Cronica politico-teatrala

Sau invers, nu contează. Cum nu contează nici că eu nu am mai scris niciodată o cronică de teatru, deci nici cronică nu ştiu dacă este. Şi nu, nici nu s-a schimbat profilul blogului. Dar să vă povestesc.

Vineri, 13 februarie, am fost la teatru. La Teatrul de Artă, la spectacolul „Şi veni bărbatul la femeie”, de Semion Zlotnikov, în traducerea şi regia lui Bogdan Budeş, cu Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel în rolurile principale. Singurele roluri, de fapt, pentru că este e o piesă în doi. Şi mărturisesc că nu la ei m-am gîndit cînd am văzut durata spectacolului, o oră şi trei sferturi, ci la mine. Îmi părea un spectacol lung. Mai sînt şi fumătoare, dar am zis că vor fi pauze, deci mi-am reprimat reţinerea şi am ajuns.

N-au fost pauze. Dar nici nu le-am simţit lipsa. Am stat lipită de scaun, avînd senzaţia că dincolo de sala aceea intimă, de 75 de locuri, nu mai există lume. Deşi despre lume este spectacolul. Despre oameni. Obişnuiţi, ca mine, ca cei mai mulţi dintre noi. Care caută alţi oameni şi se caută pe ei înşişi, în acelaşi timp.  Cu dureri, cu spaime, cu bucurii, cu speranţe, cu tot ce-i omenesc. E greu de crezut că măcar într-o frîntură din cele două personaje nu se recunoaşte nimeni, la un moment dat, indiferent de vîrstă. De la cei mai tineri, la cei trecuţi deja de maturitate, aşa cum erau cei din sală – un public eterogen structurat ca vîrstă.  Sau că nu ar da cuiva de gîndit mai profund la viaţă, la ce facem cu ea şi cum ne-o facem.

Şi toate acestea într-o comedie. Spectacolul este o comedie, uneori cu momente amare, dar comedie. Cu un umor sănătos, care curge firesc, fără ostentaţie, fără artificii, necăutat, ci găsit în viaţă. Aşa-i şi decorul, nimic în plus, atît cît trebuie ca să sugereze cadrul în care se desfăşoară povestea a doi oameni.

Cei doi oameni, actorii, au reuşit să mă prindă atît de tare în jocul lor, încît au fost momente cînd mi-a părut rău că drăcoasa muiere e prea blîndă cu aparent resemnatul el. El, care se chinuia singur, parcă mai trebuia chinuit puţin. Dar asta-i despre mine, spectator, acolo, pe scenă, au fost ei, într-o poveste care surprinde, încîntă şi dansează, la propriu şi la figurat, pe text,  într-o poveste pe care v-o recomand. Şi pentru inimă, şi pentru minte.

Următorul spectacol va fi pe 27 februarie.

teatru 1

Politic, în tot ce am povestit mai sus, este faptul că şi Teatrul de Artă – despre care puteţi afla mai multe aici – şi spectacolul „Şi veni bărbatul la femeie” sînt întreprinderi private. Breşe, tentative – reuşite! – de a scoate statul din viaţa teatrală, de a scăpa de dependenţa de politic, de a mai solicita fonduri autorităţilor. Producţia spectacolului despre care v-am vorbit a fost realizată prin crowdfunding, iar actorii sînt plătiţi din încasările de pe bilete. Mihaela Sîrbu face teatru independent de mai bine de zece ani, şi a pus bazele, încă din 1996, Companiei Teatrul fără Frontiere, despre care puteţi afla mai multe aici.

Lumea artistică – tînără, aş adăuga – aşadar, mai bine cunoscută, se arată a fi mai puţin boemă decît este percepută în general, şi mult mai practică şi mai determinată să-şi ia cariera în spate şi să se lupte pentru ea. Fără să ceară statului ceva şi fără să considere că i se cuvine ceva, fără să se jelească la posturi de televiziune, aşa cum, din păcate, vedem la mulţi din generaţiile trecute. La acei „monştri sacri” autodeclaraţi, numai pentru că, în lipsa unei concurenţe reale, înainte de 1989, au fost numai ei. Într-o lume în care atît de mulţi consideră că li se cuvine ceva, în condiţiile unei birocraţii atît de stufoase şi a întregului context economic, aceşti oameni se zbat pentru vocaţia, pentru viaţa lor. Lumea artistică trăieşte, şi trăieşte datorită eforturilor şi dăruirii acestor oameni.

Nu apucasem încă să ies din starea de bine de după spectacol, că văd din nou cum statul încearcă să controleze cultura, prin timbrul cultural, mai nou. Pe scurt, vrea să adauge o taxă fiecărei producţii culturale, ca să dea, chipurile, tot culturii, prin diversele uniuni (de scriitori, de artişti plastici, de oameni de teatru şi altele).  Adică să împartă tot el, statul, cui crede de cuviinţă. Numai începutul expunerii de motive a Proiectului de lege, adoptat tacit de Senat şi aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor este revoltător şi, în acelaşi timp, jignitor la adresa oamenilor despre care tocmai am scris mai sus.

Ba se descurcă, aşa cum poate, dar în nici un caz nu se va descurca mai bine în condiţiile în care fiecare potenţial beneficiar al unui produs cultural va trebui să plătească mai mult pentru produsul respectiv. Mai rău, da! Din cauză că beneficiarii vor putea achiziţiona mai puţin din ce înseamnă cultură, şi din cauză că intervenţia şi mai mare a statului în actul de cultură, în general, prin subvenţionarea, adeseori pusă sub semnul întrebării, a anumitor producţii, va şubrezi şi mai tare competiţia, atît de necesară pentru scoaterea la  suprafaţă şi supravieţuirea adevăratelor valori.

 

Madalin Voicu si negarea spiritului european in PSD

Mădălin Voicu ne-a împărtăşit recent din gândurile sale cu privire la finanţele mondiale şi la poporul evreu: ”eu înțeleg că finanțele mondiale sunt conduse de anumiți perciunați, dar vreau să știu care e avantajul meu ca țară.”

Aceste afirmaţii arată foarte multe lucruri despre Mădălin Voicu. În primul rând, un angajament creştin incoerent şi cunoştinţe biblice jalnic de superficiale. Deşi declară că „promovează credinţa”, deputatul PSD nu a înțeles un lucru esențial, anume că Legământul veşnic făcut de Dumnezeu cu poporul său este un element absolut fundamental pentru credinţa creştină şi că nu poate fi batjocorit într-o flecăreală de doi lei. În al doilea rând, arată un nivel de cultură generală foarte modest, care îl face receptiv la prejudecăţi de babă şi la clişee de semidoct. În sfârşit, arată că are cunoştinţe foarte precare (sau absente) în domeniul financiar, situaţie inadmisibilă pentru un politician cât de cât responsabil.

Ieşirea lui Mădălin Voicu nu este o situaţie excepţională pentru PSD. În 2012, Dan Şova (actualul reformist) declara că “datele istorice arată că la Iaşi au fost omorati 24 de cetăţeni români de origine evreiască de soldaţi din armata germană. (…) Nu au participat soldaţi români. Este un lucru lămurit istoric”. După cum observa atunci Rodica Palade, afirmaţiile lui Şova nu erau nici ele o noutate pentru PSD, pentru că aminteau „până la cuvânt, dezbaterile din Parlamentul României de la începutul anilor 2000, când un Adrian Păunescu, un Sergiu Nicolaescu şi chiar un academician de talia lui Răzvan Theodorescu, în colaborare cu istoricul Gheorghe Buzatu susţineau cu ardoare acelaşi lucru: în România nu a existat Holocaust”. A fost îngrijorat PSD-ul de astfel de afirmaţii? Nu. Şova a fost trimis la Washington în vizită de studii, ca să nu rămână repetent probabil. Ponta l-a suspendat din funcţia de prutător de cuvânt, dar nu s-a delimitat de afirmaţiile lui şi nici nu le-a criticat.

Lejeritatea față de Holocaust a continuat în PSD. În urmă cu câteva luni, Ponta i-a numit fascişti pe Mircea Mihăeş, Horia Roman-Patapievici și Gabriel Liiceanu și a comparat România din perioada în care a fost condusă de Traian Băsescu cu regimul care a domnit în Germania nazistă. Faţă de această enormitate, cu toate că nu îi este deloc în fire, blândul și manieratul Dr. Aurel Vainer, liderul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a fost nevoit să reacţioneze dur: „a compara România de astăzi sau România ultimilor 25 de ani sau 10 ani cu regimul nazist este cu totul şi cu totul de neadmis. (…), îmi exprim dezamăgirea totală şi convingerea fermă că este o greşeală politică imensă şi de neacceptat”.

Se vede deci că panseurile lui Mădălin Voicu sunt doar o manifestare particulară a unui sindrom mult mai general. PSD se bate cu cărămida în piept cu ortodoxia sa, însă nu respectă poporul ales şi acuză de conspiraţii mondiale pe cei care s-au închinat înaintea noastră la Dumnezeul unic şi adevărat, și tot PSD se laudă cu expertiza dobândită de liderii săi la universităţi de fiţe, însă nu e capabil să gestioneze finanţele decât citind statisticile cu lentile neconvenţionale sau făcând pomeni electorale. Dacă se va dovedi că scamatoriile sale financiare nu funcționează, atunci ne putem aștepta ca vina să fie aruncată pe vreo conspirație internațională, tricotată din sinapsele încâlcite ale vreunui Mădălin Voicu.

Acum însă nu este vorba doar de duplicitate şi primitivism, ci de confirmarea unor semnale îngrijorătoare pe care ni le dă PSD-ul de câțiva ani deja. Nu ne putem aştepta la nimic bun de la un partid profund corupt, ce nu ezită să adâncească toate diviziunile din societate şi ale cărui mărimi sunt în capul listei de prieteni ai lui Alexandr Dughin – un antisemit fanatic și un admirator al sinistrului Reinhard Heydrich, unul din principalii realizatori ai “soluției finale”.

Lipsa de responsabilitate faţă antisemitism este foarte periculoasă pentru România, mai ales acum, când în lume cresc atentatele sângeroase împotriva evreilor, pe străzile capitalelor vestice se strigă Moarte evreilor!, şi Uniunea Europeană vorbeşte despre aceste lucruri „administrativ” (ca Vanghelie), raportează valorile europene doar la criteriile acceptate astăzi și neglijează iresponsabil dezbaterea legată de rădăcinile iudeo-creştine ale Europei.

Nu trebuie foarte multă perspicacitate pentru a vedea că aplicarea principiilor biblice în domeniul financiar, cu concursul înţelept, competent și onest al multor evrei, a contribuit, nu întâmplător, la prosperitatea de astăzi a Lumii Libere. Refuzând să vadă conexiunea dintre funcționarea sa actuală și rădăcinile iudeo-creștine ale Europei, UE arată că, din păcate, există situaţii în care nivelul său de înţelegere se apropie dramatic de cel al lui Mădălin Voicu.

Mihaela Bărbuş, În Linie Dreaptă

Blaga nu iubeste portocaliul, trandafirii si ”verde-nrourat”

Culmea e că PDL-ul va fi vîndut tocmai de acela care a pozat în marele apărător al identității partidului, al adevăratului spirit pedist. Blaga a rămas în fruntea PDL ca să apere partidul de cei răi care voiau să-l asimileze, desființeze.

Crin Antonescu a declarat în 2010 că vrea să desființeze PDL. Nea Vasile, acest Burebista al PDL, i-a îndeplinit dorința și misiunea.

Cînd scriam că Blaga va vinde PDL și îl va vărsa în PNL, ziceați că-s răutăcios și am ceva cu nea Vasile.

16 noiembrie 2012, De ce se roaga Vasile Blaga de Crin si de PNL?

PDL este un partid aflat în pragul desființării. Dacă nu se agață de o alianță cu PNL (în condițiile impuse de PNL, inclusiv susținerea la prezidențiale a lui Crin Antonescu – abia aștept să văd trepădușii făcîndu-i campanie lui ”Căcărău”), vor urma migrații masive către PNL și PSD, care vor șterge probabil partidul de pe harta politică. Demobilizarea și dezorganizarea la PDL au trecut de orice limite cunoscute în politica românească iar singurul lucru care îi mai poate mobiliza pe pedeliști este prezența la guvernare chiar și din postura de remorcă, de al doilea partid.

26 ianuarie 2013, Prezidentiale cu Ponta, Antonescu si Blaga. Fuziunea PNL-PDL.

Scenariul Frunzăverde (nu știu dacă e al lui, nici nu știu dacă chiar există un astfel de scenariu, dar dacă nu există cedez gratuit drepturile de autor lui Frunzăverde) – este un scenariu de absorbție a PDL de către PNL, sub pretextul intrării PNL în PPE și de teama revenirii lui Băsescu în PDL. Poate nu absorbție, hai să zicem fuziune, însă partidul rezultat se va numi PNL, din cauza forței și vechimii brandului.  O astfel de operațiune ar putea avea loc între 2014 și 2016, urmînd ca la parlamentare să se prezinte ”Dreapta unită” de Frunzăverde și cei doi șefi ai lui, Crin și Blaga. Pînă atunci, PDL va fi curățat de ”băsiști”, condiția principală a unei apropieri de PNL.

Bine că va primi de la Iohannis funcția de prim ministru. Asta ar trebui să-i consoleze pe pedeliști.

Crin Antonescu, 2010: ”Vreau sa desfiintez PDL.” A reusit.

Crin Antonescu, 10 februarie 2010, Congresul PNL:

Din punct de vedere strategic, trebuie spus foarte clar: ori noi, ori ei. Adrian Nastase, in 2003, a vrut sa desfiinteze PD pe cale administrativa, folosind uneltele puterii. si am protestat atunci pentru ca nu era democratic. Eu doresc sa desfiintez PD pe cale politica si democratica, nu administrativa. Tara asta trebuie sa ramana cu doua partide mari, unul de dreapta, PNL, al doilea partid de stanga, care e probabil PSD, nu ma intereseaza, dar pe dreapta asta e strategia, pe asta o propun, pe asta o asum.

A reușit. PDL se varsă în PSD. Rămîn două mari partide pe scena politică, PSD și PNL. Crin Antonescu și-a îndeplinit misiunea, acum se poate retrage. Vom avea pe scena politică două partide mari, cele care pînă în februarie anul ăsta formau USL și vom avea în finala prezidențială doi useliști. Înfrîngerea  grupării Băsescu/PDL e totală. Victoria USL e totală.

Antonescu nu mai candideaza la sefia PNL

Crin Antonescu a anunțat că nu mai candidează la președinția partidului și că îl susține pe Klaus Iohannis. Într-o asemenea situație este de așteptat ca Iohannis să fie candidatul PNL la prezidențiale și posibil al ”Dreptei Unite”.

Se merge spre o refacere de tip Stolojan a PNL-ului. La fel ca și Stolojan, Iohannis e un mit tehno fără doctrină. Însă poate fi o tranziție pentru partid spre ceva mai frecventabil. Oricum, e nevoie de ani de zile de spălături cu clor  pentru a șterge alianța cu PSD.

La cum arată lucrurile, se merge spre o alianță a dreptei în jurul lui Iohannis. În ciuda speranțelor, o astfel de alianță nu rezolvă mare lucru la prezidențiale în turul II, dar îl poate duce pînă acolo pe Iohannis. Acolo trebuie să se descurce cu persoana lui fizică și politică din dotare, așa cum a făcut Băsescu în 2004 și 2009.

Băsescu poate juca în două feluri. Dacă nu-l vrea pe Ponta președinte, va tăcea și va sta pe burtă, să uite uselimea de el. Dacă-l vrea pe Ponta președinte, va fi vocal și vizibil, va ieși să lupta împotriva lui Ponta și să-l îmbrățișeze mortal pe Iohannis. Ce va face Băsescu? Nu știm. Cert e că o victorie prezidențială a lui Iohannis îl scoate definitiv din politică, în timp ce o victorie a lui Ponta îi scoate pe actualii lideri PNL și PDL din joc și îl reintroduce pe Băsescu.

Iohannis candideaza la presedintia PNL

Ludovic Orban s-a retras din cursa pentru președinția PNL și îl susține pe Iohannis. Congresul PNL va avea loc peste o lună, în weekendul 28-29 iunie. Atunci va fi aleasă noua conducere a PNL, după demisia lui Crin Antonescu în urma rezultatelor slabe de la europarlamentare.

O victorie a lui Iohannis deschide jocul politic. O victorie a lui Antonescu blochează dreapta în irelevanță pînă după alegerile prezidențiale. Dacă va cîștiga președinția PNL Iohannis va candida și la prezidențiale, din partea PNL sau a unei alianțe a dreptei.

PNTcd: Duhul din stampila

Întreaga conducere a PNȚcd, cu excepția paznicului ștampilei, și-a dat demisia. Probabil Pavelescu e convins că Duhul Seniorului stă în ștampila aia și el e singurul care poate s-o frece. Ceea ce și face de cînd a preluat conducerea PNȚcd.

DECLARAȚIE a demisionarilor

Rezultatul slab obținut de Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat în alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 ne obligă pe fiecare dintre noi să ne asumăm răspunderea pentru această stare de fapt regretabilă. Considerăm că viitorul acestui partid istoric trebuie să primeze în fața oricăror interese și calcule personale ale fiecărui țărănist. Pe aceste considerente, demisionăm din funcțiile de conducere pe care le deținem în structurile naționale de conducere ale PNȚCD.

În același timp, îi solicităm public președintelui Aurelian Pavelescu să urmeze gestul nostru, pentru a da o șansă revitalizării PNȚCD.

Considerăm că este nevoie de organizarea rapidă a unui Congres deschis, cu alegerea fiecărui membru al conducerii naționale prin vot uninominal, precum și alegeri în toate organizațiile PNȚCD din țară. Trebuie abandonată logica conflictului intern pe mize mici și reprimirea membrilor PNȚCD îndepărtați de partid în ultimii cinci ani. Războiul permanent pe ștampile și  excluderile de membri au distrus infrastructura teritorială a partidului. De asemenea, PNȚCD trebuie deschis către oameni noi, adaptați realităților României anului 2014.

Afirmăm, totodată, că PNȚCD trebuie să abandoneze tendințele de izolare pe scena politică prin asumarea unor teme și mesaje marginale, și să participe la procesul de unificare a dreptei, inclusiv prin susținerea unui candidat comun la Președinția României.

VLAD MOISESCU, prim-vicepreşedinte al PNŢCD 

MARIA STAVROSITU, vicepreşedinte al PNȚCD

DIANA TUŞA, vicepreşedinte al PNȚCD

VLAD ROŞCA, vicepreşedinte al PNȚCD

VLAD NAICU, vicepreşedinte al PNȚCD

ADRIAN ORZA, vicepreşedinte al PNȚCD

LIVIU MAZILU, vicepreşedinte al PNȚCD

ANDREI IGNAT, vicepreşedinte al PNȚCD

MARIAN FLORESCU, vicepreşedinte al PNȚCD

EUGEN MILEA, vicepreşedinte al PNȚCD

RĂZVAN MUNTEANU, vicepreşedinte al PNȚCD

ROBERT NIŢU, vicepreşedinte al PNȚCD

FLORIN PETRESCU, vicepreşedinte al PNȚCD

NELU NEACŞU, preşedintele organizaţiei PNŢCD-Diaspora, secretar internaţional la PPE

Ioan Oltean: E vina electoratului care a stat la plaja

Ioan Oltean:

PSD, cu electoratul lui captiv pe care-l ştim cu toţii care este, a reuşit să se impună, să învingă nepăsarea, indiferenţa unui electorat care a preferat să stea acasă sau să facă plajă decât să voteze. Nu este bună această atitudine a majorităţii cetăţenilor care acceptă un asemenea comportament în momente de maximă importanţă pentru România şi pentru ei înşişi.

Cum poți să vorbești de ”electoratul pe care-l știm cu toții care este” cînd tu ai față de chelner necalificat sau de șofer pe tractorul mafiei? Ce atitudine nu e bună? Care e diferența între un penal cu față de tractorist din PSD și unul identic din PDL? Între 2009, cînd cloaca lor de impostori (PDL+EBA) a avut 35% și 2014, cînd cloaca lor de impostori (PDL+PMP) a avut 19%, diferența a făcut-o electoratul urban. Prezența în rural a fost identică, iar în urban au venit cu 800 de mii mai mulți votanți. Electoratul nu a fost indiferent și nu a stat la plajă, a venit la vot și a ejectat ciurucurile.

Cum își permite un personaj de teapa lui Oltean să vorbească de electoratul captiv și să jignească milioane de oameni, cînd el și adunătura lui pițiponci în trening și pantofi italieni nu ar fi ajuns niciodată la putere dacă nu ar fi fost votată de electorat captiv, căci numai un electorat captiv ar fi în stare să voteze astfel de căzături!

Predoiu: Merg inainte in drumul meu spre Cotroceni!

Cătălin Predoiu:

Unitatea Dreptei trebuie precedata de o curatire a Dreptei de mizerie politica si morala, precum si de proiecte esuate care o blocheaza. Voi merge inainte pe drumul catre Cotroceni pana la capat, mandatat de 140.000 de pedelisti si de sutele de mii de suporteri care mi-au aratat increderea. Sunt la randul meu increzator in milioanele de cetateni romani care isi doresc echilibru, pace sociala, justitie si prosperitate europeana.

Și ăsta merge înainte. Ca boii, toată lumea înainte spre prăpastie. Dar spre deosebire de Udrea, care e mandatată de Băsescu, Predoiu e mai tare, e mandatat de cei 140 000 de membri care au fost mandatați de Blaga să-l voteze la ordin. Tot atîtea voturi o să ia și la prezidențiale. Sau chiar mai puține, că nu poate intra Blaga cu ei în cabină să vadă dacă chiar votează cum i-a mandatat el între o țuică de electrozi și altă țuică de electrozi.

Cine i-a adunat pe ăștia și de unde? Și de ce nu-i duce înapoi?

Caricaturile merg înainte. Vă mai aduceți aminte de anul 2000?