Posts Tagged → Traian Basescu

Strategia de infringere a lui Ponta

Lumea s-a săturat de Băsescu și regimul lui. Au trecut zece ani. Lumea vrea altceva. S-a săturat de scandaluri, de aceleași personaje.

Nu din cauza PSD-ului, Antenei 3, a lui Băsescu sau fiindcă lumea e proastă sau rea. Așa se întîmplă. Zece ani de supraexpunere aproape zilnică și în context agresiv a unui politician e foarte mult. Dacă voiam zeci de ani cu același conducător, îl păstram pe Ceaușescu. Apropo, în contextul ăsta tema prim ministeriatului lui Băsescu și a rocadei cu Boc pe model Putin e extrem de nefericită.

Nu au fost zece ani foarte buni. De la începutul lui 2009 am intrat în criză economică. S-au pierdut job-uri, au falimentat firme, s-au pierdut case, s-au năruit vise și moduri de viață. Ultimii cinci ani, mai ales între 2009 și 2012, au însemnat criză ecconomică, scandal politic și scăderea nivelului de trai. Căderea cea mai abruptă, mai violentă, a suferit-o clasa de mijloc, yupișii, urbanii, cu studii și venituri peste medie, cu familii și copii, aflați la vîrsta aspiirațiilor, întemeierii, acumulărilor.

Băsescu însuși, ca om, e obosit, uzat și expirat. Lipsit de idei, de inspirație, nonșalanță, țîfnos, repetitiv. Și-a spus toate textele de agățat, a făcut toate glumele, a spus toate poveștile de vitejie. A început să folosească aceleași rețete. Să se autoplagieze. E obositor, previzibil și exasperant chiar și pentru susținătorii săi, care îl mai suportă doar din milă și nostalgie, de dragul vremurilor trecute.

Pe acest fundal Ponta joacă rolul noului, al schimbării la prezidențiale. E pesedist, vine din zona opusă lui Băsescu, e tînăr, e în politica mare, de prim plan, de doar patru-cinci ani. E o promisiune de viitor. Ponta e altceva, aceasta e cea mai mare calitate, principalul atu al său.

Ponta nu vine la prezidențiale din postura de candidat al puterii și continuității, împotriva cărora se unesc toți ceilalți, ci din postura de principal challenger al puterii. Ponta e viitorul. E schimbarea. E descătușarea. Alte calități și atuuri, dincolo de forța PSD-ului, nu are.

Dacă ar pierde acest atu, ar putea fi învins.

E suficient ca Băsescu să iasă din scenă, să stea la cutie și, din cînd în cînd, să mai dea mesaje călduț complice la adresa lui Ponta, e suficient să reia dulcea coabitare, dar cu o prezență publică mult redusă. În acest timp ar putea intra în cursă un candidat care să joace rolul de alternativă la duetul Băsescu-Ponta. Dacă Băsescu nu mai apare în prim plan, dacă se retrage mediatic și de pe scena politică, rămînînd închis la Cotroceni pînă în decembrie, Ponta rămîne în postura de președinte de facto, de, așa cum îi place să se creadă, mascul alfa și comandant suprem la televizor. Sînt șanse, nu foarte mari, e drept, ca electoratul să ajungă la saturație de la prea mult Ponta.

Supraexpunerea nu e neapărat o strategie premeditată. De multe ori apare din cauza defectelor de caracter ale protagonistului și concurenței în ale slugărniciei pe piața media. Jurnaliștii, funcționarii statului și oamenii de partid dau din coate și se bat care să-i asigure mai multă vizibilitate Liderului, care să-l expună mai mult, să vorbească mai des și mai grețos despre el.

În condițiile în care aproape toți jurnaliștii, funcționarii și oamenii de partid îl văd deja președinte pe Ponta, concurența în lingușirea și supraexpunerea personajului va fi acerbă. Acum se joacă funcțiile, contractele și pozițiile în camarila prezidențială a viitorului. Cel care zice de mai multe ori Ponta, care îi pictează mai frumos și maiestuos portretul călare, care scrie cu majuscule mai imense PONTA cu trupușorul pe stadion, acela va avea un loc în împărăția prezidențială, a camarilei Marelui Om. La fel ca și în 2004 sau 2009, se va face trafic de influență pe toate căile prin expunerea alături de Micul Che, fostă Titulescu. Nu poți pierde contracte, licitații, funcții, nu poți fi urmărit de justiție, poliție sau servicii din moment ce te-ai expus cu Liderul cel mai Maximal. Credeți că SOV mai ajungea gagica păroșilor de după gratii după ce l-a invitat la el acasă pe valetul său, Președintele României și Comandantul Suprem al Forțelor Armate? Credeți că micpunctro mai falimenta și nevasta mai fugea dacă Patriciu l-ar fi făcut Președinte pe Geoană cînd cu caseta? Cu cît ești mai aproape de învingător, cu cît ai contribuit mai mult și mai vizibil și mai spectaculos la devenirea sa întru președinție, cu atît acțiunile tale de politician, funcționar, mafiot, jurnalist sau intelectual cresc. Ești un madăfacă care a jucat baschet cu El Insuși și a apărut în poze și desene animate cu el. Nu ești un fitecine. Te-ai scos.

Supraexpunere, aroganță, establishment, omniprezență și omnipotență, numele tău e Ponta!

Șansele să fie învins la prezidențiale nu cresc foarte mult, dar cresc.

Dar aceasta presupune ca Traian Băsescu să renunțe la ambiția de a fi lider al dreptei, să renunțe la Elena Udrea, la PMP și la postura de cocoș falic și alfa, înconjurat de flying chicks & creeping thinkers. Patru luni pînă la alegerile prezidențiale e foarte puțin. Deja e mult prea tîrziu. Însă o dispariție din scenă a lui Băsescu, poate chiar o demisie în septembrie (nu s-ar devansa alegerile prezidențiale) dublată de ieșirea din politica activă l-ar lăsa pe Ponta fără principalul său agent electoral, Băsescu. În același timp, trebuie exclusă orice susținere explicită, manifestă, a lui Băsescu, a celor din jurul său și, mai ales, a Elenei Udrea, pentru contracandidatul lui Ponta. Cred că nu mai e nevoie să spun că niciun candidat venit din apropierea lui Băsescu nu are vreo șansă de a lupta cu succes împotriva lui Ponta.

Acum cîteva zile Ponta se juca de-a masculul alfa și comandantul suprem al forțelor armate. Dar dacă l-am lăsa să se joace așa, televiziv, pînă în noiembrie? Fără senzația de atotputernic arogant și strivitor, ca în 1996, 2004 și 2009, contracandidatul lui Ponta nu are absolut nicio șansă.

Scriam pe bleen.ro în 27 noiembrie 2009 (seara în care a apărut filmulețul cu Băsescu ”lovind” copilul).

În schimb apar mogulii, în toate ziarele, pe toate canalele,  atacîndu-l pe Băsescu, întîlnindu-se între ei, punînd ţara la cale. Complotînd.

Veţi spune că nu ştim dacă chiar complotează sau doar se întîlnesc la un ceai. Nu contează asta. Contează percepţia. Apar în presă fotografii cu ei întîlnindu-se pe ascuns. Asta dă un iz de conspiraţie, prin senzaţia de semiclandestinitate a întîlnirilor şi cu atît mai mult cu cît ei nu sînt orice amărîţi care se întîlnesc la bere, pe furiş, de frica nevestelor, ei sînt înşişi Mogulii atît de prezenţi în poveştile lui Băsescu. Ei au prim planul, ei duc războiul, ei decid. Culisele sînt în faţa cortinei. Lui Geoană, lui Crin şi lui Johannis li s-a luat mingea şi  au fost trimişi acasă, să-şi facă somnul de după amiază, ca toţi copiii cuminţi. Vîntu şi Patriciu, înconjuraţi de hienele din dotare, într-o demonstraţie de forţă şi aroganţă, într-o atmosferă apăsătoare, sînt în prim plan. Pentru prima dată sistemul apare pe scenă, în toată amploarea şi ferocitatea sa. După ce pămpălăii fami(g)liei, tripleţii de paie Geoană, Crin şi Johannis, se îmbrăţişează libidinos, zîmbesc tîmp camerelor de luat vederi şi ne vorbesc de pace, bună înţelegere, consens, linişte şi voie bună, apar adevăraţii capi, Vântu şi Patriciu, preiau frîiele la vedere şi pun în scenă o grandioasă şi înfricoşătoare demonstraţie de forţă.

Sînt proşti? Oarecum. Probabil. Sigur. Sînt convinşi că Băsescu e terminat, e la pămînt şi vor să aibă satisfacţia finală, să-i arate că ei sînt cei care vor trage ultimul glonte, cel fatal, nu înainte de a-l umili public, de a-i arăta cît de vulnerabil e. Ăsta e motivul pentru care sînt atît de prezenţi în spaţiul public. Şi-au dat jos de măştile de Geoană, Crin şi Johannis chiar înainte de lovitura finală, sub luminile rampei, şi îşi privesc satisfăcuţi victima în ochi, pentru ultima oară, aşteaptînd aplauzele publicului şi elogiile criticii. E un moment prea important şi prea înălţător pentru a fi lăsat pe mîna trepăduşilor de teapa lui Geoană, Crin sau Johannis.

Dacă se dovedeşte că filmuleţul e trucat (nici nu e nevoie de expertiză, trebuie doar să apară filmările din alte unghiuri) Băsescu se poate considera cîştigător al alegerilor.

Ponta trebuie să fie al sistemului. Să fie atotputernic. Să fie arogant. Să fie peste tot. Să fie strivitor și obositor. Să ne iasă pe urechi. Să fie responsabil pentru tot și vinovat de toate. Ponta trebuie să fie prezentul apăsător și trecutul care ne urmărește. Cît timp Băsescu e în prim plan, Ponta e viitorul, e promisiunea de schimbare și mai bine. E tinerețea. E fereastra deschisă să intre aerul curat.

Glumițele tîmpe cu Victor Viorel îl umanizează, isteriile finale și disperate ale băsismului în descompunere îl transformă pe Ponta în eroul salvator. Și îl ridică. Sloganul grupării Băsescu e RIDICĂM VICTOR VIOREL. Ar trebui să fie LĂSĂM ROMÂNIA SĂ RESPIRE.

Daniel Morar si prezidentialele

De cîteva zile circulă, în cercuri relativ restrînse, nici n-ar avea altfel cum, zvonul unei potențiale candidaturi a lui Morar la prezidențiale. E încercarea Cotrocenilor de a-i calma pe justițiari și de a-i face să mai slăbească tunurile pe Udrea. Băsescu se preface că e în căutări. ”Boc n-a vrut să sară cu parașuta, Morar n-a vrut să sară cu parașuta… Ce ne facem, fetelor, cine o avea curaj să sară cu parașuta?” Strategia consacrată la alegerile pentru președinția PDL, din 2013. Nimeni nu vrea să candideze, doar Elena Udrea are curaj. În realitate, au fost mai mulți care au vrut să candideze, dar li s-a spus s-o lase baltă. Și au lăsat-o baltă aproape toți. Mai puțin Macovei.

Băsescu îi întreabă de candidatură doar pe cei care știe că vor refuza. A fost Boc, acum e Morar. După refuzul lui Morar va veni Elena, că e singura care are curaj să se bage în luptă, nu?

Are însă Bpsescu curajul să-l întrebe de candidatură pe MRU? Sau pe Predoiu? Imposibil. Niciunul dintre cei doi nu ar refuza.

Problema, în cazul Morar, e că se compromit instituții și întreaga justiție. Mai rămîne ca mîine-poimîine Elena Udrea să-l declare candidat preferat pe Daniel Morar. Același Daniel Morar care a fost șeful DNA vreo opt ani de zile, a fost procuror general interimar și actualmente e judecător la Curtea Constituțională.

Ce mai putem spune despre imparțialitatea și corectitudinea justiției cînd fostul procuror șef candidează împotriva partidului cu cei mai mulți condamnați și arestați? Ce mai putem spune despre credibilitatea Curții Constituționale cînd unul dintre judecători se lansează în campania electorală?

După ce ani de zile Daniel Morar a fost acuzat că e instrumentul lui Băsescu, că urmărește și arestează pesediști și peneliști la ordinul lui Băsescu sau al lui Macovei, că e un procuror antipesedist, o să-l vedem în campania electorală tunînd și fulgerînd împotriva pesediștilor. Cît bine face imaginea asta credibilității justiției?

Cum va arăta o campanie electorală în care fostul procuror șef al DNA își va acuza adversarii politici de corupție? Va folosi și informații la care a avut acces din postura de avocat al statului? Cum va putea apăra Daniel Morar justiția de acuzațiile de părtinire și incorectitudine din postura de candidat împotriva taberei politice care a avut cel mai mult de suferit de pe urma campaniei anticorupție? Și, mai ales, cum se va apăra Daniel Morar de acuzația că e omul lui Băsescu, atunci cînd va fi candidat din partea taberei lui Băsescu, asumat ca atare de Băsescu? ”Nu am făcut arestări la ordinul lui Băsescu, dar candidez în echipa lui, la cererea lui.” No shit?

Oricum lupta anticorupție este asociată, în percepția publică, unei grupări politice, mai rămîne doar să-l vedem pe Daniel Morar pe scena electorală, de mînă cu Băsescu și Udrea, salutînd mulțimile. ”Măi, Elena, măi, dacă nu era bilețelul, nu știu ce ne făceam cu anticorupția asta, măi! Nu-i așa, domnul Traian?” În momentul acela toată campania anticorupție din ultimii zece ani se va transforma într-o farsă sinistră.

Zvonul ”Morar candidat al dreptei” le-o folosi Elenei Udrea și lui Băsescu, pentru a lua tunurile justițiarilor de pe Udrea în campanie și a da impresia că la Cotroceni se caută un candidat, altul decît Elena Udrea, însă face rău instituțiilor statului, justiției și lui Morar însuși.

Morar e folosit și ca antidot la Macovei. ”Iată, nu doar Macovei e simbolul justiției. Uitați de Macovei. Cine e mai simbol anticorupție dacă nu chiar Morar, procurorul pus de Băsescu?” Cei de la PMP știu, din cercetări, că pentru Băsescu și PMP este importantă percepția de justițiari. După despărțirea de Macovei, ostilizarea ”justițiarilor”, puțini dar vocali, și apariția în prim plan a Elenei Udrea, Marin Anton sau Florin Popescu, PMP și Băsescu au început să sufere pe partea cu justițiarismul. Așa că nu le-ar strica o guriță de oxigen.

Și totuși, presupunînd, prin absurd, că Băsescu chiar îl vrea candidat pe Morar și că Morar acceptă, ce șanse ar avea acesta la prezidențiale?

Evident, zero.

  1. ”Morar va aduce împreună întreaga dreaptă.” Și PNL? Ponta e mai iubit decît Morar pînă și în PDL, darămite în PNL. Morar va aduce împreună cîțiva susținători din gruparea justițiarilor. Atît. Peneliștii, lideri, membri de partid și alegători, pentru care Morar e simbolul răului, se vor înghesui să voteze cu Ponta.
  2. ”Morar va aduce la vot indecișii și dezamăgiții, ăia 60% care nu votează.” Morar e candidatul unui nucleu ultramic și ultradur, împotriva altui nucleu ultradur, dar mult mai mare. Restul lumii nu are habar de existența lui, iar cînd are îl știe de omul lui Băsescu. Iar dacă va intra în bătălia politică în tabăra lui Băsescu chiar nu se mai poate vorbi de o eventuală atracție pentru ”cei 60%”.
  3. ”Morar are atu politic credibilitatea luptătorului anticorupție.” În momentul în care intră în politică de o parte a baricadei, credibilitatea luptătorului anticorupție se prăbușește ca un castel de cărți peste care respiră greu Băsescu. Adică s-ar prăbuși, dacă ar exista. Dar nu există. Credibilitatea lui Morar și justiției încă se clădește. Abia de acum începe să se construiască. Putem vorbi de această credibilitate peste încă zece ani, timp în care vor intra la mititica politicieni din toate taberele. Dacă Morar intră în politică de partea unei tabere, credibilitatea moare la naștere.

Daniel Morar nu are notorietate, nu are profil politic, nu are profil de lider, nu răspunde așteptărilor electoratului și nimeni nu-i cunoaște viziunea politică. Cum răspunde Morar îngrijorărilor, nemulțumirilor și speranțelor electoratului? Care e viziunea lui economică, socială, de politică externă? Ce ne poate spune Morar de locuri de muncă, pensii, taxe, război, Rusia, educație, familie, sănătate, Europa?

Dacă s-a zis despre Macovei că are un profil politic prea îngust, axat exclusiv pe justiție, ce să mai spunem despre Morar? Tema anticorupție excită foarte puțini alegători. De obicei îi excită pe cei din tabăra adversă arestaților. Pe cei din tabăra arestaților îi incită. Dar aici vorbim de tabere minuscule, în cazul justițiarilor, sau mici spre medii, în cazul antijustițiarilor.

Șansele lui Morar de a uni dreapta sînt nule, așa cum nule sînt și șansele de a aduce la vot indeciși.

Singurele efecte ale zvonului privind candidatura lui Morar sînt slăbirea tunurilor pe Udrea, impresia că Băsescu se zbate și caută un candidat, compromiterea lui Morar și a credibilității justiției și Curții Constituționale.

PS. Candidații la prezidențiale îi vedeți pe afișe și la televizor. Candidații la prezidențiale deja se luptă în campanie, își fac notorietate și se profilează politic. Zvonurile sînt pentru fraieri.

Teribila gafa strategica a lui Crin

Antonescu a făcut o greșeală catastrofală prin încercarea de repoziționare. Trebuia să tragă cît mai mult de USL, să aștepte să fie dat afară, să pozeze în continuare în păstrătorul spiritului USL. Avea o imagine foarte bună la electoratul uselist și PSD-ului i-ar fi fost extrem de greu să-l schimbe pe Antonescu în percepția publicului uselist din candidat prezidențial al USL și erou al muncii useliste.

Antonescu a făcut următorul calcul: “PSD mă dă afară din USL și îl pune pe Ponta prezidențiabil, iar eu rămîn la mijloc, nici uselist, nici antipesedist. Mai bine accept dedpărțirea acum, ca erou-martir al antipesedismului, fac scandal împotriva hidrei pesediste și devin candidatul “dreptei” unite și antipesediste.”

Nu prea i-a ieșit calculul. Pesediștii și votanții useliști l-au scos de la suflet. Acum nostalgicii vîrstei de aur a uselismului revoluționar se îndreaptă spre Ponta, în timp ce electoratul dreptei îl privește cu neîncredere și chiar dispreț pe Antonescu.

Antonescu nu rămîne nici măcar la scorul partidului, o bună parte dintre votanții PNL, aceia care erau useliști și antibăsiști convinși, îndreptîndu-și votul spre Ponta, adevăratul moștenitor al adevăratului dpirit uselist.

Antonescu e victima propriei gonflări. S-a umflat pînă a plesnit. A crezut că poate convinge pe oricine și că alegătorii îl apreciază pentru inteligența sa, cultură, spirit reboluționar și oratorie. Nu. Electoratul îl aprecia pentru uselism și antibădism radical.

De prostia și vanitatea gonflată a lui Antonescu au profitat golănașii Ponta și Băsescu. Aceștia au reușit, printr-o înțelegere tacită sau chiar explicită, să-l scoată din joc.

Pentru votanții useliști Antonescu e trădătorul uselismului, pentru votanții antipesediști Antonescu e trădătorul antipesedismului. A trădat în 2009 și 2011, a trădat apoi în 2014.

Ar fi avut șanse dacă ar fi rămas adevăratul apărător al uselismului, chiar dacă l-ar fi dat Ponta afară din USL? Dacă ar fi jucat bine cartea victimizării și a înțelegerii Ponta-Băsescu, da, ar fi avut ceva șanse. Măcar nu-și ostiliza electoratul uselist. Chiar dacă în turul 1 Ponta ar fi beneficiat de mobilizarea și disciplina PSD-ului, în turul 2 Antonescu, jucînd bine cartea “Ponta blat cu Băsescu”, ar fi luat o bună parte din voturile simpatizanților USL-ului și antipatizanților lui Băsescu. Iar votanții dreptei ar fi stat acasă, nu ar fi votat cu Ponta, ba mai mult, o parte ar fi votat cu Antonescu, chit că acesta era antibăsistul radical. După prezidențiale, chiar dacă ar fi pierdut, ar fi putut juca rolul opozantului la pesedismul atotputernic, rol pe care a încercat să-l joace, dar prea devreme. Fără alegătorii iubitori de uselism și antibăsism radical Antonescu nu are șanse nici măcar să intre în turul II, darămite să cîștige.

Gafa lui Antonescu e depășită doar de gada lui Tăriceanu care a fugit în anticamera PSD în loc să aștepte în PNL să-i ia gîtul lui Antonescu după alegeri.

Prezidentiabilii dreptei. Udrea sau un candidat unic al PDL, PNTcd, PFC, PNR, eventual chiar PNL fara Antonescu?

”Udrea e promovată în campania PMP fiindcă e cel mai cunoscut lider al PMP.” Wrong. Repet ce am scris și în articolul de ieri. Cel mai cunoscut lider al PMP e Băsescu. Și el aduce voturi.și notorietate, nu Udrea. El îi aduce voturi și notorietate și lui Udrea. Atunci de ce e promovată Udrea atît de agresiv în campania PMP? Fiindcă are nevoie de notorietate și imagine pe persoană fizică. De ce?

Să nu uităm că după europarlamentare în opoziție va începe o luptă pentru a stabili cel mai puternic și legitim prezidențiabil al dreptei, poate chiar unicul prezidențiabil, dacă partidele se înțeleg. Un prezidențiabil, pentru a fi considerat puternic și legitim, pentru a fi considerat o soluție împotriva lui Ponta, trebuie să aibă notorietate și să fie un lider cu vizibilitate al dreptei, cu istoric de luptă împotriva lui Ponta. De aici toate stunt-urile publicitare ale lui Udrea și Băsescu, de aici duelul Ponta – Băsescu/Udrea (se legitimează reciproc). Dacă PMP avea nevoie de voturi, era suficient să-i facă Băsescu campanie, chiar nu era nevoie de promovarea agresivă a Elenei Udrea.

Haideți să ne imaginăm întîlnirea liderilor opoziției nepeneliste (Băsescu, Blaga, MRU) după europarlamentare pentru stabilirea unui candidat prezidențial. Îl vor accepta Băsescu și Udrea pe MRU, în condițiile în care PFC va avea un scor mai slab decît PMP și aproape sigur nu va trece pragul? Udrea a și declarat deja: ”Nu poți avea pretenții la prezidențiale cînd tu nu reușești să treci pragul din poziția de lider de listă europarlamentară”

Îl vor accepta Băsescu și Udrea pe Predoiu, în condițiile în care această grupare l-a atacat în nenumărate rînduri, l-a acuzat că vrea liniște pentru mafie și că nu e în stare să vorbească? Îl vor accepta, în condițiile în care stă prost în sondaje și are notorietate scăzută, nu reușește să se iasă în față mediatic (e și șters și mocofan, n-are nici bani de televiziune)?

În ambele cazuri, răspunsul e nu. Va avea opoziția, inclusiv cea penelistă, un singur candidat? Greu de crezut. Elena Udrea a declarat deja că mai bine se merge pe doi candidați, unul al PNL și unul al celorlalți din opoziție. Și asta fiindcă ei îi va fi imposibil să se impună ca prezidențiabil și al PNL-ului. Oricum PNL nu va accepta să nu aibă candidat la prezidențiale după ce s-a rupt de PSD tocmai fiindcă ambele partide voiau candidat propriu.

Poate că PDL și ceilalți nu vor fi de acord să o aibă candidat unic pe Elena Udrea. Sigur așa se va întîmpla. Dar Băsescu/Udrea vor avea legitimitatea de a-i acuza pe ceilalți că nu vor unire, că sabotează dreapta și că nu acceptă drept candidat pe cel cu cea mai mare notorietate, expunere publică, cel mai mare luptător antiPonta, curajos, care știe să apeleze și la votanții neinteresați de politică și care are un mare potențial de creștere.

Ce vor putea face celelalte partide? O idee ar fi să-și decidă imediat după europarlamentare un candidat comun. PDL trebuie să renunțe la Predoiu, că e o fundătură. MRU, după eșecul de la europarlamentare nu mai poate fi prezidențiabil însă ar putea susține un candidat comun împreună cu PDL, PNȚcd sau PNR. Dacă Antonescu e basculat de la conducerea PNL, poate chiar și împreună cu PNL.

Doar băgat la colț, ținut în corzi, Băsescu poate renunța la candidatura Elenei Udrea. Toate celelalte partide din opoziție unite în jurul unui candidat cu dotări intelectuale, etice și cu șanse electorale mai mari decît ale Elenei Udrea îi vor delegitima mișcarea lui Băsescu.

Va candida Elena Udrea la prezidentiale?

Băsescu vrea să conducă ”dreapta”, opoziția, spuneți-i cum vreți. Pentru Băsescu nu e important să scoată un om puternic acum, pînă la prezidențiale. E important, e decisiv, ca anul 2014 să fie un an ratat, fără acțiuni sau personaje memorabile. Pentru Băsescu ar fi ideal ca 2014 să treacă cît mai repede și fără să se întîmple ceva notabil în politică. Un an care să arate impotența opoziției și necesitatea reîntoarcerii Salvatorului. Dar nu singur.

Pentru Băsescu e important să blocheze orice acțiune pe partea dreaptă și să vină apoi în 2015 ca lider și salvator al opoziției.

Nu vorbim aici doar de pierderea prezidențialelor. Acolo lucrurile sînt cît se poate de clare. Important e ca în turul II să intre un personaj politic care să nu fie capabil să construiască în jurul său un pol de putere. Nu e suficient să piardă prezidențialele, trebuie să le piardă fără să creeze în campanie o mișcare politică în jurul său, fără să creeze un personaj politic viabil și capabil să conducă dreapta după 2014. E nevoie ori de un personaj fără ambiții în ceea ce privește conducerea dreptei, ori de un personaj slab, care să se facă de rîs în turul II. A doua variantă e mai puțin probabilă. O mobilizare a opoziției împotriva lui Ponta, chiar dacă fără șanse de victorie la prezidențiale, riscă să transforme candidatul din turul II într-un lider pentru viitor.

Mai există și a treia variantă cîștigătoare pentru Băsescu, să intre în turul II un om de-al său, un om loial, dar incapabil de independență, incapabil să creeze o mișcare în jurul său. Boc și Udrea sînt nu numai loiali lui Băsescu, dar și incapabili de independență politică față de el. Cel puțin atîta timp cît nu cîștigă prezidențialele, ceea ce e 100% sigur.

Este convins Băsescu că Udrea se poate descurca la prezidențiale fără să-l facă de rîs și să-i distrugă orice șansă de a redeveni liderul opoziției după 2014? Rațional vorbind, ar trebui să fie convins de contrariu, însă e greu să vorbești despre rațiune în contextul dat. Dacă Băsescu ar fi avut ceva rațiune Udrea nu ar fi ajuns aici. Faptul că Udrea e aici, e lider de partid și liderul aripii Băsescu și chiar potențial prezidențiabil, ne arată că ar fi o eroare să pornim de premisa de raționalitate la Băsescu atunci cînd e vorba de Udrea.

Sau poate că lui Băsescu i-a fost frică să investească într-un politician puternic, care i-ar fi luat locul la un moment dat. Fiindcă asta înțelege Băsescu prin loialitate: impotență. Un om din tabăra sa e loial atîta timp cît nu există nicio șansă ca respectivul să-și înlocuiască maestrul. Băsescu vede impotența politică drept o dovadă de loialitate. Și cine poate fi mai loial decît Elena Udrea? Nu există nici o secundă pericolul ca doamna respectivă să-i ia locul lui Băsescu. Poate că tocmai asta iubește Băsescu la ea. Dar are nevoie Băsescu de cineva care să-i țină locul pînă se întoarce de la Cotroceni?

Și totuși, de ce ar avea nevoie Băsescu de Udrea atîta timp cît nu are nicio greață să se implice personal în politica de partid și în campania electorală? Nu e ca și cum Băsescu n-ar avea timp de politică de partid și campanie electorală din cauză de trebi de stat: Nu pare că marile treburi ale statului, chestiuni de anvergură, specifice unui bărbat de stat, îi ocupă timpul, persoana, funcția și imaginea publică astfel încît să nu aibă timp și resurse de imagine disponibile ca să conducă un partid politic și să-i facă campanie electorală. Ce nu poate face Băsescu e să aibă vreo funcție formală în partid, dar nici nu are nevoie pentru a conduce partidul, la urma urmei nici Udrea nu are vreo funcție formală acolo (pentru cei care nu știu sau au uitat, președinte formal al partidului e Eugen Tomac) și nu poate candida la prezidențiale. Deci Udrea nu e pusă acolo ca să-i țină locul lui Băsescu pînă se întoarce formal în politica de partid. Fiindcă Băsescu s-a întors fără probleme în politica de partid, face campanii electorale, participă la întîlnirile electorale ale partidului. Băsescu poate conduce fără grețuri și probleme PMP-ul în toată această perioadă și poate poza în liderul dreptei. Nu mai este de cîteva luni președintele României. Nu degeaba și-a concediat consilierii. Practic, și-a dat demisia sau, mai bine zis, s-a autosuspendat din funcția prezidențială și a revenit, extrem de neinspirat și pe alocuri ridicol, în ringul politic. A arătat că poate fi lider de partid fără să aibă nevoie de vreun paravan. Așa cum Udrea conduce PMP fără să aibă vreo funcție în partid, la fel îl poate conduce și Băsescu, că oricum și-a dat demisia de la Cotroceni și are suficient timp liber. Dealtfel, îl și conduce.

Să zicem totuși că nu se poate băga în toate măruntaiele administrative ale partidului și are nevoie de un bun organizator care să conducă partidul pentru el, iar acel bun organizator ar fi Elena Udrea. Însă nici varianta asta nu stă în picioare. În primul rînd Elena Udrea s-a dovedit un organizator catastrofal cînd a condus filialele București și Constanța iar Bucureștiul a reușit să-l piardă complet pentru ”dreapta”, cu cel mai slab rezultat al dreptei din ultimii 25 de ani. În al doilea rînd, dacă Elena Udrea era doar administratorul partidului, nu ieșea în față, o ținea în linia a doua, în culise, de unde aceasta administra, în condițiile în care în prim planul partidului oricum e Băsescu, fără să-l deranjeze în vreun fel poziția prezidențială, la care oricum practic a renunțat.

Atunci de ce e Elena Udrea în prim planul grupării Băsescu? Dacă Băsescu voia un partid puternic, îl avea fără Udrea. Dacă Băsescu voia să rămînă lider al dreptei, rămînea fără Udrea. Șansele lui Băsescu de a conduce dreapta erau mult mai mari fără Udrea, în condițiile în care principala piedică în calea împăcării lui Băsescu cu PDL, Macovei, justițiarii și cu alte grupări de pe dreapta (grupări din PNL, PNȚcd, NR, FC etc) e Udrea. Băsescu își conducea partidul, așa cum face și acum, și era în prim planul politicii de partid, cum e și acum.

Băsescu putea ”reveni” în politica de partid fără s-o lase pe Elena Udrea să-i țină locul. Fiindcă oricum a revenit în politica de partid și în campanie electorală, fără să-l deranjeze prea mult că, cel puțin formal, e încă președintele României.

Elena Udrea nu e în fruntea grupării băsiste ca să-i țină locul cald lui Băsescu și nici să conducă PMP în lipsa lui Băsescu. Nu de altceva, dar Băsescu nu lipsește decît de la Cotroceni, dar nu din fruntea PMP.

O vede Băsescu pe Elena Udrea ca posibil urmaș al său, ca un mare lider politic? Sînt convins că da.

Băsescu nu are nevoie de Udrea să-i conducă partidul, fiindcă și-l conduce singur. Băsescu nu are nevoie de Udrea să-i țină locul în negocierile cu celelalte grupări de ”dreapta” fiindcă și-l ține singur și oricum Udrea e principalul obstacol în acceptarea lui Băsescu drept lider al opoziției de către celelalte grupări ale dreptei. E suficient ca Băsescu să renunțe la Udrea și are PDL-ul la picioare. Fără Udrea există șanse ca Băsescu să se împace chiar și cu gruparea ”Macovei și justițiarii”. Și chiar cu PNL, PNȚcd, FC și NR.

Nu mai rămîne decît o variantă: Băsescu chiar crede că Udrea e un lider politic de viitor și urmașul său la conducerea dreptei. Probabil că Băsescu chiar nu vrea să revină cîn postura de lider al PMP sau al dreptei și preferă un leadership de cuplu. Băsescu și-a luat asociat la guvernare. Se practica pe la împărații romani sau monarhii din evul mediu. Cînd simțeai că ești la final de carieră, îți luai asociat pe tron moștenitorul regal sau împărătesc, ca să se obișnuiască cu tronul și poporul să se obișnuiască cu el.

Nu PMP e garantat Băsescu. Nu PMP e miza lui Băsescu. Dacă era așa, nu avea nevoie de Elena Udrea.

Elena Udrea e garantată Băsescu. Elena Udrea e miza lui Băsescu.

Și ajungem acum la partea a doua. Alegerile prezidențiale. Crede Băsescu că Elena Udrea îl poate învinge pe Ponta. Probabil nu. Oricît de puternic ar fi iraționalul în povestea asta nu cred că e suficient de puternic încît să-l convingă pe Băsescu de victoria Elenei Udrea la prezidențiale.

Este Băsescu convins că Elena Udrea poate ajunge în turul II și, din postura de challenger al lui Ponta, se poate transforma în liderul opoziției după 2014? Posibil. Este aceasta miza lui Băsescu? Elena Udrea în turul II, liderul opoziției, alături de Băsescu, după o înfrîngere onorabilă în fața lui Ponta?

Este o miză. Deși cred că Băsescu s-ar mulțumi și cu mai puțin. Adică cu Elena Udrea liderul dreptei non-peneliste.

Uitați-vă la candidații dreptei non-peneliste: MRU și Predoiu. După europarlamentare MRU va fi scos din joc. Elena Udrea a și anunțat: ”Cum să ai pretenții la prezidențiale cînd tu nu treci pragul din postura de cap de listă la europarlamentare?” Predoiu nu a fost acceptat nicio secundă de Băsescu și Udrea. În sondajele institutelor pesediste e tras sub Udrea, iar Băsescu îl atacă cu orice ocazie. Nici Băsescu și nici Udrea nu l-au amintit vreodată atunci cînd au vorbit de prezidențiabilii dreptei. Bine, fie vorba între noi, personajul e atît de șters încît nu e nevoie de cine știe ce efort ca să-l ascunzi sub preș.

Lui MRU i se va reproșa că s-a făcut de rîs la europarlamentare și că nu are partid în spate. Lui Predoiu i se va reproșa că e trădător, blatist și că are un scor slab, sub partid, și că, în general, e un candidat moale. Însă, atenție ce vă zic acum, notați în carnețel, în primul rînd i se va reproșa că nu are notorietate.

Avem cîteva posibile argumente ale grupării Băsescu-Udrea:

  1. Ponta e tînăr, are 42 de ani. Nu-l putem învinge cu un bătrîn de vechea gardă. Poporul vrea tineri, vrea o nouă generație de politicieni. Dacă PSD vine cu un tînăr, noi nu putem veni cu un politician din vechea generație. Ne trebuie tot unul tînăr.
  2. Ponta stă bine în sondaje, e vocal și bun de gură, are televiziuni, notorietate și acoperire mediatică. Pentru a-l învinge e nevoie de un candidat cu, atenție mare, notorietate, acoperire mediatică, care știe să facă chestii ca să apară la televizor, să treacă de ”embargoul mediatic al moguloilor”. E nevoie de un candidat vocal, cu prezență publică, bun de gură, curajos și capabil să aducă la vot alegători neinteresați de politică, un candidat spectaculos, cu lipici la mass media din afara politicii.

Vîrsta, notorietatea, curajul, spiritul de luptă, expunerea mediatică, susținerea unui partid important și succesul la poporul simplu nepasionat de politică dar pasionat de mondenități, acestea sînt principalele argumente pentru candidatura Elenei Udrea la prezidențiale.

Argumentul celor care spun că Elena Udrea nu va candida la prezidențiale sînt sondajele. ”Domne, cînd Băsescu va vedea sondajele, îi va trece”.

Sondajele se pot aranja. Deja CSCI o dă pe Elena Udrea pe locul 4, înaintea lui Predoiu și la 3 procente în spatele lui Antonescu și 5 procente în spatele lui MRU. Și mai avem ”potențialul de creștere”, vroba lui Băsescu. ”Da, Elena Udrea încă are un scor mediocru, dar scorul ei va crește, fiindcă e singura care reușește să treacă bariera spre neinteresații de politică. O avea ea 10% (sau la cît or mai ridica-o institutele de sondare ale PSD-ului), dar acești 10% sînt printre cei 40% interesați de politică, votanții actualei clase politice. Să vedeți cum crește ea printre cei 60% neinteresați de politică, cum va reuși să apeleze la „cei 58%”, care vin la vot pentru o altfel de politică, pentru show, blugi și parașute!”

În sondaje l-a rezolvat pe Predoiu. MRU va fi scos din joc după eșecul de la europarlamentare. Pe partea dreptei nepeneliste Udrea nu mai are concurent.

Mai rămîne PNL-ul. Aici lucrurile sînt ceva mai complicate. Antonescu e în cădere libere. Nu are nicio poziționare. Și-a pierdut cariera politică. Era antibăsistul cel mai tare. PNL și Antonescu deveniseră la un moment dat preferații alegătorilor radicali ai stîngii. Vechii feseniști de ani 90, fani Iliescu și Năstase, nemulțumiți de alianța PSD cu PDL din 2009, nemulțumiți de moderația lui Geoană și Ponta, au devenit mari fani PNL și Antonescu în 2010, 2011 și 2012. Între timp, Ponta a preluat stindardul radicalismului, iar Antonescu e într-o non-poziționare care îl va costa cariera politică la vîrf. Cu Udrea candidat, simbolul cel mai detestat al băsismului, mai detestat chiar și decît Băsescu sau Boc, cel care va avea de cîștigat va fi Ponta, reprezentantul antibăsismului radical. În timp ce Antonescu, aflat cu Băsescu și Udrea de aceeași parte a baricadei, posibil aliat cu Udrea în turul II, va pierde votanții antibăsiști ai PNL-ului (nu puțini), fără a fi acceptat de votanții dreptei nepeneliste.

Singura problemă a Elenei Udrea e Iohannis. La fel ca și Antonescu, din postura de aliat cu Udrea și Băsescu, Iohannis nu se va putea baza pe alegătorii antibăsiști ai PNL-ului. Se poate baza însă pe alegătorii dreptei nepeneliste, mai ales pe voturile pedeliștilor anti-Udrea și justițiarilor macoviști. Și se poate baza pe voturile indecișilor ”scîrbiți de politică”, dacă știe să ia distanță de Băsescu și Udrea. Aici rămîne de văzut dacă-l lasă Băsescu și Udrea să ia distanță.

Nu știm cum se descurcă în campanie Iohannis. Ca și lui Predoiu, i se poate reproșa lipsa de notorietate. Trebuie scos cît mai mult în față, ca să-l cunoască lumea, mai ales indecișii, care nu caută știri politice și care nu stau cu ochii pe știrile poliice și internet. Iohannis nu are televiziune și are mari probleme la ieșirile publice. E un mit, însă personajul e șters și nici nu sclipește de inteligență. Ca să-i rămînă mitul în picioare ar trebui ținut ascuns. Însă are nevoie de notorietate și nu cîștigi notorietate stînd ascuns.

Șansa Elenei Udrea e un scor al lui Ponta cît mai mare în turul I. Ponta trebuie să ia de la PNL toți antibăsiștii și să-l lase pe Iohannis (sau Antonescu) în curul electoral gol. Udrea are nevoie de radicalizarea ”luptei” Ponta-Băsescu. Are nevoie să iasă ea cît mai în față, să cîștige notorietate și să gonească spre Ponta orice votanți ai PNL-ului.

Iohannis nu poate fi radical împotriva lui Ponta, fiindcă omul nu poate fi radical, nu e genul, și oricum pînă acum cîteva luni a fost de aceeași parte a baricadei cu Ponta și PSD, și nu de ieri de azi.

Iohannis are nevoie de notorietate și nu o are. Nu are nici instrumente media și talent. Nu poate juca roluri mondene, nu știe să provoace știri, e șters, nu știe să vorbească și nici gînditul nu e unul dintre atuurile sale.

Dar chiar și în condițiile în care Iohannis ajunge în turul II, Udrea va fi cea care va reprezenta dreapta nepenelistă în negocierile pentru turul II. Și sînt convins că Băsescu și cu Udrea vor apărea mai des în turul II decît Iohannis, vor fi liderii campaniei electorale ”pentru Iohannis”, pînă îl vor îngropa pe acesta.

În concluzie, poate ajunge Elena Udrea un lider important al dreptei, asociatul lui Băsescu pe tronul dreptei? Categoric nu.

V-am prezentat însă argumentele și armele grupării Băsescu-Udrea. Și justificările alegătorilor ”dreptei” care vor vota Udrea.

Băsescu pariază pe Udrea, nu e doar un instrument al lui. Crede în Udrea. Și contextul îi este favorabil Elenei Udrea. Predoiu, Antonescu și MRU sînt non-candidați.

Aceste fiind zise, cred că Elena Udrea va candida la prezidențiale și cred că Traian Băsescu va lupta pe viață și pe moarte pentru candidatura Elenei Udrea.

Candidatura Elenei Udrea la prezidențiale va fi cea mai mare victorie a PSD-ului. E Udrea un pericol mai mare decît Ponta? Aceasta e întrebarea la mare modă printre susținătorii ”dreptei”, susținătorii ”alor noștri”.

Da, Elena Udrea este un pericol mai mare decît Ponta. Prin Ponta PSD ocupă stînga. Prin Udrea PSD ocupă și dreapta. Ok, să ocupe stînga, să fie la ei acolo. Însă ar fi de preferat să avem și o dreaptă neocupată de PSD.

PS. Am zis că PSD nu va accepta candidat la prezidențiale pe cineva din afara partidului. Am zis că USL nu se va rupe înainte de alegerile parlamentare din 2012. Am zis că USL se va rupe în primăvara lui 2014, pentru a avea PSD timp să-și pregătească candidatul pentru prezidențiale. Am zis că miza lui Băsescu e distrugerea PDL și conducerea ”dreptei”. Le găsiți pe toate pe Blogary. De obicei îmi ies astea.

Poate fi blocată Udrea? Cu Predoiu și MRU, categoric nu. Există alți candidați? Nu știu. Posibil. Dau două nume, fără însă să fi analizat concret șansele celor doi candidați, S-ar putea să fie nule, să fie două propuneri prostești, nu știu. Mona Muscă șI Monica Macovei sînt cele două nume. Cînd o să am dispoziția și inspirația necesară o să scriu și despre șansele celor două.

UDPATE. Ceea ce vedem acum nu e campania PMP pentru europarlamentare. E campania Elenei Udrea pentru prezidențiale. Mai bine zis, pentru alegerile primare prezidențiale. Elena Udrea, pentru a avea argumente în fața celorlalți potențiali prezidențiabili ai dreptei (MRU, Predoiu, Antonescu, Iohannis) are nevoie de un scor bun în sondaje. Are nevoie de notorietate și de favorabilitate între suporterii lui Băsescu. Și de aici va urma argumentul ”potențialului de creștere”. Elena Udrea nu a fost scoasă în față ca să crească PMP-ul. PMP-ul e doar un pretext pentru a o scoate pe Elena Udrea în față.

Alegerea prezidentiabilului unic al opozitiei

Toată lumea vrea opoziție unită și candidat unic la prezidențiale, însă nimeni nu vorbește despre criteriile de alegere a acestui candidat. Nu-i nimic, spargem noi gheața.

Să începem prin a spune că principalul argument al unificării e creșterea șanselor de a învinge candidatul PSD la prezidențiale. Nu vorbim de unire de dragul unirii.

Vorbim de unire pentru victorie. Altfel, unirea nu-și are rostul. Acesta este, vom vedea mai jos, un criteriu necesar, dar nu și suficient.

Astfel, un candidat unic fără șanse e inutil. Unificarea trebuie să se facă doar dacă crește șansele de victorie la prezidențiale. Candidatul unic nu trebuie să fie un candidat de compromis, care împacă și capra și varza, dar care nu rezolvă problema victoriei, un candidat cel mai mic numitor comun, gen ”alegerea prostului ăstuia fără șanse rezolvă problema unificării de ochii lumii și salvează orgoliile liderilor opoziției”. Nu, trebuie ales candidatul cel mai puternic, cu cele mai mari șanse, chiar dacă el aparține uneia dintre tabere și chiar dacă celelalte tabere din opoziție se simt învinse în negocieri și cu orgoliul șifonat.

Astfel, principalul criteriu al stabilirii unui candidat unic al opoziției e victoria la prezidențiale și nu compromisul călduț între taberele opoziției. Dar cum știm care e candidatul cu cele mai mari șanse? Prin ce modalități aflăm, cum ne punem de acord privind criteriile de stabilire a șanselor și care sînt modalitățile concrete prin acest candidat e decis și acceptat de toată taberele opoziției?

Alegerea unui prezidențiabil unic al opoziției presupune întîlnirea între liderii partidelor de opoziție și stabilirea de comun acord a unui asemenea candidat. Este evident că liderii de partid nici nu pot veni în negociere cu argumentul ”Pentru că așa vreau eu” și nici nu pot da cu banul. La negocieri trebuie să stabilească niște criterii și modalități clare de stabilire a candidatului.

Va fi scorul în sondaje criteriul final? Ce scor, pentru turul I sau pentru turul II? Dacă candidatul unic X are șanse mari să intre în turul II, dar n-are nicio șansă să cîștige finala? Dar dacă are șanse mari să cîștige finala, dar are șanse ceva mai mici să treacă de turul I? Care institute de sondare vor face sondajele? În ce perioadă?

Dacă pentru postura de prezidențiabil unic vor concura trei candidați, X, Y și Z, și scorurile arată așa, cine va fi ales?

  • Turul I – Candidatul X – 17%, Candidatul Y – 13%, Candidatul Z – 9%
  • Turul II – Candidatul X – 44%, Candidatul Y – 45%, Candidatul Z – 47%

Va participa și PNL la această stabilire a candidatului unic? Vor renunța liberalii la candidatul lor? Să nu uităm că PNL a ieșit de la guvernare tocmai pentru a-și păstra candidatul la prezidențiale. Va prefera PNL să stea în opoziție și să nu aibă nici candidat prezidențial? Nu mai bine îl susținea pe Ponta de la guvernare, decît să-l susțină pe Predoiu sau pe Boc sau pe Udrea, din opoziție?

Vor accepta Băsescu și Udrea un candidat venit din zona PDL sau Blaga și pedeliștii un candidat venit din zona Băsescu/Udrea în condițiile în care mărul discordiei și cauza rupturii celor două tabere a fost tocmai alegerea unui lider al opoziției de atunci? (PNL era încă la putere)

Cum se va realiza, concret, această stabilire a candidatului unic al opoziției?

Să nu uităm însă și profilul politic, intelectual și moral al candidatului. Dacă candidatul respectiv are șanse să-l învingă pe Ponta, dar e tot un fel de Ponta, la ce ne folosește victoria lui? Ce criterii politice, de moralitate și intelectuale ar trebui să respecte candidatul unic al dreptei? Candidatul unic al dreptei trebuie să fie de dreapta sau poate fi și socialist care se declară de dreapta la televizor? Trebuie să fie pro-occidental și pro-american sau ne mulțumim și cu unul căruia vest-europenii și americanii îi put? Trebuie să fie un susținător dovedit al statului de drept sau ne mulțumim și cu un pucist? E ok dacă e puțin mai labil psihic? Dacă e mai încet la minte? Dacă moral e o lepră?

Dacă singurul criteriu pentru stabilirea candidatului îl reprezintă șansele acestuia de a cîștiga prezidențialele, atunci putem să-l punem pe Ponta candidat al dreptei. E de stînga, e pucist, e fan Rusia-China și Che Guevara, e corupt, e mincinos, e iresponsabil și e și mai prostuț, dacă nu chiar tîmpițel sau chiar tembeluț. Și, categoric, are cele mai mari șanse de victorie la prezidențiale.

Astfel, putem creiona, și aici rog și cititorii să vină cu idei, criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească un candidat unic al opoziției de dreapta:

  1. să aibă șanse de victorie
  2. să-și fi dovedit pînă acum susținerea pentru piața liberă, libertate, capitalism, responsabilitate individuală și stat minimal, refuzul pentru orice formă de colectivism, egalitarism și etatism, orice utopie resentimentară
  3. să-și fi dovedit pînă acum respectul pentru valorile statului de drept și democrației
  4. să-și fi dovedit pînă acum atașamentul față de lumea civilizată, față de alianțele occidentale ale României, adică patriotismul și atașamentul pentru interesul național
  5. să aibă anvergură intelectuală și statură morală necesare pentru o asemenea funcție
  6. să fie cu toate țiglele pe casă, cu neuronii neplimbați pe la medici de specialitate

Vrea opozitia sa cistige prezidentialele sau il prefera pe Ponta presedinte?

Liderii grupărilor din opoziție au de ales între:

  • a lupta să ajungă la putere, cu riscul de a pierde și controlul opoziției și a ieși din politică
  • a păstra status quo-ul și lupta deschisă pentru controlul opoziției, adică Ponta președinte.

Să mă explic.

Dacă opoziția cîștigă președinția, noul președinte va deveni liderul opoziției („dreapta”) și va elimina din jocul politic foștii rivali de pe dreapta. Dacă va fi Predoiu sau MRU, Antonescu, Băsescu și Udrea sînt out, dacă cîștigă Boc sau Udrea, Antonescu, Blaga și liderii PDL sînt out. Dacă cîștigă Antonescu, Udrea și Blaga sînt out.

Un caz special e Udrea, care nu are carieră politică proprie, nu există ca om politic de sine stătător, e total dependentă de Băsescu. Dacă Băsescu pierde controlul dreptei, Udrea e out din politică și nu numai. O sfîșie haita PNL/PDL, politic, economic etc

Noul președinte, dacă va fi de dreapta, va prelua controlul și conducerea întregii drepte și își va impune gruparea proprie și oamenii săi in dauna liderilor celorlalte grupări, care vor fi scoși din joc și grupările lor înghițite.

Dacă cîștigă Ponta sau orice președinte care nu are pretenții la conducerea dreptei, lupta pentru preluarea dreptei rămîne deschisă și actualii lideri rămîn în joc.

Ce e de preferat pentru ei? Să cîștige dreapta și ei să iasă din politică sau să poardă dreapta și ei să rămînă în joc?

– Dacă mă iubești și vrei să-mi fie bine, lasă-mă să plec cu altul!
– Mai bine te omor! Ori cu mine, ori moartă!

Aceasta e situațiunea.

Liderii și grupările dreptei vor lupta pe viață și pe moarte pentru controlul dreptei, și dacă nu vor tranșa lupta în următoarele luni, vor prefera un status quo, adică Ponta președinte. E preferabil să negociezi cu Ponta din postura de lider al opoziției decît să ieși complet din politică, cu toate riscurile reputaționale, economice și juridice care decurg de aici.

Trebuie să înțelegem că liderii dreptei, cînd vorbesc de victoria dreptei, vorbesc de victoria lor, nu de victoria dreptei fără ei în moț, fără ca ei s-o controleze. Niciun politician al dreptei nu speră la o victorie fără el, fiindcă niciunul nu dă doi bani pe entitatea goală și fără sens numită, înclin să cred că la mișto, „dreapta”. Vi-l imaginați pe Blaga așteptînd să rămînă la mîna lui Udrea? Sau pe Udrea sâ rămînă la mîna lui Blaga? Acestea sînt taberele lui 2014. PSD și Ponta sînt doar arbitri în meciul ăsta. Ce se va alege de Blaga sau Udrea după cinci ani de mandat prezidențial al unui rival de moarte?

Trebuie să mai spunem și că toată lumea se înțelege bine spre foarte bine cu Ponta, pe care îl consideră un arbitru ideal și care e vechi prieten cu toată lumea. Ponta are o mare calitate: nu luptă pentru liderșipul dreptei și e politician din genul „las’ că ne înțelegem noi”.

Bine, actualii lideri ai opoziției s-ar putea uni sub stindardul dreptei, de dragul principiilor și doctrinei care îi leagă. Ok. Aștept. V-ați tăvălit pe jos de rîs suficient? Gata? Putem continua?

Singura unire a dreptei se poate face pe o platformă doctrinară. Nu se va întîmpla. Cel puțin nu cu actualii lideri ai dreptei.

Nu ne spun zilnic fanii și militanții de serviciu ai ”dreptei” că important e să fim pragmatici, că așa se face politică, să terminăm cu doctrina și principiile, care sînt teorii și viața nu se face cu teorii, viața, mai ales cea politică, înseamnă practică? Doar talibanii teoretici care stau pe canapea în fața tastaturii și înapoiații de secole trecute, veacuri medievale chiar, mai cred în principii și doctrine, în tot felul de teorii irelevante sau ideologii încuiate la minte. Politica se face pragmatic, cu baroni, cu găletușa, cu mașinațiuni perverse și geniale, cu brichete și brelocuri, cu organizatori maeștri ai cateringului politic și intelectuali-breloc, maeștri ai mersului în patru labe, nu cu talibani doctrinari sau pur și simplu tocilari politici.

Sîntem în secolul XXI, man! Sîntem dincolo de dreapta și de stînga, sîntem dincolo de bine și de rău. Sîntem în epoca relaxaților pragmatici, cool și funny, nu mai sîntem în epoca doctrinarilor prăfuiți și rămași de pe vremea exploatării capitalist-obscurantiste. Relax, chill! Politica se face pragmatic.

Iar pragmatismul ne spune că victoria lui Ponta este dezirabilă din punctul de vedere al liderilor dreptei. Așa e că e nașpa cînd te afli de partea nasoală a pragmatismului, la primire, în poziția pasivului?

Cine e mai bine sa iasa din politica? Citiva lideri sau citeva milioane de alegatori?

DNA e marea speranță electorală a opoziției, a dreptei. Văzînd ce cloacă putredă a corupției e PSD-ul, alegătorii, scîrbiți sau revoltați, vor alege PNL-ul lui Crin Antonescu, PDL-ul lui Vasile Blaga și PMP-ul Elenei Udrea. Cu toate clicile din dotare.

Sau nu. Mai degrabă nu.

Românii au obosit să scape de un sifilis contactînd altul. Mecanismul politic a stat. Sistemul a făcut toate rotațiile posibile. Și-a adus pe rînd, în față, toți oamenii săi. Toți mafioții, toți dubioșii, toți incompetenții, marionetele și obosiții. Acum a stat. A ajuns într-un punct mort. E ca la păcănele. Oricîți bani ai băga, tot aceleași combinații vor apărea. Un zero, o gaură și un cerc. Mai băgăm o fisăm, tragem de manetă. Iar un zero, o gaură și un cerc. Cum era definiția nebuniei? Parcă Einstein a zis-o. ”Insanity: doing the same thing over and over again and expecting different results.” 

”Actualele garnituri politice ale opoziției nu pot fi schimbate. Nu asta e soluția. Avem nevoie de altă soluție. Trebuie să schimbăm electoratul.

Nu-i putem cere PDL-ului să-l schimbe pe Blaga și nici lui Băsescu s-o scoată din politică pe Udrea, așa ceva e imposibil de realizat. Vă dați seama cum s-ar strica prietenii, cum ar suferi unii și alții, cum s-ar răni sensibilități și încheia cariere? Să fim cruzi și să le cerem asta? Dar nu mai bine le cerem noi să se schimbe milioanelor de alegători? E mai ușor. Dragi milioane de alegători, e o aberație și o cruzime fără de egal să ceri PDL-ului să scape de Blaga și PMP-ului de Udrea. ”Sînteți niște alegători cruzi, agresivi și aroganți. Sînteți niște alegători răi! Schimbați-vă! Reformați-vă! Nu vedeți că așa nu se mai poate? Cît o să defilăm cu voi, așa nereformați? Cît o să vă suportăm mofturile, mutrele, agresivitatea și pretențiile absurde? Vreți să dăm peste cap o lume întreagă formată din cîteva zeci de-ai noștri pentru cîteva milioane de-ai voștri? Sînteți inconștienți și aberanți. Sînteți vinovați.”

Da, am înțeles că ăștia sînt, cu ăștia defilăm, că este imposibil ca personajele politice care conduc opoziția și care au condus puterea pînă mai ieri (Antonescu)) sau alaltăieri (Blaga, Udrea) să dea doi-trei pași în spate. Nu le poți cere unor zei și titani să nu mai fie zei și titani. Nu le poți cere să-și frîngă cariera acum, la apogeu, cînd sînt lideri peste trei partide mari care, luate împreună, trec puțin de jumătatea scorului PSD. Au partide personale pentru ambîțul propriu, își trăiesc visul cu ochii.

După cum spuneam, orice schimbare la nivelurile 1 și 2 ale partidelor de opoziție este imposibilă. Ar aduce cu sine suferințe umane și materiale de neimaginat. Nici măcar ieșirea din scenă a liderilor maximi nu e posibilă. Ar aduce cu sine tragedii shakespeariene. Othello și Desdemona? Romeo și Julieta? Hamlet și Stolo? Mici tragedii de cămin cultural în comparație cu ce s-ar întîmpla dacă Blaga, Udrea și Antonescu, împreună cu anturajele de cabinet, ar trece pe linie moartă. Lacrimi fierbinți, batistuțe pierdute în Fratelli și regăsite în Bamboo, otrăvuri rafinate cumpărate pe sub mînă la colț de Dorobanți, pumnale și seppuku, aripi frînte, ditai halimaiul cu iz de tragedie antică. România va fi zguduită din țîțîni. Cînd abisurile sufletești ale protagoniștilor politici se vor crăpa, lumina dureroasă din interior va ieși prin crăpătură și ne va orbi pe toți, iar poporul român va pieri de vinovăție. Nu. Așa ceva nu se poate. Nu putem risca un asemenea blestem pentru țărișoară.

Nu înțelegeți că nu putem schimba trei, cinci sau șase oameni de dragul a cîtorva milioane de moftangii absurzi? Voi, ăia trei, cinci sau șase milioane, va trebui să vă schimbați. Să vă băgați mințile în cap. Înfrîngerea catastrofală a opoziției la alegerile europarlamentare și prezidențiale din 2014 poate fi evitată doar dacă milioanele de moftangii absurzi și periculoși își vor băga mințile în cap și se vor schimba. Români, trebuie să vă căiți! Trebuie să vă cereți scuze pentru 9 decembrie 2012, trebuie să faceți penitență și să scoateți diavolul din voi. Pînă cînd nu vă veți exorciza, nu veți reuși să primiți în suflet și ștampilă Sfînta Treime, pe domnul Antonescu, pe domnul Blaga și pe doamna Udrea. Conducerea actualei opoziției e un dat și a încerca să schimbi ceea ce Sistemul ne-a dat, a încerca să schimbi ceea ce nu poate fi schimbat, e dovadă de erezie.

PNL, PDL-Blaga și PDL-Udrea au o mare încercare în față. Au de ales între a schimba cîțiva oameni de la vîrful partidelor sau cîteva milioane de alegători. Să ședem în mall la o bere, vorba Elenei Udrea, și să vedem, reușesc?

Rotația a ajuns la final. Ceasul a stat. Încoțopenirea și încăpățînarea de a rămîne în funcții a cîtorva personaje inapte politic, moral și intelectual se va traduce într-o catastrofă electorală în 2014, atît la europarlamentare cît și la prezidențiale. Da, vom înjura cîteva milioane de alegători că nu-și bagă mințile în cap și nu se schimbă de dragul cîtorva parveniți agresivi și înceți la minte, însă alegerile vor fi pierdute en fanfare, cu sau bosumflările noastre la adresa poporului prost.

Avem de ales între ieșirea din politică a cîtorva indivizi și individe și ieșirea din politică sau rămînerea în afara politicii a cîtorva milioane de alegători. PNL, PDL și PMP au ales să dea afară din politică nu cîțiva lideri, ci cîteva milioane de alegători.

Chiar nu reușesc să înțeleg de ce e preferabil să dai afară din politică cîteva milioane de alegători și nu cîțiva lideri. Și nu reușesc să înțeleg cum e mai ușor, politic, comunicațional, logistic, financiar, să schimbi cîteva milioane de oameni decît să schimbi cîțiva lideri. Militanții zic: nu putem să-i schimbăm pe Antonescu, Blaga, Udrea și ceilalți din jurul lor. Nu-i putem convinge să se retragă. Nu putem convinge partidele să-i schimbe. Nu putem convinge cîțiva oameni sau chiar un om, în cazul PMP-ului, sau cîteva sute de oameni să facă schimbări. Putem convinge însă cîeva milioane de alegători. Cît de lovit de streche și lipsit de simțul realității să fii ca să crezi așa ceva?

Pretenția politicienilor ca milioane de oameni să se supună mofturilor lor este inacceptabilă și jignitoare. Și, mai mult decît atît, nu funcționează. Chiar nu funcționează.

Drept pentru care, dragilor, pregătiți-vă de un lung șir de catastrofe electorale. Dar asta e doar o miză.

Miza cea mare e liberalizarea pieței politice și demantelarea sistemului. Sistemul și-a consumat tot oxigenul. Și, fiind un sistem închis, altul nu mai are. Dincolo de soluțiile pe termen scurt și pasul înapoi pe care trebuie să-l facă liderii PNL, PDL și PMP, dovediți incapabili politic, intelectual și moral, soluția reală, pe termen mediu și lung, e liberalizarea pieței politice. Este vitală schimbarea legii partidelor și legii electorale. Este vitală readucerea în politică a milioane de oameni. Să vină ei, să plece liderii actuali. Iar aducerea în politică am milioane de oameni se face doar prin liberalizarea pieței politice.

Trebuie schimbată legea partidelor, redus numărul de semnături necesare pentru înființarea unui partid, eliminată condiționarea geografică la strîngerea de semnături pentru înființarea unui partid, condiție absurdă, discriminatorie și antidemocratică, trebuie eliminate condițiile absurde de înscriere a partidelor și independenților în alegeri. Avem nevoie de concurență pe piața politică, la nivel central și local. Avem nevoie de însănătoțirea actualelor partide politice. Dar aceasta nu se poate face decît prin competiție. Avem nevoie de o scenă politică vie, cu partide care să concureze cu adevărat între ele. Actualul cvintet politic USD-PNL-PDL-UDMR-PMP s-a transformat într-un cartel politic. Autist, ca orice cartel politic. E nevoie de piață liberă. Trebuie să deschidem ferestrele, altfel împuțiciunea și lipsa de aer ne va ucide și ne reîntoarcem în anii 80. În lispa pieței politice libere, în lipsa concurenței, chiar și cel mai bine intenționat politician își pierde simțul realității și îl amețește puterea și transformă într-un monstru.

Alianta dreptei cu PNL, nociva si antinationala

Este utilă o alianță a „dreptei” Băsescu/PMP/PDL cu PNL? Depinde de care sînt obiectivele „dreptei” Băsescu/PMP/PDL.

  1. Dacă obiectivul sînt funcțiile și accesul la resursele guvernării o asemenea alianță este utilă celor care o fac și clientelei de partid. Și cam atît.
  2. Dacă obiectivul e promovarea unei doctrine autentice de dreapta, această alianță e inutilă. PNL nu a arătat nicio clipă că ar fi un partid de dreapta. Nu a avut inițiative de dreapta, nu a avut proiecte sau atitudini care să aducă cît de cît cu ceea ce putem numi o doctrină de dreapta. Nici PDL sau PMP nu au arătat vreo clipă că ar avea cineștiece vagi intenții de a promova oareșce politici de dreapta. Din punctul acesta de vedere o alianță între PNL și PDL/PMP nu diferă cu nimic de o alianță între PNL și PSD.
  3. Dacă obiectivul e apărarea statului de drept, atunci o asemenea alianță e inutilă. PNL a fost în toți acești ani vîrful de lance al luptei împotriva justiției și statului de drept. Încă din 2005 cițiva parlamentari PNL votau pentru desființarea DNA, urmînd apoi scandalu bilețelului, chemarea luii Macovei în biroul lui Tăriceanu, la o „discuție” cu inculpatul Patriciu, suspendarea lui Băsescu, eliminarea PDL-ului din guvern după refuzul lui Boc de a scăpa de Macovei și apoi toate voturile din Parlament împotriva justiției, toate acțiunile miniștrilor PNL împotriva justiției, de la Chiuariu la Pivniceru, toate declarațiile și atitudinile împotriva justiției și statului de drept ale liderilor PNL, culminînd cu lovitura de stat din vara lui 2012, cînd PNL a fost vîrful de lance al puciștilor. Dealtfel, în ultimii șapte ani PNL a reprezentat aripa dură a grupării antijustiție, care s-a remarcat prin virulență și radicalism.  Este utilă justiției și statulu de drept o alianță cu PNL? Categoric nu. PNL e totuși partidul care a dat doi miniștri ai justiției din partea unei mafii locale și care are trei miniștri condamnați penal.

O alianță cu PNL este cu atît mai nocivă cu cît ar propulsa la președinție un penelist cu tradiție în lovituri de stat, în lupta împotriva statului de drept și justiției. Dacă o astfel de alianță ar presupune susținerea la prezidențiale a unui candidat din afara PNL, pro-occidental, care să sibă tradiție în apărarea statului de drept și justiției, care să fi fost la lovitura de stat de partea bună a baricadei, atunci ea ar fi oarecum utilă. Repet, cu condiția să propulseze la președinție un om din afara PNL.

O alianță cu PNL ar avea trei efecte:

  1. „Dreapta” PDL/PMP ar obține funcții și acces la resursele statului.
  2. Negrul ar căpăta nuanțe stridente de alb, răul ar fi banalizat și cauționat.
  3. La nivel de militanți și electorat, pe partea dreaptă ar urma o prăbușire greu de imaginat. Capitalismul, occidentul și statul de drept au și așa puțini susținători. După ce Băsescu/PDL/PMP vor parafa o alianță cu PNL care ar cauționa lovitura de stat din 2012, tabăra antioccidentală și antijustiție, electoral dreapta va arăta ca Hiroshima în 7 august 1945, cu moralul undeva la 150 de kilometri adîncime.

Tema care a legat PNL și PSD, care a fâcut un apendic al PSD din PNL, partidul istoric, simbol sl dreptei, membru al Alianței DA, e tocmai justiția. Singurele certuri pe justiție între cele două partide au avut loc atunci cînd PSD dădea semne de moderație sau retragere tactică. PNL a fost cel care nu a dat niciodată semne de moderație și a reacționat virulent chiar și împotriva PSD-ului, cum s-a întîmplat la lovitura de stat și la rămînerea lui Kovesi în fruntea DNA. PNL nu a protestat niciodată împotriva măsurilor stîngiste și populiste promovate de PSD, a protestat dosr cînd PSD nu a fost destul de radical împotriva  statului de drept, occidentului și justiției.

Nu în ultimul rînd, la fel ca și în Sodoma și Gomora, în PNL nu mai există absolut nimeni care să merite efortul. În PNL nu găsești personaje politice frecventabile.

PNL este un grup infracțional bine organizat și cu tradiție. De ce ar fi utilă o alianță cu o asemenea grupare?

PNL-ului, în schimb, i-ar fi extrem de utilă o asemenea alianță. L-ar ajuta în războiul pentru resurse cu celălalt grup infracțional organizat, PSD, și i-ar pune pe tavă jumătatea dreaptă a spectrului politic, după ce sute de mii de votanți care încă mai cred în capitalism, stat de drept și occident vor trece, pentru cîtrva cicluti electorale, la categoria scîrbiți și absenți.

Singurul cîștig al alianței cu PNL s-ar traduce în funcții și contracte pentru cei din PMP și PDL. Atît.

Cei care susțin o alianță cu PNL sînt ori nesfîrșit de proști, ori au de cîștigat dintr-o asemenea alianță pe partea de funcții, bani și, în general, acces la putere și resursele statului.

Ultima batalie a reformismului

Prin „reformism” înțeleg:

  • – modernizarea și occidentalizarea României
  • stat de drept, democrație, lupta împotriva corupției
  • anti-comunism, anti-PSD, anti-Iliescu, pro-Piața Universității 1990, punctul 8 de la Timișoara
  • orientare geopolitică necondiționată pro-SUA și pro-UE

În România așa ceva este denumit în mod greșit „dreapta”. În realitate unii votanți – și politicieni – care susțin valorile de mai sus sunt de stânga. Alții chiar sunt de dreapta. O bună parte nu au o identitate ideologică clară.

Următoarea informație e foarte importantă, este marea umbră a anului 2014:

*** Atâta timp cât bătălia este „reformă și atât” vs. restul scenei politice sau restul României, reforma pierde. ***

Știm asta din 1990, știm asta din 2000, știm asta din vara lui 2012.

Prin comparație, politicienii cauzei reformiste în 1996 și-au mobilizat nucleul dur dar au promis și schimbare după mai mulți ani de inflație minim 120% (și, între noi fie spus, au promis și vaste programe de stat).

Reformiștii în 2004 au speculat ura față de aroganța lui Năstase și cota unică. S-au ținut de cuvânt, nivelul de trai a crescut, Traian Băsescu a câștigat în 2009 împotriva unor forțe imense care se coalizaseră împotriva lui.

Deja se poate trage o concluzie de parcurs: fără discurs pe economie, fără credibilitate pe economie reforma rămâne cu maxim 1,5 milioane susținători. Ce vine peste a fost carismă, marketing, organizații locale făcute și pierdute de PDL, specularea unor oportunități de moment, inteligență tactică. Elemente punctuale, după 2003 chiar individuale.

În România vin la vot minim 4,5 milioane de persoane la europarlamentare, minim 7 milioane la parlamentare, minim 9 milioane la prezidențiale. Fără un cârlig de salvare, cauza reformistă de un milion și jumătate de suflete e condamnată.

Vom auzi în acest an despre necesitatea statului de drept, despre lupta împotriva corupției, despre democrație, despre cât de tâmpit e poporul ăsta care nu înțelege prioritățile reale ale destinului național, vom auzi despre pericolul de a da țara pe mâna rușilor, vom auzi despre „dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta”, cine-nu-i-cu-noi-e-împotriva-noastră, teme și mesaje importante, utile, cruciale pentru reformiști. Pentru toți un milion și jumătate.

Puterea se câștigă prin alegeri. Adică pe baza voturilor cetățenilor care se prezintă la vot. Nu există șeptari pe care să-i poți scoate din mânecă și prin intermediul cărora să suprascrii fraza de la începutul paragrafului. Soarta democrației poate fi în cumpănă, miza poate fi independența justiției sau supraviețuirea politică a șefului șefului șefului tău sau chiar Binele-cu-B-mare. Nu contează. Tot prin alegeri și prin voturi se obține puterea.

Anul ăsta cauza reformistă nu are în mână niciun jolly joker și este la capătul care nu trebuie al mitralierei electorale.

Ăsta e fondul. Un milion și ceva de oameni + aliați temporari versus restul lumii. Ignoră ce te împiedică să vezi fondul.

Ignoră afirmațiile că „românii sunt proști”, se vehiculează doar după înfrângere. Nimeni din tabăra reformistă nu afirma în ianuarie 2005 că românii sunt proști. Sau în vara lui 2007, când Traian Băsescu câștiga cu ușurință referendumul de demitere. Sau în ianuarie 2010.

Ignoră Antena 3, are câteva sute de mii de telespectatori pe seară, din care unii sunt oamenii care… urăsc Antena 3. Toate televiziunile de știri, împreună, atrag foarte rar 1,5 milioane de telespectatori în fiecare seară. Atenție: maxim 1,5 milioane. Incluzând B1. USL a fost votat de 4,4 milioane de persoane, Geoană a fost votat de 5,2 milioane în turul doi de acum câțiva ani. Disproporția între forța mass media și ce se întâmplă de fapt la vot e foarte mare. Asta nu înseamnă că trusturi mass-media care să susțină cauza reformistă ar fi fost inutile, dar problema e mai largă. Nu este că nu există destui Banciu sau că guvernarea PDL n-a avut și ea un Gâdea, un Ciutac, un Voiculescu.

Ignoră criza economică. USL n-a reușit să strângă atâtea voturi câte a strâns Geoană în 2009, când nu se luase nicio măsură de austeritate și nici ură față de Băsescu nu prea exista. Gândește-te că înainte de criza economică, când totul era roz, PDL cu o campanie bunicică obținea abia 2,2 milioane voturi. Reformiști mobilizați, primari mulți, Băsescu la apogeu. Și totuși, din șapte români aflați în țară doar unul a votat PDL. Unu din șapte. Criza doar a expus adevărul gol-goluț care exista de mult.

Ce urmează?

În toate țările din Europa de Est a avut loc și s-a încheiat lupta dintre reformiști și neo-comuniști.

În 1990 reformiștii maghiari au câștigat alegerile, au reformat economia, în 1994 au pierdut alegerile, au dispărut.

În 1990-1991 reformiștii polonezi au câștigat alegerile, au reformat economia, au început să piardă alegeri, în 2001 n-au mai intrat în parlament, au dispărut.

Reforma fusese o platformă cu susținere populară limitată în timp, nu era îndeajuns pentru crearea unor forțe politice stabile și mai ales performante. Conservatorismul și, într-o măsură mai mică, liberalismul (la nivel real, nu un cuvânt pe o foaie lucioasă) au asigurat această bază de care era nevoie. Succesul acestor partide post-reformiste în Ungaria și Polonia a fost atât de mare că în aceste țări, acum, *stânga* e compusă din 4-5 partide care se ceartă pe 20 de procente și discută veșnic despre „unitate / unificare”. Prin comparație, în România sunt milioane de oameni care nu știu că sunt conservatori.

La noi, conservatorismul nu ar fi reformismul-cu-minus-în-față. Un partid conservator ar îngloba lupta împotriva corupției și pentru apărarea statului de drept într-o platformă mai largă, bazată pe valori, persuasiune și pe interesele votanților. Cu paradigma reformistă-și-atât nu câștigi alegeri, ci guvernezi o țară. Cu ea nu convingi milioane de votanți, ci câțiva autori de manuale de istorie. Paradigma creează oameni care să fie numiți în funcții, nu oameni care să fie aleși. Nu întâmplător opoziția are mulți potențiali prim-miniștri, mulți potențiali miniștri de externe, mulți potențiali miniștri ai culturii dar n-are oameni care să câștige campanii cu excepția câtorva vechi PD-iști de prin Ardeal, oameni cu reputație bună în orașele lor și cam atât.

Vei auzi că marele pericol în 2014 este înfrângerea cauzei reformiste, distrugerea României, etc etc.

Să ne uităm la altceva: cum va sta situația după 2014? Care vor fi efectele înfrângerii? Ce va rămâne pe scenă?

Dacă ne gândim la răspunsuri, descoperim marele pericol echivalent sau superior celui de mai sus.

Marele pericol este înfrângerea călâie, înfrângerea neasumată, înfrângerea după care toate partidele „de dreapta” zâmbesc fericite din colțul gurii pentru că știu pe cine pot da vina ca să scape nepătate. Înfrângerea unui om, unui candidat, unei sigle. Ceilalți vor da vina pe Băsescu, Băsescu pe ceilalți, etc. Marele pericol este să se creadă că paradigma e OK, e stabilă, face performanță, „avem acum niște ani mai proști dar putem continua la fel”.
Din alegerile din 2012 s-a ratat extragerea lecțiilor din înfrângere (măcar la asta e bună o înfrângere). În mod total nesurprinzător, lucrurile au continuat în rău și vor continua în rău până se curăță scena de paradigme falite electoral.

După ultima bătălie a reformismului, să sperăm, va urma prima bătălie a dreptei.