Posts Tagged → Raed Arafat

Raed? Psst! Raaaeeeeed!!! Pleaca!

Îţi tot cad, Raed. Aparate de zbor. Crapă oameni, sărmanii. Evident, însă, ce treabă ai tu? Doar nu le pui tu să cadă, aparatele. Tu altă treaba ai: Secretar de Stat. Aşa e. De stat, stai bine. Că altceva, ce mai e de făcut, la Stat? Şi oamenii de la SMURD care tot crapă stau bine. În sicriu, tot ce trebuie, toate condiţiile. Bun, ei nu asta îşi doreau – dar dacă ar fi aşa, na, după ce-şi doreşte fiecare, unde s-ar ajunge?

Dar n-ai tu nici o legătură. Normal. Tu eşti tehnocrat. Pe salvare de vieţi, pe situaţii de urgenţă, pe aspecte din acestea. Sau poate că nu? Poate nu de-aia te-au adus la M.A.I. Poate eşti Secretar de Stat pe şah, ţintar şi moară. Sau ergonomie. Sau spaţii verzi din incinte. Sau fanfare. Sau ceva. Altceva. Căci e ştiut: tehnocratul e altceva! Nu-i el, aşa, ca orice fel de om în funcţie. Nepolitic, nepartinic, nenimic.

Alţii, cu Statul mai altfel, au o cutumă – dacă apar asemenea probleme, grave, cu crăpat în serie pe zona lor, în aria lor de competenţă, e clar: demisia. Demisia de Onoare. Dar nu de Onoare e vorba aici, ci de Competenţă. Este? Or, nu eşti tu Simbol Naţional de Excelenţă în Competenţă? Eşti. Şi-atunci, Excelenţă, cum să-ţi dai demisia? Logic. N-ai cum. Mai ales că, tot de la voi, de la tehnocraţi medicali, dăinuie şi exemplul luminos al lui Sorin. Oprescu, desigur.

Cînd cu copilul acela, sărmanul, mîncat de cîini. Gen: „Ce să fac, doamnă? Să-mi dau demisia? Păi dacă îmi dau demisia, învie copilul?” Şi gata. Ce demisie? Logic. Nu? Păi nu, tocmai. De bun-simţ, adică perfect logic, venea cam aşa: „Da, Sorine, să-ţi dai demisia. Să rezolve problema cine vine în locul tău, din moment ce tu n-ai fost în stare. Să nu mai ajungă să crape copii mîncaţi de cîini, ca să se rezolve.” Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul acestor aparate care tot cad, în serie, şi crapă oameni, în serie. Ce să-i faci? Învie, dacă demisionezi? Nu. Dar poate nu mai mor alţii. Uite-aşa. Chiar şi Secretarii de Stat nu mai stau, pleacă, dacă le crapă oameni în serie, pe zona lor de competenţă. Pleacă, da. Pleacă.

raed arafat

 

(Foto: radiocraiova.ro)

O sinucidere asistata

Dar nu în accepţiunea consacrată, care presupune asistenţă medicală, ci asistată de autorităţi neputincioase, echipe de televiziune (firesc prezente în asemenea situaţii), vecini, trecători, gură cască, muncitori din împrejurimi, copii, vîrstnici, maşini în trecere, lume speriată sau indiferentă, popor.  Asta s-a întîmplat ieri cu femeia de 60 de ani care s-a aruncat de la ultimul etaj, 8, al unui bloc din centrul Bucureştiului, într-un perimetru care nu a fost nici măcar securizat pe parcursul desfăşurării tragediei. S-a sinucis asistată. De bătaia de joc a unora şi nepăsarea celor mai mulţi.

Suferindă de depresie majoră, în urma pierderii fiicei (bolnavă de cancer, acum doi ani) femeia s-a urcat joi, în jurul orei 8 dimineaţa, pe copertina unui balcon şi acolo a rămas. Peste 35 (treizecişicinci) de ore, pînă la saltul în gol. I-au fost alături, tot timpul, negociatori. Şi dacă personal nu mă îndoiesc de cineva în toată desfăşurarea acestei tragedii, aceia sînt negociatorii. Oamenii aceia nu numai că au fost acolo permanent, dar cea mai mică greşeală a unuia din ei – şi aici poate fi vorba şi de un pas foarte mic, o mişcare bruscă, chiar dacă mai greu perceptibilă, un cuvînt rostit pe un anumit ton – putea grăbi deznodămîntul. Faptul că au ajuns la contact fizic, cînd i-au dat apă şi mîncare, e semn că lucrurile, în ceea ce-i priveşte, au fost făcute – după mine, repet – fără cusur. Iar faptul că actul suicidar nu s-a petrecut instantaneu, ci după o perioadă atît de lungă de timp pentru o asemenea situaţie, se constituie, de obicei, în indiciu că este un strigăt disperat de ajutor din partea persoanei în cauză.

Dar dacă nu vom şti niciodată ce s-a petrecut cu adevărat în mintea femeii, ştim în schimb, ca de obicei, după o tragedie, de ce sînt, ori mai bine zis nu sînt capabile autorităţile îndrituite să intervină în asemenea situaţii.

Mai precis. Nu există coordonare între cei care trebuie să intervină. Fiecare declară că îşi respectă protocolul, dar protocoalele nu sînt integrate. Nu există dispozitivele necesare unor asemenea situaţii. Nu există oameni antrenaţi special pentru cazuri ca acesta şi alte diferite cazuri de urgenţă. Nu există mai nimic, dar există promisiuni. Şi bîlbe. Doctorul Arafat, Secretar de stat în MAI, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nu poate răspunde clar la întrebarea „cîte saltele pneumatice  de intervenţie sînt în ţară?”. Ce aflăm, însă, este că în Bucureşti nu există nici măcar una, iar cele cîte or fi, răspîndite prin ţară, sînt din 1981!!! S-au achiziţionat, în schimb, platforme, dar acelea sînt numai pentru cei care cooperează cu salvatorii. Ceilalţi, cu alte cuvinte, nu mai au nici o şansă. Plase nu, bazine cu materiale care să atenueze şocul nu, numai pături. Aşa cum spunea Bianca Oanea la Realitatea TV, ei erau pregătiţi să moară, nu să o salveze. Că eficacitatea unei saltele (sau perne) pneumatice este discutabilă în acest caz e una, că poate fi utilă în alte situaţii, de incendiu la etaje mai mici, de exemplu, recunoaşte şi doctorul Arafat (intervenţia de la Realitatea TV, aici.). Că în capitală nu există nici măcar una, repet – pentru femeia care s-a sinucis ieri a fost adusă, totuşi, cu puţin timp înainte de deznodămînt, din Argeş! – îmi pare absolut revoltător. Că cele existente sînt vechi de 34 de ani e de neconceput!

Promisiunile că se vor achiziţiona materiale există. Concretizarea lor, în aproximativ 4 ani, tot după spusele doctorului Arafat. Ce facem pînă atunci? Comisii. Care comisii de stabilire a vinovăţiilor nu numai că nu mai salvează pe nimeni, dar de regulă constată că mortul a fost de vină.
O comisie care să integreze procedurile, că acum e fiecare cu procedura lui – adunate egal absenţă sau călcat pe picioare – nu se poate face? Atît, să le integreze! Se pare că nu. De ce să prevenim  cînd putem să constatăm tragediile?!
O comisie de specialişti care să stabilească necesarul de resurse materiale si umane, moderne, de calitate, respectiv bine pregătite, nu se poate face? Că ne prinde un cutremur mare cu procedurile si cu comisiile, iar de vină va fi mama natură pentru că s-a zdruncinat, nu pentru că suportă atîta bătaie de joc.

În privinţa responsabilităţilor, să aşteptăm rezultatul anchetei/anchetelor, mai întîi. Că doar nu sîntem în Letonia, unde prim-ministrul a demisionat după prăbuşirea unui tavan al unui supermarket, în 2013. Şi nici nu avem 48 de victime deodată, ci ba un accident aviatic în Apuseni, ba unul pe lacul Siutghiol, ba o sinucidere după o zi şi jumătate de stat şi privit, în Bucureşti.

În final, mesajul medicului psihiatru Gabriel Diaconu:

Scurt mesaj public domnului doctor Arafat și celor de la IGSU, vis-a-vis de finalul operațiunii de intervenție de astăzi în cazul lui E. Îi spun E. pentru că deja presa divulgă numele unei victime, fără vreo preocupare față de demnitatea, sau intimitatea ei. Dar asta e altă discuție. Astăzi, la ora 4:30 – 4:45, am fost acolo. Eram cu o echipă de la Observator, nu văd nici un motiv să nu fac și asta public. Scopul inițial n-a fost să urc până pe bloc, ci să le dau un sincron despre povestea asta, foarte ciudată de la cap la coadă. După care am ajuns acolo, am parcat, am fost la un polițist, m-am prezentat, i-am spus că sunt psihiatru, suicidolog (expert în sinucidere sună prost) și că aș vrea să vorbesc cu coordonatorul intervenției. A ridicat din umeri și m-a îndemnat către doi oameni, un domn și-o doamnă. Am repetat introducerea. Au ridicat din umeri. Că cică ei asigură perimetrul, de intervenție se ocupă SMURD. Am fost la pompierii SMURD. Nici ei nu au fost foarte vorbăreți, dar mi-au spus că e okay să urc la negociatori. Un pompier m-a condus în perimetru. Ușa de la bloc era închisă. Am așteptat să iasă o bătrânică până ne-a dat cineva drumul. După care am urcat cu liftul până la ultimul etaj.

Ce-am vorbit cu negociatorii e confidențial. Și am să păstrez discreția cu privire la conversația altfel scurtă, la capătul căreia le-am spus că sunt aproape (clinica unde lucrez e la nici 5 minute) și că am să păstrez telefonul deschis dacă gândesc că le pot fi util.

Apoi am coborât. Când ne-am apucat să filmăm sincronul pentru jurnal, în fața mea, dincolo de cameră, era un grup de copii. Copii, domnule doctor, care n-aveau mai mult de 10 ani. Vreo 4. Cel mai mic cred că avea 7 ani. Prin spatele meu treceau mașini, leneșe, din când în când câte un trecător mai căsca gura și în sus, să vadă ce se mai întâmplă.

Să mai spun că i-am întrebat de când am ajuns dacă au adus perna și-au refuzat să-mi confirme/ infirme?

Să observ că nimeni nu m-a legitimat? Nu c-aș avea eu fața 100% anonimă, dar eram îmbrăcat ca de muncă, nimic deosebit.

Pentru mine, eșecul operațiunii nu e eșecul negociatorilor. I-am văzut, am vorbit cu ei, desfid pe oricine să arunce cu bolovanul în oameni care au ținut 35 de ore un suicidar în viață. E mai mult decât suficient pentru alte resurse să fie angajate.

Domnule doctor Arafat, nu poți compara București 2015 cu Apuseni (2014) sau Siutghiol (tot 2014). Dacă mi-ar fi povestit altcineva ce-am trăit eu aș fi zis că sunt gogorițe.

Lucrurile nu se schimbă, domnule doctor, dacă oamenii nu se schimbă. Uneori oamenii mai și mor, intervențiile nu sunt de natură divină. Eu știu că fiecare, până la ultimul, dintre colegii mei negociatori și-a făcut meseria până la sânge și a luptat să țină femeia aia în viață. Dar ceilalți, domnule doctor? Chiar așa de banală a ajuns moartea în București încât să lași copiii să se zgâiască la ea? Și în timp ce un om se balansează înspre abis să lași mașinile să circule, anost, pe străduță? Mai mult, dacă vine unul (se întâmplă sub bune intenții și pretenții) și vrea să urce pe acoperiș, să poată să o facă fără minima intervenție a coordonatorului de intervenție? E de râsul curcilor, domnule doctor. E, ca să fiu un pic prețios, epoustouflant. Puteți căuta traducerea în limba română.

Şi comunicatul ARPS:

Strategia naţională de prevenţie a suicidului devine o necesitate stringentă a României de astăzi. Afirmăm acest lucru ca urmare a terifiantului caz din Bucureşti, în care o persoană aflată în criză suicidară, aflată pe terasa unui bloc, a ameninţat că se sinucide şi a reuşit acest lucru la capătul a 35 de ore în care nimeni nu a putut să o convingă să renunţe la acest gest. De ce nu s-a intervenit în forţă pentru oprirea acestei persoane de la sinucidere? Se pare că atât timp cât nu există o lege care să reglementeze strategia de intervenţie în comportamentul suicidar manifest, profesioniştii din sănătatea mintală sau specialiştii din Poliţie nu au cum să îşi asume responsabilitatea unei intervenţii în forţă

UPDATE: Mai cu nerv şi mai cu nervi decît mine, Lidia Marinescu, articol integral aici: „Sări proasto! Sări că te filmăm!”.

Specialiștii nu s-au prea îngrămădit. Marele Bărbat, Salvatorul Națiunii, Raed Arafat a intervenit delicat, așa cum îl știm, că nu a vrut să ne panicheze și să strice și mai rău starea de spirit a populației care abia acum începe să își dea seama că e și ea pe streașina unui bloc. Se știe că el e un om eficient și de acțiune și e păcat ca o sinucidere să îi strice imaginea publică. Așa că rămâne cum am stabilit. Facem un raport, o să cumpărăm și plase și saltele și în general totul e la timpul viitor. Viața femeii s-a terminat, ea e la trecut. Să privim în viitor. Situațiile de urgență nu se rezolvă pentru că altfel nu ar mai fi de urgență și nici nu se face să intervii peste decizia omului. Apreciați că aveți parte de o lecție. Nu mai cârcotiți.

Piata politica, medicii si profesorii

Ne încredinţăm sănătatea doctorului, averea, şi cîteodată, viaţa sau reputaţia, avocatului. O asemenea încredere nu ar putea fi investită în siguranţă în nişte oameni de condiţie medie sau joasă. Prin urmare, recompensa lor trebuie să fie de aşa natură, încît să le ofere, în societate, rangul pe care-l necesită o încredere atît de specială. Timpul îndelungat şi cheltuiala făcută pentru educaţia lor, cînd se combină cu aceste aspecte, neapărat duc la creşterea încă şi mai mare a preţului muncii lor.

[…]

Probabilitatea ca o persoană anume să fie calificată pentru munca pentru care s-a pregătit este foarte diferită, de la o ocupaţie la alta. În cea mai mare parte a meseriilor mecanice, succesul este aproape sigur – dar în cele liberale, e foarte nesigur. Trimiteţi-vă fiul ca ucenic la un cizmar – nu prea există îndoială că va învăţa să facă o pereche de pantofi; dar trimiteţi-l să studieze Dreptul – sînt douăzeci de şanse la una ca el să capete aşa o competenţă care să-i permită să trăiască de pe urma meseriei sale. Într-o loterie perfectă, cel care trage premiul ar trebui să cîştige tot ce au pierdut cei care au tras bilete necîştigătoare. Într-o profesie, acolo unde douăzeci eşuează pentru ca unul să cîştige, acesta ar trebui să cîştige ceea ce ar fi cîştigat toţi ceilalţi douăzeci lipsiţi de succes. Avocatul care începe, probabil, cam pe la 40 de ani să cîştige ceva de pe urma profesiei sale ar trebui să primească o retribuţie nu doar pentru educaţia sa atît de lungă şi costisitoare, ci şi pentru educaţia altor douăzeci de persoane care nu au reuşit să facă nimic cu ea.

Adam Smith „Wealth of Nations” 1776

În statul social nu ne încredinţăm sănătatea doctorului şi nici educaţia profesorului. Nu negociem direct. Ne încredinţăm atît sănătatea cît şi educaţia politicienilor. Pe piaţa politică se joacă salariile medicilor şi profesorilor. Poporul vrea educaţie şi sănătate cît mai ieftină, chiar gratuită (o minciună acceptată), poporul vrea cît mai puţină responsabilitate sau chiar deloc. Politicienii îi oferă sănătate şi educaţie ieftine în schimbul votului. Fac asta păstrînd sănătatea şi educaţia la stat, pentru e le folosi ca monedă de schimb contra voturilor, sub justificarea că sînt domenii strategice şi numai statul poate oferi sănătate şi educaţie tuturor, toţi ceilalţi actori fiind iresponsabili (cei care oferă şi cer sănătate şi educaţie). Pentru a putea oferi poporului sănătate şi educaţie ieftine, pentru a-i oferi comoditatea lipsei de responsabilitate, politicienii (populiştii şi stîngiştii) ţin cu dinţii de monopolul asupra sănătăţii şi educaţiei, pentru a ţine în sistem medicii şi profesorii, sclavii care oferă sănătate şi educaţie şi fără de care politicienii nu ar putea trafica sănătatea şi educaţia pe voturi.

Prin reglementare şi absorbţia obligatorie a banilor de sănătate şi educaţie de pe piaţă politicienii reuşesc să păstreze acest monopol şi să evite riscul ca medicii şi profesorii să plece de la stat şi să profeseze la privat. Politicienii nu sînt singurii care doresc păstrarea monopolului acestui sistem. Lor li se adaugă şi funcţionărimea, feudalii sistemelor de sănătate şi educaţie (Raed Arafat e un bun exemplu, ca şi Ecaterina Andronescu, Brădişteanu, Andrei Marga ş.a.). Astfel, poporul e scutit de responsabilitatea sănătăţii şi educaţiei proprii, e scutit, dacă facem abstracţie de şpagă şi meditaţii (două manifestări de bun simţ ale pieţei, atitudini legitime şi normale din partea medicilor şi profesorilor) de negocierea cu medicii şi profesorii. Poporul, cum am mai spus, îşi negociază sănătatea şi educaţia pe voturi. Îşi dă votul politicienilor pentru a primi în schimb comoditatea lipsei de responsabilitate şi educaţie şi sănătate aparent ieftine şi categoric de cea mai proastă calitate. Politicienii ne obligă să dăm bani pe perele şi merele de stat, ne iau cu forţa o parte din bani, spunînd că ne oferă în schimb pere şi mere gratuite. La final, trebuie să acceptăm perele şi merele lor stricate, atîta timp cît nu ne rămîn bani pentru alte pere şi alte mere.

La rîndul lor, toţi cei care fac şcoală pentru a deveni medici şi profesori sînt siguri că vor fi absorbiţi de sistemele de sănătate şi educaţie ale statului, indiferent de cît de incapabili ar fi. Cum am mai spus într-un articol anterior, statul e consumator de diplome, nu de competenţe. Poţi fi o caricatură sinistră de medic sau profesor, atîta timp cît ţi-ai obţinut diploma (prin şpagă, de exemplu) statul te va absorbi în sistem şi te va plăti, cu un salariu de mizerie, ce-i drept. La început. Dacă eşti descurcăreţ, indiferent cît de prost ţi-ai face meseria, ai şanse bunicele să promovezi în sistemul de stat şi să cîştigi mult mai bine.

Iar tuturor acelora care ştiu să-şi facă meseria de medic sau profesor nu le rămîne decît să iasă din sistem, să se apuce de altceva sau să-şi facă meseria într-o altă ţară, în care sînt recompensaţi, atît cît e posibil, de clienţi şi nu de sistem.

Astăzi, în România anului 2012, sistemele de sănătate şi educaţie sînt expresii ale sclavagismului. Gîndiţi-vă că sîntem în Roma antică şi că medicii şi profesorii nu au drept de practică decît ca sclavi ai senatorilor. Niciun medic sau profesor nu-şi poate exercita meseria decît în slujba Senatului. Astfel, Senatul îi va folosi pentru a căpăta bunăvoinţa plebei, plătindu-i cît mai puţin cu putinţă. Dacă i-ar plăti mai mult, ar trebui să mărească taxele şi plebea, obişnuită să înveţe şi să fie oblojită „pe gratis”, s-ar răscula nemulţumită. Astfel, Senatul alege calea cea mai avantajoasă pentru sine: le interzice medicilor şi profesorilor să profeseze în altă parte decît în slujba Senatului, îi „leagă de glie”, îi transformă în sclavi, şi cu ajutorul muncii lor cumpără bunăvoinţa poporului. În timp, date fiind condiţiile, de cele două meserii se vor îndepărta cei cu adevărat înzestraţi şi se vor apropia cei care nu ştiu să facă altceva şi care au nevoie de siguranţa unei pîini zilnice. La final, toată lumea-i fericită: medicii şi profesorii oferă puţin şi prost şi primesc puţin şi prost, Senatul oferă puţin şi prost şi primeşte mult şi bine, poporul îşi oferă votul şi rămîne bou şi crapă pe capete, dar e fericit că nu trebuie să plătească medici şi profesori din banii de circ.

Inainte, spre trecut!!!

Felicitări! Reforma sanitară a fost oprită. Aţi reuşit. Felicitări şi preşedintelui Băsescu pentru că a cedat! În fond, de ce să susţii, împotriva curentului, o idee? Doar pentru că e ideea bună? Doar pentru că ai dreptate? Ce contează, cînd o splendidă campanie de dezinformare, pe care nu ai putut s-o contracarezi, reuşeşte, în două săptămîni, să-ţi convingă partidul că o să piardă alegerile dacă nu renunţi? Deci stop! Victorie! Băsescu nu ne mai omoară cu privatizarea pe bază de profit. Sistemul de sănătate de la noi e perfect, nu trebuie schimbat nimic. La stat, medicii sînt îngeri, la privat sînt demoni. Vor profit. Aplauze pentru toţi fanii antireformei. Înjuraţi că daţi şpagă la doctori, strigaţi că medicina de la noi e un dezastru, că vă omoară cu zile, dar v-aţi luptat să rămînă aşa cum e. Comunistă. Halal!

Nu vă place profitul în medicină? Cum vă place, atunci, profitul enorm pe care îl fac, lucrînd cu medicina de stat, companiile străine care vînd ambulanțe la Ministerul Sănătăţii, o dată la doi ani (că, de, nu mai sînt performante după aia), cu 100.000 de dolari bucata? Dar profitul firmelor de medicamente străine? Dar parandărăturile şmecherilor de la stat care, desigur, cumpără tot ce-i mai bun, la cel mai bun preţ? Dar facturile umflate, schemele de personal umflate, banii deturnaţi, salariile de batjocură, corupţia şi mizeria care au gonit cel puţin un sfert din medicii din România (10.000 în ultimii trei ani)? Şi o să-i gonească în continuare, pe capete. Ele cum vă plac?

Ziceţi că soluţia e un management mai performant la stat? E imposibil, pentru că la stat nu există faliment. „Trăiască deficitul, n-au ce să ne facă! E domeniu strategic, trebuie să ne dea banii, indiferent cît de mare e gaura. Nu mai sînt bani? Să se împrumute!“ La privat, deficitul duce la faliment. Şi se evită. Da, dar statul are grijă de oameni, de toţi oamenii, iar privaţii lasă bolnavii să moară, pentru profit. Nu? Privaţii n-au de ce să lase bolnavii să moară, pentru că profiturile se fac cu viii, nu cu morţii. Cînd asigurarea se reînnoieşte anual, omul, dacă vede că e lăsat să moară, pleacă la altă firmă de asigurări. Dacă există doar asigurarea de stat, iar statul îl lasă să moară, unde se duce? Fiindcă doreşte profit, privatul vrea cît mai mulţi asiguraţi, că altfel nu-şi primeşte banii din CAS (contribuţia de asigurări de sănătate), care îi sînt daţi în funcţie de performanţă. Ca să aibă clienţi, trebuie să le ofere medicină performantă, dacă nu, îi pierde la concurenţă.

Salvarea Salvării

Dar supărarea cu domnul Arafat? SMURD-ul nu putea fi privatizat, din moment ce aparţine preponderent Ministerului de Interne, are ofiţeri şi militari în structură. A fost o inepţie perfectă. Înghiţită pe nemestecate, entuziast. Firmele private de ambulanţe ar fi făcut contracte de servicii cu statul, la aceleaşi tarife de la ambulanţa de stat. Dar şi-ar fi cumpărat singure maşinile. Care, în loc să coste 100.000 de dolari bucata, ca la stat, puteau costa, la privat, între 50.000 şi 60.000 de dolari. Deci cu 40 pînă la 50% mai ieftine. La exact aceeaşi calitate. Poate de la asta să fi venit supărarea? De la potul de o sută de milioane de dolari (o mie de salvări la 100.000 bucata) plătit de la buget, o dată la doi ani? Care nu s-ar mai plăti? Poate merita să te superi. O sută de milioane de dolari, tată! Garantat, din doi în doi ani! Pentru salvări.

Fiat, nu Mercedes, că aşa s-a stabilit: Fiat-urile sînt cele mai bune pentru Ministerul Sănătăţii. Dacă aţi putea alege între un Fiat şi un Mercedes, la acelaşi preţ, ce v-aţi lua? Sau altfel: de ce v-aţi lua Fiat, nu Mercedes? Ce v-ar convinge? La acelaşi preţ, repet. La privat, cheltuielile cu dotarea şi personalul sînt treaba firmelor, nu a statului. Vor să facă bani cu salvările? Trebuie să respecte criteriile de performanţă, privind dotarea şi personalul, impuse de stat, pentru omologare. Atunci, statul n-ar mai cheltui pe salvări – adică pe fiare, nu pe asistenţă medicală – o sută de milioane de dolari, o dată la doi ani. Ceea ce înseamnă, tot în doi ani, tratamentul a 100.000 de bolnavi cu infarct, operaţi cu stenturi. În loc să dea de la buget o sută de milioane de dolari unor firme străine de maşini şi intermediarilor, statul ar plăti îngrijiri medicale pentru populaţia României. Banii ar rămîne aici, pentru bolnavii de aici. Dar ce, despre bolnavi e vorba?

Bine, dar profitul?!?

Ne-ar omorî privaţii? Încă o dată: profiturile se fac cu viii, nu cu morţii. Ca să aibă profit, privatul trebuie să ţină pacienţii vii şi mulţumiţi de serviciile medicale primite, ca să le ia banii încă un an, şi încă un an, şi încă un an şi tot aşa. Firmele de asigurări fac contract direct cu medicii. Îi aleg pe cei mai buni, pe cei care dau, în mod constant, rezultate. Şi îi plătesc după rezultate. Ceilalţi, dacă vor de muncă, trebuie să devină şi ei buni. Da, dar totuşi – profiturile!!! Profiturile privaților ar fi între 1,5 şi 3% – vi se pare mult? Iar asigurarea suplimentară, peste cea de bază, însemna 250 de euro pe an sau 1.000 RON. Adică 20,8 euro lunar, cam 80 RON pe lună – vi se pare mult? Pentru sănătatea personală? Dragi fani ai antireformei, uitaţi că, doar într-o săptămînă, cheltuiţi minimum 80 RON pe ţigări şi pe bere, fără să clipiţi?

De ce nu recunoaşteţi, cinstit, că visaţi să lucraţi la stat, unde timpul trece, leafa merge, iar parandărătul curge, dar nu v-aţi orientat la timp? Iar acum aplaudaţi ce auziţi la Antena 3, unde lucrează Radu Tudor, şi la Realitatea, unde lucrează Emil Hurezeanu, ambii membri în Consiliul de Administraţie al Fundaţiei pentru SMURD, întemeiată de domnul Arafat. Şi îl slăviţi pe întemeietor, care şi-a construit, prin acest scandal, o platformă de viitor ministru al Sănătăţii în Guvernul USL (îl mai vrea şi Dan Diaconescu la Partidul Poporului). Profitabil. Totul pentru om, totul pentru bolnavi, recomandă domnul Arafat. În mandatul căruia a fost ţinut pe loc cîteva ore un avion trimis de urgenţă la Cluj după un copil cu arsuri grave, pînă a sosit şi Attila Verestóy, care îşi rupsese piciorul şi nu putea ajunge la Bucureşti decît cu SMURD-ul aeromedical de stat. Gratis. Deci profitabil. Cum spuneam, felicitări!

KAMIKAZE

Explicatie pentru toti boii din tara asta

Noul sistem de sănătate, ăla pe care poporul de pe Facebook, cu Arafat în frunte, l-a învins astăzi, pe înţelesul boilor (se ştiu ei): îţi alegi un asigurător privat (să zicem ING sau AIG sau Ţiriac sau cine o fi), după care te duci unde vrei tu, la orice clinică sau spital (de stat, Medicover, Medlife, Regina Maria etc) şi asigurătorul îţi decontează serviciile medicale integral sau parţial (dacă are semnat acord cu respectivul furnizor de servicii). Astfel, o parte din servicii îţi erau plătite din banii pe care oricum acum îi plăteşti la stat, aiurea şi obligatoriu. Conform legii, 93% din banii din contribuţii mergeau la asigurătorii privaţi, pe care fiecare dintre noi îi alegea, 7% mergeau pentru fondul de rezervă (pentru neasiguraţi) şi pentru cheltuielile de administrare a CNAS (sediu, chirie, salarii, întreţinere, benzină, pixuri etc). Deci, toţi boii de pe Facebook, aţi înţeles, dobitocilor, împotriva a ce aţi dat like?

În sistemul de acum, cel pentru care răsuflaţi uşuraţi că n-a fost ucis de chiorul de la Cotroceni, de agaricii din Comisia prezidenţială şi de privaţii răi care vrea profit şi crimă (şi de la care majoritatea dintre voi, dobitocilor, vă luaţi salariile), toţi banii din contribuţiile pe care le plătiţi lunar rămîn la stat. Iar dacă vreţi să vă duceţi să vă consultaţi sau operaţi la privat trebuie să plătiţi integral, în plus de banii pe care deja îi plătiţi la stat. Asta în condiţiile în care sistemul privat din sănătate mai rezistă mult aşa, doar cu plata jos şi asigurări suplimentare.

Ştiu, e vinovat Băsescu fiindcă nu ştiţi sau vă e lene să citiţi, că de înţeles nu poate fi vorba.

Privatizarea ucide!

De ce au cîştigat Raed Arafat şi ceilalţi suporteri ai status-quo-ului? Fiindcă privatizarea ucide. Fiindcă privaţii care intră în sistem ucid şi fură. Este un principiu. Nu a reuşit nimeni să explice de ce doar privaţii care ar intra în sistemul de urgenţă ucid şi fură.  S-a spus doar că privaţii care intră în sistem ucid şi fură. Principiul comercial şi profitul nu au ce căuta în sistemul de sănătate, căci sînt generatoare de corupţie, furt şi crimă. Băsescu s-a conformat şi a făcut ce trebuia să facă: a retras legea al cărui principiu fondator era generator de comerţ, profit, furt şi crimă.

Este o lege-cadru care statua anumite principii. Aceste principii au fost contestate de media, de simbolul sănătăţii, Arafat, de opoziţia politică, de publicul larg. Fiecare avînd interesul său. Arafat voia ca în pătrăţica în care era el şef să se facă o excepţie, să nu se schimbe nimic. A contestat însă principiul privatizării, a vorbit de oamenii răi care vor intra în sistem pentru profit. Repet, nimeni, nici Arafat, nu a explicat de ce oamenii care intră în sistemul de urgenţă sînt răi şi vor profit iar ceilalţi care intră în alte domenii ale sănătăţii sînt buni şi nu vor profit. Însăşi esenţa legii, cvasiliberalizarea sistemului, punerea pe picior de egalitate între stat şi privat, a fost contestată. Să nu uităm că legea vorbeşte şi de privatizarea asigurărilor, şi de cea a spitalelor. Privatizarea ucide, a susţinut Arafat (chiar dacă nu textual) şi susţinătorii săi (foarte textual).

O lege cadru statuează principiile. Pe baza acestei legi se adoptă şi legile, reglementările şi normele metodologice pe fiecare domeniu şi subdomeniu în parte. De exemplu, Legea Asistenţei Sociale (eram la minister cînd s-a lucrat la ea şi a fost promovată) a fost adoptată şi abia după aia se va trece la modificarea celorlalte reglementări, inclusiv la modificarea a 20 de legi subsecvente.

Legea Sănătăţii statua principiile generale ale sistemului iar liberalizarea sistemului şi privatizarea reprezentau esenţa legii. Pe baza acestor principii urma să se modifice şi celelalte legi şi reglementări subsecvente şi să se decidă detaliile. Proiectul de lege are 86 de pagini, aşa cum îi stă bine unei legi, nu 2000 sau 3000 de pagini. Numai reglementarea dintr-un singur sub-sub-domeniu s-ar fi întins pe 50, 100 sau 200 de pagini.

Dacă se făcea excepţie în pătrăţica în care Arafat era şef trebuia să se facă excepţie în toate pătrăţicile. Dacă ajungem la concluzia că privatizarea ucide, dacă privaţii ucid şi fură, atunci e de datoria noastră să oprim o asemenea lege, nu?

Reforma nu a murit. S-a stabilit însă că privaţii nu au ce căuta în sistem şi că sistemul trebuie să fie de stat, căci statul e cel care administrează sănătatea mai competent, mai onest şi cu rezultate mai bune decît ar fi făcut-o privaţii. Repet, nu detaliile legii au fost contestate (fiind o lege cadru, nici nu intra în detalii) ci însăşi principiul privatizării sistemului.

La final, vorba societăţii civile: Băsescu chioru’!

Imbecililor!

PS. Miron Damian (Doc), excelent, ca de obicei: Unde ar duce cruciada anti-profit

Un comentariu de pe Hotnews:

MarianEugen [utilizator]

Felicitari baieti! Ati reusit sa va adunati in strada peste 150 de participanti, mai precis 151 de participanti, cu tot cu jandarmi! Adica cam 0,01% din cati erati inscrisi cu mare pompa pe acest site! Toti batrani, fara educatie, nebarbieriti, cu IQ-ul proletariatului din perioada comunista! Sunteti o rusine nationala, mentalitatea voastra comunista, dorinta voastra de a opri Romania in loc se va rasfrange coplesitor asupra viitorului vostru si al copiilor vostri. Eu nu voi suferi pentru ca muncesc, in timp ce marea voastra majoritate furati, primiti spaga, sunteti asistati, sunteti bugetari sau pensionari de lux, nomenclaturisti, securisti sau pur si simplu niste prosti cu creierele spalate de interesele interlope a mafiei din sanatate trambitate de Antenele lui Voiculescu si Realitatile lui Vantu care nu aveti mijloacele necesare mereu sa platiti spaga imensa pentru o asistenta medicala adecvata ! Traian Basescu va merge la Viena iar voi veti merge la spitalele care scot mai multe cadavre decat oameni sanatosi! Veti da spaga ca la balamuc si doar BUNUL DUMNEZEU va mai poate scapa sanatosi!!! Doctorii romani merg pragmatic, pe bani, in timp ce voi vreti sa fiti vindecati. In mai putin de 6 luni, o sa va para rau ca legea nu a fost adoptata. Cand veti da spaga, va veti injura pe voi insati si nu pe Basescu, care a vrut sa schimbe lucrurile. Iar v-a ciuruit! Asta e viata!
Vreau voturile celor care cred ca acesti comunisti spalati pe creieri nu trebuie lasati sa voteze in locul nostru, ci sa mergem la vot si sa castigam dreptul celui care munceste si plateste cinstit!

UPDATE.

Ce s-a schimbat în ultimii 8 ani (2004-2012), în timpul preşedinţiei lui Băsescu şi guvernelor Tăriceanu (DA-UDMR-PC, PNL-UDMR) şi Boc (PDL-PSD-PC, PDL-UDMR-UNPR):

1. Sistemul fiscal (cota unică – guvernul Tăriceanu, ministrul Ionuţ Popescu)

2. Codul Muncii (în guvernul Boc, ministrul Ioan Botiş)

3. Sistemul de educaţie (în guvernul Boc, ministrul Funeriu)

4. Sistemul de pensii (în guvernul Boc, ministrul de dinainte de Botiş, nu-mi vine în cap numele lui)

5.Sistemul de asistenţă socială (în guvernul Boc, miniştrii Botiş, Lăzăroiu şi Sulfina Barbu)

5. Codurile penale (în guvernul Boc, ministrul Predoiu)

6. Codul civil (în guvernul Boc, ministrul Predoiu)

7. Mica reformă din justiţie (în guvernul Boc, ministrul Predoiu)

8. Salarizarea din sistemul public (în guvernul Boc, acelaşi ministru de dinaintea lui Botiş)

9. Sistemul de sănătate? (în guvernul Boc, miniştrii UDMR, Ritli şi Cseke)

TRAIAN si RAED

Dacă vă plac personalizările…

Acces la finanţarea din bugetul de stat, donaţii şi sponsorizări:

SISTEMUL TRAIAN: Furnizorii de servicii medicale din cadrul sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă pot achiziţiona echipamente, autospeciale şi alte mijloace de intervenţie directă, în sistem leasing sau contractând credite având ca sursa de finanţare veniturile proprii şi/sau bugetul de stat, precum şi alte surse prevăzute de lege, inclusiv donaţii şi sponsorizări.  Finanţarea structurilor şi serviciilor medicale din cadrul sistemului naţional integrat de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat, inclusiv a UPU şi CPU din spitalele omologate de către Ministerul Sănătăţii se face de la bugetul de stat, bugetul autorităţilor locale şi din alte surse în condiţiile legii; criteriile şi procedura de omologare sunt stabilite prin ordin al Ministrului Sănătăţii. Exemple de state care folosesc sistemul public-privat (referire la asistenţa de urgenţă în toate cazurile, nu numai în cele minore sau transport): Olanda, Canada, Austria (organizaţii non-profit), Germania, Italia, Noua Zeelandă (organizaţii non profit), Norvegia, Polonia, Spania, Marea Britanie, Statele Unite.

SISTEMUL RAED: Serviciile medicale publice de urgenţă pot achiziţiona echipamente, autospeciale şi alte mijloace de intervenţie direct, în sistem leasing sau contractând credite avand ca sursă de finanţare veniturile proprii şi/sau bugetul de stat, precum şi alte surse prevăzute de lege, inclusiv donaţii şi sponsorizări. Finanţarea acordarii asistenţei medicale publice de urgenţă se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice şi bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităţilor publice locale, precum şi din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donaţii şi sponsorizări. Exemple de state care folosesc doar sistemul public: Franţa (au sistem de co-plată însă şi un mix de asigurări de stat şi private), Israel (un caz special, sistem cvasimilitarizat care pe timp de război e parte a IDF, armata israeliană).

Cu alte cuvinte, dacă în sistemul RAED acces la finanţarea din bugetul de stat, donaţii şi sponsorizări aveau doar sistemele publice de urgenţă, în sistemul TRAIAN acces la finanţarea din bugetul de stat, donaţii şi sponsorizări au toţi furnizorii de servicii medicale din cadrul sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă. După noua lege, se încheie monopolul statului la finanţarea nu numai din bugetul de stat ci şi din donaţii şi sponsorizări. Deasemenea, în noul sistem se introduc şi bugetele autorităţilor locale ca sursă de finanţare.

La răspîndirea celor două sisteme pe cuprinsul globului şi al ţărilor civilizate sistemul TRAIAN îl bate pe sistemul RAED cu 11 la 2. Poate chiar cu 11 la 1, avînd în vedere situaţia specială a Israelului.

Modificări privind asistenţa medicală de urgenţă

SISTEMUL TRAIAN: privaţii au acces la finanţare din asigurările de stat şi li se permite să intre şi în domeniul intervenţiilor de urgenţă. Asta nu înseamnă că vor intra automat. Dar au dreptul să ceară omologarea. Operatorul privat e plătit din banii pe care tu îi plăteşti deja la stat, nu mai trebuie să mai scoţi alţi bani din buzunar (decît dacă vrei o măslină şi-un Martini pe drum pînă la spital sau o asistentă îmbrăcată sumar în alb). Statul te obligă să plăteşti asigurări de sănătate. Dacă vrei să apelezi şi la alte servicii decît cele ale statului nu trebuie să plăteşti în plus pentru acestea, căci sînt deja acoperite de asigurarea pe care o plăteşti statului.

SISTEMUL RAED: privaţii au acces doar la sistemul privat de asigurări sau la plata directă şi doar pentru intervenţii minore şi transport. Pot acorda aceste servicii doar celor cu care semnează contracte direct sau prin intermediul asiguratorului sau la soliticitarea directă a beneficiarului. Dacă vrei să apelezi la un operator privat de asistenţă medicală de urgenţă trebuie să plăteşti în plus faţă de ce plăteşti de obicei statului prin asigurarea obligatorie de sănătate. Privaţii se bazează doar pe asigurările suplimentare. Statul e norma, privatul e măslina. Statul te obligă să plăteşti asigurări de sănătate. Dacă vrei să apelezi şi la alte servicii decît cele ale statului trebuie să plăteşti în plus pentru acestea, care nu sînt acoperite de asigurarea pe care o plăteşti statului. 

Cam asta e concurenţa dintre stat şi privat în educaţie şi sănătate. Un sistem este subvenţionat de toată lumea, inclusiv de clienţii celuilalt sistem. Care plătesc de două ori. Vrei să urmezi cursurile unui liceu particular sau unei facultăţi particulare? Plăteşti de două ori. O dată statului, o dată entităţii private care îţi acordă efectiv serviciului.

Ni se spune că noul sistem încurajează, din cauza corupţilor din sistemul de stat, sifonarea banilor publici. Decizia, în ambele cazuri, şi în Sistemul RAED, şi în sistemul TRAIAN, rămîne la corupţi, adică la reprezentanţii statului. Adversarii noii legi doresc însă ca întreg sistemul să rămînă în mîna reprezentanţilor statului, adică al corupţilor. În actualul sistem, susţinut de Arafat şi suporterii săi, reprezentanţii statului sînt oneşti şi competenţi, în noul sistem, dezavuat de Arafat şi suporterii săi, aceiaşi reprezentanţi ai statului se dau de trei ori peste cap şi se transformă în corupţi şi incompetenţi. Cînd reprezentanţii statului se ocupă de o parte a sistemului sînt corupţi, cînd se ocupă de întreg sistemul sînt oneşti.

Care e soluţia, în viziunea lui Arafat şi a suporterilor săi, atunci cînd un corupt incompetent se ocupă de o parte din sistem? Să-l laşi să se ocupe de tot sistemul. Nu ştie doar să înoate sau să meargă cu bicicleta sau să alerge dar dacă îl băgăm în echipa olimpică de triatlon are şanse la o medalie. Fiindcă el e genial cînd înoată şi aleargă şi merge cu bicicleta dar e jalnic cînd înoată sau aleargă sau merge cu bicicleta.

De ce am avea încredere cînd statul ne foloseşte banii din impozite, contribuţii, donaţii şi sponsorizări şi nu am avea încredere cînd statul ne foloseşte banii din impozite, contribuţii, donaţii şi sponsorizări? Fiindcă, trebuie s-o spunem, cel care dispune şi decide, în ambele sisteme, TRAIAN şi RAED, e statul (cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor, care în sistemul TRAIAN se liberalizează – îi putem direcţiona şi către privaţi acum, nu numai către stat). De ce acelaşi stat, cu aceiaşi reprezentanţi ar fi onest şi competent într-un caz şi corupt şi incompetent în celălalt?

Creşte furtul? Dacă bugetul acordat sistemului de asistenţă medicală de urgenţă rămîne acelaşi cum poate creşte furtul? Veţi spune: Bine, dar Arafat nu-i hoţ. Azi nu se fură nimic. Şi de ce am porni de la premisa că operatorii privaţi ar fi hoţi? E o lege a firi, o lege socială, o lege economică care spune că privaţii sînt hoţi by default şi reprezentanţii statului nu? Pe de altă parte, legea sănătăţii nu se referă la persoane (e una dintre principiile care o guvernează). E vorba despre reforma sistemului de sănătate în general. Arafat azi e, mîine nu e. Sistemul de sănătate va rămîne şi după ce Arafat va fi la pensie sau oale şi ulcele.

Posibile efecte ale deschiderii pieţei asistenţei medicale de urgenţă şi pentru privaţi: mai multe entităţi care să atragă finanţare (din donaţii, sponsorizări, de la bugetele autorităţilor locale), mai mulţi bani în sistem, mai multe ambulanţe, mai multe echipaje, concurenţă mai mare în angajarea personalului, salarizarea se face de către privaţi, la negociere, nu la grilă, ca la stat (la stat salarizarea nu se face pe negociere, ci pe grilă). Pe de altă parte, aşa cum scrie în lege, s-a deschis şi piaţa asigurătorilor privaţi. Astfel, sursa finanţărilor nu mai este doar statul.

Cei care astăzi se opun reformei sistemului de asistenţă medicală de urgenţă nu cer eliminarea pensiilor private obligatorii (pilonul II parcă-i zice) şi revenirea la sistemul integral de stat, cum era pînă în 2007? La urma urmei, ca şi în noul sistem de asistenţă medicală de urgenţă preconizat de proiectul de lege supus „dezbaterii” zilele astea, statul e cel care reglementează, care omologhează, care decide cine intră şi cine nu pe piaţa asigurărilor de pensii obligatorii, cine are acces sau nu la banii salariaţilor. După cum ştiţi, toţi salariaţii care aveau sub 35 de ani în 2007 au fost obligaţi să aleagă un asigurator dintr-o listă de asiguratori decisă de stat. Nu orice asigurator are acces la banii de pensie ai salariaţilor, ci doar anumiţi asiguratori, decişi de stat.

Ce aduce nou prezenţa mai multor entităţi în sistemul de asistenţă medicală de urgenţă? Mai multe entităţi înseamnă mai multe oportunităţi de finanţare din donaţii şi sponsorizări, nu numai din bugetul de stat sau bugetele autorităţilor locale, mai multe investiţii (să nu uităm că bugetul de stat, donaţiile şi sponsorizările nu sînt singurele surse de venit ale operatorilor privaţi – mai e şi coplata, şi asigurările private). Astfel, cresc investiţiile în tehnică şi salariile celor care lucrează în sistem.

Şi n-ar strica să ne gîndim şi la păstrarea obligativităţii asigurării medicale dar transferarea asigurărilor de la stat la privat, aşa cum se întîmplă cu asigurările de pensii. Şi legea s-a gîndit şi chiar asta face.

Ce se va schimba pentru simplul cetăţean care are nevoie de serviciile de urgenţă medicală? În continuare la aceasta vor avea acces toţi cetăţenii români, asiguraţi sau neasiguraţi, plătitori sau nu de impozite, fără discriminare. Numai că pe ambulanţa care va veni la locul accidentului, fie el vascular sau de maşină, va scrie nu numai Salvarea sau SMURD ci şi BGS sau Puls.

Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România

Legea actuală (capitolul privind asistenţa medicală de urgenţă)