Mihai m-a rugat într-o seară să-l ascult din Eminescu. Doamna de română le-a cerut să înveţe pe dinafară cinci poezii la alegere din marele poet, urmând să-i asculte prin sondaj. Lui Mihai i-a plăcut ‘Ce te legeni’ şi ni l-a zis fără să răsufle, plin de zâmbet şi de bucuria reuşitei sale. Apoi, s-a retras în cameră să înveţe alte patru. După fiecare poem, revenea şi mă ruga să-l ascult. Rostea cuvintele cu strădania de a nu greşi logica înlănţuirii lor şi de fiecare dată când confunda rândunelele cu păsărelele, zâmbea, ca să nu mă supăr. Dar nu asta mi-a fost surpriza, ci faptul că, în afara stilului eminescian şi a tematicii, nu recunoşteam nimic. Niciun vers. Ca să scape de temă, copilul alesese cele mai mici poezii eminesciene. Pe cât de mici, pe atât de nepopulare. Această alegere, în mod fals liberă, îmi traducea că Mihai nu înţelesese de ce e musai să ştie ceva Eminescu pe de rost.
Mai mult decât atât, mi-a arătat că nici profesoara nu reuşise să le explice elevilor de ce merită să cunoască ei Eminescu. Altfel spus, nu le dezvăluise frumuseţea versului, îi obligase în schimb să ştie pe de rost fix cinci poezii. Dar… la alegere. Adică, fix ca la piaţă. Iar Mihai, având la cei 12 ani ai săi vădite sensibilităţi artistice, se chinuia să reţină poezile, aflându-le, nu frumuseţea, ci… logica matematică.
Episodul acesta mi-a revenit citind editorialul lui Horia Roman Patapievici din Evenimentul Zilei de astăzi. La coadă la supermarket, Horia a fost vituperat cu încrâncenare de un cetăţean, revoltat de faptul că într-o scriere mai veche, acesta l-ar fi renegat pe Eminescu spunând despre el că e ‘cadavrul din dulap’. Cu multă răbdare, Horia explică încă o dată că această metaforă a îmbrăcat felul în care se raportau la acea vreme criticile la adresa poeziei eminesciene, nu părerea sa. Un curent, nu o opinie. Dar pentru cetăţeanul sever chiar şi la coadă la supermarket, argumentul autorului incriminat nu făcea doi bani. Continua, deci, să-i ceară socoteală. Horia explică în editorial şi cine a promovat acest fals şi care a fost mecanismul prin care el a ajuns scandal mediatic. Şi pentru că motivul real nu are legătură cu aprecierea lirismului eminescian, ci cu poziţionarea politică a lui Horia Roman Patapievici,
contestarea la adresa lui a devenit de o mie de de ori mai virulentă decât ar fi putut fi critica eminesciană a preşedintelui ICR. Un om cu adevărat sensibil la poezia lui Eminescu, nelimitat de vocaţia recordurilor recitative şi de obesiile naţionaliste, ar fi avut sensibilitate şi faţă de argument, şi faţă de omul de cultură Patapievici.
Trist este că în capcana acestei mentalităţi sunt prinşi încă dascălii care predau copiilor pe care vrem să-i apropiem de cultura autentică, formându-le nişte valori. Lor nu li se cultivă un gust pentru poezie, pentru lectură în general. Elevul e obligat să ştie lucruri. Iar tablele legii încep cu ‘Eminescu e cel mai mare’, iar ca să facă demonstraţia acestei teze trebuie să fie apt să reproducă versuri la comandă. Dacă nu ştii nimic pe de rost, eşti sigur pe dinafară! Pe dinafara culturii, mai tărziu a societăţii, a naţiunii chiar!
De aceea, lui Mihai îi place mai puţin Eminescu. Lui îi place rock-ul pentru că, atunci când ascultă, nu-l obligă nimeni, şi dacă reţine versuri, o face de drag. De la generaţia care îl critică pe Horia nu mai am mari speranţe, dar îmi doresc din tot sufletul ca Mihai să fie într-o lume mai bună. Ca a lui… care, atunci când dă peste reperele noastre strâmbe, are curajul de-a zâmbi.
