Homeschoolingul este, simplu, o problemă de alegere. Să ai, să existe posibilitatea alegerii, este absolut obligatoriu într-o democrație liberală. Restul, ce țoape inculte sînt mamele și ce snobi umflați tații care vor alege această formă de învățămînt, cum vor mai socializa copiii, ce vor învăța și așa mai departe sînt amănunte de reglementat prin lege.… Continuă lectura Homeschoolingul
Uimiri
1. Am prieteni considerați de dreapta, care se luptă să supraviețuiască muncind independent. Independent de stat. Și care, în același timp, susțin cu vehemență că homeschoolingul este o prostie. Homeschoolingul este o nișă, ca și teatrul independent, de exemplu. Pe care eu îl susțin. Dar ei nu se prind. Încă. Se zbat și combat de… Continuă lectura Uimiri
Interne. Boli interne.
Cum singurul lucru de care îmi e pur și simplu silă să scriu sînt alegerile parlamentare de la noi – nu știu unde e PNL, știu cine e USB/USR, PSD știm toti, și ne mai mirăm apoi cum cîștigă – trec la lucruri care inflamează online-ul românesc, în timp ce viața reală își vede de… Continuă lectura Interne. Boli interne.
S-a terminat cu Casablanca
Cum nu sunt o snoabă, vă mărturisesc că mi-am luat o pungă de sămînță și m-am instalat să mă uit la ”Mother’s day”, un film, printre altele, cu Kate Hudson, Julia Roberts și Jennifer Aniston. Știam că e un film simplu, nu aveam așteptări, dar credeam că va fi genul acela de producție americană cu… Continuă lectura S-a terminat cu Casablanca
In contra directiei de astazi in sustinerea justitiei romane pe FB
Dezmățul economic la care s-a ajuns își are rădăcinile în ziua de 24 decembrie 1989 când Ilici a semnat decretul prin care Securitatea se desființa și personalul se integra în Armată. Atunci s-au făcut „pierduți” mulți cunoscători ai firelor economiei și a început jaful, evident, continuat prin felul în care au fost concepute legile de… Continuă lectura In contra directiei de astazi in sustinerea justitiei romane pe FB
NATO va deveni ONU. Intrebarea e cind.
Cu timpul, nu brusc. Nu, nu se va desființa. Va ajunge însă la fel de nesemnificativ și de socialist, de birocratizat și de multiculti, multigender, multicolor, multiorice și, de fapt, nimic, încît va fi de nerecunoscut. Va fi o amintire a ceea ce a fost odată. Izolaționismul nu va veni din partea americană nici dacă… Continuă lectura NATO va deveni ONU. Intrebarea e cind.
Marti, 13. Ghilotina mai aveti?
Vești proaste, bune de unde să vă dau?! Șeful anticorupției din Rusia nu e om. A fost găsit că dormea pe verde-foșnitor, cum vedeam noi că sînt marțienii în filmele de cînd eram mici. Pe 122 milioane de dolari. Ca să nu rămînem mai prejos, Dragnea l-a trecut pe Ponta la recalificare în partid, acum… Continuă lectura Marti, 13. Ghilotina mai aveti?
O proteza politica?
UPDATE: Doctorul personal al lui Hillary Clinton a declarat: Să-i comunice cineva că pneumonia este în directă legătură cu boala Parkinson, mai precis: ”However, the elderly or those with chronic illnesses (such as Parkinson’s disease) often develop a serious infection that needs prompt and often aggressive treatment in the hospital.”, adică asta nu face decît… Continuă lectura O proteza politica?
9/11 – Dupa 15 ani
S-a spus că ziua aceea este ziua care va schimba lumea. Și habar n-au avut ce adevăr rosteau. Toți atentatorii din 9/11 erau perfect integrați. Cu studii superioare, oameni liniștiți, colegi de treabă, vecini politicoși, nimeni n-ar fi crezut vreodată că pot fi în stare. Și totuși, s-a întîmplat. Nu au trecut decît 15 ani… Continuă lectura 9/11 – Dupa 15 ani
THE BRIGHTEST DEAL
Go out and look at people. Have you noticed their faces? Their September faces? They are glowing, confident, snappy! That extravagant summer tan is slowly fading, leaving all those cappuccino-coloured spots behind – on foreheads, shoulders, necks. The eyes are back in action. There is no more summer lust running down the cheeks like half-melted strawberry ice… Continuă lectura THE BRIGHTEST DEAL