Hotnews anunţă deschiderea portalului Youtubecn şi a motorului de căutare Goojje. Deocamdată site-urile pot fi accesate la un preţ modic de pe teritoriul Chinei, dar şi din Europa.

Foamea îi împinge la imprudenţe. Mai puţini jurnalişti, mai puţină mâncare. Salarii mai mici, mai puţină mâncare. Şefi mai mulţi, mai competenţi și mai bine plătiți, mai puţină mâncare. Guzganii au intrat în panică. S-a spart ţeava cu criză la Casa Scânteii şi-acum a inundat şi subsolurile. Fii şi fiice, unchi, veri, cumnaţi, nepoţi, mătuşi, cuscri fug din calea torentului ucigaş de informaţii toxice, trăncăneală toxică, strategii toxice, politici toxice. Chirăitul lacom se furişază afară din cotloanele sigure. Goana după resurse are un preţ. Acum câteva seri, scrâşnetul ascuţit al chiţcanilor ieșiți la vânat prin parcări a fost urmat de ţipătul buhei. Supremaţia cloţanilor în lanţul trofic din Piaţa Presei Libere e în pericol. Ceva se clatină în ecosistem. Zvonurile circulă pandemic în coloniile de șobolani. Doar spaima mai păzește ierarhiile în clanuri. Puterea e din ce în ce mai labilă. Se strecoară, cu un zâmbet seducător, prin birouri. În urma ei rămâne rânjetul sec al dizgrației. Puterea e o curtezană mofturoasă. Cere compromisuri din ce în ce mai crâncene, clipind hipnotic din cearșafuri. E lacomă. Are nevoie de spațiu. Mediocritatea o pune în valoare. Vrea capetele care revendică spațiul de la mediocritate. Puterea a inventat uniforma. Ea știe exact cum să îmbrace o știre, cum s-o camufleze sau s-o facă să țipe isterică pe străzi. Ea știe cum să dreseze mii de șurubari ai cuvântului să facă asta pentru ea. E simplu. Iei o fabrică dezafectată din vremea lui Ceașcă. O vopsești (opțional). Adaptezi liniile de producție, după noile tehnologii ale informației. Angajezi muncitori cu normă întreagă. Instructaj la locul de muncă. Know-how de la veterani. Produse standard. Diviziunea muncii. Unii fac șuruburi. Alții dau la strung. Ceilalți asamblează. Fabrica merge de la sine. Îi elimină de la sine pe indisciplinați. Puterea a trecut însă prin niște crize existențiale. În lăcomia sa de a acapara spațiul public, de a controla opiniile pro și contra, de a dirija în direcția corectă fluxul de informație, a greșit. În procesul de producție au apărut fisuri. Prea multe linii de producție, prea multe delegări de competențe. Prea multe surse de informație. Prea multe mici centre de putere cu interese divergente. În esență, indispensabile funcțiunii mecanismului extrem de fragil al democrației. Focare de informație care se strecoară prin fisurile sistemului. Noi medii de informare în masă greu de controlat. Fabrica dă rateuri. Fabrica trebuie restructurată. Opriți robinetul la print! Mimați onlineul! Dezbateți implicațiile socio-politice și economice ale flacării violet! Înjumătățiți efectivele de muncitori. Dublați norma de muncă. Fabrica a murit, trăiască fabrica!

Se ia un membru PDL şi se alege primar de municipiu reşedinţă de judeţ, nici prea mare, nici prea mic, după gust. Să zicem, Rîmnicu Vîlcea. Se presară cu mită din belşug, apoi se amestecă cu un viceprimar. Se scoate viceprimarul din funcţie, după care se lasă un pic la însiropat. Între timp, se aprinde DNA-ul pînă devine incandescent. Se introduce pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pralinele astfel obţinute se lasă într-un loc răcoros, pentru a fi servite cu pachete de acasă.

Atenţie, gospodine! Reţeta este valabilă numai pentru praline, deoarece sînt membre PDL. Cu bombo am încercat şi nu merge.

Gata ! Toate cele trei partide importante sunt pregătite de luptă. Dacă ne gândim bine este normal să fie aşa.În definitiv, încăierarea electorală a luat sfârşit şi pentru toată lumea urmează momentul analizelor şi mai ales al concluziilor.

Chiar dacă PDL este cel mai important partid, pare să fie şi cel mai ezitant. Într-adevăr, mizele sunt mari pentru că noul congres ar trebui să lămurească probleme sensibile legate de reforma internă, dar şi de noile ierarhii care încercă a fi stabilite. Deocamdată taberele abia au început să se profileze. Sunt încă la faza în care Blaga îi arată muşchii lui Cristian Preda. Desigur, ştim cu toţii că în spatele lui Blaga stau Berceanu şi Videanu, după cum ştim că nici Cristian Preda nu vorbeşte fără voie de la Cotroceni. Dar toate astea vor face disputele şi mai interesante, mai ales că aşa-zişii-liberali grupaţi în poală la Stolojan vorbesc din ce în ce mai puţin şi au devenit din ce în ce mai sfioşi. E drept că Şeful cel Mare face naveta la Bruxelles, Flutur a fost surghiunit într-un judeţ din nordul ţării iar Stoica s-a plictisit şi el să propovăduiască unitatea dreptei printre atâţia adepţi ai stângii.

Pe de altă parte, Congresul PDL nu va avea de tranşat doar problemele de ierarhie, ci şi cele legate de o identitate politică dubioasă. Nu vreau să fiu maliţios, dar partidul lui Băsescu s-a afirmat ca partid de stânga, ba chiar pretendent în a fi membru al Internaţionalei Socialiste, pentru ca după succesul din 2004 să se revendice a fi un partid popular, deci de dreapta. În fine, după fuziunea cu PLD-ul lui Stolojan a devenit şi liberal. E drept că atunci nu a fost o chiar o fuziune ci mai degrabă o vulcanizare, însă prin această plimbare doctrinară, fostul Partid Democrat a dovedit că poate schimba doctrinele mai ceva decât Elena Udrea poşetele.

Probabil că tocmai pentru a mai reduce din confuzia susţinătorilor, în tot acest periplu doctrinar a existat şi o constantă, respectiv trandafirul socialist de pe siglă. Oricum, dacă era vorba de o persoană şi nu de un partid, PDL-ul de azi ar fi fost de mult calificat drept traseist politic.

Aşadar prognoza pentru Congres rămâne deocamdată în studiu. Îl vor mai accepta alde Blaga, Videanu, Berceanu pe Boc Preşedinte sau vor încerca să-şi impună omul lor, eventual chiar unul dintre ei ? Greu de spus acum.

Mergem mai departe la PSD şi constatăm că aici lucrurile sunt mai simple. Majoritatea liderilor importanţi, cu excepţia lui Geoană (dar acesta nu mai este un lider important ci doar un lider) sunt de acord că actualul preşedinte trebuie schimbat. Din această perspectivă, mai interesant este cum vor reuşi taberele din PSD să-şi producă şi să promoveze candidaţii. Povestea cu cele trei-zeci-şi-nu-ştiu-câte filiale care l-ar susţine pe Geoană nu minte pe nimeni, nici măcar pe Geoană însuşi care simte că pierde teren şi cere partidului dovezi de iubire.

Nici Miron Mitrea nu cred că poate convinge prea mulţi. Cu excepţia ieşirilor sale belicoase la adresa lui Geoană, fostul lider sindical nu s-a făcut remarcat prin ceva anume. Programul său este simplu: “Jos Geoană, sus Mitrea !” amintind de celebrul slogan vadimist. Acolo s-a văzut că nu este destul şi cred că aici se va întâmpla acelaşi lucru.

În schimb, gruparea lui Diaconescu pare să abordeze congresul cu maxim de calm. În plus Diaconescu a intrat în partid abia în anul 2002 fiind astfel genul de pesedist care nu mai are nimic comun cu generaţia anilor 90 şi care va fi intens sprijinit de curentul progresist din partid. Desigur şi la PSD este greu de dat un pronostic, dar fiind singurii care au anunţat o dată certă pentru congres, deznodământul va veni mai repede.

Spre deosebire de vâltoarea de la PDL sau de scandalul iminent de la PSD, la PNL este ceva mai linişte, chiar dacă şi aici toată lumea este de acord cu organizarea Congresului, mai ales că Statutul însuşi obligă la organizarea unui Congres în termen de şase luni de la Alegerile Prezidenţiale. Dar, în afară de chestiunile de procedură, la PNL mai este un motiv de linişte: puţini cred că este necesară schimbarea lui Crin Antonescu şi asta pentru că majoritatea sunt de acord că PNL a dovedit că are un candidat bun. Eu unul, sunt convins că dacă turul II se disputa de Antonescu şi nu de Geoană, Băsescu ar fi pierdut alegerile, aşa cum şi merita de altfel. Fără îndoială, alegerile prezidenţiale au fost un eşec pentru Geoană, dar un succes pentru Antonescu.

Pe de altă parte, oricât de bun ar fi un candidat, este nevoie şi de aparatul de partid fără de care o victorie de o asemenea anvergură este imposibilă. Aşadar, miza viitorului congres PNL va fi reforma şi organizarea partidului, astfel încât în următoarea rundă electorală potenţialul de dreapta din România să poată fi valorificat corect, de liberali.

V-ați trata la un medic care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții lui profesionale făcînd import de petrol? V-ați da pe mîna unui avocat care deși profesează de 20 de ani nu are la activ decît 10 procese (și alea pierdute) pentru că în tot timpul ăsta a fost mai ocupat să-și extindă exploatările de marmură? V-ar conveni ca pe copii voștri să-i educe profesori care nu vin la ore pentru că sînt prea ocupați să joace pe bursă? Probabil că nu.

Nu vă miră atunci cît de firesc ni se pare să votăm oameni politici pentru care politica e doar un hobby folositor în afaceri? De ce nu reușim oare să pricepem ceea ce francezii, americanii, englezii și alte zeci de nații au înțeles demult: Politica e o profesie, nu un club de afaceri.

Vreau să fiu limpede și să tai elanul celor care se pregătesc să-mi predice despre faptul că banii fac lumea să se învîrtă: Nu visez la o lume fără bani și nici la politicieni copiați după ipocritul model „sărac și cinstit”. Dar dacă tot dă Preda semnalul reformei iar Macovei și Voinescu i se alătură, ar fi cazul să vorbim despre mama tuturor reformelor: Diminuarea controlului oamenilor de afaceri asupra politicii. Pentru că în țările democrate pe care ne place să le luăm drept model e dificil spre imposibil să găsești lideri de partid care sînt oameni de afaceri activi. Da, cei bogați influențează. La fel și lupul visează să mănînce oaia. Problema e că la noi tradiția și constituția spun că la stînă trebuie pus paznic lupul.

Celor care își închipuie că nu pricep încă le pot spune simplu: Da influenței, nu controlului. Patriciu poate să facă cît lobby vrea iar Vântu poate să-și propună să cheme acasă la el pe toți viitorii prostovani candidați la ceva. E dreptul lor să viseze la oița fragedă și la statul slab. Însă mi-e greu să accept că Videanu și Berceanu sînt miniștri pe două ministere cheie în timp ce-și văd liniștiți de afaceri. Sigur, nu ei. Mama, prietenul, bunica, sora. Mătușa Tamara.

Asta e deja corupție legalizată. Pentru că dacă în Statele Unite se numește corupție influențarea unui decident al administrației prin oferirea de beneficii inafara regulilor jocului, la noi e mai simplu: Decidentul e direct beneficiarul. În mod legal, transparent. Ce motiv ar avea Berceanu să-și dea singur șpagă pentru ca o firmă în care are interese să cîștige un contract?

Aici e oligarhizarea de care vorbește Preda. Ironia face că lupta lui Preda a plecat de la un exemplu greșit: Honorius Prigoană. Mai mult, atacurile puerile la adresa „beizadelei” au creat falsa impresie că miza reformatorilor e de a aduce în partid oameni săraci, după cum bine observa Bleen. Dacă e să judecăm motivațiile, e mai probabil că Honorius avea alte motive decît îmbogățirea atunci cînd l-a lovit curajul candidaturii. Încercați, de pildă, să vă imaginați care e crezul politic al lui Berceanu. Eu nu reușesc. Spuneți-mi ce fel de doctrină, fie ea cît de primitivă, bănuiți că urmează Videanu, pentru că mie mi-e complet neclar, mai ales de cînd l-am văzut în tandrețuri cu Bombonel.
Și pentru că veni vorba de „grei”, mai e de adăugat un lucru: Blaga ar trebui să stea de vorbă cu Preda. Sau Preda cu Blaga. Mi se pare ciudat că doi oameni care împărtășesc aceeași viziune asupra separării politicului de afaceri se regăsesc în tabere contrare doar pentru că acolo i-a pus presa. Sau cine a mai avut interesul.

E greu de negat că suprapunerea între meseria de om de afaceri și cea de politician duce la controlul cert al resurselor în folosul omului de afaceri-politician. Faptul că „banii înseamnă putere” e un argument greșit împotriva reformei pentru că nimeni nu contestă importanța banilor ci doar amestecul meseriilor și intereselor. Ce fel de sistem juridic ar fi acela în care, în numele libertății de alegere, avocatul de dimineață pledează ca procuror după masă, în același proces? Problema e destul de clară. Care ar fi soluția?

Nu cred că e vorba de una legislativă. Mătușile și bunicile miliardare la 90 de ani ne-au demonstrat că legea e inutilă în astfel de cazuri. Cred că soluția stă în statutul partidelor, în mecanismele și cultura lor internă. La ora actuală dacă ești suficient de bogat poți fi și comunist cu convingeri anarhiste, tot îți găsești un loc important cam în orice partid din România. Doctrina e un fel de flacăra violet pentru idealiști naivi. Și, dacă tot vorbește lumea insistent prin PDL despre „politica de cadre”, nu s-ar putea să avem partide în care să nu mai conteze banii cu care vii de acasă? N-ar fi normal să avem partide cu politici de reusurse umane bazate pe criterii de performanță, nu pe extrasele de cont?

Schimbarea ar trebui să vină din interiorul partidelor și dintr-un calcul extrem de pragmatic: Dacă e să analizăm felul în care banii aruncați în alegeri au influențat rezultatul alegerilor din ultimii ani s-ar putea să ajungem la concluzia că pentru a fi ales începe să conteze altceva decît bugetul de campanie. În decembrie am avut ultima demonstrație: cei mai bogați oameni din România n-au putut să-și impună candidatul. Trebuie și bani însă mai trebuie și altceva: talent și vocație de om politic. De aceea criteriile de promovare din interiorul partidelor ar trebui să înceapă să țină cont în primul rînd de performanța politică și nu de cea financiară. Aici e semnalul pe care PDL trebuie să-l dea prin noul statut. Pentru că „Oligarhia”, adică „puterea deținută de puțini”, nu e decît consecința firească a exagerării criteriului financiar. După cum bine ne-a arătat în PNL Dinu Patriciu. Care, privind la Geoană și Antonescu, ar trebui să fi aflat între timp ce mi-a spus Bleen aseară: Banii nu mai pot face nici măcar un politician, darămite un partid!

Iniţial, Bombo anunţase (pentru PSD) în CEx că nu doreşte să mai candideze la funcţia de preşedinte al partidului. După ceva vreme, acelaşi Bombo s-a declarat dezamăgit (pentru Mediafax) că această ştire a ajuns în presă. Şi menţionează (pentru Realitatea) că a vrut să vadă în cît timp ajunge o informaţie la presă. Pentru Madame Blogary, Năstase rămîne acelaşi băiat carismatic care îşi ascunde şugubăţ imunitatea pe după fustiţele Parlamentului, deşi năzdrăvanul pare iarăşi în formă şi pus pe şotii. Deocamdată, se distrează ba cu o piedică lui Diaconescu în curtea partidului, ba cu nişte cerneală turnată cu efect pe geaca cea nouă a Prostănacului. Pînă nu-l prinde Mitrea-golanul în dormitorul partidului şi o să-i ardă nişte poşte la picioare de o să se lecuiască micuţul de umblat pe poante.