Aud din gura unor distinși senatori sau deputați, care își trăiesc viața mai degrabă la tv sau în consiliile de administrație ale unor societăți sau companii naționale decât în dezbateri parlamentare, că punerea în discuție a funcției d-lui Geoană abate atenția mass-media și a cetățenilor de la problemele reale ale țării. Domnilor, doamnelor parlamentari, iertată fie-mi ingerința într-o problemă atât de neinteresantă precum tranzitoria funcție de președinte de Cameră deținută de d-l Geoană, dar poate ar fi cazul ca domniile voastre să știe sau să-și aducă aminte care sunt atribuțiile reale ale Parlamentului României; sfere de autoritate a căror paletă acoperă absolut toate domeniile societății. Parlamentul adoptă bugetul, aprobă programul Guvernului, declară mobilizarea generală sau parțială, reglementează alegerile, reglementează organizarea și desfășurarea referendumului, organizează funcționarea organelor de stat precum și a partidelor politice, se ocupă de problemele apărării naționale, stabilește regimul juridic al stării de asediu și a celei de urgență, stabilește infracțiunile și pedepsele și acordă amnistii, stabilește sistemul general al impozitelor și taxelor și emisiunea de monedă, stabilește regimul proprietății și al moștenirii, stabilește regulile generale privind raporturile de muncă, sindicatele și securitatea socială, organizează învățământul, organizează administrativ teritoriul, stabilește procedurile jurisdicționale, stabilește statutul funcționarilor publici. Parlamentul numește membrii Curții Constituționale, ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, ai Curții de Conturi, cât și Avocatul Poporului. Dacă unul dintre cei doi președinți ai Parlamentului nu se poate ridica la înălțimea misiunii cu care au fost însărcinat, atunci funcția acestuia poate fi adusă în discuție și revocată, pentru ca puterea legislatvă să funcționeze normal și să nu se îndepărteze de la problemele reale ale țării. O problemă nereală este aceea ca la vreme de criză economică, unul dintre președinții celor două Camere să fie mai preocupat de zborul în Cosmos al unui cetățean român, decât de problemele reale ale societății.
Post Category → Editorial
Geneza Creştinismului românesc (IV)
Călugării Sciţi si doctrina Teopaschită
Călugării Sciţi au adus o contribuţie importantă in Hristologie in general si in cea ortodoxa in special. Acesti călugări pe care i-am descris in postarea antecedenta au formulat o doctrina cunoscuta de noi pe numele de “Doctrina Teopaschită” pentru a solutiona controversele despre natura a lui Hristos, apărute după Conciliul de la Calcedon din 451 (al IV-lea) . “Doctrina Teopaschită” a fost iniţial respinsă de ambele ramuri de Est şi de Vest a Bisericii, in timp acesta doctrina a fost acceptata şi necesitatea argumentelor ei a fost justificata in Conciliul al II-lea de la Constantinopol în 553. Conciliul de la Calcedon (al IV-lea) desi bazat pe doctrina Sfantului Chiril a ocolit unii termeni si expresii, ceea ce a produs multe nemultumiri si luari de pozitii, mai ales impotriva Epistolei lui 
Leon, care prezenta unele indoieli in ce priveste ortodoxia ei. Călugării Sciţi reactualizeaza formula: „Unus de Trinitate passus est carne – Unul din Treime a patimit in trup„. Si intr-adevar, formula călugărilor Sciiţi era deosebit de necesara. Conciliul de la Calcedon desi recunoaste unica Persoana a lui Iisus Hristos in doua firi unite in mod neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit, din actele omenesti nu se opreste decat asupra nasterii, putand crea echivocul ca, dupa intrupare, toate actele lui Iisus Hristos sunt doar ale omului. Prin formula lor, ei voiau sa arate ca si dupa intrupare subiectul persoanei divino-umane a lui Iisus Hristos este tot Dumnezeu si ca atare toate actele facute in vederea mantuirii sunt ale Lui, deci sunt specifice si savarsite prin firea pe care si-a enipostaziat-o Siesi. Dar in calea afirmarii formulei lor s-au ridicat zeci de bariere. Incepand cu episcopul lor, Paternus de Tomis, si ajungand pana la Constantinopol si Roma, toti se opuneau, invocand ca principal motiv ca aceasta nu era prevazuta de Conciliile Ecumenice, desi in realitate era perfect ortodoxa, scitii punand accent pe subiectul divin al actelor omenesti.
Cu toate stradaniile călugărilor Sciţi de a obtine aprobarea acestei formule, nu au reusit si, pentru cativa ani, se parea ca s-a asternut tacerea peste aprigile discutii purtate pe aceasta tema. Dar, in anul 527, imparatul Justinian preia formula scita si o legifereaza printr-un decret, impunand-o ca obligatorie pentru Biserica dreptmaritoare. In cele din urma, la rugamintea si explicarea lui Justinian, si papa Ioan al II-lea al Romei (532-535) aproba „formula scita” : „Unul din Treime a patimit in trup„. Intrucat pana astazi chiar unii dintre teologii ortodocsi, influentati probabil de teologii catolici care, asa cum am constatat, vazand pe cruce mai mult pe Hristos-Omul, desprins oarecum de Ipostasul divin, califica aceasta formula drept teopaschita, o preiau si ei intocmai, consideram ca necesar a demonstra ortodoxia ei, mai ales pentru faptul ca joaca un rol important in precizarea dogmei pe care o tratam, la Sinoadele Ecumenice V si VI, avand un puternic ecou chiar pana astazi in cultul si viata Bisericii Ortodoxe.
Interviu exclusiv Cristian Preda: „Aș fi oferit președinția Senatului UDMR-ului.”
Astăzi am avut o foarte interesantă discuție de o oră cu Cristian Preda. Zilele astea lucrăm la transcriere și spre sfîrșitul săptămînii sperăm să avem interviul online. Am vorbit despre dreapta, liberalism, creștin democrați și conservatori și Cristian Preda a produs o foarte bună definiție a valorii federatoare a tuturor curentelor de dreapta, una care transcende clasele sociale: respectul și cultivarea autonomiei individuale. Am vorbit despre politică și afaceri, țărăniști, puțin despre episodul recent al tentativei de schimbare a lui Geoană. Am vorbit destul de mult despre bicameralism, referendum și distorsiunile actualei culturi interne în PDL și felul în care ea e contaminată uneori de lipsă de curaj și o doză oarecare de servilism. Mai sînt și surprize și afirmații tranșante, înafară de cea din titlu. Stați pe recepție.
UPDATE: Sensul afirmației legate de UDMR e următorul: PDL ar fi trebuit să se înțeleagă cu PSD pentru un compromis în care conducerea Senatului ar fi trecut la UDMR. Era o mișcare în care toată lumea cîștiga. Se va vedea în interviu de ce. Asta pentru a nu pierde vremea cu comentarii malițioase despre faptul că Preda nu are nimic de oferit, ca persoană, UDMR-ului.
Cateva cuvinte despre neo-conservatorism
Inainte de a publica partea a treia si ultima in seria “Problematica unei drepte romanesti”, mi-as dori o scurta discutie despre neo-conservatorism. Voi incerca sa va conving ca: dreapta nu poate fi reconstruita in Romania, ea trebuie sa fie construita pentru ca faptic nu avem niste repere care pot fi reinplantate. Reperele dreptei romanesti au murit natural sau au fost asasinate in anii de comunism, in mare parte ingropate de intelectualitatea oportunista inainte de ’89 sau indiferenta dupa ’89.
Interesant si adevarat, termenul de neo-conservatorism s-a nascut in mijlocul stangii americane si fost aplicat “liberalilor americani moderni”, care au fost vazuti de stanga americana ca deviationisti spre dreapta, deoarece au sustinut utilizarea puterii economice şi militare americane pentru a aduce drepturile omului si democratia in lumea comunista si in tarile denumite “neangajate”, intr-un cuvant in dictaturile de stanga ale anilor ‘60-‘70.
Din punct de vedere socio-economic, neo-conservatorii nu se impotrivesc “statului social”, adica statului care aplica politici pentru promovarea bunăstării sociale ale unor sectoare mai slabe ale societatii; intr-un cuvant acepta politica interventionista a statului desi susţin piaţa libera si economia liberala. Irving Kristol a fost considerat fondator al mişcării neoconservatoare si “manifestul” acestei miscari a fost articolul “Mărturisirea unui Adevar, Declaratia unui Neoconservator” (Confessions of a True, Self-Confessed ‘Neoconservative) publicat in anii ’50 ai secolului trecut. Ideile lui Irvin Kristol au fost sustinute si preluate de Norman Podhoretz, editor al revistei “Commentary” intre anii 1960 – 1995. Astazi este sustinut doctrinar de William Kristol, fiul lui Irving, care a fondat “Proiectul pentru un Nou Secol American” (Project for the New American Century), proiect interesant in care am si eu onoarea sa-mi aduc modesta contributie si pe webul caruia puteti citi si analize interesante despre subiectele pe care le discutam in postarile mele aici.
Bineinteles ca vom reveni cu o analiza mai amanuntita asupra acestui curent american, care intr-un fel sau altul a stat la baza unor politici americane globale, numita simplistic “Doctrina Bush”, doctrina care a promovat si interesele Romaniei, ne-a bagat in NATO si ne-a ajutat semnificativ sa devenim membrii UE.
Veti intreba ce legatura au neo-conservatorii in general si cei americani in particular cu subiectul “dreptei romanesti”. Vorbind faptic, doua feluri de conexiuni: prima ar fi faptul ca in toate partidele politice din Romania, inclusiv PSD, exista tendinte si personalitati neo-conservatoare, chiar daca nu o stiu sau recunosc; al doilea, pentru ca m-am plictisit sa explic tranzitia PD din internationala socialista spre PPE si aripa dreapta a politicii romanesti. Personal, nu cred ca la momentul acestei treceri cineva s-a gandit la neo-conii americani, totusi ca principiu am aratat ca aceste treceri nu numai ca se petrec in realitate, dar sunt legitime si isi au rostul lor.
OXAN – mai mult tank decît think.
Mirarea de față nici măcar nu are legătură cu simpatia mea pentru Băsescu, pur și simplu nu pricep și pace cîteva lucruri despre OXAN:
Oxford Analytica e o organizație comercială. Un grup de oameni deștepți din toată lumea face analize și rapoarte spre uzul celor care plătesc. Foarte frumos că mai sînt unii să dea bani pe așa ceva. În momentul în care analizele ajung în mass-media e însă evident că nu mai e vorba de servicii pentru factorii de decizie. Pur și simplu e vorba de instrumente de influențare a opiniei publice. E piață liberă și e dreptul lui Patriciu, să zicem, să ceară un raport despre Băsescu. E dreptul OXAN să îi facă plăcere lui Patriciu pentru că cel din urmă urmărește să cumpere credibilitatea organizației pentru a-și urmări politicile interne. Problema e cu felul în care numele OXAN e folosit ca ștampilă irefutabilă de credibilitate. Pentru că încep să am mari dubii că analizele sînt fondate pe principii limpezi de imparțialitate.
Reputația nu mai ajunge pentru că vorbim de o organizație comercială. Știm bine ce s-a întîmplat cu agențiile de rating sau cu băncile: unde e vorba de interese directe, analiza spune exact ce trebuie să audă cel care plătește. Profitul e rege și acționarii sînt zeii răzbunători. Așa că ar fi înțelept să nu mai credem pe cuvînt firmele care vînd ceva cînd pretind imparțialitatea în analizele lor. Dacă reputația nu mai e suficientă, ce ar trebui să știm ca să dăm crezare OXAN? Cel puțin răspunsul la două întrebări.
1. Cine sînt însă oamenii deștepți care au scris raportul despre România? Imposibil de spus. Pentru că dacă e vorba de oameni deștepți al căror singur contact cu România e presa, așa cum par a fi autorii ultimelor rapoarte, avem o problemă. De ce ar fi numele lor secrete?
2. Din ce zone sînt sursele? Nu e cazul să dea nume, însă, ne-ar putea spune: am stat de vorbă cu 5 investitori, 3 parlamentari, un conilier prezidențial și cu Boc, că era pe-acolo. Am consultat presa, am analizat interviurile lui X etc. Metodologia e extrem de importantă în orice analiză. Lipsa ei nu face decît să întărească bănuiala că e un tricotaj de impresii de prin presă și de pe inetrnet.
Am citit raportul? Poate că răspunsurile sînt acolo. Evident că nu! Raportul nu e pentru public, e parte a unui serviciu plătit numit Oxford Analytica Daily Brief Services. Noi citim doar extrasele de pe Hotnews.ro. Sau fragmente date de alte organizații de presă care au primit acordul să le publice. Chiar dacă aș avea acces la el, nu-l pot publica integral fără un extrem de improbabil acord din partea OXAN.
Nu-i așa că-i tare chestia? Toată presa va flutura raportul OXAN acuzînd dictatura lui Băsescu însă nimeni nu-l poate cita integral, nimeni nu știe cine la scris, nimeni nu știe ce metodologie și surse au fost folosite. Un raport care, atenție, are următorul abstract pe siteul OXAN:
„EVENT: The ruling Democratic Liberals submitted a motion to oust Mircea Geoana as speaker of the Senate on March 4.
SIGNIFICANCE: Geoana, who has already lost his position as head of the opposition Social Democrats, is fighting for his political life. The motion is another step in President Traian Basescu’s long-term goal of consolidating his personal power at the expense of all political parties.”
Dați-mi voie să mă îndoiesc că o organizație care acum cîteva luni producea un raport în care citeam că “O mare parte din media a fost capturata de moguli, care par hotarati sa o foloseasca pentru a influenta politica in propriul lor interes” poate în mod serios să producă acum un altul în care susține exact ce spun Vântu și Patriciu: Băsescu are tendințe de dictator. Mai degrabă mi-l imaginez pe Patriciu întrebîndu-l toamna trecută pe Vântu: „Sorine, oare costă mult un raport la ăștia de la Oxford Analytica?”
Suplimentul de onoare al Academiei Române
Regele Mihai și patriarhul Daniel au devenit colegi întru nemurire. Cu o lejeră unanimitate, nemuritorii Academiei Române i-au primit în rândurile ei strânse ca aripile unui zăgan ce-și face siesta pe un vârf de munte, ca membri de onoare. În perioada interbelică, regele și patriarhul făceau o pereche potrivită. Nepotrivirea de astăzi pleacă de la faptul că Mihai este un fost suveran, tratat de demnitarii republicii mai degrabă ca un fost președinte, pe când faptele îl confundă pe patriarh mai degrabă cu un manager general al bisericii. Meritele pentru care regele și patriarhul au intrat în Academie sunt interpretabile, omenește vorbind.
La o analiză la rece, preafericirea sa are suficiente motive să nu-i fie jenă de cele 3230 de pagini publicate, care conțin scrisori pastorale, înțelesuri, studii de teologie socială și misionară, cateheze și omilii, întinse pe suprafața a 12 lucrări în volum, la care se adaugă încă vreo câteva mii de pagini de articole, cuvântări și prefețe. În privința regelui, lucrurile stau o țâră mai diferit, întrucât de ori de câtă răbdare și bunăcredință am da dovadă, este dificil, dacă nu chiar imposibil să gratulezi un om de 89 de ani, doar pentru că a avut nenorocul să fie uns rigă la vârsta de șase ani, după ce Carol II a fost luat pe sus de un fenomen cu păr roșu și dus în lume, să-l recompensezi academic că a domnit până la etatea de nouă ani, și apoi din nou, de la vârsta de 19, până la 26 leat. Pentru aceste fapte putea oricând să fie numit eventual membru de onoare al Institutului de Istorie Nicolae Iorga .
În rest, urmează ca cineva cu simțul critic ceva mai temperat să identifice vreo faptă demnă de a fi încoronată de Academie, în următoarele profesii și evoluții ale regelui. O fi pentru că majestatea sa este pasionată de automobile, în special de jeepuri militare, pe care le șurubărește până la ultimul știft, fiind capabilă să le demonteze și pună la loc ca un adevărat mecanic auto? O fi pentru că înălțimea sa mai este înnebunită și după avioane, fapt ce l-a ajutat să se angajeze ca pilot de curse comerciale pe răstimpul exilului? Sau o fi pentru că este tatăl a patru fete, dintre care cea mare s-a însurat cu un fost actoraș, care imediat după ce s-a măritat cu prințesa și-a arogat titlul de Radu de Hohenzollern-Sigmaringen și a îmbrăcat uniforma de colonel al Armatei Române, cu care a apărut la televizor, deși nu se știe nici până în ziua de astăzi ce rol vrea să interpreteze și pentru cine anume, inclusiv când a candidat la președinția unei republici, ca ginere al unui fost rege?
Guvernare și comunicare
Am ales un titlu sec pentru că îmi ajunge creativitatea lui Vlădescu care, după Gheorghe, a rămas cu un artist consilier care face reclamă muzicală în versuri la o bancă. Metaforele astea încep să ne încurce. Iată despre ce e vorba. Siteul data.gov.uk e o platformă administrată de o fundație coordonată de Sir Tim Berners-Lee, unul din inventatorii internetului. Rolul ei e de a lua date brute de la guvernul britanic și de a le prezenta, sub forma unor „aplicații” ușor de folosit și înțeles, publicului larg. Găsim acolo tot felul de statistici, de la starea de sănătate, la infracționalitate, de la aplicații care îți spun ce a fost în regiunea ta cu cîteva milioane de ani în urmă, la rapoarte financiare.
Aplicația care m-a lăsat cu gura căscată e una simplă: o reprezentare a bugetului Marii Britanii din ultimii 6 ani: Where Does My Money Go?. Ca să vă motivez să vizitați siteul, iată o captură de ecran:
În doar cîteva clickuri poți vedea evoluția în timp, pe sectoare și regiuni, dupa procente sau valoare reală. În zece minute îți faci o idee surprinzător de clară despre felul în care Marea Britanie își cheltuie bugetul și cum evoluează lucrurile de la un an la altul. Pare simplu, nu?
Ei bine, acum spuneți-mi ce știți despre bugetul României de anul ăsta? Unde merg cei mai mulți bani? Cam care e totalul? Nu știți. No problem, îl căutăm pe net. Dar unde? Eu n-am găsit decît un șir lung de articole de presă despre buget, dar nu bugetul…
Statul e, prin definiție, un foarte prost comunicator. Nu în ultimul rînd pentru că programatorii, designerii și comunicatorii cei mai pricepuți nu lucrează la stat decît, poate, în China și Corea de Nord. Ce fac însă Open Knowledge Foundation si guvernul britanic e genial: Statul dă datele brute, talentații le ambalează și le prezintă în formate ușor de digerat. Fiecare face ce știe mai bine.
Acum faceți o vizită pe portalul „e-guvernare” operat de inspirat denumitul „Centrul National de Management pentru Societatea Informationala”. Și întrebați-vă cîte milioane de euro s-au cheltuit pentru a face un site confuz, cu texte scrise în limbaj de sergent major, fără diacritice. (Nu vă povestesc cît de complicat e să obții un certificat autorizat ca să poți plăti impozite, de pildă)
Domnu’ Vlădescu, vă rog frumos, concediați-l pe Bitman și cu banii lui plătiți niște băieți care să facă un site cu cap și ergonomie, să poată vedea contribuabilul unde se duc banii fără să caute două zile și să poată plăti dările fără să citească textele de pe site cu dicționarul tehnico-juridic în mînă. Lumea v-ar iubi și s-ar minuna ce comunicator talentat sînteți. Nu cred că ar costa mai mult de cîteva mii de euro să faceți ceva asemănător cu britanicii. Gheorghe și Bitman sînt fumați, e o chestie nouă la modă acum, internetul!
Într-un blog violet
Am văzut-o pe Elena Udrea duminică, la Serviciul Român de Comedie unde a apărut într-un fel de salopetă violet. Are umor, are replică, vorbește bine. Cam prea sigură pe ea, nu i-ar strica puțină modestie, chiar jucată. Siguranța ei potențează veșnicul handicap de a arăta prea bine și a fi prea sexy. Nu are rost să discutăm dacă siguranța asta nu trădează de fapt fragilitate, pentru mulți nu există astfel de subtilități psihologice și siguranța e echivalentă cu aroganța iar rezultatul e antipatia. A fi frumos și deștept e o imposibilitate în mintea românului mediu. Ca să fii femeie deșteaptă și sigură pe tine trebuie să fii Zoe Petre sau Alina Mungiu. Sau doar femeie, ca Adriana Săftoiu. No offence, toți gîndim așa. Una peste alta, în mod clar e mai bună de președinte PDL decît Boc, cel puțin ar avea și ei un președinte pe care să-l urmărească presa la fiecare oftat și prepoziție.
Astăzi nedormitul îmi atrage atenția că și-a trecut blogul pe violet. Bun așa, cea mai bună apărare e atacul:) Mai țineți minte „Într-un cer violet” a lui Sfinx, din ’82?.
PS: De 8 martie le-a făcut ea un cadou tonomaților.
Pedanta în distilerie
Chiflă Angelina lucra de puţin timp la o revistă cu apariţie lunară, numită Curierul de ambe sexe.
La început, i se păru interesant să scrie despre creme, desuuri şi pantofi cu toc, ca apoi să treacă la maşini sport, vedete siliconate şi mărci de whiskey. Dar după vreo trei săptămâni simţea deja că îi lipseşte viaţa mult mai trepidantă pe care o dusese înainte, ca angajată a săptămânalului Salonul agricol. Tot ce trebuie să ştii despre târgurile de animale. Acolo era mai mereu pe teren. Discuta cu crescătorii, încerca să facă poze reuşite, ba chiar filmase cu telefonul mobil naşterea unui viţel cu două capete.
În februarie a avut totuşi ocazia să mai iasă din redacţie, cu ocazia unui studiu comparativ privind lenjeria comestibilă, sutienele cu pene şi uleiurile de masaj. Personal, şi chiar impersonal, am putea spune, Angelina nu avea nicio afinitate cu aceste subiecte, valentinii şi dragobeţii părându-i-se ca untul de arahide – o chestie bună pentru alţii, dacă doresc.
Cum rotaţia sexelor era singura chestie bătută în cuie în cadrul curierului nostru, pentru luna martie, domnişoarei Chiflă i se repartiză de către redactorul-coordonator o temă pe măsură: un bărbat adevărat trebuie să bea 40 de pahare de ziua sa? Tirania tradiţiei versus fiorul modernităţii. Blablabla, continuă în gând vajnica reporteriţă, în timp ce zâmbea cu aproape toţi dinţii. Apoi ceru un avans pentru eventualele cheltuieli, afirmând că o parte practică, de intrare în pielea personajului, e un fapt de la sine înţeles.
Angelina era o fiinţă conştiincioasă şi nu trecu mult până să se apuce de articolul cu pricina.
Întâi dădu o căutare wikipedică şi află că cele 40 de pahare ar trebui să fie cu vin şi să aibă fiecare 200 ml. Hm, 40 ori 200 fac 8000 ml, adică 8 litri?
Cantitatea i se păru dubios de mare pentru a putea fi ingerată de o singură persoană. Luând în calcul şi faptul că în general tot omul e dator cu un program fix la sfânta corporaţie, ar rezulta că operaţiunea Perfuzia Fracţionată ar putea începe cam după ora nouăsprezece. Sfârşitul ar fi mai problematic, foarte posibilă fiind ipoteza deloc glorioasă a aterizării pe la 3 dimineaţă la o cameră de gardă sau, în cazul unui organism foarte bine antrenat la sporturile spirtoase, un simple vomissement à répétition.
Treaba deja începea să scârţâie. Ce era în neregulă cu naţia asta de avea astfel de tradiţii niţeluş absurde? Un bărbat adevărat trebuia să posede un ficat de supraom sau care era ideea? Angie îşi notă pe un post-it să îl contacteze întru lămurirea chestiunii pe Vinerin Blegescu, un fost coleg de facultate care se făcuse antropolog.
Din acest moment, totul deveni cât se poate de clar în mintea angelică. Articolul, în forma sa finală, se va prezenta sub forma unui tabel (graficele vor fi ataşate), în care autoarea va recomanda soluţii de păstrare a tradiţiei with a twist. Pentru asta, pregăti mai multe funcţii, variabilele fiind capacitatea paharului, lichidul de degustat şi… surpriză sub priză, numărul ideal de prieteni care pot ajuta Bărbatul Adevărat să treacă prin această încercare.
Să zicem că a fost mai distractiv decât s-ar fi aşteptat însăşi tânăra speranţă a publicisticii de aproape toate sexele. Până şi sucul de morcov bio a fost inclus pe lista băuturilor acceptate, deh, de unde salariu dacă nu sunt venituri din publicitate? Iar tinerii ecologişti-ecologişti au câteodată portofelele mai verzi, a spus directorul de marketing la ultima şedinţă administrativă.
Nu e de prisos să adaugăm că numita Chiflă Angelina a câştigat premiul Pullitzer. O bârfă mondenă spune însă că toţi banii care au însoţit recunoaşterea internaţională a talentului său au fost cheltuiţi pe suc de pomelo. O fi bine, o fi rău? Cititorii sunt liberi să deschidă o dezbatere civilizată pe marginea acestui subiect pe forumul revistei sus-pomenite. Arrivederci, Roma.
Viata halucinanta si halucinogena
Omul modern are nevoie de droguri. O nevoie imperioasa, acuta, o nevoie care nu poate fi tinuta in loc de nimic. Omul modern se raporteaza la orice ca la un drog. Jumatate din cumparaturile pe care le facem sunt facute pentru exaltarea creierului si nu din nevoie. Jumatatea necesara, va avea mereu anumite calitati, anumite marci, sau va costa mult mai mult decat ar fi cazul. Tot drog e si asta. Mersul cu masina e un drog. Ne face sa ne simtim bine, capabili, potenti. Sexul e un drog, consumat in tabloide, in reviste glossy sau, executat sportiv, la perfectie, cu persoane pe care abia le cunoastem.
Politica, scandalurile, cancanurile, emisiunile care ne arata mizeria umana sub cele mai diverse forme, sunt tot droguri. OTV-ul e un drog. Oamenii care se uita la aceste monstruozitati se simt bine pentru ca, oricat ar fi decazut, oricat de jos ar fi ajuns pe orice scara a umanitatii, oricand se gasesc unii care sa stea mai jos decat ei.
Temele mari ale omenirii moderne sunt de asemenea droguri. Ecologia, drepturile diferitelor tipuri de minoritati, incalzirea globala, grija (falsa) pentru diferite categorii defavorizate, sunt, de asemenea, droguri. Le consumam ca pe pastile de Ecstasy pentru ca ne fac sa ne simtim grozavi.
Publicitatea pentru majoritatea produselor nu se mai refera de mult la calitatile acestora. Se refera la felul in care ne fac sa ne simtim. Si anume bine. Exceptional. Speciali. Deosebiti. Nu ca orice taran prost. Noi suntem mai buni. Pentru ca am cumparat produsul X. Pentru ca ne uitam la emisiunea Y. Pentru ca stim cum e treaba cu calota glaciara si cu gaura din stratul de ozon. Pentru ca ne pasa de una sau de alta.
Suntem, in realitate, din nefericire, o adunatura de caragiosi drogati, cu nimic mai buni decat cei de sub poduri care au nevoie de o simpla injectie pentru a se simti la fel ca noi. In al noualea cer. Deasupra amaratilor. Deasupra celor care nu au acces la drogul cu pricina.
Dincolo de problemele medicale insa, drogurile sunt rele pentru ca sunt false. Pot ameti creierul o vreme dar la un moment dat creierul se invata cu ele si revine la normal, adica la o viata plina de griji, de intrebari, de nefericiri si nesigurante, de responsabilitati. Orice drogat care se respecta va cauta un drog mai puternic, care sa-l ameteasca din nou. Si va gasi pentru ca are la dispozitie o paleta foarte larga.
Nu demult, demnitatea umana era cladita din suferinta si umilinta. Oamenii cei mai demni erau aceia care reusisera sa treaca cu bine peste cele mai crunte incercari ale sortii. Acum, respectul de sine este cu atat mai mare cu cat reusim sa eludam cu mai mult succes aceste lucruri. Sa le pasam altora si noi sa ne continuam viata pe jumatate ametiti de imensa cantitate de droguri pe care le bagam in noi in fiecare zi al carui singur scop este sa ne dea satisfactie.
Parca ii aud pe cei care citesc ce scriu eu aici “bine, si? care e ideea? vreo concluzie?” Nu. Nici o concluzie. Acest articol nu este un drog pentru voi. E doar pentru mine. Eu m-am prins. Eu sunt deasupra. Eu stiu ceea ce altii nu stiu. Vai, ce bine e…
