În sfârșit s-a făcut dreptate! Adrian Năstase a fost achitat. Și nu din cauză că judecătorii ar fi ținut în vreun fel cont de amenințările liderilor PSD – care mai fățișe, care mai voalate – prin care erau atenționați că au o carieră de urmat în magistratură și după 2014, când Băsescu nu va mai fi șeful Justiției statului. De ce să se sperie? Că-i loc destul în avocatură și se câștigă și mai bine! A fost achitat pentru că era clar ca bună ziua că acuzația procurorilor de dare de mită nu stătea în picioare. Unde s-a mai văzut ca darea de funcție, cu salariu înregistrat corect în actele contabile, pe ștat, vorba aia, cu carte de muncă, cu impozite și taxe achitate, să echivaleze cu mita? Și în ce lege? Poa’ să facă și mama procurorilor recurs că tot curat ca lacrima iese domnul Năstase! Până la urmă, este cuvântul unui fost premier al României contra cuvântului unui infractor dovedit – Genică Boerică, denunțător. Auto.

În cazul lui Ioan Melinescu, fostul șef de la Oficiul Național pentru Combaterea spălării Banilor, lucrurile nu stau la fel de bine. Dosarul se îngroașă. În caz de recurs, în sprijinul acuzației de neglijență în serviciu, procurorii ar putea să mai aducă încă un păgubit. Pe însuși Adrian Năstase! Articolul 249 Cod Penal spune că neglijență în serviciu este și atunci când fapta aduce o “vătămare importantă a intereselor legale ale unei persoane.” Păi, “ce interes legal” a avut dl. Năstase să fie târât prin tribunale ani de zile, nevinovat, doar pentru că indolentul de Melinescu nu a avut grijă de dosarul de spălare de bani al soției pârâtului?! Culmea! Soția omului care l-a avansat în funcție! Pentru acestă faptă, pentru implicarea acestor persoane, 2 ani de închisoare e puțin! Zău așa! Dar, mă rog, e pedeapsa maximă.
Chiar dl. Adrian Năstase ar trebui să se îndrepte în instanță civilă împotriva nemernicului acesta și să-i ceară daune de să-l usture curul pentru prejudiciul de imagine pe care i l-a adus. Cum poate să piardă un dosar din care ar fi reieșit, în urma cercetărilor, că Dana Năstase a obținut cinstit cei 400.000€ din vânzarea tablourilor moștenite de la tante Tamara? Cum tușica s-a dus, umbra suspiciunii va plana pentru totdeauna asupra celor două personalități, soț și soție. Măcar aveau acuma o hârtie la mână!
Nu mai vorbim că dispariția dosarului poate să trezească suspiciuni și în rândul evaluatorilor de artă, având ca urmare chiar scăderea cotei de piață a tablourilor! Cum se mai spune, le strică “pedigriul”. Dacă nu a fost aia valoarea tranzacției? Dacă a fost doar 1% și restul a fost șpagă? E normal să se întrebe anticarii! Că știm cu toții cât de suspicioși sunt! Când e vorba să cumpere.

Iar dacă am sta să calculăm cât a cheltuit statul cu procesul “Mătușa Tamara”, am constata că pagubele sunt de ordinul a sute de mii de euro. Doar salariile magistraților implicați dacă ar fi să le luăm în calcul! Că dacă nu se pierdea dosarul, nici Genică Boerică nu avea ce să denunțe! Nema cercetări, nema proces! Asemnea pagubă uriașă în buzunarul public constituie o agravantă, caz în care procurorii ar fi îndreptățiți să ceară pedeapsa maximă – 10 ani de închisoare. Cu executare! Asta, bineînțeles, dacă nu se cade la o înțelegere.

Acum să vedem dacă Justiția într-adevăr funcționează!

CUCUI

Bistriţa, 29 noiembrie 2011.  Conferinţă de presă USL. Întrebare referitoare la eliminarea lui Ion Iliescu din PSD, ţinînd cont de violenţele din timpul mineriadelor. Răspuns.

„Pe ce se bazează asta? Pe un veridict al justiţiei? E la fel de adevărată ca aceea că Băsescu a furat Flota acestei ţări. În fata justiŢiei, e o afirmaţie la fel de adevărată, ba chiar cea cu Flota e pusă la frigider. Mai vedem, e suspendată. În vreme ce Iliescu făcea crime, aşa cum susţineti, cu ce le făcea? Cu mîinile goale sau cu trenurile? Cine conducea trenurile? Îl cunoasteţi pe un tovarăş Băsescu Traian care dirija, de la Bucureşti, aceste trenuri? Ion Iliescu e un om retras din politica activă pe care îl putem judeca într-un fel sau altul, e un om care s-a confruntat cu electoratul, cînd a cîştigat, cînd a pierdut, iar problemele României de astăzi nu sunt generate de Ion Iliescu, nici corupţia de azi din România, nici aservirea instituţiilor care ar trebui să fie independente, azi în România nimic din toate acestea nu sunt generate de Ion Iliescu. […] Dacă vreţi să zicem aşa, Ion Iliescu e retras, e într-o poziţie de onoare, participă la nişte întîlniri ale PSD, spune lucruri corecte. Ce spune astăzi Ion Iliescu este corect de la cap la coadă, adică vorbeşte despre separaţia puterilor în stat, despre echilibrul parlamentar, despre democraţie, iar România, stimate domn, e singura ţară din Europa care e condusă de doi comunişti, Traian Băsescu şi Emil Boc. Ion Iliescu nu mai conduce demult România.”  – Crin Antonescu, preşedinte PNL, copreşedinte USL, fost şi presupus viitor candidat la Preşedinţia României.

Traian Băsescu – 1990 – 1991, Subsecretar de Stat, Şeful Departamentului Transporturi Navale din Ministerul Transporturilor.

Nu, declaraţia de mai sus nu este o încercare de istorie contrafactuală. Este o halucinantă încercare de manipulare şi de falsificare a istoriei trăite de majoritatea dintre noi, executată în cel mai odios registru bolşevic. Pentru repetentul la Istorie şi niciodată absolventul propriei vieţi şi pentru cel care tocmai a recunoscut că măcar la arestări se pricepe, următoarele două aduceri aminte. Că doar aţi fost în Piaţa Universităţii, domnule Ponta, nu-i aşa?

Acum, Ion Iliescu şi Crin Antonescu se revăd. Cu bine.

Sursa: Hotnews, gandul.info

Un analist veritabil nu e un fel de ghicitoare în bobi care încearcă să prezică viitorul. Un analist bun înțelege prezentul și e capabil să motiveze acțiuni care fac viitorul, un viitor în care înțelegem că suntem actori, nu spectatori ai unei piese scrise de alții. Viitorul poate fi în multe feluri, adevărata provocare e să facem viitorul bun (într-un fel, optim) prin deciziile și acțiunile noastre din prezent, nu să ne pariem reputația alegând unul pe care îl “prezicem”, la fel cum jucăm la loto sau ruletă. Pentru că majoritatea absolută a “analiștilor” noștri nu fac decât să parieze pe un viitor sau altul în timp ce se extrag cu abilitate și îndârjire din orice fel de implicare în prezent. Există o fascinație a pronosticului care a cuprins ca o epidemie “analiști” lobotomizați, comentatori isterici, analiști veritabili, bloggeri talentați, vedete agramate. Viața noastră politică e pretextul unei uriașe case de pariuri la care premiul cel mare, niciodată câștigat, a gloria eternă de oracol politic veritabil. “V-am spus eu!” e fraza eliberatoare pe care fiecare și-o repetă cu îndârjire în gând visând la clipa eliberatoare în care o poate țipa în fața națiunii înmărmurite de puterea lui de pătrundere a viitorului. Viitor care refuză de fiecare dată să fie ce speră unul sau altul.

Ideea că “scena politică” e chiar o scenă pe care evoluează actori, că totul e un ghem de scenarii controlate de unul sau altul pe care noi, spectatorii, îi credem regizori, pleacă tot de la această păguboasă perspectivă a spectatorului care asistă, incapabil să intervină, la “spectacolul lumii”. În lumea asta de actori și spectatori, analistul e un fel de critic, nu trăiește nici în public, nici în culise. Mai mult, se înșeală consecvent și în ce privește preferințele publicului, și în ce privește calitățile actorilor și singurul criteriu de ghidaj e o formă de narcisism camuflată inabil.

În realitate pe scenă sunt politicieni care improvizează, care își adaptează povestea permanent în funcție de reacția sălii, de râsetele, lacrimile sau huduielile din public. În realitate cei mai mulți nu au nici un scenariu după care joacă iar cursul poveștii e dictat tocmai de reacția sălii. Sala scrie povestea. Chiar sala care trăiește cu impresia că există un scenariu scris dinainte. Iar cei care pretind că au informații pentru a ghici cursul acțiunii, nu sunt decât niște impostori.

De aceea un bun analist e cel capabil să spună ce trebuie să facem acum, nu ce se va întâmpla mâine dacă cutare face nu știu ce.

De aceea îl consider pe Sebastian Lăzăroiu un analist excepțional. Și cu atât mai greu mi-e să înțeleg  ultimul său editorial din EvZ. Sau anunțata prezență regulată în studioul Realității Alternative, în locul babei ghicitoare în bobi, Iosif Boda, având ca partener de discuție manechinul etic din vitrina lui SOV, Hurezeanu. Sigur, există un fel în care predicțiile manipulează și influențează deciziile iar Lăzăroiu nu e străin de arta asta. Avem însă destule babe ghicitoare în media ca să nu mă întristeze știrea că Lăzăroiu a hotărât să li se alăture.

ZUBELDIAN

În timp ce Ponta e-n politică pînă peste cap.

Bleen a scris încă de la începutul mazilirii lui Geoană că următorul pe listă e şefuleţul PSD. Motivul, chiar excluderea prostănacului din partid şi pierderea şefiei Senatului. Numai că fostul diplomat are o problemă cu ratarea. Nu iartă nici o strachină care îi iese în cale, ba-şi mai plantează şi singur cîte una. În schimb, nu vede nici o carte din cele care i se îndeasă prin mîneci şi prin buzunare.  Aşa că cineva s-a gîndit să grăbească puţin lucrurile, pentru a funcţiona în continuare planul.  Şi cum publicarea listei sponsorilor lui Ponta nu a trezit prea mare interes, a apărut azi scandalul sexului cu minore. Despre un bărbat în putere, exclusiv.

Acum, că Robert Negoiţă l-ar fi sponsorizat şi cu fetiţe, rămîne de văzut.  Important strict în acest moment este că lui Victoraş i se arată pisica. În spatele presupuselor relaţii sexuale în afara familiei şi în afara legii este sigur altceva cu care poate fi şantajat. Şi el ştie asta. Aşadar, este avertizat că trebuie s-o lase mai moale. Chiar şi numai impactul aproape nesemnificativ al ştirii asupra publicului indică faptul că lui trebuie să i scoale părul de frică.

Cine se grăbeşte? Iliescu, şi este evident de ce. Pentru a nu se irosi sămînţa, PSD va trebui lăsat pe o mînă bună, care să alimenteze în continuare banca de urmaşi.  În vestiar s-au dezechipat deja Năstase şi Oprescu. Ba chiar au început antrenamentul. În cazul în care, pe 7 decembrie, verdictul dat de Justiţie îi va fi favorabil fostului profesor al lui Ponta, viitorul PSD va suna de la Cornu, resursa de ouă. Dacă nu i se va oferi satisfacţie în sala de judecată, soarta partidului va rămîne o perioadă suspendată. Cît este necesar ca Oprescu să fie acceptat ca ma… pardon, tată  suprem al tuturor sediilor cu semnalizare vizuală pe roşu. Adică nimeni altul decît cel pipăit pe la afaceri tot de Ponta, pe cînd era capul corpului de control al lui Năstase.

Să mai zică cineva că ei nu fac politică din plăcere.

Surse: evz.ro, puterea.ro

Inteligența economică a guvernanților pare să se propage ca un virus către mediul de afaceri. Astăzi, puțină dreapta aplicată.

Am un abonament Vodafone de vreo 2 ani. Anul trecut, curios să văd cum merge Androidul, am acceptat oferta lor de prelungire, cu abonament extra de date și un telefon LG Optimus One. Abonamentul meu de acum, cu tot cu date, e de 30 € lunar.

Anul ăsta am hotărât să-mi iau un iPhone, în primul rând pentru sincronizarea automată a documentelor și calendarului. Sun așadar la Vodafone unde un domn al cărui nume, spre binele lui, l-am uitat, îmi explică următoarele:

“Nu vă puteți schimba terminalul până la expirarea contractului de 2 ani pentru că ați beneficiat de un terminal subvenționat”. Bun, spun eu, dar nu realizați că fac un upgrade și trec la un alt abonament de minim 2 ani de valoare lunară mai mare? “Nu se poate, dumneavoastră ați beneficiat de un terminal subvenționat” mi se repetă, mecanic, fără să-i treacă măcar prin cap să mă întrebe la ce abonament vreau să trec. Îl întreb așa, într-o doară, dacă i se pare normal ca Vodafone să oblige clienții să folosească 2 ani un model de telefon și să le refuze un upgrade, fie și plătit. Îmi răspunde, în esență, același lucru “Ați beneficiat bla bla bla” Dialog al surzilor care sfârșește prin a mă irita. Am cerut să fiu contactat de un director din Client Service care să-mi explice care e logica economică a acestei poziții, cu tot respectul, tembele. Evident, nu m-a sunat nimeni de o săptămână.

Acum să vedem. Am beneficiat de un terminal care se vinde la 190€ pentru un preț de 25€. Așadar Vodafone a subvenționat 165€. Dacă împărțim la 24 de luni, avem o subvenție lunară de 6,875 €. Mai aveam de derulat din abonamentul meu 17 luni, care corespund unei subvenții de 117€. (În realitate Vodafone a subvenționat mult mai puțin dat fiind că achiziționează telefonul la cel mult 100€)

Aș fi vrut să trec la un abonament de aproximativ 50€ pe lună pe 24 de luni, care ar fi adus Vodafone 340 € în plus până la expirarea celor 17 luni din contractul de acum. Bașca siguranța că încă 7 luni nu migrez la alt operator.

Poate cineva să-mi explice care e logica economică pentru care Vodafone refuză upgrade-ul la un abonament mai mare? Dacă de subvenție e vorba iar managerii Vodafone sunt prea chitroși să piardă puțin pentru a câștiga mult, cât de greu era să mi se propună să plătesc diferența de subvenție, la cost (nu la prețul de vânzare), cel mai probabil undeva pe la 50€, și să mi se accepte upgrade-ul?

Dragă Vodafone, decizia mea e luată. Luna asta am să-mi fac un abonament Orange pentru iPhone iar la terminarea celor 2 ani, indiferent de ce “oferte speciale” am să primesc, voi rezilia contractul Vodafone. În primul rând pentru că a-ți trata clienții existenți care vor să facă un upgrade precum sclavii pe plantație, refuzând să câștigi mai mult de pe urma lor și bucurându-te aproape că poți să-i obligi să-ți plătească mai puțin, e o dovadă de prostie.

Un sfat pentru cititori: nu acceptați niciodată echipamente subvenționate. Și da, știu că Orange nu sunt mai buni. Dar mai știu și că n-am să renunț în 2 ani la iPhone.

PS: Dragă Vodafone, poate schimbi și oroarea aia de reclamă cu copilași, am văzut-o azi și prin oraș. E adevărat că copii vând, emoționând consumatorul care din cauza lacrimilor nu mai vede bine prețul și small print-ul, dar pentru asta trebuie să fie simpatici, nu să arate ca niște clone ale păpușii Chucky. Să mă ierte domnul Antonescu.

Zubeldian

PSD a dat afară singurul pesedist care a candidat şi cîştigat împotriva lui Iliescu. A dat afară un politician care, aşa prostănac cum e, a candidat de două ori împotriva lui Băsescu, o dată la Primăria Bucureştiului şi a doua oară la preşedinţie.  A dat afară un fost preşedinte al partidului. Doar PNL a mai reuşit performanţa asta, excluzînd doi foşti preşedinţi ai partidului, pe Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan. De cîţiva ani de zile, PSD şi PNL trăiesc un adevărat delir stalinist al epurărilor.

În schimb, PSD nu a dat afară pînă acum niciun pesedist implicat în scandaluri de corupţie. Aşa cum bine remarca Florina: „Geoană exclus din PSD, Cătălin Voicu rezistă.” Aşa cum remarcam şi eu: „A-l da afară pe Voicu din PSD e ca şi cum ai exclude Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din partid. Omul are o crescătorie de judecători şi chestori. Nu-i uşor să-i creşti, să-i hrăneşti, să-i ţesali, adapi, duci la nisip şi plimbi în lesă. Individul are meritele lui. Mai ales că e pupilul lui Mitică Iliescu, bodyguardul şi mafiotul personal al lui Ion Iliescu.”  Concluzia? Toate remarcile inteligente apar pe Facebook.

PSD nu şi-a pus niciodată problema excluderii lui Năstase, de exemplu. Sau a lui Dragnea, Niculescu, Mitrea, Mazăre. Ba mai mult, de ani de zile poporul PSD e folosit pe post de scut uman împotriva cotropitorilor din justiţie.

PS. Următorul executat va fi chiar Ponta. Şi unul din capetele de acuzare va fi chiar excluderea lui Geoană, chit că pe acuzatori îi doare în cur de Geoană.

Cică, dacă ești ești gazetar, trebuie musai să critici puterea actuală. Eu, care mai scriu pe la gazetă, vreau să critic puterea actuală locală. Vreau să critic puterea locală PNL prima, că-i la mine în sector și mă face la buzunare, apoi puterea locală PDL, din Sectorul 2, că de puterea locală PSD din Sectorul 5, a lui Vanghelie, mi se rupe în paișpe! Așadar critic puterea actuală. Se poate? Mulțumesc.

După ce, în anii ’90, criptobolșevicul Ion Iliescu a făcut i-a făcut proprietari pe toți chiriașii de la bloc, contra unor sume modice, iată că mita electorală imobiliară, din lipsă de fond locativ, s-a mai sofisticat de atunci. N-a avut încotro! Astăzi, primarii de sector se întrec, care mai de care, să reabileteze termic, absolut gratuit și pe alocuri cu d’a sila, cât mai multe asociații de locatari. La Sectorul 1, Primarul Chiliman a contractat chiar și un împrumut de 125 milioane euro de la BEI, rambursabil în 20 de ani, în acest scop nobil. Dar, îmi pun fireasca întrebare, eu, care nu voi fi anvelopat vreodată, decât în lemn, pe năsălie, de ce trebuie să plătesc reabilitarea termică a blocurenilor? De ce să le dau eu, din buzunar, bani de termopane? Eu, care stau la casă, plătitor de taxe la bugetul local, din care se rambursează împrumutul Primăriei de Sector, ce avantaj am eu că blocureanul anvelopat plătește cu 50% mai puțin la întreținere? Aud?! De ce nu vine nea Chiliman să-mi anvelopeze și mie casa? Să-mi pună termopane gratis? Simplu! Pentru că eu mi-am reabilitat termic singur hogeacul, vorba domnului George Becali, “cu sângele și sudoarea familiei mele”.

Recunosc că blocurile ceaușiste arată mai curat, odată anvelopate – oricât de nașpa ar fi alese culorile – și că, pentru câștigul estetic universal, aș putea fi de acord să se refacă din bani publici doar fațadele care dau în marile bulevarde. Asta ca să luam puțin ochii vizitatorilor și investitorilor din străinătate. Da, doar în cazul ăsta, ar fi un câștig uniform distribuit tuturor cetățenilor sectorului și țării. Deși, fie vorba între noi, la câți firfirei au dat împroprietăriții lui Iliescu pe apartamente, puteau și ei să-și renoveze singuri fațadele. Sunt sigur că toți midălclașii care au plătit +100.000 pe 2 camere, luați cu credit după 2005, ar fi contribuit primii, fără să cârâie. (Rog cititorii trăitori în Germania să spună ce pățesc proprietarii nemți cărora le cade tencuiala de pe case. Sau, mai nasol, cei din UK, să ne spună cât e amenda dacă nu își tund gazonul din fața casei.)

Oare BEI știe că acel 20% cu care trebuia să vină în combinație cetățeanul de la bloc, cum a fost vorba în momentul acordării creditului, este suportat tot de Primărie? Nu cred. Deși, dacă își ia banul înapoi, cu dobândă grasă, ce o mai interesează pe BEI cum sparge banul electoral Chiliman? Numa’ găleți să nu ia! Da, dar pe mine mă interesează, frățioare, că eu plătesc! Eu achit, bă, comuniștilor, și creditul și dobânda blocureanului reabilitat termic! Eu și copiii mei, hahalerelor, care anvelopați apartamentul cu 30.000 €, bani cu care puteați să-l construiți de la zero, gata “reabilitat”! La concurență cu primarul penelist, teoretic de dreapta, primarul pedelist de circumstanță, deci și mai de dreapta, Neculai Onțanu, anvelopează și termopanează și el la greu, tot pe 25.000-30.000 per apartament. Vanghelie ejaculeazăanvelopează și el ce poate, cu cât poate. Să aibă tot calu’ căldură la zece! Ca să vă dau un ordin de mărime al manglelii, pe mine toată casa nu m-a costat mai mult de 5.000 € cu termopane Rehau, Made în Germany, sticlă belgiană, Kurt Saint Gobain, folie anti-efracție și anti-UV, antifonată (6 mm geam la exterior), polistiren extrudat (nu căcat de expandat cum pun ăștia la blocuri) și vopsea zgâriată + cărămidă aparentă din carton, made in Canada. Ceva frumos, ceva deosebit!

Acuma vreau să critic puțin și puterea potențială, reprezentată de candidatul PSD care vrea să preia puterea locală absolută în Sectorul 3, prin promisiuni neasumate. Neasumate dar ferme! Vreau să o critic așa, preventiv. Priviți această bandă desenată.

dați click pe imagine pentru rezoluţia maximă

Este tipărită pe coperta unui un pliant distribuit gratuit la metrou, în care, în mijloc, apare în foto Robert Negoiță, împreună cu alți ciumeți din partid, la reinaugurarea sediului PSD. De aceea devine indubitabil că N-ul de pe tricoul supermanului vine de la Negoiță Robert, nu de la Negoiță Liviu. Urmăriți cum N-uper-man îmbracă blocurile în scârțâietoare. Prosteală pe față! Negoiță Robert are masca pe ochi și doar un misterios N pe piept, ceea ce-i va permite, în caz că nu-și va ține promisiuna, să se eschiveze judecății de apoi a cetățeanului. Păi, cine a zis că Anvelopeităr IV din BD era N Robert? Fugiți de-aici! Era N Liviu, toată ziua, săracilor!

Citiți și bulele! Vin exact pe orizontul de așteptare al milogului român. Ați văzut ce zice omulețul căruia “I-a scumpit Boc gigacaloria”? Zice așa: “Măcar dacă s-ar fi fi ocupat Primăria să ne anvelopeze și nouă blocurile, cum s-a întâmplat la Sectorul 1″ Să vă anvelopeze și vouă… Ptiu! ‘Reați ai norocului de anvelopați social, cărora nu vă e rușine obrazului să cereți cu 15-20% mai mult pe apartament în Anunțul Telefonic, dacă, vorba aia, cotețul se află “în bloc proaspăt reabilitat termic”! Asta fără ca voi să fi contribuit cu un leu la investiția mea de contribuabil! Mie-mi dați vreo cotă din plus-valoarea asta picată din cer, speculanților? Neam de atârnători cu drept nemeritat de vot ce sunteți!

Oricum, dacă Negoiță Robert câștigă Primăria Sectorului 3 (fantastic, cum s-au gândit ei să confuzioneze bizonul afazic și pe parte nume!) le recomand cetățenilor din blocurile ce urmează a fi anvelopate, care au fete mari, cu muci de modeling în cap, să-și trimită odraslele la bunici pe toată perioadă reabilitării termice. Asta ca să nu se trezească pe schelă cu edilul anchetat pentru corupere de fecioare, cu cască albă de inginer pe cap și cizme galbene de cauciuc în picioare, sau poate chiar cu Bănicioiu care cică doar se uită lacom, cu năsucul lipit de geamul rece.

cucui.kamikazeonline.ro

Actualmente, conform legii, se scad din impozitul pe profit datorat cheltuielile cu sponsorizarea şi mecenatul (inclusiv bursele private) în limita a 3 la mie din cifra de afaceri şi 20% din impozitul pe profit datorat (atenţie, nu 20% din profit). Cu alte cuvinte, statul primeşte 80% din impozitul pe profit datorat iar restul de 20% se duc către beneficiarul sponsorizării/mecenatului/bursei etc. Asta e proporţia stat-societate, acum. 80 la 20. Doar în ceea ce priveşte impozitul pe profit. Nu vorbim aici de contribuţii, de exemplu. Acolo, lucrurile stau şi mai prost.

De ce, în cazul educaţiei şi sănătăţii, nu se creşte acest procentaj la 50% sau 80%? Sau chiar şi în cazul protecţiei patrimoniului naţional sau al cercetării.  Să zicem că nu putem pune orice domeniu, ci doar cele care, dincolo de obiectul de activitate din statutul asociaţiei/fundaţiei/instituţiei necesită şi o acreditare din partea statului. Astfel, Blogary, ca asociaţie care nu necesită acreditare sau autorizare din partea statului pentru un anumit domeniu, nu ar intra în sfera acestei modificări a legii. În schimb, în cazul sponsorizării unei clinici, a unui spital sau a unei şcoli, sponsorului i s-ar scădea din impozitul pe profit datorat o sumă echivalentă cu 50% sau 80% din aceasta sau 5 sau 10 la mie din cifra de afaceri (condiţiile sînt cumulative, se aplică limita mai mică – astfel, pentru a avea efect, trebuie ridicate ambele limite).

Atenţie, vorbim doar de impozitul pe profit! Statul nu rămîne fără bani. Îi rămîne TVA-ul, impozitul pe venit, accizele, îi rămîn contribuţiile, şi aşa mai departe. În 2010 veniturile din impozitul pe profit au fost cca 17 miliarde lei, din impozitul pe venit, cca 19 miliarde lei, din TVA cca 35 miliarde lei iar din accize cca 16 miliarde lei.

Să luăm ca exemplu o firmă cu 1 milion de lei cifră de afaceri şi 150 mii de lei profit. Acestei firme i se scad in impozitul datorat maximum 3 000 de lei (3 la mie din cifra de afaceri). Adică firma respectivă sponsorizează societatea cu 3000 de lei şi statul cu 21 000 (24 000 e impozitul pe profit datorat, din care se scad 3000).

În cazul unei limite de 80% şi de 12 la mie din cifra de afaceri, firma ar plăti 12 000 de lei sponsorizare şi 12 000 statului (adică maximum-ul mai mic, ca să zic aşa – 3 la mie din cifra de afaceri înseamnă 12 000 de lei, 80% din impozitul pe profit datorat înseamnă 19 200 lei).

La fel şi în cazul direcţionării a 2% din impozitul pe venit datorat (atenţie, 2% din impozit, nu din venit). Aici proporţia stat-societate e de 98 la 2. Şi aici procentajul poate fi crescut de la 2% la 10% sau 30% în cazul direcţionării acestor bani către instituţii din domeniul sănătăţii sau educaţiei sau pentru burse private.

Sînt două soluţii, care însă nu pot suplini reforma contribuţiilor, dar care ne ajută să ne ajutăm singuri în loc să ne batem joc de bani şi de noi înşine, dîndu-i statului.

Dar mai are ceva de făcut pînă atunci.

Trei laitmotive străbat activitatea comunistului cu faţă, chipurile, umană, din decembrie 1989 şi pînă cînd i-o suna ceasul: dialogul, consensul şi sula. Primele două sînt ipocrizie infectă, abia al treilea e real şi-l simţim încă pe pielea noastră. Recent, cu ocazia lansării unei noi şarje de maculatură, octogenarul bolşevic a deplîns lipsa totală de dialog dintre putere şi opoziţie. De parcă n-ar fi ştiut de cîte ori PSD-ul, prin gura lui Ponta, a refuzat invitaţiile la consultări ale lui Băsescu! Sau de parcă habar n-ar fi avut  că nici una dintre aşa zisele propuneri pe care le avea partidul roşu nu putea fi acceptată, o ţară neguvernîndu-se cu sloganuri în bătaia de joc a realităţii. Dar pentru Ion Iliescu, dialog nu există decît într-un singur caz, atunci cînd este iniţiat de către el. Sau nu, în două,  şi-atunci cînd i se-ncaieră moştenitorii ideologici şi e chemat să facă pace. Adică să-i liniştească în numele binelui lor suprem: averi, funcţii şi orgolii.

Consensul, în accepţiunea fostului membru al CC al PCR, nu este nimic altceva decît paravanul complice,  asamblat din aceleaşi cuvinte siluite de mii de ori, care a acoperit jaful la nivel naţional  practicat de nimeni alţii decît de protejaţii permanenţi sau de conjunctură ai preasăracului şi preacinstitului. Consens, pentru Ion Iliescu, nu înseamnă înţelegere, nu înseamnă acord, înseamnă exclusiv identitate de păreri. Cu a lui, c-aşa ştie el de-o viaţă-ntreagă.  Rîdem, glumim, ne scuipăm, ne hîrîim, dar nu părăsim incinta. De partid şi de stat.

Şi-acum sula. Da, aia de care se plîngea în ianuarie 1990 că i-o băga-n coaste Dumnezeu să-l odihnească, seniorul Coposu. Credeaţi c-a uitat-o?  Ei bine, nu. Nici n-avea cum, din moment ce-a folosit-o el, la rîndul lui, mai bine de două decenii pe noi. Credeaţi c-a iertat-o? Nici vorbă! Toată mizeria împăciuitoristă pe care o afişează rînjetul pervers nu-i altceva decît anestezierea fraierilor, cîţi or mai fi, şi cumpărarea sufletelor scoase din varii motive pe tarabă. Dar atunci, în iarna lui ‘90, Iliescu chiar a simţit-o! Iar astăzi, abia, îşi ia pe deplin revanşa.  Cum? Prin ceea ce se întîmplă chiar acum sub ochii noştri-n PSD. Miza nu e a lui Ponta, nu e a lui Geoană, nici a lui Năstase, miza e a lui Iliescu şi se cheamă distrugerea PNL. Pentru că asta i-a mai rămas de atunci de răzbunat. Şi, implicit, numirea, chiar dacă nu deocamdată oficială, la conducerea partidului, a unui adevărat succesor. Pe Oprescu. Toată abureala uselistă, toată cultivarea artificială şi toxică a ego-ului lui Antonescu nu e decît lucrătură iliesciană. Două lucruri nu pot să-i neg: talentul de a ţese intrigi şi priceperea la oameni. Dar de, pe vremea lui se făcea şcoală serioasă şi perfecţionare permanentă, altfel geşelile costau scump. Cu mult mai scump decît o aşa zisă marginalizare în funcţii înalte de partid la Timiş şi Iaşi sau la conducerea Editurii Tehnice. Aşa că nu-i de mirare dacă nu se prea vede cum acţionează acum. Dar e momentul perfect de plătit toate poliţele. Speculînd slăbiciuni, vînzînd iluzii, asmuţind pe furiş haitele, îşi poate vedea visul: să le-o plătească tuturor. Lui Geoană, pentru că i-a suflat şefia partidului, PNL-ului doar ca simbol, dar extrem de important şi aşa pentru el, lui Ponta pentru privirea duplicitară pe care-a reuşit să i-o vadă dincolo de ochelarii cu care păcăleşte pe mulţi. Şi dincolo de discursul care aduce de multă vreme nu a iresponsabilitate, ci a iraţionalitate care frizează patologia psihiatrică. Oricare ar fi deznodămîntul conflictului Geoană – Ponta, rezultatul va fi acelaşi: scoaterea lui Antonescu din orice calcule electorale şi, odată cu asta, spargerea PNL-ului în fărîme care cu greu vor mai putea fi luate în seamă. Şi desemnarea candidatului cu şanse reale la cîştigarea preşedinţiei în 2014,  Sorin Oprescu. Restul nu mai contează, se aranjează.

Ion Iliescu nu uită şi nu iartă. Dar nici noi!