Cum putem cistiga alegerile prezidentiale?

Anul 2014 e un game change. Gata, s-a terminat cu dolce farniente. Rușii sînt călare pe vecinii noștri și, cel puțin prin agenți de influență, revoluționari și ecologiști de profesie, sînt călare și pe noi. Nu peste mult timp vor trece la nivelul următor de călărire. Și chiar n-am vrea să aflăm cum e.

Ultimul lucru de care avem nevoie acum e un președinte provenit din establishmentul mafiot al baronetului transpartinic, un politician corupt, lacom, slab la voință și la minte, controlabil cu ajutorul banilor, orgoliilor, ambițiilor și tarelor de caracter. Personaje ca Ponta, Antonescu, Tăriceanu, Geoană, Oprescu, Iohannis sau Udrea ies din zona acceptabilului și alegerea în fruntea țării a unuia dintre aceste personaje ar fi sinucidere națională. Timpul nu mai are răbdare cu noi. Istoria, cu tot cu tancurile ei, indiferent ce formă vor lua acestea, ne va călca în picioare și va trece peste noi.

Putem cîștiga prezidențialele? Ne putem bate cu marile rețele de partid? Ne putem.

Abia acum putem vorbi despre profilul prezidențiabilului: luptător, capabil să comunice cu oamenii limpede, convingător și empatic, pro-occidental, venit din afara establishmentului de partid și baronetului transpartinic, dar cu notorietate și experiență politică, necompromis în mizeria politică a ultimilor ani.

Avem nevoie de un candidat care să scoată oamenii din casă, letargie și țîțîni. Nu merge cu răul cel mai mic, cu jumătăți de măsură, cu mafioți simpatici, cu curviștine amuzante, tăntălăi de treabă și alte ciurucuri politice. Pentru a scoate oamenii din casă, letargie și țîțîni e nevoie de convingere, de entuziasm, de credință. Altfel nu se poate. Aici nu vorbim de trepădușii de partid. Ăștia sînt luați de actualele partide, aparțînînd șefilor de sală Ponta, Dragnea, Petrache, Antonescu, Vlasov, Blaga sau Udrea. Și oricum sînt prea puțini și cu adevărat folositori doar în primul tur.

Nu merge cu impostori și făcături. Chiar nu merge. Sorry MRU și Predoiu. Da, ne putem forța să credem altceva, ne putem minți călduț. Dar sîntem singurii, noi, cei implicați cît de cît în politică. Noi ne putem minți și autoconvinge. Însă pentru a cîștiga prezidențialele e nevoie de autenticitate, de entuziasm, de convingere. Și de mulți oameni, nu doar de o mînă de militanți, dispuși să se autoconvingă, din disperare, de orice.

E nevoie de 20 000 de reprezentanți în secțiile de votare, atît în primul tur cît și în al doilea. Voluntari. E nevoie de încă în jur de 40-50 000 de voluntari care să lucreze în campanie. Să strîngă semnături, să organizeze întîlniri și mitinguri, să lipească afișe. E nevoie de transport, mîncare, apă, cazare. E nevoie de canale de comunicare. E nevoie, dincolo de entuziasm și convingere, de know how, oameni, bani, ierarhie și disciplină. Nimic mai mult. E nevoie de social media, de online, de radio, de tv, de mouth to mouth, de întîlniri la bere în Poiana lui Iocan, de mitinguri, e nevoie de 2-3 milioane de voturi în primul tur și de peste 5 milioane în turul II. E nevoie ca milioane de oameni să discute la cafea dimineața în firmă, pe bancă în fața curții, la bere seara la terasă, pe facebook, seara în fața televizorului, pe twitter, situri de știri sau bloguri, să discute unii cu alții, să se convingă unii pe alții.

În asemenea situațiuni, e nevoie de oameni care să știe clar ce au de făcut, care să facă ce li se spune și care să fie convinși că o fac pentru o cauză bună. Atunci cînd pretinzi de la oameni să execute niște ordine, fiindcă asta fac, pînă la urmă, nu trebuie să le înșeli încrederea. O campanie politică nu se face cu dezbateri și parlamentări interminabile. O campanie politică are toate datele și caracteristicile unei campanii militare sau ale unei campanii de marketing. Lumea bună, urbană și corporatistă, ar trebui să știe despre ce e vorba. Numai că, în companie oamenii sînt legați de contractul de muncă și motivați de salariu și carieră, în primul rînd. Astfel de motivații nu există într-o campanie politică, decît pentru foarte puțini, pentru structurile de partid și militanții de serviciu, pentru baronet și rețelele lor. Pentru toți ceilalți există altfel de motivații.

Dacă oamenilor care se implică, care ajută, care fac ce li se zice pentru o cauză bună, nu li se livrează acea cauză bună, nu li se livrează adevărul și convingerea că lucrează pentru acest adevăr și pentru bine, e ca și cum nu ți-ai plăti salariile angajaților cîteva luni la rînd. Cîte companii au rezistat fără să-și plătească angajații cîteva luni la rînd și fără măcar să le dea perspectivă de revenire? Cînd livrezi speranță, credință, adevăr, bine, entuziasm autentic nu poți înșela tocmai pe tărîmul acesta al speranței, credinței, adevărului. Nu poți livra în schimb răul cel mai mic, calcule meschine, discursuri despre pragmatism. Mai ales cînd din pragmatismul respectiv au de cîștigat numai rețelele politice, nu și fraierii care-și pun pe tavă speranța, entuziasmul, energia, timpul și cunoștințele.

Putem cîștiga prezidențialele. E nevoie doar de un candidat autentic, de adevăr, de o cauză cu adevărat bună, de perspectiva binelui, de entuziasm, organizare, ierarhie și disciplină. Și poate mă repet, de adevăr și autenticitate. Acestea sînt monedele în care se plătesc salariile sau soldele, spuneți-le cum vreți, zecilor sau sutelor de mii de militanți.

Poți lucra cu banii unui mogul sau ai mai multor moguli sau ai unei rețele de mafioți politici, dar președintele scos din urnă va fi prizonierul acestor moguli sau rețele de mafioți. Poți strînge, cu ajutorul banilor, mii sau zeci de mii de oameni care să lucreze politic pentru acești bani, de la jurnaliști pînă la lipitori de afișe și reprezentanți în secțiile de vot.

Sau poți lucra cu voluntari, care să doneze timp, energie, nervi, cunoștințe și bani. Dar nu le poți cere să doneze timp, energie, nervi, cunoștințe și bani pentru nimic. Nu o vor face. Astea-s regulile pieței. Și sînt bune și drepte. Nu oferi, nu primești, oricît de geniu nedreptățit te-ai considera. ”Lumea vrea cocalari și manele, d-aia nu cumpără bine și adevăr.” Cocalarii și manelele se vînd ușor, celor care vor cocalari și manele. Dacă vrei să vinzi ușor, vinde cocalari și manele. Dacă ai de oferit bine și adevăr, ei bine, astea-s mai greu de vîndut, nu de altceva, dar clienții sînt mai pretențioși. Una e să vinzi artificii și ghiuluri din tinichea aurie, cu totul altceva e să vinzi calculatoare.

Putem cîștiga alegerile prezidențiale. Putem trezi oamenii. Îi putem face să se implice. Îi putem facă să pună la bătaie timp, energie, nervi, cunoștințe și bani. În schimb, nu trebuie să le livrăm decît adevăr, perspectiva binelui, entuziasm autentic, onestitate. E mult? Dacă ne lipsesc, e extraordinar de mult. Dacă le avem, nu e mult deloc.

Da, e nevoie de organizații, structuri și bani în politică. Dar acestea funcționează cu autenticitate, adevăr și onestitate. Acesta e combustibilul.

România trebuie să renască, chiar dacă sună pretențios. Nu aceasta e fața României. Nu aceasta e fața elitei românești. Trebuie să chemăm pe cîțiva dintre noi din exil. Uite cîteva nume: Horia Roman Patapievici, Mona Muscă, Mircea Cărtăescu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Dragoș Paul Aligică… Astea-s doar numele celebre, dar cred că trebuie să revină din exilul autoimpus o întreagă elită românească, nu numai vedetele culturale și politice. Avem nevoie de oameni bogați, care să livreze valuta forte a renașterii: autenticitate, adevăr, onestitate, bun simț (common sense sună mult mai bine). În noua era sovietică, Ponta, Antonescu, Geoană, Iohannis, Blaga și Udrea sînt prea periculoși, din varii motive, pornind de la ambiții și trecînd prin prostie, pînă la lăcomie, pentru a-i lăsa la conducerea României. Fiindcă, ne place sau nu, ei conduc România. Iar lumea bună, cu adevărat bună, stă pe margine.

Într-un fel sau altul trebuie să renaștem. Și aici chiar nu încap jumătăți de măsură și răul cel mai mic.

Crin Antonescu, un cacabun

Previzibil, s-a rupt USL. Am spus-o încă din 2011 că PSD nu va susține un om din afara partidului la prezidențiale. Știau asta și pesediștii, știau și peneliștii. Dealtfel, ambele partide aveau pregătite încă din 2011 strategii de rupere a alianței. Nimeni de la vîrful celor două partide nu a crezut vreo clipă că USL va supraviețui pînă la prezidențiale și că PSD îl va susține pe Crin Antonescu. Singurul moment în care Crin Antonescu s-a văzut candidat prezidențial susținut de PSD a fost la lovitura de stat din vara lui 2012, cînd după demiterea lui Băsescu ar fi avut loc prezidențiale anticipate. Însă atunci PSD a întins coarda cît să-l lase pe Băsescu fără putere, dar nu suficient cît să-l aducă pe Crin Antonescu la Cotroceni pentru următorii cinci ani.

Ce le-a împiedicat pînă acum să rupă alianța? În primul rînd, borcanul cu dulceață al bugetului și, în al doilea rînd, găsirea unei strategii de divorț care să minimizeze pierderile electorale și de imagine ale celor două partide. USL e cea mai de succes alianță politică a ultimilor 24 de ani, în termeni electorali. A reușit să cîștige alegerile parlamentare zdrobitor, en fanfare, ce-i drept, și cu ajutorul înțelegerilor pe sub masă cu PDL-ul păstorit de Vasile Blaga. Au creat speranțe și așteptări uriașe, iar ruperea USL va crea frustrări pe măsură. De aceea, ambele partide și-au pregătit divorțul cu grijă, cu pretexte credibile, să nu supere prea mult electoratul. Cine știe cam care e treaba prin politică știe și că PSD și PNL aveau pregătite strategii de rupere încă din 2011. Nu înainte însă de a cîștiga parlamentarele. Ambele partide știau că la prezidențiale unui va da candidatul stîngii, iar celălalt va da candidatul dreptei. Important era ca fiecare să ia cît mai mult din zestrea comună de votanți USL.

E un non-combat aranjat între PSD și PNL, între Crin Antonescu și Victor Ponta? Evident că nu. Dacă era așa, rămîneau împreună și îl susțineau pe Antonescu la prezidențiale. Ambele partide știu că acel partid care va pierde prezidențialele va fi vioara a doua la guvernare și că președintele partidului care va pierde prezidențialele va fi executat, cu atît mai mult cu cît va fi și candidat prezidențial. Nu e teatru. E război pe bune, care se va lăsa cu morți și decapitări politice. Fiecare dintre cele două partide vrea să obțină maximum din alegerile europarlamentare și prezidențiale de anul acesta, să se poziționeze cît mai bine în raport cu celălalt, dar asta nu exclude refacerea USL după prezidențiale. Numai că tonul îl va da acel partid dintre cele două care va avea președintele.

Se vor bate PSD și PNL pe alegătorii USL? Nu. E foarte greu. Îi pot ține doar rămînînd împreună. Din momentul în care cele două partide se rup, fiecare își va lua electoratul său, pesedist și penelist, iar votanții useliști, nu puțini, vor fi luați de acel partid care va fi perceput ca moștenitorul USL-ului. Acesta este motivul pentru care PSD a creat USD, adică Uniunea Social Etc. Pentru mulți dintre alegătorii USL, coroborată cu propaganda PSD de demonizare a lui Antonescu, cu chiar propaganda PNL de asumare a poziționării ”de dreapta”, titulatura de USD e suficient pentru a identifica noua alianță cu USL sau chiar de a o confunda, în cazul alegătorilor mai puțin educați și informați, cu un IQ mai șchiop și trist. PNL și Antonescu, la rîndul lor, nu puteau risca să se înghesuie cu PSD pe votanții USL. Sînt mulți, dar nu suficienți. Antonescu nu are nicio șansă în fața lui Ponta dacă se bat la prezidențiale pe votanții USL. Două treimi dintre aceștia sînt pesediști sau mai apropiați de PSD. Astfel, Antonescu trebuia neapărat să ia din votanții opoziției, din votanții ”dreptei”, pedeliști, băsiști, gură-cască, distrați care vin doar la prezidențiale ș.a. De aici rebrandingul lui Antonescu în eroul dreptei justițiare, capitaliste, europene, americanofile, degrabă iubitoare de stat de drept.

Nu reușesc să înțeleg de ce o despărțire pregătită de ani de zile și asumată atît de PSD cît și de PNL, absolut previzibilă, e văzută azi ca o mare surpriză și o mare victorie. Sîntem salvați, USL se rupe! Era evident că se rupe la începutul lui 2014 și au spus-o toți oamenii cu o minimă atenție la scena politică și o minimă inteligență. De unde entziasmul și transformarea PNL și a lui Antonescu în eroi și victime în același timp? Era evident că USL nu se va rupe înainte de alegerile parlamentare din 2012 și că nu va rezista pînă la alegerile prezidențiale din 2014. Era evident că ambele partide vor amîna despărțirea cît mai mult, PSD ca să aibă majoritate confortabilă pentru Guvernul Ponta și pentru ca Antonescu să nu aibă timp suficient să-și facă o imagine de erou anti-USL (cred că nici ei nu se așteptau să fie primit cu entuziasm în doar cîteva ore de militanții ”dreptei”), PNL, ca să rămînă cît mai mult la guvernare, la borcanul cu dulceață al bugetului. Numai pe Blogary s-a scris de zeci de ori că PSD nu-l va susține pe Antonescu la prezidențiale și că USL se va rupe, dar nu înainte de toamna lui 2013 sau primăvara lui 2014, și de aceea entuziasmul unui divorț aranjat cu ani înainte de protagoniști mă surprinde.

Scriam despre viitoarea reacție a dreptei încă din 14 decembrie 2012:

Dacă PNL, cu ajutorul planului ”dizidenței” față de PSD, plan care va fi pus în aplicare începînd cu 2013, va reuși să depășească criza de credibilitate, se va instala definitiv și unic, pe partea dreaptă a scenei politice. Și va fi acceptat și adoptat fără cea mai mică problemă.

Am văzut, cu ocazia acestor alegeri, cît curaj au susținătorii Dreptei. A doua zi după ce, în urma farsei numite ”cearta PNL-PSD”, PNL se va instala pe partea dreaptă a scenei politice, toți comentatorii și editorialiștii dreptei vor psihologiza trist, în genunchi, făcînd apologia ”răului celui mai mic” și ne vor îndemna să sprijinim, cu lămîie, soluția unică și imperfectă numită PNL, în frunte cu Crin Antonescu, Tăriceanu, Orban, Becali sau oricine o mai fi. Nu subestimați susținătorii Dreptei, habar n-aveți cît de jos sînt dispuși să coboare, pînă în centrul Pămîntului, de unde, tîrîndu-se în patru labe, triști, scîrbiți, dar pătrunși adînc, pînă-n mațu’ gros, de responsabilitatea civică, își vor folosi decibelii, argumentele și figurile de stil ca să ne convingă că nu avem de ales.

PNL si Crin Antonescu, speranta Dreptei (Blogary, 14 decembrie 2012)

Iată că s-a adeverit ce am scris atunci.

Dacă între PSD și PNL sînt poziționări doctrinare și față de justiție și statul de drept ireconciliabile, de ce nu s-a rupt USL în vara lui 2012, la lovitura de stat? De ce atunci, în semn de protest față de atacurile la statul de drept și la justiție, Crin Antonescu nu a făcut ședință și nu a cerut ieșirea de la guvernare și demisia lui Ponta? De ce, cu excepția unui mic grup din PNL (cei din gruparea Chiliman-Moisescu), niciun penelist nu a protestat? De ce Crin Antonescu și PNL nu s-au rupt de PSD la atacurile asupra justiției și statutului de drept? Au avut zeci de ocazii. Mai mult, la lovitura de stat din 2012 Antonescu și PNL erau vîrful de lance al puciului, extremiștii, în timp ce PSD și Ponta treceau drept moderați și defetiști în ochii activiștilor isterici ai puciului?

USL s-a rupt fiindcă PSD nu a acceptat să susțină un candidat din afara partidului. Era previzibil. USL s-a rupt fiindcă PSD voia să rămînă singur la borcanul cu dulceață al bugetului. Era previzibil. USL s-a rupt fiindcă PNL erau conștient că PSD nu-i va susține niciodată candidatul prezidențial și fiindcă trebuie să-l poziționeze pe acesta ca lider și prezidențiabil al opoziției și al dreptei.

Și uite așa, PSD are liberă partea stîngă, cu votanții useliști, pentru candidatul său, iar PNL preia partea dreaptă, cu votanții antiuseliști, pentru candidatul său. Dacă Antonescu va fi acceptat de dreapta, ce șanse avem ca președintele viitor să fie uselist? 100%.

PSD, în schimbul puterii și funcției de prim ministru, i-a promis lui Antonescu că-l va susține la prezidențiale, fără să-l susțină. Dreapta a fost trimisă în opoziție de alianța PNL-ului cu PSD, și drept mulțumire, îl va susține pe Antonescu la prezidențiale. PSD promite și primește, ”dreapta” pierde și respectă promisiunea făcută de PSD.

Între PSD și PNL, între Ponta și Antonescu nu au existat niciodată disensiuni pe temele cu adevărat importante, pe stat de drept sau justiție. Nici nu avea cum, atîta timp cît pe pesediști și peneliști i-a adus împreună tocmai lupta împotriva justiției și statului de drept. USL s-a constituit și acționat ca grup infracțional organizat. Acum se bat pe teritoriu și pe titlul de Don. Dar, ca să se bată, au nevoie de spațiu. Așa că își împart scena politică în două, iar PNL și Antonescu ocupă spațiul dreptei. După ce prezidențialele se vor fi sfîrșit și unul dintre cei doi pretendenți va ajunge Naș. se va face pace. Învinsul va fi retrogradat sau executat, iar gruparea sa, cu un nou șef, va avea o poziție inferioară în Grupul Infracțional Organizat. Dar Grupul va supraviețui.

Printre politicieni, membri de partid și militanți politici, dincolo de spiritul de peluză, circulă mitul inteligenței numit ”Mica combinatorică machiavelică” sau ”cinismul pentru cocalari”. Cu cît o decizie, o acțiune, este mai imorală, cu atît pare mai inteligentă. E un mit de care trebuie să fim conștienți. Pentru cei mai mulți dintre noi, etica e invers proporțională cu inteligența, eficiența e invers proporțională cu adevărul. Nici nu mai contează scopul, nici nu mai contează rezultatul. De cele mai mult ori rezultatul e prost, însă toată lumea e fericită că a arătat inteligentă. Am avut mijloace inteligente. Principiile, sinceritatea, onestitatea, etica, toate acestea sînt expresii ale prostiei, naivității, retardului mental. În schimb, lipsa de scrupule, minciuna, imoralitatea, mica combinatorică sînt dovezi ale inteligenței, ca-n filmele cu conspirații și spioni. Dacă mergi pe banda ta și ajungi în 10 minute, ești prost, n-ai ce căuta la volan în București. Dacă mergi pe linia de tramvai, te blochezi în intersecție și ajungi în 50 de minute, ești un adevărat care i-a făcut pe fraieri.

Reacția ”dreptei” față de Antonescu e o dovadă de prostie. Pare inteligentă fiindcă e imorală iar imoral egal inteligent, după cum spuneam. Este însă o dovadă de prostie. De ce?

Antonescu e primit cu brațele deschise fără se se negocieze cu el, fără măcar să încerce să joace teatru, să se prefacă. Primește o gură de oxigen în PNL, partid care nu va încerca să-l executa tocmai pe liderul și prezidențiabilul dreptei. E o prostie fiindcă blochează șansele candidaților, actuali sau potențiali, ai dreptei dînd de înțeles electoratului că nu are de ales, trebuie să-l susțină pe Antonescu (sau pe Iohannis, e același lucru). E o prostie fiindcă transformă prezidențiabilul USL, un extremist dezaxat, virulent inamic al justiției și statului de drept, co-autor al unei lovituri de stat, în prezidențiabilul dreptei și blochează un potențial candidat cu șanse al acesteia. E o prostie fiindcă astfel ”dreapta” predă complet armele și lasă întregul spațiu politic USL-ului. E o prostie fiindcă legitimează, intern și internațional, un impostor care apoi o va călca în picioare, din poziția de lider al dreptei sau președinte. Din momentul în care Antonescu este legitimat de dreapta, inclusiv în cancelariile occidentale, acesta nu va mai avea opoziție și va fi total incontrolabil. Ce va face opoziția? Se va duce la europeni și americani și le va spune ”Știți acel domn despre care v-am spus că e responsabil și frecventabil și v-am cerut să-i dați o șansă? E, a luat-o iar razna. E un dezaxat extremist și iresponsabil, cu apucături dictatoriale, nu dă doi bani pe justiție, legi, Occident și statul de drept. Deci nu e chiar așa cum v-am spus acum două săptămîni că e. Cum? Doamna Nuland… ăăă…. cretini instabili? Să ne hotărîm dracului odată cum e domnia sa, domnul Crin Antonescu? Cum? Fuck us?”

Antonescu e blocat iar Ponta si Dragnea scapa de furia baronilor

Cum s-a ajuns la decizia de a organiza referendumul pentru Constituție împreună cu alegerile europarlamentare?

În 6 ianuarie 2014 Adrian Năstase a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare. În 10 ianuarie 2014 legea descentralizării lui Dragnea a fost declarată în unanimitate neconstituțională de CCR. În 13 ianuarie 2014 USL anunța că va organiza referendum pentru Constituție concomitent cu alegerile europarlamentare.

Ce s- a întîmplat? De ce n-a știut nimeni de această schimbare de macaz în USL?

Cel mai probabil, baronii, speriați de condamnarea lui Năstase și turbați de căderea descentralizării, au sărit la gîții lui Dragnea și Ponta, să-i linșeze. ”Nu ne interesează ce și cum faceți, dar ne dați puterea locală și ne scăpați de justiție! Nu ne interesează certurile voastre cu Antonescu. Împăcați-vă cu el și haideți să facem dracului o treabă, că ne încalecă pe toți Băsescu, Curtea Constituțională și justiția.” Drept răspuns, Dragnea și Ponta, să scape de gloatele turbate de baroni penali, le-au oferit, în disperare, varianta referendumului pentru Constituție concomitent cu alegerile europarlamentare. ”Vreți descentralizare? Vreți să scăpați de Băsescu și justiție? Vreți să scăpați de Curtea Constituțională? Puneți mîna la muncă și aduceți oamenii la vot în mai și aveți tot ce v-ați dorit. Altfel nu se poate. Singura modalitate prin care putem să avem descentralizarea așa cum ne-o dorim noi și singura modalitate prin care putem scăpa de instituțiile statului și ale justiției care ne deranjează e să trecem cît mai repede noua Constituție. N-o putem trece împreună cu alegerile prezidențiale, că ne trezim dracului cu Antonescu președinte puternic pe actuala Constituție și n-am făcut nicio afacere, doar îl înlocuim pe Băsescu cu Antonescu. Trecem Constituția în mai, cu prag de 50%, împreună cu alegerile prezidențiale. Vreți descentralizare și impunitate, nu vă mai smiorcăiți și nu ne mai cereți nouă, puneți mîna și mobilizați alegătorii la vot. Noi nu avem ce face atîta timp cît e în vigoare actuala Constituție, care ne leagă de mîini și de picioare. Nu vedeți că nu trece nimic de Curtea Constituțională? Nu vedeți că nu trece nimic de Băsescu? Nu vedeți că nu trece nimic de ICCJ? Dacă vreți să vă ajutăm cu impunitatea și descentralizarea dați-ne puterea prin noua Constituție. Schimbarea e la îndemîna voastră. Sînteți în stare să mobilizați lumea la vot? Bravo, veți avea descentralizare și impunitate. Nu sînteți în stare, nu veți avea nici descentralizare, nici impunitate.”

Efectele deciziei de organizare a referendumului pentru Constituție împreună cu alegerile europarlamentare, în mai?

  1. Ponta și Dragnea scapă pentru cîteva luni de furia baronilor și de decapitare și aruncă responsabilitatea pe umerii baronilor, cei care vor trebui să aducă lumea la vot.
  2. Antonescu este ținut în șah încă patru luni, timp pierdut pentru el, în care nu mai poate face pe salvatorul dreptei împotriva USL. După ce va fi lăsat de căruță, în mai, va fi prea tîrziu pentru el să-și contureze povestea prezidențială antipesede,

Prima batalie a dreptei

Când dreapta va intra în pâine, vom observa patru ‘stâlpi’ protejați cu sfințenie de acel partid sau partide:

1. SRL, PFA, liber profesioniști, investitori, de la Gogoașa lui Gigi & Marieta până la firmele de milioane de dolari care produc anti-viruși. Stat mai mic, birocrație redusă, hârțogăraie redusă. Aici nu sunt la prima vedere foarte multe voturi, deși oamenii ăștia pot și vor influența rude, prieteni, familie. Dar mai ales la acest stâlp sunt bani. Că tot întreabă lumea (pe bună dreptate) de unde să ia dreapta bani. Simplu: de la sutele de mii de oameni ale căror interese economice le protejează. Trei sute de mii de oameni ori trei euro pe lună înseamnă că în fiecare an ai făcut rost de banii de campanie pentru ciclul electoral următor. Dar faci treabă pentru ei când guvernezi, nu-i menționezi doar în campanie.

2. Creștinism. Valorile morale sunt un scut fără egal, atât pentru om cât și pentru societate. Lupta anti-corupție, de exemplu, fără o etică larg răspândită în sensul ăsta e muncă de Sisif. Discuția pe stâlpul ăsta e extrem de complicată și s-ar putea întinde pe mii de cuvinte. Rezum la maxim și în cel mai cinic mod cu putință: dacă dreapta nu are religia de partea sa, o va avea stânga. La acest stâlp e cel mai mult de lucru, aici se știe cel mai puțin, aici terenul e cel mai minat, aici poate fi cea mai mare schimbare în termen de voturi. Ruralul și
orașele mici vor fi spațiile de extindere cele mai evidente. Dar cu multă muncă. Înzecit mai multă muncă decât cea necesară pentru crearea propriu-zisă a unui partid de dreapta.

3. Sănătate și educație. România e o țară de familii. Stânga a prostit „dreapta” să creadă că asta înseamnă pensii, alocații și dureri de cap pentru buget. De fapt, o familie înseamnă bunici, părinți, copii. Orice măsură în sănătate și educație afectează orice familie din România. Nu intru acum în detalii apropo de ce trebuie făcut, ar trebui să fie evident, dar dacă faci ceva trebuie să te explici și să te lauzi din toți bojocii. Linia principală: îmbunătățirea calității și percepției calității. Nu bugetul. Nu prioritățile birocrației. Pentru asta nu e îndeajuns un Funeriu, ci mai mulți, un mod de gândire. Și, pe aceste două subdomenii, cele mai bune echipe de consultanți de imagine pe care le are la dispoziție partidul de dreapta (toți ceilalți inclusiv primul ministru/liderul partidului vor trebui să se mulțumească cu echipele nr. 3, 4, și așa mai departe).

4. Stabilitate și prosperitate. Sunt legate, deși se cam crede că se bat cap în cap. Stânga trebuie să devină în percepția publică partizana măsurilor năstrușnice, anunțurilor bruște, deciziilor care schimbă radical bugetele de familie sau de firmă, planurile de viitor. Când votezi dreapta, trebuie să știi că ai în față câțiva ani în care lucrurile se vor mișca în bine, ani în care poți să pariezi pe România, să-ți iei un credit, un apartament, să faci sau să crești un copil, să-ți extinzi afacerea.

Ar mai fi lucruri de zis, multe și toate de voturi aducătoare. Demnitate națională. Respect pentru cei în vârstă. Respectul muncii. Reducerea taxelor. Rămân fără ezitări lupta împotriva corupției, orientarea atlantică care au și ele rolul lor nu numai în arhitectura unei guvernări dar și a alegerilor. Se promovează cultura, performanța, reușita mai mult decât acum. Etc.

Ce rezultă când tragem linia?

De partea dreptei sunt oamenii care muncesc sau investesc, oamenii pentru care familia e importantă, oamenii în vârstă, cei credincioși, o bună parte din mediul rural. Incomparabil mai mulți decât cei care acum susțin „dreapta”. De fapt pe stânga rămân puțini. Dreapta, nu la nivel de auto-declarare ci în planul valorilor, lucru evident pentru orice consultant străin vine aici și face 2-3 sondaje de profunzime, e marea majoritate.

Pentru oamenii ăștia, pentru stâlpii ăștia guvernezi, faci legi, exiști. Decât să-i calci pe bombeu pleci din politică sau îți tragi un glonte în cap. Nu glumesc. E interzisă fraza: „e, hai că totuși nu suntem la fel de răi ca ceilalți, putem să facem prostii, o să ne voteze oricum”, fraza asta e începutul morții oricărei guvernări.

Scurtă sesiune de întrebări și răspunsuri:

Reacția 0: Dar… stai o secundă. Dreapta ar avea printre votanții săi oameni obișnuiți, pensionari, picolițe, taximetriști, preoți, șoferi de camioane, zilieri, bugetari, casierițe de hipermarket, crescători de albine, neintelectuali! Asta ar schimba totul!

Răspuns: Exact.

Reacția 1: Asta nu e dreapta.

Răspuns: Din Szeged până în Alaska dreapta înseamnă capitalism, rol redus al statului în economie, responsabilitate individuală, familie, mândrie națională și respect pentru tradiții. La noi s-au încurcat etichetele în 1990 și așa a rămas.

Reacția 2: Nu e timp de asta, acum luptăm pentru statul de drept, DNA,
relația cu SUA.

Răspuns: „Statul de drept”, „DNA” și „SUA” nu sunt teme suficiente din punct de vedere electoral, după cum știm din vara lui 2012 și vom redescoperi în 2014. Iar fără susținere electorală nu se implementează nimic niciodată.

Reacția 3: Te chinui degeaba, n-ai ce să schimbi, românii sunt proști,
o nație de rahat, urăsc că m-am născut aici.

Răspuns: Dacă nu ai încredere în români și în România, problema ta. Dreapta românească, ca oricare dreaptă de pe glob, e optimistă, are încredere și știe (nu bănuiește, ci știe) că lucrurile se pot îmbunătăți considerabil. Fără patetisme vadimiste și exagerări: avem resurse, avem un popor care poate face treabă (și în parte deja face), energiile pozitive și productive sunt doar ținute sub capac și trebuie eliberate.

Reacția 4: Te chinui degeaba, nu e necesar, o să facă Băsescu ceva, o să închidem cu toții ochii și va fi bine, ne vom trezi în 2005.

Răspuns: Acest film nu mai rulează în cinematografe.

Reacția 5: Nu e nevoie de ideologie, trebuie găsit un lider carismatic ca Băsescu și gata.

Răspuns: Să zicem că se găsește un asemenea lider și acum, nu peste 40 de ani. Ce va putea face? În zilele astea descoperim limitele dependenței de lider. Traian Băsescu a făcut enorm de multe. Dar fără valori electorale și ideologice, doar cu DNA-SUA-Jos USL e blocat și el și partidul lui. Cu lider dar fără partide puternice nu faci Constituție, tremuri la fiecare moțiune de cenzură și nici măcar nu poți să implementezi rezultatele referendumurilor propuse de tine și validate (!). În plus, un lider se mai și erodează, caz în care riști să rămâi în pom. Când ai un partid și un *grup de lideri bazat pe valori ideologice*, un pas greșit al unuia dintre ei nu scufundă tot vasul.

Reacția 6: Nu e nevoie de planuri d-astea grandioase, lumea o să se sature de PSD și o să-i voteze pe-ai noștri.

Răspuns: Dacă îi votează (care ‘ai noștri’??) iar respectivii obțin puterea, vom asculta din nou discul din perioada 1997-2000 sau 2010-2012: reforme, scăderea nivelului de trai, capitalism keynesian, gafe de comunicare, sondajele-mint, disperare, erodare de figuri carismatice, furie, frustare, românii-sunt-proști și într-un final destul de tăcut o înfrângere catastrofală și iarăși ani prin deșert în timpul cărora cineva își va da seama cu destul de multă stupoare că măsurile de dreapta luate în timpul guvernării ‘alor noștri’ sunt puține, puține de tot și că de fapt s-a cam stat pe loc iar stânga e bine mersi la putere, de parcă nu i s-a întâmplat niciodată nimic în timp ce ‘alor noștri’ le trebuie juma’ de deceniu să se culeagă de pe jos.

Reacția 7: E o aiureală ce-ai scris tu cu stâlpii, sunt vise, e imposibil.

Răspuns: Ai dreptate, urmează cel puțin un deceniu de victorii ale PSD.

PDL si PNL se pot alia daca renunta fiecare la propriii alegatori

Celor care cred că PDL şi PNL se vor alia în al doisprezecelea ceas şi vor izola PSD la prezidențiale le pun următoarele două întrebări:

  1. Cîți fotbaliști s-au transferat între Steaua și Dinamo și invers în ultimii 50 de ani? Cîteva zeci din cîteva mii.
  2. Cîți suporteri s-au transferat între Steaua și Dinamo și invers în ultimii 50 de ani? Nu se știe dacă există așa ceva. Probabil or fi cîțiva. Din cîteva milioane.

PDL și PNL se află de ani de zile pe poziții antagonice în conștiința publicului. Alegătorii lor se află pe poziții antagonice, pe cele mai importante și mai arzătoare teme politice ale ultimilor șapte-opt ani. Politicienii pedeliști și peneliști poate că se înțeleg bine, poate că vor negocia o împăcare. Alegătorii însă nu au ce negocia între ei. Politicienii pot negocia alianțe, proiecte politice, legi, decizii, funcții, afaceri, șpăgi. Alegătorii nu au nimic concret de negocia între ei pentru a sări brusc împreună în aceeași căruță. Au investit prea mult emoțional în acești ani pentru a se schimba peste noapte. Alegătorii trăiesc din viziuni, speranțe, nădufuri, simpatii, antipatii, orgolii, dezamăgiri, iubiri, uri. Astea nu se negociază. Președinții de cluburi, fotbaliștii, antrenorii sau maseurii se pot transfera, pe bani, de la un club la altul, ba chiar pot negocia blaturi. Cîți suporteri transferați pe bani de la un club la altul ați văzut? Cîți suporteri ați văzut făcînd blaturi între ei? Bine, spre deosebire de suporterii de fotbal, alegătorii se mai schimbă, mai trec dintr-o barcă în alta, dar nu o fac peste noapte și nu fiindcă așa li se ordonă. O fac din dezamăgire, orgoliu, ură, o nouă speranță, o nouă iubire și alte asemenea.

Poate că pedeliștii și peneliștii se vor iubi și pupa pe la colțuri, dar asta nu înseamnă că alegătorii îi vor urma. Cu atît mai mult cu cît sînt despărțiți de teme importante pentru ei. Au potențialii alegători pedeliști și peneliști o temă comună? Antipesedismul nu e o temă comună. ”Dreapta” nu e o temă comună. Dreapta nici măcar nu e o temă. E un cuvînt care acoperă lipsa de idei și de credințe.

Care e tema care îi va face pe peneliști și pedeliști să uite că sînt despărțiți pe temele justiție, stat de drept, Occident, Băsescu, moguli? Și e dezirabil să aruncăm la gunoi teme decisive ca justiția, statul de drept sau Occidentul numai pentru a-i vedea pe pedeliști și peneliști împreună? Și dacă PNL și PDL renunță la temele care i-au definit în acești ultimi șapte-opt ani, nu-și pierd ambele alegătorii?

Să ne intre bine în cap: PNL și PDL nu sînt despărțite conjunctural, PNL și PSD nu sînt împreună conjunctural. PNL și PDL sînt despărțite, atît ele cît și alegătorii lor, pe teme definitorii, centrale. PNL și PSD sînt unite, atît ele cît și alegătorii lor, pe teme definitorii, centrale.

Alianța în al doisprezecelea ceas între PDL și PNL, alianță care ar izola PSD la prezidențiale, e o iluzie păguboasă.

 

Ultima batalie a reformismului

Prin „reformism” înțeleg:

  • – modernizarea și occidentalizarea României
  • stat de drept, democrație, lupta împotriva corupției
  • anti-comunism, anti-PSD, anti-Iliescu, pro-Piața Universității 1990, punctul 8 de la Timișoara
  • orientare geopolitică necondiționată pro-SUA și pro-UE

În România așa ceva este denumit în mod greșit „dreapta”. În realitate unii votanți – și politicieni – care susțin valorile de mai sus sunt de stânga. Alții chiar sunt de dreapta. O bună parte nu au o identitate ideologică clară.

Următoarea informație e foarte importantă, este marea umbră a anului 2014:

*** Atâta timp cât bătălia este „reformă și atât” vs. restul scenei politice sau restul României, reforma pierde. ***

Știm asta din 1990, știm asta din 2000, știm asta din vara lui 2012.

Prin comparație, politicienii cauzei reformiste în 1996 și-au mobilizat nucleul dur dar au promis și schimbare după mai mulți ani de inflație minim 120% (și, între noi fie spus, au promis și vaste programe de stat).

Reformiștii în 2004 au speculat ura față de aroganța lui Năstase și cota unică. S-au ținut de cuvânt, nivelul de trai a crescut, Traian Băsescu a câștigat în 2009 împotriva unor forțe imense care se coalizaseră împotriva lui.

Deja se poate trage o concluzie de parcurs: fără discurs pe economie, fără credibilitate pe economie reforma rămâne cu maxim 1,5 milioane susținători. Ce vine peste a fost carismă, marketing, organizații locale făcute și pierdute de PDL, specularea unor oportunități de moment, inteligență tactică. Elemente punctuale, după 2003 chiar individuale.

În România vin la vot minim 4,5 milioane de persoane la europarlamentare, minim 7 milioane la parlamentare, minim 9 milioane la prezidențiale. Fără un cârlig de salvare, cauza reformistă de un milion și jumătate de suflete e condamnată.

Vom auzi în acest an despre necesitatea statului de drept, despre lupta împotriva corupției, despre democrație, despre cât de tâmpit e poporul ăsta care nu înțelege prioritățile reale ale destinului național, vom auzi despre pericolul de a da țara pe mâna rușilor, vom auzi despre „dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta”, cine-nu-i-cu-noi-e-împotriva-noastră, teme și mesaje importante, utile, cruciale pentru reformiști. Pentru toți un milion și jumătate.

Puterea se câștigă prin alegeri. Adică pe baza voturilor cetățenilor care se prezintă la vot. Nu există șeptari pe care să-i poți scoate din mânecă și prin intermediul cărora să suprascrii fraza de la începutul paragrafului. Soarta democrației poate fi în cumpănă, miza poate fi independența justiției sau supraviețuirea politică a șefului șefului șefului tău sau chiar Binele-cu-B-mare. Nu contează. Tot prin alegeri și prin voturi se obține puterea.

Anul ăsta cauza reformistă nu are în mână niciun jolly joker și este la capătul care nu trebuie al mitralierei electorale.

Ăsta e fondul. Un milion și ceva de oameni + aliați temporari versus restul lumii. Ignoră ce te împiedică să vezi fondul.

Ignoră afirmațiile că „românii sunt proști”, se vehiculează doar după înfrângere. Nimeni din tabăra reformistă nu afirma în ianuarie 2005 că românii sunt proști. Sau în vara lui 2007, când Traian Băsescu câștiga cu ușurință referendumul de demitere. Sau în ianuarie 2010.

Ignoră Antena 3, are câteva sute de mii de telespectatori pe seară, din care unii sunt oamenii care… urăsc Antena 3. Toate televiziunile de știri, împreună, atrag foarte rar 1,5 milioane de telespectatori în fiecare seară. Atenție: maxim 1,5 milioane. Incluzând B1. USL a fost votat de 4,4 milioane de persoane, Geoană a fost votat de 5,2 milioane în turul doi de acum câțiva ani. Disproporția între forța mass media și ce se întâmplă de fapt la vot e foarte mare. Asta nu înseamnă că trusturi mass-media care să susțină cauza reformistă ar fi fost inutile, dar problema e mai largă. Nu este că nu există destui Banciu sau că guvernarea PDL n-a avut și ea un Gâdea, un Ciutac, un Voiculescu.

Ignoră criza economică. USL n-a reușit să strângă atâtea voturi câte a strâns Geoană în 2009, când nu se luase nicio măsură de austeritate și nici ură față de Băsescu nu prea exista. Gândește-te că înainte de criza economică, când totul era roz, PDL cu o campanie bunicică obținea abia 2,2 milioane voturi. Reformiști mobilizați, primari mulți, Băsescu la apogeu. Și totuși, din șapte români aflați în țară doar unul a votat PDL. Unu din șapte. Criza doar a expus adevărul gol-goluț care exista de mult.

Ce urmează?

În toate țările din Europa de Est a avut loc și s-a încheiat lupta dintre reformiști și neo-comuniști.

În 1990 reformiștii maghiari au câștigat alegerile, au reformat economia, în 1994 au pierdut alegerile, au dispărut.

În 1990-1991 reformiștii polonezi au câștigat alegerile, au reformat economia, au început să piardă alegeri, în 2001 n-au mai intrat în parlament, au dispărut.

Reforma fusese o platformă cu susținere populară limitată în timp, nu era îndeajuns pentru crearea unor forțe politice stabile și mai ales performante. Conservatorismul și, într-o măsură mai mică, liberalismul (la nivel real, nu un cuvânt pe o foaie lucioasă) au asigurat această bază de care era nevoie. Succesul acestor partide post-reformiste în Ungaria și Polonia a fost atât de mare că în aceste țări, acum, *stânga* e compusă din 4-5 partide care se ceartă pe 20 de procente și discută veșnic despre „unitate / unificare”. Prin comparație, în România sunt milioane de oameni care nu știu că sunt conservatori.

La noi, conservatorismul nu ar fi reformismul-cu-minus-în-față. Un partid conservator ar îngloba lupta împotriva corupției și pentru apărarea statului de drept într-o platformă mai largă, bazată pe valori, persuasiune și pe interesele votanților. Cu paradigma reformistă-și-atât nu câștigi alegeri, ci guvernezi o țară. Cu ea nu convingi milioane de votanți, ci câțiva autori de manuale de istorie. Paradigma creează oameni care să fie numiți în funcții, nu oameni care să fie aleși. Nu întâmplător opoziția are mulți potențiali prim-miniștri, mulți potențiali miniștri de externe, mulți potențiali miniștri ai culturii dar n-are oameni care să câștige campanii cu excepția câtorva vechi PD-iști de prin Ardeal, oameni cu reputație bună în orașele lor și cam atât.

Vei auzi că marele pericol în 2014 este înfrângerea cauzei reformiste, distrugerea României, etc etc.

Să ne uităm la altceva: cum va sta situația după 2014? Care vor fi efectele înfrângerii? Ce va rămâne pe scenă?

Dacă ne gândim la răspunsuri, descoperim marele pericol echivalent sau superior celui de mai sus.

Marele pericol este înfrângerea călâie, înfrângerea neasumată, înfrângerea după care toate partidele „de dreapta” zâmbesc fericite din colțul gurii pentru că știu pe cine pot da vina ca să scape nepătate. Înfrângerea unui om, unui candidat, unei sigle. Ceilalți vor da vina pe Băsescu, Băsescu pe ceilalți, etc. Marele pericol este să se creadă că paradigma e OK, e stabilă, face performanță, „avem acum niște ani mai proști dar putem continua la fel”.
Din alegerile din 2012 s-a ratat extragerea lecțiilor din înfrângere (măcar la asta e bună o înfrângere). În mod total nesurprinzător, lucrurile au continuat în rău și vor continua în rău până se curăță scena de paradigme falite electoral.

După ultima bătălie a reformismului, să sperăm, va urma prima bătălie a dreptei.

Presedintele si noua Constitutie. Argumente si scenarii.

Iată o listă cu articole pe care le-am scris de-a lungul timpului pe Blogary despre prezidențiale și o nouă Constituție. Știu, nu sînt grohăieli motivaționale și urături sub LSD, nu sînt nici predicții, însă găsiți aici toate scenariile, simulările și argumentele posibile și imposibile. Lucrurile nu sînt chiar atît de simple și de clare nici pentru USL. De obicei, politicienii nu văd în viitor și nu sînt capabili să imagineze consecințele deciziilor de azi.

19 aprilie 2013 –  Antonescu președinte, Ponta cel mai puternic om în stat, Băsescu renăscut 

Un lucru e clar: pe actuala Constituție, Victor Ponta va candida la prezidențiale. Există însă, în același timp, și posibilitatea unui armistițiu Ponta-Antonescu, prin care USL rămîne unit și Antonescu candidează la prezidențiale. Un asemenea armistițiu presupune modificarea Constituției și negocierea puterii între Președinte și Prim Ministru. Probabil PSD-ul va cere ca în noua Constituție președintele să nu mai poată desemna premierul și acesta să fie automat președintele partidului care a cîștigat majoritatea relativă. În același fel se pot negocia și serviciile, și justiția. PSD-ul nu va accepta un Președinte puternic și în același timp pe Antonescu candidat din partea USL.

Prima mențiune publică a scenariului negocierii între PSD și PNL a unei noi Constituții cu președinte slab, din cîte știu eu, deși s-ar putea să mă înșel. Dacă n-aveau ideea (greu de crezut, la consultanți useliștii stau infinit mai bine decît dreapta), atunci să-mi spună să-mi deschid contul ăla din Insulele Seychelles în care o să bage 1 milion de euro.

22 aprilie 2013 – Vor avea PSD și PNL candidat comun la prezidențiale?

S-ar putea negocia o susținere doar după ce Constituția va fi modificată astfel încît președintele să nu mai desemneze premierul. Dar chiar și așa, partidul care desemnează premierul nu ar avea puterile pe care le are acum președintele.

S-ar putea negocia scăderea puterilor prezidențiale prin modificarea Constituției însă trecerea unei noi Constituții nu e sigură, pe de o parte, iar pe de altă parte nu ar rezolva prea mult problemele PSD-ului, care s-ar vedea izolat într-un sistem parlamentar de facto. Chiar și cu 35-40% în 2016 PSD riscă opoziția, așa cum am mai arătat. De obicei, partidele mai mici negociază mai bine între ele și cîștigă fiecare mai mult decît dacă ar negocia cu partidul cel mai mare, ceea ce face ca partidul cel mai mare să rămînă izolat. Faptul că premierul este desemnat de partidul cu cele mai multe mandate nu asigură însă și trecerea guvernului, dacă nu există, ca în cazul președintelui, posibilitatea de a forța o majoritate sub amenințarea dizolvării Parlamentului. Astfel, PSD, chiar și cu un Antonescu președinte decorativ, ar putea avea surpriza ca din 2016 să treacă în opoziție.

28 mai 2013 – Puterea politică se mută de la Președinte la partidele mici, au decis partidele mari

Al doilea partid ca număr de mandate are șanse mai mari decît primul partid să dea guvernul, iar partidele mici devin extrem de puternice. Astfel, partidul cel mai mare primește dreptul de a nominaliza premierul. Negociază cu celelalte partide și nu ajunge la o soluție. Guvernul nu trece. Al doilea partid ca număr de mandate primește dreptul de a nominaliza premierul. De frica anticipatelor, partidele se vor înțelege între ele și de data asta guvernul va trece. Partidele mici vor negocia mult mai dur cu primul partid decît cu al doilea.

5 iunie 2013 – Constituția și Partidul Superputere

Dacă se păstrează actualul sistem sau se trece la sistem unicameral ”pur”, se adoptă sistemul de vot majoritar (așa-zisul ”uninominal pur și dur”) iar Președintelui i se ia atribuția desemnării premierului, există riscul ca Parlamentul să reprezinte puterea unui singur partid, iar un Parlament puternic, neechilibrat de alte puteri, transformă partidul majoritar într-o superputere politică.

6 iunie 2013 – Situațiunea strategică

Propunerile PSD vizează eliminarea Președintelui din ecuația puterii, rămînînd ca aceasta să fie disputată doar de partidele cu structuri teritoriale puternice, așa cum este PSD și așa cum speră să devină PNL.

11 iunie 2013 – ”Constituția Antonescu” menține atribuțiile prezidențiale în desemnarea premierului

Văd că n-a remarcat nimeni, dar Președintele păstrează în continuare aceleași puteri ca și pînă acum în desemnarea premierului. Toată presa o dă în continuare cu ”Președintele decorativ”, în condițiile în care amendamentul Chiuariu conservă forța politică a Președintelui. Mă mir însă că acest amendament le-a scăpat pesediștilor și că au fost păcăliți atît de ușor. Asta dacă ei chiar iau în serios Comisia Antonescu și nu joacă teatru ca să-l îngroape pe Antonescu, noul tată al Constituției.

12 iunie 2013 – Desemnarea premierului în variantele Băsescu, Chiuariu și Dragnea

Ceea ce este extrem, extrem de important, decisiv chiar, și schimbă complet datele problemei, este nesincronizarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare. Dacă alegerile ar fi fost simultane, atunci Președintele nu ar fi avut marjă de manevră nici în ”varianta Chiuariu”. Ar fi venit la putere ca reprezentant al unei alianțe și probabil că susținerea la prezidențiale ar fi fost condiționată de formarea unei alianțe politice care apoi să dea premierul. În condițiile în care între alegerile prezidențiale și cele parlamentare e o distanță de doi ani, un politician poate ajunge președinte ajutat de o alianță apoi în doi ani poate schimba alianța. Să zicem că-l cheamă Antonescu (am luat un nume la întîmplare) și ajunge președinte în 2014 cu ajutorul alianței PSD-PNL apoi inițiază formarea unei alte alianțe, PNL-PDL, să zicem, din rîndurile căreia desemnează apoi un premier în 2016 (o alianță are șanse foarte mari să bată PSD).

19 iunie 2013 – Trei chestii fierbinți

  1. Așa cum am mai scris, dacă trece actuala variantă de Constituție, PSD îl poate sprijini pe Antonescu să cîștige alegerile prezidențiale în 2014 iar în 2016 Antonescu poate da guvernarea unei alianțe din care face parte PNL, dar nu și PSD.  Alegerile prezidențiale și parlamentare sînt la doi ani distanță, iar un lider politic poate fi ales Președinte din partea unei alianțe, iar între timp să schimbe împreună cu partidul său alianța și să dea guvernarea peste doi ani unei alte alianțe. Eu sînt convins că PSD nu va vota o asemenea modificare. Va prefera ori actualul sistem în care Președintele poate, la limită, forța o majoritate, iar Ponta va candida la prezidențiale, ori va prefera un sistem în care Președintele desemnează premier de la partidul, nu de la alianța, cu cele mai multe mandate (varianta Dragnea).

27 iunie 2013 – Personalizarea alianțelor

Pe termen scurt PSD e avantajat de sistemul semiprezidențial, pe termen mediu și lung e avantajat de sistemul parlamentar. Cu alte cuvinte, poate încerca modificarea Constituției și eliminarea atribuțiilor prezidențiale, dar care să opereze după ce expiră mandatul prezidențial al lui Ponta. Dacă vom rămîne la actualul sistem, partidul mare, PSD în cazul nostru, va avea întotdeauna această problemă: personalizarea alianțelor împotriva sa.

3 iulie 2013 – Antonescu președinte, șansa unității dreptei.

  1. Varianta ”Președinte cu atribuții reduse – Constituția nouă”: Antonescu, ajuns președinte, forțează o alianță anti-PSD înregistrată la tribunal între PNL și celelalte ”partide de dreapta” (PDL, FC, PNȚcd, NR) și în 2016, dacă această alianță are mai multe mandate decît PSD, va da premierul (conform ”Constituției Antonescu”, amendamentul Chiuariu, ”Președintele desemnează premier de la partidul sau alianța cu cel mai mare număr de mandate). Din decembrie 2014, cînd își începe mandatul prezidențial, și pînă în septembrie 2016 Antonescu are timp suficient să forțeze ”unitatea forțelor de dreapta”.

 

9 iulie 2013 – Revizuirea Constituției și Antonescu candidat USL: șanse minime

Dacă PSD ajunge pînă în toamnă cu Antonescu candidat din partea USL, PNL poate trage de timp la proiectul de revizuire a Constituției, poate chiar introduce în proiect prevederi neconstituționale, care să blocheze proiectul la Curtea Constituțională. Și se poate trezi astfel partid prezidențial iar Antonescu președinte cu atribuțiile lui Băsescu. Iar asta va schimba complet echilibrul politic și va face din Antonescu cel mai puternic politician iar din PNL cel mai puternic partid. Astfel, după 2016 PNL poate spera și la premier, într-o alianță cu PDL (dacă va supraviețui) sau chiar cu PSD, care va trebui să tacă și să înghită.

11 iulie 2013 – Scenarii și riscuri prezidențiale

Nici Antonescu nu e într-o situație prea bună. Dacă USL rămîne unit și Antonescu este candidatul alianței, în varianta în care trece revizuirea Constituției și președintele își pierde puterea, PSD se va demobiliza în turul II al prezidențialelor. Există chiar riscul să se demobilizeze întregul USL: Nici pesediștii, nici peneliștii nu mai au ce cîștiga de pe urma unui președinte fără atribuții, iar costurile financiare, de timp și energie în campania electorală și mobilizarea la vot în turul II nu-și mai au rostul. Dacă Antonescu va cîștiga prezidențialele, va trebui să-și dea demisia din PNL, însă ar rămîne cu influență destul de puternică în partid, dar nu comparabilă cu a unui președinte cu atribuțiile constituționale de acum.

Scenariu pentru 24-25 mai: suspendare, o noua Constitutie si europarlamentare

UPDATE 14 ianuarie.

Înțeleg că alegerile europarlamentare pot fi puse în perioada 22-25 mai. Ceea ce înseamnă că USL va pune europarlamentarele pe 24 mai. În ziua respectivă partidele își mobilizează alegătorii ca de obicei. Prezența va fi între 25% și 30%. Nu se pune problema vreunui boicot. Va fi și prima zi de referendum pentru Constituție. A doua zi, pe 25 mai, se pune referendumul pentru demiterea președintelui. Și va fi și a doua zi de referendum pentru Constituție. În această zi sînt mobilizați la vot, prin referendumul pentru demitere, cei care nu ar fi venit în 24 mai și pe care nu-i prea interesează partidele. Nu va fi niciun boicot, deci va fi mobilizare maximă din partea tuturor taberelor politice. Absolut toți vor chema lumea la vot. În prima zi, pentru a se asigura cu cît mai multe mandate de europarlamentar și pentru a vota pentru sau împotriva Constituției, a doua zi, pentru a vota pentru sau împotriva lui Băsescu, pentru sau împotriva Constituției. Vor aduce PSD, PNL, PC, UNPR, UDMR, PPDD, PRM, PDL, PMP, PFC și PNȚcd peste 50% dintre alegători în 2 zile? Posibil.


  • 24 mai, referendum pentru demiterea președintelui Băsescu și prima zi de referendum pentru Constituție;
  • 25 mai, alegeri europarlamentare și a doua zi de referendum pentru Constituție. Probabil Băsescu nu este demis, însă se mobilizează alegătorii pentru Constituție.

Să zicem că vin la suspendare în jur de 40-50%, în condițiile în care Băsescu sigur nu va mai accepta boicotul. Un boicot la referendumul pentru Constituție cuplat cu venirea la referendumul pentru suspendare este foarte greu de realizat, în condițiile în care ”dreapta” nu are infrastructuri politice serioase și canale de comunicare cu marile mase populare.

A doua zi, la europarlamentare vor mai veni încă 25-30%, și aici niciun partid nu-și va permite să vorbească de boicot. Ba mai mult, nu-și va permite să vorbească deloc de boicot, nici măcar pentru prima zi, pentru a nu-și confuza alegătorii. Toate partidele vor mobiliza la vot, pentru sau împotriva noii Constituții, pentru sau împotriva suspendării lui Băsescu, ca să nu-și gonească alegătorii de la europarlamentare. În weekendul europarlamentarelor nu se poate discuta de boicot.

În jur de 25-30% dintre alegători vor veni de două ori la vot, și sîmbătă și duminică, în prima zi pentru a vota suspendarea și Constituția, a doua zi pentru a vota la europarlamentare și Constituția, dacă nu au votat-o în prima zi. Un asemenea weekend complicat electoral cere multă informație și comunicare cu marile mase alegătoare, deci vom asista la un adevărat război mediatic susținut de USL, care probabil ca pînă în mai va ocupa 95% din canalele de comunicare (acum ocupă probabil 80%). Oamenii trebuie scoși la vot două zile la rînd și vor trebui să voteze pe trei buletine: referendum pentru demitere, referendum pentru Constituție, europarlamentare.

Riscul USL-ului e să obosească oamenii în prima zi și să nu mai vină a doua zi la europarlamentare, iar riscul PSD-ului, destul de mic însă, e să fie demis Băsescu și să nu treacă noua Constituție, iar în august să fie prezidențiale anticipate după actuala Constituție, ceea ce va face din Antonescu un președinte cu atribuțiile lui Băsescu. Însă e greu de crezut că referendumul pentru noua Constituție nu va scoate în două zile scorul pe care îl va scoate referendumul pentru demiterea lui Băsescu într-o zi.

Dacă scenariul anunțat de USL, referendumul în 24 mai și 25 mai, împreună cu europarlamentarele, va deveni realitate, vom asista la unul dintre cele mai dure războaie politice, mediatice și electorale din ultimii 24 de ani. Dacă se va adăuga și referendumul de demitere a lui Băsescu, vom asista categoric la cel mai dur război politic, mediatic și electoral al României moderne. Și cel mai dezechilibrat din punctul de vedere al taberelor. Vom avea cinci Goliați versus un văr mai mic și mai bolnav al lui David.

Pe ce infrastructură politică, mediatică, civilă și doctrinară ne putem baza în varianta unui astfel de război? Aiasta e întrebarea.

Și care ar fi strategia de urmat într-o asemenea penurie de resurse? Partidele nu vor susține niciun fel de boicot, în joc fiind funcțiile de europarlamentar, adică obiectivele politice centrale, vitale, ale anului 2014 pentru politicienii ”dreptei”. Băsescu nu va susține niciun fel de boicot în cazul suspendării. Astfel, boicotul iese din discuție. Nu se pune problema ca cineva să ceară boicotul la referendumul pentru Constituție și să ceară venirea la vot la referendumul pentru suspendare și la europarlamentare. E prea riscant și complicat, mai ales pentru ”dreapta”, căruia îi lipsesc canalele de comunicare cu alegătorii și comunicatorii capabili să exprime ceva clar și coerent.

Astfel, șansa ”dreptei” e să fie mai mulți de NU decît de DA, atît la referendumul pentru demitere a președintelui, cît și la referendumul pentru adoptarea noii Constituții. Asta înseamnă ca ”dreapta” să ia mai mult decît USL și la europarlamentare. Ca demiterea președintelui și noua Constituție să fie respinse e nevoie de peste 50% din voturi împotrivă, pentru fiecare referendum. În condițiile în care USL susține demiterea și noua Constituție, iar ”dreapta” respinge demiterea și noua Constituție, ”dreapta” va trebui să învingă USL și să ia peste 50%.

Mai există varianta unui boicot total, dar aici va trebui să luptăm împotriva tuturor partidelor, lui Băsescu și ambițiilor europarlamentare ale politicienilor ”dreptei”. Și oricum, boicoturile astea duse la infinit sînt greu de argumentat. Nu putem refuza lupta la infinit, doar pentru că sîntem mai puțini.

Sînt convins că la dreapta se va vorbi acum la infinit de strategii de gherilă, neconvenționale, idei geniale cum să faci din rahat bici și să pocnească. Nu merge. E nevoie de un partid de 40-50% și de un imperiu media. Ieri, dacă se poate.

Dacă noua Constituție trece nu e totul pierdut. Dacă rămîne Constituția actuală și Ponta sau orice alt pesedist sau uselist cîștigă prezidențialele, cinci ani sîntem pe bară. Cel puțin cinci ani. Dacă trece noua Constituție, puterea se decide la parlamentare. Astfel, nu ne rămîne de făcut decît un partid de 45-50% și cel puțin un imperiu media și o structură nonguvernamentală la fel de formidabilă ca partidul și imperiul media.

PS. Deși, dacă Antonescu rămîne o piedică în calea ascensiunii prezidențiale a lui Ponta, așa cum susțin mulți de la ”dreapta”, el rămîne o piedică și dacă îl oprește pe Ponta în interiorul USL. Așa că putem sta liniștiți și fi fericiți. Mai multe despre subiectul ăsta am scris în 21 noiembrie 2013: Crin Antonescu, înger și demon, karamazovul românilor. Oricum, ideea de a spăla candidatul USL-ului la prezidențiale nu e una dintre ideile cele mai geniale ale ”dreptei”.

Alegerile prezidentiale si mitul izolarii PSD-ului

”PSD are șanse mici să cîștiga prezidențialele fiindcă celelalte partide se vor coaliza împotriva sa și va fi izolat.” Cam așa sună un argument după un kil de heroină pură.

Haideți să discutăm despre mitul înfrîngerilor prezidențiale ale PSD din cauza izolării. PSD a pierdut de trei ori prezidențialele pînă acum, în 1996, în 2004 și în 2009. Să le luăm pe rînd:

1996 – PSD era relativ izolat pe scena politică, avînd împotriva sa CDR, PD și UDMR. Însă izolarea aceasta nu a apărut în anul electoral. CDR, PD și UDMR erau de cealaltă parte a baricdei încă din 1992 și alegerile veneau după patru ani în care susținătorii CDR, PD și UDMR se obișnuiseră cu ideea de a fi împreună împotriva PSD. Izolarea PSD era reală, nu doar în culisele politice și la nivel declarativ. PSD era izolat la nivelul alegătorilor, acolo unde votanții CDR, PD și UDMR făcuseră corp comun împotriva lui Iliescu.

2004 – PD și PNL erau inamicii PSD, cu tot cu alegători, de cel puțin 12 ani. Din 1992 pînă în 2004 niciunul dintre cele două patide nu s-a aflat de aceeași parte a baricadei cu PSD, nu a guvernat cu PSD, nu a făcut opoziție împreună cu PSD, nu a participat la alegeri în alianță cu PSD. Alegătorii erau bine dresați să izoleze PSD-ul. Explicația înfrîngerii nu e izolarea PSD, care avea un aliat important, PRM, și care cîștigase alegerile parlamentare confortabil, la șase procente în fața Alianței DA. Înfrîngerea prezidențială a PSD în 2004 are două explicații: Băsescu și Năstase.

2009 – Aici chiar nu putem vorbi de izolarea PSD-ului. PSD era aliat cu PNL și cu UDMR, iar PDL și Băsescu erau cei izolați. Cu toate acestea, Băsescu a cîștigat, chiar și împotriva izolării. Dealtfel, în 2009 s-a atins recordul la izolare pe scena politică românească. Niciun politician și nicio forță politică nu au fost mai izolați decît au fost în 2009 Băsescu și PDL. Iar această izolare era veche de cinci ani, nu apăruse peste noapte.

Este izolat PSD astăzi? Haideți să vorbim tîmpenii cu capul în butelca de LSD! E o temă falsă. Nu se pune problema izolării PSD-ului astăzi. PSD e într-o alianță cu PNL, o alianță veche de cel puțin șapte ani, care și-a arătat primele semne în 2005, anul în care PSD a scăpat de izolare și a acceptat mîna întinsă de PNL.

Alegătorii PSD și PNL sînt obișnuiți împreună, sînt familiarizați cu alianța și cu partidele din alianță. Au votat cu aceste partide la localele din 2012, la referendumul din vara lui 2012 și la alegerile parlamentare din 2012, și nu e prima oară cînd votează împotriva lui Băsescu și PDL-ului. O mare parte dintre ei au mai făcut-o și în 2009, 2008 sau 2007.

Credeți că milioane de alegători vor putea fi dizlocați în cîteva luni, adică peste noapte, să voteze împotriva celor pe care i-au susținut și pentru cei pe care îi detestă și împotriva cărora au votat? Politicienii și militanții se schimbă peste noapte, după cum le dictează interesele, însă votanții își au fidelitățile, antipatiile, consecvențele, nostalgiile, locurile familiare și inerția lor, și durează ani de zile pînă întorc armele. Sîntem în ianuarie 2014 și USL încă există și Antonescu încă e candidatul alianței la prezidențiale. Credeți că votanții lui Antonescu, care sînt și votanții USL-ului, adică ai PNL și PSD, sînt dispuși să voteze peste noapte împotriva PSD doar pentru că așa li se ordonă?

Votanții USL nu mai pot fi întorși împotriva PSD-ului. Nu mai e timp și nu mai sînt mijloacele și resursele necesare pentru o asemenea întreprindere. E nevoie de ani și de un teribil bombardament mediatic pentru a crea falia între PSD și PNL, pentru a realiza asocierea dintre PNL și PDL și pentru a izola PSD pe scena politică.

Pentru votanții PNL antipesedismul nu e o valoare. Oamenii ăștia au votat PSD și au suferit pe baricade împreună cu PSD în lupta cu hidra băsist-pedelistă. Poate nu sînt entuziasmați de Ponta și PSD, însă e o dovadă de disperare tristă cu miros de cocaină să crezi că acești oameni vor ieși la vot în turul II pentru Băsescu, Boc, Blaga, Udrea și alți pedeliști.

Dealtfel, sondajele o arată cît se poate de clar: în turul II Ponta cîștigă la foarte mare diferență în fața candidaților opoziției fiindcă alegătorii lui Antonescu, useliști cu sufletul și mintea, se duc în turul II spre un alt uselist, Ponta. Prostia aia cu dreapta nu funcționează fiindcă pentru oamenii ăștia ”dreapta unită” nu înseamnă nimic. Li se rupe în paișpe de dreapta. Ei știu alte povești. Ei știu povestea cu USL, cu Băselul și pedeliștii, cu dictatura, cu Boc și Udrea. Nu rezonează la mitul cu ”dreapta unită”. La mitul ăsta rezonează o infimă minoritate de milianți din nucleul ultradur al grupărilor PDL și Băsescu.

Votanții liberali ai lui Antonescu, dacă candidatul lor va ieși din cursă, în turul II vor avea de ales între un uselist de-al lor și un pedelist de-al lui Băsescu, Blaga, Boc și Udrea. Poate că unii, dezamăgiți de ruptura dintre PSD și PNL și de trădarea lui Antonescu de către PSD, vor sta acasă, însă cei mai mulți vor vota pentru uselistul lor, împotriva pedelisto-băsistului. Are ”dreapta unită” timp și resursele necesare pentru a schimba percepția milioanelor de votanți ai lui Antonescu? Ca să nu mai spunem că nu sînt îndeplinite condițiile minimale pentru lansarea unei asemenea campanii mediatice: USL nu s-a rupt și Antonescu este în continuare candidatul useliștilor la prezidențiale.

Pînă în decembrie anul acesta votanții useliști ai lui Antonescu trebuie să fie convinși că PSD și Ponta sînt răul absolut și că binele e în tabăra lui Băsescu, Blaga, Boc sau Udrea. Cine va reuși și cum va reuși să convingă milioane de votanți useliști ai lui Antonescu să voteze cu ”dreapta unită” a lui Băsescu și a PDL-ului?

Narativul ”Dreapta unită” e blocat definitiv și irevocabil la 20-25%. Hai 30%, în caz de miracol (la locale a avut 22%, la parlamentare, 16%). Dar acolo moare. A încerca să înghesui și pe PNL și Antonescu, cu susținătorii și votanții lor useliști, în cutiuța strîmtă și șuie a ”dreptei unite” este categoric o tîmpenie.

Să presupunem însă că Antonescu va ajunge în turul II împotriva lui Ponta. În visele cu ecstasy votanții ”dreptei unite” se mobilizează și votează cu Antonescu, candidatul dreptei, și împotriva lui Ponta, candidatul stîngii. În realitate, fără ecstasy, dacă Ponta și Antonescu vor ajunge în turul II, prezidențialele devin o chestiune pur uselistă iar ceilalți alegători vor fi demobilizați și vor sta acasă. Cei care se vor duce se vor împărți între Ponta și Antonescu, în funcție de antipatiii și de cel pe care îl percep mai periculos.

Un candidat în firea lui, acceptabil și dezirabil ca președinte, nu poate cîștiga în fața lui Ponta și/sau Antonescu decît dacă iese din narativul USL și ”dreapta unită” și nu vine nici din USL, nici din ”dreapta unită”. E nevoie de cu totul altă poveste.

Din păcate, sînt convins că se va merge pe povestea cu ”dreapta unită” versus hidra pesedistă și toată marea luptă a Binelui se va împotmoli în turul I, ca în 2000. Nu e nevoie de un erou care să unească cele 25% ale dreptei unite, că nu are ce face cu ele. Însă aceasta rămîne tema centrală a opoziției, unitatea lui 20% ca să nu se știe ce*.E nevoie de un candidat care să aducă la vot în favoarea sa peneliști, pedeliști, țărăniști, pepedediști, peremiști, udemeriști, mepiști, feciști, gură cască și alți asemenea.

Ne place sau nu:

  • ”unitatea dreptei” e un joc marginal al unor forțe politice minore
  • telenoveluța cu dreapta unită e blocată definitiv și irevocabil la 25%
  • PSD-ul nu e izolat, e într-o alianță cu PNL, o alianță care încă există și care are deja o tradiție de șapte ani
  • pentru majoritatea alegătorilor ”dreapta unită” și ”antipesedismul” sînt povești fără semnificație și valoare
  • uselismul ca poveste politică nu a murit, încă mai înfierbîntă imaginații și nostalgii ale unității
  • oamenii nu pot fi întorși cu cheia, peste noapte, așa cum vor politicienii și militanții
  • alianța PNL-dreapta unită nu va funcționa la prezidențiale
  • PSD deține cvasi-monopolul mediatic.

* ca să se salveze x și y pe persoană fizică. Nu vorbim de analize politice sau strategii, ci de alibiuri pentru Costeluș și Vasilica. Inutile și ineficiente. Apropo, Renate Weber candidează din partea PC, Emil Constantinescu și Victor Ciorbea sînt unde sînt, Alina Mungiu, Stelian Tănase și Cristian Pîrvulescu sînt și ei unde sînt. Aici vor ajunge toate personajele a căror unică preocupare e să caute alibiuri pentru uz personal și de gașcă.

Semnificatia condamnarii lui Nastase

Cei care l-au acuzat pe Năstase de corupție au avut dreptate. Năstase a fost condamnat definitiv de instanțele judecătorești pentru corupție. Acuzațiile la adresa lui Năstase s-au adeverit, au fost dovedite și confirmate de justiție.

Cei care au acuzat DNA și procurorii în general de justiție televizată, de incompetență și absența rezultatelor și condamnărilor nu au avut dreptate. Marile dosare de corupție, în care procurorii au fost acuzați că le-au deschis fără să aibă probe, au fost confirmate de instanțele judecătorești și acuzații, politicieni care au ocupat funcții înalte în stat, au fost condamnați.

Cei care au fost de cealaltă parte a baricadei față de Năstase și ai săi în toți acești ani s-a dovedit că au fost de partea adevărului și dreptății.

Cele două condamnări ale lui Năstase și condamnările celorlalți politicieni și clienții politici ne confirmă că în 2004 și 2009 am votat așa cum trebuie și am luat deciziile corecte.

Nu există îndoieli aici: cei care au susținut partida Băsescu în 2004 și 2009 au fost de partea binelui, cei care au susținut partida Năstase/Geoană au fost de partea răului. Alegerea lui Năstase în 2004 sau a lui Geoană în 2009 ar fi fost catastrofale pentru România. Cei care s-au opus acestor alegeri și care i-au oprit pe aceștia să ia puterea pot fi astăzi mîndri. Au fost de partea dreptății și adevărului și au dat un vot bun și folositor României. Partida Băsescu, cu toate păcatele ei, a salvat România în acești zece ani din mîna unor personaje de teapa lui Năstase, SOV, Voiculescu, Fenechiu, Vanghelie, Cătălin Voicu sau Remeș.

Evident, ”partida Băsescu” ar fi putut face mult mai mult pentru România și cu foarte mare indulgență se poate spune despre guvernările Tăriceanu și Boc că au fost guvernări decente pentru România și că ar fi ieșit în vreun fel sau altul din tradiția guvernărilor etatist-socialiste. Nu au ieșit, și aici e vina și a lui Băsescu, și a lui Tăriceanu, și a lui Boc, și a PNL-ului, și a PDL-ului.

Însă România în acești zece ani s-a transformat dintr-o țară guvernată și controlată exclusiv de Mafie într-o țară în care omnipotența Mafiei este pusă la încercare de Justiție și în care, din fericire, asistăm la un război destul de echilibrat între Justiție și Mafie.

Politicienii opoziției ar trebui să iasă public și să spună: ”Da, am avut dreptate. Cu toate rătăcirile, lașitățile, defectele și păcatele noastre, am fost de partea bună a baricadei. Se confirmă ce am spus în 2003, 2004, 2005, 2007 sau 2009. Istoria ne-a dat dreptate.” Din păcate, opoziția a ales să tacă atît cu privire la atacurile inacceptabile ale lui Ponta la adresa puterii judecătorești și statului de drept cît și cu privire la semnificația celei de-a doua condamnări a lui Năstase.

Marele învins al zilei nu este PSD, care își este consecvent propriei istorii de după preluarea puterii politice în 1945. Este PNL, partidul care a făcut o alegere fundamental greșită în 2007 și care s-a situat consecvent în acești șapte ani de partea răului. Iar ultimele știri din justiție invalidează opțiunea PNL din toți acești ani. La urma urmei, apropierea PNL de PSD s-a făcut în primul rînd pe subiectul justiției, ambele fiind de aceeași parte a baricadei, partea de care se mai aflau Năstase, Cătălin Voicu, Remeș, Fenechiu, Voiculescu sau SOV. PNL s-a aflat șapte ani în deșert, șapte ani irosiți pentru PNL și grei pentru România, și din cauza PNL-ului.