I. Deliruri. Orice credincios greșește. La ordinele FBI. Când am fost prima dată arestat i se datorează ei, ar trebui să fiu supărat… dacă ar spune ea câte ordine i-a dat Traian Băsescu… Era clar că Băsescu îi dădea ordine, cine ştie ce o înjura când bea două-trei pahare de whisky noaptea! Acum primeşte ordine… Continuă lectura 28 septembrie 2017
Autor: Florina Neghina
Dincolo de războiul stelelor. De pe epoleți.
Zilele trecute, șefa DNA a acordat un interviu pentru Europa FM, lui Moise Guran. Apoi, coaliția PSD – ALDE a reclamat DNA la CCR. DNA a sesizat CSM în privința ministrului Justiției, Tudorel Toader, premierul Tudose dorește să sesizeze CCR în privința DNA și așa mai departe. DNA este în război cu toată lumea, mai… Continuă lectura Dincolo de războiul stelelor. De pe epoleți.
Găbița și lupul
Există o povestioară pentru copii, ”Petrică și lupul”. Ieri am trăit-o toți, în București și zonele învecinate. Am primit avetizări pe toate mijloacele de comunicare privind furtuna, uraganul, ciclonul care avea să vină. Am așteptat cu sufletul la gură și grupați regulamentar în case, cu toate cele necesare și nenecesare lîngă noi, venirea catastrofei. N-a… Continuă lectura Găbița și lupul
Trump la ONU. Întoarcerea la adevăr.
Societatea americană are capacitatea unică, de rezistență și de revenire la cele firești, conservatoare, mai puternică decît orice națiune de pe pămînt. Discursul lui Trump de la ONU, primul lui discurs la ONU, de ieri, este o bijuterie politică. Din păcate, mai mult pentru noi, est-europenii care valorizăm corect puterea vorbelor, cei care am trecut… Continuă lectura Trump la ONU. Întoarcerea la adevăr.
”Ghiozdanul cu suflete”. PLM
Liviu Pop (sau PLM, cum îi spune cu drag Magda Bistriceanu, purtător de cuvînt și vicepreședinte al PMP, pentru că îl cheamă și Marian) a fost, înainte de a fi om mare, ministru, nu o să ghiciți, blogger. A fost, carevasăzică, om ca noi. Cum s-a dezvoltat omul pînă la a ajunge ministru, ce modificări… Continuă lectura ”Ghiozdanul cu suflete”. PLM
Furtună. În servicii (18 septembrie 2017)
Partea ”rea” a societății a început să cîrîie. La A3 (firește, vorba unui fost prim-ministru). Consider în interesul nostru să ascultăm toate părțile implicate, pînă la urmă, în tot ce ni s-a întîmplat cel puțin în ultimii ani. „Toată lumea are interesul să scoată această mizerie și să o vedem, să o punem pe masă.… Continuă lectura Furtună. În servicii (18 septembrie 2017)
Ultima săptămînă (11 – 17 septembrie 2017)
Noi vom plăti anticorupția. Sfîrșitul Mani Pulite de Dîmbovița.
După ce în februarie 2012 declarase: „În toţi aceşti ani, corupţia din Italia nu a dispărut, dimpotrivă, a devenit mai puternică. Dacă atunci aveam cancer, acum am ajuns la metastază.” Acum revine cu: „Mărturisesc: am dus o politică bazată pe teroare și am plătit pentru asta. Am pus pe roate consensul asupra politicii terorii, apoi… Continuă lectura Noi vom plăti anticorupția. Sfîrșitul Mani Pulite de Dîmbovița.
Economia de piață planificată
Să fie economie de piață, dar cu sume fixate de stat. Sau hai, în primă instanță și pentru al patrulea (!!) mandat, fixate între ei, de jucătorii de pe piața liberă. Sigur, în aceeași ordine de idei, și Germania ar putea limita numărului de mandate ale cancelarului federal, cea de acum dovedind că-i dăunează. Aflată… Continuă lectura Economia de piață planificată
Rîioșii Europei
Cat priveste fondul problemei, si anume refendumul pe tema familiei traditionale, este inca o tema care ne apropie de grupul de la Visegrad si ne indeparteaza de Occident. Citesc cu stupoare, ați ghicit, în Hotnews. Așa, deci. Grupul de la Vișegrad e cîh, e rușinea Europei, e tot ce ni se putea întîmpla mai rău… Continuă lectura Rîioșii Europei