Posts Tagged → PNTCD

Branduri politice (PSD, PNL, PNTcd)

Statul. Norma. Autoritatea. (PSD)

PSD e stabilitatea, e norma. Ceilalți, intelectuali, privatizați, partide, golani, tineret, străini, sînt excepții. Din cînd în cînd externalizăm, privatizăm, ne dăm soarta și pe mîna lor, încercăm și varianta mai îndrăzneață, varianta alternativă. După care naționalizăm iarăși și revenim la normă. PSD e reperul. E by defaultul. E stăpînirea. E uniforma. E legitimația oficială. PSD e statul însuși. Fiindcă din stat s-a născut. Să nu uităm că în decembrie 1989 administrația comunistă, de la nivel central (mai puțin vîrfurile) și de la nivel local, de la București pînă în ultimul sătuc, s-a transformat în CFSN și apoi, în ianuarie 1990, cînd cu sula lui Coposu în coastele lui Iliescu, și-a anunțat participarea în alegeri ca FSN. Statul s-a înscris atunci în alegeri. Și, deși nu mai are forța de atunci, deși a încercat cîteva reforme și rebranduiri, a rămas statul. E partidul celor care vor stabilitate și normă și autoritate. După cum știm, Statul e cel mai competent. Oricum, e singurul competent și legitim să se ocupe de chestiile importante, care nu pot fi lăsate pe mîna ”privatizaților”, pe mîna celor neinvestiți cu autoritate, pe mîna hazardului. Doar statul se poate ocupa de educație, sănătate, mediu, economie, familie, copii, bătrîni, resurse, străzi, clădiri, cultură, istorie. Doar statul vrea, poate și nu are interese proprii. Înlocuiți acum Statul cu PSD și veți vedea de ce PSD e de departe cel mai de succes brand politic românesc. Un brand care oferă siguranță, dar intimidează prin control și putere.

PSD trebuie să fie atent la riscul de a deveni strivitor și arogant (așa a pierdut alegerile în 1996, 2004 și 2009).

Are nevoie de un pic de umilință, slăbiciune și trebuie să lase hățurile mai slabe, fără să le dea drumul însă. Iubitorilor de siguranță și dependență trebuie să li se dea din cînd în cînd impresia că au controlul, că se pot plimba cinci minute prin curtea închisorii (no pun intended).

PSD are de unde alege. Bazinul celor dependenți de stat, de rețelele statului, care vor stabilitate și care cred că doar statul are legitimitatea de a face, este extrem de extins. Pasivii sînt ai PSD-ului.

Rebelul fără cauză. Energie și libertate. (PNL)

PNL e brandul politic cel mai comod și cu libertatea de manevră cea mai mare. Nu are încărcătură etică. Și, deși pare ciudat, e brandul cu cea mai scăzută încărcătură politică. Nu are reguli. Nu cere performanță. E energie pură. E gratuitate. E relaxare. E jemanfișism. E libertate și atît. E o stare de spirit. E un fel de a fi. ”Eu votez cu liberalii fiindcă eu dintotdeauna am fost liberal prin structură, e felul meu de a fi.” PNL nu trădează, nu face compromisuri, nu e corupt, nu gafează. PNL își manifestă libertatea și energia. PNL sînt niște corporatiști rebeli care aleargă prin parc. Nu e partid anticomunist. Nu e nici măcar istoric. Nu face politică pe metereze. E partid de yupiși și liber profesioniști. Energie fără etică și fără scop. PNL e decaf. Cafeaua fără cofeină sau țigara cu aburi. Se poate pufăi, nici nu trebuie să tragi în piept. E o adiere, un fum, o briză. Flu flu. Un brand care oferă libertăți, dar prea apos și lipsit de consistență și direcție.

PNL trebuie să fie atent la riscul de a deveni irelevant în gratuitatea, neutralitatea și flexibilitatea sa.

Are nevoie de o țintă, de un pic de concentrare. Chiar și corporatiștii se mai scot din cînd în cînd la paintball.

Are, de asemenea, un bazin extins. Toată lumea neutră și liberă, asexuată politic, dar iubitoare de libertate, modernitate, exclusivism elitic și de nonconformism se simte liberală ”structural”. Numai că ăștia nu-s foarte ușor de adus la vot. În momentele de război pe metereze, foarte încărcate etic și politic, brandul PNL nu strălucește electoral (de obicei în astfel de momente PNL merge în alianță, ca în 1996, 2004 și 2012). Neutrii sînt ai PNL-ului.

Luptătorul. Națiunea. Istoria. (PNȚcd)

PNȚcd e brandul politic cel mai pretențios și greu de gestionat. Un brand greu, la propriu. Un nucleu dur, din cel mai greu metal. Heavy metal. Dacă-l scapi din mînă și-ți cade pe picior, poți să-ți iei adio de la picior. Fiindcă are cea mai puternică încărcătură etică. E brandul din munți, cu pușca la ochi. E tradiție, e istorie, e luptă națională, e consecvență. Are o puternică încărcătură națională și istorică. În PSD intri fiindcă vrei să lucrezi la stat, să ai asigurată ziua de mîine, în PNL intri fiindcă dintotdeauna ai fost liberal prin structură, că te simți rebel și mai altfel decît conformiștii, în PNȚcd intri fiindcă ai de dus o luptă, de urmat o tradiție, de salvat o nație și de trăit o istorie. PNȚcd nu-și permite incosecvențe, compromisuri, aventuri, libertăți etice, devieri oricît de mici. Dacă facem o analogie hidro, care i-ar plăcea lui Iliescu, PSD e canalul amenajat pe care se merge cu vaporașul în mod organizat, pe un traseu stabilit de organizatori asupra căruia nu ai niciun control, PNL e un lac mare și puțin adînc, pe care te plimbi în voie, fără țintă și fără riscul de a te îneca, dar fără un țărm la care să ajungi, iar PNȚcd e un rîu de munte, îngust și repede, în care la cea mai mică neatenție te trezești aruncat pe mal sau cu capul zdrobit de pietre. Dacă PNL-ului nu numai că i s-au iertat, dar nici măcar nu i s-au reproșat trădările, compromisurile și gafele, și le-a supraviețuit fără probleme, PNȚcd-ului nu i s-a iertat erorile și pașii pe de lături din 1996-2000 și decizia catastrofală de la alegerile din 2000. Un brand puternic, consistent, foarte concentrat, însă prea rigid, prea obositor de urmărit.

PNȚcd trebuie să fie atent la riscul de a deveni prea sectar și încruntat.

Are nevoie de un pic de deschidere, de seninătate și lejeritate. Chiar și partizanii, într-o pauză de salvat patria și valorile, se mai așază într-o rînă, trag din țigară, se uită pe poze cu Rita Hayworth (nu știți voi cine, n-aveți treabă) și fac glume deșucheate.

Are un bazin mai restrîns, dar care, în momente cu încărcătură politică, etică și națională, cînd mizele sînt istorice, poate fi extins și activat mai ușor. Activii sînt ai PNȚcd-ului.

Alegerea prezidentiabilului unic al opozitiei

Toată lumea vrea opoziție unită și candidat unic la prezidențiale, însă nimeni nu vorbește despre criteriile de alegere a acestui candidat. Nu-i nimic, spargem noi gheața.

Să începem prin a spune că principalul argument al unificării e creșterea șanselor de a învinge candidatul PSD la prezidențiale. Nu vorbim de unire de dragul unirii.

Vorbim de unire pentru victorie. Altfel, unirea nu-și are rostul. Acesta este, vom vedea mai jos, un criteriu necesar, dar nu și suficient.

Astfel, un candidat unic fără șanse e inutil. Unificarea trebuie să se facă doar dacă crește șansele de victorie la prezidențiale. Candidatul unic nu trebuie să fie un candidat de compromis, care împacă și capra și varza, dar care nu rezolvă problema victoriei, un candidat cel mai mic numitor comun, gen ”alegerea prostului ăstuia fără șanse rezolvă problema unificării de ochii lumii și salvează orgoliile liderilor opoziției”. Nu, trebuie ales candidatul cel mai puternic, cu cele mai mari șanse, chiar dacă el aparține uneia dintre tabere și chiar dacă celelalte tabere din opoziție se simt învinse în negocieri și cu orgoliul șifonat.

Astfel, principalul criteriu al stabilirii unui candidat unic al opoziției e victoria la prezidențiale și nu compromisul călduț între taberele opoziției. Dar cum știm care e candidatul cu cele mai mari șanse? Prin ce modalități aflăm, cum ne punem de acord privind criteriile de stabilire a șanselor și care sînt modalitățile concrete prin acest candidat e decis și acceptat de toată taberele opoziției?

Alegerea unui prezidențiabil unic al opoziției presupune întîlnirea între liderii partidelor de opoziție și stabilirea de comun acord a unui asemenea candidat. Este evident că liderii de partid nici nu pot veni în negociere cu argumentul ”Pentru că așa vreau eu” și nici nu pot da cu banul. La negocieri trebuie să stabilească niște criterii și modalități clare de stabilire a candidatului.

Va fi scorul în sondaje criteriul final? Ce scor, pentru turul I sau pentru turul II? Dacă candidatul unic X are șanse mari să intre în turul II, dar n-are nicio șansă să cîștige finala? Dar dacă are șanse mari să cîștige finala, dar are șanse ceva mai mici să treacă de turul I? Care institute de sondare vor face sondajele? În ce perioadă?

Dacă pentru postura de prezidențiabil unic vor concura trei candidați, X, Y și Z, și scorurile arată așa, cine va fi ales?

  • Turul I – Candidatul X – 17%, Candidatul Y – 13%, Candidatul Z – 9%
  • Turul II – Candidatul X – 44%, Candidatul Y – 45%, Candidatul Z – 47%

Va participa și PNL la această stabilire a candidatului unic? Vor renunța liberalii la candidatul lor? Să nu uităm că PNL a ieșit de la guvernare tocmai pentru a-și păstra candidatul la prezidențiale. Va prefera PNL să stea în opoziție și să nu aibă nici candidat prezidențial? Nu mai bine îl susținea pe Ponta de la guvernare, decît să-l susțină pe Predoiu sau pe Boc sau pe Udrea, din opoziție?

Vor accepta Băsescu și Udrea un candidat venit din zona PDL sau Blaga și pedeliștii un candidat venit din zona Băsescu/Udrea în condițiile în care mărul discordiei și cauza rupturii celor două tabere a fost tocmai alegerea unui lider al opoziției de atunci? (PNL era încă la putere)

Cum se va realiza, concret, această stabilire a candidatului unic al opoziției?

Să nu uităm însă și profilul politic, intelectual și moral al candidatului. Dacă candidatul respectiv are șanse să-l învingă pe Ponta, dar e tot un fel de Ponta, la ce ne folosește victoria lui? Ce criterii politice, de moralitate și intelectuale ar trebui să respecte candidatul unic al dreptei? Candidatul unic al dreptei trebuie să fie de dreapta sau poate fi și socialist care se declară de dreapta la televizor? Trebuie să fie pro-occidental și pro-american sau ne mulțumim și cu unul căruia vest-europenii și americanii îi put? Trebuie să fie un susținător dovedit al statului de drept sau ne mulțumim și cu un pucist? E ok dacă e puțin mai labil psihic? Dacă e mai încet la minte? Dacă moral e o lepră?

Dacă singurul criteriu pentru stabilirea candidatului îl reprezintă șansele acestuia de a cîștiga prezidențialele, atunci putem să-l punem pe Ponta candidat al dreptei. E de stînga, e pucist, e fan Rusia-China și Che Guevara, e corupt, e mincinos, e iresponsabil și e și mai prostuț, dacă nu chiar tîmpițel sau chiar tembeluț. Și, categoric, are cele mai mari șanse de victorie la prezidențiale.

Astfel, putem creiona, și aici rog și cititorii să vină cu idei, criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească un candidat unic al opoziției de dreapta:

  1. să aibă șanse de victorie
  2. să-și fi dovedit pînă acum susținerea pentru piața liberă, libertate, capitalism, responsabilitate individuală și stat minimal, refuzul pentru orice formă de colectivism, egalitarism și etatism, orice utopie resentimentară
  3. să-și fi dovedit pînă acum respectul pentru valorile statului de drept și democrației
  4. să-și fi dovedit pînă acum atașamentul față de lumea civilizată, față de alianțele occidentale ale României, adică patriotismul și atașamentul pentru interesul național
  5. să aibă anvergură intelectuală și statură morală necesare pentru o asemenea funcție
  6. să fie cu toate țiglele pe casă, cu neuronii neplimbați pe la medici de specialitate

Pozitionari pentru partidele de dreapta

  • PNL – energie
  • PDL – forță
  • PMP – vedete
  • PNȚcd – tradiție

Adică, fotbalistic:

  • PNL – Sportul Studențesc
  • PDL – Steaua
  • PMP – Viitorul Constanța
  • PNȚcd – Rapid

Și dacă o luăm pe conotație în jos…

  • PNL – energie – tinerețe, dinamism, rapiditate, optimism, acțiune – tineri care muncesc (îmbrăcați accordingly), care se implică, fac sport, reacții rapide, replici scurte și tăioase, umor, haioșenie.
  • PDL – forță – cantitate, copleșitor, mare, furnici, mulțimi așezate cu rigla, toți ca unul, anonimi și mulți, evenimente de anvergură, figuri cu autoritate, organizatori.
  • PMP – vedete – personalizare, umanizare, cancanuri, biografie, modele, realizări individuale de excepție.
  • PNȚcd – tradiție – aristocrație, origini, continuitate, vîrsta de aur, familie, moștenire, arbori genealogici, natură, pajiști verzi – cer albastru (bine alese noile culori ale partidului), mănăstiri, case țărănești, stereotipii turistice, refugiul rural pentru hipsteri urbani, bio, eco, poze vechi, evenimente classy vintage, istorie, figuri istorice, povești, aniversări, simboluri naționale.

Luptele fratricide PDL-PMP si PSD-PNL, o necesitate electorala

Apropo de prostia nesfîrșită care circulă, absolut surprinzător, printre atîția oameni inteligenți: ”PMP și PDL nu trebuie să se atace între ele, ca să cîștige voturi trebuie să atace PSD-ul.”

Am zis-o și scris-o încă de acum un an, public și în discuții private: singura șansă a PMP e să se declare moștenitorul lui Băsescu și să atace cît mai virulent PDL pentru trădarea idealurilor băsiste.

Singura șansă a PDL de a-și păstra alegătorii e să contrapună băsismului valoarea pedismului tradițional, să se victimizeze față de atacurile PMP, să contracareze imaginea de justițiar a lui Băsescu cu imaginea de justițiar a lui Macovei, să păstreze, prin prezența lui Macovei, liderii de opinie ai intelectualilor și justițiarilor de partea sa. Și, la rîndul său, să atace PMP-ul și să-l acuze de trădare.

Ce ar putea cîștiga PMP și PDL prin atacurile la PSD? Absolut nimic. Votanții dezamăgiți de PSD vor vota extremiștii populiști sau vor sta acasă. La europarlamentare important e ca partidele să-și țină militanții în priză. Fiindcă doar aceștia vor veni la vot. Orice încercare a PMP sau PDL de a se adresa electoratului pesedist sau penelist e o pierdere de timp, energie și resurse de tot felul. E o imbecilitate fără margini.

PMP și PDL nu mai au resurse de creștere. Nu pot atrage electoratul USL, nici măcar pe cel dezamăgit, nu pot atrage alt electorat. Tot ce pot să facă e să lupte pe acel bazin de 1,5 milioane de alegători pe care îl împart. E singurul lor electorat. PMP și PDL funcționează asemeni vaselor comunicante. Un votant pierdut de unul va fi cîștigat de celălalt.

În acest electorat există și nostalgicii unității, așa cum și în electoratul USL găsim nostalgicii unității USL. Vinovatul pentru ruperea unității plătește. De aici și necesitatea acuzațiilor de trădare și falselor apeluri la unitate.

Atacurile din partea PMP sau PDL la PSD/PNL trebuie să existe doar pentru a contracara posibile acuzații de blat.

Repet, în logică strict electorală, PDL și PMP nu au de cîștigat decît unul în raport cu celălalt, decît dacă iau voturi unul de la celălalt (sau, mai bine zis, dacă PMP ia de la PDL sau dacă PDL reușește să-și păstreze voturile în ciuda asaltului PMP).

Orice încetare a atacurilor și a luptei dintre cele două va folosi doar PDL-ului și va lăsa PMP sub prag. Orice concentrare a celor două partide pe atacurile la PSD nu va avea absolut niciun efect electoral, altul decît mobilizarea alegătorilor USL.

PMP și PDL sînt partide de structuri și militanți. Sînt blocate în bazinul electoral de 1-2 milioane voturi din care nu pot ieși. Nu au resurse intelectuale, valori, de comunicare care să le permită creșterea sau ieșirea din bazin. Tot ce pot face e să mobilizeze acest bazin cît mai bine și să-l ocupe unul în dauna celuilalt. De prostia aia cu ”să nu se mai atace între ele, să atace PSD-ul” uitați. E o prostie care rușinează reputația de om inteligent a celui care o susține.

PSD și PNL sînt în aceeași situație. Nu pot cîștiga voturi decît acuzîndu-se reciproc, deși aici se pare că PSD-ul deja a tranșat lupta (Antonescu nu stă prea bine la inteligența politică).

PNȚcd, MRU și PNR, în schimb, așa mititele cum sînt, au o fereastră de oportunitate și pot atrage electorat din afara bazinelor USL-Băsescu. Mă rog, MRU nu e chiar mitititel, e cît un partid (PFC e doar secretariatul său). Spre deosebire de duetele fratricide PSD-PNL și PDL-PMP, acestea nu trebuie să atace pe nimeni punctual, niciun partid. E suficient să se poziționeze (fiecare, diferit doctrinar) ca alternative la establishmentul actual. Asta nu înseamnă că vor cîștiga mîine 2 milioane de voturi. Dar despre asta, altădată.

Capitalul politic si validarea liderilor, adevaratele mize ale europarlamentarelor

Alegerile europarlamentare nu dau majorități sau guverne. Nu aceasta e miza lor. Alegerile europarlamentare validează politic, dau capital politic partidelor și conducerilor acestora. Iar percepția publică și evaluările publice iau în considerare scorul politic de dinainte de redistribuire, procentele și nu mandatele.

Să vedem care e miza fiecărui partid în parte.

PSD

Pentru PSD un scor cu patru în față ar reprezenta o victorie de moral, în condițiile în care niciun partid de la noi nu a luat vreodată la parlamentare sau europarlamentare peste 40%. Cel mai bun scor înregistrat vreodată de un partid de la noi, exceptînd alegerile din 1990, aparține PSD-ului, care a luat 37.13% la alegerile parlamentare pentru Senat în 2004. Un scor de peste 40% ar păstra sus moralul pesediștilor după ruperea USL și ar demobiliza peneliștii, care astfel ar putea reveni spășiți în USL cu partid cu tot sau pe persoană fizică. În același timp, Victor Ponta ar fi validat ca cel mai de succes lider al partidului, după Ion Iliescu. Un scor mare, de peste 35 sau 40%, ar convinge pesediștii să meargă la prezidențiale cu candidat propriu. Dacă pesediștii vor fi convinși că pot scoate în jur de 40% în primul tur al prezidențialelor vor merge sigur cu un candidat pesedist, Ponta cel mai probabil. Dacă însă au un scor sub așteptări, sub 35%, vor încerca noi sau vechi variante de alianțe în lunile dintre europarlamentare și prezidențiale.

PNL

Un scor bun pentru PNL l-ar valida pe Antonescu în fruntea partidului după despărțirea de PSD și intrarea în opoziție. În același timp, ar poziționa PNL ca cel mai puternic partid al opoziției și al ”dreptei”, ar ridica moralul peneliștilor după plecarea din USL și ar închide subiectul USL cel puțin pînă după prezidențiale. Un scor al PNL de peste 20% ar convinge partidele din opoziție că Antonescu are cele mai mari șanse să intre în turul II al prezidențialelor. Dacă însă PNL are un scor slab, sub 20%, este foarte posibilă debarcarea lui Antonescu și, în funcție de cel care îi va lua locul, de revenirea în USL sau o posibilă alianță sau fuziune cu PDL sau PMP.

PDL

E primul test electoral al PDL de la despărțirea de Băsescu. Blaga trebuie să dovedească că e capabil să țină partidul pe linia de plutire după plecările din ultimul an, unele neoficializate încă (Boc și ceilalți primari). Un scor sub așteptări ar șubrezi poziția lui Blaga, deși e greu de crezut că pedeliștii, radicalizați și antagonizați de gruparea Băsescu-Udrea, vor fi dispuși să-l basculeze pe Blaga. Însă un scor slab, coroborat cu un scor bun al PMP, ar înmulți dezertările pedeliștilor către gruparea Elenei Udrea. Dacă PDL ia sub 20% șansele sale de a duce un candidat prezidențial în turul II scad semnificativ. La peste 15% poziția lui Blaga rămîne solidă. La urma urmei, a reușit să păstreze partidul pe linia de plutire, la un scor comparabil cu cel de la parlamentare, în condițiile în care partidul a fost părăsit de Băsescu, gruparea Udrea și Boc. Gruparea Blaga ar fi validată încă o dată, împotriva vicisitudinilor politice. Dacă în 2012 au avut scuza participării sub numele ARD și uzura guvernării, acum au scuza despărțirii de Băsescu și a dezertărilor. Dacă PDL va avea însă sub 15% și nu va fi la o distanță suficient de mare de PMP, adică cel puțin cinci procente, este foarte posibil ca printre pedeliști să se instaleze panica. Doar un scor slab va convinge poporul pedelist de incompetența politică și lipsa de viziune a lui Blaga și de perspectivă politică a PDL-ului.

Locul Monicăi Macovei la Parlamentul European nu e o miză. Monica Macovei se poate considera europarlamentar pentru o nouă legislatură în proporție de 100%. Monica Macovei ratează locul de europarlamentar doar dacă PDL nu trece pragul, ceea ce e imposibil.

UDMR

Singura miză pentru UDMR e trecerea pragului. Nu a ratat-o niciodată de cînd s-a înființat pînă astăzi. Un scor sub prag ar fi începutul sfîrșitului pentru actuala garnitură de conducere și poate chiar pentru UDMR.

PMP

Un scor ridicat, din două cifre, ar valida-o pe Elena Udrea ca lider de partid, pregătindu-i poziția de viitor lider al dreptei. Elena Udrea și PMP ar deveni jucători importanți în negocierea de la prezidențiale, atît în primul tur cît și în al doilea. Chiar și un scor de peste 7% ar fi considerat suficient pentru validarea Elenei Udrea (neatingerea obiectivului de 10% va fi pusă pe seama retragerii Elenei Băsescu la presiunea ”justițiarilor” și pedeliștilor). Un scor sub 7% sau sub prag o va scoate pe Elena Udrea din jocul politic mare. Băsescu va trebui să o sacrifice sau să se scufunde împreună cu ea.

PNȚcd

Renașterea e unica miză a PNȚcd. Pentru țărăniști ar fi ideal să treacă pragul electoral, însă chiar și un scor peste pragul psihologic de 3% ar putea marca revenirea PNȚcd pe scena mare a politicii și crea speranță și perspective pentru 2016. În același timp, un scor bunicel ar face din PNȚcd un actor de luat în seamă la negocierile de la prezidențiale. 3-5% nu sînt de lepădat nici în primul tur, nici în al doilea. Însă pentru ca PNȚcd să revină, are nevoie neapărat de cel puțin 3%. Mai mult, dacă ar trece pragul și ar intra în Parlamentul European, PNȚcd se poate baza pe viitor și pe sprijinul PPE. În situația în care dreapta a devenit o afacere a tripletei horror Antonescu-Blaga-Udrea, pentru PNȚcd anul 2014 reprezintă o fereastră de oportunitate nesperată.

PFC

Un PFC care trece pragul electoral l-ar repune pe MRU pe harta politicii. Ca prezidențiabil sau ca europarlamentar. Și ar dovedi și calitățile de lider și organizatorice ale lui MRU, care astfel, în ciuda tuturor previziunilor, ar reuși să facă din partidul său de buzunar partid europarlamentar. Pentru revenirea lui MRU în jocul prezidențial e nevoie însă de mai mult decît 5%. Un scor de peste 7%, oricum cît mai apropiat de 10%, l-ar transforma pe MRU dintr-un fost viitor candidat prezidențial într-un viitor candidat prezidențial.

PNR

Pentru Mihail Neamțu și un scor peste 1% ar fi o performanță. Iar un scor de 2-3% l-ar valida ca lider politic bătăios care a reușit să facă din rahat bici, după ce făcuse rahat din biciul pe care îl primise în 2011.

PRM

Dacă PRM nu trece pragul, ceea ce se va întîmpla aproape sigur, Vadim iese complet din scena politică. Îl vom mai vedea doar pe la B1, adus să lupte cu ungurii care vor să ne fure țărișoara, pe post de Ciuvică moderat și relativ sănătos psihic.

CONCLUZII

Europarlamentarele sînt o luptă de validare sau întărire a unor lideri politici, dublată de două războaie fratricide, PSD-PNL și PDL-PMP, între grupări care s-au despărțit de curînd. În același timp,  la aceste europarlamentare vom asista la chinurile nașterii sau renașterii unor partide. Războiul dreapta-stînga sau putere-opoziție este irelevant. Dealtfel, alianțele mai mult sau mai puțin tacite, pe sub masă, nu au nicio legătură cu împărțirea dreapta-stînga sau putere-opoziție.

În condițiile în care sînt importante doar scorurile în procente de dinainte de redistribuire și percepția publică a acestora și nu se fac majorități sau guverne, votul strategic nu înseamnă neapărat un vot dat celor care au șanse să treacă pragul sau să ”cîștige” alegerile. La alegerile europarlamentare se cîștigă capital politic în dreptul partidelor și liderilor, se validează, revalidează sau invalidează lideri politici, se slăbesc sau întăresc poziții, se creează premisele unor repoziționării pe scena politică.

Alegerile europarlamentare, instrumentul scoaterii Romaniei din UE si din lumea civilizata

Alegerile europarlamentare sînt folosite în cel mai populist și iresponsabil fel cu putință pentru a impune o Constituție care consfințește ieșirea României din Uniunea Europeană și întoarcerea spre Rusia și China și instaurarea unei dictaturi a bunului plac al Mafiei.

PSD și PNL, membre ale grupurilor socialist și liberal din Parlamentul European, profită de alegerile europene și încearcă să strecoare în weekendul în care acestea vor avea loc în toată Europa oficializarea eliminării totale a statului de drept în România și impunerea statului totalitar.

Este pentru prima oară în Uniunea Europeană cînd un stat membru folosește ca paravan al trecerii la dictatură chiar instrumentele cele mai democratice ale Uniunii Europene, alegerile pentru Parlamentul European.

În asemenea condițiuni se cer reacții radicale din partea tuturor celor care se opun întoarcerii României cu fața spre est și spre totalitarism, spre domnia fărădelegii și a forței. Cea mai radicală soluție, singura dealtfel, este anunțul de boicotare a referendumului (sau referendumurilor) și alegerilor europarlamentare din weekendul 24-25 mai făcut de toate partidele care încă mai cred în Uniunea Europeană, în democrație și în statul de drept. Anunțul de boicotare trebuie să fie comun și făcut public, la cel mai înalt nivel în organismele europene și transmis tuturor cancelariilor occidentale. Aceasta nu înseamnă că partidele de opoziție nu se înscriu la alegerile europarlamentare cu liste. Oricum, înscrierile se fac pînă în 25 martie, deci dacă ar boicota alegerile încă de la înregistrare s-ar putea ajunge în situația în care este posibil ca referendumul să nu mai aibă loc și totuși partidele de opoziție să nu participe la alegerile europarlamentare. Partidele de opoziție trebuie să se înregistreze cu liste la europarlamentare și apoi, în declarație comună, liderii de partid și candidații, unii dintre ei cu nume sonore și notorietate națională și europeană, să anunțe boicotul alegerilor europarlamentare dacă referendumul pentru revizuirea Constituției va fi organizat împreună cu alegerile europarlamentare. Boicotul ar însemna refuzul de a face campanie și de a participa la acțiuni de campanie, refuzul de a participa cu reprezentanții în birourile electorale și de secții și cererea către propriii susținătorii de a nu participa la vot.

Uniunea Social Liberală a arătat deja că poate distorsiona grav rezultatele unui scrutin electoral, prin hoție și intimidare, iar organizarea referendumului pentru revizuirea Constituției concomitent cu alegerile europarlamentare nu ar însemna altceva decît utilizarea instrumentelor democratice europene în scopuri totalitare care ar invalida România ca stat de drept și stat membru al Uniunii Europene, NATO și Parteneriatului Strategic. Ar fi pentru prima oară cînd un stat membru al Uniunii Europene ar fi scos din lumea civilizată chiar cu ajutorul alegerilor europene.

Participarea partidelor responsabile la alegerile europarlamentare în condițiile în care în același weekend ar avea loc și referendumul pentru revizuirea Constituției ar cauționa un simulacru care se ascunde în spatele alegerilor pentru Parlamentul European. Dacă alegerile pentru Parlamentul European sînt utilizate în scopul scoaterii României din Uniunea Europeană și întoarcerii sale către totalitarism, poate că Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare amînarea acestora, dacă USL nu renunță la ideea de a organiza referendumul pentru Constituție concomitent cu alegerile europene. Nu știu cum se poate face aceasta la nivel european, însă instituțiile europene și marile familii politice europene se pot înțelege să blocheze alegerile europarlamentare din România dacă USL nu renunță la organizarea referendumului împreună cu acestea. Acceptarea plebiscitării totalitarismului prin intimidare și falsificare a scrutinului sub sigla Uniunii Europene nu face cinste acesteia din urmă.

Cred că partidele de opoziție ar trebui să ia în considerare chiar demisia parlamentarilor, atîția puțini, cît sînt, din Parlament, în cazul în care nu se renunță la ideea impunerii unei Constituții totalitare prin referendum în chiar ziua alegerilor europarlamentare.

Jumătățile de măsură și micile interese meschine nu își au rostul și nu aduc nimic bun.

Mai mult decît atît, simbolic, cred că marile personalități intelectuale de la noi se pot înscrie la alegerile europarlamentare, pe lista unui partid al cărui cap de listă să fie Monica Macovei. Dacă mă întrebați pe mine, și chiar dacă nu mă întrebați, cred că partidul ar trebui să fie PNȚcd, că oricum nu se înghesuie lumea acolo, și datorită valorii simbolice a acestui partid, partid-simbol al luptei împotriva totalitarismului și primul partid românesc membru al unei familii de partide europene. PNȚcd e bun și din alt punct de vedere, pragmatic: respectivele personalități nu vor să fie parlamentari europeni, prezența lor pe listă e doar simbolică, e un statement. E suficient ca doar primul loc să fie eligibil, sau primele două, adică cel ocupat de Monica Macovei și cine o mai fi pe locul doi. Atenție, listele se depun cel tîrziu la sfîrșitul lui martie. Nu știm dacă va fi boicot sau nu, dar dacă va fi este important cine boicotează. Una e să ai o listă cu Luhan, una e să ai o listă cu Macovei, Pleșu, Patapievici, Cărtărescu și cine o mai fi din societatea civilă. Sau poate fi o listă comună a tuturor partidelor de opoziție membre ale PPE sau aspirante.

Dacă mergem pe burtă și ne vedem fiecare de treaba lui s-ar putea să ne întîlnim toți la Canal într-un final apoteotic. Nici măcar asta nu e catastrofal. Catastrofal e ce se va întîmpla cu România încă cîțiva zeci de ani de acum încolo. Important e să facem zgomot cît mai tare. Avem nevoie de atenția presei de la noi, de atenția presei internaționale, de atenția cancelariilor occidentale.

Utilizarea cinică a simbolurilor europene, a simbolurilor democrației, pentru a acoperi scoaterea României din lumea civlizată, este inadmisibilă și cere reacții pe măsură. La finalul lui mai toată atenția Europei politice și mediatice se va îndrepta spre alegerile pentru Parlamentul European din toate țările membre și nu spre felul în care Uniunea Social Liberală va organiza și gestiona alegerile europarlamentare și referendumul pentru revizuirea Constituției. Am văzut cum organizează Uniunea Social Liberală referendumurile aferente loviturilor de stat pe care le dă cu frecvență anuală. Cu toată atenția statelor europene asupra propriilor alegeri europarlamentare, în România referendumul pentru revizuirea Constituției, alegerile europarlamentare și, posibil, referendumul pentru demiterea președintelui, se vor transforma într-un masacru, nu numai într-un simulacru. Vom asista, pe fondul hărmălaiei europene, la un nou 1946. Cutărache și cutărică din opoziție, destul de puțini cutărici dealtfel, se vor alege cu un post de europarlamentar, iar România se va alege cu o Constituție care o scuipă afară din Europa și din lumea civilizată și o întoarce spre Rusia și totalitarism.

Avem de ales între  a pune capul în pămînt, a face mici calcule, a ne bate cu ei pe terenul lor, sperînd să ne alegem fiecare cu cîte ceva acolo și a lupta radical și coordonat încă de pe acum. După ce ai înghițit otrava degeaba te mai umfli în pene la lupta dreaptă, nu te prinde primul pumn în picioare, viu. Nu cred că a înghiți otrava organizării referendumului pentru Constituție împreună cu europarlamentarele e una dintre cele mai deștepte mișcări ale opoziției politice și societății civile.

Cînd știi că mergi la tăiere nu stai ca bleaga.

O lista cu prezidentiabili si unica sansa a PNTcd

Începem cu șansa PNȚcd, că tot a fost congresul ieri.

Dezatruos și catastrofal sînt două epitete obligatorii pentru ceea ce a însemnat conducerea PNȚcd în ultimii 12 ani. Însă, cu tot efortul liderilor săi mai mari sau mici, partidul a supraviețuit și există în continuare. Așa zombie cum e el, brandul încă există și nu a fost compromis iremediabil, așa cum s-a întîmplat cu PNL. A căzut în derizoriu și ridicol, însă derizoriul și ridicolul au și ele demnitatea lor. PNL, în schimb, sub Tăriceanu și Antonescu s-a transformat în Frontul Plugarilor Mileniului Trei și nu-l mai spală toate apele din lume.

Astăzi, încet încet, cadavrele concurenților PNȚcd plutesc pe rîu în jos. Nu este meritul PNȚcd și al liderșipului său din ultimii 12 ani. E meritul soartei și al concurenților. Însă e mai puțin important al cui merit este. Important e că PNȚcd, așa zombie cum arată el, e viu pe mal, în timp ce cadavrele ”dreptei” se duc la vale.

Singura șansă a PNȚcd e să aibă un candidat prezidențial. Pe baza campaniei și scorului prezidențial se poate construi apoi un partid care să poată intra singur în Parlament, fără să-și ascundă brandul în spatele vreunei alianțe. PNȚcd poate aduna toți dezamăgiții și nemulțumiții de PNL, PDL și dezamăgiții și nemulțumiții în general. Important e să nu se mai ascundă în tot felul de alianțe și să lupte singur la prezidențiale.

Singurul candidat viabil pentru PNȚcd e Chiliman.

  • Are experiență politică (e în PNL din decembrie 1989). Știe foarte bine viața de partid și toate trucurile, secretele și nuanțele politicii de partid.
  • A cîștigat vreo trei bătălii electorale pînă acum. Știe cum se fac campaniile.
  • Are notorietate
  • Are experiență administrativă. Conduce cel mai important și mai mare (ca suprafață) sector al Bucureștilor
  • Nu e traseist (dacă nu mă înșel, a fost exclus din PNL, la ordinul lui Antonescu)
  • Este unul dintre puținii peneliști care au avut curajul să lupte cu Antonescu (spre deosebire de Tăriceanu, care a pus capul în pămînt)
  • A fost unul dintre foarte puținii oameni politici care au luat atitudine împotriva loviturii de stat din vara lui 2012 (scrisoarea către Antonescu, atunci cînd s-a descoperit că liderii USL negociaseră desființarea DNA și ANI cu sindicatul lui Dogaru). Spre comparație, Tăriceanu a susținut public și foarte vocal lovitura de stat.

Cu Chiliman candidat, PNȚcd poate spera la un scor bun la prezidențiale, poate atrage voturile simpatizanților PNL, PDL sau Băsescu, poate atrage voturile dezamăgiților care nu au mai votat de ani de zile, poate merge pe un mesaj de dreapta, conservator, poate atrage în aceeași măsură și urbanul și ruralul. Cu un PNȚcd refăcut din cioburile ”dreptei” (ale PNL, PDL et comp), cu o campanie bine făcută, Chiliman poate lua mai mult decît Predoiu sau MRU, poate mușca bine din procentele lui Antonescu, ba chiar, cine știe, îl poate bate.

La dreapta e o criză gravă de reprezentare și e poate singura fereastră de oportunitate pentru PNȚcd. Fiindcă e greu de crezut că PNȚcd va mai rezista încă 12 ani la nivelul de partid de 1%.

Și iată și lista cu potențiali prezidențiabili, pe partide, și cam ce șanse cred eu că are fiecare să candideze:

  • PSD – Ponta (70%), Dragnea (30%), Maior (0%), Oprescu (0%)
  • PNL – Antonescu (100%), Tăriceanu (0%)
  • PDL – Predoiu (100%), Boc (0%), Udrea (0%)
  • MPFC (?) – MRU (20%), Boc (0%), Udrea (80%)
  • PNȚcd – Chiliman (50%)

Astfel, o listă în turul I ar arăta așa:

  • Ponta (PSD)
  • Antonescu (PNL)
  • Predoiu (PDL)
  • Udrea (MPFC)
  • Chiliman (PNȚcd)

PNTcd si monarhistii

Monarhismul e un moft de modă nouă și de extracție penelist-voiculesciană, deși mașinăria de propagandă a inclus și răposatul trust Realitatea-Cațavencu și tot ce înseamnă intelectualitate și jurnalism de hidrant. Isteria a început prin 2008-2009, cînd Voiculescu și-a tras casă regală cu care să se șteargă la cur (nu e primul, șe mai șterseseră și Iliescu și Năstase) și cînd Duda lupta pe metereze împotriva dictaturii. Între timp sulul de hîrtie igienică a crescut, s-a făcut mai pufos și mai parfumat, tocmai bun de utilizat electoral. Vara trecută casa regală a făcut pauză la luptă împotriva dictaturii și în plină lovitură de stat toată familia regală a cîntat la harpă scobindu-se în cur meditativ, mai puțin Mihăiță ăla micu’, pe care l-au plimbat prin Elveția, pe la parade automobilistice ți alte zocuri cu maținuțele. Între timp, SOV a intrat la pușcărie, trustul Realitatea-Cațavencu s-a desființat, iar Voiculescu și-a inventat o nouă jucărie, USL-ul. PNL și Antonescu au uitat complet de monarhie și acum își fac Constituție veselă care nu suportă doi bufoni în aceeași teacă, drept pentru care Antonescu a renunțat la Duda și familia, spre furia celor 5 monarhiști din România, cărora strănepoții le-au urlat în aparatul auditiv ultimele fapte de arme ale lui Antonescu.

Astfel, cineva s-a gîndit că liotele de monarhiști rătăciți și triști, uitîndu-se ca vițeii la poarta nouă închisă de Antonescu și Voiculescu, ar putea fi deviate spre PNȚcd, care tot nu reușește să sară de 1%.

Eu n-aș fi chiar atît de convins că respectivii monarhiști sînt interesați de monarhie. S-ar putea ca PNȚcd să cîștige voturile acelor 5 monarhiști de care vorbeam mai sus, deși, atunci cînd media de vîrstă a electoratului respectiv e de 117 ani, e greu de crezut că 2016 e o țintă realistă. Dar nu cred că poate spera la voturile celorlalți, ale monarhiștilor de rit nou, voiculescian.

Mai țineți minte că în perioada 2007-2012, începînd de la intelectualul rafinat Tăriceanu și terminînd cu cel mai amărît lătrător de la antene sau hidranți, nu înainte de a trece prin Iliescu și Voiculescu, toată mulțimea de antibăsiști în călduri era eurofilă? S-au schimbat cu 180 de grade la comandă. Și trepădușii, și ”intelectualii”, și ”jurnaliștii”.

La fel ca și eurofilia, pentru propagandiști monarhia a fost doar un ordin de executat pe bani. Monarhismul e doar o formă de antibăsism sau moft hipsterical. Pentru masa de hipsteri și corporatiști spălați pe creier a fost doar o modă întreținută propagandistic. Dacă linia de producție pălăriuțe și gadgeturi vintage se închide, hipsterii schimbă moda. Dacă propagandiștii schimbă discursul, spălații pe creier își schimbă și ei religia. Pentru ăia care aplaudau minerii în iunie 1990, care au votat de-a lungul timpului cu Iliescu, Năstase și Antonescu și care pînă de curînd erau monarhiști fiindcă așa zice la Antena 3 că trebuie ca să scăpăm de Dictachior, PNȚcd nu e o opțiune. Vor rămîne peneliști, PSD-ul fiind deja prea moderat pentru gloata de isterici cu spume care și-au început educația politică postdecembristă la TVR-ul lui Răzvan Teodorescu și și-au desăvîrșit-o la Sinteza Zilei.

Are PNȚcd puterea mediatică să întrețină farsa? Greu de crezut, pentru o organizație în care cel mai de preț obiect e ștampila. Are PNȚcd forța financiară să transfere o Hossu Longin, un Marius Oprea, un Stejărel Olaru, un Emil Hurezeanu, un Radu Tudor, un Daniel Barbu, o Dana Grecu, un Stelian Tănase, un Mircea Badea, un Mircea Dinescu, un Bogdan Teodorescu, o Andreea Crețulescu? Și, cel mai important, are PNȚcd bani să-și cumpere casă regală? N-are.

PNȚcd va lua voturile monarhiștilor atunci cînd va avea bani să transfere de la Felix Casa regală și propagandiștii.

Situatiunea strategica

PSD și PNL fac eforturi pentru a-și împărți scena politică între ele după 2016, în timp ce restul lumii se zbate politic undeva în primăvara lui 2011 sau chiar 2005. Cam așa poate fi rezumată situațiunea politică.

Propunerile PSD vizează eliminarea Președintelui din ecuația puterii, rămînînd ca aceasta să fie disputată doar de partidele cu structuri teritoriale puternice, așa cum este PSD și așa cum speră să devină PNL. Restrîngerea atribuțiilor prezidențiale și introducerea sistemului electoral majoritar (vot uninominal pur și dur) vor avea drept consecință creșterea importanței structurilor locale și a puterii partidelor mari. Partidele medii și mici vor dispărea.

În același timp, PNL se repoziționează spre o dreaptă conservatoare, sperînd să reziste în fața PSD-ului și chiar să repete performanțele dreptei poloneze și maghiare.

Celelalte partide nu mai există politic. PDL e în vrie și arată tot atîta curaj și limpezime cît are și șeful său, Vasile Blaga, FC nu e partid propriu zis, e mai degrabă o platformă de intrare pe listele altui partid mai mare, PNȚcd e o ștampilă pe care se bat niște țăcăniți, PPDD e doar pepinieră pentru alte partide iar MP încă e la stadiul de fundație și nu are o voce politică.

Societatea civilă și presa s-au transformat în procuratură populară și se zbat între agonii și extaze cu arestări, cătușe și stenograme.

Tot ce poate oferi dreapta politic-civilă, așa-zisele forțe democratice, este, ca de obicei, intervenționismul. Iar acesta este drumul cel mai scurt spre preluarea totală a dreptei politice de către PNL.

Personal, nu cred că PSD și PNL, care sînt, la capitolul gîndire strategică, cu ani buni înaintea ”dreptei anti-useliste”, undeva prin 2016, îi vor aștepta pe bravii noștri ”luptători anti-uslamiști” să ajungă măcar în prezent. Ca să nu mai spun că lupta împotriva PNL presupune ieșirea din discursul intervenționist, eurocumințel și politic corect. Adică mult curaj. Și nu văd care ar fi acea grupare politică care să-l aibă.

Despre unitatea dreptei

O legislatură parlamentară durează patru ani. Din actuala legislatură au trecut cinci luni. Mai sînt 3 ani și 7 luni.  Sau 43 de luni. Sau peste 180 de săptămîni. Sau 1300 de zile. Alegeri anticipate nu vor fi. Revoluție nu va fi și nici nu e de dorit. PSD are mai mulți parlamentari decît PNL și PDL la un loc. PDL, adică cei care se presupune că sînt ai noștri (eu nu i-am votat, deci nu-i consider ca fiind și ai mei), are sub 13% din mandatele parlamentare. PNL nu e de dorit să ajungă cel mai important partid de la guvernare, în condițiile în care este cel mai iresponsabil și extremist partid de pe scena politică românească. Pînă în decembrie 2016 vom avea premier PSD, guvern în care principalul partid de guvernare e PSD, majoritate parlamentară condusă de PSD.

Am scris acestea ca să fie clar și pentru cei care vorbesc și se comportă ca și cum peste cinci luni sau un an vor fi alegeri parlamentare sau revoluție și ”ai noștri” trebuie să se unească și să revină la putere. ”Ai noștri” nu revin la putere mai devreme de decembrie 2016-ianuarie 2017, în varianta ultraoptimistă.

Este necesară unitatea dreptei? Dacă partidele dreptei au valori comune, da, unitatea dreptei este necesară. Nu există motive de a rămîne separate partide care susțin aceleași valori. Dacă nu au valori comune, atunci înseamnă că se aliază de conjunctură pentru a atinge un obiectiv limitat. Care e acel obiectiv? Pînă în 2016 nu avem alegeri parlamentare. La alegerile europarlamentare nu se fac majorități pentru guvernare, deci este inutilă o coagulare. La prezidențiale susținerea unui candidat comun nu presupune o alianță formală între partide (în condițiile în care alegerile prezidențiale vor mai avea vreo miză – dacă Președintele își pierde atribuțiile, așa cum propune USL-ul, alegerile prezidențiale își pierd aproape total miza).

Unitatea dreptei se poate face prin fuziune sau deloc. Din două motive:

  1. Valori și obiective comune: dacă partidele de dreapta au valori și obiective comune, atunci de ce să prefere o alianță de conjunctură? De ce ar exista șase partide diferite cu valori comune? Dacă criteriul central de coagulare sînt valorile politice, atunci existența mai multor partide de dreapta nu își are rostul. A prefera o alianță fuziunii înseamnă să pui orgoliile și ambițiile personale deasupra valorilor politice ale dreptei. O alianță este prin definiție o uniune conjuncturală și pe termen scurt, pînă la atingerea scopurilor comune. O fuziune este o uniune bazată pe valori iar valorile nu expiră. Dacă PNL, MP, PDL, PNȚcd, FC și NR sînt partide de dreapta, și au valori comune, atunci nu există niciun motiv să rămînă separate și să nu fuzioneze. 
  2. Un viitor pentru electoratul de dreapta: dacă partidele de dreapta promit electoratului un viitor mai bun, atunci să garanteze că acest viitor va exista. Uitați-vă ce s-a întîmplat cu alianțele: CDR s-a rupt după ce a ținut-o patru ani numai în scandaluri, DA s-a rupt la doi ani de la cîștigarea alegerilor, ARD s-a rupt chiar a doua zi după alegeri și nici USL nu se simte prea bine, la cinci luni după ce a cîștigat alegerile. Oamenii îți dau votul și încrederea nu pentru două zile, ci pentru patru ani. Atît durează mandatul care decurge din votul dat de alegători. Dacă vrei ca oamenii să-ți acorde încrederea lor pe termen lung, dacă îți place să le vorbești despre unitate și viitor, dovedește că nu sînt vorbe în vînt. De ce n-ar fuziona aceste partide? Au de gînd să iasă la un moment dat din alianță și să se alieze cu alte partide? De ce ar insista partidele dreptei să fie entități separate și independente? Fuziunea este angajamentul pe care partidele care susțin aceleași valori și-l iau în fața alegătorilor că vor rămîne unite și nu vor trăda cauza.

Există două modalități prin care se poate face fuziunea:

  1. De pe poziții egale: la nivel central și local conducerea va fi împărțită în mod egal de membrii partidelor care intră în fuziune. Dacă în conducerea centrală sînt 50 de locuri, fiecare partid va avea dreptul la 10 locuri, dacă sînt 45 de filiale județene și de sector, fiecare partid va avea dreptul al 9 președinți de filială șamd. Deasemenea și locurile eligibile la europarlamentare și parlamentare vor fi împărțite în mod egal. Dacă partidul unit al dreptei este rezultatul fuziunii a cinci partide și la europarlamentare sînt zece locuri eligibile, atunci fiecare partid va avea dreptul la două locuri eligibile, Dacă la parlamentare sînt 100 de locuri eligibile, fiecare partid va avea dreptul la 20 de locuri. 
  2. În urma unei competiții. Ar fi de preferat, atîta timp cît libertatea și competiția sînt valori centrale ale dreptei. Cele cinci partide ale dreptei care vor să fuzioneze participă separat la alegerile europarlamentare iar împărțirea locurilor în conducere și candidaturilor eligibile la parlamentarele din 2016 se face proporțional în funcție de scorul de la europarlamentare al fiecărui partid care intră în fuziune. Dacă MP ia 14%, PDL 9%, FC 3%, PNȚcd 1% și NR 0%, atunci MP va avea 52% din locurile în conducere și candidaturi eligibile, PDL va avea 33%, FC va avea 11%, PNȚcd va avea 3% iar NR 1% (se rotunjesc rămășițele de la ceilalți).

Alegerea candidatului la prezidențiale al marelui partid unit al dreptei. Fiind un singur om, nu-l poți împărți în cinci fără riscul să-ți moară din cauza rănilor și al pierderii de sînge (deși dacă-i tai p-ăștia de la dreapta tare mi-e teamă că nu curge nimic). Varianta alegerilor primare cade atîta timp cît partidele românești nu au un recensămînt al membrilor și sînt foarte mulți membri fictivi, folosiți de liderii filialelor în bătăliile politice interne. Îți rămîn la dispoziție cîteva variante de alegere:

  1. Fiecare partid component al fuziunii își alege un candidat. Apoi se trage la sorți. Cel care trage paiul mai scurt e nefericitul candidat prezidențial.
  2. Fiecare partid component al fuziunii își alege un candidat. Apoi 3 case de sondare fac cîte un sondaj lunar timp de 3 luni. În total 9 sondaje. Se face media iar cel de pe primul loc este declarat candidat.

Dacă varianta de Constituție propusă de USL trece de Parlament, Curtea Constituțională și referendum, alegerile prezidențiale își pierd miza. Probabil din partea USL va candida Crin Antonescu însă nu cred că PSD* și PNL vor fi foarte dispuse să consume resurse în aceste alegeri. Ar fi o investiție inutilă. Nici celelalte partide nu vor găsi prea ușor resurse și nici personalități dispuse să candideze pentru o funcție fără miză. Dacă modificările privind funcția prezidențială trec, vom avea cea mai liniștită și plictisitoare campanie prezidențială din 1990 încoace. Și probabil absenteism masiv.

Și totuși, mai există o variantă de unitate a dreptei. Și cred că această variantă e cea care se va realiza. Dacă toți cei care se declară ”de dreapta” cred în aceleași valori, ce ar fi dacă toți ar veni în același partid? Ar avea motive să n-o facă, altele decît orgoliile și ambițiile personale? Nu. Astfel, vor rămîne pe dinafară doar orgolioșii și ambițioșii. Dar care va fi acest partid care va unifica dreapta, care îi va atrage pe toți cei care cred în valorile politice ale dreptei? Răspunsul îl vor da tot libertatea și competiția, două valori centrale ale dreptei. Libertatea și competiția nu sînt bune și utile, sînt extraordinar de bune și utile. Dacă acea forță politică îi va atrage pe toți cei care sînt relevanți și cred în valorile dreptei va fi Mișcarea Populară a lui Băsescu, alianța lui MRU, Pavelescu, Tăriceanu și Chiliman, PDL-ul lui Blaga, Cezar Preda și Gigi Chiru sau NR-ul lui Neamțu, vom trăi și vom vedea în următorii ani. E timp suficient. Următoarele alegeri parlamentare sînt în decembrie 2016, adică peste 3 ani și 7 luni, dacă ați uitat.

* Ar însemna ca PSD să pună în joc resurse umane, logistice și financiare pentru a susține un candidat la o funcție fără importanță. De ce ar face-o? Ce ar primi în schimb? Nimic. Pentru pesediști, după schimbarea Constituției, vitale sînt alegerile parlamentare din 2016, cînd guvernarea se decide în Parlament, fără implicarea Președintelui. După noul sistem doar scorul în alegerile parlamentare și alianțele cu celelalte partide sînt importante, fără ca Președintele să mai poată influența în vreun fel caogularea majorităților parlamentare și, implicit, guvernarea.

PS. Am zis că scriu despre Mișcarea Populară, dar m-am luat cu tot felul de prostii, gen unitatea dreptei. Voi scrie mîine și despre Mișcarea Populară.