27-28 octombrie 2017

”Oriunde merg/ În tot ce simt/ Alături eşti/ Iubit partid!”

Lia Olguța Vasilescu:

Până la urmă Pilonul II e al statului, chiar dacă are management privat. – euractiv.ro

Tu știi cine sînt eu, bă?

Vasile Iliuță, șef Consiliu Județean Călărași, fuge de sub escorta poliției. Sau își ia poliția ca escortă. Vasile este membru PNL, toate partidele, aceeași beție?

Catalonia sau moartea

Anunță premierul Carles Puigdemont, într-o tentativă sinucigașă de a-și trimite nevasta de acasă, actrița vasluiană de renume mondial, madam Topor. Se pare că nu a reușit.

Mai puțin important

Și de aceea și mai prezent în presă și pe internet, subiectul vizitei Patriarhului Kirill al Moscovei și Întregii Rusii la București. Nu înțeleg de ce oamenii se sperie atît de tare cînd omul a venit însoțit de o moaștă. Nu s-au speriat așa bunicii noștri, cînd rușii au venit cu tancurile și armata.

Să vedem ce spun oamenii de meserie, cum minunat spune presa. 🙂 Părintele Coman:

Vlad Alexandrescu a pierdut din nou. De data asta, șefia USR, cîștigată de Dan Barna. Nu cunoaștem pînă la acest moment dacă va urma un referendum intern pentru validarea alegerilor. Sau, mai întîi, un referendum care să stabilească dacă alegerile vor fi validate prin referendum.

Ceva mai important

 

(Foto: On October 29th,969 AD, a Byzantine Army reconquered Antioch, putting an end of more than 300 years Arab Rule. The Fall of Antioch in 969 # Chronicle of John Skylitzes)

 

25-26 octombrie 2017

Ziua Armatei Române

”Armata a fost, este și va fi mereu una dintre cele mai iubite și stimate instituții ale statului român de-a lungul timpului.
Sărbătorim Armata prețuindu-i pe militarii care au știut să pună Țara înaintea sinelui. Îi sărbătorim pe veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, astăzi din ce în ce mai puțini și mai apăsați de vreme și vremuri, dar și pe eroii și veteranii din conflictele recente, la care România a fost parte.
Aproape 50.000 de militari români au participat, din 1991 și până în prezent, la numeroase misiuni ONU, NATO, UE sau OSCE, pe trei continente. Dintre ei, 29 de militari au căzut la datorie și peste 180 au fost răniți pe timpul îndeplinirii misiunilor. Iar astăzi este un bun prilej să ne amintim de ei, de jertfa lor, și să-i onorăm.
Ziua Armatei este sărbătorită, de 15 ani, și în Afganistan, unde se află în prezent peste 600 de militari români care luptă, împreună cu aliații, pentru o lume mai bună, pentru un viitor mai liniștit!”
– Eugen Tomac, președinte executiv PMP

Este și ziua fostului rege Mihai, pe care cred că îl vor mai ține în fereastră puțin. Puțin astfel încît la anul, de centenar, să fie prezentă noua familie zisă regală, fără umbra a ceea ce a fost Mihai I. Și poate e mai bine așa, avem impostura manifestată în toată splendoarea.

Rege cred că a vrut să fie ales și președintele actual, despre care nu am mai aflat nimic de ceva vreme. De mai multă vreme, din moment ce am întrebat mai devreme pe Facebook dacă măcar astăzi l-a văzut cineva. O fi și el bolnav, din spirit de solidaritate cu fostul conducător încoronat al statului?

LATER: mi se transmite că președintele e în Parcul Carol, ține un discurs.

Mie îmi pare că l-am văzut pe Dragnea, lîngă Tudose, la Carei. E sau nu e, ce ziceți? Să știm și noi cui i se cîntă imnul. Și de ce, dacă se poate.

Cum a modificat PSD legea recursului compensatoriu

În favoarea propriilor penali, bineînțeles. Ăștia nu dau în cap la oameni, doar stau și ei ca oamenii cinstiți, cu familiile, colegii și prietenii, afară.

Raluca Prună, aici.

Adică, dacă tehnocrata Prună a luat în considerație spațiul dintr-o celulă și a propus 3 zile de compensație la fiecare lună, Toader și gașca au luat în considerație pușcăria cu totul, și le-a dat dublu, 6 zile compensatorii la fiecare lună de detenție.

La ceva tot trebuie să ne închinăm. Sexul oral, celebrarea vieții

Parcă au zis oamenii sau omul cărora/căruia i-a venit ideea sexului oral la balul bobocilor minori. Și de ce să se închine la moaște, cînd pot sta în genunchi în fața vieții, așa cum crește ea sub ochii noștri? Și ca totul să fie clar și să nu existe urme de îndoială, acțiunea, să o numim așa, s-a desfășurat în Cluj, adică spre vest, nu la Iași, tradițional, ca la încuiații ăia mintal care pupă mortăciuni.

Ghiță a scăpat de controlul judiciar. Definitiv

 

 

 
 
 

 

23-24 octombrie 2017

Deținuții eliberați mai devreme din pușcării pot mulțumi guvernului Cioloș

Care a inițiat legea, PSD-ului rămînîndu-i să o perfecționeze. Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului chiar dacă doare.

„acest recurs compensator cu care se împăunează azi domnul ministru e un rezultat tehnocrat, pe care trebuie numai să îl aplice” – Raluca Prună

În prima zi de la intrarea în vigoare a acestei legi au fost puşi în libertate 529 de deţinuţi, iar în perioada următoare ar putea fi eliberaţi condiţionat, în baza acestei legi, alţi 3.349 de deţinuţi, cei mai mulţi fiind de la Rahova – 250 şi de la Penitenciarul Poarta Albă – 200. Potrivit reprezentanţilor unora dintre penitenciare, mulţi dintre deţinuţii puşi în libertate ca urmare a acestei legi aveau condamnări pentru furturi şi tâlhării, dar şi pentru omor. Ministrul Tudorel Toader a spus că această cifră este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că „impactul va fi atât de mare”. – news.ro

UE vrea să legalizeze pedofilia

Laurent Henry proposed the motion which “could free thousands of unjustly convicted prisoners” if the parliament decides to pass it.

Our prisons are filled with young men that have been robbed of their youth, condemned to rot in jail for an act that should not be a crime. Why are we denying these young men the chance to play a more positive role in modern society?”, he said before the assembly Tuesday.

Te apucă plînsul și alta nu! Săracii, amărîții, cum să stea ei în pușcărie pentru un act atît de normal, atît de firesc?! Oricum, să zicem mersi că nu vor să scadă vîrsta de măritiș direct la 9 sau la 6 ani.

LATER: Asta mi s-a spus că ar fi o știre falsă. Cum nimeni nu știe programul Bundestag-ului, eu am rețineri.

Da, încă nu m-am învățat minte definitiv și mai scriu și acolo

Pentru siguranță că postarea va rămîne indiferent ce se va întîmpla cu platforma sau cu contul meu, trebuie să mă citez:

Vreau să devin refugiat la Praga. Sau Karlovy Vary, în cel mai rău caz, că văd că e pe alese.

Eu de ce nu pot? Mie de ce mi se neagă acest drept de a locui pe bani europeni acolo unde vreau?!

Și pentru că mi s-a răspuns că din cauză de white privilege, nici nu știți ce neagră de supărare pot deveni.

E tot PSD la putere

Și pentru că e la putere, numește pe fostul premier Sorin Grindeanu la conducerea ANCOM.

Jos munca! Munca este un construct social capitalist și trebuie de urgență eradicată

Dacă aș scrie numai așa ceva pe Facebook, adică socialisme de doi bani, nu aș avea nici o problemă pe platformă.

Facebook este, înainte de orice, o întreprindere privată

Cît nu ne convine ce face, e afacerea omului și nu avem nimic de spus. Dacă vrea să dea cu ea de pămînt, e liber să o facă.

Din anii în care eram mai deșteaptă 🙂

24 octombrie 2014:

Facebook-ul este spaţiul terapeutic în care unora le creşte stima de sine direct proporţional cu numărul like-urilor, unde-ţi trebuie doar un ac foarte subţire ca să dezumfli orgolii alimentate la pompă, unde se consumă iubiri şi drame, unde montagueii şi capuleţii se sinucid prin block sau suspendare de cont, unde moartea primeşte like-uri sincere în loc de condoleanţe, iar pozele din vacanţe sau de la nunţi like-uri scrîşnind de invidie. Şi prin care, extrem de rar, mai cunoşti şi oameni normali. Iar dacă eşti cu adevărat norocos, prietenia devine una reală.

De asta, printre altele, și face poc. Pentru că e un turn Babel.

(Foto: dailyinsidernews.com)

 

 

17-18 octombrie 2017

Fabulos! PSD a modificat geografia României

În încercarea de a o scăpa pe Rovana Plumb de procurori și judecători, PSD ne anunță de ce este capabil. Au modificat geografia. Ce nu se poate realiza natural, în perioade lungi și foarte lungi de timp, iată, PSD reușește, numai respectînd principiile statului de drept, să realizeze peste noapte.

Dacă se mai încordează puțin, dispare și România. A cărei existență, ca să fie clar, le-o datorăm.

Iohannis acceptă al doilea mandat

Mă scuzați, miniștrii. Cei propuși de PSD, în ciuda justițiarilor de Facebook și chiar în ciuda propriilor CV-uri.

Academia Națională de Informații dă diplome din donații

Robert Turcescu, deputat PMP, ne anunță aseară pe Facebook:

Scena halucinanta in studioul “Romania 9”, asta-seara la TVR. Sint invitat in emisiune alaturi de Dumitru Bortun, Florin Iaru, Bogdan Ficeac, Radu Soviani si Orlando Teodorovici. Vine vorba de “fortele oculte” pe care le acuza Dragnea ca incearca sa distruga PSD. Inevitabil se ajunge si discutii despre Sistem si oamenii Sistemului. In acest context ii sugerez realizatorului Ionut Cristache sa-l intrebe pe domnul Teodorovici de la PSD (fost ministru de Finante) cum e cu diploma pe care a obtinut-o de la Academia Nationala de Informatii. Teodorovici, senin, povesteste cum a obtinut diploma FARA SA MEARGA O ZI MACAR LA VREUN CURS!!!
Se astern momente de uluiala. Apar intrebari: daca a dat examen, cine i-a dat diploma, ce scrie pe ea samd. Teodorovici, senin, habar n-are. S-a inscris la ANI si dupa trei luni a primit pur si simplu o diploma! Intr-un tirziu, cind isi da seama de gravitatea situatiei, o da in mistouri ieftine si in jigniri.
Ionut Cristache il intreaba cine i-a adus diploma. Teodorovici anunta “misterios” ca nu ne poate spune. Asa cum nu ne poate spune nici de ce si-a trecut cursul in CV daca, practic, n-a trecut nici macar o ora pe la Academia SRI.
Halucinant! Absolut halucinant!
Si acum, intrebare: cine din presa va scrie despre aceasta intimplare? Ca de revazut emisiunea e simplu, va fi pe site-ul TVR. Sper

Iar Claudiu Năsui, deputat USR, astăzi, întregește imaginea unui învățămînt superior de calitate garantată.

Putin trimite un regizor la urși

”Ukrainian filmmaker Oleg Sentsov sent to brutal prison north of the Arctic Circle”. La urșii polari. .

”Eroul” trădător Bergdahl

Vă mai amintiți cazul celebrului succes de politică externă a lui Obama, cînd, contrar zicalei populare ”Nu se negociază cu teroriștii”, a schimbat un cetățean american contra cinci teroriști închiși pînă atunci la Guantanamo, în proces pierzînddu-și viața alți șase marines americani? Ei bine, ceea ce spuneam atunci se verifică acum, cînd Berghdal a recunoscut că e vinovat de dezertare. Cinci teroriști în libertate și șase americani morți pentru un dezertor, și iaca-șa zicala se verifică din nou.

Maltei i se va ridica statutul de membră UE și Schengen

Mint. După asasinarea jurnalistei malteze lăsată singură în lupta împotriva corupției, acestei țări membre UE și Schengen nu i se va întîmpla nimic. Ca să înțelegeți cum e cu corupția și normele europene atît de aspre.

Așa se instalează dictatura

Cînd intervine frica. Vezi că unii din prietenii tăi de Facebook au fost blocați degeaba. DEGEABA, să repetăm pînă se înțelege. Și începi să te gîndești ce să mai postezi ca nu cumva să fii tu următorul. Pentru că, la fel ca și ei, știi foarte bine regulile platformei, nu vorbești urît niciodată, deci teoretic nu ar trebui să ai probleme. Și totuși, se întîmplă. Așa că, mai bine, nu mai scrii nimic.

Așa s-a întîmplat și în anii 50. Unii, care își văzuseră de treabă și nu comiseseră nici un delict, s-au trezit din senin ridicați, cu averea confiscată și trimiși, în cel mai bun caz, la mari depărtări. Deportații au fost cumva norocoși. Au scăpat cu viață. Alții au ajuns, tot așa, la pușcărie. Tot peste noapte, tot degeaba, tot neînțelegînd ce făcuseră atît de rău. Alții au fost condamnați la moarte. De tribunale ad hoc.

Povestea comunismului e prea hîdă ca să o repetăm. Acum sau ever.

Am să revin asupra subiectului, acum mă sufoc de furie. Am prea mulți prieteni blocați pe platforma de așa zisă socializare.

Ah, cine sînt aceia care fac așa ceva? Niște neputincioși. Niște refuzați ai soartei.

(Foto: The Los Angeles Times)

 

 

 

13-14 octombrie 2017

Veste proastă

Nu vom avea Intermarium, cel puțin curînd. Klaus Iohannis:

Această apropiere de Grupul de la Vișegrad este o constantă a politicii externe românești și România tot încearcă să se apropie de mulți ani. Însă în ultima vreme, în ultimii ani, Grupul de la Vișegrad are unele opinii care sunt foarte diferite de ale noastre și în acest moment, după părerea mea, o apropiere între România și Grupul de la Vișegrad nu este realistă”, a spus Klaus Iohannis.

Ca să nu vorbim de faptul că în interiorul Grupului Vișegrad există, practic, două tabere care au din ce mai multe divergențe în ce privește viitorul Uniunii Europene, mersul lucrurilor în Uniunea Europeană, în general” – digi24

Nu că ar fi singurul.

Ne-am lămurit și cu premierul, între Grupul de la Vișegrad și greii Europei, Germania și Franța, Tudose alege Serbia, Bulgaria și Grecia.

Ce viziune au oamenii ăștia despre România, despre continent? Ce strategie? Vor să fim duși de mînă, de către cineva, ca pînă acum, sau vor să fim în poziția de a decide lîngă cine continuăm un drum pe care singuri, ori în alianță cu alții, trecuți prin aceleași suferințe, am hotărît să-l urmăm?

Și dacă există divergențe, nu putem oare, dacă am dori, să încercăm să le atenuăm? Dacă am dori! Să fim acolo, parte în discuții, implicați, să ne zbatem pentru ce știm că este bine pentru noi. Dar cum să dorească așa ceva niște politicieni prăpădiți, infatuați degeaba și degeaba, în general, ca ai noștri?!

Pe președinte aproape îl înțeleg, ajută la punerea României pe harta mondială a lumii. Prin golf. Dar ceilalți? Care ceilalți?

Veste și mai proastă

În timp ce partidul de guvernare, în nici un an de la ultimele alegeri, și-a trîntit un guvern și a provocat trei crize majore, nemaipunînd la socoteală tot ce a făcut de aproape 28 de ani, de cînd a luat puterea și nu a mai lăsat-o, mai joacă singur încă o dată în filmul ”Politică pentru tine”, din partea opoziției nu s-a auzit nici un sunet. Nici măcar un mieunat, un ciripit, ceva care să indice un semn de viață, cît de slab.

Și atunci te întrebi: e o tactică de a lăsa PSD fără posibilitatea să se victimizeze (a cîta oară?!?), ori e prostie, lene, bătaie de joc?

Dacă luăm în considerație așezarea clasică a PSD pe hartă, miniștrii au dorit să demisioneze, nu partidul, care nu a vrut să-i lase, succesele fabuloase ale guvernului, rezultatele incontestabile bla bla bla, tot tacîmul de vise frumoase cu care încearcă partidul să iasă basma curată din mocirla pe care a creat-o, am putea spune că prima variantă.

Și dacă e o tactică, la fauna care populează partidele românești, ar trebui să fie intelligence-ul românesc. Care, iată, trece iar de partea poporului, în lupta cu incapabilii de la guvern. A cîta oară?!

Este util sau nu acest narativ al serviciilor bune, care intervin salvator de cîte este cazul? Este real sau nu?

Dacă ne uităm la numărul serviciilor secrete pe care le avem, marele nostru noroc e că pînă acum nu s-au călcat în picioare, nu au dat semnale disjuncte, nu s-au certat pe tigăi în magazine și nu s-au încăierat la beție. Ce fac concret oamenii ăștia, în afară de a lua lefuri uriașe?

Sigur, nu vom afla niciodată. Și poate că e mai bine așa. Dar în același timp se desfășoară un întreg narativ al serviiciilor care fac și desfac politica românească, narativ care nu ar trebui să ne lase indiferenți.

Pentru că cine sînt acești oameni? Putem conta pe buna lor credință permanent? Pot să intervină de cîte ori cred ei că ar fi cazul, mai bine zis de cîte ori nu convine cineva cuiva? Cine i-a ales și cine i-a învestit să facă asta? Dacă ajută atît de mult poliitica dîmbovițeană, cît mai e politică și cît serviicii? Mai sîntem o republică? Mai avem un sistem democratic, din moment ce indiferent ce votăm, la un moment dat intervin ”băieții” și atenuează situația?

Și dacă se supără și nu ne mai vor binele, ce facem? Cum pot fi pedepsiți? În fața cui dau socoteală? Cine le controlează afacerile? Dar le controlează cineva? Cîți au doctorate luate serios, pe muncă intelectuală?

Întrebările pot continua, oricum nimeni nu ne va răspunde. Dar oamenii politici, ei ce spun despre asta? Le place să se expună public în alegeri, în parlament, în ministere, ca mai apoi să regleze ”băieții” ce e de reglat?

Cum putem avea control asupra incontrolabilului?

Nu putem. Tot ce putem face este să le micșorăm schema (să cerem, să solicităm asta) și să creștem și să promovăm oameni politici competenți, cinstiți și dedicați. Dacă România este o țară cu asemenea oameni, nu ar trebui să fie prea greu să-i găsim. Mitul serviciilor care fac și desfac politică trebuie să dispară și ca mit. Conducerea României fără consimțămîntul populației, acordat prin vot, nu ne duce decît la crearea unui stat polițienesc de care fugim de la revoluție încoace.

 

9-10 octombrie 2017

In NATO we trust

Ieri a avut loc la București Adunarea parlamentară a NATO, în prezența secretarului general al alianței, Jens Stoltenberg. Care a spus, printre altele:

Întărim flancul estic.

Sîntem aici, sîntem puternici, sîntem uniți.

Care pe care. Război în PSD

Este, de fapt, cine pe cine? Cine pleacă, cine rămîne? Într-un interviu lacrimogen la A3, aseară, Mihai Tudose, autorul unei cărți prefațate de Coldea și Maior, ne-a anunțat că s-a rupt lanțul de iubire dintre el și Dragnea. Mai precis, Tudose vrea să remanieze 5 miniștri cu probleme din guvernul ce-i poartă numele. Dacă Dragnea nu va fi de acord, Tudose își va da demisia.

Guvernul Tudose nu a rezistat fără probleme decît puțin peste trei luni. A doua cădere a unui guvern PSD, produsă tot de către PSD, ar da semnalul ori că fără Dragnea premier, nimic nu este posibil, ori că partidul este în imposibilitatea de a cădea de acord asupra problemelor importante.

Vrea sau nu Dragnea să arate că fără el la cîrma guvernului nimic nu este posibil? Sau vrea să scape de oamenii serviciilor? Este PSD un partid care nu este în stare să furnizeze o garnitură guvernamentală stabilă? 

Și atunci cum se va ieși din acest impas? Va accepta Dragnea remanierea favoriților din guvern, va accepta chiar și un alt prim-ministru? Posibil, atîta vreme cît i se garantează că nu va avea probleme cu justiția. Este singurul lucru pe care îl dorește Dragnea. Îi poate garanta cineva așa ceva? Nu, teoretic.

Președintele nu dorește, ca de obicei, să se amestece în treburile partidului. Pe de altă parte, dorește însă ”guvernul lui”. Așa că:

Nu se va mai risca, PSD fiind o coaliție de bisericuțe acum, o moțiune de cenzură. Cei propuși spre remaniere vor fi remaniați. Tudose nu va fi demis, posibil își va da demisia, va urma un guvern cu un premier agreat de Iohannis. Cîțiva miniștri așa zis tehnocrați vor forma un guvern, cu miniștri PSD, astfel încît să putem împăca și varza pesedistă, și capra prezidențială.

Și va fi liniște și pace, și vom trăi, de bine, de rău, pînă la adînci bătrînețe.

De menționat că premierul Tudose s-a întîlnit ieri cu o echipă Repatriot, și a fost încîntat de activitatea acesteia.

Domnișoara Tunegaru față cu ”Baltagul”

După domnișoara Tunegaru, cred că numai Camil Petrescu ar fi bun de studiat. Toți eroii principali ai cărților lui se sinucid, mai puțin Gheorghidiu, din ”Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război”:
Le iubesc și se omoară, le iubesc și se omoară, iaca așa, numai băieți sensibili.

(Foto: evz.ro)

Nevoia de PSD

Apare tot mai des in cadrul terapeutic, la oameni de 25-27 ani, ideea presanta ca trebuie sa plece din tara. Nu e o simpla optiune, e proba obligatorie a oamenilor care conteaza sau care vor sa conteze. Nu e, vedeti bine, o simpla dar valoroasa posibilitate de a-ti gasi rostul in alta tara (in conditii mai bune), e o presiune cu doua fatete: esti bun, deci pleci ; si daca pleci o sa fie bine, un bine nedefinit, pur si simplu un bine generic.

E, cred, inutil sa spun ca posibilitatea de a pleca in alta tara e o sansa uriasa pe care fiecare roman nerasplatit aici simte ca o are, dar e simtomatic – si foarte relevant – felul in care noi am folosit psihologic aceasta posibilitate. In preajma alegerilor, foarte multi oameni inteligenti din tara asta ne spuneau ca nu avem cu cine vota, ca ei nu vor vota, ca in general nu e nimic de facut, ca ei ne-au spus asta de multa vreme si ca – si asta e foarte ciudat – cu aceasta ultima semnalare ei tocmai au facut un lucru bun, util noua.

PSD-ul a castigat nu pentru ca exista foarte multi votanti PSD, ci pentru ca in tara noastra e plina de oameni inteligenti, nazurosi si sofisticati. Astia injura cel mai abitir PSD astazi, astia sunt cei care deplang cel mai expresiv situatia in care se gaseste tara asta, si, desigur, tot ei sunt cei care ne propun ca unica dar urgenta solutie exodul. De ce? Care o fi explicatia? Probabil ca sunt multe, dar pe mine una mai cu seama ma intereseaza: oamenii astia au nevoie de PSD si au nevoie de tara asta de cacat! Se fortifica identitar prin delimitare bascalioasa si catastrofica. Luati-le PSD-ul si i-ati aruncat in cea mai teribila deruta! Necazul e ca sunt asa de multi, ca nu va vor lasa sa faceti asta. Cel putin nu prea curand.

Dincolo de războiul stelelor. De pe epoleți.

Zilele trecute, șefa DNA a acordat un interviu pentru Europa FM, lui Moise Guran. Apoi, coaliția PSD – ALDE a reclamat DNA la CCR. DNA a sesizat CSM în privința ministrului Justiției, Tudorel Toader, premierul Tudose dorește să sesizeze CCR în privința DNA și așa mai departe. DNA este în război cu toată lumea, mai puțin cu președintele Iohannis și cu ramura cea bună și vigilentă a societății românești, activiștii civici.

Domnul Cioloș, lumina și speranța hipsterimii, iese decisiv la atac cerînd nici mai mult, nici mai puțin decît reforma clasei politice românești. Acum! Și tocmai el, care nu a candidat la ultimele alegeri parlamentare, adică nu a dat ochi și mînă cu presupusul său electorat. Din tot ce a spus doamna Kovesi în interviul pomenit mai sus, lumea a reacționat numai la masonerie și apartenența unui procuror la organizație. Ca și cum asta ar fi ajuns anticorupția la noi, un fel de mișcare secretă.

Dar poate că ceva adevăr este în ce spun mai sus, din moment ce Dan Andronic publică, în deplinătatea facultăților mintale, mă gîndesc, dovada. Documentul care arată că în noaptea alegerilor din 2009, Kovesi s-a aflat în casa lui Oprea.

USR zburdă vesel în Parlament și pe cîmpii, unde se împiedică de culesul de ciuperci, nereglementat public, oroare!

Președintele speră că avem o societate sănătoasă, nevăzînd decît justiție înaintea ochilor. Justiția aplicată altora. Împiedicat și parcă orb la mișcările PSD, tocmai ce apucase să spună, de curînd, că este mulțumit de guvernul Tudose, acest monument de prostie și incompetență. Singura speranță, poate, cancelariile occidentale, tac asurzitor, în timp ce la Palatul Cotroceni este chemată, în disperare, societatea  civilă formată în jurul Inițiativei România. Cum soarta protestelor uriașe din iarnă este bine știută, cu urmările ei, adică zero efect, e de așteptat să se întîmple la fel acum, dacă lumea va mai fi dispusă să participe.

Tot mai multe voci își exprimă dezgustul (e plin Facebook de jale) față de țară și neam, toți aduc în discuție cîți oameni părăsesc România zilnic, în căutarea unui iluzoriu mai bine în alte părți. În alte părți unde situația nu este deloc clară, chiar dacă lidera lumii libere, de exemplu, a cîștigat al patrulea mandat de cancelar, ocazie cu care în Bundestag a intrat și extrema AfD, ”grație” politicii iresponsabile pentru migrație a aceleiași lidere.

Soluția la aceste probleme privind corupția este una singură: stat minimal. Nu am avut nici un partid pînă acum care să aibă în intenție măcar statul minimal. Cît timp nu îl avem, se va fura pe rupte. Cînd nu vor mai avea de unde fura (statul minimal), vor fi, cei care vor dori cu adevărat binele public, corecți.

De mîine, concomitent cu o revistă a evenimentelor pe care le considerăm importante, Blogary începe campania Tea Party de conștientizare și acțiune a oamenilor obișnuiți. A celor cu durerile și nemulțumirile lor, sănătate, învățămînt, taxe, orice nemulțumire în raport cu autoritățile publice, locale și centrale. Pentru că dincolo de agitația în găleată a cîtorva activiști pe internet, mai ales pe Facebook, sînt oameni cu dureri și cu speranțe. România reală.

 

 

Ecce politrucus. Și o speranță pentru noi. Nu el, alta.

Acum trei ani, în avanpremiera campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, Iohannis declara:

Unul din marile mele defecte, manifestat nu numai online, este că am o memorie foarte bună. Memoria lucrurilor care contează. Acum mă ajută și aplicația On this day a Facebook, care mi-a adus sub ochi ce postam acum trei ani. 

Ăsta este omul. A spera, a ne entuziasma orgasmic în anumite momente, ”acesta e președintele meu”, ”așa se face, da!”, cu mai gregarele nu avem pe nimeni altcineva (de parcă pe el l-am avut vreodată, convingător, al nostru), cu scremutele ajutoare oferite aproape slugarnic de presă și influenceri este echivalentul visului frumos al urîtei satului care l-a visat pe Făt Frumos după ce și-a pus busuioc sub pernă.
 
Ăsta este omul, a demonstrat. Și ar fi foarte bine să fim atenți la ce spun politicienii despre ei înșiși și despre ce vor să facă, pentru că exact asta vor face, mai devreme sau mai tîrziu (aviz #rezist).
 
Însănătoșirea noastră mintală poate începe simplu și chiar ușor, pentru unii, cu a lua oamenii așa cum sînt. A evalua corect și cinstit situația. Asta neînsemnînd că nu putem avea, într-un interval rezonabil de timp, ceva ce ne dorim.
 
Credeți sau nu, acum de noi depinde. Numai de noi. De cine ne lăsăm influențați, de ce ne lăsăm influențați, de ce avem de gînd să facem mai departe. Ar fi bine să credeți, pentru că nimeni nu ne bagă în traistă degeaba. Toți vor, mai devreme sau mai tîrziu, ceva pentru ei. Vedeți Sistemul. Cel actual, da. Uitați-vă bine și cît mai puțin emoțional posibil la Iohannis. Revedeți ce a spus de-a lungul timpului. Este el însuși, chipurile tot ce am avut mai bun de votat la prezidențiale. Bun exclusiv pentru că nu a fost Ponta. Să nu scăpăm din vedere niciodată.
 
Nu am de gînd să fac partid. Au fost încercări de asemenea construcții, toate eșuate. Profit de ocazie pentru a vă recomanda, celor care nu ați citit-o, cartea ”Cum să NU faci un partid politic” a Ioanei Constantin. Este edificatoare pentru soarta oricărei construcții politice coaugulate în jurul unei personalități deja cunoscute. Este aplicabilă Noii Republici, Partidului Forța Civică și altora asemenea. Nu și Partidului Mișcarea Populară, despre care vom mai vorbi.
 
Ce am de gînd să vă propun este aglutinarea în comunități mici, fiecare cu problemele ei concrete. Și bineînțeles, cu dorința de a le rezolva. Comunități care să adere la valorile și principiile de dreapta. Comunități care să se mobilizeze în momente importante pentru țară și să acționeze ca unul. Ca una, mai exact, ca o forță.
 
Mi s-a reproșat deseori că nu critic suficient PSD. Și la ce bun? Ce ar mai conta, pe lîngă tona de literatură, de mai bună sau mai proastă, adeseori, calitate, încă o critică? Ne-ar scăpa de partidul ăsta? L-ar scădea în sondaje? Nu. Ba chiar pe măsură ce scrierile din presă și din mediul online sînt mai virulente, cu atît PSD crește. În sondaje, la vot, la prostiile pe care le face.
 
Așa că nu intenționez, pentru că nu îmi este firea, să îmi gonflez artificial ego-ul cu producții inutile. Nu intenționez să îngroș rîndurile celor care, dacă partidul ăsta ar dispărea mîine, nu ar ști despre ce să mai scrie. Îi critic pe ai noștri, cine și cîți mai sînt, pentru că de la ei am pretenții. La PSD nu am absolut nici o pretenție, cum ar putea avea un om de dreapta pretenții la asemenea aberații?!?
 
Intenționez, în schimb, să încercăm să construim ceva. Pentru noi. Altfel, cît toată lumea așa pretinsă bună (cu mici excepții) este ocupată cu critica celor de la guvernare, aceștia au toate șansele să ajungă partid unic.
 
 
 

 

 
 

Carmaciul este disperat

Liviu Dragnea este disperat. Acum vede ca populismul nu este ieftin iar sectorul privat nu mai poate “voluntar” sa sustina promisiunile faraonice ale carmaciului.

Se intampla exact ce anticipam – un atac impotriva sectorului privat. Trecerea unor taxe “la discutate si uitate”, taxa de solidaritate si taxa pe cifra de afaceri, nu a facut decat sa creasca disperarea lui Liviu Dragnea. Am spus atunci ca problema deficitului ramane si vor aparea noi „solutii” pentru a atrage fonduri suplimentare la buget.

In aceste moment exista mai multe “idei” vehiculate in spatiul public care contribuie la fragilizarea economiei. Accize mai mari, eliminarea pilonului II de pensii, supra-taxarea sistemului bancar si “split VAT”. Toate au efecte negative, dar cel mai dur loveste economia ideea importata din Italia : “split VAT”.

Guvernul PSD justifica orice inasprire fiscala astfel: trebuie sa eliminam evaziunea fiscala si sa crestem conformarea voluntara. Lasam la o parte faptul ca voluntar este opusul coercitiei sau faptul ca o mare parte din evaziune este rezultatul birocratiei si a fiscalitatii excesive.

Foarte bine. Sa elimine evaziunea fiscala. Totusi, ar trebui sa ne intrebam de ce evaziunea fiscala este mare tocmai in tarile unde serviciile publice, alea platite din taxele noastre, sunt deplorabile. Acest “detaliu” nu conteaza pentru PSD-isti. Ei sunt disperati pentru ca dupa ce au crescut cheltuielile cu salariile pentru a creste veniturile la buget (vezi cum explica Grindeanu in prima sedinta de guvern), au taiat investitiile, vad ca tot nu le ajung banii pentru promisiunile populiste din programul de guvernare.

Asadar, Liviu Dragnea spune ca vrea sa atace evaziunea fiscala si dupa ce a trecut la “discutate si uitate” doua taxe tampite, de solidaritate si pe cifra de afaceri, a venit cu a treia idee geniala : TVA defalcat (sau in “Split VAT” in engleza). Idee preluata de la alta tara unde serviciile publice sunt deplorabile si evaziunea fiscala este mare: Italia.

Ce nu ne spune guvernul PSD si Liviu Dragnea:
– in Italia TVA defalcat a fost introdus doar pentru companiile care au contracte cu statul. Adica in zona unde exista cea mai mare evaziune fiscala.

– in Italia acest sistem se estimeaza ca ar fi adus la buget un maxim de 2 miliarde de euro, dupa 12 luni. O suma infima fata de cat este valoarea evaziunii din TVA, aproximativ 37 miliarde euro in 2015.

– in Italia, acest sistem a dus la probleme majore pentru companiile care au fost fortate sa-l foloseasca. Acestea au fost nevoite sa se imprumute pentru a face fata problemei de “cash flow”. Costul imprumutului a fost transferat unde s-a putut in preturi iar unde nu s-a putut in cresteri salariale si dividende mai mici.

– Polonia se chinuie de doi ani sa implemeneteze un astfel de sistem de plata a TVA. Se pare ca va incerca intai pentru companiile care fac plati online, acolo unde evaziunea este mare, dar va fi un sistem optional. Companiile care opteaza pentru TVA defalcat vor beneficia, se pare, de controale mai “prietenoase” din partea fiscului polonez. Nici Polonia nu se arunca sa implementeze un sistem nou pentru toate firmele fara sa il testeze in prealabil.

Cand esti disperat, pierzi simtul ratiunii si iei decizii tampite. De la inceputul anului si pana acum guvernele PSD si Liviu Dragnea au anuntat o serie de masuri pe care mai apoi le-au retras. In majoritatea cazurilor pentru ca ori incalcau reglementari Europene si PSD-ul nu stia sau pentru ca ar fi aruncat tara in aer si societatea civila a transmis tare si raspicat acest lucru pana a inteles si PSD. TVA defalcat face parte din a doua categorie.

Dupa 7 luni de guvernare, Liviu Dragnea si PSD sunt disperati. Implementarea celor cateva masuri din programul de guvernare, asa cum am estimat inca de la inceput, au distrus imaginea de stabilitate economica pe care o avea Romania la sfarsitul lui 2016. In loc sa ia decizii la disperare, Liviu Dragnea si PSD ar trebui sa ia o pauza si sa evalueze onest impactul devastator pentru economie al cresterii cheltuielilor publice, in special cele cu personalul si subventiile, si al taierii investitiilor.

O evaluare obiectiva ar arata ca in acest moment este nevoie ca de aer de reforma in adminstratia publica pentru a limita cresterea cheltuielilor publice ca procent din PIB, demararea urgent a unui singur proiect major de infrastructura (autostrada Pitesti-Sibiu) si reducerea poverii fiscale pentru munca. Atat. Orice interventie in plus in economie este prea mult in acest moment. Si inca un lucru, trebuie sa inceapa urgent simplificarea drastica a codului fiscal.

Concluzia ultimelor luni este una singura, avand in vedere masurile promovate prin ordonante de urgenta sau „discutate si uitate”. Liviu Dragnea nu are habar despre ce este in programul de guvernare si niciodata nu a fost vorba despre programul de guvernare. In tot acest timp a fost vorba doar despre cum sa distraga atentia de la redistribuirea fondurilor publice catre membrii PSD si prietenii acestora fara ca acestia sa raspunda penal. „Jaful perfect” avea nevoie de o perdea mare de fum iar programul de guvernare a jucat acest rol pana acum.