Posts Tagged → Traian Basescu

Alegerile prezidentiale si mitul izolarii PSD-ului

”PSD are șanse mici să cîștiga prezidențialele fiindcă celelalte partide se vor coaliza împotriva sa și va fi izolat.” Cam așa sună un argument după un kil de heroină pură.

Haideți să discutăm despre mitul înfrîngerilor prezidențiale ale PSD din cauza izolării. PSD a pierdut de trei ori prezidențialele pînă acum, în 1996, în 2004 și în 2009. Să le luăm pe rînd:

1996 – PSD era relativ izolat pe scena politică, avînd împotriva sa CDR, PD și UDMR. Însă izolarea aceasta nu a apărut în anul electoral. CDR, PD și UDMR erau de cealaltă parte a baricdei încă din 1992 și alegerile veneau după patru ani în care susținătorii CDR, PD și UDMR se obișnuiseră cu ideea de a fi împreună împotriva PSD. Izolarea PSD era reală, nu doar în culisele politice și la nivel declarativ. PSD era izolat la nivelul alegătorilor, acolo unde votanții CDR, PD și UDMR făcuseră corp comun împotriva lui Iliescu.

2004 – PD și PNL erau inamicii PSD, cu tot cu alegători, de cel puțin 12 ani. Din 1992 pînă în 2004 niciunul dintre cele două patide nu s-a aflat de aceeași parte a baricadei cu PSD, nu a guvernat cu PSD, nu a făcut opoziție împreună cu PSD, nu a participat la alegeri în alianță cu PSD. Alegătorii erau bine dresați să izoleze PSD-ul. Explicația înfrîngerii nu e izolarea PSD, care avea un aliat important, PRM, și care cîștigase alegerile parlamentare confortabil, la șase procente în fața Alianței DA. Înfrîngerea prezidențială a PSD în 2004 are două explicații: Băsescu și Năstase.

2009 – Aici chiar nu putem vorbi de izolarea PSD-ului. PSD era aliat cu PNL și cu UDMR, iar PDL și Băsescu erau cei izolați. Cu toate acestea, Băsescu a cîștigat, chiar și împotriva izolării. Dealtfel, în 2009 s-a atins recordul la izolare pe scena politică românească. Niciun politician și nicio forță politică nu au fost mai izolați decît au fost în 2009 Băsescu și PDL. Iar această izolare era veche de cinci ani, nu apăruse peste noapte.

Este izolat PSD astăzi? Haideți să vorbim tîmpenii cu capul în butelca de LSD! E o temă falsă. Nu se pune problema izolării PSD-ului astăzi. PSD e într-o alianță cu PNL, o alianță veche de cel puțin șapte ani, care și-a arătat primele semne în 2005, anul în care PSD a scăpat de izolare și a acceptat mîna întinsă de PNL.

Alegătorii PSD și PNL sînt obișnuiți împreună, sînt familiarizați cu alianța și cu partidele din alianță. Au votat cu aceste partide la localele din 2012, la referendumul din vara lui 2012 și la alegerile parlamentare din 2012, și nu e prima oară cînd votează împotriva lui Băsescu și PDL-ului. O mare parte dintre ei au mai făcut-o și în 2009, 2008 sau 2007.

Credeți că milioane de alegători vor putea fi dizlocați în cîteva luni, adică peste noapte, să voteze împotriva celor pe care i-au susținut și pentru cei pe care îi detestă și împotriva cărora au votat? Politicienii și militanții se schimbă peste noapte, după cum le dictează interesele, însă votanții își au fidelitățile, antipatiile, consecvențele, nostalgiile, locurile familiare și inerția lor, și durează ani de zile pînă întorc armele. Sîntem în ianuarie 2014 și USL încă există și Antonescu încă e candidatul alianței la prezidențiale. Credeți că votanții lui Antonescu, care sînt și votanții USL-ului, adică ai PNL și PSD, sînt dispuși să voteze peste noapte împotriva PSD doar pentru că așa li se ordonă?

Votanții USL nu mai pot fi întorși împotriva PSD-ului. Nu mai e timp și nu mai sînt mijloacele și resursele necesare pentru o asemenea întreprindere. E nevoie de ani și de un teribil bombardament mediatic pentru a crea falia între PSD și PNL, pentru a realiza asocierea dintre PNL și PDL și pentru a izola PSD pe scena politică.

Pentru votanții PNL antipesedismul nu e o valoare. Oamenii ăștia au votat PSD și au suferit pe baricade împreună cu PSD în lupta cu hidra băsist-pedelistă. Poate nu sînt entuziasmați de Ponta și PSD, însă e o dovadă de disperare tristă cu miros de cocaină să crezi că acești oameni vor ieși la vot în turul II pentru Băsescu, Boc, Blaga, Udrea și alți pedeliști.

Dealtfel, sondajele o arată cît se poate de clar: în turul II Ponta cîștigă la foarte mare diferență în fața candidaților opoziției fiindcă alegătorii lui Antonescu, useliști cu sufletul și mintea, se duc în turul II spre un alt uselist, Ponta. Prostia aia cu dreapta nu funcționează fiindcă pentru oamenii ăștia ”dreapta unită” nu înseamnă nimic. Li se rupe în paișpe de dreapta. Ei știu alte povești. Ei știu povestea cu USL, cu Băselul și pedeliștii, cu dictatura, cu Boc și Udrea. Nu rezonează la mitul cu ”dreapta unită”. La mitul ăsta rezonează o infimă minoritate de milianți din nucleul ultradur al grupărilor PDL și Băsescu.

Votanții liberali ai lui Antonescu, dacă candidatul lor va ieși din cursă, în turul II vor avea de ales între un uselist de-al lor și un pedelist de-al lui Băsescu, Blaga, Boc și Udrea. Poate că unii, dezamăgiți de ruptura dintre PSD și PNL și de trădarea lui Antonescu de către PSD, vor sta acasă, însă cei mai mulți vor vota pentru uselistul lor, împotriva pedelisto-băsistului. Are ”dreapta unită” timp și resursele necesare pentru a schimba percepția milioanelor de votanți ai lui Antonescu? Ca să nu mai spunem că nu sînt îndeplinite condițiile minimale pentru lansarea unei asemenea campanii mediatice: USL nu s-a rupt și Antonescu este în continuare candidatul useliștilor la prezidențiale.

Pînă în decembrie anul acesta votanții useliști ai lui Antonescu trebuie să fie convinși că PSD și Ponta sînt răul absolut și că binele e în tabăra lui Băsescu, Blaga, Boc sau Udrea. Cine va reuși și cum va reuși să convingă milioane de votanți useliști ai lui Antonescu să voteze cu ”dreapta unită” a lui Băsescu și a PDL-ului?

Narativul ”Dreapta unită” e blocat definitiv și irevocabil la 20-25%. Hai 30%, în caz de miracol (la locale a avut 22%, la parlamentare, 16%). Dar acolo moare. A încerca să înghesui și pe PNL și Antonescu, cu susținătorii și votanții lor useliști, în cutiuța strîmtă și șuie a ”dreptei unite” este categoric o tîmpenie.

Să presupunem însă că Antonescu va ajunge în turul II împotriva lui Ponta. În visele cu ecstasy votanții ”dreptei unite” se mobilizează și votează cu Antonescu, candidatul dreptei, și împotriva lui Ponta, candidatul stîngii. În realitate, fără ecstasy, dacă Ponta și Antonescu vor ajunge în turul II, prezidențialele devin o chestiune pur uselistă iar ceilalți alegători vor fi demobilizați și vor sta acasă. Cei care se vor duce se vor împărți între Ponta și Antonescu, în funcție de antipatiii și de cel pe care îl percep mai periculos.

Un candidat în firea lui, acceptabil și dezirabil ca președinte, nu poate cîștiga în fața lui Ponta și/sau Antonescu decît dacă iese din narativul USL și ”dreapta unită” și nu vine nici din USL, nici din ”dreapta unită”. E nevoie de cu totul altă poveste.

Din păcate, sînt convins că se va merge pe povestea cu ”dreapta unită” versus hidra pesedistă și toată marea luptă a Binelui se va împotmoli în turul I, ca în 2000. Nu e nevoie de un erou care să unească cele 25% ale dreptei unite, că nu are ce face cu ele. Însă aceasta rămîne tema centrală a opoziției, unitatea lui 20% ca să nu se știe ce*.E nevoie de un candidat care să aducă la vot în favoarea sa peneliști, pedeliști, țărăniști, pepedediști, peremiști, udemeriști, mepiști, feciști, gură cască și alți asemenea.

Ne place sau nu:

  • ”unitatea dreptei” e un joc marginal al unor forțe politice minore
  • telenoveluța cu dreapta unită e blocată definitiv și irevocabil la 25%
  • PSD-ul nu e izolat, e într-o alianță cu PNL, o alianță care încă există și care are deja o tradiție de șapte ani
  • pentru majoritatea alegătorilor ”dreapta unită” și ”antipesedismul” sînt povești fără semnificație și valoare
  • uselismul ca poveste politică nu a murit, încă mai înfierbîntă imaginații și nostalgii ale unității
  • oamenii nu pot fi întorși cu cheia, peste noapte, așa cum vor politicienii și militanții
  • alianța PNL-dreapta unită nu va funcționa la prezidențiale
  • PSD deține cvasi-monopolul mediatic.

* ca să se salveze x și y pe persoană fizică. Nu vorbim de analize politice sau strategii, ci de alibiuri pentru Costeluș și Vasilica. Inutile și ineficiente. Apropo, Renate Weber candidează din partea PC, Emil Constantinescu și Victor Ciorbea sînt unde sînt, Alina Mungiu, Stelian Tănase și Cristian Pîrvulescu sînt și ei unde sînt. Aici vor ajunge toate personajele a căror unică preocupare e să caute alibiuri pentru uz personal și de gașcă.

Basescu si Macovei au luptat impreuna si au cedat in acelasi timp

Macovei, un ”miracol” premeditat de Băsescu

Băsescu a fost decisiv pentru cariera publică a Monicăi Macovei, dar a contat foarte mult și materialul clientului. Aud că toată cariera prezidențială a lui Băsescu i se datorează Monicăi Macovei, ca și independența justiției. Eu cred că mai degrabă Macovei se datorează ideii nebunești a lui Băsescu despre independența justiției. Nu e ca și cum Băsescu ar fi vrut corupție și status quo în continuare și Macovei i-a stricat planul. Băsescu a sunat-o pe Macovei în timp ce spăla vasele (ea, nu el) fiindcă voia independența justiției și luptă împotriva corupției. Ceea ce s-a întîmplat cu Macovei ministru al justiției n-a fost un miracol. Sau a fost un miracol premeditat. Sau, și mai bine zis, miracolul s-a întîmplat în 12 decembrie 2004, cînd Traian Băsescu a cîștigat alegerile prezidențiale în fața lui Năstase. Monica Macovei ministru, europarlamentar și politician este o consecință a voinței lui Băsescu. Lupta pentru independența justiției și lupta anticorupție sînt ideile politice ale lui Băsescu. E drept că Monica Macovei a fost un ajutor bun, un instrument extrem de util. Și, evident, Băsescu nu i-a făcut un favor lui Macovei alegînd-o. Nu de dragul ei a ales-o. A ales-o fiindcă era, cel puțin în viziunea lui, cel mai potrivit instrument pentru scopurile sale. Iar scopurile sale erau independența justiției și lupta împotriva corupției.

”Mă numesc Monica Macovei, domnule Băsescu, domnule Tăriceanu, domnule Stolojan, domnule Boc, domnule Antonescu, doamnă Nicolai, vreau să fiu ministrul justiției!”

Haideți să ne imaginăm că în decembrie 2004 Monica Macovei ar fi avut o iluminare, ar fi lăsat vasele în chiuvetă, ar fi pus mîna pe telefon și ar fi sunat la Băsescu, Stolojan, Tăriceanu, Boc, Blaga, Antonescu, Norica Nicolai și ceilalți lideri ai Alianței Dreptate și Adevăr și le-ar fi spus că vrea să fie ministru al justiției, să reformeze justiția, să-i aducă independența și să îi dea libertatea să lupte, pentru prima oară după Revoluție, împotriva corupției. Ar fi ajuns ministru al justiției? Ce răspunsuri ar fi primit?

Să presupunem că a doua zi după ce Monica Macovei a fost validată ministru, Băsescu s-ar fi dezis de ea. Nu i-ar mai fi răspuns la telefoane, n-ar mai fi sunat-o, nu s-ar mai fi văzut cu ea, le-ar fi zis celorlalți lideri ai Alianței Dreptate și Adevăr: ”Frate, mie nu-mi place femeia asta. Mă calcă pe nervi. Faceți ce vreți cu ea, aveți mînă liberă. Pam pam.” Ce s-ar fi întîmplat cu Macovei, DNA, ANI, Morar, Kovesi, Papici și alți eroi nemuritori? Ar fi murit înainte de a se naște. Cîți alți lideri PD și PNL ar fi fost dispuși să susțină independența justiției și lupta anticorupție și ar fi avut forța, autoritatea și popularitatea să o facă? Cîți ani ar fi rezistat Monica Macovei în fruntea ministerului de justiție și cîte dintre deciziile sale ar fi fost validate politic la nivelul guvernului, al președinției, al Alianței DA, al coaliției de guvernare, al majorității parlamentare?

O Renate Weber ceva mai obscură

Fără Traian Băsescu, Monica Macovei ar fi fost astăzi o Renate Weber ceva mai obscură, în condițiile în care fără Traian Băsescu și Renate Weber ar fi fost mult mai obscură decît e astăzi. Poate că Monica Macovei era în continuare o luptătoare a societății civile împotriva corupției, poate că era o avocată de succes sau chiar un funcționar pe la Uniunea Europeană. Sau, cine știe, poate o chema Vasile Blaga să lupte împotriva corupției și poate că Adriean Videanu ar fi validat decizia lui Blaga.

Decembrie 2004. Vasile o propune pe Monica

De fapt, Băsescu a fost prost în ziua cînd Monica Macovei spăla vase și a sunat-o s-o pună ministru al justiției. Băsescu ar fi trebuit să-i sune atunci pe Blaga și Videanu. Bine, hai să nu fiu răutăcios, doar pe Blaga. ”Vasile, uite, am o nehotărîre care-mi macină sufletul politic. Nu știu pe cine să pun ministru al justiției. După cum știi, ministerul justiției e la noi, la PD. Te știu luptător pentru bine și justiție, te știu soldat vizionar și purtător de baston de mareșal. Luminează-mă! Zi-mi un nume! Dă-mi un semn divin de caporal! Pe cine să punem noi ministru al justiției? Am o idee țăcănită sub șuvițe: vreau independența justiției și răzbel cu corupția. Parol, să înnebunesc! Deci, Vasile? Care ți-e vrerea? Fac ce zici tu. E suficient să rostești un nume și purtătorul său e ca și ministru al justiției, mă jur pe blonda de la juridic din Primărie, n-o știi tu, n-ai treabă!” Zicea Vasile ”Monica Macovei”? Nu cred. Doar dacă Monica Macovei era vreun brand de țuică de pufoaică.

Politic, independența justiției și lupta împotriva corupției o preced pe Monica Macovei

Justiția independentă și lupta împotriva corupției sînt două pariuri politice băsesciene anterioare existenței Monicăi Macovei în politică. O preced ca obiective politice. Da, Monica Macovei a avut o contribuție decisivă la reforma justiției, în lupta pentru independența justiției și împotriva corupției, deși a fost ministru doar doi ani și trei luni (spre deosebire de Cătălin Predoiu, care a fost ministru al justiției patru ani și trei luni). Însă Monica Macovei a intrat într-o luptă cu obiective deja stabilite.

Dealtfel, nici contribuția lui Predoiu nu e de neglijat, deși mitul său e mult mai mititel. La urma urmei, este ministrul justiției cel mai longegiv din perioada post-Năstase, adică a marilor realizări justițiare și anticorupție. Însă are un alt stil, vine din alt mediu și are alți prieteni și de aici și absența sa de pe harta marilor eroi naționali ai societății civile și presei. Poate nu a fost un luptător, ca Macovei, dar a fost maleabil în mîna lui Băsescu și a continuat lupta pentru independența justiției și împotriva corupției, în termenii lui Băsescu. Lupta a continuat și fără Macovei la Ministerul Justiției, dar cu Băsescu la Cotroceni. Va continua fără Băsescu la Cotroceni?

Renate Weber? Alina Mungiu-Pippidi?  Budușan? Dobocan? Daniel Morar? Laura Kovesi?

Cum ar fi arătat astăzi justiția dacă n-ar fi existat Monica Macovei? Dacă în decembrie 2004 Băsescu decidea să susțină pe altcineva la Ministerul Justiție? Poate pe Renate Weber, pe Alina Mungiu-Pippidi, poate pe Budușan sau Dobocan, poate chiar pe Daniel Morar. Sau poate un om de partid, pe Emil Boc sau pe Norica Nicolai sau pe Tudor Chiuariu. Nu știm cum ar fi arătat justiția astăzi. Poate ar fi arătat mai rău, poate ar fi arătat mai bine. Însă decisivă a fost voința lui Băsescu de a schimba justiția. De aici a pornit totul, nu de la Macovei.

Duceau toate drumurile la Macovei? A fost numirea lui Macovei singura consecință posibilă a voinței lui Băsescu a de schimba justiția în bine? Avea de ales Băsescu? Sau era Monica Macovei singurul om capabil să pună în practică ideea nebunească a lui Băsescu? Poate că Macovei a fost cea mai bună soluție, sigur a fost printre cele mai bune soluții. Însă nu era singura soluție.

Macovei, o promisiune care a confirmat

Să nu uităm că în decembrie 2004 Macovei era necunoscută publicului larg și nu era un mit, ca astăzi. Băsescu, atunci cînd a trebuit să decidă pe mîna cui merge la conducerea Ministerului Justiției, nu avea la dispoziție mitul Macovei pe care astăzi Blaga îl stoarce pentru a obține pactul de neagresiune cu ”justițiarii” din presă și oengime. În decembrie 2004 Macovei era o promisiune care ar fi putut confirma sau nu. Băsescu nu avea atunci la dispoziție datele necesare pentru a fi sigur  de alegerea sa. Macovei ar fi putut fi slabă, poate n-ar fi rezistat provocării, poate ar fi cedat amenințărilor sau corupției sau pur și simplu ar fi fost incapabilă să ia decizii sau nu s-ar fi priceput la oameni. Nu a fost slabă și nu a cedat. Pînă de curînd.

Ar fi existat independența justiției și luptă împotriva corupției sub domnul președinte Stolojan? Sau Năstase? Sau Geoană?

Nu știm ce ar fi fost independența justiției și lupta anticorupție fără Macovei, însă știm sigur că fără Băsescu nu ar fi fost deloc. Care erau alternativele la Băsescu în 2004? Stolojan și Năstase. Cum ar fi arătat justiția sub Stolojan sau Năstase? Bine, sub Năstase chiar nu mai e nevoie de un exercițiu de imaginație, am trăit în 2000-2004 și am văzut filme proaste cu dezastre (Armaggedon, Deep Impact, 2012). Erau pentru Stolojan independența justiției și lupta împotriva corupției două obiective obsedante pînă la maniacal? Și dacă ar fi fost, avea Stolojan forța, inspirația și capacitatea de a lupta pentru ele și de a le impune? Ar fi sunat-o Stolojan pe Macovei în decembrie 2004 s-o cheme la conducerea Ministerului de Justiție? Ar fi susținut-o în continuare? Fără Băsescu am fi avut un mit Macovei? Poate printre prietenii ei din societatea civilă, acolo unde probabil și-ar fi continuat lupta pentru justiție. Categoric Macovei era una dintre cele mai bune soluții pentru justiție, poate chiar cea mai bună, însă ar fi fost o soluție chiar și în condițiile în care președinte era Năstase sau Stolojan?

Exerciții de imaginație. Justiția fără Băsescu și justiția fără Macovei.

Faceți, vă rog, cele două exerciții de imaginație: justiția în ultimii nouă ani fără Băsescu și justiția în ultimii nouă ani fără Macovei. Al doilea exercițiu îl puteți face mai ușor, Macovei a plecat din fruntea Ministerului de Justiție din aprilie 2007 și nu a mai avut funcții în conducerea justiției din România în ultimii șase ani, iar singura sa luptă în acești din urmă ani a fost reformarea PDL, acolo unde a reușit așa cum s-a văzut – de fapt, a reușit, dacă ne gîndim bine –  astăzi PDL e frecventabil și curat dacă îi citești și îi asculți pe ”justițiarii” din gruparea Macovei și pe Macovei însăși – e suficient să tăcem despre un rău și el va dispărea – sînt convins că în condițiile în care Năstase cîștiga prezidențialele în 2004 și 2009 azi nu aveam nicio corupție în articole și declarații. Speram ca Macovei să albească PDL-ul, dar nu așa.

Și ce s-ar fi întîmplat după aprilie 2007 cu ceea ce a realizat Macovei în justiție dacă nu ar fi fost Băsescu la Cotroceni? Să presupunem că Traian Băsescu ar fi pierdut referendumul de suspendare din mai 2007 și ar fi fost demis, iar în două luni era ales un alt președinte. Să presupunem că Traian Băsescu nu ar mai fi avut dreptul să candideze (de fapt, PSD și PNL pregăteau o lege prin care președinții demiși nu ar mai fi avut dreptul să candideze). Și oricum, dacă nu ar fi avut popularitatea necesară să cîștige referendumul de demitere nu ar fi avut-o nici să cîștige anticipatele prezidențiale. PSD și PNL ar fi susținut un candidat comun și ar fi cîștigat prezidențialele. Ce s-ar fi ales de opera lui Macovei în justiție? Unde eram acum?

Băsescu, singurul politician decisiv și indispensabil pentru independența justiției și lupta împotriva corupției

Ne place sau nu, Băsescu a fost, în acești ani, singurul politician decisiv și indispensabil pentru independența justiției și lupta împotriva corupției. Fără el, fără victoriile sale în 2004, 2007, 2009 și 2012 (ultima, prin neprezentare), unde ar fi fost astăzi marea operă justițiară a Monicăi Macovei? Cîți fani au independența justiției și lupta împotriva corupției printre politicienii români care contează, printre liderii populari, influenți și puternici? Cei mai influenți politicieni ai zilei, exceptîndu-l pe Băsescu, nu sînt deloc fani ai independenței justiției și luptei împotriva corupției. Niciunul dintre liderii celor trei mari partide, incluzîndu-i aici alături de președinții de partid și pe miniștri și liderii grupurilor parlamentare, nu s-a dovedit a fi susținător al independenței justiției și luptei împotriva corupției. S-a văzut zilnic în ultimii ani și s-a văzut ultima oară în ”marțea neagră”, cînd liderii de partide și de grupuri parlamentare au aranjat transformarea politicienilor din servanți publici în mafioți cu scutire de penal.

Mulți vor spune că decisive și indispensabile sînt cancelariile occidentale și Uniunea Europeană, Eu le zic să aștepte 2015 și să vadă atunci cum vor decurge negocierile între cancelariile occidentale și domnul președinte Victor Ponta sau domnul președinte Crin Antonescu. ”Justițiarii” au avut ocazia să vadă în primăvară, cînd cu scandalul coabitării, cît de decisive sînt cancelariile occidentale.

Elena Udrea, sau cum Pygmalion o mai dă și el în bară

Elena Udrea se vrea altă mare creație politică femeiască a lui Băsescu. O fi fost Băsescu inspirat și decisiv în cazul lui Macovei, dar uite că în celelalte cazuri nu i-a mers. Contează enorm și materialul clientului. Macovei l-a avut din plin, Udrea nu-l are deloc. Nici Lavinia Șandru nu l-a avut. Nici Anca Boagiu nu-l are. Despre Raluca Turcan și Andreea Paul nu vorbim, că-s creațiile lui Stolojan. Dar nici ele n-au materialul, dacă tot am adus vorba. Bine, nici Stolojan n-are pygmalionitul în sînge. Și nici sînge în instalație.

Revenind la Elena Udrea, trebuie să spunem că e o cauză pierdută. Dar în ultima perioadă se pare că atît Băsescu cît și Macovei se ocupă de cauze pierdute, cedări și ieșitul pe ușa din dos de pe prima scenă politică.

Elena Udrea, o cauză pierdută

Băsescu nu poate alege pe oricine și nu poate face din oricine un mit politic. Monica Macovei avea substanță, avea o cauză pentru care lupta, avea o țăcăneală de dus la capăt. Avea toate datele personale pentru a deveni mit. Avea potențial. Cu condiția să o aleagă cineva, să o pună acolo unde îi e locul și să o susțină. Elena Udrea nu are datele personale pentru a lăsa dîre în politică, vorba lui Băsescu. E ambițioasă, poate pricepută în organizare, deși la capitolul organizare politică și-a arătat limitele, foarte joase, la București, Constanța și alte filiale pe care le-a organizat pînă n-a mai rămas nimic din ele. Elena Udrea nu crede în nimic, în afară de propria ambiție. Ieșirile sale politice, mai ales cele din ultimul timp, s-au dovedit penibile. Nu are viziune politică, nu crede în nimic, nu înțelege prea bine ce se întîmplă în jurul ei și nu-și cunoaște locul. Bine, mulți dintre noi nu-și cunosc locul și vor mai mult decît pot, e normal pînă la un anumit punct, însă în cazul Elenei Udrea e flagrant. În loc să intre în magazinul din colț să cumpere țigări trage de porțile palatului Buckingham, deși gardianul, încurcat, îi spune: Doamnă, nu ținem țigări. Nici măcar HB.”

Băsescu și Macovei s-au așezat pe făraș. Poporul nu e dator politicienilor.

Întîlnirea Băsescu-Macovei a lăsat ceva în urmă. Întîlnirile Băsescu-Udrea și Macovei-Blaga nu vor lăsa nimic în urmă, nici măcar pe Băsescu și Macovei. În ciuda a ceea ce cred și speră, nici Băsescu și nici Macovei nu mai au multe credite la răbdarea și susținerea poporului. Știu că pare ciudat, dar oamenii nu înghit prea multe. Nu mă refer la susținătorii fanatici din inner circle, mă refer la ceilalți. Băsescu și Macovei pot fi susținuți pentru ceea ce fac, pentru utilitatea lor în viața poporului, ca să zic așa, pentru un ce cîștig pentru cetățeanul simplu, țară și popor, nu de dragul persoanelor fizice ale celor doi. Nu e nimeni dator să-i susțină și să-i ajute să se rezolve pe partea personală, if you know what I mean. Dacă toți românii ar fi acum pe plajă în Bahamas, plimbîndu-se printre vilele, piscinele și ferrariurile proprietate personală atunci da, Băsescu și Macovei ar putea avea tupeul să vină în fața lor și să le zică: ”Frățică, am și o problemă personală de rezolvat, vreau să mă aranjez și eu pe un aspect specific al vieții, dacă mă înțelegi și nu pot fără ajutorul tău, dezinteresat. Fă-o pentru mine!” Împăcarea sufletească a lui Băsescu și carierele publice ale Elenei Udrea și Monicăi Macovei nu cad în sarcina poporului. Sînt irelevante pentru popor. Băsescu, Udrea și Macovei sînt relevanți doar în măsura în care sînt utili.

Cu tot respectul pentru istoria și carierele lui Băsescu și Macovei, nu-și pot permite orice. Știu că fanii lor necondiționați, belieberii, cred contrariul, însă țara nu e populată doar de belieberi, e populată și de oameni.

Crin Antonescu, inger si demon, karamazovul romanilor

Dacă Crin Antonescu e frecventabil și votabil ca ”prezidențiabil al dreptei”, de ce n-ar fi frecventabil și votabil ca prezidențiabil al USL?  La urma urmei, în cazul președintelui contează persoana, nu din partea cui candidează. Crin Antonescu e același, indiferent din partea cui candidează, persoana e aceeași, fie din partea USL, fie din partea ”dreptei unite”.

Dacă Ponta e răul mai mare și Antonescu e răul mai mic, atunci toți cei care luptă pentru răul mai mic ar trebui să militeze pentru unitatea USL și candidatura lui Antonescu la prezidențiale.

Sau Antonescu e răul mai mic cînd reprezintă ”dreapta” și răul mai mare cînd reprezintă USL? Care e granița, în străfundul personal al lui Crin Antonescu, dintre Crin răul mai mare și Crin răul mai mic? Sau la anul îl votăm la prezidențiale pe Ivan Karamazov?

Dacă după campania de albire a lui Antonescu aflăm că totuși USL nu se va rupe și că Antonescu va rămîne candidatul USL la prezidențiale? Cum mai întorc foaia cei care încearcă acum să-l spele pe Antonescu?

Vă dați seama că, prin voci autorizate și cu autoritate, ca Udrea sau Băsescu, aflăm că Antonescu, candidatul USL la prezidențiale, nu e chiar așa de rău, ba chiar e frecventabil și votabil? Veți spune că e bun doar fiindcă blochează accesul lui Ponta la președinție, dar asta face și cînd candidează din partea USL. Dacă rolul lui Antonescu e să blocheze ascensiunea prezidențială a lui Ponta, o poate face chiar mai bine și mai eficient în interiorul USL. Dacă Antonescu e candidatul USL la prezidențiale, șansele ca Ponta (răul cel mai mare, înțeleg) să ajungă președinte sînt zero. Nu poți ajunge președinte fără să candidezi.

După ce termină dreapta de spălat Antonescu, să vezi că rămîne ăsta candidat prezidențial din partea USL și să vedeți atunci cum cîștigă alegerile cu 80%, în calitate de singurul rău. Votați-l! E totuși de dreapta și blochează accesul lui Ponta la președinție! Cum o fi ca după ce l-ai spălat și l-ai frecat frumos pînă l-ai făcut shiny să-ți dai seama că de fapt ai spălat candidatul prezidențial al USL?

Argumentul ”contează din partea cui candidează” nu ține, repet. E același om. Președinția se cîștigă pe persoană fizică. Președintele nu e alianță, nu grup, e persoană fizică, cu creier, oase, carne, chelie, cearcăne, zîmbet sau cioc, după caz. USL oricum nu e veșnică. Dacă ni se spune acum că Antonescu va face totuși chestii nu foarte rele ca președinte, păi atunci înseamnă că nu la va face și ca președinte din partea USL, mai ales dacă între timp USL se rupe.

Uite o soluție. Dacă tot sîntem fani Antonescu, păi atunci să ne luptăm să candideze din partea USL, să-i blocheze astfel candidatura lui Ponta la prezidențiale, apoi să conducă țara ca președinte al dreptei, după ce se rupe USL. Dacă USL e atît de puternic și de tare să ne folosim de USL ca să ne punem un candidat de dreapta la prezidențiale. Nu mai cheltuim bani și energii cu prezidențialele. Cîștigăm prezidențialele pe banii și logistica și munca pesediștilor. Și uite așa, candidatul nostru cîștigă en fanfare prezidențialele din partea USL-ului, îl blochează pe Ponta și apoi reprezintă dreapta la  Cotroceni.

Dacă tot e să ținem cu răul cel mai mic, măcar să ținem cu el în USL. În loc să ne luptăm să-l bată Antonescu pe Ponta în turul II al prezidențialelor, cînd va fi mai greu, să ne luptăm să-l bată acum, în lupta pentru candidatura la prezidențiale, cînd e mai ușor. După care îl punem președinte cu mîna și efortul USL-ului. Și uite așa, pac pac, vom avea președinte de dreapta fără cel mai mic efort. Vă dați seama? Vom avea președinte de dreapta fără să avem candidat.

Deci asta era strategia genială a lui Băsescu! Ce proști am fost că nu ne-am dat seama!

Serios vorbind, chiar nu mi se pare o idee bună să spălăm prezidențiabilul USL și să-l facem frecventabil și votabil. Fiindcă e totuși candidatul USL-ului, nu?

PS. Excelentă poza. Dan Brown e etalonul de inteligență și imaginație pentru strategii dreptei.

Triunghiul iubirii: Antonescu, Blaga, Basescu

Dacă USL se rupe mîine, cu cine se va întîlni PNL în opoziție? Cu PDL-ul lui Blaga. PDL e un partid cu structuri, cu parlamentari, cu primari, cu procente în sondaje, cu candidat prezidențial. Este singura structură serioasă în opoziție cu care PNL poate negocia și face alianțe. Nu există alte structuri.

PDL e unul dintre cele trei mari partide care își poate susține candidatul prezidențial să ia peste 10%. În lupta umăr la umăr din turul II, 10% sau 15%, cît poate lua Predoiu, este extraordinar de mult. Poate fi decisiv.

Astfel, Vasile Blaga îi poate oferi lui Crin Antonescu și PNL-ului parlamentari, o portiță spre electoratul PDL, primari, structuri și procente bune în turul II al prezidențialelor. La schimb, Antonescu îi poate oferi lui Blaga funcția de premier după parlamentarele din 2016 sau chiar în 2015, dacă guvernul Ponta poate fi demis printr-o moțiune de cenzură, iar PDL-ului îi poate oferi acces, din nou, la resurse.

Ce îi poate oferi Traian Băsescu lui Crin Antonescu, dacă mîine se rupe USL? Partid cu parlamentari, primari, structuri și procente nu are. Candidat prezidențial care să-l susțină în turul II pe Antonescu nu are. De aici și anunțul fuziunii dintre Mișcărea Populară și Forța Civică și a susținerii lui MRU la prezidențiale. Cînd USL se va rupe, Băsescu trebuie să aibă niște cărți în mînă, orice, măcar o pereche de doiari.

Cum se va numi reprezentantul ”dreptei” care va negocia cu Crin Antonescu? Vasile Blaga sau Traian Băsescu?

Să presupunem (corect, dealtfel) că Traian Băsescu nu a renunțat la PDL și că încearcă în continuare să-i sufle partidul lui Blaga. Ce poate oferi Traian Băsescu pedeliștilor? Vasile Blaga le poate oferi o alianță cu PNL și Crin Antonescu care ar putea readuce PDL la guvernare. În luptă pentru preluarea PDL Crin Antonescu e un atu serios. El e pașaportul spre guvernare pentru pedeliști. Aici, Blaga stă foarte bine. Nici nu trebuie să-i facă declarații de amor lui Antonescu. Fiindcă nici PNL nu are de ales. Dacă se rupe de PSD va trebui să se alieze cu PDL, altă variantă nu are.

2014 e un an în care partidele, structurile teritoriale, voturile și candidații prezidențiali sînt monede de negociere importante. Cine le are, are ce da la schimb pentru a primi la schimb chestii. Chestii gen participarea la guvernare. Cine n-are partid cu parlamentari, primari, structuri teritoriale, procente, voturi și candidați prezidențiali cu scoruri decente, nu există în acest joc al negocierilor politice.

Da, există și alte variante, însă cred că e realist să ne păstrăm în acest registru minor. Din păcate.

Aceasta e situația și acestea sînt mizele, minore, al anului și politicienilor. Aceasta e bătălia. Este acest trio amoros relevant pentru români? Nu. E relevant doar pentru românii direcți implicați.

Boc. Sanse prezidentiale nule.

Am înțeles că în anumite cercuri înalte se consideră că la prezidențiale Boc ar avea nu numai șanse pentru turul II, ci și șanse să cîștige președinția. Asta arată nivelul de disperare, derută și autoiluzionare la care s-a ajuns în respectivele cercuri. Cu cît cercurile sînt mai înalte, cu atît drogurile care se folosesc sînt mai tari.

Din partea cărui partid va candida la prezidențiale?

Să presupunem că Emil Boc va candida la prezidențiale. Din partea cărui partid o va face? Nu și-a depus candidatura în interiorul PDL la alegerile primare pentru prezidențiale. Mai mult ca sigur, candidatul PDL va fi Cătălin Predoiu. Ce va face Boc? Îl va da jos pe Blaga și va decreta anularea rezultatului alegerilor primare și se va autodesemna candidat la prezidențiale? Dacă a vrut să candideze la prezidențiale de ce n-a avut curaj să participe la alegerile primare interne? De ce preferă mașinațiuni și desemnări de sus în jos? Chiar dacă ar vrea să facă asta, plecarea lui Blaga de la conducerea PDL înainte de prezidențiale este exclusă. Nici după înfrîngerea la prezidențiale, previzibilă, nu cred că Blaga va pleca din fruntea PDL. Partidul e paralizat și nu poate exista decît ca gloată informă și paralizată, la picioarele unui lider maxim, așa cum a fost și în epocile Iliescu, Roman și Băsescu. Atenție, prin înfrîngerea la prezidențiale nu mă refer la înfrîngerea candidatului PDL, aceasta este subînțeleasă și la fel de sigură ca alternanța zi-noapte. Mă refer la înfrîngerea candidatului PNL, Crin Antonescu, cel care va fi susținut de pedeliști.

Este cît se poate de clar că Emil Boc nu va putea prelua PDL și nu va fi candidat prezidențial din partea acestui partid. Atunci ce va face? Va demisiona din PDL? E, și aici avem o mare problemă, pe care o vom trata mai jos. Dar să presupunem că Boc va demisiona din PDL și va pleca de la Primăria Cluj, de la care oricum trebuie să plece, dacă chiar vrea să fie președinte de țară. Va pleca probabil, de fapt, sigur, la partidul rezultat din fuziunea FC cu MP, la așa-zisa Alianță DA și va fi candidat din partea respectivei alianțe. Căci atîta timp cît PNȚcd e acolo, nu poate fi decît alianță – PNȚcd nu poate fuziona decît prin absorbția celor cu care fuzionează – are prea multă istorie și tradiție în spate și, în ciuda deceniilor mai proaste prin care trece (n-ar fi prima oară), rămîne cel mai puternic brand politic de la noi, în condițiile în care PNL e complet compromis de alianțele toxice la care a participat de dragul puterii – PNȚcd stă mult mai bine, și-a plătit păcatele în ultimii 12 ani, poate va mai plăti încă cîțiva ani de acum încolo, însă nu s-a compromis definitiv, ca PNL.

Cum va ajunge Emil Boc în turul II? Candidatul PSD, Ponta sau Dragnea, care o fi dintre cei doi, are deja asigurat locul în turul II. Boc se va lupta cu Crin Antonescu, candidatul PNL, și Cătălin Predoiu, candidatul PDL. Va reuși Boc, din partea unei alianțe de 5-7%, să-i bată pe Predoiu și Antonescu, în condițiile în care Predoiu are un partid de 10-15% în spate iar Antonescu un partid de 20-25%? Cum va reuși gruparea Băsescu-Blaga să-l învingă pe Antonescu, dacă va avea doi candidați?

Și ce se va întîmpla cu MRU? Omul știe doar una și bună: candidatura la președinție. Nu are nicio treabă cu politica și partidele, nu-l interesează guvernare. Îl interesează doar candidatura la președinție. Va renunța de bunăvoie la o asemenea candidatură? După fuziune va fi trecut pe linie moartă? Va fi dat afară din noul partid rezultat din fuziunea MP-FC?

Personal, nu cred că mizează cineva pe MRU, MP și FC. Aceștia trebuie doar să muște din electoratul PDL, iar după un presupus scor slab la europarlamentare, gruparea Băsescu-Udrea-Boc să-l dea pe Blaga jos și să preia partidul, urmînd apoi să-l trimită la colțul rușinos pe Cătălin Predoiu și să desemneze un nou candidat la prezidențiale, Boc sau Udrea. Dacă Boc va candida vreodată la prezidențiale, o va face doar din partea PDL. Deși eu cred că Boc nu va candida chiar și dacă Blaga va fi îndepărtat de la conducerea PDL înainte de prezidențiale. Cred că Emil Boc va ieși public, va declina ofertele de candidatură și o va propune pe Elena Udrea drept candidat. Dar pînă acolo, noi ne jucăm acum de-a ipoteza candidaturii lui Boc la prezidențiale.

Va renunța Boc a doua oară consecutiv la Primăria Clujului? Va denunța votul cetățenilor pentru a doua oară consecutiv?

Dacă Emil Boc demisionează din PDL, va pierde funcția de primar al Clujului. La doar un an de la  alegerile locale. Ar fi pentru a doua oară consecutiv cînd Emil Boc renunță și îi lasă pe clujeni cu curul în baltă. Singurul mandat integral al lui Boc la Cluj a fost cel cîștigat în 2004. Apoi în 2008, la numai cîteva luni de la realegerea sa în fruntea Clujului, Boc îi părăsește pe clujeni pentru funcția de prim ministru. Lasă în locul său viceprimarul și mîna dreaptă, un mafiot, cel care va fi condamnat pentru corupție chiar pentru ce a făcut în poziția sa de primar și înlocuitor al lui Boc.

Și chiar dacă Boc va candida din partea PDL, tot pentru plecarea sa de la conducerea Clujului candidează. Căci nu poți fi și președintele țării, și primarul Clujului. Acest tip de cumul de funcții nu e permis. Cum va justifica Boc în fața clujenilor și în fața românilor o asemenea lipsă de consecvență și seriozitate? Nu cred că a mai existat o asemenea situație, în care un primar părăsește orașul care l-a ales în două mandate consecutive. Clujenii au înțeles prima trădare a lui Boc, atunci Stolojan a renunțat la funcția de prim ministru și Băsescu a fost cel care l-a desemnat pe Boc. Bine, putea refuza, că doar nu l-a desemnat cu forța, Acum însă nu mai poate spune că a fost luat pe nepusă masă. Candidatura la prezidențiale presupune o decizie luată cu cîteva luni sau chiar mai mult înainte. Dacă Boc avea de gînd să candideze la prezidențiale sau lua cît de cît în considerare o asemenea variantă, de ce a mai candidat la primăria Clujului?

Dacă Emil Boc se decide să candideze la prezidențiale și renunță la Primăria Clujului, pentru a doua oară consecutiv, după ce a fost ales și clujenii și-au investit încrederea în el, la prezidențiale în Cluj nu va lua mai mult de 2%. Însă nu Clujul e marea problemă. Impactul negativ va fi în toată țara. Emil Boc are imagine de om serios, perseverent, consecvent. Trădarea clujenilor, după ce aceștia i-au dat încrederea, în două mandate consecutive, și în condițiile în care în primul mandat a garantat și a lăsat în locul lui un mafiot, va avea efecte catastrofale pentru imaginea prezidențiabilului Boc. ”A fost ales de trei ori la conducerea Clujului, de trei ori i-au acordat oamenii încrederea, iar de două ori le-a înșelat-o, i-a trădat și a plecat spre alte funcții, la nivel central. Se prezintă la alegeri, pune lumea pe drumuri la vot, îi minte pe oameni că va face și va drege și îi va reprezenta și va fi alături de ei, după care își pune coada pe spinare și pleacă spre funcții mai apetisante, gen prim ministru sau președinte. Și dacă face la fel și din funcția de președinte? Voi, cei care doriți să-l votați pe Boc ca președinte, ce veți face dacă acestuia, i se năzare să plece în altă parte?”

Boc în campania pentru prezidențiale

Cum îl vor primi alegătorii pe Boc? Îl vor primi prost. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Oamenii l-au iertat oarecum pe Boc din cauza imagineii sale de ardelean cumpătat și umil. O candidatură la prezidențiale e o acțiune ofensivă, agresivă, mai ales că Boc nu vine de pe poziția favoritului. E un challanger, care trebuie să atace și să muște tare din contracandidați. Și aici se termină cu imaginea de om cumpătat, din popor, modest, umil chiar. Poporul va reacționa urît. ”Uite, domnule, un politician care s-a retras liniști la el, acolo, printre ai lui. Cum? Nu s-a retras? Vrea să-l votăm președinte??? Bă, nene, dar ai tupeu, nu glumă!”

Mai are rost să discutăm despre Boc comunicatorul? În cei trei ani de prim ministeriat a fost o catastrofă. A turuit egal și monoton și irelevant timp de trei ani, pînă a reușit să-i aducă pe toți la exasperare. La locale a făcut campanie plimbindu-se cu tramvaiul, pupînd babe și bazîndu-se pe problemele interne ale PNL Cluj. La prezidențiale e cu totul altceva. Boc va trebui să fie ofensiv și agresiv. Va trebui să acuze guvernarea. Îl va acuza pe Ponta că nu a crescut pensiile și salariile? Îl va acuza că a introdus impozitul forfetar? Îl va acuza că a extins contribuțiile sociale la toate categoriile de venituri? Îl va acuza că a crescut TVA?

”Boc nu e corupt.” S-a văzut cît au contat electoral scandalurile de corupție la alegerile din 2012. El personal nu e corupt, dar oamenii din jurul său sau conduși de el au avut ceva probleme în domeniu. Am zis deja de Apostu, mîna sa dreaptă la Primăria Cluj, cel condamnat pentru corupție. Și n-aș băga mîna în foc că în anul ce vine nu vor începe urmăririle penale împotriva cîtorva pedeliști de soi. De fapt, au început. Videanu și Oltean sînt deja urmăriți penal pentru corupție.

Va accepta Boc să candideze la prezidențiale?

Nu. Știe că nu poate renunța a doua oară consecutiv la primăria Clujului, după ce oamenii i-au acordat încă o dată încrederea, în condițiile în care el i-a lăsat cu curul în baltă, pe mîna unui mafiot crescut chiar de el. Știe că nu are șanse la prezidențiale și că după aceea va rămîne și fără primăria Clujului, și cu imaginea șifonată de atîtea renunțări și trădări, și fără șansa de a mai candida vreodată.  Prin candidatura la prezidențiale, Boc își semnează ieșirea din politică. Să nu uităm că Boc a renunțat la prim ministeriat în 2012, pentru a putea candida la primăria Clujului. Aceasta spune cît de dispus la riscuri e Boc și cît de importantă e primăria Clujului pentru el. Omul a vrut să se retragă la Cluj, nu să iasă definitiv din politică. Dacă nu se retrăgea din funcția de premier cu cîteva luni înainte de alegerile locale, nu putea candida la primăria Clujului și astăzi ar fi fost afară din politică, fără nicio funcție. Și uite așa aveți și explicația plecării lui Boc de la șefia guvernului.

Dragnea. Doua atuuri la prezidentiale.

Cine cîștigă prezidențialele guvernează pînă cel devreme în 2019, dacă nu chiar 2020. Dacă președintele va lua două mandate consecutive, cine cîștigă prezdiențialele guvernează pînă în 2024. Nu e puțin lucru. Fiindcă, am mai spus-o și o repet, președintele poate forța majorități parlamentare și își poate impune premierul amenințînd Parlamentul cu alegerile anticipate, așa cum a făcut Băsescu în 2004, 2008 și 2009. Situația din 2012 e specială, avînd în vedere că președintele Băsescu era deja la finalul celui de-al doilea mandat, era vulnerbail unei demiteri, din cauza popularității extrem de scăzute și alianța care a cîștigat alegerile s-a transformat într-o majoritate parlamentară de 70%. Dar această situație apare destul de rar. PDL și Băsescu au făcut gafe inimagnabile cînd au avut puterea, iar campania electorală și alegerile au fost un șir lung de erori catastrofale și de blaturi și aranjamente menite să scape cîteva personaje politice (situație care continuă și azi). E greu de crezut că o astfel de situație se va mai repeta.

PSD sigur va avea un prezidențiabil. Nu va accepta să lase desemnarea premierului, justiția și serviciile pe mîna unui om în care s-a dovedit că PSD nu poate avea încredere. PSD vrea un președinte care să-i dea guvernare, să desemneze un premier din partea PSD și să forțeze, sub amenințarea anticipatelor, o majoritate în jurul PSD, un președinte care să controleze justiția și serviciile de informații. Un asemenea președinte, în care PSD să aibă încredere că îi va da toate acestea, nu poate proveni decît de la vîrful PSD. El va fi ori Victor Ponta, ori Liviu Dragnea. Îl lăsăm pe Ponta deoparte, că am mai vorbit de prezidențialitatea sa, și ne oprim asupra lui Dragnea.

Ce atuuri ar avea Dragnea la prezidențiale?

  1. Dosarul ”Referendumul”. Așa cum remarca cineva, Dragnea nu riscă să intre în pușcărie pentru că a furat bani, pentru că s-a îmbogățit sau pentru că a vrut să-și facă bine lui. Nu. Dragnea intră în pușcărie pentru că a vrut să facă bine partidului și poporului. A organizat rezistența împotriva dictaturii. A vrut să treazească nația, să ajute conștiința civică a omului simplu să meargă la vot și să scape țara de dictatorul Băsescu și de regimul său sinistru. Dragena a luptat pentru partid, pentru omul simplu. A furat vile? Nu. A furat miliarde? Nu. Pur și simplu s-a dovedit un bun organizator, sufletist și cu spirit de sacrificiu. Dragnea e eroul de necontestat al pesedistului simplu și al antibăsistului și mai simplu. Un astfel de dosar, ”politic”, îl ajută enorm în campania electorală. Și nu poate scăpa de un astfel de dosar decît dacă ajunge președinte. Da, Ponta încearcă acum să-l convingă pe Dragnea că l-ar ajuta să scape de dosar dacă el ar ajunge președinte, însă nu știu cît de multă încredere are Dragnea în Ponta. Presupun că are foarte puțină sau deloc. Cu ce l-ar avea la mînă Dragnea pe Ponta astfel încît să-l controleze cît acesta va fi președinte? Cu nimic. Indiferent cîte ar ști Dragnea despre Ponta, după ce acesta din urmă va ajunge președinte va fi prea puternic pentru a mai fi afectat de posibile detalii neplăcute din biografia sa politică și intimă. Ca să nu mai spunem că dacă asemenea informații există la Dragnea, există și la alții și ele oricum vor ieși la suprafață în campanie. Rămîne astfel ca Dragnea să se bazeze doar pe propriile forțe pentru a scăpa de dosarul ”Referendumul”. Președinția țării l-ar rezolva pe partea aceasta. Cel puțin cinci sau zece ani, cît stă la Cotroceni. Iar în cinci-zece ani se pot schimba multe, inclusiv într-un dosar. Mi-l și imaginez pe Dragnea cu ochii umezi, cu mustața demnă, înlănțuit, deținut politic pentru vina de a-și fi ajutat poporul pesedist. Pentru marile mase populare nu există nuanțe juridice și detalii tehnice din dosar. Pentru marile mase populare lucrurile sînt simple: Dragnea merge la pușcărie fiindcă a adus oamenii la vot ca să dea jos regimul Băsescu-Udrea. N-a furat, nu s-a îmbogățit, nu a făcut-o pentru el. S-a sacrificat pentru partid, pentru victorie, pentru țară. Cum vor reacționa procurorii dacă Dragnea va fi anunțat candidat al PSD la prezidențiale, cu șanse extrem de mari să ajungă viitorul președinte? Ori vor încerca să grăbească dosarul pentru a nu-l scăpa printre degete pe Dragnea, ori vor negocia o înțelegere amiabilă pentru toată lumea, avînd în vedere că răzbunarea prezidențială, o știe toată lumea, poate fi crudă și tăioasă. Dacă procurorii și judecătorii vor încerca să forțeze și să grăbească dosarul, dacă vor scoate informații și stenograme pe surse, dacă îl vor chema des și la oră de maximă audiență prin tribunale, pentru Dragnea va fi un excelent prilej de victimizare și martirizare politică. Și Băsescu a ajuns președinte tot din postura de luptător cu dosar împotriva regimului. Dragnea e într-o poziție chiar mai bună, că dosarul lui nu e de corupție, nu implică furt de bani, nu implică interesul lui pe persoană fizică. E dosar ”politic”, pentru o decizie politică, pentru că în campanie a luptat împotriva regimului și a scos oamenii la vot. A luptat pentru ca voința populară să se impună, pentru ca vocea omului simplu să se audă la stăpînire, pentru ca politicienii și dictatorii să simtă biciului nemulțumirii și ștampilei populare. Repet, marile mase populare nu se omoară cu detaliile din dosare și detaliile din dosarul ”Referendumul” nu sînt deloc clare pentru marile mase populare (Dragnea  a chemat lumea la vot și s-a interesat de cum merge scrutinul, dacă totul e ok pe organizare – restul, sms-uri de pe tot felul de numere, legături cauzale făcute de procurori, e irelevant pentru marile mase pesediste și votătoare). Cu aură de erou, cu toată pesedimea recunoscătoare, Dragnea se poate considera un prezidențiabil de 40%. Cu restul pînă la 51% e mai complicat, dar din punctul ăsta de vedere nici pentru Ponta și Antonescu nu e mai simplu.
  2. Descentralizarea. Dragnea face ce au refuzat pedeliștii să facă. Dacă reușește să-și treacă proiectul în noiembrie (chiar în campania electorală), îl votează tot poporul din teritoriu, cu cîte două mîini. Toți președinții de consilii județene și locale, toți primarii, toți funcționarii din teritoriu, indiferent de afilierea politică, vor lupta pentru Dragnea președinte. Sînt zeci sau sute de mii de oameni care primesc pîinea și cuțitul de la Dragnea. Iar poporul va fi fericit că, în sfîrșit, i s-a dat peste bot stăpînirii de la București. Dragnea ar putea fi primul candidat prezidențial al PSD care ar cîștiga Ardealul en fanfare. Și, atenție mare, voturile maghiarimii, care nu o dată s-au dovedit decisive în turul II al prezidențialelor. Nu numai pesediștii se vor mobiliza exemplar, așa cum nu au făcut-o în 2004 și 2009, ci toată românimea și maghiarimea de pe întreg cuprinsul patriei. Dragnea ia puterea domnilor de la București și o dă poporanilor din Moldova, Oltenia, Ardeal, Banat, Secuime, Dobrogea, din România reală. Și exact de mobilizarea și simpatia poporanilor ălora depinde cîștigătorul prezidențialelor. Cu toată pesedimea și tot teritoriul de partea sa, Dragnea poate cîștiga prezidențialele și cu 47% vot popular, if you know what I mean.

Poate că americanii nu vor fi foarte fericiți cu candidatura lui Dragnea, dar se poate rezolva și asta. Pe ei îi interesează anumite garanții, nu sînt din cale afară de interesați de micromanagementul politic și electoral în România. Americanii nu fac și desfac președinți români. Doar strîng de coaie politicieni români. Și înainte să ajungă președinți, și după.

PS. Uite și o idee pentru Dragnea, dacă se va decide să candideze la prezidențiale: să-și coafeze cv-ul cu ceva plagiat, cu un doctorat, ceva, cu o chestie legată de educație. Va reuși astfel să blocheze opoziția ani buni în această temă irelevantă. Boilor prețioși trebuie să le dai ceva de rumegat.

Elena Udrea la prezidentiale? Suna periculos, trage fusta mai jos…

Să presupunem că Elena Udrea va candida la prezidențiale. Nu știm dacă va candida, nu știm nici măcar dacă are de gînd să candideze. Dar să presupunem că ar face-o. Ce mesaje va avea campania Udrea și ce mesaje va avea campania anti-Udrea?

Mesaje ale campaniei Udrea:

  • Votați Băsescu pentru al treilea mandat!
  • Elena Udrea înseamnă continuitate în proiectul Băsescu și lupta împotriva PSD/PNL/USL/mafioților/stîngii etc
  • Elena Udrea îl va desemna premier pe Traian Băsescu în 2016. După ce Elena Udrea va cîștiga prezidențialele, dreapta unită va veni la guvernare. Elena Udrea va desemna premier de la marele partid al dreptei.
  • Elena Udrea a avut curaj să candideze, cînd alții nu și-au asumat această luptă grea. Elena Udrea e bătăioasă și, dacă alții s-au resemnat și nu mai vor să lupte împotriva celor care au dat lovitura de stat în 2012, ea a continuat să creadă în șansa dreptei unite și în șansa de a învinge pe cei care au dat lovitura de stat din 2012, care au adus românii la sapă de lemn, care au mințit și înșelat așteptările electoratului.
  • Traian Băsescu are încredere în Elena Udrea
  • Elena Udrea a învățat de la cel mai bun
  • Elena Udrea a trecut examenul votului popular în 2008 și 2012, cînd a cîștigat alegerile în colegiul în care a candidat, în ciuda vicisitudinilor, a atacurilor presei și întregii clase politice, a valului USL în 2012
  • Elena Udrea a arătat că are forță de caracter ca politician. Deși a fost supusă unor atacuri inimaginabile, mîrșave și mîrlănești, din partea adversarilor politici și a presei, atacuri inacceptabile din partea unor bărbați la adresa unei femei, a suportat cu răbdare și calm atacurile, a dovedit că are rezistență și sînge rece, că nu-și pierde cumpătul și că nu cedează.
  • Elena Udrea e prima femeie care chiar are șanse să ajungă președinte
  • Elena Udrea a fost un ministru bun. Ponta și Antonescu n-au fost în stare măcar să zugrăvească ce a construit Elena Udrea. Bine că au venit să taie panglici la proiectele făcute de Elena Udrea…
  • Elena Udrea știe problemele locale, știe problemele primarilor, ale administrațiilor locale, cunoaște problemele cu care se confruntă oamenii din țară.
  • Elena Udrea a reușit să unească dreapta, ceea ce n-a reușit nici Blaga, nici altcineva.
  • Dacă Elena Udrea ajunge președinte, Marele Partid al Dreptei Unite va fi condus de Traian Băsescu.

Mesaje ale campaniei anti-Udrea:

  • Sîntem în Turkmenistan? Uzbekistan? Kazahstan? În ce stan sîntem noi aicea? Statuie aurită nu-și face Băsescu? Că amanta și-o pune moștenitoare, ode îi cîntă intelectualii de curte.
  • România e proprietatea privată a clanului Băsescu-Udrea? Și-o împart în spațiu și timp cum vor ei?
  • Băsescu e Putin. Putin de România. V-am mai zis, nu ne-ați crezut. Așa cum Putin l-a pus moștenitor pe Medvedev, așa și Băsescu a desemnat-o moștenitoare pe Udrea. Cine știe, dacă acest popor e atît de orb încît s-o aleagă pe Udrea, după ce Udrea va ajunge președinte, va modifica Constituția, ca să revină Băsescu la Cotroceni. Băsescu vrea să stea 25 de ani în fruntea țării, ca Ceaușescu.
  • Să vedem ce zic acum toți curații și intelectualii finuți, după ce Băsescu le-a tras-o și le-a arătat că nu dă doi bani pe ei, că vrea doar să-și aranjeze clanul. O să-i pupe toți papucul Elenei Udrea?
  • Clanul Băsescu-Udrea vrea să transforme România în monarhie neconstituțională.
  • După încoronarea lui Cioabă urmează încoronarea lui Udrea?
  • Lui Băsescu îi e frică. Știe că dacă nu va mai fi el la Cotroceni va trebui să răspundă pentru răul făcut poporului român. D-aia vrea să-și proptească acolo amanta, moștenitorul clanului, ca să scape de răspundere.
  • Băsescu e un bătrînel penibil, confuz și disperat. Și-a pierdut orice rațiune și responsabilitate. Este în incapacitate psihică. Bine că scăpăm de el. Vă dați seama că omul ăsta a avut toată România pe mînă timp de zece ani? E de mirare că țara asta încă mai există.
  • Acum vedeți cine a condus de fapt România timp de zece ani? Carol al II lea și Elena Lupescu au condus-o tot zece ani și au lăsat-o în ruine, dar măcar Carol al II lea nu a lăsat țara moștenire amantei.

Mesajele pro-Udrea pornesc de la premisa că Traian Băsescu va mai însemna ceva după această mișcare, iar mesajele anti-Udrea pornesc de la premisa că antipatia față de Udrea este extrem de ridicată. Este însă posibil ca după o posibilă mișcare prin care Băsescu o susține pe Udrea, acesta să nu mai însemne nimic aproape pentru nimeni și este posibil ca Elena Udrea să nu fie chiar atît de antipatizată.

Ar mai fi și asta o variantă, dar nu pentru prezidențiale:

Ca și în cazul ”Macovei, ministrul justiției din umbră”, efectul declarațiilor Elenei Udrea va fi contrar intenției. Rolul de fată din popor, țărancă sănătoasă de la Buzău, cu farmece, ambițioasă, ajunsă curtezană machiavelică, pricepută la administrație și deținătoare de rețele, structuri, puteri și influențe o prindea mult mai bine. Adică era credibil. Nu-i plăcea lui Pora (dar ce-i place lui Pora, stimați cetățeni?) însă la popor mergea binișor. Udrea putea vinde foarte bine povestea popular-aspirațională hip hop-Pantelimon-Dinu Păturică, veche de mii de ani, de țărancă fatală, dezghețată și muncitoare, ajunsă la Curtea Regelui. Dar nu, nene,  a vrut să fie  Rosa de Luxemburg cu bicicletă, lovită de gaze lacrimogene în lupta cu sistemul. Elena Udrea a fost un bun ministru, în comparație cu alți miniștri, se pricepe la organizare și chestii, are energie, e loială, e ambițioasă, dar nu are viziune politică. Nu crede în nimic și nu are imaginație deloc. Dar absolut deloc. E un Dragnea cu fustă, nu are viziune sau anvergură politică.

Citește mai mult la www.blogary.ro/comunitatea-blogary/monica-macovei-si-elena-udrea-functionara-de-partid-si-revolutionara-de-caldarim/ © Blogary

Am citat dintr-un om deștept. Adică din mine.

Strategii?

Udrea – trebuie să rămînă singură pe partea dreaptă, să nu aibă concurent (deci trebuie să preia PDL), să se erijeze în continuatoarea lui Băsescu și cea care unifică dreapta, care e capabilă să negocieze în caz că nu intră în turul 2. Dacă intră în turul 2, va fi antipesedista reaua mai mică, asta e, nene, votați cu Ponta? Ați înnebunit? Nu votați deloc? Dacă nu votați deloc iese Ponta. Adică e ca și cum ați vota cu Ponta. Nu votezi deloc, votezi Ponta.

antiUdrea – un candidat frecventabil în primul tur pe partea dreaptă care să o concureze în fața votanților antiUSL și blocarea oricărei încercări a Elenei Udrea de a prelua PDL. În turul II, dacă se ajunge pînă acolo, blocarea alianței PDL (condus de Udrea) – PNL.

Și varianta cea mai tare, care mi-a venit acuma: Udrea, candidat PSD din umbră. USL nu se rupe, Antonescu candidat prezidențial boicotat de PSD. Udrea, președintele țării care e fată bună, de mare încredere și în relații excelente cu toată lumea.

Bine, sînt tot felul de posibile combinații, dar despre asta, altă dată.

Protestele anti-RMGC si efectele lor de pana acum

1. Ca la orice protest din România, miza nu este numărul protestatarilor ci reacţia celor care aud de proteste sau le văd la televizor. Antonescu a pariat pe faptul că va putea recuceri tinerii şi cei cu studii superioare, grupuri în rândul cărora a avut rezultate foarte bune în 2009. De asemenea a menţinut legătura cu mesajele naţionaliste din ultimul an şi cu publicul lor.

2. S-a vorbit mult despre erorile de comunicare ale lui Ponta. Nu prea s-a vorbit despre eroarea iniţială de plasament a liderului PSD:

Contra RMGC: Antonescu.

Neclar: Ponta.

Pentru RMGC: …..? (putem să zicem: Dragnea, Sârbu)

O portiţă a fost lăsată deschisă. N-a speculat-o nimeni. Mă întreb în ce măsură Traian Băsescu s-a retras din prim-plan tocmai pentru a testa capacitatea liderilor din opoziţie de a face un pas în faţă cu un punct de vedere pro-exploatare. Subiectul RMGC era bun pentru lansarea unor prezidenţiabili sau, cum a dovedit Antonescu, relansarea lor. Nu a existat o reacţie memorabilă care să expună pe cineva drept oponent major al liderilor USL.

(Între timp Ponta s-a plasat într-o perspectivă ceva mai hotărâtă pro-exploatare, portiţa s-a închis).

3. Cu câteva excepţii, reacţiile comentatorilor non- sau anti-USL au fost definite iniţial de entuziasm. Unul din motivele pentru acest entuziasm: ultimii doi ani au fost grei spre foarte grei pentru oponenţii USL. Din ianuarie 2012 şi până acum a survenit un şir aproape nesfârşit de înfrângeri electorale. Bani, putere şi funcţii au dispărut în neant. Persoane în care s-a crezut enorm s-au stins. Valori au fost batjocorite, negate sau s-au dovedit a fi irelevante în plan politic. În acest context orice informaţie nouă e citită cu speranţă, într-o cheie optimistă. Dacă ai căzut într-o prăpastie şi auzi pe cineva apropiindu-se, speri instinctiv că e o persoană care te va salva.

4. În lunile următoare vom vedea poziţionări antagonice ale PSD/Ponta şi ale PNL/Antonescu. Opoziţia va fi plasată într-o situaţie similară cu cea a PD-ului din anii ’90: a treia forţă care luptă pentru relevanţă.

4a. Din această poziţie PD-ul a ieşit atunci prin intermediul liderilor carismatici – opoziţia actuală nu prea are aşa ceva.

4b. De obicei dintr-o menghină de acest gen se iese cu teme proprii, pe care PSD şi PNL să le ignore. Reîncălzirea supelor din trecut nu e o opţiune: sistemul de luptă împotriva corupţiei pare să funcţioneze în percepţia cetăţeanului de rând iar scăderea nivelului de trai nu poate fi speculată decât de lideri empatici, de care iarăşi opoziţia nu prea pare să aibă. Anul următor va fi interesant. Carisma şi inteligenţa vor fi răsplătite mai mult decât de obicei.

Tortul „dreptei”

Tortul are patru straturi, adică patru electorate. Imaginea este aceeaşi de la Revoluţie încoace:

a. Nucleul dur. Un milion de oameni care votează constant împotriva PSD. O excepţie de la regulă: 40% dintre ei n-au venit la ultimele alegeri, boicotând ARD.

b. Ce aduc din rural primarii „dreptei”. Un milion de voturi în 2008-2009, jumătate din valoarea asta în 2012.

c. Cei care înclină balanţa. Maxim 1,8 milioane persoane cu educaţie medie şi venituri medii care din când în când votează împotriva PSD (1996, 2004, 2009). Când însă oamenii ăştia votează pentru PSD (1992, 2000, 2012) scena se dezechilibrează şi „dreapta” o ia la vale. Tendinţa generală: vot negativ la adresa puterii.

d. Tovarăşii de drum. Votanţi extremişti şi etnici maghiari care vin în turul doi de la prezidenţiale alături de candidatul „dreptei”, dacă există un asemenea candidat. Până prin 2005 aceşti oameni erau un factor important. Acum cei mai mulţi au devenit pensionari, au emigrat sau sunt total dezinteresaţi de politică.

Asta este tot.

Asta chiar este TOT. Nu glumesc. Nu mai există nimic altceva şi nimeni altcineva. Astea sunt graniţele ţarcului. Dacă sugerezi altceva, eşti considerat nebun sau filozof.

În momentele bune un partid al „dreptei” poate spera la maxim 3,7 milioane de persoane (electoratele a, b şi c). În practică nu s-au mai obţinut 3,7 milioane de aproape două decenii, de la Convenţie. De aceea avem scoruri de maxim 32-33%. Pur şi simplu vin prea mulţi oameni la vot. Oameni din afara electoratelor a, b şi c.

Ăsta e şi unul din motivele pentru care dreapta n-a făcut niciodată Constituţii. A fost întotdeauna la zeci de procente distanţă. De fapt, până şi obţinerea unor majorităţi simple a depins de parlamentari ai stângii (PD ’97-2000, UNPR ’09-2012).

Alt exemplu apropo de cât de prost e alcătuit tortul dreptei: Traian Băsescu – un politician carismatic şi abil – abia a câştigat două alegeri. Echivalentul lui ca forţă în deceniul anterior, Ion Iliescu, a avut un drum mult mai uşor. Nu e vina preşedintelui în funcţie: cu tortul ăsta s-a pomenit în braţe în 2004, pe el a trebuit să-l îmbunătăţească cum a putut, pe el îl cară şi acum.

Nu ştiu dacă există politicieni care s-au săturat de acest model falit şi periculos. Nu ştiu dacă există oameni care conştientizează slăbiciunile enorme ale PSD, nu ştiu dacă există oameni care-şi dau seama că 31% la parlamentare este şi va fi întotdeauna insuficient, nu ştiu dacă există destulă ambiţie, poftă de muncă şi hotărâre pentru a avea de exemplu o Constituţie de dreapta, preferabil în următorii 260 de ani.

Cât timp tortul va arăta aşa, victoriile la prezidenţiale vor fi pe muchie (dacă vor fi), înfrângerile la parlamentare vor avea dimensiuni apocaliptice iar, în cazul aşa-ziselor victorii: doi-trei parlamentari de „dreapta” care dorm prea mult dimineaţa = nu mai există majoritate în parlament.

„Reunificarea dreptei” nu valorează absolut nimic atâta timp cât se reunifică acelaşi tort nenorocit pe care l-am descris mai sus. Politic şi sociologic vorbind, „ne unim noi cu noi şi cu ai noştri”.

Ce poate fi făcut?

Există soluţii. Nu puţine. Toate creative. Dar nu pot fi livrate în plic. Ele trebuie cizelate împreună cu politicienii care le vor implementa. Aceşti politicieni au rolul decisiv în selectarea şi definirea lor. O strategie pe 10-20 de ani nu este precum un rol de piesă, care se memorează şi eventual se uită.

Victoriile aparente (2008) sau inadmisibil de strânse (2009) au împins problema sub preş. În 2014 vom fi în aceeaşi paradigmă ca în 2012, ca în 2002, ca în 1992. Cu rezultate pe măsură. Necesitatea remodelării radicale a tortului nu e încă evidentă. Mai e nevoie de câteva înfrângeri pentru ca politicienii să-şi pună întrebări. Chit că răspunsul ar înseamna ca „dreapta” să abandoneze ghilimelele.

Desemnarea premierului in variantele Basescu, Chiuariu si Dragnea

Revin la ce am scris ieri, în articolul ”Constituția Antonescu” menține atribuțiile prezidențiale în desemnarea premierului.

Pentru cei care au impresia că Traian Băsescu a desemnat premieri din partide sau alianțe de pe locul 2:

  • în 2004 a desemnat premier pe Tăriceanu, din Alianța DA, care a avut mai multe mandate decît PSD (PSD nefiind parte a unei alianțe politice înregistrate la tribunal, ci doar al unei alianțe electorale). În legea partidelor politice nu se face referire la alianțele electorale. Acestea sînt doar asocieri pentru a candida pe liste comune. În Registrul Alianțelor Politice de la TMB veți găsi Alianța DA, veți găsi alianța PSD+PC înregistrată în 2008, veți găsi USL, însă nu veți găsi nicio alianță PSD+PUR înregistrată în 2004, așa cum nu veți găsi nici o alianță ARD. Fiindcă PSD+PUR (2004), la fel ca și ARD, a fost doar alianță electorală de partide care au candidat pe liste comune, care nu au organisme comune și a cărei formare și funcționare este reglementată de legea electorală, nu de legea partidelor politice. Dealtfel, alianțele electorale funcționează doar pe durata alegerilor, în momentul în care Președintele desemnează un candidat pentru funcția de premier, după validarea parlamentarilor, el are de-a face doar cu partide politice și alianțe politice, orice alianță electorală încheindu-și existența a doua zi după alegeri.
  • în 2008 a desemnat premier pe Boc, din PDL, partidul cu cele mai multe mandate (a avut cu 3 mandate mai mult decît Alianța PSD+PC).
  • în 2012 a desemnat premier pe Ponta, de la USL, alianța politică cu cele mai multe mandate.

Astfel, în desemnarea premierilor, Băsescu s-a comportat exact cum scrie în amendamentul Chiuariu. Și anume: ”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri.” Acesta este amendamentul adoptat de Comisia Antonescu, deși PSD avea altă variantă, așa-zisa ”variantă Dragnea”: ”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri.”

Eliminarea termenului ”alianță” din textul constituțional asigura PSD-ul că nu va fi trădat de Antonescu după ce acesta se va fi văzut cu sacii în căruță (sau sacii de dormit în Cotroceni). Dacă Constituția este adoptată în ”varianta Chiuariu” și nu în ”varianta Dragnea”, PSD riscă să fie lăsat în opoziție de o alianță a PNL cu alte partide. Este aproape sigur că în 2016 PSD va fi partidul cu cel mai mare număr de mandate și, în ”varianta Dragnea”, premierul desemnat va fi din acest partid. Este aproape sigur că în 2016 o posibilă alianță între PNL și alt sau alte partide va avea mai multe mandate decît PSD și premierul desemnat va fi din această alianță. Mai mult, Antonescu poate profita de confuzia între alianță politică și alianță electorală și PNL poate face o alianță electorală pe ultima sută de metri, iar Antonescu poate desemna premier de la această alianță (PSD va contesta la Curtea Constituțională, însă deocamdată PSD poate conta doar pe votul unui judecător, Valer Dornean).

Ceea ce este extrem, extrem de important, decisiv chiar, și schimbă complet datele problemei, este nesincronizarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare. Dacă alegerile ar fi fost simultane, atunci Președintele nu ar fi avut marjă de manevră nici în ”varianta Chiuariu”. Ar fi venit la putere ca reprezentant al unei alianțe și probabil că susținerea la prezidențiale ar fi fost condiționată de formarea unei alianțe politice care apoi să dea premierul. În condițiile în care între alegerile prezidențiale și cele parlamentare e o distanță de doi ani, un politician poate ajunge președinte ajutat de o alianță apoi în doi ani poate schimba alianța. Să zicem că-l cheamă Antonescu (am luat un nume la întîmplare) și ajunge președinte în 2014 cu ajutorul alianței PSD-PNL apoi inițiază formarea unei alte alianțe, PNL-PDL, să zicem, din rîndurile căreia desemnează apoi un premier în 2016 (o alianță are șanse foarte mari să bată PSD).

Despre efectele celor două varainte pe termen lung asupra scenei politice vom discuta cu altă ocazie, cînd voi avea timp să iau la puricat toate scenariile posibile. Mai pe după amiază vorbim despre efectele revenirii lui Băsescu pe scena politică.

PS oarecum offtopic. Dacă pesediștii nu vin cu un argument, nu spui care, să nu le dau idei, împotriva referendumului lui Băsescu, atunci înseamnă că nu sînt extrem de deranjați de inițiativa lui Băsescu, ba dimpotrivă.