Europarlamentarele, repetitie cu public pentru prezidentiale

Anul 2009 a fost primul în care am avut europarlamentare și prezidențiale (la o distanță de 6 luni, ca și în 2014), Sînt rezultatele de la europarlamentare un indicator serios al scorului de la prezidențiale? Da.

Europarlamentare 2009

  • PSD – 1 504 218 – 31.08%
  • PDL/EBA – 1 642 280 – 33.93%
  • PNL – 702 974 – 14.52%

Prezidențiale 2009 turul I

  • Geoană – 3 027 838 – 31.15%
  • Băsescu – 3 153. 640 – 32.45%
  • Antonescu – 1 945 831 – 20.02%

Prezidențiale față de europarlamentare:

  • Geoană/PSD + 1 523 620 + 0.07%
  • Băsescu/PDL + 1 511 360 – 1.48%
  • Antonescu/PNL + 1 242 857 + 5.50%

Geoană/PSD

Pentru fiecare vot la europarlamentare au primit 2 voturi la prezidențiale. Procentual au rămas la același scor.

Băsescu/PDL

Pentru fiecare vot la europarlamentare au primit 1,92 voturi la prezidențiale. Procentual au scăzut, dar nu semnificativ.

Antonescu/PNL

Pentru fiecare vot la europarlamentare au primit 2,77 voturi la prezidențiale. Procentual au avut cea mai spectaculoasă creștere.

În 2009, în primul tur Antonescu a fost candidatul ”altfel”, ”altceva”, în condițiile în care, în plină criză economică, PDL și PSD s-au aflat la putere împreună pînă cu o lună înainte de alegerile prezidențiale, iar PNL reprezenta opoziția.

”Marea revoltă populară” s-a întîmplat în turul I și nu a mai supraviețuit pînă în turul II, după două săptămîni extrem de proaste și dezamăgitoare pentru ”revoltați” între cele două tururi, cu o prestație absolut penibilă a lui Antonescu.

Între europarlamentare și prezidențiale nu au existat schimbări electorale semnificative, cu excepția valului de revoltă transformată în simpatie pentru Crin Antonescu și PNL înainte de primul tur, val insuficient însă pentru a schimba finaliștii.

Ca și la europarlamentare, în turul I la prezidențiale contează foarte mult structurile de partid. În același timp însă, în primul tur se poate naște o mișcare de revoltă, pentru un candidat ”altceva”. Chiar dacă candidatul respectiv nu intră în turul II, poate influența decisiv finala, cu condiția ca în atitudinile sale să-și păstreze autenticitatea și să rămînă plauzibil pentru susținătorii săi. Ceea ce n-a reușit Crin Antonescu în 2009. Cui i-ar putea folosi o astfel de mișcare în turul II, lui Ponta sau contracandidatului său? Vom vedea într-un articol viitor.

Va candida Ponta la prezidentiale?

Funcția de premier e dependentă de susținerea parlamentarilor, ai partidului tău și ai celorlalte partide. Un premier poate fi oricînd demis dacă apar defecțiuni în majoritatea parlamentară sau în partidul din care provine premierul. I-o place lui Ponta să fie prim ministru, dar poate fi executat oricînd de baroni, de Dragnea și de inamicii săi din PSD, mai ales în condițiile în care din decembrie vom avea un nou președinte.

Din cei zece premieri pe care i-am avut pînă acum, doar trei și-au dus mandatul integral, la capăt: Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu. Petre Roman a fost dat jos cu minerii, Stolojan a fost un premier de avarie, în pregătirea alegerilor din 1992, Ciorbea a fost dat jos din cauza defecțiunii PD în majoritatea guvernamentală, Radu Vasile a fost dat jos de Emil Constantinescu și o parte dintre țărăniști, Mugur Isărescu a fost premier de avarie, Emil Boc a fost demis printr-o moțiune de cenzură la primul mandat și la al doilea și-a dat demisia după mișcări de stradă, MRU a fost demis prin moțiune de cenzură cu largul concurs al principalului partid de guvernare, PDL.

Băsescu, în schimb, a fost suspendat de două ori și, iată, după zece ani e tot președinte. Nu avem pînă acum vreun președinte demis, care să nu-și fi dus mandatul pînă la capăt. Mandatul prezidențial nu e dependent de majorități parlamentare, de partide. Președintele poate fi demis doar prin referendum și în caz de înaltă trădare. Sînt ceva șanse să fie demis prin referendum doar cînd stă foarte prost la capitolul popularitate, adică la finalul celui de-al doilea mandat, de obicei.

Președintele are putere asupra justiției și serviciilor. Tot el desemnează premierul și poate forța majorități parlamentare amenințînd parlamentarii cu alegeri anticipate, cum a făcut Băsescu în 2004, 2008 și 2009 (nu a mai putut-o face în 2012 din cauză că avea popularitate extrem de scăzută, venise după un referendum care îl delegitimase popular, iar majoritatea rezultată din alegeri era prea puternică – nu în ultimul rînd, Occidentul s-a opus unei decizii care să nu ia în considerare majoritatea parlamentară).

Va renunța Ponta la toate acestea, va refuza lupta în numele partidului său pentru ca, în cel mai bun caz, să rămînă premier doi ani? O spun de doi ani: Ponta va candida la prezidențiale fiindcă nu are de ales, nu are spațiu de manevră. E obligat să candideze, mai ales că pornește cu prima șansă, la mare distanță de concurenți. Care nu există. Cel puțin deocamdată (și sîntem în ceasul al 13-lea).

Dacă nu va candida și candidatul PSD va pierde, Ponta va fi principalul vinovat și va fi decapitat de PSD. Dacă candidatul PSD va cîștiga, va prelua PSD și îl va trimite la munca de jos pe Ponta.

Are Ponta vreo garanție că un alt candidat din partea PSD, unul, să zicem neutru, care nu vrea să preia PSD, Mugur Isărescu, de exemplu, îl va desemna pe el premier în 2016? Are Ponta garanția că va trece în 2015 o nouă Constituție și că vom ajunge la regim parlamentar? Nu.

Decizia candidaturii lui Ponta s-a luat încă din 2013 sau chiar 2012, deși, teoretic, pesediștii, cu Ponta în frunte, s-au gîndit la tot felul de soluții fanteziste.

Boicotul unitisalvam

Se adresează acelora care nu se omorau cu votul nici pînă acum. Electoral, are efecte zero. Oricum, scopul mișcării nu are nicio legătură cu alegerile europarlamentare.

Prezența la vot va fi într-adevăr extrem de scăzută, cel mai probabil sub 30%, apropiată de 25% chiar, însă nu din cauza campaniei unițisalvăm. Vinovații sînt politicienii, partidele politice și, aparent paradoxal, societatea civilă arondată partidelor politice. Credibilitatea acestora e sub nivelul mării și orice mesaje venite din partea lor au efect invers.

Campania pentru boicotarea alegerilor pornită de liderii unițisalvăm e făcută pentru a păstra în centrul atenției liderii mișcării. Pînă acum le-a reușit. Pentru liderii unițisalvăm este foarte important să se profileze acum ca lideri antipolitică, în vederea turului II al prezidențialelor, cînd își vor folosi imaginea pentru a susține unul dintre candidați.

La cine are cel mai mare succes mesajul ”Nu veniți la vot. Politicienii sînt de rahat, sînt toți la fel”? Ați ghicit. La cei care nu vin la vot și care cred că politicienii sînt toți la fel, de rahat. Iar purtătorii mesajului cîștigă încrederea acestora. Încredere pe care au mai cîștigat-o și în ianuarie 2012, și în toamna lui 2013 și pe care o vor folosi la alegerile prezidențiale.

”Noi sîntem imparțiali și scîrbiți, ca și voi. Noi sîntem de-ai voștri. Acum a venit timpul să mergeți la vot, să votați schimbarea, votați un politician tînăr, care să ne scape de Băsescu și vechea generație de politicieni. Votați Victor Ponta!”

În toamnă noul, proaspătul, schimbarea, tinerețea și viitorul vor fi reprezentate de Ponta. În turul II se vor adăuga și imparțialii.

Important pentru unițisalvăm e să cîștige încrederea yupișilor indeciși, dezamăgiți și scîrbiți și să ocupe spațiul ”imparțial”. Liderii de opinie ai dreptei, oengiști & intelectuali & jurnaliști, le răspund acestora agitînd pericolul pesedist. O idee mai proastă de atît nu se poate. Și uite așa, liderii de opinie ai dreptei își pierd orice brumă de credibilitate și influență în acest spațiu, al indecișilor cu pretenții.

– Votați PDL, votați Udrea, votați Băsescu, votați Macovei, votați Blaga, votați PMP, votați dreapta, votați ai noștri, jos PSD!

– Yeah, fuck off…

Ce va face Ponta?

Cîteva idei, în pregătirea unui viitor articol.

Știu ce va face Ponta (ați ghicit, spăl vase și țin telefonul la îndemînă): Va prelua sistemul lui Băsescu. Nu va schimba nici serviciile și nici justiția. Le va lăsa ce le-a dat Băsescu: puterea. Și va rămîne garantul puterii lor. Mai ales că vorbim de două domenii în care Ponta a activat și încă mai activează (aici stă mai bine decît Băsescu: Băsescu n-a lucrat niciodată în justiție). Și cîștigă cîțiva aliați puternici: justiția, serviciile, americanii și europenii. Lupii tineri care au primit libertatea sub Băsescu vor fi fericiți să și-o păstreze. În al doilea rînd, va scăpa de vechii pesediști și baroni și va prelua întregul PSD prin Ghiță, Șova, Maior et comp. Ponta a cel mai mare fan în viață al lui Băsescu. E rolul vieții lui. Așa cum orice actor vrea să-l joacepe Hamlet, Ponta vrea să-l joace pe Băsescu. Mă întorc la vase. Rețineți; servicii, justiție, lupi tineri, americani, europeni, PSD, baroni out. Criteriul de recrutare a apropiaților, la fel ca la Băsescu, va fi loialitatea și lipsa de personalitate. Și, extrem de important, libertatea. Am scris în 2010 un articol în care intuiam marele atu al strategiei Băsescu: lupii tineri din servicii și justiție sînt dependenți de libertatea pe care le-a dat-o Băsescu. Ponta are șanse doar dacă înțelege asta. Lanț lung, ăsta e secretul.

Însă Băsescu nu a reușit să să creeze o structură politico-economică, s-a păstrat în zona de culise, servicii & shit. Ponta are mai multe șanse să facă asta.

Gata, mă întorc la vase.

În 2009 SOV, Patriciu și Viiculescu au amenințat serviciile și justiția. A fost teribila lor greșeală. Ponta nu va mai face greșeala asta. De ce să-și pună capul pe butuc prntru baronii de care oricum vrea să scape ca să aibă puterea absolută în PSD? Va lăsa libere serviciile și justiția. Iar serviciile și justiția nu-l atacă pe cel care le garantează libertatea. De ce l-ar ataca? Să-l elimine și să vină în locul lui alții care le-ar putea face probleme lupilor tineri din servicii și justiție? Între gruparea președintelui și structuri se creează o legătură, un respect reciproc și tacit. Dacă aș fi din structuri m-aș gîndi la viitorul meu, adică la urmărorul preșefinte. La cibe are șsnse să ajungă, ce se poate face, cum ne putem înțelege. D-aia cred că baronii și Felix vor fi scoși pe tușă. Mă rog, aici intervin și altfel de rivalități.

Crin Antonescu, precizia ratarii

Mai 2009. Antonescu e ales președinte PNL și devine candidat prezidențial al partidului.

La putere e o supermajoritate, PDL-PSD, de peste 70%. Adică FSN. Adică stînga. Președintele aparține tot supermajorității. PNL e principalul partid de opoziție.

Criză economică de amploare. Scade consumul, scad investițiile, scade drastic nivelul de trai. Sistemul privat e în genunchi. Falimente, concedieri, afaceri create în ani sau zeci de ani dispar în cîteva luni. Credite neplătite, case pierdute, proiecte rămase în paragină, familii în pragul disperării. Anul 2009 e anul cel mai greu al crizei, mai greu decît 2010. Firmele care nu-și închid porțile, reduc salariile angajaților sau fac concedieri.

Guvernul Boc nu e un prieten al sistemului privat, ba dimpotrivă. E incapabil să reacționeze. În disperare, introduce taxe și caută tot felul de improvizații contabile pentru a mai suge ceva de la sistemul privat pentru buget.

Antonescu are oportunități cît n-au alții în șapte vieți. Poate transforma în PNL în principalul partid al dreptei, el poate deveni liderul dreptei, indiferent cine cîștigă prezidențialele din 2009. Ia decizia ca la campania pentru prezidențiale și, mai ales, între cele două tururi, să joace cu Geoană. Apoi în 2010 continuă apropierea de PSD. Se blochează în obsesia bolnăvicioasă pentru Băsescu. Se lasă îmbrățișat pînă la sufocare. În ianuarie 2011 capitulează total și își vinde partidul PSD-ului. Participă la o tentativă de lovitură de stat, devine antieuropean și antiamerican, se joacă de-a Vadimul, apoi face cadou puterea PSD-ului. După care este scuipat afară de la putere, împreună cu PNL, de către Ponta și pesediști. În loc să joace cu gîndul și grija la electoratul uselist, acceptă să devină un nimeni în no man’s land și să cedeze întreg electoratul uselist PSD-ului. A ratat șansa de a se poziționa ca lider al dreptei și ca alternativă la Băsescu și PSD, a ratat șansa de a poziționa PNL și a-i întări identitatea politică, apoi a ratat șansa de a folosi uselismul în favoarea sa, Bum, bum, bum, bum. Antonescu ratează cu o precizie de lunetist absolut totul. Ratarea lui atinge perfecțiunea.

Geoană s-a făcut de rîs cu țopăitul în seara de 6 decembrie, însă cel care a ratat totul, adevăratul învins ridicol, cel mai prost politician postdecembrist, nu e Geoană. E Crin Antonescu.

Televiziunile, autismul politic si lupta impotriva lui Ponta

”Trebuie să-l atacăm pe Ponta pe partea de corupție! Ba nu, trebuie să zicem ceva de iresponsabilitatea lui. Mai bine, cred că ar trebui să ne luăm de fața lui de puțoi neterminat și incert sexual! Greșiți, domnilor, ar trebui să zicem că e omul rușilor și că l-a împins pe Panait de la balcon! Ar trebui să-l atacăm pe creșterea fiscalității! Oricum, ar trebui să zicem și ceva de pensii mici și medicamente scumpe!”

Cred că nu e cetățean implicat politic de partea opoziției care să nu aibă o strategie de atac la Ponta, o temă, un plan de comunicare. Dar care sînt canalele de comunicare prin care aceste mesaje ajung la alegători? Și cine sînt purtătorii de mesaj?

Canale de comunicare:

  1. Media clasice – B1 și Realitatea TV sînt canale ocupate de gruparea Băsescu-Udrea și lipsite de credibilitate la publicul larg, se adresează doar nucleului dur al alegătorilor opoziției, alegători care oricum nu votau Ponta și PSD. Nu avem presă independentă, cu sex appeal și acces la mediile neimplicate politic care să dea mesaje politice credibile și accesibile (accesbil, în ciuda a ceea ce cred politicieni și intelectualii lor din dotare, nu e sinonim cu ”pentru proști”. Accesibil e un mesaj suficient de relevant și inteligent încît să stîrnească interesul, să fie înțeles și să convingă. B1 și EVZ sînt organe de propagandă  de partid, eficiente în lupta din interiorul opoziției pentru voturile nucleului dur, dar cu eficiență zero în rest. Opoziția și-a făcut televiziune și ziare pe stil autist, ca să-și facă campanie în interiorul nucleului său dur, pentru bătăliile interne sau fratricide, sau pur și simplu pentru orgoliul personal și uzul propriului cult al personalității. În acest moment ambele sînt în slujba unui cuplu politic, nici măcar partid (PMP nu exista la aceste două organe de presă înainte să ajungă acolo Udrea) și utilitatea lor se reduce la promovarea cuplului politic în detrimentul altor reprezentanți ai opoziției. În afara nucleului dur, efectul lor e mai degrabă negativ, arată publicului larg că opoziția nu e mai brează decît puterea și folosește aceleași metode de propagandă și televiziuni în oglindă. B1 anulează critica la A3. După o emisiune cu Turcescu și Udrea, după o emisiune cu Gâdea și Ponta, nu-i mai trebuie nimănui politică. Doar o pungă în care să vomite (cele două televiziuni ar trebui să pună la dispoziție telespectatorilor neavizați astfel de pungi).
  2. Internet – aici se duce adevăratul război, însă acoperirea pe care o are internetul e destul de scăzută (pînă în 10%). Și aici s-au format insule ale autismului politic și, dincolo de publicurile deja convinse, de nucleele dure ale taberelor politice, la publicul larg, neinteresat de politică, nu ajung decît mesaje cu grad extrem de ridicat de părtinire, potrivite doar pentru nucleele dure. În 2004 ”guerrilla digitală” a avut impact tocmai la acei neimplicați politic (din 1998 pînă în 2004 nu m-a interesat politica – abia dacă știam cine e președinte și cine premier, nu urmăream politică la televizor, nu citeam ziare, nu urmăream politică pe net – însă guerrilla digitală cred că o știu și azi pe dinafară). Mesajele care circulă acum, de la editoriale savante la fotoșopuri, sînt extrem de agresive și nu fac decît să îndepărteze pe cei din afara nucleelor dure, pe așa-ziși indeciși. Lumea cleios-cenușie, populată cu zombie politici cu spume la gură îndepărtează privitorii de pe margine.
  3. Mouth to mouth – doar mesajele puternice, relevante și convingătoare circulă mouth-to-mouth. Pentru asta, susținătorii unei anumiți idei sau grupări și care fac prozelitism trebuie să fie convinși și să aibă argumente. Doar mesajul ”binele cel mai mare” se pretează pentru prozelitism. Mesajul ”răul cel mai mic” are efect zero, fiindcă nu circulă. Prozelitism facem față de cei apropiați, față de rude, prieteni, colegi de muncă, cunoscuți. Ne punem credibilitatea în joc. Oamenii simpli care transmit mesajele mouth-to-mouth nu sînt nici polticieni, nici actori, nu au talentul prefăcătoriei, nu au forța de a transmite convingător mesaje în care nu cred. Trebuie să fie ei înșiși convinși înainte de a transmite aceste mesaje.
  4. Afișaj public – aici multe nu sînt de spus. Afișajul public costă, are credibilitate scăzută și e valabil doar pe timpul campaniei electorale.

Purtători de mesaj:

Aceiași lideri politici care au condus România și actualele partide de opoziție timp de aproape zece ani. La conducerea partidelor ”dreptei„ schimbările sînt nesemnificative. Băsescu, Udrea, Blaga, Macovei, Antonescu și ceilalți lideri de eșalon unu sau chiar eșalon doi au credibilitate zero sau chiar negativă la publicul larg, la așa-ziși indeciși sau neimplicați. Se pot lupta între ei pentru voturile nucleului lor dur (și asta și fac), însă nu pot spera să convingă pe cineva din afara acestui nucleu dur. Nici măcar nucleul dur nu mai reușesc să-l convingă.

Opoziția e cuțitul fără lamă căruia îi lipsește doar mînerul. Nu are purtători de mesaj credibili, nu are mesaje credibile și relevante, nu are canale de comunicare. Iar pentru a învinge PSD-ul și pe Ponta trebuie să ai purtători de mesaj credibili, mesaje credibile și relevante, canale de comunicare. Dacă mîine apar vreo zece-cincisprezece lideri de opoziție credibili, de care lumea să nu se fi plictisit, necompromiși în ochii publicului, nearondați unei mici secte uzate și detestate de public, dacă mîine apar zece mesaje puternice și relevante pentru marele public, care să miște oamenii și să le schimbe viața, dacă mîine apar cîteva sute de jurnaliști, două-trei televiziuni nearondate unei mici secte, cîteva zeci de ziare și site-uri, cîteva sute de mii de militanți și cîteva zeci de milioane de euro, Ponta poate fi învins. Dacă nu, nu.

Liderii ”dreptei” dupa 2014

Prezidențialele ca prezidențialele, însă dreapta  are altă problemă, mult mai gravă. Nu are lideri după 2014. Nu are lideri care să o conducă la alegerile din 2016. Nu are  lideri din care să se aleagă un contracandidat pentru Ponta în 2019. Uitați-vă la liderii partidelor ”de dreapta”. Uitați-vă la PNL, PDL sau PMP. Uitați-vă la eșalonul doi. Uitați-vă la tinerii din aceste partide. Vor apărea ei, veți spune. Așa cum au apărut și în ultimii zece ani? După zece ani de asiduă construcție politică, doctrinară și intelectuală, liderii dreptei sînt Antonescu, Blaga și Udrea. Credeți că următorii doi ani sau cinci ani (atît mai e pînă la următoarele prezidențiale) vor aduce minuni?

Iohannis nu candideaza la presedintie

Cel puțin așa a declarat ieri. În condițiile în care candidatul PNL e Crin Antonescu, nici nu putea declara altceva. Ar fi fost cel puțin ciudat ca prim vicepreședintele partidului să declare că ia în calcul candidatura la prezidențiale cînd președintele partidului e candidatul oficial la prezidențiale. Vom vedea abia după 25 mai dacă Iohannis va candidat sau nu la prezidențiale.

Oricum, nu mi-aș pune mari speranțe în Iohannis. Personajul e o lichea care gîndește încet și prost. Și care vorbește și mai prost. E greu de crezut că va rezista unei campanii electorale. Nici ascuns nu poți să-l ții, ca să păstrezi intact mitul, fiindcă stă mai prost în sondaje decît Ponta, el e challengerul și el trebuie să iasă la atac, să cîștige puncte electorale. Dacă îl ții ascuns nu pierzi prea mult puncte electorale, dar nici nu cîștigi. Nu rezolvi nimic dacă rămîi la 47-48%.

Elena Udrea, singurul candidat de anvergura lui Ponta

Elena Udrea:

Pentru alegeri vom merge cu cel care are capacitatea să adune electoratul în jurul lui, cel care poate să se bată cu Victor Ponta în mod credibil, pentru că la domnul Ponta nu argumentele sunt armele în competiție, ci scandalul. Deci, vedeți zilele acestea că bătălia este una a vorbelor, și nu a faptelor și trebuie un candidat care să poată lupta cu Victor Ponta pe terenul lui, în mocirlă, acolo unde se duce bătălia astăzi din cauza domnului Victor Ponta și să-l învingă cu armele lui. Aștept pe cineva care să ducă bătălia în stilul domnului Victor Ponta și să-l și bată pe acesta. Eu mă pot pregăti pentru asta. Vă spuneam că noi ne pregătim cu cei mai buni. Până în momentul acesta cred că este evident că Victor Ponta și PSD se bat doar cu doi oameni, cu Traian Băsescu și cu mine.

În momentul în care accepți lupta pe terenul și armele alese de adversar, deja ai pierdut.

Declarația pare o stupiditate fără margini. Dar nu e. Pe Elena Udrea n-a luat-o gura pe dinainte. Mesajul e unul premeditat. Echipa de campanie a Elenei Udrea și-a dat seama că nu poate face din ea ceea ce nu e. Și-a dat seama că nu se poate contracara imaginea Elenei Udrea de politician de aceeași factură cu Ponta, de pe centura politicii. Astfel, și-a construit un nou mesaj mult mai credibil, care circulă deja de cîteva zile: ”Elena Udrea are stomac să se lupte cu Ponta de la egal la egal, fiindcă e la fel ca el.” Au transformat o critică la adresa Elenei Udrea într-un atu. Da, e coruptă, nu crede în nimic, e magalagioaică, e piți, dar ca să lupți împotriva lui Ponta ai nevoie de astfel de personaje care sînt dispuse să intre în mocirla lui și să se bată cu el. Nu cu fandosiți poți lupta împotriva lui Ponta, ci tot cu d-ăștia ca el. Și se contracarează și informațiile despre prietenia și legăturile de afaceri între Ponta și Udrea. ”Da, domle, au fost pe felie, dar tocmai de aia poate să-l bată, că-l cunoaște bine și vine din aceeași lume.”

Lupta pe terenul adversarului și cu armele lui e o luptă pierdută din start. Ca să nu mai spunem că Udrea nu e de aceeași factură cu Ponta. Să fim serioși. Oricît de proastă ar fi părerea noastră despre Ponta, oricît l-am detesta, nu-l putem pune totuși pe aceeași treaptă cu un personaj ca Udrea. Nu se pune problema ca Udrea să se coboare în mocirla lui Ponta, ci eventual să se ridice cîteva nivele din mocirla ei în mocirla lui Ponta. Totuși, mocirla lui Ponta, așa mocirlă cum e ea, e mult mai bine mobilată intelectual și politic decît mocirla Elenei Udrea.

Revenind la mesajele echipei de campanie din spatele cuplului Băsescu-Udrea, notăm și acest mesaj: aceeași teapă cu Ponta. Elena Udrea nu numai că e singura care are curaj, susținerea lui Băsescu, notorietate, talent mediatic, susținere de partid, dar mînuiește cu aceeași dexteritate armele mocirloase ale lui Ponta. MRU, Iohannis și Predoiu sînt niște molîi leșinați și fandosiți, care nu au curajul și talentul de a se lua la harță cu Ponta, pe terenul lui.

Nu vor încerca să facă din ea ceea ce nu e. Vom vedea o campanie de tip ”Bianca Drăgușanu” sau ”Monica Columbeanu”, cu certuri aranjate, cu scandaluri regizate, cu happeninguri de tabloid, cu mondenități și păruială.

Iohannis sau MRU?

Candidații opoziției, în ordinea șanselor de a rezista cît mai decent în fața lui Ponta, în turul II, conform unui sondaj INSCOP comandat de Adevărul:

  1. Klaus Iohannis (PNL) – 48,3%
  2. Mihai Răzvan Ungureanu (PFC) – 43,4%
  3. Crin Antonescu (PNL) – 41,1%
  4. Teodor Meleșcanu (SIE/PNL) – 36,3%
  5. Emil Boc (PDL/PMP) – 34,2%
  6. Elena Udrea (PMP) – 30,4%

De Predoiu nu au întrebat cei de la INSCOP.

În turul I situația ar fi asta:

  1. Victor Ponta – 39,9%
  2. Crin Antonescu – 20,1%
  3. Mihai Răzvan Ungureanu – 12,4%
  4. Elena Udrea – 9,6%
  5. Cătălin Predoiu – 7,2%
  6. Corneliu Vadim Tudor – 4,1%
  7. Kelemen Hunor – 3,4%
  8. Dan Diaconescu – 3,3%

În comparație cu lunile trecute, Ponta crește și Antonescu scade. Deasemenea, și MRU crește.

Conform acestui sondaj, există doar două variante decente și viabile pentru prezidențiale: Iohannis și MRU. Restul candidaților ies din discuție. Aceștia pot, vorba comentatorilor sportivi, face o figură frumoasă și pierde onorabil. Sau chiar ar putea cîștiga, deși șansele sînt minime.

Dar ca să aibă șanse, unul dintre cei doi trebuie să ajungă în turul II. Aici e mai greu. Iohannis nici măcar nu e candidat, iar MRU nu are partid.

În schimb, apropiații lui Băsescu ies complet din orice discuție serioasă despre prezidențiale. Nici Predoiu nu se simte prea bine, însă în cazul lui nu avem date privind situația din turul II, împotriva lui Ponta (o fi supărat vreun mare baștan politic sau din servicii, de e pus acum la index). Cel mai rău lucru care li s-ar putea întîmpla lui Iohannis și MRU e să fie susținuți vocal de Băsescu sau PDL. Asta sigur le-ar îngropa orice șansă prezidențială.

Și un fapt interesant, remarcat de Barbu Mateescu la întrebarea ”Care credeți că ar fi cel mai potrivit candidat din partea (partid)?”

PSD

  1. Ponta  – 44,8%
  2. Niciunul – 32%
  3. Geoană – 17,8%
  4. NS/NR – 5,4%

PNL

  1. Iohannis – 37,9%
  2. Niciunul – 32,9%
  3. Antonescu – 22,8%
  4. NS/NR – 6,4%

PDL/PMP/PFC

  1. Niciunul – 40,9%
  2. MRU – 26,7%
  3. Udrea – 8,7%
  4. Boc – 8,4%
  5. Predoiu – 8%
  6. NS/NR – 7,3%

Astfel, cel mai potrivit candidat din partea partidelor de dreapta ar fi Niciunul.

De remarcat și totalul faliment politic al grupărilor Băsescu/Blaga. Candidații impuși sau doriți de cele două grupări rivale, cea condusă de Băsescu și cea condusă de Blaga, nu au nicio șansă, sînt toți mîini moarte. Udrea, Boc și Predoiu sînt respinși cu veselie și entuziasm de electorat. Sau popor, cum îi place lui Băsescu să spună. Deci întoarcerea la popor nu a reușit pe partea dreaptă.

Poate că cei doi mari lideri mici și triști ai dreptei, Băsescu și Blaga, chiar decid să se întoarcă la popor. Să se întoarcă pe bune și să lase locurile libere. Poate vor să se ducă la pescuit și să-și crească nepoții. Ambii sînt din ce în ce mai rupți de electorat, decență și realitate. Dar insistă în continuare, pe principiul ”dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”.

SURSA: ADEVĂRUL

sondajul integral