Post Category → Editorial

O completare la un articol excelent al lui Cristian Câmpeanu

mece recomandă undeva în comentarii un excelent articol al lui Cristian Câmpeanu din RomLib, care face o adaptare la România a analizei pseudo-democraţiilor post-sovietice întreprinsă de Andrew Wilson în lucrarea VIRTUAL POLITICS: FAKING DEMOCRACY IN THE POST-SOVIET WORLD, Yale University Press, New Haven, Connecticut, 2005.

Prezentarea de pe pagina de garda a cărţii:
“States like Russia and Ukraine may not have gone back to totalitarianism or the traditional authoritarian formula of stuffing the ballot box, cowing the population and imprisoning the opposition-or not obviously. But a whole industry of “political technology” has developed instead, with shadowy private firms and government “fixers” on lucrative contracts dedicated to the black arts of organizing electoral success.
This book uncovers the sophisticated techniques of the “virtual” political system used to legitimize post-Soviet regimes: entire fake parties, phantom political rivals and “scarecrow” opponents. And it exposes the paramount role of the mass media in projecting these creations and in falsifying the entire political process.
Wilson argues that it is not primarily economic problems that have made it so difficult to develop meaningful democracy in the former Soviet world. Although the West also has its “spin doctors,” dirty tricks, and aggressive ad campaigns, it is the unique post-Bolshevik culture of “political technology” that is the main obstacle to better governance in the region, to real popular participation in public affairs, and to the modernization of the political economy in the longer term.”

Analiza actualizată a lui Wilson, aici: http://www.opendemocracy.net/article/democracy_power/ukraine_orange/soviet_political_technology

Probabil că o lectură a analizelor ucrainiene făcute de Wilson, dar cu gândul la România, nu e chiar lipsită de relevanţă…

Problematica unei drepte romanesti 1/3

Majoritatea romanilor se pronunta verbal ca fiind oameni de dreapta; retorica poporului si a reprezentantilor lor politici nu are nimic in comun cu realitatile nici in asteptarile populatiei si nici in politicile adoptate de asa zisele guverne de dreapta atatea cate au fost. Am sa incerc in aceste trei postari sa analizez atat cat pot eu adevaratele obstacole care au existat in calea dezvoltarii unei politici de dreapta adevarate, reprezentate de partide doctrinar de dreapta,  in Romania post decembrista.

In primul rand, problema a fost propagandistica. Timp de patru decenii dreapta a fost demonizata si prezentata sinonim  cu Miscarea Legionara si ea demonizata la randul ei, desi unele cadre ale acestei miscari au devenit comunisti credinciosi partidului. Dupa ’89, FSN si mai tarziu PSDR au continuat o propaganda mincinoasa, infricosand populatia (electoratul) rural cu revenirea monarhiei si a mosierilor acaparatori si amenintand populatia urbana cu o revenire in forta a “legionarilor”, care dupa ‘89 au fost mai mult grupari nostalgice decat forte politice serioase. Teroarea lansata de Iliescu cu ajutorul fostilor securisti si organizarea mineriadelor au anihilat complet orice incercare de reorganizare a partidelor istorice.

A doua problema majora a fost redistribuirea “avutiei nationale” si acumularea talhareasca a acesteia in patru nivele suprapuse cronologic.   Acesta redistribuire nu a permis pentru mult timp formarea unei clase mijlocii, cu posibilitati antreprenoare, care ar fi promovat politici liberale de dreapta.

Primul nivel de imbogatiti a fost reprezentat de o  parte a nomenclaturii, in special cea care se ocupa cu relatiile internationale ale statului comunist (legitime sau nu) au simtit sau au stiut sa anticipeze de pe la mijlocul anilor ’80 ceea ce s-a intamplat in 1989.  Romanii, diferit de polonezi, cehi sau unguri, nu au avut o diaspora bogata niciodata. Cei cativa romanii bogati sau foarte bogati din diaspora romaneasca au sters trecutul lor romanesc din biografii sau s-au conectat serios la regimul comunist al lui Ceausescu, prestand servicii contra cost. Nomenclatura comertului exterior a “privatizat” de facto relatiile statului roman cu alte tari, insusind aceste legaturi si materializandu-le in afaceri proprii. De multe ori, acesti oameni si-au insusit si creantele statului, inclusiv fonduri in numerar.

Al doilea nivel de imbogatiti au fost rezidentii nomenclaturii economice din Romania, care s-au pus la dispozitia imediata a noului regim, participand direct sau prin interpusi la noua redistribuire a resurselor statului; din acest nivel fac parte si cei care au protejat pe acesti oameni, de multe ori si santajat.

Al treilea nivel de imbogatiti au fost facilitantii serviciilor de mediere intre capitalul stain care patrundea treptat in Romania si institutiile nefiresc de firave ale noii democratii romanesti. La aceasta categorie s-au alaturat si o mare parte din politicienii tranzitiei, cei care au facut zeci sau sute de milioane din comisioanele fara de care nu puteai face nimic in Romania. Aceste comisioane au circulat cu “liftul” de jos in sus pana la cele mai inalte nivele ale administratiilor PSDR, CDR si PSD. O ultima categorie a acestui nivel (al III-lea) sunt imbogatitii “foametei de capital” de pe la sfarsitul anilor ’90 dupa, dezastrul Ciorbea-Radu Vasile, asa numitii “baroni ai compensatiilor.”

Ultimul nivel, cel al patrulea, de mari imbogatiti ar fi imbogatitii privatizarilor lui Nastase (2001-2004) si cei ai imobiliarelor in perioada lui Tariceanu 2005-2008.  Acestia sunt de fapt acei novo-capitalisti ai anilor ’90, care au reusit sa-si reinvesteasca capitalul facut in primul nivel de imbogatire si sa devina din multi-milonari in dolari (sau euro) in miliardari.   Bineinteles sunt zeci de exemple, nu voi numi nici unul. Toti stim exact cine, cum si cand acesti mari bogatasi si-au facut averea lor ostentativa. (Politea – discutii cu Max)

Important de subliniat este ca majoritatea celor imbogatiti, lipsiti de orice scrupul si morala s-au vazut datornici catre FSN/PSDR si lui Iliescu aproape personal (vezi cazul Patriciu) si au sustinut PSD chiar daca au mimat dreapta liberala.

O ultima mentionare ar fi  asa denumita “societate civila”, formata, finantata si crescuta pe genunchii unchiului Soros, care are si a avut tendinte numai de dreapta nu! Sper ca vom analiza pe acesti prieteni si invatacei ai democratiei intr-o postare urmatoare.

Care miză?

Cînd ați văzut ultima oară un congres al unui partid din România atît de mediatizat? Vă spun eu, înainte de ’89! Asta îmi amintește de discursul lui Ion Iliescu peste care am nimerit din întîmplare însă am să refuz să discut despre el, aceleași baliverne ale luptei de clasă și grijei față de muncitorul asuprit. Ce mă miră pe mine e de ce atîta lume cu pretenții a stat să urmărească lucrările Congresului într-o splendidă zi de aproape primăvară. Apoi, e greu de înțeles de ce ne stoarcem creierii să ne dăm cu presupusul despre învingător și diverse manevre dubioase. Dacă la PSD e mai plin de proști decît i-ar place Bunicuței să recunoască? Iar explicația pentru faptul că Vanghelie a fost huiduit, Geoană nu se lasă, Diaconescu a trădat și Mitrea susține un fost și viitor adversar e mult mai simplă: În cîțiva ani de zile s-a strîns acolo atîta mediocritate, prostie, aroganță și impostură încît sistemul a devenit complet impredictibil. Partidul fuge peste tot și nicăieri, precum o găină cu capul tăiat, și asta nu de ieri ci cam de cînd îl conduce Geoană.

Iar adevărul despre viitor e mult mai simplu: Ponta e la fel cu Iliescu care e la fel cu Năstase care e la fel cu Hrebenciuc care e la fel cu Geoană care e la fel cu Ponta: bolnavi de putere sau lacomi de averi. Cînd vorbim de „miză”, ce ar trebui să ne imaginăm că e pe masă? Care e potul cel mare de urmărește lumea Congresul mai ceva ca tragerea Loto a anului?

Totuşi, care naiba este miza PSD?

Am văzut foarte mulți oameni acordîndu-i lui Geoană o importanță mai mare decît merită. Nu cred că soarta PSD-ului a stat vreodată în mîinile unui prostănac. Nu cred că Geoană a condus vreodată, la propriu, partidul. Mircea Geoană este un proiect născut să fie avortat. Ales în niște circumstanțe care nici el nu știe de ce i-au fost favorabile, Mircea Geoană a fost ani în șir susținut de inerție și nu de simpatie. Găsit ca o soluție de compromis, Geoană a stat mulți ani ancorat în niște meandre ale concretului pe care nu a ajuns nici în ziua de azi să le stăpînească. Ultimul lui meandru, cel crescut pe bulevard, părea să controleze, de fapt, partidul în ultimele luni. Tot ce se întîmpla acolo, bun sau rău, era – pardon de expresie – gîndit de Vanghelie. Ce mă face să cred că Vanghelie nu este atît de stăpîn pe situație este lipsa resurselor, altădată un prilej de mîndrie pentru pelticul porno al sectorului 5, care nu a mai organizat nici un vanghelion pentru pulime, bașca a lăsat-o și înzăpezită încă de la prima zăpadă. De partea lui, deci, lupta pare una de supraviețuire. De partea lui Geoană e greu de înţeles care ar fi miza. Cel mai probabil, beţia puterii, adică pendularea între scatoalce primite de la toţi derbedeii partidului şi ameninţările doamnei Costea că se va arunca singură cu un șut în cur direct în stradă, dacă fiica sa nu va rămîne preşedintele din umbră al partidului.

Acum pare că a sosit clipa răzbunării pentru mulţi. Toate nemulţumirile au ajuns să refuleze în haznaua organizată de Vanghelie la Romexpo, la care, culmea, chiar el a ajuns să fie huiduit. Toţi haidamacii care aşteptau pînă nu de mult zîmbitori ca cei doi tembeli să se împiedice, s-au dezlănţuit. Parcă toţi au ajuns să vadă în cuplul Geoană-Vanghelie cauza tuturor relelor și blestemelor care s-au abătut asupra partidului în ultimul an și jumătate. Ce uită ei, că Vanghelie rămîne, pînă la urmă, un biet şmenar cu ceva mai puţină şcoală decît ei. Iar problemele de fond ale partidului par, chiar şi pentru un absolvent de Ştefan Gheorghiu, „decît”  cele de gramatică. Însă, cînd Vanghelie va fi devorat, s-ar putea ca problemele de gramatică să dispară, însă tradiția șmenurilor insalubre să fie purtată mai departe de Che Gargara, tînărul admirator al celebrului luptător de gherilă.

Io cred că miza Congresului PSD e alta

Imaginați-vă o grămăjoară de oase pe care plouă cu acizi. Cam atåt a rămas din creatura din vårful lanțului trofic politic de odinioară, PSD, o grămăjoară de oscioare. Problema PSD nu e să disloce o altă formațiune politică cu care să-și împartă stinghera bancă a opoziției. Miza e supraviețuirea, deoarece ploaia de acizi nu mai contenește. Va izbuti Geoană să închidă robinetul prin care picură moartea, ca picătura chinezească? Va reuși Ponta să negocieze cu agresorul chimic, să dea ștrocul mai mic la amenințare? Aceasta-i întrebarea. Restul e iluzie, iar unde e iluzie e și multă animație.

Miza congresului PSD

N-am timp să scriu prea mult însă:

1) de victoria lui Ponta ar trebui să se teamă în primul rînd Crin Antonescu şi peneliştii (concurenţa dintre cei doi e posibil să ducă chiar la dispariţia PNL, dacă PD-L şi PSD se vor înţelege între ele iar Ponta are tot interesul să rămînă singur pe culoar pentru prezidenţialele din 2014). Şi da, în ciuda aparenţelor, victoria grupării cu vînă şi aspiraţii (Ponta-Năstase) avantajează PD-L (cu o singură condiţie: pedeliştii să-şi dea seama de asta şi să acţioneze şi negocieze în consecinţă).

2) V-am zis eu? (Geoană, la a doua ţopăială precoce şi Hrebenciuc). Ştiu că e cam cocălărească reacţia însă nu m-am putut abţine.

În concluzie, aş putea spune că miza congresului PSD, pe termen mediu,  este dispariţia PNL din Parlament.

Gata, am zis-o, acu mă întorc la uşile mele de garaj.

UPDATE 13:38:

Extrase din discursul lui Victor Ponta:

„Ne vom lupta nu doar cu PDL, ne vom lupta si cu PNL”

„Crin Antonescu va fi un adversar puternic pentru noi”

„Eu vreau ca PNL sa sprijine PSD, si nu invers”

Încep să mă îngrijorez: gîndesc ca un pesedist. Încă nu m-am decis ca cine: ca Ponta sau ca Hrebenciuc?

Geneza Creştinismului românesc (II)

Intre tradiţie si istorie (2)

313-0Majoritatea popoarelor care au salaşluit pe teritoriul Imperiului Roman sau in zonele adiacente, dupa devenirea crestinismului religie oficiala a Imperiului (fie el de apus sau de rasarit) au fost crestinate  “de sus în jos” cate odata  prin forţă. Aceasta forţă a fost exercitată din partea unui singur conducător militar, ca Sviatoslav din Kiev pentru ruşi sau Sfântul Ştefan, regele maghiar pentru unguri, sau din partea unor elite militare. Nu cunoastem exact felul in care populatia proto-româna a fost crestinata sau cum aceasta populatie s-a crestinat, nu exista izvoare scrise, traditia ne transmite ca nu au fost convertiţi prin forţă, ci prin acţiuni pornind de la elite către mase. Creştinismul românesc, cum afirma părintele Dumitru Stăniloae, a fost unul de dor şi de taină. Poate da sau poate nu, in nici un caz nu avem nici o proba istorica care sa infirme  spusele ale acestui mare duhovnic si carturar.

Primul preot daco-roman cunoscut este Montanus, care a fost înnecat ca martir împreună cu soţia sa Maxima, pentru că a mărturisit credinţa sa creştină în 26 Martie 304. Săpăturile arheologice din anul 1971 sub bazilica paleo-creştină de la Niculiţel (lângă anticul Noviodunum, în Sciţia minor) au dezgropat un Martyrion şi mai vechi, aşezat la temelie.313-2

Terminologia eclesiastica romaneasca este aproape total latina  „biserică” – basilica, „Dumnezeu”- Domine Deus, „Paşte” – Paschae, „Păgân” – Paganus, „Înger” – Angelus, „cruce” – crux, -cis, „creştin” – christianus, „a boteza” – batizare. Analizarea etimologica descrie un fenomen  extrem de interesant: probabil ca primele contacte ale crestinilor proto-români au fost cu crestinitatea latina si nu cu cea greaca. Alte nume rezervate unor locatii geografice sau onomastice sunt si ele de sorginte latina, de exemplu: „Sântămăria”, „Sâmpetru”, „Sângiorgi”,  “Sânmedru” , „Sânandrei”, „Sântoader”, etc. Pana si onaomastica pagana pastrata de traditia romaneasca, de exemplu  „Sânziana” si „Cosânzeana” au radacini romane – Sancta Diana si Qua Sancta Diana. Traditiile primare ale crestinismului proto-român, care-l nominalizau pe Sfantul Andrei drept “apostolul lupiilor”, sunt strans legate de mitologia Dacilor care aveau ca stindart un cap de lup, asadar Sfantul Andrei este “apostolul dacilor”.

313-1

Cele mai veche dovada scrisa a crestinismului proto-roman  gasita pe teritoriul Romaniei  este o inscripţie de pe un mormânt care dateaza din  al doilea secol d.Hr., găsita în Napoca, care purta inscrisul Sit tibi terra levis [1]. Inscripţia a fost făcută de către o “breasla” (o asociaţie), ale cărei membrii provineau probabil din Orientul Mijlociu. Printre  persoanele menţionate în inscripţie, majoritare au fost cele care purtau nume romane, ceea ce sugerează că a existat o răspândire a creştinismului în rândurile soldaţilor si ale colonistilor daco-romani încă din secolul al II-lea d.Hr., pe teritoriul national.

Bibliografie si citate:

[1] Petre P. Panaitescu, Istoria Românilor Istoria ( „a românilor”), Bucureşti, 1942

Metafarfuza, foileton computaţional

capt cheape_mic

Într-o bună midineaţă, când Gregoriţa Samsa se trezi în patul ei, după o noapte de vise zbuciumate, constată, posedată de o stupoare invers proporţională cu nefirescul situaţiei:
1. că toţi ceilalţi pământeni se transformaseră în nişte gândaci lucioşi, ierarhizaţi după lungimea celor două antene frontale, cu care nu simţeau nimic, de fapt.
2. că se transformase ea însăşi în Simona Bonasera.
3. că o ţigancă bătrână îi citea într-un glob de cristal, avertizând-o despre pericolul reîncarnării în specii pe cale de dispariţie, cum ar fi, de exemplu, bizonul american.
4. că se dăduse o lege, deja publicată în Monitorul Oficial, prin care doar râmele aveau voie să prindă peşti, utilizând ca momeală pescari, aceştia din urmă urmând a fi clasificaţi şi oferiţi spre comercializare conform unor norme încă neştiute de nimeni (nici măcar de forul legislativ).
5. că Tombuctu şi Colecţionarul căzuseră peste noapte din biblioteca proprie, dar impersonală şi fuzionaseră oximoronic prin fisiune într-o ediţie cartonată, de lux, în dublu exemplar
6. că Sarah scrisese o povestire despre Mara, care îşi dăduse dezacordul în acest non-sens (Sarah şi Mara fiind cele două gărgăriţe de plastic de pe mileul de raze X, aruncat pe televizor de o bunică excentrică).
7. că Laurent Tourette suferea într-adevăr de cumplitul sindrom şi de aceea avea o clientelă foarte mulţumită de tratamentele capilare à la française
Această ultimă constatare i se păru din cale-afară de absurdă, aşa că îşi dădu seama de înşelătoria ieftină pe care tocmai i-o jucase dorinţa ei de a nu se duce la serviciu : visa că s-a trezit, dar de fapt dormea dusă.

Anumiții

Mircea Pașcu crede că PSD-ul o să scadă fără Iliescu pentru că există „o anumită linie politica” si lipsește o voce „care sa reușească să mai tempereze anumite lucruri„. La alegerea sa ca președinte al Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase, a declarat, la alegerile precedente, că investirea sa în această funcție  îi alungă „o anumită tristețe” legată de „anumite lucruri din trecut” iar zilele trecute, Iliescu, referindu-se la funcția de Președinte de onoare al PSD a mărturisit: „Adică este o chestiune la care eu personal nu țin foarte mult, ea a fost introdusă la congresul anterior din anumite considerente conjuncturale„. Toată lumea din PSD anumește la fiecare două fraze, cu priviri obosite de subînțelesuri sau cu ochii lucind de ironie bulevardieră. Și asta de ani de zile.

Adjectivele „anume”/ „anumit”  sînt utilizate în mod normal pentru a desemna cu precizie crescută, cu certitudine chiar, un obiect al unei mulțimi. Nu e deloc întîmplător că liderii PSD le folosesc pentru a ascunde evidența și a crește imprecizia exprimării, adică exact pe dos. Dacă vrei să arăți că ești nemulțumit dar nu vrei să superi pe nimeni zici: „există anumite probleme”. Pare că ești foarte precis dar de fapt nu spui nimic. Așadar e vorba, în primul rînd, de lașitate: dai impresia că „spui lucrurilor pe nume” în timp ce nu spui, de fapt, nimic. Spui „un anume individ” ca sa spui de fapt „orice individ”. E în primul rînd un reflex al discursului comunist.

Apoi, repetiția excesivă e, pentru orice psihanalist, un indiciu evident al încercării de a masca o traumă . Despre cel care folosește excesiv cuvîntul „anumit” pentru a sugera precizie poți bănui că trăiește într-o confuzie terorizantă și are o serioasă problemă cu înțelegerea realității. Ditamai omul de stat (vă mai amintiți de Văcăroiu?), să fii tu pus în situația să analizezi un subiect din care nu înțelegi altceva decît intrigile de partid? Să se uite o țară întreagă la tine și tu să nu poți îngăima o explicație? Bagi repede  „anumite probleme care ne-au creat anumite dificultăți” și pari expert în domeniul cu pricina. E vorba, așadar, de discursul unor semidocți fără vocabular care vor să ne facă să credem că se pricep la orice.

E vorba, pe scurt, de o anumită repetiție care trădează o anumită ipocrizie. Sau nu?

Geoană, la a doua ţopăială precoce

După retragerea lui Năstase din cursa electorală, a lui Iliescu din toate funcţiile deţinute în PSD (avea mai multe???) şi după depunerea candidaturii de către Ponta, pe mine mă încearcă o presimţire cu iz de flamă violet: pentru a doua oară în cîteva luni, Geoană a ţopăit prematur, ca să nu zic precoce, că nu-i frumos. Gata. Ăsta-i tot articolul. Articol pe care l-am scris din două motive: a mic) Florin Cojocariu e la Hilton, la un bairam ISP, aşa că noi, proletariatul blogaric, ne putem face de cap şi băga ce articole vrea bicepsul nostru leftist (nedo, bagă un articol scurt de stînga, ceva cu impozite mari, ciocane şi steaguri roşii, bagă un Che, o Mădălina Manole, un Marx, o Engels, un Lenin, o Troţki); be mic) ca să pot să mă laud după ce-şi rupe gîtul Geoană şi să v-o arunc în faţă, zîmbind superior: V-am zis eu?