De ce nu e la Deveselu?

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1061815070555831″ mbottom=”50″]

Întreb cu toată responsabilitatea din dotare, realizează ce înseamnă pentru noi scutul de la Deveselu? Pricepe, dă semne că pricepe? Și nu, n-am să scriu acum despre importanța scutului, a sumitului NATO de la Varșovia, din 8-9 iulie, n-am să scriu nimic din toate acestea. Pentru că plesnesc de nervi. Poate unii nu-și dau seama cît de important este pentru noi să fim parte a Alianței, în aceste vremuri. Poate nu-și dau seama că sîntem pe falie de conflict, un conflict care se acutizează lent, greu de detectat, dar se acutizează pe zi ce trece. Dar așa este, toate agențiile de presă și toate firmele de consultanță politică mari dau un singur scenariu. Cu noi și bulgarii în prima linie, cu afectarea la care am fi supuși, în cazul unui conflict, cu tot ce înseamnă război acum, în zilele noastre.

Îi e teamă să nu-i supere pe ruși? Tocmai de ruși nu trebuie să țină nimeni – dar absolut nimeni – cont astăzi. Nu îi atacăm, ne apărăm. Sînt cinci cuvinte pe care este imperios necesar să le ținem minte. Acestea, nu îi atacăm, ne apărăm.

Jens Stoltenberg, Secretar General NATO, a ajuns. El nu putea? Comandantul Suprem al Forțelor Armate nu putea? Șeful Consiliului Național pentru Apărarea Țării nu putea?

Ieri am aflat că va conduce Consiliul Protocolului Național, îl încalcă cumva dacă se duce? Sau buchisește încă la el, nu știe de unde să-l apuce?

Da, ne reprezintă Cioloș. Cioloș, de la care nu-mi dau seama ce vrea Moise Guran. Are, avem pe cineva mai bun în acest moment? Așa, șchiopătat cum merge, legat de picioare de un parlament cu aceeași compoziție ca și pînă acum, ăsta este pînă la alegeri. Ori are pe cineva mai bun și nu ne spune încă?

Deci, reiau, poate cineva să-mi spună de ce mămicuța dracului nu e astăzi la Deveselu?

Update: o părere din public. Altfel, nu știe nimeni.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/mihai.mangiulea/posts/10209282858529570″ mbottom=”50″]

deveselu nato

(Foto. Cristi Pantazi/Facebook)

Refacerea si recuperarea. Lor.

Spuneam în articolul ”Doamne, pupați-aș mîinile că i-ai făcut proști. Sau poate nu.” că dacă după șase luni de la demisia din funcția de prim-ministru, Ponta revine ca președinte la deputați, asta este echivalentul – nici mai mult, nici mai puțin – unei avansări. De la numărul 4 în stat la numărul 3. Și că mișcarea este de o mîrșăvie fără seamăn, avînd în vedere că l-au protejat prin căderea de atunci a guvernului.

Asta au și făcut, îmi pare din ce în ce mai mult. (Sînt sigură, de fapt, las și eu o portiță de scăpare.) Pentru că astăzi, debutul campaniei electorale pentru alegerile locale a început sub semnul furiei. Furiei pe care orice om din țara asta, conștient de ceea ce se întîmplă, o simte la citirea investigațiilor lui Tolontan privind dezinfectanții folosiți de peste zece ani în spitale. De peste zece ani, să ne înțelegem, nu de ieri, de azi.

Pentru astăzi, s-a anunțat protest pe Facebook. Protest care se numește ‘Haideti sa facem ceva!’, moment din care am devenit curioasă ce anume vor să facă participanții. În afară de a da jos – asta face dinamica miscarilor stradale, oricum – pe cineva. Și dacă da, pe cine și de ce? Situația fiind veche de atîția ani, e răspunzător actualul guvern pentru ea? Sau e cazul să-i dam o șansă, poate o rezolvă? E drept că Ministrul Sănătății a greșit acum, că Institutul Oncologic din Cluj a avut contracte cu firma Hexi, cea incriminată în scandalul dezinfectanților diluați, dar e momentul demisiei sau nu?

Pentru că dacă reușesc să-l dea jos pe Achimaș, vor trece la Cioloș. Așa cum v-am mai spus, guvernul ăsta le stă în gît. Pentru ei și-a făcut treaba, acum, că vin alegerile, trebuie să plece. Să le organizeze ei. Și Ponta la Cameră, da.

Și știți de unde îmi dau seama întotdeauna că e în avantajul lor? Pentru că nu strigă nimeni PENTRU privatizarea sistemului medical. Cu asta a început sfîrșitul, în ianuarie 2012, manifestările pro-calafatiene – cu distrugerea centrulului Bucureștiului, printre altele – în fapt împotriva adoptării legii sănătății care prevedea intrarea și a altor operatori pe piața serviciilor de urgență.

Apoi am aflat, Craciun & comp participă activ la protestul de astăzi.  Aș vrea să știu cînd NU mai participă. Putea fi un protest al oamenilor sătui de nenorocirea din sistemul medical, dar prezența grupului activ încă de la începutul anului 2012 în piață, la orice manifestare îi avantajează, este destul pentru a ști de ce sînt acolo. Pentru impunerea propriei agende, aceea care coincide cu a PSD, poate și PNL. Dragostea dintîi nu se uită niciodată.

Guvernul Cioloș, mai abil sau mai puțin, trebuie să rămînă. E singura noastră garanție, în momentul de față, împotriva agresiunii interne și externe. Care agresiune externă? Cea despre care se va vorbi la summitul NATO de la Varșovia, din vara acestui an. De ce e singura garanție? Uitați-vă la președinte numai. Da, de asta.

UPDATE: în timp ce scriam articolul acesta, a murit un fotbalist de la Dinamo, pe teren. A căzut și a murit. După ce a fost luat de o ambulanță și dus la spital. Ambulanța nu avea echipament de resuscitare. Ăsta-i statul, pe care toată lumea îl vrea reformat, nicicum privatizat. Acolo unde se poate și se cere, bineînțeles.

ianuarie 2012

 (Foto: stirileprotv.ro)

NATO vs Merkel?

Este inevitabilă întrebarea în urma declarațiilor contradictorii ale Comandantului NATO în Europa, Generalul Philip Breedlove, pe de o parte, și ale cancelarului german Angela Merkel, pe de cealaltă parte.

Împreuna, Rusia și regimul lui Bashar al Assad folosesc în mod deliberat migrația ca armă pentru a încerca să copleșească structurile europene și să înfrângă determinarea europeană. (Hotnews)

Și ISIS ”se răspîndește precum cancerul” a declarat ieri, printre altele, în fața Congresului American, Generalul Philip Breedlove, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate NATO în Europa (NATO Supreme Allied Commander Europe (SACEUR) and Commander of U.S. European Command.). Mai mult, în The Guardian.

Nu cred că mai e nevoie de vreo discuție, clarificare, nuanțare. Cred că trebuie, ne (vă) place sau nu, să acceptăm realitatea. Spusă de la cel mai înalt nivel al singurei forțe, singurului aliat și singurului reper pe care îl mai avem. NATO.

Cu atît mai mult – și cu atît mai grav, după părerea mea – dacă ținem cont de cele declarate de Merkel într-un interviu acordat postului public german ARD. Din care, de reținut:

Refugiații vor fi în continuare bineveniți în Germania, pentru că ”guvernul condus de ea aplică singura strategie logică”. ”Nu are niciun sens să cred că pot rezolva problema prin închiderea unilaterală a granițelor”, a precizat Merkel. Cancelara refuză și stabilirea unei limite superioare a numărului de refugiați – metodă la care a recurs Austria și pe care ar prefera-o creştin-socialii din Bavaria și chiar unii creștin-democrați din propriul partid. Dar, în viziunea lui Merkel, singura rezolvare sustenabilă a crizei refugiaților stă într-o Europă solidară.

De ce ar fi Europa solidară cu o situație creată și perpetuată de Germania, și care se dovedește, pe măsură ce trece timpul, periculoasă atît pe termen scurt, cît și pe termen mediu și lung? De ce, mai ales, în absența recunoscută a unui plan B? De ce, cînd realitatea contrazice toate motivele invocate de Angela Merkel, începînd de anul trecut, pentru deschiderea granițelor europene, cu încălcarea unilaterală a acordurilor Dublin și Schengen? De ce, cînd nu există nici măcar un plan de gestionare a fluxului migrator, preconizat a ajunge la 3 milioane și jumătate de oameni pînă în anul 2020? De ce, cînd în locul forței de muncă invocate ca unul din motivele primirii a peste un milion două sute de mii imigranți, anul trecut, se dovedește nu numai că integrarea în bazinul de resurse umane este imposibilă, dar și că e nevoie de marcaje grafice pentru ca nou veniții să nu-și facă nevoile în bazinele destinate înotului sau în cele destinate igienei? De ce, cînd diferența civilizațională infirmă fără echivoc integrarea acestor oameni în spațiul european, cel puțin pe termen scurt? Și mai ales acum, de ce, ținînd cont de cele declarate de Generalul Breedlove?

În ce mă privește, consider că Merkel ori nu mai știe ce spune și ce face, ori știe și a știut de la bun început. Cale de mijloc nu există. Sau există, dar e tot dramatică: femeia nu poate să recunoască, pur și simplu, că a greșit. Și merge mai departe. Cu orice risc și cu orice consecințe.

(Foto: businessinsider.com)

La multi ani, Romania!

Oriunde te-ai afla, aici, între hotare, sau prin aceia dintre noi, vremelnic sau nu răspîndiți prin lume. Să ai parte de noi, toți românii, mai buni, mai educați, mai responsabili. La fel de mîndri precum Armata Română, datorită jertfei căreia exiști și care astăzi, cu onoare, face parte din cea mai importantă și puternică alianță militară mondială, NATO, singura garanție, unicul scut de securitate în vremurile tumultoase pe care le trăim.

Și acum Neagu Djuvara, despre Romania Mare – 1918.

La mulți ani!

UPDATE:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/574698899267453″ mbottom=”50″]

(Foto: nato.mae.ro)

NATO Juncture: exercitiu militar si mini-summit

Astăzi, 4 noiembrie 2015, are loc un dublu eveniment NATO, cu o semnificație și de o importanță deosebite în contextul geo-politico-militar al ultimilor doi ani. În timp ce exercițiul militar TRIDENT JUNCTURE 2015, cel mai amplu din ultimii treisprezece ani, atinge punctul culminant al desfășurării – la Zaragoza/San Gregorio, în Spania, se vor desfășura, în cursul zilei de azi, demonstrații masive pe uscat, aici aflîndu-se și militarii români din Batalionul 528 Cercetare Vlad Țepeș –  la București are loc reuniunea șefilor de stat din țările central și est-europene care fac parte din Alianța Nord-Atlantică.

Concret, la acest mini-summit organizat la București și prezidat de Președintele României, Klaus Iohannis și de Președintele Poloniei, Andrzej Duda, participă nouă lideri ai țărilor din zonă, președinții Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Ungariei, Estoniei, Letoniei si Lituaniei, și va fi prezidat de Președintele României, Klaus Iohannis, evenimentul desfășurîndu-se în prezența secretarul general adjunct NATO, Alexander Vershbow.

Subiectul principal al dezbaterii este întărirea flancului estic european, printr-o prezență mai mare a NATO în regiune, în condițiile îngrijorării crescînde și întemeiate privind intențiile de extindere ale Rusiei în zonă. NATO a decis deja, în luna februarie a acestui an, deschiderea a șase unități de comandă și control în Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia si România, în scopul detasării rapide de unităși în regiune, în caz de necesitate. În plus, România și Polonia vor avea și cîte un Comandament Multinațional de Divizie.

Scopul întîlnirii este adoptarea unui mesaj comun al țărilor participante, care să evidențieze importanța adaptării strategice a NATO în condițiile volatilității situației geo-politico-militare. Propunerile comune de astăzi vor fi formulate în vederea pregătirii summitului NATO care va avea loc la Varșovia, în 2016.

Consider, avînd în vedere întregul context, că în România și Polonia ar trebui să se stabilească cîte o bază permanentă NATO pe teritoriul lor, fiind două din cele mai expuse țări în fața Rusiei, din centrul și estul Europei. În momentul de față, la noi existînd numai două comandamente ale Alianței. Țările baltice, la rîndul lor, solicită și susțin amplasarea de baze NATO în regiune.

Cea mai mare problemă o constituie opoziția Germaniei (și a Franței, bănuiesc), care a transmis deja, conform Wall Street Journal, că nu dorește tensionarea relațiilor cu Rusia. Numai că flancul estic al Alianței trebuie întărit, în ciuda acestei opoziții germane, iar o propunere atît de amplasare de baze permanente aliate, cît și de o creștere a numărului de trupe staționate de-a lungul frontierei cu Rusia, sub comanda NATO, va trebui serios luată în considerare la următorul summit, cel de la Varșovia. Riscul ca Rusia să considere aceste mișcări drept provocări este evident, dar negocierile, cu Germania (și Franța) ar trebui să țină cont, în primul rînd, de necesitatea securizării zonei implicate. În privința Rusiei, trebuie evidențiat și accentuat permanent faptul că Alianța are un scop strict defensiv, iar cooperarea s-a realizat chiar și în timpul exercițiului TRIDENT JUNCTURE 2015, la care a fost invitată să participe.

(Foto: instagram.com/jfcbrunssum/)

TRIDENT JUNCTURE 2015 – Hey, NATO Can Adapt

tj15

Planificat încă de acum doi ani, TRIDENT JUNCTURE 2015 este cel mai amplu exercițiu militar desfășurat de Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, în ultimii treisprezece ani. O forță impresionantă – 36.000 de militari, din țări membre NATO și partenere, printre care și România, peste 140 de avioane și mai mult de 60 de nave maritime – va fi desfășurată în 16 locuri din cele trei țări gazdă, Italia, Portugalia și Spania, pe uscat, pe mare și în aer.

Desfășurat în două etape, 3 – 16 octombrie și 21 octombrie – 6 noiembrie, scopul exercițiului este, pe lîngă antrenarea trupelor, testarea capacității de reacție rapidă a forțelor aliate în cazul unui atac inamic venit din partea unui adversar imaginar și introducerea unor elemente noi, ca scutul antirachetă și cele specifice războiului hibrid.  Deși inamicul este în continuare, oficial, imaginar, și deși Rusia a fost invitată ca observator, este clar că anexarea Crimeei a dus la adaptarea exercițiului, astfel încît, tradus, mesajul ar suna: dacă îndrăznești, cu asta te confrunți, noi sîntem pregătiți.

Conform declarației oferite de către Generalul Denis Mercier, French Air Force, Supreme Allied Commander for Transformation, în cadrul unei mese rotunde din data de 15 octombrie, în fața a treispreze jurnaliști, declarație consemnată de site-ul breakingdefense.com, chiar mesajul exercițiului a fost schimbat, din ”NATO can still go big”, inițial, în ”Hey, NATO can adapt”, în fața provocărilor intervenite de la conceperea exercițiului și pînă la efectuarea lui propriu zisă.

Cu aceeași ocazie, Generalul Mercier a mai precizat:

Adversarul simulat, a evoluat, de asemenea,  în ceea ce se numește o amenințare hibrid, un stat-națiune care nu se rezumă numai la implementarea forțelor regulate – inclusiv tancuri si rachete anti-aeriene – pentru a amenința vecinii săi, dar folosește, de asemenea, luptători de gherilă ca proxy-uri. Asta sună foarte mult ca Ucraina, dar Rusia nu este singura care adoptă o astfel de abordare: Iranul este un alt prim exemplu.

Adversarul prezintă chiar o amenințare cibernetică, de război electronic, hacking și de bruiaj sisteme NATO – într-o măsură limitată. Vom avea evenimente și vom vedea modul în care jucătorii pot reacționa la… intreruperi ale unora dintre rețelele. Nu cred că vom merge în punctul în care rețeaua va fi complet perturbată.

[…]

Lecțiile învățate în Afganistan ne-au arătat că, de la bun început, în cazul în care dorim să avem interoperabilitate deplină, trebuie construită ceea ce noi numim o rețea misiune federalizată… care va permite ca toate comunicările naționale să lucreze împreună, O mare parte din Trident moment arată, pur și simplu, că NATO poate îndeplini această funcție.

De altfel, prima parte a exercițiului numai pe acest ultim aspect s-a axat, comunicarea între cartierele generale, fără implicarea trupelor la sol. Abia în cea de a doua parte, cea cuprinsă între 21 octombrie și 6 noiembrie, acestea au intrat în acțiune.

Eu vă voi ține la curent cu desfășurarea exercițiului și vă invit să participați nu numai prin urmărirea a ceea ce se întîmplă, cît și prin întrebări, în cazul în care aveți nelămuriri. Dacă nu voi fi în măsură să vă răspund, vă asigur că le voi transmite mai departe, astfel încît să obțineți informațiile solicitate.

(Foto: flickr.com)

Cine conduce Romania?

Conform anunţului de presă de pe site-ul preşedinţiei:

În perioada 6-10 aprilie, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, se află în vacanță de Paști.

Departamentul de Comunicare Publică
06 Aprilie 2015

Nu există nici o precizare formală sau informală în privinţa celui care îl înlocuieşte în această perioadă. Pe surse, s-a aflat că preşedintele a sărbătorit Paştile la părinţii săi, în Germania, iar în următoarele zile este în vacanţa de Paşti, şi se va afla la Madeira, în Portugalia.

Asta în condiţiile unei situaţii externe foarte tensionate în care, în cadrul Operaţiunii Atlantic Resolve, săptămîna trecută au sosit la baza aeriană de la Câmpia Turzii 12 avioane A10  Thunderbolt, supranumite distrugătoarele de tancuri.

ŢInînd cont de faptul că Preşedintele este Comandantul Suprem al Forţelor Armate, consider absolut necesar să ştim, mai ales într-o situaţie precum cea de acum, cui a delegat prerogativele prezidenţiale pe durata absenţei din ţară.

UPDATE:
Raluca Boboc, pe Facebook:

A preluat Tăriceanu atribuțiile de la Johannis ?

Johannis este oficial în vacanță (sursa:comunicatul Administrației Prezidențiale)
.
Dacă Johannis lipsește oficial de la serviciu timp de o săptămână, putem presupune că acesta i-a delegat atribuțiile lui Tăriceanu. Însă Tăriceanu a atacat recent statul de drept (cazul Șova), iar imaginea lui Johannis ar fi afectată.

Într-un context internațional atât de dificil și cu un război la graniță, românii trebuie să știe cine este la comanda statului cât timp președintele este în vacanță.

Precedentul Traian Băsescu – 2008: Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a fost rugat de catre seful statului „sa vegheze la functia prezidentiala”, incepand de joi si pana duminica, atat timp cat se va afla la Beijing, unde participa la deschiderea Jocurilor Olimpice.
Traian Basescu a anuntat intr-o declaratie de presa sustinuta la Palatul Cotroceni, ca i-a delegat competentele de prim om in stat, presedintelui PSD al Senatului, Nicolae Vacaroiu, mai mult colegial decat oficial, avand in vedere ca nu a semnat vreun decret prezidential in acest sens.

Precedentul Victor Ponta – 2014: Premierul Victor Ponta intra intr-un scurt concediu dupa ce si-a delegat, prin decizie, atributiile de coordonare a Guvernului catre vicepremierul Gabriel Oprea. Decizia va fi aplicata in perioada 19-24 noiembrie.

Ultima postarea a Preşedintelui, pe Facebook, este aceasta, de ieri. Apropo de NATO şi de situaţia în care ne aflăm.

iohannis NATO

(Foto: airforce-technology.com)

Pactul National pentru Romania Euroatlantica

IRL (Inițiativa România Liberală) propune un Pactul care ar urma să fie încheiat între Președinte, prim ministru și partidele politice și conține patru puncte:

  1. Afirmarea permanentă și respectarea necondiționată a apartenenței României la familia democrațiilor euroatlantice. Întărirea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii.
  2. Consolidarea instituțiilor statului de drept, mai ales a instituțiilor anticorupție și a instituțiilor de siguranță națională. Abținerea de la orice declarații şi acţiuni publice de natură să slăbească ori să discrediteze aceste instituții.
  3. Izolarea politică a oricăror partide sau formațiuni politice care promovează mesaje sau politici de natură să deturneze România de la parcursul occidental.
  4. Asumarea și promovarea cu prioritate maximă a politicilor de natură să asigure independența energetică a României.

textul integral

Avioane, frate

Rogozin, nepoate

Dmitry Rogozin este vicepremier în guvernul Federaţiei Ruse, responsabil cu industria de armament, dar şi un mare specialist în aeronautică şi cosmos. Domenii pentru care îl recomandă studiile din comunism: jurnalism, economie. Ulterior, doctorat în filozofie. Pe partea de cosmos, presa moscovită l-a identificat drept coordonatorul programului prin care Rusia va coloniza Luna pînă în 2030, înaintea principalilor adversari strategici, China şi India. America nu mai contează: Obama a desfiinţat programul prin care NASA urma să revină pe Astrul Nopţii pînă în 2020. Bravo Barace, fără tine, ruşii ce s-ar face? Dar să nu divagăm. Născut în 1963, Dmitry a ştiut să îmbine activitatea profesională cu politica, intrînd, din 1993, în partidul naţionalist al generalului Lebed, dacă nu l-aţi uitat. Exact, a comandat Armata a 14-a din Transnistria. Cînd Lebed a picat cu elicopterul în 2002, murind, Rogozin a venit copreşedinte la partid, decolînd în cariera parlamentară şi guvernamentală.

Spirit multilateral, a făcut performanţă şi în diplomaţie, inclusiv ca ambasador al Rusiei la NATO. S-a impus rapid prin stilul nonconformist, relaxat. Insultele savuroase lansate în 2008 vizavi de varianta aderării la NATO a Ucrainei şi-a Georgiei au făcut, de pildă, furori. Un înalt reprezentat ucrainean mărturisea, atunci, că nu ştie dacă Rogozin vorbeşte în argou sau direct în limbajul apreciatelor organizaţii mafiote ruseşti. Dmitry aminteşte, astfel, de Guy Ritchie, regizorul. Care se dădea mafiot că să facă şi el o treabă. A făcut-o: l-a înfiat Madonna, sau l-a luat de nevastă,  pînă i-a ieşit pe nas. Dar iar să nu divagăm. Reţinîndu-i aplecarea către limbajul de cocalar, ajungem şi pe partea de avioane a personalităţii lui Rogozin. Într-un moment cînd avioanele domină gîndirea politică, vezi Ponta sau Udrea, vicepremierul ţării prietene şi, în curînd, vecine n-avea cum sta deoparte. Supărat că România, în baza sancţiunilor NATO, nu l-a lăsat să zboare pe deasupra, Dmitry a declarat că data viitoare cînd mai are treabă în zona, vine cu un bombardier strategic Tu-160. Ceea ce naşte o serie de curiozităţi fireşti. Le enumerăm, diplomatic, în spiritul dialogului şi-al cooperării.

– Excelenţă, cu de care Tu-160 veniţi? Din ăla care zboară, sau din ăla care nu? Aparent, acest senzaţional ditamai supersonicul, lansat în 1981, cu geometrie variabilă, greutate maximă de peste 267 de tone şi viteză maximă Mach 2 şi ceva, a fost omologat de aviaţia militară rusească abia în 2005. Intervalul de douăzeci şi patru de ani a fost judicios folosit la remedierea unor mici neajunsuri, cum ar fi: motoare praf, aparatură de bord varză, piese de schimb canci. Remedierea nu a reuşit în totalitate nici pînă azi, dar s-ar putea finaliza, poate, prin 2019.

– Dacă e din ăla care zboară, cum zboară? Prin aer, aşa?

– Dacă Dumitru e Dmitry, Mitică e Miticov?

– Dacă nu zboară prin aer, zboară prin pămînt?

– Veniţi doar aşa, turistic, sau la bombardament?

– Merge asta: Miticov frate cu Bulov? Sau cu Bălănov şi Miaunov?

– Daţi bombe la toţi, sau numai pe listă?

– Doar la Bucureşti, sau mergeţi în circuit? Suceviţa, Moldoviţa, Herculane, Agapia, Văratec? Bran, Peleş? Pucioasa, Deltă?

– Frate cu Stanov şi Branov? Tîndalov şi Păcalov?

– Ce sistem de navigaţie folosiţi: Google Earth, Yahoo Maps sau scoateţi capul pe geam, la Mach 2, să adulmecaţi aroma de mici, cum făceau pionierii aviaţiei poştale cînd era ceaţă şi nu nimereau vizual Bucureştiul?

– Pe ceaţă zboară? Alea care zboară, normal.

– Cînd eraţi ambasador la NATO, ce-aţi aflat: NATO are rachete? Aer-aer, sol-aer, în genul acesta.

– Cînd zboară drept, Tu-160 bagă mai tare ca rachetele? Dar în curbe?

– Astea, F-15, F-16, F-18, alte F-uri, vă fac faţă? Tot avioane sînt, dar mai mici. Dau şi cu bombe, tot aşa, mai mici. De aproape, au tun cu tragere rapidă. În rest, rachete aer-aer. Cu ghidare prin radar.

– Cînd zburaţi pe sub radar, adică zburaţi prin pămînt, nu?

– Sînteţi pilot sau copilot? Pilotov sau copilotov?

– Dacă mergeţi după busolă, să nu păţiţi că în “Căpitan la 15 ani”, de le-a pus ăla un fier dedesubt, sau ceva, şi să ajungeţi la mama dracului, ca avionul malaezian.

– Tu-160 face şi punct fix în aer? Că ar fi păcat să nu vă vadă lumea că aţi fost. La Mach 2 n-are cînd să vă facă oamenii cu mîna, semne internaţionale.

– Noi avem un copilot foarte bun. Dacă-l luaţi, sigur găsiţi avionul malaezian.

– Pe Lună, tot cu Tu-160 mergeţi? Dacă plecaţi acum, pînă în 2030 ajungeţi neapărat.

– Sau măcar punct fix într-un deal?

Franta vinde Rusiei doua nave de razboi. Vestul da puncte de penalizare auto soferilor de tanc.

Pe cele două nave Mistral, care vor fi livrate în 2014 și 2015, Franța va încasa 1,2 miliarde de euro. (DIGI24)

Dacă Occidentul și Rusia pot avea în continuare schimburi comerciale de armament, dacă vesticii le vînd în continuare rușilor nave de lupte, la ce se reduc sancțiunile occidentale la adresa Rusiei?

De fapt, nici nu putem vorbi de sancțiuni occidentale la adresa Rusiei, că nu statul rus e cel vizat de sancțiuni. Sînt vizate cîteva persoane fizice. Ca și cum nu Rusia ar fi atacat Ucraina, i-ar fi ocupat și anexat teritorii, ci niște bezmetici, de capul lor, pe persoană fizică.

Credeți că Rusia va renunța la invazia Ucrainei doar fiindcă au fost sancționate cîteva persoane? Adevărul e că Occidentul a cedat. Relațiile militare și economice dintre Occident și Rusia nu s-au schimbat deloc, nu au fost afectate. E ridicol să crezi că vei opri o invazie dacă tragi două linii roșii pe un pașaport, în timp ce continui să livrezi arme agresorului și păstrezi intacte legăturile comerciale și economice. E ridicol să crezi că vei opri o invazie sancționînd persoane fizice și nu statul agresor. Sancțiunile sînt menite să scape Occidentul de umilința publică, să dea senzația, mediatic cel puțin, că s-a luptat și că s-a ținut piept Rusiei.

Să sancționezi persoane fizice atunci cînd e vorba de agresiunea unui stat la adresa altui stat e ca și cum ai da puncte de penalizare șoferilor de tanc.