Statele Unite confirmă, oficial, miza pro-rusă a adversarilor lui Băsescu

LATER EDIT: Toate telegramele Wikileaks, versiunea originală, pe kamikazeonline.ro, după ora 0.00.

Oligarhii, Geoană şi peneliştii par a fi, în opinia americanilor, principalii susţinători ai intereselor ruseşti în România. Cel puţin aşa reiese din telegramele trimise Guvernului american de către Ambasada US din România.

Mai multe detalii, pe Hotnews:

Suspendarea lui Băsescu, PNL, Geoană, vechea gardă comunistă, oligarhii şi interesele ruseşti în România

Vosganian, susţinător al Moscovei şi critic pe la spate al proiectului Nabbuco

Sectorul energetic şi corupţia

Băsescu pro-americanul, prezenţa FBI şi a CIA în România. Maior, îngrijorat de creşterea influenţei ruseşti în România

Ciprian Nastasiu, scandalul din Irak „Petrol contra hrană” şi legătura dintre Patriciu şi Hayssam

Dinu Patriciu recunoaşte că a vîndut Rompetrol unei companii de stat dominate de un dictator

UPDATE.

Americanii despre olgiarhi (în 2007):

„Nici «oligarhii» romani nu au garantata o prezenta continua pe scena politica romaneasca, zguduita de presedintele Basescu care le-a oferit spate politic procurorilor de la DNA sa ancheteze coruptia la nivel inalt. Problemele unui personaj precum Tender sunt dovada ca, daca anchetele dau rezultat, DNA are potentialul sa elimine personaje foarte corupte de pe scena politica si economica romaneasca.”

Dinu Patriciu: „controleaza practic esaloanele superioare ale PNL si are un numar enorm de parghii asupra actualului guvern (guv. Tăriceanu). In plus, Patriciu are o relatie stransa si cu fostul prim-ministru Adrian Nastase, omul aflat la putere cand Patriciu a achizitionat Rompetrol de la stat.”

Dan Voiculescu: „pozitia sa din perioada comunista de manager al unei companii in spatele careia se afla Securitatea sugereaza ca a fost mai degraba ofiter de rang-inalt al Securitatii, decat un simplu colaborator (conform telegramei de referinta B). Oponent virulent al lui Basescu si unul dintre liderii miscarii de suspendare si inlaturare a presedintelui, Voiculescu a fost acuzat in instanta in primavara lui 2007 de spalare de bani. Prima motivatie a lui Voiculescu, si de fapt adevaratul scop al partidului sau, este sa-i protejeze interesele de afaceri. Ii lipseste un program politic sau o ideologie limpede si isi aliniaza partidul oportunist. Voiculescu nu este singurul politician pentru care imbogatirea personala este principala motivatie.”

Sorin Ovidiu Vântu: „Vantu si-a cladit initial averea facand afaceri cu cupoane de privatizare, bazandu-se pe o retea de fosti ofiteri ai Securitatii pentru informatii de interior despre companii mari. Practicile sale de afaceri au fost controversate, poate chiar penale. In 2000, cel mai mare fond mutual din Romania – o schema piramidala orchestrata de Vantu – s-a prabusit, pagubind aproximativ 300.000 de investitori cu circa 400 de milioane de dolari.”

UPDATE 2.

„Vizita lui Geoană în Rusia, cu avionul lui SOV”

UPDATE nedormitul:

Într-o telegramă ascunsă într-o sticlă de whiskey, Băsescu ar fi spus: „da’ ce, am băut gaz rusesc?”

Cu sectorul energetic ne-am lămurit. Aștept ceva nou despre sectorul energizantelor. Mi se pare suspect cum austriecii ne domină și piața de petrol, și pe cea de red bull.

Dacă ieșea Geoană președinte, acum beneficiam cu toții de programul rubla.

Aștept dezvăluirile Whiskeyleaks.

Se pare că Geoană susţinea proiectul Sov Stream, în timp  ce Năstase susţinea proiectul Îmbucco.

Un oficial al ambasadei americane îl caracterizează pe Adrian Năstase drept un „sausage persona”.

USL-ul şi căţeaua doctrinară

Răspunsul lui Crin (Hotnews), despre discuția cu PSD: „Pana una alta nu discutam despre doctrina, ci discutam despre igiena elementara.” iar despre dreapta: „Se intampla cel mai adesea ca atunci cand esti de dreapta sa fii contra PSD, dar nu poti defini dreapta prin asta”.

Papiţoiul ăsta nu înţelege că alianţa cu un partid de stînga, așa cum a făcut-o el – nu conjuncturală, nu temporară, nu cu un obiectiv limitat – cu un partid de stînga, este o alianță de stînga.

Iar tu, ca a doua osie de la căruță, mergi în ce direcție o ia și prima osie. Or, USL nu este o alianță temporară, pentru că se vorbește de o colaborare foarte lungă – 2016 2019 sau răscoala din 2907. Nici obiectivul nu este limitat, ținînd cont că mandatul lui Băsescu (ce-i drept, deocamdată singurul punct din platformă existent în conștiința publicului), ar trebui realizat, dacă toate lucrurile merg ca pe roate – mă scuzați – cel mai devreme în 2013 spre amiază, dacă învinge în alegeri iar Geoană e băiat gigea și se dă pe brazdă. Nici o alianță conjuncturală nu este. Îl putem acuza pe Băsescu sau pe megacoruptul PDL că i-au împins pe unii în brațele altora? Nu. Felix i-a adus. Felix se bate cu pumnii în piept că USL este construcția lui politică, după îndelungi negocieri și nopți nedormite (nu vă gîndiți la prostii, e o simplă coincidență).

Ce nu ştie Crin, că un vehicul ale cărui osii o iau una într-o direcţie şi una în cealaltă, se învîrte pe loc sau cel mult într-un cerc limitat. Există asemenea vehicule, dar singura lor utilitate este amuzamentul publicului maliţios. Asta, dacă PNL-ul o ţine dreapta şi psd-ul stînga. Or, în cazul de faţă, se întîmplă ceva şi mai grav. PNL-ul a rămas osia fixă, fără direcţie, iar tot atelajul virează spre stînga, tractat fiind de un motan cu coada tăiată.

Singurul element care lipseşte întregului ansamblu este coviltirul. Poate numai aşa ar realiza şi Crin cam cum stă, de fapt, treaba cu igiena. Mai lipseşte căţeaua doctrinară, atîrnată musai în dreapta, să n-o calce vreun camion.

PS (de Bleen):

Libia vs Irak (via The Conservative Manifesto)

Vila:500 000 euro, Land Cruiser-ul:40 000 euro, Sindicatul:priceless

Articol apărut în 17 iunie

În Cancan apar imagini cu Vasile Marica coborînd în faţa vilei sale, la oha, dintr-un VW Golf. Omu’ îşi dă jos cămaşa roz, rămîne la pectoralii dezveliţi şi pune de-un grătar în curte. Din nefericire pozele sînt fără sonor, aşa că nu ştim dacă au existat şi ceva manele. Nici Loganul nu e prezent dar compensează Land Cruiser-ul care se vede în garaj. Slăbuţ, neglijent, fără imaginaţie. Eu, în locul lui, luam metroul pînă în faţa blocului M23 din Rahova (există, că am stat în el), mă înghesuiam în lift cu vreo trei pensionari, urcam pînă la etajul 8, băteam la întîmplare la o uşă, intram, le luam ălora cearceafurile, le înnodam între ele şi coboram prin spatele blocului şi mai mergeam 200 m pînă în parcarea unde-mi lăsasem Land Cruiser-ul.

Iată un extras dintr-o emisiune de pe TVR, din 3 iunie:

Valeriu Turcan: Domnule Marica, ce maşină conduceţi?

Vasile Marica: Eu sunt un reprezentant…

Valeriu Turcan: Puteţi să spuneţi oamenilor, care se uită acum la noi, ce maşină conduceţi?

Vasile Marica: Domnule, am şi casă, dacă vreţi să le spun.

Valeriu Turcan: Nu, dar ce maşină conduceţi?

Vasile Marica: Dar dumneavoastră ce cravată…? Cât costă cravata dumneavoastră?

Spuneţi-mi cât costă cravata dumneavoastră? Domnule Turcan, spuneţi cât costă?

Oana Popescu: Vă rog, să nu aducem în derizoriu un subiect foarte important. Domnule Marica,…

Vasile Marica: Cât costă costumul dumneavoastră, domnule Turcan. Arătaşi-mi şi mie eticheta lui?

Oana Popescu: Este postul public de televiziune, domnule Marica. Noi nu vorbim despre preţul cravatelor, aici.

Vasile Marica: Vreţi să vă spun că aveţi o cravată de o mie de euro. E bine?

Oana Popescu: Am încercat să aducem un profesor în comunicare, se pare că avem nevoie de aşa ceva. Vă rog, o lecţie şi o lecţie de comunciare, dacă se poate şi pentru cei din platou.

Vasile Marica: Sunt lider de sindicat al vameşilor, al celor din Gardă, al celor din Fisc, al celor din pensii.

Valeriu Turcan: Dumneavostră, care spuneţi că a fost tăiat, ce maşină conduceţi? Pretindeţi că sunteţi la fel cu ceilalţi. Nu sunteţi la fel cu ceilalţi.

Vasile Marica: Eu, personal, ce maşină conduc? Eu nu am maşină, domnule Turcan. Ştiaţi că nu am maşină?

Oana Popescu: Dacă am rezolvat această problemă, vă rog domnule Borţun.

Dumitru Borţun: Asta e tipic. „Ce maşină conduci?”, ” eu nu am maşină”. Întrebarea nu a fost ce maşină ai, ce maşină conduci. Este o formă de a evita răspunsul.

Vasile Marica: Un Volkswagen Golf. Altceva?

Lansarea FCD

Astă seară am fost la evenimentul de la Ateneu. Lume multă, am remarcat pe Voinescu, Anastase, Blaga, Udrea, Patapievici, Sulfina Barbu. Celor ce se vor grăbi să interpreteze absența lui Băsescu le voi aminti ca Udrea și cu Blaga au fost de față. În general însă, e greu de citit prea mult în ceva ce nu e de citit. (sau cînd nu stăpînim prea bine limba pe care pretindem să o citim) Un amic observa că auditoriul era cam absent în timpul discursurilor și preocupat de conversații paralele iar asta ar spune ceva despre viitorul FCD. I-am spus că se înșeală, că nu e nici un semn. Lansarea a fost un simplu gest formal, nu o indicație despre alianțe și dușmani.

Evenimentul de la Ateneu e doar semnalul că Baconschi a intrat în jocul politic, s-a așezat la masă sau a intrat în teren, după cum vi se pare mai potrivit pockerul sau fotbalul ca alegorie a agitatei noastre  vieți politice. Cît despre ce e și va fi FCD, eu aș fi foarte precaut să judec acum. E acolo o concentrație de oameni de o remarcabilă calitate profesională și morală. Există entuziaști și cinici, diplomați și politicieni, teologi și oameni de afaceri. E o lume vie, nu un club de eseiști. Vizitați siteul FCD să vă convingeți singuri. Iar faptul ca Baconschi a reușit într-un timp atît de scurt să aducă oameni atăt de diferiți într-o instituție care vrea să relanseze creștin-democrația românească, ar trebui să ne spună că omul e capabil de mult mai mult decît de discursuri diplomatice. (Eu l-am auzit vorbind liber la o întîlnire la ISP și am fost surprins de farmecul lui neașteptat. Nu e deloc „diplomatul” copleșit de propria obsesie pentru neutralitate)

Sigur, rămîne o problemă pe care cei mai mulți o evită, și anume măsura în care FCD e un competitor pentru ISP. Eu știu că nu e. FCD țintește (sau ar trebui să țintească) electoratul creștin democrat darîmat de apatie politică. FCD ar trebui să recupereze valorile solidarității și ale ecologiei de la stînga, care și le-a însușit ilicit, și să devină credibilă și relevantă pentru tineri. ISP ar trebui să devină think-tankul liberalismului autentic, concentrat pe reforma internă a PDL sau a oricărui alt grup politic care reprezintă dreapta românească. Înțeleg perfect sensibilitățile celor care au trecut prin prea multe trădări sau sciziuni. Însă nu cred că două fundații sînt prea multe. Dreapta trăiește uneori prea mult în trecut.

Am să sfîrșesc cu gluma serii, povestită de un ziarist  excelent (unul dintre ultimii) al cărui nume îl ascund pentru a nu-i provoca neplăceri. „Cineva se întreba cam cîtă lume e în holul Ateneului, 150, 300? Altul observă pe Roberta Anastase și spune: Nu știu, dar putem merge la Roberta să o întrebăm!”

Ana are mere, bugetarul are lei

August 2008: Ana produce trei mere. Bugetarul are şase lei. Le cumpără, plătind cîte doi lei de fiecare măr.

Septembrie 2008: Emoţionaţi, liberalii, social democraţii şi liberal democraţii îi mai dau bugetarului încă trei lei. Analistul economic zice  că mai bine ăia trei lei erau investiţi în producţia de mere şi astfel Ana ar fi putut produce patru mere sau chiar cinci. Însă PSD, PNL şi PD-L îl acuză de trădare, cinism şi ură faţă de oamenii simpli şi amărîţi, din popor. Analistul mai încearcă să zica ceva dar vocea îi e acoperită de zbieretele isterice ale social şi liberal democraţilor şi de hohotele de plîns emoţionat ale liberalilor. Susţinătorii celor trei partide îşi fac calcule: cine va cîştiga, cine va pierde, cîte voturi au mai rămas, cîte mai trebuie etc

Noiembrie 2008: Ana produce tot trei mere. Bugetarul are nouă lei. Le cumpără, plătind cîte trei lei pe fiecare măr. Zîmbeşte tîmp. E fericit că acuma poate să-şi ia acelaşi număr de mere dar cu bani mai mulţi. Social democraţii, liberal democraţii, liberalii şi fanii lor sînt deasemenea fericiţi. Au intrat în acelaşi Parlament, dar cu de două ori mai puţine voturi decît data trecută. La ofertă.

Decembrie 2008: Ana produce două mere. Banii cu care ar fi trebuit să-l producă pe al treilea trebuie să-i dea la buget, ca să aibă bugetarul zece lei. Cu aceştia bugetarul cumpără cele două mere. În consecinţă, bugetarul e din ce în ce mai fericit. Acum are zece lei iar două mere de cinci lei sînt categoric mai delicioase decît cinci mere de doi lei. Ana îşi bagă picioarele, dă faliment şi se reprofilează pe căpşuni în Spania.

5 octombrie 2008 (în plin entuziasm economic)

Despre reguli

După ce Bleen a prezentat regulile comentariilor în postarea precedentă, aproape toată lumea a sărit să ne acuze că sînt proaste. Concluzia este că noi sîntem răi, iar comentatorii sînt buni, postările, în afară de cîteva, nu ajung la valoarea comentariilor şi că, în general, ar trebui să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru comentarii și autorii lor.

Imaginați-vă o țară fără reguli. Imaginați-vă că în orașele și satele patriei nu ar fi restricții de viteză. Regulile şi normele sînt cadrul moral și tehnic în care niște oameni pot conviețui astfel încît să aibă drepturi şi libertăţi, dar să nu şi le încalce reciproc. Dacă ele sînt posibile la nivelul unei țări, de ce nu putem încerca la nivelul unui blog? Dacă o țară are nevoie de acele reguli, mai mult, dacă o ţară nu ar putea exista fără ele, de ce nu credeți că un blog cum este Madame Blogary ar putea trăi fără ele?

Așa stînd lucrurile, am fost un pic dezamăgit de reacția multora dintre voi. Am tot povestit de-a lungul timpului despre legislație, despre implementarea ei, despre cît de greu este să adopți o legislație corectă și morală, despre necesitatea ei, despre aplicarea ei, dar cînd e vorba de cîteva reguli, cinci sau șase, nimeni nu vrea să se supună. Mi se pare mie, sau e o mică formă de ipocrizie aici? Revolta unora dintre voi seamănă, păstrînd proporțiile, cu revoltele sindicaliștilor din ultima perioadă. Cîțiva ați ajuns să negați, în furia voastră, principii ca buna conviețuire, libertatea, ordinea, respectul față de ceilalți.

Ce vă propun acum, să discutăm aceste reguli și să găsim împreună niște soluții viabile pentru a le înlocui, în cazul în care reuşiţi să demonstraţi că una dintre ele sau toate la un loc reprezintă un abuz. Dar aș dori ca, o dată cu propunerile voastre, să vă asumați și responsabilități și nu doar formal.

Un lucru trebuie, să ţinem însă minte: avem nevoie de aceste reguli.

Numărul de cititori este de circa 1000, în timp ce numărul comentatorilor permanenţi este de aproximativ 20. Faptul că nu se postează două sau trei zile la rînd nu impune nimănui obligativitatea de a comenta doar ca să se afle în treabă. Ţin să vă reamintesc principiile noastre. Mai presus de reguli, principiile noastre au rămas aceleaşi, dar se pare că unii le-au uitat. Ţineţi minte, înainte de a veni cu reproşuri sau propuneri, aceste principii. S-ar putea ca multe dintre reproșurile voastre să cadă ca popicele.

Update 1: am făcut o propunere la postarea precedentă. Dacă forumul vi se pare inacceptabil, putem crea un blog special pe wordpress.com pentru chat. Spuneam acolo că postările vor fi goale, doar data, ceva în genul unui jurnal, în care fiecare să spună ce vrea. Supralicitez – sînteți capabili și vă asumați să puneți zilnic o postare sau două?

Update 2: aștept reacții responsabile din partea voastră, orice comentarii tîmpite vor fi șterse. Deja am șters unul. Aveți timp pînă mîine seară, cînd voi închide comentariile aici. Dacă apare ceva viabil, mai discutăm, dacă nu, adio!

Regulile comentariilor

1. Comentariile off topic intră în trash (la off topic am inclus şi comentariile tîmpite, fie că sînt sau nu pe subiect)

2. Comentariile cu link-uri intră în spam

3. Comentariile mai lungi de 1000 de caractere intră în spam (imediat ce rezolvăm problema contorului – deocamdată îţi arată cîte caractere disponibile ai în total, nu cîte ţi-au mai rămas)

4. Comentatorii care înjură sau folosesc atacuri la persoană sînt banaţi timp de 7 zile (recidiviştii sînt banaţi permanent). Postacii veniţi din start la înjurat intră în spam şi nu mai ies de acolo niciodată.

5. Al treilea schimb de replici între doi comentatori intră în trash

6. După al cincilea comentariu la un articol, autorul intră în moderare (chiar şi autorul articolului, dacă am o zi proastă :))

7. Aceste reguli li se aplică tuturor, chiar şi autorilor Blogary

8. E posibil ca regulile 1, 2, 3, 5 şi 6 să fie eliminate la anumite articole mai light, de week-end.

PS. La un articol cu 345 de comentarii am numărat 43 de comentatori, adică o medie de 8 comentarii de fiecare. Iar dacă îi eliminăm pe cei cu doar un comentariu, media creşte. pentru ceilalţi. Şi uite aşa ajungem la 10 comentatori cu cîte 20 de comentarii de fiecare.

PS2. Ştiu că o să fie mai greu cu regulile astea la început, dar în timp ne învăţăm cu ele. Cei care chiar sînt interesaţi de articole şi care chiar au ceva de spus, vor rămîne, ceilalţi probabil vor pleca.

PS3. Regulile vor fi postate într-o pagină distinctă (acolo unde acum e „Promovează Blogary”). Astfel nimeni nu va avea scuza necunoaşterii lor şi nici noi nu ne vom mai considera obligaţi să dăm explicaţii de fiecare dată.

Un document foarte important

FOREIGN INVESTORS COUNCIL a dat publicității rezultatul unui demers de analiză care a durat 3 luni de zile, a implicat experți și manageri din companii străine și a urmărit identificarea măsurilor concrete de care are nevoie România pentru redresare economică. Prezentarea e aici. Dacă guvernul Boc, printre greve, războaie cu PSD-ul și gafe de comunicare nu are timp să gîndească strategic, ar putea să preia rezultatul eforturilor FIC fără să stea prea mult pe gînduri. E vorba de măsuri pentru a căror implementare nu e necesară decît puțină voință politică, nu de bani de la buget. Estimarea arată că măsurile propuse pot aduce în următorii 5 ani, cumulat, o creștere de 11,6% a PIB-ului, 250.000 locuri de muncă, 7 miliarde € investiții și 4 miliarde € în plus la buget. Să sperăm că PDL-ul se dezmeticește și preia propunerile FIC în loc să se certe cu sine însuși la TV.