Miss Virginia Ironside (ce nume predestinat!):
„Not having an abortion can amount to selfishness…
Abortion can often be seen as something wicked or irresponsible but in fact it can be a moral and unselfish act. If a baby is to be born severely disabled or totally unwanted, surely abortion is the act of a loving mother.
And I think that if I were a mother of a suffering child, I would be the first to want I mean a deeply suffering child I would be the first one to put a pillow over its head. I would with any suffering thing and I think the difference is that my feeling of horror suffering is many greater than my feeling of getting rid of a couple of cells because suffering can go on for years”
Se pot face exerciţii de imaginaţie aici. Dar dacă există posibilitatea ca respectivul copil să sufere cînd va ajunge la maturitate? Dacă nu se realizează profesional, financiar sau sentimental? Dacă se naşte într-o dictatură? În Sudan, Nigeria sau România anilor 70? Dacă se naşte la Tecuci sau Copşa Mică? La Drăgăşani sau Comăneşti? Dacă se naşte între căruţe, fără net şi telefonie mobilă? Dacă există posibilitatea (şi există) să fie „unwanted” cînd e vorba de viaţa profesională sau neprofesională? Dacă nu-şi găseşte job-ul ideal sau iubirea perfectă? Dacă e evreu şi se naşte în 1937 în Germania? Suferinţa poate avea diferite feţe, poate îmbrăca nenumărate forme. Or, argumentul respectivei se bazează pe eliminarea suferinţei (asta înseamnă dizabilităţi sau că e nedorit). Ca mai toţi speriaţii de viaţă (speriaţi în numele altora, ei trăiesc şi respiră cu o nonşalanţă demnă de o cauză mai bună) respectiva vrea să elimine cauza tuturor suferinţelor: viaţa. Fiindcă neantul e singurul care îţi poate garanta absenţa suferinţei. Nimeni şi nimic altceva nu ţi-o poate garanta (mă rog, dacă ai avea garanţia asta, oricum viaţa ar fi atît de plictisitoare şi lipsită de sens încît chiar că nu mai merită să te naşti).
Şi încă ceva: cine decide şi cînd că un copil e nedorit? E o sentinţă finală şi definitivă? Poate că părinţii trec printr-un moment greu, poate că el şi-a pierdut serviciul sau a părăsit-o pe ea, poate că ea are o perioadă mai proastă, poate că trece printr-o depresie… Cum poţi decide că un copil este nedorit înainte de a-l naşte, de a-l vedea? La domnişoara de fier (i se potrivesc ambele nume) nu există răzgîndiri, nu există incertitudini în viaţa părinţilor. Dacă părinţii trec peste momentul respectiv, dacă (şi asta se întîmplă des) îşi schimbă părerea şi uită tot greul cînd îşi văd prima oară copilul? Şi dacă, să zicem, că mama tot nu-l doreşte chiar şi după naştere, sînt oameni care doresc să adopte copilul?
Ar trebui scrisă o istorie contrafactuală a avortului: cine s-ar fi născut şi cine nu, de la personalităţi la vecini (incluzînd-o pe Virginia Ironside), potrivit filozofiei doamnei? De exemplu, eu categoric nu m-aş fi născut (eram programat pentru înlăturarea anticipată a suferinţei). Poate pentru umanitate n-ar fi fost o pierdere, dar pentru mine cred că era o pierdere nu de neglijat, îmi permit să zic. De mari personalităţi nu-mi vine acum în cap niciun exemplu, dar sînt convins că există şi că majoritatea ar fi fost eliminate anticipat, dacă e să ne luăm după filozofia lui Ironside.
Şi mă distrează chestia cu celulele: „scapi de nişte celule”. Respectiva uită că şi la 12 ani, şi la 35 de ani, şi la 68 de ani tot din celule sîntem formaţi. De ce n-am legaliza crima? La urma urmei, tot aia ar fi: scapi de nişte celule (mă rog, ceva mai multe în cazul unui adult).
Ea defineşte viaţa vizual: a văzut ea pe Discovery cum arată un făt în primele zile de viaţă, a văzut nişte animaţii cu celule şi a decis (din experienţă) că aia nu e viaţă, că n-are ochelari, mustaţă (ca colegele ei feministe), poşetă, piele bronzată la solar şi păr vopsit. După doamna, viaţa are două picioare, păr în cap, piele şi eşarfă. Dacă ar lua-o la bani mărunţi şi la microscop ăia de la Discovery ar descoperi şocată că nu e diferită cu nimic, vizual, de celulele alea pe care vrea ea să le elimine. Singurul lucru demn de remarcat la ea ar fi punctul ăla mic şi care se plimbă agitat şi singur pe fond negru şi despre care doctorii, un pic jenaţi, i-ar zice: „Doamnă, ăla e neuronul.”
Cu chestia asta cu celulele îşi trădează cultura televizivă: „Am văzut eu la televizor că fătul e nişte celule, nu seamănă cu vecina de la patru sau cu vărul din Londra”
Reagan a zis-o cel mai bine: „Abortion is advocated only by persons who have themselves been born.”
Comentariile de mai sus le-am scris pe Facebook, la postarea lui Mihail Neamţu despre subiect.
PS. Se pare că momentan am o problemă cu platforma wordpress: nu pot să scriu decît pe Facebook şi Yahoo Messenger, cînd deschid wordpress-ul îmi dispare complet inspiraţia.