor pesediste e tras sub Udrea, iar Băsescu îl atacă cu orice ocazie. Nici Băsescu și nici Udrea nu l-au amintit vreodată atunci cînd au vorbit de prezidențiabilii dreptei. Bine, fie vorba între noi, personajul e atît de șters încît nu e nevoie de cine știe ce efort ca să-l ascunzi sub preș.

Lui MRU i se va reproșa că s-a făcut de rîs la europarlamentare și că nu are partid în spate. Lui Predoiu i se va reproșa că e trădător, blatist și că are un scor slab, sub partid, și că, în general, e un candidat moale. Însă, atenție ce vă zic acum, notați în carnețel, în primul rînd i se va reproșa că nu are notorietate.

Avem cîteva posibile argumente ale grupării Băsescu-Udrea:

  1. Ponta e tînăr, are 42 de ani. Nu-l putem învinge cu un bătrîn de vechea gardă. Poporul vrea tineri, vrea o nouă generație de politicieni. Dacă PSD vine cu un tînăr, noi nu putem veni cu un politician din vechea generație. Ne trebuie tot unul tînăr.
  2. Ponta stă bine în sondaje, e vocal și bun de gură, are televiziuni, notorietate și acoperire mediatică. Pentru a-l învinge e nevoie de un candidat cu, atenție mare, notorietate, acoperire mediatică, care știe să facă chestii ca să apară la televizor, să treacă de ”embargoul mediatic al moguloilor”. E nevoie de un candidat vocal, cu prezență publică, bun de gură, curajos și capabil să aducă la vot alegători neinteresați de politică, un candidat spectaculos, cu lipici la mass media din afara politicii.

Vîrsta, notorietatea, curajul, spiritul de luptă, expunerea mediatică, susținerea unui partid important și succesul la poporul simplu nepasionat de politică dar pasionat de mondenități, acestea sînt principalele argumente pentru candidatura Elenei Udrea la prezidențiale.

Argumentul celor care spun că Elena Udrea nu va candida la prezidențiale sînt sondajele. ”Domne, cînd Băsescu va vedea sondajele, îi va trece”.

Sondajele se pot aranja. Deja CSCI o dă pe Elena Udrea pe locul 4, înaintea lui Predoiu și la 3 procente în spatele lui Antonescu și 5 procente în spatele lui MRU. Și mai avem ”potențialul de creștere”, vroba lui Băsescu. ”Da, Elena Udrea încă are un scor mediocru, dar scorul ei va crește, fiindcă e singura care reușește să treacă bariera spre neinteresații de politică. O avea ea 10% (sau la cît or mai ridica-o institutele de sondare ale PSD-ului), dar acești 10% sînt printre cei 40% interesați de politică, votanții actualei clase politice. Să vedeți cum crește ea printre cei 60% neinteresați de politică, cum va reuși să apeleze la „cei 58%”, care vin la vot pentru o altfel de politică, pentru show, blugi și parașute!”

În sondaje l-a rezolvat pe Predoiu. MRU va fi scos din joc după eșecul de la europarlamentare. Pe partea dreptei nepeneliste Udrea nu mai are concurent.

Mai rămîne PNL-ul. Aici lucrurile sînt ceva mai complicate. Antonescu e în cădere libere. Nu are nicio poziționare. Și-a pierdut cariera politică. Era antibăsistul cel mai tare. PNL și Antonescu deveniseră la un moment dat preferații alegătorilor radicali ai stîngii. Vechii feseniști de ani 90, fani Iliescu și Năstase, nemulțumiți de alianța PSD cu PDL din 2009, nemulțumiți de moderația lui Geoană și Ponta, au devenit mari fani PNL și Antonescu în 2010, 2011 și 2012. Între timp, Ponta a preluat stindardul radicalismului, iar Antonescu e într-o non-poziționare care îl va costa cariera politică la vîrf. Cu Udrea candidat, simbolul cel mai detestat al băsismului, mai detestat chiar și decît Băsescu sau Boc, cel care va avea de cîștigat va fi Ponta, reprezentantul antibăsismului radical. În timp ce Antonescu, aflat cu Băsescu și Udrea de aceeași parte a baricadei, posibil aliat cu Udrea în turul II, va pierde votanții antibăsiști ai PNL-ului (nu puțini), fără a fi acceptat de votanții dreptei nepeneliste.

Singura problemă a Elenei Udrea e Iohannis. La fel ca și Antonescu, din postura de aliat cu Udrea și Băsescu, Iohannis nu se va putea baza pe alegătorii antibăsiști ai PNL-ului. Se poate baza însă pe alegătorii dreptei nepeneliste, mai ales pe voturile pedeliștilor anti-Udrea și justițiarilor macoviști. Și se poate baza pe voturile indecișilor ”scîrbiți de politică”, dacă știe să ia distanță de Băsescu și Udrea. Aici rămîne de văzut dacă-l lasă Băsescu și Udrea să ia distanță.

Nu știm cum se descurcă în campanie Iohannis. Ca și lui Predoiu, i se poate reproșa lipsa de notorietate. Trebuie scos cît mai mult în față, ca să-l cunoască lumea, mai ales indecișii, care nu caută știri politice și care nu stau cu ochii pe știrile poliice și internet. Iohannis nu are televiziune și are mari probleme la ieșirile publice. E un mit, însă personajul e șters și nici nu sclipește de inteligență. Ca să-i rămînă mitul în picioare ar trebui ținut ascuns. Însă are nevoie de notorietate și nu cîștigi notorietate stînd ascuns.

Șansa Elenei Udrea e un scor al lui Ponta cît mai mare în turul I. Ponta trebuie să ia de la PNL toți antibăsiștii și să-l lase pe Iohannis (sau Antonescu) în curul electoral gol. Udrea are nevoie de radicalizarea ”luptei” Ponta-Băsescu. Are nevoie să iasă ea cît mai în față, să cîștige notorietate și să gonească spre Ponta orice votanți ai PNL-ului.

Iohannis nu poate fi radical împotriva lui Ponta, fiindcă omul nu poate fi radical, nu e genul, și oricum pînă acum cîteva luni a fost de aceeași parte a baricadei cu Ponta și PSD, și nu de ieri de azi.

Iohannis are nevoie de notorietate și nu o are. Nu are nici instrumente media și talent. Nu poate juca roluri mondene, nu știe să provoace știri, e șters, nu știe să vorbească și nici gînditul nu e unul dintre atuurile sale.

Dar chiar și în condițiile în care Iohannis ajunge în turul II, Udrea va fi cea care va reprezenta dreapta nepenelistă în negocierile pentru turul II. Și sînt convins că Băsescu și cu Udrea vor apărea mai des în turul II decît Iohannis, vor fi liderii campaniei electorale ”pentru Iohannis”, pînă îl vor îngropa pe acesta.

În concluzie, poate ajunge Elena Udrea un lider important al dreptei, asociatul lui Băsescu pe tronul dreptei? Categoric nu.

V-am prezentat însă argumentele și armele grupării Băsescu-Udrea. Și justificările alegătorilor ”dreptei” care vor vota Udrea.

Băsescu pariază pe Udrea, nu e doar un instrument al lui. Crede în Udrea. Și contextul îi este favorabil Elenei Udrea. Predoiu, Antonescu și MRU sînt non-candidați.

Aceste fiind zise, cred că Elena Udrea va candida la prezidențiale și cred că Traian Băsescu va lupta pe viață și pe moarte pentru candidatura Elenei Udrea.

Candidatura Elenei Udrea la prezidențiale va fi cea mai mare victorie a PSD-ului. E Udrea un pericol mai mare decît Ponta? Aceasta e întrebarea la mare modă printre susținătorii ”dreptei”, susținătorii ”alor noștri”.

Da, Elena Udrea este un pericol mai mare decît Ponta. Prin Ponta PSD ocupă stînga. Prin Udrea PSD ocupă și dreapta. Ok, să ocupe stînga, să fie la ei acolo. Însă ar fi de preferat să avem și o dreaptă neocupată de PSD.

PS. Am zis că PSD nu va accepta candidat la prezidențiale pe cineva din afara partidului. Am zis că USL nu se va rupe înainte de alegerile parlamentare din 2012. Am zis că USL se va rupe în primăvara lui 2014, pentru a avea PSD timp să-și pregătească candidatul pentru prezidențiale. Am zis că miza lui Băsescu e distrugerea PDL și conducerea ”dreptei”. Le găsiți pe toate pe Blogary. De obicei îmi ies astea.

Poate fi blocată Udrea? Cu Predoiu și MRU, categoric nu. Există alți candidați? Nu știu. Posibil. Dau două nume, fără însă să fi analizat concret șansele celor doi candidați, S-ar putea să fie nule, să fie două propuneri prostești, nu știu. Mona Muscă șI Monica Macovei sînt cele două nume. Cînd o să am dispoziția și inspirația necesară o să scriu și despre șansele celor două.

UDPATE. Ceea ce vedem acum nu e campania PMP pentru europarlamentare. E campania Elenei Udrea pentru prezidențiale. Mai bine zis, pentru alegerile primare prezidențiale. Elena Udrea, pentru a avea argumente în fața celorlalți potențiali prezidențiabili ai dreptei (MRU, Predoiu, Antonescu, Iohannis) are nevoie de un scor bun în sondaje. Are nevoie de notorietate și de favorabilitate între suporterii lui Băsescu. Și de aici va urma argumentul ”potențialului de creștere”. Elena Udrea nu a fost scoasă în față ca să crească PMP-ul. PMP-ul e doar un pretext pentru a o scoate pe Elena Udrea în față.

Iohannis, aparatorul statului de drept si PSD, agentul schimbarii

Să începem prin a pune la punct cîteva mituri.

Băsescu nu a fost scos din mînecă în 2004. Abia cîștigase cel de-al doilea mandat de primar al capitalei, era președinte al PD, copreședinte al Alianței DA și candidat al acesteia la funcția de prim ministru, era recunoscut ca cel mai important opozant al lui Năstase. Avea notorietate și era adversar politic al pesediștilor de 12 ani, din 1992.

Și încă ceva, Băsescu venea din postura celui care schimbă, după patru ani de mandat prezidențial ai lui Iliescu și patru ani de mandat de premier ai lui Năstase.

Acum agentul schimbării e Ponta, nu candidatul/candidații dreptei. Nu de altceva, dar la Cotroceni de zece ani e Băsescu, nu Ponta sau alt președinte al PSD. PSD va fi partidul care va veni cu un mesaj de noutate și schimbare (cu atît mai mult cu cît și-a schimbat garnitura la vîrf, are lideri tineri și noi, ceea ce nu putem spune despre dreapta, care defilează de ani de zile cu aceleași figuri prăfuite și obosite). Încă nu au trecut decît doi ani de cînd guvernul e condus de Ponta, prea puțin ca oamenii să fie sastisiți și exasperați de Ponta și PSD și oricum, în joc e funcția prezidențială, funcție pe care PSD n-a mai deținut-o din 2004. Poate părea paradoxal pentru un partid care la europarlamentare are un mesaj conservator să vină la prezidențiale cu un mesaj de schimbare, însă PSD este în opoziție în ceea ce privește Președinția și are un candidat tînăr (42 de ani), de fapt cel mai tînăr prezidențiabil cu șanse, și încă foarte mari, din 1990 încoace.

Va reuși dreapta să vină cu un candidat care să fie agentul schimbării, după zece ani de Băsescu la Cotroceni? Și ce înseamnă schimbare? Cum va prezenta dreapta această schimbare? Și cum se va împăca schimbarea cu suportul lui Băsescu și al grupării sale? Orice mesaj de susținere din partea lui Băsescu, a grupării sale sau a PDL-ului pentru candidatul dreptei în turul 2 va submina mesajul acestuia de schimbare, de înnoire.

Cel mai probabil dreapta va merge pe mesajul ”Nu dați toată puterea PSD-ului!”.

Una dintre soluții ar putea fi Iohannis. Are suflet de uselist, soluția Iohannis fiind premergătoarea USL-ului, a fost de partea PSD/PNL și împotriva lui Băsescu atît la prezidențialele din 2009 cît și la măsurile de austeritate din 2009 și lovitura de stat din 2012. Ar fi interesant ca bătălia în turul 2 să se dea între doi susținători ai loviturii de stat din vara lui 2012, unul fiind candidatul apărătorilor statului de drept. Johannis vine oarecum din afara politicii, e relativ nou în PNL, e neamț și are succes la indeciși, apolitici, hipsteri și alți alegători de pe margine.

Și mai are o mare calitate. Ți-l poți imagina la fel de bine candidat prezidențial din partea PSD. Dealtfel, nici nu m-ar mira să fie candidat prezidențial din partea PSD. Așa cum nu m-ar mira să fie candidatul dreptei. Rămîne de văzut care e diferența dintre Iohannis alesul din partea PSD și Iohannis alesul din partea iubitorilor statului de drept. Ce-i desparte pe cei doi Iohanniși, cel care ar fi ales sub sigla PSD și cel care ar fi ales sub sigla apărătorilor statului de drept? Bine, veți spune că susținerea din partea apărătorilor statului de drept îl va obliga să se comporte ca atare și să lupte pentru statul de drept și împotriva corupției. Dacă e așa, păi atunci haideți să-l susținem pe Ponta, că oricum are șanse mai mari la prezidențiale și susținerea noastră îl va obliga să lupte pentru statul de drept și împotriva corupției.

Cea mai bună soluție ar fi ca Iohannis să fie candidatul PSD-ului și să devină președintele pro-occidental, apărător al statului de drept, susținător al idealurilor dreptei și luptei anticorupție, pe resursele, munca și finanțele pesediștilor.

Sint mindru ca eurocampionii ridica Romania ta in fiecare casa

Cîteva comentarii despre mesajele de campanie ale PSD, PNL, PDL, PNȚcd, PMP și PFC.

PSD

Sînt mîndru că sînt român.

Un mesaj aparent eurosceptic și aparent conservator. Un observator superficial al scenei politice românești ar fi surprins de un asemenea mesaj din partea unui partid presupus socialist, însă, ne place sau nu, PSD e mai degrabă un partid conservator decît socialist. Dincolo de etatism și asistențialism, pe temele naționale și culturale, PSD n-a jucat deloc socialist. Și acesta e și motivul pentru care de 25 de ani a rămas un partid de succes. PSD trebuie să fie aibă mesaje conservatoare, nu are de ales. Nu de altceva, dar, de multe ori, e singurul partid care ajunge în fiecare casă și are structurile și resursele să se adreseze mediilor tradiționale, conservatoare.

Mesajul PSD din aceasta campanie se adresează tuturor celor care se simt umiliți de Europa (Înalta Poartă), tuturor celor pentru care viziunea despre lume, viață și istorie vine din manualul de istorie de clasa a VII a din 1978 sau 1983 și din filmele lui Sergiu Nicolaescu, acea viziune pe care o putem rezuma așa: Naționalismul de după blocurile gri. PSD apelează la cei cu mentalitate de gașcă, care detestă gaborii. Există băieții, cartierul, șatra, banda, gașca și există stăpînirea, autoritățile, dirigu, profa, gaborii, garda, cei care ne controlează și ne strică armonia organică. Existăm noi, românii, și există Europa. Trebuie s-o șmecherim cînd ne controlează, să ne prefacem că-i acceptăm regulile, s-o păpăm de bani și să-i dăm cu tifla cînd ne face morală.

În context, acest ”sînt mîndru că sînt român” nu e un mesaj pozitiv, ci unul mai degrabă țîfnos și vine în contextul campaniei antieuropene a USL din ultimii patru ani. O campanie care vine din interesul pesediștilor de a scăpa de justiție și a putea fura în voie și care rezonează cu antioccidentalismul, fobia de autorități și reguli și naționalismul de după blocuri a majorității populației.

Nu e un mesaj eurosceptic fiindcă PSD nu pune în discuție valorile în jurul căreia se unește Europa și nici modalitățile concrete prin care o face. PSD nu pune în discuție o anumită viziune europeană și nu propune o altă viziune. PSD nu are nemulțumiri doctrinare. Vrea doar bani fără control. Pesediștii nu sînt sceptici cu privire la Uniunea Europeană, ci cu privire la justiție, așa cum un hoț de mașini e sceptic cînd aude sirena poliției. Nu cred că există vreun tîlhar, spărgător de bănci sau hoț de mașini care să se umple de entuziasm și optimism cînd vede mașina de poliție sau cînd îi aude sirena.

Sloganul e la persoana I. PSD se identifică cu alegătorul. Îi citește gîndurile. Era o reclamă, parcă la o companie de telefonie mobilă, în care gîndurile trecătorilor apăreau sub formă de texte. La așa ceva se pretează sloganul PSD-ului. PSD citește gîndurile trecătorului și le pune pe afișe. Sloganul nu e în ghilimele. Nu e un citat. Sînt gîndurile mele, ale trecătorului. Merg pe stradă și citesc ”Sînt mîndru că sînt român”. Ah, gînd la gînd cu bucurie. Am citit-o sau chiar o gîndeam eu? Uite, eu o spun, la persoana I, nu PSD-ul. Dar o spun sub sigla PSD.

PNL

Eurocampionii. Cea mai bună echipă.

Un mesaj care respiră competiție, performanță, excelență, merit, superlativ. Un mesaj liberal. PNL pune accent pe calitatea candidaților, a indivizilor. E cel mai apolitic mesaj. PNL se adresează celor cu spirit de competiție dezvoltat, care cred în performanță, excelență, premii, recorduri. Corporatiștii, tineretul urban care are un acut spirit de competiție, fanii sportului, chiar dacă nu foarte pasionați de politică, ar putea fi atrași de un asemenea mesaj. Am mai spus, PNL e brandul politic cu cei mai apolitici fani. E partidul elitelor corporatiste. Pentru yupiși, PNL și liberal înseamnă statut, performanță, merit, civilizație urbană, modernitate, indiferent de ce lideri și poziționări politice ar avea. Aceștia nu votează politic. Nu e un vot dat unui partid, e un vot dat propriului statut. E o declarație de statut social. Am îndeplinit unul dintre ritualurile cool ale modernității corporatist-urbane, am eliminat glutenul din alimentație și am votat cu PNL.

Și încă ceva, pe 24 mai, în seara de dinainte de alegeri, se va juca finala Ligii Campionilor, pe Estadio da Luz din Lisabona. Cu o seară înainte de alegeri se va vorbi de eurocampioni, se va cînta imnul, se va îmnîna Cupa. Nu degeaba peneliștii s-au asociat cu tot ce înseamnă simbolistica și formalitățile evenimentului. În ziua alegerilor, memoria victoriei și a festivității de premiere va fi vie, mai ales la yupișii urbani.

Mesajul nu conține nicio promisiune și nu comunică cu alegătorul. Înțelegem că echipa PNL e cea mai bună, e eurocampioană. Și atît. Își prezintă doar palmaresul. Pentru ce? Liberalii sînt deja cîștigători, deja campioni. Nu e nici măcar o chemare la luptă. E prezentarea unei cupe, un eveniment de premiere. E un reenactment, un mock up al unei festivități de premiere din lumea sportului. Nici măcar nu e o premiere reală, politică. Alegătorul nu are nimic de cîștigat din asta, nu i se promite nimic. El nici măcar nu face parte din poveste, nu e amintit nicăieri. Echipa PNL își prezintă medaliile și cupa, arată poze de la festivitatea de premiere.

PDL

Europa în fiecare casă.

Mesaj pro-european și socialist. ”Europa” are conotație pozitivă, e ”binele”, iar ”în fiecare casă” e un mesaj inclusivist și egalitarist. PDL se adresează celor care se simt neglijați sau cărora le e teamă că nu vor primi. Cei atenți la mesajele de genul ”în fiecare casă”, ”pentru fiecare om” sînt cei care se simt de obicei discriminați, lăsați de izbeliște, dați la o parte, rămași la coadă, care primesc mai puțin decît ceilalți sau nu primesc deloc. ”Europa” va ajunge la toți, se va da cîte una să ajungă la toată lumea. Rămîne de văzut dacă cei pentru care ”Europa” are conotație pozitivă sînt și cei care se simt neglijați, dați la o parte, care suspină după inclusivism și egalitarism. N-aș prea crede, însă nu am văzut cercetări sociologice pe temă, așa că nu pot băga mîna în foc. Însă, repet, n-aș prea crede că pentru aceia care vor să se dea la toată lumea Europa are o conotație pozitivă. Poate avea în 2005, în 2007 sau chiar 2009, dar nu acum.

Sloganul nu are predicat și nici subiect. Cine face ce? Care e acțiunea și cine e personajul principal? Vom aduce noi Europa în fiecare casă? Va veni ea în fiecare casă? Vă luați voi cîte o Europă în fiecare casă? Care e legătura dintre mine, alegător, și tine, candidat? Cum comunicăm? Cum decurge povestea dintre noi? Care e predicatul? Nu e o promisiune pe care candidatul i-o face alegătorului. Nu e un contract. Nu e o afirmație. E o frîntură de exprimare care plutește în aer. Cine vorbește? Candidatul? Naratorul? Nimeni? E din eter?

PNȚcd

Apărăm România ta.

Un mesaj eurosceptic și conservator. PNȚcd apără România. În contextul alegerilor europene e un mesaj eurosceptic. Dar PNȚcd nu apără orice Românie. Nu apără România în general. Apără ”România ta”.  Mesajul are mai degrabă conotație civilzațională decît națională. ”România ta” înseamnă un mod de viață, o anumită civilizație, tradiție. Dacă era simplu ”PNȚcd apără România” atunci puteam vorbi de un mesaj eminamente național, în care patria e în pericol și cavalerul țărănist o apără de un inamic din exterior. Cu acel pronume posesiv la singular lucrurile se schimbă radical. PNȚcd apără o stare de fapt, România așa cum o știi tu, așa cum o vezi tu. România aici nu e un spațiu geografic, un stat, ci un mod de viață, un fel de a trăi și a vedea lucrurile. Nici inamicul, cel care de care trebuie să ne apărăm, nu e un spațiu geografic, ci, la fel, un mod de viață, de a vedea lucrurile.

Promotoarea acestui nou mod de viață de care PNȚcd apără România ta e Uniunea Europeană. De aceea spuneam că mesajul este eurosceptic. PNȚcd este, în fapt, singurul partid românesc cu un mesaj cu adevărat eurosceptic.

PNȚcd, spre deosebire de PSD, se adresează euroscepticilor ideologici. Adică unei nișe, unei pături subțiri de alegători educați, din mediul urban, nemulțumiți de ideologia care a pus stăpînire pe Uniunea Europeană și pe care ei o percep ca nocivă (corectitudine politică, ateism, egalitarism, relativism moral, multiculturalism, defetism, antioccidentalism).

Pentru PNȚcd și în general pentru cei care intră pe acest teren există riscul să confunde planurile și să vrea să apere România nu de ideologia stîngii, ci de Occident, iar euroscepticismul, care e mai degrabă un scepticism față de încercările Uniunii Europene de a impune ideologia noii stîngi, să se transformă într-un real scepticism față de Europa și Occident.

Adresarea din slogan e directă, la persoana a II a. Alegătorul e tratat la singular, ceea ce face să crească nivelul de intimitate și implicare a alegătorului și transformă România dintr-un spațiu geografic într-un set de valori și convingeri intime.

PMP

Ridică România.

E un mesaj vag, fără încărcătură politică. Pemepiștii nu se adresează alegătorilor (nu e niciun semn de exclamare, deci nu vorbim de un îndemn). Vorbește mai degrabă naratorul, o voce din off, care ne spune că pemepiștii ridică România. Nu ”Ridicăm România” sau ”Vom ridica Români”, ci ”Ridică România”. Pemepiștii, deși pe afișe se îndreaptă spre alegători, nu se adresează acestora. Ei vin spre alegători și un voice over îi prezintă, spune ceva despre ei. Ceva destul de vag, dealtfel. Deși protagoniștii sînt în blugi, vorbesc geopolitic (”România”), nu se adresează alegătorilor, nu le promit acestora ceva, nu vorbesc cu o categorie sau tipologie de alegători. Ei vorbesc, mă rog, de fapt vocea din off (Cotimanis, Geo Raețchi, Octavian Ursulescu, Însuși Zeus?), despre România, despre țară. Chestiuni importante, de anvergură. În blugi și cămeșe albe. Statul, țara, chestiunile majore, importante, grele, sînt de costum, de oameni de stat, nu de blugi și tinerețe cool. Sau poate e un flash mob, d-aia ei tac și vorbește vocea din off, că la flash mob-uri nu se vorbește. Dar dacă e cool și blugi și flash mob nu e ”România”. Nu e ”Țara”, ”Statul”, ”Economia”; ”Diplomația” și alte cestiuni grave sau chiar gravissime.

Iar cînd de îmbraci în blugi și cămeșă casuală nu te prezintă o voce din off, ca pe Regina Angliei cînd intră în salon. Te prezinți tu. De fapt mesajul PMP e un film cu narator. Sau o trupă de vedete prezentată de Octavian Ursulescu. Nici nu se știe cine ridică România. E la singular? La plural? La masculin? La feminin? Ei ridică România? El ridică România? Ea ridică România? Cine ridică România?

Nu mai discutăm de conotațiile sexuale în contextul în care personajul principal al PMP e o doamnă exhibiționistă cu pretenții de bombă sexy sau divă politică. Dar, mă rog, astea țin de anecdotică, nu aici e marea problemă a sloganului. Repet, România și prezentarea la persoana a III a (vocea din off), fără ca protagoniștii să se adreseze alegătorului, deși se îndreaptă spre el, în condițiile în care PMP se poziționează ca partid cool, în blugi, se potrivesc mesajului și imaginii partidului ca nuca în perete. Chestia asta cu niște băieți și fete, foarte hotărîți și fotoșopați pînă la zombiness, care se îndreaptă spre mine fără să mi se adreseze, plus o voce din off (Zeus?) care vorbește despre chestii grave și serioase e cam creepy.

PFC

Schimbă-i cu Forța!

Viol. Molestare. Joc de cuvinte de clasa a III a  de la Penitenciarul Jilava, secția violatori periculoși în curs de alfabetizare. În slogan ”forță” e sinonim cu ”silă”. Siluiește-i! Da, e vorba de politicieni, dar who cares? Mesajul are conotații neplăcute spre horror și lasă un gust amar trecătorului. E agresiv, e imperativ și nu vorbește nimic despre PFC. Forța Civică nu promite nimic, nu ne spune ce va face. Doar le cere alegătorilor să facă ceva și le-o cere pe un ton agresiv și într-un joc de cuvinte extrem de nefericit. Forța Civică s-a spălat pe mîini. Și-a făcut treaba. Acum e rîndul alegătorului să acționeze. Și acest lucru îi e de-a dreptul scuipat în față de MRU și ai săi. Forța Civică nu promite, cere. Și nu orice, ci violență.

Un slogan catastrofal. Ca să nu mai spunem că potențialii alegători ai PFC nu sînt chiar peremiștii cu un deget în priză și cu creierii încinși, care să rezoneze la astfel de îndemnuri violente la luptă. Alegătorii PFC sînt mai moderați, dubitativi chiar, indeciși. Ei vorbesc întotdeauna cu domnia sa și domnia voastră. N-are rost să țipi la ei într-un slogan care te face să-ți imaginezi tot felul de violențe.

 

 

Basescu si Ponta, un scandal reciproc avantajos electoral

Băsescu și Ponta, prin scandalul ăsta, își mobilizează reciproc nucleele dure ale electoratului și îndepărtează ”votanții outsideri”, care, scîrbiți de bruiaj, scandal, înjurături și certuri, vor sta acasă.  La europarlamentare, PSD are un dezavantaj față de PNL, iar PMP față de PDL. De aici și nevoia de a crește cele două partide și de a scoate din joc orice teme europene (liberalii, yupișii, Macovei etc).

Macovei are o bună imagine ca europarlamentar, PDL e un partid puternic în PPE. În același timp, alegerile europarlamentare sînt bune de scos la vot electoratul urban, tînăr, educat, cosmopolit, cu preocupări europene, civilizație, ecologie  și alte asemenea, adică electoratul predispus să voteze PNL.

Astfel, pentru bruiaj, Ponta și Băsescu trebuie să bată în tobe, să sufle în trompete, să facă un zgomot cît mai asurzitor cu putință, astfel încît să nu mai existe mediatic decît scandalul lor cu iz de mahala, să nu se mai audă nimic de celelalte partide și personaje politice. La final, trebuie să vină la vot doar votanții cu spume la gură, cu venele plesnite, în călduri, peluzele celor două echipe, peluza care îl urăște de moarte pe Băsescu și votează, astfel, cu Ponta (PSD) și peluza care îl urăște de moarte pe Ponta și votează, în consecință, cu Băsescu (PMP).

”Lasă-ne, domne, e război pe viață și pe moarte și vouă vă arde de mofturi intelectual fandosite, teme europene, hipstereală, națiune, Putin și Macovei! Neneeee! Și-o trage Chioru Matrafoxat cu Victor Viorel Dottore Plagy!!! Dați pe Antenă și B1, lăsați orice altceva deoparte.”

Timp de o lună, pînă la 25 mai, vom avea un scandal monstru, cu scuipături și înjurături, între Băsescu și Ponta și politic vor exista doar ei pe scenă. Ei, nucleele dure ale electoratului lor (haterii lui Băsescu și haterii lui Ponta) și cam atît. Restul se vor retrage scîrbiți. De aceea scandalul trebuie să fie cît mai mare, zgomotul cînd mai asurzitor și enervant, înjurăturile cît mai violente, atacurile cît mai josnice. Cei doi s-ar fi băgat și la o suspendare reciproc avantajoasă (ideală pentru ambii), însă nu pot din cauza Occidentului, care s-a săturat de toți zănaticii, mai ales de cînd cu Putin călare pe Ucraina.

Ar fi prea frumos ca măcar o părticică din electorat să-i ignore și să vină la vot și să voteze orice altceva decît pe cei doi și pe ai lor. Dar e greu de crezut că se va întîmpla așa. Avem wrestling, cu toate regulile wrestlingului, fără excepție, să spargem semințe, capete și să dăm pe canalul de wrestling!

Branduri politice (PSD, PNL, PNTcd)

Statul. Norma. Autoritatea. (PSD)

PSD e stabilitatea, e norma. Ceilalți, intelectuali, privatizați, partide, golani, tineret, străini, sînt excepții. Din cînd în cînd externalizăm, privatizăm, ne dăm soarta și pe mîna lor, încercăm și varianta mai îndrăzneață, varianta alternativă. După care naționalizăm iarăși și revenim la normă. PSD e reperul. E by defaultul. E stăpînirea. E uniforma. E legitimația oficială. PSD e statul însuși. Fiindcă din stat s-a născut. Să nu uităm că în decembrie 1989 administrația comunistă, de la nivel central (mai puțin vîrfurile) și de la nivel local, de la București pînă în ultimul sătuc, s-a transformat în CFSN și apoi, în ianuarie 1990, cînd cu sula lui Coposu în coastele lui Iliescu, și-a anunțat participarea în alegeri ca FSN. Statul s-a înscris atunci în alegeri. Și, deși nu mai are forța de atunci, deși a încercat cîteva reforme și rebranduiri, a rămas statul. E partidul celor care vor stabilitate și normă și autoritate. După cum știm, Statul e cel mai competent. Oricum, e singurul competent și legitim să se ocupe de chestiile importante, care nu pot fi lăsate pe mîna ”privatizaților”, pe mîna celor neinvestiți cu autoritate, pe mîna hazardului. Doar statul se poate ocupa de educație, sănătate, mediu, economie, familie, copii, bătrîni, resurse, străzi, clădiri, cultură, istorie. Doar statul vrea, poate și nu are interese proprii. Înlocuiți acum Statul cu PSD și veți vedea de ce PSD e de departe cel mai de succes brand politic românesc. Un brand care oferă siguranță, dar intimidează prin control și putere.

PSD trebuie să fie atent la riscul de a deveni strivitor și arogant (așa a pierdut alegerile în 1996, 2004 și 2009).

Are nevoie de un pic de umilință, slăbiciune și trebuie să lase hățurile mai slabe, fără să le dea drumul însă. Iubitorilor de siguranță și dependență trebuie să li se dea din cînd în cînd impresia că au controlul, că se pot plimba cinci minute prin curtea închisorii (no pun intended).

PSD are de unde alege. Bazinul celor dependenți de stat, de rețelele statului, care vor stabilitate și care cred că doar statul are legitimitatea de a face, este extrem de extins. Pasivii sînt ai PSD-ului.

Rebelul fără cauză. Energie și libertate. (PNL)

PNL e brandul politic cel mai comod și cu libertatea de manevră cea mai mare. Nu are încărcătură etică. Și, deși pare ciudat, e brandul cu cea mai scăzută încărcătură politică. Nu are reguli. Nu cere performanță. E energie pură. E gratuitate. E relaxare. E jemanfișism. E libertate și atît. E o stare de spirit. E un fel de a fi. ”Eu votez cu liberalii fiindcă eu dintotdeauna am fost liberal prin structură, e felul meu de a fi.” PNL nu trădează, nu face compromisuri, nu e corupt, nu gafează. PNL își manifestă libertatea și energia. PNL sînt niște corporatiști rebeli care aleargă prin parc. Nu e partid anticomunist. Nu e nici măcar istoric. Nu face politică pe metereze. E partid de yupiși și liber profesioniști. Energie fără etică și fără scop. PNL e decaf. Cafeaua fără cofeină sau țigara cu aburi. Se poate pufăi, nici nu trebuie să tragi în piept. E o adiere, un fum, o briză. Flu flu. Un brand care oferă libertăți, dar prea apos și lipsit de consistență și direcție.

PNL trebuie să fie atent la riscul de a deveni irelevant în gratuitatea, neutralitatea și flexibilitatea sa.

Are nevoie de o țintă, de un pic de concentrare. Chiar și corporatiștii se mai scot din cînd în cînd la paintball.

Are, de asemenea, un bazin extins. Toată lumea neutră și liberă, asexuată politic, dar iubitoare de libertate, modernitate, exclusivism elitic și de nonconformism se simte liberală ”structural”. Numai că ăștia nu-s foarte ușor de adus la vot. În momentele de război pe metereze, foarte încărcate etic și politic, brandul PNL nu strălucește electoral (de obicei în astfel de momente PNL merge în alianță, ca în 1996, 2004 și 2012). Neutrii sînt ai PNL-ului.

Luptătorul. Națiunea. Istoria. (PNȚcd)

PNȚcd e brandul politic cel mai pretențios și greu de gestionat. Un brand greu, la propriu. Un nucleu dur, din cel mai greu metal. Heavy metal. Dacă-l scapi din mînă și-ți cade pe picior, poți să-ți iei adio de la picior. Fiindcă are cea mai puternică încărcătură etică. E brandul din munți, cu pușca la ochi. E tradiție, e istorie, e luptă națională, e consecvență. Are o puternică încărcătură națională și istorică. În PSD intri fiindcă vrei să lucrezi la stat, să ai asigurată ziua de mîine, în PNL intri fiindcă dintotdeauna ai fost liberal prin structură, că te simți rebel și mai altfel decît conformiștii, în PNȚcd intri fiindcă ai de dus o luptă, de urmat o tradiție, de salvat o nație și de trăit o istorie. PNȚcd nu-și permite incosecvențe, compromisuri, aventuri, libertăți etice, devieri oricît de mici. Dacă facem o analogie hidro, care i-ar plăcea lui Iliescu, PSD e canalul amenajat pe care se merge cu vaporașul în mod organizat, pe un traseu stabilit de organizatori asupra căruia nu ai niciun control, PNL e un lac mare și puțin adînc, pe care te plimbi în voie, fără țintă și fără riscul de a te îneca, dar fără un țărm la care să ajungi, iar PNȚcd e un rîu de munte, îngust și repede, în care la cea mai mică neatenție te trezești aruncat pe mal sau cu capul zdrobit de pietre. Dacă PNL-ului nu numai că i s-au iertat, dar nici măcar nu i s-au reproșat trădările, compromisurile și gafele, și le-a supraviețuit fără probleme, PNȚcd-ului nu i s-a iertat erorile și pașii pe de lături din 1996-2000 și decizia catastrofală de la alegerile din 2000. Un brand puternic, consistent, foarte concentrat, însă prea rigid, prea obositor de urmărit.

PNȚcd trebuie să fie atent la riscul de a deveni prea sectar și încruntat.

Are nevoie de un pic de deschidere, de seninătate și lejeritate. Chiar și partizanii, într-o pauză de salvat patria și valorile, se mai așază într-o rînă, trag din țigară, se uită pe poze cu Rita Hayworth (nu știți voi cine, n-aveți treabă) și fac glume deșucheate.

Are un bazin mai restrîns, dar care, în momente cu încărcătură politică, etică și națională, cînd mizele sînt istorice, poate fi extins și activat mai ușor. Activii sînt ai PNȚcd-ului.

Romania, prizoniera a retelelor comunist-securiste

Structurile și cele patru aripi care au moștenit PCR și Securitatea

Partidele politice care reprezintă ”structurile” (PSD, PNL, PDL, PMP) nu au nevoie de promovare media pentru a strînge semnături. Deși își fac, fiindcă au televiziuni, politicieni care le fac publicitate electorală din cele mai înalte poziții politice și care pot apărea zilnic la televizor din postura de demnitari ai statului aflați și plătiți în funcții publice. Aceste partide, care au președinți de stat, premieri, miniștri, parlamentari, președinți de consilii județene și primari își fac zilnic campanie electorală prin mass media. Dar chiar și dacă nu și-ar face, tot ar putea strînge fără probleme semnături pentru înscrierea la alegeri, reînscrierea la Tribunal sau pentru rudele sau apropiații care vor să candideze independent la mișto. O pot face prin intermediul structurilor de partid, ale statului și economice pe care le au la dispoziție. E suficient să-și pună la lucru structurile din teritoriu, inclusiv instituțiile publice aflate în subordinea primarilor, președinții de consilii județene, miniștrilor sau directorilor de deconcentrate. Au logistică, au pîrghii instituționale, au resursă umană (inclusiv funcționarii și angajații publici), au bani și capacitatea de a stoarce bani din teritoriu, prin diverse metode (promisiuni de contracte, investiții, finanțări, șantaj, amenințare etc).

Libertatea de asociere și dreptul de a fi ales

Partidele mici, cetățenii care vor să înființeze un partid și nu sînt parte a acestui establishment mafiot și candidații independenți nu au la dispoziție resursele logistice, financiare, umane, nu au la dispoziție resursele statului și pîrghiile prin care pot obține astfel de resurse. Astfel, aceste partide mici și simpli cetățeni care vor să înființeze un partid sau să candideze independent, nu pot obține prin intermediul structurilor cele 25 000 de semnături din 18 județe necesare înființării unui nou partid sau reînscrierii în an pre-electoral sau sutele de mii de semnături necesare înscrierii în cursa electorală, la europarlamentare, prezidențiale, parlamentare sau locale. Nici nu beneficiază de prezența unor politicieni în funcții publice care să le permită acestora să iasă în mass media private și de stat, locale sau centrale, și să facă campanie partidului preferat. Singura lor șansă, în sistemul românesc prizonier mafiei politice moștenitoare a PCR și Securității, e să-și facă promovare, așa cum știu și pot, prin mass media și internet. Aflăm, mai nou, că nici asta nu e posibil, fiindcă promovarea în vederea strîngerii de semnături e considerată campanie electorală și interzisă în afara perioadei dedicate campaniei electorale. Dar, ca să ajungi în campania electorală, trebuie să te înscrii în alegeri. Dar nu-ți poți promova ideile, fiindcă sînt idei politice și promovarea lor în afara campaniei electorale e interzisă. Atunci cum să strîngi semnături? Cum să comunici oamenilor ideile tale? Cum să se semneze oamenii pentru înființarea partidului sau pentru susținerea candidaturii, dacă tu nu ai voie să le comunici ideile tale politice? Și nu e vorba de trei oameni, cărora le poți comunica ideile la o bere. E vorba de 25 000 de oameni în 18 județe sau de 100 000 de oameni sau 200 000 de oameni. Cum ajung ideile tale în zeci de județe, la zeci și sute de mii de oameni dacă nu ai structuri și îți este interzis să comunici prin mass media? Da, bine, știm. Ai prieteni. Cel puțin așa ne-a spus un om politic că și-ar fi strîns un membru al familiei sale cele 150 000 de semnături, prin intermediul prietenilor. Trecem peste miștocăreala groasă a respectivului om politic la adresa prostimii care l-a votat și întrebăm: dacă nu ești neam cu cine trebuie, dacă nu ești parte a structurilor, cum poți strînge sute de mii de semnături și cum îți poți face cunoscute ideile dacă îți este interzis accesul la mass media?

Libertatea de expresie

În primul rînd, aceasta este o aberație totalitară prin care se interzice exprimarea și comunicarea pe teme politice cu excepția a o lună la patru ani, care anulează cetățenilor libertatea politică și de expresie.

În al doilea rînd, se blochează complet accesul cetățenilor la viața politică și li se interzice, de facto, dreptul de a fi aleși. Astfel, au dreptul de a fi aleși și de a se exprima doar moștenitorii PCR și ai Securității, strînși în cele patru partide ale ”structurilor” și rețelelor comunist-securiste, și care populează la toate nivelurile statul și administrația, ocupînd toate demnitățile publice și pozițiile administrative. Tuturor celorlalți li se blochează, prin lege, accesul la viața politică. Dacă cei care vor să facă politică, să înființeze un partid sau să candideze la o funcție publică nu au structuri, inclusiv ale statului, și le este interzis, prin lege, accesul la mass media, cum pot ei îndeplini condițiile absurde, cu iz totalitar, care li se impun pentru a se asocia și exprima politic? Cum pot strînge semnături pentru a înființa un partid sau pentru a candida independent?

România, un Uzbekistan mai viclean

Din punctul de vedere al libertății de expresie, al libertății de asociere și manifestare politică, România e în afara Europei, cam pe la nivelul Uzbekistanului. Fără modificarea legii partidelor și eliminarea condițiilor aberante pentru înființarea unui partid și participarea în alegeri a partidelor mici și indepndenților, decizia politică, decizia asupra vieții noastre, rămîne o afacere de famiglie comunist-securistă, rămîne apanajul rețelelor comuniste și securiste care conduc România, fără întrerupere, de 25 de ani, de la cel mai înalt nivel pînă la cel mai de jos nivel al statului.

PS. CNA e o instituție totalitară care trebuie desființată imediat.

In 2014 PCR ramine partidul cu cele mai puternice structuri

FSN a moștenit rețelele politico-economice de la PCR și Securitate. FSN s-a rupt, succesiv, în PSD, PDL, PC, PRM, UNPR și PMP. PNL a primit și el o parte, ca să nu rămînă în afara sistemului. Acestea sînt faimoasele structuri ale partidelor. În fapt, e o singură structură, reprezentată politic la putere și în opoziție, dar care economic se află numai la putere. Această structură e reprezentată de funcționarii din instituțiile statului și de clientela economică a partidelor, de camalele de sifonare a bugetului.

Sînt ca jefuitorii de trenuri din filmele western. Politicienii și funcționarii se urcă în tren (statul) din mers, călare pe alegători (caii fără de care nu ar putea urmări trenul și nu ar putea sări în el) și de acolo aruncă sacii cu bani (bugetul) celor care așteaptă jos, adică clientelei economice și asistaților.

Da, se mai și ceartă între ei, dar o fac din lăcomie sau de ochii lumii. Ca un astfel de sistem să funcționeze în democrație și să aibă credibilitate la bizonul votant trebuie să existe, formal, mai multe partide, putere și opoziție. Formal doar. La noi nu există cu adevărat traseism. Partidele sînt făcute pe aceeași structură și și-o împart între ele. Membrii structurii se mișcă, formal, de la un partid la altul, însă, în realitate există un singur mare partid, PCR, și dinamica din interiorul său nu e propriu zis traseism.

Fără eliminarea condițiilor absurde de la înființarea partidelor (de exemplu, condiționarea geografică de la strîngerea de semnături pentru înființarea unui partid este considerată de Comisia de la Veneția antidemicratică și discriminatorie) și de la înscrierea în alegeri nu vom reuși să spargem monopolul PCR și al Securității.

De ce s-a destructurat dreapta?

Antena 3 și USL au fost cele două mari atuuri strategice în războiul psihologic împotriva lui Băsescu și PDL-ului. Ambele au condus la demoralizarea și demobilizarea liderilor politici și militanților grupării Băsescu/PDL, iar în final, la destructurarea acestei grupări. USL nu a a cîștigat întîi alegerile și apoi a destructurat dreapta, ci invers. Dreapta s-a destructurat de frica Antenei 3 (marele bluf cîștigător al lui Felix) și a USL-ului.

Toate astea au fost posibile dintr-un singur motiv: dreapta românească gîndește la fel ca stînga românească, crede în aceleași valori și se sperie de aceleași lucruri. Iubirea de populism, etatism și structuri ale baronetului de stat a pierdut dreapta.

USL și Antena 3 au spus zilnic, ani de zile, dreptei că va pierde fiindcă a încălcat regulile populismului, dreapta însăși era convinsă că i se va întîmpla o imensă nenorocire dacă se atinge de mafie și populism. Pînă la urmă dreapta, de frică, a făcut implozie. Nu orgoliile și certurile au destructurat-o ci lipsa de principii. Oamenilor care credeau în populism și structuri li s-a spus că populismul și structurile nu mai sînt de partea lor. A fost suficient ca să dezarmeze.

Dacă „dreapta” de partid vrea să se restructureze în jurul populismului și etatismului, așa cum dă semne, și nu în jurul valorilor doctrinare ale dreptei, nu va reuși. Nu aceasta e soluția restructurării, e doar motivul destructurării.

Luptele fratricide PDL-PMP si PSD-PNL, o necesitate electorala

Apropo de prostia nesfîrșită care circulă, absolut surprinzător, printre atîția oameni inteligenți: ”PMP și PDL nu trebuie să se atace între ele, ca să cîștige voturi trebuie să atace PSD-ul.”

Am zis-o și scris-o încă de acum un an, public și în discuții private: singura șansă a PMP e să se declare moștenitorul lui Băsescu și să atace cît mai virulent PDL pentru trădarea idealurilor băsiste.

Singura șansă a PDL de a-și păstra alegătorii e să contrapună băsismului valoarea pedismului tradițional, să se victimizeze față de atacurile PMP, să contracareze imaginea de justițiar a lui Băsescu cu imaginea de justițiar a lui Macovei, să păstreze, prin prezența lui Macovei, liderii de opinie ai intelectualilor și justițiarilor de partea sa. Și, la rîndul său, să atace PMP-ul și să-l acuze de trădare.

Ce ar putea cîștiga PMP și PDL prin atacurile la PSD? Absolut nimic. Votanții dezamăgiți de PSD vor vota extremiștii populiști sau vor sta acasă. La europarlamentare important e ca partidele să-și țină militanții în priză. Fiindcă doar aceștia vor veni la vot. Orice încercare a PMP sau PDL de a se adresa electoratului pesedist sau penelist e o pierdere de timp, energie și resurse de tot felul. E o imbecilitate fără margini.

PMP și PDL nu mai au resurse de creștere. Nu pot atrage electoratul USL, nici măcar pe cel dezamăgit, nu pot atrage alt electorat. Tot ce pot să facă e să lupte pe acel bazin de 1,5 milioane de alegători pe care îl împart. E singurul lor electorat. PMP și PDL funcționează asemeni vaselor comunicante. Un votant pierdut de unul va fi cîștigat de celălalt.

În acest electorat există și nostalgicii unității, așa cum și în electoratul USL găsim nostalgicii unității USL. Vinovatul pentru ruperea unității plătește. De aici și necesitatea acuzațiilor de trădare și falselor apeluri la unitate.

Atacurile din partea PMP sau PDL la PSD/PNL trebuie să existe doar pentru a contracara posibile acuzații de blat.

Repet, în logică strict electorală, PDL și PMP nu au de cîștigat decît unul în raport cu celălalt, decît dacă iau voturi unul de la celălalt (sau, mai bine zis, dacă PMP ia de la PDL sau dacă PDL reușește să-și păstreze voturile în ciuda asaltului PMP).

Orice încetare a atacurilor și a luptei dintre cele două va folosi doar PDL-ului și va lăsa PMP sub prag. Orice concentrare a celor două partide pe atacurile la PSD nu va avea absolut niciun efect electoral, altul decît mobilizarea alegătorilor USL.

PMP și PDL sînt partide de structuri și militanți. Sînt blocate în bazinul electoral de 1-2 milioane voturi din care nu pot ieși. Nu au resurse intelectuale, valori, de comunicare care să le permită creșterea sau ieșirea din bazin. Tot ce pot face e să mobilizeze acest bazin cît mai bine și să-l ocupe unul în dauna celuilalt. De prostia aia cu ”să nu se mai atace între ele, să atace PSD-ul” uitați. E o prostie care rușinează reputația de om inteligent a celui care o susține.

PSD și PNL sînt în aceeași situație. Nu pot cîștiga voturi decît acuzîndu-se reciproc, deși aici se pare că PSD-ul deja a tranșat lupta (Antonescu nu stă prea bine la inteligența politică).

PNȚcd, MRU și PNR, în schimb, așa mititele cum sînt, au o fereastră de oportunitate și pot atrage electorat din afara bazinelor USL-Băsescu. Mă rog, MRU nu e chiar mitititel, e cît un partid (PFC e doar secretariatul său). Spre deosebire de duetele fratricide PSD-PNL și PDL-PMP, acestea nu trebuie să atace pe nimeni punctual, niciun partid. E suficient să se poziționeze (fiecare, diferit doctrinar) ca alternative la establishmentul actual. Asta nu înseamnă că vor cîștiga mîine 2 milioane de voturi. Dar despre asta, altădată.