În timpul celor opt ani în care președinte al Republicii a fost Traian Băsescu, statul român a rămas fidel câtorva principii de bază: adeziunea politică, economică și militară la blocul occidental (Uniunea Europeană și NATO), parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, relația specială cu Republica Moldova și întărirea statului de drept în fața rețelelor infracționale cu origini în regimul comunist. Această consecvență s-a putut realiza numai cu prețul unor sacrificii politice și economice care nu de puține ori ne-au lăsat un gust amar. Alegerile parlamentare din această iarnă riscă să anuleze toate aceste realizări.

Până acum, de bine sau de rău, direcția statului român a rămas aceeași. Indiscutabil, meritul îi aparține președintelui Băsescu, politicianul care în acești ani a dus greul luptei, adesea lipsit de sprijinul real al propriului său partid. Condamnarea regimului comunist ca ilegitim și criminal, în baza raportului alcătuit de comisia Tismăneanu, a marcat despărțirea României de trecutul comunist și alegerea Vestului ca destinație definitivă. Din păcate, perioada de respiro pe care ne-a câștigat-o Traian Băsescu dă semne că se va încheia în curând, pe 9 decembrie.

Ajunși în acest punct, se cuvine să ne întrebăm ce trebuie să facem în această duminică, dacă mai are sens sau nu să votăm împotriva USL și cum. Înainte de a lua în calcul alternativele ce se află la dispoziția noastră, trebuie să îi privim cu atenție pe cei cu care avem de a face.

Uniunea Social-Liberală nu mai reprezintă o enigmă pentru nimeni. Liberal-socialiștii au preluat puterea prin trădare și traseism. Întăriți la nivel parlamentar, au inițiat o veritabilă lovitură de stat care urma să culmineze cu demiterea președintelui României și să se încheie cu aservirea Justiției. Forțați să respecte măcar o parte din legile statului, au eșuat în tentativa lor de a scăpa de Traian Băsescu, deși au orchestrat o fraudă masivă ce nu s-a mai văzut pe aceste meleaguri din 1946.

Nereușita lor de a scăpa de Traian Băsescu nu a modificat însă variabilele de bază ale ecuației. USL se află în continuare pe poziții de forță, deținând instituții cheie în statul român. Camera Deputaților, Senatul și Avocatul Poporului au în frunte oameni din Uniunea Social-Liberală. Curtea Constituțională abia a scăpat de intimidările liberal-socialiste ca urmare a intervențiilor făcute de aliații noștri occidentali, americani și europeni. Consiliul Suprem al Magistraturii, Agenția Națională pentru Integritate și Direcția Națională Anticorupție se află în continuare în cătarea Uniunii Social-Liberale pentru că amenințarea pușcăriei nu poate fi ignorată de către nici un infractor.

Prin excluderea oricăror voci independente, USL și-a atins visul de a-și subordona televiziunea națională și radioul public, controlând de facto întreg spațiul mediatic românesc. Consiliului Național al Audiovizualului i-au fost impuse limite pentru a i se bloca activitatea și a permite astfel nenumăratelor posturi TV ale Uniunii Social-Liberale să își desfășoare propaganda fără teama de a mai fi penalizate. Circul tentativei de privatizare a Oltchim Râmnicu Vâlcea, blocarea prin moratoriu a explorării și exploatării gazelor de șist aflate pe teritoriul României, transformarea Institului Cultural Român într-un ridicol oficiu de propagandă ceaușistă, decapitarea unor instituţii care deranjau sistemul de privilegii şi complicităţi (precum IICCMER, Arhivele Naționale, Consiliulul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare) – toate acestea sunt avertismente asupra a ceea ce ne așteaptă dacă USL se va trezi în urma alegerilor din 9 decembrie cu o majoritate absolută, capabilă să exercite o dictatură parlamentară cum nu s-a mai văzut de pe vremea FSN-ului. Această super-majoritate va putea apoi să adopte o Constituție pentru o republică uselistă, realizând trecerea de la „democrația originală” a lui Iliescu la cea penală a lui Antonescu și Ponta, marcând procesul politic pentru generații de acum înainte.

Cele aproape șapte luni de guvernare USL stau mărturie pentru incompetența și reaua voință a liderilor PNL și PSD. Degradarea imaginii externe a României este doar preambulul izolării noastre de lumea civilizată și al reorientării politice externe spre Rusia și China. Incapacitatea socialiștilor și liberalilor de a administra economia națională nu va face altceva decât să acutizeze problemele structurale ale României. Introducerea așa-zisei cote regresive va fi oficializarea de facto a sistemului socialist de impozitare, cu consecințe ușor de estimat pentru economia națională. Descurajarea investițiilor străine, blocarea creării locurilor de muncă și îndepărtarea actualilor investitori vor avea urmări catastrofale pe care nu le va putea anula nici un discurs demagogic.

Asta înseamnă că pentru 9 decembrie, opțiunile sunt, aparent, trei la număr: PPDD, UDMR și ARD. Neparticiparea la vot nu poate fi luată în calcul, pentru că situația în care ne aflăm este atât de gravă, încât nu ne permite luxul de a sta pe margine și a refuza implicarea. Trecem printr-o gravă criză morală și suntem obligați să luăm atitudine.

Din capul locului trebuie spus că PPDD nu este o alternativă demnă de luat în calcul. Diaconescu și-a strâns alături o mulțime de mercenari veniți din toate partidele, uniți doar de dorința a se pune la adăpost cu ajutorul imunității parlamentare și a participa la alte „afaceri”. Pitorescul Dan Diaconescu este el însuși un mare maestru demagog ce a preluat discursul lui Vadim Tudor și l-a făcut mai ușor de vândut unui public ahtiat după luptă de clasă și comunism. El se va duce cu nonșalanță alături de cei care îi oferă mai mult, putându-se înțelege la fel de ușor și cu ARD, și cu USL.

Votul de protest acordat UDMR este un alt vot irosit. Uniunea Democrată a Maghiarilor din România este eternul partid-balama din politica românească. În lipsă de alternativă va susține orice coaliție care îi permite să participe la guvernare. Bazându-se pe electoratul pe care îl ține captiv de atâția ani, UDMR nu va ezita să facă înțelegeri surprinzătoare. Să ne aducem aminte că UDMR a guvernat cu Convenția Democrată, dar imediat după alegerile din 2000 a semnat un protocol de colaborare cu PDSR, deși oamenii lui Ion Iliescu se specializaseră în anii ’90 în campanii cu accente strident anti-maghiare. Situația se poate repeta la fel de bine și astăzi. Discursul anti-unguresc al liderilor USL Antonescu și Ponta nu constituie o piedică reală în colaborarea UDMR cu Uniunea Social-Liberală, mai ales că la referendumul din această vară liderii maghiari au preferat să adopte o atitudine de neutralitate vag pro-USL, respinsă de electoratul maghiar prin neparticiparea la referendum. Pentru ca UDMR să aibe un motiv întemeiat de a refuza oferta liberal-socialiștilor, este nevoie de o alternativă la USL care să întrunească un număr important de voturi.

ARD a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a-i demotiva și scârbi pe susținătorii dreptei, ai statului de drept și ai președintelui Traian Băsescu. Din luna iulie încoace, liderii Alianței România Dreaptă continuă să surprindă neplăcut. Atât Vasile Blaga, cât și Mihai Răzvan Ungureanu au ieșit în evidență numai prin slăbiciune, împăciuitorism, incoerență, ridicol, duplicitate și lipsă de idei. De la simbolurile și culorile alianței până la rugămințile fierbinți adresate grupului de trădători condus de Călin Popescu Tăriceanu, nu putem găsi nici un pic de viziune sau forță în relație cu USL, măcar un dram de inteligență politică.

Platforma ARD este prin excelență irelevantă. Nu interesează pe nimeni pentru că, asemenea manifestului ARD, nu spune nimic. Credința, patriotismul și lustrația au fost abandonate în favoarea USL pentru a simula un europenism ce ar putea avea succes numai printre birocrații de la Bruxelles. Pentru că ARD a refuzat să își asume valorile Dreptei, cel mai bun creștin este Becali, cei mai mari patrioți sunt demagogul Antonescu și mitomanul Ponta, cei mai iluștri anticomuniști au rămas intelectualii lui Voiculescu în frunte cu Marius Oprea și Zoe Petre. Mai mult, o serie de propuneri de natură economică și financiară din platformă, dincolo de limbajul dorit savant, dar în fapt ridicol, sunt de natură să creeze un hățiș și mai abscons al microadministrării economiei de către stat.

Nu există nici un motiv pentru a ignora realitatea: Uniunea Social-Liberală a întrecut toate așteptările în materie de prostie, nerușinare și ilegalități, dar ARD nu a fost în stare să se folosească de ocaziile ce i-au fost oferite pe tavă, corpul național fiind lăsat captiv propagandei grosolane a socialiștilor și liberalilor. Pentru această stare de fapt, Alianța este principalul vinovat, nu trusturile media ale USL.

Liderii Alianței România Dreaptă s-au criticat reciproc pentru tot soiul de nimicuri, de la apartenența la SIE la recitarea de poezii, dar bilanțul lor în materie de apărare a principiilor fundamentale și a instituțiilor statului român nu îi recomandă pentru vot. Pe listele lor și-au făcut loc și personaje deloc onorabile, traseiști de carieră și persoane suspecte de fapte de corupție. Sub conducerea Monicăi Macovei, ARD a instituit o comisie de integritate ale cărei decizii le-a sabotat la vot, ulterior refuzând să aplice până și hotărârile adoptate de forul chiar de ea înființat.

Și, totuși, altă cale nu există, votul trebuie acordat Alianței. Contrar sloganului ARD, nu votăm cu inima, votăm cu mintea, iar mintea ne spune că USL este otravă pentru viitorul României, al nostru și al copiilor noștri. Ne va duce înapoi cu prea mulți ani și nu ne putem permite așa ceva. Ne va falimenta economic, izola de Occident, arunca în mâinile Estului, rus sau chinez, și va consolida oligarhia securisto-mafiotă la rang de regim politic. Lista de corupți, securiști și infractori ai USL-ului o face pe cea a ARD să pară de-a dreptul ridicolă, atât este de mare pericolul care ne pândește la aceste alegeri.

Deplângem că nu există un adevărat partid de dreapta în România, dar trebuie să fim realiști. Tragedia noastră ca popor este aceea că elitele națiunii au fost măcelărite de comuniști și înlocuite cu pegra societății. Legătura cu trecutul a fost fracturată și încă nu a reușit să se sudeze la loc. Vor mai trece ani până vom putea dovedi selecția negativă din comunism. Dacă vrem o alternativă la ce există în prezent, va trebui să o forțăm.

Va fi nevoie de poziții și pretenții formulate cât mai clar de un electorat care să creadă în ele și să le apere în fața oricărei opoziții. Câta vreme națiunea noastră nu va înțelege că ideile au consecințe, nu vom putea să votăm vreodată altceva decât ARD-uri și vom fi nevoiți mereu să ne mulțumim cu acești înlocuitori de slabă calitate. În anii care vin trebuie să facem un efort real pentru a înțelege importanța ideilor și a principiilor. În lipsa acestui demers, nu vom putea ieși vreodată din cercul vicios în care ne aflăm și vom fi condamnați la repetarea acelorași greșeli.

Alianța România Dreaptă nu s-a dovedit capabilă să ne câștige respectul, dar sprijinul din afară este incert. Nu putem să nu fim îngrijorați de asigurările transmise de Barack Hussein Obama lui Vladimir Putin în privința flexibilității pe care președintele SUA intenționa să o manifeste în al doilea mandat față de pretențiile Rusiei în Europa de Est. În ceea ce privește Uniunea Europeană, este adevărat că relația Germaniei cu Rusia s-a răcit în ultima vreme, dar nu e sigur că cele două puteri nu vor reveni la apropierea de altă dată. Nimeni nu poate garanta că următorul asalt ne va găsi în aceeași postură de favoriți ai Occidentului. Avem nevoie și de o forță politică internă și, din păcate, una mai bună nu există.

Voturile pe care le va primi ARD pe 9 decembrie nu vor fi altceva decât o expresie a îngrijorării noastre pentru viitorul României, a răspunderii pe care o simțim pentru urmași și a recunoștinței pentru cei care s-au sacrificat ca noi să avem o viață mai bună decât a lor. Ne vom socoti și cu ARD, dar mai întâi trebuie să împiedicăm, pe cât se poate, totalitarismul garantat USL și recăderea în sfera de influență a Estului.

Vezi sursa articolului aici.

Etatism, corupție și mită electorală

Robert Negoiță dă mită electorală mascată, pe banii contribuabililor, și folosește sistemul de educație, corpul profesoral și copiii în scopuri politice.

Dacă mișcările populiste ale personajului în cauza nu mai miră pe nimeni, surpriza vine din partea „doamnelor” profesoare care s-au îmbulzit să ia cît mai multe pachețele (că doar sînt pe gratis, nu?). Dacă acestea sînt persoanele care ne educă copiii, de ce să ne mirăm că pe nimeni nu deranjează faptul că guvernul țării e plin de plagiatori sau corupți?

Sursa: filme cu proști…

De ce funcționează mita electorală în educație? De ce funcționează mita electorală pe banii contribuabililor? De ce funcționează mita electorală în general? De ce primesc învățătorii și profesorii mită electorală și de ce acceptă folosirea elevilor în scopuri electorale?

Fiindcă sîntem conduși de oameni răi despre care o să facem acum un fotoșop motivațional și o să cîntăm un cîntecel.

Sau poate fiindcă profesorii și învățătorii care lucrează la stat nu au responsabilitate profesională și etică. Și nu au fiindcă nu li se cere și nu sînt sancționați financiar sau prin concediere pentru incompetență și imoralitate. Fiindcă doar politicienii îi pot sancționa, și nu o fac decît dacă nu le slujesc interesele politice. Poate că mita electorală funcționează pe banii contribuabililor fiindcă acești bani, în loc să rămînă la contribuabili, se duc la stat. Fiindcă domenii în care statul nu are ce căuta și în care și-a dovedit iresponsabilitatea, incompetența și imoralitatea, ca sănătatea sau educația, au rămas în continuare în administratea statului. Iar aceste domenii atrag resurse financiare și umane care sînt utilizate de mafia politică.

Amploarea corupției, a mafiei politică și a mitei electorale sînt direct proporționale cu etatismul. Cu cît statul este mai implicat în mai multe domenii, cu cît bugetul este mai mare ca procent din PIB, cu atît corupția, mafia politică și mita electorală vor fi mai prezente în viața noastră.

Cît timp aceste domenii sînt finanțate de contribuabili și administrate de politicieni, corupția este normă. Justiția este o soluție de avarie. Pentru a putea lupta împotriva corupției care implică politicieni, domenii extinse, rețele sociale cu sute de mii de oameni, miliarde de euro, ai nevoie de o întreagă armată de polițiști și magistrați bine instruiți, bine plătiți și bine intenționați. Chiar și în condițiile unei justiții extrem de eficiente (am înțeles că DNA-ul, de exemplu, e pe primele locuri în lume la procentul de condamnări din trimiterile în judecată), efectele asupra sistemului sînt minime. Supradimensionarea sistemului de justiție aduce după sine scăderea calității polițiștilor și magistraților și scăderea calității actului de justiție. Iar justiția doar poate limita amploarea corupției. Tocmai de aceea politicienii, după ce și-au asigurat un stat supradimensionat, care să-i alimenteze cu resurse financiare și umane, se vor îndrepta spre justiție, încercînd, și deseori reușind, să o controleze.

Nu putem lăsa lupta împotriva corupției doar pe umerii justiției. Soluția este eliminarea cauzelor, nu a efectelor. Soluția este eliminarea statului și, implicit, a mafiei politice și a sursei de corupție din aceste domenii.

Să nu ne amăgim. Apa caldă la robinet. Duşul aproximativ zilnic, spre deosebire de cel lunar, anual sau deloc. Şamponul, deodorantul, pasta de dinţi. Ciorăpelul, chiloţelul, cămăşuţa schimbate zi de zi. Spălatul la poponeţ, în scopul eradicării ghindelor fecale interfesiere. Igienizarea altor părţi ruşinoase, predispuse la depuneri biologice abundente. Sînt, toate acestea, cuceriri relativ recente în arealul românesc. La ambele sexe. Adoptarea lor nu e nici pe departe generalizată, destule zone geografice nefiind încă penetrate. Drumul de la mizerie la civilizaţie rămîne lung şi anevoios. Electoratul e divers, inegalităţile sînt mari, condiţiile materiale sînt vitrege. Nu putem cere miracole. Există factori obiectivi care explică înapoierea şi împiedică saltul spectaculos către o lume mai bună. Corect. Numai că factorul decisiv este subiectiv. E vorba de opţiunea personală. Pentru mizeria mai mică.

E o mare imbecilitate să crezi că toate mizeriile sînt la fel şi n-ai ce alege. Bunăoară, în rural, statul pe scaun la birt fără ghinde fecale între fese, la o ţuică, denotă opţiunea personală pentru o mizerie mai mică. În mod ideal, prezenţa robinetului cu apă caldă facilitează procesul, dar absenţa lui poate fi depăşită alegînd apa încălzită la foc. Mizeria nu dispare, dar e mai mică. Pînă vine şi ţeava cu apă caldă, scade riscul răspîndirii infecţiilor, cît şi riscul abcesului în fund. La fel e şi-n politică. Absenţa variantei ideale nu înseamnă absenţa oricărei variante. Nu toate mizeriile sînt la fel. Nu toate au ghinde între fese. Nu toate sînt pestilenţiale.

Spre exemplu, una dintre mizerii a fost lăudată, în primăvara lui 2012, de Germania, locomotiva Uniunii Europene. A fost dată drept exemplu: aşa se aplică, în vremuri grele, o reformă dureroasă, dar indispensabilă. Mizeria aia, cînd era la guvernare, a făcut ceea ce ţări mult mai tari din UE n-au avut curajul şi onestitatea să facă. De aceea, România nu s-a dus în cap şi are şansa să primească, în continuare, banii fără de care ar capota cam cît ai zice „a treia suspendare“. Şansa, nu garanţia. Căci, de-atunci, altă mizerie a pus mîna pe putere şi s-a apucat să calce în picioare legile, regulile, Constituţia.

Adică Statul de Drept, la care par să ţină mult boierii din UE, cei care ne finanţează supravieţuirea cît de cît europeană. Mai mult, liderii mizeriei venite la putere în primăvară s-au apucat să-i insulte la liber, dezinvolt, pe liderii apuseni care ne dau împrumuturi. Pentru publicul intern, desigur. Pe plan extern, se dau cei mai mari prieteni ai Occidentului. Probabil, au ajuns să-şi creadă propriile gogomănii, alea cu vesticii care sînt proştii dictatorului Băsescu. Între timp, situaţia economico-financiară s-a deteriorat, actuala mizerie guvernamentală fiind mai mare decît precedenta: nu are nici un fel de soluţie pentru ţară, ci doar pentru ea. Cînd nu minte, mai zice, pe bune, şi ce urmăreşte. Puterea absolută, pe care s-o păstreze pe veci, prin mutilarea Constituţiei. Ceea ce mizeria de dinainte nu intenţiona să facă.

E foarte mişto să spui că te-ai săturat să votezi mizeria mai mică. Îţi dă, aşa, un sentiment de superioritate. Mai ales cînd ironizezi, elitist, ruralii care stau în birt, cu ghinde între fese, la ţuica dată de primar, ca să voteze cum li s-a zis. Aşa se cîştigă alegerile la noi. Europa bogată, fără ghinde, cu apă caldă, schimburi curate în fiecare zi, axila dată cu spray şi dantura întreagă, e departe. Demult nu mai are, ca noi, aproape jumătate din populaţie cazată în sate din evul mediu. Care înclină balanţa electorală. Degeaba votezi. Ce rost are să recunoşti că există o mizerie mai mică? Nici campanie n-au fost în stare să-şi facă. Prin comparaţie, Dănuţ, cu noua lui mizerie, şi-a făcut campanie giugiuc! Mai bine nu votezi.

Problema cu teza asta e simplă. Nicăieri nu există politică total imaculată, fără nici un fel de mizerie. Dacă voi, dezgustaţii, neprihăniţii, modele de curăţenie între fese, cu axila parfumată şi respiraţia mentolată, aveţi deja biletele de avion spre jobul bine plătit din occident, atunci vedeţi-vă de drum. Fără să mai comentaţi. Succes! Dar dacă trebuie să rămîneţi aici, e foarte nasol. Refuzînd să votaţi, mizeria mai mare cîştigă tot. Absolut tot. Are suficient electorat captiv, teleghidat prin televiziuni vasale. Şi o să vă înghită şi pe voi. De tot. Aşa cum s-a mai întîmplat în istoria recentă. Aia fără hîrtie igienică, apă, săpun, spray, curent, căldură, mîncare. Mizeria mai mică, dincolo de faptul că este, efectiv, mai mică, e aşa pentru că nu conţine doar mizerabili. Ci şi oameni întregi la cap, care nu riscă să ne scoată din UE. Dac-o votaţi, le daţi o şansă lor, nu mizerabililor. Implicit, vă daţi o şansa vouă. Opţiunea personală, raţională, ar trebui să fie clară. Mizeria mai mică. Ştiţi voi care. Pînă cînd, Doamne ajută, dăm şi de civilizaţie.

Este acela de a face damage control, de a repara, atît cît se mai poate, ce a stricat PDL, în frunte cu Blaga și echipa sa, Băsescu trebuie să repare un dezastru de incompetență, trădare, lașitate și lăcomie.

Băsescu, după eliminarea lui Emil Boc și a Monicăi Macovei din schema politică a așa-zisei drepte, a rămas singur în apărarea statului de drept de pe poziții înalt instituționale și va fi cel care va reprezenta domnia legii, justiția, responsabilitatea economică și curentul pro-vestic în extrem de durele negocieri interne, dar cu ramificații internaționale, care vor avea loc pe aproape întreg parcursul lunii decembrie.

Societatea civilă și puterile occidentale vor fi singurii săi aliați în aceste negocieri în care va avea de a face cu o clasă politică iresponsabilă și antinațională.

Armele sale sînt Constituția, principiile democratice și domnia legii. Legea și ideile. De partea cealaltă e o întreagă ramificație a corupției, a negării domniei legii, a trădării, lașității și a reprezentării intereselor mafiei, chiar cu ajutor rusesc, dacă e nevoie. Hoție și impunitate.

Se împlinesc 94 de ani de la Marea Unire din 1918. O viață de om.

Un om care a trăit cu trupul întreg 22 de ani (1918-1940) și cu el ciopîrțit timp de 72 de ani (1940-2012)

Un om care a trăit 42 de ani în libertate* (1918-1938, 1990-2012) și 52 de ani în totalitarism (1938-1990).

Un om care a trăit 52 de ani în capitalism** (1918-1948, 1990-2012) și 42 de ani în comunism (1948-1990).

Un om care a trăit 43 de ani în sfera de influență a lumii civilizate*** (1918-1940, 1991-2012) și 51 de ani în sfera de influență a puterilor totalitare (1940-1991).

Ce va urma? Deocamdată omul nostru pare să fi dat în mintea copiilor, căci cum altfel se poate traduce această infantilizare a scenei politice și a spațiului public, în general? Iar în condițiile în care acest om nu pare să facă deosebirea între bine și rău, între adevăr și minciună, între libertate și lanțuri, între lege și fărădelege, între dreptate și nedreptate și care nu pare să înțeleagă ce se întîmplă cu el și nu pare să aibă sistem imunitar împotriva totalitarismului, viitorul nu sună prea bine. Sau, cine știe, poate că, ajuns la nivelul cel mai de jos al ultimilor 23 de ani, va avea un șoc care să-i dea voința și resursele să-și revină.

* – domnia (relativă) legii, pluripartitism și alegeri (relativ) libere

** – proprietate privată și piață relativ liberă

*** – alianțe formale sau nu

PS. Dacă pentru un an de libertate România a plătit cu un an și trei luni de totalitarism, să se calculeze cu cîți ani de totalitarism au plătit cei dinaintea noastră pentru cei 23 de ani de libertate pe care i-am trăit noi din 1990 pînă acum. Sau cu cîți ani vor plăti copiii noștri, mai știi?

Cînd Elenina Nicuț se bătea la Olteni cu pesediștii, tot facebookul stătea acasă la televizor. Tot pedeleul era sub pat. Cînd Elenina m-a sunat să fac rost de o mașină s-o ia de acolo, că o omoară ăia, am sunat mai departe. Răspunsul venit din partea eroilor Dreptei? ”Nu se poate. Nu avem ce face.” Asta după ce sunase și ea înainte și i se spusese să se descurce.

Un fel de ”bă femeie, te-am pus noi să lupți pentru corectitudinea alegerilor, pentru statul de drept și alte rahaturi d-astea, te-am pus noi să te scandalizezi? Și acum vrei să te scoatem noi din căcat? Cît de prost poți să fii să vorbești de fraudă și să lupți pentru statul de drept? Fii rezonabilă și fă ca noi, ascunde-te sub pat sau pune fotoșoape cretine și statusuri imbecile pe Facebook!”

Am sunat la unul dintre observatorii Asociației Blogary, comandant de navă din Giurgiu, Mihai Drăgan, care era pe la o secție prin Alexandria. S-a dus el și a luat-o pe Elenina de la Olteni,

În același timp, Simona Maria Popescu și Anca Arun plecaseră cu mașina din București și se îndreptau spre Olteni (deși le zisesem să n-o facă, că nu e timp, ăia din Olteni puseseră cuțitul pe masă și n-aveau de gînd să aștepte două ore, pînă ajung ele la Olteni).

Despre reprezentanții PDL în secții nu mai are rost să vorbim. Într-o secție reprezentanta PDL plîngea că PDL nu aduce oamenii la vot, în altă secție reprezentantul PDL votase DA și arăta buletinul de vot întregii comisii, în altă secție reprezentanta PDL abia aștepta să scape de nenorocitul de Băsescu, care tăiase salariile, în Olteni, reprezenanta PDL era cu arme și bagaje de partea USL, împotriva Eleninei.

Cînd ieșea Videanu să anunțe fraudele și neregulile, primele două exemple aparțineau Asociației Blogary (Olteni și Jilava, acolo unde votau și pușcăriașii care își peirduseră dreptul de vot). Asociația Blogary, cu 15-20 de observatori, documenta frauda și neregulile și dădea cele mai importante exemple, în timp ce PDL, cu cei 20 000 de reprezentanți în secții se folosea de documentarea făcută de Asociația Blogary.

Mai are rost să vorbesc despre atitudinea Dreptei la lovitura de stat? Fiindcă nu vorbim doar de PDL, vorbim despre toată așa-zisa dreaptă. Blogary a avut dreptate cu lovitura de stat și boicotul, așa cum avusese dreptate și în ianuarie, cu Marea Revoluție despre care am zis că e un fîs și de care era terifiată toată dreapta, fiindcă aflase din evaluări (intoxicările lui Felix, de fapt) că 1 milion de români așteaptă cu furci și topoare să iasă în stradă, să o linșeze.

Cînd Blogary era atacat astă iarnă, la Marea Revoluție, și era aproape 48 de ore offline, cînd eu primeam sute de amenințări cu moartea (”las’ că știm noi unde stai, nu scapi viu de revoluție, nici tu, nici familia ta.”), toți frecționiștii dreptei erau sub pat (astă iarnă, dreapta, în frunte cu ditai partidul de două sute de mii de membri, era îngrozită de cei 1-2000 de zăltați din Piața Universității).

Eu m-am învățat să mă înjure toți cretinii din toate taberele și să mă acuze că lucrez pentru banii lui Udrea sau banii lui Hrebenciuc, deși ei sînt cei care lucrează pe banii politicienilor și gravitează în jurul puterii. Dar asta, dincolo de nervii de moment, contează puțin sau deloc.

Astă iarnă doar o singură voce se mai auzea: Blogary (mie mi-a convenit atunci că toți se ascunseseră pe sub paturi de frica deținătorului Premiului Nobel pentru medicină și pace, Raed Arafat, pentru că Blogary a cîștigat vizibilitate), astă vară doar două trei voci au avut dreptate (printre ele Monica Macovei și Blogary). Astă iarnă, speriată și intimidată de Raet Arafat și cei 2000 de zăltați din Piața Universității, toată dreapta o dăduse pe explicații complex psihologizante, de teama linșajului. Astă vară, altceva decît slogănuțele cretine și feștila cu care defilează proștii satului, nu mai știau. Cînd a venit vorba să lupte pentru statul de drept, în Piața Victoriei nu au venit mai mult de 1000 de oameni (în medie au fost cîte 3-400 pe zi), printre aceștia zilnic aflîndu-se Blogary. Pedeleii erau pe plajă sau pe la băute și căutau variante de alianță (ca și acum) cu USL (la urma urmei, Băsescu și statul de drept sînt chestiuni trecătoare, în timp ce puterea e veșnică și nu se cade să te trezești aruncat brusc în gheena opoziției). Cînd a trebuit să lupte împotriva fraudei, și cînd Elenina a făcut-o în locul lor, au ridicat din umeri atunci cînd la Olteni lucrurile au luat-o razna și Elenina a cerut ajutor. Cînd a trebuit să documenteze frauda, au venit cu două exemple date de observatorii Blogary (pentru cei care nu știu, Blogary a avut în jur de 20 de observatori, în timp ce PDL a avut zeci de mii de reprezentanți în secții).

Rezultatul? Despre Dragoș Paul Aligică galeria dreptei de pe Facebook comenta la modul: ”Cine mai e și Aligică ăsta? Că n-m auzit de el. O fi și el vreun prost care face pe deșteptul. Nu-l băgați în seamă, vrea doar să capete celebritate pe seama dumneavoastră.” N-au înțeles în vară ce s-a întîmplat, n-au înțeles nici pînă acum, deși între timp au învățat să folosească expresiile ”lovitură de stat” și ”fraudă” și să le folosească drept justificări și arme electorale, deși la momentul respectiv le-au negat. Eu sînt plătit de Hrebenciuc, Elenina și toți ceilalți apropiați Blogary primesc probabil cotă parte din banii de la Hrebe (așa-i zicem noi, apropiații).

Astăzi, cînd sînt disperați că forța gravitației lor în jurul puterii se va apropia de zero, au găsit inamicii: Blogary și cei apropiați Blogary. În ciuda dezamăgirilor unora (eu n-am dezamăgiri, că nu prea omor cu amăgirile) și a nervilor de moment, e bine. După ce foarte mulți dintre ”luptătorii” actualei drepte vor uita de mieunaturi și căcărări și vor trece cu arme, bagaje și contracte la putere (doar asta e singura lor miză), Blogary va rămîne tot aici.

PS. Poate să-mi spună și mie cineva, cît a ajutat statul de drept tema loviturii de stat, boicotul și mini-protestul din Piața Victoriei, și cît au ajutat Flacăra Democrației și mitingurile cu pedelei aduși de la Cucuieții din Deal cu autobuzul? În procente. Poate să-mi spună și mie cineva cît ajută electoral fotoșoapele cretine cu pisoi, motivaționalele imbecile cu inimi repornite, glumițele pentru retardați de care e plin Facebook-ul și toată disperarea asta a unei lumi aflate în pragul prăbușirii și cît ar fi ajutat un nume de prezidențiabil, un nume de prim ministeriabil, un proiect politic de fuziune a PDL, PNȚcd și FC, un program adevărat de dreapta și o strategie electorală care să acopere acele colegii care contează și care poate duce USL la sub 50%? Tot în procente.

Iată cum strică Băse frumusețe de strategie:

”Până acum, singurul premier pe care l-am desemnat și a rămas loial relației, nu loial mie, a fost Emil Boc. În rest, Călin Popescu Tăriceanu l-am desemnat, după care a scos partidul aliat din guvernare și a dat mâna cu PSD. I se reproșează lui Crin Antonescu că a dus PNL în PSD. Nu, acest lucru l-a facut Tăriceanu, dacă e să fim cinstiți. El a fost cel care a si refuzat intrarea în guvernare în 2008 condiționând-o de funcția de prim-ministru. Nu știu dacă vă dați seama ce simte un președinte căruia i se cere sa mai numeasca o data un premier care a participat cu toata forta la supendarea lui din functie”, a spus șeful statului.

Întrebat de moderator ce simte, șeful statului a răspuns: „Dispreț”.

„Un om care crede ca e o masinarie, care n-are suflet, n-are sentimente, n-are nimic, i se cer aspiratii înalte de om de stat ca să numească în funcție de prim-ministru pe unul care l-a suspendat o dată”, a adăugat Băsescu.
Și pentru că Robert Turcescu i-a spus că în politică se spune că trebuie să înghiți și câte o broască râioasă, Traian Băsescu a subliniat: „Da, dar nu trebuie să înghiti porci. O broscuță mai merge, da un porc e greu de înghițit”.

HOTNEWS

Prin declarația referitoare la Tăriceanu, Băsescu îl blochează complet pe Blaga și anulează unica strategie a ARD: Tăriceanu prim ministru (eventual și candidat la președinție) și alianță PNL-PDL. Plus aia cu Boc, Boc, Boc a fost umilitoare pentru Blaga și pentru tot PDL-ul. Deci, rămîne cum am stabilit: alianța cu PNL cade și Boc, Boc, Boc.

Apropo, cum face Blaga cînd pică? Boc.

Ce zicea mai deunăzi Blogary, cel mai trădător și mai uselist blog al Dreptei, sub semnătura lui Dragoș Paul Aligică sau a lui Bleen?

Dragoș Paul Aligică:

Nu stim ce planuri are Presedintele in privinta nominalizarii deci nu poate fi vorba de sustinere in acest moment. Vorbim aici doar de spalatul cadavrului in vederea refolosirii. Este adevarat, Tariceanu este o catastrofa ambulanta sub multiple planuri (este artizanul distrugerii din interior a PNL fapt ce a dus la evolutiile grotesti de azi, a facut praf cei mai buni 4 ani din ultima suta de ani de istorie economica a Romaniei transformandu-i in deficit, este o inteligenta pe care cu generozitate o poti numi submediocra si are un caracter de o micime ce face ca inteligenta-i sa para brilianta in comparatie).

Bleen:

Pentru cine a uitat, Călin Popescu Tăriceanu este cel care  a dus PNL în brațele PSD, este cel care a rupt Alianța DA din cauza justiției, este cel care i-a cerut Președintelui Băsescu să intervină în justiție, este cel care a cerut plecarea Monicăi Macovei din guvern (atunci, actualul lider al ”Dreptei”, Vasile Blaga, a fost de acord, însă au intervenit Băsescu și Boc care au zis că justiția este nenegociabilă și au preferat să retragă PD de la guvernare), este unul dintre cei care au inițiat suspendarea Președintelui în primăvara lui 2007, este cel care i-a executat pe Mihai Răzvan Ungureanu și Ionuț Popescu, este cel care a inițiat una dintre cele mai iresponsabile mișcări de politică externă ale României, retragerea intempestivă din Irak, este cel care a condus cea mai iresponsabilă guvernare postdecembristă, în anul electoral 2008, care a crescut cel mai mult numărul angajaților statului și care a lăsat gaura imensă din sistemul de pensii (o bombă cu efect continuu – creșterea pensiilor s-a făcut procentual din salariul mediu, Curtea Constituțională a decis că nu pot fi scăzute, ceea ce înseamnă că pensiile vor crește de fiecare dată cînd crește salariul mediu, pînă la colapsul final al sistemului de pensii, avem anual deficit de 3-4 miliarde de euro, și vom avea întotdeauna, căci nivelul pensiilor ca procentaj din salariu nu va putea  fi scăzut niciodată – singura soluție este creșterea contribuțiilor). Tot Tăriceanu este cel care a sprijinit activ și vocal lovitura de stat din vară. Este de neînțeles cum speranțele ”Dreptei” se îndreaptă spre unul dintre personajele politice care au făcut cel mai mult rău României în ultimii 23 de ani. Dacă proiectul reformist a fost blocat și a mers pe avarie în ultimii 6 ani este în primul rînd din vina lui Tăriceanu.

….

Traian Băsescu nu-l va desemna niciodată candidat pentru funcția de premier pe Tăriceanu. Pentru Băsescu desemnarea lui Tăriceanu ar fi echivalentă cu acel ”m-au învins structurile” al lui Emil Constantinescu, ar fi cea mai mare umilință posibilă, ar fi o ieșire rușinoasă din scenă. Ca să nu mai spunem că nu ar putea desemna drept premier un politician care a mai fost premier patru ani, care a dovedit deja, chiar din poziția de premier că este iresponsabil economic, că nu recunoaște și nu susține statul de drept și independența justiției. Să pui un astfel de personaj drept premier nu este cea mai elegantă ieșire din scenă a unui politician cu responsabilitate, orgoliu și care merită mai mult decît umilința de a se face preș în fața lui Tăriceanu și a intereselor ”Dreptei” pentru accesul la buget, licitații trucate, contracte cu statul și funcții în administrație. Spunea cineva: ”Tăriceanu o fi fost, în an electoral, un premier mai iresponsabil decît a fost Ponta în an electoral, dar Tăriceanu n-a dat nicio lovitură de stat. Din cîte îmi aduc eu aminte, cu cîteva zile înainte de refrendumul din 29 iulie Tăriceanu era fericit că prin demiterea lui Băsescu scăpăm de ceaușism iar după referendum îi cerea acestuia demisia. La suspendări, Tăriceanu se bate de la egal la egal cu Ponta și Antonescu iar la iresponsabilitate (fie că vorbim de decizii economice, fie că vorbim de trădarea aliaților) îi bate fără probleme. Deci mai ușurel cu Tăriceanu pe scări.

UDPATE. Reacția lui Blaga la declarațiile lui Băsescu:

PDL nu-l va vota pe Victor Ponta. Şi nici ARD-ul. Nu vom vota niciun guvern din care nu vom face parte. Personal, eu am colaborat ca ministru foarte bine cu premierul Tăriceanu. Este mult mai potrivit ca Ponta. Ce ştie Ponta? Dacă vom fi în opoziţie, vom fi în opoziţie.

Îl dă afară pe loc domnul Antonescu. Nu vom ajunge în situaţia aceasta, pentru că sunt convins că îşi vor regla ei toate problemele şi în PNL şi în PSD şi vor avea probabil alte propuneri.

Interesantă mintea lui nea Vasile:

El crede că Băsescu, dacă l-a executat pe Tăriceanu, îl va desemna pe Ponta (”PDL nu-l va vota pe Victor Ponta. Şi nici ARD-ul. Personal, eu am colaborat ca ministru foarte bine cu premierul Tăriceanu. Este mult mai potrivit ca Ponta.”)

Şi de ce ar fi? Cui i-ar folosi să ştie că soluţia problemelor acestei ţări există şi încape într-o frază: reducerea masivă a impozitelor şi a taxelor, reducerea masivă a cheltuielilor bugetare, domnia legii? Din decembrie 1989 şi pînă azi, de cîte ori vi s-a spus că asta este, în realitate, politica de dreapta? De cîte ori i-aţi auzit pe liderii dreptei de la noi explicînd fraza respectivă? De cîte ori v-au spus că doar aşa se ajunge la piaţă liberă, adică la capitalism, iar capitalismul e singurul sistem care creează prosperitatea fără de care democraţia reală nu poate să existe, căci sărăcia hrăneşte dependenţa de pomenile statului, populismul şi, în cele din urmă, dictatura? Păi, nu prea des. Fiindcă, na, niciodată nu prea e momentul potrivit.

Uite-aşa, în loc să trecem de la comunism la capitalism, am revenit la feudalism. Care înseamnă comunism fără Marx şi Lenin pe afiş, dar cu feudali luminaţi, gen baroni, preocupaţi de justiţie socială. În acest minunat sistem, venitul nu reprezintă banii cîstigaţi de fiecare prin muncă cinstită, ci banii stabiliţi de stat. Pomeni pentru iobagi, ca să ştie cu cine să voteze: subvenţii, alocaţii, ajutoare, joburi care nu produc nimic. Iar, pentru aristocraţi, prăjituri: lefuri boiereşti şi contracte barosane, pentru ei şi familii. Din bugetul statului, obţinut prin biruri luate de la fraierii care produc ceva, doar ca să vină fiscul să le spună cu cît au voie să rămînă. Şi, desigur, din datorii. Fie către creditori externi, fie către propria naţiune, prin deficit bugetar. Cînd vine falimentul (care poate întîrzia o vreme, dar e inevitabil), de popor se alege praful, însă feudalii se simt foarte bine, în baza averilor acumulate. În rest, după ei, potopul.

Un singur lider politic a încercat să pună în practică toate cele trei elemente-cheie ale politicii de dreapta. Da, beţivul ăla, Băse. Cota unică, reducerea cheltuielilor bugetare, reforma Justiţiei. Ghinion. Iar nu era momentul. Prin tăierea cheltuielilor bugetare, sursa de alimentare a corupţiei scade, se reduc deficitul şi riscul falimentului naţional. Cu biruri mai mici, oamenii au mai mulţi bani în buzunar, producţia de bunuri şi servicii se dezvoltă, apar noi locuri de muncă, şomajul scade rapid. Sectorul privat poate absorbi personalul disponibilizat de la stat, unde angajaţii consumă bani fără să producă mare lucru. Înmulţirea locurilor de muncă productive înseamnă mai mulţi contribuabili, deşi impozitele scad, sînt mai mulţi bani pentru cheltuielile bugetare indispensabile, începînd cu plata pensiilor. Iar o Justiţie cinstită opreşte jafurile. Face dreptate, nu împarte favoruri şi reglează conturi. Poporul iese din iobăgie, feudalii rămîn fără privilegii. Cui îi trebuie aşa ceva?

Băsescu, cetăţeanul care a încercat să împiedice falimentul prin unica soluţie realistă – care e de dreapta, e capitalismul real, nu fictiv –, normal că trebuia oprit. Mai exact, lăsat să vorbească singur. De pildă, chiar şi de partidul lui. Feudalismul e mai bun. Nu cumva să înţeleagă iobagii că pot fi liberi. Nu cumva să afle, exact, şi cum anume. Nu de alta, dar unii şi-ar putea asuma riscul de-a trăi mai bine alegînd altceva decît pomana statului. Periculos. Mult mai comod e să zici că eşti de dreapta şi să fii de stînga. Să dai şi tu pomeni la iobagi şi prăjituri la aristocraţi, să ridici birurile vorbind de justiţie socială, să taci cînd alţii spun, mereu, că dreapta înseamnă nazism, fascism, rasism, sălbăticie şi exploatare. Nu clasa de mijloc clar majoritară, nu prosperitate, nu lege, nu libertate. Şi să te asiguri că stai bine cînd vine prăbuşirea: fie gata să pleci spre zări mai senine, fie gata să treci de partea poporului, ca să faci Uzinele Poporului, Agricultura Poporului, Băncile Poporului, Presa Poporului şi tot ce trebuie.

Sîntem o ţară în catastrofă demografică (uitaţi-va la rata fertilităţii), abandonată de peste trei milioane de cetăţeni, în marea majoritate din populaţia activă, cu salarii de mizerie, cu pensiile în criză, cu medicina în criză, cu învăţămîntul în criză, cu datorii uriaşe la creditorii externi şi strict dependentă de generozitatea occidentală. Toate acestea sînt, exclusiv, roadele politicii de stînga, în peste doua decenii de grijă feudală faţă de om, prin eforturile statului. În aceste condiţii, fireşte că nici în această campanie nu era momentul ca liderii autodeclaraţi de dreapta să vă explice pe înţeles, de dimineaţă pînă seara, ce-i aia dreapta şi care sînt avantajele. În special, faptul că e singura variantă de bun-simţ. Pornind de la fraza esenţială. Dar, vedeţi, n-aţi fi priceput. N-aveţi nivelul necesar, sînteţi manipulabili, propaganda taberei adverse e prea puternică. Mai bine fără complicaţii. Ignoranţa e fericire. Lasă, că mai dă UE nişte bani şi ne scoatem. A, să nu uit: Jos Băsescu!

Ce nenorocire s-ar fi întîmplat dacă PDL, PNȚcd și PFC se constituiau într-o alianță politică, înregistrată la Tribunal, anunțînd în același timp că după alegeri cele trei partide vor fuziona?

Ce catastrofă s-ar fi abătut asupra țărișoarei dacă alianța politică (preferabil să aibă orice nume, mai puțin ARD) venea cu un program de guvernare de dreapta?

Ce dezastru s-ar fi ivit la poarta nației dacă noua alianță politică anunța public că-l susține pentru funcția de premier pe X?

Ce apocalipsă venea dacă noua alianță politică anunța pe Mihai Răzvan Ungureanu drept candidat la prezidențiale?

Ce cutremur ne îngropa sub dărîmături dacă liderii noii alianțe acceptau deciziile Comisiei Macovei?

Ce inundație devastatoare îneca poporul votător dacă candidaturile erau stabilite în așa fel încît să se adune cît mai multe voturi și să nu se refuze lupta în colegiile mari iar liderii noii alianțe a dreptei nu refuzau lupta fugind în colegii comode?

Ce uragan ne călca dacă noua alianță politică venrea cu un proiect de modificare a Constituției?

Ce pată de petrol se așternea peste Dîmbovița dacă liderii alianței politice a Dreptei susțineau public, vocal statul de drept și anunțau că exclud orice alianță cu inițiatorii și purtătorii de drapel ai loviturii de stat din vară?

Să le reluăm:

• alianță politică înregistrată la Tribunal, fuziune și un singur partid post-alegeri
• program de guvernare de dreapta
• candidat de premier anunțat public
• candidat prezidențial anunțat public
• reguli de integritate respectate
• luptă pentru fiecare vot și concentrare pe colegiile cu mulți alegători
• proiect de modificare a Constituției
• politică de alianțe parlamentare și luptă pentru statul de drept

Adică, și mai pe scurt:

• proiect politic
• proiect doctrinar
• proiect guvernamental
• proiect prezidențial
• proiect etic
• proiect electoral
• proiect constituțional
• proiect parlamentar

Cum și cît a realizat ARD din aceste proiecte?

PROIECT POLITIC

ARD este alianță electorală înregistrată la BEC, al cărui unic scop este participarea la alegeri. Este, în fapt, o listă comună pe care participă la alegeri mai multe partide. Liderii ARD nu ne-au spus ce se va întîmpla după 9 decembrie. Cele 3 partide se vor constitui într-o alianță politică? Vor fuziona? Va merge fiecare pe drumul său?

Punctaj:

Dacă anunțul fuziunii unui unic partid de dreapta, un proiect politic vizionar și ambițios, ar reprezenta reperul maximal, adică realizarea în proporție de 100% a proiectului iar constituirea unei alianțe politice înregistrată la tribunal am putea-o încadra la 75%, pentru o alianță electorală fără perspective, al cărui unic scop e participarea în alegeri și al cărui viitor este în totală ceață, nu putem acorda mai mult de 15%.

PROIECT DOCTRINAR

Programul de guvernare este un monument al incoerenței și al stîngismului. Pot fi considerate măsuri de dreapta scăderea fiscalității (scăderea cotei unice de la 16% la 12%) și scăderea CAS cu 5%. Culmea este că adversarul de stînga al ARD, USL-ul, are prevederi asemănătoare în program (scăderea fiscalității de la 16% la 12% și 8%) și scăderea CAS cu 5%. În același timp și USL și ARD promit creșterea salariului minim pe economie, o măsură clar stîngistă. ARD mai promite că va crea două noi instituții în administrația centrală, Ministerul Competitivității și Consiliul Planificării (are un nume ceva mai pretențios). Tot ARD promite că va obliga firmele private să crească salariile angajaților, una dintre cele mai sinistre prevederi dintr-un program electoral de guvernare. Această promisiune nu este prezentă în programul USL.

Punctaj:

Scăderea cotei unice și a contribuțiilor sînt contrabalansate de creșterea salariului minim, de crearea Ministerului Competitivității și a Consiliului Planificării și de măsura obligării firmelor private de a crește salariile angajaților. Lipsa oricăror măsuri de dreapta în domeniile sănătății și educației este deasemenea un neajuns. Un alt minus al programului este prezența generalităților ”să fie bine și toată lumea să prospere”, multe dintre ele, cu clare accente stîngiste. Dar programul compensează prin mărime. E atît de lung încît   mă gîndesc că prin sutele de mii de cuvinte se ascund și marile măsuri de dreapta. Astfel, în ceea ce mă privește, pornesc de la prezumția de citire neatentă a respectivului document. 20% scăderea cotei unice plus 10% scăderea contribuțiilor plus 5% potențiala prezență a unor misterioase măsuri de dreapta în program. Minus 10% prezența în program a aberantei prevederi privind obligarea firmelor private de a crește salariile angajaților. Prezența în programele candidaților din teritoriu a unor prevederi aberante (naționalizarea OMV, taxa de solidaritate, un nou Cod al Muncii, ”favorabil angajaților”, mai scade 5% din punctaj. Astfel, ajungem la 20%.

PROIECT GUVERNAMENTAL

Singurul nume vehiculat pentru poziția de prim ministru din partea ARD este Adriean Videanu. Însă nu există o poziție oficială a ARD, asumată electoral. E doar un nume amintit de Vasile Blaga într-un interviu. Nu cunoaștem numele viitorilor miniștri ai ARD, nici măcar a celor care vor ocupa portofoliile cele mai importante (Justiție, Externe, Apărare, Sănătate, Educație, Interne). În eventualitatea unor negocieri pentru formarea guvernului, îi va susține ARD pe Monica Macovei la justiție, pe Funeriu la educație, pe Cristi Diaconescu la externe? Nu știm.

Punctaj:

Nu există așa ceva. 5% pentru menționarea unui nume ca posibil premier (numele lui Videanu într-un interviu dat de Vasile Blaga). Absența numelor serioase (Macovei, Funeriu, Cristi Diaconescu etc) reprezintă un neajuns major. Rămînem la 5%.

PROIECT PREZIDENȚIAL

Este pregătit ARD pentru alegeri prezidențiale anticipate? Dacă Băsescu este suspendat în decembrie sau ianuarie, iar în februarie sau martie se vor ține alegeri prezidențiale anticipate, care este candidatul la prezidențiale ale Dreptei?

Punctaj:

Băsescu poate fi suspendat oricînd iar în maxim trei luni de la suspendare avem alegeri prezidențiale anticipate. Lipsa oricărei viziuni de viitor, a unui proiect de lungă durată și absența oricărui plan în cazul demiterii actualului președinte, reprezintă o trădare a electoratului de dreapta, a celor care cred în apartenența României la Vestul civilizat, care cred în justiție și în statul de drept. Este cea mai iresponsabilă și impardonabilă eroare a ARD. 1% (aș fi pus zero dar nu-mi dă voie pluginul de review)

PROIECT ETIC

ARD a adoptat un set de reguli de integritate pe care s-a angajat în fața electoratului să le respecte la stabilirea candidaților pentru Parlament. În scopul acesta, a format o Comisie, condusă de Monica Macovei, fost ministru al justiției, simbolul luptei pentru reforma justiției și împotriva corupției. ARD nu și-a respectat propriile reguli. A încălcat angajamentul pe care și l-a luat în fața alegătorilor. E un caz mai rar întîlnit. De obicei, politicienii își încalcă promisiunile după ce sînt aleși, nu înainte. ARD nu a așteptat nici măcar să treacă alegerile pentru a-și încălca promisiunile. Acest fapt vorbește de la sine despre cîtă încredere inspiră ARD alegătorilor și cît preț pune pe propriile promisiuni.

Punctaj:

Prezența unor asemenea reguli și a unei comisii conduse de Monica Macovei merită salutată. Nerespectarea regulilor, a deciziilor comisiei și a angajamentului luat în fața alegătorilor anulează însă intenția inițială. Din 36 de candidați care nu au trecut de Comisia Macovei, 23 candidează totuși. Adică 64%. Doar 36% din cei respinși de Comisia Macovei nu se află pe listele ARD. La procentajul ăsta adăugăm intenția inițială, încă 10%. Astfel, ajungem la 46%.

PROIECT ELECTORAL

ARD a preferat să găsească safe heaven-uri pentru liderii săi și camarila acestora. A lăsat de izbeliște colegiile mari, în care s-ar fi putut aduna voturi (sistemul e proporțional și fiecare vot contează). Nu a încercat să contracareze liderii USL cu contracandidați puternici.

Punctaj:

Toți liderii au fugit în colegii călduțe, în condițiile în care colegiile călduțe pentru ARD sînt extrem de puține. Liderii și strategii ARD ar fi trebuit să aibă în vedere două aspecte extrem de importante: 1) fiecare vot contează în condițiile în care sistemul de vot este proporțional. 2) În condițiile primei electorale (care va cîntări decisiv și care poate crește numărul de parlamentari și duce USL la 60% din mandate în Parlament) ARD trebuia să se concentreze pe colegiile în care USL poate lua 50% și în care sînt șanse de luptă. Astfel, în colegiile ușoare, acolo unde cîștigă oricum structura locală de partid, trebuiau lăsați candidații mai puțin cunoscuți, tineri, iar în colegiile grele, de luptă, trebuia să meargă liderii și să lupte pentru fiecare vot și pentru a evita cîștigarea colegiilor respective de către USL cu peste 50%) 3) Fuga și lașitatea liderilor are efecte devastatoare asupra moralului militanților și simpatizanților, care se simt trădați, părăsiți. Prezența unor politicieni noi în politica de nivel național în cursa electorală, pe listele ARD, chiar dacă marea lor majoritate în colegii neeligibile, așa cum sînt Mihai Răzvan Ungureanu, Adrian Papahagi, Teodor Baconschi, Gabriel Biriș, Marilena Lăcătuș, Andrei Volosevici sau Mihail Neamțu e un plus pentru ARD. Strategie catastrofală și iresponsabilă, punerea interesului personal înaintea interesului politic al ”Dreptei” (culmea e că aceeași lideri acuză, prin trepăduși, comentatorii și militanții că pun propriile rezerve și orgolii intelectuale deasupra interesului ”Dreptei”, însă nu am văzut ca comentatorii și militanții să tacă mîlc sau să fugă în concediu astă vară sau să fugă într-un colegiu călduț din Timiș acum), prezența în colegiile eligibile a camarilei grupării Blaga-Videanu, demobilizarea, prin fuga lașă a liderilor, impresia generală de blat, de aranjament între ARD și USL, de trădare a militanților și simpatizanților Dreptei înseamnă un minus de 90%. 10%, pentru prezența unor nume noi și onorabile pe listele de candidați (de remarcat campaniile bune ale lui Papahagi și Baconschi).

PROIECT CONSTITUȚIONAL

ARD nu are un proiect constituțional. Nu am auzit nici măcar păreri despre cum ar trebui să arate noua Constituție. ARD vrea regim prezidențial, semi-prezidențial plin, parlamentar, monarhie? Dorește ARD eliminarea din Constituție a referirilor la statul social? Nu știm nimic.

Punctaj:

Nu există un proiect constituțional, prezentat alegătorilor. Reacția, timidă, ce-i drept, împotriva aberației anunțată de Victor Ponta (suspendarea Constituției de către două treimi din parlamentari) se punctează însă la plusuri. Pe de altă parte, istoria PDL în materie de susținere a modificărilor constituționale nu ne îndeamnă la optimism. 20%

PROIECT PARLAMENTAR

ARD a anunțat, prin vocea sa cea mai autorizată, liderul de facto al Dreptei, Vasile Blaga, că agrează o alianță cu PNL. Mai mult, Vasile Blaga a garantat că va face o ofertă PNL după alegeri, fără a pune niciun fel de condiții prealabile (astfel, mesajul ARD e că se va alia cu PNL chiar dacă în fruntea acestuia rămîn autorii loviturii de stat din vară, autori care se confundă cu întreaga conducere a partidului; deasemenea, știm că ARD nu va pune PNL condiții privind atitudinea față de statul de drept, de lovitura de stat din vară, față de justiție).

Punctaj:

Anunțarea unei politici de alianțe, bazată însă nu pe principii, cu inamicul statului de drept, cu jumătatea extremistă a USL, are efecte devastatoare din punct de vedere electoral. Dacă existența unui proiect parlamentar, care poate duce la crearea unei coaliții majoritare, este în sine un fapt pozitiv, absența principiilor, a condițiilor prealabile (condiții de principiu) și identitatea aliatului intră la minusuri. Deasemenea, tot la minusuri intră și probabilitatea realizării unui astfel de proiect parlamentar. Alianța cu PNL este împotriva principiilor pentru care pretinde că luptă ARD (cele mai importante dintre ele: apărarea statului de drept și a justiției) și are șanse de realizare extrem de scăzute. Dacă notăm cu 40% existența proiectului, cu 30% respectarea principiilor și cu 30% posibilitatea de realizare, ajungem la un scor final de 40%.

Scriam în 10 noiembrie 2008, în plină campanie electorală:

”Plebiscitarea actualei componenţe a conducerii unui partid nu-l ajută să se reformeze ci doar să rămână încremenit în proiect iar actualii lideri să fie validaţi, blocând astfel o posibilă schimbare în interiorul partidului pentru încă 4 ani.”

– în comentarii la articolul Mesaj pentru galeriile PSD, PNL, PD-L (de care e plin netul)) (uitasem că oroarea mea de spălați pe creier și trepăduși isterici e atît de veche)

Iar în 30 noiembrie 2008, a doua zi după alegeri, scriam:

A fost ultima oară cînd am votat cu ochii închişi, de frica PSD-ului. PDL nu merita votul meu, Blaga şi Sulfina Barbu nu meritau votul meu. Am votat cu greaţă şi fără nicio convingere. Dar a fost ultima oară.

(Ce ar trebui să facă PDL)

Astăzi, în 23 noiembrie 2012, ”Dreapta” este într-o situație infinit mai proastă decît în 1992, 1996, 2000, 2004 sau 2008. PNL a fost înghițit de PSD, la inițiativa lui Tăriceanu, finalizată de Antonescu iar ceea ce părea a fi înlocuitorul PNL pe partea dreaptă, fostul PD-FSN, s-a dovedit că nu este decît un FSN, prin lideri, doctrină, mentalitate și activ de partid. Astăzi ”Dreapta” este condusă de  foști deputați și prefecți FSN împreună cu mafia aferentă.

Niciodată ”Dreapta” nu a fost atît de stînga. Astăzi, programul de guvernare al ”Dreptei” și programele candidaților acesteia sînt mai la stînga decît stînga însăși. În programul ARD găsim poate cea mai sinistră idee care le-a putut veni politicienilor români, și anume obligarea firmelor private de a mări salariile angajaților (în fapt, un fel de pre-naționalizare), în programele candidaților ARD găsim naționalizarea OMV, schimbarea actualului Cod al Muncii, care este ”nefavorabil angajaților” cu unul favorabil și multe alte enormități, populisme, stîngisme agresive sau pur și simplu propuneri absurde sau ridicole. Liderii ”Dreptei” astăzi sînt Vasile Blaga,, Adriean Videanu, Cezar Preda, Stănișoară sau Boureanu. Iar candidații la deputăție în București care au primit colegii eligibile se numesc Gheorghe Udriște (fost director Metrorex, pedelist din gruparea Videanu-Manțog), Constantin Cerbulescu (fost președinte ANPC), Costică Canacheu sau Mircea Raicu, feseniști originali, autentici, din 1990.

În același timp, cele mai ”luminoase” propuneri ale ”Dreptei” (în fapt, doar visele rușinoase ale unor neputincioși fără idei, fără convingeri și fără speranță) se numesc Călin Popescu Tăriceanu sau Mircea Geoană. În halul ăsta  de umilință și ridicol a ajuns ”Dreapta”. Tăriceanu nu e numai prim ministeriabil, e și prezidențiabil. De Geoană încă n-am auzit dar sînt convins că ideea asta genială și malefică se zbate în întunericul minții vreunui lider sau strateg al ”Dreptei”. Nu știu în întunericul minții cui, că-s mulți lideri ai dreptei prin capul cărora suflă vîntul și tronează întunericul.

Pentru cine a uitat, Călin Popescu Tăriceanu este cel care  a dus PNL în brațele PSD, este cel care a rupt Alianța DA din cauza justiției, este cel care i-a cerut Președintelui Băsescu să intervină în justiție, este cel care a cerut plecarea Monicăi Macovei din guvern (atunci, actualul lider al ”Dreptei”, Vasile Blaga, a fost de acord, însă au intervenit Băsescu și Boc care au zis că justiția este nenegociabilă și au preferat să retragă PD de la guvernare), este unul dintre cei care au inițiat suspendarea Președintelui în primăvara lui 2007, este cel care i-a executat pe Mihai Răzvan Ungureanu și Ionuț Popescu, este cel care a inițiat una dintre cele mai iresponsabile mișcări de politică externă ale României, retragerea intempestivă din Irak, este cel care a condus cea mai iresponsabilă guvernare postdecembristă, în anul electoral 2008, care a crescut cel mai mult numărul angajaților statului și care a lăsat gaura imensă din sistemul de pensii (o bombă cu efect continuu – creșterea pensiilor s-a făcut procentual din salariul mediu, Curtea Constituțională a decis că nu pot fi scăzute, ceea ce înseamnă că pensiile vor crește de fiecare dată cînd crește salariul mediu, pînă la colapsul final al sistemului de pensii, avem anual deficit de 3-4 miliarde de euro, și vom avea întotdeauna, căci nivelul pensiilor ca procentaj din salariu nu va putea  fi scăzut niciodată – singura soluție este creșterea contribuțiilor). Tot Tăriceanu este cel care a sprijinit activ și vocal lovitura de stat din vară. Este de neînțeles cum speranțele ”Dreptei” se îndreaptă spre unul dintre personajele politice care au făcut cel mai mult rău României în ultimii 23 de ani. Dacă proiectul reformist a fost blocat și a mers pe avarie în ultimii 6 ani este în primul rînd din vina lui Tăriceanu. Nu a lui Ponta sau Antonescu. Apropo, acum cîțiva ani, Ponta și Antonescu erau și ei mari speranțe ale ”Dreptei”. Cred că mai țineți minte, cînd Tăriceanu cerea retragerea trupelor românești din Irak și Antonescu juca rol de rebel, nefiind de acord cu șeful lui de partid, cu ce evlavie era pomenit numele lui Crin în cercurile ”Dreptei”. Cred că mai țineți minte, cînd Geoană era răul absolut, în toamna lui 2009, cum Ponta era considerat, tot în cerculețele triste dar fără imaginație, ale ”Dreptei”, o mare speranță politică de anvergură democratică și europeană.

Mircea Geoană, valetul lui Vântu, este, la rîndul lui, unul dintre cele mai sinistre personaje politice ale României, deși fața de prost îl face să pară mai puțin sinistru. Ca și Tăriceanu, Geoană e prost, deși pare sclipitor în comparație cu Tăriceanu (vorbește cît de cît corect limba română, ceea ce nu se poate spune despre Tăriceanu), însă compensează prin ambiție. Și ar face orice ca să-și satisfacă ambițiile. Uite o idee bună pentru liderii și strategii ”Dreptei”: Geoană nu a renunțat la visurile prezidențiale, Vântu e în pușcărie, deci nu sînt riscuri, așa că-l puteți pune candidat al ”Dreptei”, dacă Tăriceanu nu vrea sau, mai degrabă, nu poate.

Și astfel, în 2014, vom vota nu răul cel mai mic, ci, așa cum foarte bine spunea Nedormitul acum ceva timp despre ARD, răul cel mai prost.

Și totuși, cum am ajuns în situația disperată în care marile speranțe ale ”Dreptei”, prim ministeriabilii și prezidențiabilii ”Dreptei” sînt Tăriceanu și Geoană? Nu mai vorbesc de Crin Antonescu, și el o speranță ascunsă a ”Dreptei”, numai că e cam sărit de pe fix, e pe cai mari, plin de ei și nu prea stă la negocieri, deși se îmbujorează cînd îi pupă Blaga inelul. Spre deosebire de Tăriceanu și Geoană, doi refuzați ai USL, două rebuturi politice, care sînt dispuși să intre pe calul lui Alexandru cel Mare în Babilonul Dreptei, în timp ce Blaga și echipa (feseniști și valeții din dotare, unii cu nume sonore, cv puternic și imagine bună, dar fără coloană vertebrală) le aștern la picioare petale de trandafiri (doar vorbim de urmașul FSN).

De ce am ajuns în situația în care, pentru PDL, opoziția nu mai este o variantă demnă de luat în seamă? Pe șest, în șoaptă, în discuții private, toată lumea bună spune asta: ”Pentru PDL opoziția nu este o soluție. Este exclus.” ”De ce?”, fac eu pe prostul. ”Fiindcă PDL se desființează în cîteva săptămîni de la intrarea în opoziție.” Dacă vă uitați la numele parlamentarilor ARD aflați pe locuri eligibile și faceți și niște simulări pe datele din 2008 coroborate cu cele din 2012 veți vedea că probabil 99% dintre ei vor fi pedeliști, veți vedea că dintre liderii ”de vitrină” doar Papahagi intră fără emoții în Parlament, MRU probabil intră și el, dar cu emoții mari, Neamțu nu intră, Biriș nu intră, iar la Pavelescu mi-a fost lene să fac simulare. Și nu vor fi orice fel de pedeliști. Majoritatea vor fi pediști din gruparea Blaga-Videanu, genul cărora le pute ”Dreapta”, au oroare de justiție, o urăsc cu pasiune pe Macovei și cu resentiment și năduf pe Băsescu, și care au intrat în politică doar pentru bani de la buget, licitații trucate, trafic de influență, mită și funcții pentru rude. În momentul în care PDL nu intră la guvernare, toți aceștia vor fugi la USL, care mai prind locuri. PDL, mai bine zis PD, este partid de pradă. La fel ca și PSD sau PNL, principalul său rol este de a sifona bugetul și de a colecta taxe de protecție de la firmele private.

Și totuși, de ce ”Dreapta” a involuat în loc să evolueze în acești ani? Dacă-l eliminăm pe Băsescu din peisajul ultimilor 12 ani, nu ma rămîne nimic. Poate doar onestitatea lui Boc și justițiarismul Monicăi Macovei. Și ca atît.

Electoratul captiv și votul util. Aici e cauza dezastrului în care a ajuns ”Dreapta”. De fiecare dată, la fiecare rundă de alegeri, întreaga responsabilitate a căzut pe umerii ”electoratului de dreapta”. În fiecare campanie electorală, politicienii au fost degrevați de orice responsabilitate. ”Sînt tîmpiți, sînt hoți, sînt mafioți, sînt mincinoși, dar tu ești responsabil și nu ai ce face, trebuie să-i votezi. Numai un trădător și iresponsabil nu i-ar vota. Tu ești vinovat de tot răul! Vrei să se prăbușească cerul pe noi din cauza ta? Dacă ei sînt așa cum sînt, tu, ca om inteligent și responsabil, ca votant de dreapta, informat și cu studii și cu bani și dat dracului, trebuie să-i votezi. Ei, fiind iresponsabili, nu sînt vinovați.”

Astfel, se elimină orice alegere. Votul se dă o dată pentru totdeauna. În mod normal, acțiunile partidelor și politicienilor ”Dreptei” ar trebui să influențeze comportamentul electoral al simpatizanților ”Dreptei”, comportament care, la rîndul lui, ar trebui să influențeze acținile partidelor și politicienilor ”Dreptei”. La noi acest lucru nu se întîmplă. Politicienii ”Dreptei” sînt din ce în ce mai de stînga, mai mafioți și mai feseniști, din ce în ce mai iresponsabili, lacomi și nepăsători, în timp ce comportamentul simpatizanților ”Dreptei” rămîne același, din patru în patru ani. Intelectual, etic și doctrinar, ”Dreapta” anilor 90 era cu ani-lumină peste așa-zisa Dreaptă a anului 2012. Lucrurile au evoluat în societatea românească, atît cît au evoluat, din cauza intervenției occidentale (Statele Unite plus marile puteri europene) și, mai ales, din cauza accidentului numit Traian Băsescu. Căci, ne place sau nu, Traian Băsescu este cel mai fericit accident politic al României.

Bazîndu-se pe sperietoarea FSN, PSD sau USL, ”Dreapta” nu numai că nu s-a reformat, nu numai că nu a evoluat, dar nici măcar n-a încremenit în proiect. ”Dreapta” s-a întors la maimuță. Căci cum altcumva poate fi definită întoarcerea speranțelor dreptei spre feseniști ca Blaga sau Videanu sau spre figuri ridicol-sinistre ca Tăriceanu sau Geoană sau transformarea PNL în cel mai extremist partid românesc post-decembrist, partid față de care PSD pare o adunătură de ardeleni sub sedative?

PNL a fost distrus ca partid nu de Tăriceanu, cel care a dus primul partidul către stînga, nici de Antonescu, cel care a desăvîrșit opera lui Tăriceanu, ci de militanții săi și de electoratul captiv, de mentalitatea de galerie cu steag dar fără principii, de lașitățile eșalonului 1, 2, 3 și 4, de lașitățile militanților și simpatizanților. Au înghițit orice și au acceptat orice. PDL a pățit la fel.

Trebuie totuși să fim cinstiți și să remarcăm că ”Dreapta”  a pus ceva carne pe ea în 20 de ani, de la Coposu la Blaga.

Ce se va întîmpla în 2014? ”Dreapta” speră că i se va permite să susțină candidatul PNL la alegerile prezidențiale, în schimbul accesului la buget și funcții în următorii doi ani. Indiferent cum se va numi acesta, Crin Antonescu sau Călin Popescu Tăriceanu. De fapt, nu e chiar o speranță. E visul unei disperări.

Dacă ”Dreapta” îl va sprijini pe Tăriceanu contra lui Antonescu, Tăriceanu va fi răul cel mai mic iar Antonescu răul absolut. Dacă ”Dreapta” îl va sprijini pe Crin Antonescu împotriva lui Oprescu, Crin Antonescu va fi răul cel mai mic iar Oprescu răul absolut. Dacă, prin absurd, Oprescu va accepta să fie candidatul ”Dreptei”, atunci Oprescu va fi răul cel mai mic și Crin Antonescu răul absolut. Va conta pentru simpatizanții ”Dreptei”? Nu. Electoratul ”Dreptei” este mai captiv chiar decît electoratul PSD și nu se va dezminți nici de această dată. Se va încolona ca de obicei și va merge să-l voteze pe răul cel mai mic Crin Antonescu împotriva răului absolut Sorin Oprescu. Sau se va încolona și va merge să voteze răul cel mai mic Sorin Oprescu împotriva răului absolut Crin Antonescu.

Cum vor reacționa alegătorii ”Dreptei” cînd le va fi prezentat răul cel mic Călin Popescu Tăriceanu, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Relu Fenechiu, Eugen Nicolăescu, Varujan Vosganian sau Norica Nicolai? Se vor încovoia, ca de obicei, își vor scoate creierul din priză, cei care au ce scoate, cei mai nervoși își vor relua spumele de campanie de la gură, iar cei mai energici vor începe să bată din ușă în ușă și să umple blogurile, rețelele sociale și internetul în general de mesaje de adorație  față de noul rău cel mai mic. Și evident, de nelipsitele photoshopuri în care chinuie și maimuțăresc dizgrațios umorul și creativitatea. În 2016 se va întîmpla la fel.

Ce motive ar avea partidul sau partidele de dreapta să se reformeze, să se schimbe, să se înnoiască, să evolueze? Niciunul. Din moment ce electoratul de dreapta este captiv și imobil, fără să reacționeze sau sancționeze în vreun fel partidele de dreapta, acestea nu au nicio motivație pentru schimbare. Dar dacă partidul sau partidele de dreapta involuează, se mută tot mai mult spre stînga, refuză orice doctrină, orice etică, fără ca electoratul să reacționeze în vreun fel? Nu este aceasta o încurajare pentru politicieni să persevereze în rău?

Cît timp ”Dreapta” e la guvernare, nu poate fi criticată, fiindcă e la guvernare și responsabilitatea guvernării nu-i permite să se ocupe de prostii doctrinare sau să ia măsuri de dreapta. Este și așa atacată de opoziție, nu mai are nevoie și de atacuri din interior.

Cît timp ”Dreapta” e în opoziție, nu poate fi criticată, căci este absurd să critici opoziția și oricum e amărîtă, și demoralizată și vai de capul ei și are nevoie de încurajări, nu de critici.

Înainte de alegeri ”Dreapta” nu poate fi criticată fiindcă chiar nu e momentul, fiindcă s-ar putea să piardă alegerile din cauza demobilizării și muniției pe care criticile o dau adversarului.

După alegeri ”Dreapta” nu poate fi criticată. Dacă a cîștigat, de ce să criticăm înainte să vedem de ce e în stare. Dacă a pierdut, de ce o criticăm cînd e căzută la pămînt și demoralizată. Mulți viteji se arată după război. ”Dacă sînteți așa deștepți, de ce n-ați zis chestiile astea înainte? Acum le spuneți, cînd e prea tîrziu?”

În concluzie, critica nu este oportună niciodată. Sancțiunea prin vot, Doamne ferește, nici atît.

Ești nebun? Cît de iresponsabil poți să fii să nu votezi cu ai noștri? E ca și cum ai vota cu ai lor. Vrei să iasă ai lor? Îți dai seama că țara crapă din cauza ta? Da, sînt mafioți, sînt hoți, sînt mai populiști și mai stîngiști decît stîngiștii. Dar sînt ai noștri. Și sînt un pic mai puțin răi decît ai lor. Și chiar dacă sînt identici cu ai lor, tot cu ai noștri trebuie să votezi. De ce? Pentru echilibrarea răului. Fiindcă votanții lor n-au probleme de conștiință, ca voi, ăștia sclifosiții. Și se duc la vot disciplinați și votează răul lor. Și, uite așa, dacă noi facem pe sclifosiții, se va produce un dezechilbru între răuri. Da, răul lor nu e mai rău decît răul nostru, dar e mai puternic. Înțelegi? Și chiar dacă răul nostru ar fi un pic mai rău decît răul lor, avînd în vedere că are ghinion de fani sclifosiți și moftangii care că cîr că mîr c-o fi c-o păți, că n-aș cam vota, care-și pun probleme, așa, ca tine, ar fi un rău dezavantajat și am ajunge iarăși la dezechilibru. Un rău mai mic, sprijinit de votanți disciplinați, va sta mai mult la putere decît un rău mai mare, și deci va deveni mai periculos. Deci, chiar dacă ai noștri reprezintă răul cel mare, pentru a contracara forța electorală a celorlalți, sîntem obligați, ca indivizi responsabili, să votăm răul cel mai mare, întru echilibrarea scenei politice.

Acesta e argumentul galeriilor și al celor care gravitează în jurul vreunui partid politic. Votul devine obligatoriu, alegerea interzisă, critica devine crimă iar cenzura și minciuna devin regulă. Fiindcă așa trebuie, fiindcă așa e oportun. Ni se cere să votăm ”Dreapta” pentru că altfel, absența noastră de la vot ar însemna un vot pentru ”Stînga” și împotriva statului de drept. Însă, pe de altă parte, ni se cere să votăm ”Dreapta” pentru a se alia cu cea mai extremistă  parte a ”Stîngii”, cu cea care s-a situat cel mai vehement împotriva statului de drept și justiției. Dacă stați acasă, dați un vot indirect stîngii și împotriva statului de drept, așa că mai bine veniți și votați direct stînga și împotriva statului de drept. Culmea e că cetățeni presupuși inteligenți acceptă argumentul ăsta și sînt dispuși, de dragul steagului fără principii, să voteze direct pentru stînga și împotriva statului de drept.

Dacă în programul ”Dreptei” găsim una dintre cele mai sinistre idei ale politicienilor români din ultimii 20 de ani, așa cum este obligarea firmelor private să crească costurile salariale în funcție de profit, trebuie să ne facem că nu vedem și nu auzim. De vorbit nici nu se pune problema. Și ajungme astfel în situația în care oameni care se presupune că ar avea cît de cît coloană vertebrală, tac mîlc, fac pe proștii sau chiar reacționează violent cînd le pui în față oglinda propriei minciuni și lașități. Dar este o minciună și o lașitate oportune, acceptabile, nu-i așa? Sincer să fiu, mă bucur să fiu contemporan acestor stîlpi intelectuali și morali ai societății acum, în 2012, și nu în 1957, 1949 sau 1941. Nu zic 1986, că atunci chiar eram contemporan cu ei. Și aveau tot atîta coloană vertebrală cît au și azi. Adică canci, vorba unui film.

Nu mai vorbesc de tăcerile penibile care s-au așternut peste susținătorii ”Dreptei” de cînd Blaga a început să-i facă curte lui Crin Antonescu.

Veți spune că nu e grav, e doar o prostioară pusă de niște tîmpiți în programul ”Dreptei” și nu contează prea mult. Exact. Acesta e și motivul pentru care răsuflu ușurat că sînt contemporan în 2012 cu astfel de personaje, nu în 1956.

Apropo de stîngismele sinistre din programul ”Dreptei”, am auzit următoarea justificare: ”Lasă, domne, că nu citește nimeni rahatul ăla de program.” Păi dacă nu-l citește nimeni, de ce nu l-au făcut de dreapta? Dacă nu-l citește nimeni înseamnă că el nu e făcut cu gîndul la public și conține ideile și convingerile de dreapta cele mai intime ale politicienilor ”Dreptei”. Dacă era făcut să fie citit de publicul larg, atunci puteam spune că a mai fost periat pe ici, pe colo, s-au mai băgat niște mici populisme (mă rog, nici asta nu e scuzabil absolut deloc, dar, hai să trecem peste asta, în condițiile în care în lumea lor orice e scuzabil, chiar și altele mai rele), unele chestii au mai fost îndulcite și așa mai departe. Dar chiar și așa ieșea un program de dreapta ceva mai soft, pentru public. Însă programul ”Dreptei” nu este nici hard, un autentic program de dreapta, onest, făcut după convingerile politicienilor și ideologilor ”Dreptei”, nu este nici soft, îndulcit pentru publicul larg. Asta, dacă pornim de la premisa că întotdeauna publicul larg e de stînga – ceea ce e o prostie și o scuză tembelă a politicienilor de stînga care au ocupat dreapta deoarece nu mai avea loc dincolo. Și ca să-și scuze convingerile lor intime, de stînga, dau vina pe public. Ca maneliștii și cîntăreții de muzică pop care acuză publicul că nu are gusturi. Florin Salam, Inna și Costi Ioniță ar putea cînta ca Miles Davis sau John Lurie, dar nu cîntă fiindcă nu există cerere. Blaga, Videanu și echipa ar fi de dreapta, dar nu există cerere, nu poporul de dreapta, drept pentru care ei ies pe piață cu cel mai cretin, mai sinistru și mai stîngist program de guvernare al ultimilor 23 de ani.

N–am terminat rant-ul, mai am cîteva răutăcisme pentru ”Dreapta”. Cîteva răutăcisme aparent demobilizatoare. USL nu se va rupe. PNL nu va accepta o alianță cu voi. Va lua parlamentari la bucată, că e mult mai ușor și oricum va fi greu să refuze puhoiul de aleși ai ”Dreptei” care vor descoperi la cîteva săptămîni după alegeri că dreapta autentică e lîngă Frunzăverde, Fenechiu și Dragnea. Traian Băsescu nu-l va desemna niciodată candidat pentru funcția de premier pe Tăriceanu. Pentru Băsescu desemnarea lui Tăriceanu ar fi echivalentă cu acel ”m-au învins structurile” al lui Emil Constantinescu, ar fi cea mai mare umilință posibilă, ar fi o ieșire rușinoasă din scenă. Ca să nu mai spunem că nu ar putea desemna drept premier un politician care a mai fost premier patru ani, care a dovedit deja, chiar din poziția de premier că este iresponsabil economic, că nu recunoaște și nu susține statul de drept și independența justiției. Să pui un astfel de personaj drept premier nu este cea mai elegantă ieșire din scenă a unui politician cu responsabilitate, orgoliu și care merită mai mult decît umilința de a se face preș în fața lui Tăriceanu și a intereselor ”Dreptei” pentru accesul la buget, licitații trucate, contracte cu statul și funcții în administrație. Spunea cineva: ”Tăriceanu o fi fost, în an electoral, un premier mai iresponsabil decît a fost Ponta în an electoral, dar Tăriceanu n-a dat nicio lovitură de stat. Din cîte îmi aduc eu aminte, cu cîteva zile înainte de refrendumul din 29 iulie Tăriceanu era fericit că prin demiterea lui Băsescu scăpăm de ceaușism iar după referendum îi cerea acestuia demisia. La suspendări, Tăriceanu se bate de la egal la egal cu Ponta și Antonescu iar la iresponsabilitate (fie că vorbim de decizii economice, fie că vorbim de trădarea aliaților) îi bate fără probleme. Deci mai ușurel cu Tăriceanu pe scări.

Mai e nevoie să argumentez de ce Băsescu nu-l va desemna și nu-l poate desemna premier nici pe Geoană? Nu cred.

Aud din mai multe surse că pentru ”Dreapta” de astăzi opoziția este de neconceput. Că marele partid al ”Dreptei” se va desființa dacă nu accede la putere. Că trebuie să tacem din gură și să-i încurajăm că vor ajunge la putere, vor avea acces la buget și la impunități. Dacă nu-i încurajăm, se demobilizează săracii. Nu înțeleg de ce. Nu vor avea ocazia să lupte pentru convingerile lor de dreapta, pentru capitalism, pentru Vest și pentru statul de drept și din opoziție? Ce poate fi mai mobilizator decît perspectiva luptei pentru credințele tale? Cine mă acuză că demobilizez nu știe despre ce vorbește. Cine vrea să încurajăm ”Dreapta” convingînd-o că merită să lupte, căci la final o vor aștepta banii de la buget, mita, traficul de influență, licitațiile trucate, contractele cu statul și funcțiile în administrație nu a înțeles nimic.

Dragii mei reprezentanți ai ”Dreptei”, candidați și militanți, aleși locali și membri de partid, aveți nesperata ocazie de a lupta pentru convingerile voastre, de a lupta pentru ceea ce credeți. Trăiți vremuri interesante și eroice. Nu aveți nicio șansă de a ajunge la guvernare. Absolut niciuna. Bugetul, mita, licitațiile trucate, contractele cu statul și taxele de protecție pe care le plătesc firmele private sînt subiecte închise pentru voi. Dar sînt convins că nici nu vă interesează astfel de subiecte, sînt convins că credințele voastre, principiile și convingerile de dreapta reprezintă pentru voi cea mai puternică mobilizare și cea mai fierbinte încurajare.

Dragii mei reprezentanți ai ”Dreptei”, sus capul! Sînteți într-o situație win-win. Dacă ceea ce vă mînă în luptă sînt convingerile și credința în principiile ”Dreptei”, aveți ocazia să luptați și pentru ele. Cu voi alături, ”Dreapta” și statul de drept nu au a se teme.

Dacă ceea ce vă mînă în luptă sînt bugetul, licitațiile, contractele cu statul și funcțiile în administrație, porțile USL-ului sînt deschise pentru voi. Fără voi, ”Dreapta” și statul de drept nu pierd nimic, ba dimpotrivă, cîștigă.

PS. Scriam acum un an, dacă nu mă înșel, că singura șansă să se rupă USL e ca PDL să accepte să susțină candidatul prezidențial al PNL sau PSD. Am avut, ca de obicei, gura aurită cu căcat. Eu am scris-o ca pe o ipoteză exclusă și irealizabilă, însă disperarea, neputința, lăcomia, frica de pușcărie și prostia au transformat-o într-o realitate. apropo de frica de pușcărie, sînt curios care reprezentanți ai Dreptei au curajul să se ia de Mona Pivniceru și de procurorii ei. Pînă acum avem trei nume de politicieni ai ”Dreptei” care au făcut-o: Monica Macovei, Cristian Preda și Mihai-Răzvan Ungureanu (cu mențiunea că primii doi i-au cerut demisia Monei Pivniceru iar cel de-al treilea a cerut reluarea procesului de selecție). De notat că Nițu și Irimie încă au șanse să ajungă procuror general și procuror șef al DNA, avizul CSM fiind consultativ (însă Președintele este obligat să ia în considerare avizul CSM și să refuze numirea).