După preluarea guvernării de către USL, prin trădare şi traseism, nu prin alegeri, ne-am văzut puşi în faţa unei lovituri de stat. Instituţie după instituţie – Camera Deputaţilor, Senat, Avocatul Poporului, Curtea Constituţională, au căzut în câteva zile pradă ofensivei USL, totul culminând cu somarea Curţii să se pronunţe în 24 de ore cu privire la presupuse fapte neconstituţionale ale Preşedintelui şi, imediat după aceea, cu suspendarea Preşedintelui Băsescu.

În ciuda fraudelor masive, puciul s-a sfârşit prost pentru USL. Aventurismul politico-infracţional a afectat în schimb grav economia şi credibilitatea României.

În efortul neîntrerupt de a crea o atmosferă de ură explozivă, agresivitatea şi violenţa de limbaj ale noii puteri şi presei sale de propagandă caracteristice mişcărilor totalitare fac aproape imposibile astăzi exercitarea pluralismulului, desfăşurarea normală a vieţii politice democratice. Campaniile de ură şi linşaj mediatic, chiar dacă nu au reuşit să creeze o stare pre-revoluţionară, vor avea efecte toxice, de lungă durată, asupra vieţii sociale.

Pe de altă parte, niciodată, de la semnarea de către Ion Iliescu a Tratatului cu muribunda URSS, adeziunea României post-’89 la alianţa geopolitică occidentală nu a fost pusă atât de radical sub semnul întrebării ca în aceste şase luni de guvernare a alianţei dintre PSD şi PNL. Simpatiile pro-ruseşti ale noii puteri, exprimate atât de transparent de Andrei Marga, ostilitatea faţă aliaţii şi media occidentale – cu accente extreme în cazul lui Crin Antonescu, au mers în acord ca strategie, vocabular şi acţiune politică cu linia directivelor la fel de transparente formulate de oficiosul guvernului Federaţiei Ruse – Vocea Rusiei.

Societatea românească a reacţionat cu calm şi măsură în faţa acestui asalt – dovezi fiind eşecul propagandei deşănţate care de mai bine de doi ani a instigat la ieşirea în stradă şi, mai ales, rezultatul referendumului. În realitate, dincolo de frauda masivă, în ciuda propagandei şi presiunilor asupra cetăţenilor, USL nu a reuşit să mobilizeze mai mult de o treime din electorat împotriva Preşedintelui ales. Au fost instituţii care au funcţionat în faţa acestui tăvălug, nelăsându-se intimidate şi apărând legea. Au existat iniţiative din partea cetăţenilor şi presei independente ce au amintit de rezistenţa în faţa mineriadelor din ’90, ’91 şi ’99. Nu în ultimul rând, reacţia SUA şi a unor state europene a fost salutară în apărarea de către români a statului de drept.

De atunci însă acţiunea USL de subminare a statului de drept nu a încetat. Pare că este dusă în surdină doar pentru că reacţia clasei politice şi a multora dintre cei care s-au mobilizat în timpul referendumului întârzie să apară. Exemplificăm doar câteva atacuri – lipsa de respect pentru separarea puterilor în stat (de exemplu propunerea ca procurorii şi CSM să dea socoteală în faţa Parlamentului), subminarea statului de drept (decizia majorităţii USL din Senatul al cărui preşedinte este Crin Antonescu de a nesocoti sentinţa definitivă şi irevocabilă a instanţei supreme privind încetarea mandatului unui parlamentar PNL), controlarea televiziunii şi radioului publice prin excluderea oricăror voci independente, circul tentativei de privatizare a Oltchim, blocarea procesului de cercetare de către firma Chevron a zăcămintelor de gaz de şist, metamorfozarea ICR într-o instituţie cu duhoare naţional-securistă, decapitarea unor instituţii care deranjau sistemul de privilegii şi complicităţi precum IICCMER, Arhivele Statului, Consiliulul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certicatelor Universitare.

USL a şi recunoscut că face “demonstrații de forță”. Problema este aceea a paraliziei restului clasei politice care nu se identifică cu USL. În faţa “demonstrațiilor de forță” ale puterii USL, a tentativelor de intimidare a societăţii, liderii opoziţiei au datoria de a formula într-un limbaj adecvat şi accesibil ceea ce vede şi intuieşte toată societatea, de a denunţa răul făcut de acest asalt, de a proclama adevărul, risipind astfel aura magică a unei puterii virtuale construite pe minciună, agresivitate propagandistică şi manipulare, nu pe adevăr.

Urgenţa confruntării răului produs de puterea USL este cu atât mai mare cu cât contextul internaţional s-ar putea să nu mai fie întotdeauna favorabil consolidării libertăţii, statului de drept şi orientării pro-occidentale în această parte a lumii, cum a fost din ‘89 încoace. Aşa cum Reagan spunea că libertatea nu este niciodată la mai mult de o generaţie depărtare de distrugere, nu trebuie să considerăm libertăţile de care ne bucurăm în prezent ca pe un dat, nici că ele vor dura şi în următorii patru ani fără a fi aparate.

Aşadar, liderii politici care nu se identifică cu puterea USL ar trebui să dea glas preocupărilor societăţii supuse unui tir de manipulare şi intimidare.

Un exemplu revoltător de dispreț manifestat față de voința națiunii, deși aceasta era exprimată după toate criteriile legale, este faptul că încă nu s-a trecut la parlamentul unicameral, cu 300 de parlamentari, și nici nu există vreun demers serios în acest sens.

Dacă i-ar asculta pe români, politicienii ar afla că ei nu consideră perimată noțiunea de patriotism, că au respect pentru Biserica, școală, armată, că țin la familie, că si-ar dori ca în țară să se respecte cu strictețe legea (dar mai întâi aceasta trebuie aplicată de către autorități), că și-ar dori mai multă decență, mai mult adevăr și dreptate în spațiul public și un nivel de bunăstare comparabil cu cel al țărilor occidentale. De asemenea, românii nu vor întoarcerea spre Rusia din închipuirile lui Marga, aderă la modelul occidental – dar nu sunt nicicum atrași de propuneri ca legalizarea căsătoriei homosexualilor, a eutanasiei, etcetera.

Ne-am dori ca în această campanie electorală, desfăşurată la şase luni de la dezastrul produs de preluarea puterii de către USL, să dezbatem propuneri sau acţiuni concrete precum reafirmarea cu tărie a opţiunii pro-atlantice a României, susţinerea opţiunii pro-vest a Chişinăului, a Moldovei şi a democraţiilor din fosta URSS ameninţate de Kremlin, punerea în discuţie a absenţei oricărei reacţii a guvernului USL (atât de critic cu media şi liderii din Vest altfel) faţă de impertinenţa oficiosului de la Kremlin a€“ Vocii Rusiei, solidaritate cu Israelul şi loialitate faţă de civilizaţia din care facem parte şi alianţa militară care o apără în tensiunile care se acumulează în prezent cu Iranul.

În faţa opoziţiei USL privind explorarea zăcămintelor de gaz de şist, considerăm necesară reafirmarea cu tărie a necesităţii explorării potenţialului acestui zăcământ şi a exploatării sale din raţiuni de suveranitate naţională şi economice clare pentru orice român: diminuarea dependenţei faţă de gazul rusesc şi de companiile asociate Kremlinului şi preţ scăzut la gaze.

În faţa asaltului ideologic al unei minorităţi leniniste care a ajuns în poziţii cheie în guvernul Ponta, considerăm că liderii opoziţiei trebuie să apere manualele de religie şi prezenţa simbolurilor creştine în spaţiul public.

În faţa dezastrului produs de statul social şi de îndatorarea generaţiilor viitoare pentru cheltuieli sociale sau salarii şi nu pentru investiţii în infrastructură, de ce nu limitarea prin lege a acestui tip de datorie publică şi a deficitului bugetar? În loc de avea un stat care funcţionează ca administrator al societăţii, de ce nu am avea unul care să-şi asume de fapt cu adevărat rolul pentru care a fost creat – de a apăra drepturile naturale ale cetăţenilor? De ce nu un executiv cu doar cinci ministere: apărare, interne, justiţie, externe, finanţe? De ce nu privatizarea pensiilor, a medicinei şi a învăţământului? De ce am refuza aceste asemenea dezbateri? Le putem avea, le putem stabili ca obiective pe termen lung, căci excludem schimbările brutale, caracteristice stângii revoluţionare, dar obiective clare pe termen lung, urmărite ferm, cu prudenţă, tact şi compasiune pot şi trebuie să fie stabilite.

Orientarea euroatlantică a țării noastre și apartenența ei la Civilizația Occidentală nu sunt sinonime cu abandonarea suveranității naționale în proiectul utopic al Statelor Unite Europene. Europa nu este totuna cu UE. România a intrat în UE ca să-și afirme atașamentul față de valorile europene – cultura europeană bazată pe rădăcinile creștine, statul de drept, libertatea politică și economică. Atunci când instituții ale UE au sprijinit, de exemplu, reforma justiției în România sau au apărat statul de drept amenințat de puciul USL, ele au susținut aceste valori în țara noastră. Pe de altă parte însă, directivele venite de la birocrații europeni ne impun tot mai mult modelul de asistanat, ingineria socială și ideologia stângistă împotriva religiei și culturii care au creat civilizația europeană, împotriva libertății. Considerăm că este necesară o atitudine euro-realistă. Este o greșeală de neiertat ca, sub pretextul unei agende europene, stindardul patriotismului să fie cedat USL-ului. USL este exact contrariul interesului național, „patriotismul” său este o fraudă, politica sa este dezastruoasă pentru România.

Instituțiile fundamentale în arhitectura statului de drept și combaterea coruptiei – Curtea Constituțională, Parchetul General, Direcția Națională Anticorupție, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Agenția Națională de Integritate au fost supuse de către USL și organele sale de propaganda unui atac susținut, căruia însă aceste instituții i-au rezistat, apărând legea, indiferent de presiunile politice. Lupta împotriva corupției trebuie să continue și trebuie susținută funcționarea justiției și a instituțiilor statului de drept, în același fel pentru toți cetățenii. Trebuie să continue curățarea corpului de judecători și procurori și a instituțiilor care se ocupă de administrarea și apărarea legii de orice interferențe politice, corupție, reflexe ale regimului comunist.

Atât din rațiuni morale, cât și practice, de cea mai stringentă actualitate – apărarea statului de drept de noi atacuri ce i-ar putea amenința supraviețuirea, necesitatea combaterii corupției, a primenirii clasei politice și a altor sectoare ale societății, între care mass-media, sunt necesare legi concrete pentru decomunizare și lustrație, în continuarea actului asumat în 2006 de condamnare a comunismului de către Președintele Băsescu. Atât timp cât decomunizarea și lustrația nu vor fi întreprinse, România va fi în continuare scena unei democrații fraudate, în care, aparent, există pluralism, dar în fapt o anumită grupare de interese politico-economice cu un sprijin masiv, total disproporționat, în structurile administrative și în mass-media, impune un sistem oligarhic-mafiot ce își apără privilegiile construite pe crimă, minciună și jaf în trecutul comunist. Această grupare distorsionează grav viața publică, împiedicând domnia legii și funcționarea normală a instituțiilor și societății, amenințând ordinea de drept și orientarea geopolitică pro-occidentală.

România se află în faţa unei decizii cruciale în 9 decembrie 2012. Campania electorală se apropie. În acest context am considerat necesar să reunim în platforma care urmează câteva principii ale unui program politic conservator.

Îi mulţumim pentru contribuţie şi sprijin prietenului nostru Alexandru Hâncu şi suntem recunoscători gânditorilor conservatori Olavo de Carvalho şi Bronislaw Wildstein.

descarcă în format PDF

Vezi sursa articolului aici.

Blogurile politice au trei categorii de cititori (după interesul pentru politică și comportamentul în raport cu sursele politice)

A și B sînt cititori fideli, cu deosebirea că B nu citesc zilnic politică însă atunci cînd se întîmplă ceva important, cînd simt că e un moment politic important (alegeri, lovituri de stat, manifestări de stradă, referendumuri, moțiuni etc) se duc către sursele lor de încredere, printre care se află și blogul respectiv. Principala motivație este încrederea. ”Am încredere în onestitatea și inteligența oamenilor ăstora, d-aia intru să citesc ce părere au ei despre eveniment”. Aici e marea eroare a blogurilor-galerie. Nimeni nu intră să citească lozinci și apeluri mobilizatoare. În momentul în care se întîmplă ceva important, controversat, care necesită interpretare, înțelegere, mă duc nu spre teve-uri și știri, ci spre acele voci (editorialiști, bloguri etc) care mă ajută să înțeleg ce se întîmplă, de ce se întîmplă, ce se va întîmpla mai departe și ce se poate face pentru a schimba lucrurile în bine.

Marea problemă, în astfel de cazuri, e lipsa unei metode de cuantificare a efectelor unui blog politic. Traficul are o relevanță scăzută, căci poate fi crescut cu teme tabloide, al căror impact este zero. Citarea în media clasice iar este o metodă fără relevanță, în măsura în care media clasice evită să citeze media online sau citează pe teme irelevante politic. Singura metodă de cuantificare este aceea de a măsura prezența unor anumite idei/teme în media clasice, în discursurile și programele politicienilor, în discuțiile din anumite medii sociale. Este însă extrem de greu de făcut cu precizie și e nevoie de resurse și logistică pentru asta. La limită însă, poate fi făcută după ureche și poate da o oarecare măsură a impactului pe care un blog politic îl are din punct de vedere politic.

Avantajul unui blog politic stă în structura audienței: elite, politicieni, jurnaliști, consultanți, funcționari, oameni de afaceri, intelectuali, militanți etc. Lideri de opinie și factori de decizie. Toți aceștia au autoritate în mediile lor și pot propaga cu rapiditate și relativ succes anumite idei sau teme. Nu putem spera ca ideile să ajungă întîi la popor și apoi poporul să convingă elitele. Tot ceea ce putem spera e să ”recrutăm” cît mai mulți mythbusters, care să lupte cu miturile stîngii (uite că la occidentali e nasol din punctul ăsta de vedere, miturile stîngii sînt călare pe ei cu toată forța). Asta presupune curaj, tupeu și susținerea unor idei incomode sau chiar scandaloase în ziua de azi. Idei incomode sau scandaloase din mai multe puncte de vedere: 1) prin conținutul lor (”Cum puteți susține așa ceva? Este scandalos! Toată lumea are dreptul la casă, masă, căsătorii gay și asistență medicală!”) 2) prin oportunitate (”Da, aveți dreptate. Dar nu e momentul să susțineți așa ceva. Vreți să piardă ai noștri alegerile?”)

E vorba atît de principii doctrinare, în așa-zisul război cultural, cît și de idei punctuale, privind anumite decizii politice de moment. Însă în ambele cazuri nu poți evita cel mai important lucru: trebuie să fii relevant și inteligent. Voința, insistența, devotamentul pentru cauză și bunele intenții nu ajută. Fiindcă rămîi doar un lipitor de afișe. Și încă ceva: ești condamnat să spui adevărul, indiferent cît de incomod și neplăcut ar fi. Adevărul e cea mai bună găselniță de marketing. Piața cere adevăr și relevanță.

Rolul unui blog e să dărîme miturile, să fie inteligent și deci incomod, chiar scandalos. Cîntatul în cor, cu moderație, nu ajută pe nimeni. Minciuna acomodantă face rău tuturor. Îi ajută doar pe autori să fie liniștiți cu nervii și să se înțeleagă bine cu toată lumea. Și pe lume o ajută să fie fericită și împăcată cu propriile idei și decizii. Or, ăsta e cel mai prost lucru. Oamenii trebuie scoși de urechi afară din băltoaca auto-mulțumirii așa cum scoți iepurii din joben. Asta presupune că prima lor reacție nu va fi una plăcută. Oamenilor nu le place să-i deranjezi din iluziile acomodante.

Rolul blogurilor nu este de a prelua ideile și temele mainstream. Dacă aceste idei și teme sînt în mainstream media (MSM), atunci ajung la toată lumea. Ce rost are să le transmiți și tu celor 2000, 3000 sau 10 000 de cititori ai tăi cînd ei sînt deja printre cele 4, 7 sau 12 milioane care le văd în MSM? Și îți pierzi și cititorii, care nu intră pe bloguri să vadă niște imitații marginale ale MSM. Dacă azi citesc pe blog ce au văzut ieri la TV și au auzit la Băsescu, CTP, Ponta, Chireac, Turcescu sau Blaga, atunci de ce ar mai intra pe blog? Nu au deja aceste idei și teme de la sursă, de la TV și politicieni? Dacă însă azi citesc pe blog  abordări, idei, unghiuri de vedere de care nu au mai auzit și la care nu s-au mai gîndit și pe care sînt șanse să le vadă și audă peste cîteva luni sau chiar ani la politicieni sau în MSM, atunci au toate motivele să intre pe bloguri. Blogurile-galerie sînt trompete ale politicienilor, ale birourilor de PR ale partidelor. Ce afli din gura liderului de partid din presa MSM citești a doua zi pe blogul-trompetă.

Astfel, rolul blogului este de a fi veșnic în contratimp și în scandal cu toată lumea. Pe termen scurt nu face deloc bine la nervi, însă pe termen mediu și lung face bine la încredere și autoritate intelectuală.

Acestea fiind zise, în opinia mea, modelul de blog politic relevant este următorul:

Încă nu știu rezultatele finale ale alegerilor prezidențiale din America. Obama are șanse foarte mari să cîștige (conduce în Florida, Ohio și Colorado) însă și Geoană era victorios în 6 decembrie 2009. Oricum, șansele lui Romney sînt mult mai mici decît credeam că sînt acum 2 săptămîni sau alaltăieri. Are nevoie de o minune. Care s-a întîmplat în 2004, cînd Bush jr l-a învins pe Kerry și în 2009, cînd Băsescu l-a învins pe Geoană. Îmsă, indiferent de rezultatul alegerilor de ieri, indiferent de rezultatul alegerilor din 9 decembrie (chiar dacă ARD ia 60%, tot stînga a cîștigat, în momentul ăsta ARD fiind un pic mai la stînga decît USL), dacă pierzi războiul cultural, religios și demografic, micile bătălii tactice, alianțele circumstanțiale și compromisurile pragmatice nu-și au sensul.

Pierderea războiului cultural ne-a transformat într-o minoritate, aflată veșnic în defensivă, care joacă doar mici bătălii tactice, alianțe circumstanțiale și compromisuri pragmatice sperînd la victorii inutile. Căci atunci cînd cultural, religios și demografic ești în veșnică defensivă și pe cale de dispariție, micile victorii în retragere nu te ajută cu nimic. Ba mai mult, pierzi războiul, cu fiecare cedare la nivel de principii, pentru o victorie de parcurs, fără să existe un parcurs. E ca și cum ai accepta să-ți modifici ADN-ul pentru a putea supraviețui. La final te transormi într-un mutant pentru care diferența dintre viață și moarte devine irelevantă. Dreapta are nevoie de o abordare strategică, pe termen lung. Fără găselniște tactice, fără cedări de circumstanță, fără diluări negociate. Civilizația occidentală, atît cît a mai rămas din ea, extrem de puțin, ce e drept, are nevoie doar de adevăr și curaj. Breaking News: Obama a fost reales.

Orice compromis este letal pe termen lung. De ani de zile dreapta, timorată, încearcă să se îmbrace în hainele stîngii încercînd să… Încercînd să ce? Să facă ceea ce stînga face mult mai bine? Strategia luptei din interior s-a dovedit, în atîtea rînduri, perdantă. De ce a pierdut Romney? Fiindcă America a devenit o țară a asistaților sociali, a ateilor, a negrilor și hispanicilor. A pierdut fiindcă însuși Partidul Republican este, în mare parte, preluat de stîngiști. Republicanii nu au nici un cuvînt de spus în războiul cultural din America, nu au nici un cuvînt de spus în ceea ce privește temele care decid soarta Americii și care sînt relevante și decisive pentru americani.

Pentru dreapta scorurile electorale sînt încă bunicele, avînd în vedere înfrîngerea catastrofală în războiul cultural. Ce ne așteaptă mai departe? Un război cultural pe care trebuie să-l cîștigăm, milimetru cu milimetru. Dar asta presupune să nu mai facem nici un compromis și să ignorăm micile bătălii tactice și decizii circumstanțiale.

Nu ne rămîne de făcut decît să construim, de la capăt, cu răbdare, respectînd adevărul și principiile, oricît de deranjante ar fi în anumite circumstanțe. Ce înseamnă asta pentru Blogary? Înseamnă că ne vom concentra mai mult pe lucrurile cu adevărat importante și relevante, chiar dacă nu foarte stringente  și vizibile la prima vedere.

PS. Am citit programul ARD. Este catastrofal. E mai la stînga decît orice ar fi reușit să scrie Iliescu și Bîrlădeanu. Dincolo de felul în care e scris, dincolo de prostiile evidente și de limba de lemn, este probabil unul dintre cele mai stîngiste programe electorale pe care le-am văîzut. E un program care nu își bate joc doar de principiile dreptei ci și de limba română și de logică. Știu că ARD încă e o miză pentru unii. În lumina  a ceea ce am scris mai sus, din punctul meu de vedere ARD nu mai e nici pe departe o miză. Cu Videanu premier, cu dovada că ARD minte și nu-și respectă regulile și promisiunile (vezi ignorarea regulilor de integritate și a Comisiei Macovei), cu Blaga lider și fără nici un proiect clar pentru viitor,  ARD iese din orice calcul serios. Ieri, ARD (de fapt, PDL, ARD este doar un rebranding nereușit) a părăsit definitiv partea dreaptă a scenei politice.

1. Efecte de ordin ideologic  – alegerea lui Obama ca președinte al Statelor Unite este, pînă în acest moment,  cea mai mare victorie a terorismului corectitudinii politice, numele sub care se ascunde noul comunism. Realegerea lui Obama consolidează poziția Noului Comunism (corectitudine politică, anticapitalism, discriminare pozitivă, relativism cultural, egalitarism resentimentar, ecologism profetic), ba chiar, avînd în vedere că în al doilea mandat Obama va fi mai liber, victoria sa poate constitui premisa unei noi ofensive a acestor tentacule cu care comunismul își pipăie prada. Pe termen lung comunismul poate redeveni proprietar de state, națiuni și imense resurse umane, economice, simbolice, militare, logistice. Pe termen lung ofensiva și victoria Noului Comunism vor avea efecte devastatoare. Iar Obama este cel mai important susținător al acestei religii, este susținătorul cel mai puternic al Noului Comunism. La urma urmei, preșdintele Statelor Unite este cel mai puternic om de pe planetă. Și aceasta nu este o figură de stil. Iar acest om a crescut, s-a hrănit, e impregnat pînă în măduvă cu legendele și ideile Vechiului și Noului Comunism. În primul său mandat, terorismul corectitudinii politice și relativismului cultural au avut cea mai de succes ofensivă.
2. Efecte de ordin geopolitic – Scăderea influenței americane înseamnă mai puține șanse pentru statele mici, a căror securitate și libertate se bazează în primul rînd pe forța și influența Statelor Unite. Încă o dată, Obama, fiind mai liber în al doilea mandat, își poate permite să ”reseteze” echilibrul de forțe în Est (fie că e vorba de estul european, lumea musulmană sau Asia). Pentru un om crescut în mediul și cu ideile cu care a crescut Obama anticomuniștii, de exemplu, sînt cei mai mari dușmani iar victimele comunismului nu sînt decît exploatatori și privilegiați care și-au primit răsplata meritată. Obama a crescut și s-a maturizat cu povești despre comuniști, teroriști, extremiști și revoluționari, eroi mitici ai unui basm izbăvitor și capitaliști, burgheji și reacționari, șobolani perfizi și îmbuibați. 
3. Efecte de ordin economic – etatismul iresponsabil, welfare-ul pe datorie, planificarea sovietică și paralizia oricărei inițiative private vor duce lumea într-un colaps a cărei soluție, găsită tot de prietenii ideologici ai lui Obama, va fi totalitarismul.

Chiar dacă, prin absurd, Obama ar fi un rusofob radical și un românofil exaltat, efectele realegerii lui Obama ar fi maligne și devastatoare pentru viitorul României. Însă Obama nu este un rusofob radical și nici un românofil exaltat. Este doar un american pentru care Rusia este ceea ce este Mecca pentru musulmani și Bethleem sau Roma pentru creștini. Rusia este tărîmul de vis unde toate ideile frumoase și exaltante care i-au legănat anii copilăriei și tinereții au devenit realitate, cu toată opoziția șobolanilor retrograzi și îmbuibați.

Această săptămînă este dedicată exclusiv alegerilor prezidențiale americane. Mai multe știri și scurte comentarii găsiți pe contul de Twitter al Blogary, pe pagina de Facebook a Blogary și pe site, în secțiunea Știrile Zilei.

Nu am pus întrebările în calitate de susținător privilegiat al ARD. Nu am pus întrebări care să necesite răspunsuri confidențiale. Am pus întrebări de alegător, întrebări care necesită răspunsuri publice, adresate tuturor potențialilor alegători. Răspunsurile la întrebări presupuneau gesturi și declarații publice. Cred că lumea a uitat deja ce întrebasem. Să recapitulăm:

1. Are ARD un proiect politic de fuziune între partidele componente? De notat că ARD nu este alianță politică, ci doar o listă comună pe care candidează mai multe partide.
2. Are ARD un candidat pentru funcția de premier? Au partidele din ARD măcar intenția de a susține același candidat? Există cîteva nume de ministeriabili?
3. Are ARD un candidat pentru funcția de președinte? Au partidele din ARD măcar intenția de a susține un candidat comun?
4. Are ARD o politică de alianțe? Există partide nefrecventabile? Care sînt criteriile după care sînt aleși aliații? Care sînt principiile, dacă există, care stau la baza deciziilor de a se alia sau nu cu o formațiune politică?
5. Are ARD un proiect de modificare a Constituției? Are intenția de a modifica Constituția?

Aceste întrebări nu vizează strategia de comunicare sau strategia electorală a ARD. Aceste întrebări vizează intențiile politice pe termen scurt, mediu și lung ale ARD. Aceste întrebări vizează conținutul ARD ca ofertă politică. Mă interesează dacă ARD va exista și după 9 decembrie și dacă este o forță politică care să reprezinte dreapta sau este doar un vehicul electoral pentru anumiți politicieni dornici să ajungă în Parlament.

De remarcat că aceste întrebări fac parte din pachetul minimal, de bază, al întrebărilor către ARD. Nu am pus întrebări vizînd, de exemplu, criteriile de integritate, Comisia Macovei, criteriile care au stat la baza păstrării pe liste a 23 de candidați care au fost respinși de Comisie. Nu am pus întrebări privind capacitatea ARD de a-și respecta propriile reguli și promisiuni, anunțate cu atîta tam tam. Felul în care ARD s-a comportat în cazul criteriilor de integritate și Comisiei Macovei sînt o situația clară, definitorie, a felului în care ARD este dispusă să-și respecte promisiunile și regulile. În mod normal, atitudinea ARD în acest caz, mi-ar zdruncina extrem de serios încrederea în capacitatea și disponibilitatea ARD de a-și respecta promisiunile, în condițiile în care deja și-a încălcat flagrant și cu tupeu prima și cea mai importantă promisiune. Însă nu am ajuns la un asemenea nivel de investigație. Nu am pus această întrebare. M-am rezumat, în calitatea mea de potențial alegător, la întrebări ”basic”, privind aspectele ultra-minimale ale unei forțe politice. Nu am pus, încă, întrebări vizînd creșterea salariului minim pe economie și justificarea acestei măsuri din punctul de vedere al unei formațiuni politice care se autodefinește de dreapta.

Nu mă interesează nuștiuce canale de comunicare privilegiate cu ARD. Vreau să votez informat și, în calitate de alegător, aștept aceste răspunsuri exprimate public, la oră de maximă audiență, și adresate tuturor alegătorilor. Nu am încredere în răspunsurile și promisiunile șușotite, prin ganguri. Atunci cînd iau decizia de a vota sau nu cu un competitor electoral, aștept răspunsuri publice, asumate, eventual scrise, semnate și ștampilate.

Nu mă interesează bucătăria internă a ARD și nici deciziile strategice și tactice privind comunicarea. Scopul acestor întrebări nu este de a afla dacă ARD are sau nu strategii viabile electoral. Poate că voi aborda și acest subiect în  articole dar nu el reprezintă miza celor 5 întrebări. Sînt alegător, nu am puteri paranormale să ghicesc ce e în capul lui Videanu sau Cezar Preda. What you see is what you get și, în calitate de alegător, vreau ca liderii ARD să iasă public, cu milioane de martori, și să răspundă răspicat întrebările puse de alegători. Poate că întrebările mele sînt irelevante și nu merită răspuns. Foarte bine. Nimeni, nici un politician sau partid politic, nu este obligat să răspundă întrebărilor mele. Nu cer un favor, nu cer să fiu privilegiat. Nu doresc decît să primesc răspunsuri pe care eu le consider relevante pentru mine, în decizia de a alege. Dacă nu primesc aceste răspunsuri, relevante pentru mine, sau dacă ele sînt nesatisfăcătoare, nu votez formațiunea respectivă. Lucrurile sînt simple și nu e nimic dramatic aici.

Să susții că aceste întrebări sînt un atac la ARD înseamnă să fii un imbecil sau un lătrău trist. Nu sîntem în 1985 sau 1987 astfel încît întrebările să se transforme în rechizitoriu la adresa celui ce întreabă.

Repet, nu doresc ca atitudinea ARD față de aceste subiecte să-mi parvină mie, personal, în plic sau pe mail, sms, discuții privilegiate la bere sau mai știu eu ce modalități. Doresc ca atitudinea ARD față de aceste teme să fie exprimată public și să se adreseze milioanelor de alegători, nu mie. Discuția e futilă deja. Răspunsurile la întrebări au apărut deja.

1. ARD nu a exprimat o poziție publică
2. ARD nu are un candidat pentru funcția de premier
3. ARD nu are un candidat pentru funcția de președinte
4. ARD nu are o politică de alianțe
5. ARD nu a exprimat o poziție publică

Iată ce scrie Gândul:

Rămasă fără locomotivă electorală prezidenţială, noua coaliţie a renunţat, din motive ce ţin de orgolii la vârf, şi la ideea unui premier de campanie, pe modelul Stolojan din 2008, venind în schimb cu tactica celor “patru locomotive mici”: Blaga-Ungureanu-Pavelescu-Neamţu.

„În noile condiţii, aliaţii s-au decis greu asupra unei locomotive de campanie. Principalul impediment a fost teama ca alesul să nu prindă aripi şi să rămână, eventual, cu eticheta de prezidenţiabil. În final, a câştigat varianta cu patru locomotive mai mici. “USL a ales să mizeze pe o persoană, pe Victor Ponta pentru a scoate campania din logica locală. Noi am ales formula celor patru copreşedinţi: Blaga, Ungureanu, Pavelescu, Neamţu. Testăm şi această variantă cu patru locomotive”

Un lucru extrem de important: nu mă consider și nu mă autodefinesc drept susținător al ARD (PDL etc). Orientarea mea politică este de dreapta (conservator social, liberal economic) și sînt susținător al lui Traian Băsescu.

Am fost membru PNL pînă în 1998. După ce am părăsit PNL nu am mai susținut niciun partid politic. Începînd cu 2004 (în 2000 nu l-am votat) l-am susținut pe Traian Băsescu și partidele care l-au susținut. L-am susținut public pe Traian Băsescu în 2004, în 2007, în 2008 (am susținut PDL, partidul apropiat lui TB), în 2009, în 2012. Ultimul politician PDL pe care l-am susținut public a fost Emil Boc, la alegerile locale din 10 iunie 2012. Mă consider în continuare susținător al lui Traian Băsescu și Emil Boc.

Nu am fost niciodată fan politic al Monicăi Macovei, însă vara acestui an (căderea guvernului MRU, alegerile locale, condamnarea lui Năstase, lovitura de stat) a scos la suprafață caracterele și a scufundat reziduurile. Dacă mă uit pe luciul apei, nu văd decît pe Traian Băsescu, Emil Boc și Monica Macovei. Credeți-mă, chiar nu am timp și chef să caut în adîncuri. Vorba aia, viii cu viii, morții cu morții.

Ultimul partid al cărui susținător am fost fără să am drept argument al susținerii atitudinea acestui partid față de un politician anume a fost PNL, partid pe care l-am părăsit ca membru în 1998 și ca susținător în 2006. Din 2006 încoace sînt orfan de partid. Din momentul în care Traian Băsescu dispare de pe scena politică, sînt complet neafiliat politic, sînt indecisul perfect.

ARD are două direcții de discurs care se bat cap în cap și derutează alegătorii:

1. USL este răul absolut, puternic și fioros, unit și solid în decizia sa de a distuge democrația și statul de drept, voi trebuie să faceți tot posibilul ca USL să nu cîștige alegerile, trebuie să ne votați pe noi, nu aveți de ales, noi sîntem unica speranță împotriva USL-ului
2. USL e șubred, este mult mai slab decît pare, e în pragul colapsului, liderii se sapă reciproc, partidele componente abia așteaptă să se despartă iar noi să venim la guvernare alături de unul dintre ele, preferabil PNL, că e ”de dreapta”

Avem aici cîteva perechi de contradicții:

• USL este răul absolut ♦ noi ne aliem cu jumătate din USL (culmea, chiar cu partea mai radicală și mai extremistă, așa cum s-a văzut)
• USL este răul absolut, negru smoală, puternic, decis și unit în dorința sa de a distruge democrația ♦ USL este slab, ros de indecizie și certuri interne, împărțit în bunicei și nu foarte răi, cu nuanțe și griuri
• ARD este unica alternativă la USL, este singura forță politică frecventabilă, alegeți: noi ori ei ♦ ARD se va alia cu o parte a USL-ului (nu se știe bine cu care, de unde reiese că se poate alia cu oricare parte, că toate părțile USL-ului sînt frecventabile), ARD nu este o alternativă la USL, este un adaos, alegeți: noi și ei
• tonalitatea: radicală, definitivă, catastrofistă, inflexibilă ♦ împăciuitoare, insinuantă, aluzivă, flexibilă

Primul discurs vorbește despre alegători, despre ce trebuie să facă ei și care sînt alegerile lor. Pe scurt, alegătorii nu au de ales, trebuie să se sacrifice, ei poartă responsabilitatea și vinovăția, sînt puși în fața unor decizii cu efect definitiv și cu potențial catastrofist. Pentru alegători nu există ieșire și alternative. Universul alegătorilor este unul apocaliptic, cu rîuri de sînge și nori de catran, iar la poarta sa se află Fiara, care, din vina alegătorilor, va prîjoli și însîngera totul.

Al doilea discurs vorbește despre ARD, despre ce i se va întîmpla ARD-ului, despre cum ARD-ul va fi ales. ARD-ul nu numai că are de ales între diferitele facțiuni frecventabile ale USL (adică toate), ba mai mult, ARD nici nu va trebui să facă vreun efort, să aleagă. ARD va fi ales de una, două sau mai multe dintre diferitele facțiuni frecventabile ale USL-ului. ARD-ul are o mulțime de ieșiri și alternative și toate oportunitățile i se lăfăie în față. Universul ARD-ului e un bazar în care mișună băieți joviali și de treabă, boieri cu suflet mare și negustori dispuși să se tocmească. Fiara din povestea alegătorilor aici se transformă într-o gașcă de petrecăreți bonomi, gata oricînd să te invite la masa lor.

Mesajul ARD sună cam așa: uitați, vine uraganul, ce bine, îmi udă și mie florile.

Ce să înțeleagă bieții alegători din asta? Că e rău? Sau că e binișor? Să se aștepte la ce e mai rău sau să scoată grătarul și berea?

La aceste discursuri care se anulează reciproc, ARD adaugă lipsa sa de ofertă, menită să le sugereze alegătorilor că nu dorește să fie o alternativă la USL, ci un adaos, o remorcă a USL-ului.

Oferta USL:

1. USL are un proiect politic, o alianță politică, înregistrată la Tribunal, are un viitor politic asumat oficial
2. USL are un proiect guvernamental, un candidat la funcția de premier
3. USL are un proiect prezidențial, un candidat la funcția de președinte
4. USL are intenția de a modifica Constituția (că proiect nu poate fi numit)
5. USL are intenția de a guverna  și un scenariu de guvernare a țării credibil, realizabil, o promisiune de viitor imaginabilă

Oferta ARD:

1. ARD nu are un proiect politic, este doar o listă comună pe care 3 partide participă la alegeri, înregistrată la BEC, o listă care își pierde valaibiliatea a doua zi după alegeri, nu are un viitor politic asumat oficial și nici măcar sugerat
2. ARD nu are un proiect guvernamental, nu are un candidat la funcția de premier
3. ARD nu are un proiect prezidențial, un candidat la funcția de președinte
4. ARD nu are un proiect constituțional și nu i se cunosc intențiile în ceea ce privește Constituția
5. ARD nu are un scenariu de guvernare a țării, și nici măcar nu i se cunosc intențiile, nu are nici o promisiune de viitor

Știm că USL vrea să conducă țara cu Crin Antonescu președinte, Victor Ponta premier, știm că dorește să guverneze, știm că are un scenariu realizabil de formare a majorității parlamentare, știm că vrea să schimbe un regim, să schimbe Constituția, că are un proiect politic de viitor, cu alianțe asumate și oficializate juridic, cu obiective pe termen lung. USL are doi dușmani împotriva cărora luptă și cu care exclude orice înțelegere: Traian Băsescu și PDL. USL se definește ca alternativă la regimul Băsescu-PDL. Nu ne trebuie multă imaginație ca să-i vedem pe USL la putere în următorii 2, 4 sau 10 ani.

Nu știm cu cine vrea să conducă țara ARD, nici măcar nu știm dacă vrea s-o conducă, dacă e interesat să guverneze, nu știm care este scenariul său de formare a majorității și dacă un asemenea scenariu este realizabil, nu știm care îi sînt opiniile și intențiile față de actualul sistem politic, nu are un proiect politic de viitor, nu are alianțe asumate și oficializate juridic și nu are obiective nici măcar pe termen scurt și foarte scurt, darămite pe termen mediu și lung. ARD nu are dușmani și nu exclude nimic. Are doar viitori stăpîni. ARD are doar o tăcere care vrea să acopere orice posibilitate și care se vrea o rugăminte către USL. Nu știm ce va face ARD mîine darămite să ne-o imaginăm guvernînd 2, 4 sau 10 ani.

ARD e maidanezul care dă din coadă după toți trecătorii, sperînd să-și găsească stăpîn. Nu latră de teamă să nu sperie vreun potențial stăpîn.

ARD le cere alegătorilor votul din poziția de partid-balama, un vis mai vechi al actualei conduceri a PDL. ARD promite alianțe în genunchi, nu luptă, înțelegeri pe sub masă, nu proiecte politice de viitor.

ARD vrea să votăm pentru ca USL să nu aibă majoritatea absolută în Parlament. Ok, și dacă USL nu va avea majoritatea absolută în Parlament, ce se va întîmpla? O majoritate trebuie să existe, cum va arăta aceasta? Dacă USL are 48% din mandate, vor forma PDL, PNȚcd, PFC o majoritate împreună cu PPDD și UDMR?

Dacă USL oricum se va sparge și PDL, PNȚcd și PFC se vor descurca la masa negocierilr, de ce ar mai fi o miză scorul USL? Dacă USL e ca și rupt în două sau mai multe, de ce ne mai interesează scorul său? De ce ne mai interesează că USL va avea 47% sau 54% cînd de fapt PSD va avea 23% sau 27% și PNL 18% sau 20%?

Dacă totul se va rezolva la sau pe sub masa negocierilor, la mica înțelegere și clasa politică e o paletă de griuri, toate acceptabile, de ce alegerile ne sînt prezentate ca o decizie de viață și de moarte între negru și alb?

Admit că venirea la putere a USL va avea efecte catastrofale (deși nu această venire la putere va avea astfel de efecte, ci cea de la prezidențialele din 2013 sau 2014). Cum vrea ARD să oprească venirea la putere  a USL? Care este scenariul? Are unul? Este non-combatul soluția prin care ARD dorește să împiedice venirea la putere a USL?

Dacă USL se rupe, cum ni s-a explicat, și PSD sau PNL (cu sau fără PC?) se unește cu PDL, care este scenariul pentru perioada 2012-2014? Ce plan au cei de la PDL? Pe cine vor susține pentru funcția de premier? Dar pentru cea de președinte? Cum își propune PDL, după o guvernare în alianță cu unul dintre cele două partide, în plină criză, să abordeze și să cîștige alegerile prezidențiale?

Ce oferă PDL potențialilor săi parteneri din USL? Ce nu reușesc să-și ofere ei reciproc în cadrul USL astfel încît să fie nevoiți să apeleze la PDL? De ce s-ar rupe USL și de ce PNL sau PSD ar prefera USL-ului o alianță cu PDL?

USL este o alternativă. Bună, rea, acceptabilă sau catastrofală, este o alternativă, un proiect, un scenariu imaginabil și realizabil. ARD este doar o lungă tăcere, întreruptă din cînd în cînd din două discursuri contradictorii și deci necredibile. ARD este o gaură neagră, o necunoscută, un drum înfundat. Nici măcar nu este. Căci noi vorbim despre ARD ca despre o formațiune politică iar ARD NU este o formațiune politică. ARD sînt 3 formațiuni politice care participă pe liste comune la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.

Dacă ARD nu vine cu un proiect politic, un proiect constituțional, un proiect prezidențial, un proiect guvernamental, o politică de alianțe clară și un scenariu credibil pentru viitor și nu renunță la cele două discursuri contradictorii, nu are nici cea mai mică șansă de a convinge electoratul. Pentru liderii ARD nu va fi o catastrofă, căci toți și-au aranjat viitorul în Parlament. Însă pentru România va fi o catastrofă. Nu atît pierderea alegerilor parlamentare din 9 decembrie, cît pierderea alegerilor prezidențiale.

UPDATE. 23 din cei 36 de candidați respinși de Comisia Macovei vor candida totuși, a decis, pesta capul Comisiei, conducerea PDL. Aceasta e cea mai notabilă întîmplare a toamnei cu ARD: a făcut niște reguli și s-a căcat în ele. S-a căcat în ele din principiu, evident.

Monica Macovei a votat împotriva a 94 de candidați de pe listele ARD. 81 dintre ei candidează.

Că o vrem sau nu, soarta României pe următorul deceniu se decide pe 6 noiembrie în America. Fiindcă şi soarta noastră, mioritică, depinde de ce alege America. Nu e vreo noutate. Spre exemplu, în noiembrie 1980, America l-a ales preşedinte pe Republicanul Ronald Wilson Reagan, de dreapta, care a promis să învingă comunismul sovietic, s-a ţinut de cuvînt, şi am scăpat şi noi (ca să trecem la feudalism, dar asta e altă poveste). În noiembrie 1992, l-a ales pe Democratul William Jefferson Clinton, de stînga, care n-a vrut să antagonizeze Rusia şi, de aceea, n-am intrat în NATO în următorul deceniu. În noiembrie 2000, l-a ales, la limita limitelor, pe Republicanul George Walker Bush şi am fost primiţi în NATO în 2002.

În noiembrie 2008, America l-a ales pe Democratul Barack Hussein Obama. Cel mai lipsit de experienţă (dilentant) preşedinte din istoria ţării. Bunăoară, pînă la Casa Albă, Reagan, Clinton şi Bush au fost aleşi, de cîte două ori, guvernatori în California, Arkansas şi Texas, deci, efectiv, au fost şefi de state. Obama avea doar un mandat neterminat de senator. Farmec personal. Şi un irezistibil mesaj de schimbare, de salvare a Americii şi-a lumii – în primul rînd de criză, dar şi de încălzirea globală, războaie, arme nucleare, subdezvoltare etc. Un mare “program transformativ”.

O criză la vremea ei 

Fără criza declanşată în buza alegerilor din 2008, Obama poate nu cîştiga. Pe aripile ei, a primit mînă liberă. Şi imunitate la critică, aproape unanimă, din partea presei, în virtutea faptului că era primul preşedinte negru din istoria Americii. Se spune că dacă economia SUA strănută, economia lumii face pneumonie. Or, de patru ani, economia americană are bronşită şi nu dă vreun semn de vindecare. Dacă America nu-şi revine urgent, reluîndu-şi rolul de locomotivă, restul lumii, cu UE şi cu România cu tot, riscă o catastrofă fără precedent.

Confruntat cu o situaţie mult mai gravă, Reagan a rezolvat criza în doi ani, prin măsuri clare de dreapta, care au creat o perioadă nemaîntîlnită de prosperitate. După patru ani de regim Obama, cu măsuri clare de stînga, 23 de milioane de americani sînt fără locuri de muncă. Preţul benzinei s-a dublat, alimentele s-au scumpit serios, ca şi asigurările medicale. În 2008, un sfert din populaţie primea ajutoare sociale de la buget. Între timp, s-a ajuns la peste o treime. Acum patru ani, 32 de milioane de americani primeau bonuri de masă. Azi, sînt 47 de milioane. Deficitul bugetar e halucinant, datoria naţională a depăşit produsul intern brut, ajungînd la 16 trilioane de dolari. Ultimele cinci trilioane, datorate exclusiv lui Barack.

În aceste condiţii, pare bizar că presa americană îl compară, cu încăpăţînare, pe Obama cu Reagan. Revista “Newsweek” a făcut-o ultima oară pe coperta din întîi octombrie. Dar, ce vreţi: în America, peste 80% din presă e de stîngă. În ideea demult consacrată: comunismul va reuşi, cu condiţia să-l facă intelectualii adevăraţi. Presa a ascuns cu abilitate faptul că Obama e singurul preşedinte american care, din fragedă pruncie, a avut ca mentori ideologi comunişti, terorişti de stînga, fanatici anti-capitalism, de la Frank Marshall Davis la profesorul Bill Ayers şi pastorul Jeremiah Wright, iar Barack senior, pe care juniorul l-a divinizat, a fost un marxist care a propus în Kenia impozitul pe venit de 100%. Interesant, nu?

Entuziasmul minciunii 

Presa i-a creat lui Obama imaginea de lider perfect, care nu poate greşi – are nevoie doar de încă un mandat. Iar lui Mitt Romney, imaginea de capitalist ticălos, escroc, arogant şi prost. Hmm. Şi lui Reagan i s-a zis “nătărău amabil”, “ignorant”, “tărtăcuţă goală”. În ultimele zile, Obama a declarat că Romney minte permanent şi că “mănîncă rahat”. Iar pe site-ul prezidenţial de campanie a apărut un trucaj cu candidatul Republican purtînd un coif de “prostul clasei”. Numai că, ghinion, între timp au avut loc dezbaterile televizate, iar Romney a preluat, la limită, conducerea în sondaje. Publicul a descoperit că e inteligent, coerent, competent, are soluţii de bun-simţ şi nu minte. Spre deosebire de preşedinte.

David Letterman, megastar de televiziune şi fost fan Obama, a exclamat, pe post: “Te aştepţi ca preşedintele să spună adevărul iar contracandidatul să mintă, nu invers”. Tot mai mulţi americani descoperă că preşedintele lor, discipolul comuniştilor, “minte cu entuziasm”, vorba unui comentator. Pe orice temă. Economie, şomaj, deficit, energie, sănătate, politică externă. Minte despre adversarul său. Şi, mai nou, despre circumstanţele asasinării ambasadorului american în Libia. Care, potrivit unor dezvăluiri de presă, putea fi salvat, dacă se ordona o intervenţie rapidă, din Sicilia. După perfecţiune, caricatura perfecţiunii. Dar, după atîţia ani de bombardament mediatic pro-Obama, opţiunile nu se schimbă uşor. Sondajele sînt pe muchie. Pe 6 noiembrie, America, locomotiva şi garantul lumii libere, va alege. Între ficţiune şi realitate, între hipstereală natîngă şi sobrietate, între dezastru şi redresare, între stînga şi dreapta. De alegerea lor depinde şi soarta noastră. Că fără ei, chiar se alege praful.

Uite una mobilizatoare, că m-ați tot acuzat că v-am leșinat la lingurică:

1. După alegerile parlamentare, PNȚCD, PFC și PNR fuzionează prin absorbție, sub titulatura PNȚCD (poate își schimbă și logo-ul de data asta și renunță la ochiul mortului). Mihai Răzvan Ungureanu președinte și candidat prezidențial, Monica Macovei, prim vicepreședinte (sau invers, Macovei președinte și MRU prim vice), Daniel Funeriu, Adrian Papahagi, Mihail Neamțu, Teodor Baconschi, Ioan Stanomir, Ionuț Popescu, Lucian Croitoru, Cătălin Predoiu, Pavelescu, Cristian Diaconescu și alții, vicepreședinți, Gheorghe Falcă, secretar general. Noul partid are grup parlamentar propriu (parlamentarii PNȚCD, PFC, PNR plus plecații din PDL). Vine cu un program politic de renaștere a dreptei pe termen mediu și lung. De remarcat că PNȚCD va redeveni partid parlamentar dacă ARD trece de 20% iar ceva ceva șanse să treacă sînt.
2. Proiect prezidențial: MRU, candidat prezidențial – proiect de dezvoltare a României pe 2014-2020 (locul României în lumea vestică, rolul în UE și relațiile cu SUA – aceasta este de departe cea mai importantă miză a României, la fel de importantă ca Regulamentele Organice, alegerea lui Cuza, venirea lui Carol sau Reîntregirea din 1918. Eu aș zice că e chiar mai importantă, date fiind circumstanțele politice, economice, geopolitce, ideologice și culturale ale momentului.)
3. Proiect guvernamental, guvern din umbră și program de guvernare: Lucian Croitoru, premier, Ionuț Popescu, ministru de finanțe, Monica Macovei, ministrul justiției, Cristian Diaconescu, ministrul de externe, Daniel Funeriu, ministrul educației, Cătălin Predoiu, ministru de interne etc
4. PNȚCD vine cu un proiect constituțional (doar îl au pe Stanomir acolo)
5. Proiect de fuziune pe termen lung cu PNL, după ce PNL scapă de uraganul Chucky, într-un viitor partid care s-ar putea numi Partidul Liberal Creștin (Ioana Băsescu, se aude?). Un partid a cărui istorie se confundă cu istoria României și care are la bază Partidul Liberal al Brătienilor, Partidul Țărănesc al lui Mihalache și Partidul Național al lui Maniu.

Dreapta trebuie să scape de blatiștii feseniști ai lui Blaga. Cît mai repede. E nevoie de viziune pe termen lung, de perspective, de proiecte durabile. Oamenii trebuie să-și recapete forța, optimismul, speranța, nu prin auto-iluzionare, LSD, multă labă, lozincăraie și feștile. E nevoie de carne, de substanță, de credință. Cu mici găselnițe de piar nu păcăliți pe nimeni și nu acoperiți golul interior. Și nici cu ambiții individuale. Știu că e plin de viitori Băsești ai dreptei, așa cum ani de zile era plin de viitori Hagi, de la Luțu încoace. Și Cătălin Munteanu era viitor Hagi. Și Denis Șerban. Galeria de viitori Hagi e plină de ratați. Așa e și cu galeria de viitori Băsești. Luați-vă gîndul de la al doilea Băsescu. Mai bine scăpați de cozile de topor și pietrele de moară care sînt feseniștii lui Blaga, scăpați de PD-FSN și, împreună, luați-o cătinel, de la capăt.

Oamenii trebuie să viseze cu ochii deschiși. Au nevoie de proiecte îndrăznețe, nu de mici învîrteli de mafioți județeni sau propuneri de lins în cur Ilie Sârbu sau Relu Fenechiu, în nuștiuce alianță în care liderii PDL recîștigă omerta pierdută din cauza lui Băsescu și a lui Macovei. Da, liderii PDL, cu Blaga în frunte trebuie lăsați să-și vadă de treabă și afaceri împreună cu liderii USL iar PDL trebuie să dispară de la Dreapta. Căci orice construcție a Dreptei realizată cu PDL și nucleul dur al pediștilor este sortită eșecului.

Nimic nu se poate face însă fără ca 15-20 de oameni, de primă mînă, așa cum sînt cei enumerați mai sus, să se strîngă împreună pe o platformă politică. Acest lucru a fost încercat de mai multe ori în ultimii ani. Nu s-a reușit nimic fiindcă mai mult de două astfel de personaje care să poată și să vrea să lucreze împreună nu găsești. De cele mai multe ori unu e numărul maxim. Toate proiectele de pînă acum s-au împotmolit în jurul liderului. Ori acesta voia în jurul lui numai no name-uri, nu care cumva să-i amenințe cineva poziția de Lider Maximo, ori nimeni nu se alătura lui deoarece ceilalți 15-20 de pe listă sperau, fiecare în dreptul său, să fie el liderul unic și maxim. Rezultatul? Ponta și Antonescu sînt lideri. Dan Voiculescu e lider. Dan Diaconescu e lider. Dragnea e lider. În timp ce pe partea dreaptă a scenei politice avem numai flăcăiași care încing o miuță pe terenul de rezervă și care se visează toți Hagi.

Sau putem continua să facem galerie în spatele Mafiei lui Blaga și Videanu și glumițe tîmpite și fără umor despre Ponta și Antonescu.

PS. Apropo de umor: lăsați-l în pace, nu-l mai chinuiți în halul ăsta. Lăsați-i pe Kamikazi și încă cîțiva să se ocupe de asta. E nebunie cu umorul de partid. Toată liota de activiști se crede Divertis în 1990 sau 1991. Fraților, nu aveți umor absolut deloc. Lăsați-vă!

De ce atîta disperare pe pedeliști să arate că USL se rupe, că Dragnea face glume despre Ponta, că Antonescu avea un limbaj al corpului nuștiucum față de Iliescu, că Voiculescu a părut că-l atacă pe Ponta? PDL e partid de buget și administrație și e în pragul colapsului. Pedeliștii vor bani, contracte și funcții, sînt ajunși la capătul răbdării. Majoritatea vor să plece. Nu mai au bani, nu mai au poziții, nu mai au influență, nu mai impresionează pe nimeni, nu mai sperie pe nimeni. Așa că liderii PDL, pentru a-i ține să nu plece, le tot vînd basmul cu USL care se rupe și PDL care va veni la guvernare, buget, licitații și NUP-uri împreună cu Dragnea sau cu Ponta sau cu PSD sau cu PNL sau cu jumate de PSD și o treime de PNL sau cu jumate de PNL și un sfert de PSD. Ce ai putea să le spui unor oameni care sînt împreună doar de dragul bugetului și funcțiilor în administrație? Cu ce i-ai putea ține laolaltă? Cum i-ai putea mobiliza? ”Întrăm în cetate și toată lumea are liber la prăduit și violat!” ”Uraaa! Uraaa!” Nu se va întîmpla asta, stați liniștiți. Cu toate glumele lui Dragnea, care văd că a devenit marea speranță a Dreptei (vreo săptămînă a fost Tăriceanu) șoptite la urechea lui Antonescu și devenite Biblie a Dreptei, cu toate declarațiile lui Felix, devenit Moise al Dreptei, USL nu se va rupe și PDL nu va pupa guvernare, buget și NUP-uri. Blaga, Videanu și echipa vor pupa buget și nup-uri. Poporul pedelist, nu. Deci, dragă popor pedelist, rămîi împreună pentru principii și binele comun sau dispari pentru totdeauna! Dacă vrei licitații trucate, contracte cu statul și funcții în administrație, du-te la  USL, acolo se dă. Nu-i crede pe cei care-ți promit guvernarea! Te mint. Te așteaptă opoziția și lupta pentru principii. Nu vei mai pupa licitații și funcții în administrație și NUP-uri. Asta e. Rămîi pe metereze sau pleci la USL?

Lăsați-vă de vise erotice! Sînteți urîta cartierului pe care n-o fute și n-o va fute nimeni, căci toată lumea e cuplată și nimeni nu se va despărți de nimeni. Chiar dacă Dragnea a făcut nuștiuce glumă și Voiculescu vi s-a părut vouă că atacă pe nuștiucine. Așa că rămîne cum am stabilit. Apucați-vă de ceva constructiv! Veniți cu un proiect! Am tot fost acuzat că demobilizez. Uite cîteva idei mobilizatoare:

1. PROIECT POLITIC: Partidele componente ale ARD fuzionează. Deocamdată ARD se înscrie la Tribunal ca alianță politică iar în ianuarie fuzionează într-un nou partid. Atenție, fără titulaturi cretine de data asta!
2. PROIECT CONSTITUȚIONAL: ARD vine cu un proiect de Constituție, explicat și argumentat clar, un calendar de modificare a Constituției, o ofertă de negociere cu celelalte partide pentru modificarea Constituției.
3. PROIECT PREZIDENȚIAL: Noul partid vine cu o listă scurtă de prezidențiabili. Fiecare prezidențiabil vine cu un proiect și îl susține timp de un an, pînă cînd partidul stabilește cîștigătorul. Sau vine doar cu un singur nume pe care îl susține și în spatele căruia se aliniază tot partidul.
4. PROIECT GUVERNAMENTAL: ARD vine de pe acuma cu propunerea de premier și cu numele celor mai importanți posibili viitori miniștri.
5. PROGRAM POLITIC: Capitalism-stat de drept-occidentalism
6. PROIECT DE RESURSE UMANE: Împrospătarea partidului, eliminarea expiraților, corupților și feseniștilor.
7. POLITICĂ DE ALIANȚE: Cu cine se poate alia ARD și cu cine nu. O politică de alianțe clară, asumată.
8. STATUIE MACOVEI: Neapărat!
9. BĂTUT BLAGA PESTE GURĂ: Urgent!

A, nu vă mobilizează asta? Vă mobilizează doar glumițele cretine cu Ponta și Antonescu, glumițe care arată neputință, blocaj mental, creier ioc și disperare? ”Ponta  e un prost și Antonescu e un rău și hai să fim pozitivi că o să fie bine și USL o să se rupă și o să ni se arunce și nouă o ciosvîrtă?” Vă mobilizează doar spectrul violului bugetar și crimei prin licitație trucată? Dacă vă mobilizează toate acestea, locul vostru e la USL. Și ca principii, și ca valoare umană, și ca inteligență.

Dreapta e în cel mai bun moment al ei de după 1989. Are ocazia să arate că are inteligență, principii și voință. A scăpat de bruiajul oportunismului pe motiv de buget, licitații trucate, contracte cu statul, funcții în administrație și călărit justiția. Sînteți liberi să vă arătați inteligența, viziunea și credințele. La urma urmei, sigla voastră electorală e o inimă, nu o mînă în buzunarul contribuabilului sau un caiet de sarcini  măsluit. Adică, dacă e inimă, e credință, e generozitate, e binele comun, sînt principii, nu? Hai! Nu mai stați cu limba scoasă la curul lui Dragnea, Ponta, Tăriceanu, Chiliman sau Dan Voiculescu, că stați degeaba! Aceste cururi sînt prea sus, prea arogante și prea cuplate unele cu altele ca să vă bage în seamă și pe voi. Dar e bine. Asta vă dă șansa, unică într-o viață de om, să luptați pentru statul de drept, pentru destinul occidental al României, pentru capitalism, pentru credință, pentru libertate. Faceți asta sau cărați-vă toți în USL, jigodie după jigodie.

Ce motive putea avea Crin Antonescu să renunțe la colegiul din sectorul 3 și să-și anunțe candidatura în Teleorman?

1. Stătea prost în sondaje și exista riscul să obțină un rezultat mediocru, rușinos pentru un viitor prezidențiabil sau chiar riscul, extrem de scăzut, ce-i drept, să nu fie ales.
2. S-a certat cu Robert Negoiță, mogulul sectorului 3 (filiala PNL sector 3 e practic inexistentă), omul de care depindea rezultatul lui Crin în colegiul din sectorul 3.

Una dintre puținele teme, poate singura, cu care iese PDL la bătaie e nemulțumirea PSD și PNL față de Crin Antonescu. Peneliștii sînt terorizați și sătui de el și abia așteaptă să-și rupă gîtul, să scape de el, pesediștii vor să-l elimine din poziția de prezidențiabil USL și ar face tot ce le stă în putință să-l compromită politic și electoral. Astfel, după ce Crin Antonescu e eliminat din pozițiile de președinte al PNL și prezidențiabil al USL intră în scenă PDL, care se unește cu PNL și ajunge la guvernare și totul e bine și frumos și banii de la buget, licitațiile și NUP-urile curg gîrlă. Dacă e așa, atunci acest moment putea fi unul decisiv pentru adversarii lui Crin Antonescu, pesediști care nu-l vor prezidențiabil, peneliști care nu-l vor președinte PNL, pedeliști care vor la guvernare.

Dacă pedeliștii au dreptate, dacă e adevărat că Antonescu are adversari puternici printre pesediști și peneliști, capabili să-i facă probleme și chiar să-l elimine din poziția de prezidențiabil și de președinte PNL, atunci informațiile despre situația în sondaje a lui Crin sau neînțelegerile lui cu Robert Negoiță și intenția sa de a renunța la candidatura din sectorul 3 ar fi ajuns și la pedeliști. Chestiile astea răsuflă oricum, darămite cînd e vorba de rivalități și adversități în interior. Putem presupune, cu șanse extrem de mici de a ne înșela, că liderii PDL știau de intenția lui Crin Antonescu de a renunța la candidatura din sectorul 3 și de a opta pentru un colegiu din Teleorman. Mai mult, dacă motivul plecării lui Crin sînt neînțelegirle cu Robert Negoiță, atunci acesta sigur ar fi anunțat adversarii lui Crin despre intenția acestuia de a nu mai candida în sectorul 3. În această situație, putem fi siguri 100% că pedeliștii au avut această informație înainte de a fi făcută publică.

Ce puteau face adversarii lui Crin din PSD, PNL și PDL într-o asemenea situație? Adversarii din PSD și PNL nu mare lucru, în afară de transmiterea informației către PDL, însă pedeliștii îi puteau da o lovituă de imagine cu efecte devastatoare pentru acesta. Gîndiți-vă că înainte cu 4-5 zile de știrea că Antonescu renunță la candidatura în sectorul 5, ARD anunță un contracandidat puternic pentru Crin în sectorul 3, poate chiar cel care a fost ales acum 4 ani în acel colegiu, Vasile Blaga. Un asemenea anunț ar fi constituit o lovitură de imagine devastatoare pentru Crin, dacă ar fi plecat în Teleorman, fiindcă lumea ar fi reținut secvențialitatea cronologică a întîmplărilor: 1 – PDL anunță un candidat puternic în sectorul 3 pentru Antonescu, 2 – Crin renunță la candidatura din sectorul 3 și fuge în Teleorman. Iar dacă, pentru a evita să fie considerat drept laș, o lovitură extrem de dură pentru un prezidențiabil și un argument decisiv pentru adversarii săi, pesediștii care se opun candidaturii lui Crin la prezidențiale din partea USL și peneliștii care îl vor plecat din funcția de președinte al PNL, Crin ar fi decis ca totuși să rămînă și să candideze în sectorul 3, atunci risca un scor mediocru sau chiar slab, dîndu-le astfel muniție adversarilor săi.

Pentru a-l pune pe Crin Antonescu într-o poziție publică fără ieșire, PDL nu trebuia să facă decît un singur lucru: să anunțe un candidat puternic în colegiul 5 din București, colegiu pe care  Antonescu l-a părăsit pentru a candida în Teleorman. Pentru a-i nu-i salva pielea lui Crin Antonescu, PDL trebuia să nu facă un singur lucru: să anunțe un candidat slab pentru Crin în sectorul 3.

Cu cîteva zile înainte de știrea renunțării lui Crin la candidatura din sectorul 3 apăruse știrea că Viorel Cataramă îi va fi contracandidat lui Crin. Viorel Cataramă e un zombie politic, o epavă, însă a fost rival al lui Crin Antonescu în PNL, este penelist foarte vechi (el a organizat în 1993 debarcarea lui Cîmpeanu și înlocuirea sa cu Quintus), este om de afaceri, are bani și are notorietate. Era un candidat moderat spre slab, dar era totuși o minimă provocare pentru Crin, măcar că ar fi adunat în jurul său liberalii nemulțumiți. Avea notorietate și putea fi considerat un motiv suficient de puternic ca Antonescu să se sperie și să fugă în Teleorman, pentru a fi sigur că este ales fără probleme și cu scor mare. Cataramă nu era soluția ideală, nu era nici măcar o soluție bună, dar era mai mult decît nimic.

De ce avea nevoie Crin Antonescu pentru a nu fi acuzat că renunță de frică la colegiul din sectorul 3? De un anunț public, care să nu lase nici o îndoială, făcut de un personaj cu autoritate și credibilitate din PDL, că în colegiul său ARD va pune un candidat foarte slab, care nu poate reprezenta în niciun caz motiv de frică pentru Crin. La puțin timp după apariția numelui lui Cataramă drept contracandidat, Vasile Blaga, cea mai autorizată voce din ARD și cea mai credibilă privind deciziile din interiorul ARD, apare public și infirmă ceea ce era la urma urmei doar un zvon. Vasile Blaga ține neapărat să specifice public că Viorel Cataramă nu va candida împotriva lui Crin Antonescu și că Sandra Pralong, un no-name politic, va fi contracandidatul lui Crin Antonescu. Vasile Blaga a făcut din desemnarea Sandrei Pralong drept contracandidat al lui Crin Antonescu o știre de primă pagină în condițiile în care nu era obligat să facă asta, în condițiile în care listele nici măcar nu erau definitivate. Ce pierdea ARD dacă lăsa zvonul cu Cataramă să mai trăiască cîteva zile? Ce pierdea dacă arunca pe piață un nume greu? Avea numai de cîștigat, deloc de pierdut.

Decizia lui Vasile Blaga este de neînțeles. Nu numai lipsa de reacție în condițiile în care PDL avea informații că Antonescu pleacă în Teleorman ci, mai mult, grija de a se asigura că public se știe clar și fără lipsă de îndoială că ARD îi trimite lui Crin un candidat cu șanse zero, astfel încît să elimine orice suspiciune că Antonescu ar fi plecat din sectorul 3 de frică sînt inexplicabile. Ba mai mult, acum Crin poate spune că a plecat din sectorul 3 pentru că s-a simțit jignit de lipsa oricărei concurențe și de modul lipsit de considerație în care îl tratează adversarii electorali de la PDL. Deși  am impresia că în cazul Crin-Blaga numai de adversitate nu putem vorbi.

Dacă PDL dorește să se alieze cu PNL și acest lucru nu este posibil decît după ruperea USL, eliminarea lui Crin din poziția de prezidențiabil USL și președinte PNL, cum se face că PDL ratează o asemenea șansă de a-i submina lui Crin poziția politică din USL și din PNL și de a-i da o lovitură devastatoare la nivel de imagine publică? Cum de l-au lăsat să scape, ba mai mult, l-au ajutat?

Apropo de tema preferată a spin doctorilor ”dreptei”, dorința PSD de a-l elimina pe Crin Antonescu din poziția de prezidențiabil al PSD: Dragnea, omul nr 2 sau chiar 1 în PSD, îl ajută pe Crin Antonescu decisiv să nu se facă de rîs la alegerile parlamentare și să dea astfel motive detractorilor săi de a cere îndepărtarea sa din poziția de prezidențiabil USL. Dacă pesediștii nu-l voiau pe Crin prezidențiabil atunci un rezultat slab al acestuia la parlamentare era ideal pentru pesediști. Cum se face atunci că aceștia îl ajută să treacă en fanfare de alegerile parlamentare?

Unii dintre dumneavoastră, mai neatenți și mai grăbiți, ați putea argumenta mișcarea PDL prin dorința acestuia de a-i face o surpriză lui Crin (celebrul argument al surprizei: nu facem nimic deoarece jucăm pe surpriză, și la boicot, și la parlamentare, prezidențiale, în general și așa mai departe). Dacă PDL chiar voia să-i trimită lui Crin un contracandidat puternic, nu apela la elementul-surpriză din următoarele motive:

• în interiorul clasei politice nu există secrete, secretele circulă repede
• un candidat trebuie scos devreme în față, pentru a cîștiga notorietate
• cel mai important argument: tocmai anunțul unui contracandidat puternic îl lega pe Crin de colegiul din sectorul 3, căci renunțarea la luptă și fuga cu coada între picioare din fața unui adversar puternic ar fi fost o mișcare devastatoare pentru un prezidențiabil. În tactica-surpriză exista un mare risc: PDL să anunțe un candidat slab, Crin să afle că i se pregătește un candidat puternic și să schimbe colegiul fără a risca să fie acuzat de lașitate. Un luptător care renunță la luptă în fața celui slab este un spirit nobil, un luptător care renunță la luptă în fața celui puternic este un laș și un fricos.

Crin Antonescu a scăpat, inexplicabil, cu fața curată din acest posibil dead end pentru el din cauza lipsei de acțiune a ARD și din cauză că Vasile Blaga a ținut cu tot dinadinsul să anunțe un contracandidat extrem de slab. Ori Vasile Blaga și-a cîștigat liniștea penală și îndestularea financiară pînă în 2020, ori e nesfîrșit și inexplicabil de incompetent ca politician și prost spre retardat ca ființă umană.