PSD a invins dreapta in urban

La aproape zece procente distanță.

URBAN total

Regiune Voturi valabile PSD+Diaconu PNL+PDL+PMP+FC+PNȚcd
București 460 774 220 302 (47,81%) 177 060 (38,43%)
Ardeal 971 925 349 375 (35,95%) 329 758 (33,93%)
Muntenia 491 765 244 431 (49,70%) 176 550 (35,90%)
Moldova 483 295 243 363 (50,35%) 166 539 (34,46%)
Oltenia 264 400 142 016 (53,71%) 88 300 (33,40%)
Dobrogea 146 759 65 949 (44,94%) 59 100 (40,27%)
Străinătate 29 633 5 164 (17,43%) 17 886 (60,36%)
TOTAL 2 848 551 1 270 600 (44,61%) 1 015 193 (35,64%)

Deși unii încearcă, în disperare, să-i calculeze voturile la dreapta (???), Diaconu joacă în același film cu PSD, este invenția Antenei 3 și a PSD. De fapt, a PSD, că Antena 3 funcționează după punctajele consultanților politici. A fost ajutat de PSD să strîngă voturile, a avut mediatizare prin Antena 3, a fost votat de alegătorii supărați pe regimul băsist polițienesc bla bla. Alăturarea PSD-Diaconu nu este una forțată.

Relativ forțată e alăturarea PNL cu celelalte partide ale ”dreptei”.  Nu este sigur că în urma unei alianțe sau fuziuni cu PDL și restul, o bună parte dintre membrii și alegătorii PNL să fugă înspre PSD, partidul alături de care au suferit pe baricade ani de zile. Să nu uităm că pînă mai ieri Ponta era liderul USL alături de Antonescu și era văzut de poporul liberal ca un personaj luminos și frecventabil. Se vor obișnui membrii de partid și alegătorii liberali cu Ioan Oltean, Blaga, Cristian Diaconescu, Stolojan, Macovei, Baconschi, TRU, Boagiu, Elena Udrea, EBA sau Anastase, după ce ani de zile toți aceștia au reprezentat răul și grețosul absolut pentru ei?

E posibil ca în urma unei alianțe sau fuziuni între partidele ”dreptei” să se piardă cîteva sute de mii de alegători. Liberalii vor fi scîrbiți de alianța cu pedeliștii și băsiștii iar aceștia din urmă de alianța cu liberalii anteniști și useliști ai lui Căcărău și Norica.

În condițiile în care PSD controlează ruralul prin structuri și este tradițional cel mai votat partid în rural (e perceput drept un partid conservator), ”dreapta” trebuie neapărat să cîștige urbanul la o distanță confortabilă pentru a putea spera în victoria la prezidențiale, locale și parlamentare. Simplele alianțe conjuncturale între partide care nu-și pot aduce împreună și electoratul, cum e alianța dintre PNL și restul dreptei, nu sînt o soluție pentru victoria împotriva PSD-ului. Soluția este e schimbarea radicală a doctrinei, strategiei, mesajului și liderilor. Este, evident, o soluție extrem de puțin probabilă și pe care ”dreapta” o evită cu orice preț.

Ce mesaj va avea ”dreapta” pentru urban? Care vor fi purtătorii de mesaj? Care sînt canalele prin care își va transmite mesajul?

URBAN Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș

Județ Voturi valabile PSD+Diaconu PNL+PDL+PMP+FC+PNȚcd
ALBA 57 890 22 005 (38,01%) 26670 (46,07%)
ARAD 55 716 19 157 (34,38%) 22 644 (40,65%)
BIHOR  67 787 22 181 (32,72%) 19 448 (28,69%)
BISTRIȚA-NĂSĂUD  28 694 12 037 (41,95%) 11 318 (39,44%)
BRAȘOV  106 810 45 793 (42,87%) 39 808 (37,27%)
CARAȘ-SEVERIN  39 237 17 329 (44,16%) 14 592 (37,19%)
CLUJ  111 003  36 751 (33,11%) 41 572 (37,45%)
COVASNA 23 461 2 972 (12,67%) 2 232 (9,51%)
HARGHITA  34 317 2 288 (6,67%) 1 905 (5,55%)
HUNEDOARA 81 888 40 852 (49,89%) 24 249 (29,61%)
MARAMUREȘ 60 689 25 042 (41,26%) 21459 (35,36%)
MUREȘ 73 749 20 628 (27,97%) 18 103 (24,55%)
SATU MARE 48 795 14 105 (28,91%) 10 561 (21,64%)
SĂLAJ 21 042 7 636 (36,29%) 6 759 (32,12%)
SIBIU 66 290 23 678 (35,72%) 30 345 (45,78%)
TIMIȘ 94 557 36 921 (39,05%) 38 093 (40,29%)
TOTAL 971 925 349 375 (35,95%) 329 758 (33,93%)

 

URBAN Moldova

Județ Voturi valabile PSD+Diaconu PNL+PDL+PMP+FC+PNȚcd
BACĂU 79 473 39 369 (49,54%) 28 006 (35,24%)
BOTOȘANI 44 227 23 328 (52,75%) 14 291 (32,31%)
GALAȚI 79 096 41 164 (52,04%)  25 506 (32,25%)
IAȘI  92 621 44 693 (48,25%) 33 687 (36,37%)
NEAMȚ  50 290  24 769 (49,25%)  17 810 (35,41%)
SUCEAVA 65 888 31 665 (48,06%) 24 546 (37,25%)
VASLUI  35 455  19 416 (54,76%)  10 375 (29,26%)
VRANCEA  36 245 18 959 (52,31%) 12 318 (33,99%)
TOTAL  483 295 243 363 (50,35%)  166 539 (34,46%) 

URBAN Oltenia

 Județ  Voturi valabile PSD+Diaconu PNL+PDL+PMP+FC+PNȚcd
DOLJ 86 206 50 248 (58,29%) 27 035 (31,36%)
GORJ 43 948 21 018 (47,82%) 14 671 (33,38%)
MEHEDINȚI 36 984 18 947 (51,23%) 13 711 (37,08%)
OLT 52 691 30 477 (57,84%)  15 502 (50,86%)
VÎLCEA 44 571 21 326 (47,85%) 17 381 (39,00%)
TOTAL 264 400 142 016 (53,71%) 88 300 (33,40%)

URBAN Muntenia

Județ Voturi valabile PSD+Diaconu PNL+PDL+PMP+FC+PNȚcd
ARGEȘ 72 972 41 131 (56,36%) 21 998 (30,15%)
BRĂILA 54 725 28 797 (52,62%) 16 565 (30,27%)
BUZĂU 46 093 23 355 (50,67%) 16 097 (34,92%)
CĂLĂRAȘI 30 648 14 718 (48,02%) 11 491 (37,49%)
DÎMBOVIȚA  42 862 21 290 (49,67%) 14 905 (34,77%)
GIURGIU  22 527 12 633 (56,08%) 7 073 (31,40%)
IALOMIȚA  27 116 14 371 (53,00%) 8 679 (32,01%)
ILFOV 50 036  22 927 (45,82%)  21 982 (43,93%)
PRAHOVA 110 697 46 268 (41,80%) 46 845 (42,32%)
TELEORMAN 34 089 18 941 (55,56%) 10 915 (32,02%)
TOTAL 491 765 244 431 (49,70%) 176 550 (35,90%)

 

URBAN Dobrogea

Județ Voturi valabile PSD+Diaconu PNL+PDL+PMP+FC+PNȚcd
CONSTANȚA 123 086 56 251 (45,70%) 49 290 (40,05%)
 TULCEA  23 673 9 698 (40,97%)  9 810 (41,44%)
TOTAL 146 759 65 949 (44,94%) 59 100 (40,27%)

URBAN București

Sector Voturi valabile PSD+Diaconu PNL+PDL+PMP+FC+PNȚcd
1 71 578 28 857 (38,69%) 34 206 (47,79%)
2 85 347 40 552 (47,51%) 33 563 (39,33%)
3 94 117 46 126 (49,01%) 35 282 (37,49%)
4 66 479 33 883 (50,97%) 22 974 (34,56%)
5 53 853 27 488 (51,04%) 18 156 (33,71%)
6 89 400 43 396 (48,54%) 32 879 (36,78%)
TOTAL 460 774 220 302 (47,81%) 177 060 (38,43%)

 

STRĂINĂTATE

Străinătate Voturi valabile PSD+Diaconu PNL+PDL+PMP+FC+PNȚcd
29 633 5 164 (17,43%) 17 886 (60,36%)

Antonescu nu mai candideaza la sefia PNL

Crin Antonescu a anunțat că nu mai candidează la președinția partidului și că îl susține pe Klaus Iohannis. Într-o asemenea situație este de așteptat ca Iohannis să fie candidatul PNL la prezidențiale și posibil al ”Dreptei Unite”.

Se merge spre o refacere de tip Stolojan a PNL-ului. La fel ca și Stolojan, Iohannis e un mit tehno fără doctrină. Însă poate fi o tranziție pentru partid spre ceva mai frecventabil. Oricum, e nevoie de ani de zile de spălături cu clor  pentru a șterge alianța cu PSD.

La cum arată lucrurile, se merge spre o alianță a dreptei în jurul lui Iohannis. În ciuda speranțelor, o astfel de alianță nu rezolvă mare lucru la prezidențiale în turul II, dar îl poate duce pînă acolo pe Iohannis. Acolo trebuie să se descurce cu persoana lui fizică și politică din dotare, așa cum a făcut Băsescu în 2004 și 2009.

Băsescu poate juca în două feluri. Dacă nu-l vrea pe Ponta președinte, va tăcea și va sta pe burtă, să uite uselimea de el. Dacă-l vrea pe Ponta președinte, va fi vocal și vizibil, va ieși să lupta împotriva lui Ponta și să-l îmbrățișeze mortal pe Iohannis. Ce va face Băsescu? Nu știm. Cert e că o victorie prezidențială a lui Iohannis îl scoate definitiv din politică, în timp ce o victorie a lui Ponta îi scoate pe actualii lideri PNL și PDL din joc și îl reintroduce pe Băsescu.

Iohannis candideaza la presedintia PNL

Ludovic Orban s-a retras din cursa pentru președinția PNL și îl susține pe Iohannis. Congresul PNL va avea loc peste o lună, în weekendul 28-29 iunie. Atunci va fi aleasă noua conducere a PNL, după demisia lui Crin Antonescu în urma rezultatelor slabe de la europarlamentare.

O victorie a lui Iohannis deschide jocul politic. O victorie a lui Antonescu blochează dreapta în irelevanță pînă după alegerile prezidențiale. Dacă va cîștiga președinția PNL Iohannis va candida și la prezidențiale, din partea PNL sau a unei alianțe a dreptei.

Aliantele nu conteaza la prezidentiale. Unificarea dreptei salveaza doar scaune.

Dacă candidatul ”dreptei unite” va fi Antonescu, scorul în primul tur va fi sub așteptări, căci alianța va pierde alegători dezamăgiți de această asociere și de personajul respectiv. Strategic, electoral, unificarea nu-și are rostul. Singurul său rost e salvarea scaunelor lui Antonescu și Blaga și eliminarea concurenților acestora.

Niciodată, la niciun scrutin, alianța dintre PNL și PDL (PD) nu a adus mai multe voturi decît are PSD. Mai mult, alianțele nu contează la prezidențiale. Alianța dreptei unite nu are niciun efect la prezidențiale, În cel mai bun caz poate scoate un scor decent, apropiat de al PSD, în primul tur. Nimic mai mult. În turul II este irelevantă.

În primul rînd, trebuie să terminăm odată cu mitul ”alianța PDL+PNL bate PSD”. În 2004 la parlamentare și prezidențiale turul I PSD a avut mai multe voturi decît alianța PNL+PD.

  • parlamentare – 3,7 milioane la 3,2 milioane.
  • prezidențiale turul I – 4,3 milioane la 3,5 milioane.

Atît a putut scoate Alianța DA. La parlamentare cu 500 de mii de voturi mai puțin decît PSD iar la prezidențiale cu 800 de mii de voturi mai puțin decît PSD. Turul II e altceva. Acolo contează candidatul, nu alianțele. În 2004 Năstase a pierdut deși PSD avea de partea sa UDMR-ul. PSD nu era izolat deloc. În primul tur și la parlamentare a avut împotrivă o alianță de două partide pe care a învins-o lejer.

Remember 2009? Situația în 2009 e și mai dramatică pentru alianțe. Alianța PSD+PNL+UDMR pierde alegerile prezidențiale în fața celui mai izolat partid postdecembrist (poate doar PRM să fi fost mai izolat în 2000). PDL și Băsescu practic nu au avut aliați atunci. Cu toate acestea Băsescu a cîștigat în fața unei alianțe formate din toate partidele semnificative.

  • turul I – PSD+PNL+UDMR – 5,3 milioane / PDL – 3,2 milioane.
  • turul II – PSD +PNL + UDMR – 5,2 milioane / PDL – 5,3 milioane.

Am văzut la europarlamentare că o alianță a dreptei nu poate lua mai multe voturi decît PSD. Un calcul indulgent ne duce la un scor de 2,1 milioane la 2 milioane în favoarea PSD-ului. În situația în care adunăm rezultatele PNL, PDL, PMP, PFC și PNȚcd. Însă o alianță între aceste partide ar îndepărta cîteva sute de mii de alegători, care vor vota alte partide sau, cel mai probabil, vor sta acasă.

Am mai auzit o aberație zilele acestea. Ponta și PSD sînt disperați deoarece nu au scos decît 2 milioane de voturi iar Ponta are nevoie de 5 milioane de voturi ca să cîștige prezidențialele.

Hai să vedem cum s-a întîmplat în 2009, primul an în care am avut europarlamentare și prezidențiale la șase luni distanță:

Scorul la europarlamentare/scorul la prezidențiale în turul I/scorul la prezidențiale în turul II

  • PSD – 1,5 milioane/3 milioane/5,2 milioane
  • PNL – 0,7 milioane/1,9 milioane/5,2 milioane
  • PDL – 1,6 milioane/3,2 milioane/5,3 milioane

Partidele lui Băsescu și Geoană au scos mai puțin decît partidul lui Ponta la europarlamentare și asta nu i-a împiedicat pe Băsescu și Geoană să aibă peste 5 milioane de voturi la prezidențiale. Mobilizarea alegătorilor și structurilor de partid la europarlamentare e scăzută din cauza lipsei de miză. Alegerea președintelui, în schimb, are mize simbolice și concrete. El este conducătorul țării, tătucul simbolic, el decide cine guvernează începînd cu 2016 și 2020, el are acces la justiție și servicii, prin el structurile de partid pot căpăta acces la putere, buget și impunitate. De aceea între europarlamentare și prezidențiale se dublează mobilizarea electorală. PSD e partidul cu cel mai mare scor electoral la un scrutin europarlamentar. Niciun partid nu a trecut pînă acum de 1,5 milioane de voturi la europarlamentare. PSD e singurul care a depășit această cifră, avînd chiar peste 2 milioane de voturi. Dacă se păstrează proporția din 2009, în primul tur al prezidențialelor PSD poate mobiliza la vot în jur de 4 milioane de votanți.

Ce se întîmplă în turul II, în schimb, depinde de numele candidatului, de povestea lui, de campanie, de cum apelează la indeciși, extremiști, marginali, distrați. În turul II Ponta va intra cu un avantaj ”de partid” de cîteva sute de mii de voturi. Simpla adunare a partidelor de dreapta în alianța ”Dreapta Unită” nu are niciun efect la prezidențiale. În primul tur nu reușește să aducă mai multe voturi decît PSD, iar în turul II nu contează.

Citeva concluzii rapide ale alegerilor. Finalul unei elite politice.

  • Dreapta trebuie să lupte pentru liberalizare, dereglementare și privatizare, nu pentru pușcării, restricții, centralism și etatism.
  • Dreapta trebuie să lupte pentru omul simplu, pentru familie, pentru oamenii care muncesc și se zbat, nu pentru un construct monden-intelectual al susținătorului dreptei. Susținătorul dreptei are părinți bolnavi, copii de educat, facturi de plătit, are nevoie de job, are nevoie de repere, are nevoie de liniște, siguranță, de casă și masă, nu de parașute și papițoi împăunați
  • Toți liderii partidelor de dreapta ar trebui să facă cel puțin un pas în spate. Pe termen lung spre nedeterminat.
  • Mircea Diaconu e marele pariu cîștigat de Antena 3 împotriva tuturor, chiar și împotriva lui Ponta. E dovada că sistemul polițiot nu e soluția.
  • Mesajul alegătorilor pentru dreapta: Chiar dacă îi băgați în pușcărie și le interziceți să candideze tot vă bat la alegeri. Dreapta nu poate încerca la infinit să-și învingă inamicii penal și administrativ.
  • PMP nici măcar n-a fost un proiect politic. A fost doar un moft de divă cu lingăi în coadă, parașute, mere și mondenități de tabloid.
  • PDL ar trebui să refuze orice negocieri cu PMP. PMP ar trebui să se desființeze și membrii săi să revină pe persoană fizică în PDL, dacă sînt primiți. Blaga ar trrebui să-și dea urgent demisia. Liderii PNL și PDL ar trebui să anunțe renunțarea la candidaturile la președinție ale lui Antonescu și Predoiu și stabilirea unui candidat comun împreună cu celelalte partide de pe dreapta.
  • Blaga își dă demisia doar dacă PDL scoate un scor cu minus în față. Nu e departe. Să așteptăm alegerile din 2016.
  • De la 3-ul ăla din fața scorului PSD Ponta scapă de Dragnea, iar noi nu scăpăm de Udrea, Base, Antonescu și Blaga.
  • Nu se mai pune problema unificării dreptei în jurul lui Traian Băsescu. Băsescu poate cel mult participa la o asemenea unificare, de pe o poziție foarte slabă însă. Politic e scos din joc.
  • E prima înfrîngere reală a lui Băsescu. E și înfrîngerea care îl trimite pe tușă.
  • Candidatul lui Voiculescu a luat mai multe voturi decît partidul lui Băsescu
  • Cariera politică a lui MRU se încheie. De prezidențiale nu mai poate fi vorba.
  • Udrea, Predoiu, MRU, Diaconescu și Antonescu au ieșit din cursa prezidențială. Rămîn Iohannis și Macovei.
  • PDL a redevenit un partid minor
  • Macovei devine o opțiune serioasă pentru prezidențiale.
  • Elena Udrea e un eșec politic răsunător și la finalul carierei politice.
  • Mircea Diaconu devine un jucător important, al patrulea experiment reușit al poveștii ”victimă a sistemului băsist”, după Oprescu, Becali șI Arafat.
  • Dreapta trebuie să renunțe la sloganuri țipate ascuțit, mondenități, mere, hore, salturi cu parașuta, plimbări cu balonul, țopăială în blugi
  • Dreapta trebuie să renunțe la misecuviniști, la cei mai intelectuali dintre politicieni și cei mai politicieni dintre intelectuali, adică la ăia care-și justifică existența politică academic și existența academică politic.

Scoruri parțiale (ora 17.00):

  • Alegători prezenți la urne – 5 911 232
  • Voturi valabil exprimate – 5 566 005
  • Voturi nule – 344 980
  1. PSD – 2 093 032 – 37.60%
  2. PNL – 835 453 – 15.00%
  3. PDL – 680 759 – 12.23%
  4. Mircea Diaconu – 379 528 – 6.81%
  5. UDMR – 350 659 – 6.30%
  6. PMP – 345 908 – 6.21%
  7. PPDD – 204 289 – 3.67%
  8. PRM – 150 468 – 2.70%
  9. Forța Civică – 145 184 – 2.60%
  10. PER  – 64 230 – 1.15%
  11. ANA – 53 264  – 0.95%
  12. PNȚcd – 49 978 – 0.89%
  13. Iulian Capsali – 49 609 – 0.89%
  14. Peter Costea – 41 271 – 0.74%
  15. Corina Ungureanu – 27 320 – 0.49%
  16. Partidul Verde – 19 125 – 0.34%
  17. Noua Republică  – 15 419 – 0.27%

Tariceanu revine in PNL. Armistitiu sau infringere pentru Antonescu?

Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că a acceptat propunerea PNL Satu Mare de a reveni în PNL.

Este o mișcare de revoltă a teritoriului împotriva lui Crin Antonescu? Se prefigurează o revenire a PNL în USL? Va accepta Antonescu revenirea lui Tăriceanu sau nu? Știa de această revenire sau e o surpriză pentru el? Este un armistițiu între Tăriceanu și un Antonescu disperat și strîns cu ușa de partid? Mai poate avea efecte electorale revenirea lui Tăriceanu?  Speră Tăriceanu să preia partidul după o eventuală decapitare a lui Antonescu? Sînt Tăriceanu și Iohannis de aceeași parte a baricadei sau Tăriceanu va fi folosit pentru a-l bloca pe Iohannis?

Încă nu sînt reacții de la liderii PNL, dar orice s-ar zice și întîmpla, întoarcerea lui Tăriceanu în PNL poate fi considerată o înfrîngere pentru Antonescu.

Oricum, n-ar fi prima oară cînd s-ar răzgîndi Tăriceanu.

UPDATE 12:33

Reacția lui Crin Antonescu: ”Nu știu dacă Tăriceanu s-a reînscris în PNL, dar nu e exclus. Mulți oameni se reînscriu zilele astea în PNL.” Deci a rămas așa: Tăriceanu revine în PNL.

Este important că nu Tăriceanu s-a cerut înapoi în PNL, ci a fost invitat de o organizație locală  a partidului. Astfel, această mișcare poate fi interpretată ca o revoltă a organizațiilor locale și o cedare a lui Antonescu.

Europarlamentarele, repetitie cu public pentru prezidentiale

Anul 2009 a fost primul în care am avut europarlamentare și prezidențiale (la o distanță de 6 luni, ca și în 2014), Sînt rezultatele de la europarlamentare un indicator serios al scorului de la prezidențiale? Da.

Europarlamentare 2009

  • PSD – 1 504 218 – 31.08%
  • PDL/EBA – 1 642 280 – 33.93%
  • PNL – 702 974 – 14.52%

Prezidențiale 2009 turul I

  • Geoană – 3 027 838 – 31.15%
  • Băsescu – 3 153. 640 – 32.45%
  • Antonescu – 1 945 831 – 20.02%

Prezidențiale față de europarlamentare:

  • Geoană/PSD + 1 523 620 + 0.07%
  • Băsescu/PDL + 1 511 360 – 1.48%
  • Antonescu/PNL + 1 242 857 + 5.50%

Geoană/PSD

Pentru fiecare vot la europarlamentare au primit 2 voturi la prezidențiale. Procentual au rămas la același scor.

Băsescu/PDL

Pentru fiecare vot la europarlamentare au primit 1,92 voturi la prezidențiale. Procentual au scăzut, dar nu semnificativ.

Antonescu/PNL

Pentru fiecare vot la europarlamentare au primit 2,77 voturi la prezidențiale. Procentual au avut cea mai spectaculoasă creștere.

În 2009, în primul tur Antonescu a fost candidatul ”altfel”, ”altceva”, în condițiile în care, în plină criză economică, PDL și PSD s-au aflat la putere împreună pînă cu o lună înainte de alegerile prezidențiale, iar PNL reprezenta opoziția.

”Marea revoltă populară” s-a întîmplat în turul I și nu a mai supraviețuit pînă în turul II, după două săptămîni extrem de proaste și dezamăgitoare pentru ”revoltați” între cele două tururi, cu o prestație absolut penibilă a lui Antonescu.

Între europarlamentare și prezidențiale nu au existat schimbări electorale semnificative, cu excepția valului de revoltă transformată în simpatie pentru Crin Antonescu și PNL înainte de primul tur, val insuficient însă pentru a schimba finaliștii.

Ca și la europarlamentare, în turul I la prezidențiale contează foarte mult structurile de partid. În același timp însă, în primul tur se poate naște o mișcare de revoltă, pentru un candidat ”altceva”. Chiar dacă candidatul respectiv nu intră în turul II, poate influența decisiv finala, cu condiția ca în atitudinile sale să-și păstreze autenticitatea și să rămînă plauzibil pentru susținătorii săi. Ceea ce n-a reușit Crin Antonescu în 2009. Cui i-ar putea folosi o astfel de mișcare în turul II, lui Ponta sau contracandidatului său? Vom vedea într-un articol viitor.

Sa dam ora dupa Crin, sa facem susul jos, estul vest si noaptea zi

PNL spune că ora trebuie stabilită de guvern și dă ca exemplu Rusia, China și pe Ceaușescu. Cel mai important mesaj politic al partidului presupus liberal condus de Crin Antonescu e schimbarea orei prin ucaz de sus. Poate că guvernul ar trebui să schimbe și legile fizicii, sexul cetățenilor, punctele cardinale și să facă noaptea zi și toamna vară. De ce să nu inversăm punctele cardinale și să fim și noi în vest, iar Germania și Marea Britanie în est? Dacă lui Crin Antonescu și liderilor PNL nu le place vestul așa cum e el acum, așa cum au declarat în nenumărate rînduri, cînd erau deranjați în mijlocul vreunei lovituri de stat, de ce nu transformă, prin hotărîre de guvern, estul în vest? Nu de altceva, dar noul vest, Rusia, nu e deranjat de loviturile de stat și nici de grupuri infracționale organizate. Ba dimpotrivă.

Sau, uite, PNL ar putea da o hotărîre de guvern (după noile reguli cardinale, hotărîrile de guvern le dă opoziția) prin care sensul gravitației se inversează. De acum încolo se sare în jos și se cade în sus. Așa, ca să dea Crin Antonescu senzația că se ridică politic și în sondaje.

Să schimbe geografia, clima și oamenii să meargă în față cu spatele, o decizie în regim de urgență pentru Norica Nicolai. Să aibă toată lumea 28 de grade în fiecare zi din an, cu ploi în timpul serviciului, de la 14 la 17, cu soare în weekend și palmieri din care să crească mititei cu bere.

Dacă nu se poate da Crin după timp, să se dea timpul după Crin.

Sondaj CURS. The sky is blue, the water is wet..,

Scoruri la europarlamentare:

  • Prezența la vot: 28%
  • PSD – 44%
  • PNL – 17%
  • PDL – 14%
  • PMP – 8%
  • UDMR – 6%
  • PRM – 3%
  • Diaconu – 2%

Rezultate după redistribuire:

  • PSD – 49%
  • PNL – 19%
  • PDL – 16%
  • PMP – 9%
  • UDMR – 7%

Din numărul de alegători cu drept de vot:

  • PSD – 12.32%
  • PNL – 4.76%
  • PDL – 3.92%
  • PMP – 2.24%
  • UDMR – 1.68%

USL (PSD + PNL) rămîne la peste 60% și va rămîne atîta timp cît liderii PDL extins, Băsescu, Blaga și Udrea, nu ies din scenă.

„Stînga” (PSD) vs „dreapta” (PNL, PDL, PMP) = 44 – 39. Sau, din numărul total de alegători, 12.32% – 10.92%.

Crin Antonescu, precizia ratarii

Mai 2009. Antonescu e ales președinte PNL și devine candidat prezidențial al partidului.

La putere e o supermajoritate, PDL-PSD, de peste 70%. Adică FSN. Adică stînga. Președintele aparține tot supermajorității. PNL e principalul partid de opoziție.

Criză economică de amploare. Scade consumul, scad investițiile, scade drastic nivelul de trai. Sistemul privat e în genunchi. Falimente, concedieri, afaceri create în ani sau zeci de ani dispar în cîteva luni. Credite neplătite, case pierdute, proiecte rămase în paragină, familii în pragul disperării. Anul 2009 e anul cel mai greu al crizei, mai greu decît 2010. Firmele care nu-și închid porțile, reduc salariile angajaților sau fac concedieri.

Guvernul Boc nu e un prieten al sistemului privat, ba dimpotrivă. E incapabil să reacționeze. În disperare, introduce taxe și caută tot felul de improvizații contabile pentru a mai suge ceva de la sistemul privat pentru buget.

Antonescu are oportunități cît n-au alții în șapte vieți. Poate transforma în PNL în principalul partid al dreptei, el poate deveni liderul dreptei, indiferent cine cîștigă prezidențialele din 2009. Ia decizia ca la campania pentru prezidențiale și, mai ales, între cele două tururi, să joace cu Geoană. Apoi în 2010 continuă apropierea de PSD. Se blochează în obsesia bolnăvicioasă pentru Băsescu. Se lasă îmbrățișat pînă la sufocare. În ianuarie 2011 capitulează total și își vinde partidul PSD-ului. Participă la o tentativă de lovitură de stat, devine antieuropean și antiamerican, se joacă de-a Vadimul, apoi face cadou puterea PSD-ului. După care este scuipat afară de la putere, împreună cu PNL, de către Ponta și pesediști. În loc să joace cu gîndul și grija la electoratul uselist, acceptă să devină un nimeni în no man’s land și să cedeze întreg electoratul uselist PSD-ului. A ratat șansa de a se poziționa ca lider al dreptei și ca alternativă la Băsescu și PSD, a ratat șansa de a poziționa PNL și a-i întări identitatea politică, apoi a ratat șansa de a folosi uselismul în favoarea sa, Bum, bum, bum, bum. Antonescu ratează cu o precizie de lunetist absolut totul. Ratarea lui atinge perfecțiunea.

Geoană s-a făcut de rîs cu țopăitul în seara de 6 decembrie, însă cel care a ratat totul, adevăratul învins ridicol, cel mai prost politician postdecembrist, nu e Geoană. E Crin Antonescu.