Post Category → Video

Povestea lui Pinocchio din care se vede cum copiii îndărătnici n-ascultă de cei care ştiu mai multe decât ei

„Greieraşul-vorbitor mi-a spus: „Aşa-ţi trebuie: n-ai vrut s-asculţi” şi eu i-am răspuns: „Ia slăbeşte-mă, Greier împieliţat”… şi el mi-a mai spus: „Eşti o păpuşă şi ai capul de lemn”, iar eu l-am pocnit cu ciocanul în cap şi l-am omorât” Carlo Collodi, Aventurile lui Pinochio.

„Dar era prea târziu! Monstrul îl ajunsese. Monstrul, tragându-şi răsuflarea, sorbi pe biata păpuşă, cum ar fi sorbit un ou de găină şi o dădu pe gât cu atâta repeziciune şi lăcomie, încât păpuşa cazând în trupul Balenei, se izbi aşa de tare c-a rămas năucita aproape un sfert de ceas. Pinocchio dintru-ntâi, încerca să-şi facă puţin curaj: dar când se convinse că se afla închis în pântecele unui monstru marin, începu să plângă şi să ţipe şi plângând spunea: – Ajutor! Ajutor! Oh! Săracul de mine! Nu e nimeni care să vină să mă scape!”

Acum liberalii se tânguie pe la colţuri că au fost înghiţiţi de monstrul cel mare. Preşedintelui lor, Crin Antonescu, i-a crescut nasul atunci când le-a promis că vor naviga pe mare la bordul unui crucişător care va lua 50%+1. Nu era o ambarcaţiune, ci un monstru marin şi nu urmau să călătorească pe el, ci în abdomenul lui. Noul program de guvernare, care şi-a însuşit generos „principii Liberale”, pare a fi doar un copy-paste după mai vechiul program autentic de stânga emis de PSD în toamna lui 2010 (după cum remarca Dan Tăpălaga). De altfel, renunţarea liberalilor la cota unică îi plasează mai degrabă lângă Ponta decât lângă Boc.

„Tocmai se pregăteau să se arunce înot, când, deodată, Balena strănuta, şi strănutând, făcu o zguduitură aşa de puternică încât Pinocchio şi Geppetto se pomeniră aruncaţi din nou în adâncul stomacului monstrului.”

A fost de ajuns ca PSD să strănute o dată în Parlament, închizând ochii la alegerea primarilor din primul tur, şi liberalii au devenit definitiv prizonierii monstrului marin. Căci dacă PNL pleacă acum din USL, nu doar că se vor sinucide la alegerile locale, dar vor provoca pagube mari şi candidaţilor PDL. Previzibil, mai ales în oraşele mari, unde votul are şi componentă ideologică, PNL şi PDL vor diviza electoratul de dreapta, în vreme ce candidatul stângii va defila către primul loc. E mai degrabă în interesul PSD să-i scuipe pe liberali în afara măruntaielor. Dar probabil nu îi vor alunga atât de repede din alianţă. Le vor cere doar ca, în urma sondajelor de opinie, să accepte rolul de slujnică, adică renunţarea la principiul parităţii pentru alegerile parlamentare. Şi PNL nu prea va avea de ales.

Continuarea pe evz.ro

PNL e în moarte crinică

Un titlu bun, pentru care încă n-am articol.

UPDATE. Toţi peneliştii (lideri, militanţi off şi online, popor, gură cască) s-au apucat acum să critice cota unică şi să ridice-n slăvi cota progresivă. Acum cîteva zile cota unică era coloana vertebrală a PNL şi dovada simţămintelor de dreapta ale Crinului, astăzi e o dovadă de capitalism pedelist fără suflet. Asta-mi aduce aminte de cîtă coloană vertebrală au avut în dec 2009, cînd l-au susţinut pe Geoană în turul II, deşi cu o săptămînă înainte ziceai că-s toţi fătaţi din Mama Golan a Pieţei Universităţii.

UPDATE VIDEO.

Exponatul III

Nu de foarte multe ori pot să spun că am avut parte de o experienţă unică în momentul în care mă întorc de la o expoziţie. De data aceasta însă pot să spun că acest cuvânt a fost folosit de prea multe ori pentru a descrie întreaga arhivă de sentimente de care am dat în cinci metri cubi de artă.

Pe strada Închisei, nr. 56, poţi să ajungi pe jos sau cu avionul, dacă te paraşutezi când eşti deasupra Casei Poporului şi ai un vânt bun din est, bun chiar şi pentru fluturi. Odată ajuns îţi desfaci paraşuta, o împachetezi cu grijă, o pupi, te ştergi pe frunte cu ea şi o bagi într-o poşetă plic. După ce am plătit intrarea de 5 lei, 7 lei dacă eşti student, am intrat în imobil.

Expoziţia constă într-un apartament cu trei camere, singurul dintr-un bloc de garsoniere, o minune a naturii desigur.

Programul economic al USL

Să începem prin a spune că programul pare scris mai degrabă de divizia comunicare şi propagandă a USL decît de divizia doctrine şi politici economice. De remarcat însă că l-au împachetat în aşa fel încît să pară cît mai de dreapta. Şi asta spune ceva despre piaţa politică românească actuală.

Programul are o mare calitate: accentul supralicitării electorale cade pe dreapta, nu pe stînga. PDL va fi obligat să supraliciteze spre dreapta, dacă vrea să aibă şanse în 2012. Şi va trebui să renunţe la jumătăţile de măsură şi la timidităţi centriste sau frici stîngiste. Cu alte cuvinte, nealegerea lui Blaga se dovedeşte  a fi o alegere bună. Nu ştiu însă dacă alegerea lui Boc e o alegere bună, avînd în vedere istoria sa, un şir de indecizii şi jumătăţi de măsură, neîntrerupt decît de intervenţiile lui Băsescu.

Iată cîteva din propunerile USL:

  • renunţarea la cota unică (dar fără creşterea impozitului pe salariu – 16% e plafon maxim). Pînă la urmă Crin Antonescu şi peneliştii au fost de acord cu renunţarea la cota unică (ciferele cotei progresive se pot schimba, însă un lucru e clar: filozofia care stătea la baza cotei unice a fost abandonată de ceea ce pînă mai ieri se numea PNL). Se mai vorbeşte despre impozitul pe profit în cazul micro-intreprinderilor dar nu se spune nimic de impozitul pe profit în general. Dincolo de cifre, în buna tradiţie stîngistă, mai mult şi mai bine se pedepseşte. Însă, una peste alta, dacă USL va ajunge la guvernare şi va aplica întocmai o asemenea măsură, salariaţii a căror bază salarială impozabilă e mai mică de 1600 de lei vor plăti impozit mai mic de 16% (de remarcat că cifrele sînt decise în aşa fel încît să sune bine şi să fie uşor de reţinut – vezi 1600 versus 16% – nu cred că s-au şi omorît să facă calcule şi să ia în considerare informaţiile din economia reală cînd au scris programul)
  • creşterea salariului minim pe economie la 800 de lei (sîtngismul stîngismelor care-şi bagă picioarele marxiste în piaţa muncii şi îi afectează pe cei mai săraci şi nevoiaşi, fiindcă transformă „muncile de jos” în muncă la negru. Nimeni, nici chiar Statul nu poate obliga solicitanţii de forţă de muncă să plătească pentru aceasta mai mult decît merită şi decît le convine lor din punct de vedere economic. Dacă pentru măturatul halei şi căratul fierului vechi ţi se cere să angajezi oameni cu 800 de lei pe lună, ori îi angajezi la negru pe 500 de lei, ori foloseşti ceilalţi angajaţi pentru asta.
  • scăderea CAS cu 5% pentru angajatori – în condiţiile în care bugetul asigurărilor are anual un deficit de 3 miliarde de euro şi o bună parte din pensii se plătesc cu bani din bugetul de stat, adică bani din TVA şi cota unică. Cu alte cuvinte, asta se poate rezolva uşor: scădem CAS-ul, că bani pentru pensii şi ajutoare de şomaj oricum luăm, ca şi pînă acum, din bugetul de stat. Astfel, ceea ce plăteau prin CAS  acum plătesc prin impozitele pe venit, profit şi prin TVA.
  • scăderea TVA la 19% dacă USL va cîştiga alegerile din 2016
  • creşterea veniturilor bugetare de la 32% la 38 % din PIB (aici nu e vorba de creşterea bazei de impozitare, e vorba despre creşterea procentuală, posibilă în trei moduri: creşterea fiscalităţii sau creşterea colectării sau a ambelor – PIB-ul e ceea ce produc cetăţenii, veniturile bugetare sînt ceea ce ia statul din ce produc cetăţenii)

Creşterea bugetară va veni din 8 surse suplimentare de venit:

  • Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene (pentru asta e nevoie de suplimentarea sumelor de la buget cu care contribuie partea română, deci creşterea gradului se absorbţie se face prin creşterea cheltuielilor bugetare – banii veniţi de la UE pe proiecte – pe care nu ştiu cine la va scrie – se vor vedea mai tîrziu. Iar banii aceia nu merg la buget, merg pe proiecte distincte, individuale, identificabile, pe idei şi proiecte scrise de autorităţile locale şi centrale)
  • Oprirea risipei bugetare cu 50% –  grosul banilor de la buget se duce către cheltuielile de personal, pentru pensii şi asistenţa socială, asta înseamnă că USL va purcede la scăderea pensiilor cu 50% sau va disponibiliza 50% dintre bugetari?  – dacă se referă la cheltuielile cu bunuri şi servicii, atunci acestea sînt de 3, 727 mld lei (materiale şi prestări servicii cu caracter funcţional – 0, 764 mld, internet, tv, telecomunicaţii – 0, 172 mld, încălzit şi iluminat – 0, 378 mld, carburanţi – 0, 149 mld, chirii – 0, 208 mld, deplasări, detaşări, transferuri – 0,182 mld ş.a.) În comparaţie, cheltuielile de personal cu bugetarii sînt de 17  miliarde lei, cele cu asistenţa socială, de 18 mld lei iar cele cu pensiile de 41 miliarde lei. Deci, pensii plus salarii bugetari plus asistenţă socială egal 74 miliarde lei (adică vreo 75% din cheltuielile bugetare şi vreo 85% din veniturile bugetare).
  • combaterea eficientă a evaziunii fiscale – prea vag şi general, despre funie în casa spînzuratului – abia aştept să văd RTV şi A3, pe Răzvan Dumitrescu şi ceilalţi vorbind despre cum va combate eficient USL evaziunea fiscală.
  • îmbunătăţirea colectării – va fi bine cînd va fi bine.
  • contracte de performanţă în sistemul public – mai exact? Cum va creşte bugetul din asta?
  • redevenţele statului – asta e bună rău. Redevenţe de la cine, de la Petrom sau de la Stierling? Sau de la Gazprom, în caz că se vinde Romgazul? Şi cît ar reprezenta aceste redevenţe în bugetul statului?
  • suprataxarea tranzacţiilor speculative – e o glumă? Cam ce venituri ar aduce la buget tranzacţiile speculative? Cu cîta ar creşte veniturile bugetare? Cu 0,05%? Cu 0,1%? Cu 0,5%?
  • Revizuirea sistemului de vînzare a drepturilor de poluare – probabil pentru toţi cetăţenii români. Ca să crească USL veniturile bugetare fiecare cetăţean român va plăti lunar 1000 de lei pentru drepturile de poluare.

Toate astea-s consideraţii la cald, însă programul merită o discuţie la rece, în detaliu, săptămîna viitoare.

programul economic al USL în  format PDF (nu PDL)

Regele Mihai: Hey, Dude, where is my car?

Din ciclul „Dacă doriţi să revedeţi”, momente vesele din viaţa mea de comentator pe bloguri, din iulie 2009, de pe blogul lui Ioan T. Morar (o joacă de-a personajele  care mi-a luat o seară întreagă):

Regele Mihai: Hey, Dude, where is my car?

Regele Mihai: Dudo, ţi-ai băut albastrul de metil?

Dudo: Da, tată.

Regele Mihai: Auzi bă, tată să-i zici lu’ mă-ta!

Regele Mihai: Ia lama asta şi taie-te la deget!

Dudo: Au.

Regele Mihai: Căcat, e tot roşu.

Dudo: Parcă, parcă a început să bată spre mov, ta….Măria Ta. Să mai bag o doză de albastru de metil?

Regele Mihai: Bagă mare. Da’ ai grijă de seringă. Cu seringa asta îşi făcea Milică transfuzii de testosteron de la Zoe Petre. E monument istoric acum. Milică, nu seringa.

Regele Mihai: Hai, nu te mai coi atîta! Ori bagi albastru de metil la greu, ori înveţi moonwalk, dacă vrei să fii The King.

Dudo: Auzi bre, cîţi ani ai?

Regele Mihai: 87, de ce întrebi?

Dudo: Ăilalţi din neam tot aşa mult au trăit?

Regele Mihai: Da.

Dudo: Băga-mi-aş.

Dudo: Să-mi fut una.

Dudo: Mai bine mă măritam cu fata preşedintelui de CAP.

Bleen: Carol?

Dudo: Nu, Radu. The King of the Popenzollern.

Tolontan: Watson, dă lupa aia încoa. Hm, mobilul crimei, mobilul crimei….

Watson: Nokia?

Tolontan: Evrika!

Watson: Evrika? Tot finlandez?

Tolontan: Nu boule! Evrika înseamnă….Nevermind.

Watson: Nirvana?

Tolontan: Boule! Nokia, Nokia…Hm, Nokia, Cluj, Boc, Ridzi… E clar. Hai la Ridzi s-o prindem la înghesuială.

Watson: Eu aş fi preferat pe Udrea.

Felix, SOV, Sîrbu & Patriciu: Am mai rămas doar noi patru. Pe cine mai dăm afară? Din Oceanul pacific a ieşit un peşte mic/Şi pe coada lui scria/Ieşi afarăăăă…dum…neaaa….taaaa!

Felix, Sîrbu & Patriciu: Sorry, asta e. Antan tiki mogodan….

Felix & Sîrbu: Ini mini maini mo….

Sîrbu: Esco, acum că am rămas doar noi doi, am şi eu o curiozitate, dacă nu te superi: cît ai salariul?

Sfîntul Petru: Cu ce ocazie pe la noi, Smiley?

Ion Iliescu: Mai stau mult la moderare?

Sfîntul Petru: Nu. Piţurcă, ia-l şi dă o tură cu el, să se familiarizeze cu împrejurimile.

Piţurcă: Să-mi fut una! Am ajuns mai rău ca Coreea de Nord. Ce-i bă, la mine, Republică Populară Democratică?

Tolontan: Doamna Ridzi, unde eraţi miercurea trecută, între orele 06.45 şi 09.20?

Dudo: Tat…Măria Ta, mai bag mult? Că nu mai am vene… Auzi bre Your Highness, albastrul de metil nu se şi prizează?

Bănicioiu: Ie egal cu mîcî la pătrat. Domnu’ Patapievici, mă scuzaţi că vă deranjez…pătratul îl colorez galben sau albastru?

Patapieivici: Bănicioiule, n-am timp! Ptiu, ptiu, hai, încă o dublă la mandea! Poartă-n casă, Pleşule! Fraere, dai o bere! Bănicioiule, n-ai plecat? Uite, dacă tot eşti aici, ia banii ăştia şi du-te şi ia şi tu nişte seminţe! Să fie prăjite bine!

Bănicioiu: Dă dovleac sau dă floarea soarelui?

Adomniţei: …doişpe, treişpe, paişpe, cinşpe. Vezi bă?

Bănicioiu: Domnu’ Geoană, aţi primit o scrisoare de la Emil Constantinescu!

Emil Constantinescu: Vaţlave, o semnăm şi-o dăm anonimă?

Bănicioiu: N-avea la pungă. Noroc cu scrisoarea lui Constantinescu, că mi-a dat la cornet.

Crin Antonescu: Am….am…am….ăăă…am fost bolnav! Scutirea? Mi-au luat-o golanii chiar cînd intram pe poarta şcolii. Şi mi-au luat şi surprizele Bib-Bib, Tipi-Tip, Turbo şi Final! Şi cît m-am chinuit să fac rost de Rummenigge! Da, să mor io, nu vă mint tovarăşa! Patapievici şi Liiceanu m-au ţinut, Pleşu mi-a dat pantalonii jos şi Băsescu mi-a golit ghiozdanul. Mi-a rupt rigla de 30 şi mi-a îndoit raportorul la colţuri, în timp ce Tismăneanu scuipa seminţe în penarul meu. Da’ n-a fost ideea lui, Patapievici a început să ţipe: le plumier, le plumier!

Bănicioiu: Mi-am terminat lecţiile. Io ce mai fac acum?

Coldea: Preamărite Dictator, în timpul serviciului meu nu s-a întîmplat nimic deosebit. Numai comentarii tîmpite.

Bănicioiu: Nu vreau să-nvăţ să cînt la piaaaan…

Mădălin Voicu: Gura! Hai, bagă un Şopăăă şi taci!

Ridzi: Aţi uitat ceva, domnule Tolontan?

Tolontan: Nu, da’ aşa am văzut că face Colombo. Hai Watson, că ne aşteaptă Deep Throat în parcare. Ai tu una de cincizeci de mii? Că eu n-am mărunt.

Bănicioiu: De colorat, am colorat, teoria relativităţii am învăţat-o…relativ, de cîntat am cîntat, ana are mere am scris, ce plm mă mai puneţi să fac?

Hrebenciuc: E timpul să te scoatem în lume. Eşti copt pentru politică. Pentru început vei lucra sub acoperire. Ştii parcarea de la Casa Scînteii?

Vaclav Havel: Emile, Geoană se scrie cu Ge sau cu Dj?

Tolontan: Ciudat, foarte ciudat…. Trebuie să văd reluarea, hai la Buble pe blog!

Crin Antonescu: Hai bă Orbane, că întîrziem. Calc-o! Ăăă…eu mă refeream la acceleraţie… Mă rog, asta e, se mai întîmplă, n-o lua în tragic.

Tolontan: Mda… Hm… Trebuie neapărat să urmărim pista asta! E, asta e acum! Mi se rupe mie că e pista de biciclişti! Cabrale, ia dă-te la o parte! Bucurenci, tu n-ar trebui să strîngi pet-uri din Retezat la ora asta? Ce dracu cauţi aici?

Tolontan: Domnule Morar, puteţi să ne descrieţi vînzătoarea? Corpul delict l-aţi păstrat? Watson, dă lupa aia.

Dudo: Dacă s-a făcut bleumarin, are ceva? Dă-l dracu, nu trebuie să fie chiar albastru ciel, nu?

Regele Mihai: Albastru ciel sau te pun să cînţi Şopăăă la pian!

Dudo: Haidi bre, nu fi naşpa!

Regele Mihai: Şopăăă am zis, nu Internaţionala, boule!

Dudo: Hai bre, nu mă mai chinui! Nu-mi place să cînt la pian şi gata! Dacă vrei ciripesc, da’ la pian nu cînt nici de-al dracu!

Regele Mihai: Ok, fie. Ciripeşte!

Dudo: Cui?

Regele Mihai: Mie, cui? Mai vezi pe cineva aici?

Dudo: Tovarăşu colonel Olaru, dumneavoastră sînteţi? Vai, ce m-aţi păcălit, chiar am crezut că sînteţi ex-Regele Mihai…

Tolontan: Hm, interesant… Interesant şi ciudat în acelaşi timp…. Ceva nu se leagă, cineva minte… Mda, incitant, atît de incitant…. Watson, ia dă lupa aia încoa!

Watson: Maestre, vi le-am dat pe toate. Da’ ce e Castel Film, fabrică de lupe?

Watson: Maestre, ce ziceţi, ne lăsăm de Sherlock & Woodward & Bernstein şi băgăm un Comisaru Moldovan? Că ăştia de la Castel Film n-or avea ei lupe dar au o groază de pistoale care sună ca tigaia!

Tolontan: Mîinile sus Lăscărică! De ce te ţii după mine, eşti de la Siguranţă?

Watson: Oh, fuck. Here we go again. Auzi, maestre, mai am o lupă, o ţineam pentru orice eventualitate.

Tolontan: Sancho, nu cumva ăsta e blocul Watergate?

Watson: Nu bre, e staţia de metrou Industriilor. Sancho??? Oh, fuck, I have a bad feeling… Ok, ok, am înţeles…. Na, ia-o! Da’ mă jur că asta e ultima lupă. Dar trebuie să-mi promiţi! No more Lăscărică, no more Sancho!

Elena Udrea: Mărite Pisi, hai, ce faci? Vii în pat sau nu? Tolontane, dă-te mai încolo să aibă loc şi Preamăritul Pisi. Ştii ce, uite cum m-am gîndit: dormim noi la un cap al patului şi tu la celălalt, da? Îţi convine? Şi lasă dracu lupa aia că-l jigneşti pe Pisi!

Watson: Maestre, eşti genial! Şi zi, Măritul Pisi era chiar Ştii Tu Cine Dar Nu Putem Spune Că Ne Aude Coldea?

Tolontan: Dragul meu Watson, habar n-am, că am adormit la intonarea imnurilor.

Tolontan: La Land of Choice mi-au dat lacrimile şi am cîntat cu ei în cor, cu mîna la piept, da’ la ăla cu Deşteaptă-te…numaiştiucum am adormit.

Mircea Geoană: Domnu Iliescu, în următorul act trebuie să intru şi eu cu “To be or not to be” şi n-am recuzită, if you know what I mean…

Mircea Geoană: Tataie, ce nu înţelegi, vrei să-ţi desenez? Fii atent acia: dacă vezi o lumină care te cheamă, te duci, nu stai pe gînduri, ai înţeles? Închide ochii şi ţine-ţi respiraţia! Vezi vreo lumină! Nu vezi? Băga-mi-aş.

Mircea Geoană: Al dracu, toţi sîntem trecători pe lumea asta, numai moşu’ ăsta nu e! Să le-o trag tuturor filozofilor!

Tolontan: Mda….eram sigur…instinctul nu mă înşală… Interesant, extrem de interesant….Watson, dă-mi….mersi.

Tolontan: Mda…interesant…Morar încă n-a dat drumul al moderare. Întrebarea e de ce? Cui prodest? Interesant…lucrurile încep să se lege. Deci e şi Morar implicat… E ceva cu pepenele….Pepenele e cheia, dragă Watson! Ultima piesă din puzzle. Dă lupa aia încoa!

Tolontan: Aha! Ce e cu semnele astea pe perete? Ciudat… Incitant, atît de incitant… Watson, ştii să descifrezi mesajul ăsta? E într-o limbă ciudată…O fi ceva cu Cavalerii Templieri…O fi chiar Codul lui Da Vinci… Dar ce caută Codul lui Da Vinci la Morar în moderare? Watson, citeşte ce scrie aici!

Watson: “Buy Viagra! Cheap! Xanax! Incredible offer! Cheap! Cialis! Enlarge your …” Maestre dă lupa aia, că nu se vede prea bine…”Enlarge your penis…more! More!” Ne trebuie o lupă mai mare, maestre!

Tolontan: Semnătura, Watson, uită-te la semnătură! Cine e John756? E şi el implicat?

Watson: Auzi, maestre, io m-am cam plictisit… Da’ nu mai bine alergăm noi după mistreţul cu colţi de argint? Sau hai în pana mea s-o căutăm pe Dulcineea!

Tolontan: Nu-mi spune că e şi Dulcineea implicată! Şi mistreţul cu colţi de argint… Nu mă aşteptam din partea lui la aşa ceva…. Toţi sînt implicaţi! Mda…interesant…atît de interesant…începe să se lege….

Watson: Maestre…

Tolontan: Maestre? Nu-mi spune! Sînt şi eu implicat! Ştiam io!

Tolontan: Watson, ai citit mesajul de la 6:33pm? Trică Manivelă…. Mda, interesant…interesant…. Trică e oltean, Manivelă a fost ministrul transporturilor…Zi-mi un ministru al transporturilor oltean…din opt litere…Şi dă-mi lupa aia!

Watson: Berceanu?

Tolontan: Aha! E şi el implicat! Incitant, atît de incitant…Totul se leagă….

Politica modernă şi principiul speranţei

Fides, Spes et Amor

 

Cine ne-ar contrazice dacă am spune că religia creştină rafinează, între altele, o artă speranţei? Acolo unde alţii văd fatalitatea bolii, a păcatului sau a morţii, ucenicii lui Iisus întrezăresc posibilitatea miracolului: fiul risipitor se întoarce la casa tatălui, tâlharul se pocăieşte înaintea obştescului sfârşit, vameşul devine sfânt iar mormântul gol anticipează Învierea.

 

Nu vorbim aici doar despre revelaţiile unui timp al regenerării (primăvara, cu tot ceea ce înseamnă explozia de flori, culoare şi parfumuri naturale). Sfântul Pavel pune speranţei în relaţie cu alte două virtuţi: credinţa şi iubirea. Nădejdea şi dragostea sunt, aşadar, vase comunicante în sufletul celui atins de prezenţa lui Hristos. Bătălia pentru adevăr, curajul jertfei de sine, înfruntarea mizeriei morale – toate acestea sunt posibile pentru că Dumnezeu înnoieşte neîncetat firea prin har. Creştinismul nu idealizează natura umană. Dimpotrivă, condiţia omului căzut e vizibilă în lupta dintre carne şi spirit, dintre neputinţă și voinţă, dintre revoltă şi ascultare. Un asemenea spectacol descurajează orice reverie sentimentală despre Adam.

 

O inimă capabilă de apostazie sau o minte îmbătată cu iluzii pot deveni, totuşi, receptacolul neaşteptat al luminii. Convertirea lui Whittaker Chambers în plină libertate, transformarea lui Nicolae Steinhardt în bezna închisorii, revelaţiile lui Alexander Soljeniţîn în plin univers concentraţionar – iată istorii personale care demonstrează cum principiul creştin al speranţei este eficace doar printr-o liberă asumare a Crucii. E un lucru uşor de spus, dar greu de împlinit.

 

Predicat astfel celor care cred, principiul teologic al speranţei dă roade. Cum poate fi el transmis în „cetatea omului”? Locuitorii din civitas Dei pot interioriza mai uşor suferinţa ca vector al renaşterii spirituale: pildele biblice şi patristice îndeamnă la purtarea sarcinilor pe via Crucis. Fără să trimită neapărat la dolorismul cu nuanţe masochiste (promovat de unele curente marginale ale creştinismului), relaţia dintre sacrificiu-renaştere, moarte-înviere sau tristeţe-speranţă e imediat inteligibilă.

 

Utopia marxistă

 

Altfel stau lucrurile când etica speranţei devine o simplă retorică a optimismului. În contextul modernităţii seculare, cea mai evidentă deturnare a principiului speranţei este utopia. Comunismul sau fascismul nu s-ar fi născut în absenţa discursului de emancipare al intelectualilor dornici să înfrunte vechea ordine. Încrederea neştirbită în om apare la Rousseau sau la Marx. Faustismul prometeic cultivă dispreţul faţă de orice religie: triumful istoric al umanităţii se face prin îngroparea oricărei transcendenţe. Vedem sfidarea limitelor specifice omului în proiectul leninist al unei inginerii sociale de proporţii planetare. Ideea de revoluţie nu s-ar putea susţine fără „focul sacru” al optimismului umanist. Din acest patos colectivist s-a născut Canalul Dunăre-Marea Neagră, dar şi Cernobîlul.

 

Totalitarismele secolului XX n-ar fi supravieţuit atâtea decenii fără să activeze principiul speranţei într-o variantă diform-seculară. Utopia expansiunii globale a comunismului şi stahanovismul inepuizabil al epocii staliniste – iată două forme de pervertire a unei vechi etici creştine. Nu sufletul contează în comunism, ci doar exterioritatea lumii. Nu alchimia dorinţei şi cunoaşterea de sine, ci elanul triumfalist adus la judecata unei imaginare posterităţi istorice.

 

Or, principiul creştin al speranţei nu autorizează pe nimeni să depăşească măsura, nici să-l ispitească pe Dumnezeu (aşa cum i-a cerut diavolul lui Iisus în pustie). Nădejdea, teologic vorbind, desfide orgoliul unui „tot înainte” materialist-dialectic. Marşul Istoriei care calcă peste cadavre nu poate obţine nicio justificare – demonismul faptei ascunde, dimpotrivă, o enormă vanitate. „Idealismul” în numele căruia stânga şi-a acoperit „ţarina de sânge” e doar un surogat. Pentru a camufla josnicia pornirilor egalitare – invidia, ura sau lăcomia –, ideologii au inventat mitul progresului. Prin abolirea vechii ordini ierarhice, harta lumii trebuia redesenată.

 

Optimismul progresist

 

Măsluirea principiului creştin al speranţei apare şi în varianta soft a gândirii de stânga. Mai întâi, sunt cei care afirmă că memoria trecutului nu contează – altfel spus, că orice proiect antropologic sau politic poate începe de la zero. Hope for Change – iată sloganul care traduce credința amnezică în progres[1]. Istoria unui popor (cel american, de pildă) e prezentată în termenii unei emancipări fără greș. Omul recent se dezleagă treptat de rosturile tradiției. El înțelege mai bine urgențele timpului, calea spre paradis, logica drepturilor.

 

Progresismul pune în discuție înțelegerea clasică asupra naturii umană – cu tot ceea ce înseamnă primatul rațiunii, afectivitate ori sexualitate. Campusurile universitare devin laboratoare ale utopismului tehnologic: comunitatea politică teritorializată trebuie să lase loc „cetăţeniei globale”. Noile tehnologii permit o reinterpretare a morţii: eutanasia sau eugenia ne „eliberează”, chipurile, de blestemul biologiei.
Vag conturată şi difuz distribuită, speranţa promovată de această mistică a progresului (sau de ceea ce Pierre Manent numeşte la religion de l’humanité) e, de fapt, perfect repetitivă: „suntem moderni pentru că suntem mai buni” şi „suntem mai buni pentru că suntem moderni”. Doar pentru că pot naviga cu uşurinţă pe Internet, doar pentru că accesează rapid instrumente precum Facebook sau Twitter, doar pentru că participă la reţele cool de socializare – adepţii noii religii refuză înţelepciunea celor mai vârstnici. Pentru cei intoxicaţi cu atâta noutate, părinţii sau bunicii sunt nişte „babalâci” lipsiţi de relevanţă.

Optimismul apostolilor Hope for Change pare, de aceea, uşor tâmp. În lipsa prudenţei, veselia sau euforia sunt ancorate într-un reţetar etno-botanic. Drogul, nu luciditatea, este ceea ce alimentează principiul speranţei. (Deloc întâmplător, milioane de pacienţi occidentali optează pentru rezolvarea chimică a depresiei: nu rugăciunea sau contemplaţia, ci Prozac & co. se iau la trântă cu vidul interior).
Este foarte greu ca aplicarea principiului speranţei în politică să evite populismul demagogic. Un om politic nu poate câştiga voturi citând din marii mizantropi, de la Seneca la Cioran. Onestitatea îi cere însă să nu promită o renaştere în absenţa sacrificiului. Nu poţi vorbi despre învierea nădejdii când necinsteşti moartea semenului (martir, soldat, erou), nici nu poţi deveni profet al aurorei când n-ai privegheat măcar un ceas de suferinţă.

[1] Iată două declaraţii ale lui Barack Obama care ilustrează religia progresismului: „a light will shine through that window, a beam of light will come down upon you, you will experience an epiphany … and you will suddenly realize that you must go to the polls and vote for Obama” (Barak Obama,
Lebanon, New Hampshire, 7 ianuarie 2008); „This was the moment when the rise
of the oceans began to slow and our planet began to heal” (Barack Obama, St. Paul, 3 iunie 2008).

Micky Mao certat cu mogulii

S-au schimbat mogulii la Realitatea TV, s-au schimbat si presedintii la PSD. Dar se pare ca nimeni nu a invatat nimic. Aceeasi piesa, alte personaje.

Sebastian Ghita – „M-am rugat de ei, le-am adus, i-am zis lu’ Ponta “ba, o f.. pe m…, fac 1.2 rating, te duci la televizor!” S-a dus, saracul. Mi-a zis: “ma duc, ma, in p… mea, fac, zic, dau breaking news, fac ce vreti voi, na, vin eu la televizor”.

Citatul poate fi gasit aici.

SOV: „Mircea Geoana a fost aici si a venit sa se relaxeze, am palavragit o gramada. Era incordat si am incercat sa ii creez o stare de relaxare.”

Citatul e prea celebru ca sa mai dau sursa. E vorba de celebra seara la spa.

Sa remarcam totusi diferenta de tratament in cazul Ghita si SOV fata de slugile lor de la partid.

Să vorbim despre libertate

 

Iată şi rezultatele cititorilor Blogary (update 11:12):

8 conservatori – bleen, amelia, bogdan, para, florina, chriscross, dracula, roşu

3 libertarieni – anarchix, adi, guţă yodda

3 centrişti – radu, FT, bogdan (alt bogdan)

1 autoritarist – valentin

0 leftişti –

Centralizatorul s-a mutat aici: http://www.blogary.ro/2011/04/busola-politica-freedom-talk/

Textul iniţial

Mi-am făcut analizele politice şi a ieşit că sufăr de conservatorism fără nuanţe (mă credeam mai liberal). Cerculeţul ăla roşu sînt eu. Sau, mai bine zis,  părerile mele despre lume, viaţă şi politică se învîrt în cerculeţul ăla strîmt. Păreri care, traduse în cifre, sună aşa: 100% libertate economică, 30% toleranţă socială.

Dar, dincolo de cifre, ştiu că muriţi de curiozitate să aflaţi rezultatele analizelor de doctrină a lui Bleen.

Cum vede Bleen libertatea? (ca să fac un răutăcizm, astăzi, cel puţin, dacă nu chiar pentru următoarele 29 de zile, raportat la Vântu, o vede de cealaltă parte a gardului).

În opinia lui Bleen, un om, pentru a fi liber, are nevoie mai degrabă de autonomie individuală, norme şi oportunităţi şi mai puţin de lipsa constrîngerilor, democraţie, bunăstare sau toleranţă. Deasemenea, în înţelegerea libertăţii, Bleen pune accent mai degrabă pe individ decît pe comunitate, pe libertăţile pozitive decît pe cele negative, pe proceduri decît pe finalităţi.

Rezultatul detaliat

Ei bine, acum începe joaca. N-ar fi rău să aflăm şi noi, la Madame Blogary, cam în ce ape doctrinare ni se scaldă cititorii. Vă propun să vă faceţi fiecare testul şi să postaţi în comentarii un link către rezultat (nu sînt probleme de protecţie a identităţii, vă puteţi înscrie la test cu orice username, şi oricum nu apare numele în pagina cu rezultatul – nu apare decît un cod –  pe http://freedom-talk.com/)

PS. Testul e realizat de CADI şi Fundaţia Konrad Adenauer

UPDATE. Distracţia s-a mutat aici.

Leadership-ul Realitatea TV & Academia Caţavencu are cuvîntul:

„Eu vin dintr-o mahala ţiganească. Vin pîn’ pîrnaie, pîn’ contrabandă cu d’ăştia. Asta e o lume… Eu am făcut eforturi disperate să nu mă dau în fapt de unde vin şi cine sînt. Prietenu’ tău Măgureanu îţi poate confirma că mi-a dat ok-ul să împuşc rakeţii care vor să (ininteligibil) pe teritoriul României. […] Şi că am împuşcat sute nu zeci. Şi cînd spun împuşcat mă refer la propriu. […] Toată reţeaua de bulibaşi din România lucra pentru mine. Toată. Pă’ timpu’ certificatelor de proprietate. […] Ca tine, la modul cel serios, am îngropat prin dealurile de pe acolo din Moldova, am îngropat la propriu.”

Listen!

Sorin Ovidiu Vântu

Ca să rămîn în stilistica high life-ului care patronează Realitatea-Caţavencu: ăstuia i-o sug cu sau fără batistă cîteva sute de jurnalişti. Nu ştiu exact cîţi, luaţi şi voi lista cu angajaţii Realitatea-Caţavencu şi număraţi-i.

Ăştia le sînt aristocraţii. Intelectualii îi vedeţi zilnic pe Realitatea şi îi citiţi în Caţavencu.

Mai multe detalii, pe Hotnews.

Geniul care locuieşte la stat

Să începem prin a spune că în presa românească, pe partea locativă relaţia de şantaj sentimental încheiat cu repartiţie dintre jurnalişti şi autorităţie e veche şi a trecut prin tot spectrul locativ, politic şi jurnalistic.

Prins că stă într-o locuinţă socială închiriată în 2000 de la primărie Ciutacu vine cu argument irefutabil: statul nu i-a dat altă repartiţie, d-aia stă acolo. Să ne înţelegem, Ciutacu stă într-o locuinţă socială destinată persoanelor cu venituri mici sau cu dizabilităţi, unde plăteşte 128 de lei* chirie, din cauză că statul nu-i dă altă locuinţă. Nu ştiu dacă Victor Ciutacu a auzit de piaţa liberă dar dacă n-a auzit îi spunem noi că piaţa liberă a locuinţelor seamănă cu piaţa liberă a BMW-urilor numai că în loc de BMW-uri, pe această piaţă poţi cumpăra sau închiria apartamente, case, vile etc. Noi toţi ceilalţi o facem şi uite că n-am murit şi nici nu ne-a căzut rangul. Ne gîndim că aşa cum s-a descurcat pe piaţa liberă a BMW-urilor, fără să aştepte ca statul să-i repartizeze vreo serie 3, s-ar fi putut descurca şi pe piaţa liberă a locuinţelor fără să declare c-o eliberează pe asta pentru vreun pensionar, dizabil sau alt sărac doar dacă-i dă statul alta.

*31 de euro, ca să înţeleagă şi chiriaşii nejurnalişti care plătesc cel puţin 250 de euro pe piaţa liberă (250 e garsoniera, un apartament cu 3 camere în Petre Ispirescu e 350 – 400 de euro).

Să ne înţelegem, nu e vorba de bani sau ilegalităţi. Din punctul ăsta de vedere, Ciutacu nu se compară nici cu unghia de la degetul mic a lui SRS, Chireac sau Răzvan Dumitrescu. Nu s-a îmbogăţit din presă şi nici nu cred că asta a urmărit. Nu mă îndoiesc că situaţia locativă a lui Victor Ciutacu este perfect legală (că legea respectivă  e una dintre mamele biologice ale corupţiei, asta-i altceva) dar e trist că jurnalistul rebel, neîmblînzitul Ciutacu, adept al bărbăţiei economice şi politice cînd e vorba de alţii, angajatul perfect la privat, arogantul genial, e totuşi genul, ca să nu zic geniul, care locuieşte la stat şi aşteaptă repartiţii de la stat, un suflet de Gigi cu mîna întinsă la primărie într-un costum de Woodward & Bernstein care şterge pe jos cu inamicii lui Felix. E trist că războinicii împotriva dictaturii, cei în care atîţia telespectatori îşi pun speranţa, sînt ori slujbaşi ai statului de cînd se ştiu ei (Crin Antonescu, de exemplu, nu a lucrat în viaţa lui la privat, adică pe bune – de 25 de ani chiuleşte de la stat), ori chiriaşi ai statului.